Are ecologismul o latura religioasa?

dezbatere între Remus CERNEA si Cristian GHIN

EA
Capra, varza si noua spiritualitate - Alin FUMURESCU
Stephen T. ASMA - Pacatul verde
Madalina SCHIOPU - Între zei si fratii extraterestri
Silvia CHITIMIA - Gîlceava la Turnul Babelor
Religiozitatea confuza interviu cu Anca MANOLESCU
Are ecologismul o latura religioasa? dezbatere între Remus CERNEA si Cristian GHIN
EA Textul lui Stephen T. Asma din pagina alaturata este o mostra de eseu incisiv
menit sa provoace dezbatere. Nevrînd sa-l dezamagim pe autor, am experimentat pe m
arginea textului sau o formula editoriala inedita la noi, un dialog epistolar cu
Remus Cernea, într-un format de dezbatere prin scrisori pe care revista Prospect îl
practica în Marea Britanie. Remus Cernea este atît ecologist (presedinte executiv a
l Partidului Verde) cît si un promotor în România al curentului umanist, sceptic fata
de manifestarile religioase în public. Nu se putea gasi o combinatie mai buna pent
ru a dezbate daca exista sau nu laturi religioase ale ecologismului. Îi multumesc
ca a acceptat sa participe la acest tip de experiment. (C. G.)
Un abuz de interpretare
Dle Ghinea,
Articolul despre care vorbim se înscrie în seria de abuzuri de interpretare prin car
e trec marile opere filozofice utilizate ca o umbrela de legitimare si credibili
zare. Stephen T. Asma preia o idee nietzscheeana scoasa din context si, cuplînd-o
cu generalizari pripite, formuleaza o critica stîngace la adresa ecologiei.
A spune ca abordarea verde este un substitut pentru religie înseamna a mistifica s
ensurile cuvintelor si a amesteca planuri si mobiluri complet diferite. Autorul
rateaza esenta si motivatiile reale ale abordarii verzi înghesuind-o într-o grila de
interpretare cu care aceasta cel mult accidental se intersecteaza.
Daca sînt taiate brutal padurile, nu e nimic religios în a protesta. Daca anumite in
dustrii polueaza, e perfect legitim sa ceri schimbarea tehnologiilor respective.
Daca unii chinuie si ucid animale care merita respectate si protejate, este o d
ovada de maturitate etica sa le aperi. Cînd se distrug ecosisteme întregi, este rati
onal sa intervii. Dimpotriva, ofensiva verde globala este o miscare profund niet
zscheeana, pusa în slujba vietii, a vitalismului, nu a mortificarii. Ea dovedeste
vointa, curaj si tenacitate. Spre exemplu, cei de la Greenpeace îsi risca de multe
ori viata pentru a stopa grave abuzuri asupra mediului; Steve Irwin si-a pierdu
t viata în timpul exercitarii profesiei de naturalist si promotor al stiintei; cer
cetatoarea Diane Fossey a riscat totul pentru cercetarea si protejarea gorilelor
, fiind ucisa de braconieri. Destinul celor care realizeaza lucruri extraordinar
e pentru mediu, în ciuda dificultatilor sau a riscurilor, este unul nietzscheean,
nu unul religios.
Viziunea verde este un compozit din:
1) o abordare critica si rationala corelata cu date stiintifice care arata impac
tul actiunilor noastre asupra mediului;
2) schimbarea industriilor poluante cu tehnologii verzi, inclusiv de producere a
energiei din surse regenerabile, care aduc prosperitate si creeaza locuri de mu
nca;
3) sensibilitate fata de frumusetile naturii si reactivitate fata de distrugere
si cruzime;
4) prezervarea vietii, a ecosistemelor si a speciilor existente, inclusiv prin r
ealizarea unor mecanisme eficiente de salvare a speciilor amenintate cu disparit
ia;
5) responsabilizarea oamenilor pentru a nu risipi resurse si a recicla cît mai mul
t;
6) constiinta fragilitatii noastre si a vietii în general si orientarea înspre cunoa
sterea si întelegerea aprofundata a lumii în care traim. Aici nu este nimic religios
, ci stiinta, responsabilitate, umanism, empatie, etica si pragmatism. Aceasta a
bordare este compatibila deopotriva cu viziunea unor persoane religioase sau ner
eligioase despre lume. Ea nu are preoti, ritualuri, obiect al închinaciunii, dogma
, carte sfînta, teologie, miracole s.a.m.d. si nu presupune interiorizarea vreunei
vini sau a resentimentului.
Remus CERNEA
Mucenici ecologisti
Dle Cernea,
Interesanta abordarea dvs., dar îmi pare ca îl confirmati fara sa vreti pe Stephen T
. Asma. Excludeti cu totul orice urma de pasiune umana, de irationalitate, de cre
dinta, din discursul ecologist. El se bazeaza exclusiv pe stiinta, responsabilita
te, umanism, empatie, etica si pragmatism spuneti dvs. Nu ar fi extraordinar sa f
ie asa? În sensul iesirii din ordinarul uman.
Într-o civilizatie în care religiile raspund atît de universal si atît de profund unor n
evoi umane primare, ecologismul ar fi singura miscare de masa complet dezbracata
de irational, de credinta, de umanitate. A trage paralele între ecologism si relig
ie nu înseamna a nega utilitatea ecologismului. Nici Asma nu o face si nici eu nu
am de gînd. Dimpotriva, autorul nostru spune clar ca ecologismul ridica probleme s
erioase si are mize mari. Asta nu înseamna ca trebuie sa excludem ecologismul din
grila de interpretare, de destructurare cu care ne-am obisnuit sa analizam curen
tele de gîndire contemporane. Daca facem asta cu crestinismul, cu ideologiile poli
tice, cu gîndirea în general, de ce trebuie sa fie ecologismul exceptat? De ce el, s
i numai el, are din start prezumtia de rationalitate, pragmatism, buna-credinta
(iata ce cuvînt am gasit)? Ca un iubitor al naturii ce ma declar, sufar cînd vad rîuri
de munte urîtite de pet-uri. Putine lucruri sînt mai reconfortante decît sa treci pri
n Copsa Mica, altadata un oras toxic, în care acum natura si-a revenit. Acesta est
e pragmatism: omul protejeaza natura pentru ca îi place sa traiasca în natura. Însa cînd
natura însasi devine zeitate, cînd e mai importanta decît omul, ecologismul face pasu
l spre religie, spre pasiune, spre credinta. Filmul Avatar este o caricatura a ac
estei tendinte, dar el creeaza opinie la un nivel coplesitor: Natura-mama este D
umnezeu, în aceasta pelicula. Deci, va provoc sa intrati în detalii. Sîntem de acord c
a e si nobil, si util sa protejezi padurile si sa închizi fabricile poluante. Dar
exludeti a priori orice pattern religios în ecologism?
Pentru ca mie îmi pare ca tocmai ati comis unul. Spuneti ca exista oameni care se sa
crifica pentru cauze ecologice. Tot respectul pentru ei. Dar ce dovedeste acest
exemplu? Oamenii care se sacrifica sînt emotionanti, spectaculosi, dar asta nu însea
mna ca au automat dreptate. Nu este aceasta esenta martiriului: credem în ceva pen
tru ca acei oameni s-au sacrificat pentru acel ceva? Tocmai ati adus niste exemp
le de mucenici. Bine ati venit în rîndurile umanitatii!
