1

1. Problematica protecţiei consumatorilor pe plan

internaţional

1.1. Opţiunile Uniunii Europene privind protecţia consumatorilor

1.2. Realizări ale Uniunii Europene în domeniul protecţiei

consumatorilor

2. Organizarea procesului de protecţie a consumatorilor

2.1. Implicarea statului

2.2. Organizarea consumatorilor, ca formă proprie de protecţie a

drepturilor acestora

3. Consumers International şi alte organizaţii

internaţionale

4. Bibliografie

1. Problematica protecţiei consumatorilor pe

plan internaţional

2
 Încercând un scurt istoric, trebuie menţionat că toate
comentariile legate de politica consumatoristă încep cu expresia
formulată pentru prima oara de scoţianul Adam Smith, în secolul al
XVIII-lea, aceea că unicul scop final al produsului este consumul,
producătorul fiind subordonat în toate cerinţele consumatorilor. Într-o
formulare modernă, se poate spune că scopul activităţii economice
este de a aloca resurse, cât mai eficient posibil, pentru a satisface
nevoile consumatorilor. O asemenea acţiune conduce direct la ideea
de suveranitate a consumatorilor, în ultima instanţă, persoana indicată
a decide alocarea resurselor fiind consumatorul însuşi, ideea în cauză
având suport politic, moral, logic şi, nu în ultima instanţă, economic.
De altfel, în literatura de specialitate, se afirmă că, aşa cum în politică
democraţia constă în asigurarea drepturilor alegătorilor, în economie, o
asemenea democraţie înseamnă asigurarea drepturilor consumatorilor,
posibilitatea acestora de a alege.
Conceptul privind „drepturile consumatorilor” îşi are originea în
„Carta drepturilor consumatorilor” definită de fostul preşedinte al
S.U.A. J.F.Kennedy – în martie 1962, sub forma unui mesaj special
adresat Congresului american. Deşi Carta nu a mai fost definitivată (în
acelaşi an, preşedintele Kennedy a fost asasinat), ea rămâne
importantă prin conturarea drepturilor fundamentale ale
consumatorilor (dreptul de a alege liber, dreptul la informaţie, dreptul
la petiţie şi ascultare, dreptul la protecţie), dar mai ales prin faptul că
ea a servit drept model de referinţă la elaborarea legilor de protecţie a
consumatorilor ce au apărut în deceniile şapte şi opt în S.U.A. şi în alte
ţări din continentul american (Canada, Mexic), cât şi în Europa (Belgia,
Franţa, Germania, Suedia).
În ultimele decenii, problemele protecţiei consumatorilor se află
în centrul atenţiei teoriei şi practicii economice şi juridice din întreaga
lume. Asemenea probleme, tot mai complexe, prin conţinut şi mai ales
prin soluţiile reclamate, fac ca teoria protecţiei consumatorilor să fie
tot mai mult studiată la nivelul diverselor comunităţi internaţionale şi
mondiale, guvernamentale şi neguvernamentale, colaborat cu
stabilirea măsurilor necesare pentru crearea cadrului necesar şi
adecvat, legislativ şi instituţional, asigurării unei protecţii reale a
consumatorilor.
Într-un asemenea context, comunitatea mondială, prin cel mai
înalt forum al său – Organizaţia Naţiunilor Unite, a considerat necesar
să pună în discuţia structurilor sale problematica pe care o presupune
protecţia consumatorilor, adoptându-se, prin Rezoluţia nr.39/248, în 8
aprilie 1985, „Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor”.
Potrivit acestui important document „guvernele tuturor ţărilor trebuie
să dezvolte, să întărească şi să menţină o politică puternică de
protecţie a consumatorilor, ţinând cont de principiile directoare
declarate”. Forma finală a documentului în cauză este rezultatul unor
ample studii, consultări şi colaborări ale diferitelor organisme ale

3
Organizaţiei Naţiunilor Unite cu o multitudine de instituţii naţionale,
după studierea legislaţiilor elaborate de acestea în domeniul protecţiei
consumatorilor şi după discuţii şi negocieri cu numeroase guverne şi
ulterior în cadrul Adunărilor Generale din anii 1980 şi 1985.
Principiile directoare adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite
sunt menite să asigure guvernelor tuturor ţărilor un cadru care să
poată fi folosit în colaborarea şi consolidarea politicii şi legislaţiei
pentru protecţia consumatorilor.
• Privite dintr-un asemenea unghi de vedere, principalele
obiective asupra cărora este necesar să se concentreze
fiecare ţară, prin organismele sale guvernamentale şi
neguvernamentale, trebuie să urmărească, în principal,
următoarele aspecte:
- facilitarea producţiei şi distribuţiei de produse
corespunzătoare nevoilor şi cerinţelor consumatorilor;
- î ncurajarea unor niveluri ridicate ale eticii celor angajaţi în
producerea şi distribuirea bunurilor de consum şi serviciilor către
consumatori;
- asigurarea ţinerii sub control, prin intermediul tuturor
organizaţiilor naţionale şi internaţionale, a practicilor comerciale
abuzive care afectează consumatorii;
- promovarea unei cooperări internaţionale în domeniul
protecţiei consumatorilor;
- încurajarea dezvoltării condiţiilor de piaţă care să asigure
consumatorilor o gamă largă de produse şi la preţuri avantajoase
pentru aceştia;
- stabilirea unui sistem de priorităţi privind protecţia
consumatorilor din fiecare ţară, conform circumstanţelor economice şi
sociale specifice nivelului de dezvoltare atins, precum şi nevoilor
caracteristice populaţiei statului respectiv;
- protecţia consumatorilor faţă de pericolele ce afectează
siguranţa şi sănătatea lor;
- promovarea şi protecţia intereselor economice ale
consumatorilor;
- asigurarea accesului consumatorilor la informaţii corecte,
care să le permită o alegere conform dorinţelor şi necesităţilor
personale;
- crearea unui sistem de educare a consumatorilor;
- asigurarea posibilităţii unei despăgubiri efective a
consumatorului în cazul ivirii unor daune generale de produse sau
servicii achiziţionate în cadrul pieţei;
- obligativitatea tuturor întreprinderilor ofertante-producătoare
sau comerciale, de a se supune legilor şi reglementărilor privind
protecţia consumatorilor din toate ţările cu care au afaceri;
- obligativitatea firmelor de a respecta prevederile
standardelor internaţionale privind protecţia consumatorilor ;

