Concepte geopolitice fundamentale

Conceptul fundamental al geopoliticii este puterea, însă, spre

deosebire de teoria statului şi dreptului care are în vedere raporturile cu s t r u c t u r i l e
s i a u t o r i t ă ţ i l e i n t e r n e ( l e g i s l a t i v ă , e x e c u t i v ă ş i judecătorească),
geopolitica studiază puterea şi în raport cu factorii externi, fiind privită sub
aspectul dominării prin forţă. „Exercitarea puterii de către unul sau mai multe state
(mari puteri, imperii) tinde, în esenţă, să îndeplinească în viaţa internaţională un
rol analog celui al statului în viaţa internă a societăţii".
Sintetic spus, în vreme ce teoria s t a t u l u i î n c e a r c ă s ă s u s ţ i n ă f o r ţ a d r e p t u l u i
î n g r a n i ţ e l e i n t e r n e , geopolitica studiază dreptul forţei în raport cu alte state şi
populaţii. În vreme ce statul este gândit ca un sistem guvernat de regulile
dreptului,impuse prin convingere sau prin constrângere, suntem condiţionaţi de
la bun început să gândim sistemul internaţional în termenii anarhiei, chiar dacă
în ultimul secol s-au dezvoltat organisme, organizaţii şi instituţii, mai întâi
regionale şi apoi internaţionale, care încearcă să i n t r o d u c ă o r d i n e a
c o n v e n i t ă î n t r e s t a t e . „ A c e a s t ă p r e s u p u n e r e normativă este susţinută de
reprezentanţii neorealismului relaţiilor i n t e r n a ţ i o n a l e , a r g u m e n t â n d c ă î n
c e a m a i m a r e p a r t e a i s t o r i e i internaţionale din ultimii 5.000 de ani, aceasta nu a
fost anarhică, ci avariat pe un spectru cu anarhia la un capăt, imperiul la celălalt
şi hegemonia, suzeranitatea şi dominaţia între ele.
Ori aceste noţiuni, imperiul, suzeranitatea, dominaţia, hegemonia sunt categorii
esenţialeale geopoliticii. Ele se manifestă şi se impun prin forma de violenţă
politică extremă, războiul, astfel că reducând la maximum teoria
raporturilor de putere externă, intrăm pe teritoriul polemologiei, ceea ce
relevă, încă o dată, caracterul interdisciplinar al geopoliticii.S u r s a p u t e r i i a c o n s t a t
î n i n e g a l i t a t e a d i n t r e s t a t e , î n convingerea comunităţilor mai puternice că
sunt îndreptăţite să le cucerească pe cele inferioare sub raportul mijloacelor de
apărare şi să îşi însuşească bunurile acestora.„Istoria umanităţii este istoria violenţei între
indivizi şi grupuri d e i n d i v i z i . S u n t g â n d i t o r i c a r e s u s ţ i n c ă v i o l e n ţ a
politică este acceleratorul dezvoltării economice. Întrucât violenţa
p r o v o a c ă suferinţe şi prejudicii s-au perfecţionat în permanenţă
şi mijloacele decontracarare. Această reacţie de răspuns la violenţă a dus, în
plan material, la perfecţionarea mijloacelor de adăpostire, de la colibă la
cetate, de înarmare, de la piatră la armele clasice şi la bomba atomică,precum şi la
dezvoltarea structurilor organizaţionale, prestatale, stataleşi suprastatale".
Violenţa este generală, conform lui Thomas Hobbes,fiind „bellum omnium contra
omnes" (Leviathan).Credinţa că istoria dezvăluie felul în care fiinţele umane au
avansat sau au progresat în timp este în rădăcinată în lumea modernă şi se presupune că
acest progres se va extinde în viitor, războiul urmând s ă d e v i n ă o a m i n t i r e a
t r e c u t u l u i , c e e a c e a n a l i z a d i a c r o n i c ă a conceptelor geopolitice
contrazice, din păcate. Războiul pare a fi principala formă de manifestare a
puterii internaţionale, tentativele de normativizare a relaţiilor dintre state fiind, de
fiecare dată, anihilate de raporturile conflictuale dintre acestea, în absenţa unor
factori de c o n s t r â n g e r e s i m i l a r i c u c e i a i s t a t e l o r . A g l u t i n a r e a
p u t e r i i , concentrarea ei către un singur pol mondial, de genul guvernului
 mondial este socotită non-dezirabilă şi non-abordabilă, fie şi la nivel
teoretic. În acelaşi timp, structurile internaţionale, bazate pe consens,sunt
ineficiente ori de câte ori vin în coliziune cu interesele marilor puteri.
