Maitreyi

de Mircea Eliade

roman subiectiv modern

roman erotic modern

In studiul intitulat "Fragmentarium", Mircea Eliade (1907-1986) defineste literatura

autenticitatii ca pe o mare creatie epica ce "reflecteaza in buna parte si mijloacele de
cunoastere ale epocii, sensul vietii si valoarea omului, cunoasterile stiintifice si
filozofice".

Romanul "Maitreyi", aparut in 1933, face parte din literatura moderna" interbelica si
ilustreaza epicul pur, in spiritul lui Andre Gide, care creeaza eroul lucid, dominat de
dorinta cunoasterii de sine, care-si ordoneaza epic experience traite: "Mircea Eliade este
cea mai integrala si servila intrupare a gideismului in literatura noastra" - George
Calinescu.

"Maitreyi" este un roman erotic si exotic, precum si un roman al autenticitatii, in

care se imbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul si naratiunea la
persoana I.

Geneza romanului

In 1928, Mircea Eliade pleaca in India, la Universitatea din Calcutta, unde invata
sanscrita si studiaza filozofia hindusa cu ilustrul profesor Dasgupta. El locuieste o vreme
in casa celebrului filozof, unde o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Eliade
consemneaza intr-un jurnal faptele, intamplarile, experienta traita in India si acesta sta la
baza viitoarei creatii epice, "Maitreyi", in care autorul esenfializeaza mitul

iubirii si motivul cuplului.

Aparitia romanului "Maitreyi" in 1933 starneste reactia literatilor vremii, fiind considerat
o adevarata izbanda literara. Exaltat, Mihail Sebastian marturiseste: "Daca ar ajuta la
ceva, v-as spune ca e cea mai frumoasa si mai trista carte pe care am citit-o", iar
Perpessicius afirma cu entuziasm: ".... Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor
erotice ale umanitatii".

Structura textului si constructia subiectului

Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul, care se manifesta ca
dimensiune esentiala a experientei omenesti, ca sentiment coplesitor al sufletului, vazut
ca traire limita. Ca modalitate narativa, romanul este construit pe baza epicului pur, avand
un singur plan de actiune, dominat de luciditatea analitica a naratorului-personaj, care
ilustreaza erosul ca pe o experienta de cunoastere metafizica.

Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez

de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de autor in cei trei ani
petrecuti in India. Incipitul il constituie ezitarea personajului care ar fi dorit sa stie exact
ziua cand o cunoscuse pe Maitreyi. Jurnalul realizat in timp obiectiv, adica in timpul real
al evenimentelor, ii provoaca personajului-narator stari de confuzie si nedumeriri,
deoarece atunci cand scrie romanul, in timp subiectiv, intamplarile nu mai au pentru el
aceeasi relevanta. Cercetand caietele, naratorul incearca sa-si aminteasca momentul cand
se indragostise de Maitreyi, marturisindu-si neputinta de a retrai aievea acum, cand scrie
romanul, "tulburarea celor dintai intalniri" cu frumoasa bengaleza. Citind in jurnal, este
uimit ca la prima intalnire, Maitreyi i se paruse urata, cu "ochii ei prea mari si prea negri,
cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea
plin, ca un fruct trecut in copt", descriere din care si reiese in mod direct portretul fizic al
eroinei. Dialogul cu Harold, colegul sau de camera, scoate in evidenta firea analitica a lui
Allan, caruia ii placea sa auda lumea vorbind de rau pe cei pe care ii "iubesc sau de care
ma simt aproape", intrucat astfel avea ocazia sa-si verifice "anumite procese obscure ale
constiintei".

Allan, inginer englez, aflat la inceputul carierei sale in India, merge impreuna cu un
gazetar in vizita la profesorul Narendra Sen si Maitreyi i se pare acum "mult mai
frumoasa" decat atunci cand o vazuse prima oara, tanarul admirandu-i vestimentatia, ale
carei detalii le consemnase in jurnal: "sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi,
cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene". Sotia inginerului, Srimati Devi
Indira, era imbracata cu "o sari albastra, cu sal albastru muiat in aur"si zambea intruna,
fund "atat de tanara, de proaspata si de timida", incat parea sora Maitreyiei. Chabu,
cealalta fiica, avea vreo zece-unsprezece ani, parul tuns, rochie de stamba si fata oachesa,
semanand cu "o tigancusa". Cele trei femei "se stransesera una langa alta", tematoare si
timide, retrase, desi inginerul incerca "zadarnic sa le incurajeze".

Narendra Sen il sprijina pe Allan sa ocupe un post de inspector intr-o zona de jungia, dar
acesta se imbolnaveste de "o malarie grava" si este internat intr-un sanatoriu din Calcutta.
Inginerul Narendra Sen il invita sa locuiasca la el pentru toata perioada cat va trebui sa
ramana in India.