4
 - înfiinţarea î n fiecare ţară a unor organisme corespunzătoare,
care să creeze şi să aplice, potrivit legilor statului respectiv, politici de
protecţie a consumatorilor, ce urmează să fie implementate în
beneficiul tuturor sectoarelor, în general al întregii populaţii şi în
special al diferitelor categorii de populaţie din mediul rural;
- luarea î n considerare, la elaborarea politicilor de protecţie a
consumatorilor, a potenţialului pozitiv al instituţiilor de învăţământ şi
cercetare - publice sau private;
- asigurarea libertăţii consumatorilor, precum şi a altor grupuri
sau asociaţii reprezentative, de a se organiza şi a-şi desemna liderii,
care să le exprime opiniile în procesele de luare a unor decizii şi să le
reprezinte interesele.
Prin natura lor, principiile conturate de Organizaţia Naţiunilor
Unite şi recomandate guvernelor statelor membre se adresează puterii
de stat, administraţiei publice. Ele pot însă să constituie un serios
suport în stabilirea obiectivelor specifice mişcării de apărare a
drepturilor consumatorilor din cadrul fiecărei ţări în parte.
Tot în cadrul preocupărilor în domeniul protecţiei
consumatorilor, trebuie amintită Rezoluţia Organizaţiei Naţiunilor Unite
nr.35/63, adoptată în şedinţa plenară nr. 83 din 5 decembrie 1980,
privind practicile comerciale restrictive.
Rezoluţia cuprinde un ansamblu de principii şi de reguli privind
controlul practicilor comerciale restrictive, sub forma de reglementări
menite să prevină prejudiciile cauzate comerţului, în special cel al
ţărilor în curs de dezvoltare, şi să contribuie la dezvoltarea şi
ameliorarea relaţiilor internaţionale, pe o bază justă şi echilibrată.
Asemenea recomandări se adresează statelor, inclusiv societăţilor
transnaţionale, întreprinderilor, la nivel naţional, regional şi
subregional, stabilindu-se şi o serie de măsuri cu caracter
internaţional.
În Europa mişcarea consumatoristă are o vechime de circa 200
de ani, ea apărând mai întâi ca o noţiune, conturându-se o dată cu
dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, forma principală de manifestare
exprimându-se prin preocupările pentru asigurarea şi controlul calităţii.
În ultimii ani asistăm la realizarea unei pieţe europene unice,
caracterizată printr-o deosebită exigenţă faţă de toţi agenţii economici
ce doresc să fie prezenţi pe o asemenea piaţă. În prezent, în toate
ţările europene dezvoltate, există o serie de organisme
guvernamentale sau neguvernamentale pentru protecţia
consumatorilor; există, de asemenea, în unele ţări europene şi instituţii
de cercetări în domeniul protecţiei consumatorilor, total sau parţial
subvenţionate de la buget şi care desfăşoară o activitate de cercetare,
dar şi de informare şi educare a consumatorilor.
În Germania, lipsesc de fapt organismele guvernamentale
pentru protecţia consumatorilor, apărarea drepturilor acestora fiind
preluată de societatea civilă. Inspectorii de specialitate sunt

5
împuterniciţi să facă verificări, să aplice amenzi sau, în unele cazuri, să
confişte anumite bunuri suspecte. Sistemul de penalizări administrat
este aplicat într-o procedură ce cuprinde trei etape: avertizarea,
aplicarea de amenzi şi acţionarea în judecată. La nivelul fiecărui land,
există un consiliu de protecţie a consumatorilor, iar în localităţile
landurilor funcţionează birouri locale de consiliere a consumatorilor,
care sunt de fapt organizaţii independente, ce încearcă să rezolve
diferenţele dintre consumatori, pe de o parte şi producători,
importatori, comercianţi şi prestatori de servicii, pe de altă parte.
În Italia, Inspecţia Generală Economică se ocupă de
respectarea regulilor legale privind protecţia consumatorilor, în
principal cele referitoare la preţuri având competenţe în sancţionarea
celor găsiţi vinovaţi, inclusiv prin întocmirea documentaţiei necesare în
cercetările penale, acolo unde este cazul.
În Belgia, principalele responsabilităţi în domeniul protecţiei
consumatorilor la nivel central revin Inspecţiei Generale Economice,
departament aflat în structura Ministerului Afacerilor Economice.
Inspecţia coordonează întreaga activitate în domeniul protecţiei
consumatorilor, având în structura sa 2 secţiuni speciale responsabile
cu investigaţiile în domeniu, la nivel naţional şi european, precum şi
şapte directorate regionale, care acţionează în provinciile belgiene.
Politica suedeză privind consumatorii se bucură de o tradiţie
îndelungată, în anul 1986 Parlamentul înfăptuind o revedere parţială a
acesteia. Instituţia centrală însărcinată cu problemele consumatorilor
este Consiliul naţional pentru politicile privind consumatorul, a cărei
activitate este orientată pe economiile de familie, siguranţa
produselor, marketingul clasic şi clauzele contractuale. Principalele
obiective în domeniul consumatorilor au în vedere:
- influenţarea stării pieţei prin adaptarea bunurilor, serviciilor,
metodelor de marketing şi a clauzelor contractuale la nevoile
consumatorilor;
- perfecţionarea funcţiilor generale cu impact asupra
consumatorului;
- informarea generală a consumatorilor.
În Grecia, prima responsabilitate în domeniul comerţului o are
Direcţia de Control Tehnic şi de Protecţie a Consumatorilor, structura
sa organizatorică cuprinzând un număr de 5 secţiuni care acoperă
domeniile privind bunurile de consum, cercetările şi studiile, inspecţiile
şi analizele chimice, precum şi protecţia şi informarea consumatorilor.
În Luxemburg, funcţiile protecţiei consumatorilor se realizează
exclusiv prin Guvernul central, responsabilitatea adoptării şi aplicării
legislaţiei în domeniu fiind împărţită între câteva ministere.
În Marea Britanie, principala responsabilitate în domeniul
apărării drepturilor consumatorilor revine autorităţilor locale din
districte. Astfel, în Anglia şi în Ţara Galilor, responsabile de protecţia
consumatorilor sunt Districtele Metropolitane şi Comisiile Comitatelor.

