Sunteți pe pagina 1din 10

8.

3 Adresele de internet

1. Identificatori universali
Se spune că un sistem de comunicaţii oferă servicii de comunicaţii universale
dacă el permite oricărui calculator să comunice cu oricare alt calculator. Pentru a face
un sistem de comunicaţii universal, el are nevoie de o metodă acceptată global pentru
identificarea fiecărui calculator ataşat lui.
Adesea, identificatorii de calculatoare sunt clasificaţi în nume [name],
adrese [address] şi trasee [route]. S-a propus ca un nume să identifice ce este
obiectul, o adresă identifică unde se află obiectul, iar un traseu indică cum se poate
ajunge la el. Deşi aceste “definiţii” sunt intuitive, ele pot fi înşelătoare. Numele,
adresele şi traseele se referă, în fond, la reprezentări de niveluri succesive mai joase
ale identificatorilor de calculatoare. În general, lumea preferă nume pronunţabile
pentru identificarea maşinilor, în timp ce programele lucrează mai eficient cu
reprezentări compacte ale identificatorilor - pe care la privim ca pe nişte adrese. Pentru
internet s-a decis standardizarea unor adrese compacte, binare, care fac calculele -
precum selectarea unui traseu - mai eficiente. În cele ce urmează vom discuta doar
adresele binare, lăsând pentru mai încolo problemele legate de punerea în
corespondenţă a adreselor binare cu numele pronunţabile şi de modul de utilizare a
adreselor pentru stabilirea traseelor (rutare).

2. Clasele adreselor IP
Vom considera internet ca o reţea mare, aidoma oricărei reţele fizice. Diferenţa
constă, evident, în faptul că internet este o structură virtuală, concepută de proiectanţii
ei şi implementată în întregime prin software. Prin urmare, proiectanţii sunt liberi să
aleagă formatele şi dimensiunile pachetului, adresele, modalităţile de livrare, etc.;
nimic nu este dictat de hardware. Pentru adrese, proiectanţii TCP/IP au ales o
schemă analogă adresării din reţelele fizice, în care fiecărui calculator din internet i se
atribuie o adresă formată dintr-un număr întreg pe 32 de biţi, numită adresa sa de
internet sau adresa IP a lui. O rezolvare inteligentă a adresării în internet constă în
alegerea cu grijă a acestor numere întregi astfel încât să facă rutarea eficientă. Mai
exact, o adresă IP codifică identificatorul reţelei la care este ataşat calculatorul,
precum şi identificatorul unui unic calculator din acea reţea.
Se vor prezenta mai departe detalii ale adresării IP, care vor clarifica aceste
idei abstracte. Deocamdată, vom face o prezentare simplificată a acesteia. În cel mai
simplu caz, fiecărui calculator ataşat unei internet i se atribuie un identificator
universal pe 32 de biţi drept adresa sa de internet. Biţii unei adrese IP pentru toate
calculatoarele dintr-o anumită reţea au un prefix comun.
Conceptual, fiecare adresă este constituită dintr-o pereche (netid, hostid)
unde netid identifică o reţea iar hostid identifică un calculator din acea reţea.În
practică, orice adresă IP trebuie să aibă una din primele trei forme indicate în fig. de
mai jos (cea de a patra formă, rezervată pentru multitransmisie, va fi descrisă mai
încolo):
01234 8 16 24 31
Clasa A 0 netid hostid

