Sunteți pe pagina 1din 11

Jocul ielelor

de Camil Petrescu
http://literaturaromana.g0.ro/

ACTUL 1

Tabloul 1-Actiunea se petrece la redactia ziarului “dreptatea sociala”,in biroul


directorului.Din ziar lipsesc sefii si sunt doar lucratorii marunti care se confrunta
cu lipsa materialului de tiparit.
Fiecare redactor e plecat sa caute material,apare un barbat de 60 ani,foarte
grav(Responsabilul) care vine sa-i anunte ca va fi revolutie,pe data de 18 mai 1914
si le aduce un plic cu o proclamatie catre muncitori si o suma pt. tiparire.Apoi
apare si un agent care-l tot urmareste pe acest om si care le spune povestea
stranie a lui Kiriac(cel care vede revolutia peste tot,in data de 18).

Intriga:Intr-un alt ziar apare referirea ca “dreptatea sociala” ar avea ceva cu


Ministrul de Justitie,se intrevad masuri drastice,dar ei se bucura pt. ca le creste
tirajul.Se vorbeste de un caz interesant petrecut in fr.
(Calmette/Caillaux);ziaristul publica scris. de amor ale d-nei Caillaux dar
Penciulescu nu e de acord cu acest lucru.
Aflam vesti de la Paris:d-na Caillaux sotia Ministrului de Justitie l-a ucis pe
dir. Ziarului(Calmette) la el in birou,cu un pistol rezultand anticiparea
evenimentelor.Cand apare Gelu,se vorbeste din nou despre cazul din
Romania,acesta este hotarat sa-l demaste pe ministru desi colegii ii sugereaza
faptul ca nu va fi usor.(Gelu R. 27-28 ani,autoritar,elegant).

Tabloul 2-Actiunea se muta in cabinet la Sinesti:46 ani,inalt,lat in umeri


,fumeaza,suna telefonul,el raspunde,prezentandu-se:” Ministrul Justitiei”,apoi
spune:”Nu”.Nu exista dialog,autorul doar descrie,in acest indiciu de regie,ce
trebe sa vada spectatorii in cateva minute.

Tabloul 3-Apare la redactie Elena Boruga,sotia lui Petru B.,inchis de 7


ani,care vine sa se planga lui Gelu si lui Praida;acestia ii cer sa mearga la
inchisoare desi ea e casatorita cu altul si sa se prefaca (sic) ca totul e normal.Ea ar
vrea sa divorteze.Ei se roaga sa lase macar copilul sa mearga cu ei sa-l
viziteze.Intre timp,soseste la redactie fostul ministru(conservator) Nacianu(50
ani,aratos,cu barba tunsa scurt).Aflam ca l-a cunoscut pe tatal lui Gelu si chiar pe
Gelu (cand era copil).Gelu marturiseste ca avea numai 6 ani cand tatal lui a murit
intr-un accindent de vanatoare.Si fostul ministru il atentioneaza in legatura cu
avertismentele(de 8 zile) ca se va publica o scris. Nacianu ii cere sa-I dea lui
documentele,pt. a putea face o interpelare in parlament spre a-I da jos pe cei din
guvern.Nu-l crede pe Gelu ca ar avea un asemenea document.Dupa ce pleaca
Nacianu,Gelu ii arata o scrisoare lui Praida:e semnata de Maria Sinesti si ii e
adresata lui,o e scrisoare de dragoste in care Maria I se destainuie,povestind ca
sotul ei a schimbat testamentul unei matusi de-a ei(avearea ar fi trebuit data in
scopuri caritabile) l-a rupt pe cel real si a pus altul in loc,femeia fiind asfixiata cu
perna.Ingretosata de faptele sotului,Maria vede in el “un stalp de lumina” el o
iubeste si ar fi vrut sa se caratoreasca cu ea,dar ea a ramas cu sotul din cauza
copiilor.
Tabloul 4-Gelu si Praida merg in vizita la inchisoare,la Petru Boruga,cu
copilul.Petru e suparat ca n-a venit si nevasta lui.Il mint ca e bolnava,ii duc
pachet dar acesta constata neregului in pachet(i-a trimis tutun,desi nu
fumeaza,carti ,dar nu si ochelari).Petru povesteste de conditiile grele din
inchisoare(frig,mucegai,mizerie) care acum nu-l mai deranjeaza pt. ca deja simte
ca-i putrezesc oasele de vii.Tovarasii ii promit ca incearca sa-l scoata de acolo cat
mai curand.