6
În Scoţia aplicarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor este în
sarcina Consiliilor Regionale, iar în Irlanda de Nord a Departamentului
guvernamental pentru dezvoltarea economică.
Fiecare autoritate locală responsabilă pentru aplicarea politicii
de protecţie a consumatorilor este autonomă, coordonarea fiind
asigurată de Organismul de coordonare a autorităţii locale pentru
alimente şi comerţul standard (LACOS). Autorităţile responsabile pe
probleme legate de exercitarea unui comerţ corect şi protecţia
consumatorului au câte un Departament de protecţie a consumatorilor
sau pentru standarde comerciale. Aceste departamente pun la
dispoziţie servicii complete de consiliere şi aplicare a legislaţiei,
administrând întreaga gamă de legi ce guvernează securitatea
produselor şi mediului înconjurător, metrologie, comerţ corect, produse
alimentare şi protecţia consumatorilor.
În fiecare din ţările prezentate, dar nu numai, există asociaţii
ale consumatorilor, organisme neguvernamentale şi nonprofit care au
corespondent la nivel european, respectiv Asociaţia europeană, care,
la rândul ei, are sarcini de lobby şi de promovare a drepturilor şi
protecţiei consumatorilor. Asociaţia europeană are o componenţă
eterogenă, în cadrul ei făcând parte reprezentanţi ai mişcării de
protecţie a consumatorilor, ai mişcării cooperatiste şi chiar ai
organizaţiilor familiale.
În ultimul timp, ca urmare a unor divergenţe între
reprezentanţii mişcării cooperatiste, aceasta nu mai are dreptul de a
depune rapoarte care să facă obiectul discuţiilor membrilor Asociaţiei
ci are doar rol consultativ.
În condiţiile în care tot mai multe voci consideră că cele două
organisme comunitate, Consiliul Europei şi Comisia Europeană, au
creat o suprareglementare în domeniul protecţiei consumatorilor,
devenind în concepţia acestora o adevărată piedică, s-a creat şi o altă
organizaţie EFLA, cu cinci state membre (Norvegia, Danemarca,
Suedia, Elveţia, şi Luxemburg), apărând, în acest fel, un nou spaţiu
economic, neafiliat celui comun.

1.1. Opţiunile Uniunii Europene privind protecţia

consumatorilor

Potrivit opţiunilor Uniunii Europene este absolut necesar să se

acţioneze în domeniul protecţiei consumatorilor, deoarece, pe măsură
ce consumatorii vor beneficia de granite deschise, lărgite şi de o piaţă
competitivă la nivelul Uniunii, trebuie să crească grija pentru
protejarea şi promovarea pe scena europeană a drepturilor legitime
ale acestora.
În acest sens, au fost adoptate la nivelul Uniunii Europene o
serie de directive care, la nivel naţional, se transpun în legi, în

7
reglementări cu caracter obligatoriu, ce au în vedere, în principal,
securitatea produselor, reclama înşelătoare, responsabilitatea
producătorilor pentru produsele cu defecte, creditul pentru
consumatori, denumirea şi etichetarea produselor.
În vederea realizării opţiunilor Uniunii Europene în asigurarea
drepturilor şi a protecţiei consumatorilor, au fost create structuri
instituţionale corespunzătoare care să răspundă de problemele
consumatorilor, inclusiv de atribuirea unei competenţe generale şi
orizontale în domeniul drepturilor consumatorilor unei singure
autorităţi cu responsabilităţi şi iniţiative în domeniu şi care
coordonează acţiunile întreprinse de autorităţi în aplicarea altor
politici. În acelaşi timp, au fost create structuri consultative, fie
generale, cum este Comitetul Consultativ al Consumatorilor din
Uniunea Europeană, fie specifice, care reprezintă interesele
consumatorilor şi asigură participarea acestora la procesul decizional.
Directivele Uniunii Europene privind creditul de consum, clauzele
abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, călătoriile cu preţ
forfetar, dreptul de proprietate multiplă asupra bunurilor imobiliare cu
divizarea duratei de folosinţă şi contractele încheiate în afara unitătilor
comerciale impun noi obligaţii ale producătorilor, importatorilor şi
vânzătorilor. Toate fac parte din responsabilităţile ce definesc mediul
legal în care firmele trebuie să-şi desfăşoare activitatea pe piaţă.
În domeniul falsei publicităţi,de exemplu, Directiva 84/450/CEE
din 10.09.1984 obligă statele membre să se asigure că există
mijloacele adecvate şi eficiente pentru controlul publicităţii înşelătoare,
atât în interesul consumatorilor cât şi al concurenţilor, în general al
publicului.
Edificator pentru opţiunile Uniunii Europene privind protecţia
consumatorilor rămâne Carta Albă privind pregătirea ţărilor asociate
din centrul şi estul Europei pentru integrarea în piaţa internă a Uniunii
Europene care, precizând condiţiile minime absolut necesare în
materie legislativă ce trebuie insuşite de fiecare ţară în parte pentru a
asigura funcţionarea pieţei interne, scoate în evidenţă obiectivele şi
măsurile ce trebuie întreprinse în vederea asigurării drepturilor şi
protecţiei consumatorilor, ele referindu-se în principal la:
- protecţia vieţi, sănăţii şi securităţii consumatorilor;
- protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
-formarea specialiştilor în domeniul protecţiei şi educării
consumatorilor;
- accesul consumatorilor la justiţie;
- crearea şi dezvoltarea de asociaţii ale consumatorilor şi
sprijinirea activităţii acestora;
- perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional;
- elaborarea de programe pentru educarea consumatorilor.

