Sunteți pe pagina 1din 106

Al doilea război din Golf: un caz de război total

Scopul meu în aceasta lucrare este de a stabili dacă răzobiul din anul 2003, din Irak, poate fi
clasificat ca un război total. Teza mea este că acest război reprezintă un caz de război total
pentru că scopul SUA a fost de a forţa transformarea peisajului politic din Orientul Mijlociu.

Analiza mea va fi focalizată pe politica externa a S.U.A. faţă de Irak în particular şi, faţă de
Orientul Mijlociu, în general. Strategia militară şi politică folosita în războiul din Irak, de către
Statele Unite ale Americii, va fi evaluată pentru a dovedi că razboiul din 2003 împotriva
Irakului a fost un război total. Perioada avută în calcul va fi aceea cuprinsă între lunile Martie
şi Mai ale anului 2003, când războiul a fost purtat efectiv, urmând să existe referinţe atât la
perioada anterioară începerii războiului cat si la perioada ulterioară razboiului, pentru a defini
mai bine contextul internaţional al conflictului precum şi contextul în care a fost luată decizia
de invada Irakul.

Lucrarea este împărţită în 4 capitole: primul capitol se ocupă de paradigmele teoretice


privitoare la război, strategie şi război total; al doilea capitol tratează strategia generală (the
grand strategy) a S.U.A., adoptată în 2002 şi implicaţiile sale în zona Orientului Mijlociu şi, în
special, în Irak; al treilea capitol este dedicat analizei motivaţiilor SUA pentru invazia Irakului
în timp ce al patrulea capitol este rezervat concluziilor.

În scrierea acestei lucrari am fost motivat de trei aspecte. În primul rând, întelegerea temeinică
a razboiului în întregul sau, ca fenomen politic şi militar. O astfel de întelegere nu poate fi
atinsă decât analizând războiul din punctul de vedere al obiectului sau, adică, daca avem de-a
face cu un război limitat sau cu unul nelimitat. Al doilea motiv priveşte strategia de securitate a
SUA de după antentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 şi implicaţiile acesteia în Orientul
Mijlociu. Mai exact, care sunt priorităţile SUA în regiune şi care sunt scopurile pe care Statele
Unite le doresc atinse în urma evenimentelor nefericite din anul 2001. În sfarsit, al treilea
motiv care se află la baza acestei lucrari este acela de a distruge anumite mituri privitoare la Al
Doilea Război din Golf, cum ar fi convingerea că acest razboi a fost purtat din cauza petrolului
sau că face parte dintr-un război mai extins împotriva lumii islamice.
Războiul din 2003 dintre SUA şi Irak va fi analizat dintr-o perspectivă realistă cu un accent pus
pe strategia politică a SUA în privinţa Irakului şi Orientului Mijlociu. În consecinţa, teza mea
privind caracterul total al celui de-Al Doilea Război din Golf se va concentra pe a demonstra
că din punctul de vedere al strategiei folosite( al obiectivelor) de către S.U.A., avem de-a face
cu un caz de război total.

Capitolul referitor la paradigmele teoretice va constitui baza teoretică pe care va fi dezvoltat


argumentul lucrării mele. Per ansablu, am ales sa analizez războiul dintr-o perspectiva dublă:
cea a realismului politic şi cea razboiului total, pentru a putea ajunge la o mai bună întelegere a
conflictului. Teoria realistă a relaţiilor internaţionale constituie o unealtă puternică şi totusi
simplă pentru analiza relaţiilor politice între „ grupurile politice şi oferă explicaţii puternice
pentru o gama diversificată de fenomene internaţionale”.1 În ciuda faptului că a intrat de
curand sub tirul criticilor, aceştia recunosc faptul că încă rămâne un punct de referinţa în
2
înţelegerea relaţiilor internaţionale. Doctrina realistă presupune ca adevarate următoarele
propoziţii despre sistemul internaţional şi comportamentul actorilor statali:

3
1. Sistemul internaţional este anarhic şi bazat pe auto-ajutorare. Anarhia, în acest
context, înseamna că nu exista o guvernare internaţionala asupra entităţilor statale.4
„Suveranitatea există în state pentru că nu există o autoritate conducătoare superioară în
sistemul internaţional”5. Auto-ajutorarea înseamnă că fiecare stat trebuie să se ocupe de
propriile probleme de securitate. Mediul anarhic în care interacţioneaza statele înseamna că ele
nu au încredere unele în altele şi că se află sub teama constantă de agresiune; niciun stat nu
poate transfera unui alt stat parte din securitatea sau libertatea sa.6 Această situaţie se asemană
cu starea naturala descrisă de către Thomas Hobbes în tratatul său de filozofie, „Leviatanul”.

1
Stephen M. Walt “The Progressive Power of Realism” American Political Science Review, Vol. 91, No.4,
1997, p. 934.
2
Stefano GUZZINI Realism si relatii internationale, traducere de Diana Istratescu Iasi, Institutul European,
2000 p. 435.
3
David SANDERS, “International Relations: Neo-Realism and Neo-Liberalism” in Robert E. GOODIN and
Hans Dieter KLINGEMAN, A New Handbook of Political Science New York & London, Oxford University
Press, 1998, p.441.
4
Martin WIGHT, Politica de putere, traducere de Tudor Florin, Chisinau, Editura Arc, 1998, p. 109.
5
John J. MEARSHEIMER, The Tragedy of Great Power Politics, New York, W.W. Norton & Norton 2001,
p. 30.
6
Ibidem, p. 109
2. Statele actioneaza în conformitate cu interesul lor definit în termeni de putere.7 Asta
înseamna ca fiecare stat încearcă să-şi maximizeze puterea în raport cu alte state. Statele nu-şi
subordonează interesele altor state sau comunităţii internationale, pentru că e rentabil să fi
egoist într-o lume bazată pe auto-ajutor.8
3. Supravieţuirea în acest mediu extrem de competitiv care este sistemul internaţional
devine principala grija a statelor.9
4. Statele sunt actori raţionali pentru ca sunt conştiente de mediul exterior lor şi
„gândesc” strategic la cum să supravieţuiească în el. Atunci când dezvoltă o strategie, un stat ia
în considerare preferinţele altor state şi cum acţiunile sale vor afecta comportamentul acelor
state precum şi felul în care acţiunile acelor state îi vor afecta strategia.10
5. Va exista întotdeauna o discrepanţă între cerinţele unei actiuni politice şi cele ale
moralei, ceea ce este important este existenţa unei distincţii între ceea ce dezirabil şi ce este
necesar. Principiile morale universale nu pot fi aplicate cu formulările lor abstracte când este
vorba de actiunea politică ci trebuiesc filtrate în conformitate cu circumstanţele spaţiale şi
temporale concrete.11 În politică, prudenţa este cea mai înaltă virtute şi etica politică judecă
acţiunile după consecinţele lor politice şi nu dupa felul în care respectă norma morală
universală şi abstractă.12 „ Principiile morale nu au o forţa reală în politica internaţională atunci
când interesele vitale ale unei ţări sunt miza, exceptând rolul de justificări ex post pentru
acţiuni bazate pe alte calcule maximizatoare de profit.”13
6. Legea internaţionala nu poate constrânge acţiunile unui stat în sistemul internaţional
dacă acel stat consideră că un interes vital al său este pus în pericol. Acest lucru se întâmplă
deoarece legea internaţională este o lege descentralizată, adică, nu există o autoritate centrală
care să o aplice.14 Subiecţii dreptului internaţional, în acest caz ,statele, pot în acelaţi timp crea
legislaţie internaţională şi o pot interpreta.15 Un stat poate fi tras la răspundere doar în privinţa
legilor şi normelor internaţionale pentru care şi-a dat consimţământul. 16 Mai mult, principiile

7
Hans J. MORGENTHAU, Politics among Nations: The Struggle for Power and Peace, New York, N.Y.
McGraw-Hill Inc., 1993, pp. 5-6. Pentru o discuţie aprofundată, vedeţi intreg capitolul.
8
John J. MEARSHEIMER, The Tragedy of Great Power Politics, p. 33.
9
Ibidem, p.31.
10
Ibidem, p.31.
11
Hans J. MORGENTHAU, Politics Among Nations, p.12.
12
Ibidem, p. 12
13
David SANDERS “International Relations: Neo-Realism and Neo-Liberalism”, p. 441.
14
Hans J. MORGENTHAU, Politics among Nations: The Struggle for Power and Peace, pp. 255-256.
15
Ibidem, pp. 259-260.
16
Ibidem, p. 257.
dreptului internaţional poti fi folosite pentru a justifica acţiuni şi/sau decizii luate de state pe
baza unor criterii maximizatoare de interes.17

Aceasta este doar o scurtă lista de principii de baza ale realismului. Fiecare autor realist şi-a
întocmit propria lista de principii; în orice caz, nu este în intenţia mea să prezint toate
principiile acestei teorii aşa cum sunt ele expuse de fiecare autor în parte. O schiţă succinta a
acestor principii este suficientă pentru a descrie viziunea realiştilor asupra sistemului
internaţional. Mai mult, am decis să folosesc teoria realistă şi nu o varietate de teorii pentru a
obţine o întelegere mai precisă a cauzelor şi implicaţiilor celui de-Al Doilea Război din Golf.
O astfel de perspectivă este folositoare în explicarea comportamentelor actorilor implicaţi în
conflict şi a raţiunilor din spatele deciziilor şi strategiilor lor.

Cel de-al doilea capitol al acestei lucrări se va ocupa de strategia generală şi politica externa a
SUA în privinţa Irakului, în particular şi Orientului Mijlociu, în general, după anul 2001.
Pentru a atinge o mai bună înţelegere a scopului politicii externe a SUA şi a strategiei generale
de după anul 2001, le voi pune în contrast cu politica externă şi strategia generală a SUA de
dinainte de 2001 în privinţa Irakului în particular şi Orientului mijlociu în general.

Capitolul al treilea este menit a stabili raţiunile şi obiectul celui de-Al Doilea Război din Golf.
Vor exista referiri la felul în care a fost purtat conflictul din Irak dar nu voi caută să ofer o
descriere detaliată a operaţiunilor. Voi face, în schimb, consideraţii în ceea ce priveşte
mijloacele folosite împotriva Irakului de către SUA şi aliaţii săi, prin prisma scopurilor ce se
doresc a fi atinse.

În ceea ce priveste războiul total, trebuie spus că nu există un corpus definit de teorie, existând,
totusi un număr de definiţii ale acestui termen. In aceasta lucrare, voi trata războiul total ca pe
o specie de război şi, pentru a obţine o mai bună întelegere, îl voi pune în contrast cu conceptul
de război limitat. De notat este faptul că antiteza între războiul total şi războiul limitat este
bazată pe distincţia făcută de Carl von Clausewitz între războiul absolut şi războiul limitat. O
astfel de clasificare se bazează pe obiectul(motivul) pentru care un conflict este purtat şi ofera
o întelegere temeinică a fenomenului politic şi militar denumit război. În consecintă, pentru a-
mi demonstra ipoteza voi stabili, mai întâi, scopul desfăsurării celui de-Al Doilea Război din
Golf. În al doilea rând, voi explora mijloacele folosite de către SUA pentru atingerea scopului
17
David SANDERS “International Relations: Neo-Realism and Neo-Liberalism”, p. 442
politic propus. În al treilea rând, pentru a clarifica ideea pe care o expun în această lucrare, voi
folosi perspectiva realistă pentru a explica de ce a fost purtat acest razboi, care erau scopurile
beligeranţilor şi ce se asteptau să obţina, în timp ce privirea prin perspectiva unui război total
va oferi explicaţiile în ce priveşte obiectivele politice ale războiului, cum a fost purtat războiul
şi în ce masură fiecare dintre părţi avea un deznodamânt planificat şi se astepta la
deznodământul real, existent în practică la finalul războiului.
Capitolul I
Paradigme teoretice

Scopul acestul capitol este acela de a sublinia atat paradigmele folosite in aceasta lucrare cat si
baza teoretica de analiza ce urmeaza a fi folosita pentru a-mi demonstra ipoteza. Capitolul va fi
impartit in trei parti: in prima parte voi scoate in evidenta principiile folosirii realismului in
prezenta cercetare, in a doua, voi oferi o serie de definitii privitoare la razboi, razboi total si
strategie in timp ce in a treia sectiune o sa dezvolt baza teoretica a acestei lucrari.

1. Realismul politic in relatiile internationale

Aceasta sectiune va prezenta cateva principii de baza ale realismului si va explica viziunea
acestei teorii despre razboi in sistemul international. Dupa cum ama mentionat in introducere,
nu voi opta pentru o anumita ramura a teoriei realiste, in schimb, voi volosi o perspective
realista bazata pe cateva principii generale ale realismului.

In primul rand, sistemul international este unul anarhic, ceea ce inseamna ca nu exista o
guvernare asupra statelor. Faptul ca sistemul este unu anarhic nu inseamna ca el se gaseste in
stare de haos; haosul si anarhia sunt doua categorii distincte. Anarhia, in sistemul international,
inseamna un “ principiu ordonator care sustine ca sistemul este compus din state independente
care nu au nicio autoritate centrala deasupra lor”.18 De asemenea, anarhia inseamna ca, in
general, statele depinde de ele insele in cea ce priveste securitatea si prosperitatea, cu alte
cuvinte, un sistem de auto-ajutorare. Aliantele dintre tari nu sunt mai mult decat “ un
angajament formal sau informal pentru securitate si cooperare intre doua sau mai multe
state”.19 Ca rezultat, statele sunt in general suspicioase unul pe altul si auto-ajutorarea ramane
singura si cea mai buna optiune cand vine vorba despre protejarea intereselor unui stat.

In al doilea rand, actorii, state independente si suverane, care compun sistemul international, isi
urmaresc interesele proprii in ceea ce priveste puterea. 20 In consecinta, fiecare stat stat
concureaza cu fiecare alt stat in sistemul international conform propriilor definitii despre

18
John J. MEARSHEIMER, The Tragedy of Great Power Politics, p.30.
19
Stephen M. WALT “Why Alliances Endure or Collapse”, Survival, Vol. 39, No. 1, Spring 1997, p. 157
20
Hans J. MORGENTHAU, Politics among Nations, pp. 5-6.
interes (sau interes national). Aceasta afirmatie ne aduce la al treile principu al realismului:
statele considera supravietuirea ca cel mai important scop al lor.21

Realistii considera statele actori rationali, ceea ce inseamna ca atunci cand construiesc strategii
pentru a-si urmari interesele nationale ele iau in seama preferintele altor state si cum vor
reactiona acele state la o anumita strategie.22 A fi actor rational inseamna de asemenea ca exista
o probabilitate de a calcula gresit intentiile unui anumit stat sau de a supraestima proriile
capacitati si, astfel de a face o greseala strategica.

Un alt principiu al realismului politic recunoaste ca, in privinta sistemului international, va


exista mereu tensiune intre morala si actiune politica, intre ce este dezirabil si ceea ce este
posibil in anumite circumstante.23 Pe cale de consecinta, prudenta ar trebui sa fie principiul de
baza al oricarei actiuni politice in sistemul international si actiunile politice ar trebui judecate
in functie de consecintele lor, mai curand decat in functie de intentia care a stat la baza lor.
Desi principiile morale au un efect limitativ asupra luptei pentru putere in sistemul
international,24 morala tinde sa devina o grija secundara in sistemul secundar si poate mai
curand fi folosita ca o justificare ex post pentru anumite actiuni.25

Legea internationala nu ar trebui privita in acelasi fel ca si legea nationala. Trebuiesc avuti in
vedere urmatorii factori: nu exista o autoritate centrala care sa puna aceasta lege in practica 26,
subiectii legii internationale sunt state care pot legifera pentru ele insele, care pot interpreta
legea si care, in acelasi timp nu sunt constranse decate de catre legile internationale asupra
carora si-au dat acordul.27 Ca sin cazul principiilor morale, principiile legii internationale pot fi
folosite pentru a justifica actiuni politice28, chiar daca, aceaste actiuni nu sunt mereu in
conformitate cu litera exacta a legii. Desi legea internationala contine anumite elemente
limitative fata de lupta pentru putere in sistemul internationale nu ar trebui considerata o
unealta absoluta de arbitraj intre doua seturi concurente de interese. 29 Mai mult, statele se

21
John J. MEARSHEIMER, The Tragedy of Great Power Politics, p. 33.
22
Ibidem, p. 33.
23
Hans J. MORGENTHAU, Politics Among Nations, pp. 219-224.
24
Ibidem, p. 220
25
David SANDERS, “International Relations: Neo-Realism and Neo-Liberalism”, p. 441
26
Martin WIGHT, “Politica de putere”, pp. 114-116.
27
Ibidem, p. 116
28
David SANDERS, op. cit., p. 442
29
Hans J. MORGENTHAU, Politics among Nations, pp. 251-265
comporta conform intereselor lor definite in termeni de putere30 si, pe cale de consecinta, tind
sa interpreteze legea internationala in conformitate cu acele interese.

Intr-un mediu dominat de lupta pentru putere, de competitie si lipsa unei autoritati centrale,
conflictul militar este iminent. Realismul este divizat cand vine vorba despre stabilirea cauzelor
razboiului: realistii ai naturii umane ca Hans Morgenthau considerau ca un “ animus
dominandi” al statelor, de dorinta lor pentru putere, in timp ce realistii structurali ca Kenneth
N. Waltz cautau cauzele razboiului in structura sistemului international: caracterul anarhic al
sistemului international era responsabil pentru conflictele politice si militare.31 Dupa cum am
mentionat mai devreme, nu voi opta pentru o anumita ramura a realismului ci voi privi
conflictul dintr-o perspectiva realista. Pe cale de consecinta, pentru scopul lucrarii mele voi
sustine ca razboiul in sistemul international poate fi pus pe seama a doi factori principali:
nevoia statelor de putere pentru a supravietui si structura anarhica a sistemului international,
care, la randul sau, obliga stalele sa concureze pentru putere si, astfel, sa intre in conflict. Desi
exista factori care atenueaza anarhia si lupta pentru putere, cum ar fi legea internationala,
principiile sau normele morale si diplomatia, razboiul se produce negresit.32

Oricare ar fi fost cauzele razboiului, un factor a avut mereu o influenta determinanta in


inceperea sa: forta. Asta s-a intamplat deoarece forta a ramas o unealta puternica si folositoare
prin care statele si-au atins telurile in politica externa cand nu a existat un alt curs al actiunii
pentru a media conflictele de interese nascute intre actori suverani, intr-o stare de anarhie.33

Realistii privesc razboiului conform definitie date acestuia de catre Karl von Clausewitz: “
razboiul nu este altceva decat o continuare a interactiunilor politice cu folosirea unor alte
mijloace.”34 Un razboi este, deci, purtat din cauza faptuli ca orice alte mijloace in afara de forta
au esuat, este purtat pentru un scop politic si razboiul, in sine, nu este un scop in sine. Definitia
data de von Clausewitz in tratatul sau, “Despre Razboi”, face o distinctie clara intre razboi si
alte forme de violenta, in functie de scop si aduce actul razboiului sub controlul unui guvern.
30
Hans J. MORGENTHAU, Politics among Nations, p. 5
31
Kenneth Waltz sustine ca anarhia nu cauzeaza in mod direct razboi dar creaza mediul propice producerii
acestuia. Pentru ca razboiul sa se produca intre doua sau mai multe state este nevoie si de indeplinirea altor
conditii cum ar fi: apropiere teritoriala, putere relativa, tip de guvernare, interese, istorie si traditii. A se vedea
Omul, statul si razboiul, traducere de Mihaela Sadovschi, Iasi, Institutul European 2001, p. 236.
32
A se vedea Hans J. MORGENTHAU, Politics among Nations, pp. 217-251 pentru o discutie despre factorii
limitatori ai razboiului in sistemul international.
33
Kenneth N. WALTZ, Omul, statul si razboiul, p. 242
34
Carl von CLAUSEWITZ, On War, Hammondsworth, Penguin Books Ltd, 1966, ed. Anatol Rappaport, p.
402
Pentru realisti razboiul este inevitabin in conditii de anarhie internationala; desi unele razboaie
pot I evitate prin mijloace diplomatice35, razboiul, ca instrument politic de rezolvare disputelor,
ramane eficient in cazurile in care toate celelalte cai de solutionare a disputelor au fost
epuizate. Pentru a elimina razboiul din sistemul international, anarhia, principiul de baza al
acestui sistem, trebuie inlocuita cu o forma de stat, o instanta superioara privita de realisti ca
fiind utopica.36

Critici realismului au sustinut ca acesta are tendinta de a da concretete structurilor de putere.37


Mai mult, criticii realismului sustin ca logica fundamentala a acestuia privind politica de forta
“ nu este atat o explicatie cat o descriere a unui tip de purtare regasit in sistemul global.”38
Conceptul de putere pe care se structureaza teoria realista a fost de asemenea supus criticilor
deoarece, in opinia unor autori, el este prea putin teoretizat de catre realisti.39

Mai curand decat sa trateze structurile de putere ca pe lucruri concrete, realismul incearca sa
explice oricginile si comportamentul unor asemenea structuri. Schimbarea felului in care
functioneaza sistemul international nu se afla printre lucrurile pe care si le propun cercetarile
realistilor. In sistemul international, lupta statelor pentru putere si politicile de forta ca si
concepte ale realismului sunt mai curand descrierie ale acestor tipuri de purtari. Puterea ca si
concept este foarte dificil de explicat in lipsa unei unitati comune de masura si trebuie pusa in
corelatie cu obiectivul ce se propune a fi atins prin ea.40

In ciuda multor critici, realismul si pastrat puterea explicativa. De asemenea, realismul


reprezinta prima incercare de a explica sistematic si stiintific felul in care functioneaza politica
internationala. Nu este neaparat cu corpus coerent de teorie, este eterogen, incorporand atat
traditii istoricianiste cat si structuraliste.41 Ca si unealta de cercetare, realismul “ pune la
dispozitie un numar mare de asertiuni despre purtarea politica care pot fi supuse examinarilor

35
Martin WIGHT, Politica de putere, p. 145.
36
Pentru mai multe detalii vezi Hans J. MORGENTHAU, Politics among Nations, pp. 343-353, si Martin
WIGHT, Politica de putere.
37
Jennifer MILLIKEN “The Study of Discourse in International Relations”, European Journal of
International Relations, Vol. 5, No. 2, 1999, p. 238.
38
John A. VASQUEZ, The Power of Power Politics: A Critique, New Brunswick, Rutgers University Press,
1983, p. 216.
39
James E. DOUGHERTY and Robert L. PFALTZGRAFF, JR, Contending Theories of International
Relations: A Comprehensive Survey, Third Edition, New York, HaperCollinsPublishers, Inc., 1990, p. 126.
40
James E. DOUGHERTY and Robert L. PFALTZGRAFF, JR, Contending Theories of International
Relations: A Comprehensive Survey, Third Edition, New York, HaperCollinsPublishers, Inc., 1990, p. 126.
41
R.B.J. WALKER “Realism, Change and International Political Theory”, International Studies Quarterly,
Vol. 31, No. 1, March 1987, p. 65
ulterioare folosind alte structuri teoretice si metodologii.”42 Luand toate acestea in considerare,
realismul ramane o unealta potrivita pentru o cercetare, in ciuda afirmatiilor contrare.

2. Razboi, razboi total si strategie

Aceasta sectiune a lucrarii este menita a prezenta o serie de definitii privitoare la razboi,
strategie si razboi total. Carl von Clausewitz definea carzboiul ca fiind “ un acte de violenta
menit sa oblige opoentul nostru sa ne indeplineasca dorintele.”43 In tratatul sau, “Despre
Razboi”, von Clausewitz isi completeaza definitia pentru a oferi cititorului o mai buna
intelegere a fenomenului: “razboiul nu este altceva decat o continuare a interactiunilor politice
cu folosirea unor alte mijloace.” Razboiul este, asadar, un instrument politic in mainile
politicienilor, folosit pentru a atinge un scop in defavoarea oponentului. Razboiul este purtat
pentru indeplinirea unui scop politic si asta il diferentiaza de alte feluri de violenta.

O alta definitie a razboiului este oferita de catre un contemporan al lui von Clausewitz, Baronul
Antoine-Henri de Jomini, avand, totusi, o valoare mai mica decat cea a startegului militar
german. In viziunea lui Jomini razboiul este “ o arta si in general se considera ca este alcatuit
din cinci ramuri pur militare: Strategie, Tactica Generala, Logistica, Geniu si Tactica. O a
sasea ramura esentiala, inca nerecunoscuta, ar putea fi considerata Diplomatia in relatia sa cu
Razboiul.”44 Jomini pare mai curand preocupat de intelegerea functionala a razboiului decat de
face anumite abstractizari. Comparand cu definitia data de von Clausewitz, Jomini pare sa
separe razboiul de politica si sa se concentreze mai mult pe partea militara.

In secolul XX, Feld-Maresalul Bernard Montgomery definea azboiul ca fiind “orice conflict
prelungit intre grupuri politice rivale, purtat prin forta armelor. Include insurectiile si
razboaiele civile. Exclude revoltele si actele individuale de violenta.”45 Definitia lui
Mongomery nu separa razboiul de politica si considera razboiul ca fiind o continuare a politicii
cu distictia ca acesta implica folosirea fortei. Mai mult, excluderea revoltelor si episoadelor de
violenta individuala dintre formele de razboi indica un caracter colectiv si organizat al

42
James E. DOUGHERTY and Robert L. PFALTZGRAFF, JR, Contending Theories of International
Relations: A Comprehensive Survey, p. 127
43
Carl von CLAUSEWITZ, On War, http://www.gutenberg.org/etext/1946, site accessed November 18, 2008
44
Antoine Henri Baron de JOMINI, Art of War, translated by Capt. W. P. CRAIGHILL and Lieut. G. H.
MANDEL, 1862, p.13 http://www.gutenberg.org/etext/13549, site accessed November 19, 2008
45
Lord MONTGOMERY, Field Marshal Viscount of Alamein, A Concise History of Warfare Hertfordshire,
Wordsworth Editions Ltd. 2000, p. 11
razboiului. Razboiul este, prin urmare, o forma oraganizata si rationala de violenta care opune
comunitati de indivizi extinse din punct de vedere numeric. Mai mult, aceasta definitie ofera un
indiciu despre natura razboiului, acea natura care separa razboiul de alte forme de conflict si
violenta precum si de pace, distinctie facut pentru prima oara de catre Thomas Hobees in “
Leviathan”:

“ Caci razboiul nu consta doar in batalie sau actul de a lupta; ci si intr-o perioada de
timp in care dorinta de batalie e suficient urzita si cunoscuta; asadar notiune de Timp ar trebui
luat in considerare cand se face vorbire despre natura razboiului; ca si atunci cand se face
vorbire despre natura Vremii. Caci natura vremii rele nu consta in una sau doua averse de
ploaie ci in inclinatia de a lega mai multe zile rele impreuna. La fel si natura razboiului nu
consta in lupta efectiva; ci in dispozitia cunoscuta catre asta si lipsa asigurarilor de contrariu.
Restul vremurilor sunt de pace.”46

Razboiul nu ar trebui redus la lupta propriu-zisa ci reprezinta mai curand o stare de


(“dispozitie”) in care conflictul si ivergentele politice sunt rezolvate mai curand prin folosirea
fortei decat prin mijloace pasnice – dupa cum sustine Hobbes. Razboiul difera de pace dar si de
alte orme de conflict prin faptul ca in razboi exista o folosire rationala si organizata a fortei in
scopul obtinerii unor foloase politice si rezolvari unor conflicte politice. Razboiul este la
origine o actiune politica si deriva din politica pri urmare, este ghidat de vointa politca. Relatia
dintre razboi si politica a fost accentuata si in scrierile lui Raymond Aron care scrie ca “
razboiul este o actiune politica; el se naste dintr-o situatie politica.” 47 Razboiul este de
asemenea o confruntare e vointelor, conditia de victorie intr-un razboi fiind Ca actiune politca,
razboiul reprezinta un joc cu miza mare unde fiecare trebuie sa calculeze riscurile implicate
intr-o asemenea intreprindere si sa actioneze, conform circumstantelor care rezulta dintr-o
asemenea situatie, cu mult curaj si in acelasi timp cu prudenta din cauza pericolelor inerente
unei asemene intreprinderi.48 Ca actiune politica, razboiul reprezinta un joc de miza mare, in
fiecare participant trebuie sa calculeze riscurile implicate intr-o asemenea intreprindere si sa
actioneze, in cornformitate cu circumstantele care se ivesc dintr-o astfel de situatie, cu

46
Thomas HOBBES, Leviathan, Oxford, Clarendon Press 1909, p. 96, e-book
http://oll.libertyfund.org/EBooks/Hobbes_0161.pdf, site accessed December 12, 2008
47
Raymond ARON, Peace and War: A Theory of International Relations, translated by Richard Howard and
Annette Baker Fox. New York, Doubleday & Company, Inc., 1966, p. 23
48
Raymond ARON, Peace and War: A Theory of International Relations, translated by Richard Howard and
Annette Baker Fox. New York, Doubleday & Company, Inc., 1966, p. 23
indrazneala si in acelasi tmp cu prudenta, din cauza riscurilor inerente comportate de un astfel
de demers.49

Ca sa rezumam, razboiul este considerat un act de violenta organizata, care foloseste forta
pentru a obliga un oponent sa se supuna dorintei unei entitati date. Razboiul e considerat a fi o
actiune politica de un caracter aparte, elementul distinctiv fata de alte actiuni politice fiind
folosirea fortei in obtinerea unui deznodamant favorabil. Razboiul nu este format numai din
lupta sau nu ar trebui amintit ca o simpla actiune militara; ar trebui vazut ca o situatie sau stare
in care partile implicate aleg sa-si solutioneze divergentele existente intre ele prin folosirea
fortei. Razboiul nu ar trebui niciodata separat de scopul sau politic, oricand se intampla acest
lucru, razboiul este transformat intr-un act de violenta necontrala si incontrolabila. Razboiul
apare intre entitati politice ale caror divergente nu pot fi solutionate pe cai pasnice.

Analizand fenomenul razboiului in cartea sa Despre Razboi, Carl von Clausewitz a facut o
distinctie esentiala in ceea ce priveste tipurile de razboi; el a impartit razboiele in doua
categorii, in functie de scopul ce se doreste a fi atins si de mijloacele folosite de catre
combatanti pentru a atinge scopul propus si a sustinut ca exista razboaie limitate si razboaie
nelimitate. Clausezwitz sustinea ca un razboi limitat se poarta pentru atingerea unui scop
limitat, cum ar fi cucerirea unei parti din teritoriul unui inamic 50, extnuand fortele inamice sau
construind operatiuni ofensive pentru a obtine castiguri care sa poata ulterior fi transformate in
avantaje politice.51 Razboiul nelimitat sau absolut a fost definit de catre teoreticianul german ca
fiind, in conformitate cu scopul sau, un razboi in care se urmareste “infrangerea completa a
52
inamicului”, in aceste conditii ne mai existand un “spatiu neutru”, luptele luand sfarsit in
momentul in care unul dintre combatanti este completamente infrant.53 Prin infrangerea
completa a inamicului Clausewitz intelegea trei lucruri: distrugerea fortelor armate, cucerirea
capitalei si scoaterea din joc a principalului aliat al inamicului, daca este pai puternic decat
inamicul insusi.54 Clausewitz a imaginat doua situatii in care infrangerea inamicului ar fi o

49
Ibidem p 22
50
Carl von CLAUSEWITZ, On War, http://www.clausewitz.com/CWZHOME/On_War/Bk8ch07.html site
accessed December 10, 2008.
51
Carl von CLAUSEWITZ, On War, http://www.clausewitz.com/CWZHOME/On_War/Bk8ch08.html site
accessed December 10, 2008.
52
Carl von CLAUSEWITZ, On War, http://www.clausewitz.com/CWZHOME/On_War/Bk8ch02.html site
accessed December 10, 2008.
53
Carl von CLAUSEWITZ, On War, http://www.clausewitz.com/CWZHOME/On_War/Bk8ch03.html site
accessed December 10, 2008.
54
Carl von CLAUSEWITZ, On War, http://www.clausewitz.com/CWZHOME/On_War/Bk8ch04.html site
accessed December 10, 2008.
politica preferabila: atunci cand unul dintre beligeranti este nevoit sa obitna o victorie decisiva
si atunci cand unul dintre beligeranti este obligat sa foloseasca o astfel de forta incat “ sa
concretizeze victoria pana la un punct in care in inamicul nu mai este capabil sa-si regaseasca
echilibrul”.55 Eforturile pe care le depune un combatant, in cazul unui razboi total, nu se opresc
atunci cand se castiga o batalie ci continua pana cand fortele inamice sunt distruse.56

Carl von Clusewitz nu a fost un teoretician al razboiului ci, mai curand, un filozof al
razboiului. El considera razboiul total ca fiind un tip ideal si razboiul limitat ca fiind tipul de
razboi ce va fi cel mai des intalnit in lumea reala. Mai mult, fiind atat teoretician cat practician
in arta razboiului, Clausewitz recunostea faptul ca este foarte posibil ca cineva sa intalneasca
intr-o situatie reala forme ale ambelor tipuri de conflict dar ca ce face in final diferenta intre
cele doua este scopul final umrarit in fiecare dintre cele doua tipuri de confruntari.

Secolul XX a marcat o schimbare a felului in care se poarta razboaiele. Ambele razboaie


mondiale au fost denumite “razboaie totale” datorita magnitudinii lor, scopului urmarit si
cantitatii de violenta si resurse cheltuite in a le purta. Pentru a intelege mai bine noile realitati
ale purtarii razboiului si implicatiile lor, teoreticienii au incercat sa redefineasca razboiul total
pentru al putea cerceta mai usor.

Raymond Aron a identificat cinci caracteristici ale razboiului total, folosind ca exemple cele
doua razboaie mondiale si, intr-o oarecare masura, Razboiul Rece: mobilizare neobosita a
resurselor nationale, obiective nelimitate, lipsa aplecarii catre compromis, folosirea nelimitata
sau aproape nelimitata a fortei militare si o pace dictata.57 Scriitorul francez a identificat cateva
dintre cauzele care au dus la aparitia razboiului total: maturizarea societati industiale care a
permis producerea in masa a armelor si a altor tehnologii necesare razboiului si dezvoltare
regimurilor politice moderne care a permis(regimuri democratice si totalitare) care a permis
mobilizarea intregii societati pentru razboi.58

55
Carl von CLAUSEWITZ, On War, http://www.clausewitz.com/CWZHOME/On_War/Bk8ch04.html site
accessed December 10, 2008
56
Carl von CLAUSEWITZ, On War, http://www.clausewitz.com/CWZHOME/On_War/Bk8ch09.html site
accessed December 10, 2008
57
Raymond ARON, The Century of Total War, Garden City, Doubleday and Company, 1954, pp. 9-32
58
Raymond ARON, The Century of Total War, pp. 20-32. Prin mobilizarea la nivel societal Aron intelege
rectutarile armata dar si mobilizarea altor resurse cum ar fi munca si capacitatile industriale de productie.
Evolutiile in natura razboiului au fost observate si de catre Hans J. Morgenthau care sustinea ca
in secolul XX razboiul a devenit total prin faptul ca populatia civila a fost implicata in activtati
conexe efortului de razboi, prin poportia populatiei civile afectate de purtarea razboiului, prin
proportia populatiei civile care sustinea moral razboiul si, finalmente, prin obiectivul urmarit
de catre conflict.59 Morgenthau a identificat inlocuirea principiilor si normelor morale
dezvoltate in perioada pre-moderna si la care societatea aderase cu ideologiile si nationalismul
ca fiind una dintre cauzele principale in aparitia razboiului total. 60 Aceasta asertiune explica
pana la un punct nivelul extrem de ridicat de violenta ce a caractrizat ambele razboaie
mondiale. In privinta scopurilor nelimitate urmarite in aceste razboaie, ar trebui luata in
considerare puterea in crestere a “statelor-natiune” pentru a obtine o explicatie.