Tabloul 5-se revine la cadrul lui Saru Sinesti,care fumeaza ganditor.De data
aceasta vorbeste,intreband-o pe servitoare ce face sotia sa.Aceasta ii comunica
faptul ca d-na nu vrea sa-I vorbeasca,sta citeste si se plimba prin camera.

ACTUL 2

Tabloul 6- Maria S. citeste pe ascuns gazetele.O viziteaza verisoara


ei,Roxana ,o invita in oras.E ingrijorata de ceea ce se intampla cu ea,a venit la
cererea ministrului.Servitoarea o anunta ca a telefonat matusa lui Gelu pt. a-I
spune ca nici ea nu l-a gasit acasa.Accepta sa vorbeasca cu sotul ei.aflam ca au 2
copii,ea are doar 27 ani,el a luat-o de la pension,dar se pare ca nu s-au iubit
niciodata.Ea ii cere sa plece,sa lase politica,dar el nu intelege de ce.S.S. ii promite
ca vor pleca peste 2 saptamani,dupa ce se rezolva problemele.Ea nu e
multumita,vrea sa scape de tot,ii marturiseste ca e necajita de ceea ce scriu
ziarele.Ii care din nou sa renunte,el e aproape gata sa cedeze ,cuprins de pasiune
pt. ea,dar brusc isi da seama ca s-ar fi putut ca cineva sa-I ceara sa faca acest
lucru.Stie ca Gelu I-a fost amant 3 ani,unde s-au intalnit,ea nu-l crede,ii cere
dovezi,ii povesteste o intamplare de la Paris,cand el s-a intors pe neasteptate si ea
l-a ascuns in baie.Il uraste pt. rabdarea lui,pt. tenacitate,il considera un
monstu.Ea e distrusa pt. ca el nu stie de ce vrea cu orice pret sa-l faca sa renunte
la politica.El nu o intelege,se face din nou indiferent la ceea ce scriu ziarele.
Tabloul 7: Actiunea se muta din nou la redactie,muncitorii discuta ca nu pot
termina nr-ul de a 2 a zi pt. ca directorul trebuie sa aduca scrisoarea.Il asteapta si
matusa lui,Irena.Apare Gelu,e gata sa dea scrisoarea,dar o vede pe matusa si se
blocheaza.Aceasta are sa-I spuna ceva:il intreaba ce are cu Sinesti,ii atrage
atentia asupra mirosului neplacut,ii reproseaza ca nu vrea decat sa calomnieze,sa
faca scandal,ii da o scrisoare in care I-a povestit lucruri secrete pana
atunci,Sinesti l-a ajutat cu bani pe tatal sau care avea patima jocurilor de
carti.Gelu se mira.Apar oamenii care vin cu batranul Dumitrache ,ranit la picior
pt. ca I-a cazut un plumb.(povestea lui e trista:nora bolnava de oftica,2 nepoti
bolnavi si ei,copil mort,nepot mort) .Gelu le tine parte muncitorilor
compatimindu-i pt. salariile mizere si pt. munca grea pe care o fac.Irena vrea sa-l
ajute,dar alt muncitor nu e de acord.(idee comunista).In ciuda celor aflate,Gelu
vrea sa publice scrisoarea in continuare.Ii spune si matusii de scrisoare.Ea e
tulburata,ii reproseaza ca nu e frumos,el ii inchide gura spunand-i ca fac parte
din doua lumi diferite.Ea ii spune ca si Sinesti are o scrisoare prin care tatal lui
Gelu ii cere lui(pe atunci functionar) sa scoata bani din depozit, ca si el il poate
face de rusine,demascand adevarul despre tatal lui Gelu.Ii mai cere ragaz de o zi
pana la publicare;e de acord.

