Sunteți pe pagina 1din 1

Internetul şi afacerile cu capre

Punctele de Acces Public la Informaţie (PAPI), înfiinţate în cadrul proiectului


„Economia bazată pe Cunoaştere” (EBC) oferă consiliere micilor producători de
produse tradiţionale româneşti. In comuna Traian, judeţul Bacău, un crescător de capre
a găsit cea mai simplă şi rentabilă piaţă pentru a-şi creşte afacerea – internetul.

Cătălin şi Simona Daniela Vereş, o familie de agricultori, crescători de animale din satul Bogdăneşti,
comuna bacăuană Traian, sunt, de mai bine de şapte ani proprietarii unei ferme de capre .Deşi, la
începutul afacerii, număra doar câteva capete, acum stâna familiei Vereş a ajuns la peste 200 de animale.

În general, produsele rezultate - laptele şi brânza - se vând direct la piaţă, la Bacău, Simona Daniela
Vereş fiind cea care se ocupă de desfacere . Simona merge două zile pe săptămână la piaţă la Bacău
unde vinde brânza: telemea, brânză frământată şi brânză proaspătă. Laptele îl distribuie numai pe bază
de comandă. La îngrijirea şi valorificarea produselor participă toată familia. Cei doi băieţi, unul în vârstă de
9 ani şi mezinul de 4 ani şi jumătate sunt foarte ataşaţi de capre, dar şi mai mult de iezi.

În primăvara anului 2008, Cătălin Vereş a găsit la primăria comunei Traian un afiş cum că se pot da
anunţuri pe Internet de la centrul PAPI: „M-am dus la managerul de la PAPI, domnul Bogdan Solomon, şi
i-am spus că dau anunţ că vând iezi, lapte şi brânză. În vară m-am gândit să mai cumpăr capre şi am
mers din nou la centrul PAPI şi am dat anunţ de cumpărare."

Bogdan Solomon, managerul RECL pentru proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere l-a ajutat cu
postarea anunţului pe pagina www.piata-agricola.ro/ . ”Mai târziu am aflat că primise oferte chiar și din
străinătate pentru a livra cantități mari de lapte. De atunci domnul Vereș este un client al centrului PAPI
când vine vorba de a vinde sau de a cumpăra ceva prin intermediul Internetului” , a declarat Bogdan
Solomon, manifestându-şi speranţa că va reuşi să-l atragă şi la un curs de utilizare a calculatorului în
cadrul centrului PAPI din Traian.

Cu anunţuri postate pe Internet ferma familiei Vereş a crescut văzând cu ochii. Au cumpărat capre din
Botoşani, Suceava, apoi cineva din Sfântu Gheorghe oferea spre vânzare 200 de capre la un preţ
rezonabil – doar 100 de lei. Fermierul a cumpărat doar 100 cu ajutorul unui credit bancar. Din banii obţinuţi
pe produse, Cătălin Vereş îşi întreţine familia şi plăteşte un ajutor la fermă.

Ferma familiei Vereş cu 200 de capre se întinde acum pe 20 de hectare de pământ: 10 hectare proprii şi
încă 10 luaţi în arendă de la primărie sau alţi săteni care nu-l folosesc. Cătălin Vereş este agricultor
autorizat ca producător agricol, la fel ca cei mai mulţi săteni din Traian. Pentru cele 200 de capre primeşte
acum subvenţii de la stat, iar cu ajutorul Internetului a ajuns să vândă lapte direct în Germania.

S-ar putea să vă placă și