departamentul de istoria & teoria arhitecturii şi conservarea patrimoniului

ANUL IV _ 2010-2011 ARHITECTURA MODERNĂ ŞI CONTEMPORANĂ ÎN ROMÂNIA

Hotel Cismigiu

Hotelul Cismigiu, fostul Palace Hotel a fost construit in anul 1912 la intersectia
dintre Bulevardul Elisabeta si strada Ion Brezoianu dupa planurile arhitectului Arghir
Culina. Beneficiar a fost Nicolae Nacu Pissiota, un inginer de origine macedo-romaneasca,
nascut in 1860 in Grecia. Pissiota a studiat ingineria la Paris, la Scoala de Drumuri si
Poduri, ceea ce l-a si ajutat sa conceapa structura de rezistenta a cladirii, lasand-ui
varului sau Culina partea de conceptie si organizare a hotelului. Cu o capacitate de
aproximativ 200 de camere, hotelul a reprezentat la vremea aceea unul dintre cele mai
impozante hoteluri ale Bucurestiului.
Hotelul a fost construit intr-o perioada a secolului XX in care schimbarile atat
ideologice cat si legate de arte si arhitectura erau intr-o continua schimbare si afectasera
in primul rand Europa, Amersica de Nord si Japonia. Aceste schimbari s-au manifestat in
fiecare tara in mod diferit si s-au raportat in primul rand la mostenirea istorica a ideologiilor
fiecarui loc formand cate un stil diferit cu caractere aparte pentru fiecare caz, dar care a
plecat de la aceeasi idee comuna: de a forma o noua „sinteza a artelor” intr-una singura,
Arta 1900.
Contextul dezvoltarii arhitecturii la inceput de secol XX a fost unul prielnic dezvoltarii
unui nou curent datorita dezvoltarii capitalismului. Acesta a impins catre urbanizarea
oraselor, mai ales a centrelor acestora, adica la construirea de cladiri noi, care sa fie in ton
cu noile tendinte.
La sfarsit de secol XIX, dupa unirea Principatelor Romane si obtinerea
independentei fata de Imperiul Otoman, capitalismul a avut o dezvoltare accelerata, ceea
ce a condus la un grad ridicat a urbanizarii oraselor, in special a centrelor acestora. La
aceasta urbanizare si aliniere a arhitecturii la tendintele europene au participat mai multi
factori, printre care si faptul ca in aceasta perioada majoritatea arhitectilor plecati la studiu
in strainatate s-au intors in tara. Bineinteles, acestia nu au capatat imediat de lucru,
datorita neincrederii beneficiarilor in mana de lucru asa de tanara, dar cu timpul si-au
castigat respectul, ajungand in secolul XX sa obtina majoritatea ofertelor de lucru ale
comanditarilor.
Din punctul de vedere al arhitecturii nu putem clasifica Hotelul Cismigiu intr-un
anumit curent stilistic.Construit intr-o perioada de „zbucium” stilistic, hotelul contine atat
referinte eclectice cat si Art Nouveau, cel din urma reprezentand practic o sub-categorie a
eclectismului in Romania.Art Nouveau-l s-a dezvoltat la nivel punctual si a fost subordonat
eclectismului.
CONSTRUCTII DE REFERINTA
O cladire de referinta este Palatul Cantacuzino, deoarece prezinta foarte multe
asemanari cu Hotel Cismigiu. Palatul Cantacuzino a fost lucrarea arhitectului I.D.Berindei,
si reprezinta din punctul de vedere al decoratiei exterioare trecerea de la eclectism la stilul
1900 in Bucuresti. A fost realizat dupa modelul resedintei nobiliare pariziene, dupa moda
epocii in stilul academic promovat de Ecole de Beaux Arts de la Paris.
Fatada principala, simetrica este situata catre Calea Victoriei. Inca o data intalnim
aceasta orientare catre strada principala.Se acorda o mare importanta intrarii, prin
existenta unei elegante marchize in forma de scoica (caracteristica cu precadere Art
Nouveau-ului), ce acopera scarile monumentale , flancate in lateral de doua statui
reprezentand doi lei.
Se remarca impartirea in 3 registre: demisolul, marcat prin bosaje pronuntate,
parterul si etajul, finisate printr-o tencuiala decorativa ( ies in evidenta prin ritmul dat de
plin si gol si prin finetea tratarii feroneriei balcoanelor in stil Art Nouveau). Separarea dintre
registrul de mijloc si cel superior, al mansardei se face printr-o friza in stil Ludovic al XIV-
lea, urmand o evidentiere pronuntata a cornisei prin iesirea acesteia treptat in consola.
Al 3-lea registru este tratat in stil exclusiv eclectic, evidente fiind lucarnele
acoperisului, tratate printr-o decoratie abundenta. Stilul eclectic se manifesta cu precadere
prin marcarea intrarii printr-un decros, decros care, la randul lui se termina printr-un arc
puternic decorat. De asemenea, se remarca statuile ce se afla deasupra cornisei, si care
confera un aer elegant si somptuos Palatului Cantacuzino.
La interior, peretii sunt imbracati cu stuco-marmura, iar tavanele au profile si
ornamente sculptate cu decoratii florale. De asemenea, peretii sunt in intregime pictati.
De remarcat este gardul exterior, creat in stil Art Nouveau, ce se incadreaza perfect
atat cu volumul constructiei, cat si cu gradina din fata acesteia.
SITUARE INALTIME REGULAMENTE
Fiind asezat in centrul Bucurestiului si datorita emiterii in anul 1897 de catre
primarie a regulamentului „Conditiuni de cladire pe bulevarduri si splaiuri”, hotelul a fost
cladit astfel incat sa respecte viitoarele alinieri „se va cladi pe aliniere si pe intindere”, iar
inaltimea maxima, intre 15 si 17m. Ca o caracteristica a timpului, toate cladirile, mai ales