Tabloul 8- Se pregateste tiparirea ziarului,se anunta vizita Primului


Procuror,Vladicescu;toti se mira ,vine sa intervina pt un “mare” poet, acuzat de
revolutia lui Gelu.Acesta refuza mergand pe ideea de dreptate,indiferent pt
cine.Ceilalti sunt mirati.E anuntata o alta vizita importanta:Maria Sinesti.Gelu e
mirat,incurcat,tulburat.Vrea sa fie singura cu el,dar Gelu accepta sa fie si Praida
la discutii rezultand ca e speriata,incearca sa-l tutuiasca,el o ia cu d-voastra, e
rece,refuza sa se gandeasca la fericirea ei,la relatia lor;el o indeamna sa scoata
pistolul si sa-l omoare(vezi povestea din Paris), ea scoate revolverul si-l tranteste
pe masa.El se apropie de ea si o intreaba daca a vrut sa-l ucida.Sunt mult mai
apropiati;ii povesteste ca i-a luat copii si i-a dus la o matusa.Il intreaba daca a
iubit-o,el ii reproseaza ca l-a inselat,ea ii povesteste ca a incercat sa-l seduca pe
Sinesti,acum ii e scarba,nu-si da seama de ce a venit la el,I-a adus o cutie cu
matisori de ulm pe care I-a pastrat in urma unei plimbari impreuna.Ii aduce
aminte de clipele minunate ale acelei plimbari.El e distant,o intreaba in
permanenta ce vrea,in timp ce ea e intr-o stare de reverie-amintire.Intra
Praida,apoi Vasilui care-I spun ca pianistul Lipovici s-a sinucis impreuna cu toata
familia.I-a descoperit o vecina.Inainte de asta,Praida ii spune lui Gelu ca a vazut
si Maria “Jocul ielelor” ,e si ea insetata dupa absolut.

Tabloul 9 –Medicul si primul-procuror vin sa vada mortii,se discuta despre


tragedia acestei familii:au murit bunicul,tata,mama,3 copii,au fost bolnavi de
TBC,bunica de cancer,o fetita a scapat.De afara se vad imagini cu reclama la
opera “Vaduva vesela”.

ACTUL 3

Tabloul 10-In biroul lui Gelu,Penciulescu si Vasiliu citesc ziarul si discuta


despre crima din Paris,ii acuza pe francezi ca sunt paraziti pt ca sunt de vita
nobila.Apare Kiriac incantat de un articol pe care l-a citit in ziarul lor si in care se
zicea ca razboiul e ceva depasit.Kiriac si-a schimbat parerea: nu mai crede in
revolutia de pe data de 18.
Apare la redactie S.Sinesti,care incearca sa minimalizeze sistemul, spunand
ca a venit la insistentele sefului sau de cabinet.Gelu ii spune de scris.,Saru
ramane mirat si se face ca nu crede ca Maria l-a inselat(desi stia acest lucru),iar
cand ii spune de batrana Manitti,S. o face pe sotia lui “mitomana erotica”, care
minte pt. a-si atata amantii.Gelu il infrunta direct,spunand-i ca o crede pe
Maria.Saru ii raspunde ca nu v-a lovi doar in el,ci si in Maria care va fi
considerata o mama denaturata.Saru il intreaba daca sotia lui e vinovata si daca a
consimtit la acest sacrificiu. Gelu ii zice ca nu.Gelu critica mentalitatea capitalista
pe care Sinesti o apara,spunand ca legile cele adevarate sunt nu cele facute de
oameni,ci cele din constiinta fiecaruia.Sinesti face apel la numele tatalui lui
Gelu(din scris. pe care o citeste Gelu aflam ca tatal lui ii ceruse lui Saru sa-I dea
celui trimis 20.000 de lei din depozitul “Societatii forestiere”),apoi ii maruriseste
lui Saru ca maria I-a trimis lui scris.Acesta ii raspunde ca stia toata povestea lor si
il intreaba de ce a pastrat-o;potrivit raspunsului,el s-a considerat complice si a
stiut din prima clipa ca trebuie facuta dreptate:”In constiinta mea era din prima
clipa ceva care se desprinsese de mine si mai putea fi schimbat de mine.D-ta n-ai
cum sa ma intelegi”. S. ii spune ca recunoaste si in el ca si in tatal sau,aceeasi
“nebunie a absolutului” si incepe sa-l laude pe tata( inteligent,dar dar aceasta
mare inteligenta il paraliza).Gelu ramane uimit,I se pare ciudat ca tocmai saru sa
vorbeasca asa despre tatal lui.Saru ii da scris.,spunandu-I sa faca ce vrea cu ea,
(pt. el era o onoare s-o pastreze).Apoi Sinesti ii povesteste de sinucidere:-cu
revolverul trimis de iubita lui Nora Ionescu,frumoasa pe atunci a incercat sa o
vada,dar n-a reusit.I-a scris ca daca nu reuseste sa o vada se va sinucide.Pe la ora
8,ea i-a trimis un biletel batjocoritor si revolverul,drept cadou de despartire.Saru
a fost acolo,dar n-a avut curaj sa-i ia revolverul.A doua zi l-a gasit in agonie.Desi e
surprins de ceea ce aude,Gelu spune ca soarta tatalui sau nu are nici o legatura cu
judecata lui.Si spre final,ca un fapt divers,Saru povesteste de P.Boruga pe care l-a
trimis la spital si,daca e nevoie va fi si gratiat.
Dupa plecarea lui Saru,Praida il face “canalie infernala”.Tulburat,Gelu ii
telefoneaza matusii pt. a-I confirma faptul ca tatal s-a sinucis si ii reproseaza ca l-
a lasat sa-si faca o imagine falsa despre el.Vrand sa transcrie scris.,pt a fi data la
tipar,Paida ii spune ca publicarea ei nu mai depinde de el,ci de Comitetul de
partid avand in vedere ca s-a pus in discutie eliberarea lui P.Boruga.

