Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Geografie
Geografie
clasa a X-a A
Profesor Florin Iancu
Invazia Irakului din 2003 (denumită şi Războiul din Irak, Al Doilea Război din Golf şi
Al Treilea Război din Golf) a fost un război între Irak şi o coaliţie de ţări condusă de Statele
Unite, care a rezultat în detronarea lui Sadam Husein.
Antecedente
În 1993, prin războiul din Golf, Irakului i s-au impus o serie de sancţiuni din partea
Naţiunilor Unite care stabileau, printre altele, un embargou şi obligaţia ca toate armele de
distrugere în masă să fie distruse. Regimul preşedintelui irakian de la acea vreme, Sadam
Husein, s-a opus colaborării cu inspectorii ONU, în ciuda consecinţelor embargoului asupra
populaţiei, şi a tuturor atacurilor la care era supusă ţara de către forţele britanice şi americane.
Prin invazia Irakului din 2003, preşedintele american George W. Bush a situat Irakul
pe o aşa-numită axă a răului, acuzând regimul lui Sadam Husein de a deţine cantităţi mari de
arme de distrugere în masă, de a avea legături cu Al-Qaida, şi de a fi un pericol iminent pentru
Umanitate, bazându-se pe presupuse informaţii secrete.
„Irak”, spunea liderul irakian, "nu are interes în război. Nici un funcţionar irakian, nici
un cetăţean irakian nu şi-a exprimat cea mai mică dorinţă de a intra în război. Întrebarea se
adresează celeilalte părţi: Oare nu încercaţi să găsiţi un pretext pentru a justifica un război în
Irak?
Invazia
La 20 martie 2003 a început invazia coaliţiei în Irak, care viola flagrant Dreptul
Internaţional şi care nu dispunea de aprobare din partea Consiliului de Securitate al Naţiunilor
Unite. Trebuie menţionat însă că din peste 200 de războaie declanşate şi purtate de la
înfiinţarea acestui for internaţional (O.N.U.) până astăzi, doar vreo 2 au fost purtate la
instigarea şi cu aprobarea acestuia, restul, care reprezintă covârşitoarea majoritate, fiind
purtate fără nici un fel de aprobare a forurilor internaţionale, fapt care desigur, n-a deranjat
deloc franja antiamericană a diplomaţiei internaţionale, care se grăbeşte însă să critice din
persepctiva dreptului internaţional actuala intervenţie americană, deşi acest drept internaţional
nu a fost aplicat, cum ne arată observaţia de mai sus, aproape niciodată în materie de război,
război care este o chestiune vitală a unei entităţi statale, drept pentru care toate statele lumii
preferă să-şi rezerve dreptul suveran de decizie
Merită menţionat apoi şi faptul că aceste puţine războaie care au fost aprobate totuşi de
către O.N.U., au fost pregătite juridic şi declanşate tocmai ca urmare a presiunilor americane
(războiul din Coreea şi primul război din Golf, din timpul primului preşedinte Bush).
Perioada postbelică
După înlăturarea regimului bathist (socialist) irakian, S.U.A. şi-au proclamat victoria.
Costul invaziei
„În cinci ani, SUA au pierdut 3.700 de oameni în Irak şi au cheltuit 406
miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2007. Practic, americanii cheltuiesc
12,5 miliarde de dolari pe luna cu războiul din Irak, care va deveni în curând cel
mai scump din istoria SUA. Congresul american estimează că preţul războaielor
din Irak si Afganistan se va ridica la 2.400 de miliarde de dolari, iar 70% din
bani se vor scurge in Irak. În comparaţie, războiul din Golf a costat 88 de
miliarde, cel din Vietnam - 518 miliarde, iar cel din Coreea - 456 miliarde de
dolari la valoarea actuală.”
Numărul pierderilor irakiene nu este cunoscut. La Londra, Iraq Body Count estimează
doar cifrele publicate - între 59287 şi 65121 civili irakieni ucişi. Binecunoscuta revistă
medicală Lancet folosind tehnici epidemiologice a calculat un număr de peste 600000
irakieni ucişi în patru ani de către agresori. [necesită citare]
Pierderi americane
Oficial 3217 militari americani activi decedaţi în patru ani. 13357 răniţi, plus 10685
răniţi grav.
Oficial peste 351 miliarde de dolari US în patru ani (de trei ori bugetul României în
2007). Oficios peste două trilioane (2000 miliarde de dolari irosiţi).
155000 militari americani au cerut îngrijiri psihiatrice în 2006, 209000 în 2007 plus
263000 care se estimează în 2007 că vor fi îngrijiţi în 2008. Eforia Spitalelor Militare
(Veterans Administration) a cerut 2,96 miliarde de dolari US pentru îngrijiri medicale
psihiatrice pentru anul fiscal 2008 cu 545 milioane US dollars mai mult (23 %) faţă de 2006.