Problema definirii razboiului in termeni care sa fie adecvati pentru o cercetare amanuntita a
fenomenului ramane. Mai ramane intrebarea daca razboiul total este o caracteristica exclusiva a
secolului XX sau daca exista posibilitatea ca astfel de conflicte sa se repete.

O definitie recenta a razboiului total sustine ca “razboiul total este un termen al secolului XX
pentru a descrie un tip de razboi in care tarile sau natiunile isi folosesc toate resursele pentru a
distruge un alt stat sau capacitatea unui alt stat de a duce un razboi”.61 Totusi, aceasta definitite
este prea restransa pentru, in sensul ca ea considera razboiul total ca fiind un fenomen istoric
apartinand exclusiv secolului XX. Este adevarat ca razboiul total a dominat prima jumatate a
secolului XX si, intr-o oarecare masura, Razboiul Rece. Daca ne uitam totusi de mai aproape
vom observa razboaie totale in perioade in care nimeni nu s-ar astepta. Al Treilea Razboi
Punic, care a dus la distugerea Cartaginei, poate fi corect clasificat ca fiind un razboi total:
Romanii au distrus capacitatea Cartaginei de a duce un razboi infrangandu-le armatele dar a si
distrus complet Cartagina, ucigand sau vanzand ca sclavi toti locuitorii sai. In intreprinderea sa
Roma a reusit sa mobilizeze toate resursele sale disponibile si sa le foloseasca pentru a atinge
un scop nelimitat sau total: distrugerea completa a dusmanului si competitorului pentru
hegemonia in bazinul Marii Mediterane. Inaintea romanilor, in Razboiul Peloponesiac, atat
Atena cat si Sparta au incercat sa-si distruga reciproc capacitatile militare pentru a obtine
dominarea asupra cetatilor-stat de pe teritoriul Greciei. Cucerirea Constantinopolului de catre
Imperiul Otoman in 1462 si, pe cale de consecinta, disparitia de pe harta politica a Europei a
Imperiului Bizantin poate de asemenea fi clasificat ca un caz de razboi total. Distrugerea
59
Hans J. MORGENTHAU, Politics among Nations, p. 232.
60
Ibidem, p. 232
61
http://en.wikipedia.org/wiki/Total_war, site accessed December 11, 2008
Imperiilor Inca si Aztec in secolul al XIV-lea de catre conquistadorii spanioli se califica usor
ca fiind un caz de razboi total in ceea ce priveste obiectivele spaniolilor dar si in ceea ce
priveste mijloacele folosite de catre acestia in atingerea acelor scopuri.62 Un alt exemplu in
constituie razboaiele religioase din europa secolului al XVII-lea: in numele credintei si pentru
gloria suveranului au fost investite toate resursele si mijloacele disponibile pentru distrugerea
inamicului.63

In secolul XIX, Razboiul Civil American a luat forma unui razboi civil deoarece ambele parti
si-au mobilizat toate resursele existente pentru efosrtul de razboi. Rezultatul razboiului poate
usor fi calificat ca fiind rezultatul unui razboi total: statele Confederatiei au fost lipsite de
posibilitatea de a purta razboiul iar ele au fost fortate sa se predea neconditionat.64 De
asemenea, in termeni practici, pentru o scurta perioada de timp statele Confederate au incetat
sa existe, teritoriul lor fiind ocupat direct de catre guvernul Statelor Unite.65

Daca din definitia mai sus mentionata eliminam referintele la secolul XX, avem, evident, de-a
face cu un numar de razboaie care se incadreaza in sfera razboiului total – mobilizarea
resurselor si distrugerea inamicului. Se observa de asemenea ca definitia este oarecum limitata
si prin faptul se poate obtine distrugerea completa a inamicului prin implicarea de resurse
limitate. Afirmatia este foarte bine sustinuta de exemplul distrugerii imperiilor Aztec si Incas
de catre conquistadorii spanioli ai lui Cortez si Pizzaro: spaniolii erau in cele mai multe situatii
in inferioritate numerica iar resursele lor erau de cele mai multe ori limitate la un minim,
parand, astfel, ca sansele lor de victorie sunt mici sau chiar inexistente.66 Devine astfel evident
ca este nevoie de o mai buna clasificare pentru a putea explica fenomenul de razboi total.

Roger Chickering a introdus urmatoarea definitie: “ Razboiul total se distinge prin intensitatea
si prin extinderea sa fara precedent. Teatrele de operatiuni imanzesc globul; scara bataliilor
este practic nelmitata. Razboiul total este purtat fara a tine seama de constrangerile morale, ale
cutumei sau ale legilor internationale deoarece combatantii sunt inspirati de ura nascuta din
62
Christopher CLAPHAM, Third World Politics, Madison, WI, University of Wisconsin Press, 1985, p. 13
63
Friedrich SCHILLER, The History of the Thirty Years’ War, translated by the Rev. A.J.W. Morrison,
M.A., e-book by Pensilvania State University, 2000,
http://www2.hn.psu.edu/faculty/jmanis/schiller/30yrswar.pdf, site accessed March 15, 2009, pp. 6-9.
64
Richard W. STEWART (editor), American Military History, Volume I: The United States Army and the
Forging of the Nation, 1775-1898, Washington DC, Center of Military History, 2005, p. 279
65
Woodrow WILSON, “The Reconstruction of the Southern States” in The Atlantic Monthly, Vol. 87, No.
519, (January 1901), p. 7
66
J. H. PARRY, The Age of Reconnaissance: Discovery, Exploration and Settlement, 1450-1650, Berkeley,
CA, University of California Press, 1981, pp. 31-32
ideologiile moderne. Razboiul total nu presupune numai mobilizarea armatelor ci si a intregi
populatii. Cel mai important element definitoriu al razboiului total este, fara dubiu, includerea
nediscriminatorie si deliberata a populatiei civile intre tintele militare legitime”.67 Aceasta
definitie nu include, totusi, obiectivul nelimitat sau total ce se pesupune a fi urmarit in razboiul
total. Mai mult, include prezenta ideologiilor moderne ca si conditie a razboiului total desi, in
cazuri evidente de razboi total ele nu erau prezente: in razboiul Cartaginez, in razboaiele
religioase din secolul XVII si in Razboiul Civil American ideologiile moderne nu existau.
Chickering comite o eroare cand pune accentul pe includerea civililor pe lista tintelor legitime
deoarece el doreste sa inlocuiasca un criteriu al obictivului nelimitat prin aceasta conditie.
Mobilizarea resurselor, intensitatea luptelor, teatrele extinse de operatiuni si nerespectarea
legilor internationale sunt elemente necesare dar insuficiente in definirea si calificarea unui
razboi ca fiind total. Obiectivul politic urmarit intr-un razboi nu ar trebui separat sau dat uitarii
in favoarea mijloacelor implicate pentru a implini acel obiectiv. Daca un razboi este, teoretic
sau practic, separat de obiectivul sau politic acel razboi devine un simplu act de violenta
orgnizata, fara un sfarsit concludent. In practica, un astfel de razboi ar duce la dezastre iar in
teorie face intelegerea razboiului ca fenomen politic, social si militar, imposibila.

O definitie a razboiului total ar trebui formulata astfel incat sa permita crearea si testarea de
ipoteze privitoare la acest complex fenomen. Mai mult, aceasta definitie trebuie sa tina cont de
evolutia razboiului si sa nu limiteze intinderea fenomenului de razboi total la secolul XX.
Aceasta definitie trebuie sa tina cont de obiectivul razboiului dar si de mijloacele folosite
pentru a le atinge tinand totusi cont, in principal, de obiectivul politic, deoarece deoarece acesta
este cel care face diferenta intre razboiul total si cel limitat.

Razboiul total ar trebui inteles ca “un tip de razboi in care inca de la inceputul ostilitatilor sau
treptat, cel putin unul dintre actorii implicati are ca obiectiv final sau atinge acest obiectiv din
intamplare, distrugerea ireversibila a capacitatii adversarului de a supravietui.” 68 In termeni
operationali, razboiul total poate fi definit ca “tipul de conflict armat […] in care strategia,
tactica si tehnologia sunt folosite frecvent, deliberat si la scara mare pentru a distrugele

67
Roger CHICKERING, “Introduction” in Manfred F. BOEMKE, Roger CHICKERING and Stig FORSTER
editors, Total War: The German and American Experiences, 1871-1914 Cambridge: Cambridge University
Press, 1999, p. 30
68
Florin DIACONU, “Război clasic şi război total în secolul al XX-lea”, teza de doctorat in Stiinte Politice ,
Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti, lucrare nepublicata, coordonator: Prof. Dr. Daniel Barbu,
p. 69
elementele de putere ale unui sau mai multor inamici ”.69 Aceste definitii iau in calcul
obiectivele urmarite in razboiul total si mijloacele folosite pentru a atinge acele obiective intr-o
maniera ce permite ce permite, in mod clar, atat intelegerea teoretica a razboiului total dar si
dezvoltarea de cercetari ulterioare. Spre deosebire de alte definitii, aceasta definitie nu leaga
razboiul total de o anumita perioada de timp si nici nu pune accentul pe o anumita variabila.

Exista, in orice caz, o tensiune inerenta intre teorie si practica teoria fiind ceea care foloseste ca
o “ lanterna puternica intr-o camera intunecata: desi nu poate lumina fiecare coltisor si
crapatura, de cele mai multe ori, foloseste ca o excelenta unealta pentru a naviga pe langa
colturile intunecate”.70 In consecinta, trebuie sa recunoastem ca uneori faptele aproximeaza
previziunile teoretice mai curand decat sa se potriveasca perfect in tiparele propuse de o
anumita teorie. Definitiile razboiului total mentionate mai sus nu stabilesc o cale de analiza
restransa sau fixa a fenomenului ci, mai curand, contituie o baza flexibila ce ajuta la stabilirea
concluziei ca studiul razboiului total este departe de a fi o stiinta exacta sau o intreprindere
limitata la o anumita perioada istorica. Razboiul este subiect al schimbarii, schimbare
determinata de o relatie complexa intre teorie, practica si tehnologia razboiului.

In concordanta cu toate aceste definitii, caracteristicile distinctive ale razboiului total sunt
obiectivul urmarit in razboi si mijloacele folosite pentru a atinge acel obiectiv, cu un accent
plasat pe cel dintai. Ca rezultat, este posibil sa avem de-a face cu un razboi total din punctul de
vedere al obiectivului politic dar care sa presupuna implicarea unui numar limitat de resurse in
atingerea acestuia. Spre exemplu, putem discuta despre cazul Celui De-al Doilea Razboi din
Golf , in care, Statele Unite ale Americii si aliatii lor nu au fost in situatia de a implica in lupta
toate mijloacele de care dispuneau, au evitat pe cat posibil victimele in randul civililor si s-au
concentrat pe fortele militare si paramilitare irakiene. In esenta, SUA aveau nevoie, pentru a-si
atinge obiectivul politic in Irak, sa distruga fortele armate irakiene, lasand, pe cat posibil
intacte infrastructura si populatia civila. O astfel de situatie este descrisa si in cazul razboiului
total, cand unul dintre oponenti are nevoie sa distruga una dintre ramurile puterii inamice
pentru a-si atinge scopul politic.

69
Florin DIACONU, “Război clasic şi război total în secolul al XX-lea”, teza de doctorat in Stiinte Politice ,
Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti, lucrare nepublicata, coordonator: Prof. Dr. Daniel Barbu,
p. 85
70
John J. MEARSHEIMER, The Tragedy of Great Power Politics, p. 11
Pentru a purta un razboi, orice fel de razboi, o entitate are nevoie de o strategie. Strategia aduce
baza necesara purtarii razboiului si reprezinta legatura intre pliticile unui stat si aplicarea fortei
militare. Pe cale de consecinta, strategia a fost definita ca “folosirea fortei armate si, prin
urmare, obiectivele politice ale razboiului”.71 Rolul strategiei este de a “pune la dispozitia
statului cai de a maximiza castigurile pozitive si a minimiza sansa unor deznodaminte negative
atunci cand statul se misca printr-un mediu complex si schimbator catre viitor”.72 Mai mult, asa
cum Clausewitz sublinia ca “ razboiul este o continuare a politicii cu alte mijloace”, scopul
politic domina strategia iar aceasta reprezinta o expresie a scopului politic de catre guvern in
politica internationala si/sau in razboi.73 In analiza strategiei trebuie stiut ca aceasta este
ierarhizata si impartita conform intereselor statului, pentru a asigura controlul politic general
asupra formularii strategiei, pentru a asigura o definire adecvata a interesului national si a
asigura aplicarea coeziva si coerenta a politicilor dorite.74 In aceste conditii, putem considera ca
exista patru niveluri de strategie: strategia generala(“the grand strategy”), strategia de
securitate nationala, strategia militara nationala si strategia teatrelor(de operatiuni). Strategia
generala este o strategie atotcuprinzatoare, care rezuma viziunea nationala pentru dezvoltarea,
aplicarea si coordonarea tutror elementelor de putere nationala pentru indeplinirea obiectivului
strategic general: securitate nationala, prosperitate economica si promovarea valorilor
nationale.75 Strategia nationala de securitate reprezinta de a dezvolta, aplica si coordona
instrumentele puterii nationale(diplomatice, economice, militare si informationale) pentru a
atinge obiectivele ce contribuie la securitatea nationala.76 Strategia militara nationala este arta
si stiinta de a distribui si aplica puterea militara pentru obtinerea obiectivelor nationale atat pe
timp de pace cat si pe timp de razboi.77 Strategia teatrelor reprezinta arta si stiinta de a dezvolta
concepte strategice integrate si tipare de actiune pentru a asigura indeplinirea obiectivelor de
securitate la nivel national, de alianta sau coalitie prin folosirea fortei, amenintarea cu folosirea
fortei sau prin operatiuni care nu implica folosirea fortei intr-un anumit teatru de operatiuni. 78
In analiza asupra strategiei SUA in Al Doilea Razboi din Golf voi privi nivelurile de strategie
mentionate anterior.

71
Peter PARET, “Introduction” in Makers of Modern Strategy: from Machiavelli to the Nuclear Age, editors
Peter PARET, Gordon A. CRAIG and Felix GILBERT, Princeton: Princeton University Press, 1986, p. 3
72
Harry R. YARGER, Strategic Theory for the 21st Century: The Little Book on Big Strategy,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pdffiles/PUB641.pdf, site accessed January 17, 2009 p. 3.
73
Ibidem, p. 7.
74
Ibidem, p. 10.
75
Ibidem, p. 11.
76
Idem
77
Idem
78
Idem
In termeni de strategie, un razboi total necesita o startegie totala. Conform lui Raymond Aron,
o startegie totala este acea strategie care tinteste cucerirea decisiva a fortelor armate inamice,
pentru a dicta o pace victorioasa inamicului dezarmat.79 O strategie totala, conform definitiei
lui Aron, necesita distrugerea capacitatilor inamicului de a purta un razboi in mod eficient si
impunerea unei paci dictate, care exclude orice fel de compromis(“capitulare
neconditionata”).80 Aceasta definitie se aliniaza scopului anterior mentionat al razboiului total,
asa cum a fost el definit.

Pentru a trage concluziile acestei sectiuni a capitolului ar trebui sa avem in vedere urmatoarele:

1. Razboiul reprezinta o actiune politica in care forta este folosita pentru a obliga
oponentul sa indeplineasca dorinta unei anumite entitati. Razboiul este purtat pentru un
obiectiv politic si inceteaza atunci cand obiectivul este atins.
2. Razboiul total este o specie de razboi prin care o anumita entitate tinteste distrugere
fara putinta de reparatie a unuia sau mai multor elemente de putere ale inamicului cu scopul de
a-l obliga(pe inamic) sa indeplineasca vointa acelei entitati.
3. Strategia reprezinta legatura intre actiune politica si actiune politica. Strategia
reprezinta arta si stiinta de a aplica, dezvolta si coordona resursele in scopul indeplinirii
obiectivelor politice.

3. Un cadru de analiza

Dupa cum am mentionat in introducerea la aceasta lucrare, voi analiza Al Doilea Razboi din
Golf printr-o dubla perspectiva, cea a realismului politic si cea a razboiului total, pentru a-mi
demonstra ipoteza. Este, asadar, nevoie de un cadru de analiza pentru a integra cele doua
perspective si a face ca rezultatele acestei cercetari sa aduca un rezultat cu insemnatate. Un
cadru de analiza care foloseste atat realismul politic cat si teoriile razboiului total nu separa
razboiul de implicatiile sale politice si permite o analiza temeinica a subiectului in cauza.

Voi folosi, asadar, realismul pentru a clarifica urmatoarele aspecte: in primul rand, care a fost
rationalitatea razboiului, ce au sperat SUA sa obtina prin cucerirea Irakului si eliminarea
regimului Hussein, de ce a fost ales Irakul ca o tinta si relevanta pe care acest stat o avea in

79
Raymond ARON, Peace and War: A Theory of International Relations, p.30
80
Ibidem, pp 26-27
politica externa a SUA in zona Orientului Mijlociu. Aceasta partea va avea in vedere, practic,
partea politica a razboiului.

Pentru a stabili daca Al Doilea Razboi din Golf se califica drept razboi total voi lua in
considerare obiectivul urmarit de catre SUA in razboiul impotriva Irakului, ce elemnte de
putere au tintit Statele Unite in Irak, mijloacele folosite si, in final, ce fel de pace a incheiat
razboiul.

Capitolul II
Strategia Generala a SUA, Orientul Mijlociu si Irakul

Al doilea capitol al acestei lucrari priveste strategia generala a SUA de dupa 11 Septembrie
2001 si implicatiile acesteia in orientul mijlociu in general si in Irak in particular. Pentru a
intelege implicatiile strategiei generale americane in Orientul Mijlociu dupa 2001, noua
strategie generala (cea de dupa 2001) ca fi pusa in contrast cu cea veche. Vor exista referiri la
implicari anterioare ale SUA in regiune pentru a sublinia importanta Orientului Mijlociu in
strategia generala a SUA dar si pentru a oferi o explicatie istorica si geopolitica pentru
scopurile strategice ale SUA in aceasta zona. Scopul acestui capitol este de a clarifica
urmatoarele puncte: care au fost scopurile strategiei generale a SUA in Orientul Mijlociu, in
general, si in Irak, in particular, dupa 2001 si cum difera ele de cele anterioare, care era
importanta Irakului in strategia generala a SUA legata de zona Orientului Mijlociu si daca noua
strategie generala americana(cea de dupa 2001) pune bazele unui razboi total. Pe cale de
consecinta, capitolul este impartit in patru sectiuni: prima sectiune va fi o scurta trecere in
revista a politici americane fata de Orientul Mijlociu in general, a doua sectiune va analiza
politica externa a SUA fata de Irak inaintea razboiului din 2003, a treia sectiune se va ocupa de
strategia generala a SUA dupa 11 Septebrie 2001 si implicatiile acesteia in Orientul Mijlociu,
in tmp ce a patra sectiune este dedicata concluziilor.

1. Statele Unite si Orientul Mijlociu: Consideratii Istorice si Geopolitice

Aceasta sectiune va trata rolul avut de Orientul Mijlociu in politica externa a SUA. Va consta
intr-o scurta expunere a unor fapte istorice si interese poltice relevante in stabilirea rolului avut
de Orientul Mijlociu in strategia generala a SUA, incepand cu 1945 si continuand pana in
2003.

Orientul Mijlociu este definit in termeni geopolitici: in termeni geografici este format din
partea de Vest a Asiei si include Peninsula Arabica, Israelul, Libanul, Siria, Turcia, Iranul,
Afganistanul, Pakistanul, Uzbekistanul, Tadjikistanul, Kirgistanul si Armenia.81 Din punct de
vedere politic si cultural se poate vorbi despre o regiune mult mai vasta care ar include Egiptul,
tarile Magrebului si Sudanul, zona definita din punct de vedere geopolitica drept Orientul
Mijlociu Largit.82

Din punct de vedere geopolitic, Orientul Mijlociu este important deoarece are rolul uni liant
intre bazinul Mediteranean, Africa si Asia. In consecinta, cine controleaza Orientul Mijlociu isi
poate proiecta puterea si influenta in Asia, Africa si Europa. Mai mult, incepand cu 1869,
bazinul Mediteranean si Oceanul Indian sunt legate de Canalul Suez, facand comunicatiile intre

81
http://worldatlas.com/webimage/countrys/me.htm, site accessed February 10, 2009.
82
http://www.meib.org/documentfile/040213.htm, site accessed February 10, 2009
Europa si Asia mult mai usoare si rapide, permitand in acelasi timp un mai rapid transport al
bunurilor si o mult mai eficienta proiectare a puterii dinspre Europa spre Asia. Orientul
Mijlociu este important si din punct de vedere economic prin faptul ca detine cele mai mari
rezerve cunoscute de petrol din lume: aproape 800 de miliarde de barili de petrol.83

In ciuda bogatiei in petrol regiunea Orientului Mijlociu s-a confruntat si se confrunta cu


probleme economice.84 Din punct de vedere politic regiunea a fost caracterizate de instabilitate
si conflicte inca de la aparitia statelor moderne in acea regiune, la sfarsitul Primului Razboi
Mondial.85 Aceasta instabilitatea a rezultata, pe de-o parte, din aparitia unor ideologii poltice
radicale(cum ar fi pan-Arabismul si fundamentalismul Islamic) si, pe de alta parte, din anumite
probleme mai vechi(un bun exemplu fiind rivalitatea dintre dinastia Al Saud si dinastia
Hashemita pentru controlul regiunii), din rivalitatea etnica dintre Arabi si Iranieni(persani) dar
si din cea religioasa dintre Siiti si Suniti.86

Statele Unite ale Americii au fost pentru prima data implicate in direct in treburile Orientului
Mijlociu la inceputul secolului al XX-lea, intre 1801 si 1805, in ceea ce a ramas cunoscut in
istorie ca “Primul Razboi Barbar”.87 Regiunea in intregul sau a devenit una dintre prioritatile
SUA in 1954 cand Regatul Arabiei Saudite si Statele Unite ale Americii au pus in aplicare un
angajament informal prin care Regatul intra sub protectia SUA, in schimbul accesului la
vastele sale rezerve de petrol.88 Totusi, parteneriatul dintre SUA si Arabia Saudita nu poate fi
judecat in termenii simplisti ai schimbului petrol-securitate deoarece ambele state impartaseau
scopuri si interese comune legate de restrangerea influentei Sovietice in zona. 89 Parteneriatul
facea parte dintr-un plan mai larg de inlocuire a influentei britanice in zona cu cea americana,
inlocuire cauzata de slabiciunea generala a Marii Britanii dupa Al Doilea Razboi Mondial si
decaderea imperiului sau colonial.90
83
http://www.eia.doe.gov/pub/oil_gas/petroleum/analysis_publications/oil_market_basics/Sup_image_Reserv
es.htm, site accessed site accessed February 10, 2008, data relevant for 2005
84
Graham E. FULLER, The Youth Factor: The New Demographics of the Middle East and the Implications
for U.S. Policy, The Brookings Project on U.S. Policy Towards the Middle East,
http://www.brookings.edu/fp/saban/fuller20030601.pdf, site accessed February 10, 2008, p. vi and pp. 16-17.
85
Efraim KARSH, “Why the Middle East Is So Volatile?” http://www.meforum.org/article/51, Middle East
Quarterly, Vol. 7, No. 4.
86
Ibidem
87
http://www.globalpolicy.org/empire/history/interventions.htm, site accessed February 10, 2009
88
Andrew J. BACHEVICH, “The Real World War IV” The Wilson Quarterly, Vol. 29, No.1, Winter 2005, p.
40
89
Rachel BRONSON, Thicker than Oil: America’s Uneasy Partnership with Saudi Arabia, Oxford, New
York, Oxford University Press 2006, pp. 2-3
90
Peter CALVOCORESSI, Politica Modiala dupa 1945, traducere de Simona Ceausu, Bucuresti, Editura
Allfa 2000, p. 341
Odata cu inceputul Razboiului Rece, Orientul Mijlociu a devenit un spatiu important al
rivalitatii dintre cele doua super-puteri, atat SUA cat si Uniunea Sovietica concurand pentru
influenta si putere in aceasta regiune.

In anii ’50, cand Razboiul Rece se afla in prima sa perioada fierbinte, Statele Unite au urmarit
atingerea a doua scopuri aparent incompatibile: pe de-o parte au cautat sa elimine prezenta
britanica in zona iar pe de alta parte au cautat sa foloseasca ramasitele fostului Imepriu
Colonial Britanic pentru a crea o structura prin care sa restranga expansiunile Sovietice
viitoare.91 Implicarea SUA in regiune se baza deja pe criteriul “economiei de forte”, cu un
profil discret al prezentei Americane in regiune si cu interventii directe doar in situatii in care
acestea erau considerate inevitabile.92 Politica externa a SUA in regiune avea ca principale
coordonate mentinerea stabilitatii politice a regiunii, accesul la vastele rezerve de petrol, pacea
si oprirea URSS din a-si extinde influenta in aceasta zona a lumii. Statele Unite au sustinut
apararea natiunilor locale, au pus in scena numeroase operatiuni sub acoperire si au pus la
punct organizatii de aparare colectiva.93

Statele Unite au inceput sa preia rolul dominant in regiune al Marii Britanii in 1953, cand a
organizat o lovitura de stat pentru a-l inlatura de la putere pe premierul comunist al Iranului,
Dr. Mohammed Mossdecq, alea carui actiuni amenintau intreaga balanta de putere in regiune.
Exista ca actiunile sale(nationalizarea industriei lucrative a petrolului) si sprijinul primit de
Iran din partea comunistilor iranieni vor aduce Iranul in sfera de influenta Sovietica.94

Poliica crearii unei organizatii de securitate bazate pe securitate colectiva in Orientul Mijlociu
nu a avut foarte mult succes deoarece majoritatea statelor arabe din regiune au considerat acest
fel de organizatie ca un intrument pentru apararea intereselor occidentale in zona, respingan
aceasta intiativa inca de la bun inceput. Oraganizatia de Aparare a Orientului Mijlociu (The
Middle Eastern Defense Organization – MEDO) care a esuat in a se materializa si a fost
inlocuit cu Pactul de la Bagdad, o initiativa Americana menita a aduce impreuna puterile
Occidentale( SUA si Marea Britanie) si un grup de tari arabe format din Irak, Turcia, Pakistan

91
Henry KISINGER, Diplomatia, traducere Mircea Stefancu si Radu Paraschivescu, Bucuresti, Editura BIC
ALL, 2002, p. 460
92
Andrew J. BACHEVICH, “The real World War IV”, p. 40
93
Ibidem, p. 41
94
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, pp. 407-410
si Iran.95 Aceasta intiativa a intampinat o rezistenta hotarat din partea altor state arabe din
regiune ca Arabia Saudita, Egipt si Siria.96 Unele state din regiune(in special Egiptul si Siria)
aflate in trecut sub protectorat Britanic si Francez priveau SUA ca pe un alt stat Occidental
care nu dorea decat sa-si impuna dominatia asupra regiunii, alegand, din acest motiv, URSS-ul
ca aliat pentru a ecilibra balanta puterii in regiune dar si in schimbul ajutoarelor economice. 97
Acest lucru s-a intamplat in ciuda faptului ca, la inceput, Egiptul dorea sa profite de pe urma
pozitiei SUA in regiune pentru a-si consolida propria economie si putere.98

Sarcina de a mentine stabilitatea politica in regiune a fost inca una dintre sarcinile dificile
asumate de catre Statele Unite. Se poate spune ca era dificil deoarece sfarsitul celui de-Al
Doilea Razboi Mondial a adus cu sine sfarsitul imperiilor coloniale europene in regiune iar
fostele state supuse isi cautau independenta. Acest proces a inceput in 1945 si s-a sfarsit in
1971, odata cu declararea formala a independentei de catre statele mici din Golful Persic. 99 Din
punct de vedre politic, aceasta perioada a adus cu sine nasterea pan-arabsimului si a dus la
reevaluarea vechilor rivalitati dintre statele arabe sau dintre familiile lor conducatoare. Spre
exemplu, Egiptul si Irakul isi doreau in anii ’50 sa domine regiunea dar intre ele exista si o
disputa mai vechele, legata de controlul asupra locurilor sfinte ale Islamului, Mecca si
Medina.100 Un alt exemplu de instabilitate politica era rivalitatea dintre modernisti si
traditionalisti, ca si disputa mai veche dintre musulmanii Siiti si musulmanii Suniti. 101
Mentinerea pacii si stabilitatii intr-un astfel de mediu tensionat necesita si inca mai necesita un
veritabil numar de echilibristica politica din partea SUA. In cautarea stabilitati, Statele Unite
au devenit din ce in ce mai suspicioase la adresa regimului secular-populist al lui Nasser(in
Egipt) dar si la adresa regimurilor nationaliste din tarile arabe sau Iran102, preferand sa sustina
statele ale caror ambitii politice nu erau atat de vaste, desi, aceste state nu erau intotdeauna
conduse de regimuri democratice.

Un moment de cotitura in politica externa a SUA fata de Orientul Mijlociu a venit in 1956, in
timpul crizei Suezului. Ca raspuns la nationalizarea canalului Suez de catre Egiptul condus de

95
Ibidem, p. 411
96
Ibidem, pp. 353-355
97
Ibidem, p. 356
98
Henry KISINGER, Diplomatia, p. 459
99
Bernard LEWIS, The Middle East, New York, N.Y., Touchstone, 1995, pp. 357-358
100
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, pp. 340-341
101
Bernard LEWIS, The Middle East, p. 359
102
Usama MAKDISI, “Anti-Americanism in the Arab World: An Interpretation of a Brief History”, Journal
of American History, Vol. 89, No.2, September 2002, p. 539
Nasser, Franta, Marea Britanie si Israelul au planuit invazi Egiptului, pentru a rasturan
guvernul acestei tari si a recastiga controlul asupra canalului.103 Statele Unite au fost nevoite sa
intervina si sa condamne actiunea Frantei si Marii Britanii, deoarece URSS-ul amenintase ca in
cazul in care actiunile ostile la adresa Egiptului nu vor inceta isi va folosi arsenalul nuclear
impotriva statelor Occidentale.104 Criza Suezului a insemnat ca Orientul Mijlociu devenise
„terenul de joaca” a doua super-puteri si ca fostii stapani ai regiuni, Franta si Marea Britanie,
devenisera acum doar actori secundari in marele joc al Razboiului Rece.

Unul dintre pilonii politicii externe a SUA in privinta Orientului Mijlociu si un aspect
controversat al acestei politici este sprijinul acordat de catre Statele Unite statului Israel. SUA
au sustinut crearea statului Israel in 1945 cu intentia de a da evreilor de pe intreg cuprinsul
Europei o casa, avand in vedere deznodamantul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si al
Holocaustului.105 In 1948 Statele Unite recunosc existenta de facto a statului Israel, exemplu lor
fiind urmat la scurt timp si de catre Uniunea Sovietica.106 Formarea statului Israel a fost
indelung contestat de catre statele arabe din Orientul Mijlociu, care au si purtat patru razboaie
majore cu statul nou-format in 1949, 1956, 1967 si 1973; in ciuda eforturilor acestor state si
sprijinului primit de ele din partea URSS Israelul a administrat infrangeri severe inamicilor
sai.107 Israelul a devenit o piesa de baza in politica americana in Orientul Mijlociu in timpul
Razboiului Rece incepand cu Razboiul de 6 Zile din 1967 atunci cand a reusit sa castige un
razboi prin intermediari, impotriva aliatilor URSS din regiune, Egipt si Siria, estompand
ambitiile sovietice in regiune.108 In cadrul delicatei balante de putere a Orientului Mijlociu,
existenta statului Israel a prevenit ascensiunea unui stat arab puternic care sa-si asume rolul de
hegemon in regiune.109 Ar trebui retinut si faptul ca parteneriatul americano-israelian nu a avut
la baza doar considerentele strategice ci si considerente de ordin moral si emotional.

Suportul neconditionat acordat de SUA Israelului s-a dovedit a fi o mare problema atunci cand
era vorba despre relatiile dintre Statele Unite si tarile arabe din regiune. Din punct de vedere
politic, perceptia de sustinere neconditionata acordata de catre SUA statului Israelian aliat

103
Henry KISINGER, Diplomatia, pp. 470-473
104
Ibidem, pp. 474-479
105
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, pp. 342-349
106
Bernard LEWIS, The Middle East, p. 363
107
Ibidem, p. 367
108
John J. MEARSHEIMER and Stephen M. WALT, “The Israel Lobby and U.S. Foreign Policy”
http://ksgnotes1.harvard.edu/Research/wpaper.nsf/rwp/RWP06-011/$File/rwp_06_011_walt.pdf, p. 4
109
Walter Russell MEAD, “An American Grand Strategy: The Quest for Order in a Disordered World”,
World Policy Journal, Vol. 10, No. 1, Spring 1993, p. 30
poate fi considerata un calcai al lui Ahile pentru politica externa americana fata de statele arabe
si musulmane din Orientul Mijlociu. Aceasta sustinere a condus la faimoasa criza a petrolului,
care a erupt in 1973, dupa Razboiul de Yom Kippur, atunci cand statele OAPEC(Organization
of Arab Petroleum Exporting Countries in traducere – Oragnaizatia Statelor Arabe
Exportatoare de Petrol) au crescut pretul titeiului si au oprit pentru o scurta perioada de timp
livrarile catre SUA.110 Mai mult, actiunile si politicile Statelor Unite fata de Israel au instrainat
populatia statelor arabe. Membrii polpulatiei arabe din Orientul Mijlociu au ajuns sa nu aiba
incredere in in SUA si un puternic sentiment anti-american a luat nastere in decursul
timpului.111

Auto-prezentarea americana ca un intermediar cinstit in mediarea conflictului arabo-israelian


nu este luata in serios de catre opinia publica araba din cauza perceptie conform careia SUA
sunt partinitoare in favoarea Israelului. Argumentul care sustine acest punct de vedere spune ca
desi SUA pretind a fi adoptat o pozitie echidistanta in solutionarea conflictului arabo-israelian,
in fapt, Statele Unite favorizeaza Israelul.112 Ca un exemplu asupra acestui perceput dublu-
standard, sustinatorii argumentului mai-sus mentionat readuc in memorie actiunile americane
care au vizat intoarcerea in Israel a evreilor de pe teritoriul URSS si refuzul SUA de a
recunoaste refugiatilor palestinieni de a se intoarce in teritoriile ocupate de Israel, dupa 1967.113
Acest tip de rationament nu ia in calcul eforturile americane de incetare a conflictului arabo-
israelian, cum ar fi acordurile de la Camp David, din1982, care au pus capat starii de razboi
intre Israel si Egipt sau acordurile istorice de la Oslo, dintre Organizatia pentru Eliberarea
Palestinei( OEP- PLO in limba engleza), din 1983. De asemenea, trebuiesc luate in considerare
si esecurile statelor arabe in procesul de pace precum si esecurile lor privind problemele
domestice.114 In cazul conflictului insraeliano-palestinian, spre exemplu, tarile arabe din Golf
au “ facut servicii vocale cauzei palestiniene dar rareori si-au dus la indeplinire promisiunie.
Au stat departe de negocierile de la Camp David si au asteptat fara a face nimic in perioada
premergatoare acordurilor de la Oslo”.115

110
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, pp. 380-381
111
Usama MAKDISI, “Anti-Americanism in the Arab World: An Interpretation of a Brief History”, pp. 552-
556
112
Eric WATKINS, “The Unfolding U.S. Policy in the Middle East” International Affairs, Vol. 73, No. 1,
January 1997, p. 1
113
Mahmood MONSHIPOURI, “The Paradoxes of U.S. Policy in the Middle East”, Middle East Policy, Vol.
9, No. 3, September 2002, p. 68
114
Anthony H. CORDESMAN, “Arab-U.S. Strategic Cooperation: A Net Assessment”, Middle East Policy,
Vol. 9, No. 4, December 2002, pp. 46-48
115
Anthony H. CORDESMAN, “Arab-U.S. Strategic Cooperation: A Net Assessment”, Middle East Policy,
Vol. 9, No. 4, December 2002, p. 49
In anii ’70 prioritatile politicii externe a SUA erau urmatoarele: prevenirea conflictelor armate,
acordarea de sprijin Israelului, acordarea de sprijin regimurilor arabe moderate ca “ o
metereaza in calea fortelor radicale”116, cooperarea economica si ajutorul umanitar pentru
refugiatii din precedentele conflicte armate din regiune.117 Pana in 1979, cele mai notabile
eveniment privind Orientul Mijlciu in decursul acelei decade au fost Razboiul de Yom Kippur,
Criza Petrolului care a lovit imediat dupa razboi, inceputul razboiului civil din Liban in 1975 si
procesului de pace dintre Israel si Egipt. Statele Unite puteau, de asemenea, conta pe un nou
aliat in regiune, Egiptul, care, in 1972, cu un an inainte de Razboiul de Yom Kippur, renuntase
la parteneriatul cu Uniunea Sovietica si, dupa razboi, a ales Statele Unite ca nou partener si
protector.118

Anul 1979 a reprezentat un nou moment de rascruce in politica externa a Statelor Unite fata de
Orientul Mijlociu: Revolutia Islamica din Iran si rasturnarea regimului Shahilor in Iran de catre
suporterii Aiatolahului Siit Ruhollah Khomeini. Revolutia Islamica Iraniana a fost cauzata pe
de-o parte de natura opresiva a regimului Shahilor iar pe de alta parte de esecul modernizari
impuse societatii, altfel traditionale, iraniene, de la varf, de catre Shah.119 Revolotia Islamica a
fost un eveniment capital in Orientul Mijlociu deoarece a reprezentat o rupere de formele
traditionale ale miscarilor revolutionare arabe, caracterizate prin faptul ca erau inspirate de
nationalismul de tip occidental si de Marxism. Conducatorii Revolutiei islamice au folosit
simboluri traditionale ale Islamului pentru a obtine sprijinul populatiei si au respins complet
ideologiile occidentale, fie ele de dreapta sau de stanga, considerandu-le instrumente ale
“raspandacilor necredinciosi”.120 Scopul formal al revolutiei din Iran era “ indepartarea de toate
acumularile straine si necredincioase care fusesera impuse Musulmanilor in perioada de
dominatie si influenta straina si sa restaurarea ordinii islamice, adevarate si divine”.121

Impactul revolutiei din Iran asupra politicii externe a SUA a fost unul major. In primul rand a
eliminat un factor de legatura in strategia americana de restrangere a influentei rusesti si
mentinere a balantei de putere in regiune. In al doilea rand, a adaugat inca o amenintare la
116
Harold H. SAUNDERS, “U.S. Interests and Goals in the Middle East”, MERIP Reports, No. 70,
September 1978, pp. 12-13
117
Ibidem, p. 13
118
Martin MCCAULEY, Rusia, America si razboiul rece, traducere de Mihaela Barba, Iasi, Editura Polirom,
1999, p. 83
119
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, pp. 410-412
120
Bernard LEWIS, The Middle East, p. 377
121
Ibidem, p. 377
adresa intereselor americane si occidentale in regiune, avand in evdere ca noua putere
revolutionara avea intentia de a exporta revolutia in tarile invecinate, unele dintre acestea
avand o importanta populatie siita. Une dintre consecintele imediate ale Revolutiei Islamice a
fost atacarea Ambasadei SUA la Teheran de catre “studenti Islamisti” si luarea prizonieri a
diplomatilor americani de catre nou regim.