Englez, venit dintr-o alta cultura si civilizatie, Allan se simte stingherit in casa
inginerului, sta retras in biblioteca, invata salutul lor traditional, "impreunand palmele in
dreptul fruntii", apoi, incetul cu incetul, se imprieteneste cu Maitreyi, care se intereseaza
de obiceiurile europenilor, presupunand ca in tara lui este foarte frig, din care cauza sunt
cu totii albi. Allan este fascinat de povestea micutei Chabu, care are un pom al ei, pe care
il hraneste in fiecare zi cu "turta si prajituri, si firimituri" Traind in preajma Maitreyiei,
tanarul european este mirat de firea inocenta si naiva a fetei, in contradictie cu faptul ca
scria "poeme filozofice, care ii plac foarte mult lui Tagore". Tanara de saisprezece ani
avea o vasta si profunda cultura, atat in domeniul literaturii, cat si al civilizatiei indiene,
subiectele expunerilor si conferintelor, pe care fata le tinea in fata unui auditoriu de
intelectuali despre "esenta frumosului", starnind un adevarat interes.

In primele luni, Allan nu avea nici un fel de sentimente pentru tanara bengaleza, "nu m-
am gandit la dragoste in cele dintai luni petrecute in tovarasia Maitreyiei", era tulburat
numai de straniul din ochii si rasul fetei. El o invata frantuzeste si ea il invata bengaleza,
lectiile destind relatiile dintre ei, ii apropie din ce in ce mai mult, iar toleranta excesiva a
doamnei Sen il determina pe englez sa se intrebe daca nu cumva ei voiau sa-l insoare cu
fata lor, desi era imposibil, pentru ca "ei toti si-ar fi pierdut casta si numele daca ar fi
ingaduit o asemenea nunta". Ea scria mereu numele gurului ei, Robi Thakkur, si acest
lucru il irita pe Allan, pentru ca i se parea anormaia "pasiunea ei pentru un barbat de
saptezeci de ani. Notele de jurnal din aceasta perioada sunt pline de incertitudini si de
autoanalize asupra sentimentelor, totul i se parea un joc, pe care eroul il urmarea "cu
multa luciditate".

Puternic impresionat si emotionat, Allan se simte ca in fata "unei sfinte", cand vede
austeritatea in care locuieste fata, in camera ei fiind numai un scaun, doua perne si un pat,
in care, afla cu stupoare, ca dormea Chabu, iar Maitreyi se culca pe o rogojina, asezata pe
jos. El se simte din ce in ce mai atras de Maitreyi, cei doi schimba autografe pe care le
scriu pe carti si reviste, isi povestesc istorisiri insinuante, vorbesc despre casatoria
indiana, fapte ce due la o apropiere si o relatie mai fireasca intre ei.

Autenticitatea romanului este reflectata in continuare prin ilustrarea tulburarii, a

framantarilor interioare ale lui Allan, in dorinta de a intelege exact sentimentele pe care le
are pentru Maitreyi, exprimate printr-o multitudine de ganduri si interpretari ale unor
gesturi, cuvinte si atitudini. De pilda, cintr-o seara, pe veranda casei, un ceremonial al
atingerii picioarelor goale, care era la ei un semn de respect, ii da europeanului o emotie
deosebita, o beatitudine a simturilor.

Allan se gandeste din ce in ce mai des la casatorie, mai ales ca asista la nunta lui Mantu,
un var al lui Sen si este coplesit de simpatia materna a doamnei Sen, care "se plange ca o
chem inca «doamna», iar nu «mama», cum e obiceiul in India".

Intre cei doi tineri se manifesta o atractie irezistibila ce scapa de sub control, ea i se
daruieste intr-o noapte si Allan se simte usor jenat pentru faptul ca Maitreyi "se
abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei chiar o urma de melancolie ca mi se
daruise atat de repede". A doua zi, dis-de-dimineaia, cei doi se intalnesc in biblioteca si
Maitreyi, coplesita de vinovatie, ii spune ca e timpul sa plece din casa lor si ii povesteste
despre iubirea pe care o avea, de la treisprezece ani, pentru gurul ei, Robi Thakkur,
relatandu-i cu detalii despre scrisorile primite de la el, din toate partile lumii, pe unde
umblase. Cu toate acestea, gesturile tandre continua, Maitreyi ii daruieste o coronita de
iasomie, despre care Allan afla mai tarziu, ca este semnul logodnei, "ca fecioara care
daruieste o asemenea coronita unui tanar e considerata pe veci a lui, caci schimbul acesta
de flori avea valoarea unui legamant dincolo de imprejurari si de moarte". Ea ii ofera apoi
cutiuta data de Tagore, marturisind ca nu l-a iubit, ca aceea a fost numai o ratacire si abia
acum isi da seama ce este dragostea adevarata.

Allan se hotaraste sa spuna parintilor fetei despre dragostea lor si este convins ca acestia
asteapta ca el s-o ceara in casatorie, dar din nou este derutat de reactia Maitreyiei, care se
opune: "Tu nu stii un lucru, imi spuse. Nu stii ca noi te iubim altfel (ezita si se corecta), ei
te iubesc altfel, si eu ar fi trebuit sa te iubesc tot asa, nu cum te iubesc acum... Trebuia sa
te iubesc tot timpul ca la inceput, ca pe un frate...". Cei doi tineri traiesc o adevarata
poveste de dragoste, cu gesturi tandre, priviri si sarutar if urate. Maitreyi ii marturiseste
iubirea ei pentru pomul "cu sapte frunze", cu care se imbratisa, se saruta si caruia ii tacea
versuri.