Tabloul 11- Gelu merge la Nora ,in parc ,intr-o camaruta modesta(Nora joaca
rol de servitoare),in fata lui Gelu ,isi aduce aminte de timpurile trecute(inainte cu
20 ani).Ii povesteste de diferiti barbati pe care ii confunda,apoi si de avocatul
Gorita Ruscanu.Apoi o invita sa doarma la el.Ea accepta.

Tabloul 12-Gelu ii povesteste lui Praida ca a aflat mai multe despre tatal
lui:avea un loc favorit,in gradina de vara de la Copsa,bea rom si coniac, inainte de
a se duce sa o ia pe Nora de la teatru.Praida insa e realist,el vorbeste tot despre
eliberarea lui P.Boruga.Gelu scoate scris. si-I da foc, spunand-i ca au devenit
complicii lui Sinesti.
Deja aiureazal,vorbind cu batrana Manitti.Ii marturiseste ca nu e suparat
din cauza ca a trebuit sa renunte pt. a-l elibera pe Petru B.,ci pt. ca e fiul tatalui
sau:”Cata luciditate atata existenta si deci atata drama.viata lui a fost o drama.De
unde stiu asta?findca o traiesc eu din nou acum.”Deja se observa ca e alt om,nu-l
mai intereseaza nimic.Praida ar vrea ca Gelu sa scrie un articol in care sa
ocoleasca scris.,dar Gelu nu mai poate sa scrie,nu mai vrea sa fie nici director de
ziar;apare Penciulescu si le povesteste ca cei din fam. profesorului sunt
transportati la morga,vorbind despre fiecare dintre membri.
Gelu vorbeste despre dreptate,adevar,fapte bune,rele.Praida vede ca nu e
ceva in ordine si incearca sa-l scoata afara din “hora”.”Nu te aventura in apele
tulburi ale intrebarilor fara raspuns”,incearca sa-l incurajeze ca pe un
camarad,dar Gelu ii marturiseste ca nu poate iesi din acest joc. Penciulescu
observa si el:”Nu mai e nimic de facut,s-a destramat hora ielelor.E omul care a
vazut idei.”
Apare Maria S. care ii spune ca nu s-a indoit niciodata de el.Stia ca n-o sa
publice scris., nu-i mai pasa de ceea ce zice sotul ei,el ii reproseaza ca l-a
inselat.Ea zice ca nu.El ii zice ca a iubit-o obsedant,vroia sa fie numai a lui.Ei nu-i
vine sa creada.El ii spune ca nu se mai pot repara greselile trecutului;chiar si la
juramintele ei de iubire el ramane rece(greseala s-ar putea repeta)In timp ce ei
vorbesc,intr-un colt(in mintea lui Gelu) apare imaginea tatalui,in ultimele
clipe.Vorbesc despre sinucidere,pe care Maria o considera o lasitate(“trebuie sa ai
curaj sa duci totul pana la capat”). Gelu este de parere ca se sinucid doar cei
curajosi,(Se aud focuride arma,in colt,Grigore R. cade intre fotoliu si canapea).
Gelu se indreapta spre fereastra si priveste luceafarul.Ea vine langa el,dar e
nelinistita pt. ca e prea mare si aduce nenorociri(asa spune lumea).Intre timp
apare Nora,foarte fardata ,cu o rochie prea colorata care o face sa para
groteasca.E foarte incurcata ca nu l-a gasit singur si pleaca.Maria ramane si
vorbesc in continuare despre tatal lui(despre patima jocurilor de carti,despre care
Gelu zice ca e o “forma foarte perfida a descompunerii”).Maria incearca sa-l
scoata din aceasta stare,il saruta.El se lasa obosit;ea ii propune sa plece
impreuna,e hotarata sa lase totul,sa mearga intr-o tara straina pt. a recupera tot
ce au pierdut.Cat timp au vorbit,el scoate revolverul fara ca ea sa-l vada si o
trimite pe ea sa-si continue viata pt ca “Eu sunt prins in gura unui cleste de otel
care ma smulge.Nu doresc sa mai revin si nici nu pot reveni.”Apoi apasa hotarat
pe tragaci si se prabuseste cu aceleasi gesturi ca si tatal sau,ca si cum ar fi murit
de doua ori.
Penciulescu,Praida si Maria raman aproape indiferenti,Maria se intreaba
“de ce. . .?” iar Praida ii spune ca “L-a pierdut orgoliul lui nemasurat…”