In 1982 Israelul a intervenit in razboiul civil care diviza Libanul ai ameninta securitatea
Israelului deoarece, in sudul Libanului, Organizatia pentru Eliberarea Palestinei si alte
organizatii militare isi stablisera baze de operatiuni. Statel Unite au trimis Marina Militara cu
rol de mentinere a pacii si a bombardat bazele teroristilor din Liban. 122 Grupul terorist
Hezbollah a replicat prin comiterea unuia dintre primele atentate sinucigase cu bomba
impotriva Statelor Unite, aruncand in aer cazarma folosita de trupele americane si franceze de
mentinere a pacii din Beirut.123

In 1980, un nou razboi izbucneste in zona Oreientului Mijlociu, de aceasta data, in zona
Golfului Persic, prin invazia Iranului de catre Irak. Razboiul dintre Iran si Irak a durat pana in
1988 cu Statele Unite sustinand ambele parti: pe de-o parte SUA ajutau Irakul din teama ca
Iranul revolutionar sa ameninte delicata balanta de putere existenta in regiune, pe de alta,
americanii ajutau Iranul pentru a obtine eliberarea prizonierilor americani din aceasta tara,
aflati acolo inca de pe vremea Revolutiei Islamice.124 SUA s-au implicat direct in conflict
atunci cand au inceput sa protejeze petrolierele kuwaitiene de posibile atacuri iraniene.
Motivele unei interventii directe au fost multiple: s-a descoperit ca Uniunea Sovietica facuse
deja o propunere Kuwaitului pentru re-pavilionarea petrolierelor sale125; in al doilea rand,
Statele Unite aveau nevoie sa-si reafirme influenta in regiune, diminuata de revolutia din Iran
si retragerea din Liban; in al treilea rand, Iranul isi crescuse prezenta militara in Golf prin
amplasarea unor baterii anti-racheta de provenienta chinezeasca, plasarea extensiva de mine
anti-nava si crearea unei ramuri maritime a Garzilor Revolutionare; in al patrulea si ultimul
rand, deoarece administratia Reagan a ajuns la concluzia ca marina Iraniana nu reprezenta o
amenintare serioasa la adresa marinei americane(US Navy).126 Fortele americane desfasurate in
122
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, pp. 392-393
123
Paul JOHNSON, O Istorie a lumii moderne: 1920-2000, traducere de Luana Schidu, Bucuresti, Editura
Humanitas 2003, p.666
124
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, pp. 417-418
125
Joe STORK, “Reagan Re-Flags the Gulf”, MERIP Middle East Report, No. 148, “Re-Flagging the Gulf”,
September – October 1987, p. 4
126
Anthony H. CORDESMAN and Abraham WAGNER, “Iran-Iraq War 1980-1988”,
http://www.csis.org/media/csis/pubs/9005lessonsiraniraqii-chap09.pdf, site accesat 10 Februarie 10, 2009
golf, formate din 35 de nave, puscasi marini si trupe speciale, au avut rolul unei forte de
descurajare a atacurilor iraniene asupra convoaielor de petroliere care tranzitau Golful Persic
si, in unele ocazii ca forte de interventie asupra unor forte navale iraniene sau instalatii care
constituiau o amenintare pentru navigatie sau atacasera nave in Golf. O fregata americana a
fost grav avariata in urma unui atac aerian irakian in care s-au folosit rachete de tip Exocet;
este inca neclar daca a fost un incident premeditat, in ciuda faptului ca guvernul irakian si-a
prezentat in mod oficial scuzele pentru incident.127

In 1986 aviatia militara si marina Statelor Unite au atacat Libia ca pedeapsa pentru atacul
terorist asupra unui club de noapte din Germania, popular printre soldatii americani.128 In afara
de aceasta serie de interventii directe in razboiul iraniano-irakian si atacurile de pedepsire
impotriva Libiei, Statele Unite au oferit asistenta luptatorilor mujahedini din Afganistan care
purtau un razboi de gherila impotriva invaziei Uniunii Sovietice.

Anii ’80 au adus ascensiunea terorismului islamic fundamentalist organizat in grupari ca


Hezbollah si Hamas. Hezbollah este o grupare terorista libaneza fondata de catr grupurile siite,
care a fost creata in 1982 pentru a lupta impotriva interventiei israeliene in Liban si care avea
ca principal scop crearea unui stat musulman, dupa modelul teocratic al Iranului. Organizatia
primeste sprijin activ si fonduri din partea guvernelor Iranului si Siriei; Hezbollah si-a asumat
responsabilitatea pentru atacul terorist din 1983, asupra cazarmei puscasilor marini americani
din Beirut.129 Hamas reprezinta o aripa a ramurii palestiniene a organizatiei politice radicale
Fratia Musulmana si a fost creat in 1987; scopul sau este crearea unui stat islamic palestinian si
distrugerea statului Israel. Hamas a primit fonduri de la statul iranian, expatriati palestinieni,
cetateni sauditi si diverse alte surse. Gruparea nu a atacat inca in mod direct cetatenii sau
interesele SUA dar nu discrimineaza in atacurile impotriva Israelului, printre vicimele sale
aflandu-se si cetateni ai tarilor occidentale, alaturi de cetatenii israelieni.130 Dezvoltarea
grupurilor teroriste in Orientul Mijlociu a complicat substantial procesul de pace israelino-
palestinian deoarece aceste organizatii tinteau nu numai Israelul ci si miscare seculara
palestiniana- Organizatia pentru Eliberarea Palestinei.

127
Ibidem.
128
Peter Calvocoressi, Politica Mondiala dupa 1945, p. 398.
129
http://www.cfr.org/publication/9155/, site accessed February 10, 2008.
130
http://library.nps.navy.mil/home/tgp/hamas.htm, site accessed February 10, 2008
In 1981 procesul de pace arabo-israelian, gazduit de catre SUA, la Camp David, a primit o grea
lovitura131 prin asasinarea presedintelui egiptean Anwar El-Sadat de catre membrii unei grupari
fundamentaliste radicale( Jihadul Islamic Egiptean), in timpul unei parade militare. Interventia
israeliana in Liban si ciocnirile ulterioare cu Siria au dus la incetinirea procesului de pace in
anii ’80. Conflictul israeliano-palestinian a capatat noi dimensiuni in 1987 cand a inceput
prima Intifada, o rascoala a tinerilor palestinieni impotriva ocupatiei israeliene in Cisiordania si
Fasia Gaza. Miscarea era departe de a fi una spontana, prima Intifada fiind coordonata de la
Tunis de catre conducerea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei.132 Prima Intifada a durat
pana in 1993 cand au fost semnate acordurile de la Oslo intre Israel si Organizatia pentru
Eliberarea Palestinei.

Anii ’80 au fost o perioada dificila pentru strategia generala si politica externa a SUA in
Orientul Mijlociu: pe de-o parte SUA trebuia sa demonstreze ca relativa slabiciune din anii ’70
fata de Uniunea Sovietica disparuse si ca aveau posibilitatea de a garanta o prezenta solida in
regiune, de a oferi protectie aliatilor si de a-si descuraja inamicii. Pe de alta parte, Statele Unite
trebuiau sa dea continuitate eforturilor de a pune capat conflictului arabo-israelian care
cuprindea regiunea. Conflictul din Liban si razboiul dintre Iran si Irak au facut ca SUA sa-si
implice fortele militare in regiune pentru a se asigura ca niciun stat nu are posibilitatea de a
castiga statutul de hegemon regional. Mai mult, conflictul arabo-israelian a pus SUA intr-o
situatie dificila, eforturile sale de a incheia conflictul fiind fiind puse in umbra de perceptia
lumii arabe ca intentia americana este de a avantaja Israelul. Au existat si o serie de succese in
aceasta perioada, cele mai importante fiind formarea unui parteneriat puternic cu Egiptul,
stavilirea ambitiilor Iranului in Orientul Mijlociu si folosirea razboiului din Afganistan pentru a
slabi Uniunea Sovietica. Au existat si esecuri rasunatoare, cum ar fi operatiunea trupelor
speciale, cu numele de cod “Desert One”, prin care se urmarea eliberarea diplomatilor
americani prizonieri in Iran.133

Anii ’90 au adus o serie de schimbari importante in Orientul Mijlociu. Disparitia comunismului
in Europa si caderea Uniunii Sovietice, in 1991, insemnau ca Statele Unite raman singura mare
putere din regiune. Victoria rapida din Primul Razboi din Golf(1991) a confirmat statutul de

131
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, p. 390
132
http://www.palestinefacts.org/pf_1967to1991_intifada_1987.php site accessed February 11, 2008
133
Vasile SOARE, Fortele speciale. Comandouri aeropurtate in actiune, Bucuresti, Editura Ziua 2002, pp.
244-249.
prima putere a lumii, nu numai in Orientul Mijlociu ci si in intreg sistemul international,
aducand SUA in pozitia de invingator in Razboiul Rece.

Pe 2 august 1990, Irakul isi invada micul vecin, Kuwait, intr-o miscare care a uimit intreaga
lume. Statele Unite au organizat o larga coalitie, incluzand mai multe state arabe ca Egipt, Siria
si Arabia Saudita, alaturi de puteri occidentale ca Franta, Marea Britanie, Italia si Olanda.
Interventia a fost aprobata de catre Consiliul de Securitate al ONU iar fortele Coalitiei au
inceput razboiul pentru eliberarea Kuwaitului, in noaptea de 15 ianuarie 1991, dupa ce toate
eforturile diplomatice esuasera. Razboiul a durat sase saptamani, timp in care fortele irakiene
au fost concludent infrante si Kuwaitul a fost eliberat.134 In perioada urmatoare conflictului,
armele de distrugere in masa detinute de Irak au fost, teoretic, scoase din uz de catre inspectorii
ONU si, pana la cel de-Al Doilea Razboi din Golf, a existat un embargo economic si militar
ONU asupra Irakului. Mai mult, au fost impuse zone de interdictie a zborurilor, atat in nordul
Irakului cat si in sud, pentru a-l impiedica pe Saddam Hussein sa pedepseasca populatia kurda
si pe cea siita aflate in acele zone dar si pentru a preveni amenintari ulterioare ale Irakului
impotriva vecinilor sai.135 Dupa sfarsitul efectiv al Primului Razboi din Golf, Statele Unite au
mentinut o prezenta armata in Golful Persic prin stationarea a 4500 de soldati in Arabia
Saudita.136

In 1993, dupa indelungi eforturi, dimplomatia SUA a reusit sa intermedieze un acord intre
Israel si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei prin semnarea tratatelor de la Oslo. In 1995 a
fost facut un nou pas in procesul de pace israliano-palestinian prin cedarea controlului, de catre
Israel, asupra sase orase si catorva sute de sate din Cisiordania, catre Atoritatea Nationala
Palestiniana.137 Cu toate acestea, procesul de pace a primit o lovitura puternica atunci cand
premierul israelian, Yitzhak Rabin, a fost asasinat de catre un israelian de extrema dreapta, in
timpul unui miting, la Tel Aviv, pe 4 noiembrie 1995.138 Cu toate acestea, procesul de pace a
continuat dar s-a confruntat cu multe provocari, de la neincredere reciproca, la stabilirea unui
statut pentru Ierusalim, la ingrijorarea Israelului privind securitatea in Fasia Gaza si
Cisiordania, la problemele legate de statutul refugiatilor palestinieni si dipsuta asupra fostelor

134
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, pp. 419-426.
135
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/1175950.stm, site accessed February 11, 2008
136
Alain GRESH, “Saudi Arabia: Radical Islam or Reform”, Le Monde diplomatique,
http://mondediplo.com/2003/06/03gresh, site accessed February 12, 2006.
137
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, p. 401.
138
Walter LAQUEUR, “Postmodern Terrorism”, http://www.fas.org/irp/news/1996/pomo-terror.htm, site
accessed February 12, 2008
asezari israeline. Procesul de pace a fost incetinit de atacurile teroriste sinucigase efectuate de
catre grupuri islamice fundamentaliste ca Hamas, Jihadul Islamic si Brigazile Martirilor Al-
Aqsa, “coordonate pentru a coincide cu evenimente majore ale procesului de pace.”139 Mai
mult, negocierile dintre Israel si Autoritatea Nationala Palestiniana, de la Camp David, din
iulie 2000, moderate de catre presedintele american Bill Clinton, s-au impotmolit la problema
dreptului refugiatilor Palestinieni de a se intoarce in Israel.140 Pentru ca lucrurile sa fie si mai
rele, in septembrie 2000, a doua Intifada s-a declansat in teritoriile ocupate, eveniment parea a
fi fost declansata de catre vizita premierului israelian, Ariel Sharon, la Templul de pe Muntele
Sfant(Nobilul Sanctuar, pentru musulmani);141 cu toate acestea, se pare ca a doua Intifada a fost
planificata de catre Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, pentru a sabota negocierile de la
Camp David, deoarece considera ca acestea nu merg in directia cea buna.142 Anul 2000 a
insemnat si retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului; cu toate acestea, un tratat de pace
cu Siria si Libanul nu a fost niciodata negociat din cauza lipsei de intelegere in privinta
Inaltimilor Golan si a Fermelor Sheba, teritorii ocupate in continuare de Israel.143

Anii ’90 au insemnat ascensiunea unei noi amenintari in arena internationala, amenintarea
terorista. Dupa caderea Uniunii Sovietice si dizolvarea comunismului in centrul si estul
Europei au existat opinii conform carora calea catre libertate si prosperitate este deschisa si ca
viitorul apartine democratiei liberale de timp occidental.144 Acest val de optimism exagerat a
fost pus in umbra de conflictele etnice din Balcani, genociduri(in Balcani si Rwanda) si
fudamentalism islamic terorist. Cel din urma privea in special guvernele arabe seculare,
Israelul si teritoriile ocupate dar si Statele Unite, care erau percepute in Orientul Mijlociu ca o
alta putere imperialista in cautarea dominatiei in regiune,145 un sustinator al Israelului, al
regimurilor arabe tiranice si ca o amenintare la adresa felului de viata islamic traditional si
valorilor islamice traditionale. In timp ce SUA se preocupa in Orientul Mijlociu de “un joc al
dublei incercuiri”146, echilibrand puterea Iranului si pe cea a Irakului, organizatiile teroriste ca
Al Qaeda, Hamas, Hezbollah si Jihadul Islamic isi dezvoltau retelele. Mai mult decat atat,
139
Andrew KYDD and Barbara F. WALTER, “Sabotaging the Peace: The Politics of Extremist Violence”,
International Organization, Vol. 56, No. 2, Spring 2002, pp. 263-244.
140
http://www.mideastweb.org/briefhistory.htm#Recent%20Events, site accessed February 15, 2008.
141
Ibidem
142
Efraim KARSH, “Arafat’s Grand Strategy”, http://www.meforum.org/article/605, Middle East Quarterly,
Vol. 9, No. 2, Spring 2004, site accessed February 15, 2008.
143
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, p. 402.
144
Francis FUKUYAMA, Sfarsitul istoriei si ultimul om, traducere de Mihaela Eftimiu, Bucuresti, Editura
Paideia 2002, p. 6
145
Christopher LAYNE, “Offshore Balancing Revisited”, The Washington Quarterly, Vol. 25, No. 2, Spring
2002, pp. 240-241.
146
Ibidem, p. 240
dizolvarea URSS nu a insemnat ca alte puteri nu aveau sa se mai opuna politicilor americane in
regiune. China, spre exemplu, a devenit un jucator important in regiune, oferind sustinere si
armament pentru statele capabile a-i alimenta economia cu petrol si, de asemenea, contra-
balansand puterea si influenta Statelor Unite in regiune.147 Rusia, succesorul URSS in regiune,
s-a opus politicilor SUA in aceasta zona si a incercat sa balanseze putere americana prin
vanzarea de armament catre Iran si Siria, stimularea Iranului in demersul de obtinere a armelor
nucleare si suportul diplomatic oferit Irakului.148

Primul atac impotriva SUA al teroristilor islamici fundamentalisti a avut loc in 1993 si a avut
ca tinta World Trade Center, autorii fiind o grupare putincunoscuta si aproape “invizibila”, Al
Qaeda.149 Condusa de bogatul print saudit Osama bin Laden, un fost mujahedin care a luptat in
Afganistan impotriva Uniunii Sovietice, Al Qaeda si dublat atacul desfasurat pe teritoriul
american prin atacuri impotriva intereselor americane peste hotare: in 1998 a tintit simultan, cu
atacuri sinucigase, ambasadele SUA din Kenya si Tanzania; in 2000 a folosit tot un atac
sinucigas pentru a tinti distrugatorul USS Cole, care se afla andocat pe coasta Yemenului. Al
Qaeda si-a asumat, de asemenea, responsabilitatea de a fi cooperat cu membrii triburilor
somaleze la alungarea fortei expeditionare americane din Mogadishu, Somalia, in 1993, in
timp ce aceasta incerca, alaturi de forte ONU, sa stabilizeze tara.150 Hezbollah a tintit de
asemenea interesele americane atacand, in 1996, cazarma Khobar Towers, care gazduia trupele
americane stationate in Arabia Saudita. Cu un an mai devreme, cinci soldati americani fusesera
ucisi intr-un atac al Hezbollah asupra unei cladiri a Garzii Nationale Saudite, in Riyadh. 151 In
2001, Al Qaeda a devenit responsabila pentru cel mai sangeros atac impotriva SUA, cand 19
membri sinucigasi ai retelei au deturnat patru avioane de linie, prabusind doua dintre ele in
turnurile gemene ale World Trade Center din New York, unul in cladirea Pentagonului, in
Washington DC si un al patrulea, in Pennsylvania, in timp ce echipajul si pasagerii incercau sa
recastige controlul avionului.

Impactul evenimentelor de la 11 septembrie 2001 asupra politicii externe americane in Orientul


Mijlociu nu poate fi supraestimat. Politica externa a SUA si-a mutat prioritatea de la
mentinerea balantei delicate de putere in regiune pe schimbarea peisajului politic al regiunii
147
http://www.brookings.edu/views/op-ed/fleverett/20050816.htm, site accessed February 15, 2008.
148
Dmitri TRENIN, “Russia and Global Security Norms”, The Washington Quarterly, Vol. 27, No. 2, Spring
2004, pp. 69-72.
149
Max BOOT, “The End of Appeasement”, The Weekly Standard, Vol. 8, No. 21, February 10, 2003, p. 28.
150
Idem, p. 28
151
Idem, p. 28
astfel incat sa nu mai de nastere la amenintari de securitate la adresa Statelor Unite. Noua
politica americana in ceea ce priveste Orientul Mijlociu pune accentul pe lupta impotriva
terorismului si a celor care sponsorizeaza acest fenomen, schimbarea regimurilor politice dar si
reforme sociale, toate cu scopul de a opri dezvoltarea organizatiilor radicale fundamentaliste.

Din 1945 pana in 2001 Statele Unite au urmat o strategie generala in Orientul Mijlociu care era
directionata spre mentinerea unei balante a puterii. Asta insemna ca SUA incerca sa echilibreze
alte superputeri care aveau interese in regiune si sa le opreasca expansiunea, asa cum a fost
cazul Uniunii Sovietice in timpul Razboiului Rece si, in acelasi timp, sa mentina o balanta a
puterii intre stalele Orientului Mijlociu care incercau sa obtina statutul de hegemon regional.
Acest din urma deziderat a fost atins prin mijloace indirecte (colaborare militara sau aliante
suplimentate cu interventii militare limitate, atunci cand era strict necesar). Se poate astfel
trage concluzia ca purtarea SUA in raport cu Orientul Mijlociu, in perioada cuprinsa intre 1954
si 2001, a fost una de off-shore balancer: a prevenit ascensiunea unui hegemon regional
folosind statele din regiune pentru a balansa orice potential pretendent la postura de hegemon
dar a si intervenit in mod direct cand era imperios necesar sa procedeze asa.152

O preocupare majora a strategiei generale a SUA era mentinerea accesul tarilor occidentale la
vastele resurse de petrol din Orientul Mijlociu. Un interes major al Statelor Unite in regiune a
fost negocierea unei paci in conflictul arabo-israelian, obiectiv in urmarirea caruia s-au
inrexistrat mixte. Totusi, in ciuda faptului ca strategia generala americana si-a indeplinit
obiectivul de mentinere a unei balante de putere, a avut si evectul neasteptat de a alimenta
sentimentele anti-americane ale tarilor musulmane, sentimente exploatate pe deplin de
miscarile extremiste radicale. Dupa 2001, strategia generala a SUA si-a schimbat focusul pe
combaterea terorismului, oprirea proliferarii armelor de distrugere in masa(care puteau cadea
in mainile organizatiilor teroriste sau regimurilor rebele) dar si promovarea reformelor in
statele Orientului Mijlociu. Rezultatul acestei schimbari de politica au fost vizibile prin
interventia din Afganistan si razboiul din 2003 din Irak, care tinteau eliminarea statelor rebele,
a caror existenta ameninta securitatea si interesele SUA. De asemenea Stalele Unite doreau sa
puna presiune pe guvernele din regiune si cerandu-le acestora sa lupte mai agresiv impotriva
organizatiilor teroriste si sa inceapa procesul de reforma interna. Mai mult, SUA a incercat sa-
si reduca dependenta de petrolul din Orientul Mijlociu, cautand surse alternative la furnizorii

152
Pentru o definitie a termenului de off-shore balancer si o discutie asupra rolului acestuia vezi John J.
MEARSHEIMER, The Tragedy of Great Power Politics, p. 42, p. 141, pp. 234-266, p. 299.
din Asia Centrala. Strategia generala a SUA, pusa in practica dupa 2001, difera substantial de
precedenta in sensul ca nu cauta indeplinirea unui obiectiv limitat, ca mentinerea unei balante
de putere in regiune ci este conceputa pentru a pacifica regiunea.

2. SUA si Irak: de la aliati la inamici

Aceasta sectiune a capitolului are doua scopuri: primul este acela de a trece in revista relatia
istorica dintre SUA si Irak iar cel de-al doilea este de a explica de ce au devenit cele doua tari
din aliate, inamice in ultimii 20 de ani.

Statul modern irakian s-a format in perioada urmatoare Primului Razboi Mondial prin unirea a
trei foste provincii otomane, locuite de kurzi, arabi suniti si siiti musulmani, sub tutela Marii
Britanii.153 In 1932 Irakul a devenit independent sub conducerea dinastiei Hashemite. Pozitia sa
strategica permite accesul catre Asia de vest si Iran dar si la Golful Persic. 154 155
Irakul are
granite terestre cu Siria, Iordania, Arabia Saudita, Iran si Turcia.

De-a lungul timpului, Irakul a emis sperante la un statut de hegemon regional, mai ales dupa
cel de-Al Doilea Razboi Mondial, cand influenta britanica in regiune a slabit, statele sale satelit
din regiune(Palestina, Egipt, Irak, Iran si Arabia Saudita) incercand sa profite de noua situatie
pentru a-si urmari propriul interes politic. Dinastia Hashemita, care conducea Siria, Iordania si
Irakul, pusese la cale un plan de creare a unui stat arab in Orientul Mijlociu care urma sa
rezulte din unirea dinastica a celor trei tari. Acest proiect ambitios a fost aproape de a se
concretiza in 1954. Cu toate acestea, planul a intampinat rezistenta din partea anumitor
elemente din Siria, care considerau ca dinastia Hashemita este prea apropiata de Marea
Britanie, fostul stapan al Orientului Mijlociu.156

Poltica externa a SUA in anii ’50 a incercat crearea in regiune a unei organizatii de securitate
similare NATO, incercare zadarnicita de opozitia Egiptului si Siriei. In consecinta, Allan
Dulles, Secretarul de Stat american in acel moment, a incercat sa aduca impreuna tarile
occidentale(Marea Britanie si SUA) si un grup de tari din regiune(Turcia, Iran, Pakistan si
Irak-de aceasta data, fara Egipt si Siria), intr-o organizatie de securitate numita Pactul de la

153
http://www.chathamhouse.org.uk/viewdocument.php?documentid=4972, site accessed March 2, 2008.
154
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, p. 444.
155
http://www.cia.gov/cia/publications/factbook/geos/iz.html, site accessed May 16, 2008.
156
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, p. 354
Bagdad. Cu toate acestea, la un an dupa semnarea tratatului, in 1955, Egipt, Siria si Arabia
Saudita, care se opuneau pactului, au reusit sa opreasca Irakul din a deveni mebru cu drepturi
depline al organizatiei.157

In 1958, un grup de 14 ofiteri de armata irakieni, condusi de ‘Abd al-Karim Qasim a rasturnat
regimul monarhic, instaurand republica.158 Una dintre consecintele loviturii de stat din 1958 a
fost parasirea de catre Irak a Pactului de la Bagdad159 si a devenit dintr-un aliat al SUA, un aliat
al URSS. Trebuie notat ca Uniunea Sovietica nu considera Irakul ca fiind un aliat cheie in
Orientul Mijlociu, in principal, din motive ideologice dar si datorita politicii externe
imprevizibile a acestei tari.160 Lovitura de stat din 1958 nu a adus dupa sine o era de stabilitate
si prosperitate pentru Irak, avand chiar efectul contrar.161 Regimul lui Qasim a fost rasturnat in
1963 printr-o lovitura de stat orchestrata de partidul Ba’th si armata, puterea fiind obtinuta e
Abdul Sarem Aref.162 In 1968 a avut loc o alta lovitura de stat pusa la cale doar de partidul
Ba’th(scos in afara legii in timup regilmului lui Aref) iar la putere au ajuns Ahmad Hussein Al-
Bakr alaturi de locotenentul sau, Saddan Hussein.163 In 1979, Saddam Hussein a pus la cale
propria lovitura de stat, fortandu-l pe presedintele Al-Bakr sa demisioneze si sa paraseasca tara
pe 17 iulie.164

Istabilitatea interna a Irakului a facut ravagii in politica sa externa. In 1967, Irakul a a luptat
pentru scurt timp in ceea ce avea sa fie ulterior numita “cea mai coplesitoare victorie din
analele razboiului”165, Razboiul de sase zile, impotriva Israelului, alaturi de Egipt, Siria si
Iordania si impartind cu ele infrangerea umilitoare.

Ca urmare a loviturii de stat din 1968, politca externa a Irakului s-a reorientat spre castigarea
controlului asupra canalului Shatt el Arab si stabilirea unei pozitii stabile in zona Golfului
Persic. Aceasta insemna ca Irakul trebuia sa provoace doi aliati ai SUA, Arabia Saudita si
Iranul.166 In consecinta, in 1972, a semnat un acord cu URSS care includea printre alti termeni
157
Ibidem, pp. 354-355.
158
http://www.angelfire.com/nt/Gilgamesh/58.html, site accessed March 3, 2009
159
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, p. 365.
160
Roderic PITTY “Soviet Perceptions of Iraq”, Middle East Report, No.151, March-April 1988, pp.23-24.
161
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, p. 366.
162
http://www.angelfire.com/nt/Gilgamesh/63.html, site accessed March 3, 2009
163
http://www.angelfire.com/nt/Gilgamesh/68html, site accessed March 3, 2009
164
http://www.pbs.org/newshour/newshour_index.html/Intervention in Iraq/Saddam Hussein’s rise to
power.htm, site no longer available.
165
Daniel PIPES, “6 Days of War”, New York Post, June 4, 2002, http://www.danielpipes.org/article/415, site
accessed March 3, 2006.
166
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, p. 414.
si procurarea de catre Irak a unor mari cantitai de armament sovietic, necesar pentru intarirea
pozitiei sale militare. Acesta alianta a fost, partial, rezultatul ocuparii de catre Iran a doua mici
insule, Tunb si Abu Musa, detinute in trecut de catre Marea Britanie.167 Aceste insule, cu un
amplasament strategic in Stramtorea Urmuz, ofereau Iranului intregul control asupra
stramtorii.. In 1975, in perioada de dupa preluare, a fost semnata o intelegere intre Iran si Irak
prin care frontiera era stabilita pe senalul navigabil al canalulului Shatt el-Arab.168

Dupa Revolutia Islamica din Iran, din 1979, Irakul a devenit unul dintre punctele centrale ale
strategiei generale americane in Orientul Mijlociu. Politica externa a SUA trebuia sa
ingradeasca noul regim iranian in incercarea acestuia de a raspandi Revolutia Islamica in
regiune dar si sa opreasca Iranul din a obtine hegemonia regionala. Oportunitatea de a contr-
balansa Iranul si de a pastra stabilitatea in regiune a aparut pentru Statele Unite in 1980, atunci
cand Irakul a decis sa atace Iranul.

Motivele din spatele deciziei irakiene de a invada Iranul erau multiple: Irakul isi dorea sa
castige suprematia asupra canalului Shatt el Arab, sa preia controlul asupra celor trei mici
insule din Golful Persic, Marele Tunb, Micul Tunb si Abu Musa dar si sa recastige controlul
asupra regiunii Muntilor Musain de la Iran.169 De fapt, Irakul dorea sa-si impuna rolul de
hegemon regional, profitand in acelsi timp de slabiciune Iranului, generata de Revolutia
Islamica. Mai mult, regimul Ba’th care conducea Irakul se temea de o rascoala a siitilor care
formau vasta majoritate a populatiei tarii. In razboiul ce a urmat si care a durat timp de opt ani,
Statele Unite au mentinut, in mod oficial, o pozitie neutra. De fapt, poltica americana in rpvinta
acestui razboi era de a mentine un echilibru strict intre cele doua parti beligerante astfel incat
niciuna dintre ele sa nu obtina statutul de hegemon regional.170 Statele Unite si-au desfasurat
Marina Militara si trupele speciale in Golful Persic in 1987 pentru a pune capat atacurilor
iraniene asupra transporturilor internationale prin Golful Persic.171

Razboiul irakiano-iranian a reprezentat un conflict sangeros care nu a rezultat in niciun rezultat


strategic clar. Ambele parti beligerante au iesit din razboi proclamandu-si victoria cu toate ca

167
Ibidem, p. 415.
168
Ibidem, p. 416.
169
Dick ANDERSON and Martha WENGER, “The Gulf War”, MERIP Middle East Report, No. 148, Re-
Flagging the Gulf, September-October 1987, p. 24.
170
Ibidem, p. 26.
171
CORDESMAN and Abraham WAGNER, “Iran-Iraq War 1980-1988”,
http://www.csis.org/media/csis/pubs/9005lessonsiraniraqii-chap01.pdf, site accessed February 10, 2008.
razboiul le slabise pe ambele, atat din punct de vedere economic cat, mai ales, militar.172 Una
dintre consecintele de durata ale razboiului dintre Irak si Iran a fost dezvoltarea si folosirea de
catre beligeranti a rachetelor cu raza lunga de actiune, construirea de arme de distrugere in
masa si folosirea lor pe campul de lupta.173 Atat Iranul cat si Irakul au folosit rachete balistice
cu raza scurta de actiune pentru a slabi moralul populatie civile a inamicului dar Irakul a dus
lucrurile si mai departe, folosind arme chimice impotriva trupelor iraniene, cu mai multe ocazii
si folosind mai multe metode de atac.174

Incepand cu 1990, relatia dintre Statele Unite si Irak a luat o turnura catre rau din cauza
tentativelor irakiene de a castiga hegemonia regionala si a-si reconstrui economia care fusese
putrnic afectat de razboiul cu Iran. Irakul a decis sa indeplineasca aceste obiective invadand, pe
2 august 1990, micul Emirat al Kuwaitului. Motivele acestei invazii sunt multiple: in primul
rand, Kuwaitul imprumutase mari sume de bani Irakului in timpul razboiului cu Iranul iar in
acea perioada a refuzat cererile irakiene de a continua impurmuturile in vederea refacerii
economiei distruse de razboi a Irakului(invadand Kuwaitul, Irakul isi putea sterge datoriile de
razboi si putea folosi petrolul kuwitian pentru a-si reconstrui economia). In al doilea rand,
Irakul considera ca, purtand razboiul cu Iran, protejase mai multe tari din Golf iar un refuz al
acestor tari de a ajuta la refacerea economiei irakiene putea fi considerat un motiv just pentru
razboi.175 Un alt motiv avea de-a face mai mult cu politica interna a Irakului: la sfarsitul
razboiului cu Iranul, Irakul avea o armata formata din 955.000 de soldati care nu puteau fi
reintegrati corespunzator in societatea a carei economie fusese sver afectata de razboi. Prin
acest razboi impotriva Kuwaitului, regimul irakian dorea sa dea ceva de facut soldatilor sai
care, in acelasi timp, puteau sa prade bogatiile Kuwitului(ceea ce au si facut).176 In calculele de
putere care au dus la acest razboi, administratia irakiana a facut o eroare fatala: a considerat ca
SUA vor trece cu vederea invazia Kuwaitului. Acest mod de a gandi trebuie sa fi provenit din
experienta conflictului anterior, in care SUA favorizasera Irakul pentru a impiedica Iranul sa
devina hegemon regional.177

172
Ibidem
173
Ibidem
174
Thomas L. McNAUGHTER, “Ballistic Missiles and Chemical Weapons: The Legacy of the Iran-Iraq
War”, International Security, Vol. 15, No. 2, Autumn 1990, pp. 17-21.
175
Steve A. YETIV, “The Outcomes of Operations Desert Shield and Desert Storm: Some Antecedent
Causes”, Political Science Quarterly, Vol. 107, No. 2, Summer 1992, p. 198.
176
Ibidem, p. 198.
177
Steve A. YETIV, “The Outcomes of Operations Desert Shield and Desert Storm: Some Antecedent
Causes”, p. 197.
Statele Unite au reactionat decis la neasteptata invazie a Kuwaitului. Vastele rezerve de petrol
kuwitiene ar fi permis Irakului sa-si reconstruiasca si dezvolte economia puterea militara si sa
obtina hegemonia regionala. In aceasta situatie, politica externa a SUA nu putea echilibra
interventia irakiana in mod indirect deoarece Iranul era prea slabit de razboiul recent incheiat
iar Arabia Saudita era prea slaba din punct de vedere militar pentru si inca dependenta de
protectia Statelor Unite. Pe cale de consecinta, SUA au desfasurat propiile forte in regiune, au
format o larga coalitie(care includea atat state occidentale cat si tari arabe) si cu girul ONU au
eliberat Kuwaitul dupa un razboi care a durat sase saptamani, din ianuarie pana in februarie
1991.178

In perioada ce a urmat Primului Razboi din Golf, Statele Unite au urmarit patru obiective
majore in politica externa privitoare la Irak: impiedicarea Irakului in a-si ataca vecinii,
incheierea programului irakian de producere a armelor de distrugere in masa, eliminarea de la
putere a lui Saddam Hussein si mentinerea stabilitatii generale in Orientul Mijlociu.179 Pentru a
pune in practica aceasta politica, SUA au combinat dimplomatia cu actiunile subversive si
loviturile militare limitate impotriva Irakului, pana in 2003.