Clasa B 1 0 netid hostid

Clasa C 1 1 0 netid hostid

Clasa D 1 1 1 0 adresa de multitransmisie

Clasa E 1 1 1 1 0 rezervată pentru utilizare viitoare


Dându-se o adresă IP, clasa sa poat fi determinată din cei mai semnificativi trei
biţi (doi biţi sunt suficienţi pentru a face distincţia între primele trei clase). Adresele
de clasă A, care se utilizează pentru cele câteva reţele foarte mari, care au peste 216
(= 65 536) calculatoare, rezervă 7 biţi pentru netid şi 24 biţi pentru hostid.
Adresele de clasă B, care se utilizează pentru reţele de mărime intermediară, ce au
între 28 (= 256) şi 216 calculatoare, alocă 14 biţi pentru netid şi 16 biţi pentru
hostid. În fine, adresele de clasă C, pentru reţelele cu mai puţin de 28 calculatoare,
alocă 21 biţi pentru netid şi doar 8 biţi pentru hostid. Reamintim că adresele IP
au fost definite de o asemenea manieră încât este posibilă extragerea rapidă a
porţiunilor netid sau hostid.

3. Adresele indică conexiuni cu


reţele
Se spune, de o manieră simplistă, că o adresă de internet identifică un
calculator. Dar aceasta nu este strict corect. Pentru a lămuri acest fapt, să considerăm
un ruter ataşat la două reţele fizice. Se constată imediat că nu putem atribui o unică
adresă IP acestui ruter dacă adresa codifică un identificator de reţea, precum şi un
identificator de calculator. Când un calculator convenţional are două sau mai multe
conexiuni fizice, el este numit calculator (gazdă) cu mai multe apartenenţe
[multi-homed host]. Calculatoarele şi ruterele cu mai multe apartenenţe necesită
multiple adrese IP. Fiecare adresă corespunde uneia din conexiunile maşinii cu o
reţea. Aşadar, un ruter conectat la n reţele va avea n adrese IP distincte, câte una
pentru fiecare reţea.

4. Adrese de reţea şi adrese de


difuzare
Am menţionat anterior principalul avantaj al codificării informaţiilor despre
reţele sub forma de adrese de internet: ea face posibilă o rutare eficientă.
Un alt avantaj este acela că adresele de internet pot indica atât reţele cât şi
calculatoare. Prin convenţie, o adresă IP a cărei porţiune hostid are toţi biţii
egali cu 0 se referă la o reţea, nu la un anumit calculator.
Un alt avantaj semnificativ al metodei de adresare în internet este acela că
include o adresă de difuzare [broadcast address] ce se referă la toate
calculatoarele din reţea. Conform standardului, orice hostid format numai din biţi
1 este rezervat doar pentru difuzare *). La multe reţele (precum Ethernet), difuzarea
poate fi tot atât de eficace ca şi transmisia normală către un singur destinatar; la alte
reţele, difuzarea este efectuată printr-un program de pe reţea, dar se face cu întârzieri
mult mai mari decât pentru transmisia către un unic destinatar; iar unele reţele nu
permit deloc difuzarea. Aşadar, adresele IP pot fi utilizate pentru a indica o
difuzare; astfel de adrese se pun în corespondenţă cu difuzarea prin hardware (dacă
ea există în reţea).

5. Difuzarea limitată
Din punct de vedere tehnic, adresa de difuzare descrisă mai sus se numeşte
adresă de difuzare directă [directed broadcast address] întrucât ea conţine
atât un identificator (ID) valid de reţea, cât şi un hostid de difuzare. O adrsă de
difuzare directă poate fi interpretată, fără ambiguitate, în oricare punct al internet
întrucât ea identifică în mod unic reţeaua “ţintă” (destinaţie), în plus faţă de indicaţia
de difuzare pe acea reţea. Adresele de difuzare directă oferă un mecanism puternic
(deşi întrucâtva periculos) ce permite unui sistem aflat la distanţă să trimită un singur
pachet care să fie difuzat pe o reţea precizată.
Din punctul de vedere al adresării, principalul dezavantaj al difuzării directe
este faptul că ea necesită cunoaşterea adresei reţelei. O altă formă de adresă de
difuzare, numită adresă de difuzare limitată [limited broadcast address] sau
adresă de difuzare în reţea locală [local network broadcast address],
oferă o adresă de difuzare pentru reţeaua locală, independent de adresa IP atribuită.
Adresa de difuzare locală constă din 32 biţi de valoare 1 (drept care se mai numeşte
şi adresă de difuzare cu “toţi 1” [“all 1’s” broadcast address]). Un
calculator poate utiliza adresa de difuzare limitată ca parte a procedurii de pornire
înainte de a afla adresa sa IP sau adresa IP pentru reţeaua locală; dar, după ce află
adresa corectă IP a reţelei locale, el va trebui să folosească adresarea directă.
Ca o regulă generală, protocoalele TCP/IP restricţionează difuzarea la cea
mai mică posibilă mulţime de maşini.

