P. 1
BAZELE ECONOMIEI 2010

BAZELE ECONOMIEI 2010

|Views: 414|Likes:

More info:

Published by: Iulian Catalin Zoica on Feb 08, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/25/2014

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI FACULTATEA DE ŞTIINŢE

Lector univ. dr. ALINA FLEŞER

BAZELE ECONOMIEI

PETROŞANI, 2010

CAPITOLUL I ECONOMIA – FORMĂ A ACŢIUNII UMANE. RAPORTUL NEVOI - RESURSE Obiectul de studiu al ştiinţei economice vizează comportamentul uman în activitatea de alocare a resurselor limitate pentru a asigura satisfacerea nevoilor variate şi nelimitate. Ştiinţa economică studiază modul în care ne decidem să folosim resursele rare cu întrebuinţări alternative în vederea realizării obiectivului propus. Nevoile umane Nevoile umane sunt preferinţe, dorinţe, resimţiri, aşteptări ale oamenilor de a avea, de a fi, de a şti şi de a crede, respectiv de a-şi însuşi bunuri, toate acestea fiind condiţionate şi devenind efective în funcţie de nivelul dezvoltării economico-sociale (condiţionare obiectivă) şi de nivelul de dezvoltare a individului (condiţionare subiectivă). Clasificarea nevoilor În funcţie de cele trei dimensiuni ale fiinţei umane (biologică, socială şi raţională) nevoile se grupează în fiziologice (somatice), sociale, raţionale, spiritualpsihologice.
 Nevoile fiziologice sunt primele resimţite de oameni şi sunt inerente

fiecăruia dintre ei: hrana, aer, îmbrăcăminte, apa, căldura.
 Nevoile sociale, de grup sunt cele resimţite de oameni ca membrii ai

diferitelor socio – grupuri şi care pot fi satisfăcute numai prin acţiunea lor conjugată.
 Nevoile raţionale, spiritual-psihologice, decurg din trăsăturile interioare

ale oamenilor şi devin deosebit de importante pe măsura progresului în instruire, în relaţiile morale, ele presupunând raţionalitate, gândire şi viaţă spirituală superioară. În funcţie de gradul dezvoltării economice şi de nivelul culturii şi civilizaţiei, nevoile pot fi:  de bază sau inferioare;  complexe sau superioare.

Nevoile umane (şi interesele economice) se caracterizează prin anumite trăsături. Trăsăturile nevoilor:
 Nevoile sunt nelimitate ca număr (apariţia de noi trebuinţe pe măsura

satisfacerii celor vechi şi în continuarea lor) ;
 Sunt limitate în capacitate (satisfacerea unei anumite nevoi presupune

consumarea unei cantităţi date dintr-un bun ceea ce face ca intensitatea resimţirii unei nevoi să scadă);
 Nevoile oamenilor sunt concurente (unele nevoi se extind în detrimentul

altora, se înlocuiesc, se substituie între ele) ;
 Nevoile sunt complementare (adică evoluează în sensuri identice)  Orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere.

Nevoile umane constituie motorul întregii activităţi social-economice. Orice fiinţa umană pentru a trai şi a se dezvolta, împrumută din natură elemente utile pe care le transformă şi le înmulţeşte. Transformate în mobiluri ale activităţii sociale nevoile devin interese. Interesele economice reprezintă acele nevoi umane înţelese (conştientizate) şi devenite - scopuri directe sau indirecte, imediate sau îndepărtate – ale luptei oamenilor pentru existenţă, ale confruntării şi cooperării lor în vederea dobândirii bunurilor necesare satisfacerii nevoilor. În funcţie de nivelul la care se manifestă şi de modul lor de exprimare, interesele economice se grupează în:  personale;  de grup;  generale. Resursele economice Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor pe care omul le foloseşte în activitatea sa pentru a-şi satisface nevoile; resursele reprezintă suportul consumului. Din punct de vedere cantitativ, structural şi calitativ, resursele pot fi împărţite astfel:

 Resurse naturale - sursa satisfacerii celei mai mari părţi a nevoilor umane

este natura;
 Resurse umane - ce au ca rol desprinderea resurselor naturale din mediul

lor în vederea folosirii ;
 Resurse informaţionale, folosite în scopuri de cunoaştere, decizie sau

acţiune ; Din punct de vedere al prelucrării, resursele se împart în:
• •

Resurse primare sau originare ce cuprind resursele naturale împreună cu potenţialul demografic Resurse derivate formate pe baza resurselor primare şi, care potenţează eficienţa cu care sunt utilizate toate resursele.

Principala trăsătură a resurselor o reprezintă caracterul lor relativ limitat în raport cu nevoile care sunt nelimitate şi în continuă diversificare. . TEST DE AUTOEVALUARE 1. Definiţi nevoile umane şi resursele economice. 2. Arătaţi cum se clasifică nevoile umane şi care sunt principalele caracteristici ale acestora? 3. Menţionaţi care sunt sectoarele economice şi ce cuprind ele?
4. Diversificarea nevoilor:

a) are o condiţionare exclusiv obiectivă; b) are o condiţionare exclusiv subiectivă; c) este condiţionată atât obiectiv cât şi subiectiv; d) este condiţionată de sistemul politic existent. 5. Ce înseamnă că resursele sunt limitate? a) scad permanent; b) sunt insuficiente în raport cu nevoile; c) cresc mai încet decât nevoile; d) sunt neregenerabile. 6. a) Care din enunţurile de mai jos exprimă obiectul de studiu al ştiinţei economice? relaţiile dintre oameni şi nevoile generate de activităţile economice;

d) pozitive şi negative. b) voinţă. Care din următoarele clasificări ale resurselor sunt corecte? a) naturale şi primare. 8. Interesele pot fi definite ca: a) dorinţe ale indivizilor. 7. 9. politicile specifice statelor lumii. d) maximizarea efectelor utile prin minimizarea eforturilor. grupurilor sociale sau comunităţii sociale în ansamblul său. d) raporturi între oameni ce determină o anumită activitate legată de acoperirea unor nevoi. c) pentru că resursele cresc odată cu nevoile. c) simpatie. în activitatea economică. Raporturile dintre oamenii care participă la activitatea economică au anumite motivaţii. De ce este necesară utilizarea raţională a resurselor? a) pentru că resursele se scumpesc. b) minimizarea efectelor utile prin maximizarea consumului de resurse. d) pentru că resursele nu cresc odată cu nevoile. înseamnă: a) asigurarea tuturor bunurilor şi serviciilor de care au nevoie oamenii. 11. b) primare şi derivate. c) minimizarea costurilor de producţie. 10. Raţionalitate. . c) limitate şi nelimitate.b) c) d) finalitatea activităţii umane. b) pentru că resursele sunt limitate şi rare. Marcaţi în lista de mai jos pe cele corespunzătoare: a) dorinţă. d) interese. c) acţiuni umane. b) raporturi între oameni. comportamentul uman în activitatea de alocare a resurselor limitate pentru a asigura satisfacerea nevoilor variate şi nelimitate.

Bunurile economice pot fi produse pentru autoconsum şi bunuri produse pentru schimb (pentru piaţă). simplitatea uneltelor de muncă. de schimb monetar). Trăsături ale economiei naturale: 1. . Acestea pot fi bunuri libere şi bunuri economice. Bunurile libere sunt bunuri care intră în consum în mod gratuit datorită structurii lor (aerul. Economia naturală. sol. inclusiv monedă. Satisfacerea nevoilor umane se realizează fie prin producţie proprie. Economia de schimb Satisfacerea trebuinţelor presupune consumul de bunuri. sex etc. obţinute prin intermediul schimbului. 4. Schimbul înseamnă înstrăinarea rezultatelor propriei activităţi.CAPITOLUL II ECONOMIA DE PIAŢĂ CONTEMPORANĂ 2. Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. producându-se astfel cea mai mare parte a bunurilor necesare satisfacerii nevoilor. primind în contraprestaţie alte bunuri necesare. preponderenţa activităţii agricole.1. Economia naturală reprezintă aceea formă de organizare şi desfăşurare a activităţii economice în care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele propriei activităţi. fără a se apela la schimb. Bunurile economice sunt acele bunuri care se obţin prin consumul de factori de producţie şi care sunt limitate şi rare în raport cu nevoile. diviziunea muncii are caracter natural. 3. soarele. caracter închis al economiei. lumina naturală) sau datorită imposibilităţii înstrăinării lor din considerente tehnice sau morale. Celor două modalităţi de satisfacere a nevoilor le corespund două forme diferite de organizare şi desfăşurare a activităţii economice: economia naturală şi economia de schimb (de mărfuri. în funcţie de factorii de climă. 2. vârstă. asigurată de confecţionarea lor pe cale manual –naturală. prin autoconsum. fie apelând la produsele altora. orientată spre autoconsum.

5. 6. pe teoria avantajului relativ (comparativ). întâmplarea. obţinând în schimbul lor altele. cât. Economia de schimb reprezintă forma universală de organizare şi funcţionare a activităţii economice în lumea contemporană. pământul este principalul factor de producţie Economia de schimb desemnează aceea forma de organizare şi desfăşurare a activităţii economice în care agenţii economici produc bunuri în vederea vânzării. şi în profil teritorial (zonal). 3. ce. furnizează informaţii necesare în legătură cu ce să se . experienţa ş. Specializarea agenţilor economici într-un domeniu concret poate avea numeroase determinări: tradiţia. caracteristic economiei naturale. ponderea scăzută a schimbului. Baza ei o constituie proprietatea privată. Pe măsura constituirii ştiinţei economice s-a demonstrat ca specializarea unui agent economic într-un domeniu sau altul de activitate are la bază interesul economic. Autonomia este fundamentată pe interesul agentului economic. Aceasta înseamnă că deciziile de specializare se întemeiază. pe activităţi. cum şi când să producă şi în ce condiţii să participe la schimb.a. economia de schimb are la bază diviziunea socială a muncii care determină producători specializaţi pe profesii. Un agent economic dispune de un avantaj relativ în raport cu alţii dacă obţine un anumit bun cu un cost de oportunitate mai mic în raport cu al celorlalţi. obişnuinţa. ea mediază între producători şi consumatori. Spre deosebire de producătorul „universal”. Fiecare producător decide. avantajul obţinut dintr-o activitate în raport cu alta. Specializarea producătorilor în obţinerea anumitor bunuri. Autonomia şi independenţa agenţilor economici. ea fiind izvorâtă din proprietate şi realizându-se în modalităţi diferite în raport de o formă sau alta de proprietate. Prin cost de oportunitate se înţelege preţuirea pe care un agent economic o acordă şanselor la care renunţă atunci când face o alegere. în funcţie de interesele şi posibilităţile pe care le are. necesare satisfacerii trebuinţelor. conştient sau intuitiv. Piaţa devine instituţia centrală în jurul căreia gravitează întreaga viaţă economică. Activitatea economică gravitează în jurul pieţei. Trăsături ale economiei de schimb: 1. 2.

şi tranzacţii bilaterale – constau în mişcări reciproce. în care ponderea principală o deţine proprietatea privată. costul producerii lor fiind suportat de comunitate. cât şi cum să se consume. cum ar fi: donaţii. Economia de piaţă Economia de piaţă este acea formă modernă de organizare a activităţii economice în cadrul căreia întreprinzătorii acţionează în mod liber. Economia de piaţă are o existenţă istorică relativ redusă. 5. Bunurile pot ajunge de la producător la consumator fie ca bunuri marfare – făcând obiectul actelor de vânzare-cumpărare. cum. . taxe etc. Aceasta se concretizează în folosirea monedei în toate actele economice şi relevă importanţa deosebită pe care o au banii în cadrul schimburilor economice. Preţul se formează liber pe baza raportului dintre cerere şi ofertă. 4. În prezent. autonom şi raţional. Dezvoltarea tehnologiilor moderne de fabricaţie. Monetizarea economiei. impozite. Bunurile îmbracă forma de marfă. fie ca bunuri nonmarfare – situaţie în care consumatorul le obţine gratuit. Se disting două tipuri de tranzacţii: tranzacţii unilaterale . Relaţiile dintre agenţii economici se desfăşoară sub forma tranzacţiilor bilaterale de piaţă în cadrul cărora fiecare agent economic îşi urmăreşte propriul interes. făcând posibilă valorificarea eficientă a resurselor existente în vederea satisfacerii nevoilor nelimitate şi în continuă diversificare. Piaţa este principalul reglator al activităţii economice.2. Începuturile ei au fost marcate de apariţia capitalismului în Europa Occidentală. 6. cât şi pentru cine să se producă. Trăsături ale economiei de piaţă: 1. 2. 3. dar şi. 5.producă.reprezintă mişcări univoce de bunuri. Pluralismul formelor de proprietate. 4. aproximativ o pătrime din populaţia globului trăieşte în ţări cu economie modernă de piaţă. biunivoce de bunuri între doi agenţi economici. Intervenţia statului în activitatea economică este limitată 6. Fluxurile dintre agenţii economici se concretizează în tranzacţii bilaterale de piaţă. 2. subvenţii.

. dreptul de utilizare. dreptul de a se folosi de dobânda unui împrumut). relaţii ce determină o anumită manifestare a personalităţii umane. întemeiate în special. subiectul proprietăţii . mai multora sau a tuturor atributelor proprietăţii: - dreptul de posesiune. Economiile moderne sunt structurate şi funcţionează ca economii de piaţă. dreptul de dispoziţie al bunurilor se concretizează în dreptul de gestionare şi administrare a acestora. prin care individul ca subiect al proprietăţii. Agenţii economici Proprietatea reflectă ansamblul relaţiilor sociale fundamentate istoric şi reglementate juridic în legătură cu însuşirea şi stăpânirea de către oameni a bunurilor economice. Libertatea economică îşi găseşte materializarea în manifestarea iniţiativei agenţilor economici în calitate de proprietari şi întreprinzători. iar preţul este cel mai important instrument de reglare a accesului diferitelor persoane sau grupuri la bunurile economice. respectiv dreptul de a dispune de bunurile economice. îşi realizează interesele economice şi îşi satisface trebuinţele în continuă diversificare. în calitatea lor de agenţi economici autonomi. Creşterea rolului băncilor. - - Proprietatea se prezintă sub forma unităţii şi intercondiţionării a două componente: obiectul proprietăţii – constituit din bunurile economice şi. Categoria de libertate economică reprezintă posibilitatea acţiunii economice bazate pe iniţiativă şi eficienţă. dreptul de uzufruct. instituţiilor financiare şi de asigurări. Proprietatea şi libertatea economică. 2.7. pe proprietatea privată. cererea şi oferta determină principiile de stabilire a priorităţilor economice. în scopul realizării de bunuri şi servicii prin angajarea în mod liber în actele de schimb. în asociaţii şi societăţi comerciale. adică dreptul asupra veniturilor aduse de bunurile proprii (de exemplu.3. Dreptul de proprietate presupune exercitarea unuia. de folosire a bunurilor.reprezentat de persoanele fizice şi/sau juridice. a metodelor de organizare şi producere.

reprezentaţi de instituţii financiare şi de credit. străinătatea (exteriorul) reprezentând agenţii aparţinând altor economii naţionale. agenţi financiari.Agenţii economici reprezintă persoane sau grupuri de persoane fizice şi/sau juridice care participă la viaţa economică şi care au funcţii şi comportamente asemănătoare în cadrul acesteia. agenţi economici interni . 2. Din punct de vedere al funcţiilor economice îndeplinite (tipologie ce stă la baza sistemelor de evidenţă statistică a conturilor naţionale): agenţi producători de bunuri si servicii de natura firmelor.nenaţionali 2.naţionali . 4. specializarea producătorilor pe tipuri de activităţi. administraţiile. Din punct de vedere al spaţiului economic: 1. creşterea eficienţei autoconsumului. Definiţi economia naturală şi menţionaţi principalele sale trăsături. agenţi consumatori de natura gospodăriilor (menajelor). B. Ce reprezintă proprietatea şi care sunt principalele atribute ale acesteia? 5. agenţi economici externi. Diviziunea muncii înseamnă: a) constituirea agenţilor economici în firme. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Dreptul de proprietate constă în: . Care sunt agenţii economici grupaţi din punct de vedere al funcţiilor economice îndeplinite? 6. Definiţi economia de piaţă şi menţionaţi principalele sale trăsături. Definiţi economia de schimb şi menţionaţi principalele sale trăsături. diferenţierea factorilor de decizie în raport cu cei de execuţie. Agenţii economici pot fi grupaţi : A. companii şi societăţi comerciale. 3. b) c) d) 7.

