Sunteți pe pagina 1din 10

Jocul ielelor

de Camil Petrescu
http://literaturaromana.g0.ro/

ACTUL 1

Tabloul 1-Actiunea se petrece la redactia ziarului “dreptatea sociala”,in biroul directorului.Din ziar
lipsesc sefii si sunt doar lucratorii marunti care se confrunta cu lipsa materialului de tiparit.
Fiecare redactor e plecat sa caute material,apare un barbat de 60 ani,foarte grav(Responsabilul)
care vine sa-i anunte ca va fi revolutie,pe data de 18 mai 1914 si le aduce un plic cu o proclamatie catre
muncitori si o suma pt. tiparire.Apoi apare si un agent care-l tot urmareste pe acest om si care le spune
povestea stranie a lui Kiriac(cel care vede revolutia peste tot,in data de 18).

Intriga:Intr-un alt ziar apare referirea ca “dreptatea sociala” ar avea ceva cu Ministrul de Justitie,se
intrevad masuri drastice,dar ei se bucura pt. ca le creste tirajul.Se vorbeste de un caz interesant petrecut
in fr.(Calmette/Caillaux);ziaristul publica scris. de amor ale d-nei Caillaux dar Penciulescu nu e de
acord cu acest lucru.
Aflam vesti de la Paris:d-na Caillaux sotia Ministrului de Justitie l-a ucis pe dir. Ziarului(Calmette)
la el in birou,cu un pistol rezultand anticiparea evenimentelor.Cand apare Gelu,se vorbeste din nou
despre cazul din Romania,acesta este hotarat sa-l demaste pe ministru desi colegii ii sugereaza faptul ca
nu va fi usor.(Gelu R. 27-28 ani,autoritar,elegant).

Tabloul 2-Actiunea se muta in cabinet la Sinesti:46 ani,inalt,lat in umeri ,fumeaza,suna telefonul,el


raspunde,prezentandu-se:” Ministrul Justitiei”,apoi spune:”Nu”.Nu exista dialog,autorul doar descrie,in
acest indiciu de regie,ce trebe sa vada spectatorii in cateva minute.

Tabloul 3-Apare la redactie Elena Boruga,sotia lui Petru B.,inchis de 7 ani,care vine sa se planga lui
Gelu si lui Praida;acestia ii cer sa mearga la inchisoare desi ea e casatorita cu altul si sa se prefaca (sic)
ca totul e normal.Ea ar vrea sa divorteze.Ei se roaga sa lase macar copilul sa mearga cu ei sa-l
viziteze.Intre timp,soseste la redactie fostul ministru(conservator) Nacianu(50 ani,aratos,cu barba
tunsa scurt).Aflam ca l-a cunoscut pe tatal lui Gelu si chiar pe Gelu (cand era copil).Gelu marturiseste ca
avea numai 6 ani cand tatal lui a murit intr-un accindent de vanatoare.Si fostul ministru il atentioneaza
in legatura cu avertismentele(de 8 zile) ca se va publica o scris. Nacianu ii cere sa-I dea lui
documentele,pt. a putea face o interpelare in parlament spre a-I da jos pe cei din guvern.Nu-l crede pe
Gelu ca ar avea un asemenea document.Dupa ce pleaca Nacianu,Gelu ii arata o scrisoare lui Praida:e
semnata de Maria Sinesti si ii e adresata lui,o e scrisoare de dragoste in care Maria I se
destainuie,povestind ca sotul ei a schimbat testamentul unei matusi de-a ei(avearea ar fi trebuit data in
scopuri caritabile) l-a rupt pe cel real si a pus altul in loc,femeia fiind asfixiata cu perna.Ingretosata de
faptele sotului,Maria vede in el “un stalp de lumina” el o iubeste si ar fi vrut sa se caratoreasca cu ea,dar
ea a ramas cu sotul din cauza copiilor.
Tabloul 4-Gelu si Praida merg in vizita la inchisoare,la Petru Boruga,cu copilul.Petru e suparat ca n-
a venit si nevasta lui.Il mint ca e bolnava,ii duc pachet dar acesta constata neregului in pachet(i-a trimis
tutun,desi nu fumeaza,carti ,dar nu si ochelari).Petru povesteste de conditiile grele din
inchisoare(frig,mucegai,mizerie) care acum nu-l mai deranjeaza pt. ca deja simte ca-i putrezesc oasele
de vii.Tovarasii ii promit ca incearca sa-l scoata de acolo cat mai curand.