* )
din păcate, o versiune mai veche a protocoalelor TCP/IP, ce însoţea Berkeley UNIX,
utiliza în mod incorect numai biţi de valoare 0 pentru difuzare; întrucât eroare persistă
încă, protocoalele TCP/IP include, adesea, o opţiune ce permite unui site să utilizeze o
astfel de configuraţie pentru difuzare.
6. Interpretarea zerourilor
drept “acest/această”
Am constatat câ un câmp conţinând numai valori 1 poate fi interpretat că
înseamnă “toate”, ca, de pildă, în “toate calculatoarele” dintr-o reţea. În general,
programele internet interpretează câmpurile constând numai din valori 0 drept
“acest/această”. Astfel, o adresă IP cu hostid = 0 se referă la “acest” calculator, iar
o adresă de internet cu netid = 0 se referă la “această” reţea. Fireşte, are sens să
utilizăm o astfel de adresă doar într-un context unde ea poate fi interpretată fără
ambiguitate. De exemplu, dacă o maşină primeşte un pachet în care porţiunea netid a
adresei destinaţiei este 0 şi porţiunea hostid a adresei destinaţiei corespunde adresei
sale, receptorul va interpreta câmpul netid ca însemnând “această” reţea, adică
reţeaua prin care soseşte pachetul.
Utilizarea unei valori netid = 0 este importantă în special în acele cazuri când
un calculator vrea să comunice prin intermediul unei reţele dar încă nu cunoaşte
adresa IP a reţelei. Calculatorul va utiliza temporar netid = 0, iar celelalte
calculatoare din reţea vor interpreta adresa ca însemnând “această” reţea. În
majoritatea cazurilor, răspunsurile vor avea complet specificată adresa reţelei,
permiţând expeditorului originar să o înregistreze în vederea utilizării ei ulterioare.
Metoda de adresare descrisă pretinde un unic prefix de reţea pentru fiecare reţea
fizică. În afară de difuzare, metoda de adresare IP suportă şi o multitransmisie
[multicasting] - adică livrarea unui pachet către mai mulţi destinatari din reţea (dar
nu toţi).