Care din următoarele bunuri îmbracă forma de marfă: a) bunurile pe care le consumă producătorii lor. utiliza şi dispune de bunuri. dreptul la muncă. lipsa constrângerilor impuse de concurenţă. economice. b) libertatea de acţiune a agenţilor economici. scutirea agenţilor economici de obligaţiile impuse de stat. d) bunurile moştenite.a) b) c) economice. moştenire. 12. a) b) c) d) 10. d) libertatea preţului. vânzare-cumpărare. politice şi culturale. dreptul asupra veniturilor aduse de bunurile proprii. dreptul de a interzice altora utilizarea bunurilor proprii. la concediu de odihnă. dreptul de a le lăsa moştenire. c) dominaţia proprietăţii publice. la plata unui salariu. d) uzufruct. 8. Care din elementele de mai jos nu caracterizează economia de piaţă? a) pluralismul formelor de proprietate. libertatea de a munci şi de a-şi asuma riscurile iniţierii unei activităţi dreptul de a poseda. 11. precum şi dreptul de Dreptul de uzufruct este: dreptul de a utiliza bunuri. c) bunurile care fac obiectul unei donaţii. libertatea unui agent economic de a-şi consuma venitul după cum crede de cuviinţă. rezultat al comportamentului agenţilor economici. a) b) c) d) . a) b) totalitatea drepturilor civile. la pensie. Libera iniţiativă înseamnă: dreptul agenţilor economici de a acţiona conform propriilor interese. b) bunurile care trec de la producător la consumator printr-o contraprestaţie economică. 13. arendare. Înstrăinarea totalităţii atributelor proprietăţii nu poate avea loc prin: donaţie. Care din activităţile enumerate mai jos sunt specifice economiei naturale: c) d) 9.

cât şi în ţările dezvoltate. 15.a) activităţile prin care sunt produse bunuri economice destinate schimbului. d) eficienţa economică ridicată. c) activităţile prin care nevoile sunt satisfăcute prin consumul direct de bunuri obţinute. 14. ci prin activitate proprie. c) numai la nivel naţional. c) preţul – ca cel mai important instrument de reglare a accesului la bunurile economice. b) activităţile care cunosc cea mai mare răspândire atât în ţările slab dezvoltate. b) prin asocierea proprietăţii publice şi cooperatiste. Proprietatea mixtă se constituie: a) prin asocierea proprietăţii individuale şi asociative. . b) cererea şi oferta determină principiile de stabilire a priorităţilor economice. d) activităţile în cadrul cărora toate trebuinţele sunt satisfăcute apelându-se la schimbul de produse. nu prin schimb. Pe ce se întemeiază economia modernă de piaţă? a) proprietatea privată. d) prin asocierea proprietăţii private şi a celei publice.

totalitatea elementelor de intrare în procesul de producţie. Munca Munca reprezintă activitatea specific umană desfăşurata în scopul obţinerii de bunuri economice. capitalul. capacitatea de efort. natura. în această viziune.CAPITOLUL III SISTEMUL FACTORILOR DE PRODUCŢIE Punctul de plecare în analiza factorilor de producţie îl constituie resursele economice. 3. Asemenea abilităţi sunt forţa fizică. în sensul că ea este intrinsec asociată personalităţii prestatorului ei. Munca se manifesta numai ca factor de producţie în stare activă. adică ansamblul mijloacelor disponibile şi posibil de a fi valorificate în vederea producerii de bunuri materiale şi prestării de servicii. Resursa care generează acest flux se referă la ansamblul de abilităţi fizice şi intelectuale care fac posibilă prestarea unei anumite munci. Factorii de producţie reprezintă. conceptul de factor de producţie cuprinde totalitatea elementelor care participă la producerea de bunuri şi servicii. 2. au la origine resurse tangibile (vizibile) care pot fi cuantificate direct şi pot fi gestionate sub formele lor alternative de stocuri şi fluxuri. Munca este un factor de producţie originar. neputând fi creată sau reprodusă artificial şi nici disociata de persoana prestatorului. cunoştinţele profesionale. informaţia. experienţa de producţie. neo-factorii: tehnologiile. ceea ce se reflectă şi în denumirea atribuită lor în limba engleza. Factori de producţie tradiţionali (clasici): munca. utilizării şi consumării lor. Tipologia factorilor de producţie: 1. Astfel. abilitatea întreprinzătorului. Raportată la scara timpului. si anume “input”. îşi au originea în resursele intangibile (invizibile). îndemânarea.1. Caracterizarea generală a factorilor de producţie clasici I. Resursele se transformă în factori de producţie numai în măsura atragerii. munca apare ca . Factori netradiţionali.

II. sunt reproduse de natura întrun ritm inferior celui al creşterii nevoii de a le consuma. forma sa de existenţă este una materială.). trebuie să se intervină la nivelul abilităţilor şi/sau motivaţiei în muncă ale celui vizat. capital social. În prezent. Dimensiunea calitativă a factorului natural vizează acele atribute intrinseci ale unei resurse primare care o fac proprie utilizării productive. Multe dintre resursele primare sunt epuizabile. . la gradul său de calificare şi experienţa de producţie. puterea calorică a unei tone de combustibil etc. Capitalul În calitate de factor de producţie. prestaţia de muncă este ireversibilă. - Dimensiunea cantitativă a factorului natural al producţiei se referă la volumul în care o rezervă naturală sau alta este atrasă efectiv în circuitul economic. Pentru a ameliora anumite caracteristici ale muncii prestate de o persoană. Dimensiunea calitativă a factorului muncă se referă la specializarea profesională proprie fiecărui prestator de muncă. Munca reprezintă un factor de producţie activ si dinamizator. producţia pe cap de animal. iar altele. III. la nivelul său de productivitate. se folosesc mai multe noţiuni legate de capital: capital real. capitalul reprezintă categoria bunurilor produse şi utilizate în scopul producerii altor bunuri economice. de tipul substanţei. Dimensiunea cantitativă a factorului munca se referă la volumul de muncă de o anumită natură prestat într-un proces de producţie dat. Natura Factorul natural al producţiei se refera la toate resursele brute din natură care sunt folosite la producerea bunurilor economice. după cum timpul de munca este irecuperabil. aceste atribute sunt multiple şi complex inter-corelate. De regulă.originar şi nu este reproductibil în mod artificial.un factor de producţie neregenerabil. capital financiar. se caracterizează prin raritatea resurselor. rezultanta lor regăsindu-se sintetic în randamentele de utilizare obţinute în procesul productiv (recolta la hectar. deşi regenerabile. capital uman. Factorul natural de producţie: - are un caracter primar. capital natural etc.

se depreciază treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de utilizare. clădiri. echipamente de producţie. materii prime etc. acesta se depreciază. Amortizare liniară – atunci când se utilizează o cotă de amortizare constantă pe întreaga durată de funcţionare a capitalului fix. r = venituri din casarea acestuia. Uzura îmbracă două forme: uzură fizică şi uzură morală Uzura fizica reprezintă deprecierea capitalului fix ca urmare a folosirii lui şi a acţiunii agenţilor externi. K f −r +d T . utilaje şi maşini unelte. mecanisme şi dispozitive de reglare. Amortizarea anuală (sumă fixă) se calculează pe baza formulei: A= unde: A = amortizarea anuală. utilaje mai perfecţionate. Mărimea ei depinde de durata şi intensitatea folosirii lui în condiţiile de exploatare. roboţi industriali. instalaţii. se uzează. calculatoare.). Pe parcursul utilizării capitalului fix. Modalităţi de amortizare: 1. care participă la mai multe cicluri de producţie. Amortizarea reprezintă expresia bănească a acelei părţi a capitalului fix care se transmite treptat asupra noului produs şi care se recuperează odată cu vânzarea mărfii. ca urmare a apariţiei unor maşini.reprezintă acea parte a capitalului real formată din echipamente de folosinţă îndelungată. mijloace de transport etc. Capitalul fix . Principala caracteristică a capitalului fix o reprezintă pierderea treptată a calităţilor sale. componentele capitalului real se grupează în: capital fix şi capital circulant. construcţii. În componenţa capitalului fix intră: construcţii. agregate şi instalaţii de lucru. După modul specific în care se consumă şi se înlocuiesc. drumuri. Uzura morală reprezintă deprecierea capitalului fix. Capitalul real este suportul vital al dezvoltării tuturor ramurilor economiei naţionale şi o componentă de bază a avuţiei oricărui agent economic. determinată de progresul tehnic. proces cunoscut sub denumirea de uzură.Ne vom referi în continuare numai la capitalul real (tehnic) materializat în mijloace de producţie (utilaje. Kf = preţ de achiziţie a capitalului fix.

marfă. bunuricapital. Prin raportarea amortizării anuale (A) la preţul capitalului fix ce se amortizează (Kf) se determină cota procentuală de amortizare anuală (Ca): Ca = K ×100 (%) f 2. Cota de amortizare se aplică la valoarea rămasă (care scade cu fiecare lună). Amortizare degresivă – se poate aplica numai cu aprobarea Ministerului de Finanţe şi constă în multiplicarea coeficienţilor de amortizare cu coeficienţi prevăzuţi de lege. capitalul îmbracă trei forme: bani. în combinaţie cu ceilalţi factori de producţie pentru obţinerea de bunuri destinate vânzării ca mărfuri pe piaţă. Corespunzător celor trei stadii. după procedeul amortizării liniare. T = timpul de funcţionare a capitalului fix (exprimat în ani). Capitalul real se află într-o continuă mişcare. iar în anii rămaşi până la sfârşitul duratei de folosinţă se va calcula amortizarea lună de lună. În componenţa capitalului circulant intră: materii prime. Amortizare accelerată . apă tehnologică. Aceasta înseamnă o accelerare a procesului de amortizare şi luarea în considerare a uzurii morale. prin vânzarea bunurilor produse.este o variantă a amortizării liniare şi presupune recuperarea în primul an a unei amortizări de până la limita prevăzută de lege din valoarea de intrare (Kf). 3. energie electrică etc.d = cheltuieli cu modernizarea şi întreţinerea acestuia. Capitalul circulant . A . Stadiul al II-lea (stadiul producţiei) îl constituie utilizarea productivă a capitalului real. participă la un circuit specific. combustibili.reprezintă acea parte a capitalului real care se consumă în întregime în decursul unui singur ciclu de producţie şi care trebuie înlocuit cu fiecare nou ciclu. Stadiul al III-lea (stadiul desfacerii) constă în trecerea acestuia din forma marfă în forma bănească. În mişcarea sa parcurge 3 stadii şi îmbracă 3 forme funcţionale: Stadiul I (stadiul aprovizionării) îl constituie procesul prin care capitalul lichid (bănesc) al firmei se transformă în capital real productiv.

4. Între cei mai importanţi şi care modifică substanţial conţinutul. Caracterizaţi succint factorul de producţie muncă. În contextul actual. Neo-factorii de producţie Neo-factorii de producţie trebuie priviţi în contextul multiplicării şi diversificării lor.2. b) totalitatea bunurilor materiale şi spirituale de care dispune societatea. TEST DE AUTOEVALUARE 1. informaţia. cunoaşterea. se numeşte rotaţia capitalului. Care din enunţurile următoare definesc factorii de producţie? a) mijloacele materiale. Timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet reprezintă viteza de rotaţie a capitalului. natura. Caracterizaţi succint factorul de producţie natura. dobânda. . b) munca. 3. locul şi rolul factorilor de producţie reţinem: progresul tehnic. banii. conduce la susţinerea tezei privind perspectiva societăţii umane sub forma societăţii informaţionale. periodic şi care se repetă mereu. c) profitul. se numeşte circuitul capitalului.Aceasta mişcare a capitalului care parcurge cele trei stadii şi îmbracă succesiv cele trei forme. capitalul. 5. Descrieţi stadiile pe care le parcurge capitalul real. 2. renta. financiare şi de muncă de care dispune o economie la un moment dat. c) totalitatea resurselor naturale. piaţa. informaţia sau cunoştinţele sistematizate reprezintă principala resursă economică. Circuitul capitalului privit ca un proces unic. 3. d) libera iniţiativă. concurenţa. iar importanţa ce se acordă informaţiei şi cunoaşterii. concurenţa. d) ansamblul elementelor care participă la producerea bunurilor şi serviciilor. Menţionaţi care sunt factorii de producţie tradiţionali: a) libera iniţiativă. tehnologiile moderne.

fiecare. 8. corespunzătoare uzurii fizice şi morale.m. O întreprindere dispune de următoarele elemente de capital fix: un depozit. trei maşini-unelte. mărirea volumului factorilor de producţie. c) totalitatea bunurilor produse şi vândute. c) folosirea capitalului fix în activitatea economică. b) este o activitate vitală.. c) creşterea cantităţii. 9. d) ansamblul bunurilor care sunt folosite pentru producerea de noi bunuri şi servicii destinate vânzării. 10. Care din caracteristicile următoare pot fi atribuite muncii ca factor de producţie? a) este factorul activ şi determinant al producţiei. în valoare de 120. Să se determine: a) rata anuală de amortizare pentru elementele de capital fix neamortizate integral. d) este o activitate independentă şi liberă. Amortizarea reprezintă: a) expresia bănească a acelei părţi din capitalul fix. 7.000 u. b) totalitatea bunurilor economice. .. în valoare de 100. c) este o activitate umană bazată pe cunoaştere. cu o durată normală de funcţionare de 6 ani. b) pierderea treptată a calităţilor elementului de capital fix. o instalaţie. d) diversificarea continuă a factorilor de producţie. a) folosirea capitalului fix în alte scopuri decât pentru care a fost fabricat. Care din enunţurile următoare definesc capitalul: a) resursele naturale şi cele derivate. achiziţionată cu 2 ani în urmă.m. toate amortizate integral.6. cu o valoare de inventar de 30.000 u.000 u. Uzura capitalului fix reprezintă: a) folosirea necorespunzătoare a maşinilor şi utilajelor. construit în urmă cu 4 ani şi cu o durată de funcţionare de 20 ani. b) un factor de producţie secundar.m.

Legea cererii Cererea reprezintă cantitatea dintr-o anumită marfă dorită. care poate fi cumpărată de un consumator. În funcţie de natura bunurilor ce fac obiectul cererii. Conceptul de cerere. Cererea exprimă raporturile în legătură cu: a) cantitatea maximă dintr-un anumit bun. Mărimea cererii depinde. este dorită şi poate fi cumpărată. c) stocul de capital fix al întreprinderii la valoarea iniţială şi la valoarea rămasă neamortizată.: cererea pentru făina este determinată de cererea pentru pâine).: uleiul de măsline şi uleiul de floarea soarelui). Legea cererii evidenţiază relaţia negativă care există între preţul unitar al unui bun şi cantitatea cerută din bunul respectiv. rezultă cererea totală de pe piaţa unui bun. care. b) cererea pentru bunuri complementare (ex. respectiv al părţii de venit ce poate fi alocată pentru achiziţionarea bunului în cauză. Corespunzător acestei legi: . de nivelul preţului propus la bunul cerut şi de cuantumul venitului cumpărătorului. la un anumit preţ. c) cererea derivată (ex. într-o perioadă determinată de timp la preţul existent.: autoturismul şi benzina). Însumând cererea tuturor cumpărătorilor de pe piaţa unui anumit bun.1. în principal. se disting: a) cererea pentru bunuri substituibile (ex. b) preţul maxim care poate fi achitat pentru cumpărarea unei anumite cantităţi din bunul dorit. CAPITOLUL IV CEREREA 4.b) volumul amortizării în anul în curs.

4. numărul de cumpărători. acestuia adăugându-i-se şi alţi factori pentru care se foloseşte termenul de „condiţiile cererii”. b) reducerea preţului unitar al unui bun determina creşterea cantităţii cerute din bunul respectiv. dorinţa de a cumpăra. preferinţele consumatorilor. dorinţa de promovare pe scara sociala a consumatorului. preţul nu este singura variabilă care influenţează nivelul cererii. Curba cererii Trebuie menţionat faptul că. intensitatea şi urgenţa nevoilor.2.a) creşterea preţului unitar al unui bun determină reducerea cantităţii cerute din bunul respectiv. voinţa. consumul ostentativ: efectul de imitaţie şi demonstraţie. previziunile privind evoluţia preţului şi a venitului. iar scăderea cererii ca urmare a creşterii preţului poartă numele de contracţia cererii. modificarea preturilor altor mărfuri. Creşterea cererii ca urmare a scăderii preţului se numeşte extinderea cererii. Aceştia sunt: - modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor. Elasticitatea cererii .

respectiv modificat În funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a cererii. b) Ecpx = 1 cerere unitară. fracţiunea sau procentul de modificare a cererii în funcţie de modificarea unui factor al cererii. . este o cerere cu elasticitate constantă.Elasticitatea cererii exprimă sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau a altei condiţii (factori) ai cererii. c) Ecpx > 1 cerere elastică. P0.coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ pentru bunul x ∆ C – variaţia (modificarea) cererii. corespunde situaţiei în care creşterea cu un procent a preţului determină scăderea cu mai puţin de un procent a cererii.preţ unitar iniţial. A.C1 – cererea iniţială şi cererea după modificarea preţului unitar ∆ P – variaţia (modificarea) preţului unitar. când cererea reacţionează slab la modificarea preţului. corespunde situaţiei în care creşterea cu un procent a preţului determină scăderea cu mai mult de un procent a cererii. P1 . distingem situaţiile: a) Ecpx < 1 cerere inelastică. C0. corespunde situaţiei în care creşterea cu un procent a preţului determină scăderea tot cu un procent a cererii şi invers. Elasticitatea cererii în raport de preţ Coeficientul de elasticitate a cererii pentru bunul x în funcţie de modificarea preţului la acest bun se poate determina astfel: a) Ecpx = − C − C0 P0 ∆ C ∆P : =− 1 × C0 P0 C0 P1 − P0 b) Ecpx ∆C ×100 C0 ∆C P0 0 ∆C =− =− =− × 0 ∆P ∆P ∆P C 0 0 ×100 P0 0 c) Ecpx = − unde: ∆C ∆P ∆C P0 + P1 : =− × ( C 0 + C1 ) : 2 ( P0 + P1 ) : 2 ∆P C 0 + C1 Ecpx . când cererea variază mai mult decât proporţional la variaţia preţului. Instrumentul utilizat pentru a determina intensitatea elasticităţii îl constituie coeficientul de elasticitate. Coeficientul de elasticitate al cererii reprezintă gradul.