„Guvernul mondial nu ar rezolva automat problema războiului.Majoritatea
războaielor din zilele noastre sunt războaie civile sau de natură etnică. De la
încheierea Războiului Rece, în 1989, şi până la sfârşitul secolului XX, în 74 locuri
din lume au avut loc 111 conflicte armate. Şapte au fost războaie între state, iar nouă au
beneficiat şi de intervenţie externă".
Lumea de la începutul secolului XXI, spune acelaşi autor, este un ciudat
amestec de continuitate şi schimbare.Unele aspecte ale politicii internaţionale
nu s-au schimbat de pe vremea lui Tucidide. Există o anumită logică a
ostilităţii, o dilemă p r i v i n d s e c u r i t a t e a c a r e î n s o ţ e ş t e p o l i t i c a
i n t e r s t a t a l ă . „ A l i a n ţ e l e , balanţele puterii şi opţiunile în politică, între
război şi compromis, au rămas la fel de-a lungul mileniilor."
Pe parcursul secolelor, odată cu impunerea violenţei politice ca formă de
dominaţie a comunităţilor umane, au existat trei forme de bază: sistemul
imperial, sistemul anarhic de state şi sistemul feudal.Întrucât sistemul feudal,
deşi extins în timp şi spaţiu, a avut totuşi un caracter limitat, principalele sisteme
analizate de geopolitică, dar şi de teoria relaţiilor internaţionale sunt sistemul
anarhic în cadrul căruia statele erau relativ egale şi sistemul imperial pe care îl putem
urmări începând cu primele imperii cunoscute în istorie, pe care le putem
grupa cronologic, astfel: imperiile antichităţii (Imperiul Part, ImperiulRoman,
Imperiul Mongol), imperiile medievale şi moderne până la sfârşitul Primului
Război Mondial (Imperiul Otoman, Imperiul Ţarist,Imperiul Austro-Ungar),
imperiile coloniale şi postcoloniale.

În lucrarea sa „Ambiţii imperiale", Noam Chomsky citează un alt cunoscut

geopolitician, Zbigniew Brzezinski, în opinia căruia „cele trei mari imperative
ale strategiei geospaţiale imperiale sunt să prevină comploturile şi să menţină dependenţa
de securitate printre vasali, să-I menţină pe tributari docili şi protejaţi şi să îi împiedice pe
barbari să se adune".
În teoria relaţiilor internaţionale, aceasta se numeşte „realism",teorie care ia
în serios instituţiile internaţionale, deşi consideră că O r g a n i z a ţ i a
N a ţ i u n i l o r U n i t e n u e s t e n i c i a c u m ş i n u v a d e v e n i t niciodată o
instituţie eficientă şi legitimă a guvernării globale. Statul îşi menţine o
funcţie centrală care nu poate fi îndeplinită de niciun actor transnaţional. Pentru
ca puterea să fie eficientă şi altfel decât prin forţă şi ameninţarea cu forţa, la nivel global
trebuie să existe un system de mecanisme de control, o instituţionalizare între
naţiuni într-un grad mai înalt decât există în prezent. O asemenea poziţie este
combătută de neoconservatorismul american, pe care Fukuyama şi alţi gânditori
îl socotesc ca fiind o satura teoretică a unilateralismului şi hegemoniei
luminate de tip imperial, aşa cum au fost puse în practică de
Administraţia Bush şi par a fi atenuate, în ultima vreme,
d e Administraţia Obama. Poziţia de super-putere a Statelor Unite nu este
contestată, în prezent, sub aspect teoretic, „ambiţiile imperiale" fiind,după
cum se vede, decodate de cei mai importanţi analişti americani ai momentului.De ultimă
oră, am putea spune, sunt tentativele de resuscitare a celeilalte foste super-puteri,
încă privită cu superioritate, pe care puterea de la Moscova, preşedintele
Rusiei, Dmitri Medvedev, şi-ar d o r i s ă l e î n t r e p r i n d ă î n v i i t o r u l i m e d i a t .