8
 1.2. Realizări ale Uniunii Europene în domeniul
protecţiei consumatorilor

Rolul şi mai ales realizările Comunităţii Europene în apărarea

drepturilor şi asigurarea protecţiei consumatorilor se pot structura în
trei principale domenii:
1. Introducerea unui minim de reguli, de principii directoare,
de norme cu caracter obligatoriu, atât pentru fiecare stat membru, dar
şi pentru celelalte state europene, în condiţiile în care acestea din
urmă ar dori să se integreze în Piaţa Europeană Unică, principii ce se
constituie într-un însemnat suport în stabilirea obiectivelor specifice
protecţiei consumatorilor.
2. Crearea la nivelul Uniunii Europene a unui cadru
instituţional adecvat protecţiei consumatorilor, a unor organisme cu
atribuţiuni în acest important domeniu şi, în felul acesta, crearea
premiselor ca în fiecare stat în parte să funcţioneze organisme
guvernamentale sau neguvernamentale pentru protecţia
consumatorilor.
3. Continua preocupare pentru amortizarea legislaţiei şi a
cadrului instituţional în domeniul protecţiei consumatorilor, preocupare
ce se regăseşte atât în activitatea de ansamblu a organismelor Uniunii
europene cât şi a fiecărei ţări în parte.

2. Organizarea procesului de protecţie a consumatorilor

Cercetarea practicilor mondiale şi studierea experienţei unor ţări

cu tradiţie – ca Anglia, Belgia, Franţa, Germania, SUA etc. – atât în
domeniul relaţiilor comerciale, cât şi în ceea ce priveşte preocupările
privind asigurarea protecţiei consumatorilor conturează câteva aspecte
interesante, ce ar putea sta la baza organizării procesului de protecţie
a consumatorilor.
Atât puterea publică – statul –, cât şi consumatorul însuşi trebuie
să fie implicaţi în organizarea protecţiei consumatorilor sub forma unui
proces complex. Problemele referitoare la organizarea procesului de
protecţie a consumatorilor trebuie să cuprindă modul de implicare al

9
statului şi unele aspecte despre organizarea consumatorilor în vederea
apărării propriilor drepturi.1

2.1. Implicarea statului

Statul intervine în procesul de protecţie a consumatorilor prin

două mari categorii de acţiuni:
- asigurarea unei legislaţii corespunzătoare;
- organizarea unor instituţii de specialitate.

A. Asigurarea unei legislaţii corespunzătoare, aflate

la baza protecţiei consumatorilor

Guvernul fiecărei ţări are obligaţia de a emite legi, acte

normative, care să reglementeze relaţiile ce pot lua naştere în procesul
de vânzare-cumpărare. În legătură cu acest prim şi important aspect al
programelor de protecţie a consumatorilor, se impune a sublinia că
practica a ajuns la concluzia că justiţionarea actelor legate de
prejudicierea consumatorilor antrenează un drept reparatoriu.2
Specialiştii consideră că dimensiunea istorică a intervenţiei
puterii publice pentru asigurarea securităţii consumatorilor este
esenţială. Cercetarea permanentă a pieţelor de către puterile publice şi
dorinţa de a asigura securitatea produselor trebuie să reprezinte o
succesiune de intervenţii ce au, în mod frecvent, obiective şi medii
foarte diferite. O asemenea succesiune a generat în ţările dezvoltate
necesitatea creării unui dispozitiv juridic şi administrativ complex, în
constanta evoluţie, fundamentat atât pe progresele industriale şi
comerciale, cât şi pe raporturile de forţe politice şi economice.
În ceea ce priveşte problematica generală legată de cadrul
protecţiei juridice a consumatorilor, se are în vedere că, dată fiind
complexitatea fenomenelor generate de relaţiile ofertant-consumator,
legile promulgate în ultimele decenii au în vedere nu numai relaţia
directă ofertant-consumator, ci şi o serie de aspecte colaterale
conturate de respectivele legături sau care au implicaţii asupra
acestora.
În contextul aceloraşi preocupări, se evidenţiază şi faptul că în
comparaţie cu legile precedente care dominau înainte toate raporturile
dintre agenţii economici, apar schimbări foarte semnificative care se
1
D. Patriche (coord); M. Grigorescu; C. Lucic; I. Stănescu: Bazele comerţului, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 130
2
D. Patriche (coord); M. Grigorescu; C. Lucic; I. Stănescu: Bazele comerţului, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 130-135

10
referă la faptul că drepturile consumatorilor şi ale comunităţii îmbracă,
în noile legi promulgate, o importanţă proprie deosebită, consumatorul
având acelaşi rang cu ceilalţi agenţi economici.
O asemenea evoluţie a făcut posibilă înţelegerea, interpretarea
şi aplicarea corespunzătoare a legilor privind protecţia consumatorilor,
care la fel cu celelalte legi, cuprind dispoziţii generale şi dispoziţii
specifice. Dar, se observă că în legislaţia modernă tocmai dispoziţiile
specifice privind practicile comerciale, preţurile şi publicitatea capătă o
importanţă deosebită.
Lucrarea de faţă îşi propune să sesizeze unele preocupări din
practica juridica internaţională cu privire la îmbunătăţirea legislaţiei în
domeniul protecţiei consumatorilor, cu privire la unele mijloace
judiciare şi parajudiciare.3
În ceea ce priveşte mijloacele judiciare, adică apelare la un
tribunal civil sau administrativ, mijloacele judiciare tradiţionale
prezintă pentru consumator numeroase inconveniente precum costul
excsiv al justiţiei, acestuia i se adaugă obstacole de natură psihologică
şi faptul că justiţia este în general defavorabilă, ca urmare a sistemelor
de apărare profesionalizate, pe care le prezintă ofertanţii reclamaţi.
Unul dintre importantele inconveniente ale mijloacelor judiciare
tradiţionale este dat de faptul că cea mai mare parte dintre acestea
tind spre o reparaţie individuală.4
Într-un asemenea context, jurişti de renume pe plan mondial,
întruniţi în anul 1975 în Franţa, la Montpellier, în cadrul unei reuniuni
organizate de Comisia Comunităţilor Europene, care a avut ca temă
protecţia consumatorilor, au ajuns la concluzia că este necesară o
îmbunătăţire de substanţă în domeniul respectiv.
Astfel, o serie de ţări, de pe continentul american şi de pe cel
european, au gândit şi au pus la punct o serie de mijloace juridice care
să contribuie la asigurarea prin justiţie, la protecţia consumatorilor.
Principalele mijloace juridice nou gândite sunt cele privind:5
 Gruparea într-un proces unic a apărării intereselor mai multor
consumatori care prezintă faptul că poate înlătura motivul de la care
pleacă nemulţumirile şi prin sistemul de repartizare al cheltuielilor,
sarcina financiară a consumatorilor se uşurează.
 Asigurarea posibilităţilor reale a fiecărui consumator izolat de a
avea acces la justiţie pentru apărarea drepturilor sale se referă la
luarea în calcul a unor soluţii precum implicarea unor cheltuieli minime
a unei proceduri simplificate fără nici o dificultate administrativă sau
psihologică sau alte soluţii care au în vedere preluarea în sarcina
statului a unora dintre cheltuielile de judecată sau preluarea unor
astfel de cheltuieli de către anumite societăţi de asigurări.