V1 . În ambele . creşterea consumului fiind proporţional mai slabă decât cea a venitului. la o reducere a venitului scăderea cererii este inferioară scăderii venitului. V0. Sunt bunuri al căror consum creşte relativ mai repede în raport cu creşterea venitului sau. când Ecvx > 1. sau scade în aceeaşi proporţie cu scăderea venitului. Elasticitatea cererii în raport de venit a) Ecvx = C − C0 V0 ∆ C ∆V : = 1 × C0 V0 C0 V1 − V0 b) Ecvx ∆C ×100 0 ∆C C0 ∆C V0 0 = = = × 0 ∆V ∆V ∆V C 0 0 ×100 V0 c) Ecvx = unde: ∆C ∆V ∆C V0 + V1 : =− × ( C 0 + C1 ) : 2 (V0 + V1 ) : 2 ∆V C 0 + C1 Ecvx .venit iniţial. respectiv modificat În funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a cererii faţă de venit. ceea ce este acelaşi lucru. d) bunuri superioare. când E cvx= 1. când cantitatea cerută dintr-un produs rămâne nemodificată (constantă).coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit pentru bunul x ∆ C – variaţia (modificarea) cererii. e) Ecpx → ∞ cerere perfect elastică. C0. Sunt bunuri al căror consum creşte odată cu venitul. ponderea cheltuielilor cu aceste bunuri rămâne neschimbată în totalul veniturilor disponibile ale cumpărătorului.C1 – cererea iniţială şi cererea după modificarea preţului unitar ∆ V – variaţia (modificarea) venitului. c) bunuri al căror consum creşte în aceeaşi proporţie cu venitul. Sunt bunuri al căror consum scade în valoare absolută la o creştere a venitului. când Ecvx< 1.d) Ecpx = 0 cerere perfect inelastică. când Ecvx< 0. B. b) bunuri inferioare. indiferent cum s-ar modifica preţul unitar. bunurile se clasifică astfel: a) bunuri normale. când cererea se modifică chiar dacă nivelul preţului rămâne neschimbat (constant).

c) cererea este inelastică. Ce evidenţiază legea cererii? 2. d) cererea este perfect elastică. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Atunci când coeficientul de elasticitate a cererii în raport de preţ tinde către infinit: a) cererea este perfect inelastică. Când coeficientul de elasticitate a cererii în raport de preţul unitar este mai mare decât 1: a) cererea este elastică. sporeşte ponderea venitului cheltuit pentru procurarea acestor bunuri în totalul cheltuielilor cumpărătorului. adaptarea deciziei producătorului la cerinţele consumatorilor. b) cererea este elastică. 3. Care din enunţurile de mai jos exprimă elasticitatea cererii: a) cererii. Coeficientul elasticităţii cererii în raport de venit reflectă gradul sensibilităţii cererii produsului respectiv în funcţie de modificarea: a) salariului nominal. Definiţi cererea şi menţionaţi factorii care influenţează mărimea cererii.ipostaze. eliminarea agenţilor economici neproductivi. raportul dintre modificarea relativă a cantităţii cerute şi modificarea relativă a preţului. a) b) c) d) . raportul dintre modificarea cantităţii cerute şi preţ. b) c) d) sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau a altor factori (condiţii) ai realocarea resurselor economice. raportul dintre modificarea venitului şi modificarea preţului. b) cererea este unitară. 4. 6. Elasticitatea cererii în raport cu preţul reprezintă: raportul dintre cantitatea cerută şi modificarea preţului. 5. c) cererea este perfect inelastică. d) cererea este perfect inelastică.

iar coeficientul de elasticitate funcţie de preţ este egal cu 2? 10.m.m. Ştiind că la preţul de 100 u.5P. săptămânal. d) venitului consumatorului. 7. Cererea pentru produsul „A” se poate prezenta sub forma a trei funcţii: C1=50–0./buc. Preţ unitar (mii u.) 10 20 30 40 50 Cantitatea cerută (bucăţi) C1= 50–0. atrage după sine creşterea cererii la 10.300 buc. Scăderea preţului la 90 u.000 buc.5P. Pentru bunul „x”. Se consideră că preţul mărfii „x” este de 4. Care va fi cererea pentru marfa respectivă dacă preţul creşte la 5. curba cererii de piaţă are o elasticitate constantă E cpx = 1.m. 9. C3=40–0. c) venitului naţional.5P. Când preţul unitar al unui bun este de 100 u.000 u. La acest nivel al preţului cererea săptămânală este de 200 de unităţi.m.m. 8. Să se determine tipul cererii pentru acest bun în raport de preţ.. cererea săptămânală pe piaţa oraşului „X” este de 10.5P . C2=60–0. Să se determine cantitatea cerută corespunzătoare următoarelor niveluri de preţuri şi să se reprezinte grafic cele trei forme de cerere.b) salariului real. unitatea.m.5P C3 = 40–0. să se determine cu cât va creşte cantitatea cerută la o reducere a preţului cu 75%. cantitatea cerută este de 15 unităţi.5P C2= 60–0.000 u.

sau pe termen scurt este cea care se formează pe baza stocurilor existente la producători sau la comercianţi şi cea care reacţionează aproape instantaneu la creşterea preturilor sau modificarea altor factori. graţie unei mai bune utilizări extensive şi intensive a factorilor de producţie existenţi. rezulta oferta de piaţă. de către toţi vânzătorii. este cea care se asigură pe seama capacităţilor de producţie existente. Ea exprimă relaţii în legătură cu: a) cantitatea maximă dintr-un anumit bun.1. la acelaşi preţ. • oferta pe termen scurt. pe care vânzătorii doresc să o vândă la un anumit preţ unitar. Conceptul de ofertă Oferta reprezintă cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care un vânzător intenţionează să o vândă într-o perioadă determinata de timp. În funcţie de natura bunurilor se pot distinge următoarele forme de ofertă: . dar şi în legătura cu timpul. b) preţul unitar minim scontat de vânzători pentru vânzarea unei cantităţi dintr-un anumit bun. Dacă pe piaţa unui bun se însumează cantităţile oferite. se disting: • oferta instantanee. a noilor investiţii din respectiva industrie şi a pătrunderii de noi întreprinzători (şi capitaluri) care sunt atrase de obţinerea unui profit mai mare decât în alte domenii. Ea se poate mări în limite restrânse. • oferta pe termen lung este cea care se asigură pe seama capacităţilor de producţie existente. Din punctul de vedere al factorilor pe seama cărora se formează oferta. la preţul existent.CAPITOLUL V OFERTA 5.

adică se reduce cantitatea oferită. oferta se contractă. când mai multe bunuri oferite satisfac aceeaşi cerere (de exemplu: cafea. în aşa fel încât fiecărui nivel de preţ îi va corespunde o anumită cantitate oferită. ceai. Dacă preţul creşte.2. constituie conţinutul legii generale a ofertei.). confecţii etc. când din producţia unor bunuri principale (de exemplu: producţia de carne. de miere etc. lapte). 5. Modificarea preţului de pe piaţa unui bun determină extinderea şi contracţia ofertei. c) oferta mixtă. Condiţiile ofertei. b) reducerea preţului determină reducerea cantităţii oferite. autoturisme. b) oferta complementară.a) oferta de bunuri independente (de exemplu: oferta de calculatoare.) rezultă unele bunuri secundare. iar dacă preţul se va reduce. Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea preţului şi cantitatea oferită. oferta se va extinde adică va creşte cantitatea oferită. Curba ofertei Modificarea cantităţii oferite la acelaşi nivel al preţului este determinată de o serie de factori care poartă denumirea de condiţiile ofertei şi care sunt: . Legea ofertei. Corespunzător acestei legi: a) creşterea preţului determină creşterea cantităţii oferite.

iar condiţiile naturale sunt favorabile.1. Elasticitatea poate fi evidenţiată prin coeficientul de elasticitate a ofertei. numărul firmelor care produc acelaşi bun. 5. evenimentele social-politice şi naturale. se utilizează următoarele metode: a) E op ∆ O = : OO ∆ P = P O O1 − O0 P0 × O0 P − P0 1 o b) E op = o∆O = o ∆P o ∆O ×100 O0 ∆O P0 = × ∆P ∆P O0 ×100 P0 b) E op = ∆O ∆P ∆O P0 + P1 × : ( = ( Oo + O1 ) : 2 Po + P1 ) : 2 ∆P O0 + O1 . taxele şi subsidiile. astfel modificarea preţului primului bun va conduce la o creştere sau o reducere a cantităţii oferite pe piaţa celuilalt bun 3. în funcţie de preţul acestuia (Eop). în condiţiile caeteris paribus. 4. dacă există previziuni privind creşterea preţului. cantitatea oferită pe piaţă va creste (şi invers). 5. cu cât numărul firmelor care produc acelaşi bun este mai mare cu atât cantitatea oferită devine mai mare (şi invers). producătorul va fi interesat să producă mai mult din acel bun al cărui preţ nu s-a modificat. iar beneficierea de subsidii din partea statului conduce la o creştere a cantităţii oferite. dacă se menţine un climat economico-social propice dezvoltării. preţul altor bunuri. previziunile privind evoluţia preţului. 2. între cantitatea oferită şi costul de producţie există o relaţie negativă. Pentru determinarea mărimii coeficientului de elasticitate a ofertei unui anumit bun. oferta de pe piaţă va creşte. majorarea taxelor şi impozitelor determină o scădere a ofertei. costul producţiei. dacă preţul unui bun se reduce. 6. Elasticitatea ofertei Elasticitatea ofertei exprimă dimensiunile sau gradul modificării ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia dintre condiţiile ofertei.3.

iar celelalte condiţii ale ofertei rămân constante. iar celelalte condiţii rămân neschimbate. reprezintă un alt caz extrem când la orice modificare a preţului.unde: O0. creşterea ofertei depinde de nivelul costului de producţie. forma elasticităţii ofertei depinde de durata perioadei de timp care a trecut de la modificarea preţului. Elasticitatea ofertei este determinata de o serie de factori: Costul producţiei În situaţia în care pe piaţa unui bun se înregistrează o creştere a cererii. Costul stocării Costul stocării se află în relaţie inversă cu elasticitatea ofertei la preţul de piaţă a bunului respectiv Perioada de timp de la modificarea preţului Dacă preţul de pe piaţa bunului x se majorează. atunci când procentul modificării ofertei este mai mic decât procentul modificării preţului. ofertă elastică. formele ofertei se prezintă astfel: a) Eop>1. Posibilităţile de stocare a bunurilor Daca bunul x poate fi depozitat şi păstrat o anumită perioadă de timp. elasticitatea ofertei în funcţie de preţul acestui bun creşte şi invers. în cazul în care posibilităţile de stocare sunt reduse. e) Eop=0. ofertă perfect inelastică. c) Eop<1. P1 – preţ unitar iniţial. b) Eop=1. ofertă perfect elastică. atunci când unui anumit procent de modificare a preţului unitar îi corespunde o modificare mai mare a ofertei. ofertă cu elasticitate unitară. O1 – cantităţi oferite înainte şi după modificarea preţului P0. reprezintă un caz extrem şi care presupune ca la un preţ dat oferta să crească la infinit. Creşterea costului va determina o scădere a elasticităţii ofertei şi invers. d) Eop→ ∞. oferta nu se modifică. În acest context. ofertă inelastică. respectiv modificat ∆O – variaţia (modificarea) cantităţii oferite ∆P – variaţia (modificarea) preţului unitar În funcţie de nivelul coeficientului elasticităţii ofertei la preţ. există 3 perioade de timp: . atunci când o modificare cu un procent a preţului determină o modificare tot cu un procent a ofertei.

d) totalitatea bunurilor şi serviciilor existente la un moment dat pe piaţă. la un anumit nivel al preţului. există posibilitatea sporirii. în cadrul acestei perioade de timp producătorii pot spori cantitatea factorilor de producţie implicaţi în producerea bunului x printr-un proces investiţional susţinut în scopul lărgirii capacităţilor de producţie existente sau prin intrarea de noi firme în industria bunului respectiv. b) Perioada scurtă de timp imprimă ofertei un caracter inelastic. materiale) c) Perioada îndelungată de timp asigură posibilitatea unei oferte elastice a bunului x.a) perioada pieţei. ca urmarea a creşterii cererii şi în final a preţului. . în anumite limite a cantităţii oferite prin utilizarea unui volum mai mare de resurse disponibile (forţa de muncă materii prime. b) o perioadă scurtă de timp.Ce reprezintă oferta şi cum poate fi ea clasificată în funcţie de factorii pe seama cărora se formează şi în funcţie de natura bunurilor? 2. Care sunt factorii care determină elasticitatea ofertei? 4. c) însumarea ofertei tuturor vânzătorilor de pe piaţa unui bun. TEST DE AUTOEVALUARE 1. într-o perioadă de timp bine determinată. c) o perioadă lungă de timp. Ce reprezintă legea ofertei şi care sunt condiţiile ofertei? 3. vândută pe piaţă la un anumit nivel al preţului. b) cantitatea totală dintr-un anumit bun. oferta fiind perfect inelastică. a) Perioada pieţei se caracterizează printr-o durată foarte scurtă de timp de la modificarea preţului bunului x ca urmare a creşterii cererii. este o perioadă în care ofertanţii se găsesc în imposibilitatea sporirii producţiei. în această perioadă în condiţiile creşterii preţului bunului x ca urmare a creşterii cererii. Care dintre următoarele enunţuri definesc oferta? a) cantitatea dintr-un bun adusă pe piaţă şi oferită spre vânzare de agenţii economici producători-vânzători într-o perioadă determinată de timp.

b) scade preţul factorilor de producţie. c) se utilizează noi tehnologii de fabricaţie. 7. . 9. b) relaţia pozitivă care există între preţul unitar al unui bun şi cantitatea oferită din bunul respectiv. Când coeficientul de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ este egal cu 1: a) oferta este inelastică. Cantitatea oferită dintr-un anumit bun creşte dacă: a) se reduce cererea. b) creşterea dimensiunilor pieţei pentru că oferta apare şi se manifestă pe piaţă. 10. 6. d) mai întâi va creşte şi apoi se va reduce. Care din enumerările de mai jos pot constitui cauze ce determină elasticitatea ofertei: a) creşterea nevoilor unei părţi a populaţiei ţării. b) oferta este elastică. c) volumul cel mai mare de vânzări-cumpărări dintr-un anumit bun.Legea ofertei evidenţiază: a) relaţia negativă care există între preţul unitar al unui bun şi cantitatea oferită din bunul respectiv. c) oferta este perfect inelastică. d) cadrul legal în limitele căruia acţionează vânzătorii. b) se va reduce. c) nu se va modifica. c) oferta este perfect elastică. b) oferta este elastică. Dacă se anticipează că preţul de piaţă al bunului produs se va reduce. c) creşterea dimensiunilor producţiei deoarece ofertanţii sunt producătorii. Când o modificare cu un procent a preţului determină o modificare cu mai puţin de un procent a ofertei: a) oferta este inelastică. oferta prezentă (în condiţii neschimbate): a) va creşte. 8. d) creşterea sau scăderea preţurilor bunurilor economice şi serviciilor. d) oferta are elasticitate unitară. d) oferta este unitară.

/unitate.m. d) perfect elastică. e) perfect inelastică. 11.5P.. O3=5+0. 14. antrenează o creştere a ofertei de la 1000 buc. Precizaţi natura ofertei unui bun „x”.m. în condiţiile unui preţ unitar de 200 u. Să se determine cantitatea oferită. O2=15+0. corespunzătoare următoarelor niveluri de preţuri şi să se reprezinte grafic cele trei forme de ofertă: Preţ unitar (mii u.m.) 10 20 30 40 50 60 O1=10+0.m. în momentul T0.d) creşte preţul.200 u.m. Pentru un bun economic o creştere a preţului de la 1000 u.5P Cantitatea oferită (bucăţi) O2=15+0.400 buc. preţul a scăzut la 160 u. 15. în momentul T1.5P.000 u.m. oferta în funcţie de preţ este: a) elastică./unitate şi 120 de unităţi cu preţul de 1.5P O3=5+0.. Un exemplu de ofertă complementară este: a) autoturism – benzină..Oferta produsului „A” poate fi evidenţiată prin următoarele funcţii: O1=10+0.m./buc.. la 2000 u. cunoscând următoarele date: în T 0.800 buc. 13. la 3000 buc. c) lemn – mobilă. d) miere – propolis.5P . În situaţia în care o firmă vinde într-o săptămână 100 de unităţi din marfa „x” cu preţul de 1. ceea ce a redus cantitatea vândută la 1. în T1. cantitatea vândută a fost de 2.5P. b) inelastică. Să se calculeze coeficientul de elasticitate a ofertei în raport de preţ. b) cafea – ţigări. 12. c) cu elasticitate unitară./buc.

Consumul factorului capital se diferenţiază după modul specific în care este utilizat. în situaţia unor resurse naturale de tipul minereurilor. Astfel. Consumul factorului muncă – poate fi exprimat fizic – prin timpul de lucru pe produs sau pe total produse – sau valoric prin salariile plătite pentru acest consum. Astfel.CAPITOLUL VI TEORIA COSTULUI DE PRODUCŢIE 6. Capitalul circulant ( materii prime. în mod treptat. materiale. prin preţul acestora (preţul pământului. în decursul mai multor cicluri de producţie şi se regăseşte în bunurile care se obţin sau serviciile prestate doar în expresie bănească (valorică) sub forma amortizării.1. instalaţii. clădiri etc. numit şi cost sau preţ de cost. în condiţiile economiei de piaţă. Consumul factorului natură se reflectă în utilizarea acestuia în procesul producerii de bunuri şi servicii şi se regăseşte în formă materială. În condiţiile economiei de piaţă. energie etc. şi valoric. capitalul fix (maşini. combustibili. gazelor naturale. stă la baza deciziei întreprinzătorului pentru producţia şi oferta anumitor bunuri materiale sau servicii. Conceptul şi conţinutul costului Costul de producţie. utilaje. Acest factor se regăseşte în noul produs doar în expresie bănească prin salariile plătite de întreprinzător angajaţilor săi. de exemplu).) se consumă integral în cadrul unui singur proces de producţie şi se regăseşte în .) se consumă în timp. factorii de producţie (munca. reprezintă o problematică importantă la nivel microeconomic şi care. în procesul utilizării lor productive. natura şi capitalul) prezintă aspecte particulare ale consumării lor. cărbunelui etc. obiectivul fiecărui agent economic întreprinzător de a obţine un profit cât mai mare îl determină ca înainte de a demara activitatea să evalueze consumul necesar de factori de producţie şi să calculeze cât îl costă obţinerea unui bun sau serviciu.

