Sunteți pe pagina 1din 1

Regrete eterne

de Ion Pribeagu

Înalt şi deşirat ca o momâie,


La căpătâiul meu, un popă laic
Citeşte grav, pe nas, un vers ebraic
Prin mirosul de naft şi de tămâie.

Sicriul e-mbrăcat în stil arhaic


Şi-n colţ, Mimi, cu chip ca de lămâie
Dorind în amintire să-mi rămâie,
Depune un mănunchi de flori, prozaic.

Privind, apoi, zăbranicul umil,


În liniştea odăii sepulcrale,
M-a plâns cu lacrimi mari de crocodil...

Şi-ngenunchind, şopti cu multă jale:


- «Păcat de el, c-a fost băiat gentil,
Dar niciodată nu dădea parale !»