B u n ă o a r ă , d e c l a r a ţ i i l e preşedintelui rus, din luna august 2009, la adresa
omologului său u c r a i n e a n , V i k t o r I u ş c e n k o , î n s e a m n ă , î n o p i n i a
c u n o s c u t u l u i geopolitician rus Aleksandr Dughin, că „Moscova a declarat război
Statelor Unite pentru controlul spaţiului postsovietic, acesta
neexcluzând posibilitatea declanşării unui conflict armat în Crimeea şi
regiunile din estul Ucrainei".P o t r i v i t l u i D u g h i n , m e s a j u l p r e ş e d i n t e l u i
M e d v e d e v c ă t r e liderul de la Kiev ar putea avea legătură cu revizuirea atitudinii
Rusiei faţă de integritatea teritorială a Ucrainei, după scenariul georgian din
august 2008.„Noi am recunoscut integritatea teritorială a Georgiei până în
ultimul moment, dar nu şi după noile acţiuni ale preşedintelui Mihail
Saakaşvili. Situaţia privind ambasadorul Rusiei în Ucraina este un fel de
pregătire înainte de revizuirea atitudinii noastre faţă de integritatea teritorială a
Ucrainei", a spus preşedintele Medvedev.A m e r i c a a d m i n i s t r e a z ă a t â t U c r a i n a ,
cât şi întregul spaţiu postsovietic, ca la ea acasă: schimbă
preşedinţi, crează mişcări extremiste proamericane distructive şi
d e s t a b i l i z a t o a r e , a d e c l a r a t geopoliticianul rus. Rusia a tot aşteptat ca Ucraina şi
alte republici ex-sovietice să-şi vină singure în fire, dar, văzând că acest lucru întârzie s ă
se producă, a declarat război SUA pentru controlul spaţiului
postsovietic, a explicat Dughin.„Următorul pas pe care îl va face Moscova în raport cu
Ucrainava fi revizuirea Tratatului de bază din 1997 şi formularea unor pretenţii
teritoriale faţă de statul vecin", spune Dughin. „Într-un cuvânt, ar trebui să ne
pregătim de război", şi-a încheiat politologul interviul acordat agenţiei de presă
ruse Novai Reghion.
Comentariul belicos al geopoliticianului rus survine la doar o zi după ce preşedintele
Medvedev a prezentat un proiect de lege care precizează condiţiile de intervenţie a
armatei în afara Rusiei, după cum precizează, pe 10 august 2009, Agenţia France
Presse, citând site-ul oficial al Kremlinului.

Potrivit acestui proiect de lege transmis Parlamentului rus,armata va putea

interveni în străinătate, în cazul unui atac împotriva forţelor armate ruse, pentru a
respinge o "agresiune împotriva unui altstat" şi pentru a "apăra cetăţenii ruşi din
străinătate". Textul propus deMedvedev autorizează şi trimiterea armatei în
străinătate, pentru "aasigura securitatea" comerţului maritim şi pentru "a
lupta împotrivapirateriei".Se poate observa că este vorba de un set de prevederi
legislativesimetrice cu cele pe care Casa Albă le-a adoptat în septembrie
2002,când a fost dat publicităţii Raportul privind Noua Strategie Naţionalăde
Securitate a Statelor Unite ale Americii, aşa-numita Doctrină Bush,pe care Noam
Chomsky a calificat-o ca pe un efort de stabilire a unor n o r m e n o i d e f o l o s i r e a
f o r ţ e i m i l i t a r e , d e i n v a z i e ş i o c u p a ţ i e . "Raportul a propus, întrucâtva, o
nouă şi neobişnuită doctrină extremăde folosire a forţei în lume şi nu este un
accident că semnalul deînceput al războiului în Irak coincide cu publicarea
raportului. Nouadoctrină nu a fost una de război al dreptului de preemţiune,
care ar rămâne de demonstrat că se încadrează într-o interpretare mai
relaxatăa Cartei Naţiunilor Unite, dar este mai degrabă o doctrină care
nicimăcar nu începe a avea nişte fundamente în dreptul internaţional,
subnumele de război de prevenire. Acesta nu este un război de ocupare."