Interpretări şi semnificaţii ideatice specifice dramei psihologice "Jocul


ielelor" de Camil Petrescu
Piesa "Jocul ielelor" de Camil Petrescu este o dramă de conştiinţa,
construită în plan psihologic din manifestarea unor concepţii utopice
(concepţii politice sau sociale generoase dar irealizabile, fanteziste,
iluzorii, himerice), imposibil de aplicat în lumea reală, dovedindu-se
şubrede în înfruntarea cu viaţa concretă. Drama ilustrează teoria
"noocraţiei necesare" (noocraţie = dominaţie a intelectualităţii, tip de
stat condus de intelectuali; "noos" = spirit, "kratos" = putere), teorie
fundamentată de Camil Petrescu în studiul "Teze şi antiteze" (1936).
Autorul pledează pentru superioritatea intelectualului în orice fel de
societate, acesta fiind dator să caute şi să identifice în istorie
supremaţia ideii asupra evenimentului istoric şi având la bază
postulatul "inteligenţa nu greşeşte niciodată, toate greşelile sunt
istorice...". Acest principiu este fals şi de aici izvorăşte drama
personajului principal, Gelu Ruscanu, care este nevoit să conştientizeze
faptul că inteligenţa construieşte numai sisteme utopice (utopic -
iluzoriu, irealizabil), bazate pe ideea de absolut, care nu concordă cu
realitatea concretă a "valorilor simplu trăite".
Piesa "Jocul ielelor" are ca geneză impresia puternică pe care i-o
produce lui Camil Petrescu o bătaie de flori la Şosea, care a avut loc în
mai 1916, în timp ce ziarele, aruncate printre flori, anunţau drama
bătăliei de la Verdun. Autorul însuşi defineşte piesa "dramă a
absolutului". Gelu Ruscanu trăieşte o dramă de conştiinţă, referitoare
la conceptele de justiţie şi iubire privite în mod absolut, pe care le
conştientizează, în cele din urmă, ca fiind relative şi conjuncturale,
depinzând de oameni şi de situaţii concrete.
Subiectul dramei "Jocul ielelor" este construit pe ilustrarea
antinomiilor 'dintre condiţiile concrete ale vieţii reale şi principiile
absolute, imposibil de aplicat în viaţa reală. Antinomia este un concept
care defineşte contradicţia aparent de nerezolvat între două teze, două
legi sau două principii (filozofice), care se exclud reciproc şi care totuşi
pot fi demonstrate, fiecare în parte, la fel de concludent.
O primă contradicţie se manifestă între conceptul de justiţie absolută şi
cel de dreptate socială. Gelu Ruscanu luptă pentru o idee generoasă,
aceea de a fi "puţină dreptate pe lumea asta", în realizarea căreia
încearcă să aplice o teorie incompatibilă cu realitatea socială,
"muncitorimea luptă pentru ideea de justiţie absolută". Ideea pură a
dreptăţii absolute n-are aplicabilitate practică, dovadă că atunci când
conducerea ziarului decide că eliberarea lui Petre Boruga este mai
importantă decât înlăturarea lui Sineşti, ministrul Justiţiei, în conştiinţa
lui Gelu Ruscanu se dărâmă eşafodajul întregii concepţii. Deziluzia lui
este de neevitat, fiind cauzată de împrejurările concrete ale
momentului, aşa cum îi prezisese Praida: "Dreptatea asta formală,
abstractă, are să te lase odată suspendat în gol...".
Ruscanu descoperă că echitatea umană este"* imperfectă şi