3
Idem 2.
4
Idem 3.
5
D. Patriche (coord); M. Grigorescu; C. Lucic; I. Stănescu: Bazele comerţului, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 132-133

11
  Crearea unor tribunale specializate pe probleme de protecţie a
consumatorilor, tribunale comerciale compuse din comercianţi şi
existente în unele ţări europene, cum ar fi Franţa, poate conduce la
studierea soluţiilor scandinave, din Suedia, din Danemarca şi Mexic.
Tribunalele respective controlează în permanenţă activitatea
comercială, astfel încât să fie respectate toate clauzele şi condiţiile
impuse. Orice nerespectare este urmată de un prim avertisment, apoi
de interzicerea practicării clauzelor neloiale însoţite de sancţiuni sau
de amenzi.
Mijloacele parajudiciare sunt organizate de stat sau din iniţiativă
particulară, pot fi grupate în trei mari categorii:6
 Consultaţiile juridice furnizate consumatorilor, gratuit sau
la un preţ modest s-au dovedit foarte utile şi căutate, putându-se vorbi
despre experienţe interesante în acest domeniu şi anume experienţa
americană „neighborhood consumer center” şi experienţa engleză
„law-shops”.
 Organismele de protecţie a consumatorilor pot exercita
presiuni asupra ofertanţilor şi printre aceste organisme se numără
Camera de consum a Alsaciei din Franţa, care este un fel de federaţie
care se ocupă cu diverse titluri; printre organisme se mai numără şi o
serie de instituţii publice existente în diverse ţări, create pentru a
cerceta, descoperi şi urmări infracţiunile economice.
 Proceduri pentru rezolvarea litigiilor în afara tribunalelor se
realizează pe calea concilierilor sau arbitrajului, poate fi cercetată
experienţa Germaniei şi a unor ţări scandinave.
Un alt aspect se referă la viziunea de ansamblu a cadrului de
protecţie, care să aibă în vedere o trecere de la protecţia
consumatorilor la protecţia tuturor cetăţenilor. Se mai ridică şi
problema cadrului de protecţie a consumatorilor naţional şi
internaţional, fiind de o importanţă deosebită, întrucât, comparând
modul de asigurare al protecţiei juridice a consumatorilor din diferitele
ţări europene, se constată o mare diversitate, cu tendinţă de creştere
a diversităţii respective, pe măsura apariţiei unor noi legi de protecţie,
în materie de procedură.7

B. Crearea unor instituţii publice care să vegheze asupra

protecţiei consumatorilor8

Prezenţa puterii publice în procesul de protecţie a consumatorilor

se identifică în unele instituţii şi organisme însărcinate fie cu
6
D. Patriche (coord); M. Grigorescu; C. Lucic; I. Stănescu: Bazele comerţului, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 133-134
7
Idem 6
8
D. Patriche (coord); M. Grigorescu; C. Lucic; I. Stănescu: Bazele comerţului, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995, pag 135-137

12
supravegherea modului de reaspectare a legilor, fie cu acordarea
asistenţei de specialitate consumatorilor. Printre principalele tipuri de
instituţii şi organisme din această categorie se numără: departamente
de protecţia consumatorilor, oficii sau departamente care urmăresc
corectitudinea comercianţilor, departamente de preţuri, laboratoare de
analiză, servicii de anchete economice sau de depistare a informaţiilor.
Alături de diversele instituţii şi organisme create special în
vederea protecţiei consumatorilor, sunt integrate şi o serie de
ministere, departamente sau alte organisme guvernamentale ce
acţionează în ramurile sau în domeniile în care au sarcină şi protecţia
consumatorilor. Aici se regăsesc: ministerele sau departamentele de
comerţ, ministerele de agricultură, ministerele sănătăţii, departamente
ale mediului ecologic etc.
Un tip nou de protecţie a consumatorilor se referă la institute sau
centre naţionale de cercetare ştiinţifică, spre exemplu în Franţa, Italia,
Germania, Suedia, Mexic etc. Cele mai importante preocupări sunt
referitoare la:
- asigurarea unei informări documentate în vederea cunoaşterii
şi exercitării drepturilor consumatorilor, orientării în procesul
achiziţionării, informării asupra practicilor comerciale şi publicitare
dăunătoare, promovării unor obiceiuri de consum;
- protecţia consumatorilor prin mijloace specifice pentru a
preveni promovarea unor fenomene necorespunzătoare sau a unor
practici comerciale dăunătoare consumatorilor;
- preocupările de ordin tehnic ale institutelor presupun analize şi
teste de laborator, observări şi urmăriri în procesul de consum,
încercări comparative etc; se mai referă la tehnicile comerciale şi
tehnologii publicitare etc.