Cristian GHINEA
Martiriul nu a fost inventat de crestini
Dle Ghinea,
Legatura pe care o face autorul articolului între ecologie si religie este inconsi
stenta si nefondata, iar apelul la Nietzsche unul fortat. Este genul de confuzie
care se face cînd se sustine ca, daca dispare notiunea de Dumnezeu, totul este pe
rmis, ca si cum etica ar fi apanajul religiei. Dimpotriva, exista si etici nerel
igioase si etici religioase functionale. Sfera eticii este mult mai larga decît ce
a a eticii strict religioase. La fel, anumite comportamente sînt general umane si
au resorturi intime profunde, dar nu neaparat religioase. Martiriul nu a fost in
ventat de primii crestini. Socrate nu a recitat Crezul înainte de a bea cucuta. Asad
ar, nu toti cei care se sacrifica pentru ceva anume sînt neaparat crestini sau rel
igiosi.
Excesele apar, inevitabil, în orice fel de atitudine împartasita de un mare numar de
oameni. Spre exemplu, m-a amuzat teribil o istorie cu un italian care a început o
relatie pasionala cu o olandeza pentru a constata siderat ca, în timpul unui fier
binte act sexual în baie, ea s-a oprit o clipa... pentru a închide apa ca sa faca ec
onomie! Asadar se întîmpla si astfel de lucruri, uneori. Unii împing pîna spre ultimele
consecinte o anumita viziune pe care o împartasesc.
Trebuie însa facuta distinctia între anumite exagerari marginale si fondul sau ratiu
nile de baza ale unei abordari. Sustinerea ecologiei presupune si sensibilitate,
si empatie. Desigur, în multe situatii ecologia este slujita si cu pasiune si cre
dinta. Dar aceste lucruri sînt firesti. Faptul ca ele se regasesc si în religie nu t
ransforma orice pasiune sau orice credinta într-una religioasa. Religia înseamna cu
totul altceva, fiind un fenomen complex si substantial diferit de ecologie. Core
latiile facute de autorul articolului între cele doua se bazeaza pe confuzii între s
ensuri ale cuvintelor si între planuri. De aceea, articolul lui Stephen T. Asma es
te unul foarte slab pentru ca tinde sa amestece totul într-o unica materie indisti
ncta.
Remus CERNEA
Natura zeu sau utilitate?
Dle Cernea,
Aveti dreptate ca religia este ceva mai mult si mai serios decît orice pasiune si
credinta. Aveti dreptate si cînd spuneti ca în multe situatii, ecologia este slujita
si cu pasiune si credinta . Cred ca, de fapt, cam asta încercam si eu sa spun si cam
asta e ideea articolului lui Asma, desi continua sa nu va placa. Nu am spus ca
ecologia este doar credinta si pasiune, ci doar ca ia si forme de acest gen (put
em sa nu le mai spunem religioase , daca vreti sa nu jignim religiile adevarate).
Dar îmi pare ca ati facut un binevenit pas înapoi. În primul text spuneati: Aici nu est
e nimic religios, ci stiinta, responsabilitate, umanism, empatie, etica si pragm
atism . Daca acum ajungem sa adaugam pasiunea si credinta, atunci subscriu si cade
m de acord. Ecologismul este o miscare umana, cu bunele si relele umanitatii, cu
oameni rationali, dar si cu exagerari, cu valori în care crede neconditionat si d
iscutabil din punctul de vedere al altor miscari. Ce am contestat eu, pe urmele
lui Asma, este o anumita aura (nu stiu de ce gasesc doar metafore religioase) pe
care ecologismul si-o atribuie, o anumita aroganta a singurei cai, a singurei a
lternative atît rationale cît si salvatoare.
Tocmai am citit un articol scris de Jürgen Trittin, lider al Partidului Verde germ
an ( Ecological materialism How nature becomes political ). Omologul dvs. face un ap
el foarte inteligent, cred eu: politicile ecologiste ar trebui sa se bazeze pe i
nteresul oamenilor de a proteja natura pentru ca le este utila, nu pentru ca nat
ura este buna în sine sau ar avea o valoare anume intrinseca dincolo de aprecierea
umana. Mi se pare o distinctie atît utila cît si etica între ecologismul pragmatic, înd
reptat spre oameni care se bucura de natura, si ecologismul fanatic, care zeific
a natura. Si care capata accente mistice. Întrucît e ultima mea interventie (eu fiin
d gazda, e politicos sa aveti ultimul cuvînt), va adresez aceasta provocare: cînd ap
aram natura în functie de valoarea sa pentru om si cînd o aparam pentru valoarea sa în
sine, care nu poate fi decît supraomeneasca în aceasta logica? Abia astept sa cites
c raspunsul dvs.
Cristian GHINEA
E periculos sa tratezi natura doar utilitarist
Dle Ghinea,
Între noi doi nu simt o distanta mare. Cu cîteva reciproce precizari si nuantari sup
limentare, pe care însa spatiul limitat al acestui dialog nu îl permite, abordarile
noastre s-ar putea apropia. Argumentul utilitarist l-as fi folosit si eu într-un a
rticol mai amplu, precum Jürgen Trittin. Cu mentiunea ca, în opinia mea, o etica str
ict utilitarista nu acopera suficient problematica verde. Natura este buna si în s
ine, nu doar din perspectiva utilitarista. Sa ne imaginam, împingînd argumentul util
itarist pîna la ultimele consecinte, ca ultimul om, înainte sa moara, ar decide sa d
istruga si întreaga planeta. Fara vreun exemplar din Homo Sapiens care sa o contem
ple, cui sa-i mai fie utila natura? În plus, în logica strict utilitarista, putem imag
ina usor situatii în care pare mai util sa privilegiem interesele imediate ale unor
oameni care ar fi împlinite prin sacrificarea unei parti din natura. Or, în opinia m
ea, a trata natura strict din perspectiva utilitarista înseamna a o expune în mod pr
imejdios, si pe noi însine odata cu ea. Asta nu înseamna, desigur, ca pledez pentru
deificarea naturii. Articolul lui Jürgen Trittin este unul serios si care face dis
tinctii si reliefeaza nuante, punînd în acelasi timp probleme reale.
O diferenta de fond ma separa însa de dl Asma atunci cînd el vorbeste despre ecologi
e ca despre un substitut pentru religie si cînd se ascunde în spatele lui Nietzsche ca
sa-si mascheze inconsistenta, exersînd, în mod aiuritor, sofistica: trebuie sa crede
m într-un mediu imaculat pentru ca simtim nevoia sa fim cruzi cu noi însine, ca fiin
te inferioare, si asta pentru ca avem aceste instincte agresive care nu pot fi d
escatusate. În loc de pacate religioase care ne afecteaza constiinta, avem acum tr
ansgresiuni de genul: apa de la robinet curge în exces, luminile din casa stau pre
a mult aprinse, nu reusim sa reciclam si utilizam pungi de plastic, în locul celor
de hîrtie .
Ce vad la dl Asma seamana mult, sub un anumit aspect, cu confruntarea dintre evo
lutionism si creationism. Evolutionismul este stiinta si se bazeaza pe fapte. Da
r oamenii de stiinta îsi fac meseria cu pasiune si adesea cu spirit de sacrificiu.
Ei rîd, plîng, se bucura, sufera, sînt generosi sau se enerveaza, uneori au intuitii
geniale, alteori gresesc. Unii sînt religiosi, altii agnostici sau atei. Sînt oameni
, cu toata maretia si limitele pe care le presupune acest lucru. Însa cînd fac stiin
ta încearca sa supuna rezultatele cercetarilor lor unui anumit tip de criticism si
de rigoare specific. Erorile sau teoriile gresite au mici sanse sa reziste mult
timp în stiinta moderna. Aparatul critic al acesteia le înlatura, de regula, într-un
timp relativ scurt. Creationismul însa nu este o stiinta, ci o viziune de inspirat
ie religioasa privind originea speciilor si a omului. Cei care sustin creationis
mul nu înteleg felul în care functioneaza stiinta si cred ca aceasta se bazeaza pe s
imple opinii. Cum încercarea de a convinge ca teoria creationista este o teorie st
iintifica a esuat, sustinatorii creationismului au sustinut ca si evolutionismul
este o religie care, chipurile, l-ar avea pe Charles Darwin patriarh si drept B
iblie, Originea speciilor. Or, o astfel de abordare este mai mult decît tendentioa
sa, tradînd confuzii majore cu privire la ce anume este stiinta si cum functioneaz
a ea. Ceva asemanator face si Stephen T. Asma asociind abordarea verde sau ecolo
gista cu religia.