Putem spune că dihotomia anarhism-imperialism ce a
c a r a c t e r i z a t istoria din perspectivă geopolitică rămâne de strictă actualitate.Dorinţa
statelor de a-şi păstra independenţa, identitatea, în bazaprincipiilor neamestecului şi
suveranităţii este, în permanenţă, pusă laî n c e r c a r e d e t e n t a t i v a
g e n e r a l i z ă r i i p r i n c i p i i l o r b u n e i g u v e r n ă r i , înţeleasă în secolul nostru
drept corolar al democratizării, libertăţii individuale sub aspect cultural,
ideologic şi economic, denunţată, însă,cu mai mult sau mai puţin temei, ca
fiind, de fapt, o modalitate disimulată de supravieţuire a imperialismului.

În afără de putere, care se consideră a fi conceptul fundamentalal geopoliticii, alte

concepte importante ce trebuie evidenţiate, întrealtele, sunt următoarele:
sferele de influenţă, coordonatele de situare,starea conflictuală,
teritorialitatea şi maritimitatea, imperialismul şienclavarea.Sfera de influenţă
se consideră a fi zona geografică în care oputere limitrofă sau îndepărtată, de
regulă o mare putere, în zilelen o a s t r e o h i p e r p u t e r e , b a z â n d u - s e p e
a m e n i n ţ a r e a c u f o r ţ e l e s a l e armate, şi-a cucerit dreptul de a controla
politica internă şi externă astatelor din perimetrul respectiv. De regulă, sfera
de influenţă sedelimitează în raport cu sferele de influenţă ale altor puteri,
astfel căapare ca un rezultat inevitabil al echilibrului puterii, după cum susţineHans
Morgenthau, cunoscut teoretician al domeniului.Puterile care controlează sferele de
influenţă îşi rezervă dreptulnecontestat de a interveni în conducerea statelor
respective, solicitândşi obţinând exclusivitatea dominaţiei în zonă, până la stabilirea
unui altechilibru de putere, de regulă, pe cale armată.E x e m p l u l c e l m a i c u n o s c u t
a l î m p ă r ţ i r i i l u m i i î n s f e r e d e influenţă îl constituie Tratatul de la Tordesillas,
semnat între Castilia şiPortugalia în 1494, prin care îşi împărţeau Lumea Nouă,
ce a începuto d a t ă c u d e s c o p e r i r e a A m e r i c i i , l a 1 2 o c t o m b r i e 1 4 9 2 , d e
c ă t r e Cristofor Columb.Un alt moment des invocat se produce mult mai târziu
prinPactul Ribbentrop-Molotov, de la 23 august 1939, numit şi PactulHitler-
Stalin, prin care cele două puteri totalitare, nazistă şi comunistă,îşi împart sferele de
influenţă în Europa de Est şi Centrală, în primulrând Polonia, Ţările Baltice şi
România.După încheierea războiului, un alt pact celebru este cel
dintreWinston Churchill şi Iosif Visarionovici Stalin, prin care cei doi
auc o n v e n i t , l a 9 o c t o m b r i e 1 9 4 4 , î m p ă r ţ i r e a E u r o p e i d u p ă c e l d e -
a l Doilea Război Mondial. Această sfâşiere ideologică a Europei a
fostconsfinţită prin conferinţele de la Teheran, Yalta şi Potsdam, prin care
sfera de influenţă a URSS a fost stabilită şi recunoscută
a s u p r a următoarelor state independente, transformate mai târziu în
republicipopulare sau socialiste: România, Polonia, Ungaria,
Cehoslovacia,Iugoslavia, Bulgaria, Albania şi Germania de Est.Abia odată cu
încheierea Războiului Rece şi căderea ZiduluiBerlinului, sferele de influenţă
se schimbă, prin înfrângerea „lagăruluicomunist", controlat de Moscova, care
pierde toată această zonă aflatăîn zona sa de dominaţie, la care se adaugă
pierderea a numeroaserepublici ce făceau parte din Uniunea Sovietică. Acestea nu
doar că şi-au recăpătat independenţa, dar au intrat în sfera de influenţă a Statelor Unite
ale Americii şi altor ţări din Pactul Nord-Atlantic. Este vorba, înprimul rând, de Ţările
Baltice (Letonia, Lituania, Estonia), dar şi destate asupra cărora se desfăşoară
în prezent presiuni pentru a rămâneîntr-una din cele două sfere de influenţă majore
din regiune, americanăsau rusească. Aceste state sunt în zona europeană
Ucraina, Georgia,B i e l o r u s i a , M o l d o v a , i a r î n z o n a e x t r e m -
o r i e n t a l ă A r m e n i a , Azerbaidjan, Kazahstan, Kârghistan ş.a., motiv pentru
care în aceastăparte a lumii sunt numeroase conflicte în desfăşurare sau îngheţate.