In termeni diplomatici, SUA a folosit inspectiile ONU pentru a tine sub control dezvoltarea
programelor de arme de distrugere in masa si armament strategic ale Irakului. De asemenea
SUA au impus un embargo economic impotriva Irakului pentru a creste nivelul de
nemultumire din randul populatiei dar a si mentinut trupe in regiune pentru a descuraja actiuni
ulterioare din partea regimului lui Saddam Hussein. De asemenea, tot in scopul protejari
vecinilor Irakului dar si a populatiei civile din aceste zone, Statele Unite, prin intermediul
ONU au impus spatii de interzicere a zoborurilor atat in nordul cat si in sudul tarii. SUA si
aliatii sai(Marea Britanie si, pana la un punct, Franta) au desfasurat actiuni militare limitate
impotriva unor obiective militare din Irak in 1993, 1996(operatiunea “Desert Strike”) si
1998(operatiunea “Desert Fox”). In afara acestor operatiuni au mai existat situatii in care au
fost folosite forte militare americane si britanice pentru impunerea zonelor de interzicere a
180
zoborurilor in nordul si sudul irakului. Guvernul american a incurajat, de asemenea,

178
Peter CALVOCORESSI, Politica Mondiala dupa 1945, pp. 421-426.
179
Daniel BYMAN, “After the Storm: U.S. Policy Toward Iraq after 1991”, Political Science Quarterly, Vol.
115, No. 4, Winter 2000-2001, p. 495
180
Ibidem, pp 509-512
populatia civila irakiana sa se ridice si sa rastoarne regimul Saddam Hussein dar aceasta tactica
nu dat rezultatele scontate.181

Dupa atacurile teroriste comise pe teritoriul SUA la 11 septembrie 2001, Statele Unite si-au
intensificat presiunile asupra Irakului, in special in problema armelor de distrugere in masa si
dezvoltarii mijloacelor de livra acest tip de arme pe campul de lupta(in limba engleza, means
of delivery). Desi Cosiliul de Securitate al ONU a emis Rezolutia 687 care cerea Irakului “sa
accepte neconditionat distrugerea, relocarea sau dezafectarea sub control international a:

a) Tuturor armelor chimice si biologice, tuturor stocurilor de agenti, tuturor


componentelor de cercetare dezvoltare, sustinere si productie legate de acest tip de arme.
b) Tuturor rachetelor balistice cu o raza mai mare de 150 de kilometri si a
componentelor majore legate de producerea si repararea acestora”182

Gradul de implementare al rezolutiei mai-sus mentionate in Irak a fost departe de a fi unul


satisfacator. Mai mult, incepand cu 1998 Irakul a refuzat complet cooperarea cu ONU in
privinta inspectiilor.183 In 2002, dupa noi presiuni la adresa guvernului irakian si emiterea
Rezolutiei 1284/2002 a Consiliului de Securitate, cooperarea limitat cu ONU a reinceput.184 Cu
toate acestea, SUA au considerat eforturile guvernului irakian ca fiind nesatisfacatoare si
demarat preparativele pentru folosirea forte impotriva Irakului prin obtinerea prin obtinerea
autorizatiei Congresului Statelor Unite si prin promovarea in Consiliul de Securitate al ONU a
Rezolutiei 1441/2002 care prevedea explicit folosirea fortei in cazul lipsei de cooperare din
partea Irakului.185

Relatia strategica dintre Irak si Statele Unite s-a dovedit a fi foarte complexa, cu multe pozitii
diferite adoptate de cele doua tari prin care fie si-au regasit interesele comune fie s-au gasit pe
pozitii antagonice. Inainte de 2001, politica externa a Statelor Unite era definita de mentinerea
balantei de putere in Orientul Mijlociu. In aceasta perioada, fiecare tara a folosit-o pe cealalta
pentru a-si atinge obiectivele de poltica externa, fie prin mijloace pasnice fie prin forta armata.
181
Ibidem, pp 512-513
182
Resolution 687 (1991) U.N. Security Council
http://daccessdds.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/596/23/IMG/NR059623.pdf?OpenElement, site
accessed April 11, 2008
183
Sean D. MURPHY, editor, “Efforts to Address Iraqi Compliance with UN Weapons Inspections”, The
American Journal of International Law, Vol. 96, No. 4, October 2002, pp. 956-957.
184
Ibidem p. 957.
185
Ibidem, pp. 958-961.
In ultimele doua decenii SUA si Irakul au devenit inamici ca rezultat al difentelor in
obiectivele lor de politica privitoare la Orientul Mijlociu. Acest conflict si-a atins apogeul in
2003 cand Statele Unite ale Americii au decis ca Irakul prezinta un risc la adresa secutiatii
nationale si au invadat aceasta tara.

3. Strategia generala a SUA in Orientul Mijlociu dupa 2001 si implicatiile acesteia


pentru Irak

Aceasta sectiune a capitolului va analiza strategia generala a SUA in Orientul Mijlociu dupa
2001 si implicatiile acestei strategii pentru Irak. Scopul acestei sectiuni este de a afla daca
straegia generala a Statelor Unite, dezvoltata si publicata dupa 11 septembrie 2001, constituie
baza pentru un posibil razboi total.

In primul capitol al acestei lucrari strategia generala a fost definita ca fiind “o strategie
atotcuprinzatoare, care rezuma viziunea nationala pentru dezvoltarea, aplicarea si coordonarea
tutror elementelor de putere nationala pentru indeplinirea obiectivului strategic general:
securitate nationala, prosperitate economica si promovarea valorilor nationale. Strategia
generala poate fi explicita sau implicita”.186.Pentru a analiza strategia generala a SUA voi folosi
urmatoarele documente: Strategia Nationala de Securitate a Statelor Unite ale Americi, din
septembrie 2002, Strategia Nationala de Combaterea a Terorismului, din februarie 2003 dar si
unele declaratii facute de factori decizionali importanti ai SUA. Vor exista si referiri la
Strategia Nationala de Aparare a Statelor Unite ale Americi, din mai 2005, in ciuda faptului ca
fost publicata la doi ani dupa Operatiunea “Iraqi Freedom”, ea fiind importanta deoarece este
probabil sa fi fost elaborata cu mult timp inaintea publicarii.

In scrisoarea introductiva la “Strategia Nationala de Securitate”, Presedintele de atunci al SUA,


George W. Bush, sustine ca scopul strategiei generale a Statelor Unite este de a “ crea o balanta
a puterii care sa favorizeze libertatii omului, conditii in care toate natiunile si societatile pot
alege pentru ele rasplata si provocarile libertatii economice si politice”.187 Presedintele Statelor
Unite continua prin a spune ca, in ciuda faptului ca SUA “ se bucura de pozitia unei puteri

186
Harry R. YARGER, Strategic Theory for the 21st Century: The Little Book on Big Strategy,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pdffiles/PUB641.pdf site accessed January 17, 2009, p. 3.
187
The National Security Strategy of the United States of America, www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf site
accessed December 17, 2008.
militare fara rival dar si de o mare putere economica si politica” nu va cauta “pagube
unilaterale” ci, dimpotriva SUA va cauta sa creeze o lume mai sigura prin lupta sa impotriva
tiranilor si terorismului, prin promovarea cooperarii intre marile puteri si “extinderea pacii
prin incurajarea formarii unor societati libere si deschise pe fiecare continent”.188 Un altfel de
altruism exagerat si simtul exceptionalismului in ceea ce priveste puterea si scopul SUA in
sistemul international nu este neobisnuit. Are, mai curand, de-a fac cu traditia Statelor Unite,
care se considera ca fiind o natiune diferita de toate celelalte din sistemul international dar si cu
o respingere a politicilor traditionale de putere. John Mearsheimer nota lipsa de atractie a
publicului american fata de politicile de putere sau realismul politic, sustinand, in acelasi timp,
ca publicul american care este obisnuit cu “un adanc spirit optimist si moralist care patrunde
adanc in intreaga societate americana”.189 In consecinta, cand vine vorba despre formularea
unei strategii generale sau despre notiuni de politica externa, acestea trebuiesc imbracate intr-
un limbaj politic decent, care sa fie familiar publicului american.

Cu toate acestea, combinarea idealurilor liberale( raspandirea libertatii si democratiei, pietelor


si schimbului liber) cu o serie de consideratii despre putere si interes national da politici
externe a SUA, in terminologia folosita de Hans Morgenthau, un “spirit de cruciada”.190 Mai
mult, un astfel de spirit de cruciada expus in strategia generala si politica externa poate duce la
obturarea interesului national si ratiunii din spatele acestor politici, promovand, in schimb, o
doctrina sau o ideologie mai curand decat politica articulata si rationala. O strategie generala
sau o politica externa bazata pe acest spirit creste de asemenea riscurile razboiului. Desi se
poate argumenta ca dupa atacurile de la 11 septembrie un astfel de limbaj era necesar pentru a
ridica moralul publicului american, zguduit si socat de ferocitatea atacurilor, aceasta linie de
argumentatie nu rezista unor cercetari mai adanci.

In traditia exceptionalismului american Strategia de Securitate Nationala a SUA identifica


urmatoarele obiective pentru politica externa si strategia generala: “ pastorirea aspiratiilor de
demnitate umana, intarirea aliantelor in vederea infrangerii terorismului global, lucrul pentru a
preveni atacurile impotriva noastra si a prietenilor nostri, lucrul impreuna cu alti pentru
dezamorsarea conflictelor regionale, impiedicarea inamicilor nostri de la a ne ameninta pe noi,
pe aliatii si pe prietenii nostri cu arme de distrugere in masa, inceperea unei noi era de crestere
economica globala prin intermediul pietei libere si al comertului liber, largirea cercului de
188
Ibidem
189
John J. MEARSHEIMER, The Tragedy of Great Power Politics, p. 23.
190
Hans J. MORGENTHAU, Politics Among Nations, pp. 381-382.
dezvoltare prin deschiderea societatilor si construirea infrastructurii pentru democratie,
dezvoltarea agendei de actiuni cooperative alaturi de alte centre de putere globale si
transformarea institutiilor de securitate americane pentru a face fata provocarilor si
oportunitatilor secolului XXI”.191 Aceste obiective sunt extensive si departe de a fi, prin natura
lor, limitate. Mai mult, aceasta panoplie de obiective ridica problema fezbilitatii lor in termenii
costurilor pentru elementele de putere implicate. Desi SUA a strans o mare cantitate de putere
si este cel mai puternic si cel mai bogat stat din sistemul international, resursele sale sunt
limitate si, pe cale de consecinta, ele trebuiesc folosite cu atentie si prudenta, in concordanta cu
necesitatile si situatiile neprevazute ce pot aparea. De asemenea trebuie luata in calcul si
opozitia altor state fata de aceste obiective. Este nevoie de acest respect deoarece nu numai
dusmanii Statelor Unite se tem de puterea americana ci si aliatii care considera ca SUA nu vor
mai lua in considerare interesele partenerilor lor pe care le vor considera neimportante prin
prisma puterii si capacitatilor imense detinute de statul american.192

Documentul identifica retelele teroriste si statele rebele ca fiind principalele amenintari la


adresa securitatii SUA, in detrimentul amenintarilor conventionale venite din partea altor tari.
Amenintarile venite din partea altor tari exista in continuare dar documentul pune accent faptul
ca ele nu mai reprezinta principala amenintare.193 In lumina evenimentelor de la 11 septembrie
2001, terorismul primeste o atentie speciala in document, care spune ca Statele Unite se afla in
razboi cu terorismul: “Statele Unite ale Americi poarta cu terorismul un razboi de amplitudine
globala”.194 Terorismul este definit ca fiind “ un act de violenta premeditata, cu motivatii
politice impotriva nevinovatilor.”195 Aceeasi idee, ca Statele Unite au declarat razboi
terorismului, este prezenta si in Strategia Nationala de Combatere a Terorismului, din
februarie 2003, care defineste terorismul ca fiind “ un act de violenta premeditat, motivat
politic, comis impotriva tintelor non-combatante de catre grupuri sub-nationale sau agentii
clandestine”.196 A declara razboi terorismului este o greseala fundamentala de strategie

191
The National Security Strategy of the United States of America, September 2002,
www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf site accessed December 17, 2008 pp. 1-2.
192
Stephen M. WALT, “The Imbalance of Power: On the Prospects of American European Relations”
http://ksghome.harvard.edu/~swalt/files/The%20Imbalance%20of%20Power.pdf, site accessed January 15,
2009.
193
The National Security Strategy of the United States of America, September 2002,
www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf site accessed December 17, 2008 pp. 1-2.
194
Ibidem, p. 5
195
Idem, p. 5.
196
The National Strategy for Combating Terrorism, February 2003,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2003/02/counter_terrorism/counter_terrorism_strategy.pdf, site
accessed April 29, 2008, p. 1
deoarece terorismul este o “forma de razboi neregulat”197, o tactica asimetrica, folosita de un
oponent mai slab pentru a infrange “ un inamic conventional, care nu poate fi infrant in
termenii sai sau in mod rapid”198. O alta eroare in gandirea strategica ce sta la baza acestor
documente este felul in care se defineste terorismul, niciuna dintre definiti nefacand referire la
terorismul de stat.199 Atasarea unei judecati morale prin care se spune ca terorismul este rau
ignora faptul ca in anumite situatii acesta poate reprezenta o politca a alegerii rationale pentru
cei slabi si goleste terorismul de semnificatia sa politica.200

Strategia Nationala de Aparare a Statelor Unite ale Americii, din martie 2005, identifica patru
tipuri de amenitari la adresa securitatii nationale a SUA: traditionale, neregulate, catastrofale si
disruptive. Dintre amenintarile neregulate, terorismul si insurgentele sunt percepute ca
amenintari dar documentul nu face aceleasi erori ca si documentele analizate anterior ci
identifica terorismul ca fiind o forma de razboi neconventional folosit pentru “a eroda
influenta, rabdarea si vointa politica a Statelor Unite”.201 Aceasta corectie se datoreaza lectiilor
invatate in perioada de dupa operatiunea Iraqi Freedom dar si unei mai bune intelegeri a
rolului strategiei.

In ceea ce priveste combaterea terorismului, Strategia de Securitate enumera umratoarele


metode de a-l combate: actiune directa si continua, folosind toate elementele de putere
nationala si internationala202, apararea intereselor americane si a cetatenilor americani, in tara si
peste hotare prin “ identificare si distrugerea amenintarii inainte ca aceasta sa atinga zona
noastra de siguranta”203. Mai mult, Statele Unite vor actiona pe cont propriu daca situatia o
cere: “Desi Statele Unite vor incerca in mod constant sa obtina sprijinul comunitatii
internationale, nu vom ezita in a actiona singuri, daca este necesar, pentru a ne exercita dreptul
la legitima-aparare prin atacuri preventive impotriva unor astfel de grupari teroriste, pentru a-i
impiedica de la a face rau poporului si tarii noastre” 204. Se dorea de asemenea stigmatizarea
sponsorizarii organizatiilor teroriste prin “convingerea sau obligarea statelor sa-si accepte
197
Jeffrey RECORD, “Bounding the Global War on Terrorism”,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pubs/display.cfm?pubID=207, site accessed April 30, 2009, p. 8
198
Ibidem, p. 8.
199
Ibidem, p. 7.
200
Ibidem, p. 8.
201
The National Defense Strategy of the United States of America, March 2005,
http://www.globalsecurity.org/military/library/policy/dod/d20050318nds1.pdf, site accessed April 30, 2009, p.
3.
202
The National Security Strategy of the United States of America, September 2002,
www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf, site accessed December 17, 2005, p. 6.
203
Ibidem p. 6.
204
Ibidem p. 6.
responsabilitatile derivate din suveranitate”.205 Exista enumerate si alte metode de combatere a
terorismului: cooperarea cu alte state pentru a transforma terorismul intr-un comportament
caruia sa i se opuna toate statele, sustinerea guvernelor moderne si moderate din lumea
musulmana, pentru prevenirea adoptarii de ideologii teroriste in acele state, inlaturarea
factorilor care duc a ascensiunea terorismului in intreaga lume, prin cooperare internationala si,
in sfarsit, lupta impotriva terorismului dusa pe calea dimplomatiei publice.206

Metodele desemnate pentru lupta impotriva terorismului arata gravitatea amenintarii in


perceptia SUA. Mobilizarea tuturor elementelor de putere nationala si internationala
disponibile pentru Statele Unite indica o strategie totala/nelimitata pentru combaterea
teroristilor. Actiunea unilaterala si prevenirea sunt mijloace care pun SUA in avantaj fata de
inamicul care ameninta folosind “retele ascunse de indivizi”207 care “pot crea haos pe tarmurile
noastre pentru un cost mai mic decat cela al achizitionarii unui tanc”.208 Oricum, felul in care
strategia de securitate defineste atacul preventiv ridica multe semne de intrebare. Prevenirea
este definita in termeni prea generaly; in mod traditional, prevenirea se refera la atacarea unui
inamic in timp ce acesta pregatea un atac, dar strategia de securitate extinde termenul, incuzand
atacarea unui inamic si in absenta unor dovezi clare ale unui atac iminent.209

Desi Statele Unite sunt cel mai puternic stat din sistemul international ridica o serie de riscuri
inerente. In ciuda puterii fortelor sale armate, SUA nu pot actiona intodeauna unilateral iar
folosirea fortei fara aprobare ONU poate avea efecte adverse atunci cand este vorba despre
perceptia publica asupra puterii americane. Mai mult, folosirea unilaterala a fortei de catre cel
mai puternic stat al sistemului international poate avea efecte neasteptate, cum ar fi formarea
unei coalitii, cu rolul de a echilibra situatia in sistem.

Mijloacele folosite pentru a convinge sau obliga statele sa nu adaposteasca teroristi sunt de
asemenea discutabile. In mod traditional, diplomatia a fost folosita pentru a convinge statele sa
nu sustina sau gazduiasca teroristii dar atunci cand vorbim despre a obliga un stat la o anumita
actiune, disctuam despre mai mult decat apanajul obisnuit al diplomatiei iar actiunea in sine

205
Ibidem p. 6.
206
Idem, p. 6
207
Ibidem p. 6.
208
Ibidem p. 6.
209
Michael E. O’HANLON, Susan E. RICE and James B. STEINBERG, “The New National Security
Strategy and Preemption”, http://www.brookings.edu/comm/policybriefs/pb113.pdf, site accessed April 30,
2009, p. 3.
presupune intervetia armata si folosirea fortei. Daca punem in corelatie actiunea unilaterala si
preventiva impotriva teroristilor cu convingerea si obligarea statelor sa nu gazuiasca sau
sustina terorismul avem schita necesara unei interventii armate sau unui razboi. Mai mult,
mijloacele dure in securitatea de strategie(actiune unilaterala, prevenire, convingerea si
obligarea) pot intra in contradictie cu anumite mijloace “soft” ca: promovarea democratiei,
cooperarea internationala, lucrul cu cauzele terorismului si dimploamtie publica, facand astfel
intregul effort auto-distructiv. Astfel, aplicarea strategiei necesita o planificare atenta si abilitati
deosebite.

Cealalta amenintare majora la adresa securitatii nationale a SUA este reprezentata de statele
demunite “state rebele”. Statele rebele sunt definite in mod descriptiv in strategia nationala de
securitate, ca fiind state care imaprtasesc cinci trasaturi comune:
- “isi brutalizeaza proprii cetateni si isi risipesc resursele naturale pentru castigurile
personale ale conducatorilor lor;
- nu arata niciuna fel de respect fara de legile internationale, isi ameninta vecinii si
violeaza fara remuscare tratele internationale la care sunt parte;
- sunt determinate sa intre in posesia unor arme de distrugere in masa care sa fie
folosite alaturi de tehnologii militare moderne ca amenintare sau in scopuri ofensive, pentru a
implini conceptia agresiva a acestor regimuri;
- sponsorizeaza terorismul pe glob;
- resping valorile umane de baza si detesta Statele Unite si toatele valorile reprezentate
de acest stat.”210

In Discursul despre Starea Natiunii citit in fata Congresului SUA la 29 ianuarie 2002,
presedintele George W. Bush a identificat statele rebele ca fiind Iran, Iraq, si Koreea de Nord si
a descris comportamentul lor in termeni foarte duri:
“State ca acestea si aliatii lor teroristi constituie o axa a raului, inarmandu-se pentru a ameninta
pacea in lume. Cautand sa obtina arme de distrugere in masa, aceste regimuri politice prezinta
un pericol in crestere. Ele ar putea sa puana la dispozitia teroristilor armele de distrugere in
masa, dandu-le astfel mijloacele de a-si pune in practica ura. Ar putea ca atace tarile aliate
noua sau ar putea incerca sa santajeze Statele Unite. In oricare din aceste cazuri, pretul pentru

210
The National Security Strategy of the United States of America, September 2002,
www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf, site accessed December 17, 2008, p. 6.
indiferenta ar putea fi catastrofal.[…] Statele Unite ale Americii nu vor permite celor mai
periculoase state din lume sa ne ameninte cu cele mai periculoase arme din lume.”211
Intr-un discurs anterior, tinut in fata camerelor reunite ale Congresului SUA Bush a declarat
ca:
“Fiecare natiune, din fiecare regiune a lumii are de luat o decizie. Fie vor alege sa fie de partea
noastra fie vor alege sa fie de partea teroristilor. Din acea zi inainte, orice natiune care va
continua sa gazduiasca sau sa sustina terorismul va fi privita de catre Statele Unite ca un regim
ostil.”212
Desi se poate sustine ca aceste cuvinte, spuse curand dupa 11 septembrie, sunt influentate de
ingrozitorul eveniment, ele arata guvernul SUA, la cel mai inalt nivel, este decis sa trateze in
termenii cei mai duri cu statele rebele, fara a face exceptii. In esenta, aceasta declaratie a
reprezentat o declaratie de razboi.

Tratarea riscurilor si amenintarilor ridicate de statele rebele necesita o abordare diferita decat
cea folosita fata de URSS in timpul Razboiului Rece, deoarece aceste state considera armele de
distrugere in masa nu ca pe o moneda de schimb ci ca pe o serie de arme predilecte:
“In timpul Razboiului Rece, armele de distrugere in masa constituiau arme ale ultimei solutii, a
caror utilizare risca sa provoace distrugerea celor ce le-au folosit. Astazi, inamicii nostri
considera armele de distrugere in masa ca arme predilecte.”213
In consecinta, conceptele traditionale de descurajare si incercuire nu mai sunt folositoare
impotriva unui inamic determinat, format din retele teroriste si state rebele, dornice sa
prolifereze si sa foloseasca arme de distrugere in masa. Represaliile au o eficienta scazuta
impotriva statelor rebele dispuse sa riste vietile cetatenilor lor pentru anumite interese.214 Mai
mult, exista posibilitatea ca retelele teroriste si statele rebele sa se suprapuna, sa coopereze si,
in consecinta, Statele Unite sa fie nevoite sa actioneze preventiv si unilateral impotriva unei
duble amenintari:
“Cu cat mai mare este amenintarea, cu atat riscul pe care il presupune lipsa de actiune este mai
mare si cu atat este mai maire nevoia de a intreprinde actiuni anticipative pentru a ne apara,
chiar daca exista incertitudinea privitoare la momentul si lsocul atacului inamic. Pentru a

211
George W. BUSH, State of the Union Address, January 29, 2002,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2002/01/20020129-11.html, site accessed May 3, 2008.
212
George W. BUSH, Address to a Joint Session of Congress and the American People, September 20, 2001,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2001/09/20010920-8.html, site accessed May 3, 2008.
213
The National Security Strategy of the United States of America, September 2002,
www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf site accessed December 17, 2008, p. 15.
214
Ibidem, p. 15.
intarzia si preveni astfel de actiuni ostile din partea adversarilor nostri, Statele Unite vor
actiona, daca este nevoie, in mod preventiv.”215
Pentru lupta impotriva acestor amenintari, strategia nationala enumera trei tipuri de actiuni
posibile: contra-proliferare proactiva, care inseamna “eforturi de a descuraja amenintarea
inainte ca ea sa fie pus in practica”216, intesnificarea eforturilor de neproliferare, care ar
impiedica obtinerea de catre statele rebele si retelele teroriste a armelor de distrugere in masa,
ceea ce a insemna cooperare si eforturi dimplomatice si, in final, “controlul eficient al
consecintelor”217 care presupune un plan de actiune menit sa limiteze efectele produse de
folosirea unor astfel de arme.

In tratarea acestui tip de amenintari, prevenirea ramane principalul intrument care va fi folosit,
desi, strategia mentioneaza ca Statele Unite nu vor actiona intotdeauna preventiv sau unilateral.
Cu toate acestea, documentul nu face o distinctie intre eliminarea capacitatilor de a ameninta si
schimbarea regimurilor.218 Schimbarea regimurilor rezulta din eforturile de contra-rpoliferare
proactiva de a preveni amenintarea din a ajunge in fapt pe teritoriul SUA. Mai mult, Strategia
Nationala de Aparare indica spre schimbarea regimurilor cand discuta despre refuzare
sprijinului si bazelor de operatiuni pentru teroristi si desemneaza ca tinte statele cunoscute ca
adapostind teroristi.219 Urmarirea schimbarii de regim poate avea consecinte vaste pentru
stabilitate generala a sistemului politic international si nu este acceptata ca un obiectiv legitim
de catre alte state. O astfel de actiune ar putea duce la o schimbare in balanta e putere in
favoarea SUA, schimbare ce nu ar fi tolerata de alte state.

Argumentul ca notiunile traditionale, ca descurajarea, nu mai sunt folositoare intr-un mediu


dominat de aminitare combinata a retelelor teroriste si statelor rebele care intentioneaza sa
prolifereze arme de distrugere in masa nu rezista la o cercetare mai atenta. Cu cel putin doua
dintre stalele mentionate de fostul presedinte american, George W. Bush, ca facand parte din
axa raului, Koreea de Nord si Irak, descurajarea si diplomatia au functionat ca mijloace de
estompare a ambitiilor lor. Mai mult, in cazul Koreei de Nord nu exista nicio dovada de

215
Ibidem, p. 15.
216
Ibidem, p. 14
217
. Ibidem, p. 14
218
Michael E. O’HANLON, Susan E. RICE and James B. STEINBERG, “The New National Security
Strategy and Preemption”, p. 5.
219
The National Defense Strategy of the United States of America, March 2005,
http://www.globalsecurity.org/military/library/policy/dod/d20050318nds1.pdf, site accessed April 30, 2009, p.
8 and pp. 9-10.
colaborare cu sau de sustinere a retelelor teroriste.220 Pe de alta parte, guvernul Koreei de Nord
isi foloseste arsenalul de arme de distrugere in masa si mijloacele de a le livra ca pe metode de
a-si asigura garantii de securitate din partea SUA sau de a sigura supravietuirea regimului. 221
Sustinand actiuni de prevenire in locul descurajarii subestimeaza rolul celei din urma in
posibilele situatii in care prevenirea nu este foarte folositoare.222

Felul in care sunt descrise amenintarile in Stratgia Nationala de Securitate si in Strategia


Nationala de Combatere a Terorismului, ca entitati calauzite de o ura irationala fata de Statele
Unite, ignora natura politica a acestor amenintari. Statele rebele nu sunt calauzite de ura fata de
Statele Unite ci de nevoia lor de a supravietui a ceea ce ei percep ca fiind amenintarea
americana la adresa securitatii lor sau opozitia americana la interesele lor de politica externa.
Armele de distrugere in masa sunt folosite pentru protectie impotriva dominatiei americane in
sfera capacitatilor militare conventionale. Desi se poate spune ca lideri Al Qaeda pot si acuzati
ca urasc Statele Unite, nu se poate afirma ca toate atacurile impotriva SUA si intreselor sale
sunt determinate de ura. Se poate sustine mai curand ipoteza conforma careia aceste actiuni
sunt determinate de motive politice temeinice, cum ar fi rasturnarea regimurilor poltice
moderate din Orientul Mijlociu si restabilirea califatului.223 Mai mult, strategia Nationala de
Securitate comaseaza ameintarile reprezentate de retelele teroriste, statele rebele si rpoliferarea
armelor de distrugere in masa intr-un monolit, fara a face distinctii clare intre amenintari
ajungand astfel in imposibilitatea de a discrimina intre ele in termeni de planificare politica sau
mijloace posibil a fi folosite impotriva lor. 224

Promovarea democratiei si respectul pentru demnitatea umana in lumea musulmana este un alt
punct de controversa legat de strategia generala a SUA de dupa 11 septembrie 2001. Desi
promovarea democratie pare a fi o intreprindere nobila, mai ales pentru factorii decizionali
americani, transpunerea acestei idei intr-un obiectiv de politica externa presupune riscuri
considerabile. O politica externa care promoveaza democratia este “o politica externa de
cruciada” si care, tradusa in practica, inseamna a pune presiune pe guverne pentru liberalizarea
220
Michael E. O’HANLON, Susan E. RICE and James B. STEINBERG, “The New National Security
Strategy and Preemption”, p. 6.
221
Andrew SCOBEL, “North Korea’s Strategic Intentions”,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pdffiles/PUB611.pdf, site accessed May 15, 2009, pp. 20-22.
222
Michael E. O’HANLON, Susan E. RICE and James B. STEINBERG, “The New National Security
Strategy and Preemption”, p.5.
223
Robert S. SNIDER, “Hating America: Bin Laden as a Civilizational Revolutionary”, The Review of
Politics, Vol. 65, No.4, Fall 2003, p. 325.
224
Jeffrey RECORD, “Bounding the Global War on Terrorism”,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pubs/display.cfm?pubID=207, site accessed April 30, 2006, p. 16.
politicilor interne sau, in cazul statelor rebele, interventia militara urmata de ocupatie si
punerea fundatiilor unei natiuni. Daca punem in corelatie actiunea unilaterala cu prevenirea,
schimbarea regimului si raspanidirea democratiei obtinem schita unei strategii totale, creata
pentru a garanta securitatea pentru SUA prin atacarea acelor state care ar putea sa o puna in
pericol, dezarmarea acestora si instalarea de regimuri democratice sau, macar de regimuri
prietene. Raspandirea democratiei, chiar si fara ajutorul fortei, poate duce la rezultate
neasteptate. Mai mult decat atat, intreaga logica a raspandirii democratiei in Orientul Mijlociu
sau in alte tari musulmane se bazeaza pe argumentul gresit conform caruia democratiile au un
comportament benign in sistemul international.225 Datele istorice arata ca democratiile, desi
sunt o forma de guvernare mai buna decat dictaturile, sunt capabile de a comite acte
abobinabile in razboi cum au fost folosirea bombardamentelor incendiare asupra oraselor, in
cel de-Al Doilea Razboi Mondial, sau folosirea armelor de distrugere in masa impotriva
tintelor civile, cum au fost bombardamentele nucleare de la Hiroshima si Nagasaky, in acelasi
razboi. 226 luand toate argumentele in considerare, se poate spune ca promovarea democratiei se
poate dovedi o politica externa foarte neinteleapta care implica riscuri mari pentru Statele
Unite.

Implicatiile pentru strategia generala a SUA in Orientul Mijlociu sunt multiple. In primul rand,
se pare ca dupa 11 septembrie 2001 obiectivul nu mai este mentinerea balantei de putere in
regiune ci, mai curand, pacificarea sau neutralizarea unei regiuni care este perceputa ca fiind
periculoasa si instabila printr-o combinatie de diverse intrumente politice aflate la indemana
Statelor Unite: Actiune militara unilaterala si preventiva, schimbarea regimurilor, contrucita
nationala, rezolvarea conflictelor din regiune, promovarea democratiei si prosperitatii sau
sustinerea unor aliati pe termen lung. Noul obiectiv al strategiei generale a SUA se poate
dovedi a fi greu de indeplinit, daca nu chiar nerealist. Interventiile militare si schimbarile de
regim presupun numeroase riscuri si exista posibilitatea ca ele sa nu dea rezultatele scontate.
Promovarea democratiei in regiune, ca urmare a perceptiei ca lipsa acesteia este una dintre
cauzele terorismului, se poate dovedi mai greu de infaptuit decat a fost prevazut si cu o serie de
rezultate ambigue. Schimbare de regim presupune cucerirea unei tari, ocupatie militara si
contructie nationala deoarce instalarea democratiei sau a unui regim prieten necesita mai mult
decat simpla eliminare din functie a liderilor vechiului regim.

225
John J. MEARSHEIMER, “Hans Morgenthau and the Iraq war: Realism versus Neo-conservatism”
http://johnmearsheimer.uchicago.edu/pdfs/A0037.pdf, site accessed January 16, 2009, p. 3.
226
Ibidem, p. 5.
In al doilea rand, noua strategie generala a Statelor Unite contine samburii purtarii unui razboi
total. Acest lucru este in special adevarat cand discutam despre ideea schimbarii regimurilor in
scopul dezarmarii unui stat rebel care ameninta securitatea Statelor Unite si a aliatilor sai cu
arme de distrugere in masa. Afirm aceasta deoarece acest gen de politica presupune mai multe
aspecte cum ar fi invadarea statului inamic, dezarmarea fortelor militare si eliminarea
regimului politic prezent, urmate de o etapa de construcite nationala care sa tinteasca
transformarea statului respectiv intr-o democratie sau, cel putin, instalarea unui regim stabil,
aliat al SUA.