Remus CERNEA

Alin FUMURESCU - Capra, varza si noua spiritualitate

Asta mi-ar fi putut da si mie prin cap mi-a spus prietenul din copilarie, sa-i zic
em Zbengu. Era anul de gratie 1984 si ne plimbam pe strada principala a Bradului
, judetul Hunedoara. Broadway-ului din Brad i se spunea pe-atunci strada Liberta
tii si, daca nu ma-nsel, asa i se mai spune si astazi. Conceptul de libertate re
zista la toate tavalelile. Nu compromite pe nimeni, dar nici nu ajuta cine stie
cît. Era trecut de ora stingerii, dar, fiind totusi Ulita Mare, cîtiva stîlpi de ilumi
nat mai aruncau o lumina galbuie si plictisita precum comunismul. Putin ne pasa.
 Aveam vreo saptesprezece ani si aveam de lamurit o data pentru totdeauna proble
mele majore ale lumii si vietii. Discutam despre formulele lui Lorenz si teoria
relativitatii, despre Mircea Eliade si García Márquez. N-aveam timp de prostii. Asta
cu karma e logica a continuat Zbengu. Faci fapte bune, aduni bile albe, faci fapte
rele, aduni bile negre. La sfîrsit, un contabil trage linia si face socotelile. În
functie de rezultat, te încarnezi mai sus sau mai jos sau, daca esti norocos, scap
i cu totul din ciclul asta. Asta pot pricepe. Tocmai de aia nu cred. Pentru ca e
prea simplu. Pentru ca mi-ar fi dat si mie prin cap. Sfînta Treime însa e o alta po
veste. Cum sa nascocesti un Dumnezeu în trei, care moare pe cruce? Nu-l cunoscusem în
ca pe Tertulian, dar descoperisem deja paradoxul lui credo quia absurdum . Cred pen
tru ca este absurd. Cred pentru ca mie asta nu mi-ar fi dat prin minte. Nici atu
nci, nici acum.
Asta e una dintre problemele majore pentru care spiritualitatea clasica (sa-i zi
cem asa, în lipsa unui termen mai bun), fie ca e vorba de religie, fie ca e vorba
de filozofie, se izbeste de indiferenta în ziua de astazi. Oamenii o cauta ca bezm
eticii, dau cu capul de ea, fac un cucui si-o lasa balta. Nu e comoda. Nu se las
a dusa de nas, rezista ispitelor, nu se adapteaza, nu-si vopseste parul, nu se p
upa cu toata lumea. Nu e moderna. Stie, cum s-ar zice, una si buna. E dogmatica,
da, în masura în care crede ca are dreptate. Crede, nu stie. E orto-doxie: credinta
dreapta, nu stiinta dreapta. E un cadru în care mintea e deopotriva disciplinata
si eliberata. Zice Platon în Scrisoarea a VII-a ca nu a scris niciodata despre luc
rurile care pot fi studiate, dar nu pot fi învatate altfel decît printr-un soi de re
velatie mistica (o scînteie care aprinde o flacara în suflet), revelatie ce survine
unei îndelungate disciplinari a mintii. Si-atunci cum sa nu-ti sfarîmi creierii încercîn
d sa interpretezi înca o data si înca o data, dupa vreo 2400 de ani si cîteva mii de a
nalize, Republica? De ce sa te miri cînd în toamna trecuta, la Harvard, am auzit-o p
e Bonnie Honig interpretînd, dintr-o perspectiva complet noua, Antigona lui Sofocl
e? Se da o Sfînta Treime si se lasa muritorul sa-si izbeasca mintea de toti pereti
i ei cum vine asta? Nimic nu e lesne în spiritualitatea clasica. Totul e bun-simt
de aici si transferul grecescului dogmatas în latinescul decentem. Dogma e decenta
. Cere doar imposibilul. Gînditi-va doar ce greu i-a fost arabului Ibn Sina (Avice
nna) sa stoarca dintr-un Coran, altminteri destul de prozaic, o întreaga mistica s
i filozofie. Sau cum e sa transformi zilnic legatul sireturilor într-o meditatie l
a Torah. Ca sa nu mai lungim vorba, spiritualitatea clasica prezinta, din perspe
ctiva moderna, un dezavantaj major: nu e comoda. Dimpotriva, te solicita pîna pest
e poate. Aici e aici. Aici vine clipa în care noua spiritualitate ne elibereaza pi
cioarele din încaltarile prea strîmte si ni le vîra în confortabili papuci de casa. Era
Varsatorului, cum îi zice, e un nume potrivit în limba româna. Aquarius nu înseamna mare
lucru, daca nu stii ca si în zodiacul babilonian, si în cel grecesc, ba chiar si în c
el hindus desemneaza nu apa, ci turnarea de apa (în capul Pestilor). Cînd versi apa? Cîn
d esti lenes, cînd te-ai puturosit, cînd ai abandonat lupta de-a cara urciorul, cînd v
rei sa faci din tarîna si apa o mocirla. Cînd nu te temi de o scatoalca daca scapi u
rciorul. E comod sa versi apa, mai greu e s-o cari pîna la capat. Asa se face ca e
ra Varsatorului are succes. Noi vrem rezultate si vrem rezultate hic et nunc. Nu
mai avem rabdare pentru viata de dincolo. Vrem pace si fericire acum. Vrem sa împ
acam si lupul, si capra, si varza. Acum. Aici. Pe malul asta. Nu mai avem nici r
abdare si nici nervi sa le luam în spinare si sa le transportam încolo si-ncoace de-
a curmezisul rîului. Ne dorim din rasputeri ca toata lumea sa aiba dreptate, cînd e
evident ca nu toata lumea poate avea dreptate. Ne dorim sa ne mîntuim mîncînd un morco
v, facînd o clisma sau înghitind o pastila. Orice, dar sa fie lesnicios si rapid, nu
mai sa vie odata Împaratia aia în care leul se pupa cu mielul, daca se poate prin 20
12, sa le dam si mayasilor o satisfactie tîrzie!
Asa se face ca noua spiritualitate rezoneaza foarte bine cu exercitiile abdomina
le facute de o centura care încordeaza muschii în locul tau, cu pilulele de slabit f
ara dieta, cu orice se poate atinge fara efort, fara suferinta, si mai presus de
toate fara batai de cap. Din acest punct de vedere, spiritualitatea noua e dest
ul de veche. Vrea confort, vrea vata în urechi si izmene de iarna. Harry Potter (u
n personaj altminteri delicios) nu e decît un soi de Fat-Frumos din lacrima, lipsi
t însa de dimensiunea metafizica a tineretii fara de batrînete si a vietii fara de m
oarte. Spre deosebire de Fat-Frumos (sau Prometeu), Harry nu-si mai pune astfel
de probleme. El învata sîrguincios cum sa mînuie bagheta pentru a transforma oamenii în
soareci sau ce descîntec sa spuna ca sa zboare cu maiestrie pe matura. De ce oamen
ii se transforma în soareci sau zboara pe matura nu mai intereseaza pe nimeni. Imp
ortant e rezultatul, nu întrebarea. Nu cautarea.