). sunt independente în raport cu evoluţia volumului producţiei. Costul global este definit ca totalitatea cheltuielilor ocazionate de un volum dat al producţiei.2.costul variabil (CV) reprezintă totalitatea cheltuielilor care variază în funcţie de volumul producţiei obţinute. Având în vedere elementele menţionate mai sus se poate contura o primă definiţie a costului de producţie ca fiind expresia bănească a consumului de factori de producţie utilizaţi pentru producerea şi vânzarea unui bun sau prestarea unui serviciu. amortizarea capitalului fix. costul mediu (unitar) şi costul marginal.bunurile ce se obţin. De asemenea.costul fix mediu (CFM) reprezintă costul fix aferent fiecărei unităţi de producţie CFM = Q C F . Unele dintre aceste cheltuieli variază proporţional cu producţia (materii prime. El cuprinde următoarele trei categorii de costuri: . 6. iar altele nu se modifică strict proporţional cu producţia.costul fix (CF) cuprinde acele cheltuieli care. costul de producţie mai poate fi definit ca fiind acea parte a preţului de vânzare a unui bun economic care compensează cheltuielile suportate de întreprinderi pentru producerea şi vânzarea acelui bun. în expresie bănească. a fost elaborată o tipologie a costurilor care cuprinde mai multe tipuri de cost: costul global. 1. Astfel. cheltuielile de întreţinere.costul total (CT) cuprinde suma costurilor fixe şi variabile ocazionate de obţinerea unui anumit volum al producţiei. iar pentru materii prime şi materiale şi sub aspect material natural. . Se includ aici chiriile. salarii directe etc. dobânzile etc. CT = CF+CV 2. pe termen scurt. practic. Se disting trei categorii de costuri medii: . Costul mediu (unitar) reprezintă costul pe unitatea de produs. Tipologia costurilor de producţie În literatura şi practica economică din ţările cu economie modernă de piaţă sunt utilizate mai multe categorii de costuri în funcţie de elementele de cheltuieli pe care le cuprind. . este egal cu costul global al producţiei. Costul total.

pe produs este creşterea valorii nou create (valoarea adăugată netă). cunoaştere bazată pe calcul economic.costul total mediu (CTM) reprezintă consumul total de factori de producţie pe unitate de produs CTM = Q sau CTM = CFM+CVM = Q + Q C T C F C V 3. Reducerea costului de producţie necesită anumite acţiuni concrete: a) utilizarea cu eficienţă sporită a factorului material al producţiei. b) creşterea productivităţii muncii sau a eficienţei folosirii forţei de muncă. reducerea cheltuielilor materiale pe unitate de produs. Urmarea directă a diminuării cheltuielilor materiale. Se determină după relaţia: Cmg = ∆ Q Costul marginal are o mare importanţă în luarea deciziilor privind mărirea ofertei de bunuri: maximizarea profitului presupune ca realizarea fiecărei unităţi suplimentare de producţie să necesite un spor de cost cât mai mic. care implică raţionalitate în orientarea şi mobilizarea eforturilor. creşterea productivităţii duce la micşorarea consumului de forţă de .3. ceea ce ∆T C înseamnă obţinerea unei cantităţi mai mari de bunuri cu acelaşi consum de mijloace de producţie şi.Modalităţi de reducere a costurilor de producţie Minimizarea costului de producţie constituie o latură deosebit de importantă a activităţii de conducere economică eficientă. el măsoară variaţia costului total pentru o variaţie infinit mai mică a cantităţii de produse. spirit de competiţie. 6. Reducerea costului de producţie constituie un proces complex. cu rol determinant în maximizarea profitului. Presupunând sporirea cantităţii de bunuri obţinute cu aceeaşi cheltuială de muncă vie. deci. măsurare şi drămuire în alocarea resurselor.- costul variabil mediu (CVM) reprezintă costul variabil aferent unei unităţi de produs CVM = Q C V . Costul marginal (Cmg) reprezintă sporul de cost total (∆CT) necesar pentru obţinerea unei unităţi suplimentare (∆Q) de produs.

producătorii trebuie să ia în calcul următoarele elemente: alegerea unui proces de producţie care să fie eficient atât din punct de vedere tehnic. d) consumul fizic de factori de producţie. deci. . scăderea costului acestui factor pe unitatea de efect util. înseamnă totodată. cât şi economic sau ecologic. achiziţionarea factorilor de producţie la preţurile cele mai convenabile. Care din enunţurile următoare definesc costul de producţie? a) cantitatea totală de factori de producţie de care dispune firma. Care sunt principalele căi de reducere a costurilor? 3. prin folosirea metodelor moderne de calcul şi evidenţă. reducerea consumului de factori de producţie pe unitatea de produs prin creşterea randamentului de utilizare al acestora. De asemenea. a cheltuielilor administrativ-gospodăreşti constituie o altă cale a raţionalizării costurilor de producţie. c) totalitatea cheltuielilor ocazionate de consumul de factori de producţie pentru producerea şi desfacerea unor bunuri materiale şi servicii. a cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs. în procesul utilizării lui.muncă şi. Creşterea în ritmuri inferioare a cheltuielilor administrativ-gospodăreşti în raport cu creşterea volumului producţiei determină micşorarea cheltuielilor pe unitatea de produs. imprimarea unui caracter preventiv activităţii de minimizare a costurilor. care se reflectă în reducerea costului mediu. identificarea produselor care generează consumuri energetice mari şi a produselor care aduc pierderi. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Arătaţi în ce se concretizează tipologia costurilor de producţie? 2. c) reducerea cheltuielilor de regie. b) capitalul fix şi circulant al întreprinderii. în activitatea de reducere a costurilor de producţie. fără afectarea calităţii acestora. Creşterea randamentului factorului muncă.

c) atât în expresie fizică cât şi monetară. La formarea costurilor variabile nu participă: a) cheltuielile cu materia primă. 7. d) salariile angajaţilor. c) chiria. b) relaţia dintre consumul factorului (factorilor) de producţie şi volumul producţiei.4. c) cheltuielile cu chiria unităţii economice. b) numai în expresie monetară. d) salariile personalului din activităţile administrative 7. 6. energie pentru fabricaţie. c) cheltuieli de desfacere a producţiei. 10. Criteriile care stau la baza împărţirii costurilor de producţie în fixe şi variabile se referă la: a) natura activităţii economice. iluminatul şi încălzitul general. d) gradul de eficienţă şi rentabilitate a activităţii respective. Costurile variabile sunt acelea care: . b) amortizarea capitalului fix. b) sunt independente de evoluţia preţurilor cu care sunt cumpăraţi factorii de producţie. c) dimensiunile activităţii economice. d) sunt subvenţionate de la buget şi de aceea ele nu se modifică (sunt fixe). b) cheltuielile cu combustibil. apă. d) nu poate fi cuantificat. Cheltuielile care intră în componenţa costului explicit reprezintă: a) plăţi către posesorii de factori de producţie. b) venituri obţinute din vânzarea producţiei. Consumul capitalului circulant este urmărit în analiza costului de producţie: a) numai în expresie fizică. Costurile fixe sunt acelea care: a) nu se modifică deloc în timp. Din enumerarea de mai jos marcaţi care sunt elementele ce nu intră în categoria costurilor fixe: a) salariile lucrătorilor din producţie. c) pe termen scurt sunt independente de volumul producţiei. 9. 5. d) cheltuielile cu salariile personalului direct productiv.

d) achiziţionarea factorilor de producţie la preţurile cele mai convenabile. Costul total mediu reprezintă: a) preţul mediu achitat pentru achiziţionarea de factori de producţie. completaţi tabelul de mai jos cu datele necesare: . b) sporul de cost total necesar pentru obţinerea unei unităţi de produs suplimentare. d) se modifică în timp. 14. d) cheltuielile pentru protecţia mediului. c) media aritmetică a costurilor fixe şi variabile. 11. de: a) volumul costurilor fixe. în principal. cât şi economic şi ecologic. c) cheltuielile suplimentare ocazionate de creşterea cu o unitate a utilităţii marginale. d) cheltuielile variabile suplimentare ocazionate de creşterea cu o unitate a volumului producţiei 13. c) sporirea cheltuielilor cu publicitatea deoarece numai în asemenea condiţii întreprinderea îşi poate vinde produsele. b) volumul producţiei. Costul marginal reprezintă: a) cheltuielile pe care le face întreprinzătorul pentru a obţine o unitate de produs. Pe baza noţiunilor cunoscute. 12. 15. de la o lună la alta. Costul marginal depinde. fără a afecta calitatea acestora.a) se modifică atunci când se modifică preţurile de achiziţie ale factorilor de producţie. Care din enumerările de mai jos nu reprezintă căi de reducere a costurilor: a) alegerea unui proces de producţie eficient atât din punct de vedere tehnic. c) diferă de la o societate la alta. b) micşorarea consumului de factori de producţie pe unitatea de rezultat prin creşterea randamentului de utilizare a acestora. b) se modifică în acelaşi sens cu volumul de activitate. b) consumurile de factori de producţie pe unitatea de produs. d) utilitatea marginală a bunurilor produse. c) evoluţia costurilor variabile.

000 u. Se cunosc următoarele date referitoare la producţia unei firme (Q) şi la costul total de producţie (CT) al acesteia: Q (buc.000 u. În condiţiile creşterii producţiei cu 20%.) Cost marginal* (u.000 370.m. 100.m. total.) * se va determina pe loturi de 5 bucăţi 16. 17.000 20...m.m.) CT (u.000 u.000 bucăţi.000 300.m. În perioada T0. .000 220.m.) Cost unitar (u.000 u.000 30 12. Care este ponderea cheltuielilor salariale în totalul costului producţiei care are următoarea structură: - materii prime materii auxiliare energie salarii amortizare 800.000 20 10.m..m.m.000 20.) 0 4.000 20. b) indicele costurilor variabile totale.000 u.000 20.5 ori mai mare decât costul variabil mediu din T 0.000 24 11. variabil.000 20. costul marginal este de 1.) 90. iar volumul producţiei era de 8. 20./buc.Volumul producţiei (buc. 18.000 Să se calculeze: a) costul mediu – fix.) 5 10 15 20 25 30 Costuri fixe (u..000 150. în fiecare din cazurile menţionate.) 20. costurile variabile totale erau de 16 milioane u.000 Costuri variabile (u.m.000 Costuri totale (u. b) costul marginal..m.m. Să se determine: a) sporul absolut al costurilor totale. 45.000 470. 150..

m.000 u.000 220. 4.) 50. din care 10% salarii ale personalului .000 240. 19.000 u.000 u.000 u. Pentru a obţine zilnic 1. alte cheltuieli materiale 5.m. amortizarea capitalului fix – 250 milioane lei.. încălzirea unităţii – 200 milioane lei.m. Pentru fabricarea acestei producţii el face următoarele cheltuieli: materii prime – 500 milioane lei.000 u.000 170. Din vânzarea bunurilor economice s-a obţinut suma de 900. 21. din care 100.- contribuţii asigurări sociale şi ajutor şomaj 30. costul producţiei. profit. 22. 11.000 u.m. un agent economic face următoarele cheltuieli: materii prime materii auxiliare amortizare capital fix salarii administrativ.. a) Care a fost cantitatea de bunuri economice produsă şi vândută? b) Să se determine nivelul rentabilităţii la această societate comercială. Distribuţia 50.m.000 bucăţi din bunul „x”. se cere: valoarea producţiei zilnice.000 20.m. Dacă preţul de vânzare al mărfii este de 150 u. Un agent economic produce 1..000 u.000 190.m. combustibil şi energie pentru fabricaţie – 400 milioane lei. iar cele variabile pe unitatea de produs de 50 u.000 tone din produsul „x”.000 140.000 200.000 280.) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 Costuri totale (u. chirii – 150 milioane lei. profitul. 20.000 u.m.m.m. bucata. salarii directe – 600 milioane lei.000 100. La o societate comercială costurile fixe sunt de 300. În legătură cu relaţia dintre producţia unui bun economic şi costurile sale se cunosc următoarele date: Producţia (buc.m.000 u. costul mediu.m.. iluminatul general – 100 milioane lei.

Să se calculeze: a) valoarea producţiei.m. salarii – 6.m.000 u.m.000 u. Un întreprinzător cunoaşte că preţul unitar la bunurile pe care le vinde este de 200 u. c) 30%.000 u..000 u. amortizarea capitalului fix – 1.m. e) 50%. pentru care face următoarele cheltuieli: materii prime – 150... producţia sporeşte cu 8 bucăţi.. totale şi pe produs. iar costul total cu 20. combustibil şi energie 70. cheltuieli de întreţinere – 36.m.m.000. d) costurile variabile.. Ce cantitate de bunuri trebuie să producă şi să vândă acest întreprinzător pentru a obţine un profit total de 160.000 u. Firma îşi vinde produsele la preţul de 200 u. cu un cost total de 160. b) costurile variabile ale întregii producţii şi pe unitatea de produs.000 u.m. c) costurile totale globale şi pe unitatea de produs.000 u..m. O firmă produce lunar 4./buc. combustibil şi energie – 3. În momentul T1. 23.000 u.000. 24..000 u.m.000 bucăţi dintr-un anumit produs.. Să se calculeze: a) costurile fixe ale întregii producţii şi pe unitatea de produs.m.produsului antrenează costuri fixe de 100 milioane lei şi costuri variabile de 200 milioane lei. b) sporul relativ al producţiei T1 faţă de T0. Ponderea costurilor materiale în totalul costului producţiei este de: a) 75%.000. salarii directe – 300.m. b) costul total al producţiei şi pe unitatea de produs.. iar costurile variabile pe unitatea de produs sunt de 60 u.m.m. Costurile fixe totale la firma respectivă sunt de 120.m. bucata.. .000 u. 26.m. Să se calculeze: a) costul total mediu în momentele T0 şi T1.000 u.m. d) 40%. amortizarea capitalului fix 40.000. O firmă realizează în momentul T0 40 de produse.? 25.000 u. salarii indirecte – 64.m./buc. materiale auxiliare 20. Pentru a produce 1.m.000 u. b) 60%.000 u. c) costurile fixe totale şi pe produs.000 u.000 tone din produsul „x” o societate comercială face următoarele cheltuieli: materii prime şi materiale – 2.

c) evoluţia costului mediu în intervalul respectiv. Soldatul era un om dependent şi i se acorda salarium în virtutea acestei dependenţe. Salariul Salariul reprezintă remunerarea celui mai activ factor de producţie – forţa de munca. salariul este considerat preţul muncii închiriate. salariul poate fi privit sub două aspecte: salariu nominal şi salariu real. Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi cumpărată la un moment dat cu salariul nominal. „Salarium” era suma ce se plătea fiecărui soldat roman pentru cumpărarea sării. CAPITOLUL VII VENITURILE FUNDAMENTALE 7. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unui om care munceşte la altcineva de care este dependent fie juridic. ca venit – pentru cel care prestează munca şi. Un om liber nu primea salarium. În sens general.1. Salariul nominal reprezintă cantitatea de bani pe care angajatul o primeşte pentru munca depusă în cadrul unităţii economice în care lucrează. ca şi cost – pentru angajator (cel care plăteşte salariul). Termenul este de origine latină. fie economic. venitul încasat de o persoană în schimbul muncii depuse. salariul apare în dublă ipostază. De asemenea. SR= SN P Privită în dinamică. evoluţia nivelului salariului real este reflectată de indicele salariului real (ISR): . Pe piaţa muncii. Salariul real (SR) se determină prin raportarea salariului nominal (SN) la nivelul preţurilor bunurilor şi serviciilor achiziţionate (P).

partea ce revine salariaţilor. Formele de salarizare realizează legătura între mărimea rezultatului muncii. Se subînţelege că un minim de muncă trebuie depusă. Fiecare formă de salarizare realizează într-un mod specific legătura între participarea la muncă.ISR = unde: ISR = ISN = IP = SR1 ×100 SR 0 SN 1 ×100 SN 0 P 1 ×100 P0 I SN ×100 . IP Forme de salarizare Formele de salarizare sunt modalităţi prin care se determină mărimea şi dinamica salariilor individuale indiferent sub ce formă ar fi plătite.salarizarea în acord. salariu. Mărimea totală a salariului este determinată de timpul lucrat şi de salariul pe unitatea de timp. psihologice sau de altă natură. Se cunosc 3 forme de salarizare: . .salarizarea mixtă. ca şi răspunderile ce-i revin ţinând seama de calificarea pe care o are şi de locul pe care-l ocupă în diviziunea muncii.salarizarea în regie. dar cu stabilirea răspunderilor ce îi revin. Fiecărui salariat i se stabileşte ce are de făcut. după timpul lucrat. . şi alte elemente economice. Salarizarea in regie – asigură remunerarea salariatului după timpul lucrat. însemnătatea activităţii depuse şi alte condiţii. Se practică în acele sectoare în care lipsa de omogenitate a lucrărilor (operaţiilor) face dificilă aprecierea muncii necesare pentru fiecare lucrare. sociale. . activitatea depusă de ei. rezultatul muncii. fără să se precizeze expres cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp.

migraţia internaţională a forţei de muncă etc. . ca surplus peste costul de producţie. tehnologice. venitul pe care îl obţin agenţii economici. De aici rezultă că. În sensul cel mai larg. variabilă în funcţie de rezultate. Dinamica salariilor pe termen lung este influenţată de următorii factori: costul resurselor de muncă. gradul de organizare în sindicate. absolut necesari în cazul salarizării în regie. Salarizarea mixtă – constă într-o remunerare stabilă (fixă) pe unitatea de timp (de regulă. a da rezultate. ca rezultat al utilizării capitalului. Prin urmare nici un agent economic nu poate progresa dacă nu obţine profit. sau. într-o remunerare 7. apoi a dobândit semnificaţia de a da. este în cel mai restrâns sens. . profitul este avantajul realizat în formă bănească dintr-o acţiune.sporeşte productivitatea salariatului. productivitatea muncii. profitul este câştigul pe care-l obţin agenţii economici. Profitul Termen de origine latină. Indicatorii profitului Mărimea profitului poate fi măsurată absolut . raportul dintre cererea şi oferta de muncă. 2.Salarizarea în acord – constă în remunerarea salariatului după cantitatea de bunuri produse sau a numărului de operaţii executate. Această formă de salarizare relevă mai bine legătura dintre mărimea salariului şi efortul depus de salariat. sau aduce profit. operaţie sau activitate economică. Durata timpului de muncă pentru efectuarea muncii respective nu este fixată în mod expres.ca masă a profitului şi relativ – ca rată a profitului. ce se acordă în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice. de organizare etc. profitul vine de la verbul „proficere” care înseamnă a progresa. o zi de muncă).diminuează cheltuielile întreprinderii prin renunţarea la supraveghetori. Profitul. deoarece: .

valoarea producţiei (Q .viteza de rotaţie a capitalului. .A. dimpotrivă. Pv – preţ de vânzare) Cmat – cheltuieli materiale Csal – cheltuieli salariale Atunci când diferenţa dintre venituri şi cheltuieli este pozitivă. Masa profitului poate fi influenţată de o serie de factori.volumul. întrucât masa profitului este rezultatul diferenţei dintre ele. . cu care volumul profitului este direct proporţional. . diferenţa dintre cele două mărimi este negativă. care acţionează separat dar mai ales în unitatea şi interdependenţa lor.preţul de vânzare şi costul. Dacă. Prin prag de rentabilitate se înţelege acel volum al producţiei în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. Ea se stabileşte ca diferenţă pozitivă între venitul obţinut din vânzarea bunurilor realizate şi costul ocazionat de producerea lor. Pr = VT – CT sau Pr = CA – CT = Q × Pv – (Cmat + Csal) unde: Pr – profit total VT.calitatea conducerii activităţii de producţie. cum sunt: .venituri totale CT – costuri totale CA – cifră de afaceri Q × Pv . structura şi calitatea producţiei.cantitate vândută. . se obţine profit. profitul fiind egal cu zero.nivelul productivităţii sau randamentul factorilor care influenţează volum rezultatelor. Masa profitului este suma totală obţinută sub formă de profit de un agent economic. Trecerea de la pierderi la profit se face prin aşa-numitul „punct mort” sau „prag de rentabilitate”. avem de-a face cu pierderi. aprovizionare şi desfacere. .