Implicatiile pentru Irak pot fi deduse din implicatiile mi vaste presupuse de noua strategie
generala a Statelor Unite. Irakul a fost nominalizat ca facand parte din asa-numita axa a raului
, a avut o istorie de dezvoltare, producere si folosire a armelor de distrugere in masa si a avut,
de asemenea o istorie presarata cu diverse comportamente agresive impotriva vecinilor sai din
Orientul Mijlociu. Pe cale de consecinta, a devenit o tinta principala pentru aplicarea noi
strategii generale a SUA care presupunea interventie preventiva, scimbare de regim si
contructie nationala.

4. Concluzii

Scopul acestul capitol este acela de a clarifica urmatoarele puncte: care erau scopurile strategiei
generale a SUA in Orientul Mijlociu in general si in Irak, in particular dupa 11 septembrie
2001 si cum difera aceasta strategie generala de cea precedenta, care este relevanta Irakului
pentru strategia generala a Statelor Unite in Orientul Mijlociu si daca noua strategie americana
constituie fundatia unui razboi total. Aceasta sectiune va aduce anumite concluzii asupra
punctelor propuse spre clarificare.

1. Statele Unite ale Americii au urmat o politica de mentinere a balantei de putere in


Orientul Mijlociu in perioada 1945-2001. SUA a impiedicat alte mari puteri sa domine
regiunea si, de asemenea, a impiedicat ascensiunea unui hegemon regional.
2. Dupa 11 septembrie 2001, strategia generala a Statelor Unite s-a schimbat, ca rezultat
al amenintarilor asupra propriei securitati provenite din regiune, din partea retelelor teroriste si
statelor rebele. In consecinta, accentul in strategia generala a SUA in regiune s-a mutat de pe
simpla pastrare a balantei de putere in regiune pe eforturile de a pacifica regiunea, astfel incat
aceasta sa nu mai reprezinte o amenintare pentru siguranta Statelor Unite. Aceste eforturi
includ actiune unilaterala, razboi preventiv, schimbari de regim, constuctie nationala,
dezvoltare economica prin comert liber si cooperare internationala pentru a preveni proliferarea
armelor de distrugere in masa.
3. Politica Statelor Unite fata de Irak a fost de interesul de a mentine stabilitatea si
balanta de putere in regiunea Orientului Mijlociu. Statele Unite au folosit Irakul in timpul
Razboiului Rece pentru a estompa interesele sovietice in regiune si pentru a impiedica alte
state din regiune sa devina hegemoni regionali(cazul Iranului). Cu toate acestea, politica SUA
fata de Irak s-a schimbat dramatic atunci cand cel din urma stat a sa obtina hegemonia
regionala la inceputul anilor ’90. Dupa 2001, Irakul a fost considerat de catre SUA a fi un stat
rebel si a fost inclus pe axa raului, alaturi de Koreea de Nord si Iran.
4. Strategia generala americana formulata in perioada de dupa 11 septembrie 2001 pune
bazele purtarii unui razboi total, din cauza lipsei unei idei clare in privinta schimbarilor de
regim, actiunii unilaterale, constructiei nationale dar si din cauza scopurilor extensive pe care
le expune in privinta rolului SUA in lume.
Capitolul III
Scopul razboiului

Scopul acestui capitol este de a clarifica urmatoarele puncte: care a fost scopul / obiectivul
celui de-al Doilea Razboi din Golf, de ce a fost Irak ales ca tinta si ce elemente ale puterii din
Irak si in ce masura au reprezentat ele tinta atacului Statelor Unite, ce mijloace au fost folosite
si, in sfarsit, ce fel de pace a incheiat razboiul. Astfel, capitolul va fi impartit in trei sectiuni :
prima este dedicata stabilirii scopului razboiului, a doua sectiune va analiza campania pentru a
stabili obiectivul razboiului, elementele puterii care au constituit tinta atacurilor S.U.A in Irak,
mijloacele folosite si tipul de pace incheiat in urma razboiului, in timp ce a treia sectiune va
prezenta cateva concluzii pe baza celor discutate in sectiunile anterioare. O a patra si cincea
sectiune au fost adaugate capitolului pentru a analiza si sumariza rezultatele si impactul
Operatiunii Libertatea Irakienilor aupra marii strategii a Statelor Unite si a politicii sale
externe, precum si rezultatele razboiului in termenii politicii si strategiei pentru Orientul
Mijlociu dupa cucerirea Irakului.

Motivatii si justificari ale Razboiului


Prima sectiune a acestui capitol va analiza argumentele aduse pentru a sustine justicarea sau / si
explicarea cauzelor razboiului si va determina care a fost cel mai plauzibil motiv al razboiului.
Pentru a realiza aceasta analiza vor fi folosite referinte la afirmatiile facute de principalii
politicieni si creatorii ai politicii externe a S.U.A. precum si documente strategice. In analiza
vor fi incluse, de-asemenea, comentarii si opinii ale unor experti si cercetatori ai relatiilor
internationale si ai economiei si strategiei politice internationale. Aceste opinii si comentarii
vor fi comparate cu documente referitoare la politica externa si strategia generală a S.U.A. ca si
afirmatii facute de oficiali ai Statelor Unite.
Argumentul economic
Unul din cele mai invocate argumente, daca nu cel mai invocat argument, referitor la motivul
pentru care Statele Unite ale Americii au invadat Irakul este cel economic : Irakul detine o
vasta rezerva de petrol227 si S.U.A. are nevoie de acces la petrol ieftin pentru a-si sustine
economia228 si / sau a-si “asigura profiturile pentru companiile de petrol americane”.229
Acest argument se bazeaza in principal pe recunoscuta dependenta a economiei S.U.A. de
petrolul ieftin din Orientul Mijlociu. In perioada dinaintea razboiului s-a estimat ca Irakul
poseda a doua mare rezerva de petrol din lume. Totusi, datorita embargo-ului impus asupra
Irakului dupa invadarea Kuweitului in 1990 si politicile guvernului Irakian, industria petrolului
din aceasta tara a fost in conditie precara, necesitand o investitie de cel putin 5 miliarde dolari
americani pe o perioada de trei ani pentru a atinge nivelul de productie dinainte de 1990.230
Invadarea a fost nejustificata economic datorita marilor investitii in infrastructura petrolului
din Irak si datorita faptului ca Irak ca membru al OPEC nu putea depasi productia si ratele de
export pentru un timp prea indelungat fara a suferi consecintele unui razboi al pretului. Mai
mult, daca S.U.A. avea nevoie de acces la petrolul irakian, nu avea nevoie sa trimita trupele
sale armate sa preia controlul acestuia, trebuia doar sa ridice embargo-ul impus Irakului dupa
1990.231 In consecinta, ar fi costat Statele Unite mai putin daca ar fi cumparat petrol de la Irak
decat daca invada tara pentru a castiga acces la petrolul sau.

Petrolul este o marfa importanta in actuala economie globala, insa accesul la ea nu necesita
folosirea fortei. Orientul Mijlociu a fost un factor important in dezvoltarea economiilor
occidentale si criza din 1973 a aratat cat de vulnerabile sunt aceste economii la cresterea
pretului petrolului sau la un embargo virtual asa cum a fost cazul Statelor Unite la acea vreme.
Totusi, exista si alte resurse de petrol in lume, altele decat cele din Orientul Mijlociu si
guvernul american cunoaste acest lucru. In Septembrie 2002 au inceput lucrarile la conducta de

227
Rezervele de petrol ale Irakului erau estimate in 2005 a fi 112.5 miliarde bbl,
http://www.cia.gov/cia/publications/factbook/geos/iz.html, site accesat la 12 Mai 2008. Estimarile dinainte
razboiului nu sunt considerate de incredere pentru ca nici o alta sursa n-a coroborat estimarile guvernului
irakian; vezi Gal LUFT “How Much Oil Does Iraq Have?” http://www.brookings.edu/views/op-
ed/fellows/luft20030512.htm, site accesat la 12 Mai 2008.
228
James HAMILL, “The United States, Iraq and International Relations”, Contemporary Review, Vol. 282,
No. 1649, Iune 2003, p. 328.
229
Llewellyn H. ROCKWELL JR, “War for Oil?”, http://www.lewrockwell.com/rockwell/warforoil.html, site
accesat la 15 Mai 2008.
230
Max BOOT, “A War for Oil? Not this time”,
http://www.cfr.org/publication/5553/war_for_oil_not_this_time.html, Februarie 13, 2003, New York Times, site
accesat la 10 Mai 2008.
231
Ibidem.
petrol Baku-Ceyhan care permite accesul la o sursa de petrol brut de inalta calitate alta decat
cea din Orientu Mijlociu si descurajeaza monopolul rus asupra transportarii petrolului din
Caucaz spre restul pietelor lumii.232 Mai mult, in ultimii ani, Statele Unite au investit in surse
alternative de energie care includ tehnologia bazata pe hidrogen si o mare parte din efort a fost
investit in a face petrolul si consumul de gaz mai eficiente.233

Argumentul petrolului ca o cauza a razboiului sau argumentul ca in spatele razboiului ar sta


companiile de petrol au legatura cu ceea ce Hans Morgenthau a numit “diavolul teoriei
imperialismului”. Aceasta teorie identifica “anumite grupuri care ar profita in mod evident de
pe urma razboiului cum ar fi companiile care manufacturizeaza material pentru razboi …si
234
bancherii internationali” ca fiind responsabili pentru razboi. Conform sustinatorilor acestei
teorii un razboi este deobicei rezultatul unei conspiratii a “capitalistilor malefici cu scopul
castigului personal”.235 Faptul ca anumite companii petroliere americane au castigat acces la
petrolul irakian ca rezultat al razboiului are de-a face cu efectele razboiului in sine si nu atat cu
cauzele acestuia. Companiile petroliere nu au facut presiune pentru inceperea razboiului, ci
guvernul american a facut acest lucru.

Razboiul a fost intotdeauna negativ pentru mediul de afaceri in general, crescand cheltuielile
guvernului, radicand preturile si afectand pietele financiare. Acest lucru este valabil si pentru al
doilea razboi din Golf care a crescut deficitul Statelor Unite si a contribuit putin la cresterea
economiei americane care la inceputul razboiului se recupera din recesiunea din 2001.236 Aceia
care sugereaza ca razboiul a fost declansat pentru motive economice fac acest lucru din ratiuni
ideologie si nu atat bazat pe fapte.

Argumentul / justificarea pe baza armelor de distrugere in masa

Argumentul / justificarea referitoare la programul Irakului de dezvoltare a armelor de


distrugere in masa sugereaza simplu ca dupa evenimentele din 11 Septembrie 2001, Irakul a
reprezentat o amenintare asupra securatii Statelor Unite si asupra pacii mondiale, intrucat nu

232
“Turkey: Oil to flow in Baku-Ceyhan pipeline by mid 2005”, http://www.reporter.gr/fulltext_eng.cfm?
id=41112111245, site accesat la 11 Mai 2008.
233
Ken ALDEMAN, “Is it About the Oil?”, Oil and Gas Investor, p. 31.
234
Hans J. MORGENTHAU, Politics Among Nations, p. 61.
235
Idem, p. 61.
236
Willard E. WITTE, “The US Economy”, Indiana Business Review, Vol. 17, No. 4 Outlook 2004 (Winter
2003), http://www.ibrc.indiana.edu/ibr/2003/outlook04/national.html, site accesat la 14 Mai 2008.
putea fi de incredere in cooperarea deplina cu organismele internationale pentru dezarmarea sa,
datorita faptului ca a protejat teroristi pe teritoriul sau si era probabil ca permitea acestora
accesul la arsenalul de arme de distrugere in masa.

Irakul a dezvolutat si folosit arme de distrugere in masa inainte de Razboiul din Golf din 2003.
A folosit arme chimice impotriva trupelor iraniene in timpul razboiului dintre anii 1980-1988
si totodata a folosit astfel de arme impotriva propriilor cetateni in 1987 si 1988 cand au fost
ordonate atacuri impotriva kurzilor irakieni care se revoltasera impotriva regimului lui Saddam
Hussein. 237

Dupa Operatiuniea Furtuna in Desert, Consiliul de Securitate al ONU a votat Rezolutia 687
din 1991 instruind guvernul irakian sa renunte la programul sau dedicat crearii armelor chimice
si bioloice si a permis inspectorilor sa verifice felul in care se respecta aceasta rezolutie. 238
Rezolutia 687 (1991) a fost doar prima din seria de rezolutii ale Consiliului de Securitate al
ONU privitoare la conformarea Irakului si la cooperarea acestuia in descoperirea si demontarea
unitatilor de WMD care a culminat in 2002 cu rezolutia 1441 a Consiliului de Securitate al
ONU. In 1995, cand Husayn Kamil (ginerele lui Saddam Hussein) a dezertat, s-a descoperit ca
Irakul avea si un program de arme nucleare mult mai avansat decat s-ar fi crezut. 239 Desi Irakul
a cooperat cu organismul international insarcinat in descoperirea si anihilarea programelor si
arsenalului sau WMD – UNOSCOM, cooperarea nu a fost deplina si a fost marcata de
incidente. Mai mult, Irak a dat parut interesat sa continue cercetarea in domeniul armelor de
distrugere in masa in ciuda a numeroase rezolutii ale ONU si in ciuda utilizarii ocazionale a
fortei de catre Statele Unite si aliatii sai in anii 1990.

In lumina evenimentelor din 11 Septembrie 2001 si a noii mari strategii a Statelor Unite ale
Americii care au subliniat ca principalele amenintari la adresa securitatii sale vin din partea
statelor care cauta arme de distrugere in masa si retele teroriste si cu riscul crescut de cooperare
intre aceste state si retelele teroriste, s-a ridicat problema a ce trebuie facut in privinta Irakului.
Putea Irakul, cu istoria sa de cercetare, dezvoltare si folosire a WMD sa fie considerat o

237
James A. RUSSEL and James J. WIRTZ, “Preventive War against Iraq”, Strategic Insight, Vol. 1, No. 9,
http://www.ccc.nps.navy.mil/si/nov02/middleEast.pdf, site accesat la 14 Mai 2008.
238
U.N. Security Council Resolution 687 (1991)
http://daccessdds.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/596/23/IMG/NR059623.pdf?OpenElement, site accesat
la 11 Aprilie 2008.
239
Comprehensive Report of the Special Advisor to the DCI on Iraq’s WMD, 30 September 2004,
http://www.cia.gov/cia/reports/iraq_wmd_2004/chap4.html#sect1.
amenintare care poate fi adresata cu ajutorul unor mijloace care sa nu presupuna forta ?
Probabil tentative de a raspunde acestei intrebari au fost numeroase din partea politicienilor is
strategilor de la Washington. Dupa 11 Septembrie, puteau americanii “trai” cu aceasta
amenintare venita din zona cea mai instabila a lumii?

Chiar daca Irak era slab din punct de vedere militar in termenii unor forte conventionale, dupa
repetate “intalniri” cu fortele armate ale S.U.A. dupa 1990, dar avea o istorie documentata de
urmarire a dezvoltarii WMD si mai mult de incercare a destabilizarii regiunii, puteau riscurile
ridicate securitatii Statelor Unite fi adresate intr-o maniera diferita decat cea a fortei ? Dupa
intamplarile din 11 Septembrie, raspunsul cel mai probabil al S.U.A. ar fi nu. Presedintele
american George W. Bush a dat glas ingrijorarilor guvernului american in discursul rostit in
cadrul Adunarii Generale a ONU.

“In celule si tabere, teroristii planifica in continuare sa distruga si sa construiasca noi baze
pentru razboiul lor impotriva civilizatiei. Si teama noastra cea mai mare este aceea ca teroristii
vor gasi o cale mai scurta spre ambitiile lor nebunesti atunci cand un regim in afara legii le
furnizeaza tehnologii pentru a ucide la scala masiva.

Intr-un loc – intr-un regim – gasim aceste pericole in formele lor cele mai letale si agresive,
exact acel tip de amenintare agresiva pe care Natiunile Unite au fost constituite pentru a le
confrunta.

Cu doisprezece ani in urma, Irakul invada Kuweitul fara provocare. Si fortele regimului au fost
pregatite sa continue marsul lor spre ocuparea altor tari si a resurselor lor. Daca Saddam
Hussein ar fi fost domolit in loc a fi oprit, ar fi pus in pericol pacea si stabilitatea lumii. Totusi,
aceasta agresiune trebuie oprita de catre marea colatie de forte si de catre vointa Natiunilor
Unite”240

Pe 18 Septembrie 2002, intr-o marturie data in fata Comitetului Seervicilor Armate, Secretarul
Apararii S.U.A., Donald Rumsfeld, si-a exprimat indoielile si ingrijorarea guvernului american
cu privire la istoria Irakului de a se urma rezolutiile ONU si riscurile pe care aceasta tara le
aducea securitatii in mediul post 11 Septembrie.

240
President’s Remarks at the United Nations General Assembly, September 12, 2002,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2002/09/20020912-1.html, site accesat la 15 Mai 2008.
“Intrebarea cu care ne confruntam este aceasta: Care este modul de actiune responsabil pentru
tara noastra? Credem ca este responsabilitatea noastra sa asteptam o arma de distrugere in
masa, 9/11 ? Sau este responsabilitatea noastra sa dam libertatea oamenilor de a face ceva, sa
facem pasi in a adresa o astfel de amenintare inainte ca un atac sa aiba loc ?...

Irakul a fost cel care a dat afara inspectorii. Si i-au dat afara si au respins 16 rezolutii si
stipulatii ale Natiunilor Unite... Scopul nu sunt inspectiile. Scopul este dezarmarea. Acesta a
fost acordul facut de Irak. Aceasta au inteles Natiunile Unite. Usuratatea cu care oamenii trec
peste si sugereaza faptul ca sarcina lumii sunt inspectiile. Poti face inspectii atunci cand o tara
coopereaza cu tine. Trebuie ca ei sa cada de acord – si ei au cazut de acord – ca acesta e acelasi
scop cu al acelora care doresc sa valideze ceva. Deci am fi sperat ca aceste ganduri ar putea fi
parte a acestui dialog...

Exista un numar de state teroriste care urmaresc dezvoltarea de arme de distrugere in masa –
Iran, Libia, Korea de Nord, Siria ca sa numesc doar cateva. Dar nici un stat terorist nu ridica o
mai mare si imediat amentintare securitatii poporului nostru si stabilitatii in lume ca regimul lui
Saddam Hussein in Irak.”241

Unii ar putea acuza Secretarul Apararii S.U.A. ca fiind un instigator la razboi judecand doar
dupa cuvintele sale; insa ar trebui in acelasi timp tinut cont de validitatea argumentului adus in
discursul sau : cum ar putea S.U.A. avea incredere intr-o tara care nu isi respecta obligatiile
asumate in acordurile internationale si ar trebui S.U.A. sa tolereze riscurile venite din partea
Irakului intr-un nou mediu de securitate cu o multitudine de necunoscute ?

Diplomatia americana a obtinut notabilul succes in a incerca sa convinga Irak sa accepte


reluarea inspectiilor internationale referitoare la programul de arme de distrugere in masa si a
mijloacelor de distribuire a acestora, cand Consiliul de Securitate al ONU a votat rezolutia
1441 in Noiembrie 2002.242 Rezolutia 1441 mentioneaza faptul ca Irak nu a cooperat cu
organismele internationale in privinta procesului de inspectie in legatura cu programul armelor
incepand cu anul 1998 si a “esuat sa isi respecte angajamentele urmand rezolutiei 687 (1991)

241
Testimony of U.S. Secretary of Defense, Donald H. Rumsfeld before the House Armed Services Committee
Regarding Iraq, September 18, 2002, http://www.defenselink.mil/speeches/2002/s20020918-secdef2.html, site
accesat la 16 Mai 2008.
242
Sean D. MURPHY, editor, “Use of Military Force to Disarm Iraq”, The American Journal of International
Law, Vol. 97, No. 2, April 2003, p. 419.
cu referire la terorism...”243 Rezolutia gaseste Irakul in “incalcarea efectiva a obligatiilor sale
sub rezolutiile relevante...prin esecul Irakului de a coopera cu inspectorii Natiunilor Unite si cu
IAEA”244

Inspectiile au fost reluate de catre IAEA si UNMOVIC ca rezultat al presiunii internationale.


Descoperirile lor, insa, s-au diovedit nesatisfacatoare in ochii guvernului S.U.A. Intr-o raport
actualizat catre Consiliul de Securitate, Hans Blix, presedintele UNMOVIC a afirmat ca
cooperarea este “active” desi nu fara incidente.245 Inspectii preliminare au gasit in Irak arme de
distrugere in masa in cantitati mici (dar prea vechi pentru a fi eficace), in forma rachetelor de
artilerie si a unor obuze armate cu ogive chimice si programe pentru dezvoltarea rachetelor
balistice care depasesc 150 km permise prin rezolutiile ONU.246 Armele de distrugere in masa
gasite erau inoperabile si au fost distruse de catre inspectori.

Intr-un raport pentru Consiliul de Securitate al ONU prezentat pe 14 Februarie 2003, Hans Blix
nota ca Irakul avea multe de facut pentru a asigura credibilitatea pentru cooperarea sa, mai
mult decat deschiderea locatiilor pentru inspectori :
“In ultimul meu raport, am spus de-asemenea ca o deicizie de a coopera substantial era
indispensabila pentru a duce la indeplinire, prin inspectare, sarcina de dezarmare si de a pune
pe o directie ferma un sistem de monitorizare. O astfel de cooperare, asa cum notam, necesita
mai mult decat deschiderea usilor. In termenii rezolutiei 1441 (2002) – necesita eforturile
immediate, neconditionate si active ale Irakului de a raspunde problemelor actuale de
dezarmare – fie prin prezentarea itemilor interzisi ramasi si a programelor de eliminare, fie prin
prezentarea unor dovezi convingatoare ca acestea au fost eliminate. In situatia curent, ne-am
astepta ca Irakul sa fie doritor sa respecte aceste cerinte. ”247

In ciuda rezultatelor inspectiilor care au dovedit a fi arme inoperabile, UNMOVIC nu a putut


nici sa confirme, nici sa infirme daca Irakul inca detinea astfel de arme. Un exemplu ilustrativ
este cazul a 1000 de tone de agent chimic care nu erau justificate si care au fost citate ca
243
Resolution 1441 (2002), Adopted by the Security Council at its 4644 th meeting on November 8, 2002,
http://daccessdds.un.org/doc/UNDOC/GEN/N02/682/26/PDF/N0268226.pdf?OpenElement, pp. 1-2, site
accesat la 19 Mai 2008.
244
Ibidem, p. 3.
245
Hans BLIX The Security Council, 27 Ianuarie 2003: An Update on Inspection,
http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/new/doc%2019/Update%2027%20Ianuarie
%202003.htm, site accesat la 17 Mai 2008.
246
Ibidem.
247
Hans BLIX, Briefing of the Security Council, 14 February 2002,
http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/wmd30.htm, site accesat la 17 Mai 2008.
dovada de catre Departamentul de Stat al S.U.A. in sprijinul ideei de nesupunere a Irakului fata
de rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU.248 Chiar Hans Blix noteaza faptul ca raman
anumite intrebari la care nu s-a dat raspuns referitor la armele chimice si biologice ca si la
rachetele balistice care necesita o atentie considerabila din partea Irakului. Mai mult, in ciuda
voluminoasei declaratii de 12.000 de pagini prezentata Consiliului Securitatii ONU pe data de
7 Decembrie 2002, Irakul a trebuit sa raspunda unor intrebari serioase referitoare la intregul
sau program de arme de distrugere in masa :
“In rapoartele mele anterioare notam ca aspecte semnificative si de substanta au fost enumerate
in doua documente ale Consiliului de Securitate de la inceputul anuui 1999 (S/1999/94 si
S/1999/356) si ar trebui sa fie bine cunoscute de catre Irak. M-am referit, ca exemple, la
problema antrax-ului, la agentul nervului VX si la rachetele cu raza lunga de actiune, si am
spus ca aceste probleme «merita sa fie luate in considerare cu seriozitate de catre Irak in loc sa
fie lasate deoparte ...». Declaratia trimisa de Irak la data de 7 decembrie anul trecut, in ciuda
volumului sau mare, a ratat ocazia de a oferi material nou si dovezi care necesitau raspunsul la
intrebarile ridicate. Aceasta este, probabil, cea mai importanta problema cu care ne
confruntam. Desi pot intelege ca pentru Irak nu este probabil usor in toate cazurile sa ofere
dovezile necesare, nu este sarcina inspectorilor sa le gaseasca. Irakul insusi trebuie sa realizeze
aceasta sarcina si sa evite intrebarile depreciatoare. ”249

Dr Mohamen ElBaradei, Directorul General al IAEA, in cele doua rapoarte ale sale referitoare
la programul nuclear al Irakului prezentate Consiliului Secutitatii al ONU pe 27 ianuarie si 14
februarie 2003 sublinia faptul ca programul a fost inchis incepand cu anul 1998. Totusi,
irakienii nu au fost foarte cooperanti cu echipa de inspectori, in special in intervievarea
oamenilor de stiinta irakieni implicate in program. 250

Guvernul american a ramas neimpresionat si plin de indoiala referitor la eforturile facute de


Irak in respectarea rezolutiei 1441 (2001). Condoleezza Rice, consilierul pe probleme de

248
Illustrative Examples of Omissions from the Iraqi Declaration to the United Nations Security Council,
Decembrie 2002, http://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2002/16118pf.htm, site accesat la 17 Mai 2008.
249
Hans BLIX, Briefing of the Security Council, 14 February 2002,
http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/wmd30.htm, site accesat la 17 Mai 2008.
250
Dr. Mohammed ELBARADEI, The Status of Nuclear Inspections in Iraq, New York 27 January 2003 and
The Status of Nuclear Inspections in Iraq: 14 February 2003,
http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/new/doc%2020/The%20Status%20of%20Nuclear
%20Inspections%20in%20Iraq.htm, http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/new/doc%2020/The
%20Status%20of%20Nuclear%20Inspections%20in%20Iraq.htm, sites accesat la 17 Mai 2008.
securitate nationala al presedintelui Statelor Unite a exprimat indoiala guvernului American cu
referitre la eforturile de cooperare ale Irakului
“In locul angajamentului pentru dezarmare, Iralul are un angajament politic de nivel inalt de a
mentine si de a-si ascunde armele, prin conducerea lui Saddam Hussein si a fiului sau Ousay
care controleaza Organizatia de Securitate Speciala care conduce activitatile de tainuire ale
Irakului. In locul implementarii initiativelor nationale de dezarmare, Irakul mentine institutiile
ale caror singur scop este sa submineze munca inspectorilor. Si in locul unei cooperari depline
si a transparentei, Irakul a prezentat o declaratie falsa Natiunilor Unite care se ridica la un
volum de 12.200 pagini....De exemplu, declaratia esueaza sa prezinte ori sa explice eforturile
Irakului de a obtine uranium din strainatate, manufacturarea unui anumit combustibil pentru
rachetele balistice pe care pretinde ca nu le are, si discrepantele identificate anterior de
Natiunile Unite in explicatia oferita de Irak pentru detinerea a mai mult de doua tone de
materiale brute necesare pentru a produce mii de galoni de antrax si alte arme biologice.
Declaratia Irakului a apelat chiar si la un plagiarism arogant, cu pasaje lungi din rapoartele
Natiunilor Unite copiate cuvant cu cuvant (sau editate pentru a elimina orice critica adusa
Irakului) si prezentate ca text original. ”251

Intr-o prezentare in fata Consiliului de Securitate al ONU, secretarul de Stat american, Collin
Powel, a reiterate neincrederea Americana in intentiile Irakului de dezarmare si de a coopera
deplin cu organisemele internationale in chestiunea armelor de distrugere in masa si
programelor de dezvoltare a acestora. Colin Powell a listat esecurile Irakului in privinta
obligatiilor sale internationale si amenintarea pe care o aduce pacii internationale. Potrivit
raportului prezentat in fata Consiliului de Securitate al ONU, Irak au impedicat activitatea
inspectorilor UNMOVIC si IAEA nepermitandu-le sa isi desfasoare activitatea in conditii
normale si amenintandu-i pe acei care urmau sa depuna marturie in fata inspectorilor prin
retinerea actelor, prin continuarea cercetarii si dezvoltarii, prin ascunderea armelor de
distrugere in masa, prin incercarea de achizitionare ilicita de tehnologie nucleara cu scopul
crearii unei arme atomice, prin refuzarea recunoasterii aeriene a anumitor locatii desi aceste
misiuni erau cerute de rezolutiile ONU, prin continuarea dezvoltarii de mijloace de distribuire
a armelor de distrugere in masa si prin adapostirea teroristilor:

251
Condoleezza RICE, “Why We Know Iraq Is Lying”, New York Times, Ianuarie 23, 2003,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2003/01/20030123-1.html, site accesat la 10 Mai 2009.
“Stim ca fiul lui Saddam Hussein, Ousay, a ordonat mutarea tuturor alrmelor interzise din
numeroasele locuinte ale lui Saddam. Stim ca oficialii guvernului irakian, membri ai partidului
Ba’ath si oameni de stiinta au ascuns dispozitive prohibite in casele lor. Alte dosare cheie ale
institutiilor militare si stiintifice au fost plasate in masini si conduse prin tara de catre agenti
secreti irakian pentru a evita detectarea...

Numeroase surse umane ne informeaza ca irakieni muta nu doar documente si hard drives, dar
si arme de distrugere in masa, pentru a nu fi gasite de inspectori. In timp ce noi eram aici in
camera Consiliului dezbatand rezolutia 1441 in toamna trecuta, stim stim din surse, ca o
brigada de rachete din afara Bagdadului lansa rachete si ogive continand agente biologice catre
diverse locatii distruindu-le in diverse locatii din vestul Irakului...

Irakul a refuzat de-asemenea permiterea recunoasterii zborurilor U-2 care ar fi oferit


inspectorilor o mai buna indicatie a ceea ce a fost mutat inainte, in timpul si dupa inspectii.
Acest refuz de a permite acest tip de recunoastere este in mod direct o violare specifica a
paragrafului operativ sapte al rezolutiei noastre 1441...

La inceputul lunii Decembrie, Saddam Hussein a prevenit toti oamenii de stiinta irakieni
asupra consecintelor serioase pe care ei si familiilor lor le-ar suporta daca ar dezvalui orice
informatie sensibila inspectorilor. Au fost fortati sa semneze documente prin care consimteau
ca divulgarea informatiei se pedepseste cu moartea..

Saddam Hussein a spus de-asemenea ca cercetatorilor ar trebui sa li se spuna sa consimta la


parasirea Irak ; oricine consimtea sa fie intervievat in afara Irakului ar fi fost tratat ca spion.
Aceasta violeaza rezolutia 1441.

La mijlocului lunii Noiembrie, chiar inaintea intoarcerii insepctorilor, expertilor irakieni li s-a
ordonat sa raporteze la centrul Organizatiei pentru Securitate Speciala pentru a primi training
de contra-spionaj. Pregatirea a constat in metode e evitare a raspunsului, tehnici de rezistenta la
interogatorii si cum sa duca in eroare inspectorii...
Incepand cu 1998, eforturile sale de reincepere a programului sau nucelar s-au concentrat
asupra achizitinarii celui de-al treilea si ultim component : suficient material fisionalbil pentru
a produce o explozie nucleara. Pentru a realiza materialul fisionabil, el are nevoie sa dezvolte
abilitatea de a imbogati uraniul. Saddam Hussein este hotarat sa puna mana pe o bomba
nucleara..

UNMOVIC a mai raportat de-asemenea ca Irakul a importat ilegal motoare de rachete de tip
380 SA-2. Cel mai probabil acestea sunt pentru folosirea in al Samoud-II. Importul lor a fost
ilegal din trei motive : Rezolutia 687 a interzis orice transport militar catre Irak ; UNSCOM a
interzis special folosirea acestor motoare in rachetele suprafata-la-suprafata ; si, in sfarsit, asa
cum am notat, ele sunt pentru un sistem care depaseste raza de actiune limita de 150 de
kilometri. Cel mai grav este ca unele dintre aceste motoare au fost achizitionate nu mai
devreme de decembrie dupa ce Consiliului a votat rezolutia 1441.

Ceea ce doresc ca sa stiti astazi este ca Irakul are programe care sunt construite pentru a
produce rachete balistice care zboara la peste 1000 de kilometri. Un program urmareste
dezvolutarea unue rachite cu combustibil lichid care ar putea zbura la mai mult de 1200 de
kilometri. Si puteti observa din aceasta harta, asa cum pot si eu, cine ar fi in pericol cu aceste
rachete...
Terorismul a fost o unealta folosita de Saddam de decenii. Saddam a fost un suporter al
terorismului cu mult inainte ca retelele teroriste sa aiba un nume si acest suport continua.
Legatura otravuri si teroare este noua. Legatura dintre Irak si teroare este veche. Combinatia
este letala...

Aceia care ajuta la intretinerea acestei taebere sunt locotenentii Zarqawi care operreaza in
nordul ariei kurde in afara irakului controlat de Saddam Hussein. Dar Bagdadul are un agent al
sau la cele mai inalte niveluri ale organizatiei radicale Ansar-al-Islam care controleaza acest
colt al Irakului. In 2000 acest agent a oferit adapostit securizat in regiune pentru Al-Qaeda.

Dupa ce am eliminate toata Al-Qaeda din Afganistan, unii dintre acei membri au acceptat acest
adaptost sigur. Ei raman inca si astazi. ”252

Desi unele dintre acuzatiile referitoare la programul nuclear al Irakului sau cooperarea cu Al-
Qaeda au fost desconsiderate apoi ca bazandu-se pe informatii gresite253, totusi investigatii
facute asupra programului Irakului de WMD dupa razboi au confirmat ca Irakul incerca sa
252
Remarks to the United Nations Security Council, Secretary Colin L. Powel, February 3, 2003,
http://www.state.gov/secretary/former/powell/remarks/2003/17300.htm, May 19, 2006.
253
I will not discuss the role of faulty intelligence in the U.S. decision of going to war with Iraq in this paper.
ascunda si sa protejeze unele din armele sale de distrugere in masa, ca si sa promoveze fata de
vecinii sai idea ca ar detine inca astfel de arme;254 de-asemenea, dupa razboi s-a descoperit ca
255
Irakul era interesat in pastrarea expertizei si capitalului uman in domeniul WMD. Astfel de
actiuni nu puteau ajuta Irakul in procesul de inspectare si nici nu puteau convinge S.U.A. ca
Irakul nu detinea WMD; nu putea decat sa ridice suspiciuni asupra intentiilor sale si sa ofere
mai multa greutate argumentului S.U.A. ca Irakul ar simula cooperarea pentru a tainui ceva. De
asemenea, a intarit perceptia in interiorului guvernului S.U.A. ca singura modalitate de a
adresa situatia Irakului era forta.

Ironia ultima pare a fi accea ca desi Irakul parea ca ar fi distrus armele sale de distrugere in
masa in mod unilateral, comportamentul sau privind inspectiile internationale pareau sa
dovedeasca contrariul256 Mai mult, incercand sa mentina aparenta fata de alte tari ca inca detine
arme de distrugere in masa, Irakul a convins Statele Unite ca singura optiune ramasa a fost sa
utilizeze forta chiar si fara a avea permisiunea Consiliului de Securitate al ONU.