Tabloul 5-se revine la cadrul lui Saru Sinesti,care fumeaza ganditor.De data aceasta
vorbeste,intreband-o pe servitoare ce face sotia sa.Aceasta ii comunica faptul ca d-na nu vrea sa-I
vorbeasca,sta citeste si se plimba prin camera.

ACTUL 2

Tabloul 6- Maria S. citeste pe ascuns gazetele.O viziteaza verisoara ei,Roxana ,o invita in oras.E
ingrijorata de ceea ce se intampla cu ea,a venit la cererea ministrului.Servitoarea o anunta ca a telefonat
matusa lui Gelu pt. a-I spune ca nici ea nu l-a gasit acasa.Accepta sa vorbeasca cu sotul ei.aflam ca au 2
copii,ea are doar 27 ani,el a luat-o de la pension,dar se pare ca nu s-au iubit niciodata.Ea ii cere sa
plece,sa lase politica,dar el nu intelege de ce.S.S. ii promite ca vor pleca peste 2 saptamani,dupa ce se
rezolva problemele.Ea nu e multumita,vrea sa scape de tot,ii marturiseste ca e necajita de ceea ce scriu
ziarele.Ii care din nou sa renunte,el e aproape gata sa cedeze ,cuprins de pasiune pt. ea,dar brusc isi da
seama ca s-ar fi putut ca cineva sa-I ceara sa faca acest lucru.Stie ca Gelu I-a fost amant 3 ani,unde s-au
intalnit,ea nu-l crede,ii cere dovezi,ii povesteste o intamplare de la Paris,cand el s-a intors pe
neasteptate si ea l-a ascuns in baie.Il uraste pt. rabdarea lui,pt. tenacitate,il considera un monstu.Ea e
distrusa pt. ca el nu stie de ce vrea cu orice pret sa-l faca sa renunte la politica.El nu o intelege,se face
din nou indiferent la ceea ce scriu ziarele.
Tabloul 7: Actiunea se muta din nou la redactie,muncitorii discuta ca nu pot termina nr-ul de a 2 a
zi pt. ca directorul trebuie sa aduca scrisoarea.Il asteapta si matusa lui,Irena.Apare Gelu,e gata sa dea
scrisoarea,dar o vede pe matusa si se blocheaza.Aceasta are sa-I spuna ceva:il intreaba ce are cu
Sinesti,ii atrage atentia asupra mirosului neplacut,ii reproseaza ca nu vrea decat sa calomnieze,sa faca
scandal,ii da o scrisoare in care I-a povestit lucruri secrete pana atunci,Sinesti l-a ajutat cu bani pe tatal
sau care avea patima jocurilor de carti.Gelu se mira.Apar oamenii care vin cu batranul Dumitrache
,ranit la picior pt. ca I-a cazut un plumb.(povestea lui e trista:nora bolnava de oftica,2 nepoti bolnavi si
ei,copil mort,nepot mort) .Gelu le tine parte muncitorilor compatimindu-i pt. salariile mizere si pt.
munca grea pe care o fac.Irena vrea sa-l ajute,dar alt muncitor nu e de acord.(idee comunista).In ciuda
celor aflate,Gelu vrea sa publice scrisoarea in continuare.Ii spune si matusii de scrisoare.Ea e
tulburata,ii reproseaza ca nu e frumos,el ii inchide gura spunand-i ca fac parte din doua lumi diferite.Ea
ii spune ca si Sinesti are o scrisoare prin care tatal lui Gelu ii cere lui(pe atunci functionar) sa scoata
bani din depozit, ca si el il poate face de rusine,demascand adevarul despre tatal lui Gelu.Ii mai cere
ragaz de o zi pana la publicare;e de acord.