7. Punctele slabe ale adresării


în internet
Codificarea informaţiilor despre o reţea sub forma de adresă de internet prezintă
şi unele dezavantaje. Cel mai evident dezavantaj îl constituie faptul că adresa se referă
la conexiunea cu o reţea şi nu la un calculator: dacă un calculator se mută dintr-o
reţea în alta, adresa sa IP trebuie schimbată. Pentru a înţelege consecinţele, să
considerăm cazul unui utilizator care, deplasându-se în altă ţară, îşi deconectează
laptop-ul de la Internet şi îl reconectează la destinaţie. Laptop-ului nu i se poate atribui
o adresă IP permanentă întrucât adresa IP identifică reţeaua la care este ataşată
maşina.
Un alt punct slab al metodei de adresare în internet este faptul că, dacă o reţea
de clasă C se extinde la peste 255 de calculatoare, adresa ei trebuie schimbată într-o
adresă de clasă B. Deşi aceasta pare o problemă minoră, schimbarea adresei de reţea
se dovedeşte a fi o operaţiune cu consum mare de timp şi dificil de depanat. Din cauza
faptului că majoritatea programelor nu sunt proiectate să facă faţă adreselor multiple
pentru aceeaşi reţea fizică, administratorii nu pot planifica o tranziţie lină pentru
trecerea pe rând la noile adrese, ci trebuie să întrerupă brusc utilizarea unei adrese de
reţea, să schimbe adresele tuturor maşinilor din ea şi doar apoi să reia comunicaţia
utilizând noua adresă de reţea.
Cea mai mare importanţă a modului de adresare în internet va deveni evidentă
în problema rutării, care va fi tratată mai departe. Deocamdată putem schiţa aici o
mică introducere în această problemă. Am menţionat deja faptul că rutarea se va baza
pe adresele de internet, utilizând porţiunea netid a unei adrese pentru a lua deciziile
de rutare. Să considerăm un calculator cu două conexiuni la internet. Se ştie că un
astfel de calculator trebuie să aibă mai mult de o adresă IP. Există următoarea regulă:
întrucât rutarea utilizează porţiunea netid a adresei IP, traseul urmat de pachetele
ce se deplasează către un calculator cu multiple adrese IP depinde de adresa
utilizată.
Implicaţiile acestei reguli sunt surprinzătoare. Utilizatorii umani văd în orice
calculator o unică entitate şi doresc să utilizeze pentru el un singur nume. Ei sunt
adesea surprinşi de constatarea că ei trebuie să cunoască mai multe nume ale acestui
calculator şi mai ales de faptul că pachetele trimise pe mai multe nume se comportă în
mod diferit.
O altă consecinţă surprinzătoare a modului de adresare în internet este faptul că
simpla cunoaştere a uneia din adresele IP ale unei destinaţii poate să nu fie suficientă
şi că s-ar putea să fie imposibil de ajuns la acea destinaţie utilizând respectiva adresă.
Să considerăm exemplul de internet reprezentat în fig. ce urmează.

R E Ţ E A U A 1

I1 I2 I3

R A B

I4 I5
R E Ţ E A U A 2

În această internet, calculatorul B este cu mai multe apartenenţe. De regulă


calculatoarele A şi B comunică direct prin reţeaua 1, la care ambele sunt ataşate.
Deci utilizatorii de pe calculatorul A se referă la calculatorul B utilizând, în mod
normal, adresa IP I3 . Există şi o altă cale de la A la B, prin ruterul R; ea este
utilizată atunci când A trimite pachete la adresa I5 (adresa lui B pe reţeaua 2). Să
presupunem că conexiunea lui B la reţeaua 1 se defectează dar că B funcţionează
corect. Utilizatorii de la A care specifică adresa IP I3 nu pot transmite lui B dar
utilizatorii care folosesc adresa I5 pot transmite lui B, trecând prin ruterul R.

8. Notaţia zecimală cu puncte


separatoare
Când sunt comunicate utilizatorilor umani - fie în documentele tehnice, fie în
cadrul programelor de aplicaţii -, adresele IP sunt scrise sub forma de patru numere
întregi zecimale, separate prin puncte; fiecare din cele patru numere dă valoarea
unui octet din adresa IP. Această notaţie este cunoscută sub numele de notaţia
zecimală cu puncte (separatoare) / notaţia cuadruplă cu puncte [dotted
decimal notation / dotted quad notation]. Astfel, adresa de internet pe 32 biţi
10000000.00001010.00000010.00011110
se scrie:
128.10.2.30
În cele ce urmează vom utiliza notaţia zecimală cu puncte separatoare pentru a
exprima adresele IP. Majoritatea programelor TCP/IP care afişează sau solicită unui
operator uman să introducă adresa IP utilizează această reprezentare. De exemplu,
comanda netstat din UNIX - care afişează traseul curent -, ca şi programele de
aplicaţii precum telnet şi ftp, utilizează toate notaţia zecimală cu puncte atunci când
acceptă sau afişează adrese IP. Prin urmare, este util să înţelegem relaţia dintre
clasele de adrese IP şi numerele din notaţia zecimală cu puncte. Tabela ce urmează
rezumă domeniul de valori pentru fiecare clasă.
Clasa Cea mai mică adresă Cea mai mare adresă
A 0.1.0.0 126.0.0.0
B 128.0.0.0 191.255.0.0
C 192.0.1.0 223.255.255.0
D 224.0.0.0 239.255.255.255
E 240.0.0.0 247.255.255.255