2.2. Organizarea consumatorilor, ca formă proprie

de protecţie a drepturilor acestora

Statele occidentale s-au mai ocupat şi de asigurarea unei

legislaţii care să faciliteze şi organizarea unor sisteme proprii
consumatorilor privind protecţia. Astfel au apărut diverse asociaţii cu
privire la protecţia consumatorilor având o serie de obiective deosebit
de ambiţioase.
Acest proces de creare şi organizare al asociaţiilor
consumatorilor a cunoscut mai multe soluţii dintre care principalele
sunt:

13
 a. Constituirea unor organizaţii sau asociaţii ale
consumatorilor 9

În Statele Unite ale Americii întâlnim o largă paletă de asociaţii

consumeriste, organizate pe probleme generale ale protecţiei
consumatorilor, cât şi pe grupe de produse sau chiar produse.
În Belgia,Olanda şi Luxemburg există şi o serie de comisii foarte
diferite pe lângă asociaţiile naţionale ale consumatorilor.
În Germania, consumatorii sunt organizaţi sub forma unor
centrale ale consumatorilor, diferite asociaţii de interes, organizaţii ale
gospodăriilor, comunităţi de economie casnică etc.
În Franţa, consumatorii sunt organizaţisub forma unei uniuni
naţionale şi a unor organizaţii regionale ale consumatorilor.
Cele câteva ţări date anterior au avut ca scop faptul potrivit
căruia constituirea organizaţiilor sau asociaţiilor consumatorilor poate
fi realizată la nivelul unei ţări sau zone de consum, sub forma unor
organe ale centralelor sindicale sau ale mişcărilor cooperatiste şi ca
organe independente ale consumatorilor.
În cazul organizaţiilor concepute şi patronate de către anumite
centrale sindicale sau cooperatiste, un exemplu important este
Organizaţia generală a consumatorilor, înfiinţată în Franţa, în anul
1859. Aceste organizaţii dispun de publicaţii proprii, realizează o serie
de intervenţii pe lângă organele puterii, în interesul consumatorilor,
acţiuni directe sau în justiţie vizând producătorii sau distribuitorii.
Asociaţiile şi grupurile independente ale consumatorilor cuprind
organizaţii de diferite tipuri: uniuni federale şi asociaţii naţionale ale
consumatorilor în Marea Britanie, uniunea naţională a consumatorilor,
organizaţii regionale ale consumatorilor; federaţii şi uniuni de land ale
consumatorilor în Germania; asociaţii consumeriste în SUA etc.
Obiectivele acestora sunt:
- de a veghea asupra respectării drepturilor consumatorilor;
- obiective educative;
- stimularea şi dezvoltarea simţului critic competent al
consumatorilor printr-o serie de studii şi materiale.

b. Constituirea unor organizaţii consulative10

Consiliile consulative reprezintă nişte organizaţii de protecţie a

consumatorilor, mai simple sub aspectul structurilor şi al modului lor
de utilizare.
Aceste consilii se ocupă cu diferite acţiuni de consiliere pe
diferite probleme care pot apărea între firmele producătoare,
distribuitori sau consumatori.
9
D. Patriche (coord); M. Grigorescu; C. Lucic; I. Stănescu: Bazele comerţului, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 138-139
10
D. Patriche (coord); M. Grigorescu; C. Lucic; I. Stănescu: Bazele comerţului, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 139-140

14
 c. Constituirea unor organizaţii internaţionale de
protecţie a consumatorilor

În întreaga lume civilizată, protecţia consumatorilor se bucură de

o atenţie deosebită, fiind studiată la nivel internaţional şi mondial,
guvernamental şi neguvernamental.
În contextul unor preocupări cu privire la protecţia
consumatorilor, în lume şi-au făcut apariţia şi o serie de asociaţii
internaţionale de protecţie a consumatorilor care acţionează fie
independent, fie pe lângă anumite comunităţi regionale, iar în diferite
zone geografice funcţionează o serie de organizaţii regionale care
cuprind numeroase organizaţii şi asociaţii ale consumatorilor din ţările
aparţinând zonelor respective.
Obiectivele acestor organizaţii internaţionale de protecţie a
consumatorilor sunt deosebit de complexe, principalele idei
complicând sistemul de conturare a acţiunilor acestor organizaţii.
Într-o primă idee, în ceea ce priveşte protejarea consumatorilor
împotriva agresivităţii diferitelor forme de vânzare, problematica
asociaţiilor devine complexă deoarece orice soluţionare pe căi simple
cere perioade lungi de aplicare, soluţiile trebuie să pornească de la
legislaţia şi obiceiurile din fiecare ţară.
Cea de-a doua idee a protecţiei, şi anume contribuirea la
creşterea complexităţii modului de acţiune a asociaţiilor internaţionale,
reflectă faptul că asociaţiilor internaţionale de protecţie a
consumatorilor le revin roluri importante în ceea ce priveşte
preocupările de orientare a sistemelor de protecţie deoarece
consumatorul se lasă puternic influenţat de către mijloace
promoţionale, căzând în consumuri neraţionale şi în abuzuri
consumatoriste.
Obiectivele acestor organizaţii au fost conturate în următoarele
domenii: protecţia consumatorilor contra riscurilor succeptibile de a
afecta sănătatea şi securitatea consumatorilor; protecţia contra
riscurilor succeptibile de a atinge interesele economice ala
consumatorilor; consilierea calificată, asistenţă şi repararea pagubelor;
informarea şi educarea consumatorilor; consultarea şi reprezentarea
consumatorilor.11
În cadrul Uniunii Europene se considera că reprezentarea
consumatorilor în activitatea de creare şi armonizare a legislaţiei de
protecţie şi a tehnicilor de urmărire a aplicării acesteia, a devenit o
necesitate istorică, consumatorul fiind implicat funcţional în formularea
politicilor promovate în domeniul respectiv.
Principiul de bază promovat de către organizaţiile şi asociaţiile
internaţionale ale consumatorilor constă în faptul că orice consumator
are dreptul la o justă reparare a diferitelor pagube generate de
11
Idem 10

