I. Dr2, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.

Concept istoric, prevederi ale conventiilor

internationale in materie.
1. Concept istoric: Originile istorice si filozofice ale conceptului de druri ale omului au fost plasate in doctrina
juridica fie in epoca antica, fie in epoca premergatoare Secolului Luminilor. Dr. s-a preocupat de ac. concept mai
tarziu insa, reglem2 jur prin care se consacra si se incearca chiar protejarea drurilor omului aparand abia dupa
adoptarea primelor constitutii scrise. Dr2 omului au aparut in istorie ca un instrument de protectie a individului in
raporturile sale cu colectivitatea, avand ca principala functie limitarea puterii politice pt. a permite libera si
deplina manifestare a fiintei umane. Istoria conceptului de dr2ale omului se caracterizeaza printr-o extrem de
rapida si larga raspandire a sa, mai intai la nivelul continentului european si mai apoi la nivel international, intr-un
context istoric, social si economic ce a favorizat si uneori chiar a jucat un rol catalizator pt. aceasta larga difuzare.
Proclamarea drurilor omului in documente si texte jur internaţ se generalizeaza incepand cu secolul XX si se
accelereaza in mod vadit in special dupa cel de-al doilea razboi mondial, astfel aparand Declaratia Universala a
Dr2 Omului, adoptata la 10 decembrie 1948, precum si cele doua Pacte internaţ referitoare unul la dr 2 politice si
sociale, si celalalt la dr2 economice, sociale si culturale, adoptate impreuna in data de 16 decembrie 1966.
Pe plan mondial preocuparile pentru promovarea drepturilor omului s-au concretizat in cateva documente
de reala valoare, intre care trebuie mentionate indeosebi: Declaratia Universala a Drepturilor Omului (10
decembrie 1948); Pactul international cu privire la drepturile economice sociale si culturale si Pactul international
cu privire la drepturile civile si politice; Actul final al Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa
(Helsinki 1975) si altele.
Romania a aderat in anul 1994 la Conventia Europeana a drepturilor omului. Astfel orice persoana
vatamata intr-un drept al sau, care apreciaza ca dupa epuizarea tuturor cailor de atac prevazute de lege in
Romania, nu i s-a facut dreptate, poate ca in termen de 6 luni sa se adreseze Curtii European a Drepturilor
Omului.
Daca persoana are dreptate, Curtea Europeana a Drepturilor Omului poate obliga statul la repararea dreptului,
plata unor desp agubiri, inclusiv cheltuielile judiciare.

Clasficarea drepturilor si libertatilor fundamentale

Pe langa clasificarea in drepturi si libertati, la care ne-am referit, in literatura de specialitate se mai fac si alte
clasificari, astfel:
O prima clasificare ar fi aceea de drepturi individuale si drepturi colective. In categoria drepturilor colective sunt
incluse dreptul popoarelor la autodeterminare, la eliberarea de sub jugul colonial, dreptul de asociere in sindicate,
egalitatea nationala, egalitatea intre sexe etc., adica acele drepturi care prin sensul si posibilitatea de exercitare
rezida in apartenenta la un grup social.
In categoria drepturilor individuale sunt incluse dreptul de proprietate, libertatea persoanei, libertatea presei,
libertatea constiintei etc.
Din punct de vedere al continutului drepturilor si libertatilor fundamentale, acestea se impart in: a.
inviolabilitatile; b. drepturile si libertatile social-culturale; c. drepturile exclusiv politice; d. drepturile si libertatile
social-politice; e. drepturile garantii.

O alta clasificare a drepturilor si libertatilor este facuta in: a. drepturi si libertati care ocrotesc fiinta umana ca
entitate bilogica; b. drepturi si libertati ale persoanei in raporturile ei cu societatea sau statul, exercitate de regula
individual; c. drepturi ale coletcivitatilor de persoane; d. drepturi garantii; e. indatoriri fundamentale.

1
Prioritatea reglementarilor internationale

Prin art. 20 din Constitutia Romaniei se stabilesc reguli privind corelatia dintre dreptul intern si dreptul
international.
O prima regula este aceea ca, dispozitiile privind drepturile si libertatile cetatenesti se interpreteaza si se aplica in
concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte, asa cum este Declaratia Universala
a Dreptului Omului (1948).
Socotim ca aceasta regula este valabila numai in conditiile in care aceasta interpretare il avantajeaza pe individ in
drepturile si libertatile fundamentale. Or atunci cand dispozitia din dreptul intern este mai favorabila, credem ca
aceasta trebuie aplicata.Spre exemplu socotim ca dispozitiile art. 19 pct. 3 din Constitutia Romaniei prin care se
prevede ca expulzarea sau extradarea se hotaraste de justitie, sunt superioare dispozitiilor art. 7 din Declaratia
privind Drepturile Omului, din 13 decembrie 1985, care admite si expulzarea pe cale administrativa, situatie cand
s-ar putea incalca dreptul la libera circulatie.
Cea de a doua regula acorda prioritate reglementarilor internationale, atunci cand exista neconcordanta intre
acestea si reglementarile interne, in domeniul drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Aceasta dispozitie credem ca trebuie interpretata ca este o regula de la care exista exceptii, respectiv atunci cand
dispozitiile din dreptul intern sunt superioare fata de cele internationale, in domeniul drepturilor si libertatilor
cetatenesti, se aplica cele romane .
In constitutiile unor tari problema neconcordantei reglementarilor are solutii interesante. Astfel Constitutia
Frantei, in art. 54 prevede ca "Daca Consiliul Constitutional, sesizat de catre Presedintele Republicii, de catre
Primul-ministru sau de catre presedintele unei sau alteia dintre adunari a declarat ca un angajament international
cuprinde o clauza contrara Constitutiei, autorizatia de ratificare sau de aprobare nu poate interveni decat dupa
revizuirea Constitutiei. Iar Constitutia Spaniei prevede in art. 95 ca "Incheierea unui tratat international continand
dispozitii contrare Constitutiei va trebui precedata de o revizuire a acesteia."

2. Dr2 fundamentale sunt acele dr2 subiective ale cetatenilor, esentiale pt. viata, libertatea si demnitatea ac.,
indispensabile pt libera dezv. a personalitatii umane, druri stabilite prin Constit si garantate prin Constit si alte
legi.
3 Îndatoriri fundamentale-sunt acele oblig2 ale cetăţenilor considerate esenţiale pt. realizarea scopurilor sociale
înscrise în Const. şi asigurate în îndeplinirea lor prin convingere sau la nevoie prin forţa de constrângere a
statului. Existenţa ac. îndatoriri se impune deoarece este de neconceput ca membrii unei colectivităţi umane să nu
aibă alături de dr2 şi anumite îndatoriri, anumite oblig2 faţă de soc.în care trăiesc. Îndatoririle fundamentale
mobilizează oamenii la realizarea scopurilor societăţii, constituind în acelaşi timp garanţia, printre alte garanţii, că
dr2 fundamentale se pot realiza efectiv. Îndatoririle fundamentale sunt esenţiale pt. stat, în aceeaşi măsură în care
dr2 şi libertăţile sunt esenţiale pt cetăţeni. Indatoririle fundamentale sunt asigurate in realizarea lor prin convingere
sau la nevoie prin forta de constrangere a statului, caci ele sunt veritabile obligatii juridice. O trasatura a
indatoririlor fundamentale este aceea ca ele sunt expres formulate prin chiar textul Constit.
4 Sfera dr2 omului şi cetăţeanului-Generaţiile de dr2 Dr2 omului sunt prezentate într-o clasificare ce cuprinde
trei generaţii, Astfel:
dr2 din prima generaţie dr2 civile şi politice (cum ar fi libertatea individuală, libertatea conştiinţei, libertatea de
exprimare etc.), considerate ca cele mai necesare pt. afirmarea individului în rap cu puterea de stat. Dr 2 şi
libertăţile civile şi politice (libertăţile individuale mai ales) au apărut ca măsuri de protecţie a individului contra
violenţei şi arbitrariului guvernanţilor, ca revendicări ale unei poziţii jur egale în faţa legii. Orice fiinţă umană
dispune de ac.e druri, încă de la naştere, şi, teoretic, tr. să fie în măsură să le exercite oricând. Rolul puterii de stat
se reduce în această situaţie la protejarea libertăţilor în general, prin asigurarea garanţiilor de autolimitare a

2
acţiunii sale. Apoi s-au impus dr2 sociale, economice şi culturale,
dr2din a doua generaţie (cum ar fi dr. la muncă, dr. la educaţie, dr. la protecţia socială etc.). Dacă dr2 civile şi
politice nu presupuneau, în principiu, şi acţiuni concrete din partea statului în afara abţinerii în faţa libertăţii pers.
(erau şi mai sunt numite şi dr2 negative) dr2sociale, economice, şi culturale implică din partea statului acţiuni,
măsuri, garanţii. dr2 din a doua generaţie sunt recunoscute tuturor indivizilor, dar nu în considerarea calităţii lor de
fiinţă umană, ci ca membri ai unor categ sociale determinate (pe baza unor criterii aflate în strânsă leg cu sist de
producţie sau cu starea lor socială sau economică).
a treia generaţie de dr2, denumite dr2 de solidaritate (cum ar fi dr. la pace, dr. la dezvoltare, dr. la un mediu
înconjurător sănătos etc.). Ele exprimă noi aspiraţii sociale şi politice, pe care orice individ le poate opune în mod
valabil puterii publice. Ac. dr2 ridică însă mai multe semne de întrebare, căci nu este încă foarte clar dacă titularul
lor este individul sau umanitatea în ansamblul său (în nume propriu sau în seama şi pt. binele tuturor); la fel, nu
este încă foarte clar dacă puterea publică este cea naţională sau una internaţională. Cert însă este faptul că ele nu
pot fi realizate în conţinutul lor de fiecare stat în parte, ci presupun necesitatea cooperării statelor.