KT (propriu şi împrumutat) al întreprinderii: RPr = Pr ×100 KT . . a remunerării riscului implicat de împrumutatul de capital.rata comercială a profitului se determină ca raport procentual între masa profitului (Pr) şi încasările totale sau cifra de afaceri (CA): RPr = Pr ×100 CA . 3. pot fi distinse două posibilităţi de calcul a dobânzii şi anume dobânda simplă şi dobânda compusă. Indiferent de definiţia dată. totodată. Mărimea dobânzii se poate exprima în mărime absolută ca masă a dobânzii şi în mărime relativă ca rată a dobânzii. rata dobânzii (d’) şi numărul de ani (n). sau conform lui Paul Samuelson „dobânda este preţul specific plătit pentru a treia mare categorie de factori de producţie – capitalul”. Dobânda simplă constă în suma încasată pentru serviciul adus de un capital. se poate desprinde concluzia că dobânda este preţul folosirii capitalului şi.rata financiară a profitului se determină ca raport procentual între masa profitului şi capitalul propriu (KP): RPr = - Pr ×100 KP rata rentabilităţii se determină ca raport între masa profitului şi costurile totale de producţie (CT): RPr = Pr ×100 CT 7. Ea se calculează ca produs între mărimea creditului (C). În mărime absolută. Dobânda Dobânda este considerată a fi forma de venit ce revine proprietarului de capital. Rata profitului se determină ca un raport procentual între masa profitului şi un parametru (indicator) de referinţă.B. În teorie şi practică se calculează următoarele tipuri de rate de profit (RPr): . în condiţiile în care dobânda nu este capitalizată.rata economică a profitului se determină ca raport procentual între masa profitului şi capitalul total.

pe termen determinat.Ds = C × d’ × n Dobânda compusă spre deosebire de dobânda simplă presupune capitalizarea. durata creditului. unde Sn = C (1 – d’)n Sn – suma ce revine proprietarului după n ani de folosire a capitalului. . construcţie. riscul pe care şi-l asumă cel care acordă capital cu împrumut. ajungându-se să se calculeze „dobândă la dobândă”. În domeniul agriculturii ea se manifestă ca rentă funciară. o anumită suprafaţă de teren. Renta Renta este considerată a fi venitul pe care îl aduce în mod regulat un bun imobiliar (teren agricol. ea fiind formată din capitalul avansat (C) plus dobânda cuvenită (D). clădire) sau mobiliar (hârtii de valoare) şi care nu este legată de o activitate productivă a proprietarului acestuia.4. în insuficienţa producţiei obţinută pe aceste terenuri de a satisface cererea de produse agricole. cum ar fi: raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut. caselor de economii şi altor instituiţii financiare. conjunctura economică. inflaţia. Plătită de arendaş proprietarului funciar pentru dreptul de a exploata. Dc = Sn – C. iar capitalul este acordat pe o perioadă mai mare de un an. Rata dobânzii (d’) se calculează ca raport procentual între masa dobânzii (D) şi capitalul avansat (împrumutat): d’ = D ×100 C Rata dobânzii este o mărime variabilă ca urmare a acţiunii a numeroşi factori. 7. Dobânda compusă este larg aplicată în activitatea băncilor. politica guvernului etc. renta funciară îşi are originea în raritatea pământurilor fertile.

Renta funciară se determină ca diferenţă dintre preţul de vânzare al produsului agricol şi preţul de producţie la care se adaugă profitul normal al arendaşului: R = V – (C + Pr) unde: R – renta V – venitul total C – costul de producţie Pr – profitul. La nivelul unei economii se pot întâlni mai multe forme de rentă. Dintre acestea, cele mai importante sunt: 1. Renta absolută este încasată de toţi proprietarii funciari indiferent de calitatea terenului (fertilitate, poziţia faţă de centrele de aprovizionare şi consum etc.) pe care îl deţin, ca răsplată pentru transferarea temporară, către arendaş, a dreptului de folosinţă a pământului. Plata rentei se face sub forma arendei. 2. Renta diferenţială este generată tocmai de diferenţele de fertilitate care apar între parcelele de pământ, precum şi poziţionarea diferită a acestora faţă de piaţă (de desfacere sau aprovizionare). Atunci când este rezultatul diferenţelor de fertilitate naturală şi a poziţiei diferite a terenurilor faţă de piaţă, poartă denumirea de rentă diferenţială I, iar în cazul în care aceste diferenţe se datorează investiţiilor suplimentare în mijloace de mecanizare, chimizare etc. pe una şi aceeaşi suprafaţă de teren, poartă denumirea de rentă diferenţială II. 3. Renta de monopol reflectă valorificarea poziţiei monopoliste pe care o au unii agricultori. Proprietarii funciari care deţin suprafeţe de teren cu însuşiri speciale pe care pot să producă în cantităţi reduse produse cu calităţi de excepţie, foarte căutate de consumatori, pot să vândă produsele respective la preţuri ridicate de monopol. De exemplu vinul de calitate excepţională care se obţine în potgorii renumite, în cantităţi reduse, se poate vinde la preţ de monopol care este determinat de capacitatea de plată şi preferinţele consumatorilor. În acest preţ este cuprins profitul normal al fermierului arendaş, renta absolută şi un supraprofit ce revine proprietarului funciar ca rentă de monopol.

4. Renta minieră şi în construcţii are o bază naturală generată de raritatea unor mine, dar posibilitatea realizării ei efective rezidă din insuficienţa ofertei pentru astfel de bunuri. Proprietarii care deţin mine sau sonde cu conţinut bogat care pot fi exploatate cu cheltuieli mai reduse, realizează un supraprofit ce le revine sub forma rentei miniere. Terenurile bine echipate cu elemente de infrastructură, surse de apă, energie, mijloace de transport sau sunt situate în centrul oraşelor etc., sunt arendate sau vândute la preţuri mult mai ridicate care cuprind în ele, pe lângă costuri şi profitul normal, renta de construcţii. 5. Renta consumatorului numită şi surplus al consumatorului, reprezintă diferenţa de care beneficiază acesta plătind bunurile cumpărate de el la un preţ mai mic decât ar fi fost dispus să plătească. 6. Renta vânzătorului se realizează de către acesta atunci când reuşeşte să vândă la un preţ mai ridicat decât estimase anterior. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Menţionaţi care sunt formele de salarizare şi ce presupun acestea. 2. Enumeraţi formele profitului şi explicaţi-le. 3. Specificaţi şi arătaţi modul de calcul a indicatorilor profitului. 4. Definiţi dobânda şi arătaţi ce forme poate îmbrăca. 5. Definiţi renta şi menţionaţi principalele forme de rentă. 6. Una dintre explicaţiile de mai jos cu privire la semnificaţiile salariului nu este corectă: a) salariul reprezintă venitul încasat de o persoană în schimbul muncii depuse; b) salariul reprezintă câştigul realizat de un întreprinzător în urma vânzării mărfurilor pe piaţă; c) salariul este o componentă a preţului bunului economic; d) salariul reprezintă un cost pentru întreprinzător. 7. Salariul poate fi privit sub două aspecte: a) salariul mediu şi marginal; b) salariul fix şi circulant; c) salariul global şi parţial;

d) salariul nominal şi real. 8. Salariul nominal reprezintă: a) suma de bani pe care angajatul o primeşte pentru munca depusă, de la unitatea economică unde lucrează; b) valoarea bunurilor şi serviciilor ce pot fi cumpărate într-o perioadă determinată de timp; c) suma de bani cuvenită doar personalului administrativ; d) cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi achiziţionată cu salariul real. 9. Salariul real se determină: a) ca diferenţă între salariul nominal şi cheltuielile curente; b) ca raport între salariul nominal şi nivelul preţurilor bunurilor şi serviciilor achiziţionate; c) ca diferenţă între venituri şi cheltuieli; d) ca produs între salariul nominal şi nivelul preţurilor bunurilor şi serviciilor achiziţionate; 10. Tendinţa de creştere a salariilor, pe termen lung, poate fi determinată de: a) renunţarea de către salariat la munca suplimentară; b) creşterea productivităţii muncii; c) migraţia internaţională a forţei de muncă; d) reducerea cererii şi creşterea ofertei de muncă. 11. Salarizarea în regie presupune: a) remunerarea salariatului după cantitatea de bunuri produse în unitatea de timp şi a tarifului pe produs; b) remunerarea salariatului după timpul lucrat, cu stabilirea răspunderilor ce îi revin; c) remunerarea salariatului în funcţie de aptitudinile de care dă dovadă la locul de muncă; d) remunerarea fixă pe unitatea de timp, ce se acordă în funcţie de îndeplinirea unor condiţii, fiecare condiţie având un tarif. 12. Salarizarea în acord presupune: a) remunerarea salariatului după cantitatea de bunuri produse în unitatea de timp;
b) remunerarea salariatului după timpul lucrat, cu stabilirea răspunderilor ce îi

revin;

c) remunerarea salariatului în funcţie de aptitudinile de care dă dovadă la locul de muncă; d) remunerarea fixă pe unitatea de timp, ce se acordă în funcţie de îndeplinirea unor condiţii, fiecare condiţie având un tarif. 13. Profitul se determină: a) ca raport între cheltuieli şi venituri; b) ca diferenţă între încasările obţinute din vânzarea producţiei şi cheltuielile ocazionate de producerea acesteia; c) ca diferenţă între cheltuielile ocazionate de producerea bunurilor şi încasările obţinute din vânzarea producţiei; d) ca raport între încasările obţinute din vânzarea producţiei şi cheltuielile ocazionate de producerea acesteia; 14. Masa profitul se calculează ca: a) suma încasărilor unui întreprinzător; b) diferenţa dintre venituri şi cheltuieli; c) diferenţă între plăţi şi încasări; d) diferenţă între venituri şi pierderi. 15. Salariul se deosebeşte de profit prin aceea că: a) salariul este mai mic decât profitul; b) profitul este un venit; c) sunt două forme de venit care revin unor posesori de factori de producţie diferiţi; d) salariul este folosit pentru consum iar profitul pentru investiţii. 16. Rata profitului relevă: a) diferenţa dintre venituri şi cheltuieli (costuri); b) gradul de rentabilitate cu care au fost consumaţi factorii de producţie (consum exprimat în formă monetară); c) proporţia în care venitul se împarte între posesorul capitalului şi posesorii altor factori de producţie; d) capacitatea de concurenţă a unei societăţi comerciale. 17. Precizaţi care din elementele de mai jos influenţează invers proporţional mărimea profitului: a) volumul producţiei obţinute; b) nivelul preţurilor de vânzare;

20. CA Pr × 100. b) lărgirea şi modernizarea activităţii. b) cifra de afaceri. b) acel volum al producţiei în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. KP Pr × 100. Rata profitului nu se poate determina ca: a) raport procentual între masa profitului şi volumul capitalului avansat. d) viteza de rotaţie a capitalului. c) plata ajutorului de şomaj. După însuşire. d) raportul procentual dintre masa profitului şi costurile totale. b) raport procentual între masa profitului şi cifra de afaceri. c) capitalul total. 18. . d) raport procentual între masa profitului şi costurile ocazionate de obţinerea acestuia. Rata comercială a profitului se determină ca raport procentual între masa profitului şi: a) capitalul propriu. profitul poate fi folosit pentru: a) plata dobânzilor către creditori.c) nivelul costurilor de producţie. KT Pr × 100. d) plata salariilor personalului de conducere. profitul fiind egal cu zero. d) costul de producţie. c) diferenţa dintre încasările totale şi costurile totale. 22. Pentru a determina rata financiară a profitului se foloseşte relaţia: a) RPr= b) RPr= c) RPr= d) RPr= Pr × 100. CT 21. c) raport procentual între masa profitului şi preţul de vânzare. Prin prag de rentabilitate se înţelege: a) profitul total înregistrat de o firmă într-o perioadă determinată de timp. 19.

d) populaţia unei ţări. . c) durata creditului. 27. d) prestigiul şi puterea economică a băncii care a acordat creditul. b) capacitatea de plată a debitorului şi durata acordării creditului. b) ca raport procentual între masa dobânzii şi capitalul împrumutat. Profitul băncii reprezintă diferenţa dintre: a) dobânda încasată şi dobânda plătită de bancă. Rata dobânzii nu este influenţată de: a) raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa creditului. Rata dobânzii se calculează: a) ca raport între masa dobânzii şi capitalul împrumutat. b) disponibilităţile de creditare şi rezervele obligatorii. b) cheltuielile de funcţionare ale băncii. d) riscul pe care şi-l asumă creditorul. d) raportul procentual între creditul solicitat şi cel acordat. c) comisionul perceput la intermedierea unui credit. Rata dobânzii este influenţată mai ales de: a) mărimea creditului. 29. Masa dobânzii este: a) diferenţa dintre creditul acordat şi cel solicitat. d) dobânda încasată şi cheltuielile de funcţionare ale băncii. c) durata creditului este mai mare de un an. 24. d) ca diferenţă între creditul acordat şi cel solicitat. 26. Dobânda reprezintă: a) preţul folosirii capitalului. b) durata creditului este de maximum un an. 25. b) starea economiei. c) câştigul băncii şi cheltuielile sale de funcţionare. c) mărimea creditului contractat.23. b) diferenţa dintre suma plătită de debitor creditorului şi suma luată cu împrumut. c) ca diferenţă între masa dobânzii şi capitalul împrumutat. Dobânda compusă intervine atunci când: a) se acordă un credit mai mare de 50 milioane lei. c) raportul dintre cererea şi oferta de credit şi starea economiei. 28.

c) frecvenţa cu care apare în economie. iar salariul nominal a crescut de la 770. 31. iar dobânda se capitalizează. dobânda reprezintă: a) o datorie de plătit. b) pământ. . b) deficitului de ofertă în raport cu cererea anumitor bunuri. la 808.d) durata creditului este mai mare de un an. preţurile au crescut cu 20%. b) administraţiei publice.m. În perioada T0 – T1. Pentru creditor. c) factorul muncă. d) un avantaj nejustificat.400. d) puterea sa de cumpărare. Renta funciară este un venit ce revine: a) întreprinzătorului. Determinaţi indicele salariului real. 35.000 u. Salariul real: a) creşte cu 12. La o creştere a preţurilor bunurilor de consum cu 50% în anul T1 s-a reuşit o majorare a salariului nominal cu 35%.m. În mod tradiţional renta este un venit adus de: a) capitalul circulant folosit.500 u. c) preţurilor ridicate de monopol.5%.5%. c) un venit. b) posesorul care îl deţine. 32. Salariul se deosebeşte de rentă prin: a) mărime. d) calităţile de întreprinzător. b) scade cu 12. c) posesorului pământului folosit în activitatea economică. b) un cost. d) preţurilor scăzute.000 lei. d) salariatului. 34. 33. Salariul nominal mediu lunar primit de salariaţii unei întreprinderi în anul T0 a fost de 2. 36. 30. Renta poate fi o consecinţă a: a) excesului de ofertă în raport cu cererea anumitor bunuri.

m. nivelul preţurilor bunurilor de consum s-a redus cu 5%. . 39. .000 u.400.m. e) scade cu 15%.000 u. cheltuielile salariale şi costul producţiei.000 u. b) 2.. 38. O firmă produce într-un an produsul X. în următoarele condiţii (situaţii) alternative: Producţia fizică Preţul unitar (u.m. c) 3.000 u.) 1. 37. 40.4 milioane. Profitul realizat de o firmă se ridică la suma de 600.000 10 8 2.c) creşte cu 5%.  preţul de vânzare: 12 milioane u.000.m.  costul producţiei: 10 milioane u.000 bucăţi. 41.000 u.  salariile sunt de trei ori mai mici decât capitalul circulant utilizat.  capitalul fix utilizat: 14 milioane u. c) a crescut cu 20. .) Costul unitar (u. Determinaţi cu cât a crescut salariul real. la 1. b) a scăzut cu 0.m.140. Cum s-a modificat masa profitului? a) a crescut cu 5%.m.m. la 25% la un volum al vânzărilor de 2.) (buc. Ştiindu-se că amortismentul a fost de două ori mai mare decât celelalte cheltuieli materiale şi valoric a fost egal cu cheltuielile salariale.6 6 3.000 u. să se determine cheltuielile materiale.000 7 6 Care va fi decizia întreprinzătorului privind volumul producţiei? a) 1..000 7. . Concomitent cu creşterea salariului nominal de la 1.m.000 bucăţi.000 bucăţi. Un întreprinzător trebuie să decidă asupra volumului producţiei din bunul X pe care urmează să-l vândă pe o anumită piaţă. în următoarele condiţii:  capitalul folosit: 20 milioane u.m.000.m. În perioada T0 – T1. rata profitului a evoluat de la 20% în condiţiile unui volum al vânzărilor de 2. d) scade cu 5%.m.m. Rata anuală a profitului este de 12%.