Iubirea lor culmineaza cu mirifica lor logodna, oficiata de Maitreyi dupa un ceremonial
sacru, ireal de frumos. Episodul acesta contureaza, poate, cele mai emotionante pagini de
iubire exotica din literatura romana. Ea ii da lui Allan inelul de logodna din fier si aur, ca
doi serpi incolaciti si eroul primeste botezul logodnei printr-o incantatie mistica: "Ma leg
de tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia, voi create din el ca iarba
din tine. [...] Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot
raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu, ma auzi, mama
pamantule, tu nu ma minti, maica mea". Ritualul acestei nunti compune o scena incarcata
de vraja si de puternici trairi interioare. Dominat de o luciditate a autenticitatii, englezul
este si usor iritat de aceasta "mascarada". Intalnirile lor devin mai dese, Maitreyi se duce
noaptea in camera lui Allan, care era "fericit ca pacatul n-o deprima, ca nu vine In
ceasurile de dragoste cu teama ca face un rau", desi el trece prin tot felul de indoieli atat
in ceea ce priveste iubirea fetei, cat si in privinta propriilor sentimente.

Intamplator, Chabu, sora mai mica a Maitreyiei, divulga parintilor o scena vazuta in
padure intre cei doi, fapt care determina o ruptura brutaia a relatiei dintre Allan si familia
Narendra Sen.

De aici, romanul prezinta, dupa povestea de iubire extatica, nefericirea profunda si

bulversanta a celor doi indragostiti. Allan se retrage in Himalaya pentru a se vindeca intr-
o singuratate deplina. In numele iubirii, Maitreyi lupta cu toate mijloacele, sfarsind prin a
se darui unui vanzator de fructe, apoi "a plecat la Midnapur, sa nasca, chipurile in taina,
dar toata lumea a aflat". Ea spera ca va fi izgonita de acasa si va putea astfel sa-l urmeze
pe Allan. Dar Sen nu vrea cu nici un chip s-o alunge, desi ea tipa intruna: "De ce nu ma
dati la caini? De ce nu ma aruncati in strada?". De altfel, drama intregii familii este
cutremuratoare: pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi sotului, in
noaptea nuntii, relatia amoroasa cu englezul si va compromite intreaga familie, caci va fi
data afara cu scandal, si tot orasul va afla de rusinea ei. Tatal a lovit-o peste fata,
umpland-o de sange si trantind-o la pamant, dupa care a avut si el un atac si a fost dus la
spital, urmand sa fie operat. Pe Maitreyi au inchis-o in camera, dupa ce doamna Sen a
chemat soferul s-o bata cu vergile in fata ei, pana cand a cazut in nesimtire, iar Chabu,
avand sentimentul de vinovatie, a Tncercat sa se sinucida.

O noua scrisoare a lui Narendra Sen pecetluieste definitiv incompatibilitatea celor doua
lunti, a celor doua civilizatii si religii, imposibilitatea casatoriei intre un alb european si o
bengaleza, in numele iubirii sublime.

Allan are o relatie amoroasa cu Jenia Isaac, o evreica finlandeza si se simte dezgustat de
aceasta aventura, apoi incearca o relatie cu o tanara nemtoaica, Geurtie, la care se mutase
"pentru ca nu mai aveam ce manca".

Plecarea din India constituie pentru el o izbavire, avand un sentiment al vinovatiei pe

care-l exprima in cuvintele asezate ca moto la roman: "Iti mai amintesti de mine, Maitreyi
si daca da, ai putea sa ma ierti?".

Finalul romanului descrie incercarile lui Allan de a se consola, se retrage in muntii

Himalaya, ultimul lui gand, cu care se si termina romanul, este sugestiv pentru natura
dilematica a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea sa stie daca Maitreyi il iubise
cu adevarat: "si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde
stiu? As. vrea sa privesc ochii Maitreyiei."

"Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreyiei. Sa fie pierderea mintilor sau moartea
singura iesire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi asa cum ne invata cazul lui Tristan
si al Isoldei, al lui Romeo si al Julietei, putem fi oare absolut siguri ca, Allan, care la
sfarsit doreste din tot sufletul sa mai priveasca o data in ochii Maitreyiei, ca sa inteleaga,
n-a pierit el insusi, in nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul
romanului incheiat?" (Nicolae Manolescu, "Area lui Noe")

Caracterizarea personajelor

Caracterizarea lui Allan

Allan este personajul principal al romanului si intruchipeaza tipul indragostitului lucid si

analitic, care traieste o poveste de iubire exotica si ciudata pentru un european. Allan, un
englez de 24 de ani, este personaj-narator, deoarece el relateaza la persoana I sentimentul
de iubire reciproca dintre tanarul inginer si Maitreyi, o bengaleza de saisprezece ani.
Intamplarile sunt povestite pe baza insemnarilor facute de Eliade in cei trei ani petrecuti
in India. Allan este un personaj analitic, despica firul in patru, cauta explicatii, intoarce pe
toate fetele starile prin care trece, fapt ce argumenteaza trasatura de autenticitate a
romanului, gidismul evidentiat de critica literara. Asemenea personajelor lui Camil
Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observand si observandu-se cu febrilitate,
formuland ipoteze, un erou in cautare de certitudini. Dominat asadar de incertitudini,
Allan construieste situatii pe baza unor argumente lucide, analizeaza fiecare gest, fiecare
atitudine si fiecare cuvant, fiind mereu surprins de imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera
sa familie.