II. Norme constitutionale si legale in domeniul dr 2 fundamentale ale cetatenilor romani in conform cu
Constit Rom din 1991, republicata.
În op. prof. Ioan Muraru dr. şi lib.s-ar clasifica în: inviolabilităţi, adică acele dr. şi libertăţi care, prin conţ. lor,
asigură viaţa, posibil. de mişcare liberă, siguranţa fizică şi psihică precum şi siguranţa domiciliului p.f.; dr.şi
libertăţi social-econom. şi culturale, adică acele dr. şi libertăţi care, prin conţinutul lor, asigură condţiile sociale şi
materiale de viaţă, educaţia şi posibilitatea protecţiei; dr2 exclusiv politice care, prin conţinutul lor, pot fi
exercitate de cetăţeni numai pt. participarea la guvernare; dr.şi libertăţi social-politice care, prin conţinutul lor, pot
fi exercitate de cetăţeni la alg.re, fie pt. rezolvarea unor probl.sociale şi spirituale, fie pt. participarea la guvernare;
5) dr2 garanţii, dr2 care, prin conţ.lor, joacă în principal rolul de garanţii constituţionale.
5 Inviolabilităţile
5.1 Dr. la viaţă, dr. la integritate fizică, dr. la integritate psihică- Ac.e dr. sunt reglem. de Constit. în art. 22.
Dr. la viaţă este cel mai natural dr.al omului. El s-a impus de timpuriu, în sistemul jur., fiind consacrat încă din
primele declaraţii de dr2 şi desigur prin constituţii. Este un dr. cetăţenesc cu care începe inventarul dr 2 omului în
cele mai importante acte internaţ. în ac. domeniu. Astfel, Declaraţia Univ. a Dr 2 omului stabileşte în art. 3 că
„Orice om are dr. la viaţă, libertate şi la inviolabilitatea pers.”. Conv. europeană pt. protecţia dr 2 omului şi a lib2
fundamentale consacră în art. 2 că „Dr. oricărei pers. la viaţă este protejat de lg. Moartea nu poate fi aplicată în
mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de către un tribunal în cazul în care
infracţiunea este sancţionată de lg cu această pedeapsă”, iar Pactul privitor la drurile civile şi politice stabileşte în
art. 6 pct. 1 că „Dr. la viaţă este inerent pers. umane. Ac. dr. tr. ocrotit prin lg. Nimeni nu poate fi privat de viaţa
sa în mod arbitrar”. Dr. la viaţă este asigurat prin întreg sistemul constituţional. Art. 22 din Const. se referă la dr.
la viaţă. Astfel, dr.la viaţă, precum şi dr.la integritate fizică şi psihică a pers sunt garantate. Tot art.22 interzice
pedeapsa cu moartea, ca fiind contrară dr2 naturale ale omului. Dr. la integritatea fizică -Strânsa sa legătură cu
dr. la viaţă a det. regl. în acelaşi art. Respectul integrităţii fizice este garantat chiar prin Constitituţie, rezultând
astfel oblig. aut. publice de a o asigura. Orice atingere adusă interegrităţii fizice a pers. va tr. sancţionată de lg, iar
dc ea se impune, totuşi, din considerente de ordin social, ea se poate face numai prin lg, în condiţiile articolului 53
din Const. (de ex. vaccinarea pt. combaterea unei epidemii, recoltarea de sânge pt. dovedirea intoxicaţiei
alcoolice, efectuarea unui operaţii chirurgicale cu acordul pacitentului etc.) Dr. la integritate psihică este ocrotit
şi considerat de valoare constituţională, omul fiind conceput - sub aspect jur - ca un complex de elem 2 în care
fizicul şi psihicul nu pot fi despărţite. Mutilarea uneia sau alteia dintre integrităţi este contrară dr 2umane.
Respectul vieţii, integrităţii fizice şi a integrităţii psihice implică în mod firesc interzicerea torturii, a pedepselor
sau tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce face în mod expres articolul 22 alineatul (2). Practicarea unor
3
asemenea precedee şi tratamente este o încalcare a demnităţii şi personalităţii omului. Prevederile privind
interzicerea torturii, a pedepselor sau tramentatelor inumane ori degradante, se regăsesc în Declaraţia Universală a
Dr2 Omului (art.5), în Pactul internaţ relativ la dr2 civile şi politice (art.7), şi mai ales în Convenţia contra torturii
şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante (ONU, 10 decembrie 1984). Ac. Convenţie def.
tortura ca un act prin care o durere sau suferinţă ascuţite, fizice sau mentale, sunt produse intenţionat unei pers. cu
scopul de a obţine de la ea sau de la o terţă pers. informaţii sau mărturisire, de a pedepsi un act pe care ea sau o
terţă persoană l-a comis sau se presupune de al fi comis, de a intimida sau de a face presiune asupra sa sau de a
intimida sau a face presiuni asupra unei terţe pers,, sau pt. oricare alt motiv fondat pe o formă de discriminare
indiferent care este, dacă o asemenea durere sau asemenea suferinţă sunt produse de un agent al autorit. publice
sau orice altă pers. având o împuternicire oficială sau la instigarea sa sau cu consimţământul său expres sau tacit.
Convenţia cuprinde angajamentul statelor de a lua măsurile legisl, adm, judic şi orice alte măsuri eficiente pt. a
împiedica comiterea de acte de tortură, aplicare de pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, pe
teritoriul ce se află sub jurisdicţia lor. Dr2 prev- în art. 22 sunt ocrotite de Constit faţă de toate sub 2 de dr. deci atât
faţă de aut2 publice cât şi faţă de ceilalţi cetăţeni.
5.2. Libertatea individuală Constit Rom reglem. libertatea individuală în art.23. Art 23 din Const. foloseşte 2
exprimări şi anume cea de lib individuală şi siguranţa pers.. Ac, 2 noţ. nu sunt unul şi acelaşi lucru, nu formează
o categ. jur. unică, deşi sunt şi tr. folosite şi explicate împreună. Explicarea constituţională este rezultatul faptului
că libertăţile aparţinând pers. tr. reglem. nu numai în totalitatea lor, ca fiind esenţiale, pt. individ şi indivizibile, ci
şi fiecare în parte. Lib individuală, în contextul art 23 din Const., priveşte libertatea fizică a pers., dr. său de a se
putea comporta şi mişca liberă, de a nu fi ţinută în sclavie sau în orice altă servitute, de a nu fi reţinută, arestată
sau deţinută decât în cazurile şi după formele expres prev. de Const. şi legi. Lib individuală este expresia
constituţională a stării naturale umane, omul născându-se liber. Soc. are oblig. de a respecta şi proteja libertatea
omului. Noţ. de siguranţă a pers. exprimă ansamblul garanţiilor care protejează pers. în sit. în care aut. publice,
în aplicarea Const. şi legilor, iau anumite măsuri care privesc libertatea individuală, garanţii, care asigură că ac.
măsuri să nu fie ilegale. Ac. sistem de garanţii permite realizarea represiunii faptelor antisociale (nelegale,
infracţiunilor), dar în acelaşi timp asigură inocenţilor ocrotirea juridică necesară. Art. 23 din Const. stab. cdiţiile
în care se pot realiza percheziţii, reţineri şi arestării şi anume că aceastea pot fi dispuse numai în cazurile şi cu
procedura prev. de lg. Percheziţia e o măsură reglem. în Codul de procedură penală în cap denumit „Mijloace de
probă” şi precizată astfel: „Când pers. căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris... tăgăduieşte
existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori pt. descoperirea şi strângerea probelor este necesar,
organul de urmărire penală sau instanţa de jud. poate dispune efectuarea unei percheziţii”. Percheziţia poate fi
domiciliară sau corporală. Prin ea însăşi percheziţia priveşte direct libertatea individuală şi mai ales siguranţa
pers. în accepţiunea formulată înainte. De aceea percheziţia se poate efectua numai în cazurile şi cdiţiile prev. de
lg. Reţinerea e o măsură procesual-penală, preventivă, prin care pers. faţă de care există unele indicii că a
săvârşit o faptă, prev. şi pedepsită de lg., este privată de libertatea sa, de către autorit 2 competente pe o durată
strict limitată. Fiind o măsură care priveşte libertatea individuală, reţinerea este reglem. prin Const. şi în detaliu
prin legislaţia penală. În leg. cu durata maximă a reţinerii care nu poate depăşi 24 de ore, ea tr. interpretată ca o
durată ce nu poate fi depăşită şi nu ca o durată practicată în orice caz de reţinere. Ac. înseamnă că reţinerea poate
dura şi mai puţin de o oră şi cinci ore, în funcţie de motivele reţinerii şi de operativitatea în rezolvarea
problemelor pe care le ridică fiecare caz în parte. Nimic nu împiedică juridic răsp. autorităţii pt. o reţinere până la
limita max. dacă se dovedeşte că ac. reţinere a fost abuzivă şi că deci ea nu era necesară. Arestarea e o măsură
care atinge grav lib. individuală, ea având consecinţe mari, uneori nebănuite, asupra reputaţiei pers., a vieţii sale
intime şi familiale, a fericirii sale. Pers. arestată suportă bănuiala de culpabilitate, măsura putând produce efecte
ireparabile. De aceea arestarea este supusă unor reguli constituţionale clare şi ferme, luarea sa revenind unor
autorităţi care acţ. numai din ordinul legii, independent şi imparţial şi anume judecătorilor. 2reguli constituţionale
4
cheie sunt prev., explicit, în art. 23 şi anume că arestarea se face numai pe baza unui mandat de arestare, şi că
această măsură o poate dispune numai judecătorul. Coroborat rezultă că arestarea se poate dispune numai în
cazurile şi cu procedura prevazute de lg..„În faza urmăririi penale, arestarea preventivă se poate dispune pt. cel
mult 30 de zile şi se poate prelungi cu cel mult 30 de zile de fiecare dată, fără ca durata totală să depăşească un
termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile". În cursul judecăţii, durata arestării preventive nu poate fi mai
mare de 60 de zile, ac. fiind intervalul de timp max pe care îl are la disp instanţa de jud pt. a verifica periodic
legal. şi temeinicia luării măsurii arestării. Ac. fiind duratele stabilite ca max, arestarea poate opera şi pt. termene
mai mici decât cele precizate în textul constituţional. În toate sit., cel arestat are posibil de a cere punerea sa în lib
provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Controlul judiciar şi cauţiunea sunt 2 instit procesual penale
care garantează că pers. pusă în lib provizorie va răspunde tuturor solicitărilor aut 2 judiciare, solicitări legate
desigur de procesul penal în care este implicată. Ac. regulă a lib provizorii încearcă să valorifice la maximum
prezumţia de nevinovăţie, dar şi să reducă la min riscul unei erori judiciare şi, în general, al unor acte ireparabile.
Cel arestat are oricând posibilitatea de a ataca încheierile judecătoreşti referitoare la arestarea sa prin căile de atac
prevăzute de lg. Deoarece atât reţinerea cât şi arestarea privesc lib. individuală, ele se pot ordona numai at. când
există motive legale, iar în ideea de respect al libertăţii şi siguranţei pers. şi ea are dr. să cunoască ac. motive care
impun măsuri atât de grave şi care desigur o privesc. Aut. care efectuează reţinerea sau arestarea, are oblig
constituţională de a comunica de îndată pers. reţinute sau arestate motivele măsurii luate. Comunicarea se face în
limba pe care o înţelg cel în cauză. Învinuirea se aduce la cunoştinţă în cel mai scurt termen, dar şi ac. lucru este
esenţial, numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu, prezenţa avocatului în această secvenţă
procesuală este obligatorie, de aceea aut. publică tr. să ia măsurile eficiente pt. asigurarea unui avocat din oficiu,
atunci când nu se realizează prezenţa unui avocat ales. Art 23 din Const. stabileşte 2 reguli fundamentale, de mare
tradiţie în sistemele juridice şi de incotestabilă actualitate, anume prezumţia de nevinovţie şi legalitatea pedepsei.
