CAPITOLUL 1

SISTEMUL FINANŢELOR PUBLICE – CONCEPT / CLARIFICĂRI

TERMINOLOGICE:

Etimologie:
• Latină : - Finis - termen, sfârşit;
-În drept marchează sfârşitul operaţiunilor juridice, adică efectuarea de plăţi.
-Termenii financias, finatio, financia pecuniaria erau folosiţi cu sensul de plata în bani.
• Franceză: - finance-sumă de bani;
- les finances – patrimoniul statului;
• Germană - secolele XV-XVII, finanz (plata in bani), finanzer (cămătar).
• România, în secolul al XIX-lea, prin fisc, era denumit organul financiar ce încasa impozitele,
taxele, amenzile etc.

Opiniile specialiştilor:
• Paul Leroy Beaulieu (1906) consideră finanţele publice drept -„ştiinţa veniturilor publice şi a
utilizării acestor venituri”.
• Enciclopedia activităţii bancare şi financiare distinge trei înţelesuri ale termenului de finanţe:
1. Strângerea banilor pentru a organiza, reorganiza sau extinde o întreprindere fie prin vânzare de
acţiuni sau de obligaţiuni.
2. Teoria şi practica creditului monetar, activităţi bancare.
3. Strângerea de bani prin impozite sau emisiuni de obligaţiuni şi administrarea veniturilor şi a
cheltuielilor de către guvern.
• Richard Musgrave (1959), The Theory of Public Finance, McGraw-Hill, New York, consideră
că politica bugetară – ca element fundamental al intervenţiei statului în economie - îndeplineşte
trei funcţii:
1. funcţia de alocare (funcţia de afectare)
o - distribuirea bunurilor sociale (publice) prin intermediul autorităţilor publice; statul, ca
producător de bunuri şi servicii, asigură satisfacerea necesităţilor publice şi ajustările
necesare în afectarea resurselor ce se formează pe piaţă;
o problema care intervine: eficienţa statului ca agent economic producător de bunuri şi
servicii.

1
 2. funcţia de redistribuire
o în economia de piaţă distribuirea veniturilor şi a averii este influenţată de modul de
repartizare a factorilor de producţie, a proprietăţii private de aceea justeţea şi echitatea
socială se pot realiza doar prin redistribuirea veniturilor de către autorităţile şi instituţiile
statului;
o căile de realizare a funcţiei de redistribuire: statul colectează, sub formă de impozite, o
parte din veniturile nou create pe plan naţional; apoi redistribuie ceea ce a prelevat prin
transferuri cu caracter social şi economic.
3. funcţia de stabilizare a conjucturii economice
o prin politica fiscală statul urmăreşte atingerea unui grad înalt de ocupare a forţei de
muncă, a unui grad rezonabil de stabilitate a preţurilor, o situaţie solidă a balanţei de plăţi
şi o rată acceptabilă de creştere a economiei;
o are în vedere menţinerea cererii globale la nivelul dorit;
o această funcţie necesită mijloace adecvate, cum ar fi: politica monetară, politici
industriale, politici bugetare, etc.
• Clasic versus modern în finanţele publice. Concepţia clasică (liberală) - bazată pe principiul
laissez-faire-ului – susţine derularea activităţilor economice prin intermediul firmelor private,
statul prin intermediul finanţelor publice neavând decât un rol de asigurare a resurselor necesare
pentru întreţinerea instituţiilor publice ce asigură educaţia şi apărarea ordinii interne şi externe a
acestuia. Este proclamată neutralitatea sistemului financiar public. Concepţia modernă pune
accentul pe caracterul intervenţionist al statului în economie şi de aici utilizarea finanţelor publice
ca instrumente ale acestui caracter intervenţionist.

Clarificări terminologice:
• Relaţii financiare reprezintă relaţiile economice, exprimate în formă bănească, ce apar în
procesul repartiţiei PIB, pentru satisfacerea nevoilor colective ale societăţii.
• Sfera finanţelor este mai îngustă decât aceea a relaţiilor băneşti, cuprinzând numai relaţiile
băneşti care exprimă un transfer de valoare între persoanele fizice şi juridice şi stat şi de la
acesta către beneficiari, persoane fizice şi juridice, îndreptăţiţi prin legislaţie, nu şi
schimbarea formelor valori (cum ar fi în cazul în care s-ar retribui munca prestată; caz în care
se realizează un transfer de echivalente).
• Acest transfer are caracterul unui transfer de putere de cumpărare.
• În general, se efectuează fără contraprestaţie directă (nici o persoană fizică sau juridică,
plătitoare de taxe şi impozite, nu poate solicita statului rambursarea lor sau o contraprestaţie
egală).

2
 • Parţial transferul se realizează şi în condiţii de rambursabilitate (împrumuturi contractate de stat
pe piaţa internă sau garanţiile vărsate de persoanele ce gestionează bani; ex. casierele de la CEC).
Concluzie:
• Relaţiile financiare publice cuprind următoarele categorii:
1. relaţii ce exprimă un transfer de resurse băneşti fără echivalent şi cu titlu nerambursabil,
transfer realizat prin: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale, fonduri
publice extrabugetare.
2. relaţii ce exprimă un transfer de resurse băneşti pe o perioadă de timp determinată, pentru
care se percepe contraprestaţie (dobânda în cadrul relaţiilor de credit).
3. relaţii ce exprimă un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băneşti în schimbul unei
contraprestaţii (asigurări de bunuri, de persoane , de răspundere civilă, fondul pentru ajutor
de şomaj - în aceste cazuri, vom întâlni obligativitatea doar dacă se realizează prin efectul
legii, rambursabilitatea şi contraprestaţia doar dacă se produce riscul).

Obiectul de studiu al finanţelor publice (Văcărel, 2001) îl constituie:

a) relaţiile economice ce apar în procesul constituirii şi repartizării fondurilor bugetare şi
extrabugetare ale autorităţiilor publice, denumite generic fonduri de resurse publice;
b) metodele de gestionarefolosite în cadrul sectorului public;
c) modalităţile de stabilire, percepere şi urmărire a impozitelor, taxelor şi a veniturilor nefiscale;
d) metode de dimensionare şi repartizare a cheltuielilor publice pe obiective, acţiune şi beneficiari;
e) procedura de angajare şi efectuare a cheltuielilor publice din fonduri bugetare şi extrabugetare;
f) întocmirea, aprobarea, executarea şi încheierea bugetelor de venituri şi cheltuieli;
g) modalităţi de echilibrare a diferitelor categorii de bugete;
h) organizarea contolului financiar;
i) plasarea şi rambursarea împrumuturilor de stat;
j) politica financiară promovată de stat.

Funcţiile finanţelor publice:

A . Funcţia de repartiţie:
A.1. Constituirea fondurilor se realizează prin următoarele contraprestaţii - impozite, taxe,
contribuţii pentru asigurările sociale, diverse categorii de vărsăminte din veniturile instituţiilor
publice, amenzi, penalităţi, redevenţe, arenzi, dividende, chirii, dobânzi încasate, donaţii, ajutoare,
împrumuturi de stat, venituri din valorificarea unor bunuri ale statului, valorificarea unor bunuri
fără stăpân, alte venituri – prin participarea sectorului public, sectorului privat, populaţiei,
persoanelor fizice sau juridice rezidente în străinătate.

3
 A.2.Distribuirea pe destinaţii - conform clasificaţiei funcţionale a cheltuielilor din legea
bugetară anuală.
• Învăţământ, cultură, sănătate;
• Asigurări sociale şi de protecţie socială;
• Gospodărie comunală şi locuinţe;
• Apărare naţională;
• Ordine publică;
• Acţiuni economice;
• Alte acţiuni;
• Datorie publică.
Cheltuielile, pe fiecare categorie din cele mai sus menţionate, îmbracă forma:
1. salariilor şi drepturilor de personal;
2. achiziţionări de materii prime, materiale şi plata serviciilor;
3. subvenţii pentru instituţii publice şi întreprinderi publice şi private;
4. transferuri către persoane fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare)
5. investiţii şi rezerve materiale.

B. Funcţia de control
- se realizează în fazele producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului, prin organele împuternicite ale
statului.
Îmbracă următoarele forme:
1. politic – exercitat de către Parlament;
2. jurisdicţional – exercitat de Curtea de Conturi;
3. administrativ – exercitat de organele specializate ale Ministerului Finanţelor şi ale celorlalte
ministere.

4
CAPITOLUL 2
SISTEMUL FINANCIAR ŞI FONDURILE DE RESURSE FINANCIARE

A. Sistemul finanţelor publice – abordări (Văcărel, 2001):

1. sistem de relaţii economice - exprimă un transfer de resurse financiare produse în anumite
condiţii (vezi concluziile din capitolul precedent);
2. sistem de fonduri de resurse financiare - constituite pe diferite niveluri ale economiei naţionale;
3. sistem de planuri financiare – pentru fenomene ce se vor produce în economie sau care vor
influenţa activitatea economică, într-o perioadă de timp determinată (ex.diversele categorii de
bugete);
4. sistem de instituţii – ce organizează, supravegehează, controlează relaţile generate de sistemul
financiar public şi privat.

B. Componente:
1. bugetul de stat şi bugetele locale - se regăsesc reflectate relaţiile de repartizare a unei părţi
importante a PIB (între 30 - 60%), în scopul satisfacerii nevoilor sociale, aşa cum au fost ele
definite prin programele de guvernare sau prin tradiţie, cutume, etc. Prelevări de venituri la
aceste componente se fac prin mijloace de constrângere (impozite, taxe, penalizări, amenzi, etc)
şi / sau pe baze contractuale (chirii, arenzi, dividende, redevenţe, încasări din vânzări de bunuri
private şi aflate în proprietate publică). Distribuirea veniturilor colectate se face prin alocaţii
bugetare. Prin prelevări şi prin alocaţii bugetare statul influenţează mărimea şi destinaţia fondului
de consum şi mărimea şi structura formării brute de capital.
2. asigurările sociale de stat - se realizează protecţia salariaţilor şi altor categorii sociale, în caz de
şomaj, deces, incapacitate temporară sau definitivă de muncă, maternitate sau la o anumită
vechime de muncă prin pensii, indemnizaţii, suportarea costului medicamentelor. Fondurile
necesare acestor prestaţii se constituie prin contribuţiile la asigurările sociale stabilite prin lege.
Plata acestora este obligatorie la termenele legale.
3. fondurile speciale extrabugetare (ex. sănătate, risc şi accident, drumuri publice, promovarea
turismului). Pentru fiecare din acestea se constituie, din taxe, contribuţii şi alte vărsăminte, un
buget propriu, aprobat anual de Parlament. Acestea reprezintă, anexe la bugetul de stat şi bugetul
asigurărilor sociale de stat. Vărsămintele sunt obligatorii şi fără contraprestaţie directă. Soldurile
dintr-un an se raportează anul următor.
4. creditul

5
 • creditul bancar - exprimă relaţii de redistribuire a resurselor financiare între posesorii de
asemenea resurse şi cei ce au nevoie de acestea pentru activităţi de producţie sau de
consum. Face parte din sistemul financiar privat.
• creditul public - reprezentând procurarea de resurse financiare de către autorităţile
centrale şi cele din unităţile administrativ teritoriale, de pe piaţa internă sau externă, în
scopul finanţării unor obiective economice sau /şi sociale. Face parte din sistemul
financiar public.
5. asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă - au la bază principiul mutualităţii, fiind
constituite pentru prevenirea prejudiciilor provocate de evenimente sau fenomene aleatorii. Reprezintă
relaţii financiare de redistribuire între membrii comunităţii de risc şi asiguraţii ce au suferit daune de pe
urma producerii riscului asigurat. Fac parte atât din sistemul financiar public cât şi din cel privat.
6. Bugetul de venituri şi cheltuieli al Trezoreriei Statului - veniturile sunt reprezentate mai ales de
dobânzile plătite pentru disponibilităţile instituţiilor publice şi persoanelor fizice pentru certificate de
depozit , taxe postale, comisioane plătite
7. finanţele întreprinderilor - fac parte din sistemul financiar privat

C. Fondurile de resurse financiare:

În scopul înţelegerii structurii fondurilor de resurse financiare se utilizează gruparea acestora după mai
multe criterii astfel:
a. după eşalonul la care se constituie:
1. fonduri la nivel central sau macroeconomic:
• fondul bugetar de stat;
• fondul asigurărilor sociale;
• fondul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă;
• fondurile de creditare.
2. la nivel intermediar (la dipoziţia unităţilor administrativ teritoriale):
• fondurile bugetare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor, comunelor.
3. la nivel microeconomic (agenţi economici, instituţii, gospodării ale populaţiei):
• fonduri proprii ale întreprinderilor, instituţiilor şi persoanelor fizice;
b. după destinaţia pe care o capătă:
1. fonduri de înlocuire şi dezvoltare:
a mijloacelor fixe scoase din folosinţă datorită uzurii;
• de creare de întreprinderi noi, restructurare, retehnologizare, dezvoltarea celor
existente.
2. fonduri de consum:

6
 • o parte din fondurile bugetare;
• o parte din fondurile asigurărilor sociale;
• o parte din fondurile proprii ale întreprinderilor;
• o parte din resursele proprii ale populaţiei.
3. fonduri de rezervă:
• fondurile înscrise în bugetul de stat cu acest titlu servind pentru finanţarea unor
acţiuni şi sarcini intervenite în cursul anului bugetar;
• fondurile de risc constituite de către întreprinderi.
4. fonduri de asigurare:
• constituite la dispoziţia societăţilor de asigurare servind la acoperirea pierderilor
suferite de pe urma calamităţilor naturale, accidentelor şi a altor fenomene aleatorii, dar şi
pentru achitarea sumelor datorate persoanelor asigurate, în urma producerii riscului
asigurat;
• fondul de intervenţie al Guvernului, pentru înlăturarea rapidă a efectelor calamităţilor
naturale.
c. după forma de proprietate
fonduri proprietate publică:
fondul bugetar central de stat.
fondurile unităţilor administrativ teritoriale.
fondul asigurărilor sociale.
fondurile speciale extrabugetare.
fondurile proprii ale întreprinderilor de stat şi ale instituţiilor publice.
fondurile proprii ale băncilor cu capital de stat.
fondurile unor instituţii naţionale cu caracter autonom.
1.a. fondurile statului în calitate de autoritate publică
1.b.fondurile statului în calitate de agent economic
1.c.fondurile statului în calitate de asigurator
1.d.fondurile statului în calitate de bancher
fonduri în proprietate privată
• fondurile aparţinând societăţilor comerciale, agricole, bancare, de asigurare şi reasigurare cu
capital privat sau mixt;
• fondurile ce aparţin întreprinzătorilor particulari;
• resursele băneşti aparţinând populaţiei.
d. după titlul cu care se fac prelevări la fonduri şi plăţi de la acestea:
• prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribuţii);
7
 • prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (depuneri în bănci şi alte instituţii de credit ale
statului, subscrieri la împrumuturi de stat);
• transferuri externe rambursabile (împrumuturi sau credite contractate în străinătate);
• transferuri externe nerambursabile (donaţii, ajutoare).

Aspecte generale:
• Surplusul unui anumit fond poate fi preluat numai la fondul cu care acesta are corespondenţă;
• lipsa de resurse a unui anumit fond nu se poate completa decât de la fondul cu care acesta are
legături, trebuind să se respecte principiul compatibilităţii fondurilor;
• Fiecărei componente a sistemului financiar îi corespund mai multe fonduri de resurse financiare.

CAPITOLUL 3

ORGANE CU ATRIBUŢII ŞI RĂSPUNDERI ÎN DOMENIUL

FINANŢELOR PUBLICE

La soluţionarea problemelor financiare participă:

1. organe care fac parte din sistemul democraţiei reprezentative:

a. Parlamentul;

b. consiliile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale.

2. organe care fac parte din autoritatea administrativă:

a. Guvernul;

b. ministerele;

c. alte organe centrale ale administraţiei publice.

3. organe financiare specializate ale puterii executive, compartimente financiare din unităţi
economice şi instituţii,

Anumite organe, dintre cele prezentate anterior, sunt investite, prin lege, cu dreptul de a lua decizii şi de a
controla modul de aplicare a acestora.

Altele, au atribuţii precise pe linie de planificare financiară, îndrumare şi control.

În continuare, sunt prezentate atribuţile principale în materie de finanţe ale autorităţilor publice, regiilor
autonome, societăţilor comerciale cu capital integral de stat şi instituţiilor publice.

8
PARLAMENTUL, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporulul român şi unica autoritate
legiuitoare a ţării, are următoarele atribuţiuni în domeniul finanţelor publice:

• dezbate şi aprobă programul Guvernului care cuprinde liniile directoare ale politicii interne şi
externe ale statului şi controlează aplicarea acestuia;

• adoptă legi care reglementează activitatea din toate domeniile vieţii sociale, inclusiv cele
referitoare la problemele economice, financiare şi monetare, cum sunt de exemplu:

1. legea privind finanţele publice;

2. legile privind impozitele şi taxele;

3. legea asigurărilor sociale de stat;

4. legea bancară;

5. legea privind datoria publică;

6. legea contabilităţii;

7. legea asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă;

8. legea privind finanţele publice locale;

9. legea privind impozitele şi taxele locale;

10. legile privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, a ministerelor, a Curţii de Conturi şi

a altor instituţii publice.

• examinează şi aprobă, anual, bugetul naţional public, precum şi conturile de

execuţie ale componentelor acestuia.

GUVERNUL ROMÂNIEI îndeplineşte, potrivit reglementărilor în vigoare, următoarele atribuţiuni în

domeniul finanţelor publice:

• asigură realizarea politicii financiare a statului, conform programului de guvernare acceptat de

Parlament;

• elaborează, anual, proiectele bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor
fondurilor speciale, precum şi ale conturilor generale anuale de execuţie ale acestora, le supune
spre aprobare Parlamentului, iar după aprobare răspunde de realizarea prevederilor bugetare;

• examinează, periodic, execuţia bugetului naţional public şi a bugetelor fondurilor speciale şi

adoptă măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului bugetar, după caz;

9
 • răspunde de recuperarea creanţelor externe ale statului;

• emite hotarâri pentru organizarea executării legilor (respectiv norme metodologice, regulamente
de aplicare etc.);

• în perioada vacanţelor parlamentare, emite ordonanţe pentru reglementarea unor probleme, ce nu

suferă amânare, din domeniul finanţelor publice.

MINISTERUL FINANŢELOR are, în principal, următoarele atribuţiuni în calitate de organism de

specialitate al administraţiei publice centrale:

• aplică strategia şi programul guvernului în domeniul finanţelor publice;

• exercită administrarea generală a finanţelor publice;

• elaborează proiectul legii bugetare anuale, a legii de rectificare a bugetului de stat;

• stabileşte echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat şi a rectificării

acestuia;

• stabileşte metodologii pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, a proiectelor bugetelor

fondurilor speciale şi a proiectelor locale;

• urmăreşte execuţia operativă a bugetului de stat şi stabileşte măsurile necesare pentru încasarea
veniturilor şi limitarea cheltuielilor în vederea încadrării în deficitul bugetar aprobat;

• elaborează clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice;

• elaborează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, al legii bugetului asigurărilor sociale de
stat anuale, precum şi proiectul legii de rectificare a acestuia;

• stabileşte sistemul de a trezoreriei statului în vederea asigurării efectuării operaţiunilor de încasări

şi plăţi pentru sectorul public;

• elaborează şi administrează bugetul de venituri şi cheltuieli al trezoreriei statului;

• colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi externe;

• contractează şi garantează împrumuturi de stat de pe pieţele financiare interne şi externe;

• exercită, prin organele sale de specialitate, controlul utilizării creditelor bugetare de către
instituţiile publice;

• controlează activitatea financiară a unităţilor economice, urmărind stabilirea corectă şi

îndeplinirea integrală şi la termen a obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat;

10
 • actionează, prin mijloace specifice, pentru combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei;

• înfăptuieşte politica vamală a statului;

• propune cadrul legislativ şi elaborează cadrul metodologic privind activitatea de asigurare şi

exercită supravegherea aplicării dispoziţiilor legale în acest domeniu;

• exercită calitatea de reprezentant al României la organismele internaţionale cu caracter financiar;

• coordonează, negociază şi încheie acorduri internaţionale, în numele statului, în domeniul

relaţiilor financiare şi valutare; propune strategii de dezvoltare pe termen lung şi soluţii de reforma
în domeniul finanţelor;

• îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate;

• conlucrează cu ministerele specializate şi cu aportul bancar pentru elaborarea şi executarea

balanţei de plăţi externe;

• participă la tratative externe privind problemele financiare, valutare şi de cooperare economică,

precum şi la activitatea organismelor financiare internaţionale, urmărind îndeplinirea obligaţiilor
ce revin statului român;

• reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii financiare, în faţa instanţelor judecătoreşti

interne şi internaţionale;

• elaborează regulamentul vamal al ţării şi asigură înfăptuirea politicii vamale, potrivit autorizaţiei
parlamentare, precum şi a dreptunilor şi obligaţiilor ce revin ţării noastre ca membră a Acordului
General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.);

• organizează şi coordonează activitatea Gărzii Financiare;

• elaborează cadrul normativ şi instituţional general privind organizarea contabilităţii ş.a.