Argumentul / motivul geopolitic

Acest argument presupune ca motivul S.U.A. de a declansa razboi a fost geopolitic. Analistii
au adus un numar de variante acestui argument:
a) S.U.A. avea nevoie sa isi mute bazele din Arabia Saudita datorita vulnerabilitatii
crescute ale acestora in fata terorismului. De asemenea, S.U.A. dorea sa neutralizeze sursa a
doua pericole : terorismul si statele care protejau terorismul printr-o mare desfasurare de forta.
Mai mult, dorea sa asigure circulatia petrolului din regiune.257
b) S.U.A. dorea sa reconfigureze harta geopolitica a Orientului Mijlociu in “moduri
in care ar fi avantajat puternic cel mai important aliat al Washingtonului, Israelul”. In plus, un
razboi militar cu Irakul era mult mai convenabil pentru strategii americani decat o lupta
paramilitara impotriva Al-Qaeda. 258
c) Neo-conservatorii din guvernul american considerau ca eliminarea regimului
Saddam Hussein “va avea un efect de cascada in Orientul Mijlociu, daca nu in intreaga lume.
254
Comprehensive Report of the Special Advisor to the DCI on Iraq’s WMD, 30 September 2004,
http://www.cia.gov/cia/reports/iraq_wmd_2004/Comp_Report_Key_Findings.pdf, pp. 1-19 site accesat la 17
Mai 2006. See also Iraqi Perspectives Project: A View of Operation Iraqi Freedom from Saddam’s Senior
Leadership, http://www.foreignaffairs.org/special/iraq/ipp.pdf, site accesat la 18 Mai 2008.
255
Ibidem, pp. 1-19.
256
Ibidem.
257
Sherle R. SCHWENNINGER, “Revamping American Grand Strategy”, p. 27.
258
James HAMILL, “The United States, Iraq and International Relations”, pp. 328-329.
Iranienii, nord koreeni, palestinienii si sirienii, dupa ce ar fi vazut o victorie decisiva a S.U.A.
in Irak, ar fi ridicat mainile si dansat pe muzica Unchiului Sam.”259

Prima varianta a argumentului geopolitic pare la prima vedere plauzibila : Al Qaeda tintise
bazele americane in Arabia Saudita si inainte si dupa 11 Septembrie 2001 aceasta tara nu mai
parea sigura pentru ca trupele americane sa ramana acolo 15 dintre sinugigasii care au deturnat
au fost cetateni sauditi. Totusi, U.S.A. isi mutase deja o mare parte din forte in Kuweit pentru a
imbunatati securitatea trupelor sale si pentru ca Arabia Saudita nu ar fi permis ca un atac
impotriva Irakului sa fie initiat de pe teritoriul sau. Mai mult, CENTCOM avea bazele la Qatar,
o tara mult mai sigura si destul de aproape de Irak pentru ca acea operatiune militara sa fie
coordonata adecvat. Daca S.U.A. invata Irakul pentru a stabili baze acolo, a facut-o pentru a
proiecta mai bine imaginea de putere in Orientul Mijlociu, mai degraba decat pentru a asigura
baze securizate pentru trupele sale.

A doua parte a argumentului geopolitic al lui Schwenninger pare sa ia in considerare opinia


guvernului american referitoare la amenintarea care provine din tarile care ar proteja terorismul
si de la retelele teroriste, ca si o posibila conexiune a acestor doua amenintari. Totusi,
Operatiuniea Libertatea Irakienilor a fos mai mult decat un tur de forta, a avut scopul de a
schimba regimul politic din Irak, de a dezarma aceasta tara si in acelasi timp de a se implica
intr-un experiment de reconstructie nationala pentru a transforma Irakul intr-un aliat al S.U.A.
cu un regim democratic la putere (sau cel putin o anumita forma de poligarhie). A treia parte a
argumentului, asigurarea circulatiei petrolului, este superflua : circulatia petrolului din Orientul
Mijlociu era asigurata si S.U.A. era deja in cautarea de noi resurse pentru a limita dependenta
sa de petrolul din Orientul Mijlociu.

Argumentul geopolitic al lui James Hamil referitor la Irak nu se bazeaza pe fapte. Securitatea
Israelului nu era amenintata de Irak din 1991. Mai mult, Israelul era destul de capabil sa faca
fata oricarei amenintari ridicate de Irak. In ciuda aliantei dintre Israel si Statele Unite ale
Americii, nu exista nici un motiv pentru care S.U.A. ar lupta razboielele Israelului ; statul
Israel s-a dovedit a fi destul de capabil de a lupta pentru el insusi si chiar de a lupta impotriva
S.U.A. (a se vedea razboiul de sase zile din 1967). In martie 2003 Irakul nu reprezenta o
amenintare serioasa pentru Israel. O astfel de afirmatie nu ia in considerare nici
comportamentul statelor in sistemul international: ce interes aveau Statele Unite sa faca un
259
John J. MEARSHEIMER, “Hans Morgenthau and the Iraq War: Realism versus Neo-conservatism”, p. 2.
„cadou“ de eliminare a unei posibile amentintari din partea Irakului? Raspunsul este simplu –
nici unul; S.U.A. au mers la razboi impotriva Irakului pentru ca a considerat ca este in interesul
national sa faca acest lucru, nu in interesul unei a treia parti, fie ea si Israel sau alt stat din
sistemul international.

Al treilea argument identificat de John J. Mearsheimer are de-a face cu o eroare de gandire
strategica din partea acelor voci din guvernul american care sustineau un razboi impotriva
Irakului si anume a neo-conservatorilor sau „vulturilor”. Acest argument se bazeaza pe ceea ce
se numeste „teoria domino-ului” si gandirea din spatele lui sugereaza ca alte state care ar
proteja terorismul in Orientul Mijlociu ca si in alte regiuni ale lumii ar evita sa aiba aceeasi
soarta cu cea a Irakului si s-ar pleca in fata puterii americane. Mai mult, se spera ca prin
invadarea Irakului si inlaturarea lui Saddam Hussein, una din consecintele acestei actiuni ar
260
ajuta in anumita masura rezolvarea conflictului israelo-palestinian. O astfel de gandire se
baza pe o logica a comportamentului de turma, ignorand comportamentul normal al statelor
care atunci cand sunt amenintate se comporta dupa o logica a echilibrului261. Statele care au
fost plasate pe „axa raului” de catre presedintele S.U.A. George W. Bush, desi tematoare fata
de o interventie nu s-ar fi plecat pur si simplu in fata puterii fortelor armate americane, ci ar fi
incercat sa echilibreze puterea americana cu orice mijloc posibil (terorism, proliferarea de arme
de distrugere in masa, proliferarea armamentelor conventionale si altele) pentru a supravietui.

Astfel de gandire este plauzibila (teoria domino-ului si logica spiritului de turma) si este
consistenta cu unele dintre ideile avansate in documentele privind strategia generală americana
de dupa 11 septembrie 2001: Strategia de Securitate Nationala si Strategia Nationala de
Combaterea Terorismului. In esenta, astfel de gandire se bazeaza pe intelegerea gresita a
felului in care functioneaza sistemul international si pe supraestimarea resurselor si mijloacelor
americane existente. Acest argument este de-asemenea un exemplu de paranoia strategica din
partea unor membri ai guvernului american cu privire la intentiile statelor si retelelor teroriste.

Alte argumente / justificari

Immanuel Wallerstein sugera ca al doilea razboi din Golf a fost purtat de catre Statele Unite cu
doua scopuri: unul a fost acela de a opri statele din lumea a treia de a achizitiona arme de
260
Ibidem, p. 2.
261
Ibidem, pp. 2-5. See also Hans J. Morgenthau Politics Among Nations, pp. 181-217 on the balance of
power.
distrugere in masa pentru ca „daca fiecare tarisoara detine arme nucleare devine foarte dificil
262
pentru Statele Unite sa se implice in actiuni militare” Si in al doilea rand, sa pedepseasca si
sa opreasca prcesul de integrare care avea loc in Europa pentru ca acesta ar ameninta interesele
politice si economice americane, punand capat hegemoniei sale.263

Acest argument sustine partial argumentul ca razboiul a fost purtat pentru dezarmarea Irakului
de arme de distrugere in masa. Insa Immanuel Wallerstein vede razboiul ca fiind parte dintr-un
conflict mai larg al lumii intai (nordul bogat) si lumea a treia (sud sarac), S.U.A. incercand cu
disperare sa asigure ca utimul nu ii ameninta hegemonia. Statele avand arme de distrugere in
masa si retelele teroriste au constituit o amenintare pentru Statele Unite. In mod discutabil,
Irakul si Korea de Nord fac parte din lumea a treia, totus invadarea Irakului nu poate fi
considerata ca pe o amenintare deghizata pentru intreaga lume a treia. Ceea ce a facut
angajarea in proliferare a fost aplicarea marii strategii a S.U.A. cu privire la statele care ar
proteja terorismul.

Cealalta parte a argumentului pune semnul egal intre opozitia din partea “vechii Europe”
(Franta, Germania, plus Rusia) cu amenintari impotriva S.U.A. venind din partea procesului de
integrare european, autorul uitand ca de-a lungul timpului S.U.A. a sustinut integrarea
europeana de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Actiunile Frantei, Germaniei si
Rusiei trebuie interpretate in lumina logicii echilibrului de putere: S.U.A. este la ora actuala cel
mai puternic stat din sistem si prin promovarea cazului sau in cadrul ONU de a folosi forta
impotriva Irakului se declansa o reactie din partea acestor tari care simteau ca interesele lor
erau amenintate de puterea americana, chiar si Franta si Germania care constituiau aliatii
formali ai Statelor Unite. Rusia de-asemenea a simtit ca interesele sale erau amenintate de catre
actiunile S.U.A. si a gasit aliati de incredere in Franta si Germania.

Un alt argument care isi propune sa explice motivele pentru care S.U.A. a atacat Irakul este
legat de personalitatea liderului sau, Saddam Hussein. S-a sugerat faptul ca Saddam Husseinn
ar fi pus probleme puterii Statelor Unite264 desconsiderand-o ca fiind Pax Americana265 si, prin

262
Immanuel WALLERSTEIN, “U.S. Weakness and the Struggle for Hegemony”, Monthly Review, Vol. 55,
No. 3, July-August 2003, http://www.monthlyreview.org/0703wallerstein.htm, site accesat la 26 Mai 2009.
263
Ibidem.
264
Ibidem.
265
James HAMILL, “The United States, Iraq and International Relations”, pp. 328-329.
urmare, trebuia inlaturat de la putere. Insa nu a existat nici o opozitie relevanta in Irak si de
aceea S.U.A. trebuia sa intervina ele insele pentru a-l inlatura.

Se poate spune ca Saddam Hussein a constituit o provocare pentru puterea S.U.A., dar aceasta
provocare a fost atat de slaba in ea insasi dupa razboiul din 1991 de eliberare a Kuweitului
incat nu ar fi justificat o invadare totala doar pentru inlaturarea lui de la putere. Saddam
Hussein era de asemenea recunoscut pentru retorica sa colorata impotriva Statelor Unite,
dictatorul fiind cunoscut a fi declarat cu aroganta ca victoria ii apartine in razboiul din 1991
impotriva S.U.A., in ciuda evidentelor care arata contrariul. 266 Dar iesirile retorice ale lui
Saddam Hussein nu necesitau o invadare a tarii; ceea ce trebuie luat in considerare sunt
deciziile acestuia referitoare la programul sau de WMD care erau ambivalente si care au
influentat decizia S.U.A. de a declansa razboi. In mediu care a urmat evenimentelor din 11
septembrie, deciziile lui avea sa fie un factor determinant pentru evenimentele care au urmat.

In afara argumetnului privitor la armele de distrugere in masa avansat de guvernul american


pentru a justifica invadarea Irakului, s-a mai sugerat ca razboiul a fost purtat si pentru a instala
un regim democratic in acea tara. Presedintele Geroge W. Bush a mentionat inainte de
inceperea ostilitatilor ca unul din scopurile interventiei S.U.A. a fost acela de construire a unui
Irak democratic:
„Actiunea de inalturare a amenintarii venite din partea Irakului ar permite de-asemenea
poporului irakian sa construiasca un viitor mai bun pentru societatea lor. Si eliberarea Irakului
ar fi inceputului, nu sfarsitul, angajamentului nostru fata de poporul sau. Vom aduce ajutor
umanitar, vom inchide sanctiunile economice si vom contribui la revigorarea economiei
Irakului pe termen lung. Ne vom asigura ca resursele naturale ale Irakului sunt folosite pentru
beneficiul posesorilor sai, poporul irakian.
Irakul are potentialul de a fi o natiune mare. Poporul irakian este abilitat si educat. Vom face in
asa fel ca in cel mai scurt timp o autoritate provizorie irakiana sa fie bazata pe talentele
poporului irakian de reconstruire a natiunii. Suntem dedicati scopului de unificare a Irakului
avand institutii democratice ale caror membri aparatinatori ai tuturor grupurilor etnice si
religioase sunt tratati cu demnitate si respect. ”267

266
Iraqi Perspectives Project: A View of Operation Iraqi Freedom from Saddam’s Senior Leadership,
http://www.foreignaffairs.org/special/iraq/ipp.pdf, pp. 8-16, site accesat la 18 Mai 2009.
267
Press Availability with President Bush, Prime Minister Blair, President Aznar, and Prime Minister
Barosso – the Azores Portugal, March 16 2003, http://www.whitehouse.gov/news/releases/2003/03/20030316-
3.html, site accesat la 20 Mai 2006.
“Acest argument se bazeaza pe unul din pricincipiile strategiei generale a S.U.A. de dupa 2001
care afirma ca printre alte obiective urmarite de politica externa a Statelor Unite ar fi si aceea
de promovare a demnitatii umane” si de “exstindere a cercului de dezvolutare prin deschiderea
societatilor si construirea infrastructurii democratiei”.268 Astfel de obiective raportate la
sistemul international, asa cum mentionam inainte, ofera un caracter cruciat politicii externe a
S.U.A.

Un razboi doar pentru promovarea democratiei este o fapta nemaiauzita si foarte riscanta in
termenii rezultatelor intrucat presupune invadarea, ocuparea si impunerea unui model politic
asupra unei tari care nu a cunoscut niciodata democratia. Foarte multe lucruri ar fi nereusite
intr-o astfel de situatie. Rezultatul asteptat, dezvoltarea democratiei, ar fi putut veni dupa o
lunga si istovitoare tranzitie si este un rezultat care nu poate fi garantat pe deplin. Deci de ce a
fost avansat acest argument ? Exista doua explicatii : prima se refera la faptul ca guvernul
american a trebuit sa isi explice actiunea in fata poporului sau si a lumii intregi intr-un limbaj
care ar fi facut folosirea fortei fara mandat mai acceptabila. A doua explicatie are legatura cu
un calcul politic : poporul irakian nu trebuie sa priveasca fortele americane ca forte invadatoare
si pe de alta parte odata ce regimul Saddam Hussein ar fi inlaturat de la putere, o forma de
guvernamant ar fi trebuit sa ii ia locul si care sa fie acceptata de irakieni si in acelasi timp care
sa fie acceptabila pentru interesele Statelor Unite. Un razboi doar pentru promovarea
democratiei nu este profitabila in termenii resurselor investite.

Un alt argument sugereaza ca razboiului impotriva Irakului este parte dintr-un razboi mai
amplu impotriva musulmanilor. Desi acesta este in fapt o prejudecata care a fost folosita in
general de gruparile islamice radicale si de retelele teroriste pentru a obtine suport din partea
populatiei, aceasta pozitie este de asemenea impartasita de majoritatea musulmanilor
moderati.269 In ciuda evidentelor care dovedesc contrariul aceasta prejudecata este rezultatul
indirect al politicilor urmarite de S.U.A. in Orientul Mijlociu dupa 11 septembrie 2001 si care a
alienat mult musulmani si reprezinta de asemenea interpretarea gresita a reactie americane
dupa acele evenimente. Nu reprezinta un motiv rational pentru razboi.
268
The National Security Strategy of the United States of America, September 2002,
www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf site accesat la 17 Decembrie 2007, pp. 1-2.
269
“No War in Their Name – But No Jihad Against the West Either”, The Economist, April 3, 2003,
http://www.economist.com/world/europe/displayStory.cfm?story_id=1683148, site accesat la 20 Mai 2008. See
also John WARD, “More Than a Third of U.S. Muslims See War on Islam”, The Washington Times,
http://washingtontimes.com/national/20041019-115241-3792r.htm, site accesat la 20 Mai 2008.
O motivatie plauzibila a razboiului
Dupa ce am trecut in revista motivatiile/argumentele aduse din diferite surse si dupa ce le-am
gasit in anumite privinte valide, voi oferi acum un argument plauzibil pentru motivatia celui
de-al doilea razboi din Golf.

Pentru a intelege motivatia americana de a declansa razboi, ar trebui sa privim la strategia


generală a S.U.A. de dupa 2001 si sa corelam principiile acesteia cu situatia din Irak. Strategia
generală a S.U.A. sustine ideea ca in mediul de securitate de dupa 2001 in care amenintarile
provin in principal din partea statelor care prolifereaza armele de distrugere in masa precum si
a altor sisteme de arme conventionale sofisticate si din partea retelelor teroriste care de
asemenea urmaresc proliferarea armelor de distrugere in masa ; alaturarea acestor amenintari
este de-asemenea probabil de aceea pentru a preveni un atac din aceasta parte, S.U.A. va
actiona preventiv inainte ca amenintarea sa devina realitate. Pentru a preveni aparitia unora
dintre aceste amenintari (terorismul de exemplu), S.U.A. va promova si democratia. Daca
aceste obiective se coreleaza cu situatia din Irak, se obtine o motivatia plauzibila pentru razboi.

Irakul a fost considerat ca unul dintre statele care protejeaza terorismul de catre guvernul
american ca parte din asa-numita axa a raului alaturi de Korea de Nord si Iran. Irakul este
cunoscut a fi proliferat arme de distrugere in masa si de a le fi folosit ; mai mult, Irakul este
cunoscut pentru eforturile sale de a-si mentine capabilitatile in ciuda rezolutiilor ONU care
cereau dezarmarea si supunerea la inspectii de catre organisme internationale care sa se asigura
ca dezamrmarea a avut loc. Un astfel de comportament din partea Irakului a intarit argumentele
americane in favoarea urmaririi actiunilor care aveau sa conduca la declansarea razboiului
precum si la intarirea perceptiei ca intentiile Irakului sau actiunile sale nu pot fi considerate de
incredere. Irakul a deschis de-asemenea oportunitati pentru strategia generală a S.U.A. :
comparativ cu alti membri ai “axei raului” “axis of evil”era slab din punct de vedere militar,
dupa ani de emobargo si interventii militare limitate din partea americanilor, precum si
incompetenta lidershipului irakian au lasat forta sa militara intr-o stare proasta. Mai mult,
Irakul era pozitionat strategic in Orientul Mijlociu, avand vecini atat aliati ai Statelor Unite
(Turcia, Kuweit, Arabia Saudita si Iordanul), dar si inamici ai acestora (Iranul si Siria) si de
aceea S.U.A. ar fi putut sa foloseasca puterea in mod eficient in regiune doar daca avea bazele
in Irak. Un alt element care a favorizat decizia de a incepe razboiul au fost afirmatiile agresive
referitoare la “axa raului” facute de catre membri ai guvernului S.U.A. ; pentru a demonstra
hotararea americana de a se lupta impotriva statelor si retelelor teroriste guvernul american
trebuia sa demonstreze aplicarea principiilor din strategia generală si Irakul s-a dovedit a fi cea
mai buna tinta pentru a servi acestui scop : era slab din punct de vedere militara, populatia
respingea regilmul care comitea abuzuri asupra propiului popor si ii tinea in saracie si
supunere.

Toate acestea creeaza o argumentatie plauzibila pentru razboi. Obiectivul razboiului, din
perspectiva Statelor Unite ale Americii, era sa cucereasca Irakul pentru a inlatura regimul
politic aflat la putere care era considerat o amenintare, pentru a dezarma Irakul de armele sale
de distrugere in masa precum si de capacitatile sale militare conventionale care protejau si
sustineau regimul politic. Un alt argument al invadarii Irakului era acela de a demonstra lumii
si in special aliatiilor S.U.A. in regiune dorinta guvernului american de a urmari un razboi
global impotriva terorii si de a-i convinge sa coopereze cu serviciile de informatii americane de
a adresa problema retelei Al-Qaeda mai eficient.270

Se poate argumenta cu siguranta si success ca amenintatrea venita din partea Irakului era
combinata cu o gandire strategica proasta, fie ca Irakul ar fi putut fi oprit fara folosirea fortei
sau ca folosirea fortei ar fi putut fi limitate ca scop, dupa ce s-a demonstrat ca atunci cand a
fost confruntata cu o rezolutie, intreaga tara ar fi renuntat la actiune agresiva.271 Totusi
impiedicarea si limitarea ar fi putut functiona intr-un context diferit, al mediului de securitate
dinaintea evenimentelor din 11 septembrie 2001. Razboiul care avea sa urmeze trebuie vazut
ca o consecinta partiala a gandirii strategice gresite a S.U.A. si partial a efectelor evenimentelor
din 11 septembrie 2001 asupra marii strategii americane.

2. Consideratii strategice referitoare la Operatiunea “Iraqi Freedom”(libertatea


irakienilor)

270
George FRIEDMAN, “The U.S. War Five Years On”, www.stratfor.com.
271
Stephen M. WALT and John J. MEARSHEIMER, “Can Saddam Be Contained? History Says Yes”,
http://ksghome.harvard.edu/~swalt/files/121982BelferSaddam.pdf, site accesat la 20 Mai 2006, p. 14.
Aceasta sectiune a capitolului III este dedicata evaluarii campaniei pentru a stabili obiectul
razboiului, ce elemente ale puterii rakiene au fost tinta U.S, mijloacele folosite in lupta si tipul
de pace care a incheiat razboiul.

Obiectivele Operatiunii “Libertatea irakienilor” au fost prezentate de catre Secretarul Apararii


Nationale al Statelor Unite, Donald Rumsfeld, astfel:
- “Intai, sa puna capat regimului Sadam Hussein.
- In al doilea rand, sa identifice, izoleze si elimine armele irakiene de distrugere in
masa.
- In al treilea rand, sa caute, captureze si expulzeze teroristii din acea tara.
- In al patrulea rand, ca U.S si aliatii sai sa colecteze cat mai multe informatii posibile
legate de retelele teroriste.
- In al cincilea rand, sa colecteze cat mai multe informatii relferitoare la reteaua ilegala
internationala de arme de distrugere in masa.
- In al saselea rand, sa puna capat sanctiunilor si sa ofere imediat ajutor umanitar
multilor irakieni civili in nevoie.
- In al saptelea rand, protejeze terenurile cu petrol si resursele Irakului care apartin
irakienilor
- In ultimul rand, sa sustina poporul irakian in tranzitia spre un guvern propriu
reprezentativ”272

Presedintele Statelor Unite, George W. Bush, intr-un discurs prezentat pe 1 Martie 2003 a
anuntat inceperea Operatiunii Libertatea Irakienilor, subliniind ca obiectivele americane si ale
fortelor aliate erau :
"Concetateni, la aceasta ora, fortele americane si aliate sunt in etapele pregatitoare are
operatiunilor militare de dezarmare a Irakului, pentru a-i elibera populatia si a apara lumea de
un pericol important.

La ordinele mele, fortele aliate au inceput sa atace tinte selectate de importanta militara pentru
a submina abilitatea lui Saddam Hussein de a purta razboi. Acestea sunt etape preliminare ale
unei campanii ample si concertate"273.

272
Citat in Anthony H. CORDESMAN, “The lessons of the Iraq War”,
http://www.csis.org/features/iraq_instantlessons.pdf, pp. 58-59, site accesat pe 22 Mai 2008.
273
President Bush Addresses the Nation, the Oval Office, March 19, 2003,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2003/03/20030319-17.html, site accesat pe 22 Mai 2008.
Judecand dupa formularea acestor doua afirmatii, este fara indoiala ca razboiul care avea sa
inceapa nu avea sa fie limitat in obiectivul lui. Obiectivele prezentate de catre cei doi
importanti politicieni ai guvernului Statelor Unite sunt consistente cu scolul unui razbor total /
nelimitat. Obiectivele urmarite de Statele Unite sunt clare : dezarmarea Iraquliu, rasturnarea
regimului politic la putere si instalarea unui regim politic acceptabil pentru Statele Unite (unul
care nu prezinta amenintari sua riscuri pentru securitatea sa) si in acelasi timp pentru
majoritatea populatiei irakiene.

Pentru a realiza aceste obiective, Statele Unite au construit o coalitie multinationala formata
din 40 de tari. Totusi, doar cinci tari vor fi implicate in operatii militare impotriva Irakului :
Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Polonia si Australia. Fortele active ale Statelor Unite au
fost numarat 466.985 de membri ai armatei, fortelor aeriene, flotei si marinei. Marea Britanie a
avut 40.906 trupe, Australia a avut 2050, Polonia 180 de trupe si Canada 31. In total, fortele
coalitiei au numarat 510.152 de trupe active din toate serviciile : forte terestre, maritime si
aeriene. 274

Fortele armate irakiene au numarat in jur de 400.000 de trupe militare275 si paramilitare formate
din membri Al Qaeda si militiile fedaiene ale lui Saddam276. Aceste trupe au avut sarcina sa
protejeze si serveasca regimul Saddam Husseing de atacurile interne si amenintarile externe.
Au fost create in urma razboiului din Golf din 1991 cand datorita unor revolte in partea de sud
si nord a tarii care au fost o amenintare de rasturnare a regimului, Saddam Hussein a solicitat
forte care ii erau exclusiv loiale. Armata nu era in totalitatea de incredere intrucat a avut
performante dezamagitoare in timpului razboiului din 1991 si datorita temerii de o noua
revoluta in randul ei. Trupele Al Qaeda s-au estimat la un numar de 500,000 de persoane277 ,
cel putin acesta a fost numarul personalului care s-a inscris in randurile trupelor in 1991, in
timp ce personalul inscris in randurile militiei fedeiene a lui Saddam s-au estimat a fi intre
30.000 si 40.000278. Aceste forte paramilitare care, in esenta, reprezentau, musculatura

274
Anthony H. CORDESMAN, “The lessons of the Iraq War”, pp. 22-23. Autorul mentioneaza ca numarul
fortelor au variat de-a lungul campaniei.
275
Ibidem, p. 23.
276
Iraqi Perspectives Project: A View of Operation Iraqi Freedom from Saddam’s Senior Leadership,
http://www.foreignaffairs.org/special/iraq/ipp.pdf, p. 48.
277
Ibidem, p. 48.
278
“Iraq: What is the Fedayeen Saddam?” http://www.cfr.org/publication.html?id=7698, site accesat pe 22
Mai, 2006. Alte surse dau o alta importanta aceste organizatii paramilitare intre 18.000 si 40.000 barbati:
http://www.globalsecurity.org/intell/world/iraq/fedayeen.htm, site accesat pe 22 Mai, 2008.
regimului nu contribuit la intarirea fortei armatelor irakiene, dimpotriva, i-au diminuat
efecienta in lupta (cel putin a ceea ce a ramas in aceasta).

Irak a avut o usoara superioritate in ceea ce priveste numarului trupelor implicate efectiv in
lupta – 390.000, in timp ce trupele aliate terestre care aveau sarcina de a contracara trupele
irakiene terestre, au fost in numar de 250.000 de femei si barbati279. Totusi nu cifrele sunt cele
care spun intreaga istorie ; ceea ce a facut diferenta a fost pregatirea, planificarea si tehnologia
folosite de fortele americane si aliate. Mai mult, fortele aliate au fost constituite din soldati
voluntari profesionisti, foarte bine pregatiti si motivati. In contrast, fortele irakiene au fost slab
pregatite si echipate si cu moral scazut de la ultimul soldat pana la generali.

Analistii militari au concluzionat ca Operatiunea Libertatea irakienilor este frapanta din


punctul de vedere al asimetriei capacitatilor partilor implicate. Acestea s-au manifestat, in
primul rand, in tehnologie, training si pregatire si, in al doilea rand, in competenta militara :
fortele aliate, in special S.U.A si Marea Britania au fost capabile sa isi foloseasca unitar
intreaga capacitate militara, in timp ce Irak a esuat lamentabil in a face fortele sale armate sa
actioneze unitar si eficient280.

Echipamentul miliatar irakian, desi in cele mai multe cazuri superior in numar celui american
si aliat era depasit si prost intretinut. Acest lucru a fost evident in cazul fortei aeriene irakiene
absente de pe terenul de lupta sau marina irakiana care a fost aproape inexistenta dupa 1991.

Pentru a atinge obiectivele prezentate mai devreme, SUA si fortele aliate trebuia sa distruga
fortele armate irakiene. Sarcina a fost realizata in mai putin de sase saptamani, fortele militare
irakiene neputand egala fortele americane si aliate. Armata irakiana a fost in intregime
anihilata in lupta de catre fortele aliate pana la incheierea principalelor operatiuni. A existat o
lupta intensa in special in zonele urbane, totusi, fortele aliate au iesit invingatoare. O
amenintare mai serioasa au reprezentat-o fortele paramilitare care au tintit liniile de
aprovizionare ale fortelor americane si aliate, dar care, intr-un final, au constituit mai degraba o
neplacere, decat o amenintare reala281. Sarcina distrugerii fortelor armate irakiene, a rasturnarii
regimului politic si dezamarea tarii a fost realizata cu resurse limitate. In ciuda desfasurarii

279
Anthony H. CORDESMAN, “The lessons of the Iraq War”, p. 25.
280
Ibidem, p. 22.
281
Max BOOT, “The New American Way of War”, Foreign Affairs, Iulie/August 2003,
http://www.cfr.org/publication/6160/new_american_way_of_war.html, site accesat pe 23 Mai, 2008.
unui numar impresionant de trupe si arme de catre coalitia americana impotriva Irakului,
acestea au fost mai putin numeroase decat cele folosite, de exemplu, in Operatiunea Furtuna
in Desert din 1991. Un exemplu ilustrativ este faptul ca doar 30% din personalul militar activ
al SUA a fost implicat in Operatiunea Libertatea Irakienilor282. O dovada a utilizarii limitate a
resurselor poate fi gasita in felul in care fortele aeriane americane au atacat obiectivele militare
in interiorul zonelor populate, mergand pana la folosirea bombelor aviatice umplute cu ciment
pentru a evita pagube civile nenecesare283.

Strategii SUA au identificat corect centrul de gravitate irakian ca fiind capitala Bagdad si
principala ofensiva a fost organizata impotriva orasului. Dupa caderea Bagdadului si dupa o
lupta scurta, dar intensa, fortele armate irakiene au fost distruse ; acestea au fost distruse fie in
lupta de catre fortele aliate la sol si fortele aeriene sau au evitat lupta, soldatii irakieni lasand
armele si uniformele si schimbandu-le pe haine civile pentru a evita moartea sau capturarea.

Razboiul s-a incheiat oficial pe 1 Mai cand presedintele american George W. Bush a anuntat de
pe la tribuna casei U.S.S. Abraham Lincoln sfarsitul principalelor operatii de lupta:
“Principalele operatii de lupta in Irak au luat sfarsit. In lupta impotriva Irakului, Statele Unite
si aliatii nostri au iesit invingatori... Si acum coalitia noastra este implicata in securizarea si
reconstruirea acestei tari”284.

Nu a existat nici un armistitiu sau tratat de pace, doar un anunt. Responsabilitatea guvernarii a
fost asumata pana in data de 28 iunie 2004 de catre Autoritatea Provizorie a Coalitie, a carui
scop era sa pregateasca terenul pentru instalrea unui nou guvern suveran. Pana la data de 28
Iunie 2004, Irak a fost considerat teritoriu ocupat si a disparut pentru o scurta perioada de timp
de pe scena internationala. Desi acesta a fost un aspect controversat al politicii internationale,
Irak nu a mai facut parte din sistemul international : a pierdut pentru o scurta perioada
suveranitatea si independenta. Dupa ce principalele operatiuni militare s-au incheiat, Statele
Unite au initiat un process de reconstruire nationala pentru a transforma Irakul intr-o
democratie sau un sistem politic asemenator unui stat democrat, fiind in plus considerat un
aliat al S.U.A. Modul in care s-a incheiat razboliul indica faptul ca Statele Unite au impus un

282
Anthony H. CORDESMAN, “The lessons of the Iraq War”, p. 22.
283
http://www.strategypage.com/htmw/htairw/articles/20050915.aspx, site accesat pe 24 Mai, 2008.
284
President Bush Announces Major Combat Operations in Iraq Have Ended. Remarks by the President from
the USS Abraham Lincoln. At Sea off the Coast of San Diego, Mai 1, 2003,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2003/05/20030501-15.html, site accesat pe 23 Mai, 2008.
dictat de pace. Din punct de vedere militar razboiul a fost castigat ; totusi, castigarea pacii sau
impunerea unui anumit tip de pace de catre S.U.A s-a dovedit a fi dificil.

3. Concluzii
Scopul acestui capitol a fost sa clarifice urmatoarele puncte : care a fost scopul sau obiectul
Celui de-al Doilea Razboi din Golf, de ce a fost ales Irakul ca tinta, ce elemente ale puterii si in
ce masura acestea au constituit punctul de atac al S.U.A in Irak si, in sfarsit, ce fel de pace a
urmat razboiului.
1. Obiectul razboiului a fost dezarmarea Irakului de arme de distrugere in masa si
inlocuirea regimului politic irakian cu unul care reflecta interesele S.U.A. Aceste obiective
indica faptul ca avem de-a face cu o strategie totala si cu un razboi total.
2. Scopul razboiului a avut motivatii complexe de natura geopolitica referitoare la
Orientul Mijlociu. Dupa atacurile din 11 Septembrie, Statele Unite au decis ca nu este suficient
sa actioneze ca un punct de echilibru extern, ci avea nevoie sa neutralizeze anumite amenintari
care isi aveau sursa in regiune. Aceste amenintari au fost amenintate ca provenind din statele si
retelele teroriste care puteau sa prolifereze armele de distrugere in masa. Irak a fost ales ca tinta
datorita pozitiei sale geopolitice (proximitatea atat cu aliatii, cat si cu inamicii S.U.A), datorita
unei oarecare slabiciuni militare si datorita dovezilor inregistrate de proliferare si folosire a
armelor de distrugere in masa, dar in acelasi timp incercand sa evite aplicarea sau eludarea
rezolutiilor Consiliului de Securitate al O.N.U.
3. In cadrul Operatiunii Libertatea irakienilor, U.S.A si fortele coalitiei au tintit fortele
armate irakiene cu scopul de a distruge abilitatea acestora de a participa la lupta si de a dobori
regimul politic al lui Saddam Hussein care depindea de securitatea oferita de fortele armate fie
ele militare sau paramilitare.
4. Pentru a-si atinge obiectivele militara ale campaniei, Statele Unite si aliatii sai au
folosit resurse limitate, incercand sa evite folosirea excesiva si nenecesara a fortei pentru a
permite indeplinirea scopului politic al campaniei.
5. Conform definitiei razboiului total folosita in aceasta lucrare : razboiul total este un
tip de razboi in care se propune distrugere dincolo de reparare a unuia sau mai multor elemente
ale puterii oponentului pentru a atinge anumite obiective – A doilea razboi din Golf
indeplineste conditiile acestei definitii si se califica drept razboi total in principal datorita
scopurilor sale politice generale.
4. Implicatii politice si strategice ale razboiului din Irak pentru politica externa a S.U.A.

Rezultatele invadarii din 2003 a Afganistanului pentru politica externa a Statelor Unite ale
Americii pot fi privite dintr-o dubla perspectiva : politica si strategica. Inainte de continuarea
analizei acestor rezultate, voi reaminti motivele pentru care Statele Unite au declarat razboi
Irakului.
Obiectul razboilui a fost dezarmarea Irakului de armele sale de distrugere in masa si inlocuirea
regimului sau politic cu unul care ar reflecta interesele S.U.A. Ca urmare a atacurilor din 11
Septembrie, Statele Unite au decis sa isi schimbe pozitia dintr-una de simplu mediator extern,
in una care da posibilitatea sa neutralizeze amenintarilor venite din regiune. Aceste amenintari
au fost identificate in statele si retelele teroriste care ar fi putut sau au proliferat armele de
distrugere in masa. Irak a fost ales ca tinta datorita pozitiei sale geopolitice (proximitatea sa
atat cu aliatii, cat si cu inamicii S.U.A), datorita unei anumite slabiciuni militare si a unei
dovedite proliferari si folosiri a armelor de distrugere in masa, in acelasi timp incercand sa nu
se incalce sau eludeze rezolutiile Consiliului de Securitate al O.N.U. Un alt motiv al invadarii
Irakului a fost sa se demonstreze scenei internationale si in special aliatilor S.U.A. in regiune
dorinta guvernului american de a se dedica razboiului sau international impotriva terorismului
si de a-i convinge sa coopereze cu agentiile de informatii americane in adresarea mai eficienta
a problemei retelei Al Qaeda285.