La ac., revizuirea constituţională a adăugat încă o regulă devenită cu timpul tradiţie în mai multe state dezvoltate,
aceea a imposibilităţii de a prevede prin lg. sau aplica sancţiuni privative de libertate în alte domenii decât în cel
penal.
5.3. Dr. la apărare e un dr fundamental cetăţenesc, de tradiţie în istoria instituţiei dr2 şi lib2 cetăţeneşti. Cele 2alin
ale art. 24 surprind corect conţinutul dr. la apărare, sub cele 2 accepţiuni ale sale. Într-o accepţiune largă dr. la
apărare cuprinde totalitatea dr2 şi regulilor procedurale care oferă pers. posibilitatea de a se apăra împotriva
acuzaţiilor ce i se aduc, să conteste invinuirile, să scoată la iveală nevinovăţia sa. În procesele civile, comerciale,
de muncă, de contencios administrativ, dr. la apărare ca totalitate de dr 2 şi reguli procedurale oferă părţilor
posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile sale de a dovedi netemeinicia pretenţiilor adversarului. În ac. accepţiune
largă se include şi posib. folosirii avocatului. În accepţiunea sa restrânsă dr. la aparare cuprinde doar posib.
folosirii unui avocat.
5.4. Dr. la libera circulaţie e un dr care asig l. de mişcare a cetăţeanului. Constit. reglem. ambele aspecte care
formează conţinutul dr. la l. circulaţie şi anume: l. circulaţie pe terit Rom şi l. circulaţie în afara terit. L. circulaţie
nu poate fi absolută, ea tr. să se desfăşoare potriv unor reguli, cu indeplinirea şi respectarea unor cdiţii, stabilite
de lg.. De regulă, ac. cdiţii privind exercitarea dr. la l. circulaţie urmăresc ocrotirea unor valori economice şi
sociale, a dr2 şi lib2 fundamentale, normala desfaşurare a rel.2 cu alte state etc. Chiar Pactul internaţ privitor la dr 2
civile şi politice stab. prin art. 12 că l. circulaţie poate face ob. unor restricţii dacă sunt: a) prev. de lg.; b) necesare
pt. protejarea siguranţei naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice; c) compatibile cu celelalte
druri recunoscute. În leg cu l. circulaţie pe teritoriul Rom, prin art. 25 se asigură posib. pt. orice cetăţean de a
circula nestânjenit pe terit statului nostru şi de a-şi stabili reşedinţa sau domiciliul în orice local. Cât priveşte l.
circulaţie a cetăţenilor români în străinătate ea este de asemenea garantată prin permiterea emigrării şi revenirii în
ţară. Doc2 jur internaţ. prevăd că nimeni nu poate fi privat, în mod arbitrar, de dr. de a intra în propria sa ţară şi că
străinul care se află în mod legal pe terit unui stat nu poate fi expulzat decât în executarea unei decizii, luate în
5
conf cu lg.a şi, dacă raţiuni imperioase de securitate naţională nu se opun, el tr. să aibă posib de a prezenta
considerentele care pledează impotriva expulzării sale şi de a obţine examinarea cazului său de către autoritatea
competentă, ori de către una sau mai multe pers. special desemnate de ac autoritate, fiind reprezentat în ac. scop.
5.5. Dr. la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private Constit impune aut2 publice oblig. de a respecta şi ocroti
viaţa intimă, familială şi privată, recunoscându-se de fapt că orice p.f, orice om, are dr. la propria sa viaţă intimă,
familială şi privată. Constit obligă aut2 publice la respectul vieţii intime, familiale şi private şi la ocrotirea
împotriva oricăror atentate din partea oricărui sub. de dr.(om sau aut., grup etc.). Nimeni nu poate să se amestece
în viaţa intimă, familială sau privată a pers. fără consimţ ac., consimţ care desigur tr. să fie explicit (sau să reiasă
că a fost explicit) şi exprimat liber. Aut2 publice tr. să ia toate măsurile posibile şi rezonabile pt. a ocroti viaţa
intimă, familială şi privată a pers.. Astfel judecătorii au oblig de a declara şedinţă secretă de judecată în procesele
în care publicitatea ar afecta ac. valori, fără să aducă vreun serviciu legii sau justiţiei. Se consideră de asemenea
că este un atentat la viaţa intimă a pers. ascultarea, înregistrarea sau trasmiterea printr-un aparat oarecare a
imaginilor sau a vorbelor pronunţate de o pers, fără consimţ ac. Intră de asemenea în dimensiunile vieţii intime,
familiale şi private, dr. exclusiv al pers. la propria imagine. Dr. la propria imagine şi respectul intimităţii sunt
inseparabile. Este de asemenea interzisă şi desigur sancţionată aducerea la cunoştinţa publică a aspectelor din
viaţa conjugală a pers2. Dr. pers. de a dispune de ea însăşi e de fapt un aspect al vieţii intime şi private, fiind
unul din cele mai naturale, inalienabile şi imprescriptibile dr ale omului. Ac. dr este cunoscut şi sub denumirea de
dr. pers. de a dispune de corpul său sau cea de lib corporală. Multă vreme ac. lib a fost refuzată din motive
religioase, morale sau din motive cutumiare. De aceea ea apare implicit în legislaţii mult mai târziu decât alte dr 2
şi libertăţi. Dr. pers. de a dispune de ea însăşi cuprinde cel puţin două aspecte: numai pers. poate dispune de fiinţa
sa, de integritatea sa fizică şi de libertatea sa; prin exercitarea ac. dr pers. nu tr. să încalce dr 2 altora, ordinea
publică sau bunele moravuri. Ac. dr are o valoare aparte pt. viaţa şi libertatea pers.. Omul are dr. de a participa
sau nu ca sub de anchete, investigaţii, cercetări sociologice, psihologice, medicale sau de altă natură, de a accepta
să se supună unor experimente medicale, ştiinţifice, de a accepta prin acte juridice transplantul de organe şi
ţesuturi umane, de a participa ca subiect la operaţiile de ing. genetică etc. Uneori ac. dr se confundă cu dr. la
sinucidere, ceea ce este o eroare, pt. că sinuciderea prin ea însăşi este în afara oricărei reglementări convenţionale
sau legale. Dr. pers. de a dispune de ea însăşi işi găseşte temeiul juridic şi în art. 7 din Pactul internaţ privitor la
dr2 civile şi politice, potr căruia nimeni nu poate fi supus torturii şi unor pedepse sau tratamente crude, inumane
sau degradante şi care interzice în special „ca o persoană să fie supusă, fără consimţământul său, unei experienţe
medicale sau ştiinţifice”.Dr. pers. de a dispune de ea însăşi comportă limitele determinate de protecţia celorlalţi, a
grupului social. Dintre limitări amintesc: examenul sănătăţii impus pt. exerciţul unor activităţi, pt. căsătorie;
examenele medicale instituite în mediile şcolare şi studenţeşti pt. depistarea unor maladii contagioase; măsurile
medicale pt. combaterea bolilor venerice, a toxicomaniei, vaccinările obligatorii. Respectul şi ocrotirea vieţii
intime, familiale şi private, consacrate prin art. 26 din Const. se corelează cu dispoziţiile art. 17 din Pactul internaţ
privitor la dr2 civile şi politice care arată că nimeni nu va putea fi obiectul imixtiunilor arbitrare sau ilegale în
viaţa sa privată, în familia sa, în domiciliul sau corespondenţa sa, sau atingerilor ilegale în onoarea şi reputaţia sa.
Orice pers, spune art.17, are dr. la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
5.6. Inviolabilitatea domiciliului Respectul personalităţii umane implică şi respectul domiciliului său, care
cuprinde 2 aspecte şi anume: inviolabilitatea domiciului şi libera algere, schimbare sau folosirea domiciliului.
Cât priveşte cel de al doilea aspect el şi-a găsit exprimarea juridică în art. 25 din Const. privind lib.circulaţie.
Inviolabilitatea domiciului exprimă juridic interdicţia pătrunderii în domiciliul unei pers. Deşi art. 27 marchează
ac. dr prin expresia inviolabilitatea domiciliului, în conţinutul alineatului (1) se vorbeşte de domiciliu şi reşedinţă.
Tr. avut în vedere că în dr. constituţional (şi în cel public în general) noţiunea de domiciliu are o accepţiune
diferită de cea pe care i-o dă dr. civil. Se ştie că în dr. civil, domiciliul unei p.f. este acolo unde ea işi are locuinţa
sa statornică şi principală. În dr. constituţional noţ de domiciliu are o accepţiune largă, cuprinzând practic atât
6
domiciliul în sensul dr. civil cât şi reşedinţa unei p. f. În dr. constituţ prin domiciliu se înţele de fapt locul
(locuinţa) unde trăieşte o pers şi familia sa. Cuprinde nu numai camera în care doarme, camerele unde trăieşte p.f.
ci şi dependinţele, curtea, grădina, garajul, sau orice alt loc imprejmuit ţinând de ele. În unele sit. însă şi în dr.
constituţ se utilizează conceptul de domiciliu ca în dr. civil (ocuparea fcţiilor publice). Noţ de domiciliu nu se
confundă cu aceea de proprietate, sau de proprietar. De altfel inviolabilitatea domiciliului se fundamentează mai
mult pe respectul personalităţii umane, decât pe dr. de proprietate. Pt. a evita vreo interpretare speculativă a
dispoziţiilor sale, Constit utilizează şi noţiunea de reşedinţă. Din examinarea art 27 rezultă cu claritate 2 sit.
distincte privind pătrunderea în domiciliul unei pers. O primă sit. este aceea când se poate pătrunde în locuinţa
unei pers. cu consimţământul ac. mai exact cu învoirea ac. Cea de a doua sit, derogatorie, este sit în care se poate
pătrunde în locuinţa unei pers şi fără învoirea ac., dar numai în cazurile prev. de art. 27 alin.(2) din Const.. Prin
alin. (2) textul constituţional urmăreşte limitarea sit2 în care prin lg. se poate deroga de la principiul constituţional
de bază în sensul căruia nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau reşedinţa unei pers, fără învoirea
ac. Examinând ac. sit2 se observă că ac. sunt necesare, legale şi excepţionale; ele sunt, de asemenea, limitativ
enumerate, nici o lg. neputând adăuga sit2 noi la cele deja stabilite de Const.. Sit2 prev. în alin. (2) sunt complexe,
ele vor fi detaliate de lg.. Dacă în ce priveşte sit 2 prev la literele a), c) şi d) ele sunt exclusiv acelea în care lg.a
ordonă, pt. aplicarea ei, să se patrundă în locuinţa unei pers. (percheziţiile domiciliare, arestarea unei pers.,
executarea silită a hot2 jud, luarea măsurilor asiguratorii), sit. prev. în litera b) cuprinde şi cazurile în care, deşi
lg.a nu ordonă, nu sancţionează totuşi pătrunderea în domiciliul unei pers. fără învoirea ac. Ac.măsuri formează în
dr. starea de necesitate. Aşa cum s-a arătat deja în lit. jur., în desfăşurarea vieţii social-umane se ivesc uneori sit 2
de fapt, provocate fie de oameni, fie de cauze fortuite, care pun în pericol valori sociale ocrotite de lg., iar
salvarea ac.ora de la un pericol nu este posibilă decât prin săvârşirea unei fapte care în mod obişnuit este socotită
ca ilicită. În ac. sit2 fapta săvârşită pt. salvarea valorilor aflate în pericol se consideră comisă în stare de necesitate.
Iar starea de necessitate constituie în anumite cdiţii cauza de inlăturare a caracterului penal al faptei care exclude
existenţa infracţiunii şi a răspunderii penale. Se consideră a fi de necesitate în caz de incendiu, inundaţii,
cutremure de pământ. În asemenea sit2 nu numai aut2 dar şi cetăţenii pot pătrunde în locuinţa unei pers. în scopul
de a înlătura primejdia privind viaţa, integritatea sau bunurile unei pers.. De asemenea se mai poate pătrunde în
locuinţa unei pers., fără învoirea ac. şi pt. salvarea unei pers. care a încercat să se sinucidă sau a unei pers.
accidentate sau, bineînţeles şi în caz de strigăte de ajutor dinăuntru. Asemenea fapte, comise în atare sit 2
beneficiează de efectele stării de necesitate.
Având în vedere implicaţiile juridice, morale dar şi sociale ale percheziţiilor, Constit stab. în alin. (3) care este