conjuncturală, că se manifestă individual şi în funcţie de situaţie,
încălcând principiul justiţiei absolute: "Pereat mundus, fiat justiţia!"
("Să piară lumea, numai să se facă dreptate"). Dictonul exprimă o idee
utopică, inaplicabilă în realitatea socială, deoarece dacă piere lumea,
justiţia nu mai are obiect, dacă nu mai există oameni, nu mai are cine
să beneficieze de dreptate. Aşadar, orice act de dreptate este relativ,
se supune unei situaţii concrete, Ruscanu abdicând de la principiul
absolut, simţindu-se lezat şi sfârtecat sufleteşte, conştientizând
neputinţa umană de a împlini un ideal.
O altă antinomie se manifestă în plan moral, contradicţia fiind între
adevăr şi minciună. Dilema etică este aceea că adevărul poate
distruge echilibrul psihic al unui om, iar în acest caz, minciuna
caritabilă, care-i poate uşura viaţa, este de preferat sincerităţii brutale.
De pildă, Praida încearcă s-o convingă pe Elena Boruga să-şi mintă
soţul aflat în închisoare că îi este în continuare fidelă, deoarece acesta,
dacă ar afla că ea are alt bărbat, dacă ar afla adevărul, "s-ar desprinde
carnea de pe el Femeia refuză, tot din etică faţă de noul soţ, pe care
nu vrea să-l umilească, pentru că "are şi el mândria lui". în cele din
urmă ea acceptă o altă minciună, ca tovarăşii să-i spună că este
bolnavă, fiind implicat şi copilul, pe care-l învaţă să-i ascundă tatălui
adevărul.
Contradicţia dintre etică şi justiţie ocupă locul central în dramă, Gelu
Ruscanu fiind pus în situaţii fără ieşire, frământându-se în luarea unei
decizii tranşante, care se dovedeşte imposibilă. însetat de dreptatea
absolută, pe care vrea s-o aplice în realitatea concretă, să o facă să
acţioneze ca "dreptate socială", eroul este chinuit de dileme imposibil
de soluţionat. O situaţie paradoxală este aceea a implicaţiilor pe care
le-ar fi avut publicarea scrisorii trimise lui de Măria, prin care aceasta îi
mărturiseşte suspiciunea că soţul ei ar fi înăbuşit-o pe bătrâna Manitti
cu perna. Trăind în lumea ideilor pure, Gelu consideră că numai simpla
bănuială că Sineşti ar fi putut ucide este un motiv suficient pentru ca
să-şi dea demisia din postul de ministru al Justiţiei. Dar această
mărturie a Măriei nu constituie o probă în justiţie, ci poate fi
considerată născocirea "unei femei fără scrupule şi fără demnitate,
care-şi trădează soţul şi-şi necinsteşte căminul", aşadar nu va avea
credibilitate juridică. Singurii care ar avea de suferit sunt Gelu şi Măria,
care sunt cu totul nevinovaţi în legătură cu crima propriu-zisă, dar,
aplicând dreptatea absolută, ei sunt şi singurii care vor îndura
consecinţele. Gelu Ruscanu se consideră "luptătorul pentru adevăr,
pentru dreptate absolută, înflăcăratul reformator", însă credibilitatea
lui va fi distrusă în urma publicării scrisorii, mai întâi pentru că gestul
său ar fi o josnicie, dând în vileag adulterul femeii iubite, apoi el însuşi
îi înşelase încrederea lui Sineşti, care-1 primise în casa lui cu toată
cinstea şi consideraţia, ca pe un om cu demnitate şi onoare. în
concluzie, publicarea scrisorii nu i-ar fi adus lui Sineşti nici un