Tulburarile si framantarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care

analizeaza in mod obiectiv evenimentele realitatii traite. Caldura cu care este primit in
casa inginerului Sen, grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de catre toti membrii
familiei par sa incurajeze pana la complicitate apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea
de ocazii prielnice. De pilda, lectiile de franceza-bengaleza au loc in camera lui Allan, nu
in biblioteca; inginerul Sen incearca sa scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la
inceput etc., comportarea afectuoasa a mamei, toate acestea par consimtiri subintelese
privind eventuala lor unire, Mentalitatea de european a lui Allan il face sa interpreteze
atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, cand - in fond - ei il adoptasera
altfel, spiritual, dar fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor.

Lucid si analitic, Allan o vede, uneori, pe Maitreyi "rece si dispretuitoare", dar alteori,
dominat de natura sa pasionala, este exaltat, intrebandu-se cum "am sa pot eu sugera
privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata". Dupa ce i se daruieste, Maitreyi ii starneste
suspiciunea, alte intrebari vin sa tulbure sufletul indragostitului in cautare de certitudini,
in incercarea lui de a afla sensul exact al acestei contopiri.

Finalul romanului descrie incercarile lui Allan de a se consola, se retrage in muntii

Himalaya, ultimul lui gand, cu care se si termina romanul, este sugestiv pentru natura
dilematica a eroului dominat de incertitudini, care ar vrea sa stie daca Maitreyi il iubise
cu adevarat: "si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde
stiu? As. vrea sa privesc ochii Maitreyiei."

Caracterizarea lui Maitreyi

Maitreyi, o tanara bengaleza de saisprezece ani, este o imbinare de nevinovatie virginala

si un rafinament de iubire patimasa. Ea se indragosteste definitiv de europeanul Allan, un
inginer englez venit sa lucreze in India Portretul fetei este conturat numai prin ochii
iubitului, care relateaza la persoana I toata povestea iubirii exotice dintre ei. Maitreyi are
un comportament ambiguu, care il contrariaza pe Allan, deoarece nu poate intelege
sinuozitatile subtile ale atitudinii ei. Maitreyi se extaziaza de dragostea pentru pomul ei
numit "7 frunze", ii da lui Allan flori presate. Pe de alta parte, tanara este inteligenta si
cultivata, pe englez surprinzandu-l seriozitatea ei de a tine conferinte, cu teme profunde,
la care vine un auditoriu elevat. Acestea alcatuiesc universul ei misterios si derutant
pentru europeanul Allan. Eroul este nedumerit de refuzul fetei de a se casatori si gandeste
ca oamenii acestia "ascund fiecare o mitologie peste putinta de strabatut, ca ei sunt stufosi
si adanci, complicati si neintelesi".

Romanul "Maitreyi", de Mircea Eliade ilustreaza mitul cunoasterii si al fericirii prin

iubire, fiind si primul roman exotic din literatura romana.

Despre manifestarea sentimentului de dragoste in proza lui Eliade, Gabriel Dimisianu

remarca faptul ca "erosul pentru personajele lui Mircea Eliade este o zona de confruntare
maxima intre vointe si terenul predilect de experimentari morale, de traire-limita la care il
forteaza pe indivizi, acel prea plin al sufletului si al biologiei, aflat in expansiune".

In concluzie, in proza lui Mircea Eliade, Erosul reprezinta insasi substanta narativa a
romaneior "Maitreyi" si "Nunta in cer", dragostea fiind inteleasa ca un act integral, ca un
proces al reintregirii umane prin faptura nou creata din fuziunea barbatului cu femfiia -
recompunand perechea ideala.

Despre Maitreyi
alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Maitreyi - un roman de dragoste

MAITREYI - analiza literara
Maitreyi - roman de Mircea Eliade
Caracterizare Allan - personaj principal in romanul Maitreyi
MAITREYI - comentariu literar - Romanul erotic
ALLAN (caracterizare)
APRECIERI CRITICE
MAITREYI - comentariu literar -
Romanul erotic de Mircea ELIADE

Mircea ELIADE Maitreyi

Definitie: Romanul este o scriere epica in proza, cu actiune complexa, de mare intindere,
desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase si cu o intriga complicata.
Romanul are o structura narativa ampla, organizata pe mai multe planuri paralele sau
intersectate, in care se prezinta un numar mare de personaje, cu pondere diferita in
structura epica (personaje principale, secundare, episodice etC). in studiul intitulat
"Fragmentarium", Mircea Eliade defineste literatura autenticitatii ca pe o mare creatie
epica ce "reflecteaza in buna parte si mijloacele de cunoastere ale epocii, sensul vietii si
valoarea omului, cunoasterile stiintifice si filozofice".

Romanul "Maitreyi", aparut in 1933, face parte din literatura interbelica si ilustreaza
epicul pur, in spiritul lui Andre Gide, care creeaza eroul lucid, dominat de dorinta
cunoasterii de sine, care-si ordoneaza epic experientele traite ("Mircea El iade este cea
mai integrala si servila Intrupare a gideismului in literatura noastra" - George CalinescU).

"Maitreyi" este un roman exotic si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe
specii literare: jurnalul, eseul, reportajul si naratiunea Ia persoana I.