TREZORERIA GENERALĂ A STATULUI reprezintă o structură specializată a Ministerului

Finanţelor, care cuprinde o trezorerie centrală (organizată în cadrul Ministerului Finanţelor) şi trezorerii
organizate în cadrul Direcţiilor generale ale finanţelor publice din municipiul Bucureşti şi reşedinţele
judeţene, în cadrul Administraţiilor financiare municipale, Circumscripţiilor fiscale orăşeneşti şi a
Percepţiilor rurale.

Prin Trezoreria statului se asigură:

1. execuţia de casă a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor locale, prin
încasarea veniturilor bugetare cuvenite şi asigurarea finanţării obiectivelor prevăzute, în limita
creditelor bugetare stabilite;
11
2. gestionarea mijloacelor băneşti extrabugetare şi a celor aferente fondurilor speciale;

3. gestionarea datoriei publice interne şi externe (respectiv: primirea împrumuturilor guvernamentale

interne şi externe, alocarea sumelor aferente pe destinaţiile stabilite, rambursarea ratelor scadente şi
plata dobânzilor aferente împrumuturilor publice);

4. efectuarea de plasamente pe diferite termene a disponibilităţilor mobilizate în conturile sale şi a altor

operaţiuni financiare în contul administraţiei centrale de stat.

Contul general al trezoreriei statului funcţionează la Banca Naţională a României, iar soldul său se
include în bilanţul acesteia.

Disponibilităţile băneşti din acest cont se pot utiliza în următoarea ordine obligatorie:

• acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat; acopenirea temporară a golurilor de

casă, înregistrate de bugetele locale;

• acoperinea tempoară a deficitului curent al bugetului asigurănilor sociale de stat a deficitelor

temporare ale bugetelor fondunilor speciale;

• efectuarea de plasamente financiare, pe termen scurt, prin Banca Naţională a României;

• acordarea de împrumuturi pe termen medlu şi lung pentru finanţarea şi refinanţarea deficitelor

anuale ale bugetului de stat, pe seama disponibilităţilor pe termen mediu şi lung din
contravaloarea în lei a împrumuturilor externe.

În scopul funcţionării sale, Trezoreria statului dispune de un buget propriu care se întocmeşte anual de
către Ministerul Finanţelor şi este supus spre aprobare Guvernului, o dată cu propunerile pentru proiectul
bugetului de stat.

De asemenea, periodic, Ministerul Finanţelor întocmeşte informări şi / sau rapoarte în legatură cu modul
cum a fost executat contul general al Trezoreriei statului, pe care le prezintă Guvernului.

CURTEA DE CONTURI

1. constituie organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar;

2. funcţionează pe lângă Parlamentul ţării, iar în unităţile administrativ-teritoriale, funcţiile Curţii se

exercită prin camerele de conturi judeţene;

Îşi exercită funcţia de control:

1. asupra modului de formare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorulul public;

2. asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrative

teritoriale;
12
Fac obiectul controlului exercitat de Curtea de Conturi:

1. formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste bugete;

2. constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;

3. formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi
externe;

4. utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme de sprijin
financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;

5. constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către instituţiile publice autonome cu

caracter comercial şi financiar şi de către organismele autonome de asigurări sociale;

6. situaţia, evolutţa şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor

administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, societăţile comerciale sau de
către alte persoane juridice în baza unui contract de concesiune sau închiriere.

Sunt supuse controlului Curţii de Conturi:

1. statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile şi

instituţiile publice, autonome sau nu;

2. Banca Naţională a României;

3. regiile autonome;

4. societăţile comerciale la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţille publice sau regiile
autonome care deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social;

5. organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură, care gestionează bunuri, valori sau
fonduri, într-un regim legal obligatoriu;

6. alte persoane juridice care:

o beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau de alte forme de

sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a instituţiilor
publice;

o administrează, în baza unui contract de concesiune sau închiriere, bunuri aparţinând

domeniulul public sau privat al statului sau al unităţilor administrative-teritoriale;

o nu-şi îndeplinesc obligaţiile financiare către stat, către unităţile administrativ-teritoriale şi

instituţiile publice.

13
Curtea de Conturi efectuează controlul preventiv la ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, al
bugetului asigurărilor sociale de stat şi ai fondurilor speciale, precum şi controlul ulterior asupra:

1. conturilor anuale de execuţie a bugetelor, a fondurilor de tezaur; contulul anual al datoriei publice a
statului;

2. garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe primite de către alte persoane juridice.

După verificarea conturilor, Curtea de conturi hotărăşte asupra descărcării de gestiune, iar în cazul
descoperirii unor nereguli, acestea sunt aduse la cunoştinţa colegiului jurisdicţional care judecă şi
hotărăşte cu privire la rezolvarea lor.

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI (B.N.R.):

1. constiutie banca centrală a statului român, având ca obiectiv fundamental asigurarea stabilităţii
monedei naţionale;

2. elaborează, aplică şi răspunde de politicile monetară, valutară, de credit şi de plăţi, precum şi de

autorizarea şi supravegherea prudenţiala bancară, în cadrul politicii generale a statului;

3. urmăreste funcţionarea normală a sistemului bancar;

4. în calitate de unică instituţie autorizată să emită însemne monetare, emite şi pune în circulaţie bancnote
şi monede metalice, ca mijloace de plată legale pe teritoriul ţării;

5. efectuează operaţiuni pe piaţa monetară, operaţiuni în contul statului, precum şi operaţiuni cu aur şi
active externe;

6. acordă băncilor credite, pe timp limitat, garantate cu titluri de stat, cambii, bilete la ordin şi cu alte
hârtii de valoare;

7. deschide băncilor conturi curente şi le asigură servicii de compensare, depozitare şi plată;

8. participă, în numele statului, la tratative şi negocieri externe în probleme financiare, monetare,

valutare, de credit şi de plăţi.

Conducerea Băncii Naţionale a României este realizată de un consiliu de administraţie, numit de

Parlament, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale acestuia.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României prezintă Parlamentului, în numele consiliului de administraţie,

un raport anual cu privire la:

1. evoluţiile economice, financiare, monetare şi valutare;

2. politica monetară promovata în anul precedent şi orientările pentru cel următor;

3. reglementarea şi supravegherea prudentială bancară;

14
4. bilanţul anului şi contul de profit şi pierdere ale Băncii Natţonale a Romániei.

Alături de Banca Naţională a Romãniei, activitate bancară în ţara noastră desfăşoară băncile, persoane
juridice române, constituite ca societăţi comerciale, precum şi sucursalele din Romãnia ale băncilor
persoane juridice străine.

În activitatea pe care o desfaşoară, băncile sunt obligate să respecte cerinţele prevazute de Legea bancară
şi de reglementările şi ordinele emise de Banca Naţională a României, cerinţele de capital şi cele
prudenţiale.

SOCIETĂŢILE DE ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI

1. preiau şi asigură în schimbul unor prime, riscuri referitoare la bunuri, persoane sau răspundere civilă
legală;

2. pot practica una sau mai multe categorii de asigurări / reasigurări potrivit obiectului lor de activitate
stabilit prin contractul de societate şi prin statut;

3. potrivit legii, pot încheia următoarele categorii de asigurări:

• asigurări de viaţă;

• asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă;

• asigurări de autovehicule;

• asigurări maritime şi de transport;

• asigurări de aviaţie;

• asigurări de incendiu şi alte pagube de bunuri;

• asigurări de răspundere civilă;

• asigurări de credite şi garanţii;

• asigurări de pierderi financiare din riscuri agricole; asigurări agricole.

1. majoritatea asigurărilor au un caracter facultativ şi se realizează pe baze contractuale;

exceptie face asigurarea de răspundere civila pentru pagube produse prin accidente, care,
potrivit legii, are caracter obligatoriu;

2. se constituie cu avizul prealabil al Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi

supraveghere;

3. pot fructifica fondurile proprii şi cele atrase temporar în diverse moduri, cum sunt:

15
 • păstrarea lor în conturi bancare; investitţile în titluri de valoare; investiţiile în
bunuri imobiliare; creditarea instituţiilor bancare etc.

• sunt obligate să respecte întocmai reglementările în materie de asigurări, indiferent

că sunt societăţi cu capital majoritar de stat, mixte sau private.

MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE are atribuţii în următoarele domenii ale

finanţelor:

1. asigurările sociale de stat;

2. protecţia socială a cetăţenilor.

3. De asemenea, acest minister are atribuţii şi în ce priveşte problemele recalificării şi reorientării

profesionale a persoanelor ce doresc acest lucru, încadrarii în muncă a şomerilor şi a altor persoane,
evidenţa salariaţilor încadraţi de unii agenţi economici ş.a.

4. elaborează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat şi asigură executarea acestuia, după
aprobarea sa de către Parlament;

5. asigură constituirea şi gestionarea fondului destinat platii ajutorului de somaj;

6. oferă asistenţă de specialitate, la cerere, organismelor care au constituite sisteme proprii de asigurări
sociale;

7. conlucrează cu Inspectoratul de Stat pentru Handicapaţi în activităţile de constituire sau utilizare a

Fondului de risc şi accidente.

8. La nivelul judeţelor şi a municipiului Bucureşti funcţionează direcţii pentru probleme de muncă şi

protecţie socială, care sunt subordonate Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi se ocupă cu
asigurările sociale din judeţ.

9. La nivelul municipiilor şi oraşelor din judeţ funcţionează oficii pentru probleme de muncă şi protecţie
socială, oficii de asigurări sociale şi pensii.

MINISTERELE ŞI CELELALTE ORGANE ALE ADMINISTRAŢIEI CENTRALE DE STAT,

prin compartimente specializate , au următoarele atribuţiuni principale în domeniul financiar:

1. elaborează bugetele de venituri şi cheltuieli şi urmăresc realizarea acestora;

2. repartizează creditele bugetare organelor ierarhic inferioare;

3. exercită controlul financiar intern asupra activităţii unităţilor subordonate, luând sau propunând, după
caz, măsurile pentru remedierea deficienţelor constatate.

16
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

1. funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe şi judeţe) bazându-se pe principiile:

a. autonomiei locale;

b. eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale;

c. consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit. la nivelul comunelor şi

oraşelor funcţionează consiliile locale (care au calitatea de autorităţi deliberative) şi
primăriile (ca autorităţi executive);

d. la nivelul judeţelor şi al capitalei functţonează consilii judeţene, respectiv consiliul general

al municipiului Bucureşti

Atribuţiile principale ale consilillor locale în problemele legate de finanţele publice locale şi de altă
natură de interes local sunt:

1. aprobă bugetul local, formarea, administrarea şi executarea acestuia; stabileşte impozitele şi taxele
locale, precum şi taxele speciale, pe termen limitat, în condiţiile legii

2. administrează domeniul public şi privat al localităţii şi exercită drepturile legale cu privire la

societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat;

3. înfiinţează instituţii şi unităţi economice de interes local;

4. hotărăşte asupra concesionării sau închirierii de bunuri sau de servicii publice de interes local, precum
şi asupra participării, cu capital sau cu bunuri, la societăţi comerciale pentru realizarea de lucrări şi
servicii de interes public local, în condiţiile legii.

Atribuţiile principale ale primarului care ţin de domeniul finanţelor publice sunt:

1. întocmeşte proiectul bugetului local, contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune aprobării
consiliului local;

2. exercită funcţia de ordonator principal de credite;

3. verifică încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică consiliului cele constatate;

4. supraveghează inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin localităţii respective (comună,

oraş).

CONSILIUL JUDEŢEAN reprezintă autoritatea administraţiei publice judeţene pentru coordonarea

activităţii consiliilor comunale şi oraşeneşti în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. în
domeniul finanţelor publice locale consiliul judeţean are următoarele atribuţiuni principale:
17
1. adoptă programe şi prognoze de dezvoltare economico-sociala a judeţului şi urmăreşte realizarea
acestora;

2. adoptă bugetul propriu al judeţulul şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;

3. stabileste impozitele şi taxele judeţene, precum şi taxele speciale pe timp limitat, în condiţiile legii.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN

1. este ordonator principal de credite;

2. întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le

supune spre aprobare consiliului prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local,

3. poate ataca, în fata instanţei de contencios administrativ, actele autorităţilor administraţiei publice
locale, în cazul că le consideră ilegale.

REGIILE AUTONOME ŞI SOCIETĂŢILE COMERCIALE, prin compartimentele lor specializate,

au următoarele atribuţii principale:

1. gestionează activele, întreţin relaţii financiare cu salariaţii, furnizorii şi beneficiarii lor, cu băncile, cu
organele financiare;

2. elaborează proiectul anual al bugetului de venituri şi cheltuieli;

3. după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, adoptă masuri pentru buna executare a indicatorilor
br;

4. organizează şi conduc contabibitatea, întocmesc bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi şi situaţia
principalilor indicatori economico-financiari;

5. întocmesc, la timp şi corect, documentele de încasare şi plăţi în numerar şi prin virament, le introduc
în bancă, verificând înregistrarea lor în extrasele de cont şi în registrul de casa;

6. organizează şi exercită controlul financiar preventiv şi controlul gestionar de fond asupra modului de
gestionare a resurselor materiale şi băneşti;

7. examinează, periodic, activitatea economico-financiară a unităţii;

8. periodic, efectuează inventarierea bunurilor patrimoniale şi adoptă masuri necesare pentru asigurarea
integrării avutului public şi privat.

18
CAPITOLUL 4
SISTEMUL BUGETAR

Elemente de analiză:
• Conceptul de buget;
• Principiile bugetare;
• Elaborarea proiectului de buget;
• Aprobarea proiectului de buget;
• Execuţia bugetului;
• Incheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;
• Controlul bugetar;
• Execuţia bugetară.

Conceptul de buget

1.Caracteristici:
• caracter juridic - reprezintă un act prin care sunt stabilite veniturile şi cheltuielile anuale ale statului;
• caracter obligatoriu – deoarece presupune aprobarea sa anuală de către Parlament;
• finanţele clasice, consideră bugetul public ca o listă a cheltuielilor şi a veniturilor publice fără
specificarea vreunei legături cu dinamica economiei naţionale şi cu obiectivele de guvernare.
• finanţele moderne leagă existenţa acestuia de dinamica întregii economii naţionale, politica
bugetară reprezentând un element definitoriu al aşa numitor politici conjuncturale aflate la dispoziţia
autorităţilor publice. Astfel, în toate ţările dezvoltate noţiunea de buget se referă la două structuri
diferite:
1. bugetul economiei naţionale;
2. bugetul de stat (bugetul propriu-zis ale autoritatii publice).

Bugetul economiei naţionale - program ce se întocmeşte anual şi cuprinde totalitatea veniturilor şi a

cheltuielilor dintr-o economie naţională, indiferent dacă acestea sunt publice sau private. Acest buget
cuprinde: bugetele autorităţii publice şi bugetele agenţilor economici privaţi.
Caracteristici: buget orientativ şi nu executoriu, serveşte ca bază pentru argumentaţia financiar-
economică, politică şi socială a guvernului.
Bugetul public se elaborează plecând de la bugetul economiei naţionale (acolo unde se realizează),
cuprinzănd numai resursele si cheltuielile autorităţii publice.

19
Caracteristici: supus in mod obligatoriu discuţiei si aprobării Parlamentului; după aprobarea de
Parlament devine lege făcând astfel posibilă încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor publice;
anual.

2.Structura sistemului bugetar

• statele unitare - bugetul de stat este organizat pe două nivele: bugetul administratiei centrale de stat si
bugetele administratiei locale.
• statele federale - sistemul bugetar este stabilit pe trei nivele : bugetul federatiei (1), bugetele statelor
membre, ale provinciilor sau ale landurilor (2) si bugetele locale (3).

3. Aspecte generale:
 Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor pe fiecare nivel administrativ se face in raport cu
atribuţiile ce revin la fiecare nivel în realizarea acţiunilor publice.
 De regulă, toate impozitele indirecte sunt venituri ale administraţiei centrale de stat, iar
impozitul pe avere este venit la bugetele locale.
 Impozitele pe venituri se repartizeaza intre organele administratiei centrale şi locale, in
funcţie de sarcinile ce revin fiecărui nivel organizatoric al statului.
 Sumele aprobate în limitele cărora se pot efectua cheltuieli cu caracter public reprezintă
credite bugetare care nu pot fi depasite.
 In execuţia bugetului se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea
la emisiune monetară sau prin finanţarea directă de către bănci.
 Dacă în execuţia bugetului apar goluri temporare de casă, acestea pot fi acoperite, pâna la
încasarea veniturilor corespunzătoare, pe seama:
- resurselor aflate în conturile de trezorerie ale statului;
- bonurilor de tezaur, purtătoare de dobânda a căror scadenţă nu poate depăşi
sfârşitul anului bugetar (totalul bonurilor de tezaur şi al altor instrumente specifice
aflate în circulaţie nu va putea depăşi 8% din volumul total al cheltuielilor
bugetului de stat aprobat);
- împrumutului fără dobândă acordat de BNR, care nu poate depăşi într-un an
financiar 10% din totalul cheltuielilor bugetului aprobat, precum şi dublul
capitalului acestuia şi cel al fondului de rezervă; acest imprumut trebuie rambursat
pâna la sfârşitul anului financiar respectiv, pe seama veniturilor bugetare sau a unui
imprumut de stat efectuat în condiţiile legii.

4. Principiile bugetare

20
 - Principiile bugetare sunt norme orientative ce guvernează realizarea procesului bugetar. -Scop:
precizarea condiţiilor în care se face elaborarea şi execuţia bugetului public.
- In Romania, aceste principii bugetare sunt precizate in Legea finantelor publice 500/2002, fără a
cuprinde toate principiile tratate mai jos.
Principiile bugetare:
I. principiul universalitătii bugetului;
II. principiul unităţii bugetului;
III. principiul realităţii bugetare;
IV. principiul anualităţii bugetului;
V. principiul echilibrului bugetar;
VI. principiul neafectării veniturilor bugetare;
VII. principiul specializării;
VIII. principiul publicitaţii bugetului;
IX. principiul unităţii monetare.