000 u.m. pentru care li se plăteşte o rată anuală a dobânzii de 8%. cu o rată a dobânzii de 20%. reprezentând 75% din câştigul brut al băncii.m.m. Ştiind că doar 20% din această sumă constituie capital propriu. pentru 10 luni cu o rată anuală a dobânzii de 12% şi 5 milioane u. determinaţi mărimea creditului 44.000 u.Să se determine mărimea profitului şi rata profitului (în două modalităţi). 45. să se calculeze profitul net al băncii.000.m. Ce depunere trebuie să facă în prezent. e) capitalul bănesc rulat (creditul).m. iar restul reprezintă sumele deponenţilor săi cărora le plăteşte o dobândă de 40% anual. 42.. ştiind că rata anuală a dobânzii este de 25% ? 46. în sumă de 100.000 u. Să se calculeze: a) câştigul brut al băncii.m. . O bancă obţine la sfârşitul unui an un profit de 4.200. Care va fi mărimea acestui credit peste trei ani? 43. Pe baza lor. d) mărimea dobânzii încasate.. c) mărimea dobânzii plătite. b) cheltuielile de funcţionare.m. Deponenţi unei bănci contribuie la formarea disponibilităţilor acesteia în decursul unui an cu 20 milioane u. O bancă acordă un credit de 20 milioane u. În condiţiile în care un credit este contractat pe o durată de trei luni.m. Se efectuează un depozit bancar la termen.500 u. Să se calculeze profitul net al băncii.m.m. dacă ea face cheltuieli cu funcţionarea de 550.000 u. În decursul acelui an banca a plătit pentru sumele depuse o rată anuală a dobânzii de 10% şi a încasat de la cei pe care i-a creditat o rată anuală de 15%. cu o rată a dobânzii de 50%. pentru trei ani.. banca acordă credite de 15 milioane u. cu o rată a dobânzii de 20%.. Cheltuielile de funcţionare ale băncii sunt de 150. ceea ce reprezintă o dobândă totală de 1. Un agent economic îşi propune ca peste 4 ani să dispună de un depozit bancar de 1. 47. pentru un an. pentru un an cu o rată anuală de 15%.000 u.

Principalele funcţii îndeplinite de indicatorii macroeconomici în cadrul economiei sunt: .constituie un important instrument de analiză. . 2.permit realizarea de comparaţii internaţionale. pe o perioadă determinată de timp. Produsul global brut (PGB) Evidenţiază valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor realizate de factorii de producţie atraşi în economia naţională. .CAPITOLUL VIII INDICATORII MACROECONOMICI Evidenţierea nivelului şi evoluţiei activităţii economice desfăşurate la nivelul economiei naţionale se realizează prin intermediul indicatorilor macroeconomici. de către toţi agenţii economici autohtoni şi străini ce-şi desfăşoară activitatea economică în interiorul ţării.au rol de evidenţă statistică. Produsul Intern Brut (PIB) Evidenţiază valoarea brută a producţiei finale de bunuri şi servicii realizate într-o perioadă determinată de timp (de regulă un an). de regulă un an. 1. Se determină ca diferenţă între produsul global brut şi consumul intermediar: PIB = PGB – CI .constituie punct de plecare în fundamentarea deciziilor. .

cu excepţia capitalului fix. deoarece evidenţiază rezultatele activităţii agenţilor economici ai unei ţări. Se poate determină scăzând din valoarea PIB consumul de capital (amortizarea): PIN = PIB – A 4. Se calculează adunând la mărimea PIB soldul veniturilor factorilor de producţie în raport cu străinătatea. Produsul Intern Net (PIN) Evidenţiază valoarea netă a producţiei finale de bunuri şi servicii realizate într-o perioadă determinată de timp (de regulă un an). a producţiei finale de bunuri şi servicii obţinute în decursul unei perioade determinate de timp (de regulă un an) de către agenţii economici naţionali indiferent că-şi desfăşoară activitatea economică în interiorul sau în afara graniţelor ţării. 5. Produsul Naţional Brut (PNB) Este dat de valoarea brută. Produsul Naţional Net (PNN) .unde: PIB – produs intern brut PGB – produs global brut CI – consum intermediar (valoarea bunurilor economice. Este considerat cel mai expresiv indicator macroeconomic. consumate în vederea producerii altor bunuri). 3. de către toţi agenţii economici autohtoni şi străini ce-şi desfăşoară activitatea economică în interiorul ţării. de piaţă. exprimat în valoare adăugată brută (SVFSVAB): PNB = PIB + SVFSVAB unde: SVFSVAB – se obţine făcând diferenţa dintre veniturile obţinute de agenţii economici naţionali din activitatea economică desfăşurată în străinătate şi veniturile obţinute de agenţii economici străini din activitatea economică desfăşurată în ţară. indiferent de locul unde îşi desfăşoară activitatea economică. Poate avea valoare pozitivă sau negativă.

Ca şi în cazul PIN. Precizaţi care sunt indicatorii macroeconomici şi arătaţi ce evidenţiază fiecare. c) economiei naţionale. 6 b) investiţia brută. 8 d) exportul net. PIB nu cuprinde: . d) statului. 10 b) PNB francez şi PIB german.Evidenţiază valoarea netă a tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţii economici naţionali într-o perioadă determinată de timp. de regulă un an. 11 c) PNB german şi PIB francez. 5 a) consumul privat al menajelor şi cel guvernamental. Indicatorii macroeconomici pot releva rezultatele activităţii economice ale: 1 2 3 4 a) economiei mondiale. 2 b) PNB al României şi PIB al Ungariei. 7 c) consumul intermediar. 3 c) numai în PIB al României. 4. b) agenţilor economici privaţi. 4 d) numai în PIB al Ungariei. 3. 12 d) PNB german. PNN = PNB – A TEST DE AUTOEVALUARE 1. 5. PNN se determină scăzând din valoarea PNB consumul de capital (amortizarea). Veniturile realizate de către cetăţenii români care lucrează legal în Ungaria se regăsesc în: 1 a) PIB al României şi PNB al Ungariei. Dacă o companie franceză are o filială în Germania. 2. venitul rezultat din operaţiunile desfăşurate în Germania de această companie este considerat: 9 a) PIB francez.

26 b) indicatori intermediari. 27 c) indicatori economici de ramură. 20 d) PIN = PIB-A. 15 c) PIB cuprinde în plus soldul excedentar al relaţiilor economice externe. 22 b) profitul net. 7. Precizaţi care din enumerarea de mai jos nu reprezintă un indicator macroeconomic: 21 a) venitul naţional. 19 c) PIB = PIN+PNN. 28 d) indicatori globali. €. 9.valoarea bunurilor produse şi consumate în scopul producerii de noi bunuri şi servicii: 1150 mld. €.6. Să presupunem că la sfârşitul unui an de zile. 23 c) produsul intern brut. Produsul intern şi produsul naţional sunt: 25 a) indicatori macroeconomici. 10. 16 d) PIB şi PIN se exprimă la preţuri diferite. 14 b) PIB este mai mare decât PIN deoarece include şi amortizarea. 8. 24 d) produsul naţional brut. 30 b) bunurile şi serviciile destinate consumului public.valoarea bunurilor şi serviciilor produse: 1470 mld. Precizaţi care din elementele de mai jos nu intră în componenţa PIB: 29 a) bunurile şi serviciile destinate consumului personal. . 18 b) PNB = PNN+CI. Care din următoarele corelaţii sunt corecte: 17 a) PGB = PNB +CI. Care din afirmaţiile de mai jos sunt corecte în ceea ce priveşte deosebirile ce există între produsul intern brut şi produsul intern net? 13 a) PIB cuprinde şi consumul intermediar. 11. 31 c) bunurile ce sunt expresia exportului net. pe ansamblul economiei s-au înregistrat următoarele rezultate: . . 32 d) bunurile şi serviciile produse şi consumate în scopul producerii de noi bunuri şi servicii (consum intermediar).

determinaţi mărimile produsului intern brut şi produsului naţional net. iar agenţii economici naţionali au produs în alte ţări bunuri evaluate la 7 miliarde u.m. 12. Capitalul fix utilizat în economie este de 80 miliarde u. din care 20 miliarde u....m.m. .m.m. durata medie de funcţionare fiind de 8 ani. .producţia finală brută a agenţilor străină care îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării: 70 mld. Agenţii economici străini au produs în această economie bunuri finale de 9 miliarde u. În aceste condiţii. Valoarea bunurilor create într-o ţară este de 100 miliarde u. .consumul de capital fix: 180 mld. €. €.. Să se calculeze indicatorii posibili de măsurare a rezultatelor macroeconomice la sfârşitul perioadei respective. €.producţia finală brută a agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în străinătate: 120 mld. sunt utilizate sub formă de capital circulant pentru producţia altor bunuri în anul respectiv.

1. Cererea de forţă de muncă depinde înainte de toate de ritmul de creştere economică. Cererea şi oferta de muncă Activitatea economico-socială generează nevoia de muncă. structura producţiei şi activităţilor economico-sociale. Dacă se cunosc volumul de bunuri şi servicii necesare pentru o perioadă dată de timp. la acesta se adaugă o serie de alţi factori între care enumerăm: nivelul şi dinamica productivităţii muncii. Astfel dacă cererea de muncă este elastică. orice revendicare salarială poate fi obţinută de la angajatori pe seama unei reduceri semnificative a ocupării. formele de ocupare şi regimul ocupării etc. fiind determinată de cererea de bunuri economice. respectiv forţa de muncă necesară în perioada respectivă pe ansamblul economiei. . Condiţia fundamentală ca nevoia de muncă să constituie cerere de muncă o reprezintă salarizarea (remunerarea) ei. OCUPAREA ŞI ŞOMAJUL 9. Nevoia de muncă salariată ce se formează la un moment dat sau într-o perioadă determinată de timp într-o economie reprezintă cererea de muncă. Atunci când se analizează cererea de muncă o importanţă deosebită se acordă elasticităţii cererii de muncă. nivelul productivităţii muncii şi regimul legal de muncă.CAPITOLUL IX PIAŢA MUNCII. se poate determina nevoia de muncă. Cererea de muncă este o cerere derivată. Cererea de muncă se exprimă prin numărul de locuri de muncă.

negocierea şi fixarea salariilor în funcţie de performanţele muncitorilor. oferta de muncă nu respectă în totalitate principiile economiei de piaţă.a. zone etc. . De aceea. 9. Cel ce face oferta de muncă trebuie să trăiască. conţinutul şi durata muncii ş. cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene. Piaţa forţei de muncă – definire.oamenii se deplasează cu greutate dintr-o localitatea în alta. ci sunt ataşaţi mediului economico-social. posesorii forţei de muncă au o mobilitate scăzută. Ca şi în cazul cererii de muncă. raportul între utilitatea şi dezutilitatea muncii. sistemul de indicatori Piaţa muncii reprezintă ansamblul actelor de vânzare-cumpărare a forţei de muncă ce au loc într-un spaţiu economic.a. nu poate aştepta oricât să apară un loc de muncă. generaţiile de tineri sunt crescute de părinţii lor pentru a deveni oameni şi nu mărfuri. militarii în termen şi alte persoane care depun activităţi nesalarizate ş. chiar dacă acesta nu le oferă avantaje economice.Oferta de muncă reprezintă potenţialul de muncă disponibil la un moment dat într-o economie. legislaţia salarială). firme. În legătură cu cererea şi oferta de forţă de muncă. pentru ca resursele de muncă disponibile să formeze oferta de muncă este necesară îndeplinirea condiţiei de remunerare a muncii. elevii şi studenţii. Ca atare. ea relevă întâlnirea cererii cu oferta de muncă şi stabilirea pe această bază a condiţiilor de angajare. factorii instituţionali (vârsta legală de muncă.2. nu-şi schimbă cu uşurinţă locul de muncă. Oferta de muncă este determinată de o serie de factori. dintre care amintim: populaţia totală aptă de muncă. este necesar a fi reţinute câteva aspecte: oferta de muncă se formează pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. salariaţi. neputându-se substitui reciproc decât în anumite limite sau deloc. oferta de muncă este eminamente perisabilă şi are caracter relativ rigid. ea nu cuprinde femeile casnice. caracteristici. realizarea mobilităţii salariilor şi forţei de muncă pe locuri de muncă.

2. fluctuaţie ridicată a personalului. de a permite gruparea întreprinzătorilor care angajează forţă de muncă. segmentarea. ediţia a V-a. alinierii şi comparării internaţionale a indicatorilor pieţei muncii. presupune negocierea permanentă între purtătorii cererii şi cei ai ofertei de muncă. 6. 284 . Este o piaţă eterogenă. Editura Economică. reflectă modul în care se asigură resursele de muncă pe ramuri. fie de monopol.Trăsăturile pieţei muncii1: 1. este reglementată în cel mai înalt grad. prezenţa scării ierarhice. reflectă legăturile reciproce dintre realităţile demografice (care determină oferta de muncă) şi cele ale dezvoltării economicosociale (care generează cererea de muncă). sexe. 7. prezenţa sindicatelor puternice şi eficiente – şi o piaţă secundară – caracterizată prin locuri de muncă nesigure. 4. utilizarea unor tehnologii rudimentare. piaţa factorilor de producţie) şi generând totodată efecte ce se regăsesc în toate sectoarele vieţii economico-sociale. vârste etc. Din acest punct de vedere. Bucureşti. delimitându-se mai multe segmente. calitativ şi structural. în funcţie de modul de constituire şi organizare a cererii şi ofertei de muncă de către patronate şi sindicate. sub aspect cantitativ. 1 ASE – Economie. pag. Această trăsătură derivă din necesitatea de a asigura protecţia salariatului. lipsa posibilităţilor de promovare. 5. este o piaţă cu concurenţă imperfectă. zone geografice. sindicate inexistente sau slabe. 2000. pe genuri de activitate. adepţii teoriei segmentării pieţei muncii delimitează o piaţă primară a muncii – caracterizată printr-o mare stabilitate a locului de muncă. fie de oligopol. profesii. de a controla competiţia loială prin intermediul sindicatelor. sectoare. utilizarea tehnologiilor relativ avansate. au existat de-a lungul timpului numeroase preocupări. este o piaţă derivată. primind influenţe venite de pe celelalte pieţe (piaţa bunurilor.285 . 3. profesii şi niveluri de calificare. salarii ridicate şi în creştere. Sistemul de indicatori utilizaţi în investigarea şi analiza pieţei muncii Sub aspectul metodologic al definirii. niveluri de calificare.

: structura populaţiei ocupate pe regiuni. populaţia în vârstă de muncă şi persoanele aflate în limita limitelor legale ale vârstei de muncă). fie la populaţia în vârstă de muncă la resursele de muncă disponibile. Alături de aceştia se folosesc şi concepte şi indicatori naţionali. repartizare teritorială. care caracterizează principalele aspecte ale ocupării şi şomajului. Plecând de la modul de structurare a populaţiei totale în componente. structuraţi după criterii cum ar fi: sex. categorii social-profesionale. indicatorii salarizării (costului forţei de muncă). formele de plată. experienţa profesională a salariaţilor. Nu de puţine ori se prezintă concomitent în statistici ambele categorii de informaţii. în funcţie de surse mijloacelor de subzistenţă se pot evidenţia şi calcula următorii indicatori: - rata de activitate – se poate calcula fie prin raportarea populaţiei active la populaţia totală şi se obţine rata brută de activitate a populaţiei. mărimea întreprinderilor.). - indicatori derivaţi – sunt indicatorii care combină diferite criterii şi caracteristici ale populaţiei (ex. experienţă profesională. respectiv. timpul lucrat etc. vârstă. ramuri de activitate. pe niveluri de salarii etc. indicatorii duratei muncii şi indicatorii condiţiilor şi ai conflictelor de muncă. populaţia ocupată. obţinând rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă şi. - rata (gradul) de ocupare (Go) – poate fi calculată prin raportarea populaţiei ocupate fie la populaţia în vârstă de muncă. - indicatori de structură – sunt reprezentaţi de aceiaşi indicatori de mai sus. În prezent se dispune de un set de indicatori standardizaţi la scară internaţională. a resurselor de muncă. fie la resursele de muncă disponibile: . indicatorii ocupării forţei de muncă şi indicatorii şomajului (rata ocupării şi rata şomajului).realizându-se progrese însemnate. eventual a şomerilor (şi durata în şomaj). profesii. fiecare dintre ele având relevanţă pentru caracterizarea cu deosebire a unor aspecte. Indicatorii care măsoară intensitatea unor fenomene şi procese de pe piaţa muncii se pot grupa astfel: - indicatori de nivel – sunt reprezentaţi de indicatorii resurselor de muncă (populaţia activă.

permanentă de persoane OCUPATĂ studenţi şi elevi muncă şi Salariaţi Alte care sunt în care au depăşit 16 persoane care categorii Populaţia în afara limitelor legale de vârstă de muncă .someri ×100 Pa [%] [%] Evident.someri ×100 Po nr . grupe de profesii).populaţie aptă de muncă Po ×100 [%] Pa Corespunzător gradului de ocupare se poate calcula şi gradul de neocupare (G no) unde Go + Gno = 100%. după cum se poate calcula pentru ansamblul forţei de muncă sau ca indicatori parţiali. vârstă). pentru anumite segmente ale acesteia.Go = unde: Po – populaţie ocupată Pa . comune. ocupaţional-profesionale (statut profesional. după talia localităţilor. stabilite după criterii diverse: demografice (sex. fiecare dintre indicatorii menţionaţi se poate calcula la nivel naţional. regional. local. Gno = unde: Pan – populaţie aptă neocupată Pan ×100 [%] Pa rata şomajului (Rş) – se calculează prin raportarea numărului de şomeri fie la populaţia activă. firmelor sau sediul de reşedinţă (municipii. fie la populaţia ocupată: Rş = Rş = nr . oraşe. mediul urban sau rural). POPULAŢIA ACTIVĂ incapacitate Şomeri şi POPULAŢIA militari în termen. cartiere. Populaţia totală şi componentele ei în funcţie de surse mijloacelor de subzistenţă POPULAŢIA TOTALĂ POPULAŢIA ÎN VÂRSTĂ DE MUNCĂ Persoane cu RESURSE DE MUNCĂ Populaţia casnică.

recalificare sau perfecţionare. tipologie Şomajul evidenţiază o stare de dezechilibru pe piaţa muncii caracterizată printr-un excedent al ofertei de muncă în raport cu cererea de muncă. Şomerii – reprezintă toate persoanele apte de muncă care nu pot fi încadrate în muncă din lipsa locurilor de muncă disponibile corespunzătoare pregătirii lor şi care beneficiază de ajutor de şomaj sau alte forme de protecţie socială. continent sau al planetei Populaţia în vârstă de muncă – cuprinde bărbaţii între 16-60 ani şi femeile între 16-57 ani. municipiu. cauze. precum şi de sprijin în vederea reintegrării lor profesionale prin calificare.populaţia ocupată (salariaţi şi nesalariaţi) din toate ramurile economiei naţionale. Populaţia activă – se determină însumând: .persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Resursele de muncă – cuprinde acea categorie de populaţie care dispune de ansamblul capacităţilor fizice şi intelectuale care-i permit să presteze o muncă utilă în una din activităţile care se desfăşoară în economia naţională. Şomajul 9. . 9.3. Şomajul – definire.se pensionează înainte de limita vârstei de ani şi nu lucrează căutarea unui loc de muncă de populaţie ocupată pensionare POPULAŢIE INACTIVĂ unde: Populaţia totală – este indicatorul care reflectă numărul locuitorilor care au domiciliul pe raza administrativ-teritorială a unui sat. . oraş. . Populaţia ocupată – cuprinde toate persoanele care au o ocupaţie aducătoare de venit fiind încadrate într-o activitate economică sau socială în baza unui contract de muncă sau desfăşoară o activitate pe cont propriu.1.şomerii aflaţi în plata ajutorului de şomaj şi a alocaţiei de sprijin.3. comune.