Statele Unite au reusit sa inalture regimul Saddam Hussein si partidul Ba’ath. In certarile care
au urmat inlaturarii lui Saddam Hussein si regimului sau cu referire la arsenalul irakian de
arme de distrugere in masa s-a descoperit faptul ca acest arsenal a fost demolat dupa primul
Razboi din Golf si ca urmare a sanctiunilor impuse de Consiliul de Securitate al O.N.U. asupra
Irakului. Totusi, s-a descoperit faptul ca Saddam Hussein dorea prezervarea know-howului
uman si tehnologic pentru a construi astfel de arme el insusi si totodata pentru a lasa impresia
vecinilor ca detine astfel de arme. Desi Statele Unite au reusit sa infinga fortele armate irakiene
in mod decisiv si sa il inlature pe Saddam Hussein si acolitii acestuia de la putere – prin aceasta
indeplinindu-si obiectivul militar ar razboiului si partial obiectivul politic – nu a reusit sa
securizeze Irak. In ciuda unor notabile realizari, cum ar fi adoptarea unei constitutii si alegeri
285
George FRIEDMAN, “The U.S. War Five Years On”, www.stratfor.com.
libere, Irak este inca dominat de violenta. In urma invadarii S.U.A. s-a produs o revolta urmata
violenta separatista si infiltrarea luptatorilor straini sub masca Al Qaeda. Situatia actuala in
Irak este descrisa viu si pe scurt in raportul Grupului de Studiu Irak:
“Nu exista nici o garantie a succesului in Irak. Situatia in Bagdad si in cateva provincii este
incerta. Saddam Hussein a fost inlaturat de la putere si populatia irakiana a ales demogratic un
guvern care este in mare reprezentativ pentru populatia Irakului, totusi guvernul nu face pasi in
reconcilierea nationala, nu asigura securitatea de baza si nu asigura servicii esentiale. Nivelul
violentei este crescut si in crestere. Exista multa suferinta si vietile zilnice ale multor irakieni
sunt putin sau deloc imbunatatite. Pesimsmul este pervasiv”286.

Aceasta situatie incerta asa cum este descrisa mai sus a fost rezultatul unei importante erori
strategice comise de Statele Unite care a afectat cursul campaniei de la inceput. Ca parte din
politica generala a Razboiului Globat impotriva Terorismului, politicienii americani nu au
definit coerent obiectivul politic al Operatiunii Libertatea Irakulu287i. In locul urmaririi unui
scop limitat de demonstrare eficienta a vointei si puterii si de subminare a activitatii Al Qaeda
in regiune, Statele Unite au optat pentru un obiectiv nelimitat si mult prea ambitios in Irak :
transformarea democratica a societatii irakiene288. Acest obiectiv avea sa fie atins cu putine
resurse289 urmarindu-se principiul economiei de forte.

Unul din efectele politicii in Irak asupra politicii externe americane in genere este acela ca
Statele Unite si-au diminuat libertatea de actiune in arena internationala, principalul obiect al
atentiei si o mare parte din efectivul militar din ultimii trei ani este mobilizat in Irak. Ca
urmare, Statele unite nu isi pot utiliza eficient puterea militara in alte aspecte globare si
credibilitatea puterii americane a scazut290 in ochii rivalilor sai. Spre exemplu, in ultimii trei
ani, Korea de Nord (DPRK) a reusit sa dezvolte un program militar nuclear si in data de 9
Octombrie 2006 sa testeze cu aparent succes un dispozitiv nuclear291. Mai mult, contreversele
asupra naturii programului nuclear iranian au continuat, in ciuda negocierilor continue, cu
Teheranul solicitand asistenta din partea IAEA pentru dezvoltarea unui reactor nuclear de

286
James A. BAKER III, Lee H. HAMILTON, Lawrence S. EAGLEBURGER, Vernon E. JORDAN JR.,
Edwin MEASE III, Sandra Day O’CONNOR, Leon E. PANETTA, William J. PERRY, Charles S. ROBB, Alan
K. SIMPSON, The Iraq Study Group Report, New York, N.Y., Vintage Books, 2006, p. 1.
287
George FRIEDMAN, “The U.S. War Five Years On”, www.stratfor.com.
288
Ibidem.
289
Ibidem.
290
George FRIEDMAN, “U.S. Vulnerability and Windows of Opportunity”, www.stratfor.com.
291
“DPRK Nuclear Test. Statement by IAEA Director General”,
http://www.iaea.org/NewsCenter/PressReleases/2006/prn200617.html, site accesat pe Octombrie 17, 2006.
producere a plutoniului292. Perceptia asupra slabirii pozitiei Statelor Unite in principal in
Orientul Mijlociu si in lume, datorita permanentului conflict cu Irakul si recenta aparitie a
miscarii Talibane293 in Afganistan au condus la o crestere a asertivitatii politice pe scena
internationala a altora puteri regionale sau aspirante.

O alta consecinta a razboiului din Irak asupra politicii externe a S.U.A. este aceea ca desi
S.U.A. ocupa in acest moment o importanta locatie in Orientul Mijlociu, totusi nu mai sunt
puterea dominanta in regiune294. Acest rezultatul al razboiului din 2003 cu Irak a fost
determinat de urmatorii factori : razboiul in sine, disparitia sunitilor in Irak care erau singura
forta politica motivata si capabila sa echilibreze influenta iraniana in regiune, conflictul dintre
shiiti si suniti, prezentat teroristilor in intreaga regiune cu Irak ca focar de razboi pentru noi
tactici, perceptia gresita a democratiei ca lipsa a ordinii si pierderea dominatiei sunite, cresterea
sentimentului anti-american in intreaga regiune, incetarea procesului de pace arabo-israelian si
al credibilitatii americane ca fiind un mediator onest in aces tproces, esecul regimurilor arabe
actuale de a opri cresterea fundamentalismului islamic in regiune si efectele globalizarii asupra
regiunii – de exemplu, aparitia televiziunii prin satelit si a noii mass-media 295. Statele Unite vor
ramane puterea straina care va avea cea mai puternica influenta in regiune296, totusi, va fi in
competitie cu alti actori externi si interni cum ar fi : China, Rusia, Uniunea Europeana si
Iran297.

China este in acest moment tot mai adanc implicata in afacerile Orientului Mijlociu si modelul
politic chinez centrat pe mentinerea monopolului politic al partidului comunist pentru
“imbunatatirea mijloacelor de trai economice ale oamenilor si sublinierea principiilor
suveranitatii, non-interferentei si integritatii teritoriale in acelasi timp incurajand un sistem

292
“IAEA Blocks Iran Reactor Aid Over Plutonium Risk”, Reuters, Noiembrie 23, 2006,
http://today.reuters.com/news/articlenews.aspx?type=topNews&storyid=2006-11-
23T184736Z_01_L21525297_RTRUKOC_0_US-NUCLEAR-IRAN-ARAK.xml&src=rss, site accesat pe 27
Noiembrie, 2008.
293
Thomas E. RICKS, “U.S. Airstrikes Rise In Afghanistan as Fighting Intensifies. In Response to More
Aggressive Taliban, Attacks Are Double Those in Iraq War”, http://www.washingtonpost.com/wp-
dyn/content/article/2006/06/17/AR2006061700784_pf.html, Washington Post, Sunday, Iunie 18, 2008, site
accesat pe 28 Octombrie 2006.
294
Richard N. HAAS, “The New Middle East” Foreign Affairs, Vol. 85, Number 6, Noiembrie/Decembrie
2006, http://www.foreignaffairs.org/20061101faessay85601/richard-n-haass/the-new-middle-east.html, site
accesat pe 20 Noiembrie 2008.
295
Ibidem
296
Ibidem.
297
Ibidem.
international multi-polar”298 – contrasteaza cu abordarea Americana a promovarii democratiei,
drepturilor omului si interventiei – a captat atentia multor state din Orientul Mijlociu 299.
Motivele pentru care China mentine o diplomatie activa in Orientul Mijlociu sunt doua : sa
securizeze accesul la rezervele de petrol din regiune care sunt importante pentru mentinerea
performantei economice a Chinei si in acelasi timp sa contrabalanseze influenta S.U.A300.

Rusia, care alaturi de Franta si Germania s-au opus vehement invadarii americane in Irak in
2003, isi redefineste rolul in regiune si a anuntat recent ca va mobiliza o parte din flota Marii
Negre din Estul Mediterenei in porturile siriene Latakia si Tartus301. De asaemenea, Rusia a
fost un furnizor de arme high-tech pentru Syria302 si Iran303, care a fost condamnat de catre
presedintele George W. Bush ca facand paret din “axa raului”. Scopurile politicii externe a
Rusiei in Orientul Mijlociu sunt sa schimbe cursul descendent al influentei sale in regiune
inceput in anii 1980 si sa contrabalanseze influenta S.U.A. in regiune304.

Un avantaj pe care EU il are fata de Statele Unite in politicile internationale in aces tmoment
este acela al puterii sale care nu este centrata militar, ci culturl si econimic305. Se vehiculeaza
ideea ca accentul pus de EU asupra diplomatiei, reglementarilor internationale, regulilor,
normelor si cooperarii transnationale si asupra negocierii reprezinta o indepartarea de putere,
un instrument al politicii externe306. Invadarea din 2003 a Irakului a declansat o serioasa
fractura in alianta dintre Europa si Statele Unite, dar nu a condus la ruperea aliantei. Totusi,
EU nu poate actiona in aceeasi fel in care orice alt actor suveran ar actiona in sistemul
international. Este de asemenea problematic pentru EU sa se reprezinte intr-o singura voce in
sistemul international. Modul EU de a actiona in sistemul international are intr-adevar meritele

298
Chietigj BAJPAEE, “China Becomes Increasingly Involved in the Middle East”, Martie 10, 2006,
http://www.pinr.com/report.php?ac=view_report&report_id=455, site accesat pe 18 Noiembrie 2008.
299
Ibidem.
300
Dario CRISTIANI, “China and Iran Strengthen their Bilateral Relationship”, Octombrie 6, 2006,
http://www.pinr.com/report.php?ac=view_report&report_id=566&language_id=1, site accesat pe 18 Noiembrie
2008.
301
“Intelligence Brief: Russia’s Moves in Syria”, Iunie 30, 2006, http://www.pinr.com/report.php?
ac=view_report&report_id=520&language_id=1, site accesat pe 20 Noiembrie 2008.
302
Aaron KLEIN, “Russia and Syria sign major weapons deal”,
http://www.worldnetdaily.com/news/article.asp?ARTICLE_ID=42595, site accesat pe 20 Noiembrie 2008.
303
Lionel BEEHNER, “Russia-Iran Arms Trade”,
http://www.cfr.org/publication/11869/russiairan_arms_trade.html, site accesat pe 20 Noiembrie 2008.
304
Ibidem.
305
Dr. Michael A. WEINSTEIN and Yevgeny BENDERSKY, “The Coming World Realignment”, Iunie 20,
2005, http://www.pinr.com/report.php?ac=view_report&report_id=317&language_id=1, site accesat pe 12
Noiembrie 2008.
306
Robert KAGAN, “Power and Weakness”, Policy Review, No. 113,
http://www.policyreview.org/jun02/kagan.html, site accesat pe 29 Noiembrie 2008.
sale si prestigiul sau in regiune a crescut. Europa considera Orientul Mijlociu ca urmandu-i din
spate si imbunatatindu-si eforturile economice si diplomatice in regiune in ultimii ani307.
Totusi, exista si neintelegeri intre EU si S.U.A. asupra felului in care conflictul arabo-israelian
ar trebui rezolvat308.

Interventiile in Afganistan au de-asemenea un alt efect pervers asupra echilibrului de forte din
regiune, deschizand oportunitati strategice pentru Iran309.

In privinta perceptiei populare a politicii externe a S.U.A. in regiune, razboiul din Irak si
Razboiul Global impotriva Terorismului in general au condus la o scadere a popularitatii
S.U.A. si a politicilor sale in Orientul Mijlociu din partea opiniei publice arabe 310. Principala
obiectiiune impotriva politicilor externe americane si britanice in regiune nu este legata de
scopurile declarate ale acestor politici – promovarea democratiei si libertatii in regiune –
publicul arab respince metodele prin care aceste politici au fost implementate311.

Strategia Nationala de Securitate a Statelor Unite publicata in 2006 mentine, asa cum a fost si
in cazul strategiei de securitate din 2002, ideea ca stalpii securitatii americane sunt promovarea
libertatii, justitiei si demnitatii umane prin eliminarea tiraniei si prin promovarea democratiei
eficiente si extinderii prosperitatii prin comert liber si corect si prin dezvoltarea inteleapta312 ;
iar al doilea stalp fiind “confruntarea provocarilor timpului nostrum prin conducerea unei
comunitati crescande de democratii”313. Aceste provocari sunt terorismul, amenintarea de
pandemii, proliferarea de arme de distrugere in masa si trafic de fiinte umane 314. Aceste
provocari trebuie adresate in termeni de politica externa fie multilateral fie unilateral in
colaborare cu celelalte natiuni sub conducerea Statelor Unite315.

307
“EU strategy in the Middle East: News analysis”, People’s Daily Online, Octombrie 27, 2004,
http://english.people.com.cn/200410/26/eng20041026_161652.html, site accesat pe Noiembrie 20, 2004.
308
Richard N. HAAS, “The New Middle East” Foreign Affairs, Vol. 85, Number 6, Noiembrie/Decembrie
2006, http://www.foreignaffairs.org/20061101faessay85601/richard-n-haass/the-new-middle-east.html, site
accesat pe 20 Noiembrie 2008.
309
Robert LOWE and Claire SPENCER (editors), “Iran, Its Neighbors and the Regional Crises”,
http://www.chathamhouse.org.uk/pdf/research/mep/Iran0806.pdf, site accesat pe Septembrie 17, 2008, p. 6.
310
Fares BRAIZAT, “How Do Arabs Perceive the West?”, Strategy Report, Vol. 2, No. 15, Noiembrie 10,
2006, p.1.
311
Ibidem, pp. 1-2.
312
The National Security Strategy of the United States of America, Martie 2006,
http://www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf, p. ii.
313
Ibidem, p. ii.
314
Ibidem, p. ii.
315
Ibidem, p. ii.
Noua strategie de securitate nationala a S.U.A. este o continuare semnificativ modificata a
strategiei de securitate din 2002, care se inspira din lectiile invatate din aplicarea precedentei
strategii si in acelasi timp repeta unele dintre erorile sale fundamentale. In stretegia din 2006,
actiunea unilaterala nu este atat de puternic subliniata datorita criticii puternice pe care
administratia S.U.A au primit-o din partea aliatiilor sai, in special Europa, si datorita lectiilor
invatate din aplicarea unei actiuni unilaterlae in Irak. Totusi, unele erori fundamentale ale
strategiei raman : spiritul cruciat, razboinic316 pe care il propune pentru politica externa a
S.U.A. si logica spiritului de truma317 care domina spiritul in care este scris intregul document.
Actiunea preventiva este inca prezenta in Strategia de Securitate Nationala ca un mijloc de
protejare a securitatii Statelor Unite si a alitatiilor sai. Mai mult, America se considera a fi in
prim planul unei aliante de tari democratice cu scopul de a promova libertatea – aceasta fiind
misiunea Statelor Unite in actualul sistem international318.

Documentul mentioneaza, de-asemenea, istoria politicii externe americane de la inceputul


razboiului global impotriva terorismului. Inlaturarea regimului lui Saddam Hussein in Irak si
procesul politic care a inceput sub ocupatia S.U.A. (primele alegeri libere, votarea unei noi
constitutii si alegerea unui guvern) sunt considerate succese majore. Totusi, situatia din Irak
este departe de a fi stabilizata asa cum documentul o recunoaste in mod implicit: “O coalitie
multinationala la care s-au alaturat irakienii acuza agresiv razboiul impotriva teroristilor din
Irak”319. Mai mult, acelasi document mentioneaza in sectiunea rezervata provocarilor ca situatia
in Irak este folosita de teroristi ca propaganda pentru a capta sustinerea cauzei lor320. De aceea,
obiectivele americane in Irak sunt departe de a fi atinse.

In privinta impactului regional al politicii externe a S.U.A. in Orientul Mijlociu, Strategia


Nationala de Securitate metnioneaza urmatoarele realizari ca fiind pozitive : o noua constitutie
a fost votata in Afganistan unde au avut loc totodata alegeri libere, retragerea Siriei din Liban,
in Egipt au avut loc primele alegeri, chiar daca acestea au fost contestate si problematice,
Arabia Saudita a facut progrese in oferirea unei voci mai puternice cetatenilor sai in guvern,
Iordanul a facut progrese in deschiderea procesului politic, in timp ce Kuweitul si Marocul
316
Pentru definitia si sensul spiritului cruciat in politica externa si relatii internationale a se vedea Hans J.
Morgenthau Politics Among Nations.
317
John J. MEARSHEIMER, “Hans Morgenthau and the Iraq war: Realism versus Neo-conservatism”
http://johnmearsheimer.uchicago.edu/pdfs/A0037.pdf, p. 2.
318
The National Security Strategy of the United States of America, Martie 2006, p. ii.
319
The National Security Strategy of the United States of America, Martie 2006,
http://www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf, p. 8.
320
Ibidem, p. 9.
urmaresc o agenda a schimbarii politice321. Libia a convenit incetarea dezvoltarii programelor
sale de producere a armelor de distrugere in masa ca rezultat al eforturilor S.U.A. de opunere
fata de proliferarea acestora322. Totusi, inca exista amentintari si riscuri care trebuie luate in
considerare conform Strategiei Nationale de Securitate : in ceea ce priveste promovarea
democratiei, unele state sunt la inceputul acestui proces si institutiile acestora sunt fragile,
unele guverne au regresat din progresul democratic realizat, unele guverne nu au indeplinit
promisiunile facute anterior pentru promovarea reformei democratice, alte guverne au separat
libertatea economica de libertatea politica si tirania inca persista in anume parti ale lumii323 ; in
lupta impotriva terorismului : Siria si Iran continua sa sustina terorismul, dar terorismul a
devenit mai putin centralizat si mai dispersat324; in lupta impotriva proliferarii provocarile
sunt : Iran a incalcat masurile NPT si refuza sa procure garantii ca programul sau nuclear este
pentru scopuri civile, Korea de Nord (DPRK) detine un mic arsenal nuclear, teroristii continua
sa caute dotari de tipul armelor de distrugere in masa si o parte din resursele de materiale
fisionabile nu sunt protejate securizat325.

Scopul larg al politicii curente a Strategiei de Securitate Nationala are ca misiune dezvoltarea
unei strategii care urmareste obiective nelimitate. Faptul ca S.U.A. se reprezinta ca un
conducator drept al comunitatii de natiuni democratice va indeparta acele state care nu sunt
democratice si chiar pe unii dintre aliatii S.U.A. Mai mult, pozitia Statelor Unite ca cel mai
puternic stat in sistemul international va atrage anemozitati din partea acelor state care nu sunt
de acrod cu obiectivele politicii externe a S.U.A.

Din punct de vedere politic si strategic, situatia din Irak este departe de a fi favorabila Statelor
Unite ale Americii. In locul protejarii si promovarii intereselor americane in regiune si in lume
printr-o invazie de succes in Irak si prin eliminarea guvernului acestei tari, Irak a compromis
pozitia favorabila a S.U.A. in Orientul Mijlociu si ii ameninta si pozitia globala a acestora.
Situatia din Irak consuma resurse importante si compromite libertatea Americii de actiune in
sistemul international. Alte puteri si puteri aspirante din lume isi fac simtita prezenta in
regiune. Democratia si liberatea, doua obiective ale politicii externe promovate de Statele
Unite ale Americii in regiune si la nivel global inregistreaza progrese scazute si unele progrese

321
Ibidem, p. 2.
322
Ibidem, p. 18.
323
Ibidem, p. 3.
324
Ibidem, p. 9.
325
Ibidem, p. 19.
sunt ineficiente. Perceptia S.U.A. si a politicilor sale de catre publicul arab este negativa.
Amenintarea terorista venita din zona Orientului Mijlociu nu a fost adresata adecvat desi s-au
facut anumite progrese. In sfarsit, actuala strategie de securitate nationala a Statelor Unite este
mult prea ambitionasa si formuleaza obiective nelimitate pentru politica externa a S.U.A.

Implicatii politice si strategiice pentru Orientul Mijlociu

Urmatoarea sectiune va discuta aspectele strategice si politice care au avut loc in regiunea
Orientului Mijlociu dupa invadarea S.U.A. si impactul acesteia asupra regiunii.

In ceea ce priveste impactul regonal al invadarii si apoi al cuceririi Irakului de catre Statele
Unite, echilibrul de putere in Orientul Mijlociu a fost afectat. Inainte de razboiul din 2003
puterea dominanta in Orientul Mijlociu au fost Statele Unite326 si in acest rol S.U.A. a dorit sa
reconfigureze harta politica a regiunii prin invadarea Irakului pentru ca acesta sa nu mai fie o
sursa a terorismului. Un alt motiv al celui de-al doilea razboi din Golf a fost nevoia Statelor
Unite de a face o demonstratie de forta si putere in regiune pentru a restaura increderea aliatilor
si in angajamentele sale regionale si pentru a obtine informatii despre reteaua terorista Al
Qaeda327. In termeni geopolitici, pozitionarea strategica a Irakului care este la granita cu aliatii
S.U.A. (Irodan, Arabia Saudita si Kuweit) ca si cu inamicii S.U.A. (Iran si Siria), a oferit un
imens echilibru geopolitic. Totusi, esecul care a urmat din partea Statelor Unite de a stabiliza si
securiza politic Irakul a intors jocul impotriva intereseleor S.U.A. Actuala configuratie a
Orientului Mijlociu este destul de diferita fata de asteptari; tendinta acestui nou rezultat este
configurarea unei regiuni in care“actorii externi au un impact relativ modest si fortele locale se
bucura de avantaj – si in care actorii locali care castiga teren sunt radicali angajati in
schimbarea status quo-ului”328.

Una din aceste forte locale este Iran care beneficiaza in mod remarcabil de pe urma efectelor
strategiei S.U.A. in Orientul Mijlociu. Iranul a beneficiat in sensul in care doua din fortele care
in trecut au echilibrat influenta Iranului la nivel regional au disparut odata cu razboiul global
impotriva terorismului declansat de S.U.A : talibanii din Afganistan si regimul Saddam

326
Richard N. HAAS, “The New Middle East”,
http://www.foreignaffairs.org/20061101faessay85601/richard-n-haass/the-new-middle-east.html, site accesat pe
20 Noiembrie 2008.
327
George FRIEDMAN, “The U.S. War Five Years On”, www.stratfor.com.
328
Richard N. HAAS, Op. cit, http://www.foreignaffairs.org/20061101faessay85601/richard-n-haass/the-new-
middle-east.html, site accesat pe 20 Noiembrie 2008.
Hussein in Irak329. Obiectivele strategice si politice ale Iranului in regiune se concentreaza
asupra urmatoarelor aspecte si interese: obtinerea hegemoniei regionale, extensia sferei sale de
influenta, un Irak unificat dar incapabil sa reprezinte o amenintare militara pentru Iran si
modalitati de a trata Statele Unite330. Iran a fost de asemenea in centrul miscarii politice a Shia
in Orientul Mijlociu de la Revolutia Islamica din 1979. Eliminarea regimului dominat de suni
in Irak a conturat posibilitatea unei dominatii shiite, de care se temeau in special regimurile
sunite din regiune ; totusi, o asemenea este nefondata331. Interesul Iranului in Irak este de a
mentine unitatea statului Irak pentru a preveni dezvoltarea unui stat independent kurd,
stabilirea unui regim neamenintator shiit in tara care nu ar ameninta securitatea asa cum a
facut-o Saddam Hussein si sa opreasca ceea ce se considera a fi incercuirea sa de catre Statele
Unite332. Desi nu considera neaparat ca S.U.A. ar invada si ar impune o schimbare de regim asa
cum a facut in Irak, guvernul iranian se teme ca un control al Statelor Unite asupra Irakului
este parte dintr-o politica mai larga de izolare a Iranului si de a-l forta sa renunte la programele
sale nucleare si la sustinerea gruparilor teroriste cum ar fi Hezbollah care sunt folosite ca
instrumente de politica externa de catre Teheran333. Pentru a preveni fragmentarea Irakului,a
mentine un regim neamenintator shiit in tara si a mentine preocupate Statele Unite, Iran
foloseste o strategie de “haos controlat”334, prin care sa se foloseasca de influenta sa pentru a
crea o neliniste controlata in tara pentru a-si atinge scopurile politice335. Incertitudinea si
maruntul progress realizate in negocierile asupra programului nuclear din Iran au intarit
tensiunile dintre Washington si Teheran. Iranul continua sa sustina organizatiile teroriste cum
ar fi Hezgollah si presedintele Iranului a facut numeroase afirmatii agresive impotriva
Israelului336. In timpul recentei interventii israeliene in Liban impotriva Hezbollah, sustinerea
organizatiei de catre Iran a fost evidenta, cel mai ilustrativ exemplu fiind cel al tentativei de
scufundare a unei nave corvette israeliene cu ajutorul unei anti-rachete produse in China si
sustinute de Iran337. Mai mult, dupa incetarea ostilitatilor, in Teheran au avut loc celebrari

329
Robert LOWE and Claire SPENCER (editors), Op. cit,
http://www.chathamhouse.org.uk/pdf/research/mep/Iran0806.pdf, site accesat pe 17 Septembrie 2008, p. 6.
330
Idem.
331
“Iran in Iraq: How Much Influence?” Middle East Report No. 38, Martie 2005, International Crisis Group,
http://www.crisisgroup.org/library/documents/middle_east___north_africa/iraq_iran_gulf/38_iran_in_iraq_how
_much_influence.pdf, site accesat pe 10 Noiembrie 2006 pp. 2-3.
332
Ibidem, pp. 15-16.
333
Ibidem p. 16.
334
Ibidem, p. 22.
335
Ibidem, p. 22.
336
“Iran Leader’s Comments Attacked”, BBC News, Octombrie 27, 2005,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4378948.stm, site accesat pe Noiembrie 27, 2008.
337
“INS Hanit Suffers Iranian Missile attack”, Iulie 17, 2006, http://www.defense-update.com/2006/07/ins-
hanit-suffers-iranian-missile.html, site accesat pe 27 Noiembrie 2008.
proclamand mare victorie a Hezbollah338. In Irak, Iranul este statul vecin cu cea mai importanta
implicare si sustine din punct de vedere politic si militar regimul shiit339.

In mod ironic, in ciudat tensiunilor actuale dintre Washington si Teheran, Statele Unite au
nevoie sa implice Iran pentru a reusi stabilizarea situatiei din Irak. Groupul de Studiu Irak a
sfatuit administratia S.U.A. sa implice Iran intr-un dialog asupra viitorului Irakului 340.
Negocierile asupra Irakului nu ar trebui legate de actualul proces de negocieri in care sunt
implicate Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta, Rusia si China in privinta
programului nuclear controversat Iranului341.

Siria a fost una dintre cele trei state identificate de George W. Bush facand parte din axa raului
ca sustinand terorismul. In 2005, urmare a problemelor internationale cauzate de uciderea
fostului prim-ministru libanez Rafiq Hariri, urmat de retragerea armatei siriene din Liban342 a
lasat impresia unei importante realizari a politicii externe a S.U.A. in regiune 343. Insa conflictul
Israel-Hezbollah care a izbucnit in august 2006 a demonstrat importanta Siriei ca factor
restrictiv asupra Hezbollah344. Mai mult, de la includerea Siriei in axa raului, Teheranul si
Damascul au coalizat impotriva politicii S.U.A. in Orientul Mijlociu345. Dupa Operatiunea
Libertatea Irakienilor, Siria a permis luptatorilor straini sa intre in Irak 346 si sa submineze
eforturile S.U.A. si ale coalitiei de a stabiliza si securiza tara. Acest comportament a fost cauzat
partial de teama regimului sirian de a nu avea aceeasi soarta cu cea a lui Saddam Hussein, ca si
pentru a contrabalansa puterea S.U.A. in Orientul Mijlociu. Totusi, Siria, alaturi de Teheran ar
trebui sa fie implicate de diplomatia americana in eforturile sale de a stabiliza Irakul347.

338
Kaveh L. AFRASIABI, “Iran steps back from the brink”, Asia Times, Septembrie 18, 2006,
http://www.atimes.com/atimes/Middle_East/HI13Ak01.html, site accesat pe 25 Noiembrie 2008.
339
James A. BAKER III, Lee H. HAMILTON, Lawrence S. EAGLEBURGER, Vernon E. JORDAN JR.,
Edwin MEASE III, Sandra Day O’CONNOR, Leon E. PANETTA, William J. PERRY, Charles S. ROBB, Alan
K. SIMPSON, Op. cit, p. 28.
340
Ibidem, p. 50.
341
Ibidem, p. 52.
342
“Syria, Lebanon Agree on Pullback”, CBS News, Martie 7, 2005,
http://www.cbsnews.com/stories/2005/03/07/world/main678607.shtml, site accesat pe 27 Noiembrie 2008.
343
The National Security Strategy of the United States of America, Martie 2006,
http://www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf, p. 2.
344
“Middle East Crisis: Backrounder”, www.stratfor.com .
345
“Iran to Aid Syria Against Threats”, BBC News, Februarie 16, 2005,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4270859.stm, site accesat pe 25 Noiembrie 2008.
346
Ross COLVIN, “US says 100 fighters a month enter Iraq from Syria”, Reuters, Noiembrie 20, 2006,
http://www.alertnet.org/thenews/newsdesk/COL051504.htm, site accesat pe 25 Noiembrie 2008.
347
James A. BAKER III, Lee H. HAMILTON, Lawrence S. EAGLEBURGER, Vernon E. JORDAN JR.,
Edwin MEASE III, Sandra Day O’CONNOR, Leon E. PANETTA, William J. PERRY, Charles S. ROBB, Alan
K. SIMPSON, Op. cit, p. 51.
Unul din scopurile-cheie ale politicii inainte de guvernul american a fost promovarea
democratiei ca o garantie a securitatii americii. Insa progresul obtinut in aceasta chestiune a
Orientului Mijlociu este mic si sansele unui Orient Mijlociu democratic in viitorul apropiat
sunt mici in timp ce regimuri autoritare, intoleranta religioasa si sentimentul anti-american sunt
rezultate mai probabile348.

In septembrie 2005 in Egipt au avut primele alegeri prezidentiale contestate si alegeri


parlamentare in Decembrie 2005. Insa ambele alegeri au fost marcate de violenta, politia
atacand votantii in timp ce incercau sa isi exercite votul pentru a preveni gruparea Muslim
Brotherhood sa castige locuri in parlament349. In ciuda eforturilor guvernului de a reduce
castigurile electorale ale formatiunii Muslim Brotherhood, aceasta a castigat aproape 19.4%
din locuri in Adunarea Poporului350. Ironia face ca alegerile sa fie tinute datorita presiunii
diplomatice a S.U.A. asupra regimului lui Hosni Mubarak – promovarea democratiei de catre
S.U.A. in locul promovarii fortelor care ar aduce democratia in Egipt si in acelasi timp ar
mentine Egiptul ca pe un aliat al Statelor Unite, au adus la putere o forta politica opusa acestor
deziderate, si anume a organizatie fundamentalista si terorista351.

Arabia Saudita a avut tentative de a-si deschide procesul politic al alegerilor, dar la o scala mai
mica decat cea care a avut loc in Egipt, permitand candidatilor islamisti sa castige marjoritatea
locurilor352.

Hamas, care este o organizatie islamica politica radicala si terorista a castigat alegerile din
Palestina din Ianuarie 2006353. Dupa aceste alegere, S.U.A. si Uniunea Europeana au blocat
ajutorul financiar acordat Autoritatii Palestieniene in momentul in care s-a format un guvern
condus de Hamas354.
348
Richard N. HAAS, “The New Middle East”,
http://www.foreignaffairs.org/20061101faessay85601/richard-n-haass/the-new-middle-east.html, site accesat pe
20 Noiembrie 2008.
349
“Violence mars Egyptian elections, BBC News, Decembrie 1, 2005,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4487128.stm, site accesat pe 30 Noiembrie 2008.
350
“Middle East Elections Guide – Official Results of Parliamentary Elections 2005”, Konrad Adenauer
Stiftung, http://www.kas.org.jo/home/?cid=9, site accesat pe Noiembrie 20, 2008.
351
“Muslim Brotherhood”, http://www.fas.org/irp/world/para/mb.htm, site accesat pe 1 Decembrie 2006.
352
“Islamist win in key election poll”, BBC News, Februarie 11, 2005,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4252079.stm, site accesat pe 1 Decembrie 2008.
353
Scott WILSON, “Hamas Sweeps Palestinian Elections, Complicating Peace Efforts in Mideast”,
Washington Post Foreign Service, Ianuarie 27, 2006, http://www.washingtonpost.com/wp-
dyn/content/article/2006/01/26/AR2006012600372.html, site accesat pe 1 Decembrie 2006.
354
“US suspends aid to Palestinians”, BBC News, Aprilie 7. 2008,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4889668.stm, site accesat pe Decembrie 1, 2006. “EU suspends aid to
In aparenta, dorinta S.U.A. de a promova democratia in Orientul Mijlociu nu a condus la
rezultate satisfacatoare. Mai mult, in tarile in care s-au facut anumite progrese de catre
guvernele acestora de a deschide procesul politic, rezultatul net a fost dezamagitor: pe de o
parte, este un rezultat pozitiv acela ca procesul politic a inceput, totusi, pe de alta parte, fortele
politice care au castigat cel mai mult din acest process au fost exact acele forte impotriva
carora S.U.A. si aliatii au luptat si anume organizatii islamice radicale si teroriste. Urmarile
care au avut loc in Irak si Afganistan in termenii procesului politic a fost marcat de violenta
continua.

Conflictul arabo-israelian constituie inca o semnificativa provocare politica in Orientul


Mijlociu. De la invadarea Irakului, un nou episod al acestui conflict a fost consumat spre
sfarsitul verii lui 2006 : fortele israeliene au intalnit fortele Hezbollah in Liban. Totusi, pentru
prima data in istoria conflictului arabo-israelian, o armata araba nu s-a dezintegrat sub
presiunea armatei israeliene355.

La invadarea Irakului in 2003, Intentia Statelor Unite era de a trasnforma din punct de vedere
politic Orientul Mijlociu – a realizat acest lucru, insa transformarea nu a favorizat interesele
Statelor Unite. Statele Unite reprezinta inca cel mai important actor extern in Orientul
Mijlociu, insa nu mai domina zona356. Actuala tendinda in politica Orientului Mijlociu este
acceea a unei regiuni conturate in mai mare masura de forte interne decat de cele externe.
Imboldul spre democratizare prin interventie militara si presiune politica nu se dovedeste
eficient si aduce la conducere forte politice care sunt ostile Statelor Unite. Pentru a securiza si
stabiliza Irakul diplomatia americana trebuie sa lucreze cu actori regionali pe care ii considera
ostili.