I.Principiul universalităţii bugetului:

Totalitatea veniturile si cheltuielile unui nivel al autorităţii publice trebuie să fie cuprinse în proiectul de
buget pe total venituri si cheltuieli (total brut).
In practica bugetară, principiul universalităţii bugetului se respectă doar parţial, având în vedere că, în
locul bugetelor brute s-a trecut la elaborarea unor bugete mixte, în care veniturile si cheltuielile unor
instituţii publice figurează cu sumele lor totale in buget, iar altele numai cu soldurile.
-Se inscriu numai cu soldul (Văcărel, 2001) :
• veniturile de la întreprinderile publice;
• subvenţiile către întreprinderile publice;
• vărsămintele către bugetul de stat sau subvenţiile primite de la acesta, in relaţiile dintre bugetele
locale şi bugetul statului;
• subvenţiile primite în completarea resurselor financiare proprii a unor instituţii publice (universităţi,
unităţi de cercetare ştiinţifică, şcoli, spitale etc.).
Excepţii de la principiul universalităţii:
- donaţiile - au o afectaţie specială;
- fondurile de sprijin - resurse ale particularilor la dispoziţia administraţiilor publice pentru
prestaţii determinate;
- reconstituirea creditelor bugetare - restituirea la buget a sumelor necuvenite sau acordate cu titlu
provizoriu.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

21
II.Principiul unităţii bugetului:
Toate veniturile şi cheltuielile statului trebuie cuprinse într-un singur document după o schemă unitară
de clasificare a veniturilor şi cheltuielilor (de regulă clasificaţia funcţională a acestora).
Avantaje:
• prezentarea exactă a surselor de provenienţă a resurselor bugetului şi a utilizării lor.
• permite analiza pertinentă din punct de vedere politic şi economic a resurselor şi utilizărilor de către
Parlament.
• permite realizarea analizelor comparative la nivel internaţional.
• crează posibilitatea determinării exacte a modului în care a fost realizat- respectiv echilibrat,
excedentar, deficitar.
De regulă acest principiu nu este riguros respectat deoarece se întocmesc şi alte categorii de bugete cum
sunt:
• bugete autonome - pentru instituţii ale statului cu autonomie financiară deplină.
• bugete anexe – reprezentând anumite resurse financiare alocate într-un anumit scop
• bugete extraordinare – pentru înscrierea unor cheltuieli cu caracter extraordinar cum ar fi un buget
în caz de război, calamităţi naturale,crize economice.
• conturile speciale de trezorerie – evidenţiază anumite încasări ce nu reprezintă un venit la bugetul
de stat şi plăţi fără caracter definitiv.Tipologie:
 conturi cu afectaţie specială (pentru cheltuieli cu acoperire în resurse special
disponibilizate; aceste conturi descriu operatii finantate prin resursele adoptate prin
decizii legislative speciale)
 conturi de comerţ (pentru operaţiuni cu caracter comercial ale unor instituţii ale statului;
aceste conturi deriva din activitatile industriale si comerciale efectuate cu titlu auxiliar
prin serviciile publice ale statului; de exemplu: contul de receptionare si vanzare a
marfurilor primite ca ajutor strain)
 conturi de reglementare cu guvernele altor ţări (pe baza unor acorduri internaţionale alte
state contribuie la finanţarea unor cheltuieli publice ale ţării care deschide aceste conturi;
aceste conturi descriu operatii monetare efectuate cu Guverne straine sau organisme
internationale)
 conturi de operaţiuni monetare (pentru venituri şi cheltuieli rezultate din emisiunea
monetară metalică sau din operaţiunile ţării cu FMI)
 conturi de avans (pentru avansuri acordate colectivităţilor locale până la încasarea
impozitelor locale)
 conturi de împrumuturi şi de consolidare (pentru împrumuturi de trezorerie cu o durată
mai mare de 4 ani).

22
 • bugete program- pentru perioade mai mari de un an.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

III. Principiul realităţii bugetare:

- toate veniturile şi cheltuielile trebuie previzionate plecând de la starea reală a economiei naţionale.
- pentru stabilirea mărimii resurselor şi cheltuielilor bugetare în economia finanţelor publice sunt utilizate
două categorii de metode:
1. clasice:
• metoda automată sau a penultimei – se ia ca bază execuţia bugetară a penultimului an
bugetar; pentru intocmirea bugetului pentru anul n se utilizeaza ca baza veniturile si
cheltuielile anului n-2, deoarece nu se cunosc realizarile eecutiei bugetului anului n-1 (anul
in curs). Avantaje: este o metoda simpla, ce nu necesita un volum mare de lucrari.
Dezavantaje: este deseori departe de realitate deorece conditiile economice, sociale si
politice existente cu 2 ani in urma nu se pot mentine ca atare si in anul pentru care se
elaboreaza bugetul.
• metoda majorării –diminuării - se ia în calcul un ritm de variaţie a indicatorilor bugetari
pe o perioada de 5 -10 ani; rezultatul acestei metode este aproximativ deoarece in fiecare
an intervin factori noi cu o influenta mai mare sau mai mica asupra bugetului de stat. In
fapt, se transpun in viitor influentele negative ale unor fenomene economico-financiare
care s-au manifestat in anii care reprezinta baza de calcul.
• metoda evaluării directe – coroborează analiza evoluţiei veniturilor şi cheltuielilor şi cu
cea a modificărilor legislative; previziunea veniturilor se face in functie de situatiile
conjuncturale reflectate in evolutia bazei fiscale: PIB, prin volumul productiei, al salariilor,
al profitului, etc. Cresterea veniturilor, a tranzactiilor, va determina o crestere a incasarilor
fiscale. O scadere a acestora, va determina o scadere a incasarilor fiscale. Revizuirea
cheltuielilor presupune modificarea, in sensul de solicitari suplimentare fata de nivelul
reinnoit al cheltuielilor din anul in curs sau de solicitari diminuate, prin nereinnoirea
solicitarilor.
2. moderne:
• metode americane:
i. metoda de planificare, programare, bugetizare - bazată pe cuantificarea
necesităţilor fianciare pe termen lung, după care se estimează costurile (minime-
maxime) variantelor alternative şi mărimea creditelor bugetare.
ii. metoda bază bugetară zero – bazată pe analizele cost-beneficiu şi cost eficacitate a
diverselor programe alternative implicând venituri şi cheltuieli de la bugetul de
stat. consta in examinarea critica periodica a tuturor cheltuielilor finantate de la
23
 buget, inclusiv cele aprobate si inscrise in bugetele anilor precedenti,
reexaminandu-se astfel utilitatea lor, si pornindu-se totodata de la zero intotdeauna.
Aplicarea acestei metode presupune o multitudine de programe alternative, grupate
in asa numitele „decizii pachet”.
iii. management prin obiective.
• metoda franceza:
i. metoda raţionalizării opţiunilor bugetare – bazată pe transpunerea analizei
cibernetice input - output într-un sistem închis. Urmăreşte obiective pe termen
mediu, putând fi reexaminate perioadic opţiunile de politică bugetară.
Aceste metode (metodele moderne) presupun proiectarea bugetului in mai multe variante si alegerea
uneia dintre ele in functie de rezultatele cunatificate in cadrul analizei specifice bazate pe criterii diferite
de optimizare a raporturilor: costuri – avantaje, costuri – eficienta, sau alte criterii.
Acest principiu nu este cuprins în Legea 500/2002.

IV. Principiul anualităţii bugetului:

- de regula, bugetul se intocmeşte pentru un an, având în vedere faptul că eficienţa execuţiei şi controlului
poate fi reală doar pe perioade scurte de timp.
- anualitatea înseamnă:
I. perioada pentru care se întocmeşte şi se aprobă bugetul.
-elaborarea şi aprobarea se face pe o perioadă de 12 luni.
-anul bugetar poate coincide sau nu cu cel calendaristic.
-exemple: -coincidenţă: Romania, Franţa, Germania, Italia.
-1.04 – 31.03: Japonia, Marea Britanie, Israel
-1.07 – 30.06: Australia, Suedia
-1.10 – 30.09: SUA
II. perioada în care se execută bugetul.
Sisteme:
A. De gestiune bugetară (Romania)
Caracteristici:
• la sfîrşitul anului se închide automat bugetul.
• în contul de încheiere sunt înscrise doar veniturile încasate şi cheltuielile efectuate.
• veniturile neîncasate şi cheltuielile angajate şi neefectuate se evidenţiază în bugetul
anului următor.
• se interzice reportul veniturilor şi cheltuielilor de la un an la altul.
• creditele bugetare după încheierea anului bugetar sunt anulate de drept.

24
 B. De exerciţiu bugetar
Caracteristici:
• Perioadă de 3-6 luni de la expirarea anului bugetar pânî la încheierea contului de exerciţiu
bugetar.
• În această perioadă se continuă încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor.
• toate operaţiunile de încasare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor se reflectă în contul
de încheiere a execuţiei bugetare în anul în care au fost prevăzute şi autorizate.
• veniturile şi cheltuielile sunt reflectate integral în bugetul anului respectiv, chiar dacă sunt
efectuate în anul următor.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

V. Principiul echilibrului bugetar:

- impune ca acoperirea cheltuielilor statului să se realizeze doar pe seama veniturilor ordinare ale
acestuia.
- în finanţele publice moderne, se admite un anumit deficit bugetar la nivel anual, cu posibilitatea
absorbţiei sale într-un interval redus de timp.
- deficitul poate avea efecte pozitive, contribuind la dezvoltarea economiei şi rezultând din aceasta, în
viitor, o creştere a bazei generatoare de venituri publice (cum ar fi cheltuieli pentru efectuarea de
investiţii) sau negative dacă este de lungă durată, de dimensiuni mari (cum ar fi în cazul deficitelor
apărute ca urmare a creşteri mari a cheltuielilor fără efecte productive imediate – cheltuieli de consum).
Acest principiu nu este cuprins în Legea 500/2002.

VI. Principiul neafectarii veniturilor bugetare

- un venit odată încasat se administrează global, fiind destinat acoperirii cheltuielilor în ansamblul lor -
veniturile bugetare se depersonalizează.
- Abateri:
• lăsarea la dispoziţia instituţiilor publice a unor cote-părţi din veniturile proprii, din încasările
directe pentru acţiuni specifice.
• Întocmirea unor bugete extraordinare, autonome, anexe.
Acest principiu nu este cuprins în Legea 500/2002.

VII. Principiul specializarii bugetare:

- în bugetul de stat, cheltuielile şi veniturile, se cuprind atât în sumă globală cât şi defalcat.
- venituril bugetare se înscriu pe surse de provenienţă iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli,
după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare tip elaborate de
Ministerul Finanţelor.
25
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

VIII. Principiul publicităţii bugetului :

- sistemul bugetar este deschis şi transparent.
- bugetul este supus dezbaterii publice atât în stadiul de proiect cât şi cu prilejul aprobării acestuia şi a
încheierii contului de execuţie;
- actele normative de aprobare a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora sunt publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
-totodată mijloacele mass-media publică informaţii despre buget aflat atât în faza de aprobare cât şi în
cele de execuţie şi încheiere.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

IX. Principiul unităţii monetare:

- toate operaţiunile se exprimă în monedă naţională.
Acest principiu este cuprins în Legea 500/2002, Capitolul II, Secţiunea 1.

CAPITOLUL 5
PROCESUL BUGETAR

Elemente de analiză:
• Elaborarea proiectului de buget.
• Aprobarea proiectului de buget .
• Execuţia bugetară.
• Încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară.
• Controlul bugetar.

1.Elaborarea bugetului de stat:

- bugetul de stat se elaboreaza ca proiect de puterea executivă, având în vedere faptul că doar guvernul
are iniţiativă legislativă în domeniul finanţelor publice.
- proiectul de buget se elaborează de către Ministerul Finanţelor.
- elaborarea proiectului de buget începe de la jumătatea anului precedent, deoarece se cunoaşte executia
bugetului din penultimul an.
- se face concomitent pentru toate structurile organizatorice ale statului.

26
- are la bază: obiectivele programului de guvernământ al partidului, analizele Ministerului Finanţelor.
- documentele elaborate şi trimise Parlamentului cuprind prevederile privind mărimea veniturilor şi a
creditelor bugetare, anexele la proiectul de lege, propuneri de modificări legislative, expunerea de
motive şi proiectul de lege pentru aprobarea bugetului (art.15-Legea 500/2002).

2.Aprobarea bugetului:
- proiectul de buget se prezintă Parlamentului şi se aprobă de către acesta.
- Rolul Parlamentului:
- Parlamentul adoptă legile bugetare anuale şi legile de rectificare.
- în cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate de către
Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care se referă
proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgenţă.
- în timpul dezbaterilor Parlamentul nu poate aproba amendamente la legile bugetare anuale, care
determină majorarea nivelului deficitului bugetar.
- adoptă legile contului general anual de execuţie.
- dezbaterea şi aprobarea proiectului de buget in Parlament presupun, parcurgerea următoarelor
etape:
1. prezentarea de către primul ministru sau ministrul finantelor, a proiectului de buget în
Parlament;
2. analiza proiectului de buget în comisiile parlamentare de specialitate;
3. concilierea amendamentelor (modificărilor) propuse la proiectul de buget;
4. aprobarea proiectului de buget în Parlament;
5. ratificarea bugetului de preşedintele republicii.

3. Execuţia bugetului:
-execuţia bugetară se realizează de către Ministerul Finanţelor şi de către administraţiile financiare.
-execuţia bugetară se referă la realizarea veniturilor prevăzute şi efectuarea cheltuielilor bugetare.
-prevederile de venituri sunt sarcini minime (cu execpţia împrumuturilor care sunt sarcini maxime) iar
cheltuielile sunt limite maxime.
-pentru a asigura executia parţii de cheltuieli s-a organizat sistemul ordonatorilor de credite.
Ordonatorul este o persoană care are dreptul de a repartiza creditele bugetare.
Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice.
-Ordonatori secundari sau terţiari de credite sunt după caz, conducătorii instituţiilor publice cu
personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite.
27
-Ordonatorii terţiari sunt spre exemplu rectorii, inspectorii generali în învaţâmântul preuniversitar, etc.
Pentru bugetele locale exista doar ordonatori principali si secundari sau tertiari, dupa caz. Ordonatori
principali: presedintii consiliilor locale judetene si primarii, iar ordonatori secundari sau tertiari, dupa caz,
conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridical din subordinea organelui de decizie al fiecarei
unitati administrative – teritoriale.
Ordonatorii răspund de execuţia bugetului de stat în domeniul lor.
Ordonatorii de credite răspund (art.22 Legea 500/2002), de:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate;
b) realizarea veniturilor;
c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra
situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de
investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale.
-Executia cheltuielilor presupune următoarele tipuri de operatiuni:
I. angajarea cheltuielilor, presupune asumarea unei obligaţii viitoare de plată a unei instituţii
publice către un terţ. Ea trebuie să aibă temei legal şi se realizează prin semnarea unui
contract , acceptarea unei oferte, trimiterea unei comenzi, decizie ministerială, hotărâre
judecătoarească, etc
II. lichidarea, reprezintă constatarea operaţiunilor angajate şi stabilirea sumei de plată.Se face
pe baza unor acte justificative sau prin constatare faptică.
III. ordonantarea – reprezintă emiterea unei dispoziţii de plată ce trebuie să poarte viza de
control financiar preventiv. Ea reprezintă acea fază în procesul execuţiei bugetare în care se
confirmă că livrările de bunuri şi de servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost
verificate şi că plata poate fi realizată. (Legea 500/2002)
IV. plata – reprezintă actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi.
-Execuţia veniturilor- etape:
-aşezarea impozitului-identificarea materieiimpozabile şi determinarea mărimii acesteia.
-lichidarea impozitului – stabileşte cuantumul impozitului şi se deschide rolul pentru persoana
fizică sau juridică (adică se înscrie suma datorată ca impozit în debitul persoanei în cauză).
-emiterea titlului de percepere aimpozitului- înscrierea cuantumului impozitului într-un act pe
baza căruia se autorizează perceperea unui anumit venit (el poate fi titlu de încasare sau ordin de încasare-
după cum contribuabilul achită spontan sau silit datoria sa).

28
 -perceperea impozitului- încasarea efectivă a sumei datorate.

5.Controlul bugetar:
-Controlul poate fi:
1. politic si legislativ – exercitat de catre Parlament, prin dezbaterea si aprobarea contului general anual
de executie a bugetului de stat. Astfel, prin votul Parlamentului, autoritatea executiva este descarcata de
gestiunea financiara a anului bugetar incheiat. Controlul este exercitat de catre Parlament deoarece
aceasta este singura autoritate publica care exercita dreptul de supraveghere privind modul in care au fost
percepute veniturile publice si efectuate cheltuielile aprobate prin bugetul de stat.

2. jurisdicţional sau juridic – exercitat de Curtea de Conturi ( se realizează prin verificarea, piesă cu
piesă a actelor justificative, după care acesta se pronunţă asupra legalităţii actelor justificative şi dă sau nu
descărcarea de gestiune); Curtea de Conturi cuprinde magistrati inamovibili a caror atributie principala
este de a judeca pe toti administratorii, contabilii si gestionarii statului. Pe langa Curtea de Conturi
functioneaza procurorul general financiar si procurorii financiari. In fiecare judet si in muunicipiul
Bucuresti functioneaza cate o Camera de Conturi ce cuprinde compartimentul de control financiar si un
colegiu jurisdictional alcatuit din judecatori financiari si condus de un presedinte. Atributiile
jurisdictionale ale Curtii de Conturi sunt detaliate in Legea 94/1992.

3. administrativ sau de specialitate – acesta este un control ierarhic exercitat in cadrul autoritatii
executive, astfel:

 Guvernul exercita conducerea generala a activitatii executive in domeniul finantelor publice,

deci examineaza periodic sistemul financiar pe economie, executia bugetului public national si
stabileste masuri pentru imbunatatirea echilibrului financiar. Totodata, la nivelul Guvernului
functioneaza un corp de control al primului minisru, care poate desfasura activitatea de
control in domeniul executiei bugetului de stat;
 Ministerul Finantelor exercita, in numele statului, controlul in intreaga economie asupra
administrarii si utilizarii fondurilor de le bugetul de stat, a realizarii veniturilor bugetare si
pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Organe specializate din cadrul Ministerului
Finantelor:
o Directia Generala a Controlului Financiar de Stat si Garda Financiara
o La nivelul judetelor si a municipiului Bucuresti: Directii de control financiar de
stat inclusiv sectii ale Garzii financiare ce functioneaza in cadrul Directiei
Generale de Finante Publice Locale.
 Controlul propriu al Ministerelor.

29
6.Calendarul bugetar
 până la data de 31 martie a anului curent indicatorii macroeconomici şi sociali vor fi elaboraţi
de organele abilitate.
 până la data de 1 mai, Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului, obiectivele
politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi
următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite,
 până la 15 mai, Guvernul aprobă obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar şi
informează comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra principalelor
orientări ale politicii sale macroeconomice şi ale finanţelor publice.
 până la data de 1 iunie, Ministrul finanţelor publice transmite ordonatorilor principali de
credite, o scrisoare-cadru care specifică contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi
întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum şi limitele de
cheltuieli aprobate de Guvern.
 până la data de 15 iunie, Ministerul Finanţelor Publice comunică ordonatorilor principali de
credite limitele de cheltuieli, în vederea definitivării proiectelor de buget.
 până la data de 15 iulie, ordonatorii principali de credite au obligaţia să depună la Ministerul
Finanţelor propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, cu încadrarea în limitele
de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani.
 până la data de 1 august, proiectele de buget şi anexele la acesta, definitivate se depun la
Ministerul Finanţelor.
 până la data de 30 septembrie, Ministerul Finanţelor, pe baza proiectelor de buget ale
ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare
şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern a fiecărui an.
 până la data de 15 octombrie, Guvernul supune spre adoptare Parlamentului proiectelor
legilor bugetare.
-bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole,
precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar,
precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.
 dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului
bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare
de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu
excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite, sau,
după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai
mici decât cele din anul precedent.
-instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1

30
 ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea legii bugetare, în limita a
1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.

