Sunteți pe pagina 1din 3

Dramaturgia lui Lucian Blaga

În peisajul sărac al dramaturgiei interbelice( comparativ cu romanul şi


poezia) Lucian Blaga este o fericită excepţie. El cultivă teatrul poetic de idei pe
care pune în limină deopotrivă poetul, filosoful şi dramaturgul. În dramele sale
Blaga prelucrează mituri străvechi pe care le regândeşte, le reinterpretează
investindu-le cu sensuri filosofice. Aceste misturi străvechi sunt tratate în
manieră modernă expresionistă.
Mai mult decât în poezia, în dramaturgia se simte influenţa
expresionismului. Dramaturgul renunţă la adâncirea psihologiei personajelor şi
printr-o reducţie expresionistă realizează personaje–idei. Accentul se pune pe
conflictul interior, pe conflictul de idei. Tot de estetica expresionistă ţine
interesul pentru mitic, ancestral, arhaic dezlănţuirea forţelor oarbe ale naturii,eul
supratensionat.
Lucian Blaga tratează teme care necesită mai multă atenţie din partea
publicului, deoarece personajele sale sunt foarte interesante. Preotul din
“Tulburarea apelor” este preotul unui sat care a început să ridice o biserică dar
pe care nu vrea să o termine. Viziunea dramaturgului în legătură cu această temă
este una nonconformistă deoarece pe baza miturilor, a personajelor pe care
aparent nimeni nu le-a cunoscut sau văzut decât prin intermediul poveştilor,
autorul ne dezvăluie latura lor umană şi ceea ce le-a determinat să ia anumite
decizii care pentru noi sunt importante deoarece au schimbat cursul istoriei.

1 personajul Nona din “Tulburarea apelor”


În “Tulburarea apelor” este vorba despre încercarea Nonei de a trece
omenirea sub luteranism, deoarece religia nu este pentru ea cea mai bună a
legere omeniri “ -Am nebunii străvechi, părinte. Catolicii sunt bătuţi
pretutindeni, răsuflu în larg. Unde sunt eu nu poate fi biserică! Unde este
biserică nu pot fi eu! Pe unde trec eu trebuie să treacă omul luteran!”1

Ea este un fel de salvatoare a religioşilor de a-i scăpa de pedepsele la care


sunt supuşi de propria credinţă. Spune că pe acolo pe unde trece ea nu poate
exista biserică, ceea ce denotă că vrea să schimbe cât mai mult cu putinţă
mentalitatea, de aceea este indignată de faptul că nu a fost tipărit Catehismul
pentru a putea fi împărţit.

Dramaturgul creează pe aceasta veche şi controversată atitudine a lui


Luther şi naşte un nou spaţiu imaginar în care un fel de Mesia, de această dată a
celor care nu au nevoie de credinţă, tocmai de ea trebuie salvaţi, este întruchipat
de o femeie, care se foloseşte de toate avantejale sexului său pentru a putea
împrăştia propria decizie asupra omenirii. Cel mai influent om de care ea se
foloseşte este un preot, pe care îl detrmină să nu îşi termine biserica din
localitate, să nu meargă să facă slujbă cu alte cuvinte să nu îşi facă datoria de a
propovădui creştinismul. Ea este considerată a fi un diavol ( Un orb este în
scenă, ea trece prin spatele lui iar acesta începe să vorbească de venirea
diavolului) pentru rolul ei, acela de a converti creştinii la luteranism şi pentru că
se foloseşte de tot ceea ce poate folosi o femeie ca armă atunci când îşi doreşte
ceva.

Pe de altă parte , preotul care se comportă ca un posedat deoarece se simte


pierdut nu mai crede si nu mai vorbeste despre propiul dumnezeu doarece este
îndrăgostit de Nona, cu alte cuvinte a trecut la o nouă credinţă pe care propria
religie nu i-ar accepta-o.
Deşi se numeşte “luteran”, duhul căruia îi dă glas Nona este unul ateu.
Oare nu din luteranism s-a născut în Occident raţionalismul ateu? Chiar numele
pus de Blaga personajului -“Nona”- semnifică nimicul. El se defineşte drept o
negaţie a divinităţii. Pentru a rămâne mai aproape de firul epic al povestirii
inspirate din faptul istoric al iniţiativei luterane din Transilvania de dez-
ortodoxizare a locuitorilor români, Blaga preferă denotarea “luteran”. E vorba de
o necesitate ce ţine de o tehinică literară pe care Blaga n-o poate ocoli.