9. Adresa de buclă de reacţie


Tabela de mai sus pune în evidenţă faptul că nu toate adresele posibile au fost
atribuite claselor de adrese. De exemplu, adresa 127.0.0.0 - o valoare din domeniul
clasei A - este rezervată pentru bucla de reacţie [loopback] şi destinată pentru
utilizarea la testarea TCP/IP şi pentru comunicaţia inter-procese de pe maşina locală.
Când vreun program utilizează această adresă ca adresă de destinaţie, protocolul din
calculator returnează datele fără a trimite trafic în reţea. Standardele precizează că un
pachet trimis unei adrese de reţea 127 nu trebuie să apară în nici o reţea. Mai mult,
un calculator sau un ruter nu trebuie în nici o condiţie să propage informaţii privind
traseul sau posibilitatea de a ajunge la reţeaua cu numărul 127 (căci ea nu reprezintă
o adresă de reţea).

10. Rezumat al convenţiilor


de adrese speciale
În practică, IP utilizează doar un număr mic de combinaţii de tip 0 pe toţi
biţii (“aceast/această”) sau 1 pe toţi biţii (“toate”). Fig. de mai jos listează aceste
posibilităţi:
0 peste tot Acest calculator 1

0 peste tot calculator Calculator în această reţea 1

1 peste tot Difuzare limitată (reţea locală) 2


reţea 1 peste tot Difuzare directă pentru reţea 2

127 orice (adesea 1) Buclă de reacţie 3


1
Observa Permisă doar la pornirea sistemului;
ţii: nu reprezintă nici o dată o adresă
validă de destinaţie.
2
Nu reprezintă nici o dată o adresă
validă de sursă.
3
Nu trebuie să apară nici o dată pe o
reţea.

Menţionăm că lungimea porţiunii aferente reţelei, în cazul unei difuzări directe,


depinde de clasa adresei de reţea.