CAPITOLUL 6
BUGETELE LOCALE

Elemente de analiză:

• Organizarea finanţelor locale;

• Venituri şi cheltuieli locale;
• Procesul bugetar la nivelul autorităţilor locale;
• Legea 189-1998

Bugetele locale - aspecte generale:

• Bugetul local reprezintă actul în care se înscriu veniturile şi cheltuielile colectivităţilor locale,
pe o perioadă de un an.
• Bugetele locale sunt instrumente de planificare şi conducere a activităţii financiare a
unităţilor administrativ-teritoriale care au personalitate juridică (comuna, oras, municipiu,
sector al municipiului Bucureşti, judeţ, municipiul Bucureşti);

• Origine - apariţia bugetelor locale se datorează apariţiei principiilor autonomiei şi

descentralizării locale apărute în administraţia locală în majoritatea statelor moderne.
• Aceste principii reprezintă premizele obligatorii ale autonomiei financiare, deoarece
autonomia administrativă nu este posibilă fără autonomia financiară.
• Motivaţie - organizarea distinctă a finanţelor locale pe baza autonomiei lor financiare este
necesară deoarece:

o comunităţile locale cunosc, cel mai bine, nivelul şi structura resurselor baneşti de
provenienţă publică locală şi nevoile de resurse financiare respectiv cheltuielile ce pot fi şi
trebuie acoperite din resurse publice locale;
o permite delimitarea mai exactă a patrimoniului public aflat în proprietatea primăriilor, de
cel aflat în proprietatea statului;
31
 o permite degrevarea finanţelor centrale de numeroase cheltuieli ce pot fi acoperite foarte
bine şi din resurse locale;
o permite o urmărire mai eficientă şi un control mai eficient a modului în care sunt utilizate
fondurile financiare constituite;
o autorităţile locale pot satisface mai bine cerinţele de servicii şi utilităţi publice.
• Dilemă: până unde se poate întinde autonomia administrativă şi financiară?
• In Europa există trei modele în ceea ce priveşte raportul dintre finanţele publice centrale şi cele
locale:
o francez (unităţile administrativ teritoriale: regiunea, dept = departamentul, comuna
identitate a competenţelor la toate structurile,
o german (federalist, landurile au Constituţii, colectivităţile locale dispun şi de
competenţe legislative în materie de drept comun , principiul subsidiarităţii este
fundamental în organizarea sistemului administrativ),
o britanic (eterogen-autorităţile locale sunt comitatele şi districtele).
• Din punct de vedere al dreptului administrativ sistemul de organizare locala. se clasifica in:
o autonomie completă
o autonomie limitată
o tutelă – problemele locale sunt rezolvate de autoritatile centrale
• Autonomia financiară îmbracă deasemenea trei modalităţi :
o veniturile proprii constituite în virtutea dreptului de a percepe impozite şi taxe, acoperă
integral cheltuielile proprii,
o veniturile proprii sunt completate cu sume defalcate din veniturile bugetului central,
o necesităţile proprii sunt finanţate integral de la bugetul central.
• Comparaţii internaţionale:
o în UE ponderea veniturilor locale în bugetul general consolidat este între 11% Belgia şi
46% Danemarca
o in ţările în curs de dezvoltare: 4% Mexic şi 13% Brazilia
o în Romania în 2001: 19%
• Descentralizarea financiara - principii (Văcărel, 2001) :

o principiul diversităţii, explicat pe seama varietăţii de forme şi a măsurii diferite a

solicitărilor de bunuri şi servicii publice;
o principiul echivalenţei în finanţarea serviciilor publice, explicat pe baza beneficiilor
geografice pe care acestea le aduc cetăţenilor;

32
 o principiul acceptării costului descentralizarii, determinat de diferenţele fiscale
regionale, care se interferează cu raspândirea în spaţiu a activităţilor economice;
o principiul redistribuirii si stabilizării centralizate, impus de realitatea conform căreia
comunităţile locale nu dispun de instrumentele macroeconomice pentru infăptuirea unor
obiective de importanţă naţională;
o principiul compensarii fluxurilor financiare dintre colectivităţi, cauzate de
transferurile involuntare de venituri, pe seama deosebirilor economice şi care prejudiciaza
infăptuirea programelor de cheltuieli;
o principiul asigurarii serviciilor sociale vitale, conform căruia această sarcina cade în
seama autorităţilor centrale; Guvernul trebuie sa ofere minimum de servicii publice
esenţiale (sănătate, siguranţă socială, educaţie) tuturor cetăţenilor ţării;
o principiul accesului echitabil la resursele financiare publice, determinat de situaţia
unor colectivităţi locale a căror balanţă de nevoi şi capacitate fiscală este deficitară,
necesitând compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale, pe seama
unei scheme prestabilite;
o principiul echilibrului financiar, conform căruia repartizarea între nivelurile de autoritate
publică ale finanţelor publice trebuie să asigure exercitarea conducerii în limita atribuţiilor
şi competenţelor ce revin fiecăreia (adică, resursele financiare publice trebuie redistribuite,
deopotrivă, pentru acoperirea cheltuielilor cu funcţionarea sectorului public în
administrarea statului şi în aceea a colectivităţii locale).

In România, organizarea teritoriala a finanţelor publice este structurată pe niveluri ierarhice în limitele
fiecărei unităţi administrative: judeţe, municipii, orase, comune.
Organizare:

o Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, la nivel de judeţ
şi la nivelul municipiului Bucureşti;
o Administraţiile financiare, la nivelul municipiilor şi al sectoarelor municipiului Bucureşti;
o Circumscripţiile financiare, la nivelul oraşelor;
o Percepţiile rurale şi agenţii fiscali, la nivelul comunelor.

Toate aceste organe sunt indrumate si controlate de catre Directia Generala a Finantelor Publice si
Controlului Financiar de Stat, cu următoarea structură:

o Direcţia de trezorerie, cu serviciile: asezare bulleted

a. contabilitatea trezoreriei;
b. metodologie,

33
 c. verificare şi control;
d. buget;
o Direcţia impozite şi taxe, cu serviciile:
a. constatare şi impunere persoane fizice;
b. constatare şi impunere persoane juridice;
c. urmărire persoane juridice;
d. urmărirea şi încasarea impozitelor, taxelor şi altor venituri;
e. biroul pentru evidenţa şi valorificarea bunurilor;
f. serviciul TVA;
o Direcţia controlului financiar de stat, cu serviciile:
a. controlul financiar la regii si societaăţi comerciale;
b. control financiar la instituţii publice şi agenţi economici privaţi;
c. controlul financiar la societăţi comerciale de turism şi prestări servicii;
o Garda financiară.

Structura veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale:

1. Conform clasificaţiilor economice şi funcţionale ONU, structura veniturilor şi a cheltuielilor
bugetelor locale este comună cu cea a bugetului de stat (central) prezentându-se astfel:
I. Venituri:
I.1. Veniturile proprii ale bugetelor locale: rearanjate
a. sunt reglementate prin Legea privind finanţele publice şi Legea privind finanţele publice
locale;
b. cuprind: impozitele, taxele şi vărsămintele de venituri cuvenite de la agenţi economici şi
instituţii publice de importanţă locală; impozitele şi taxele locale (de la populaţie sau de la
persoanele juridice).

I.2. Venituri atribuite, în care intră sumele defalcate din anumite venituri cuvenite, potrivit
legii, bugetului de stat.

I.3. Transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor obiective de interes
naţional, dar care sunt organizate şi controlate eficient de către organele locale (cum sunt acţiunile
de protecţie socială, unele investiţii etc.);

I.4. Imprumuturile contractate pe piaţa financiară internă sau externă, fie direct, în numele
organelor administraţiei publice locale, fie garantate de catre Guvern.

34
 II. Cheltuieli:
II.1. Autorităţile executive (serviciile publice generale);
II.2. Invaţământ, sănătate, cultura şi religie, asistenţă socială, ajutoare şi indemnizaţii (acţiuni social-
culturale);
II.3. Servicii, dezvoltare publică şi locuinţe;
II.4. Transporturi, agricultura, alte acţiuni economice (acţiuni economice);
II.5. Alte acţiuni;
II.6. Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plata dobânzilor şi a comisioanelor aferente;
II.7. Plaţi de dobânzi şi comisioane (datoria publică şi altele);
II.8. Rambursări de împrumuturi (rambursări de împrumuturi şi pentru echilibrare bugetară);
II.9. Fonduri de rezervă;
II.10. Cheltuieli cu destinaţie specială (finanţate din fonduri speciale).

In România, sursele de formare a veniturilor bugetelor locale sunt urmatoarele:

1. Impozite, taxe şi alte venituri, precum şi cotele adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi
bugetelor locale.
2. Vânzarea sau valorificarea materialelor obtinute ca urmare a incasării activelor fixe sau din vânzarea
unor bunuri materiale. Aceste sume constituie venituri ale bugetelor locale sau ale instituţiilor (care
nu sunt finanţate integral de la bugetul local) şi servesc la finanţarea investiţiilor.
3. Sumele încasate din vânzarea bunurilor aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-
teritoriale sunt venituri cu destinaţie specială şi servesc la finanţarea investiţiilor.
4. Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate, în funcţie de subordonarea instituţiilor care au
dispus confiscarea.
5. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat, aprobate anual prin legea bugetului de stat, pe
ansamblul fiecărui judeţ şi municipiul Bucureşti.
6. Imprumuturile contractate pe piaţa financiară internă sau externă pentru:

o finantarea de investitii publice de interes local;

o refinantarea datoriei publice locale.

Procesul bugetar la nivelul colectivităţilor locale din România

• Metodologia elaborării şi execuţiei bugetelor locale este stabilită de Ministerul Finanţelor.
• Elaborarea proiectelor bugetelor locale este de competenţa primarilor în cazul bugetelor
comunale şi oraşeneşti şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în ceea ce priveşte bugetele judeţelor.
Proiectele bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se elaborează pe baza proiectelor de bugete
ale administraţiei proprii din subordine, în etapele prevazute pentru bugetul de stat.
35
 Proiectele bugetelor locale, concentrate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, se prezintă
Ministerului Finanţelor în scopul corelării acestora cu proiectele de bugete ale ministerelor şi altor
organe centrale de stat.
• Aprobarea bugetelor locale este de competenţa consiliilor comunale, oraşeneşti şi judeţene.
Proiectele bugetelor anuale ale comunelor şi oraşelor (implicit al municipiilor) sunt supuse
aprobării consiliilor locale de către primari, iar proiectele bugetelor judeţene sunt supuse aprobării
consiliilor judeţene de către preşedinţii acestora.
Pentru aprobarea bugetelor locale, conform dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale
privind procedura bugetară locală, sunt necesare urmatoarele acte procedurale:

o publicarea proiectelor de buget anuale, astfel incât locuitorii să aibă posibilitatea de a

cunoaşte prevederile de venituri şi cheltuieli publice locale, de a le contesta (dacă este
cazul) în termen de 15 zile de la data publicării lor;
o supunerea proiectelor de bugete spre deliberare consiliilor competente, în prima sedinţă a
acestor consilii dupa expirarea termenului de 15 zile de la data publicării, insoţite de
raportul primarului sau al preşedintelui consiliului judeţean, precum şi de contestaţiile
depuse impotriva datelor cuprinse în respectivele proiecte de bugete;
o deliberarea prevederilor de venituri şi cheltuieli bugetare de către membrii comisiilor
locale şi, respectiv, judeţene cu obligaţia de pronunţare asupra contestaţiilor depuse,
urmată de votarea pe articole şi adoptarea bugetului local.

In cadrul deliberării în scopul aprobării bugetelor locale se dezbat şi se stabilesc impozitele, taxele şi
celelalte venituri publice locale, categoriile de cheltuieli, precum şi, dacă este cazul, împrumuturile şi
transferurile necesare pentru echilibrarea bugetelor respective.
Bugetele locale se adoptă (aprobă) prin hotarâri ale consiliilor comunale, oraşeneşti şi judeţene, pe baza
votului a cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului.
După aprobarea de către organele locale, Direcţiile generale ale finantelor publice ale judetelor si
municipiului Bucuresti intocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor bugetele pe ansamblul fiecărui judeţ
şi pe celelalte subdiviziuni, împreună cu repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor, pe structura
clasificaţiei bugetare.
• Execuţia bugetelor locale cuprinde actele şi operaţiunile de realizare a veniturilor şi de efectuare
a cheltuielilor prevăzute şi autorizate prin actele decizionale de aprobare a acestor bugete.
Execuţia părţii de venituri a bugetelor locale este urmarită de catre perceptorii şi casierii din
comune, de către funcţionarii serviciilor de impozite, taxe şi alte venituri din organele financiare
ale celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin trezoreriile locale sau prin unităţile bancare
stabilite să încaseze veniturile bugetare locale, prevăzute de normele juridice în vigoare, să
36
 finanţeze cheltuielile acestor bugete în limita creditelor bugetare aprobate.
Execuţia părţii de cheltuieli a bugetelor locale se bazează, la fel ca şi execuţia părţii de cheltuieli
a bugetului statului, pe procedeul „creditelor bugetare" întrebuinţate cu aprobarea unor ordonatori
de credite.
Ordonatorii principali de credite pentru bugetele locale sunt preşedinţii consiliilor judeţene şi
primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.
Ordonatorii secundari sau tertiari de credite bugetare sunt conducatorii instituţiilor sau
serviciilor publice cu personalitate juridică din subordinea fiecarui consiliu local, judeţean şi
Consiliu General al Municipiului Bucureşti.
Procesul de repartizare se derulează astfel:
o repartizarea efectuată de către ordonatorii principali între bugetul propriu şi bugetele
ordonatorilor subordonaţi;
o repartizarea efectuată de către ordonatorii secundari ai creditelor bugetare aprobate pe
unităţile subordonate şi a celor cuprinse în bugetul propriu;
o ordonatorii terţiari utilizează creditele ce le-au fost repartizate.

Efectuarea cheltuielilor din bugetele locale si ale institutiilor publice finanţate din aceste bugete este
supusă procedurii de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a tuturor cheltuielilor din bugetul statului.
Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se efectuează, în limitele prevazute, de catre
Ministerul Finantelor, prin Directiile generale ale finantelor publice, la cererea ordonatorilor principali, in
functie de necesitatile execuţiei bugetare.
In situaţiile în care în executia bugetelor locale apar goluri temporare de casa, acestea pot fi acoperite,
pâna la incasarea veniturilor bugetare, pe seama resurselor aflate in conturile de trezorerie ale statului.
Trimestrial, ordonatorii principali de credite intocmesc dări de seamă contabile asupra execuţiei bugetare,
pe care le transmit Ministerului Finanţelor, prin Direcţiile generale ale finanţelor publice.

• Intocmirea conturilor anuale de executie a bugetelor locale. Pentru stabilirea rezultatelor finale
ale execuţiei bugetelor locale, ordonatorii principali de credite intocmesc conturile anuale de
executie a bugetelor locale pe care le transmit spre aprobare consiliilor judetene, Consiliului
General al Municipiului Bucuresti si consiliilor locale. In cadrul contului anual al execuţiei
bugetului local se inscriu:

1. la venituri:

a) prevederile aprobate iniţial;

b) prevederile bugetare definitive;
c) încasările realizate.

37
2. la cheltuieli:

a) creditele aprobate iniţial;

b) creditele definitive;
c) plăţile efectuate.

Pe baza acestor date se stabileşte rezultatul execuţiei.

CAPITOLUL 7
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

Elemente de analiză:
• Conceptul de buget al asigurărilor sociale de stat;
• Venituri atrase şi cheltuieli realizate prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat;
• Procesul bugetar în cadrul asigurărilor sociale de stat.

Bugetul asigurărilor sociale de stat - aspecte generale:

• Definiţie: BASS reprezinta un plan financiar anual care reflectă constituirea, repartizarea şi
utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salariaţilor şi membrilor de familie.
• Incepând cu 1991, bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte distinct de bugetul de stat .
• Se aprobă de Parlament o dată cu bugetul de stat, având o autonomie deplină (ex. Legea nr. 519/2003)
• Excedentele dintr-un an pot fi reportate în anul următor.
• Este format din:
1. bugetul asigurărilor sociale, elaborat de organul de specialitate din Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale şi care include veniturile si cheltuielile cu caracter centralizat.
2. bugetele pentru realizarea asigurărilor sociale de la nivelul Direcţiilor judeţene de muncă şi
protecţie socială şi a municipiului Bucureşti rezultate din concentrarea bugetelor pentru realizarea
asigurărilor sociale întocmite de către unităţi economice şi instituţii publice.

Structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat::

I. Venituri:

• Contribuţia pentru asigurările sociale de stat;

• contribuţia parţială a personalului salariat pentru obţinerea biletelor de tratament balnear;
• contribuţia parţială a pensionarilor pentru trimiterile la tratament balnear;
38
• contribuţiile pentru fondul de ajutor de somaj, a alocaţiei de sprijin şi a ajutorului de integrare
profesională;
• dobânzi pentru disponibilităţi de conturi;
• alte venituri.

II. Cheltuieli:

• pensiile plătite prin oficiile poştale;

• pensiile plătite prin unităţi economice;
• indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă;
• indemnizaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea capacităţii de muncă;
• indemnizaţiile în caz de maternitate şi pentru îngrijirea copilului bolnav;
• indemnizaţiile pentru creşterea şi îngrijirea copilului pâna la împlinirea vârstei de doi ani;
• ajutoarele sociale;
• acordarea biletelor de tratament balnear şi odihnă;
• cheltuielile cu plata ajutorului de şomaj, a alocaţiei de sprijin, a ajutorului de integrare profesională;
• ajutoarele în caz de deces etc.

Procesul bugetar la nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat

• Ministerul Muncii si Protectiei Sociale stabileşte metodologia elaborării, executării şi încheierii
bugetului asigurărilor sociale de stat.
• Elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat
o Bugetul asigurarilor sociale de stat se elaborează şi administrează de către Ministerul
Muncii şi Protecţiei Sociale prin Direcţia generală a asigurărilor sociale şi pensiilor.
o Lucrările privind elaborarea acestui buget încep în luna iulie a anului în curs.
o Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale elaborează proiectul bugetului asigurarilor sociale
de stat pentru anul urmator. Acesta, însoţit de un memoriu explicativ, se înaintează
Ministerului Finanţelor pentru verificare şi avizare.
o Dupa avizare, proiectul bugetului asigurarilor sociale de stat se depune la Guvern. Acesta
îl examineaza şi, cu eventualele amendamente aduse la venituri şi la cheltuieli, îl
înaintează Parlamentului, până la 30 noiembrie, pentru dezbatere şi adoptare.
• Adoptarea bugetului asigurărilor sociale de stat
o Parlamentul analizează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat prin comisiile de
specialitate.
o Proiectul bugetului asigurarilor sociale de stat se supune dezbaterilor in plenul
Parlamentului.

39
 o După adoptarea de către Parlament, bugetul asigurărilor sociale de stat se publică în
Monitorul Oficial şi se remite la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
o In cazul în care bugetul asigurarilor sociale de stat nu este adoptat cu cel puţin trei zile
înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul asigurărilor
sociale de stat al anului precedent, pâna la adoptarea noului buget.
• Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat
o Cuprinde procesul de încasare integrală şi la termenele legale a tuturor veniturilor
bugetului în vederea efectuării cheltuielilor.
o Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat este în competenţa Ministerului Muncii şi
Protecţiei Sociale şi a organelor sale locale, a organelor financiar-contabile din cadrul
unităţilor economice şi instituţiilor publice. De asemenea, la executarea bugetului
asigurarilor sociale de stat participa si Ministerul Finantelor, Trezoreria Statului, Banca
Comerciala Româna, Casa de Economii si Consemnaţiuni, oficiile PTTR etc.
o Veniturile si cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat se repartizează pe trimestre
în scopul echilibrării.
o Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat
este de competenţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi se efectuează după
adoptarea bugetului de către Parlament.
o La baza organizării executării de casă a acesteia stau urmatoarele principii:
 principiul delimitării atribuţiilor organelor care dispun de mijloacele bugetare de
atribuţiile organelor care se ocupă efectiv cu încasarea, păstrarea şi eliberarea
resurselor bugetare;
 principiul unităţii de casă, conform căruia veniturile fiecărui buget pentru
asigurările sociale sunt concentrate integral la organul de casa respectiv, într-un
singur cont, din care se eliberează resursele necesare acoperirii cheltuielilor.
o Executarea veniturilor bugetului asigurarilor sociale de stat se desfăşoara pe subcapitole,
conform clasificaţiei bugetare, în conturile deschise la unitatile Trezoreriei Statului sau la
sucursalele Bancii Comerciale Române.
o Cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat se efectuează pe baza creditelor bugetare
ce se repartizeaza direcţiilor judeţene de muncă şi protecţie socială şi a municipiului
Bucureşti prin conturi speciale deschise la Trezoreria Statului şi la sucursalele Băncii
Comerciale Române.
o Creditele bugetare de asigurari sociale sunt administrate de catre ordonatorii de credite
bugetare. In functie de drepturile ce le sunt acordate, ordonatorii de credite sunt de trei
feluri:

40
  ordonatori principali (sau de gradul I)- ministrul muncii si protectiei sociale, iar
secretarii de stat - ordonatori principali delegati;
 ordonatori secundari (sau de gradul II) - Oficiul central de plati pensii, subordonat
Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, caruia ordonatorii principali ii
repartizeaza credite bugetare atât pentru cheltuielile proprii, cât si pentru
distribuirea lor intre ordonatorii de gradul III aflati in subordine
 ordonatori terţiari (sau de gradul III) - şefii oficiilor de asigurări sociale, pensii şi
asistenţă socială din cadrul direcţiilor judeţene de muncă şi protecţie socială şi a
municipiului Bucureşti, care primesc credite de la ordonatorii principali sau
secundari.
o In funcţie de locul şi de procedura efectuării lor, în procesul executării bugetului
asigurarilor sociale de stat se întâlnesc două categorii de cheltuieli:
1. cheltuieli care se efectueaza la locul de muncă, de către casieriile unităţilor economice
şi ale instituţiilor publice; Pentru executarea cheltuielilor de asigurari sociale care se efectuează la
locul de muncă (acordarea de proteze dentare, auditive, oculare s.a., cheltuielile reprezentând
ajutoarele în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă, etc.) nu este necesară deschiderea de
credite bugetare, deoarece unităţile economice şi instituţiile publice primesc sumele reprezentând
contribuţiile de asigurări sociale datorate de ele însele. Diferenţa de contribuţie la luna respectivă se
prelevă în contul direcţiilor judeţene de muncă şi protecţie socială, iar de aici în contul Ministerului
Muncii si Protecţiei Sociale, deschis la Banca Comerciala Româna sau la Trezoreria Statului.
2. cheltuieli care se efectueaza in mod centralizat. Se efectuează pentru plata pensiilor,
pentru tratamentul balnear, odihna, investiţii etc.
Executarea cheltuielilor centralizate de asigurări sociale presupune în prealabil deschiderea creditelor
bugetare.
Pentru deschiderea creditelor bugetare coordonatorii de credite bugetare de gradele III si II înaintează
lunar Ministerului Muncii si Protecţiei Sociale cereri de deschideri de credite pentru plata pensiilor.
Ministerul Munci si Protecţiei Sociale adresează, pe baza acestor cereri, Ministerului Finanţelor o
cerere de deschidere de credite, în baza căreia acesta din urma aprobă deschiderea de credite
dispunând autorizarea organelor de casă (unităţile Trezoreriei si unitatile bancare) să acorde resurse
bugetare ordonatorilor de credite subordonaţi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în anumite
limite, in conformitate cu prevederile bugetare. Deschiderea creditelor bugetare se efectueaza lunar, in
limitele a 1/3 din alocatia bugetara trimestrială.
Procedura deschiderii de credite bugetare asigura un echilibru permanent intre veniturile si cheltuielile
bugetare de asigurări bugetare.
Pe baza dispozitiilor primite de la organele financiare, unităţile bancare şi cele ale Trezoreriei Statului

41
virează sumele la oficiile poştale care plătesc efectiv pensiile, prin factorii postali, pensionarilor, la
domiciliul acestora.
• Incheierea bugetului asigurarilor sociale de stat
o La 31 decembrie bugetul asigurarilor sociale de stat inceteaza de a mai avea aplicabilitate.
o Veniturile bugetare incasate dupa 31 decembrie se inregistreaza in contul anului urmator,
iar creditele bugetare de asigurari sociale ramase necheltuite pâna la sfârsitul anului se
inchid, urmând ca la 1 ianuarie a anului urmator toate cheltuielile sa se efectueze din noul
buget.
o Incheierea lucrarilor privind executarea bugetului asigurarilor sociale de stat are la baza
datele evidentei contabile pe care organele participante la executarea bugetului sunt
obligate s-o tina.
o Directiile judetene de munca si protectie sociala intocmesc periodic (lunar, trimestrial si
anual) conturi de executie si dari de seama asupra modului cum s-a desfasurat executarea
veniturilor si cheltuielilor de asigurari sociale, pe care, ulterior le inainteaza la Directia
Generala a Asigurarilor Sociale si Pensiilor din Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.
o Pe baza conturilor de executie si a darilor de seama lunare, trimestriale si anuale primite de
la unitatile locale subordonate, precum si pe baza propriilor date referitoare la executarea
veniturilor si cheltuielilor centralizate, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale intocmeste,
pentru fiecare luna, trimestru si an, contul de executie si darile de seama, pe care le
inainteaza Ministerului Finantelor spre examinare si avizare.
o Contul anual de executie se prezinta Guvernului pâna cel mai târziu la
1 mai a anului urmator care, dupa examinare, il inainteaza Parlamentului pâna la 1 iulie a
anului urmator, pentru dezbatere si aprobare.
o Comisiile de buget-finante-banci examineaza contul de executie si il supune dezbaterii si
aprobarii de catre Parlament.
o Dupa verificarea lui de catre Curtea de Conturi, contul general de executie a bugetului
asigurarilor sociale de stat se aproba prin lege.
o Dupa aprobare, contul de executie se publica in Monitorul Oficial al României si in presa,
pentru a fi adus la cunostinta opiniei publice.
o Separat de bugetul asigurarilor sociale de stat, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale
elaboreaza si executa bugetul anual privind constituirea si utilizarea fondului pentru pensia
suplimentara.
o Pensiile suplimentare au fost concepute si instituite, in statul nostru, ca drepturi banesti ale
pensionarilor si urmasilor acestora, conditionate de plata de catre salariati a unei contributii

42
 banesti in acest scop. De aceea, separat de bugetul asigurarilor sociale de stat se constituite
fonduri banesti speciale pentru aceste pensii.
o Fondurile speciale pentru pensiile suplimentare se constituite pe baza unor bugete care se
elaboreaza de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale pentru pensionarii civili si
agricultori, precum si de catre Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne,
Serviciul Român de Informatii si celelalte servicii speciale, pentru pensionarii militari.

Ex

In anul 2004 cotele de contributie de asigurari sociale se stabilesc in baza art. 18 alin. (2) si (3) din Legea
nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa cum urmeaza:

- pentru conditii normale de munca - 31,5%;

- pentru conditii deosebite de munca - 36,5%;
- pentru conditii speciale de munca - 41,5%.

Cota contributiei individuale de asigurari sociale, datorata potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 19/2000,
cu modificarile si completarile ulterioare, este de 9,5%, indiferent de conditiile de munca.

In anul 2004 cota de contributie la bugetul asigurarilor pentru somaj datorata de angajatori, prevazuta la
art. 26 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 3%.

Cota de contributie la bugetul asigurarilor pentru somaj datorata de persoanele asigurate in baza
contractului de asigurare pentru somaj, prevazuta la art. 28 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si
completarile ulterioare, este in anul 2004 de 4%.

CAPITOLUL 8
TREZORERIA FINANŢELOR PUBLICE

Elemente de analiză:
• Trezorerie publică;
• Funcţiile trezoreriei;
• Execuţie de casă a încasărilor şi plăţilor;
• Bancher al statului;
43
 • Bugetul trezoreriei finanţelor publice;

Trezoreria finanţelor publice - aspecte generale:

• Sensuri:
1. casieriile statului;
2. o instituţie, administraţie publică – realizează un serviciu public-gestiunea fondului
public.
• Funcţiile trezoreriei:
1. casier public – prin depunerea şi gestionarea fondurilor publice;
Aspecte:
1.1Execuţia de casă a încasărilor şi plăţilor:
Obiectul acestor operatii il constituie execuţia operaţiunilor şi a corespondenţilor. In calitate de casier al
statului, Trezoreria efectueaza un numar mare de incasari si plati, care sunt operatiuni prevazute de legea
bugetara (adica venituri si cheltuieli bugetare propriu-zise), precum si operatiuni ale conturilor speciale
ale trezoreriei.
Totodata, Trezoreria este si casierul corespondentilor care depun cu titlu obligatoriu sau facultativ
fondurile la Trezorerie sau sunt autorizate sa procedeze la operatii cu venituri si cheltuieli prin
intermediul trezoreriei.
De asemenea, Trezoreria are ca sarcina emisiunea titlurilor de imprumut public si gestionarea datoriei
statului.
1.2. Asigurarea disponibilitatilor banesti in cuantum suficient pentru a face fata cheltuielilor statului si
corespondentilor sai. Este dependentă de mişcarea fondurilor în timp, determinată de termenele la care
devin exigibile încasarile şi plăţile.
Pentru echilibrarea Trezoreriei se poate apela la trei categorii de resurse:
• utilizarea fondurilor corespondentilor (colectivitati locale, institutii publice, intreprinderi publice s.a.)
in intervalul de timp pâna când acestia isi retrag din conturi sumele necesare pentru efectuarea platilor
proprii;
• emisiunea bonurilor de tezaur (înscrisuri ce certifică împrumuturi pe termen scurt şi mediu) -
regulată;;
• avansurile acordate de Banca Centrală, statului, realizate prin convenţie încheiată între Banca
Naţională şi Ministerul Finanţelor;
2. bancher al statului - activitate de creditare pe termen scurt, cu sarcina de a echilibra
intrările şi ieşirile de fonduri; ea este o bancă de afaceri şi bancă de emisiune. In România,
se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea la emisiune monetara
sau prin finantarea directa de catre banci. Refinantarea datoriei publice interne, finantarea

44
 deficitului bugetar si echilibrarea balantei de plati externe se efectueaza prin contractarea
si garantarea de catre Ministerul Finantelor pe piata financiara interna si externa, de
imprumuturi in limitele aprobate anual de catre Parlament.
Pe parcursul executiei bugetului de stat, acoperirea golurilor temporare de casa si a deficitului inregistrate
se efectueaza prin:
• folosirea resurselor disponibile aflate in conturile Trezoreriei statului; legea prevede ca aceste resurse
se pot folosi pentru finantarea temporara de pâna la 20% din deficitul inregistrat pe parcurs;
• emisiunea de bonuri de tezaur sau alte instrumente specifice, in primele zece luni ale fiecarui an si care
sunt purtatoare de dobânda si cu scadenta pâna la sfârsitul anului financiar (valoarea totala a acestor
inscrisuri aflate in circulatie nu poate depasi 7% din volumul total al cheltuielilor statului);
• imprumuturi fara dobânda acordate de Banca Nationala a României, pe baza resurselor de creditare ale
acesteia si pe o perioada de maxim 6 luni si fara a depasi anul financiar in curs (imprumuturile acordate
nu pot depasi intr-un an financiar 10% din totalul cheltuielilor bugetare, precum si dublul capitalului
Bancii Nationale a României si fondului de rezerva constituit);
• suplimentarea unor credite bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat in vederea finantarii unor
actiuni si sarcini noi, aparute pe parcursul anului.
3. control asupra ansamblului de activitati financiare a statului
Funcţiile trezoreriei (Sempe,1989):
1. administrator al banilor publici;
2. intermediar financiar;
3. mandatar al puterii publice;
4. agent al intervenţiei financiare publice în economie,
5. supravegehetor al echilibrelor macroeconomice.

• Principiile funcţionării trezoreriei:

1. centralizarea fondurilor publice – generată de necesitatea exercitării depline a
suveranităţii de către statele moderne; pas important în planul separarii finanţelor publice
de cele private;
2. gestionarea fondurilor publice - se efectueaza în timp şi în spaţiu
Gestionarea fondurilor publice in timp se efectuează în cadrul anului financiar. Previziunea anuală a
incasărilor şi cheltuielilor bugetare este necesara deoarece nu exista o egalitate în timp între ritmul
încasărilor şi cel al plăţilor, rolul Trezoreriei fiind să ajusteze încasările şi cheltuielile, în timp - apelând
la imprumuturi pe termen foarte scurt, în aşteptarea încasăriilor prevazute de buget.
Previziunile exceptionale, pe perioade mai lungi, se pot realiza numai prin conturi speciale – acestea se
referă numai la cheltuieli publice cu caracter provizoriu ce trebuie compensate prin intrări
corespondente (Ex.avansuri acordate de stat unor întreprinderi, garanţiile depuse de gestionarii de bani
45
şi valori publice) – aceasta deoarece în veniturile şi cheltuielile publice nu se contabilizează decât
veniturile şi cheltuielile cu caracter definitiv.
Gestionarea fondurilor publice în spaţiu presupune compensaţiile între diferitele casierii, din teritoriu,
unele fiind excedentare iar altele deficitare; raporturile intre trezoreriile locale si cea centrala. Sarcina
trezoreriei - ţinerea contabilităţii mişcării fondurilor publice, adică a contabilităţii trezoreriilor.

• Legislaţie:
-În România, infiinţarea Trezoreriei finanţelor publice s-a realizat pe baza Legii contabilităţii nr. 82
din 24 decembrie 1991 si Hotarârii Guvernului nr. 78 din 15 februarie 1992.
-Ministerul Finantelor a fost autorizat sa organizeze contabilitatea trezoreriei finantelor publice.
-Trezoreria este organizata şi funcţionează ca un sistem unitar atât la nivel central, în cadrul
Ministerului Finanţelor, cât şi la nivelul unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor, în cadrul
direcţiilor generale ale finanţelor publice.
-Sistemul Trezoreriei Finantelor Publice include:
• Trezoreria centrala
• Trezoreriile judetene si a municipiului Bucuresti
• Trezoreriile municipale
• Trezoreriile orasenesti
• Trezoreriile perceptiilor rurale

La nivel central, in cadrul Ministerului Finantelor functioneaza Directia Generala a Trezoreriei Statului,
care indeplineste urmatoarele atributii specifice:
• elaboreaza instructiunile privind organizarea si functionarea trezoreriilor statului;
• asigura evidenta contabila privind constituirea si utilizarea fondurilor statului;
• deschide creditele bugetare la trezoreriile teritoriale, trezoreria centrala având contul de
corespondent la Centrala Bancii nationale;
• efectueaza operatiuni de decontare intre trezoreriile judetene;
• gestioneaza fondurile cu destinatie speciala constituite la nivelul economiei nationale;
• administreaza conturile de clearing, barter si cooperare economica in conformitate cu acordurile
guvernamentale;
• contracteaza si gestioneaza imprumuturile pentru acoperirea deficitului bugetar;
• gestioneaza datoria publica;
• elaboreaza lucrarile de executie bugetara si ale contului trezoreriei la termenele stabilite;
• elaboreaza raportul public si contul general al executiei bugetare, a fondurilor speciale si
extrabugetare.
46
La judete si la municipiul Bucuresti, trezoreria este organizata ca directie in cadrul Directiei Generale a
Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat, iar in atributiile acesteia se includ:
• coordonarea activitatii de trezorerie la organele financiare teritoriale;
• gestionarea contului corespondent al trezoreriei judetene deschis la sucursala judeteana a Bancii
Nationale, asigurând efectuarea operatiilor de decontare intre trezoreriile locale si institutiile
bancare corespondente;
• deschiderea creditelor bugetare dispuse de ordonatorii de credite secundari finantati din bugetul
de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat in toate trezoreriile locale;
• asigurarea incheierii exercitiului financiar la nivelul judetului si al municipiului Bucuresti;
• intocmirea bilantului centralizat al Trezoreriei, analiza si elaborarea raportului de analiza;
• elaborarea lucrarilor de sinteza privind executia bugetara, conturile de trezorerie, pe care le
inainteaza periodic Ministerului Finantelor;
• propunerea de masuri privind asigurarea incasarii veniturilor si intarirea controlului asupra
cheltuielilor bugetare.

La municipii, orase si comune trezoreriile sunt unitati direct functionale care efectueaza operatiuni de
incasari si plati, asigurând inregistrarea in contabilitate a veniturilor si cheltuielilor publice, intocmirea
conturilor sintetice si analitice si a situatiilor de incheiere a executiei bugetelor la sfârsitul anului.
Pentru activitatea proprie a institutiei Trezoreriei se intocmeste bugetul de venituri si cheltuieli al acesteia.
Bugetul se intocmeste anual si se aproba de catre Guvern o data cu propunerile bugetului de stat.
De regula, acesta se poate modifica semestrial si ori de câte ori este necesar, de catre Guvern, la
propunerea Ministerului Finantelor, in functie de schimbarile intervenite in politica monetara.

47
CAPITOLUL 9
IMPRUMUTURILE PUBLICE. DATORIA PUBLICĂ. DATORIA
PUBLICĂ INTERNĂ ŞI EXTERNĂ

Elemente de analiză:
• Împrumut de stat;
• Denumirea împrumutului;
• Valoare nominlă şi valoare reală;
• Plasarea împrumuturilor de stat;
48
 • Conversiune;
• Consolidare;
• Rambursare;
• Datorie publică;
• Serviciul datoriei publice;
• Datorie externă;
• Indicatori ai datoriei.

I. Imprumuturile publice - aspecte generale, caracteristici:

• Deficitul bugetar impune apelul statelor la alte resurse financiare, astfel aparând creditul public
cu ajutorul căruia aceste ţări îşi procură complementul de resurse.
• Creditul public reprezintă expresia ansamblului operaţiilor prin care statul işi procură o parte din
resursele publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, în condiţiile de rambursabilitate şi cu
plata unei dobânzi sau cu acordarea altor avantaje subscriitorilor.
• Formele creditului:
1. contractare direcă de stat (si asimilatele acestuia) a împrumuturilor angajate de la
persoanele fizice sau/şi juridice;
2. prin instituţii specializate – bănci, case de economii, case de asigurări sociale, case de
pensii, societăţi de asigurări şi reasigurări etc. – care colectează o parte din disponibilităţile
baneşti de pe piaţă şi le pun la dispoziţia statului (şi asimilatelor sale) pe o perioadă de
timp determinată şi în condiţii clar precizate.
Caracteristicile împrumutului de stat:
1. caracter contractual;
2. caracter facultativ, în rare cazuri, forţat (ex.împrumuturile forţate în caz de război)
3. are caracter rambursabil – statul stabileşte termenul de rambursare;
4. asigură contraprestaţie – dobândă sau căştig.
• Destinatia împrumuturilor publice:
1. Necesităţi de trezorerie
- Pe parcursul anului, poate exista o neconcordanţă între termenele la care se incaseaza
veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Pe timpul execuţiei bugetare, apar fie goluri
de casă (când plăţile devansează încasările), fie un plus de resurse.
- Golurile de casă ale bugetului public sunt acoperite cu ajutorul sumelor împrumutate de la
alte instituţii de stat, care înregistreaza un surplus de resurse financiare. In momentul incasării
veniturilor bugetare prevăzute, suma împrumutată se restituie instituţiei creditoare.
- Daca resursele financiare disponibile ale institutiilor publice nu sunt suficiente pentru a
49
 acoperi golurile de casa ale bugetului, atunci se solicită împrumuturi, pe termen scurt, de la alţi
deţinători de resurse baneşti de pe piaţă, inclusiv de la banca centrală (sub forma unui avans în
contul veniturilor bugetare viitoare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege). Resursele
baneşti, împrumutate de la diverşi deţinători publici sau privaţi, nu măresc masa monetară, ci
numai o redistribuie. Resursele imprumutate de la banca centrală constituie o emisiune de bani
fără acoperire. De asemenea, apelul la imprumuturi din necesitati de trezorerie poate avea
consecinţe negative asupra circulaţiei monetare dacă sumele obţinute nu se rambursează la
termenele stabilite.
2. Necesităţi de echilibru bugetar.
- Pentru finanţarea deficitului bugetar, statul se împrumută pe piaţa internă sau externă.
- Pentru împrumuturile contractate pe piaţa internă, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur.
Emisiunea bonurilor de tezaur, în unele ţări, este limitată prin lege, în timp ce în altele este
nelimitată. Când nu este plafonată devine mijloc de echilibrare a bugetului de stat.
- In cursul anului, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasările şi plăţile din contul
curent general al Trezoreriei statului, Banca Natională a României poate acorda împrumuturi,
pe o perioadă de cel mult 180 de zile si in conditii de dobânda la nivelul pietei, pe baza unor
conventii incheiate cu Ministerul Finantelor. Suma totala a imprumuturilor acordate statului,
de catre Banca Nationala a României, nu poate depăşi în nici un exreciţiu financiar anual
echivalentul a 7% din veniturile bugetului de stat realizate în anul precedent, iar soldul
permanent al împrumuturilor acordate şi nerambursate nu poate depăşi suma totală rezultată
din dublarea capitalului şi a fondului de rezervă al Bancii Naţionale a României.
- Pentru acoperirea deficitelor bugetare, se utilizează deasemenea contractarea de
imprumuturi, pe termene medii (1-5 ani) si lungi (mai mari de 5 ani).