Coordonatele de situare reprezintă un alt concept geopoliticmajor. Rolul
geopoliticianului constă în plasarea evenimentului înspaţiu şi în timp, ceea ce
înseamnă că o analiză geopolitică a unui statsau a unei regiuni poate fi locală, regională,
continentală sau mondială,sub aspect topologic, iar sub aspect temporal poate să fie un
momentevenimenţial, conjunctural, pe termen scurt, mediu şi lung.Numai printr-o
asemenea plasare corectă în timp şi spaţiu,respectiv prin stabilirea exactă a
coordonatelor de situare, analizageopolitică poate să pună în evidenţă cauzele
profunde, dinamica petermen lung, anterioară şi posterioară, şi interferenţele
oricărui subiectabordat.
Starea conflictuală este esenţa geopoliticii, fie că e vorba de unconflict rece sau
îngheţat, fie că este vorba de un război ce antreneazăforţe armate de nivel local,
continental sau mondial.
Conflictele pot fi latente, sub forma unor tensiuni diplomaticesau crize
regionale, locale, internaţionale, perioadele de pace nefiind înistoria omenirii decât
interludii mai lungi sau mai scurte până ladeclanşarea unei alte stări
conflictuale.Pe măsură ce progresul tehnic şi concentrarea populaţiei
încomunităţi politice au evoluat de la simplu la complex, generândcreşteri
cantitative şi calitative incontrolabile, conflictele au antrenatforte distructive
umane şi materiale din ce în ce mai ample, până laposibila conflagraţie nucleară.Întrucât
se ajunsese la un echilibru al distrugerii „reciprocasigurat" între cele două
blocuri militare ce s-au confruntat pe timpulRăzboiului Rece, pacea mondială
a putut fi conservată pe o perioadămai îndelungată. În prezent, dezechilibrele
create prin existenţa uneisingure hiperputeri constituie, după unii
geopoliticieni, premisa uneicrize mondiale şi a unei stări conflictuale cărora,
practic, nu li seîntrevede soluţionarea.
Teritorialitatea e s t e u n c o n c e p t g e o p o l i t i c c a r e i n c l u d e a t â t evoluţii
sincronice, cât şi diacronice. Astfel, teritorialitatea Românieiinclude şi
spaţiile aflate în prezent în componenţa altor state, precumRepublica
Moldova (independentă), Transnistria (sfera de influenţă aRusiei), Bucovina
de Nord (Ucraina), Cadrilaterul (Bulgaria), ValeaTimocului (fosta
Iugoslavie), asupra cărora statul român nu emitepretenţii teritoriale, dar
acestea fac parte din substanţa geopolitică astatului român la un moment dat, care
încă influenţează politica internăşi externă actuală în raport cu statele respective.Prin
urmare, este vorba de o abordare diferită de cea istorică, încadrul căreia sunt avute în
vedere epoci fără relevanţă politică actuală.Identitatea lingvistică, etnico-naţională
sau etnico-religioasă, cu gradede perenitate mult mai mari decât graniţele unui stat la
un moment dat,c o n s t i t u i e n u c l e u l d u r a l t e r i t o r i a l i t ă ţ i i , e s e n ţ a a c e s t u i
c o n c e p t geopolitic deosebit de relevant.
