O SCRISOARE PIERDUTĂ

De I.L.Caragiale

CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ DINTR-O COMEDIE

Comedie de moravuri, „O scrisoare pierdută” satirizează aspecte ale societății contemporane

autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883.
Zaharia Trahanache face parte dintre personajele comediei, fiind realizat prin modalitățile de
caracterizare specifice pesonajului dramatic și prin mijloacele comicului utilizate de autor în piesă.
Ceea ce îl singularizează în lumea eroilor lui I.L.Caragiale este percepția contradictorie a
personajului: încornoratul ridicol, naiv și ticăit sau tipul abil, care, sub masca naivității și a
ramolismentului acceptă din „enteres” adulterul soției cu prefectul pentru a-și păstra puterea în județ.
Ca tipologie, Zaharia Trahanache reprezintă tipul încornoratului și tipul politic.
Caracterizarea personajului se realizează în mod direct, de alte personaje și în mod indirect, prin
fapte, limbaj, nume, atitudini, gesturi, relații cu alte personaje. Dintre elementele specifice textului
dramatic sunt valorificate: replicile, didascaliile, situațiile. Personajul este implicat în conflictul
dramatic, alături de Zoe și Tipătescu (în triunghiul conjugal) și împotriva șantajistului Cațavencu.
Pentru portretizarea personajului, se apelează la diverse tipuri de comic, care îngroașă prin
acumularea detaliilor caracterul aparent lipsit de profunzime.
Zaharia Trahanache este tipul încornoratului simpatic pentru că refuză să creadă din „enteres”
sau diplomație în autenticitatea scrisorii de amor și în adulterul soției sale.
El este prezidentul mai multor „comitete și comiții” din județ, fiind unul dintre „stâlpii” locali
ai partidului aflat la putere. Principala sa caracteristică este ticăiala, fapt sugerat de formula stereotipă
„Aveți puțintică răbdare”, rostită în rarele momente de enervare și de prenumele Zaharia (zahariseală=
ramolisment).
„Venerabilul” este calm, imperturbabil, de o viclenie rudimentară, dar eficientă. Știe să
disimuleze și să manevreze intrigi politice; când este șantajat, nu se agită, ci răspunde cu un
contrașantaj, descoperind polița falsificată de Cațavencu.
Cu aceeași abilitate îl combate pe Farfuridi și Brânzovenescu care îl suspectau pe prefect de
trădare. Recunoaște existența corupției la nivelul societății, „o soțietate fără moral și fără prințip va să
zică că nu le are”, dar pratică frauda, falsificând listele de alegeri. Nu acceptă imoralitatea în familie
(sau se preface a nu crede în ea), susținând senin că scrisoarea de amor este o plastografie.
Credulitatea exagerată poate fi pusă pe seama unei convingeri ferme sau poate fi considerată un act de
„diplomație”, prin care să păstreze onoarea familiei și bunele relații cu prefectul.
Caracterizarea directă realizată de alte personaje (Brânzovenescu), exprimă abilitatea și
„enigma” personajului: „E tare...tare de tot...Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului”. Este
respectat chiar de adversarul politic, Cațavencu, numindu-l „venerabilul”.
Prin autocaracterizare, se evidențiază disimularea și convingerea că diplomația înseamnă
viclenie: „Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri...N-am umblat în viața
mea cu diplomație...”. Unele indicații scenice au rol în caracterizarea directă, precizându-i atitudinea:
serios, binevoitor, placid, râzând, clopoțind.
Caracterizarea indirectă se realizează pentru un personaj dramatic, în primul rând, prin
replici și particularități de limbaj.
Deviza lui politică este: „Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul
întreg...pentru că de la partidul întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă binele nostru”.
Această poziție este determinată de „o soțietate fără moral și fără prințip”, iar „binele nostru”
însemnând binele „venerabilului” și alor săi.
Fraza care îi rezumă principiul de viață și îi motivează falsa miopie sau naivitate este: „Într-o
soțietate fără moral și fără prințip...trebuie să ai și puțintică diplomație!”.
Trahanache este neinstruit (incult), stâlcind neologismele și exprimându-se confuz. Limbajul
personajului este o sursă a comicului.
Aparte, adresându-se publicului, își exprimă opinia sinceră despre Tipătescu: „E iute! n-are
cumpăt. Aminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect.”. Indirect, consideră
că deținătorul puterii trebuie să fie stăpânit, calm, așa cum este el însuși. Însă lui Farfuridi îi vorbește
laudativ despre „amicul” Tipătescu: „De opt ani trăim împreună ca frații”, adverbul „împreună”
sugerând acceptarea tacită a triunghiului conjugal (comic de situație).
Didascaliile din actul I, scena IV (discuția cu Tipătescu despre scrisoarea citită la Cațavencu)
sugerează mai degrabă disimularea decât naivitatea neverosimilă.
Caracterizarea prin nume este o sursă a comicului. Numele Trahanache este derivat de la
cuvântul „trahana”, o cocă moale, ușor de modelat. Interesele personajului sunt „modelate” de
„enteres”, de Zoe sau de cei de la centru.
Pentru caracterizarea personajului, se apelează la diverse tipuri de comic (de caracter, de
moravuri, de situație, de limbaj, de nume, de intenție), care îngroașă prin acumularea detaliilor
caracterul aparent lipsit de profunzime.
Personaj principal, Zaharia Trahanache face parte din triunghiul conjugal (comic de moravuri
și de situație), unde are un joc ambiguu (mai degrabă încornoratul voluntar, pentru că naivitatea
conjugală nu este plauzibilă pentru acest viclean), iar sub aparența bonomiei senile își ascunde
atitudinea coruptă în viața politică, fiind implicat în contrașantaj și în falsificarea listelor electorale.
Prin comicul de caracter, sunt ironizate cele două componente incompatibile ale caracterului
său: soțul înșelat este în același timp un politician abil. Nu face parte din categoria ariviștilor, spre
deosebire de candidații la mandat el este unul dintre stâlpii puterii locale.
Comicul de situație este evidențiat în scena IV din actul I, în care Trahanache vine la
Tipătescu, aducându-i vestea șantajului. Comică e și convingerea lui Trahanache că scrisoarea de amor
deținută de Cațavencu este o plastografie și teama ca Zoe să nu afle acuzațiile avocatului, pentru că
este o persoană „simțitoare”.
În concluzie, prin personajul Zaharia Trahanache, I.L.Caragiale ironizează puternic un tip
uman caracteristic vremii: omul corupt, ticăit și viclean.