Tipologia imprumuturilor publice:

1. dupa forma de exprimare, imprumuturile publice sunt:
• in natură;
• in bani.
2. in functie de moneda in care se exprimă:
• imprumuturi publice in moneda nationala;
• imprumuturi publice in moneda straina, care poate fi a statului creditor sau o terta moneda straina
(D.T.S., EURO, etc.);
3. în funcţie de garanţiile acordate de state subscriitorilor la împrumuturi:
• imprumuturi publice cu garanţii personale (care obliga statul debitor sa angajeze cautiunea
asiguratorie a altui stat);

50
 • imprumuturi publice cu garanţii reale (implică angajamentul garantării printr-un venit bugetar
sigur şi permanent, proporţional cu serviciul aferent datoriei publice angajate).
4. dupa clauza rambursarii, imprumuturi publice :
• amortizabile (termenele de rambursare si modalitatile de efectuare a rambursarii se stabilesc in
prealabil);
• imprumuturi neamortizabile (când statul se obliga sa plateasca, anual, dobânzile datorate, fara sa
defineasca precis termenele de stingere a datoriei sale fata de subscriitorii imprumutului)
5. dupa forma titlurilor emise de stat:
• imprumuturi cu titluri nominative sau cele cu clauza de inscriptiune (se emit când numarul
subscriitorilor este redus si se caracterizeaza prin restrictia platii veniturilor aferente si
rambursarea sumelor scadente doar catre titulari);
• imprumuturi cu titlu „la purtator" (se emit in cazul unor subscrieri cu larga adresabilitate,
in scopul asigurarii operativitatii in incasarea cupoanelor aferente veniturilor promise si in
transmiterea capitalului);
• imprumuturi cu titluri mixte (capitalul, fiind nominativ, se ramburseaza doar titularilor, iar
dobânzile se platesc pe baza cupoanelor „la purtator").
6. in functie de natura raporturilor juridice dintre părţi:
• voluntare sau liber consimtite (in acest caz, subscrierea este voluntara, fara nici o constrângere
directa);
• fortate (in acest caz, statul obliga anumite categorii de contribuabili sa subscrie, iar aceste
imprumuturi pot fi, asa cum s-a precizat anterior, directe sau deghizate).
7. in funcţie de perioada de timp pentru care se contractează, deosebim:
• imprumuturi pe termen scurt sau flotante (au termene de rambursare de pâna la 1 an);
• imprumuturi pe termen mediu (contractate pe perioade cuprinse intre 1 si 5 ani);
• imprumuturi pe termen lung (contractate pe perioade mai mari de 5 ani);
• imprumuturi fara termen (este cazul imprumuturilor perpetue si a rentelor viagere).
8. in funcţie de posibilitatea negocierii titlurilor de credit public:
• imprumuturi publice certificate cu titluri negociabile (titlurile au o circulatie asemanatoare cu
aceea a efectelor de comert si pot fi vândute/cumparate la bursele de valori, in functie de
cotatia lor efectiva);
• imprumuturi publice certificate cu titluri nenegociabile (titlurile nu sunt cotate la bursa, dar
pot fi vândute la valoarea lor nominala);
• imprumuturi publice certificate cu titluri nelombardabile (aceste titluri nu pot fi in gaj pentru
constituirea garantiei in scopul obtinerii unui imprumut de la banca sau de la alta institutie de
credit).

51
 9. în funcţie de avantajele acordate de stat creditorilor sai:
• cu dobânda (in acest caz rata dobânzii este stabilita de emitent, putând fi fixa sau variabila si
este precizata in cupoanele atasate titlurilor de credit inmânate subscriitorilor);
• cu câstiguri sau premii (acestea asigura participarea subscriitorilor la tragerile la sorti
periodice, iar suma totala a câstigurilor sau premiilor se stabileste in functie de rata dobânzii
aferenta unor imprumuturi similare si se repartizeaza, cu titlu de câstig, doar posesorilor
titlurilor iesite câstigatoare);
• cu dobânda si câstiguri (in cazul carora dobânda se stabileste si se plateste la fel ca la
imprumuturile cu dobânda, iar câstigurile revin sub forma primelor de emisiune sau/si a
primelor de rambursare);
• cu clauza de indexare (care presupun dependenta lor de o valoare reala si sunt lansate de stat
in scopul prevenirii discriminarii ofertei de capital pentru creditul public, datorate inflatiei).
10. in functie de locul de plasare a titlurilor de credit public:
• imprumuturi publice interne (se contracteaza pe piata interna de capital si se exprima in
moneda nationala sau/si in unele monede straine);
• imprumuturi publice externe (se contracteaza pe piata internationala de capital sau in terte tari,
iar titlurile emise se exprima in valutele tarilor creditoare, in valuta unei terte tari, in EURO, in
D.S.T. etc.).
11. in functie de scopul lansării lor către public, imprumuturile publice pot fi:
• financiare (când se contracteaza in scopul finantarii unor investitii ale statului);
• bugetare (se angajeaza in scopul acoperirii unor parti din cheltuielile bugetare ordinare);
• monetare (se contracteaza in scopul restrângerii masei monetare si al reducerii preturilor);
• de repartitie (vizeaza atragerea unei fractiuni din disponibilitatile temporare ale pietei de
capital, in care se includ si economiile banesti ale populatiei, pentru realizarea unor
redistribuiri de produs intern brut, prin acoperirea unei parti din necesitatile financiare ale
prezentului);
• ciclice-conjuncturale (se emit in perioadele de recesiune in scopul finantarii unor lucrari
publice de anvergura, de pe urma carora se asteapta o relansare economica);
• de razboi (militare), lansate in scopul obtinerii de resurse financiare pentru finantarea dotarii
armatei, pentru sustinerea financiara a razboiului aflat in desfasurare si, in ultima instanta,
pentru suportarea consecintelor financiare ale razboiului (plati de despagubiri de razboi, plati
de pensii pentru veterani, invalizi, orfani si vaduve de razboi, refacerea zonelor distruse).

Elementele tehnice ale imprumuturilor publice:

• sunt stabilite în actele normative pe baza cărora sunt lansate şi sunt angajate.

52
 • pe baza lor subscriitorii pot face judecaţi de valoare cu privire la condiţiile plasarii
disponibilitaţilor baneşti proprii în înscrisuri ale împrumutului public.
1. Denumirea imprumutului - se precizeaza destinaţia dată de către emitent resurselor obţinute pe baza
sa şi anul contractării împrumutului.
2. Imprumutatul (subscris, debitor sau emitent) este autoritatea publică solicitantă a creditului. In cazul
imprumutului de stat, acesta devine debitor si emitent, deoarece emite inscrisuri cu denumiri specifice
(obligatiuni, bonuri de tezaur, rente de stat s.a.) care atesta:
• subscrierea la imprumut;
• valoarea efectului public;
• anuitatea;
• dobânda sau/si câstigul;
• scadenta.
3. Imprumutatorii (subscriitori, creditori sau depunători) sunt persoanele fizice si/sau juridice care
consimt să crediteze statul (sau orice autoritate publica), primind, in schimbul sumelor subscrise,
obligaţiuni, poliţe sau alte titluri de stat).
4. Titlurile de credit public sunt documente scrise având o forma şi un conţinut stabilite prin actul
normativ de lansare a imprumutului, in care se precizeaza sumele subscrise si drepturile creditorilor.
Aceste inscrisuri sunt denumite diferit (efecte publice, obligatiuni, titluri publice sau hârtii de valoare), in
functie de termenul de rambursare a imprumutului si de caracteristicile lor juridice.
- In functie de termenul de rambursare, în cazul împrumuturilor pe termen scurt (de pâna la 1 an) se
emit:
• bonuri de tezaur (sunt inscrisuri care se adreseaza unei categorii speciale de subscriitori, deoarece
nu se supun regulilor dreptului cambial si nu pot fi transmise la cursuri variabile, prin cesiunea de
creante; ele pot fi, insa, lombardate la banci si pot fi vândute la licitatii, la cursuri variabile).
• certificate de datorie (sunt inscrisuri care au caracteristicile bonurilor de tezaur, dar se vând numai
la valoarea lor nominala, având, deci, cursuri fixe).
• certificatele sau bonurile de impozite (sunt inscrisuri nepurtatoare de dobânda pe care statul le
inmâneaza creditorilor sai pentru plata unor furnituri sau pentru onorarea altor angajamente;
detinatorii acestor inscrisuri le pot utiliza pentru achitarea impozitelor datorate statului si nu pot fi
transmise decât statului).
• politele de tezaur (spre deosebire de inscrisurile prezentate anterior, acestea se afla sub incidenta
dreptului cambial, care reglementează condiţiile în care pot fi scontate la bănci, executate silit
etc.; de asemenea, acestea pot fi scontate la banci sau pot fi negociate la bursele de valori).

53
 • obligatiunile aferente creditului public (sunt titluri de credit emise de catre stat pentru
imprumuturile angajate pe termen mediu sau lung si asigura posesorilor acestora un venit fix, de
dobânzi anuale; sunt cazuri când sunt atribuite doar câstiguri sau atât câstiguri cât si dobânzi).
• titlurile de renta (pentru împrumuturile fără termen, iar posesorii acestor inscrisuri au dreptul sa
primeasca de la stat anumite sume de bani, precizate anticipat, care se platesc periodic, pe toata
durata vietii acestora).
In functie de caracteristicile lor juridice, titlurile de credit public pot fi:
- nominale (se emit când imprumutul public se adreseaza unui numar redus de subscriitori, iar
plata veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente se efectueaza doar catre titulari sau
reprezentanti ai acestora);
- la purtător (se emit când imprumutul public se adreseaza unui numar mare de subscriitori, iar
plata veniturilor aferente si rambursarea sumelor scadente se efectueaza oricarui detinator al acestor
inscrisuri si in orice localitate unde functioneaza ghiseele sale de specialitate).
De asemenea, trebuie retinut faptul ca, sumele exigibile, de la autoritatile publice emitente ale
imprumuturilor pe termene scurte formeaza datoria publica flotanta, iar cele exigibile pe termene medii si
lungi (inclusiv cele fara termen) reprezinta datoria publica consolidata.
5. Cuantumul (marimea) imprumutului public apare sub forma cuantumului aprobat de organul
legislativ sau executiv,şi sub forma cuantumului realizat dupa incheierea operatiunilor de plasare.
Cuantumul aprobat se prezinta in urmatoarele forme:
- cuantum limitat, ca valoare nominala a unei sume ce urmeaza a fi imprumutata si in ce priveste perioada
de timp in care se pot efectua subscrierile;
- cuantum nelimitat, când statele solicita imprumuturi deschise (ca suma si/sau ca durata a subscrierii).
Cuantumul realizat este : în funcţie de condiţiile stabilite de autorităţile emitente cu privire la dobânzi,
câştiguri şi anuitate şi evidenţiază încrederea/neîncrederea potenţialilor creditori (subscriitori) în
autorităţile emitente.
Cuantumul imprumutului public se determină cu relaţia:
Cip = VT · Nr.Te(pl) (1)
unde:
Cip – cuantumul imprumutului public
VT – valoarea unui titlu
Nr.Te(pl) – numarul titlurilor emise sau plasate efcetiv
6. Cursul de emisiune al imprumutului public (Cei) reprezinta pretul, stabilit de emitent, pentru 100 de
unitati monetare din valoarea nominala a acestuia.
Totusi, acest curs se stabileste de emitent si in functie de raportul dintre cererea si oferta de capital de
imprumut, de nivelul dobânzii si al altor avantaje promise de acesta potentialilor emitenti. In acest
context, in practica se utilizeaza:
54
curs „al pari", când Cei = 100 u.m.;
curs „sub pari", când Cei < 100 u.m.;
curs „supra pari", când Cei > 100 u.m.
De regula, datorita concurentei care se manifesta pe piata capitalului si a inexistentei unor solutii
alternative, cursul de emisiune al imprumuturilor publice este „sub pari", subscriitorii beneficiind de o
prima de emisiune, data de diferenţa dintre valoarea nominala a titlului şi suma plătită la subscriere.
Când statul emitent are o reputatie buna pe piata capitalului, cursul de emisiune al titlurilor de stat este
„al pari" şi în mod excepţional „supra pari".
7. Valoarea titlului creditului public:
- valoarea nominală - reprezintă suma inscrisă pe titlul de credit public şi exprimă mărimea datoriei pe
care statul o are de plătit deţinătorului titlului;
- valoarea reală - reprezintă suma efectivă cu care se vinde sau se cumpără un titlu de credit public şi se
manifestă nu doar cu ocazia emiterii si angajarii creditului respectiv, ci si in cursul perioadei de
valabilitate a imprumutului angajat, in functie de cursul la care se opteaza la bursa inscrisurile publice
negociabile.
8. Veniturile si alte avantaje ce revin subscriitorilor la imprumuturile publice sunt plati efective pe
care statul le efectueaza catre creditorii sai, ca „pret" al dreptului de folosinta temporara a sumelor
banesti imprumutate, sub forma de: dobânzi, câstiguri, dobânzi si câstiguri, rente, prime de rambursare,
precum si anumite avantaje sau facilitati, care nu presupun fluxuri monetare directe.
a) Dobânda reprezinta suma de bani pe care statul o plateste creditorilor sai pentru imprumuturile
angajate de la acestia. Nivelul (marimea) dobânzii anuale (Da) se stabileste pe baza ratei dobânzii (d’),
care se fixeaza anticipat, prin prospectul de emisiune a imprumutului public si se foloseste relatia:
Da = VT · d’ (2)
unde:
VT – valoarea titlului de credit public
Rata dobânzii la imprumuturile publice se fixeaza la un nivel apropiat de cel al ratei medii a dobânzii la
creditul bancar.
Rata medie a dobânzii practicate la imprumuturile publice difera de la o tara la alta, iar nivelul acestora
se modifica de la o perioada la alta, inregistrându-se o tendinta de crestere a lor. De asemenea, in ţările şi
în perioadele în care procesele inflaţioniste sunt mai accentuate, nivelul ratei medii a dobânzilor la
împrumuturile publice este mai ridicat decât atunci când monedele naţionale prezentau o stabilitate mai
mare.
In final, este de menţionat ca rata medie a dobânzii la creditele publice creşte pe masură ce termenele
pe care se angajează sunt mai îndelungate.
Dobânda cuvenită subscriitorilor se acordă pe baza detaşarii periodice (anual sau de doua ori pe an)
a cupoanelor ce sunt anexate fiecarui titlu de credit public cu dobânda.

55
 In functie de cursul de emisiune al imprumutului public, se dimensioneaza rata nominala a dobânzii
(d’n) si rata reala a dobânzii (d’r), folosindu-se urmatoarele relatii:

(3)
si

(4)
unde:
Vn – valoarea nominala a titlului de credit public
Vr – valoarea reala a titlului de credit public
In functie de raportul dintre valoarea reala (incasata de stat cu ocazia subscrierii) si valoarea nominala
(incasata pe titlu de credit public), pot sa apara urmatoarele situatii:
daca Vr < Vn, atunci d’r > d’n;
daca Vr = Vn, atunci d’r = d’n;
daca Vr >Vn, atunci d’r < d’n.
b) Câstigurile sunt veniturile incasate de subscriitorii care sunt detinatori ai titlurilor de credit public
câstigatoare cu ocazia tragerilor periodice la sorti. Suma totala a câstigurilor se stabileste, in acest caz, la
nivelul dobânzilor care se atribuie in varianta titlurilor publice cu dobânda, dar suma se imparte doar
posesorilor de titluri de credit public iesite câstigatoare. Aceste titluri de credit public se emit de catre stat
in scopul cresterii atractivitatii unor imprumuturi si se adreseaza acelor subscriitori carora li se pare mai
tentanta perspectiva obtinerii unui câstig mare, in comparatie cu realizarea certa a unui venit de câteva
procente pe an, sub forma de dobânda.
In concluzie, rezulta ca, in cazul titlurilor de credit cu câstiguri, sunt subscriitori care risca si devin
mari câstigatori, in timp ce pierd dobânda pe care ar fi incasat-o in cazul titlurilor de credit cu dobânda. In
cazul imprumuturilor publice cu dobânda si câstiguri subscriitorii accepta o rata a dobânzii mai scazuta,
in conditiile in care diferenta de venit astfel rezultata este compensata sau chiar „remunerata" prin
câstigurile atribuite sub forma primelor de emisiune si a primelor de rambursare.
c) Rentele sunt sumele de bani pe care statul se obliga sa le plateasca persoanelor fizice care subscriu la
imprumuturile publice fara un termen expres de rambursare. Aceste sume de bani, denumite si rente
viagere, se platesc regulat, in cuantumuri fixe stabilite anticipat, pâna la sfârsitul vietii subscriitorilor,
dupa care, obligatia statului se stinge.
e) Primele de asigurare sunt venituri promise subscriitorilor la imprumuturile publice sau care revin
efectiv acestora datorita diferentei, favorabile lor, dintre cursul de emisiune si cursul de rambursare ale
obligatiunilor.
f) Avantajele sau facilitatile non-substantiale (care nu presupun fluxuri monetare directe) se refera la:

56
 - scutirea de impozite a veniturilor incasate pentru imprumuturile subscrise sau pentru titlurile de
credit public negociabil procurate in tranzactiile bursiere;
- acceptarea, de catre autoritatile fiscale, a unora dintre titlurile de credit public, la valoarea lor
nominala, pentru stingerea unor obligatii fata de stat a subscriitorilor;
- acordarea privilegiului juridic pentru unele inscrisuri ale imprumuturilor publice de a nu fi
expuse executarii silite, in cazul declararii starii de faliment pentru detinatorii acestora;
- garantarea juridica a unor imprumuturi publice impotriva deprecierii monetare, prin exprimarea
lor intr-o valuta mai stabila sau prin indexarea lor s.a.

II. Datoria publică - aspecte generale, caracteristici:

• Datoria publica reprezintă valoarea totala a angajamentelor statului, incluzând şi cheltuielile generate
de acestea.
• Forme de manifestare:

• Datoria publică totală reprezintă totalitatea obligaţiilor pecuniare ale statului (guvern, institutii
publice, financiare, unitati administrativ-teritoriale) la un moment dat, rezultate din împrumuturi
interne şi externe (in lei si in valuta) contractate pe termen scurt, mediu si lung, precum si obligatiile
statului către trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar în scopul acoperirii deficitului
bugetar.
- Imprumuturile pot fi contractate de stat, prin Ministerul Finantelor, in nume propriu sau garantate de

57
 acesta.
- Datoria publica se exprima in moneda nationala sau in valuta, in functie de locul unde se
contracteaza si de conditiile imprumutului.
- In scopul evaluarii datoriei publice a României, obligatiile exprimate in alta moneda decât cea
nationala se calculeaza in moneda nationala, utilizându-se cursul de schimb comunicat de Banca
Nationala a României.
- De asemenea, datoria publica totala a unei tari se poate exprima in valori absolute (pentru a
cunoaste sarcina la care este supusa economia tarii respective fata de creditori), in valori relative, ca
procent din P.I.B. (pentru a permite comparatia in timp si intre tari) si ca marime medie pe locuitor
(pentru a permite comparatii si analize in timp si spatiu).
Datoria publica totala se calculeaza si se gestioneaza separat pe cele doua forme ale sale, respectiv
datoria publica interna si datoria publica externa.
• Datoria publica interna constituie o parte integranta a datoriei publice totale si evidentiaza
imprumuturile de stat de pe piata financiara interna, de la persoane fizice si/sau juridice, in moneda
nationala sau in valute straine, precum si imprumuturile angajate de terti, cu garantia statului,
nerambursate la un moment dat.
• Datoria publica externa constituie, de asemenea, o parte integrantă a datoriei publice totale şi se
defineşte prin creditele externe contractate şi angajate de catre stat, in nume propriu, sau de către
autoritatile administratiei publice locale, precum si prin creditele externe contractate si angajate de
catre alti subiecti autonomi, cu garantia expresa a statului.
Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprima cu ajutorul datoriei flotante si a datoriei
consolidate.
• Datoria publica flotanta reprezinta datoria publica pe termen scurt si cuprinde imprumuturile
contractate, pe perioade de pâna la un an, in scopul acoperirii golurilor de casa generate de
neconcordanta, in timp, a veniturilor cu cheltuielile bugetare.
• Datoria publica consolidata cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din imprumuturile de stat
contractate pe termen mediu si lung, precum si a celor rezultate din prelungirea termenelor de
rambursare a imprumuturilor pe termen scurt, pe perioade de timp mediu si lung.
• Datoria publica la vedere - include atât depozitele constituite la Trezoreria publica, de catre diversi
subiecti autonomi, cât si alte sume banesti colectate de aceasta prin circuitul sau propriu.
Distinctia dintre datoria publica flotanta si cea consolidata este importanta si pentru aprecierea
efortului financiar pe care statul este nevoit sa-l faca, in mod curent, pentru rambursarea datoriei
scadente si pentru plata dobânzilor aferente in cursul unui an. Astfel cu cât ponderea datoriei publice
flotante in totalul datoriei publice este mai mare, cu atât nevoia curenta de resurse financiare menite sa
acopere serviciul datoriei publice* este mai presanta, si invers.
De asemenea, in functie de termenele scadentelor sale, structura datoriei publice variaza de la o
58
 tara la alta si chiar de la o perioada la alta, datorita conditiilor financiar-monetare in care se
formeaza. Astfel, tarile in care procesele inflationiste sunt de amploare si de lunga durata sunt nevoite
sa apeleze mai mult la imprumuturile pe termen scurt si uneori, mediu, deoarece plasamentele pe
termen lung nu sunt destul de atractive pentru detinatorii de capitaluri banesti disponibile pentru
imprumut.
Aceasta atractivitate scazuta, datorata eroziunii sistematice a puterii de cumparare a monedei,
obliga statele, in cauza, sa creasca nivelul ratei dobânzii si sa acorde alte avantaje subscriitorilor la
imprumut.
Datoria publica bruta - Valoarea totala a imprumuturilor contractate, la un moment dat, de catre
autoritatile publice;
• Datoria publica netă – din datoria publică brută se scade valoarea imprumuturilor angajate de la
institutiile de stat (Trezoreria publica, Banca Centrala, s.a.).
• Plafonul de indatorare publica - cuprinde totalitatea imprumuturilor pe care statul le poate contracta
si garanta in decursul unui an calendaristic; se stabileşte anual prin lege.
Este format din:
1. plafonul de indatorare publica interna, care se stabileste in functie de deficitul bugetar
anual aprobat si de prevederile unor legi speciale;
2. plafonul de indatorare publica externa, care se stabileste ca suma maxima a
imprumuturilor externe pe care statul le poate contracta si garanta in decursul unui an
calendaristic.