Geneza romanului in 1928, Mircea Eliade trimite o cerere de bursa pentru studii de
filozofie orientala in India, primeste o invitatie de a studia cu ilustrul filozof Dasgupta si
pleaca la Universitatea din Calcutta, unde invata sanscrita si studiaza filozofia hindusa,
locuind o vreme in casa profesorului, unde o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea
Eliade consemneaza intr-un jurnal faptele, intamplarile, experienta traita in India si acesta
sta la baza viitoarei creatii epice, "Maitreyi", in care autorul esentializeaza mitul iubirii si
motivul cuplului.

Aparitia romanului "Maitreyi" in 1933 starneste reactia literatilor vremii, fiind considerat
o adevarata izbanda literara. Exaltat, Mihail Sebastian marturiseste: "Daca ar ajuta la
ceva, v-as spune ca e cea mai frumoasa si mai trista carte pe care am citit-o", iar
Perpessicius afirma cu entuziasm: "d. Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor
erotice ale umanitatii".

Subiectul romanului

Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez

de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de autor in cei trei ani
petrecuti in India: "Am sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu
inca ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi". imbolnavindu-se de friguri, inginerul
englez Allan se muta in casa profesorului Narendra Sen, dar -isi aminteste el - "eu o
intalnisem pe Maitreyi cu cel putin zece luni mai inainte", marturisindu-si neputinta de a
retrai aievea acum, cand scrie romanul,

"mirarea mea, nesiguranta si tulburarea celor dintai intalniri". Amintirea e vaga, o vazuse
o data intr-o masina care stationa si avusese atunci o tresarire ciudata: "Mi se parea urata
- cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de
fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt". Pielea ei era "mata,
bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de ceara", iar bratul gol
avea o nuanta stranie de un "galben intunecat atat de tulburator, atat de putin feminin, de
parca ar fi fost mai mult al unei zeite sau al unei cadre decat al unei indiene".

Dialogul cu Harold, colegul sau de camera, scoate in evidenta firea lui Allan, caruia ii
placea sa auda lumea vorbind de rau pe cei pe care ii "iubesc sau de care ma simt
aproape", intrucat astfel avea ocazia sa-si verifice "anumite procese obscure ale
constiintei".

Allan, "foarte mandru de cetatenia si descendenta mea continentala", se afla la inceputul

carierei sale in India, ocupand diverse functii, mai intai la reprezentanta uzinelor "Noel
and Noel", apoi la o societate de canalizare a deltei, pe santier, unde se simtea foarte bine,
fiind "singurul stapan".

Lucien Metz, un gazetar "incult si impertinent, cu mult talent si multa perspicacitate",

venise in India sa scrie "o carte de succes, politica si politista". intrebandu-l pe Allan
despre obiceiurile si firea bengalezilor, acesta isi da seama ca nu cunostea deloc viata
interioara a femeilor indiene si ca nu le vazuse decat Ia cinematograf si la receptii, asa ca
se hotaraste sa-1 roage pe Narendra Sen sa-i invite la ceai. Casa inginerului este o
adevarata revelatie pentru cei doi europeni, fiind fascinati de "lumina filtrata prin perdele
transparente ca salurile, atat de dulci la pipait, covoare si sofale din lana de Kashmir, si
masute cu picior asemenea unui talger de alama batuta, pe care se aflau cestile de ceai si
prajiturile bengaleze", desi la Narendra Sen nu observase nimic deosebit de un european,
acesta "joaca tenis perfect, conduce automobilul, mananca peste si carne, invita europeni
la el in casa si ii prezinta nevesti-si".

Maitreyi i se paru "mult mai frumoasa", fata, imbracata "in sari de culoarea ceaiului
palid, cu papuci albi, cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene, si buclele ei
prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea rosii", ii paru acum miraculoasa. Admirand
vestimentatia Maitreyiei, Lucien isi noteaza detalii ale costumului, bijuteriilor si
ornamentelor specific indiene, timp in care tanara "tremura toata, palida, inspaimantata".
Sotia inginerului, Srimati Devi Indira, era imbracata cu "o sari albastra, cu sal albastru
muiat in aur si cu picioarele goale, talpile si unghiile rosite", zambea intruna, fiind "atat
de tanara, de proaspata si de timida", incat parea sora Maitreyiei. Chabu, cealalta fiica,
avea vreo zece-unsprezece ani, parul tuns, rochie de stamba si fata oachesa, semanand cu
"o tigancusa". Cele trei femei "se stransesera una langa alta", tematoare si timide, retrase,
desi inginerul incerca "zadarnic sa le incurajeze".

Dupa un timp, Narendra Sen il sprijina pe Allan sa ocupe un post de inspector intr-o zona
de jungla, o "regiune nesanatoasa si necivilizata", dar fascinanta pentru european, care
avea sentimentul ca "munca mea de constructii ferate in jungla este mult mai eficace
pentru India decat o duzina de carti asupra ei". Allan se imbolnaveste de "o malarie
grava, intovarasita de un surmenaj nervos", este internat intr-un sanatoriu din Calcutta, iar
cand isi revine afla ca, pe langa Harold, cel care se interesase mereu de starea sanatatii lui
era inginerul Narendra Sen, care-l si invita sa locuiasca la el pe toata perioada cat va
trebui sa ramana in India.