11. Autoritatea care


stabileşte adresele în internet
Pentru a se asigura unicitatea porţiunii aferente reţelei dintr-o adresă Internet,
toate adresele Internet sunt alocate de către o autoritate centrală. Aceasta este
Autoritatea de atribuire a numerelor în Internet [Internet Assigned Number Authority
(IANA)], care are controlul final asupra numerelor atribuite şi stabileşte strategiile în
acest sens. Totuşi, când o organizaţie se alătură Internet-ului, ea poate obţine adrese de
reţea de la INTERNIC.
Autoritatea centrală este necesară doar pentru atribuirea porţiunii de adresă
aferentă reţelei; după ce o organizaţie obţine prefixul pentru reţea, ea poate decide
singură cum să atribuie câte un unic sufix fiecărui calculator din reţeaua sa, fără a mai
trebui să ia legătura cu autoritatea centrală. IANA atribuie un număr din clasa C unei
reţele cu un număr mic (inferior lui 255) de calculatoare ataşate; ea rezervă numere
din clasa B pentru o organizaţie care are o reţea mai mare. O organizaţie trebuie să
aibă o reţea cu peste 65 535 de calculatoare ataşate pentru a putea obţine un număr
din clasa A. Spaţiul de adrese este inegal utilizat, întrucât majoritatea reţelelor sun
tmici, un număr mai mic sunt de dimensiuni medii iar doar câteva sunt foarte mari.
Este esenţial ca autoritatea centrală să aloce adrese IP doar pentru reţelele care
sunt (sau vor fi) conectate la Internet-ul global. O organizaţie îşi poate asuma
responsabilitatea de a-şi atribui adrese unice de reţea în cadrul internet TCP/IP pe
care o posedă, atâta timp cât ea nu se va conecta nici o dată cu lumea exterioară. În
fapt, multe corporaţii care utilizează protocoalele TCP/IP îşi atribuie propriile adrese
de internet. De exemplu, Corporaţia IBM a primit adresa de reţea 9.0.0.0 iar
AT&T are adresa de reţea 12.0.0.0 . Dacă o organizaţie se hotărăşte să utilizeze
protocoalele TCP/IP pe două din reţelele sale nelegate la Internet-il global, ea poate
aloca adresele 9.0.0.0 şi 12.0.0.0 celor două reţele locale ale sale. Dar experienţa a
arătat că nu este înţeleaptă crearea unei internet private utilizând aceleaşi adrese de
reţea ca şi Internet-ul global, întrucât aceasta împiedică viitoarea interoperabilitate şi
poate cauza probleme atunci când se încearcă un schimb de programe cu alte site-uri.
Prin urmare, toţi cei care utilizează TCP/IP sunt insistent invitaţi să obţină adrese de
Internet de la INTERNIC.
12. Un exemplu de alocare a
adreselor
Pentru a lămuri modul de stabilire a adreselor IP, să considerăm exemplul a
două reţele conectate la Internet, cu adresele alocate conform celor prezentate mai sus.
Fig. ce urmează ilustrează două astfel de reţele din Computer Science Department de
la Purdue University din S.U.A., conectate la coloana Internet (reţeaua ARPANET)
prin intermediul a două rutere. Celor trei reţele li s-au alocate adresele (numerele):
10.0.0.0 pentru ARPANET, 128.10.0.0 pentru Ethernet şi 192.5.48.0 pentru
Token Ring.

E t h e r n e t
r u t e r e
1 2 8 . 1 0 . 0 . 0

T o k e n
R in g A R P A N E T
1 9 2 . 5 . 4 8 . 0 1 0 . 0 . 0 . 0

Fig. de mai jos detaliază aceleaşi reţele, indicând calculatoarele ataşate şi


adresele de Internet atribuite fiecărei conexiuni de reţea.

E t h e r n e t
1 2 8 . 1 0 . 0 . 0

1 2 8 . 1 0 . 2 . 3 1 2 8 . 1 0 . 2 . 8 1 2 8 . 1 0 . 2 . 2 6
M E R L I N G U E N E V E R LE A N C E L O T
( c a l c u l a t o r c u ( mc a a l ic u l a t o r ( c a l c u l a t o r
m u l t e a p a r t e n eE n t ht e) e )r n e t E t h )e r n e t
1 9 2 . 5 . 4 8 . 3

G L A T I S A N T T A L I E S Z N
( r u t e r ) ( r u t e r )
T o k e n
1 2 8 . 1 0 . 2 1. 7 9 0 2 . 4 . 4 8 . 7R i n g 1 9 2 . 5 . 4 8 1 . 06 . 0 . 0 . 3 7
1 9 2 . 5 . 4 8 . 0 că tA r e R P A N E T