Tabloul 8- Se pregateste tiparirea ziarului,se anunta vizita Primului Procuror,Vladicescu;toti se


mira ,vine sa intervina pt un “mare” poet, acuzat de revolutia lui Gelu.Acesta refuza mergand pe ideea
de dreptate,indiferent pt cine.Ceilalti sunt mirati.E anuntata o alta vizita importanta:Maria Sinesti.Gelu
e mirat,incurcat,tulburat.Vrea sa fie singura cu el,dar Gelu accepta sa fie si Praida la discutii rezultand
ca e speriata,incearca sa-l tutuiasca,el o ia cu d-voastra, e rece,refuza sa se gandeasca la fericirea ei,la
relatia lor;el o indeamna sa scoata pistolul si sa-l omoare(vezi povestea din Paris), ea scoate revolverul
si-l tranteste pe masa.El se apropie de ea si o intreaba daca a vrut sa-l ucida.Sunt mult mai apropiati;ii
povesteste ca i-a luat copii si i-a dus la o matusa.Il intreaba daca a iubit-o,el ii reproseaza ca l-a
inselat,ea ii povesteste ca a incercat sa-l seduca pe Sinesti,acum ii e scarba,nu-si da seama de ce a venit
la el,I-a adus o cutie cu matisori de ulm pe care I-a pastrat in urma unei plimbari impreuna.Ii aduce
aminte de clipele minunate ale acelei plimbari.El e distant,o intreaba in permanenta ce vrea,in timp ce
ea e intr-o stare de reverie-amintire.Intra Praida,apoi Vasilui care-I spun ca pianistul Lipovici s-a
sinucis impreuna cu toata familia.I-a descoperit o vecina.Inainte de asta,Praida ii spune lui Gelu ca a
vazut si Maria “Jocul ielelor” ,e si ea insetata dupa absolut.

Tabloul 9 –Medicul si primul-procuror vin sa vada mortii,se discuta despre tragedia acestei
familii:au murit bunicul,tata,mama,3 copii,au fost bolnavi de TBC,bunica de cancer,o fetita a scapat.De
afara se vad imagini cu reclama la opera “Vaduva vesela”.

ACTUL 3

Tabloul 10-In biroul lui Gelu,Penciulescu si Vasiliu citesc ziarul si discuta despre crima din Paris,ii
acuza pe francezi ca sunt paraziti pt ca sunt de vita nobila.Apare Kiriac incantat de un articol pe care l-a
citit in ziarul lor si in care se zicea ca razboiul e ceva depasit.Kiriac si-a schimbat parerea: nu mai crede
in revolutia de pe data de 18.
Apare la redactie S.Sinesti,care incearca sa minimalizeze sistemul, spunand ca a venit la
insistentele sefului sau de cabinet.Gelu ii spune de scris.,Saru ramane mirat si se face ca nu crede ca
Maria l-a inselat(desi stia acest lucru),iar cand ii spune de batrana Manitti,S. o face pe sotia lui
“mitomana erotica”, care minte pt. a-si atata amantii.Gelu il infrunta direct,spunand-i ca o crede pe
Maria.Saru ii raspunde ca nu v-a lovi doar in el,ci si in Maria care va fi considerata o mama
denaturata.Saru il intreaba daca sotia lui e vinovata si daca a consimtit la acest sacrificiu. Gelu ii zice ca
nu.Gelu critica mentalitatea capitalista pe care Sinesti o apara,spunand ca legile cele adevarate sunt nu
cele facute de oameni,ci cele din constiinta fiecaruia.Sinesti face apel la numele tatalui lui Gelu(din
scris. pe care o citeste Gelu aflam ca tatal lui ii ceruse lui Saru sa-I dea celui trimis 20.000 de lei din
depozitul “Societatii forestiere”),apoi ii maruriseste lui Saru ca maria I-a trimis lui scris.Acesta ii
raspunde ca stia toata povestea lor si il intreaba de ce a pastrat-o;potrivit raspunsului,el s-a considerat
complice si a stiut din prima clipa ca trebuie facuta dreptate:”In constiinta mea era din prima clipa ceva
care se desprinsese de mine si mai putea fi schimbat de mine.D-ta n-ai cum sa ma intelegi”. S. ii spune
ca recunoaste si in el ca si in tatal sau,aceeasi “nebunie a absolutului” si incepe sa-l laude pe
tata( inteligent,dar dar aceasta mare inteligenta il paraliza).Gelu ramane uimit,I se pare ciudat ca
tocmai saru sa vorbeasca asa despre tatal lui.Saru ii da scris.,spunandu-I sa faca ce vrea cu ea,(pt. el era
o onoare s-o pastreze).Apoi Sinesti ii povesteste de sinucidere:-cu revolverul trimis de iubita lui Nora
Ionescu,frumoasa pe atunci a incercat sa o vada,dar n-a reusit.I-a scris ca daca nu reuseste sa o vada se
va sinucide.Pe la ora 8,ea i-a trimis un biletel batjocoritor si revolverul,drept cadou de despartire.Saru a
fost acolo,dar n-a avut curaj sa-i ia revolverul.A doua zi l-a gasit in agonie.Desi e surprins de ceea ce
aude,Gelu spune ca soarta tatalui sau nu are nici o legatura cu judecata lui.Si spre final,ca un fapt
divers,Saru povesteste de P.Boruga pe care l-a trimis la spital si,daca e nevoie va fi si gratiat.
Dupa plecarea lui Saru,Praida il face “canalie infernala”.Tulburat,Gelu ii telefoneaza matusii pt. a-
I confirma faptul ca tatal s-a sinucis si ii reproseaza ca l-a lasat sa-si faca o imagine falsa despre
el.Vrand sa transcrie scris.,pt a fi data la tipar,Paida ii spune ca publicarea ei nu mai depinde de el,ci de
Comitetul de partid avand in vedere ca s-a pus in discutie eliberarea lui P.Boruga.