prejudiciu, nici moral, nici politic, nici juridic, singurii care ar fi avut de
suferit ar fi fost cei doi amanţi.
O altă dilemă de conştiinţă căreia trebuie să-i facă faţă Gelu este
aceea de a găsi soluţii într-un lanţ compromisuri. Sache îl roagă să nu
publice articolul despre furtişagurile intendentului de la cimitir, pentru
că e un amărât cu cinci copii, este şi cumnat cu el şi doar "nu se face
gaură în cer dacă nu-l daţi la gazetă pe bietul Râpoi". Dacă acceptă
acest compromis, atunci trebuie să nu publice nici reportajul despre
poetul Ion Zaprea, pe numele adevărat de Vasile Constantinescu, care
se dovedise un funcţionar corupt, apoi să ţină cont de rugămintea lui
Praida, de a atenua virulenţa cu care cere demisia lui Sineşti.
Dar nu numai în conştiinţa lui Gelu Ruscanu se produc dileme
privind conceptul de absolut, ci şi unele situaţii din piesă sunt
contradictorii. Gelu Ruscanu, cavalerul dreptăţii absolute, îşi începe
viaţa corupând servitorii din casa lui Sineşti pentru a se putea întâlni
cu Măria, deşi avocatul îl ajută în aceeaşi perioadă, a studenţiei, să
supravieţuiască din punct de vedere material. Tipograful Dumitrache
este bolnav şi bătrân pentru meseria dificilă şi ar fi trebuit să iasă Ia
pensie, dar munceşte cu încrâncenare, deoarece are de întreţinut o
noră tuberculoasă şi doi nepoţi. In închisoare, Petre Boruga nu se
referă niciodată la cauza şi idealurile muncitorilor, pentru care fusese
condamnat la ani grei de detenţie, ci vorbeşte tot timpul despre familia
sa, la care, de altfel, nu se gândise deloc atunci când îl lovise pe
procuror. Un agent de la Siguranţă, însărcinat cu supravegherea lui
Ruscanu, nu-l urmăreşte, ci acceptă un raport de la acesta privind
deplasările sale, pentru a se putea ocupa liniştit de treburile personale.
In plan erotic, antinomia se manifestă între ideea de iubire absolută
şi dragostea dintre Gelu şi Măria. Dominat de incertitudini, Gelu este
dezorientat în ceea ce priveşte sentimentele femeii şi afirmă că ea mai
degrabă şi-a urât soţul şi de aceea s-a aruncat în această relaţie
amoroasă. Când este martor la flirtul Măriei cu un bărbat oarecare, el o
suspectează că l-a înşelat şi întrerupe brusc orice contact cu femeia
iubită, deoarece consideră că "O iubire, care nu este eternă, nu este
nimic...", constatând cu uimire că supravieţuiseră fără efort aceşti trei
ani după ce iubirea lor încetase, de unde reiese că nu fusese un
sentiment absolut.
In plan familial, Gelu Ruscanu se zbate între a păstra nepătat
numele tatălui său ori a renunţa de a publica scrisoarea, dintr-o datorie
de onoare faţă de Sineşti, care ascunsese atâţia ani secretul
compromiţător. Grigore Ruscanu, împătimit de jocul de cărţi,
delapidase bani din fondurile unei societăţi, se îndrăgostise de o actriţă
vulgară, apoi se sinucisese, fapte ascunse cu grijă de Sineşti, care-i
fusese loial în toate aceste încercări dramatice. în sufletul lui Gelu
Ruscanu se mai prăbuşeşte o lume, deoarece imaginea tatălui
devenise pentru el un puternic sprijin moral, un adevărat idol al
moralităţii
JOCUL IELELOR