Englez, venit dintr-o alta cultura si civilizatie, A Han se simte stingherit in casa
inginerului, sta retras in biblioteca, invata salutul lor traditional, "impreunand palmele in
dreptul fruntii", apoi incetul cu incetul, Maitreyi devine mai prietenoasa, interesandu-se
de obiceiurile europenilor, presupunand ca in tara lui este foarte frig, de aceea sunt asa de
albi: "Sunteti foarte frumosi. Si eu as vrea sa fiu alba, nu se poate asta, nu e asa?". Chabu
il roaga sa-i spuna o poveste despre un pom si cu acest prilej Allan afla ca fata are un
pom al ei, pe care il hraneste in fiecare zi cu "turta si prajituri, si firimituri din tot ce
mananca ea". Fascinat, tanarul scrie in jurnal: "Prima discutie cu Maitreyi. De remarcat
primitivismul gandirii ei. Un copil care a cetit prea multe. Astazi, pe terasa, o intamplare
penibila cu povestitul. Sunt incapabil sa spun povesti; probabil, jena mea de tot ceea ce e
inocent si naiv. Revelatia a fost Chabu, un suflet panteist. Nu face deosebirea dintre
sentimentele ei si ale obiectelor; de pilda, da turte unui pom, pentru ca ea mananca turte,
desi stie ca pomul nu poate manca. Foarte interesant."

Inginerul ii povesteste lui Allan doua intamplari care sa scuze purtarea retinuta si distanta
a Maitreyiei fata de el. Fiind la ceai la legatia italiana, consulul a vrut sa o ajute pe
Maitreyi sa traverseze o curte interioara si, deoarece ploua si nu aveau decat o singura
umbrela, a luat-o de brat, dar fata s-a speriat in asa hal, incat a luat-o la fuga prin ploaie, a
sarit in masina si nu s-a oprit din plans pana acasa. Alta data, fiind invitati de o familie
europeana la opera, un tanar elegant incercase s-o ia de mana pe Maitreyi, ea a ripostat cu
voce tare "Am sa te bat cu papucul peste gura", s-a starnit panica, iar ea a intrebat candid:
"Am facut vreo greseala de gramatica?" Cele aflate il fac pe Allan sa se intrebe "daca fata
aceasta ascunde inocenta ori un perfect rafinament". O alta latura a fetei este relevata de
tatal sau care, cu mandrie, ii spune lui Allan ca Maitreyi scrie "poeme filozofice, care ii
plac foarte mult lui Tagore", spre dezamagirea lui Allan care considera ca ea nu are nici
un fel de experienta de viata, deci poemele ei nu pot fi altceva decat manifestari infantile
de rasfat. Ca oaspete in casa lor, Maitreyi il socoteste "trimis de Dumnezeu", iar cand
Allan ii cere iertare, din politete, ea se intristeaza, deoarece nu intelege cum "poate sa
ceara iertare un barbat unei fete?", mirandu-se mai ales de explicatiile tanarului ca nu are
importanta daca unul este alb, iar altul negru, daca gresesti ceri iertare celuilalt, indiferent
de culoarea pielii. in primele luni, Allan nu avea nici un fel de sentimente pentru
Maitreyi: "As vrea sa marturisesc de la inceput si raspicat ca niciodata nu m-am gandit la
dragoste in cele dintai luni petrecute in tovarasia Maitreyiei. Ma ispitea mai mult faptul
ei, ceea ce era sigilat si fascinant in viata ei", era tulburat numai de straniul din ochii si
rasul fetei. intr-o zi, Maitreyi se oferi sa-i dea lectii de bengaleza, care aveau loc in odaia
lui, deoarece Sen facea "eforturi vizibile ca sa ma imprieteneasca cu Maitreyi si toleranta
excesiva adoamnei Sen ma stingherea", Allan intrebandu-se daca nu cumva ei voiau sa-1
casatoreasca cu fata lor, desi era imposibil, pentru ca "ei toti si-ar fi pierdut casta si
numele daca ar fi ingaduit o asemenea nunta". El o invata pe ea frantuzeste si lectiile
destind relatiile dintre ei, acum Allan o vedea "mai feminina, mai a mea". Ea scria mereu
numele gurului ei, Robi Thakkur, si acest lucru il irita pe Allan, pentru ca i se parea
anormala "pasiunea ei pentru un barbat de saptezeci de ani" avand senzatia ca isi bate joc
de el si nu ar fi suportat acest lucru de la "o fata de saisprezece ani, pentru care nu
simteam nici un fel de dragoste, ci numai delicii intelectuale". Notele de jurnal din
aceasta perioada sunt pline de incertitudini si de autoanalize asupra sentimentelor, totul i
se parea un joc, pe care eroul il urmarea "cu multa luciditate".

Maitreyi i se pare ciudata, "nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde fecioara aceasta",
intrucat ea are o vasta si profunda cultura, atat in domeniul literaturii, cat si al civilizatiei
indiene, subiectele expunerilor si conferintelor pe care fata le tine in fata unui auditoriu
de intelectuali despre "esenta frumosului", starnind un adevarat interes. Allan este invitat
in camera fetei si este surprins de austeritatea in care locuieste, deoarece camera avea
numai un pat, un scaun si doua perne si afla cu stupoare ca in pat doarme Chabu, iar
Maitreyi doarme pe jos, pe o rogojina. El este puternic impresionat si emotionat se simte
ca in fata "unei sfinte. Am adorat-o aproape in acea clipa". El se simte din ce in ce mai
atras de Maitrey, schimba autografe pe care le scriu pe carti si reviste, isi povestesc
istorisiri insinuante, vorbesc despre casatoria indiana, fapte ce duc la o apropiere din ce in
ce mai fireasca a celor doi. Tulburarea lui este alimentata de exploziile temperamentale,
de relatiile prietenesti si de intamplari norocoase. Notatiile din jurnal nu reusesc sa redea
intensitatea pasiunii traite, asa ca eroul completeaza idila cu experiente rememorate.