Tabloul 11- Gelu merge la Nora ,in parc ,intr-o camaruta modesta(Nora joaca rol de servitoare),in
fata lui Gelu ,isi aduce aminte de timpurile trecute(inainte cu 20 ani).Ii povesteste de diferiti barbati pe
care ii confunda,apoi si de avocatul Gorita Ruscanu.Apoi o invita sa doarma la el.Ea accepta.

Tabloul 12-Gelu ii povesteste lui Praida ca a aflat mai multe despre tatal lui:avea un loc favorit,in
gradina de vara de la Copsa,bea rom si coniac, inainte de a se duce sa o ia pe Nora de la teatru.Praida
insa e realist,el vorbeste tot despre eliberarea lui P.Boruga.Gelu scoate scris. si-I da foc, spunand-i ca au
devenit complicii lui Sinesti.
Deja aiureazal,vorbind cu batrana Manitti.Ii marturiseste ca nu e suparat din cauza ca a trebuit sa
renunte pt. a-l elibera pe Petru B.,ci pt. ca e fiul tatalui sau:”Cata luciditate atata existenta si deci atata
drama.viata lui a fost o drama.De unde stiu asta?findca o traiesc eu din nou acum.”Deja se observa ca e
alt om,nu-l mai intereseaza nimic.Praida ar vrea ca Gelu sa scrie un articol in care sa ocoleasca scris.,dar
Gelu nu mai poate sa scrie,nu mai vrea sa fie nici director de ziar;apare Penciulescu si le povesteste ca
cei din fam. profesorului sunt transportati la morga,vorbind despre fiecare dintre membri.
Gelu vorbeste despre dreptate,adevar,fapte bune,rele.Praida vede ca nu e ceva in ordine si
incearca sa-l scoata afara din “hora”.”Nu te aventura in apele tulburi ale intrebarilor fara
raspuns”,incearca sa-l incurajeze ca pe un camarad,dar Gelu ii marturiseste ca nu poate iesi din acest
joc. Penciulescu observa si el:”Nu mai e nimic de facut,s-a destramat hora ielelor.E omul care a vazut
idei.”
Apare Maria S. care ii spune ca nu s-a indoit niciodata de el.Stia ca n-o sa publice scris., nu-i mai
pasa de ceea ce zice sotul ei,el ii reproseaza ca l-a inselat.Ea zice ca nu.El ii zice ca a iubit-o
obsedant,vroia sa fie numai a lui.Ei nu-i vine sa creada.El ii spune ca nu se mai pot repara greselile
trecutului;chiar si la juramintele ei de iubire el ramane rece(greseala s-ar putea repeta)In timp ce ei
vorbesc,intr-un colt(in mintea lui Gelu) apare imaginea tatalui,in ultimele clipe.Vorbesc despre
sinucidere,pe care Maria o considera o lasitate(“trebuie sa ai curaj sa duci totul pana la capat”). Gelu
este de parere ca se sinucid doar cei curajosi,(Se aud focuride arma,in colt,Grigore R. cade intre fotoliu
si canapea).
Gelu se indreapta spre fereastra si priveste luceafarul.Ea vine langa el,dar e nelinistita pt. ca e
prea mare si aduce nenorociri(asa spune lumea).Intre timp apare Nora,foarte fardata ,cu o rochie prea
colorata care o face sa para groteasca.E foarte incurcata ca nu l-a gasit singur si pleaca.Maria ramane si
vorbesc in continuare despre tatal lui(despre patima jocurilor de carti,despre care Gelu zice ca e o
“forma foarte perfida a descompunerii”).Maria incearca sa-l scoata din aceasta stare,il saruta.El se lasa
obosit;ea ii propune sa plece impreuna,e hotarata sa lase totul,sa mearga intr-o tara straina pt. a
recupera tot ce au pierdut.Cat timp au vorbit,el scoate revolverul fara ca ea sa-l vada si o trimite pe ea
sa-si continue viata pt ca “Eu sunt prins in gura unui cleste de otel care ma smulge.Nu doresc sa mai
revin si nici nu pot reveni.”Apoi apasa hotarat pe tragaci si se prabuseste cu aceleasi gesturi ca si tatal
sau,ca si cum ar fi murit de doua ori.
Penciulescu,Praida si Maria raman aproape indiferenti,Maria se intreaba “de ce. . .?” iar Praida ii
spune ca “L-a pierdut orgoliul lui nemasurat…”