 În acelaşi mod este abordat conceptul maritimităţii, având învedere raporturile
dintre mările teritoriale şi apele internaţionale.Geopolitica mărilor a determinat aşa-
numitele talasopolitici şitalasocraţii (din cuvântul grec
thalassa -mare), pe care le-au dezvoltatputerile antice, începând cu fenicienii, atenienii,
Imperiul Roman, ca săcontinue în Evul Mediu cu Veneţia şi Liga Hanseatică şi apoi cu
marileputeri maritime ale Lusitaniei, Ţărilor de Jos, Imperiului Britanic şi, însfârşit,
Statelor Unite ale Americii.Alte puteri au ajuns, la rândul lor, să închidă anumite mări
ca,de pildă, Turcia, care a transformat Marea Neagră, timp de secole, într-un lac
turcesc, recent exprimându-se teama transformării sale într-un„lac rusesc" -
posibilitate ce pare a fi fost înlăturată.Teritorialitatea, maritimitatea şi spaţiul
aerian. în ultima vreme,constituie concepte ce exprimă realităţi geopolitice
permanente, cuimpact actual de prim ordin.
Imperialismul este un concept pe care „l-am putea înlocui cuacela de
dispozitiv imperial, fără legătură cu noţiunea utilizată în modclasic de terminologia
marxistă"
.I m p e r i a l i s m u l , î n s e n s u l a c t u a l g e o p o l i t i c , s e r e f e r ă l a o construcţie
teritorială dominantă, care se supune logicii expansiuniit e r i t o r i a l e ,
neţinând seama de popoarele ce locuiesc în teritoriile
respective.Imperialismul are legătură directă cu noţiunile de putere, sfere de
influenţă şi cu starea de conflictualitate, ce constituie termeni cheie ai geopoliticii.În
prezent, mulţi autori folosesc conceptul de imperialism în sens modern, pentru a
desemna raporturile SUA cu alte zone şi teritoriiale lumii.A s t f e l , î n c a r t e a
„ A m b i ţ i i i m p e r i a l e " , N o a m C h o m s k y consideră că strategia de securitate
naţională a Statelor Unite ale Americii pune bazele unei concepţii prin care
această superputere „vaconduce lumea prin forţă şi dacă apare vreo provocare
la adresadominaţiei sale - fie că este percepută ca fiind îndepărtată,
inventată,imaginată sau oricum ar fi aceasta - atunci Statele Unite vor
avead r e p t u l s ă d i s t r u g ă a c e a s t ă p r o v o c a r e î n a i n t e d e a d e v e n i
o ameninţare".
S p r e d e o s e b i r e d e s t a t e l e - n a ţ i u n e , „ c o n s t r u c ţ i i l e i m p e r i a l e apelează
adesea la căile puterii şi ale războiului", conceptul imperials e d o v e d e ş t e a f i
c u p r i n z ă t o r p e n t r u a d e s c r i e n u m e r o a s e s i t u a ţ i i geopolitice în istorie, având
totuşi relevanţă şi în actualitate.
Enclavarea e s t e u n a d i n t r e n o ţ i u n i l e g e o p o l i t i c e s p e c i f i c e acestei
discipline, prin care se defineşte situaţia unui stat lipsit def a ţ a d ă m a r i t i m ă .
A s t f e l d e s t a t e s u n t n u m e r o a s e î n A f r i c a ( C i a d , Etiopia, Zambia,
Uganda ş.a) şi America Latină (Bolivia, Paraguay),state care au purtat
războaie locale spre a căpăta ieşire la mare. ÎnEuropa, astfel de ţări sunt
Ungaria, Austria, Elveţia şi RepublicaMoldova.Unele state sărace aparţin
categoriei ţărilor din cadrul ONU numite ţări în curs de dezvoltare fără
litoral, care beneficiază de unajutor specific de dezvoltare din cauza situaţiei de
enclavare.Desigur, sunt şi alte noţiuni şi concepte, proprii geopoliticii, pecare le utilizăm
în această lucrare, fără să le dedicăm, însă, o analiză specifică.