CURS GENETICA UMANA

SINTEZA SI REGLAREA SINTEZEI DE

PROTEINE
 SINTEZA SI REGLAREA SINTEZEI DE PROTEINE

• Sinteza de proteine specifice este activitatea

fundamentala a fiecarei celule din organism;
• Aceasta sinteza este reglata de fluxul
informatiei genetice si este inscrisa in
structura acizilor nucleici celulari ADN si ARN.
 Fluxul informatiei genetice

• Biologia moleculara a permis cunoasterea mecanismelor

genetice care stau la baza aparitiei si detectarii caracterelor cu
exprimare fenotipica.
• Fiecare caracter morfologic sau molecular caracteristic
individului reprezinta “ultimul lant” din seria de etape
biochimice controlate genetic.
• Intre informatia genetica si forma finala a caracterului sunt
interpuse o serie de etape obligatorii(Ruffie).
The central dogma of molecular biology

• Describes the two-step process, transcription

and translation, by which the information in
genes flows into proteins: DNA → RNA →
protein.
 Fluxul informatiei genetice - Etape

• Prima etapa este reprezentata de transferul informatiei

genetice din ADN-ul cromozomial in citoplasma celulei. Acest
transfer este realizat prin sinteza moleculelor de ARN
mesager care, conform principiului complementaritatii
bazelor azotate, respecta riguros structura primara a ADN-
ului;
• A doua etapa incepe cu formarea nisei polizom unde se
asambleaza specific aminoacizii in lanturile polipeptidice. Aici
conlucreaza diferentiat cele trei tipuri de ARN
celular(mesager, ribozomal si de transport) la edificarea unei
proteine ale carei structura si functie sunt specifice fiecarui
individ si fiecarei specii;
 Fluxul informatiei genetice - Etape

• A treia etapa este esentiala si este reprezentata de

materializarea informatiei genetice sub forma de molecule
proteice, enzimatice, imunologice;
• A patra etapa este legata de finalizarea caracterelor anatomo-
structurale. Realizate ontogenetic, controlate genetic si
influentate de factorii de mediu, caracterele morfologice sunt
particulare fiecarui individ si fiecarei specii.
 Fluxul informatiei genetice –Teoria semantica

Biopolimerii celulari pot fi clasificati dupa gradul semnificatiei genetice si participarea la edificarea
caracterului(Zuckernandl si Pauling).