Interpretări şi semnificaţii ideatice specifice dramei psihologice "Jocul ielelor" de Camil Petrescu

Piesa "Jocul ielelor" de Camil Petrescu este o dramă de conştiinţa, construită în plan
psihologic din manifestarea unor concepţii utopice (concepţii politice sau sociale generoase dar
irealizabile, fanteziste, iluzorii, himerice), imposibil de aplicat în lumea reală, dovedindu-se
şubrede în înfruntarea cu viaţa concretă. Drama ilustrează teoria "noocraţiei necesare" (noocraţie
= dominaţie a intelectualităţii, tip de stat condus de intelectuali; "noos" = spirit, "kratos" =
putere), teorie fundamentată de Camil Petrescu în studiul "Teze şi antiteze" (1936). Autorul
pledează pentru superioritatea intelectualului în orice fel de societate, acesta fiind dator să caute
şi să identifice în istorie supremaţia ideii asupra evenimentului istoric şi având la bază postulatul
"inteligenţa nu greşeşte niciodată, toate greşelile sunt istorice...". Acest principiu este fals şi de
aici izvorăşte drama personajului principal, Gelu Ruscanu, care este nevoit să conştientizeze
faptul că inteligenţa construieşte numai sisteme utopice (utopic - iluzoriu, irealizabil), bazate pe
ideea de absolut, care nu concordă cu realitatea concretă a "valorilor simplu trăite".
Piesa "Jocul ielelor" are ca geneză impresia puternică pe care i-o produce lui Camil Petrescu o
bătaie de flori la Şosea, care a avut loc în mai 1916, în timp ce ziarele, aruncate printre flori,
anunţau drama bătăliei de la Verdun. Autorul însuşi defineşte piesa "dramă a absolutului". Gelu
Ruscanu trăieşte o dramă de conştiinţă, referitoare la conceptele de justiţie şi iubire privite în
mod absolut, pe care le conştientizează, în cele din urmă, ca fiind relative şi conjuncturale,
depinzând de oameni şi de situaţii concrete.
Subiectul dramei "Jocul ielelor" este construit pe ilustrarea antinomiilor 'dintre condiţiile
concrete ale vieţii reale şi principiile absolute, imposibil de aplicat în viaţa reală. Antinomia este
un concept care defineşte contradicţia aparent de nerezolvat între două teze, două legi sau două
principii (filozofice), care se exclud reciproc şi care totuşi pot fi demonstrate, fiecare în parte, la
fel de concludent.
O primă contradicţie se manifestă între conceptul de justiţie absolută şi cel de dreptate socială.
Gelu Ruscanu luptă pentru o idee generoasă, aceea de a fi "puţină dreptate pe lumea asta", în
realizarea căreia încearcă să aplice o teorie incompatibilă cu realitatea socială, "muncitorimea
luptă pentru ideea de justiţie absolută". Ideea pură a dreptăţii absolute n-are aplicabilitate
practică, dovadă că atunci când conducerea ziarului decide că eliberarea lui Petre Boruga este
mai importantă decât înlăturarea lui Sineşti, ministrul Justiţiei, în conştiinţa lui Gelu Ruscanu se
dărâmă eşafodajul întregii concepţii. Deziluzia lui este de neevitat, fiind cauzată de împrejurările
concrete ale momentului, aşa cum îi prezisese Praida: "Dreptatea asta formală, abstractă, are să te
lase odată suspendat în gol...".
Ruscanu descoperă că echitatea umană este"* imperfectă şi conjuncturală, că se manifestă