aut. competentă să dispună percheziţii, precum şi procedura de efectuare. Aut. competentă este exclusiv
judecătorul, precizare introdusă în urma revizuirii Const. În alineatul (4) textul constituţional interzice
percheziţiile în timpul nopţii, în afară de situaţia flagrantului delict.
6. Dr2 Şi Libertăţile Social-Economice Şi Culturale
6.1. Dr. la învăţătură este o parte a dr. la educaţie, la care orice om are vocaţie, precum şi mijlocul principal de
formare şi perfecţionare a forţei de muncă. Dr. la învăţătură este un dr. social-cultural prin conţinutul său, prin
semnificaţiile sale jur şi prin nr mare de sub 2 de dr. implicate în realizarea sa. În ce priveşte conţ se poate remarca
nu numai multitudinea elem2 componente, ci şi un specific juridic rezultând din îmbinarea libertăţii cu obligaţia.
Pt. că dr. la învăţătură este, în acelaşi timp, şi o îndatorire, fapt ce explică obligativitatea unor forme de
învăţământ (primar, general etc.). Ac. conţinut mixt determină şi specificul reglementărilor constituţionale şi
bineînţeles legale. Apoi, dr. la învăţătură, ca dr. fundamental tr. astfel organizat încât să asigure şanse jur. egale
oamenilor, ceea ce implică folosirea cu prioritate a criteriului competenţei profesionale şi interzicerea
discriminărilor sau privilegiilor. Exercitarea dr. la învăţătură tr. să aibă ca finalitate educarea pers. (omul,
cetăţeanul) pt. ca să devină, profesional şi civic, capabilă de a avea un rol util în soc. Prin dr. la învăţătură tr. să se
urmărească deplina dezv a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale, întărirea respectului pt. drurile şi
7
libertăţile publice, favorizarea înţelgerii, toleranţei şi prieteniei între popoare, grupuri rasiale, etnice sau
religioase, promovarea ideii de pace. Iată numai câteva temeiuri pe care se sprijină reglementările constituţionale
în ac. domeniu, temeiuri ce rezultă din pactele şi tratatele internaţionale în domeniu. Constit prin art. 32 stab.
formele organizatorice prin care se realizează dr. la învăţătură şi anume: învăţământul general oblig, învăţământul
liceal, învăţământul profesional, învăţământul superior. Desigur Constit nu enumeră toate formele de învăţământ
posibile, ci doar pe cele principale. Dar, prin formularea „alte forme de instrucţie şi perfecţionare”, permite
crearea şi existenţa şi a altor forme prin care dr. la învăţătură se va putea realiza. Organizarea şi desfăşurarea
învăţământului tr. să se realizeze în limba oficială a statului. Potr art. 13, în România limba oficială este limba
română.
6.2 Accesul la cultură e un dr fundamental nou, introdus în urma revizuirii Const.din 2003, adevărat complement
al dr.la învăţătură exprimat în lg.fundamentală şi, împreună cu ac., parte integrantă a unui dr. la educaţie văzut
într-un sens mai larg, de posibilitate neîngrădită şi nediscriminatorie de acces la informaţia cu caracter educativ şi
cultural. Noua reglementare constituţ pune accentul pe posibilitatea pers. de a-şi dezvolta spiritualitatea, care nu
tr. să fie îngrădită de nimeni, nici de aut2 publice, dar nici de alte pers.
6.3 Dr. la ocrotirea sănătăţii e un dr fundamental cetăţenesc receptat în Constit Rom, îndeosebi din Pactul
internaţ relativ la dr2 economice, sociale şi culturale. Ac. Pact în art. 9 nominalizează dr. pers. la securitate
socială, aici intrând şi asigurările sociale, iar în art. 12 nominalizează dr. pers. de a se bucura de cea mai bună
sănătate fizică şi mentală. Textul constituţional răspunde exigenţelor juridice şi practice în domeniul ocrotirii
sănătăţii. Garantând dr. la ocrotirea sănătăţii, articolul 34 stabileşte obligaţii corelative clare şi ferme în sarcina
statului şi anume de a lua măsurile ce se impun pt. asigurarea igienei şi sănătăţii publice.
6.4 Dr. la mediu sănătos Art 35 din Const precizează că statul recunoaşte oricărei pers. dr. la un mediu
înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, astfel arătând că titularii ac. dr nu sunt doar cetăţenii români, ci orice
subiecte individuale de dr. Pt. a realiza ac. obiectiv statul este ţinut să instituie şi să asigure cadrul legislativ
necesar pt. exercitarea deplină a dr.
6.5 Dr. la muncă şi la protecţia socială a muncii e un dr social-ec de tradiţie. Reglem prin Const în art 41 dr. la
muncă e un dr cu un conţinut juridic complex. Prin exprimarea dr. la muncă nu poate fi îngrădit, reglementarea
constituţională pune în valoare conceptul ştiinţific de dr subiectiv la muncă, precum şi importanţa ac.ui dr atât pt.
om cât şi pt. societate. Ac. dr fundamental nu poate fi îngrădit pt. că, într-o viziune ştiinţifică îndeobşte admisă,
dr. la muncă este dr. fiinţei umane de a trăi procurându-şi resursele necesare vieţii prin munca sa. Intr-o asemenea
viziune, dr. la muncă este un dr inerent fiinţei umane, natural şi imprescriptibil. Libertatea algerii profesiei, a
meseriei sau a ocupaţiei şi libertatea algerii locului de muncă intră în conţinutul dr. la muncă. Protecţia socială a
muncii este de asemenea un domeniu complex şi de majoră importanţă. Este exprimată aici corelaţia strânsă
dintre dr. la muncă şi asistenţa socială a muncii. Dr. la protecţia socială pe care-1 au salariaţii include aspecte clar
formulate în textul constituţional şi care vor forma obiectul legilor din ac. domeniu. Ac. componente alte dr. la
protecţia socială sunt: securitatea şi igiena muncii; regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor; salariul minim
brut pe ţară; repaosul săptămânal; concediul de odihnă plătit; prestarea muncii în condiţii grele etc. La ac.ea,
revizuirea constituţională a adăugat şi formarea profesională. Textul constituţ face doar o enumerarea
exemplificativă, precizând „precum şi alte situaţii specifice”, marcând astfel caracterul său receptiv, deschis spre
soluţii legislative care să asigure cât mai eficient protecţia socială a muncii. Egalitatea salarizării femeilor şi
bărbaţilor pt. muncă egală exprimă, în domeniul muncii, egalitatea în dr 2 a femeilor cu bărbaţii proclamată prin
articolele 4 şi 16 din Const.. Ac. disp constituţională va tr atent observată şi desigur respectată fără abateri, atât în
elaborarea normelor jur privind munca precum şi în încheierea oricăror convenţii (contracte) de muncă, încălcarea
ac. reguli constituţ va constitui temeiul imbatabil al declarării nulităţii sau anulării (după caz) a oricăror acte
privind salarizarea. Art 41 garantează atât dr. la negocieri colective în domeniul muncii şi al protecţiei sociale a
muncii, cât şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncă. Nu constituie muncă forţată activităţile pt.
8
îndeplinirea îndatoririlor militare sau activităţile desfăşurate în locul ac. de cei care, potriv lg, nu prestează
serviciul militar obligatoriu din motive religioase sau de conştiinţă. De asemenea, nu constituie muncă forţată,
munca unei pers. condamnate, prestată în cdiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate cdiţionată, în
legătură cu ac. din urmă prevederi constituţ tr. menţionat că ele se referă la pers 2 şi sit2 stabilite prin hot jud.
definitivă. Totodată, nu constituie muncă forţată prestaţiile impuse de sit creată de calamităţi ori de alt pericol,
precum şi cele care fac parte din oblig2 civile normale stabilite de lg.. Privitor la sit2 create de calamităţi ori alt
pericol, se observă că este vorba de sit 2 care pun în pericol viaţa, securitatea sau sănătatea întregii sau unei părţi
din populaţie. Numai o asemenea interpretare este în concordanţă cu prev art. 8 din Pactul internaţ relativ la dr 2
economice, sociale şi culturale.
6.6 Dr. la grevă e prin natura sa atât un dr social-economic, cât şi un dr social-politic. Const Rom reglem. în
articolul 43 dr. la grevă. Greva înseamnă încetarea colectivă şi voluntară a muncii de către salariaţii unei
întreprinderi, compartiment, sector de muncă, încetare prin care se urmăreşte obţ prin constrângere a modificării
cdiţiilor de munca şi de viaţă. Dr. la grevă se află într-o strânsă corelaţie cu alte dr 2 şi libertăţi precum libertatea
întrunirilor, libertatea negocierilor colective, dr. de asociere şi mai ales cu asocierea în sindicate. De altfel este
uşor de observat că potriv art 9 din Const., sindicatele contribuie la apărarea dr 2 şi la promovarea intereselor
profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, iar potrivit articolului 43 alineatul (1) greva are ca scop
apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale. Exercitarea dr. la grevă intervine atunci când celelalte
mijloace de rezolvare a conflictului de muncă au eşuat, fiind astfel soluţia ultimă, extremă prin care patronatul
(administraţia) tr. convins să satisfacă revendicările salariaţilor.
6.7 Dr. de proprietate privată e un dr fundamental de veche tradiţie în catalogul dr2 şi libertăţilor fundamentale,
garantat fiecărui cetăţean.Const Rom garantează în art 44 dr. de propr privată, precum şi creanţele asupra statului,
ocrotind în mod egal propr privată, indiferent de proprietar. Exprimând realitatea în sensul căreia nu există dr 2
absolute, Constituţia dă legii posibilde a stabili conţinutul şi limitele dr2 reglem prin art44.
6.8 Dr. la moştenire În mod firesc dr. de proprietate pp şi dr. de moştenire, dr în temeiul căruia o pers poate
dobândi pe cale succesorală, în cdiţiile lg, orice bun. Ac. dr este reglementat prin art 46 din Const care stabileşte
că „Dr. la moştenire e garantat”.
6.9 Libertatea economică În legislaţia noastră fundamentală libertatea economică a fost introdusă abia ca urmare
a revizuirii constituţionale din 2003, deşi despre dezideratul unei economii de piaţă se făcea vorbire şi anterior
modificării Const., în art.134 (vechea numerotare). A fost astfel consacrată la nivel constituţional nu doar
libertatea de asociere (articolul 40), ca expresie particulară a libertăţii conştiinţei (articolul 29), ci şi libera
exercitare a unor activităţi lucrative, prin care se urmăreşte obţinerea sau împărţirea de beneficii. Art 54 din
Const. reglem. ac. dr ca pe o libertate din prima generaţie, precizând că dr. oricărei pers. de a desfăşura o
activitate economică este liber, statul garantând doar accesul neîngrădit la libera iniţiativă, precum şi exercitarea
ac.
6.10 Dr. la un nivel de trai decent Art 47 din Const consacră un dr fundamental cetăţenesc receptat mai târziu în
catalogul dr2 şi libertăţilor umane. El este în mare măsură, şi rezultatul unei noi viziuni privind asigurarea dr2
cetăţeneşti nu numai prin eforturile individuale ale fiecărui stat, ci şi prin eforturile colective ale comunităţii
internaţionale. Prin conţinutul său. dr. la un nivel de trai decent, include dr. cetăţeanului la cdiţii rezonabile de
viaţă care să-i asigure, lui şi familiei, un trai civilizat, decent. Ca şi în cazul altor dr2 şi aici suntem în prezenţa
unui dr complex. El cuprinde îndeosebi: dr. la cdiţii rezonabile de existenţă şi la ameliorarea lor continuă; dr. la
hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă satisfăcătoare. Desigur, traiul decent se realizează prioritar prin munca
cetăţeanului şi a familiei sale, dar statul tr. să contribuie decisiv la ameliorarea cdiţiilor de viaţă pt. a se realiza
standardele civilizaţiei. De aceea Constit obligă statul la luarea măsurilor de dezvoltare economică şi de protecţie
şi asistenţă socială corespunzătoare.