• ADN-ul cromozomial are drept caracteristica dispunerea liniara a

informatiei genetice, fiind numit semantida primara deoarece detine
informatia primara a genelor;
• ARN-ul celular are rolul de mesager intre nucleu si citoplasma. Deoarece
copiaza informatia genetica din ADN, folosita apoi in citoplasma pentru
ordonarea aminoacizilor din structura polipeptidului, ARN-ul este denumit
semantida secundara;
• Proteinele, formate din lanturi polipeptidice sunt considerate semantide
tertiare;
• Glucidele si lipidele se sintetizeaza sub controlul unor enzime specifice si
sunt numite molecule episemantice deoarece ele ca produs final nu
exprima in totalitate informatia obtinuta din primele trei tipuri de
semantide.
 CODUL GENETIC
• Intelegerea fluxului de informatie genetica cere si cunoasterea
modului particular in care sunt codificate mesajele in
structura ADN-ului cromozomial;
• Informatia genetica este inregistrata in moleculele acizilor
nucleici sub forma unui cod genetic – determinat de ordinea
bazelor azotate in structura primara a ADN-ului. Ordonarea
intracatenara a bazelor azotate defineste mesajul genetic;
• Informatia genetica este informatia data de secventa de
nucleotide din structura moleculei de ADN sau ARN, care
ordoneaza sau codifica secventa de aminoacizi din structura
unei proteine. Informatia genetica este conservata si
multiplicata prin duplicarea semiconservativa a moleculei de
ADN;
 CODUL GENETIC - GENERALITATI
• Orice informatie genetica este reprezentata conventional prin
semne – simboluri;
• Totalitatea semnelor conventionale care servesc la obtinerea
unui mesaj genetic reprezinta alfabetul genetic;
• Simbolurile se asociaza intre ele in cuvinte de cod pentru a
putea exprima mesajul;
• Succesiunea cuvintelor de cod ordoneaza fraze logice cu
determinism biologic;
• Prin asocierea frazelor logice obtinem mesajul pentru
definirea unui caracter exprimat fenotipic;
• Cifrul prin care se exprima logic informatia genetica
reprezinta codul genetic;
 CODUL GENETIC – GENERALITATI
4 simboluri(A, G, C, T/U) = 20 aminoacizi?
• Watson Crick a introdus in 1961 notiunea de codon – unitatea de functie a codului
genetic, format dintr-o succesiune de baze azotate, necesare pentru codificarea
unui aminoacid din structura proteinelor;
• Initial s-a crezut ca unitatea de functie este reprezentata de un singur nucleotid,
adica codonul univoc. Daca codonul ar specifica strict un aminoacid, numarul
codonilor obtinuti ar fi de 4 x 1 = 4, deci ar fi specificati numai 4 aminoacizi, iar
restul de 16 ar ramane nespecificati;
• Acelasi rationament poate fi aplicat si in cazul codonului biunivoc 4 x 4 = 16
codoni, respectiv 16 aminoacizi, admitand faptul ca ordinea bazelor modifica tipul
de aminoacid;
• Nierenberg si Matthaei(1961) au demonstrat ca, dimensional, codonul este
triunivoc, iar fiecare aminoacid este codificat de o tripleta, succesiunea a trei
nucleotide adiacente;
• Prin aceasta asociere numarul combinatiilor posibile este de 4 x 4 x 4 = 64, care
acopera si depaseste numarul aminoacizilor din structura proteinelor.
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC
• Unitatea de functie a codului genetic este codonul. El este
format din secventa liniara a trei nucleotide;
• Codul genetic este degenerat. Numarul combinatiilor posibile
este 4³ = 64 codoni. Fata de numarul aminoacizilor avem un
surplus de 44 de codoni. Dintre aceste triplete, multe
participa la codificarea aceluiasi aminoacid. De exemplu,
leucina este codificata de 6 codoni diferiti: UUA, UUG, CUU,
CUC, CUA si CUG, iar arginina de 6 codoni: CGU, CGC, CGA,
CGG, AGA si AGG. Exista codoni sinonimi iar codul genetic
este degenerat, adica un aminoacid este specificat de mai
multi codoni. Acest aspect se numeste redundanta
informationala;
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC

• Codul genetic inscris in molecula ADN-ului este recunoscut in

structura ARN-ului mesager prin complementaritatea
bazelor: C » G, G » C, T » A, A » U.
• Codul genetic nu este ambiguu. Un codon dat recunoaste un
singur tip de aminoacid.
• Codificarea este inepuizabila. De exemplu, secventa de 10
dezoxiribonucleotide realizeaza 1 milion de combinatii sau
fraze diferite, iar dintr-o secventa de 15 dezoxiribonucleotide
pot rezulta cateva sute de milioane de combinatii diferite.
• Mesajele au punctuatie. Semnele de punctuatie sunt
reprezentate de un codon start sau initiator AUG, care
specifica metionina si 3 codoni denumiti non-sens(UAA, UAG,
UGA) care semnifica oprirea sintezei proteice.
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC
• Intre codoni nu exista semne de separare sau virgule. Citirea
mesajului se face in flux continuu pana la codonul terminator.
Intre codoni nu raman dezoxi-ribonucleotide izolate,
neintegrate in componenta unui triplet functional.
• Codul genetic nu accepta suprapunere. Fiecare codon poseda
bazele proprii, care nu participa in acelasi timp la structurarea
altui codon.
• Codul genetic este universal. El este acelasi pentru toate
speciile cunoscute din regnul vegetal si animal. Datorita
universalitatii codului genetic s-a reusit biosinteza
hemoglobinei folosindu-se ribozomi si ARN-m din reticulocite
de iepure, in prezenta ARN-t provenit de la E.colli. Ceea ce
difera este succesiunea si frecventa distributiei codonilor la
fiecare specie.
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC

• Codul genetic se modifica prin mutatie. Principalele tipuri de

mutatii, limitate la un singur cistron constau din: substitutia,
insertia sau eliminarea unei baze din structura ADN-ului.
Modificand secventa nucleotidelor se amplifica informatia
genetica. Wright(1966): daca gena are 1000 nucleotide,
posibilitatile de modificare sunt de 4¹ººº nucleotide.
 CODUL GENETIC
• Structura codului genetic
 SINTEZA DE PROTEINE SI POLIPEPTIDE

• Structura primara a fiecarei proteine este inscrisa codificat in

structura moleculei de ADN sub forma de gene;
• O gena este un segment de ADN care codifica un produs
functional(ARN-m, ARN-t, ARN-r);
• Majoritatea genelor codifica sinteza proteica, deoarece marea
majoritate a genelor sunt transcrise in ARN-m iar ARN-m este
apoi translat in proteine sau polipeptide;
• Polipeptidele mici, codificate de doua sau mai multe gene
trebuie sa fie unite pentru a produce o proteina functionala.
 SINTEZA DE PROTEINE SI POLIPEPTIDE

poate fi impartita in 2 etape

• Transcriptia informatiei genetice de la ADN catre

moleculele de ARN;

• Translatia/ Traductia informatiei genetice intr-un lant

polipeptidic.
 TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE

• ADN-ul, datorita arhitecturii sale in structura cromozomilor,

masei moleculare foarte mari si legarii cu proteinele histonice
la nivelul nucleozomilor, nu poate parasi nucleul celulelor
eucariote;
• Din cantitatea foarte mare de informatie genetica detinuta de
ADN, numai o mica parte este necesara pentru controlul
functiilor celulare;
• De aceea, mesajul genetic se transcrie pe secvente scurte de
ADN, dand nastere ARN-m, capabil sa paraseasca nucleul si sa
transporte informatia in citoplasma celulei, unde are loc
asamblarea aminoacizilor in lanturi polipeptidice.
 TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE

Prin asamblarea ribonucleotidelor in structura ARN-m, respectandu-se principiul complementaritatii bazelor se reproduce fidel, in negativ, informatia genetica din segmentul
cistronului de ADN.
Transcriptia ARN-m are loc in 3 etape:

• Initierea;
• Elongatia;
• Terminarea.
 TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE
FAZA DE INITIERE
• Incepe cu o secventa particulara de ADN denumita situs promotor, unde
se ataseaza enzima ARN-polimeraza-ADN-dependenta, care initiaza
transcriptia;
• ARN-polimeraza sintetizeaza acid nucleic in directia 5’ la 3’, iar citirea
matritei de ADN se face in directia 3’ la 5’;
• La acest nivel se gaseste si o subunitate proteica denumita factor sigma,
care are rolul de a mentine conformatia de dublu helix necesara
recunoasterii situsului promotor;
• In momentul in care complexul ARN-polimeraza/factor sigma recunoaste
corect promotorul, factorul sigma se disociaza de ARN polimeraza si
enzima incepe sa despiralizeze helixul de ADN, formand o regiune de
dezoxiribonucleotide neamperecheate, care serveste drept matrita pentru
sinteza ARN-ului.
Initiation
 Initiation
• RNA polymerase from E.coli is composed of 6 polypeptide subunits:
• two alpha subunits;
• one beta;
• one beta prime;
• one omega;
• sigma subunit.
• Five of these subunits(alpha 2, beta, beta prime, omega) are tightly bound
together and constitute core enzyme.
• RNA polymerase holoenzyme(sigma subunit plus core enzyme), recognize
the beginning of a gene, the starting region that is called the promoter;
• The information coded in the DNA promoter enables the enzyme to
recognize the exact point where transcription begin;
 THE PROMOTER
• A characteristic region of the
promoter that occur at
approximately position -35 is the
recognition region to which the
polymerase first binds(TTGACA).
This sequence refer to the top
strand that does not undergo
transcription. The polymerase
leaves the -35 sequence and then
proceeds to move downstream to
another region conserved. This is
the second consensus
sequence(TATAAT) and is found at
position -10. It is known as
PRIBNOW BOX(PB).