individual şi în funcţie de situaţie, încălcând principiul justiţiei absolute: "Pereat mundus, fiat
justiţia!" ("Să piară lumea, numai să se facă dreptate"). Dictonul exprimă o idee utopică,
inaplicabilă în realitatea socială, deoarece dacă piere lumea, justiţia nu mai are obiect, dacă nu
mai există oameni, nu mai are cine să beneficieze de dreptate. Aşadar, orice act de dreptate este
relativ, se supune unei situaţii concrete, Ruscanu abdicând de la principiul absolut, simţindu-se
lezat şi sfârtecat sufleteşte, conştientizând neputinţa umană de a împlini un ideal.
O altă antinomie se manifestă în plan moral, contradicţia fiind între adevăr şi minciună.
Dilema etică este aceea că adevărul poate distruge echilibrul psihic al unui om, iar în acest caz,
minciuna caritabilă, care-i poate uşura viaţa, este de preferat sincerităţii brutale. De pildă, Praida
încearcă s-o convingă pe Elena Boruga să-şi mintă soţul aflat în închisoare că îi este în
continuare fidelă, deoarece acesta, dacă ar afla că ea are alt bărbat, dacă ar afla adevărul, "s-ar
desprinde carnea de pe el Femeia refuză, tot din etică faţă de noul soţ, pe care nu vrea să-l
umilească, pentru că "are şi el mândria lui". în cele din urmă ea acceptă o altă minciună, ca
tovarăşii să-i spună că este bolnavă, fiind implicat şi copilul, pe care-l învaţă să-i ascundă tatălui
adevărul.
Contradicţia dintre etică şi justiţie ocupă locul central în dramă, Gelu Ruscanu fiind pus în
situaţii fără ieşire, frământându-se în luarea unei decizii tranşante, care se dovedeşte imposibilă.
însetat de dreptatea absolută, pe care vrea s-o aplice în realitatea concretă, să o facă să acţioneze
ca "dreptate socială", eroul este chinuit de dileme imposibil de soluţionat. O situaţie paradoxală
este aceea a implicaţiilor pe care le-ar fi avut publicarea scrisorii trimise lui de Măria, prin care
aceasta îi mărturiseşte suspiciunea că soţul ei ar fi înăbuşit-o pe bătrâna Manitti cu perna. Trăind
în lumea ideilor pure, Gelu consideră că numai simpla bănuială că Sineşti ar fi putut ucide este
un motiv suficient pentru ca să-şi dea demisia din postul de ministru al Justiţiei. Dar această
mărturie a Măriei nu constituie o probă în justiţie, ci poate fi considerată născocirea "unei femei
fără scrupule şi fără demnitate, care-şi trădează soţul şi-şi necinsteşte căminul", aşadar nu va
avea credibilitate juridică. Singurii care ar avea de suferit sunt Gelu şi Măria, care sunt cu totul
nevinovaţi în legătură cu crima propriu-zisă, dar, aplicând dreptatea absolută, ei sunt şi singurii
care vor îndura consecinţele. Gelu Ruscanu se consideră "luptătorul pentru adevăr, pentru
dreptate absolută, înflăcăratul reformator", însă credibilitatea lui va fi distrusă în urma publicării
scrisorii, mai întâi pentru că gestul său ar fi o josnicie, dând în vileag adulterul femeii iubite, apoi
el însuşi îi înşelase încrederea lui Sineşti, care-1 primise în casa lui cu toată cinstea şi
consideraţia, ca pe un om cu demnitate şi onoare. în concluzie, publicarea scrisorii nu i-ar fi adus