9
6.11 Dr. la căsătorie Un alt dr fundamental al fiinţei umane este de a se căsători şi de a-şi întemeia o familie. De
altfel, aşa cum arată chiar Pactul internaţ relativ la dr2 economice, sociale şi culturale (art.10) familia este elem-
natural şi fundamental al soc. Art 48 al Const exprimă ac. realitate prin garantarea libertăţii căsătoriei liber
consimţite. Dr. la căsătorie revine bărbatului şi femeii începând de la vârsta nubilă.
6.12 Dr. copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă Art 49 din Const, prin conţinutul său conturează un dr
fundamental cetăţenesc care poate fi intitulat dr. copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă. Examinarea
prevederilor constituţionale permite formularea mai multor constatări. a) Art 49 se referă numai la copii şi tineri,
categorie uşor de identificat, vârsta fiind criteriul natural şi cert. b) Pt. ac. categorii de pers. Const garantează un
regim special de protecţie şi de asistenţă. Ac. text comandă conţinutul chiar al unor dispoziţii constituţionale.
Potriv art 41 tinerii au dr. la măsuri speciale de protecţie socială a muncii. Alin (4) din art. 49 din Const. stabileşte
interdicţia angajării ca salariaţi a tinerilor sub vârsta de 15 ani. Ac interdicţie valorifică în planul legislaţiei interne
o regulă internaţ în sensul căreia vârsta minimă de angajare într-o fcţie salarizată sau într-o muncă nu tr. să fie
inferioară vârstei până la care şcolarizarea este obligatorie şi nici într-un caz sub 15 ani. c) Complexitatea şi
împrevizibilitatea exigenţelor şi măsurilor care privesc regimul special de protecţie şi de asistenţă explică
formulările juridice costituţionale. În primul rând sunt nominalizate măsurile mai importante şi certe, domenii în
care obligaţiile statului sunt clar concretizate, în ac. sens se stabileşte obligaţia statului de a acorda alocaţii pt.
copii şi ajutoare pt. îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Caracterul deschis al prevederilor constituţionale
spre dinamica vieţii şi exigenţelor ac.eia, dar şi a posibilităţilor, mai ales materiale ale statului, este exprimat prin
posibilitatea acordată legii de a stabili şi alte forme de protecţie socială, în al doilea rând, textul constituţional
interzice acţiunile care ar contraveni ac. dr, în ac. sens se interzice exploatarea minorilor. Se valorifică practic
prevederile art. 10 alineatul (3) din Pactul internaţ privitor la dr 2 economice, sociale şi culturale potriv cărora
copiii şi tinerii tr. protejaţi împotriva exploatării econom şi sociale. De asemenea, prev constituţionale interzic
folosirea copiilor şi minorilor în activ care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau le-ar pune în primejdie viaţa ori
dezv normală, în fine, tr. observat că se pune în sarcina statului oblig. de a contribui la asigurarea cdiţiilor pt.
participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.
6.13 Dr. pers.lor cu handicap la protecţie specială E un dr fundamental aparte, prev în art 50 din Const. Ac. dr
priveşte o categ de oameni care fiind defavorizaţi de soartă tr sprijiniţi spre a se bucura de cdiţia umană. De aceea
Const obligă statul la o politică naţ care să asigure protecţia pers.lor cu handicap în toate domeniile vieţii şi,
desigur, egalitatea şanselor.
7 Dr2 Exclusiv Politice
În ac categ se includ acele druri ale cetăţenilor români care au ca obiect participarea cetăţenilor la conducerea
statului, la guvernare. În categoria drurilor exclusiv politice se încadrează dr2 electorale ale cetăţenilor.
Dr2 electorale sunt: dr. de vot, prev de art 36 din Const. şi dr. de a fi ales, prev de art 37 din Const în ceea ce
priveşte autorităţile prin care se exprimă suveranitatea naţională şi de art 38 în ceea ce priveşte Parlamentul
European. Analiza conţinutului ac.dr2 fundamentale se face la sistemul electoral.
8. Dr2 Şi Libertăţile Social-Politice
8.1 Libertatea conştiinţei Din examinarea art 29 din Const rezultă că lib. conştiinţei este posibilitatea p.f. de a
avea şi de a-şi exprima în particular sau în public o anumită concepţie despre lumea înconjurătoare, de a împărtăşi
sau nu o credinţă religioasă, de a aparţine sau nu unui cult religios, de a îndeplini sau nu ritualul cerut de acea
credinţă. Lib conştiinţei ca lib fundamentală cetăţenească are un conţinut complex, ea încorporează mai multe
aspecte, mai multe „libertăţi”. Ac. aspecte sunt şi tr. analizate numai împreună pt. că există şi se pot concretiza
numai împreună şi pt. că ele configurează d.p.d.v jur. un singur dr, o singură libertate. Lib conştiinţei e o lib
esenţială, ea comandă existenţa şi conţ altor libertăţi, precum lib cuvântului, lib presei, lib asocierii, pt. că, în
fond, ac. lib sunt mijloace de exprimare a gândurilor, religiei, opiniilor. Art 29 din Const. dă dr. fiecărei pers. de a
avea o concepţie a sa proprie despre lumea înconjurătoare.
10
8.2 Libertatea de exprimare Constit def ce anume se poate exprima liber şi prin ce forme şi mijloace se poate
realiza un asemenea lucru, în leg cu primul aspect, pot fi exprimate liber, gândurile, opiniile, credinţele şi creaţiile
de orice fel. Ac formulare largă exprimă atât domeniul reglem cât şi imposibilitatea nominalizării prin Const. a
tuturor creaţiilor spirituale pe care mintea iscoditoare a omului le poate imagina şi realiza, fantezia umană fiind
nemăsurată şi imprevizibilă. De aceea, prin formularea creaţii de orice fel textul constituţional reuşeşte să fie
eficient şi cuprinzător. Cât priveşte formele şi mijloacele de exprimare (cel de al doilea aspect) formularea
constituţ este de asemenea cuprinzătoare, ac. fiind: viu grai, scrisul, imaginile, sunetele, alte mijloace de
comunicare în public. Constit Rom interzice cenzura de orice fel. Este o prevedere constit decisivă pt. lib
exprimare. De asemenea, este interzisă suprimarea publicaţiilor Lib de exprimare permite cetăţenilor (de altfel
oricui, în general) de a participa la viaţa pol, socială şi culturală, manifestându-şi public gândurile, opiniile,
credinţele etc;
8.3 Dr. la informaţie e un dr receptat de Const Rom din marile instrumente jur internaţ în ac. domeniu. El este un
adevărat dr fundamental deoarece dezv materială şi spirituală a omului, exercitarea libertăţilor prev prin Const şi
mai ales a acelora prin care se exprimă gândurile, opiniile, credinţele religioase şi creaţiile de orice fel, implică şi
posibilitatea de a putea recepţiona date şi informaţii privind viaţa socială, politică, economică, ştiinţifică şi
culturală.
8.4 Dr. de asociere e un dr fundamental, social-politic, clasificat de regulă în categ libertăţilor de opinie, alături
de lib conştiinţei, libde exprimare etc., cu care şi prin care se explică în ce priveşte conţinutul său. Ac. dr cuprinde
posib cetăţenilor români de a se asocia, în mod liber, în partide sau formaţiuni politice, în sindicate, patronate sau
alte forme şi tipuri de organizaţii, ligi şi uniuni, cu scopul de a participa la viaţa pol, ştiinţifică, socială şi
culturală, pt. realizarea unei serii de interese legitime comune.
8.5 Secretul corespondenţei Un principiu fundamental care urmăreşte să protejeze posibilitatea p.f de a-şi
comunica prin scris, telefon sau prin alte mijloace de comunicare gândurile şi opiniile sale, fără a-i fi cunoscute
de alţii, cenzurate sau făcute publice este inviolabilitatea corespondenţei. Ac. principiu este rezultatul unei
îndelungate istorii, în care nu au lipsit abuzurile, primitivismul, încălcările repetate. Formulat simplu, prin art 28
din Const., secretul corespondenţei are totuşi un conţinut complex, plin de semnificaţii şi aspecte juridice. Prin
corespondenţă textul constituţional înţelge scrisori, telegrame, trimiteri poştale de orice fel, altele decât scrisorile
şi telegramele, convorbirile telefonice şi alte mijloace legale de com. Formularea art 28 încearcă să surprindă, şi
reuşeşte, gama largă de forme şi mijloace prin care oamenii comunică între ei.
9 Dr2 Garanţii
9.1 Dr. de petiţionare e un dr cetăţenesc de tradiţie în sistemul juridic românesc. Exercitarea dr.de petiţionare
este o modal eficientă de rez a unor pr personale sau care privesc o colectivitate. Ac. dr este încadrat în
clasificările de dr2 în categoria dr2 garanţii, el fiind şi o garanţie juridică generală pt. celelalte dr2 şi libertăţi. În
cdiţiile art 51 din Const, dr. de petiţionare poate fi exercitat fie individual, de către cetăţean, fie de către un grup
de cetăţeni, fie de către organizaţii legal constituite. Petiţiile adresate aut 2 publice şi care, deci, se bucură de
regimul jur stabilit prin art 51 din Const, se fac numai în numele petiţionarilor sau în situaţia de la alin (2), în
numele colectivelor pe care organizaţiile petiţionare le reprezintă. De aici rezultă că orice petiţie tr. semnată şi
deci, tr. să conţină datele de identificare a petiţionarului. Prin formularea sa clară, textul constituţional nu priveşte
şi deci, nici nu protejează juridic petiţiile anonime. Ac dă dispoziţiei constituţionale şi un evident caracter moral.
Scutirea de taxă pt. exercitarea dr. de petiţionare este o regulă constituţională care asigură ac. dr posibilitatea
realizării sale depline.
9.2 Dr. pers. vătămate de către o aut publică e un dr fundamental, încadrat tradiţional în marea categorie a dr 2
garanţii, alături de dr. de petiţionare, cu care, de altfel, se află într-o strânsă corelaţie Art 52 din Const e temeiul
constituţional al răsp aut2 publice pt. vătămările produse cetăţenilor prin încălcarea sau nesocotirea dr 2 şi
libertăţilor ac. Ac înseamnă că toate celelalte disp legale îşi au suportul jur în art 52 din Const cu care tr corelate.
11
Răsp aut publice, potr art 52 intervine în sit clar def. şi anume: când emit un act adm prin care vătăma o pers,
când nu soluţionează în termenul legal o cerere a unei pers., când prin erori judiciare săvârşite în procese se
produc prejudicii. Art 52 din Const nominalizează şi pretenţiile pe care le poate formula cetăţeanul, ac.fiind: a)
recunoaşterea dr. pretins, b) anularea actului, c) repararea pagubei. Este, precum se observă, o ordine firească. Nu
se poate obţine repararea pagubei fără a se recunoaşte dr. şi a se anula actul. Tr subliniat că în realizarea ac.
pretenţii cetăţeanul nu are oblig de a proba vinovăţia (culpa) fcţionarului public sau a aut publice. El tr să justifice
dr. său şi că actul emis de către aut publică i-a produs o vătămare. Ca atare cetăţeanul are în sarcina sa doar proba
legăturii cauzale între actul aut publice şi paguba (vătămarea) produsă pers. În acelaşi fel tr interpretate şi
dispoziţiile alin (3), care stabilesc răsp patrimonială a statului pt prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Dacă
aut publice vor dori să recupereze eventualele prejudicii ce rezultă, de la fcţionarii proprii, vor putea face un
asemenea lucru prin procedurile legale privind rap2 de muncă. Statul are acţiune în regres şi faţă de magistraţii
cărora li se impută erorile judiciare pe motiv de rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
10. Îndatoririle Fundamentale Ale Cetăţenilor Români În afară de dr2 fundamentale, cetăţenii români au şi o
serie de înd fundamentale. Existenţa înd. fundamentale este o cerinţă firească într-o soc. democratică. Ele sunt
acele oblig ale cetăţenilor considerate esenţiale pt. realizarea scopurilor sociale înscrise în Const. şi asigurate în
îndeplinirea lor prin convingere sau la nevoie prin forţa de constrângere a statului. E evidentă leg. indisolubilă ce
există şi tr. să existe între dr2 şi îndatoriri, înd asigurând şi ele, prin conţinutul lor, dezv personalităţii umane,
realizarea scopurilor societăţii.
10.1. Îndatorirea de fidelitate faţă de ţară Ac înd, prev prin art 54 din Const, e urmarea firească a cetăţeniei. Ea
are dr urmare oblig celor cărora le sunt încredinţate fcţii publice precum şi a militarilor de a îndeplini ac. fcţii cu
credinţă şi de a depune jurământul cerut de lg..
10.2. Îndatorirea de apărare a patriei Înd de apărare a patriei, prev prin art 55 din Const., impune cetăţenilor să
fie întotdeauna pregătiţi pt. a da riposta cuvenită atât în cazul unei agresiuni armate, cât şi în cazul altor acţiuni
îndreptate împotriva ţării. Ac înd aparţine tuturor cetăţenilor români, bărbaţi şi femei, fără deosebire de origine
naţională, religie, ocupaţie şi pregătire profesională.
10.3 Îndatorirea de a contribui la cheltuielile publice Art 56 din Const reglem. înd cetăţenilor de a contribui,
prin impozite şi taxe, la chelt publice. E o înd firească, mai ales dacă ţinem seama de numeroasele prestaţii, în
special cu caracter social, pe care acelaşi stat este obligat să le realizeze în beneficiul cetăţenilor săi. De precizat şi
faptul că oblig se referă la orice fel de chelt publice şi nu doar la cele legate de constituirea veniturilor bugetului
de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat.
10.4. Îndatorirea de exercitare cu bună-credinţă a drurilor şi libertăţilor şi de a respecta drurile şi
libertăţile celorlalţi Art 57 din Const stabileşte o înd ce incumbă tuturor locuitorilor României, cetăţeni, străini
sau apatrizi, cu observaţia că buna-credinţă, principiu tradiţional de dr civil, este considerată o regulă
constituţională.
III. PRINCIPIUL SEPARAŢIEI PUTERILOR ÎN STAT Corespondenţa în prevederile Constituţiei
României republicată. Pr. separaţiei puterilor în stat a fost ilustrat în textul Consit Rom chiar şi înainte de
revizuirea acesteia în cursul anului 2003. Astfel, doctrina arată în mod pertinent că examinând dispoziţiile Constit
Rom în versiunea adoptată la 8.12.1991, se putea constata că echilibrul puterilor în stat se regăseşte în conţinutul
şi semnificaţia sa ştiinţifică modernă. În acest sens, erau invocate mai multe argumente pertinente:a) Cele 3
“puteri” clasice se regăseau exprimate în Constit: legislativul în normele privitoare la Parl. (art. 58 devenit art. 61
şi urm.); executivul în normele privitoare la Preşedintele Rom. şi Guvern (art. 80 şi urm.); justiţia în normele
privitoare la aut. jud. (art. 123 devenit art. 124 şi urm.).b) Ordinea reglementării în Const a puterilor era ordinea
clasică, firească, şi anume puterea legislativă, puterea executivă şi cea judecătorească.c) Având în vedere
legitimitatea împuternicirilor Parl., compoziţia sa numeroasă şi larg reprezentativă, Constit asigură acestuia o
anumită preeminenţă în raport cu celelalte autorităţi statale. Astfel, Parl. era declarat unica autoritate legiuitoare a
12
ţării, însărcinat cu funcţii de formare, alegere, numire, învestire a altor autorităţi statale şi cu fcţ de control. La
acestea se poate adăuga şi caracterizarea dată de art. 58 potrivit căruia Parl. era organul reprezentativ suprem al
poporului român.
Structura bicamerală a Parlm. putea fi considerată, de asemenea, o expresie a echilibrului în exercitarea puterii
legislative.d) Rap2 constituţionale dintre aut. publică cunoşteau implicări reciproce ale unora în sfera de activ. a
celorlalte, implicări ce semnifică echilibru prin colaborare şi control.
În procesul revizuirii Constit în cursul anului 2003 s-a simţit nevoia proclamării explicite a principiilor, a.î. a fost
întregit cu 2 noi alineate, din care unul consacrat în exclusivitate consfinţirii principiului separaţiei puterilor în
stat şi democraţiei constituind dr2 coordonate politic fundamentale pt întreaga organizare şi activ a statului.
Constituantul derivat român nu a putut trece însă cu vederea cele mai bine de 2 secole de evoluţie doctrinară în
această materie şi a făcut referire nu doar la separaţia puterilor, ci şi la necesarul echilibru care trebuie să se
stabilească între acestea în funcţionarea lor firească.
Alin.4 art. 1 Constit Rom. revizuită dispune: “Statul se organizează potr. principiului separaţiei şi echilibrului
puterilor – legilativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale”.