Indiferent de forma pe care o îmbracă şomajul. în analiza şi caracterizarea acestuia se iau în considerare următorii indicatori: - nivelul şomajului – poate fi exprimat în mărime absolută prin numărul şomerilor. iar relativ prin rata şomajului. şomaj tehnologic. numit şomaj involuntar. publicarea de anunţuri şi răspunsuri la anunţuri. nu reuşesc să se angajeze datorită imposibilităţii găsirii de locuri de muncă vacante. dat de refuzul de a se angaja al persoanelor care consideră că salariul şi condiţiile de muncă nu recompensează în mod corespunzător eforturile ce trebuie depuse atunci când se prestează munca. - - şomaj tehnic.În ceea ce priveşte definiţia dată şomerilor. distingem: - şomaj ciclic. M. determinat de întreruperile ce apar în procesul de producţie: greve. reprezentat de persoanele care. Dacă avem în vedere cauzele care stau la baza generării şi amplificării şomajului. cea mai uzitată este cea dată de Biroul Internaţional al Muncii (BIM) conform căreia o persoană este considerată şomeră dacă are peste 15 ani şi îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este aptă de muncă. sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile. datorat schimbărilor ce au loc în structura economică. colegi etc. apel la prieteni. cu toate că ar accepta condiţiile existente pe piaţa muncii. este în căutarea unui loc de muncă. demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu. - şomaj structural. generat de înlocuirea vechilor tehnologii cu altele noi. defecţiuni ale unor maşini şi utilaje etc.. nu are un loc de muncă. . în perioada anilor '30. teritorială. dacă şi-ar găsi imediat un loc de muncă. rude. J.. Dacă la început se recunoştea doar existenţa şomajului voluntar. utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode pentru a-l găsi: înscrierea la agenţiile de plasare a forţei de muncă. care la rândul său poate fi şomaj conjunctural (dat de alternanţa perioadelor de prosperitate cu cele de recesiune) şi şomaj sezonier. performante şi prin restrângerea locurilor de muncă prin reorganizarea întreprinderilor. Keynes a observat existenţa unui alt gen de şomaj. socială a economiei.

3. - - 9. rezultând o scădere a veniturilor (salarii. o scădere a consumului şi a investiţiilor. pe cale de consecinţă. costul şomajului are un aspect economi şi unul moral. alte cheltuieli sociale legate de calificarea. ramură de activitate etc. Efectele (costurile) şomajului Şomajul are implicaţii negative economice. structura şomajului – evidenţiată pe categorii de vârstă. Economic. profesii. care nu pot fi ignorate. 9. Costurile şomajului se referă la consecinţele nefaste ale şomajului pe care le suportă indivizii. intensitatea şomajului – din acest punct de vedere distingem: şomaj total (atunci când are loc pierderea locului de muncă). La nivel de economie şi societate. plata indemnizaţiilor de şomaj. nivel de calificare. creşterea cheltuielilor statului pentru funcţionarea oficiilor de plasare.- durata şomajului – dată de intervalul de timp scurs între momentul pierderii locului de muncă şi reluarea activităţii.3. sociale şi umane importante. şomaj parţial (generat de diminuarea duratei de muncă) şi şomaj deghizat (dat de angajarea în firme a unui număr de salariaţi superior celui necesar). profituri) şi. accizelor etc) generând o diminuare a cheltuielilor publice. a TVA-ului. pentru că intrarea în şomaj înseamnă o reducere a veniturilor. Aspectul moral se referă la faptul că statutul de şomer atrage după sine stresul nervos. economia şi societatea. nu se pot evalua. scăderea generală a veniturilor reduce încasările la bugetul de stat (reducerea impozitelor pe venituri. pentru a desemna politicile (măsurile) aplicate de autorităţi. a posibilităţilor de consum pentru întreaga familie. în literatura de specialitate. Politici de diminuare şi combatere a şomajului În prezent.3. pentru a creşte gradul de ocupare şi a reduce dimensiunile şi efectele şomajului se utilizează . sex.2.. costurile şomajului sunt reprezentate de : subutilizarea factorului muncă. Pentru persoanele care devin şomeri. spre deosebire de consecinţele economice. o stare depresivă care. reconversia profesională a şomerilor etc. şi deci. ceea ce se repercutează negativ asupra volumului producţiei. ca şi de organizaţii private sau nonguvernamentale.

metode. îndeosebi prin indemnizaţia de şomaj şi pe convingerea unor persoane active să se retragă de pe piaţa muncii. creşterea perioadei de şcolarizare obligatorie. diminuându-se astfel dezechilibrele. şi invers. De altfel. centre de consultanţă în afaceri. Politicile de ocupare sunt: politici pasive. incubatoare de afaceri etc. şi anume „politica de ocupare şi de combatere a şomajului”. . Politicile pasive de ocupare ţin seama de faptul că nivelul ocupării este determinat de condiţiile generale din economie şi pun accentul pe protecţia şomerilor. pentru că o politică de ocupare a forţei de muncă înseamnă implicit şi o politică de combatere a şomajului. Măsuri care se adresează cererii de forţă de muncă: instruire antreprenorială. Acest ansamblu cuprinde măsuri menite să favorizeze accentuarea mobilităţii populaţiei active. sporirea numărului locurilor de muncă cu program zilnic redus şi atipic. diminuarea vârstei de pensionare. al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei. se vehiculează tot mai des o sintagmă care unifică cele două tipuri de politici. politici active.. Cele două tipuri de politici pot fi considerate ca sinonime. precum şi crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiţii. Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piaţa muncii în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă.sintagmele de politici de ocupare sau politici de diminuare şi combatere a şomajului. restricţionarea sau interzicerea imigrărilor etc. Dintre măsurile de politică activă de ocupare cele mai relevante sunt: A. disfuncţionalităţile de pe piaţa muncii. Dintre măsurile de politică pasivă de ocupare relevăm pe cele mai semnificative: reducerea duratei muncii. procedee şi instrumente cu ajutorul cărora se urmăreşte sporirea nivelului ocupării. Politicile active de ocupare sunt acelea ce presupun un ansamblu de măsuri. descurajarea activităţilor salariale feminine.

Definiţi şomajul şi arătaţi care sunt tipurile de şomaj în funcţie de cauzele care îl generează. reglementează şi structurează piaţa muncii (de ex. D. 8. Definiţi piaţa muncii? 3. servicii pentru comunitate.. Măsuri care se adresează ofertei de forţă de muncă: formare şi pregătire profesională în meserii cerute pe piaţa muncii. La nivelul ţării noastre. nu trebuie ignorată şi tratată cu uşurinţă dacă avem în vedere faptul că România se confruntă în prezent cu rate ridicate ale şomajului şi cu necesitatea continuării proceselor de restructurare industrială. legislaţia privind locurile de muncă pe perioade determinată. Utilitatea unor asemenea măsuri. în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. ca modalităţi principale de combatere a şomajului. burse de locuri de muncă. concedierile. Ce reprezintă cererea de muncă? Dar oferta de muncă? 2. respectiv. etc. Măsuri active speciale prin care se urmăreşte reintegrarea diferitelor categorii sociale pe piaţa muncii: subvenţionarea locurilor de muncă. Care sunt indicatorii şomajului? 6. etc. C. 7. Job Club-uri etc. Care sunt principalele măsurile de politică activă de ocupare? .B. efectele lor condiţionează succesul unei politici în domeniu. orele suplimentare etc. Măsuri active de corelare a cererii cu oferta de forţă de muncă: centre de medierea muncii. practica de combatere a şomajului prin aplicarea de măsuri active pe piaţa muncii a revenit. Chiar dacă prin aceste măsuri nu se influenţează în mod direct nivelul ocupării. salariul minim. motiv pentru care trebuie privite ca un acompaniament necesar al politicii ocupării. servicii pentru comunitate. 4. 5. Arătaţi care sunt efectele (costurile) şomajului.).. în special. Expuneţi pe scurt principalele trăsături ale pieţei muncii. Agenţiile Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Daţi exemple de măsuri de politică pasivă de ocupare. TEST DE AUTOEVALUARE 1. Pe lângă măsurile active şi pasive de ocupare trebuie avute în vedere şi reglementările şi convenţiile prin care se regularizează.

în condiţii salariale. Cererea de muncă este : 13 a) nevoia de muncă din economie. 25 a) costurile cresc. în condiţii salariale. . 20 d) persoanele ocupate. cererea de muncă creşte dacă: 21 a) producţia creşte. 2 b) reducerea şomajului. Pe termen scurt. 16 d) munca disponibilă în economie. 14 b) nevoia de muncă din economie. Care din următoarele afirmaţii cu privire la indemnizaţia de şomaj sunt corecte: 5 a) primeşte orice persoană care nu lucrează ca salariat. 7 c) este egală cu salariul. 10 b) resurse naturale. 15. cererea de muncă scade. 23 c) preţul scade. Pe piaţa muncii se fac tranzacţii: 9 a) cu bunuri şi servicii. 14. într-o întreprindere. 15 c) munca disponibilă într-o economie. 11. Pe termen scurt. 10.9. 3 c) creşterea cererii de muncă. 12 d) financiare. 6 b) este primită o singură dată atunci când unui salariat i se desface contractul de muncă. 24 d) cheltuielile salariale cresc. 13. Fixarea prin legislaţie a unui salariu minim garantat superior salariului de echilibru nu poate conduce la: 1 a) creşterea şomajului. 8 d) este mai mică decât salariul. într-o întreprindere. 4 d) reducerea ofertei de muncă. Cererea de muncă provine de la: 17 a) întreprinderi. care caută un loc de muncă mai bun. 12. organizaţii şi instituţii care angajează lucrători. 11 c) implicate de angajarea forţei de muncă. 19 c) persoanele apte de muncă. 22 b) productivitatea muncii creşte. 18 b) persoanele apte de muncă. dar fără loc de muncă .

17. organizaţii şi instituţii care angajează lucrători. 44 d) posesorii de capital. Marcaţi din enumerarea de mai jos acele forme de şomaj datorate restructurării tehnologice: 45 a) şomajul ciclic. Nu reprezintă ofertă de muncă: 41 a) persoanele care dispun de venituri proprii şi nu doresc să se angajeze. 35 c) munca disponibilă într-o economie. 32 d) numărul lucrătorilor care solicită un loc de muncă. 21. 34 b) persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. 36 d) forţa de muncă disponibilă în economie. 48 d) şomajul tehnic. 33 a) locurile de muncă disponibile din economie.26 b) preţul creşte. 27 c) productivitatea muncii creşte. instituţii. 18. Cererea de muncă dintr-o economie se exprimă prin: 29 a) totalitatea locurilor de muncă solicitate de persoanele care doresc să se angajeze. Oferta de muncă reprezintă . dispuse să se angajeze în schimbul unui salariu. organizaţiilor şi instituţiilor care angajează lucrători. Oferta de muncă provine de la: 37 a) persoanele apte de muncă. 42 b) managerii întreprinderilor. 19. 38 b) întreprinderi. 28 d) venitul marginal este egal cu costul marginal al producţiei. 47 c) şomajul tehnologic. 46 b) şomajul structural. 16. 43 c) populaţia ocupată. Care din procesele următoare contribuie la apariţia şi extinderea şomajului: . 40 d) întreprinderile nou înfiinţate care angajează personal. 20. 39 c) oficiile de plasare a forţei de muncă. firme. 30 b) numărul locurilor de muncă oferite de întreprinderi. în condiţii salariale. 31 c) numărul locurilor de muncă libere din economie.

70 b) o persoană aptă de muncă. 64 d) durata învăţământului obligatoriu. 59 c) raportul procentual dintre numărul şomerilor şi populaţia ocupată dintr-o ţară. 51 c) creşterea exporturilor şi a excedentului balanţei de plăţi externe. care funcţionează doar 9 luni pe an. 22. 66 b) diferenţa dintre numărul şomerilor li populaţia aptă de muncă. Rata şomajului se poate determina ca: 57 a) raportul dintre numărul şomerilor şi populaţia totală a unei ţări. 63 c) ponderea populaţiei ocupate în totalul populaţiei active . 58 b) raportul dintre numărul şomerilor şi populaţia activă dintr-o ţară. durata şi structura şomajului. Rata şomajului se exprimă prin relaţia: 65 a) proporţia populaţiei ocupate în totalul populaţiei active.49 a) creşterea preţurilor. 52 d) diminuarea cererii de muncă şi pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei ocupate. 71 c) o persoană angajată la o societate comercială cu activitate sezonieră. fără loc de muncă şi care este în căutarea unui loc de muncă. 62 b) gradul de pregătire a populaţiei active. 68 d) raportul procentual dintre numărul şomerilor şi populaţia ocupată. 26. În care din condiţiile enumerate mai jos o persoană poate fi considerată şomer? 69 a) un student aflat în vacanţă. intensitatea. 67 c) proporţia şomerilor în populaţia totală. Precizaţi care din enumerările de mai jos reprezintă indicatori ai şomajului: 61 a) nivelul. 54 b) ca un fenomen inevitabil. 56 d) ca refuz al unor persoane de a lucra. . 24. 25. Într-o economie de piaţă şomajul poate fi apreciat sub aspect economic: 53 a) ca expresie a dezechilibrelor pe piaţa muncii. 23. 55 c) ca rezultat al echilibrului cererii şi ofertei pe piaţa muncii. 60 d) raportul dintre populaţia ocupată şi populaţia activă dintr-o ţară. 50 b) inflaţia.

gradul de ocupare a forţei de muncă şi rata şomajului. 30. Populaţia activă disponibilă într-o ţară europeană este de 30 milioane persoane. Dacă populaţia totală a ţării respective este de 58 milioane locuitori. rata inapţilor. 31. numărul persoanelor apte de muncă. Piaţa muncii reprezintă : . se cere să se determine numărul celor inapţi. 78 b) ansamblul actelor de vânzare – cumpărare de bunuri economice ce au loc într-un spaţiu economic. Populaţia ocupată este de 6 milioane.5 milioane de locuitori existenţi într-o ţară. Să se determine indicatorii ocupării şi şomajului. Populaţia totală a unei ţări reprezintă 15 milioane persoane din care 8 milioane apte de muncă. numărul şomerilor 1. rata celor inapţi de muncă din diferite motive este de 42%. iar rata şomajului este de 4%. Una din enumerările de mai jos nu constituie măsură de diminuare a şomajului: 73 a) creşterea volumului investiţiilor.4 milioane persoane. 77 a) ansamblul actelor de vânzare – cumpărare a forţei de muncă ce au loc într-un spaţiu economic. 74 b) creşterea duratei de acordare a ajutorului de şomaj. 27. 75 c) reducerea ratei dobânzii. din care populaţia ocupată reprezintă 22.72 d) o persoană care a primit preaviz cu 60 de zile înaintea expirării contractului de muncă prin care este anunţată că nu i se va mai prelungi contractul. 76 d) recalificarea şomerilor. 80 d) un spaţiu geografic în care acţionează agenţii economici. 29. 79 c) spaţiul geografic în care au loc tranzacţiile cu forţă de muncă. Din populaţia aptă neocupată ¾ caută un loc de muncă şi sunt dispuşi să se angajeze imediat. Să se determine numărul locuitorilor inapţi. numărul şomerilor şi gradul de ocupare a forţei de muncă.5 milioane persoane. iar 25 milioane persoane sunt angajate. 28. La o populaţie totală de 52.

care reflectă existenţa în circulaţie a unei mase monetare care depăşeşte nevoile reale ale economiei. Bucureşti. 1999. ceea ce conduce la deprecierea banilor şi la creşterea sensibilă. toate ţările lumii. 2 3 Dobrotă N. Deflaţia constă în procesul monetaro-material caracterizat prin scăderea durabilă pe termen lung a nivelului preţurilor.. scădere rezultată dintr-un ansamblu de măsuri care vizează restrângerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra dinamicii crescătoare a preţurilor.) – Curs de economie politică. Editura Economică. pag. p.245 Iordache S.CAPITOLUL X INFLAŢIA 10. Conceptul de inflaţie Inflaţia. dezinflaţie. s-a manifestat de-a lungul timpului cu intensităţi şi în forme variate. Deoarece în literatura de specialitate se întâlnesc o mulţime de definiţii date conceptului de inflaţie. Lazăr C. un fenomen general şi persistent care afectează în proporţii diferite. stagflaţie şi slumpflaţie. Dezinflaţie este procesul monetaro-material care se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ritmului de creştere a nivelului general al preţurilor. 244 . Bucureşti. monetaro-material. Inflaţia reprezintă un dezechilibru de ansamblu al economiei care constă în apariţia sau creşterea discrepanţei dintre masa monetară şi oferta de bunuri faţă de situaţia existentă anterior.432 . se folosesc şi conceptele de deflaţie.) – Dicţionar de economie. 1999. devenind în condiţiile contemporane. În strânsă legătură cu conceptul de inflaţie. Inflaţia reprezintă un dezechilibru structural. generalizată şi durabilă a preţurilor3. în literatura de specialitate. ca proces deosebit de complex. (coord. vom căuta în cele ce urmează să prezentăm câteva dintre ele care surprind principalele caracteristici ale acestui fenomen. Procesul poate fi sesizat prin două tendinţe majore strâns legate între ele: creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor2. Stagflaţie semnifică acea situaţie din economia unei ţări caracterizată prin inflaţie rapidă şi prin lipsa de creştere notabilă a economiei (adesea o creştere economică „zero”). Editura Economică. (coord.1.