Tabelul 8.2 – Datoria publica neta in % din PIB pentru tarile OECD

Tara 1970 1980 1990 1994

Germania -8,2 11,8 22,1 46,1

Franta -0,8 -3,3 16,5 31,5

Belgia 55,1 69,6 119,6 128,3

Spania - 6,1 31,7 47,4

Italia 33,2 52m7 84,3 108,6

Olanda 29,4 24,5 36,9 42,7

Marea Britanie 52,0 36,2 18,8 35,4

Suedia -22,2 -13,9 -8,1 23,5

Canada 11,6 13,3 44,0 64,4

59
 S.U.A. 30,0 22,7 41,0 51,8

Japonia -7,8 16,4 10,8 7,8

Media OECD 13,1 19,8 31,0 44,5

In cazul României, datoria publica a evoluat asa cum se prezinta in tabelele 3 si 4.

Tabelul 8.3 – Evolutia datoriei publice interne a României

1993 1995 1997

Datoria publica interna

481 6.099,6 14.977,4
(in mld. lei)

% din P.I.B. 2,4 8,5 6,0

Sursa: CNS

Tabelul 8.4 – Evolutia datoriei publice externe a României

1985 1989 1991 1995 1997

In cifre absolute
6.830 174 1.143 5.482,1 8.391
(mld. USD)

% din P.I.B. 11,5 0,3 4,0 15,5 24,1

Sursa: CNS si BNR

Datoria publica interna

La nivel national, atât angajarea imprumuturilor publice de pe piata financiara interna, cât si garantiile
acordate de stat unor terti pentru a contracta imprumuturi se realizeaza de catre Guvern, in limita sumei
aprobate de Parlament, prin intermediul Ministerului Finantelor sau al altor institutii financiare
specializate, care dobândesc calitatea de agent al statului.
Datoria publica interna constituie o obligatie irevocabila si neconditionata a statului de a rambursa
imprumuturile contractate in lei, de a plati dobânzile, câstigurile si alte costuri aferente.
Pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice interne se acorda o autorizare bugetara permanenta,
respectiv o aprobare nelimitata de rambursare a imprumuturilor si de plata a dobânzilor si câstigurilor
aferente, care nu necesita aprobari suplimentare prin legea anuala a bugetului de stat.
Datoria publica interna este determinata de:
- imprumuturile pe termen scurt, contractate de stat, la Banca Nationala a României, pentru echilibrarea
bugetului de stat si care se ramburseaza in cursul anului;

60
- emisiunea de bonuri de tezaur in scopul echilibrarii bugetului de stat, rambursabile din resurse bugetare
pâna la finele anului;
- plasarea de inscrisuri, prin subscriptie publica, pe termen mediu si lung, in scopul procurarii resurselor
banesti necesare pentru acoperirea deficitului bugetar anual;
- garantiile ce se acorda de stat pentru credite bancare interne primite de anumite unitati economice si
administrativ-teritoriale in scopul satisfacerii unor nevoi de dezvoltare economica;
- folosirea pe termen scurt a disponibilitatilor din conturile Trezoreriei publice.
In cazul României, in baza aprobarilor date de Guvern, Ministerul Finantelor este autorizat sa
garanteze, in numele si in contul statului, credite bancare interne, pe termen scurt, mediu si lung,
contractate de unitati economice la banci comerciale pentru urmatoarele destinatii:
• realizarea programelor de restructurare aprobate de organele si autoritatile legal constituite;
• constituirea stocurilor la principalele produse strategice, necesare economiei nationale, stabilite de
catre Guvern;
• finantarea efectuarii unor lucrari agricole;
• finantarea realizarii productiei cu ciclu lung de fabricatie destinata exportului;
• realizarea unor obiective de investitii de interes national.
Emiterea de catre Ministerul Finantelor a garantiilor necesare unitatilor economice, pentru contractarea
creditelor interne, este conditionata de acceptarea de catre minister a clauzelor cuprinse in contractele de
credit.
Constituirea resurselor financiare necesare rambursarii ratelor scadente si platii dobânzilor aferente
reprezinta sarcina unitatilor economice beneficiare a creditelor garantate de stat.
Pentru determinarea gradului de risc se efectueaza o analiza economico-financiara a documentatiei
prezentate de persoana juridica ce solicita o garantie de stat si se prezinta Ministerului Finantelor, care
determina, in procente, gradul de risc.
Daca acesta nu depaseste 10% din valoarea imprumutului gradul de risc se accepta. Apoi, in functie de
gradul de risc determinat, Ministerul Finantelor calculeaza cuantumul comisionului de risc ce trebuie virat
in contul fondului de risc, de catre beneficiarul imprumutului garantat.
Comisionul de risc se determina prin aplicarea cotei procentuale (a gradului de risc) la valoarea
imprumutului garantat si se vireaza in cuantumul si la termenele stipulate in conventia incheiata cu
Ministerul Finantelor.
In scopul acoperirii riscurilor care pot sa apara, se constituie „Fondul de risc pentru garantii interne" si
se gestioneaza de catre Ministerul Finantelor, in regim extrabugetar, prin Contul General al Trezoreriei
Statului.
Alimentarea acestui fond se realizeaza cu:
• sumele incasate sub forma de comisioane de la beneficiarii creditelor bancare angajate;

61
 • dobânzile bonificate la disponibilitatile fondului si pastrate la Trezoreria publica sau la banci, sub
forma depozitelor bancare sau ca disponibilitati la vedere;
• penalizarile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor negociate si stabilite cu beneficiarii
creditelor bancare garantate;
• sumele prevazute in bugetul de stat cu aceasta destinatie, care se stabilesc si se aproba anual in
functie de gradul minim de expunere la risc si de cuantumul celorlalte resurse care alimenteaza
fondul.
Angajamentele de datorie publica, in lei sau in valuta, se inregistreaza in Registrul datoriei publice
interne, instituit legal la Ministerul Finantelor.
Gestionarea datoriei publice interne se asigura de catre Ministerul Finantelor si consta in:
• contractarea imprumuturilor de stat;
• organizarea si tinerea evidentei, prin conturi specifice, a datoriei publice interne;
• rambursarea datoriei publice;
• calculul si plata dobânzilor, comisioanelor si spezelor datorate;
• efectuarea altor operatiuni specifice.
In practica româneasca actuala, indatorarea publica interna se caracterizeaza printr-o dinamica relativ
sustinuta, in conditiile utilizarii unor diverse modalitati de indatorare, cum ar fi:
• emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda adresabile persoanelor juridice;
• emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu discont adresabile persoanelor juridice
rezidente in România;
• emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populatie s.a.
La nivelul comunitatilor locale, datoria publica interna se formeaza:
• prin imprumuturi interne, contractate de autoritatile publice locale de la banci comerciale sau de la
alte institutii de credit;
• pe baza titlurilor de valoare emise de catre autoritatile publice locale si subscrise de catre diverse
persoane fizice sau/si juridice.
In cazul unitatilor administrativ-teritoriale, Consiliile locale si judetene sau Consiliul General al
Municipiului Bucuresti pot aproba contractarea de imprumuturi interne si externe, pe termen mediu si
lung, pentru realizarea de investitii publice de interes local, precum si pentru refinantarea datoriei publice
locale.
Imprumuturile interne locale pot fi contractate fara garantia Guvernului, cu conditia informarii
prealabile a Ministerului Finantelor, insa cele externe locale necesita aprobarea comisiei de autorizare a
acestor imprumuturi formata din reprezentanti ai Guvernului, Bancii Nationale a României si ai
autoritatilor publice locale.
Datoria publica locala interna reprezinta o obligatie generala ce presupune rambursarea ei la

62
scadentele convenite si plata dobânzilor si a comisioanelor stabilite prin acordurile incheiate. In acest
context, ratele scadente aferente imprumuturilor contractate, dobânzile si comisioanele datorate se inscriu
in bugetul local.
Prin urmare, Guvernului nu-i revine nici o obligatie de plata in legatura cu datoria publica locala
scadenta.
De asemenea, imprumuturile contractate de unitatile administrativ-teritoriale pot fi garantate de catre
autoritatea administratiei publice locale prin oricare din veniturile proprii, exceptându-se cele provenite
din transferurile cu destinatie speciala de la bugetul de stat.
In scopul cunoasterii marimii, structurii si evolutiei datoriei la nivelul fiecarei autoritati publice locale,
se instituie Registrul de evidenta a datoriei publice locale, in care se consemneaza:
• sumele aferente fiecarui imprumut contractat;
• modalitatile de rambursare si scadentele convenite;
• veniturile cu care se garanteaza rambursarea;
• dobânzile si comisioanele datorate;
• alte informatii semnificative pentru fiecare imprumut.
Potrivit legislatiei românesti in vigoare, capacitatea de indatorare la nivel local este plafonata la
maximum 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale. In scopul determinarii acestei limite,
pentru imprumuturile contractate cu o rata a dobânzii variabila se ia in considerare rata dobânzii in
vigoare la data efectuarii calculului, iar daca imprumuturile sunt contractate in valuta, se ia in considerare
cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a României, de asemenea, la data efectuarii calculului.
Autoritatile publice locale pot contracta imprumuturi si pe termen scurt, daca pe parcursul executiei
bugetare apar goluri de casa temporare, datorate decalajului dintre veniturile incasate si cheltuielile
exigibile mai mari ale bugetului local.
In prima instanta, aceste goluri de casa se acopera din fondul de rulment*, iar dupa epuizarea acestuia
se apeleaza la imprumuturile fara dobânda ce pot fi acordate din disponibilitatile Contului General al
Trezoreriei Statului.
Cea mai mare parte a datoriei publice interne provine de la imprumuturile contractate pentru finantarea
si refinantarea deficitelor bugetare inregistrate incepând cu anul 1992. Cealalta partea a datoriei publice
interne provine de la imprumuturile contractate de stat cu destinatie speciala, cum ar fi:
• acoperirea pierderilor din activitate inregistrate de intreprinderile de stat in perioada 1989-1990;
• acoperirea creditelor neperformante preluate de la bancile de stat, inclusiv a creditelor aferente
investitiilor sistate de catre Guvern;
• acoperirea pierderilor din calamitati, reflectate in credite bancare nerambursabile;
• regularizarea unor credite si dobânzi, considerate ca nerecuperabile, la Banca Agricola si
Bancorex;

63
 • continuarea participarii României la constituirea Combinatului minier de la Krivoi-Rog din
Ucraina;
• alte destinatii aprobate prin legi speciale.
Indicatori de apreciere, dintre care mentionam:
1. gradul de indatorare a statului (se determina ca raport procentual intre cuantumul datoriei publice
si produsul intern brut, iar cu cât acest indicator are o valoare mai mare, cu atât tara este mai
indatorata);
2. datoria publica interna angajata (ca totalitate a obligatiilor asumate de stat fata de creditorii
interni si nerambursate in momentul realizarii analizei);
3. datoria publica angajata pe locuitor (ca raport intre marimea absoluta a acesteia si numarul
locuitorilor unei tari);
4. serviciul datoriei publice interne, in marime absoluta;
5. ponderea serviciului datoriei publice interne in produsul intern brut sau in totalul cheltuielilor
bugetare;

Datoria publica externa

Imprumuturile externe reprezinta o forma a exportului de capital si au inregistrat o dezvoltare foarte
mare in secolul al XX-lea datorita existentei, pe piata tarilor dezvoltate, a unui surplus relativ de capital,
care isi cauta plasament peste granita in conditii mai avantajoase decât in interior.
Imprumuturile sau creditele externe se grupeaza dupa anumite criterii, astfel:
1. in functie de destinatie, deosebim:
• credite pe marfuri (sunt mai frecvente si se acorda pentru cumparari de marfuri de la creditor sau
din tara acestuia);
• credite financiare (se folosesc mai rar si se acorda de organisme financiare internationale in valuta
convertibila; acestea se utilizeaza de catre debitor, potrivit nevoilor sale, fie pe piata creditorului,
fie pe o terta piata, in special in scopuri productive cum ar fi: construirea de intreprinderi
extractive, centrale electrice, fabrici producatoare de bunuri de consum, drumuri si poduri, cai
ferate si alte lucrari de infrastructura etc.);
2. in functie de durata pentru care se acorda, distingem:
• credite acordate pe termene scurte (1-2 ani);
• credite acordate pe termene medii (3-5 ani);
• credite acordate pe termene lungi (peste 5 ani).
Beneficiarul unui credit extern este interesat ca termenul de rambursare sa fie suficient de indepartat
pentru a-si procura resursele necesare restituirii acestuia si achitarii dobânzilor, comisioanelor si a altor
cheltuieli aferente.

64
 Daca imprumutul extern are o destinatie productiva, atunci termenul de rambursare trebuie stabilit in
functie de momentul punerii in functiune a obiectivului respectiv si de valoarea adaugata ce se poate
obtine de pe urma acestuia. De aceea, in cadrul termenului final de rambursare se stabilesc trei perioade
distincte, si anume:
• perioada de utilizare a creditului;
• perioada de gratie a creditului (in cursul careia nu se efectueaza plati pentru rambursarea
acestuia);
• perioada de rambursare propriu-zisa a creditului.
In concluzie, termenele creditelor se stabilesc in functie de:
• destinatia acestora;
• rentabilitatea obiectivului pentru care se contracteaza imprumutul;
• practica internationala;
• legislatia existenta in tara creditorului si, respectiv, in tara beneficiarului creditului;
• prevederile unor conventii internationale in materie s.a.
3. in functie de modalitatea de rambursare, deosebim:
• credite externe rambursate in cote egale;
• credite externe rambursate in cote inegale (care cresc progresiv);
• credite externe rambursate intr-o singura transa (la scadenta).
4. din punct de vedere al garantiei solicitate, intâlnim:
• credite externe acordate pe baza unei garantii materiale (cum ar fi: marfuri, documente de
dispozitie asupra marfurilor, actiuni si obligatiuni, depozite ale unor firme, ale unor institutii
guvernamentale, venituri ale statului, rezervele de aur si devize ale statului etc.);
• credite externe acordate pe baza unei garantii morale.
5. din punctul de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de catre:
• intreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firma);
• banci si alte institutii de credit (credite bancare);
• guverne (credite guvernamentale);
• organisme financiare internationale (credite financiare);
• rentieri si alte persoane fizice (imprumuturi de stat).
Intreprinderile furnizoare si institutiile financiar-bancare acorda credite pe baze bilaterale, guvernele
acorda asistenta publica bilaterala, iar organismele financiare internationale acorda asistenta publica pe
baze multilaterale.
Asistenta publica bilaterala prezinta urmatoarele caracteristici:
• se acorda de catre:

65
 o guvernele tarilor dezvoltate, membre ale Comitetului de Asistenta pentru Dezvoltare
pentru Tarile membre ale O.C.D.E.;
o guvernele unor tari exportatoare de petrol, membre ale O.C.D.E. etc.
• imbraca urmatoarele forme:
o ajutoare in natura sau in bani;
o asistenta tehnica si militara;
o imprumuturi in conditii privilegiate.
Asistenta publica multilaterala se acorda de organisme financiare internationale, cum ar fi:
• Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), denumita si Banca Mondiala;
• organismele financiare regionale: Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca
Interamericana de Dezvoltare, Banca Africana de Dezvoltare, Banca Asiatica de Dezvoltare,
Banca de Dezvoltare a Caraibelor;
• organisme financiare ale Comunitatii Economice Europene: Fondul European de Dezvoltare,
Banca Europeana de Investitii.
6. din punctul de vedere al beneficiarului de credite externe, in calitate de imprumutat pot sa apara:
• intreprinderi private si publice;
• banci si alte institutii financiare;
• guverne, unitati administrativ-teritoriale;
• alte institutii de drept public.
Uneori, in cazul imprumuturilor acordate pe baze bilaterale de catre tarile dezvoltate, aprobarea
acestora este insotita de:
• conditii economice, cum ar fi:
o utilizarea sumelor acordate pentru finantarea unor programe economice numai pentru
obiectivele agreate de tarile creditoare;
o valorificarea resurselor naturale, de catre tarile in curs de dezvoltare, preponderent, sub
forma de materii prime si semifabricate;
o utilizarea creditelor externe pentru procurarea de echipamente si alte produse industriale
din tarile creditoare s.a.
• conditii politice, cum ar fi:
o sprijinirea politicii interne si externe a guvernului tarii creditoare, a initiativelor si
actiunilor acestuia pe plan international, de catre guvernul tarii debitoare;
o respectarea drepturilor omului;
o restaurarea si consolidarea democratiei s.a.
• conditii militare, cum ar fi:

66
 o aderarea tarii beneficiare la anumite aliante militare;
o crearea de baze militare straine pe teritoriul tarii beneficiare;
o participarea la anumite actiuni militare;
o achizitionarea de tehnica de lupta si armament din tara creditoare s.a.
Ca parte a datoriei publice, datoria publica externa se manifesta in anumite forme in toate tarile lumii,
dar ponderea sa in totalul datoriei publice difera de la o tara la alta si de la un grup de tari la altul, altfel:
• in tarile dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea datoriei publice externe in totalul
datoriei publice este relativ scazuta;
• in tarile in curs de dezvoltare, ponderea datoriei publice externe in totalul datoriei publice este
relativ ridicata, deoarece, de regula, acestea sunt nevoite sa apeleze pe o scara mai larga la resurse
externe.
Optiunea tarilor lumii pentru imprumuturile interne si externe este dependenta de:
• marimea pietei interne a capitalului de imprumut;
• volumul comertului exterior;
• raportul dintre exportul si importul care compun comertul exterior.
Spre deosebire de datoria publica interna, datoria publica externa este mai impovaratoare din
urmatoarele motive principale:
• imprumuturile externe trebuie rambursate, in timp ce imprumuturile interne pot fi transformate in
imprumuturi perpetue, sau rambursarea lor poate fi amânata printr-o conversie intr-un imprumut
pe termen lung;
• obligatiile privind dobânzile si alte cheltuieli aferente imprumuturilor externe se stabilesc de catre
creditori, guvernul tarii beneficiare neavând control asupra acestora;
• deprecierea valutei debitorului pe pietele monetare interne creste povara platilor de dobânzi si a
capitalului rambursat;
• platile trebuie efectuate la termenele stabilite de catre creditori si nu la cele convenabile tarii
debitoare;
• neplata/nerestituirea la termene stabilite a dobânzilor, comisioanelor sau a capitalului imprumutat
atrage penalitati si creeaza dificultati pentru obtinerea unor credite in viitor;
• balanta de plati este influentata negativ daca sumele obtinute, prin imprumuturi externe, nu sunt
utilizate pentru cresterea exporturilor, sau pentru reducerea importurilor tarii debitoare;
• pierderea de suveranitate reprezinta, uneori, un pret indirect al recurgerii la imprumuturi externe
(este cazul imprumuturilor obtinute de la unele institutii financiare internationale si care pot cere
guvernului tarii beneficiare sa promoveze anumite politici economice).
Potrivit legislatiei românesti in vigoare, la propunerea Guvernului, Parlamentul aproba plafonul de
credite externe in limita gradului de indatorare externa, in care se incadreaza necesarul de imprumuturi

67
externe pe baza strategiei privind datoria publica externa.
Garantarea de catre stat, prin Ministerul Finantelor, a unor credite externe pentru investitii contractate
de societati comerciale, regii autonome si institutii publice, se efectueaza pe baza analizelor de proiect ale
Bancii de Export-Import a României (EXIMBANK S.A.). Analizele de proiect, care au la baza
documentatiile intocmite de catre solicitantii creditelor externe, se inainteaza Comitetului Interministerial
de Garantii si Credite de Comert Exterior, care poate sa aprobe sau nu continuarea procedurii de
contractare a creditelor externe.
Solicitantii creditelor externe garantate de stat sunt obligati sa prezinte Ministerului Finantelor
urmatoarele documente:
• aprobarea Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior, daca aceasta
aprobare este ceruta de lege;
• proiectul acordului de imprumut;
• proiectul scrisorii de garantie;
• contractul comercial de imprumut;
• fundamentarea resurselor mobilizabile necesare rambursarii imprumutului, platii avansului,
dobânzilor si a comisioanelor aferente;
• alte documente solicitate de catre banca straina creditoare.
Pe baza analizei acestor documente, Ministerul Finantelor intocmeste o nota-mandat cu privire la
conditiile de negociere a acordului de imprumut, prin care se fixeaza si eventualele limite de negociere pe
care acest minister le accepta in favoarea diversilor solicitanti de credite externe.
In calitate de garant al creditelor externe, Ministerul Finantelor, in numele statului, evalueaza riscurile
monetare, valutare si financiare asociate imprumutului analizat, oportunitatea si conditiile de acordare a
garantiei, astfel incât credibilitatea financiara a statului român, pe plan international, sa nu fie afectata.
Daca aceste conditii sunt intrunite, Ministerul Finantelor emite scrisoarea de garantie si, pe baza
mandatului primit de la Guvern, participa la negocierea acordurilor de imprumut.
Totodata, concomitent cu emiterea scrisorii de garantie, intre Ministerul Finantelor (in calitate de
garant) si beneficiarul creditului extern (in calitate de garantat) se incheie o conventie, prin care se
stabilesc cotele procentuale de participare la Fondul de risc pentru garantii externe si imprumuturi
subsidiare, precum si obligatiile si drepturile partilor contractante.
Fondul de risc pentru garantii externe si imprumuturi subsidiare se constituie de catre Ministerul
Finantelor, se administreaza in regim extrabugetar si se alimenteaza cu:
• sumele datorate de catre beneficiarii de credite externe, garantate de stat;
• dobânzile bonificate la disponibilitatile acestui fond de catre Trezoreria publica;
• penalitatile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor datorate.