IV CONSACRAREA CONSTITUŢIONALĂ ŞI LEGALĂ A RAPORTURILOR DINTRE PUTEREA

LEGISLATIVA, AUTORITATEA EXECUTIVA ŞI CEA JUDECATOREASCA.
11. Interventia legislativului in activitatea executivului:
1) Puterea legislativa este cea care stabileste normele juridice pe care puterea executiva trebuie sa le aduca la
indeplinire, sa le execute.
2) Parlamentul aproba programul executivului. Orice guvern izi formuleaza un program de guvernare. Acest
program este aprobat de parlament, aprobarea fiind si un vot de incredere in guvern. De regula, neaprobarea
programului conduce la demisia guvernului.
3) Parlamentul aproba delegarea legislativa. In anumite situatii si conditii guvernul poate fi abilitat sa emita
norme juridice in domenii rezervate legii. Numai parlamentul da o asemenea delegare, stabilind cu acest prilej
domeniul si durata delegarii, precum si modul in care va contola exercitarea delegatiei de catre guvern.
4) Parlamentul controleaza activitatea guvernului. Este una din cele mai importante functii ale parlamentului.
12. Interventia executivului in activitatea legislativului:
1) Cu prilejul initiativei legislative. In toate sistemele constitutionale, printre subiectele dreptului de initiativa
legislativa se numara si guvernul.
2) Cu prilejul promulgarii legilor. Promulgarea legii, etapa finala in procesul complex de elaborare a acesteia, a
apartinut si apartine de regula executivului, prin seful acestuia. Promulgarea legii nu este o simpla semnare a
legii. Desi de regula este obligatorie, in unele sisteme constitutionale promulgarea presupune posibilitatea pentru
seful statului de a cere, in cazuri intemeiate, reexaminarea legii de catre Parlament. Uneori seful statului are drept
de veto, putand practic bolca o lege.
3) Cu prilejul referendumului. In multe sisteme constitutionale organizarea referendumului este in sarcina
executivului si el poate privi chiar adoptarea unor legi.
13. Raporturile autoritatii judecatoresti cu legislativul: Rezulta mai intai din faptul ca organizarea si
functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza numai potrivit legii. Ca atare Parlamentul este cel care
stabileste prin lege organele judecatoresti, competenta si procedura potrivit careia isi desfasoara activitatea. Este o
consecinta fireasca a statului de drept. Apoi marele principiu al indepandentei judecatorului presupune supunerea
sa numai legii. Legea este cea care stabileste infractiunile si pedepsele. Raporturile justitie-legislativ nu afecteaza
in nici un fel dreptul judecatorului de a decide independent in cauza ce-i este supusa judecatii sale. Legea
elaborata de parlament creeaza conditiile unei reale independente.

13
La randul sau justitia poate interveni in activitatea legislativa prin controlul constitutionalitatii legilor, atunci cand
acest controleste incredintat judecatorilor.
14. Raporturile justitiei cu executivul, sub aspect constitutional sunt mai simple. Ele pot aparea in situatia in
care numirea si avansarea magistratilor apartine executivului (sefului de stat, ministrului justitiei). In aceasta
situatie s-ar putea crea o stare de docilitate a magistratilor fata de executiv. De aceea trebuie ca posibilitatea de
numire, de avansare sau de revocare sa se realizeze prin proceduri care sa puna in evidenta numai competenta
profesionala a celor in cauza. Aceasta cu atat mai mult cu cat judecatorii sunt deseori pusi in situatia de a exercita
controlul legalitatii actelor de guvernamant si administrative.

V. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CELOR TREI PUTERI ÎN ROMÂNIA

15. PUTEREA LEGISLATIVĂ - PARLAMENTUL
15.1 Organizarea Parlamentului.
Camerele Parl, precum şi Parl în întregul său sunt organisme colegiale, cu o compoziţie numeroasă, care lucrează
şi decid numai în plenul lor, în sesiuni. Pt ca munca parlamentrilor să se desfăşoare în bune cdiţii, pt ca proiectele
de legi, de decizii, de hotărâri, să fie pregătite, se org şi formaţiuni restrânse de lucru, care sunt parţiale şi închise.
Astfel, s-a realizat o org internă a deputaţilor sau senatorilor, org cuprinzând birouri, comitete, comisii, grupuri.
Ac. structuri interne, de lucru, sunt org şi îşi desfăşoară activ potr reg. fiecărei camere. Ele sunt alese, numite,
formate de către fiecare cameră, fără amestecul executivului (Guvern).
Grupurile Parlamentare
Sunt forme organizatorice facultative constituite în Parl după afinităţi politice. Nu există o leg. principală între
grupurile parlamentare şi partidele politice reprezentate în Parl:
-apartenenţa unui parlamentar la un partid politic nu conduce obligatoriu la apartenenţa la un grup parlamentar,
aşa cum excluderea unui parlamentar din partid nu antrenează şi excluderea lui din grupul parlamentar sau din
Parl;
-apartenenţa la un grup parlamentar creează însă unele avantaje membrilor acestuia: grupurile sunt cele care
propun membrii componenţi ai comisiilor parlamentare grupurile sunt cele care pot adresa interpelări în Camera
Deputaţilor etc.
Sunt state care nu admit existenţa grupurilor parlamentare, sunt state care impun anumite criterii pentru înfiinţarea
acestora. La noi, minimum 8 membrii ptr. Senat şi minimum 10 membri ptr. Camera Deputaţilor.
Acestea au următ. atribuţii:
a) fac propuneri pt componenţa comisiei de validare, în limita nr de locuri aprobate pt fiecare grup;
b) propun candidaţi pt alegerea preşedinţilor celor 2 Camere;
c) propun candidaţi pt alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor birourilor permanente, în limita
locurilor rezervate;
d) prin preşedinţii lor îşi dau acordul în desemnarea membrilor comisiei parlam., cu respectarea reprezentării
proporţionale;
e) pot propune încetarea calitătii de membru al unei comisii parlamentare sau înlocuirea unui membru;
f) pot propune membrii în comisia de mediere;
g) pot cere modificarea ordinii de zi;
h) pot prezenta amendamente;
i) pot cere preşedinţilor camerelor, prin preşedintele lor, verificarea îndeplinirii cvorumului.
Birourile Parlamentare
Sunt organele interne de conducere ale celor 2 Camere (numai când cele 2 Camere lucrează în şedinţă comună
conducerea e asigurată de către un comitet parlamentar). Conducerea fiecărei Camere în parte e asigurată de către