lui Sineşti nici un prejudiciu, nici moral, nici politic, nici juridic, singurii care ar fi avut de suferit
ar fi fost cei doi amanţi.
O altă dilemă de conştiinţă căreia trebuie să-i facă faţă Gelu este aceea de a găsi soluţii într-un
lanţ compromisuri. Sache îl roagă să nu publice articolul despre furtişagurile intendentului de la
cimitir, pentru că e un amărât cu cinci copii, este şi cumnat cu el şi doar "nu se face gaură în cer
dacă nu-l daţi la gazetă pe bietul Râpoi". Dacă acceptă acest compromis, atunci trebuie să nu
publice nici reportajul despre poetul Ion Zaprea, pe numele adevărat de Vasile Constantinescu,
care se dovedise un funcţionar corupt, apoi să ţină cont de rugămintea lui Praida, de a atenua
virulenţa cu care cere demisia lui Sineşti.
Dar nu numai în conştiinţa lui Gelu Ruscanu se produc dileme privind conceptul de absolut, ci
şi unele situaţii din piesă sunt contradictorii. Gelu Ruscanu, cavalerul dreptăţii absolute, îşi
începe viaţa corupând servitorii din casa lui Sineşti pentru a se putea întâlni cu Măria, deşi
avocatul îl ajută în aceeaşi perioadă, a studenţiei, să supravieţuiască din punct de vedere material.
Tipograful Dumitrache este bolnav şi bătrân pentru meseria dificilă şi ar fi trebuit să iasă Ia
pensie, dar munceşte cu încrâncenare, deoarece are de întreţinut o noră tuberculoasă şi doi
nepoţi. In închisoare, Petre Boruga nu se referă niciodată la cauza şi idealurile muncitorilor,
pentru care fusese condamnat la ani grei de detenţie, ci vorbeşte tot timpul despre familia sa, la
care, de altfel, nu se gândise deloc atunci când îl lovise pe procuror. Un agent de la Siguranţă,
însărcinat cu supravegherea lui Ruscanu, nu-l urmăreşte, ci acceptă un raport de la acesta privind
deplasările sale, pentru a se putea ocupa liniştit de treburile personale.
In plan erotic, antinomia se manifestă între ideea de iubire absolută şi dragostea dintre Gelu şi
Măria. Dominat de incertitudini, Gelu este dezorientat în ceea ce priveşte sentimentele femeii şi
afirmă că ea mai degrabă şi-a urât soţul şi de aceea s-a aruncat în această relaţie amoroasă. Când
este martor la flirtul Măriei cu un bărbat oarecare, el o suspectează că l-a înşelat şi întrerupe
brusc orice contact cu femeia iubită, deoarece consideră că "O iubire, care nu este eternă, nu este
nimic...", constatând cu uimire că supravieţuiseră fără efort aceşti trei ani după ce iubirea lor
încetase, de unde reiese că nu fusese un sentiment absolut.
In plan familial, Gelu Ruscanu se zbate între a păstra nepătat numele tatălui său ori a renunţa
de a publica scrisoarea, dintr-o datorie de onoare faţă de Sineşti, care ascunsese atâţia ani secretul
compromiţător. Grigore Ruscanu, împătimit de jocul de cărţi, delapidase bani din fondurile unei
societăţi, se îndrăgostise de o actriţă vulgară, apoi se sinucisese, fapte ascunse cu grijă de Sineşti,
care-i fusese loial în toate aceste încercări dramatice. în sufletul lui Gelu Ruscanu se mai
prăbuşeşte o lume, deoarece imaginea tatălui devenise pentru el un puternic sprijin moral, un
adevărat idol al moralităţii
JOCUL IELELOR