Autenticitatea romanului este reflectata in continuare numai de citate desprinse din

jurnalul in care eroul notase evenimentele acelei perioade, ocupand aproape doua
capitole. Tulburarea, framantarile interioare ale lui Allan, in dorinta de a intelege exact
sentimentele pe care le are pentru Maitreyi, sunt exprimate printr-o multitudine de
ganduri si interpretari ale unor gesturi, cuvinte si atitudini. De pilda, intr-o seara, pe
veranda casei, un ceremonial al atingerii picioarelor goale, ii da europeanului o emotie
deosebita, o beatitudine a simturilor. Desi fata nu-i apare ca o frumusete perfecta ("Nu
are o frumusete regulata, ci dincolo de canoane, expresiva pana la razvratire,
fermecatoare in sensul magic al cuvantului."), are asupra lui o fascinatie tulburatoare,
provocandu-i insomnii ("Cand voi gasi linistea, omule, Dumnezeule, prietenul meu?").
Allan se gandeste din ce in ce mai des la casatorie, mai ales ca asista la nunta lui Mantu,
un var al lui Sen, acesta din urma fiindu-i si guru.

Allan recunoaste ca "nici o femeie nu m-a tulburat atata. Suferinta mea senzuala e un
blestem. () Sa fie, oare, misterul trupului ei? () ma tulbura orice conversatie care imi
insinueaza primejdia, adica unirea mea cu Maitreyi, care se pune la cale. Stiu ca sunt in
primejdia aceasta. Am atatea probe zilnice. Doamna Sen, indeosebi, ma covarseste cu
simpatia-i materna. Inginerul ma numeste "copilul sau". () Seara, la masa, doamna Sen se
plange ca o chem inca "doamna", iar nu "mama", cum e obiceiul in India. () Se fac
comentarii insinuante".
Maitreyi il roaga s-o ajute sa termine catalogul bibliotecii domnului Sen, prilej de
apropouri reciproce prin titlurile volumelor pe care le inregistrau in fise. in aceeasi seara,
Allan se duce in camera fetei si timp de doua ore s-au atins cu picioarele intr-o stare
"halucinant de dulce, de fierbinte, nici un trup omenesc nu se inaltase atat de departe in
carnea ei", intre cei doi se manifesta o atractie irezistibila, ce scapa de sub control,
Maitreyi "se abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei chiar o urma de
melancolie ca mi se daruise atat de repede". A doua zi de dimineata, la ora 6,00, cei doi
se intalnesc in biblioteca si Maitreyi, coplesita de vina, ii spune ca e timpul sa plece din
casa lor si ii povesteste de iubirea pe care o are, de la treisprezece ani, pentru gurul ei,
Robi Thakkur, relatandu-i cu detalii despre cutia cu scrisorile primite de la el, din toate
partile lumii, pe unde umblase: "Cutia e de lemn parfumat si i-a fost data de poet acum
doi ani, impreuna cu o suvita din parul lui". Ea ii marturiseste ca a fost pentru el doar "o
prietena, m-a iubit ca pe o prietena, niciodata nu s-a gandit la altfel de dragoste, si jocul
nostru trebuia sa ramana joc, fara imbratisari si fara sarut". Cu toate acestea, gesturile
tandre continua, Maitreyi ii daruieste o coronita de iasomie, despre care Allan afla mai
tarziu, ca este semnul logodnei, "ca fecioara care daruieste o asemenea coronita unui
tanar e considerata pe veci a lui, caci schimbul acesta de flori avea valoarea unui
legamant dincolo de imprejurari si de moarte". Ea ii ofera apoi cutiuta data de Tagore,
marturisind ca nu 1-a iubit pe el, ca aceea a fost numai o ratacire si abia acum isi da
seama ce este dragostea adevarata.

Allan se hotaraste sa spuna parintilor fetei despre dragostea lor si este convins ca acestia
asteapta ca el s-o ceara in casatorie, dar din nou este derutat de reactia ei, caci Maitreyi il
contrazice: "Tu nu stii un lucru, imi spuse. Nu stii ca noi te iubim altfel (ezita si se
corecta), ei te iubesc altfel, si eu ar fi trebuit sa te iubesc tot asa, nu cum te iubesc acum
Trebuia sa te iubesc tot timpul ca la inceput, ca pe un frate". Fata ii marturiseste iubirea
ei, "ca orice s-ar intampla nu te voi iubi decat pe tine, ca sunt a ta. Si intr-o zi ma vei lua
cu tine in tara voastra, nu e asa? Voi uita India atunci, vreau eu s-o uit". Parintii ei nu vor
fi de acord niciodata sa fie sotia lui, intrucat ei ii spusesera: "Maitreyi, o sa ai de acum un
frate, pe Allan. Cata sa-1 iubesti, va fi fratele tau, si baba il va infia, si la iesirea la pensie
ne vom duce cu totii in tara lui: acolo, cu banii nostri, vom trai ca un rajah; acolo nu e
cald si nu e revolutie, si albii nu sunt rai ca englezii de aici si ne vor socoti fratii lor". Cei
doi traiesc acum o adevarata poveste de dragoste, cu gesturi tandre, priviri si sarutari
furate. Maitreyi ii marturiseste iubirea ei pentru pomul "cu sapte frunze", cu care se
imbratisa, se saruta, ii facea versuri si "cand ma mangaia el, cu frunzele pe obraz,
simteam o fericire atat de dulce, incat imi pierdeam rasuflarea".

