Sunteți pe pagina 1din 1

POEMA CHIUVETEI

Mircea Cartarescu este promotorul unei imagini suprareale a evenimentelor obisnuite,


animand obiectele printr-o stranie metamorfoza, plasandu-le intr-un univers imagistic de
certa originalitate. in acest fel, in mod cu totul neobisnuit, spatiul claustram al
apartamentului este locuit de fiinte ciudate: chiuveta, musamaua, borcanul cu mustar,
tacamurile ude. Toate acestea fac parte dintr-o "natura moarta" intrinseca, definindu-se ca
parti ale unui univers, unul dintre universurile transcendente posibile. Steaua din coltul
geamului de la bucatarie, la care priveste cu nostalgie chiuveta, reprezinta si ea un alt
univers, situat extrem de departe, intangibil.
intr-un fel, chiuveta este o Catalina care se indragosteste de un Hyperion transcendent:
"intr-o zi chiuveta cazu in dragoste,/ iubi o mica stea galbena din coltul geamului de la
bucatarie/ se confesa musamalei si borcanului cu mustar/ se planse tacamurilor ude./ in
alta zi chiuveta isi marturisi dragostea:/ stea mica, nu scanteia peste fabrica de paine si
moara dambovita". Versurile, scrise in stilul lui Guillaume Apollinaire, stabilesc o
distanta enorma intre lumea uranica, a stelei din departari inaccesibile, si centralele
electrice din subsoluri, "pline de becuri". Invocatia poetica adresata stelei implica un
magnetism erotic al intregii fiinte a chiuvetei: "stea mica, nichelul meu te doreste, sifonul
meu a bolborosit/ tot felul de cantece pentru tine, cum se pricepe si el,/ vasele cu resturi
de conserva de peste/ te-au si indragit./ vino, si ai sa scanteiezi toata noaptea deasupra
regatului de linoleum/ craiasa a gandacilor de bucatarie." Steaua devine astfel, in lumea
moderna a artefactelor fara valoare, un Hyperion degradat, care isi risipeste lumina
pentru obiectele unei lumi fara stralucire, in case, in medii ce contin toate aceste resturi
metalice, deseuri ale unei lumi Kitsch, surogate ale unei civilizatii lipsite de spiritualitate.
Totusi, tensiunea ideatica a poeziei se simplifica, figurand si aspiratiile banale ale stelei
galbene, care iubeste o "strecuratoare de supa/ din casa unui contabil din pomerania/ si
noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi./ asa ca intr-un tarziu chiuveta incepu sa-si
puna intrebari cu/ privire la sensul existentei si la obiectivitatea ei." Chiar plagiate dupa
modele exemplare, cu reverberatii cosmice, iubirile se consuma, totusi, intr-o lume
devalorizata, ca niste tranzactii pur mercantile: "si intr-un foarte tarziu ii facu o propunere
musamalei." Un alt actor in aceasta scena insolita devine "gaura din perdea": "eu, gaura
din perdea, care v-am spus aceasta poveste./ am iubit o superba dacie crem pe care n-am
vazut-o decat o data.../ dar, ce sa mai vorbim, acum am copii prescolari/ si tot ce a fost mi
se pare un vis."
Naratorii poeziei sunt multipli, fiind selectionati din diverse medii ale tehnicii
acaparatoare, personalizati de strania putere a poeziei, nota de poveste de dragoste
ireductibila, neconsumabila disparand dupa ce steaua galbena, situata departe, nu mai
ramane nici ea pe traiectoria ei, ci se situeaza intr-un spatiu comun, banalizat, fara a se
mai desprinde de aici. Lumea ca ansamblu este comunizata de sentimentul degradat al
dragostei contemporane sterile si lipsite de vlaga, iar coborarea stelei in lumea de jos
arata ca intreg universul este impanzit de aceste relatii ale destramarii misterului, ale
situarii in sfera lipsita de insemnatate a acestui taram inferior.