P.S. 1984, toamna. Ma plimbam cu Zbengu pe strada Libertatii si ne certam. Pe pr
oblema mîntuirii ne certam. Deschide unul fereastra si striga: Da mai taceti, ba, în a
ia-aia! . La care Zbengu, om altminteri calm, azi profesor de fizica teoretica pe
la Virginia State University, urla si el: Ba, taci tu în aia-aia, si asculta ce vor
bim, c-oi avea ceva de învatat! . Omul a închis fereastra si n-a mai zis nimic.
Alin Fumurescu preda filozofie politica la Indiana University, SUA.

Stephen T. ASMA - Pacatul verde

Recent, în timp ce ma spalam pe dinti, fiul meu de sase ani mi-a reprosat ca las a
pa sa curga prea mult. La sfîrsit m-a întrebat indignat: tu nu iubesti Pamîntul? . În ulti
a vreme, a îmbratisat cauza economiei de energie si are grija sa stinga luminile p
rin casa, chiar si atunci cînd le folosesc. Pare a fi la fel de stresat de pacatel
e contra mediului cum eram eu de masturbare în zilele copilariei romano-catolice.
Nu demult, la o petrecere, un prieten a marturisit grupului ca el de fapt nu pre
a recicleaza. A fost ca si cum acel comentariu banal ar fi aspirat tot aerul din
încapere cred ca si CD player-ul s-a oprit. A devenit brusc un paria. Ca si cum u
n eretic fusese descoperit în turma ortodoxa. Au urmat reprosuri, fetele oamenilor
se impregnau de idignare morala. Multi dintre oamenii care se simt pasionati de
salvarea planetei justifica sentimentele lor intense prin seriozitatea probleme
i si miza mare aflata în joc. Fara îndoiala, au dreptate ca este o chestiune serioas
a. Exista probleme în ceea ce priveste mediul, si trebuie facut ceva pentru amelio
rarea situatiei. Dar exista si o alta modalitate de a întelege pasiunea unica din
jurul nevoii de a deveni verde .
Vina crestina într-o lume postcrestina
Friedrich Nietzsche a observat primul ca traim emotiile religioase, precum vina
si indignarea, chiar daca nu sîntem religiosi. El sustinea ca traim într-o lume post
crestina biserica nu mai domina viata politica si economica , dar noi, ca o cultu
ra, sîntem dominati de valorile iudeo-crestine. Aceste valori nu sînt evidente nu vo
rbim acum despre cele zece porunci sau despre alta doctrina anume, ci despre un
cadru moral general.
Poti observa mai bine sistemul nostru ascuns de valori daca îl pui în contrast cu ce
l ce a precedat crestinismul. Pagînii pretuiau onoarea si mîndria, crestinii modesti
a si umilinta; pagînii se fereau de umilinta publica, crestinii de vina launtrica;
pagînii celebrau ierarhia, credeau ca sînt oameni superiori si oameni inferiori, cr
estinii credeau în egalitate; pagînii puneau mult accent pe justitie, în timp ce crest
inii pun accent pe îndurare (întoarcerea obrazului). Sub toate aceste valori, confor
m lui Nietzsche, este un anumit tip de psihologie una dominata de resentiment si
vina.
Fiecare cultura simte chemarea constiintei vocea auto-criticii. Dar cultura cres
tina occidentala conform lui Nietzsche si apoi lui Freud are o constiinta cu ste
roizi, ca sa zic asa. Simtul nostru de vinovatie este extrem prin comparatie cu
alte civilizatii, cultura noastra a pacatului originar si a îngerului cazut ne fac
e sa ne simtim vinovati pîna si pentru propria existenta. Avem sentimentul ca nu v
aloram nimic. De ce avem acest sentiment?
Aceasta ura de sine internalizata este pretul platit pentru a fi civilizati. Într-
o societate foarte bine organizata, care protejeaza interesele tuturor, trebuie
sa ne retinem zilnic instinctele naturale. Trebuie sa ne reprimam egoismul, impu
lsurile agresive, si sîntem asa de obisnuiti sa facem asta, ca adulti, ca uneori n
ici nu le mai observam. Daca ar fi sa actionez din impuls, i-as ucide în mod regul
at pe cei care sînt în fata mea la coada la cafea si comanda chestii complicate, cu
frisca. De fapt, nici nu as mai sta la coada, ci m-as îmbulzi la tejghea împingîndu-i
pe cei din fata (dupa cum am observat ca se întîmpla în China, cînd traiam acolo). Dar în
capul meu se duce o lupta care ma retine sa dau curs acestei agresiuni naturale.
Si nu e cafeaua de vina gînditi-va cît de des simtiti nevoia sa strîngeti de gît pe cin
eva în transportul public.
Cînd agresiunea nu se poate manifesta spre exterior, va fi orientata catre interio
r. Si astfel ne angajam în negarea sinelui sau autoflagelare. Aceasta autoflagelar
e este necesara pentru societate nu-mi pot dezlantui intentiile criminale asupra
bautorilor de cafea-mocha-semi-decofeinizata-cu-frisca-si-lapte. Dar agresivita
tea mea nu dispare, este doar învinsa de autodisciplina. Apoi ma simt prost în legat
ura cu mine însumi, pe drept cuvînt. Daca înmultesti toate aceste lupte interne zilnic
e cu o suta, începi sa vezi de ce Nietzsche a considerat ca ne simtim mereu vinova
ti, macar putin. Istoric vorbind, noi nu am înteles aceasta psihologie complexa a
fost, si înca este, invizibila. Dar aveam sentimente negative despre sinele nostru
, asa ca am dezvoltat o teologie care îi dadea un sens. Dumnezeu este perfect si i
maculat si pur, iar noi sîntem pacatosi, nevrednici, poluam Creatia prin chiar pre
zenta noastra. Conform lui Nietzsche, am avut nevoie de un Dumnezeu ideal pentru
ca aveam nevoie sa fim cruzi cu noi însine, sa ne simtim vinovati. Si aveam nevoi
e sa ne simtim vinovati pentru ca avem instincte care nu pot fi descatusate în ext
erior trebuie sa le reprimam.
Sentimentul propriei insignifiante face înca parte din cultura religioasa occident
ala, dar multi oameni, în mod special cei din centrele urbane multiculturale, sînt m
ai putin religiosi. Înca mai exista oameni care cred ca Dumnezeu îi supravegheaza si
îi judeca, astfel încît sentimentele de vina si indignare morala sînt împletite în ansambl
l teologic traditional. Dar tot mai multi, în clasa de mijloc si mai sus, se autoi
dentifica drept seculari si mai degraba spirituali decît religiosi.
Aspecte apocaliptice în ecologism
Dar aceasta lume seculara trebuie totusi sa gaseasca un sens în propria drama psih
ologica invizibila în special pentru sentimentele de vina si indignare. Ecologismu
l, ca substitut pentru religie, vine ca o vesta de salvare. Argumentul lui Nietz
sche despre Dumnezeul ideal si vina poate capata o forma noua: trebuie sa credem
într-un mediu imaculat pentru ca simtim nevoia sa fim cruzi cu noi însine, ca fiint
e inferioare, si asta pentru ca avem aceste instincte agresive care nu pot fi de
scatusate.
În loc de pacate religioase care ne afecteaza constiinta, avem acum transgresiuni
de genul: apa de la robinet curge în exces, luminile din casa stau prea mult aprin
se, nu reusim sa reciclam si sa utilizam pungi de plastic, în locul celor de hîrtie.