cele de o insemnatate crescuta, sunt construite cu fatada principala catre strada, in cazul
acesta Bulevardul Elisabeta, acordandu-i acestuia o deosebita importanta. De aceea, de-a
lungul fatadei, la parter se regasesc pravaliile scu goluri vitrate mari, ce se deschid larg
catre public, urmand ca mezaninul sa fie tratat catre strada cu spatii extinse ale pravaliilor,
iar catre interior cu spatii de promenada, balcoane sau diverse spatii pentru petrecerea
timpului liber. Apoi urmeaza etajele si spatii exclusiv de cazare, ultimul nivel fiind tratat ca
un etaj fals mansardat. Mansarda nu reprezinta in acoperis traditional in 2 ape ci pereti
verticali imbracati intr-o invelitoare de tabla care sugereaza doar ideea de mansarda.
PLANURI
La nivelul planurilor am putea observa ca acestea se inspira foarte tare din modul
de compunere al hanurilor si a locuintei de tip urban. Planurile au forma de U ( o
caracteristica a perioadei datorita permisivitatii pentru curtile de lumina si gradinile verzi.
Un lucru interesant este faptul ca simetria fatadei nu se mai ragaseste si in organizarea
spatiului interior.
De observat este planul parterului, care este impartit in 2 zone, astfel ca intrarea
principala duce catre receptie, restaurant si zona de relaxare, iar cealalta intrare conduce
catre marea sala de petreceri. Interesant este faptul ca cele doua zone, apartinand
aceleiasi cladiri nu comunica intre ele decat prin curtea interioara. Cele doua zone de
intrare sunt tratate in mod identic, nu exista nici o ierarhizare intre cele doua semn ca
probabil pe vremea aceea, spatiul alocat petrecerilor si spatiilor de socializare era la fel de
important cu cel al intrarii in hotel. Fiecare „mare sala” este precedata de cate un vestibul,
ce face trecere de la zona publica la cea semipublica. Celor doua scari de la intrare li se
acorda o importanta deosebita prin larghetea vestibului si prin tratarea acestora intr-o
maniera diferita fata de stilul general al cladirii adica in stil Art Nouveau. Se remarca
formele sinuoase atat a treptelor cat si a balustradelor. Tratarea Art Nouveau a feroneriei
in acest caz se afla inca la faza incipienta si nu poate concura cu eleganta scara a lui
Victor Horta de la Hotel Tassel sau cu finetea balustradei de la Hotel Solvay. O importanta
la fel de mare se acorda si scarii din restaurant ce conduce catre balcoane prin faptul ca
aceasta, cu toate ca este mai ingusta decat precedenta, imita scarile monumentale baroce
de la marile palate franceze in 3 rampe, simetrica, ce pare a aduce si ea ca stil cu Art
Nouveau prin modul de tratare al treptelor.
In cea de-a doua zona, cel mai interesant este existenta de asemenea a 2 scari.
Prima, de la intrare, deservita de un larg vestibul, leaga blaconul si spatiile anexe de la
mezanin cu parterul. A doua scara, este tratata asemeni unei scari de serviciu, izolata
practic intre patru pereti leaga „sala mare” de toaletele de la mezanin si cu balconul.
Planul mezaninului este rezervat balcoanelor largi ce ofera privitorilor imagini ample
catre spatiile de intrare, si catre salile de petrecere, balcoane tratate de asemenea in stil
Art Nouveau, atat ca forma (curbe sinuoase ce tind catre arcul in „maner de cos”) cat si ca
feronerie. Mezaninul este tratat practic ca un spatiul ce deserveste, pune in valoare si
extinde pe verticala planul parterului.
Planul etajului este tratat cu mare rigurozitate in ceea ce priveste compartimentarea
spatiilor. Spre deosebire de larghetea spatiilor de la parter, la etaj spatiile sunt
dimensionate destul de strict, dar respecta calitatea confortului de la acea vreme pana la
ultimul detaliu. Apare ideea de baie in camera, un lux la vremea aceea fiind si baia
comuna situata pe culoar. De aici apare si ideea de supra modernizare, idee folosita in
mare parte pana in secolul XX mai mult in renovari la nivelul structurii (inlocuirea lemnului
cu zidarie, pentru evitarea incendiilor la majoritatea galeriilor).
Se remarca tratarea diferita a volumului dinspre bulevard, fata de cele laterale, in
primul rand prin latimea mare a culoarului de trecere fata de celelalte 2 si in al doilea rand,
prin dispunerea camerelor privilegiate pe aceasta parte.
Legat de ierarhia spatiilor in raport cu functiunile adapostite, se remarca crearea
unui centru de interes in zona intrarii si in fata scarilor de acces catre etaje, larghetea
vestibului in fata liftului. De asemenea, este acordata o importanta foarte mare spatiilor de
socializare, restaurantului si salilor de petrecere. Accesul conduce direct catre acestea.
Relatia cu personalul de serviciu este pusa in inferioritate, spatiile anexe fiind aproape
invizibile clientilor, iar scarile frumos mascate. Din punctul meu de vedere, spatiului public
acelor vremuri ii era acordata cea mai mare importanta in raport cu spatiul privat, cel al
cazarii efective. Acest lucru se vede in special in planimetrie, unde spatiile cazarii sunt
riguros tratate in contrast cu balconasele elegante si spatiile pe doua etaje de la parter.
FATADA
Legat de fatada si de incadrarea acesteia intr-un anumit curent am putea spune ca