15
achiziţionarea sau consumarea anumitor produse printr-un sistem de
proceduri rapide, eficace şi puţin costisitoare.12
Organizarea procesului de protecţie a consumatorilor presupune
pe de-o parte un anumit mod de implicare a statului iar pe de altă
parte chiar organizarea consumatorilor în apărarea drepturilor lor.
Mişcările consumatorilor în scopul de a controla lumea afacerilor şi de
a exercita o acţiune legislativă, au apărut ocazional. Cele două
principale mişcări antiafaceri au fost consumerismul şi ecologismul.
Consumerismul este o mişcare organizată al cărei scop este de a
apăra drepturile cumpărătorilor faţă de vânzători, de a eficientiza
sistemul de marketing privind nevoile şi dorinţele consumatorilor. În
timp ce consumerismul se preocupa de eficacitatea sistemului de
marketing privind satisfacerea nevoilor şi dorinţelor consumatorilor,
ecologiştii sunt preocupaţi de avantajele impactului marketingului
modern asupra costurilor asociate satisfacerii nevoilor şi dorinţelor
consumatorilor.
Ecologismul este o mişcare organizată, al cărei scop este de a
proteja şi îmbunătăţii mediul social al indivizilor. Ecologiştii nu se opun
consumului dar, după părerea lor, scopul sistemului de marketing
trebuie să fie maximizarea calităţii vieţii, înţelegând prin aceasta nu
numai calitatea şi cantitatea produselor şi serviciilor, ci şi calitatea
mediului înconjurător.
Astfel, încercările ecologiştilor se îndreaptă către:
• utilizarea unor mecanisme fiscale de reglementări, care să impună
costurile sociale comerţului şi întreprinderilor care nu respectă mediul
înconjurător;
• obligativitatea unor întreprinderi de a investi în achiziţionarea de
echipamente care să înlăture efectele poluării.
Ecologismul nu consideră drept obiective primordiale ale
societăţii, suveranitatea şi satisfacerea consumatorului pentru că
neglijează considerentele ecologice. Ca urmare, Comunitatea
Europeană şi statele ei membre au adoptat în ultimii 25 de ani peste
200 de directive ce vizează :
• ameliorarea calităţii apei şi a aerului;
• îmbunătăţirea metodelor de eliminare a deşeurilor;
• controlarea riscurilor industriale;
• protejarea naturii.
Marea mobilitate a consumatorilor, creşterea considerabilă a
activităţii firmelor multinaţionale, mondializarea pieţelor interne,
modificările intervenite în sistemul fluxurilor monetare, precum şi
tendinţele de apropiere a prevederilor legislative şi de procedură, vor
face ca în viitor să crească continuu rolul organizaţiilor internaţionale

12
D. Patriche (coord); M. Grigorescu; C. Lucic; I. Stănescu: Bazele comerţului, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 140-142

16
ale consumatorilor, ele urmărind să devină un partener de negocieri al
marilor comunităţi economice mondiale sau regionale.13

3. Consumers International şi alte organizaţii

internaţionale14

În anul 1960 a luat fiinţă Consumers International, denumită

până în 1995 IOCU (Organizaţia internaţională a uniunilor de
consumatori), organizaţie care îşi propunea să reprezinte pe plan
internaţional interesele consumatorilor. Sediul era la Haga (Olanda), iar
membrii fondatori erau organizaţiile naţionale din SUA, Australia,
Marea Britanie, Franţa şi Olanda. În 1974 se înfiinţează Biroul regional
pentru Asia, iar în 1986 cel pentru America Latină. În 1989 se
organizează biroul regional pentru Europa şi America de Nord,
redenumit în 1993 ca Biroul pentru Ţări Dezvoltate şi în Tranziţie. În
1994 se organizează Biroul regional pentru Africa (Harare, Zimbabwe)
şi Programul regional pentru Africa Centrală şi de Vest (Dakar,
Senegal).
Organizaţia "Consumers International" (CI) reprezintă, sprijină şi
asigură legătura dintre cele 263 de organizaţii naţionale ale
consumatorilor din întreaga lume. În toamna anului 2000 erau înscrise
organizaţii de consumatori (atât neguvernamentale, cu drept de vot,
cât şi guvernamentale, cu statut de observator) din 119 ţări.
Majoritatea membrilor sunt grupuri independente, neguvernamentale,
reprezentând interesele consumatorilor din ţările respective.
Evoluţia numărului de membri ai CI este ilustrată în tabelul
următor:
Anul Numărul de membri
1960 5
1965 7
1970 40
1975 100
1980 121
1985 160
1990 170
1995 215
2000 263
Din totalul de membri, 80 sunt cu drept de vot, 123 membri
afiliaţi, iar 60 sunt organizaţii guvernamentale afiliate. În ce priveşte
13
D. Patriche (coord); M. Grigorescu; C. Lucic; I. Stănescu: Bazele comerţului, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 140-142
14
www.consumersinternational.org