În plus, înca putem beneficia de placerea de a fi mai ortodox decît vecinul (în acest c
az a fi mai verde ) noile erezii includ, de pilda, refuzul de a folosi numai chesti
i organice. Vitriolul, care era rezervat Satanei, poate fi folosit împotriva direc
torilor de corporatii malefici si a soferilor de masini cu consum mare. Ameninta
rile apocaliptice caieste-te sau vei arde în iad au devenit acum: recicleaza sau v
ei arde în gaura de ozon. Este interesant cum ecologismul preia aspectele apocalip
tice din naratiunile religioase traditionale. Ideea ca sfîrsitul este aproape se a
fla în centrul credintei crestine un dus rece necesar pentru a apuca pe calea cea
dreapta. Observam cum multi ecologisti intra într-o panica similara în legatura cu s
chimbarea climatica si încalzirea globala. Avem de asemenea preoti ai noii religii
, cu Al Gore ( Goracolul ) pe post de profet.
Gasim la ecologism chiar si manifestari ale formelor extreme, autoflagelante ale
vinei religioase. Nietzsche spune ca religia a promovat vina la astfel de nivel
uri nevrotice încît unii oameni se simt vinovati si cer îndurare doar pentru ca exista
. Comparati asta cu aparatorii fundamentalisti ai naturii care vor sa se sacrifi
ce pentru copaci si balene. Iar profesori ca mine va pot confirma ca un numar ma
re de studenti cred ca pisicile lor sau alte animale sînt egale fiintelor umane. N
u numai ca membrii generatiei umatoare sînt egalitaristi în ceea ce priveste toate f
ormele de viata, dar se simt adesea groaznic pentru modul în care specia lor a cor
upt si a pîngarit superba simfonie a naturii. Planeta cred ei ar duce-o mai bine f
ara noi. Nu meritam. În aceasta forma extrema nu se urmareste atît reducerea emisiil
or de carbon, cît eliminarea prezentei oamenilor.
Aceste paralele nu încearca sa diminueze cauza ecologista. Trebuie sa facem totul,
rational si în puterea noastra, sa sustinem planeta. Dar avem tendinta de a deven
i nevrotici si exagerat de anxiosi în special cînd ni se spune regulat, prin strateg
ii de marketing ecologiste, ca fiecare dintre noi este responsabil pentru suprav
ietuirea planetei. Povara vinei este prea mare.
Surogate laice pentru vina si indignare
Acelasi grup demografic pentru care religia are putin sau nici un sens (adica al
bii de stînga) este cel mai virulent în a promova tot ce e verde. Este posibil ca ac
esti oameni sa-si investeasca angoasa morala în ecologism pentru ca nu au parte de
campaniile teologice (opozitia fata de casatoria gay, fata de avort etc.) prin
care conservatorii îsi exercita propria lor idignare?
Daca ecologismul este un substitut al religiei un mod de a valida anumite emotii
, ne putem astepta sa gasim si alte surogate laice pentru vina si indignare. Ten
dintele noastre pentru pacat, regret, autoflagelare se observa în obsesiile fata d
e sanatate si exercitiu fizic. Lupta permanenta cu greutatea (ciclul dieta/îngrasa
re) e pe primul loc pe lista de pacate cu care ne luptam. Agresiunea resentiment
ara îsi gaseste loc spre lumea exterioara. Poate ca nu pocnim oamenii în lumea reala
, dar putem orienta agresiunea în lumea televiziunii. Ce ura am simtit cu totii pe
ntru Octomom (n. red. femeia care a nascut opt gemeni prin fertilizare artificia
la, desi nu avea nici un venit) sau Britney. Este o curatare morala. Sau drama m
orala a emisiunii Jon & Kate Plus Eight (n. red. reality show despre o familie c
u opt copii). Acest tip de indignare care era înainte rezervata condamnarilor reli
gioase poate fi vazuta pe micul ecran 24 de ore pe zi. Stirile par a fi editate
sa faciliteze catharsis-ul resentimentului. Talk-show-uri si reality-show-uri pa
r a fi destinate sa extraga furia din noi. Ele reprezinta cealalta parte a manif
estarilor de tip religios pe lînga autoflagelare si vina launtrica, ne face bine s
a ne descatusam agresiunea spre exterior (asemenea gloatei la arderea pe rug a v
rajitoarelor) atîta timp cît este justificata de bunatate, apararea virtutii si a or
todoxiei credintei. Este mai bine sa avem temeri ecologiste, decît sa ne panicam d
e efectele spirituale create de prea multa masturbare. Chiar daca este nevrotic,
ecologismul face totusi bine, pe alocuri. Dar si ecologismul, ca orice alt ism , a
re potential pentru zel, dogmatic si obsesie. Chiar avem nevoie de înca o religie
lipsita de umor? Sa salvam planeta, de acord. Dar sa admitem ca avem o tendinta
naturala spre vina si indignare, putînd astfel sa ne temperam pasiunea la niveluri
rezonabile.
Stephen T. Asma este profesor de filozofie la Columbia College, Chicago. A publi
cat carti precum On Monsters: An Unnatural History of Our Worst Fears (Oxford Un
iversity Press, 2009) si Why I Am a Buddhist (Hampton Roads Publishing Company,
2010). Acest text a aparut în revista americana The Cronicle of Higher Education,
10 ianuarie 2010. Copyright pentru versiunea româneasca: Dilema veche.
traducere de Cristian GHINEA
Madalina SCHIOPU - Între zei si fratii extraterestri
Vreau sa va spun ca am întîlnit frati întru pagînism si desi unii sînt minunati, altii sîn
oarte egoisti! E bine sa ai parte de prietenie si îndrumare, dar jocul de putere t
rebuie sa înceteze! Unul dintre motivele pentru care nu am devenit membra într-o adu
nare este ca multe dintre preotesele pe care le-am întîlnit sînt atît de pline de ele. S
tiu ca trebuie sa te iubesti pe tine însati si sa crezi ca poti deveni zeita, dar
cred ca unii se iau prea în serios. Voua nu vi s-a întîmplat asa ceva?
O tînara membra a forumului wiccantogether.com, creat pentru aderentii la cultul d
e inspiratie pagîna Wicca, îsi exprima primele dezamagiri fata de noua credinta . Wicca
, un amestec de ritualuri pre-crestine si pretentii de învatare a magiei/vrajitori
ei de la initiati, are în prezent peste 100.000 de membri în Statele Unite. În Marea B
ritanie, la ultimul recensamînt, peste 40.000 de oameni s-au declarat pagîni , în special
dintre cei care se considera wiccani si druizi. Au publicatii, adunari, carti d
e initiere si popularizare, scrieri sfinte, comunitati reale sau online, locuri
de rugaciune (Stonehenge candideaza la titlul de Mecca a neo-pagînismului în lumea a
nglo-saxona în lipsa posibilitatilor de pelerinaj, se poate folosi, pentru practic
a religioasa, orice padurice sau colt de natura disponibil). Din secolul al XIX-
lea, în Europa occidentala, crestinismul a început sa dea semne de slabiciune batato
are la ochi. Nu la nivelul unui grup de intelectuali rationalisti, cum se întîmpla pîn
a atunci, ci, pentru prima data, religia traditionala a început sa-si piarda din a
tractie în rîndul oamenilor obisnuiti. Secularizarea a atins în proportie mare întîi taril
e protestante: paradoxal, tocmai din dorinta apropierii mai mari între credincios
si Dumnezeu, prin studiul personal al Scripturilor.