prin forma dreptunghiulara si prin faptul ca impune un respect asupra dominantei
orizontale se incadreaza in neoclasicism. De asemenea, simetria acesteia este o alta
caracteristica a neoclasicismului, simetrie mentinuta pana in punctul de colt de intersectie,
unde apare o rupere a ordinii prin marcarea unei a treia intrari. Pe de alta parte, tratarea
diferita a fiecarui registru din cele trei existente (asemeni Palatului Cantacuzino), in functie
de importanta (tot pentru marcarea axului orizontal) tine de limbajul eclectic, asemeni
decrosului ce se afla deasupra celor doua intrari.
Parterul, puternic marcat prin bosaje, dispune de goluri vitrate largi, fapt ce a dus la
simplitatea si reducerea elementelor de decor in aceasta portiune. Se remarca golurile
vitrate in forma de „maner de cos”, caracteristica a stilului Art Nouveau.
 Spatiul de cazare, al doilea registru este puternic decorat la nivelul fatadei, cu toate
ca la interior acesta este caracterizat de o oarecare simplitate fata de parter. Fiecare nivel
este individualizat prin tartarea modenaturii. Trebuie subliniat totodata efortul de a mentine
unitatea fatadei, diferentele facandu-se in cadrul aceluiasi repertoriu decorativ, elementele
neoclasice, eclectice, sau decorurile Art Nouveau integrandu-se perfect in aceeasi unitate,
formand un intreg. Nu exista miscari proeminente ale cojii exterioare a cladirii in exterior
sau interior, ritmul fiind conferit de prezenta balcoanelor si de spatiile vitrate. Totodata, in
arhitectura hotelului se rasfrange si situatia urbanistica: la intersectia celor doua strazi,
Bulevardul Elisabeta cu Strada Ion Brezoianu, coltul parterului constructiei este tesit, iar la
etaje se remarca un usor decros al fatadei.
Al 3-lea registru este marcat printr-un acoperis mansardat „fals”, ce face referire
doar la vechile mansarde, fara a imprumuta si concentrarea mica a spatiului si fara a lipsi
de confortul cuvenit spatiile camerelor superioare. Mansarda, acoperita cu invelitoare de
tabla, este precedata de trei cupole. In aceasta zona decoratia este de asemenea folosita
din abundenta, cornisa este puternic marcata prin arce iesite in relief, motive din
eclectismul francez, realizate din stuc. Ancadramentele ferestrelor, realizate de asemenea
din stucatura sunt dispuse astfel incat sa sublinieze golurile. Se remarca o tratare diferita a
formei arcelor ferestrelor la nivelul mansardei. In timp ce la parter si la restul etajelor sunt
folosite arce in „maner de cos”, caracteristica Art Nouveau-ului, la mansarda este folosit
arcul in plin cintru.
La nivelul fatadei, se remarca un echilibru intre raportul dintre plin si gol,
caracteristica eclectica, in defavoarea plinului ( caracteristic neoclasicismului).
Din punctul de vedere al decoratiei se remarca influenta predominant occidentala,
cu elemente atat neoclasice, eclectice cat si Art Nouveau datorita faptului ca in acea
perioada, la inceputul secolului XX, nu era stabilit clar un anume mod de folosire al
stilurilor iar aparitia Artei 1900 nu a facut altceva decat sa mai introduca inca un element,
stil artistic, care insa nu a reusit sa le suprime pe cele de dinainte, ci doar sa le
completeze. Importanta principala a decoratiei este cat de poate de evidenta, adica aceea
de a „imbogatii suprafetele”, si releva o simpatie pentru intregul volum. Ceea ce vreau sa
spun este faptul ca amestecul de stiluri in decoratie, nu ataca in nici un fel ideea de
simplitate a volumului (ca forma exterioara), respecta eleganta acestuia si il pune cat mai
bine in valoare.
Se remarca o masivitate si o rigiditate datorate compozitiei simetrice. Totodata, la
nivelul decoratiunii este evident stilul eclectic sugerat de preluarea unor forme si motive
ale diferitelor stiluri occidentale in special din eclectismul francez.
 De asemenea, este evidenta influenta Art Nouveau-ului in folosirea deschiderilor si
a feroneriei la nivelul fatadei, al balcoanelor. Evident este arcul in „maner de cos”, mai
proeminent ca marimela nivelul parterului, si decoratia gratarelor usilor de la intrare, cu linii
sinuoase, forme usoare si torsionate. Influente Art Nouveau se pot observa si la felul cum
este tratat bosajul parterului la intersectia cu usa de la intrare. Sunt folosite formele curbe
si este sparta acea linie ce marca de obicei coltul, bosajul fiind decorat cu motive vegetale.
Rigoarea fatadei se datoreaza unor influente neoclasice, precum se pot observa si
decoratiuni ce tin de limbajul neoclasic: dendiculi si forme simple inspirate din antichitate,
deasupra intrarilor principale.
Ancadramentele ferestrelor sunt tratate foarte simplu si aproape inexistent, insa,
prin contrast, se remarca deosebita friza ( se aseamana in proportii foarte mari cu friza
Palatului Cantacuzino), care separa registrul de mijloc de registrul superior, si face
legatura cu registrul mansardei „false”.
Materialele de finisaj ale fatadei sunt constituite din tencuiala decorativa ce imita
placile de piatra naturala si decoratiuni din stucatura. La interior sunt folosite decoratii in
forma de stucatura, nise cu arce „maner de cos” , retrageri succesive in plan vertical ce
accentueaza intrarile.