17
repartiţia pe regiuni geografice, 47 de membri aparţin Biroului pentru
ţări dezvoltate şi în tranziţie (adică America de Nord şi Europa), 29
Biroului regional pentru Africa, 21 Biroului regional pentru America
Latină, iar 23 Biroului regional pentru Asia şi Pacific. La Congresul
Mondial al Consumers International ţinut în noiembrie 2000 la Durban,
Africa de Sud, a fost aleasă ca preşedintă d-na Louise Sylvan
(Australia). Directorul General CI este dl. Julian Edwards (UK). Membrii
Consiliului CI au fost alese organizaţiile consumatorilor din Australia,
Marea Britanie, Statele Unite, Mauritius, Brazilia, Germania,
Danemarca, Olanda, Hong Kong, Coreea de Sud, India, Slovenia,
Malaezia şi Rusia. Un rol dominant îl joacă dna Rhoda Karpatkin,
preşedinta Consumers Union (SUA), fondatoare şi fostă presedintă a CI.
Biroul de conducere a CI se găseşte la Londra, ca şi Biroul pentru Ţările
Dezvoltate şi în Tranziţie. Există birouri regionale la Kuala Lumpur
(Malaezia), Santiago (Chile) şi Harare (Zimbabwe). CI are un personal
de 75 de persoane.
Activitatea Consumers International s-a concretizat într-o
serie de remarcabile realizări, dintre care:
1. Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor: IOCU
(acum CI) a reuşit să influenţeze în mod hotărâtor Organizaţia
Naţiunilor Unite începând din 1960. În anul 1985, Adunarea generală a
ONU a adoptat documentul conţinând Principiile directoare pentru
protecţia consumatorilor, adresate guvernelor din statele membre
ONU. Pe parcursul eforturilor de adoptare a acestui document, CI a
avut o contribuţie decisivă, de la iniţiativă până la forma finală. Aceste
Principii sunt şi în prezent documentul fundamental pentru protecţia
consumatorilor în întreaga lume.
2. Legi pentru protecţia consumatorilor: folosind ca punct de
plecare Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor, CI a
redactat documente-model conţinând proiecte de lege pentru protecţia
consumatorilor pentru ţările din America Latină, Pacificul de Sud şi
Africa. Ele au şi fost folosite în multe ţări, devenind acte oficiale. În
prezent, necesitatea unor reglementări privind protecţia
consumatorilor este recunoscută în toate statele lumii.
3. Educarea consumatorilor: CI a reuşit să convingă multe
guverne să includă educarea consumatorilor în programa şcolară. De
asemenea, au fost instruite multe cadre didactice pe teme de protecţia
consumatorilor. Succese deosebite s-au obţinut în ţările Americii Latine
şi Pacificul de Sud.
4. Lista produselor interzise: la începutul anilor 1980, CI a convins
Adunarea Generală a ONU să redacteze o listă a produselor interzise,
retrase sau cu utilizare specială, aşa cum au stabilit diverse guverne.
În acea perioadă s-a simţit necesitatea corelării acţiunilor disparate din
diverse ţări unde s-au retras de pe piaţa naţională diverse produse de
consum, pesticide, medicamente, din motive legate de siguranţa în
consum. Companiile multinaţionale obţineau avantaje din această lipsă

18
de comunicare şi desfăceau într-o ţară produsele interzise în alta, mai
ales în ţările în curs de dezvoltare. Lista produselor interzise publicată
de ONU, după un intens efort depus pe plan global de către membrii CI
a fost folosită cu succes de organizaţiile cetăţenilor din Coreea,
Ecuador, Brazilia, Mexic, pentru a se îndepărta de pe piaţă produsele
incluse în această listă.
5. Ziua mondială a drepturilor consumatorilor: pe 15 martie, CI
recomandă ţărilor membre să marcheze ziua mondială a
consumatorilor. Ea este un prilej pentru a se repeta drepturile de bază
ale consumatorilor formulate de CI: acces la bunurile şi serviciile de
bază, siguranţa în consum, informare, reprezentare, despăgubire,
educare şi un mediu înconjurător sănătos. A fost aleasă ziua de 15
martie, deoarece atunci, în anul 1964, preşedintele J. F. Kennedy a
adresat mesajul său anual către naţiunea americană ca o pledoarie
pentru drepturile consumatorilor.
6. Politicile privind alimentele: CI a fost implicată în
promovarea pe plan internaţional a etichetării alimentelor pentru
informarea consumatorilor. Eforturile comunităţii producătorilor pentru
împiedicarea etichetării alimentelor provenind din organisme
modificate genetic s-au confruntat cu eforturile CI pentru mobilizarea
organizaţiilor naţionale în această direcţie. De asemenea, CI a
contribuit la stabilirea nivelelor maxime de reziduuri pentru un număr
însemnat de contaminante, pesticide şi medicamente de uz veterinar,
care toate constituiau un risc inacceptabil pentru sănătatea
consumatorilor. La lucrările comisiei mixte FAO-WHO "Codex
Alimentarius", CI şi-a adus o contribuţie majoră privind înfiinţarea
comitetelor Codex în fiecare ţară.
7. Comerţul internaţional: CI a fost membru în comitetul
Naţiunilor Unite care a redactat Codul de Conduită recomandat de ONU
pentru corporaţiile transnaţionale.
8. Standardele internaţionale: participând la lucrările comitetelor
tehnice de standardizare pe plan internaţional de peste 20 de ani, CI a
influenţat standardele referitoare la siguranţa automobilelor.
9. Comerţul electronic: CI a contribuit activ la redactarea
Principiilor directoare pentru protecţia consumatorilor în comerţul
electronic (prin internet) recomandate de OECD (Organizaţia pentru
cooperare şi dezvoltare economică).
10. Medicamente: CI a participat activ la structurarea reţelei
internaţionale Health Action International, care duce campanii pentru
siguranţa, accesibilitatea şi preţurile medicamentelor. Un succes
deosebit l-a constituit retragerea de pe piaţă a produsului clioquinol,
un preparat anti-diareic periculos. De asemenea, CI a contribuit la
structurarea reţelei internaţionale IFBAN, care duce campanii pentru
promovarea alimentaţiei sugarilor pe cale naturală. În 1981, CI a reuşit
să convingă ONU să adopte un Cod internaţional de marketing pentru
produsele înlocuitoare ale laptelui matern.

19
 11. Mediu înconjurător: CI a contribuit la coordonarea reţelei
internaţionale privind pesticidele, care a influenţat ONU în adoptarea
codului de marketing al pesticidelor din 1985. De asemenea, este
prezentă în lucrările Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu. În
1999, Principiile directoare ONU pentru protecţia consumatorilor au
fost extinse cu noi recomandări privind consumul sustenabil.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România
este membru afiliat al Consumers International din anul 1991.

Bibliografie

• D. Patriche (coordonator), M. Grigorescu, C. Lucic, I.

Stănescu: Bazele comerţului, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 130-142
• Internet: - www.consumersinternational.org
- alte site-uri

20