Cauze şi forme ale inflaţiei Inflaţia este un fenomen complex. - creditul bancar. 10. Editura ALL EDUCATIONAL. Dacă există posesori de depozite monetare non-bancare şi dacă există deja inflaţie. În consecinţă. Dacă însă creşterea volumului cererii nu determină o creştere 4 5 Didier M. şi o scădere a producţiei naţionale.. prin inflaţie rapidă sau chiar galopantă. Bucureşti.233 Huidumac C. picătura de apă care le împinge pe celelalte”4. – Introducere în studiul economiei de piaţă. cel mai adesea. – Economia: regulile jocului. este posibil ca banii de cont să producă efecte inflaţioniste similare banilor numerar.252 . 1998. În condiţii normale. 232 . Când băncile acordă credite fără o analiză serioasă a destinaţiilor acestora. Bucureşti.  Inflaţie prin cerere – are la bază existenţa unui exces de cerere solvabilă în raport cu oferta. Între cauzele inflaţiei sunt invocate. Editura Humanitas. Atunci când statul are cheltuieli mai mari decât veniturile curente. banii în circulaţie vor creşte. un declin economic. următoarele5: - deficitul bugetar. fapt ce l-a determinat pe Michel Didier să afirme: „A căuta vinovatul pentru inflaţie seamănă puţin cu a întreba care este. - intrarea în circulaţie a unor sume de bani din economiile non-bancare.2. pe de altă parte. pentru a acoperi diferenţa. se consideră că fiecare dintre aceste cauze generează o formă specifică de inflaţie:  Inflaţie prin monedă – se datorează introducerii şi menţinerii în circulaţie a unei mase monetare excedentare raportată la cantitatea de mărfuri şi servicii de pe piaţă. aruncarea pe piaţă a unor noi cantităţi de bani constituie un factor potenţial de inflaţie. De regulă. Rogojanu A. 1998. p. cauzele care îl determină pot fi multe şi nu întotdeauna uşor de sesizat.Slumpflaţie semnifică acea situaţie din economia unei ţări caracterizată pe de o parte. pentru că statul se împrumută pentru a consuma şi nu pentru a produce suplimentar bunuri. pag. se împrumută la banca centrală. excesul de cerere stimulează creşterea producţiei. într-un râu. fără ca nevoile circulaţiei să fi crescut.

intervenţia statului în formarea preţurilor). Măsurarea inflaţiei Cunoaşterea nivelului şi dinamicii inflaţiei este necesară pentru aprecierea creşterii economice reale. a nivelului de trai etc. aprecierea inflaţiei se face pe baza ratei inflaţiei. pe termen scurt şi pe termen mediu etc. preţurile cresc şi se manifestă fenomenul inflaţionist. Cei care deţin puterea de decizie economică pe un anumit segment de piaţă stabilesc preţuri de monopol sau controlate. se determină cursul de schimb valutar. interni şi externi.  Inflaţie prin costuri – generată de sporirea costurilor de producţie (creştere datorată manifestării pretenţiilor salariale sau anumitor situaţii conjuncturale la preţurile materiilor prime. declanşarea şi întreţinerea inflaţiei are la bază numeroşi factori: economici şi social-politici. Cel mai adesea. corporaţii şi sindicate. guvernele. îndeosebi a salariilor. calculată conform relaţiei: . patronatele. energiei.  Inflaţie structurală – este rezultatul condiţiilor de formare a preţurilor în anumite sectoare ale economiei (apariţia marilor grupări economice şi sociale: monopoluri. deoarece pe baza lor se stabilesc salariile nominale.corespunzătoare a ofertei.3. pentru egalizarea cantităţilor cerute cu cele oferite. etc. sindicatele. Sporirea veniturilor. Apare astfel.  Inflaţie prin ofertă – determinată de o insuficienţă a producţiei. direcţi şi indirecţi. evidenţiind masa bănească aflată în circulaţie în economie fără a avea acoperire în bunuri şi servicii) şi relativ (ca raport procentual între masa monetară excedentară şi oferta reală de bunuri şi servicii). determinarea eficienţei economice. Prezentarea de mai sus a formelor inflaţiei este simplistă deoarece în condiţiile contemporane. În calcularea nivelului şi evoluţiei inflaţiei sunt interesaţi agenţii economici. rata reală a dobânzii. se fac aprecieri asupra reuşitei sau nereuşitei politicii economice a guvernelor etc. nu este compensată printr-o creştere corespunzătoare a producţiei şi a productivităţii. 10.) şi tendinţa de transferare a acestor creşteri către consumatorul final. Aprecierea inflaţiei se poate realiza pe baza ecartului absolut (dat de diferenţa dintre cererea solvabilă nominală şi oferta reală de bunuri şi servicii. o penurie de bunuri şi servicii (o ofertă scăzută în raport cu nevoile economiei).

inflaţie galopantă sau inflaţie cu două cifre. Gavrilă I. respectiv perioada curentă. 2001. IPi – indicele preţului bunului i. Bucureşti.. p0. Acest indice este de tip Laspeyres şi se calculează după formula: IPC = unde: q0 – cantitate de bunuri şi servicii consumată în perioada de bază. - - 6 Ciucur D. se pot face următoarele aprecieri6: - inflaţie moderată sau târâtoare – presupune o creştere a preţurilor de până 3% anual. Editura Economică. În funcţie de valoarea ratei inflaţiei. Popescu C-tin – Economie. precum: indicele general al preţurilor sau deflatorul PIB. IPC – indicele preţurilor de consum [ % ]. p0 Σq 0 ⋅ p1 ⋅ 100 Σq 0 ⋅ p 0 În afară de indicele preţurilor de consum.. IPC se calculează conform formulei: IPC = Σ W0i · IPi unde: W0i – ponderea bunului i în „coşul general de bunuri” în perioada de bază.608 .atunci când creşterea preţurilor este cuprinsă între 3 – 10% anual. p1 – preţurile bunurilor şi serviciilor în perioada de bază. la aprecierea inflaţiei se pot utiliza şi alţi indici şi indicatori. inflaţie deschisă . scăderea puterii de cumpărare a banilor.Ri = IPC – 100% unde: Ri – rata inflaţiei [ % ]. peste care nu se trece cel puţin un an. Ipi = p1 ⋅ 100 [ % ]. hiperinflaţie – conform lui R. indicele costului vieţii. Manual universitar. p. hiperinflaţia începe în luna în care creşterea preţurilor depăşeşte 50% şi se termină în luna anterioară scăderii creşterii preţurilor sub această limită. În consonanţă cu metodologia UE. Dornbusch. Indicele preţurilor de consum (IPC) exprimă evoluţia preţurilor unui ansamblu de bunuri necesare pentru traiului unei familii de talie mijlocie din mediul urban.

p. îi dezavantajează pe creditori. Bucureşti. În acest sens. imediate. Editura Humanitas. financiare. unele categorii sociale însă. 1998. • • • descurajează investiţiile productive de lungă durată şi orientează resursele băneşti spre acţiuni speculative. efectele inflaţiei sunt negative. 7 Didier M.235 . firme şi stat. pe cale de consecinţă. – Economia:regulile jocului.4. Consecinţe ale inflaţiei Efectele inflaţiei diferă de la o ţară la alta. 10. de regulă. În literatura de specialitate se apreciază că inflaţia generează în special efecte negative. Politici antiinflaţioniste Măsurile de combatere a inflaţiei merg. blocajul cheltuielilor publice şi blocajul veniturilor. Aceste efecte sunt dependente. creşterea cursului de schimb valutar.5. este un factor dezorganizator al oricărei economii naţionale. de forma şi intensitatea inflaţiei. reduce economiile agenţilor economici. adânceşte instabilitatea vieţii economice şi sociale. în mare măsură. identificând printre costurile inflaţiei: • • • deprecierea monetară (scăderea puterii de cumpărare a banilor) şi. redistribuirea veniturilor şi a avuţiei între gospodării.10. dacă contractul de împrumut nu a fost prevăzut cu o clauză de indexare a ratei dobânzii şi a amortizării creditului. de capacitatea de anticipare a participanţilor la activităţile economice. obţin avantaje substanţiale de pe urma manifestării inflaţiei. în sensul invers al căilor care au dus la generarea şi manifestarea ei şi se bazează pe instrumente monetare. corelată cu rata inflaţiei. de la o perioadă la alta. iar în cadrul aceleaşi ţări. economice şi chiar administrative. Diferite categorii sociale resimt în sens invers efectele inflaţiei: pentru o mare parte a populaţiei. Michel Didier7 identifică trei categorii importante de politici antiinflaţioniste: blocajul monedei. precum şi de disponibilitatea şi profesionalismul autorităţilor monetare şi economice de a o ţine sub control.

dar acest tip de politică şi-a dovedit eficacitatea. susţinerii ofertei şi evaluării costurilor. Acest lucru poate fi realizat în practică de către Banca Naţională prin taxa de rescont care. Care din enunţurile de mai jos le consideraţi corecte pentru a ilustra inflaţia? . a preţurilor. Blocajul cheltuielilor publice presupune restrângerea acestora. scumpirea creditelor. având ca efect creşterea şomajului în sectorul public. manevrând eficient rata dobânzii în sensul creşterii acesteia. fiind ridicată. Care sunt principalele politici antiinflaţioniste? 6. Enumeraţi şi explicaţi principalele concepte ce se folosesc in literatura de specialitate în legătură cu termenul de inflaţie. Altă grupare a măsurilor antiinflaţioniste vizează restabilirea echilibrului economic dintre cerere şi ofertă acţionând concomitent asupra temperării cererii. Ce forme ale inflaţiei distingem în funcţie de valoarea ratei inflaţiei? 5. obligă şi băncile comerciale să practice un nivel ridicat al dobânzii. 3. Susţinerea ofertei şi reducerea costurilor vizează diversificarea producţiei. creşterea impozitelor şi taxelor directe. Toate aceste măsuri se aplică în mod diferenţiat în funcţie de cauzele care provoacă inflaţia şi de cele mai multe ori simultan. Care sunt cauzele inflaţiei? Şi ce forme de inflaţie generează acestea? 4. stimularea investiţiilor. Restrângerea creditului va afecta desigur activitatea de investiţii provocând creşterea şomajului. Definiţi inflaţia. concomitent. creşterea productivităţii muncii. s-a dovedit a fi necesară şi eficientă. încurajarea economisirii etc. Măsurile care absorb excesul de cerere vizează reducerea veniturilor prin îngheţarea salariilor. dar şi această măsură. dar măsura este necesară în cazul unui buget deficitar generator de inflaţie. aplicată raţional. fiind aplicată pe termen lung.Blocajul monedei presupune evitarea creării de monedă suplimentară prin restrângerea creditului. TEST DE AUTOEVALUARE 1. 2. încurajarea activităţii de cercetaredezvoltare etc. Blocajul veniturilor presupune îngheţarea salariilor şi. Desigur că este o măsură care poate genera conflicte sociale.

9. 83 c) creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Care din enunţurile de mai jos definesc inflaţia? 89 a) este o stare de necontrolat a economiei. 86 b) indicele salariului real. 11. Cu ajutorul puterii de cumpărare a banilor se evidenţiază: 97 a) bunurile şi serviciile ce se pot cumpăra cu cantitatea de bani existentă în economie.81 a) orice creştere a preţurilor. la un nivel dat al preţurilor . 7. Unul din enunţurile de mai jos nu reprezintă cauză a inflaţiei: . 82 b) creşterea preţurilor mai rapidă decât a salariului nominal. 88 d) rata şomajului. 92 d) este un dezechilibru de ansamblu al economiei între masa monetară excedentară în raport cu volumul bunurilor şi serviciilor care circulă pe piaţă. 100 d) scăderea preţurilor şi creşterea valorii banilor. 87 c) indicele preţurilor de consum. 90 b) constă în creşterea volumului puterii de cumpărare. 95 c) agenţii economici care au convertit moneda naţională în valută. 84 d) creşterea indicelui preţurilor mai rapidă decât a indemnizaţiei de şomaj. Precizaţi care din instrumentele enumerate mai jos pot fi utilizate pentru măsurarea inflaţiei: 85 a) indicele salariului nominal. ea neavând remedii. 94 b) agenţii economici cu venituri mici şi fixe. Precizaţi care din agenţii economici enumeraţi mai jos nu sunt afectaţi negativ de fenomenul inflaţionist? 93 a) cumpărătorii. 98 b) bunurile şi serviciile produse şi supuse vânzării în economie într-o perioadă de timp. 10. 99 c) cantitatea de bani existentă în economie la un moment dat. 8. 96 d) agenţii economici care şi-au constituit economii băneşti în moneda naţională. 91 c) reprezintă un dezechilibru între cererea şi oferta de muncă.

113 114 115 a) o creştere economică. b) ca raport procentual între p0 şi p1. c) ca diferenţă între p0 şi p1. c) creşterea producţiei. d) ca raport procentual între ΔP1 şi ΔPo. . 12. 13. Nivelul inflaţiei se determină calculând: 17. 14. d) inflaţia este un factor dezorganizator al oricărei economii naţionale. b) indicele preţurilor bunurilor de consum. Spre deosebire de inflaţia prin cerere. c) rata rentabilităţii. c) inflaţia reduce economiile agenţilor economici. Inflaţia avantajează debitorii datorită: 16. a) indicele preţului unui bun. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă? preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. a) inflaţia se caracterizează prin creşterea generalizată a b) inflaţia favorizează înclinaţia spre economisire. b) un grad înalt de ocupare a forţei de muncă. c) creşterea exporturilor. 117 118 119 120 121 122 123 124 125 a) scăderii valorii banilor. a) cheltuielile salariale suplimentare sunt recuperate de firme prin 15. Creşterea salariilor generează inflaţie atunci când: majorarea preţurilor. d) sporirii masei monetare. d) intrarea în circulaţie a unor sume de bani din economiile non- bancare. b) şomajului.101 102 103 104 a) acoperirea deficitului bugetar. d) rata dobânzii. c) înclinaţiei marginale spre economisire. Indicele preţului unui bun sau serviciu se determină: 105 106 107 108 109 110 111 112 a) ca raport procentual între p1 şi p0. b) creşterea excesivă a creditului bancar. inflaţia prin costuri determină: 116 d) scăderea producţiei.

ale cărei economii în moneda c) pozitive asupra angajaţilor din sectorul public. d) firmele măresc corespunzător timpul de muncă.000 3. a) negative asupra băncilor.trim. aprecierea ratei inflaţiei şi indexarea salariilor şi pensiilor se face pe baza evoluţiei preţurilor a 5 bunuri de consum. 3 c) de natură să mărească puterea de cumpărare a banilor. La sf. 19. preţurile au evoluat după cum urmează: Bunul consum (%) X 100 150 40 Y 500 520 30 Z 56. Presupunem că într-o economie naţională se tranzacţionează doar 5 produse ale căror cantităţi şi preţuri sunt redate în tabelul de mai jos: .000 60. venituri sunt fixe.000 10 U 3. 130 131 132 b) productivitatea muncii creşte mai mult decât cresc salariile. trim. 2 b) de creştere economică intensivă. 5 20.126 127 128 129 mari. indexarea salariilor se realizează trimestrial în proporţie de 85% din rata inflaţiei. Pondere în patronat şi guvern. 18.800 5 V 450 900 15 În baza contractelor colective de muncă încheiate între federaţiile sindicale. La un moment dat. c) oferta creşte şi cererea scade. 4 d) de economisire a resurselor. Preţ unitar La încep. ale căror d) neutre asupra creditorilor. Cu cât se vor majora în medie salariile şi pensiile la începutul trimestrului al IV-lea ? 21. care trebuie să plătească dobânzi b) negative asupra populaţiei. Indexarea salariilor şi pensiilor este o măsură: 1 a) de protecţie împotriva scăderii puterii de cumpărare. În cursul trimestrului III. Inflaţia are efecte: naţională se devalorizează.

m. În anul t2.m.Produs Cantitate în T0 Cantitate în T1 Preţ în T0 A 10 11 60 B 40 35 70 C 5 5 250 D 20 30 80 E 30 20 100 Determinaţi rata inflaţiei aferentă perioadei T0-T1. .000 bucăţi produse finite din vânzarea cărora obţine 7 milioane u. Preţ în T1 65 80 250 70 110 22. oferta întreprinderii creşte cu 20% ca urmare a sporirii preţului. încasările fiind de 12 milioane u. O societate comercială produce în anul t1 un număr de 10. Să se determine preţul unitar de vânzare în t1 şi t2 şi indicele de dinamică a preţului în intervalul t1-t2.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->