In concluzie, din punctul meu de vedere, arhitectiura Hotelului Cismigiu reprezinta o

arhitectura bazata in principal pe arhitectura eclectica insa are si elemente neoclasice, si
elemente Art Nouveau, datorita curentului Arta 1900 raspandit in Europa la inceputul
secolului XX. Fiind inca la inceput, Art Nouveau ramane inca subordonat curentului
eclectic si apare cu precadere in elemente de decor la nivelul feroneriilor si formei
golurilor. De asemenea, desi construite aproape in aceeasi perioada, Palatul Cantacuzino
si Hotelul Cismigiu, pe langa foarte marile asemanari pe care la au, prezinta si foarte multe
diferente. Aceste elemente distincte care exista intre cele doua constructii se datoreaza in
mare parte si diferentei de program, palat si hotel, in primul caz dorindu-se marcarea si
scoaterea in evidenta a unei somptuozitati si buna stare a comanditarului. In al doilea caz,
menirea principala a fost crearea unui spatiu in care clientii sa se poata desfata, petrece,
si simti luxul orasenesc.
Bibliografie

CONSTANTIN, Paul, Arta 1900 în România, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1972

MUCENIC, Cezara, Bucureşti, un veac de arhitectură civilă; secolul XIX, Bucureşti, Silex,
1997
VORONA, Curinschi, Istoria arhitecturii in Romania, Editura Tehnica, 1996
MUCENIC, Cezara, Străzi, pieţe, case din vechiul Bucureşti, Ed. Vremea, Bucureşti, 2004
OFRIM, Alexandru, Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007
BUSSAGLI, Marco, Sa intelegem arhitectura, Ed. Rao, Bucuresti, 2005
http://www.monument.sit.md
http://www.inmi.ro/lpe/cantacuzino.htm

Anghelescu Eliza, grupa 41 B