Managementul educaţional îşi conturează propriul conţinut prin preluarea şi
valorificarea conceptului elaborat din perspectiva economica, sociologica, psihosocială, pe terenul concret al educaţiei şi al şcolii, devenind o activitate psihosocială distinctă din punct de vedere calitativ. Astfel, managementul educaţiei poate fi considerat „acea disciplina ştiinţifica, de esenţă pedagogica, elaborata printr-o strategie de tip interdisciplinar, angajată în studiul evenimentelor ce intervin in decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în gestionarea programelor educative”. Prin procesarea funcţiilor conducerii la nivelul resurselor specifice sistemului educaţional şi procesului de învăţământ, pedagogia modernă identifica pentru managementul formării şi perfecţionării profesionale următoarele funcţii:
o de planificare – organizare a sistemului de învăţământ;
o de orientare – îndrumare metodologica a procesului de învăţământ; o funcţia de reglare – autoreglare a sistemului si a procesului de învăţământ.
Funcţia de planificare – organizare a sistemului de învăţământ angajează
valorificarea eficientă a resurselor umane, materiale, informaţionale prin „reflecţia” asupra acţiunii viitoare (planificarea), cu scop prospectiv (strategic) si ameliorativ (tactic), precum si prin crearea unor structuri si instrumente decizionale. Funcţia de orientare metodologica a procesului de învăţământ vizează evaluarea şi, pe baza acesteia, evoluţia calităţii spre nivelul maxim al dimensiunii operaţionale a sistemului şi procesului de învăţământ mizează perfecţionarea cadrelor didactice, precum şi cercetarea pedagogică consacrată optimizării activităţii instructiv-educative. Managementul educaţional este concretizat printr-un ansamblu de principii necesare pentru eficientizarea sociala a activităţii de formare – dezvoltare permanenta a personalităţii, la toate nivelurile ierarhice ale sistemului si ale procesului de învăţământ. Ilustrative sunt:
• principiul conducerii strategice globale a sistemului si procesului de învăţământ;
• principiul conducerii eficiente a sistemului şi procesului de învăţământ, prin acţiuni de informare-evaluare-comunicare managerială; • principiul conducerii ierarhice a sistemului (evidenţiază prioritatea funcţiilor manageriale în raport cu structurile manageriale); • principiul conducerii complexe a sistemului si procesului de învăţământ (evidenţiază caracterul unitar al conducerii manageriale).
Managementului educaţional are o evoluţie bine conturată în ansamblul disciplinelor
socio-umane, individualizându-se, în contextul disciplinelor manageriale, prin conţinut şi funcţii proprii. Prin funcţiile enunţate anterior, managementul educaţional dobândeşte atributele managementului calităţii totale. Prin triada funcţionala se realizează, de fapt, planificarea calităţii, ţinerea acesteia sub control şi îmbunătăţirea ei continuă. Ca management al calităţii, managementul educaţional devine un instrument ştiinţific generator de viitor, performanţă si eficienţă, o paradigma relativ noua de abordare a pedagogiei, o treapta metodologică necesară pentru realizarea eficienţei in activitatea de formare şi dezvoltare a personalităţii umane. Managementul calităţii totale este un concept aplicat cu succes în toate sectoarele social-economice, îmbinând filosofia orientala, cu cea vestica, precum si precizia, respectiv know-how-ul dintre cele doua părţi ale Globului. Niciuna dintre cele două culturi, luate separat, nu au toate răspunsurile. Pătrunderea managementului calităţii totale în sectorul învăţământului este fireasca deoarece, ca şi celelalte domenii ale vieţii economice si sociale, acest sector parcurge un proces de identificare a unor metode deosebit de eficiente pentru a face faţă cu succes schimbărilor actuale, precum şi de a previziona şi a proiecta ameliorarea unor situaţii ce pot apărea in viitor. Privind procesul de învăţământ ca parte integrantă a activităţii de prestare a serviciilor pentru societate, se poate porni analiza de la un concept de baza: CALITATEA. Ce este calitatea? Cel mai simplu răspuns ar fi: o resursa. În cazul nostru, aceasta resursă implica gradul de profesionalism al cadrelor didactice, modul de reacţie al elevului, precum şi materializarea relaţiilor profesor-elev in comportamente de calitate pe termen lung. In lucrările de specialitate, noţiunea de dascăl este asociata cu cea de manager, iar clasa de elevi este privită ca o organizaţie cu un anumit specific din punct de vedere al culturii organizaţionale. Managementul calităţii totale este o abordare managerială destinată îmbunătăţirii competitivităţii, flexibilităţii, eficacităţii instituţiei de învăţământ. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, fiecare colectiv de elevi trebuie să-şi canalizeze eforturile comune către atingerea aceloraşi obiective, conştientizând faptul ca fiecare persoană şi fiecare activitate afectează şi sunt la rândul lor afectate de către ceilalţi. Obiectivul final al acestui tip de abordare managerială îl reprezintă comportamentul de calitate pe plan profesional si social, comportament care poate fi obţinut într-un timp mai scurt si fără eforturi irosite, tocmai datorită acestei abordări. În formarea acestui comportament cadrul didactic trebuie să ia in considerare factorii care influenţează comportamentul unei persoane: factorii de mediu şi cei individuali. Concluzionând, autonomia, participarea, iniţiativa, motivaţia, pluralismul, sunt cele mai importante avantaje pe care le oferă descentralizarea, cu condiţia aplicării în perspectiva „didacticii noi” a unei strategii manageriale coerente, ce nu se poate realiza decât prin eliminarea conformismului, rutinei, lipsei de motivaţie, strategiei excesive şi autoritare, etc. Toate acestea pot şi trebuie să fie evitate printr-o strategie managerială adecvată, printr-un management de echipă.
BIBLIOGRAFIE: Managementul educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Ministerul
Educaţiei si Cercetării, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 2001.