- dramă modernă de idei -


- dramă modernă psihologică -
- dramă modernă de conştiinţă -

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu (1894-1957)


este cel care, prin opera lui, fundamentează principiul sincronismului,
altfel spus, contribuie Ia sincronizarea literaturii române cu literatura
europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor noi
principii estetice (autenticitatea, substanţialitatea, relativismul) şi prin
crearea personajului intelectual lucid şi analitic, în opoziţie evidentă cu
ideile sămănătoriste ale vremii, care promovau "o duzină de eroi
plângăreţi". Camil Petrescu opinează că literatura trebuie să ilustreze
"probleme de conştiinţă", pentru care este neapărată nevoie de un
mediu social în cadrul căruia acestea să se poată manifesta.
Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe
experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria conştiinţă: "Să nu
descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile
mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot
povesti... Din mine însumi, eu nu pot ieşi... Orice aş face eu nu pot
descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini. Eu nu pot
vorbi onest decât la persoana întâi.
Camil Petrescu este un autor analitic atât în romane, cât şi în piesele
de teatru, construind personaje frământate de idealuri ce rămân la
stadiul de teorie, trăind în lumea ideilor pure, imposibil de aplicat în
realitatea concretă. Concepţia lui Camil Petrescu despre drama umană
evidenţiază ideea că "o dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de
serie, ci axată pe personalităţi puternice, a căror vedere îmbrăţişează
zone pline de contraziceri", că personajele nu sunt caractere, ci cazuri
de conştiinţă, personalităţi plenare, singurele care pot trăi existenţa ca
paradox: "Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă ."
Prima formă artistică a dramei "Jocul ielelor" datează din 1916, după
care Camil Petrescu a realizat mai multe variante, piesa fiind publicată
abia în 1947, în volumul de "Teatru". El însuşi adept convins al
absolutului, nu a fost de acord cu nici o viziune regizorală de punere în
scenă a spectacolului, aspiraţia sa de perfecţiune împiedicând astfel
reprezentarea acestei piese atâta timp cât a trăit.
Tema o constituie drama de conştiinţă a personajului principal,
izvorâtă dintr-un conflict complex şi puternic în planul ideilor absolute,
pe care, dintr-un orgoliu nemăsurat, eroul se încăpăţânează să le
aplice în realitatea concretă cu care sunt incompatibile. Destinul
nefericit al personajului este determinat de luciditatea prin care-şi
asumă eşecurile, de opacitatea faţă de orice soluţie reală, de refuzul
de a abandona lumea ideilor pure, de obstinaţia aplicării în societatea
concretă a conceptului utopic de dreptate absolută.

Semnificaţia titlului.
Titlul ilustrează crezul artistic al lui Camil Petrescu, sintetizat de el în
motoul volumului de versuri: "Jocul ideilor e jocul ielelor". Gelu Ruscanu
este încătuşat al idealului de dreptate absolută care este o iluzie, o
utopie. Omul care vede idei absolute este mistuit lăuntric de jocul lor
halucinant şi pedepsit, întocmai cum cel care are curajul să privească
dansul ielelor moare sau înnebuneşte, oricum, devine neom. Setea de
absolut şi lumea ideilor pure care au pus stăpânire pe protagonist sunt
ilustrate de replica lui Penciulescu, singurul care descifrează concepţia
idealistă a lui Gelu Ruscanu, care "nu vede lucruri", ci "vede numai
idei". Ruscanu confirmă - "Eu văd ideile..." - dar Penciulescu îl priveşte
lung şi-l avertizează că drama începe atunci când ideile au dispărut:
"câtă vreme le vezi... totul e în ordine... Când au dispărut... după ce le-
ai văzut, abia atunci e grav... începe drama...". Penciulescu explică în
continuare în ce constă pericolul pentru cei care văd idei, asemănând
urmările nefaste cu cete suferite de cei care au văzut ielele: "Cine a
văzut ideile devine neom, ce vrei?..: Trece flăcăul prin pădure, aude o
muzică nepământească şi vede în luminiş, în lumina lunii, ielele goale
şi despletite, jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit pământului, cu
ochii la ele. Ele dispar şi el rămâne neom. Ori cu faţa strâmbă, ori cu
piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia
absolutului. Nu mai poate coborî pe pământ. Aşa sunt ielele...
pedepsesc. ..Nule place să fie văzute goale de muritori".

Structura dramei

Piesa "Jocul ielelor" de Camil Petrescu este structurată în trei acte,


fiecare dintre ele fiind alcătuit din tablouri şi scene. Pe prima pagină a
piesei, pe care sunt scrise personajele, Camil Petrescu defineşte opera
ca fiind "o dramă a absolutului", precizând totodată timpul şi locul
unde se petrec evenimentele, "mai 1914", în Bucureşti.
Relaţiile spaţiale sunt complexe, manifestându-se în această dramă
atât spaţiul real şi deschis al evenimentelor ce se petrec în Bucureşti,
precum şi spaţiul închis, psihologic al protagonistului. Relaţiile
temporale reliefează, în principal, perspectiva continuă, cronologică a
evenimentelor care duc la destinul tragic al personajului. Se distinge
totodată şi o discontinuitate temporală, generată de alternanţa
evenimentelor, marcate de flash-back.