14
un birou numit şi birou permanent, deşi numai preşedintele acestui birou (care este şi preşedintele camerei
respective) este ales pe toată durata mandatului; restul membrilor biroului sunt aleşi numai pe durata unei sesiuni
(dar pot fi realeşi).
Birourile sunt formate din: preşedinte, 4 vicepreşedinţi (care asigură prin rotaţie conducerea Camerei în absenţa
preşedintelui), 2 secretari (pregătesc lucrările şedinţelor), 2 chestori (casierii Camerei şi asigură poliţia
şedinţelor).
Biroul permanent se constituie după regula proporţionalităţii, trebuind să reflecte configuraţia politică a Camerei.
Numai preşedintele se alege prin vot secret.
Dintre atribuţiile birourilor permanente menţionăm:
-face propuneri privitoare la desfăşurarea sesiunii parlamentare;
- întocmeşte ordinea de zi a şedinţelor şi asigură buna desfăşurare a lucrărilor;
- primeşte şi distribuie proiectele de legi precum şi rapoartele comisiilor de specialitate;
- conduce şi controlează serviciile Camerei.
Conducerea lucrărilor precum şi menţinerea disciplinei revin preşedintelui.
Comisiile Permanente
Sunt alese pe toată durata mandatului, sunt comisii specializate care, de regulă, corespund cu configuraţia
Guvernului (câte 14 comisii permanente pentru fiecare Cameră).
Rolul comisiilor permanente este:
-să studieze proiectele de legi dispuse la Cameră;
-să avizeze aceste proiecte;
-să redacteze unele proiecte de legi;
-să controleze Guvernul.
Ac comisii se formează prin regula proporţionalităţii şi îşi aleg un preşedinte şi un vicepreşedinte.
Comisiile Temporare (Ad-Hoc)Se aleg pentru orice problemă sau domeniu care trebuie anchetat sau
perfecţionat. De regulă însă, astfel de comisii se aleg în scop de anchetă, iar existenţa lor încetează când şi-au
îndeplinit misiunea.
Originea comisiilor parlamentare este britanică, dar cea mai mare răspândire şi cel mai mare prestigiu le au în
Congresul american.
În Parl român se pot înfiinţa:
-comisii speciale (select commitees) – sunt desemnate ptr. a examina o problemă aparte şi ptr. a face recomandări
Camerei în ac. Sens;
-comisii comune (se compun din membrii ai celor 2 Camere atunci când există un scop comun de importanţă
majoră, de exemplu, comisia de elaborare a legii ptr revizuirea Constituţiei);
-comisiile de anchetă – sunt comisii specializate care au unele competenţe de natură judiciară, pot cita martori,
pot solicita experţi sau elaborarea de expertize.
Alte tipuri de comisii:
Comisia întregii Camere – este formată din toţi membrii Camerei; este convocată rar şi de regulă pentru probleme
deosebite (de natură constituţională sau fiscală).
Comisiile fără specialitate (standing commitees) – sunt comisii constituite şi menţinute în stare latentă şi cărora,
de obicei, li se încredinţează examinarea unor proiecte de legi.
Comisiile de mediere:
-medierea apare atunci când între textele aceleiaşi legi adoptate de cele 2 Camere apar diferenţe de exprimare;
-după revizuire Constituţie din 2003, în Parlamentul României s-a desfiinţat procesul de mediere, cu excepţia
adoptării legii de revizuire a Constituţiei, când dacă în textele adoptate de cele două Camere apar diferenţe se
constituie o comisie formată dintr-un număr egal de deputaţi şi senatori şi care încearcă să formuleze un text
15
convenabil ambelor părţi. Dacă tentativa Comisie de mediere eşuează, textele divergente sunt supuse votului
Camerelor reunite şi câştigă acea variantă care a fost votată cu majoritate calificată de ¾ din nr.total de deputaţi şi
senatori.
15.2 Funcţionarea Parlamentului
Mandatul Parl:Desemnează perioada de timp ptr.care este ales parlamentul şi care în majoritatea statelor este de
4 sau 5 ani (cu precizarea că în state precum SUA sau Franţa Senatele se reînnoiesc cu 1/3 la 2-3 ani).În România,
mandatul parl este de 4 ani şi începe la data când au avut loc alegerile. Mandatul se încheie la termen (dar poate fi
prelungit în caz de război sau catastrofă prin lege organică) dar se poate încheia şi mai devreme de termen în caz
de dizolvare a parlamentului de către şeful statului sau în caz de autodizolvare.
Parl nu poate fi dizolvat de preşedinte în ultimele 6 luni ale mandatului acestuia, în stare de urgenţă, de asediu sau
război.
Alegerile parlamentare au loc în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului vechiului parlament sau de la
dizolvarea acestuia. Parl nou ales se întruneşte în cel mult 20 de zile de la data scrutinului, la convocarea
Preşedintelui României. Până la prima şedinţă, mandatul vechilor Camere se prelungeşte, dar cu împuterniciri
reduse
Sesiune Parlamentară Este forma principală de lucru a Parl . Există 2 categ de sesiuni:
-sesiuni ordinare – sesiunile în care Camera este oblig. să se întrunească; sunt 2 sesiuni ordinare: februarie – 30
iunie şi septembrie – 31 decembrie;
-sesiuni extraordinare – se organizează în afara sesiunii ordinare, atunci când este nevoie la convocarea
preşedinţilor celor 2 Camere, a unei treimi din nr. de senatori sau deputaţi sau chiar la convocarea Preş Rom.
Parl se convoacă de drept în 24 de ore atunci când se declanşează agresiune armată împotriva României sau în 48
de ore, atunci când s-a instituit starea de asediu ori starea de urgenţă.
Camerele parlam îşi desfăşoară activ. periodic, principala formă de lucru fiind sesiunea (ordinară sau
extraordinară).
Şedinţele Parl Sunt întâlniri de lucru ale membrilor celor 2 Camere. Camerele lucrează în şedinţe separate şi
uneori în şedinţe comune;Şedinţele sunt publice, dacă nu se hotărăşte altfel Şedinţele se ţin la sediu , 4 zile pe
săptămână (luni-joi), vinerea fiind zi de lucru în teritoriu;
-Şedinţele sunt conduse de preşedintele Camerei sau de către vicepreşedinţi prin rotaţie;
-Primele şedinţe sunt conduse de către decanii de vârstă;
-La şedinţele Parl pot participa: membrii Guvernului (oricând), diplomaţii, presa, cetăţeni autorizaţi;
-Prezenţa la şedinţe este obligatorie; lucrările sunt valabile dacă se întruneşte cvorumul (adică nr. minimum
necesar de prezenţă) şi care ptr. fiecare Cameră înseamnă jumătate + 1 din nr. total de membrii (Senatul are 137
de membrii).
-Înscrierile la cuvânt sunt aprobate de birou şi înscrise în ordinea de zi; nu se admite dialogul căci se vorbeşte
numai de la tribună;
-Dezbaterile se înregistrează , se stenografiază şi se publică în MO, cu excepţia celor secrete;
-Ordinea de zi este propusă de biroul permanent şi aprobată prin vot de Cameră;
-Opoziţiei i se dă posibilitatea să se exprime.
Sisteme de vot in Parlament Camerele parlam hot. prin vot deschis sau secret, stabilind pt fiecare problemă în
parte şi felul votului.
Votarea deschisă se exprimă prin ridicarea de mâini, apel nominal, ridicare în picioare sau vot electronic.
Votarea problemelor prin apel nominal se face în modul urm: preş explică obiectivul votării şi sensul cuvintelor
ptr şi contra; unul dintre secretari dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor; fiecare deputat/senator răspunde pro
sau contra. După terminarea apelului se repetă numele şi prenumele deputaţilor, respectiv al senatorilor care nu au
răspuns.
16
Votul secret se exprimă prin buletine, prin bile sau electronic. Regulamentele de fcţionare stabilesc ca fiind
obligatorii votul buletine atunci când sunt alese pers în funcţii, iar votul prin bile în cazul votării legilor sau a unor
hotărâri.
Constit cuprinde şi unele disp. privind sistemul de vot în camerele parlam.
Proiectul sau propunerea de revizuire a Constit tr adoptate de Camera Deputaţilor şi Senat cu o majoritate de cel
puţin 2/3 din nr membrilor fiecărei camere. Dc prin proc de mediere nu se ajunge la un acord, cele 2 camere, în
şedinţă somună, hotărăsc cu votul a cel puţin 3/4 din nr deputaţilor şi senatorilor. (art. 151).
Tot cu votul a cel puţin 2/3 din nr deputaţilor şi senatorilor, camerele Parlam, în şedinţă comună, hotărăsc punerea
sub acuzare a preşedintelui Rom pt înaltă trădare 9art. 96 alin.1).
Legile organice şi regulamentele camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei camere (art. 76 alin.
1). La fel se cere şi pt suspendarea din funcţie a Preş Rom (art. 95 alin. 1), pt învestitura Guv (art. 103 alin. 3), pt
adoptarea moţiunii de cenzură (art. 113 alin. 1).
16. PUTEREA EXECUTIVĂ
a) Structura
În cadrul puterii statului se distinge, prin conţinut şi trăsături specifice, puterea executivă. Această putere este
nominalizată în ştiinţă şi legislaţie, în Constituţie în primul rând, fie prin expresia “putere executivă”, fie prin
cea de “autoritate administrativă”, fie prin cea de “administraţie de stat”.
Deci structura executivului este următ.:
a) Şeful de stat;
b) Guvernul;
c) Ministerul şi celelalte organe centrale de administraţie publică;
d) Organele locale ale adm .publice;
Potrivit art. 102 alin. 3 din Constit, Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membrii stabiliţi prin
lege organică.
Ministerele şi celelalte organe centrale ale adm. publice execută legile în domeniile de activitate. De aceea mai
sunt denumite de domenii sau de resort. Ele se subordonează Guvernului.
Organele adm publice locale îşi desfăşoară activitatea în unităţi administrativ-teritoriale. Ele cunosc o
subordonare ierarhică (pe verticală) faţă de organele executive superioare, dar şi o subordonare pe orizontală faţă
de organele locale alese prin vot de către cetăţeni.
16.1 Preşedintele României
Desemnarea sefului de stat În Rom pres e ales printr-un sistem-sufragiu-universal majoritar uninominal cu 2 tururi.
Sistemul de alegere al pres Rom e copiat dupa cel francez.
Durata mandatului e de 5 ani ;un pres poate efectua max 2 mandate care pot fi succesive.
Interimatul fct prezidentiale e asigurat in ordine de pres Senatului si de pres Cam Dep.
Mandatul pres incepe odata cu depunerea juramantului in fata Parlm ;poate fi prelungit in caz de catastrofa naturala
sau razboi, prin lege organica.Sepoate incheia inainte de termen in caz de deces, demisie, incompatibilitate,
ramanere definitiva a unei condamnari penale pt inalta tradare.
Fctia de pres e incompatibila cu oricare alta fctie publica sai privata.Pe durata mandatului pres nu poate fi membru al
vreunui partid politic-numai functii onorifice poate avea.
Rolurile Pres Rom Acestea sunt sarcinile funamentale pe care tr sa le indeplineasca :
a)e garantul independentei si suveranitatii tarii ;
b)vegheaza la respectarea Constit Rom ;
c)reprezinta Rom in relatiile internationale ;
d)e mediator intre cele 3 puteri ale statului, precum intre stat si soc civila.
Atributiile Pres sumt caile de realizare ale rolurilor acestuia.
17
Atributii :
In raporturile cu Parlm :
-poate trimite mesaje parlamentului(pe care le poate prezenta personal, prin intermediul unui purtator de cuvant sau
prin intermediul presei centrale).
Cand le prezinta personal, mesajele nu pot fi dezbatute in Parlm in prezenta Pres.
Mesajul Pres se analizeaza in regim de urgenta in Parlm ;
-Pres promulga legile adoptate/votate in Parlm(ii permite dr la acel veto suspensiv-rejudecarea legii);
-Pres, in anumite cdtii, poate dizolva Parlm(daca cel putin 2 incercari de formare a unui guvern au esuat iar pt acesta
au trecut cel putin 60 zile).
In relatiile cu Guv :
-desemneaza candidatul la fctia de prim-ministru dupa votul de incredere din Parlm, numeste Guv prin decret
prezidential ;
-cu ocazia remanierilor, la propunerea prim-ministrului, Pres numeste sau revoca din fctie pe ministrii(dar nu il poate
revoca pe prim-ministru) ;
-Pres poate consulta Guv ;
-in anumite cdtii poate participa la unele sedinte de Guv ;cand participa, le prezideaza ;
-propune Parlm pe directorii S.R.I, S.I.E, S.R.R(Soc Rom de Radio), S.R.TV(Soc Rom de Televiziune), pres Curti
de Conturi, etc.
-numeste in fctie 3 dintre judecatorii Curtii Constit ;
- in situatii exceptionale poate decreta mobilizarea partiala sau generala si poate institui stare de razboi, starea de
asediu sau de st de urgenta(insa in 5 zile Parlm tr sa se intruneasca pt ca prin vot sa mentina sau sa abroge masura
luata de Pres) ;
-in domeniul politicii externe, Pres semneaza in numele Rom tratate internationale negociate de Guv, pe care intr-un
termen rezonabil le trimite spre ratificare Parlm, infiinteaza, desfiinteaza sau modifica rangul misiunilor diplomatice
romanesti, acrediteaza in Rom pe diplomatii straini ;
-confera decoratii si titluri de onoare si inalta la rang de general si amiral.
In relatiile cu autoritatea judecatoreasca, Pres :
-numeste si elibereaza din fctie pe magistrati prin decret prezidential la propunerea Cons Sup al Magistraturii-in
afara celor stagiari;
-acorda gratiere individuala;
-e membru din oficiu al Cons Sup al Mag;cand participa la ac sedinte, le si prezideaza ;
-e comandant al fortelor armate.
Raspunderea Pres Rom Pres beneficiaza de imunitate care e similara cu imunitatea parlamentarilor.