Capitolul IV
Concluzii

the Palestinians”, BBC News, Aprilie 7. 2008, http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4887226.stm, site accesat


pe 1 Decembrie 2006.
355
George FRIEDMAN, “Cease Fire: Shaking Core Beliefs in the Middle East”, www.strafor.com.
356
Richard N. HASS, Op. cit, http://www.foreignaffairs.org/20061101faessay85601/richard-n-haass/the-new-
middle-east.html, site accesat pe 20 Noiembrie 2008.
Teza acestei lucrari a fost aceea ca cel de-al Doilea Razboi din Golf reprezinta un caz de razboi
total. Aplicand un model teoretic bazat pe realismul politic si pe definitii ale razboiului total,
am ajuns la concluzia ca razboiul purtat intre Irak si Statele Unite ale Americii alaturi de aliatii
sai corespunde scopului razboiului total. Razboiul total este un tip de razboi in care se
urmareste distrugerea definitiva a uneia sau a mai multor elemente ale puterii oponentului
pentru a-si impune vointa. In cazul celui de-al doilea razboi din Golf, Statele Unite, alaturi de
aliatii sai, au distrus capacitatea Irakului de a sustine un razboi (puterea sa militara) pentru a-l
determina sa renunte la dezvoltarea de arme de distrugere in masa, pentru a inlocui regimul
politic iranian si a instala un nou regim politic care corespundea intereselor Statelor Unite ale
Americii. Alte dovezi care sustin teza unui razboi total in Irak este pierderea suveranitatii si
independentei acestuia ca rezultat al razboiului, disparand astfel pentru o scurta perioada de
timp din arena sistemului international si devenind astfel teritoriu ocupat sub administratia
S.U.A. si Statele Unite impunand propria versiune de pace si prin aceasta dictand termenii
pacii.

In studiul acestui subiect am ajuns de-asemenea la concluzia ca in termeni puri militari, Statele
Unite si aliatii acestora au utilizat mijloace limitate pentru a purta razboiul, evitand folosirea
intregului arsenal militar intrucat din punct de vedere militar Irakul era mai slab si in acelasi
timp pentru a evita pierderi civile nenecesare. Relativa slabiciune militara a Irakului a permis
in acelasi timp Statelor Unite sa isi urmareasca scopurile/obiectivele sale nelimitate in raport cu
aceasta tara : dezarmarea si schimbarea regimului. Aceste precautii luate in folosirea fortei au
fost necesare pentru a asigura sustinerea populatiei civile si pentru a contribui la procesul
reconstruirii nationale care ar fi urmat dupa incetarea razboiului cu costuri reduse. Totusi,
numarul fortelor desfasurate de catre Statele Unite si aliatii sai impotriva Irakului au fost
suficiente pentru a asigura distrugerea fortelor sale armate si ocuparea teritoriului sau. In cazul
in care Statele Unite ar fi urmarit un obiectiv limitat semnificativ mai putin forte ar fi fost
necesare.

O alta concluzie a acestei lucrari este aceea a schimbarii accentului pe care strategia generală si
politica externa a Statelor Unite a facut-o in raport cu Orientul Mijlociu : dintr-un
comportament al unui actor extern si de echilibriu, intr-un comportament care urmareste activ
neutralizarea amenintarilor care provin din regiune : retelele teroriste, statele care sustin
terorismul si proliferarea armelor de distrugere in masa. Aceste amenintari sunt abordate cu o
combinatie de forta (interventie armata) folosita unilateral, cooperarea si reconstructia
nationala. Al doilea razboi din Golf se bazeaza pe aceasta strategie care urmareste scopuri
politice nelimitate.

Am concluzionat de asemenea ca motivatia razboiului a reprezentat un joc politic cu risc


semnificativ pentru Statele Unite si nu a fost purtat pentru petrol si nu a fost parte dintr-un
razboi impotriva Islamului. Acestea sunt prejudecati bazate pe ideologii si nu fapte, perceptii
gresite ale scopurilor strategiei S.U.A in Orientul Mijlociu.

Din punct de vedere politic si strategic, situatia din Irak este departe de a fi favorabila Statelor
Unite ale Americii. In locul asigurarii si promovarii intereselor americane in regiune si in lume
prin invadarea cu succes a Irakului si inlocuirea regimului politic, Irakul a compromis pozitia
favorabila pe care Statele Unite o aveau in Orientul Mijlociu si ii ameninta in acelasi timp
pozitia sa globala. Situatia din Irak consuma importante resurse si compromite libertatea
Americii de actiune in sistemul international. Alte puteri ale lumi, fie existente sau aspirante,
isi fac simtita prezenta in regiune. Democratia si libertatea, doua obiective politice externe
importante care au fost sistematic promovate de Statele Unite in regiune si la nivel global
inregistreaza progrese mici, iar unora dintre progrese le lipseste eficienta. De-asemenea,
imaginea Statelor Unite si a politicii sale in zona de catre publicul arab nu este foarte pozitiva.
Amenintarea terorista provenita din Orientul Mijlociu nu a fost abordata eficient, desi s-au
inregistrat unele progrese. In sfarsit, actuala strategie de securitate nationala a S.U.A. este mult
prea ambitioasa si schiteaza obiective nelimitate pentru politica externa a Statelor Unite.

Intentia initiala a S.U.A la invadarea Irakului in 2003 a fost de a trasnforma Orientul Mijlociu
din punct de vedere politic – acest lucru a fost realizat, insa transformarea nu este in favoarea
intereselor Statelor Unite. S.U.A este inca cel mai puternic actor extern pe scena Orientului
Mijlociu, insa nu mai domina regiunea357. Actuala tendinda in politica Orientului Mijlociu este
aceea a unei zone configurate mai multe de fortele interne decat de cele externe. Presiunea
pentru democratizare prin interventie militara si activitate politica nu este eficienta si aduce la
puterea forte politice ostile intereselor Statelor Unite. Pentru a securiza si stabiliza situatia din
Irak, diplomatia S.U.A. trebuie sa lucreze cu actorii regionali pe care ii considera ostili.

357
Richard N. HASS, Op. cit, http://www.foreignaffairs.org/20061101faessay85601/richard-n-haass/the-new-
middle-east.html, site accesat pe 20 Noiembrie 2008.
Actuala evolutie politica a Irakului nu este cea pe care o urmareau strategii Statelor Unite
atunci cand au stabilit obiectivele politice ale razboiului din Irak. Desi au fost create anumite
institutii importante pentru a inlocui regimul Saddam Hussein in Irak, tara a fost dominata de
violenta separatista. Aceste institutii, cum ar fi constitutia, guvernul, au impactul de a diviza
tara358, mai mult decat de a o uni intr-o societate care ea insasi este profund divizata. Guvernul
irakian nu poate prin el insusi sa asigure securitatea tarii sau sa reconcilieze diviziunile
existente in societatea irakiana. Exista o imagine tot mai prezenta ca Irakul este in mijlocul
unui razboi civil359.

Cauzele acestor rezultate nesatisfacatoare pentru strategia generală a S.U.A. in Orientul


Mijlociu sunt efectele unei erori strategice comise de creatorii acestei politici. Aceasta eroare
strategica consta in esecul definirii coerente a unor obiective politice ale razboiului din Irak360.
Asa cum un reputat analist concluziona, se pare ca “logica razboiului a fost gresita sau mai
precis administratia nu a putut rezolva conflictul dintre doua linii opuse de logica. Prima logica
a fost a scopului general, insemnand schimbarea de regim in Irak care… necesita o munca
intensive si un efort pe timp indelungat. Aceasta logica a functionat impotriva unei a doua
logici si anume aceea a dorintei de a castiga un razboi rapid si cu costuri putine” 361. Scopul
razboiului, acela de a schimba regimul din Irak alaturi de dorinta de a realiza acest lucru
utilizand resurse limitate, indica faptul ca Operatiunea Libertatea Irakienilor a reprezentat un
caz de razboi total desi s-au folosit resurse limitate pentru atingerea scopurilor.

In descrierea razboiului si a strategiilor de razboi nu ar trebui ca o anumita specie a razboiului


sa fie atribuita exclusiv unei anumite perioade istorice. Dihotomia dintre razboi total si limitat
este utila pentru o mai buna intelegere a motivelor si modului in care se poarta razboiele. Mai
mult, aceasta ilustreaza faptul ca anumite concepte nu ar trebui abandonate sau atribuite
anumitor perioade istorice.

Studii viitoare ar putea sa se concentreze asupra modului in care cel de-al doilea razboi din
Golf a afectat strategia generală a Statelor Unite ale Americii nu doar in relatie cu Orientul
Mijlociu, ci si in termeni globali. De-asemenea, cercetarea viitoare ar trebui aiba in vedere o
358
Anthony H. CORDESMAN, op cit, p.2.
359
“Is the Conflict in Iraq 'Civil War'?”, PBS Online NewsHour,
http://www.pbs.org/newshour/extra/features/Iulie-dec06/civilwar_11-29.html, site accesat pe 29 Noiembrie
2008.
360
George FRIEDMAN, “The US War five years on”, www.stratfor.com.
361
Antulio J. ECHEVARIA II, op. cit, p. 14.
modalitate de a prevedea cu un mare grad de acuratete posibilitatea recurentei unui unui razboi
total in sistemul international.

Bibliografie
Carţi şi articole din reviste de specialitate
• ALDEMAN, Ken, “Is it About the Oil?” Oil and Gas Investor, June 2003, pp.
30-33.
• ANDERSON, Dick and WENGER, Martha, “The Gulf War”, MERIP Middle
East Report, No. 148, Re-Flagging the Gulf, September-October 1987, pp. 23-
26.
• ARON, Raymond, Peace and War: A Theory of International Relations,
translation by Richard Howard and Annette Baker Fox. New York, Doubleday
& Company, Inc., 1966.
• “ – “ The Century of Total War, Garden City, Doubleday and Company, 1954.
• BACHEVICH, Andrew J., “The Real World War IV”, The Wilson Quarterly,
Vol. 29, No.1, 2005.
• BAKER III, James A., HAMILTON, Lee H., EAGLEBURGER, Lawrence
S., JORDAN JR., Vernon E., MEASE III, Edwin, O’CONNOR, Sandra Day,
PANETTA, Leon E., PERRY, William J., ROBB, Charles S., SIMPSON,
Alan K., The Iraq Study Group Report, New York, N.Y., Vintage Books,
2006.
• BOOT, Max, “The End of Appeasement”, The Weekly Standard, Vol. 8, No.
21, February 10, 2003, pp. 21-28.
• BRAIZAT, Fares, “How Do Arabs Perceive the West?”, Strategy Report, Vol.
2, No. 15, November 10, 2006. pp. 1-2.
• BRONSON, Rachel, Thicker than Oil: America’s Uneasy Partnership with
Saudi Arabia, Oxford, New York, Oxford University Press, 2006.
• Daniel BYMAN, “After the Storm: U.S. Policy Toward Iraq after 1991”,
Political Science Quarterly, Vol. 115, No. 4, Winter 2000-2001, pp. 493-516.
• CALVOCORESSI, Peter, Politica Mondiala dupa 1945, traducere de Simona
Ceausu, Bucuresti, Editura Allfa 2000.
• CHICKERING, Roger, “Introduction” in Manfred F. BOEMKE, Roger
CHICKERING and Stig FORSTER editors, Total War: The German and
American Experiences, 1871-1914 Cambridge: Cambridge University Press,
1999, pp.7-35.
• CLAPHAM, Christopher, Third World Politics, Madison, WI, University of
Wisconsin Press, 1985.
• CLAUSEWITZ, Carl von, On War, translation by Colonel F.N. Maude,
Hammondsworth, Penguin Books Ltd, ed. Anatol Rappaport, 1966.
• “–“, On War, translated by Colonel F.N. Maude, e-book compiled by Project
Guttenberg.
• “ – “, On War, translation by Colonel J.J. Graham, published by N. Trübner,
London, 1873, e-book by www.clausewitz.com.
• CORDESMAN, Anthony H., “Arab-U.S. Strategic Cooperation: A Net
Assessment”, Middle East Policy, Vol. 9, No. 4, 2002, pp. 43-51.
• DOUGHERTY, James E. and PFALTZGRAFF, Robert L., JR, Contending
Theories of International Relations: A Comprehensive Survey, Third Edition,
New York, HarperCollinsPublishers Inc., 1990.
• FUKUYAMA, Francis, Sfarsitul istoriei si ultimul om, traducere de Mihaela
Eftimiu, Bucuresti, Editura Paideia 2002.
• GUZZINI, Stefano Realism si relatii internationale, traducere de Diana
Istratescu Iasi, Institutul European, 2000.
• HAMILL, James, “The United States, Iraq and International Relations”,
Contemporary Review, Vol. 282, No. 1649, June 2003, pp. 326-333.
• HOBBES, Thomas, Leviathan, Oxford, Clarendon Press 1909, reprinted from
the edition of 1651, e-book compiled by Liberty Fund.
• JOHNSON, Paul, O Istorie a lumii moderne: 1920-2000, traducere de Luana
Schidu, Bucuresti, Editura Humanitas 2003.
• JOMINI, Baron Henri de, Art of War, translated by Capt. W. P. CRAIGHILL
and Lieut. G. H. MANDEL, 1862, e-book compiled by Project Gutenberg.
• KISINGER, Henry, Diplomatia, traducere Mircea Stefancu si Radu
Paraschivescu, Bucuresti, Editura BIC ALL, 2002.
• KYDD, Andrew and WALTER, Barbara F., “Sabotaging the Peace: The
Politics of Extremist Violence”, International Organization, Vol. 56, No. 2,
2002, pp. 263-296.
• LEWIS, Bernard The Middle East, New York, N.Y., Touchstone, 1995.
• LAYNE, Christopher, “Offshore Balancing Revisited”, The Washington
Quarterly, Vol. 25, No. 2, Spring 2002, pp. 233-248.
• MAKDISI, Usama, “Anti-Americanism in the Arab World: An Interpretation
of a Brief History”, Journal of American History, Vol. 89, No.2, 2002, pp.
538-557.
• MCCAULEY, Martin, Rusia, America si razboiul rece, traducere de Mihaela
Barba, Iasi, Editura Polirom, 1999.
• MCNAUGHTER, Thomas L., “Ballistic Missiles and Chemical Weapons: The
Legacy of the Iran-Iraq War”, International Security, Vol. 15, No. 2, 1990, pp.
5-34.
• MEAD, Walter Russell, “An American Grand Strategy: The Quest for Order
in a Disordered World”, World Policy Journal, Vol. 10, No. 1, 1993, pp. 9-37.
• MEARSHEIMER, John J., The Tragedy of Great Power Politics, New York,
N.Y, W.W. Norton & Norton, 2001.
• MILLIKEN, Jennifer, “The Study of Discourse in International Relations”,
European Journal of International Relations, Vol. 5, No. 2, 1999, pp. 225-
254.
• MONSHIPOURI, Mahmood, “The Paradoxes of U.S. Policy in the Middle
East”, Middle East Policy, Vol. 9, No. 3, 2002, pp. 65-84.
• MONTGOMERY, Lord, Field Marshal Viscount of Alamein, A Concise
History of Warfare Hertfordshire, Wordsworth Editions Ltd. 2000.
• MORGENTHAU, Hans J., Politics among Nations: The Struggle for Power
and Peace, New York, N.Y. McGraw-Hill Inc., 1993.
• MURPHY, Sean D., editor, “Efforts to Address Iraqi Compliance with UN
Weapons Inspections”, The American Journal of International Law, Vol. 96,
No. 4, 2002, pp. 956-962.
• “–“, editor, “Use of Military Force to Disarm Iraq”, The American Journal of
International Law, Vol. 97, No. 2, 2003, pp.419-432.
• PARET, Peter, “Introduction” in Makers of Modern Strategy: from
Machiavelli to the Nuclear Age, editors Peter PARET, Gordon A. CRAIG and
Felix GILBERT Princeton: Princeton University Press, 1986, pp. 3-11.
• PITTY, Roderic “Soviet Perceptions of Iraq”, Middle East Report, No.151,
1988, pp. 23-27.
• SANDERS, David, “International Relations: Neo-Realism and Neo-
Liberalism” in Robert E. GOODIN and Hans Dieter KLINGEMAN, A New
Handbook of Political Science New York & London, Oxford University Press,
1998, pp. 428-445.
• SCHILLER, Friedrich, The History of the Thirty Years’ War, translated by the
Rev. A.J.W. Morrison, M.A., e-book by Pennsylvania State University, 2000.
• SCHWENNINGER, Sherle R., “Revamping American Grand Strategy”,
World Policy Journal, Vol. 20, No. 3, 2003, pp. 25-44.
• SOARE, Vasile, Fortele speciale. Comandouri aeropurtate in actiune,
Bucuresti, Editura Ziua, 2002.
• SNIDER, Robert S., “Hating America: Bin Laden as a Civilizational
Revolutionary”, The Review of Politics, Vol. 65, No.4, 2003, pp. 325-349.
• STEWART, Richard W., American Military History, Volume I: The United
States Army and the Forging of a Nation 1775-1898, Washington D.C., Center
of Military History, United States Army, 2005.
• STORK, Joe, “Reagan Re-Flags the Gulf”, MERIP Middle East Report, No.
148, “Re-Flagging the Gulf”, September – October 1987, pp. 2-5.
• TRENIN, Dmitri, “Russia and Global Security Norms”, The Washington
Quarterly, Vol. 27, No. 2, 2004, pp. 63-77.
• VASQUEZ, John A., The Power of Power Politics: A Critique, New
Brunswick, Rutgers University Press, 1983.
• WALKER, R.B.J., “Realism, Change and International Political Theory”,
International Studies Quarterly, Vol. 31, No. 1, 1987, pp. 65-86.
• WALT, Stephen M., “The Progressive Power of Realism” American Political
Science Review, Vol. 91, No.4, 1997, pp. 931-935.
• “–“, “The Imbalance of Power: On the Prospects of American European
Relations” Harvard Magazine, Vol. 106, No. 4, 2004, pp. 32-35.
• WALTZ, Kenneth N., Omul, statul si razboiul, traducere de Mihaela
Sadovschi, Iasi, Institutul European 2001.
• WIGHT, Martin, Politica de putere, traducere de Tudor Florin, Chisinau,
Editura Arc, 1998.
• WILSON, Woodrow, The Reconstruction of the Southern States” in The
Atlantic Monthly, Vol. 87, No. 519, (January 1901), pp. 1-15.
• YETIV, Steve A., “The Outcomes of Operations Desert Shield and Desert
Storm: Some Antecedent Causes”, Political Science Quarterly, Vol. 107, No.
2, 1992, pp. 195-212.

Articole academice din surse electronice:


• BEEHNER, Lionel, “Russia-Iran Arms Trade”,
http://www.cfr.org/publication/11869/russiairan_arms_trade.html.
• BOOT, Max, “The New American Way of War”, Foreign Affairs, July/August
2003, http://www.cfr.org/publication/6160/new_american_way_of_war.html.
• HAAS, Richard N., “The New Middle East” Foreign Affairs, Vol. 85, Number
6, November/December 2006,
http://www.foreignaffairs.org/20061101faessay85601/richard-n-haass/the-
new-middle-east.html.
• KAGAN, Robert, “Power and Weakness”, Policy Review, No. 113,
http://www.policyreview.org/jun02/kagan.html.
• KARSH, Efraim, “Why the Middle East Is So Volatile?”, Middle East
Quarterly, Vol. 7, No. 4, December 2000.
http://www.meforum.org/article/51.
• “ – “, “Arafat’s Grand Strategy”, Middle East Quarterly, Vol. 9, No. 2, Spring
2004, http://www.meforum.org/article/605.
• LAQUEUR, Walter, “Postmodern Terrorism”, Foreign Affairs,
September/October 1996, http://www.fas.org/irp/news/1996/pomo-terror.htm.
• MEARSHEIMER, John J., “Hans Morgenthau and the Iraq war: Realism
versus Neo-conservatism”
http://johnmearsheimer.uchicago.edu/pdfs/A0037.pdf.
• RUSSEL, James A. and WIRTZ, James J., “Preventive War against Iraq”,
Strategic Insight, Vol. 1, No. 9,
http://www.ccc.nps.navy.mil/si/nov02/middleEast.pdf.
• WALLERSTEIN, Immanuel, “U.S. Weakness and the Struggle for
Hegemony”, Monthly Review, Vol. 55, No. 3, July-August 2003,
http://www.monthlyreview.org/0703wallerstein.htm.
• WITTE, Willard E., “The US Economy”, Indiana Business Review, Vol. 17,
No. 4 Outlook 2004 (Winter 2003),
http://www.ibrc.indiana.edu/ibr/2003/outlook04/national.html.
• “Middle East Elections Guide – Official Results of Parliamentary Elections
2005”, Konrad Adenauer Stiftung, http://www.kas.org.jo/home/?cid=9.

Documente si surse:
• BLIX, Hans, The Security Council, 27 January 2003: An Update on
Inspection, http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/new/doc
%2019/Update%2027%20January%202003.htm .
• “–“, Briefing of the Security Council, 14 February 2002,
http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/wmd30.htm .
• BUSH, George W., Address to a Joint Session of Congress and the American
People, September 20, 2001,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2001/09/20010920-8.html .
• “–“, State of the Union Address, January 29, 2002,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2002/01/20020129-11.html .
• ELBARADEI, Dr. Mohammed, The Status of Nuclear Inspections in Iraq,
New York 27 January 2003,
http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/new/doc%2020/The
%20Status%20of%20Nuclear%20Inspections%20in%20Iraq.htm .
• “–“,The Status of Nuclear Inspections in Iraq: 14 February 2003,
http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/new/doc%2020/The
%20Status%20of%20Nuclear%20Inspections%20in%20Iraq.htm,.
• Comprehensive Report of the Special Advisor to the DCI on Iraq’s WMD, 30
September 2004,
http://www.cia.gov/cia/reports/iraq_wmd_2004/Comp_Report_Key_Findings.
pdf.
• “DPRK Nuclear Test. Statement by IAEA Director General”,
http://www.iaea.org/NewsCenter/PressReleases/2006/prn200617.html, site
accessed October 17, 2006.
• Illustrative Examples of Omissions from the Iraqi Declaration to the United
Nations Security Council, December 2002,
http://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2002/16118pf.htm .
• Iraqi Perspectives Project: A View of Operation Iraqi Freedom from
Saddam’s Senior Leadership,
http://www.foreignaffairs.org/special/iraq/ipp.pdf.
• President Bush Announces Major Combat Operations in Iraq Have Ended.
Remarks by the President from the USS Abraham Lincoln. At Sea off the
Coast of San Diego, May 1, 2003,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2003/05/20030501-15.html.
• President Bush Addresses the Nation, the Oval Office, March 19, 2003,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2003/03/20030319-17.html.
• President’s Remarks at the United Nations General Assembly, September 12,
2002, http://www.whitehouse.gov/news/releases/2002/09/20020912-1.html.
• Press Availability with President Bush, Prime Minister Blair, President
Aznar, and Prime Minister Barosso – the Azores Portugal, March 16 2003,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2003/03/20030316-3.html.
• Remarks to the United Nations Security Council, Secretary Colin L. Powel,
February 3, 2003,
http://www.state.gov/secretary/former/powell/remarks/2003/17300.htm.
• Resolution 687 (1991) Adopted by the Security Council l
http://daccessdds.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/596/23/IMG/NR0596
23.pdf?OpenElement.
• Resolution 1441 (2002), Adopted by the Security Council at its 4644th meeting
on November 8, 2002,
http://daccessdds.un.org/doc/UNDOC/GEN/N02/682/26/PDF/N0268226.pdf?
OpenElement.
• Testimony of U.S. Secretary of Defense, Donald H. Rumsfeld before the House
Armed Services Committee Regarding Iraq, September 18, 2002,
http://www.defenselink.mil/speeches/2002/s20020918-secdef2.html.
• The National Defense Strategy of the United States of America, March 2005,
http://www.globalsecurity.org/military/library/policy/dod/d20050318nds1.pdf.
• The National Strategy for Combating Terrorism, February 2003,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2003/02/counter_terrorism/counter
_terrorism_strategy.pdf.
• The National Security Strategy of the United States of America, September
2002, www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf.
• The National Security Strategy of the United States of America, March 2006,
http://www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf.

Lucrari academice, proiecte în lucru şi monografii


• CORDESMAN, Anthony H., “The lessons of the Iraq War”,
http://www.csis.org/features/iraq_instantlessons.pdf.
• “-“, “Iraq: Milestones, Benchmarks and Real World Options”,
http://www.csis.org/media/csis/pubs/061030_iraq_benchmarks.pdf, site
accessed November 2, 2006.
• “-“, “American Strategic and Tactical Failures in Iraq: An Update”,
http://www.csis.org/media/csis/pubs/060808_iraqfailures.pdf, site accessed
October 31, 2006.
• “–“, and WAGNER, Abraham, “Iran-Iraq War 1980-1988”,
http://www.csis.org/media/csis/pubs/9005lessonsiraniraqii-chap01.pdf.
• DIACONU, Florin, “Război clasic şi război total în secolul al XX-lea”, PHD
Thesis in Political Science, Department of Political Science, University of
Bucharest, unpublished paper, coordinator: Professor Daniel Barbu, PHD.
• ECHEVARIA II, Antulio J., “Toward an American Way of War”,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pdffiles/PUB374.pdf.
• FULLER, Graham E, “The Youth Factor: The new Demographics of the
Middle East and the Implications for U.S. Policy”, The Brookings Project on
the U.S. Policy on the Islamic World, No. 3, June 2003,
http://www.brookings.edu/fp/saban/fuller20030601.pdf.
• HENDRICKSON, David C., and TUCKER, Robert W., “Revisions in Need of
Revising: What Went Wrong in the Iraq War”,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pdffiles/pub637.pdf.
• LOWE, Robert and SPENCER, Claire (editors), “Iran, Its Neighbors and the
Regional Crises”,
http://www.chathamhouse.org.uk/pdf/research/mep/Iran0806.pdf.
• LUFT, Gal, “How Much Oil Does Iraq Have?”
http://www.brookings.edu/views/op-ed/fellows/luft20030512.htm.
• MEARSHEIMER, John J. and WALT, Stephen M., “The Israel Lobby and
U.S. Foreign Policy”, John F. Kennedy School of Government, Harvard
University Faculty Research Papers, Working Paper Number: RWP06-011,
http://ksgnotes1.harvard.edu/Research/wpaper.nsf/rwp/RWP06-
011/$File/rwp_06_011_walt.pdf.
• “–“, “Can Saddam Be Contained? History Says Yes”,
http://ksghome.harvard.edu/~swalt/files/121982BelferSaddam.pdf.
• O’HANLON, Michael E., RICE, Susan and STEINBERG, James B., “The
New National Security Strategy and Preemption”,
http://www.brookings.edu/comm/policybriefs/pb113.pdf.
• RECORD, Jeffrey, “Bounding the Global War on Terrorism”,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pubs/display.cfm?pubID=207.
• SCOBEL, Andrew, “North Korea’s Strategic Intentions”,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pdffiles/PUB611.pdf.
• YARGER, Harry R., Strategic Theory for the 21st Century: The Little Book
on Big Strategy,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pdffiles/PUB641.pdf.
• “Iran in Iraq: How Much Influence?” Middle East Report No. 38, March 2005,
International Crisis Group,
http://www.crisisgroup.org/library/documents/middle_east___north_africa/ira
q_iran_gulf/38_iran_in_iraq_how_much_influence.pdf.
• “Reforming Egypt: In Search of a Strategy”, Middle East/North Africa Report
No. 46, October 4, 2005, p. i, http://www.crisisgroup.org/home/index.cfm?
id=3718&CFID=4135546&CFTOKEN=39193801.

Rapoarte publice de informatii(din surse electronice)

• BAJPAEE, Chietigj, “China Becomes Increasingly Involved in the Middle


East”, March 10, 2006, http://www.pinr.com/report.php?
ac=view_report&report_id=455.
• CRISTIANI, Dario, “China and Iran Strengthen their Bilateral Relationship”,
October 6, 2006, http://www.pinr.com/report.php?
ac=view_report&report_id=566&language_id=1.
• FRIEDMAN, George, “The U.S. War Five Years On”, www.stratfor.com.
• “-“, “U.S. Vulnerability and Windows of Opportunity”, www.stratfor.com.
• “-“, “Cease Fire: Shaking Core Beliefs in the Middle East”, www.strafor.com.
• WEINSTEIN Dr. Michael A., and BENDERSKY, Yevgeny, “The Coming
World Realignment”, June 20, 2005, http://www.pinr.com/report.php?
ac=view_report&report_id=317&language_id=1.
• “Middle East Crisis: Backrounder”, www.stratfor.com.
• Intelligence Brief: Russia’s Moves in Syria”, June 30, 2006,
http://www.pinr.com/report.php?
ac=view_report&report_id=520&language_id=1.

Ştiri si articole din ziare(din surse electronice):


• AFRASIABI, Kaveh L., “Iran steps back from the brink”, Asia Times,
September 18, 2006,
http://www.atimes.com/atimes/Middle_East/HI13Ak01.html.
• BOOT, Max, “A War for Oil? Not this time”, New York Times, February 13,
2003 http://www.cfr.org/publication/5553/war_for_oil_not_this_time.html.
• COCKBURN, Patrick, “Slaughter in Iraq soon seems to be part of normal
life”, The Independent, November 28, 2006,
http://news.independent.co.uk/world/middle_east/article2021233.ece.
• COLVIN, Ross, “US says 100 fighters a month enter Iraq from Syria”,
Reuters, November 20, 2006,
http://www.alertnet.org/thenews/newsdesk/COL051504.htm.
• GRESH, Alain, “Saudi Arabia: Radical Islam or Reform”, Le Monde
diplomatique, June 2003, http://mondediplo.com/2003/06/03gresh.
• KLEIN, Aaron, “Russia and Syria sign major weapons deal”,
http://www.worldnetdaily.com/news/article.asp?ARTICLE_ID=42595.
• PIPES, Daniel, “6 Days of War”, New York Post, June 4, 2002,
http://www.danielpipes.org/article/415.
• RAUM, Tom, “U.S.-Iraq summit abruptly canceled”, Associated Press,
November 29, 2006,
http://news.yahoo.com/s/ap/20061130/ap_on_re_mi_ea/bush_85.
• RICE, Condoleezza, “Why We Know Iraq Is Lying”, New York Times,
January 23, 2003,
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2003/01/20030123-1.html.
• RICKS, Thomas E., “U.S. Airstrikes Rise In Afghanistan as Fighting
Intensifies. In Response to More Aggressive Taliban, Attacks Are Double
Those in Iraq War”, http://www.washingtonpost.com/wp-
dyn/content/article/2006/06/17/AR2006061700784_pf.html, Washington Post,
Sunday, June 18, 2006.
• ROCKWELL JR, Llewellyn H., “War for Oil?”,
http://www.lewrockwell.com/rockwell/warforoil.html.
• WARD, John, “More Than a Third of U.S. Muslims See War on Islam”, The
Washington Times, http://washingtontimes.com/national/20041019-115241-
3792r.htm.
• WILSON, Scott, “Hamas Sweeps Palestinian Elections, Complicating Peace
Efforts in Mideast”, Washington Post Foreign Service, January 27, 2006,
http://www.washingtonpost.com/wp-
dyn/content/article/2006/01/26/AR2006012600372.html.
• “Turkey: Oil to flow in Baku-Ceyhan pipeline by mid 2005”,
http://www.reporter.gr/fulltext_eng.cfm?id=41112111245.
• “No War in Their Name – But No Jihad Against the West Either”, The
Economist, April 3, 2003,
http://www.economist.com/world/europe/displayStory.cfm?
story_id=1683148.
• “Is the Conflict in Iraq 'Civil War'?”, PBS Online NewsHour,
http://www.pbs.org/newshour/extra/features/july-dec06/civilwar_11-29.html.
• “Iran Leader’s Comments Attacked”, BBC News, October 27, 2005,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4378948.stm.
• “EU suspends aid to the Palestinians”, BBC News, April 7. 2006,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4887226.stm.
• “US suspends aid to Palestinians”, BBC News, April 7. 2006,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4889668.stm.
• “Violence mars Egyptian elections, BBC News, December 1, 2005,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4487128.stm.
• “Syria, Lebanon Agree on Pullback”, CBS News, March 7, 2005,
http://www.cbsnews.com/stories/2005/03/07/world/main678607.shtml.
• “EU strategy in the Middle East: News analysis”, People’s Daily Online,
October 27, 2004,
http://english.people.com.cn/200410/26/eng20041026_161652.html.
• “Islamist win in key election poll”, BBC News, February 11, 2005,
http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/4252079.stm, site accessed December
1, 2006.
• “IAEA Blocks Iran Reactor Aid Over Plutonium Risk”, Reuters, November
23, 2006, http://today.reuters.com/news/articlenews.aspx?
type=topNews&storyid=2006-11-
23T184736Z_01_L21525297_RTRUKOC_0_US-NUCLEAR-IRAN-
ARAK.xml&src=rss.
• “INS Hanit Suffers Iranian Missile attack”, July 17, 2006,
http://www.defense-update.com/2006/07/ins-hanit-suffers-iranian-
missile.html.
• “Record U.S. Trade Deficit in 2003”, CBS News, Washington, February 13,
2004,
http://www.cbsnews.com/stories/2004/02/13/national/main600034.shtml.

Siteuri de internet:
• Angelfire site, http://www.angelfire.com/.
• Asia Times Online, http://www.atimes.com/.
• BBC site, http://news.bbc.co.uk/.
• Brookings Institution site, http://www.brookings.edu/.
• CBS Television Network, http://www.cbs.com/.
• Center for Strategic and International Studies site, http://www.csis.org/ .
• Central Intelligence Agency site, http://www.cia.gov/ .
• Clausewitz web page,
http://www.clausewitz.com/CWZHOME/CWZBASE.htm .
• Council on Foreign Relations site, http://www.cfr.org/ .
• Defense Update Magazine, http://www.defense-update.com/.
• Federation of American Scientists, http://www.fas.org/main/home.jsp.
• George Washington University National Security Archive site,
http://www.gwu.edu/~nsarchiv/ .
• Global Policy Forum site, http://www.globalpolicy.org/.
• Global Security site, http://www.globalsecurity.org/ .
• John F. Kennedy School of Government, Harvard University site,
http://www.ksg.harvard.edu/ .
• Konrad Adenauer Stiftung, http://www.kas.org.jo/home/.
• Llewellyn H. Rockwell Jr. site, http://www.lewrockwell.com/ .
• Middle East Intelligence Bulletin site, http://www.meib.org .
• Mid East Web Gateway site, http://www.mideastweb.org/ .
• Palestine Facts site, http://www.palestinefacts.org/.
• Pennsylvania State University Electronic Classic’s site
http://www2.hn.psu.edu/faculty/jmanis/jimspdf.htm.
• Peoples Daily Online, http://www.people.com.cn/english/.
• PBS news site, http://www.pbs.org/.
• Project Guttenberg site, http://www.gutenberg.org/ .
• Reuters, http://today.reuters.com/news/home.aspx.
• Royal Institute of International Affairs – Chatham House site
http://www.chathamhouse.org.uk/.
• Security Consulting Intelligence Agency – Strategic Forecasting,
http://www.stratfor.com/.
• Strategy Page site, http://www.strategypage.com.
• The Economist, http://www.economist.com/index.html.
• The Online Library of Liberty site, http://oll.libertyfund.org/Home3/index.php
.
• The Power and Interest News Report, http://www.pinr.com/
• The Independent, http://www.independent.co.uk/.
• United Nations Security Council site, http://www.un.org/Docs/sc/.
• United States Department of Defense site, http://www.defenselink.mil/.
• United States Energy Information Administration site,
http://www.eia.doe.gov/.
• United States Naval Post Graduate School site, http://library.nps.navy.mil.
• United States Department of State site, http://www.state.gov/.
• United States Army War College – Strategic Studies Institute site,
http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/ .
• Whitehouse site, www.whitehouse.gov/ .
• Wikipedia electronic encyclopedia site http://en.wikipedia.org .
• World Atlas site, http://worldatlas.com/ .