Evolutionismul, popularizat jurnalistic, a devenit parte a culturii de masa. În sfîr

sit, revolutia moravurilor din anii 60 a dat lovitura de gratie cumpatarii si asc
ezei propovaduite de vechea credinta. Iluministii s-au bazat, cu optimism, pe id
eea ca omul, odata eliberat din chingile religiei organizate în biserici, va întruch
ipa idealul lor de ratiune, bun-simt si moderatie. Realitatea nu prea le da drep
tate. Omul european de astazi si extensiile lui americano-australiene pare însetat
de credinta, pe care o cauta pretutindeni. Boom-ul religiilor de inspiratie asi
atica si curentele New Age ar fi un exemplu. Altii, dezorientati, cîta vreme preze
ntul nu le ofera o alternativa, se uita spre ce a ramas: trecutul si viitorul. S
pre zei si extraterestri.
În tarile nordice, curentul nativist a luat forma religiei asatru, numita si odini
sm. Este recunoscuta oficial în cam toate statele scandinave. Credinciosii se pot
casatori conform ritualurilor proprii si, la cerere, pot fi înmormîntati dupa cerint
ele cultului. Ar fi o discutie lunga ce a mai ramas de fapt din vechea credinta
nordica în context contemporan. În orice caz, ea a fost periata prin punctele esenti
ale, inclusiv din punct de vedere corect politic. Astfel, este adeseori prezenta
ta în opozitie cu crestinismul, în defavoarea acestuia. Femeile au fost marginalizat
e în biserica, dar aveau un loc de cinste printre vechii nordici. Biserica a sufer
it de bigotism cronic, urmasii lui Odin propovaduiesc o religie senina. Episoade
le neplacute, atestate istoric, cum ar fi poligamia vikingilor si sacrificiile u
mane, sînt trecute, cu delicatete, sub tacere. Si asa cum arata mesajul tinerei wi
ccane unii aderenti observa ca si în acest caz se formeaza un cler plin de sine si eg
oist , care îndeparteaza credinciosii.
În România, dacismul a fost compromis de elucubratiile protocroniste din epoca Ceauses
cu. În plus, spre deosebire de anglofoni si scandinavi, stim prea putine despre st
ramosii nostri, o cultura periferica si în timpuri stravechi. Ramîne spatiu pentru f
antezie. La Cricau, în judetul Alba, are loc în fiecare vara Festivalul Cetatilor Da
cice. Un fel de Sighisoara dacica, unde tinerii se aduna pentru degustari de vin
, focuri de tabara, muzica folk si diferite sporturi practicate în costumatii de t
arabostes. E limpede: nu se iau în serios (singura exceptie: proiectia filmului Co
lumna, de Sergiu Nicolaescu). Altminteri, admiratorii dacilor se refugiaza pe si
te-uri si bloguri, într-un context mai degraba istoric-nationalist, decît religios.
Cînd trecutul nu convinge, ramîne de exploatat viitorul. Nu divinatile de altadata,
ci posibilii umanoizi perfectionati, mai buni si întelepti, din spatiul cosmic, ca
re ar fi adus primele forme de viata pe planeta. La articolul UFO religions , Wikip
edia listeaza peste 20 de culte si secte. Unii se disting prin continue controve
rse si relatii încordate cu autoritatile, ca raelienii. Cea mai populara este însa b
iserica scientologica, un hibrid între preceptele religioase clasice si credinta în
influenta extraterestrilor asupra speciei noastre. Creatorul ei, un scriitor SF,
afirma, printre altele, ca un anume Xenu, dictator al Confederatiei Galactice,
a adus acum 75 de milioane de ani oameni pe pamînt, în nave spatiale. Strania povest
e nu i-a împiedicat pe actori ca Tom Cruise si John Travolta sa adere la cultul sc
ientologic, cu numerosi membri în diferite tari occidentale. E magulitor sa împartas
esti aceeasi credinta cu celebritatile hollywoodiene.
Chiar Vaticanul a vrut sa se puna la adapost, în cazul în care viitorul va rezerva a
numite surprize la capitolul contacte interplanetare. Dupa o întîlnire cu un grup de
oameni de stiinta, în 2008, directorul (iezuit) al Observatorului Astronomic din
Vatican a afirmat ca eventuala existenta a locuitorilor pe alte planete nu prime
jduieste credinta catolica. Existenta extraterestrilor nu are de ce sa puna în peri
col credinta noastra. Si ei sînt creaturi ale Domnului. Extraterestrul este fratel
e meu a spus el. Cel putin din punct de vedere catolic, lucrurile sînt clare: daca
un nou Galilei va dovedi ca exista într-adevar viata undeva prin spatiul cosmic, d
e data asta el va fi crezut. În schimb, pentru scientologi, ar fi un fel de echiva
lent cosmic al celei de-a doua veniri a lui Mesia. Houston, we have a problem!

Silvia CHITIMIA - Gîlceava la Turnul Babelor

Gîlceava la Turnul Babelor asa s-ar putea numi recenta încurcare a limbilor sau, mai d
egraba, a limbajelor esoteric-spiritualiste, stîrnite în discutiile recente, despre
pîlpîirile flacarii violete. În practica traditionala româneasca, vrajile, facaturile, l
egarile si dezlegarile magice intra în atributia femeilor vîrstnice, a babelor stiut
oare de semne si rosturi, pricepute la susoteli, descîntece si gesturi rituale, de
protectie si paza împotriva demonilor, a facaturilor, deochiului si vrajilor.
Daca ar fi însa întrebate despre flacara violeta , babele ar da din umeri nedumerite sa
u s-ar sfadi între ele, încercînd sa-si dea cu parerea daca e lucru curat sau necurat
cu un asemenea foc vinetiu .
Mai multe informatii despre misterioasa flacara, care nu arde (sîc!), gasim în produ
ctia editoriala din domeniul esoterismului, fiziologiei subtile si bio-energo-te
rapiei. În 2007 si 2009, au aparut doua carti (semnate de Teodor Vasile si Elizabe
th C. Prophet) intitulate Flacara Violeta. În esenta, ele se refera la o energie (
influenta) spirituala, care poate fi vizualizata printr-un flux radiant sau o fl
acara violeta. Meditatia asupra flacarii violete, invocarea acesteia au, se zice
, efecte revitalizante si terapeutice. S-ar parea ca mecanismul ei de actiune po
ate fi comparat cu acela al unui solvent miraculos capabil sa dizolve si sa stearga
rgiile negative acumulate în biocîmpul fiintei umane. Functioneaza mi-am spus mai cev
a decît metoda de a sterge cerneala violeta sau violenta, descrisa de catindatul d
in D ale carnavalului (actul III, scena IV). Întrebat de Iordache daca-l mai doare o
brazul dupa ce a fost stropit de Dama cu vitrion , catindatul raspunde: As! Aia a fo
st cerneala violenta, am cunoscut-o dupa miros, m-a stropit si-n gura; îi cunosc g
ustul; cerneala violenta Stii, la noi la perceptie, cînd pica cerneala pe concept . o
data cu limba! (scoate limba si arata cum linge hîrtia) o sterg .
Asa si flacara violeta! Adevarat vitrion spiritual , sterge raul, eroarea, negativu
l din noi. Oricine, omul cazut , caldicelul sau chiar congelatul postmodern pot invoca
nestingheriti flacara violeta, lasîndu-se învaluiti si purificati de înaltele vibratii
. Si asta fara eforturi prea mari, fara sfîsieri sufletesti sau sejururi îndelungate
, sub Teascul ascezei si al rugaciunii. Invoci flacara violeta si angoasa se top
este în buna stare. Stresul se dizolva în multumire împielitata, plutind pe sapunurile
din baile Spa ale meditatiei, pacii interioare si armoniei cu întreg universul. Îng
erii flacarii violete se aduna în jurul tau. Se vaporizeaza starile negative. O pr
acticanta, meditînd la flacara violeta, s-a vizualizat cum arunca, într-un gigantic r
ug violet , toata mania si ranchiuna adunate într-o luna.