Maitreyi este o imbinare de nevinovatie virginala si un rafinament de iubire patimasa, ce

are capacitatea de a se bucura de dragostea pentru pomul ei numit "7 frunze", ii da lui
Allan flori presate, dar si seriozitatea de a tine conferinte, cu teme profunde, unui
auditoriu elevat. Acestea alcatuiesc universul ei misterios si derutant pentru europeanul
Allan. Eroul este nedumerit de refuzul fetei si gandeste ca oamenii acestia "ascund
fiecare o mitologie peste putinta de strabatut, ca ei sunt stufosi si adanci, complicati si
neintelesi".
Allan se hotaraste sa treaca la hinduism, dar Maitreyi, temandu-se de karma, ii dezvaluie
acestuia conceptia indica despre iubire, riscand o infruntare primejdioasa din partea
intregii familii. Fiind in pericol, iubirea lor ia amploare, sunt descrise plimbari tainice
prin paduri, iar Maitreyi oficiaza mirifica lor logodna, dupa un ceremonial sacru, ireal de
frumos. Ea ii da lui Allan inelul de logodna din fier si aur, ca doi serpi incolaciti si eroul
primeste botezul logodnei printr-o incantatie mistica: "Ma leg de tine, pamantule, ca eu
voi fi a lui Allan si a nimanui altuia, voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu
ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui mie. Ma
leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi,
sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu, ma auzi, mama pamantule, tu
nu ma minti, maica mea". Ritualul acestei nunti constituie poate cele mai frumoase pagini
ce accentueaza, in acelasi timp, vraja de care este cuprins eroul, care, cu o luciditate a
autenticitatii, este si usor iritat de aceasta "mascarada". intalnirile lor devin mai dese,
Maitreyi se duce noaptea in camera lui Allan, care era "fericit ca pacatul n-o deprima, ca
nit vine in ceasurile de dragoste cu teama ca face un rau", desi eroul trece prin tot felul de
indoieli atat in ceea ce priveste iubirea fetei, cat si in privinta propriilor sentimente.
intamplator, Chabu, sora mai mica a Maitreyiei, divulga parintilor o scena vazuta in
padure cu cei doi, fapt care determina o ruptura brutala a relatiei dintre Allan si familia
Narendra Sen: "Dumneata esti un strain. Eu nu te cunosc, dar daca esti capabil sa
consideri ceva sacru in viata dumitale, te rog sa nu mai intri in casa mea, nici sa incerci sa
vezi sau sa scrii vreunui membru al familiei mele () iti cunosc ingratitudinea si ofensa pe
care mi-ai adus-o".

De aici, romanul prezinta, dupa povestea de iubire extatica, nefericirea profunda si

bulversanta a celor doi indragostiti. Allan se retrage in Himalaya pentru a se vindeca intr-
o singuratate deplina. Din octombrie pana in februarie aude si simte sufletul Maitreyiei,
iar ea suporta pedepse tiranice din partea familiei, pentru ca incalcase legile traditiei. in
numele iubirii, Maitreyi lupta cu toate mijloacele, sfarsind prin a se darui unui vanzator
de fructe, apoi "a plecat la Midnapur, sa nasca, chipurile in taina, dar toata lumea a aflat".
Ea spera ca va fi izgonita de acasa si va putea astfel sa-1 urmeze pe Allan. Dar Sen nu
vrea cu nici un chip s-o alunge, desi ea tipa intruna: "De ce nu ma dati la caini? De ce nu
ma aruncati in strada?".

O noua scrisoare a Iui Narendra Sen pecetluieste definitiv incompatibilitatea celor doua
lumi, a celor doua civilizatii si religii, imposibilitatea casatoriei intre un alb european si o
bengaleza, in numele iubirii sublime. Scrisoarea este redactata in termeni ofensatori, "vad
ca procedezi ca un sarpe din iarba, caruia, daca nu-i strivesti capul cand trebuie, se
intoarce si musca".

Allan are o relatie cu Jenia Isaac, o evreica finlandeza si se simte dezgustat de aceasta
aventura, apoi incearca o relatie cu o tanara nemtoaica, Geurtie, la care se mutase "pentru
ca nu mai aveam ce manca".

Plecarea din India constituie pentru el o izbavire, avand un sentiment al vinovatiei pe

care-1 exprima in cuvintele asezate ca moto: "iti mai amintesti de mine, Maitreyi si daca
da, ai putea sa ma ierti?".
Romanul se incheie cu un sentiment de nostalgie simtit in profunzime de Allan: "As vrea
sa vad ochii Maitreyiei".