1 9 2 . 5 . 4 8 . 1
A R T H U R
( c a lc u l a t o r
T o k e ) n R i n g
Fig. indică patru calculatoare ataşate celor două reţele locale; ele au numele:
Arthur, Merlin, Guenevere şi Lancelot. Taliesyn este un ruter ce conectează
ARPANET cu Token Ring, iar Glatisant este un ruter ce interconectează reţelele
locale Token Ring şi Ethernet. Calculatorul Merlin are conexiuni atât ambele reţele
locale, astfel încât el poate avea acces direct la calculatoarele din ambele reţele. Deşi
un calculator cu mai multe apartenenţe - precum Merlin - poate fi configurat să
ruteze pachetele între cele două reţele, majoritatea site-urilor utilizează calculatoare
dedicate pe post de rutere, pentru a evita supraîncărcarea sistemelor de calculatoare
convenţionale cu procesările necesare rutării. În exemplul din fig., ruterul dedicat
Glatisant îndeplineşte sarcina de a dirija (“ruta”) traficul între reţelele Token Ring şi
Ethernet.
După cum se constată din fig. de mai sus, fiecărei conexiuni la o reţea trebuie să
i se aloce o adresă IP. Calculatorului Lancelot, care este conectat doar la reţeaua
Ethernet, i s-a alocat doar o singură adresă IP: 128.10.2.26 . Merlin are adresa
128.10.2.3 pentru conexiunea sa la reţeaua Ethernet şi 192.5.48.3 pentru
conexiunea sa la reţeaua Token Ring. Cei care au decis atribuirea adreselor au ales
aceeaşi valoare pentru octetul cel mai puţin semnificativ al acestor două adrese.
Adresele atribuite ruterelor Glatisant şi Taliesyn nu urmează această convenţie; ele
sunt şiruri de cifre fără nici o legatură unul cu celălalt (10.0.0.37 şi 192.5.48.6). IP
nu dă importanţă faptului că octeţii din forma zecimală cu puncte pentru adresele unui
calculator sunt identici sau diferă. Totuşi, inginerii de reţele şi administratorii
utilizează adresele pentru întreţinerea, testarea şi depanarea Internet-ului. Alegând ca
toate adresele unui calculator să se termine cu acelaşi octet face ce personalul să-şi
amintească sau să intuiască mai uşor adresa unei anume interfeţe.

13. Ordinea octeţilor în


adresa de reţea
Pentru a crea o internet independentă de orice arhitectură a maşinii sau
hardware de reţea, programele trebuie să definească o reprezentare standard a datelor.
Pentru a înţelege această cerinţă, să considerăm ce se întâmplă, de exemplu, când un
program de pe un calculator trimite o valoare întreagă, exprimată în binar pe 32 de
biţi. Hardware-ul de la nivelul fizic deplasează secvenţa de biţi de la prima maşină la
a doua fără să schimbe ordinea biţilor. Totuşi, nu toate maşinile stochează întregii pe
32 de biţi în acelaşi mod. În unele maşini (numite Little Endian), adresa de
memorie cea mai mică conţine octetul cel mai puţin semnificativ al întregului. În alte
maşini (numite Big Endian), adresa de memorie cea mai mică conţine octetul cel
mai semnificativ al întregului. Iar alte maşini stochează întregii în cuvinte de 16 biţi,
cu adresa de memorie cea mai mică conţinând cuvântul cel mai puţin semnificativ, dar
cu octeţii interschimbaţi. Aşadar, copierea directă a octeţilor de pe o maşină pe
cealaltă poate schimba valoarea unui număr.
Standardizarea ordinii octeţilor ce reprezintă valori întregi este deosebit de
importantă într-o internet întrucât pachetele din internet transportă numere binare ce
constituie informaţii precum adreselw destinaţiilor şi lungimile pachetelor. Asemenea
valori trebuie înţelese atât de către emiţătoare cât şi de receptoare. Protocoalele
TCP/IP rezolvă problema ordinii octeţilor definind o ordine standard a octeţilor
în reţea pe care toate maşinile trebuie să o utilizeze pentru câmpurile binare ale
pachetelor din internet. Fiecare calculator sau ruter converteşte entităţile binare din
reprezentarea locală în ordinea standard a octeţilor în reţea înainte de a emite un
pachet şi converteşte în sens invers la sosirea unui pachet. Evident, câmpul de date ale
utilizatorului dintr-un pachet este exceptat de la acest standard; utilizatorii sunt liberi
să-şi aleagă după bunul plac formatul datelor proprii. Desigur, majoritatea
utilizatorilor se bazează pe programele de aplicaţii srandard şi nu au de-a face direct
cu problema ordinii octeţilor.