Apropo de rugul violet (si influxurile sale sacre), nici unul din autorii cartil
or despre flacara violeta nu se refera la episodul biblic de pe muntele Horeb, cîn
d lui Moise i s-a aratat lumina dumnezeiasca, cea mai presus de fire, lumina ca
de foc, care ardea, dar nu se mistuia: iar acolo i S-a aratat îngerul Domnului într-o
para de foc, ce iesea dintr-un rug; si a vazut ca rugul ardea, dar nu se mistui
a (Ies. 3,2).
Exista si alte explicatii. Potrivit legendelor, în peninsula Sinai crestea o plant
a care secreta un ulei aromat, volatil si usor inflamabil. Planta fiind chiar Ru
gul sau Tufa lui Moise. În orele caniculare, tufisul ardea cu flacara violeta (cf.
Curiozitati de ieri si de azi, între legenda si realitate, Editura Epigraf, 2007).
În opinia noastra, flacara violeta care a stîrnit vîrtejul gîlcevilor pare sa tîsneasca nu
dintr-un rug dumnezeiesc, ci mai degraba din clocotitoarea ulcica plina cu ghiv
eciul spiritualitatii New Age. Adica al unei religiozitati neopagîne si panteiste
etalînd, într-un spectaculos bazar sincretist, elemente de budism tibetan, yoga, isi
hasm, Cabala ebraica, gnosticism etc. Totul însa departe de fervoarea si profunzim
ea cu care adeptii acestor traditii vechi rascoleau odinioara nisipul fierbinte
al întrebarilor fundamentale despre Dumnezeu, om, creatie si mîntuire.
În opinia lui Bruno Würtz, spiritualitatea New Age are cîteva trasaturi distincte:
1) depersonalizarea lui Dumnezeu; 2) divinizarea panteista a omului; 3) mîntuirea
personala prin tehnici de meditatie si ritualuri de dobîndire a starii de iluminar
e.
În viziunea neognostica new age-ista, omul dispune de un potential spiritual bloca
t, care poate fi activat prin meditatie, iar cunoasterea (gnosa) careia iluminar
ea îi dadea acces, capata aspect mîntuitor. Putem considera New Age-ul spune Würtz ca
pe o spiritualitate si miscare sociala cu aspect soteriologic. Numai buna pentru
vremuri crepusculare, de criza am adauga noi. Iata de unde apar, asadar, Apostol
ii în odajdii violete . Multimea pare toata violeta / Orasul tot e violet ca sa citam
versurile din Amurgul violet al lui George Bacovia, deloc new age-ist, dar subtil
vizionar. Marea provocare ne vine de la autorul Iluminarilor Arthur Rimbaud. Ve
rsurile din finalul celebrului sau poem Vocale ne pun pe gînduri: O, trîmbita suprema t
ipînd ciudate plîngeri, / Tacere traversata de mii de Lumi si Îngeri: O, sfînt Oméga, raza
violeta-n Ochii Sai! .
Pas de mai zice ceva. Pîna si gîlceava de la Turnul Babelor se opreste rusinata. Fîlfîie
pe lume, violetul vorba lui Bacovia. Cît despre influentele de ordin subtil, dimens
iunile esoterice si planurile invizibile ale realitatii, ele se refuza, prin def
initie, volutelor, oricît de seducatoare, ale unui discurs profan. Precum am putea
spune abordarea unor probleme de neurochirurgie la o dezbatere între instalatori
si mecanici de locomotiva.
Silvia Chitimia este etnolog, scriitor.

Religiozitatea confuza interviu cu Anca MANOLESCU

Asistam astazi, în lume, nu doar în România, la o gama larga de manifestari spirituale
care nu au structura religiilor clasice, dar împrumuta elemente de la acestea. Re
cent, am avut scandalul cu flacara violeta în România. Exista reviste si dezbateri d
espre feng-shui. New Age este înca la moda. Gazduim în acest numar o dezbatere plecînd
de la existenta unor pattern-uri spiritual-religioase în miscarea ecologista. Ace
st gen de experienta cvasi-religioasa, fara a se declara ca atare, vi se pare a
fi ceva ce tine de modernitate sau astfel de curente au existat si înainte?
Tema osmozei om-natura exista în traditiile cele mai respectabile. Daoismul, din c
are noua religiozitate face împrumuturi, mizeaza pe intrarea omului într-un ritm comun
cu cel al naturii: apa-stînca, umbra-lumina, stabilitate-dinamica. Dar natura nu
este aici decît manifestarea unui principiu transcendent, al lui Dao care nu poate
fi rostit , care desfasoara, prin jocul polarelor yin si yang, entitatile lumii. A
contempla în natura si în fiinta umana nenumaratele întrupari ale acestui joc de comp
lementare metafizice are ca rost ultim înradacinarea în Dao, vidul care absoarbe pol
icromia lumii. În crestinism, starea paradiziaca e simbolizata de convivialitatea
dintre om si fiare într-o natura aurorala. Se spune ca unii eroi ai pustiei au rea
lizat-o, dar ea e numai produsul secund, derivat, simbolic al contemplatiei lor,
al convivialitatii lor cu Dumnezeu. Sfîntul Francisc a intonat convingator aceast
a dubla convivialitate si ierarhia ei.
Caracteristica noilor miscari religioase e platitudinea, insensibilitatea fata de
ierarhia realului. Inerte metafizic, ele tin într-adevar de religiozitate, nu de r
eligie. Tin de un anumit tip de modernitate, unul care nu mai poate concepe sacr
ul decît în regimul lumii si fabrica un sacru orizontal : de vreme ce critica societate
a (de tip occidental), ele alearga spre celalalt aspect al lumii, spre o natura
pe care o sacralizeaza sau chiar o deifica. Dar mentalitatea lor nu e mai putin
pozitivista decît cea pe care o combat: pentru ele, realitatile spirituale se redu
c la simple epifenomene ale psi-hicului si ale unui cosmos material. Alteritatea
radicala o reprezinta, pentru ele, posibilele civilizatii extraterestre. În gener
e, o noua religie apare într-un mediu unde comertul cu transcendenta e de la sine în
teles, dar ea propune un mod nou de pozitionare fata de absolut. Noile miscari r
eligioase, aparute în a doua parte a secolului al XX-lea (mistica hippie, New Age,
ecologia profunda etc.) nu s-au nascut ca reactie fata de o religie, într-un medi
u religios. S-au nascut din opozitia, în parte legitima, fata de excesele unor tra
saturi proprii civilizatiei moderne. Dar opozitia aceasta si-a minat dintru începu
t pertinenta, dat fiind ca:
a) absolutizeaza trasaturile combatute; b) da sens mistic ori mesianic valorilor p
e care întelege sa le opuna acestor trasaturi, producînd astfel un sacru de acelasi
ordin cu ele; c) preia, din diferite traditii, în genere extra-europene, elemente
care, desprinse din logica interna a traditiilor în cauza, servesc la prepararea u
nui cocteil cu pretentii spirituale, dar care nu e decît o religiozitate confuza,
daca nu cumva inversata.
Starea de natura si individualismul
Ce anume declanseaza acest tip de religiozitate?