a)Raspunderea politico-juridica a PresnPres rasp pol-jur pt fapte grave de incalcare a Constit.
Procedura se declanseaza la cererea a cel putin 1/3 din nr total de deputati si senatori.Ac depun la biroul uneia din
camere o cerere de suspendare din fctie a Pres, motivata, insotita de o lista de semnaturi.Pres e instiintat pt a putea sa
se apere.Se cere apoi avizul consultativ al Curtii Constit cu privire la cererea de suspendare.
Dupa primirea avizuluil, in camerele reunite, se pune in dezbatere si se supune la vot suspendarea din fctie a
Pres.Daca cererea e votata cu maj absoluta, Pres e suspendat din fctie ;se declanseaza interimatul fctiei prezidentiale
si in 30 zile de la suspendare se organizeaza un referendum prin care populatia e chemata sa decida asupra
confirmarii mamdatului prezidential.
Daca, prin referendum, populatia il demite pe Pres, in 3 luni de la referendum, se organizeaza noi alegeri
prezidentiale.
b)Raspunderea penala a Pres RomnPres rasp penal pt crima de inalta tradare(se considera act de inalta tradare
orice fapta a pres de natura sa aduca grave prejudicii statului ;ex :sa semneze un tratat prin care cedeaza Ardealul).
18
Procedura se declanseaza in Parlm prin punerea in dezbatere si votare cu majoritate calificata de 2/3 din nr total de
dep si senatori a deciziei de trimitere in justitie a Pres pt inalta tradare.Daca decizia a fost votata, Pres va fi
suspendat din fctie si anchetat de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Parchetul poate dispune in urma anchetei fie neanceperea urmaririi penale(pt nevinovatie), fie daca e vb de
vinovatie, trimite pe Pres in spre judecata la Inalta Curte de Cas si Just.
Pres beneficiaza de toate drepturile procesuale in fata instantei supreme(probe, martori, avocat, recurs, apel etc).
Dupa deliberare, prin hot ramasa definitiva, I.C.C.J poate decide fie achitarea inculpatului, fie condamnarea lui
penala.
Odata cu ramanerea definitiva a deciziei de condamnare, Pres e demis din oficiu si se organizeaza alegeri
prezidentiale.
Pt exercitarea atributiilor sale curente, Pres poate raspunde contraventional, patrimonial si chiar disciplinar.
Actele Pres Rom
Se numesc decrete prezidentiale si, in general, nu sunt acte normative cu caracter general ci acte adtive de aplicare
cu cararcter individual.
Majoritatea decretelor prezidentiale trebuie contrasemnate de catre primul-ministru caruia ii si revine raspunderea
politica in fata Parlm pt semnatura.
Fara contrasemnature primului-ministru decr prezidentia nu e valabil.Dupa ce au fost contrasemnate de primul-
ministru, decretele prezidentiale se publica in M.O.
16.2 GUVERNUL
Guvernul: potrivit art. 101 alin. (3) din Constitutie Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti
membri stabiliti prin lege organica.
Formarea Guv are loc in urm procedura :
1)Desemnarea de catre Pres tarii a unui candidat la fctia de prim-ministru.Cel desemnat are la dispozitie un
termenm de cel putin 10 zile pt a redacta si prezenta in fata Parlm un program de guvernare si o lista a membrilor
viitorului guvern(cabinet).
Termenul de 10 zile nu e de decadere ;el inseamna numai ca in primele 10 zile Pres nu se poate razgandi si nu poate
retrage mandatul candidatului.
Daca exista un partid care detine majoritatea absoluta a mandatelor in Parlm, Pres desemneaza un candidat
consultand conducerea acelui partid.Daca nu exista, Pres desemneaza un candidat consultand toate partidele
parlamentare.
2)Candidatul la fctia de prim-ministru, programul de guvernare si membrii viitorului cabinet sunt pusi in
dezbatere si supusi votului in camerele reunite ale Parlm.
Guv primeste votul de incredere daca obtune majoritatea absoluta a voturilor in Parlm.Daca nu obtine votul de
incredere, Pres va desemna un alt candidat la fctia de prim-ministru iar proceura se va relua in acelasi fel.
3)Daca a primit votul de incredere, Preş tării numeste in fctie Guv prin decret prezidential.
Membrii Guv depun juramant de credinta in fata Pres tarii.
Primul-ministru nu e subordonat Pres tarii, nu raspunde in fata ac si nu poate fi revocat de catre Pres.
Mandatul Guv (Orice Guv poarta identitatea primului-ministru, deci mandatul sau depinde de cel al p.m.)
Teoretic mandatul Guv ar trebui sa dureze cat cel al Parlm(la noi :4 ani).El poate fi prelungit prin lege organica in
caz de catastrofa sau razboi.
Mandatul Guv poate inceta insa si inaintea termenului de 4 ani in urm cazuri :
-prin demiterea Guv de catre Parlm, Prin motiune de cenzura ;
-demisia prmului-ministru ;
-decesul prmului-ministru ;
-inlocuirea din fctie a prim-ministrului intrucat a fost in incapacitatea de a-si executa mandatul mai mult de 45 zile ;
19
-primul-ministru se afla in incompatibilitate ;
pierderea drepturilor electorale de catre primul-ministru ;
-condamnarea penala definitiva a primului-mn.
Atributiile principale ale Guv constau in organizarea executarii si executarea legilor adoptate de catre Parlm.Altfel
spus, Guv conduce si executa politica nationala a statului.
Actele Guv sunt de 2 feluri :hotarari si ordonante.
Hotararile de urgenta-acte juridice date in executarea legii.Ele contin norme prin care Guv urmeaza sa execute o
lege primita de la Parlm. ;se adopta in sedintele de Guv. cu majoritatea simpla.Trebuie semnate de ministrul initiator
si de primul-ministru.
Ordonantele de urgenta-sunt de 2 feluri :simple si de urgenta.
O.g sunt consecinta a delegarii legislative coloral (apoteoza) al cresterii continue a insemnatatii guvernelor in ultimul
secol.
Astfel, prin lege Parlm poate abilita Guv sa emita ordonante cu putere de lege in toate domeniile care nu fac obiectul
legii organice.
Ac ordonante se numesc ordonante simple.Se adopta dupa acelasi procedeu ca si hot de Guv, urmand ca apoi sa fie
aprobate de Parlm prin lege.Tot prin lege insa, Parlm poate modifica sau abroga ac ordonante, urmand sa decida si
asupra consecintelor pe care aceste ordonante le-au propus pana la abrogarea lor.
Guv poate adopta si ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata.
Guv tr sa motiveze urgenta pt ca ordonantele urgente de Guv intra in vigoare numai dupa ce se depun spre dezbatere
in procedura de urgenta la Parlm.
Ordonantele urgente de Guv se emit in domeniul legii organice (nu insa si in domeniul dr constitutional).
Raspunderea Guv (legea 115/1999 republicata).Pt modul in care si-au executat mandatul, membrii Guv
raspund :politic, penal, civil, administrativ.
Rasp politica :Guv poate fi demis de catre Parlm prin motiune de cenzura.
Rasp penala :pt abuz in serviciu si pt dezinformare intentionata a conducerii statului, ministrii pot fi condamnati la o
pedeapsa penala intre 2-12 ani, iar ca pedeapsa complementara li se poate interzice dupa executarea pedepsei penale
pt o perioada de 8 ani, accesul in orice fctie de autoritate publica.
Unde e cazul, ministrii raspund si patrimonial sau contraventional.
Tragerea la raspundere a ministrilor poate fi ceruta de catre Pres statului sau de catre presedintii celor 2 manere.
16.3 Ministerele si celelalte organe ale administratiei publice: executa legile in domeniile lor de activitate. De
aceea mai sunt de numite de domeniu sau de resort. Ele se subordoneaza guvernului.
16.4 Organele administratiei publice locale: isi desfasoara activitatea in unitatile administrativ-teritoriale. Ele
cunosc o subordonare ierarhica (pe verticala) fata de organele executive superioare, dar si (uneori) o subordonare
pe orizontala fata de organele locale alese prin vot de catre cetateni.
17. AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ
În teoria clasică a separaţiei puterilor, una dintre puteri este cea judecătorească. Denumirea de “autoritate
judecătorească” evocă clar justiţia, ca funcţie distinctă şi ca sistem distinct. Justiţia şi-a îmbogăţit conţinutul, ea
privind direct chiar executarea puterii politice, în sensul efectuării controlului asupra modului cum guvernanţii
acţionează în limitele Constituţiei şi a dreptului, adică în realizarea principiului legalităţii. Justiţia este înfăptuită
de către organele judecătoreşti denumite şi instanţe judecătoreşti. Sistemul organelor judecat este format în
general, din judecătorii, tribunale, curţi de apel, curţi supreme. Organizarea şi funcţionmarea instituţiilor judecăt
sunt stabilite prin lege.
Constituţia Rom, prin capitolul VI denumit “Autoritatea judecatorească”, reglementează, în ordine, instanţele
judecăt, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii. Nu toate aceste organisme se integrează în
puterea judecăt, ci numai instanţele judecatoreşti.
20
17.1 Instanţele judecătoreşti sunt, potr art. 126 alin. 1 din Constit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte
instanţe judecăt stabilite de lege. Constit lasă pe seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdicţie şi a
instanţelor judecătoreşti corespunzătoare. L. 92/1992 cu modificările ulterioare, L. de organizare judecătorească,
stabileşte, prin art. 10, următ instanţe judecăt:judecătoriile, tribunalele, curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Constit revizuită a precizat că prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii,
cu participarea unor persoane din afara magistraturii (art. 126 alin. 5). De asemenea, în limitele stabilite prin lege,
funcţionează şi tribunelele militare.
Compunerea Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţieşi regulile sale de funcţionare vor fi reglementate prin lege
organică (art. 126 alin. 4).
17.2 Ministerul Public cuprinde procurorii, constituiţi în parchete, care în mod generic intră în categoria
magistraţilor. Ei lucrează sub autoritatea ministrului justiţiei.
Rolul Ministerului Public este de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a
apăra ordinea de drept, precum şi dr şi libertăţile cetăţenilor. Principiile de organizare şi funcţionare a
Ministerului Public sunt: legalitatea, imparţialitatea, controlul ierarhic.
17.3 Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte fcţ de garant al independenţei justiţiei. Această autoritate a
fost creată în vederea exercitării a 2 fcţ expres enumerate în textul constituţiei: a) propune Preşedintelui Rom
numirea în fcţ a judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari; b)este colegiul de disciplină al
judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile stabilite prin legea sa organică.
Art. 134 alin. 4 Constit lasă la latitudinea legiuitorului organic stabilirea altor competenţe în sarcina Consiliului
Superior al Magistraturii, numai în măsura în care prin acestea s-ar realiza rolul său fundamental, acela de garant
al justiţiei.
Constituţia revizuită, în art. 133 alin. 2 a prevăzut o structură complexă pr această autoritate, care este formată din
19 membrii, desemnaţi pt un mandat de 6 ani astfel: 14 aleşi de adunarea generală a magistraţilor şi validaţi de
senat, 2 reprezentaţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dr care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi
morală, aleşi de senat,ministrul justiţiei, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Preş Consiliului Superior este ales pt un mandat de 1 an, ce nu poate fi reînnoit, dintre cei 14 magistraţi desemnaţi
în adunarea generală a magistraţilor.
În cazul în care preşed Rom participă la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii, el le şi prezidează.
Consiliul Superior al Magistraturii adoptă hotărâri definitive şi irevocabile prin vot secret. O sg excepţie se
stabileşte de la caracterul definitiv al hotărârii şi anume situaţia prevăzută de art. 134 alin. 2 Constit revizuită,
atunci când acesta îşi îndeplineşte rolul de instanţă de judecată a judecătorilor şi procurorilor.
În materie disciplinară Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îndeplineşte rolul de instanţă de recurs.
Ministerul Justiţiei este “organul administraţiei publice de specialitate care exercită atribuţiile prevăzute de lege în
domeniul administraţiei justiţiei, al executării pedepselor penale, precum şi cu privire la activitatea Ministrului
Public, asigurând cdiţiile necesare fcţionării întregului sistem al just pe baza strictei aplicări a legii, corespunzător
principiilor democratice ale statului de dr”.
Rap. sist judecătoresc cu Parlam rezultă din faptul că organizarea şi fcţionarea inst judecătoreşti se realizează
numai potr lgii.
Parlam este cel care stabileşte prin lege organele judecătoreşti, competenţa şi procedura potr căreia îşi desfăşoară
activitatea Principiul independenţei judecătorului presupune supunerea sa numai legii. Legea este cea care
stabileşte şi pedepsele. Judecătorul are dr de a decide independent în cauza ce-ieste supusă judecăţii.
La rândul său, justiţia poate interveni în activitatea legislativă prin controlul constituţionalităţii legii, atunci când
acest control este încredinţat judecătorilor.

21