- dramă modernă de idei -


- dramă modernă psihologică -
- dramă modernă de conştiinţă -

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957) este cel care, prin opera lui,
fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie Ia sincronizarea literaturii
române cu literatura europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor noi
principii estetice (autenticitatea, substanţialitatea, relativismul) şi prin crearea personajului
intelectual lucid şi analitic, în opoziţie evidentă cu ideile sămănătoriste ale vremii, care
promovau "o duzină de eroi plângăreţi". Camil Petrescu opinează că literatura trebuie să ilustreze
"probleme de conştiinţă", pentru care este neapărată nevoie de un mediu social în cadrul căruia
acestea să se poată manifesta.
Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului şi
reflectată în propria conştiinţă: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot
povesti... Din mine însumi, eu nu pot ieşi... Orice aş face eu nu pot descrie decât propriile mele
senzaţii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.
Camil Petrescu este un autor analitic atât în romane, cât şi în piesele de teatru, construind
personaje frământate de idealuri ce rămân la stadiul de teorie, trăind în lumea ideilor pure,
imposibil de aplicat în realitatea concretă. Concepţia lui Camil Petrescu despre drama umană
evidenţiază ideea că "o dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe personalităţi
puternice, a căror vedere îmbrăţişează zone pline de contraziceri", că personajele nu sunt
caractere, ci cazuri de conştiinţă, personalităţi plenare, singurele care pot trăi existenţa ca
paradox: "Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă ."
Prima formă artistică a dramei "Jocul ielelor" datează din 1916, după care Camil Petrescu a
realizat mai multe variante, piesa fiind publicată abia în 1947, în volumul de "Teatru". El însuşi
adept convins al absolutului, nu a fost de acord cu nici o viziune regizorală de punere în scenă a
spectacolului, aspiraţia sa de perfecţiune împiedicând astfel reprezentarea acestei piese atâta timp
cât a trăit.
Tema o constituie drama de conştiinţă a personajului principal, izvorâtă dintr-un conflict
complex şi puternic în planul ideilor absolute, pe care, dintr-un orgoliu nemăsurat, eroul se
încăpăţânează să le aplice în realitatea concretă cu care sunt incompatibile. Destinul nefericit al
personajului este determinat de luciditatea prin care-şi asumă eşecurile, de opacitatea faţă de
orice soluţie reală, de refuzul de a abandona lumea ideilor pure, de obstinaţia aplicării în
societatea concretă a conceptului utopic de dreptate absolută.

Semnificaţia titlului.

Titlul ilustrează crezul artistic al lui Camil Petrescu, sintetizat de el în motoul volumului de
versuri: "Jocul ideilor e jocul ielelor". Gelu Ruscanu este încătuşat al idealului de dreptate
absolută care este o iluzie, o utopie. Omul care vede idei absolute este mistuit lăuntric de jocul
lor halucinant şi pedepsit, întocmai cum cel care are curajul să privească dansul ielelor moare sau
înnebuneşte, oricum, devine neom. Setea de absolut şi lumea ideilor pure care au pus stăpânire
pe protagonist sunt ilustrate de replica lui Penciulescu, singurul care descifrează concepţia
idealistă a lui Gelu Ruscanu, care "nu vede lucruri", ci "vede numai idei". Ruscanu confirmă -
"Eu văd ideile..." - dar Penciulescu îl priveşte lung şi-l avertizează că drama începe atunci când
ideile au dispărut: "câtă vreme le vezi... totul e în ordine... Când au dispărut... după ce le-ai văzut,
abia atunci e grav... începe drama...". Penciulescu explică în continuare în ce constă pericolul
pentru cei care văd idei, asemănând urmările nefaste cu cete suferite de cei care au văzut ielele:
"Cine a văzut ideile devine neom, ce vrei?..: Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică
nepământească şi vede în luminiş, în lumina lunii, ielele goale şi despletite, jucând hora. Rămâne
înmărmurit, pironit pământului, cu ochii la ele. Ele dispar şi el rămâne neom. Ori cu faţa
strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu
mai poate coborî pe pământ. Aşa sunt ielele... pedepsesc. ..Nule place să fie văzute goale de
muritori".
Structura dramei

Piesa "Jocul ielelor" de Camil Petrescu este structurată în trei acte, fiecare dintre ele fiind
alcătuit din tablouri şi scene. Pe prima pagină a piesei, pe care sunt scrise personajele, Camil
Petrescu defineşte opera ca fiind "o dramă a absolutului", precizând totodată timpul şi locul unde
se petrec evenimentele, "mai 1914", în Bucureşti.
Relaţiile spaţiale sunt complexe, manifestându-se în această dramă atât spaţiul real şi deschis
al evenimentelor ce se petrec în Bucureşti, precum şi spaţiul închis, psihologic al protagonistului.
Relaţiile temporale reliefează, în principal, perspectiva continuă, cronologică a evenimentelor
care duc la destinul tragic al personajului. Se distinge totodată şi o discontinuitate temporală,
generată de alternanţa evenimentelor, marcate de flash-back.