Noua religiozitate predica spontaneitatea, întoarcerea la o stare de natura , respect
ul religios fata de Gaia. Or, în ciuda, spontaneitatii si a opozitiei fata de sistem
e (constrîngatoare), ea practica o gîndire simplist-sistematica. Pentru ea, totul în l
umea occidentala se înlantuie într-un dispozitiv al represiunii: dincolo de tehnolog
ie, de imperialism, de mercantilism, stiinta produsa de rationalismul occidental
este represiva fiindca ar împiedica dezvoltarea celorlalte aspecte ale umanului;
religia crestina este represiva si îndreptateste, macar în parte, jaful cosmic organ
izat, fiindca vorbeste despre un Dumnezeu atotputernic (masculin), care spune pe
rechii umane originare: umpleti si supuneti pamîntul . Aceasta e teza lui Lynn White,
în vreme ce Eugen Drewermann considera ca optica vechi-testamentara asupra naturi
i ar fi permis exploatarea celei din urma. Rolul transfigurator pe care omul e m
enit sa-l asume, în ambele religii, fata de întreaga fire devine un post de vechil c
inic, mandatat chiar de stapînul lui (nu se întelege de ce) sa-i distruga opera.
O alta marca moderna a acestor miscari este individualismul. Alergici fata de or
ice doctrina bine constituita perceputa drept constrîngatoare , adeptii lor exalta li
bertatea individului de a-si alege/descoperi singur calea, combinînd ingrediente d
in oferta spiritualitatilor si a religiilor. Libertatea e conceputa ca un triumf
al preferintelor si al constructelor particulare ( get free from creeds ). Experien
ta individului, trairea unor fenomene paranormale, care, la limita, ar pune cons
tiinta subiectului în contact cu o constiinta cosmica : iata ce are importanta capita
la. Experienta aceasta e socotita o valoare în sine (ceea ce tine de prestigiul mo
dern al experimentului) si se realizeaza prin simple tehnici psiho-corporale (yo
ga detasata de doctrina ei metafizica, meditatie, dans). Ideea ca poti obtine el
iberarea spirituala lucrînd doar cu date din domeniul psiho-fizic e foarte stranie
.
Aura mistico-stiintifica
Raspund aceste experiente unor nevoi universal umane? Sînt noi forme de spiritism,
tarot, vrajitorie îmbracate într-o forma rationalist-stiintifica? Întreb asta pentru
ca multe dintre ele pretind un substrat stiintific, aduc argumente care îmbraca o
forma stiintifica, formele vechi nu pretindeau asa ceva.
Unul dintre evenimentele fondatoare pentru mistica hippie a fost de tip stiintif
ic: studiul utilizarii drogului în practicile religioase mexicane si cercetarile a
doi psihologi, profesori la Harvard, privind utilizarea medicala a drogului. Da
r ceea ce, în primul caz, era inclus într-o traditie, un simbolism si o comunitate r
eligioase a fost transformat de Leary si Alpert într-o experienta predicata unor i
ndivizi occidentali ignoranti ori insensibili fata de cultura spirituala a mediu
lui lor. Psihologul s-a transformat în parapsiholog (o cariera prospera, care atin
ge chiar performante electorale) si în guru. El preia tehnici corporale, detasate
de complexul religios caruia îi slujeau, si le da o aura mistico-stiintifica. Noua
religiozitate îsi priveste lipsa de sensibilitate fata de transcendent ca pe o ex
celenta, ca pe un steag identitar. Pe lînga faptul ca denunta distanta moderna între
om si natura ori cunoasterea segmentata produsa de stiinta, ea predica o concep
tie monista asupra realului, în opozitie cu distanta ontologica dintre divin si lu
me pe care o sustin monoteismele. Pentru noua religiozitate, realul e dintr-o si
ngura bucata, nu admite un dincolo absolut; e strabatut doar de energii , forte ment
ale , fluide misterioase în cvasi-continuitate cu materia grosiera pe care initiatii
le pot manipula cu usurinta si cu o rigoare tehnica. Hermetismul antic, magia r
enascentista mizau pe corespondente si pe rezonante între diversele niveluri ale r
ealului, nu pe un determinism de tip cvasi-material. Monismul noii religiozitati
pretinde sa construiasca o continuitate între religie, magie si stiinta într-un ori
zont naturalist, daca nu cumva materialist.
Avatarul lui Cameron: o rasturnare de sens
Cum se împaca aceasta noua spiritualitate cu religiile consacrate? Repeta tiparele
de acolo?
E propriu noilor miscari religioase sa împrumute piese sau tipare detasate din diver
se traditii si sa le refoloseasca sincretic, pentru a construi o varianta person
ala de religiozitate. Dar, sustrase spiritului lor de origine, aceste materiale
devin foarte usor purtatoarele unui sens deviat. Un exemplu e filmul lui James C
ameron. El rastoarna pur si simplu sensul pe care notiunea de avatar îl are în traditi
ile Indiei: cea de coborîre într-o forma sensibila a lui Vishnu, el însusi doar un aspec
t al Principiului suprem, anume aspectul generator si sustinator al ciclurilor d
e existenta. Cînd, în Bhagavad-Gîtâ, Krishna i se reveleaza lui Arjuna drept avatar, el îi
indica dubla lui conditie: desi sînt nenascut, etern din fire, Stapînul divin al fii
ntelor... ori de cîte ori Legea slabeste..., eu ma creez (cu trup) (trad. S. Al-Geo
rge). Rostul omului este el însusi dublu: în lume, trebuie sa faptuiasca potrivit me
nirii proprii, cuprinse în Legea universala; prin cunoastere, ajunge sa priveasca în
treaga manifestare din punctul de vedere al Principiului, pentru care ea este do
ar iluzie. Avatarul indica ruptura acuta de nivel între realitatea relativa a lumi
i si realitatea suprema. În filmul lui Cameron, avatar devine un dublu corporal, obt
inut prin inginerie genetica si controlat informatic, al pamînteanului plecat sa s
tudieze/exploateze/ distruga alte planete si culturi. Nu e vorba despre tensiune
a între realitate absoluta si contingent, ci de ciocnirea civilizatiilor. Avatarul
imaginat de Cameron nu e o întrupare a divinului care sa-ti dezvaluie iluzia nece
sara a contingentului; dimpotriva, în al sau happy-end, productia cameroniana îl fac
e sa se stabileasca eroic, dar conformist în starea unei civilizatii naturale . E cur
ios, în trecere fie spus, ca idealul fraternizarii cu natura e pledat în acest film
printr-o explozie de tehnologie, cu o baterie obeza de mijloace artificiale (pro
cesare pe calculator a miscarii, imagini de sinteza, format 3D).
Cum vi se pare ca se raporteaza Biserica, mai ales cea ortodoxa, la aceste curen
te?
Crestinismul, cel rasaritean în special, e sensibil la tema cosmosului ca mediu pr
in care poate fi contemplata întelepciunea lui Dumnezeu, un mediu la a carui trans
figurare omul este menit sa participe. Ca atare, toate Bisericile crestine susti
n, din ratiuni spirituale, temele ecologiei. Dar, în ecologia radicala, ele vad o d
eriva care situeaza natura deasupra omului (Papa Benedict al XVI-lea). Patriarhul
Daniel caracteriza noua religiozitate, în general, ca pe un fenomen al seculariza
rii, cea din urma încercînd sa produca din interiorul secolului propria spiritualitat
, de tip difuz si haotic. Ca si cercetatorii fenomenului, el mentiona banalitate
a beneficiilor sperate de majoritatea adeptilor la aceste miscari: succes în socie
tate, confort psiho-fizic, ghicirea viitorului. Exista si pozitia care vede în noi
le miscari religioase o resurgenta în conditiile modernitatii tîrzii a ceea ce Parin
tii Bisericii din primele veacuri au combatut, considerînd a fi conceptii pagîne , pant
eiste, înclinate spre magie.

Anca Manolescu este doctor în filozofie, specialista în antropologie religioasa si în

studiul comparat al religiilor. Cea mai recenta carte a sa este Europa si întîlnirea
religiilor, Editura Polirom, 2005.
a consemnat Cristian GHINEA