68
 Imprumuturile externe contractate de statul român, in nume propriu, precum si cele garantate de stat se
inscriu in Registrul datoriei publice externe, care este instituit legal la Ministerul Finantelor.
Când situatia o impune, Guvernul analizează oportunitatea şi condiţiile de reeşalonare, refinanţare
şi/sau conversiune a datoriei publice externe şi prezintă propunerile sale Parlamentului în vederea
aprobării.
Revizuirea datoriei publice externe se efectueaza, adesea, atunci când tara debitoare, fie intâmpina
dificultati in respectarea termenelor scadente (datorita insuficientei resurselor valutare), fie nu are
dificultati in onorarea serviciului datoriei publice externe,* dar doreste sa beneficieze de conjunctura
favorabila a pietei de capital (prin rambursarea anticipata a unor imprumuturi). In practica internationala
se utilizeaza urmatoarele metode de revizuire a datoriei publice:
• reamenajarea sau restructurarea (prin care se modifica scadentarul rambursarilor si rata dobânzii
in scopul asigurarii conditiilor ca debitorul sa poata achita arieratele inregistrate);
• recapitalizarea sau consolidarea (prin recapitalizare se urmareste angajarea unui nou imprumut
pentru restituirea celui restant, iar consolidarea inseamna a considera stinsa o datorie anterioara,
ramasa neplatita, prin subscrierea unui imprumut nou pe o perioada mai indelungata);
• anularea sau „usurarea" datoriei publice (reprezinta metoda de ultima instanta a revizuirii
datoriei, foarte greu acceptata de creditori si consta in scutirea totala sau partiala a tarii debitoare
de serviciul aferent unor imprumuturi scadente).
Deseori, revizuirea datoriei publice, prin anularea sau „usurarea" datoriei publice, se efectueaza din
ratiuni politice, in scopul cresterii influentei creditorilor in tarile debitoare.
Marimea si evolutia datoriei publice externe se afla in strânsa dependenta fata de balanta de plati
externe, al carei proiect se elaboreaza de catre Ministerul Finantelor, in colaborare cu Banca Nationala a
României.
Executia balantei de plati externe se urmareste de catre Banca Nationala a României, care intocmeste si
transmite, trimestrial, Ministerului Finantelor situatia drepturilor si angajamentelor externe ale statului.
Semestrial, Ministerul Finantelor si Banca Nationala a României prezinta Guvernului informari cu
privire la modul de realizare a prevederilor inscrise in balanta de plati externe, precum si propuneri de
solutii pentru acoperirea deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al acesteia.
Documentele vizând executia balantei de plati externe pentru anul financiar incheiat se finalizeaza de
catre Guvern si se inainteaza, spre aprobare, Parlamentului, pâna la 30 iunie.
România, cu o datorie publica externa de circa 300 dolari SUA pe locuitor, de aproximativ 20% in
raport cu produsul intern brut si de circa 80% fata de exporturi, la finele anului 1997, se numara printre
tarile debitoare cu o dezvoltare medie putin indatorate fata de strainatate.

69
 Aici? Bonurile de tezaur sunt titluri de imprumut, purtatoare de dobânda, la fel ca obligatiunile si
impreuna fac parte din categoria efectelor publice protejate, prin Codul Penal, impotriva falsificarii sau
contrafacerii. Fiecare bon de tezaur cuprinde denumirea, emitentul, precizarea sumei de bani stabilita ca
unitate valorica a imprumutului, precum si alte informatii privind dobânda, termenul de rambursare,
eventual numarul de serie si alte conditionari din ansamblul carora rezulta ca titlul respectiv dovedeste si
reprezinta o creanta a detinatorului fata de stat.
In România, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finantele publice, Ministerul Finantelor poate fi autorizat
anual, prin legea bugetului de stat, si cu aprobarea Guvernului, sa emita bonuri de tezaur, purtatoare de
dobânda, si a caror scadenta nu trebuie sa depaseasca sfârsitul anului bugetar.
Bonurile de tezaur se pun in circulatie prin Banca Nationala a României, având la baza o conventie
incheiata de aceasta cu Ministerul Finantelor. Totalul bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice,
aflate in circulatie, nu trebuie sa depaseasca 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat
aprobat. De asemenea, emiterea bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice se efectueaza numai in
primele zece luni ale exercitiului bugetar, iar retragerea lor trebuie sa se faca fara a depasi anul financiar
in care au fost emise.

CAPITOLUL 10
RESURSELE FINANCIARE PUBLICE

Elemente de analiză:
• Resurse financiare;
• Structura resurselor financiare publice;
• Clasificarea resurselor financiare publice;

Resursele financiare - definiţii, aspecte generale, clarificări terminologice:

• Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor
economice şi sociale într-un interval de timp determinat (Văcărel, 2001)
• Provenienţă: PIB şi importuri.
• Destinaţii: consum, formare brută a capitalului, exporturi.

70
 • Resursele financiare naţionale: resurse financiare publice + resursele intreprinderilor publice si
private + resursele organizatiilor fara scop lucrativ + resursele populatiei.
• Resursele financiare publice: resursele administratiei centrale de stat + resursele locale + resursele
asigurarilor sociale de stat + resursele institutiilor cu caracter autonom

Structura resurselor financiare publice - clasificări:

I. Din punct de vedere al conţinutului economic:
I.1. Prelevările cu caracter obligatoriu:
• Impozite.
• Taxe.
• Contribuţii.
I.2. Resurse de trezorerie (pentru acoperirea temporară a deficitelor curente ale bugetului de stat,
bugetelor locale şi bugetului de asigurări sociale, pentru acoperirea golurilor de casă şi a deficitelor
temporare ale bugetelor fondurilor speciale)
I.3. Împrumuturi publice
I.4. Finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire (nerecomandabilă pe termen mediu şi lung .
O creştere a inflaţiei determină creşterea resurselor fiscale (cresc încasările din impozitele pe venit
şi din impozitele indirecte, determinând o diminuare relativă a obligaţiilor de plată ale statului,
indeosebi în ceea ce priveşte datoria publică, în situaţia în care rata dobânzii la împrumuturi este
sub nivelul inflaţiei.

II. Din punct de vedere al ritmicităţii încasării la buget distingem

II.1. Resurse ordinare,curente: venituri fiscale, nefiscale, cotizaţii, etc.
II.2. Resurse extraordinare: împrumuturi de stat, transferuri, ajutoare, donaţii, emisiunea bănească
fără acoperire, valorificarea unor bunuri ale statului.

III. Conform structurii organizatorice a statelor

1.În statele de tip federal: resurse ale bugetului federal, ale statelor membre, locale.
2.În statele de tip unitar: resurse ale bugetului central, ale bugetelor locale.

IV. În funcţie de provenienţă:

• Interne
• Externe: împrumuturi de la organisme financiare internaţionale, bănci străine sau guverne ale altor
ţări, transferuri externe nerambursabile, etc.

71
Evoluţia resurselor publice – comparaţii internaţionale (Văcărel,2003):
• Cea mai mare parte a resurselor publice din ţările cu economie de piaţă sunt rezultatul procesului
de redistribuire al PIB.
• Veniturile curente ale ţărilor OECD, reprezintă aprox.1/3 din PIB.
• Ponderea cea mai mare din resursele publice o deţin veniturile fiscale (impozitul pe venitul
persoanelor fizice şi cel al persoanelor juridice), impozitele indirecte, taxe vamale, taxe de timbru
şi de înregistrare.
• Veniturile fiscale (% din PIB) se situează între 19% (Canada) şi 43% (Olanda şi Belgia) pentru
ţările dezvoltate şi între 1% şi 25% în ţările în curs de dezvoltare. În Romania în 2000 – 27,5%.
• Veniturile nefiscale (de la întreprinderile şi instituţiile publice) au un nivel redus – aprox. 4%.
• Impozitele constituie principalul canal de procurare a veniturilor publice.
• Impozitele , taxele şi contribuţiile pentru A.S reprezintă aprox.9/10 din veniturile curente în ţările
foarte dezvoltate.
• Veniturile curente cresc mai rapid decât PIB dar mai lent decât cheltuielile publice, de aici apelul
la resursele extraordinare.
• În Romania: ponderea veniturilor în bugetul general consolidat a evoluat de la 38% din PIB în
1990 la 31% în 2000, din care veniturile fiscale au reprezentat 35% din PIB în 1990 şi 29% în
2000. Gradul de fiscalitate sub 30 %.
• Din veniturile fiscale cea mai mare parte o reprezintă veniturile indirecte (68%) cu TVA
reprezentând 41% din acestea, în timp ce veniturile directe au reprezentat 26%, în 2000,
reprezentând o inversare a accentului către impozitele indirecte (în 1994-impozite directe 51% şi
impozite indirecte 42% din veniturile bugetului de stat)

72
CAPITOLUL 11
IMPOZITE: GENERALITĂŢI

Elemente de analiză:
• Elementele impozitului.
• Principiile impozitării.
• Aşezarea şi perceperea impozitelor
• Clasificarea impozitelor.

Impozitele - definiţie, aspecte generale:

• Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice
şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
• Prelevarea are următoarele caracteristici:
1. este obligatorie - plata impozitelor este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi
juridice care posedă o anumită sursă de venit. Dreptul de a introduce impozite îl are
Parlamentul şi organele de stat locale.
2. este cu titlu definitiv, nerambursabil
3. este fără contraprestaţie directă din partea statului - în schimbul prelevării, plătitorii nu
pot solicita statului un contraservicu de valoare egală sau apropiată.
• Caracteristica esenţială a evoluţiei impozitelor după cel de-al doilea război mondial este creşterea
continuă atât în mărime absolută cât şi în mărime relativă.
• Creşterea s-a realizat prin:
1. creşterea numărului de plătitori
2. prin extinderea bazei de impunere
3. majorarea cotelor de impunere.

Elementele impozitului:
1. SUBIECTUL IMPOZITULUI (CONTRIBUABILUL) - persoana fizică sau juridică obligată
prin lege la plata acestuia. (Impozit pe salariu-muncitor, funcţionar, profesor, la impozitul pe
profit-firma respectivă, etc.). Chiar dacă impozitul este vărsat la stat de către o altă persoană (cum
ar fi patronul în cazul impozitului pe salariu) subiectul impozitului este tot salariatul respectiv.
2. SUPORTĂTORUL (DESTINATARUL) IMPOZITULUI- persoana care suportă efectiv
impozitul

73
 3. OBIECTUL IMPUNERII - materia supusă impunerii (ex.venitul, averea, profitul, salariul-
pentru impozitele directe şi produsul vândut, serviciul prestat, bunul importat-pentru impozitele
indirecte).Pentru exprimarea dimensiunii acestuia se folosesc anumite unităţi de măsură (numite
unităţi de impunere) - moneda pentru impozitul pe venit - metrul pătrat de suprafaţă utilă pentru
impozitul pe clădiri - hectarul la impozitul funciar - bucata - litru - kg la taxele de consumaţie.
4. SURSA IMPOZITULUI - din ce se plăteşte impozitul: venit (obiectul coincide cu sursa) sau
avere (impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe seama averii respective).
5. COTA IMPOZITULUI - reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere (în sumă fixă
sau cote procentuale proporţionale, progresive sau regresive)
6. TERMENUL DE PLATĂ - data până la care trebuie achitat.
7. ASIETA (MOD DE AŞEZARE) – totalitatea măsurilor permise de lege luate de organele fiscale
pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile, determinarea
impozitului datorat statului.

Principiile impunerii:
1. Principii de echitate, dreptate, fiscală :
• Stabilirea minimului neimpozabil - în cazul impozitelor directe - legiferarea scutirii de
impozit a unui venit minim.
• Sarcina fiscală - stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui plătitor, cu luarea
în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, ca şi a
situaţiei personale a acestuia
• La o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită
în comparaţie cu sarcina fiscală a altei categorii sociale.
• Impunerea să fie generală –cuprinzând toate categoriile sociale, care realizează venituri
sau care au o anumită avere.
• Cota de impunere- impunerea în sume fixe (capitaţie) şi în cote procentuale
(proporţionale –aceeaşi cotă indiferent de mărimea obiectului impozabil), (regresive –
impozitele indirecte – ponderea impozitului indirect în venitul cumpărătorului este invers
proporţională cu veniturile sale), (progresive – cota creşte pe măsura creşterii materiei
impozabile, sub forma cotelor progresive simple – aceaşi cotă de impozit asupra intregii
materii impozabile aparţinând contribuabilului şi sub forma cotelor progresive compuse-se
divide materia impozabilă în mai multe tranşe, iar pentru fiecare tranşă este stabilită o altă
cotă de impozit

2. Principii de politică financiară

• Randament fiscal ridicat
74
 a) Impozitul trebuie să aibe caracter universal-trebuie să fie plătit de toate persoanele
care obţin venituri din aceeaşi sursă sau posedă aceeaşi avere.Toată materia
impozabilă trebuie să fie supusă impozitului
b) Trebuie să nu existe posibilităţi de sustragere de la impunere a unei părţi din materia
impozabilă.
c) Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi perceperea
trebuie să fie cât mai redus posibil.
Stabilitate - randamentul trebuie să fie constant o perioadă lungă de timp a ciclului economic
Elasticitatea - trebuie ca acesta să fie permanent adaptabil necesităţilor de venituri ale statului

3. Principii de politică economică:

• Procurarea de venituri necesare acoperirii cheltuielilor publice
• Folosirea ca instrument de promovare a unor ramuri economice
• Reducerea, stimularea producţiei sau a consumului unor mărfuri
• Extinderea exportului şi restrângerea importului

4. Principii social-politice: partide, categorii sociale, produse cu consecinţe dăunătoare

Clasificarea impozitelor

A. In funcţie de trăsăturile de fond şi de formă:

1. Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau/si juridice, in functie de
veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere si se percep direct de la subiectul
impozitului la anumite termene precis stabilite. De regula, in cazul acestor impozite, subiectul si
suportatorul impozitului sunt una si aceeasi persoana.
Pe baza criteriilor care stau la baza asezarii impozitelor directe, acestea se grupeaza in:
a) impozite reale (obiective, pe produs), care:

o se stabilesc in legatura cu detinerea unor obiecte materiale (cum sunt pamântul, cladirile,
magazinele etc.), facându-se abstractie de situatia personala a subiectului impozitului;
o au cunoscut o larga aplicabilitate in perioada capitalismului premonopolist, dar ele se
practica si in prezent in cazul cladirilor, terenurilor ocupate de cladiri, exploatarilor
agricole;
o in aceasta categorie se includ:

o impozitul funciar;
75
 o impozitul pe cladiri;
o impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii libere;
o impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc.

b) impozite personale (subiective), care:

o se aseaza asupra veniturilor sau averii avându-se in vedere si situatia personala a

subiectului impozitului;
o in aceasta categorie se includ:

o impozitele pe veniturile persoanelor fizice;

o impozitele pe veniturile societatilor de capital;
o impozitele pe averea propriu-zisa;
o impozitele pe circulatia averii;
o impozitele pe sporul de avere.

2. Impozitele indirecte se percep cu ocazia vânzarii unor bunuri si al prestarii unor servicii, fiind
varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii si suportate de
catre consumatorii bunurilor si serviciilor impozabile.
In cazul acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane
fizice sau juridice decât suportatorului acestora.
In functie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupeaza in:

o taxe de consumatie;
o venituri care provin de la monopolurile fiscale;
o taxe vamale;
o taxe de timbru si de inregistrare.

B. Obiectul asupra carora se aseaza:

1. Impozite pe venit;
2. Impozite pe avere;
3. Impozite pe consum (sau pe cheltuieli).

C. Scopul urmarit de stat prin introducerea lor:

76
 1. Impozite financiare, instituite de stat in scopul realizarii de venituri necesare acoperirii
cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de consumatie etc.).
2. Impozite de ordine, introduse de stat in scopul limitarii unei activitati anume sau in vederea
realizarii unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize ridicate asupra
consumului de alcool si tutun sau utilizarea unor taxe vamale antidumping in scopul limitarii
importului anumitor marfuri ce au pret de dumping.

D. Frecventa cu care se realizează - percep la buget:

1. Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regula, anual), fiind inscrise in
cadrul fiecarui buget public.
2. Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie in situatii exceptionale (cum ar fi, de pilda, in
situatii de criza si razboi) si se percep o singura data, motiv pentru care ele nu sunt inscrise in bugetul
public.

E. Institutia care le administreaza:

1. in statele de tip federal

1. impozite federale;
2. impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau
provinciilor membre ale federatiilor;
3. impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judetelor, ale
municipiilor, oraselor si comunelor.

2. in statele de tip unitar:

1. impozite ale administratiei centrale de stat;

2. impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.

77
CAPITOLUL 11
IMPOZITELE DIRECTE

Elemente de analiză:
• Caracteristicile impozitelor directe .
• Impozitele reale.
• Impozitele personale.

Caracterizare generală

• In decursul timpului, impozitele directe au evoluat o dată cu dezvoltarea economiei, ele stabilindu-
se pe diferite obiecte materiale, genuri de activităţi, pe venituri sau pe averi.
• Sunt individualizate.
• Constituie cea mai veche forma de impunere. In primele decenii ale secolului al XX-lea,
impozitele asezate pe obiecte, materiale si genuri de activitati (adica impozitele de tip real) au fost
inlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, renta) sau pe avere
(mobiliara sau imobiliara), adica cu impozite de tip personal.
• Incepând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, datorita cresterii continue a cheltuielilor
publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor personale nu a fost
suficient pentru acoperirea acestora, astfel incât s-a recurs si la impunerea indirecta.
• Deoarece impozitele directe sunt nominative, reglementate in functie de marirea venitului sau a
averii si au termene de plata stabilite si cunoscute in anticipatie, ele sunt preferabile fata de
impozitele indirecte.
• avantaje:

o constituie venituri sigure pentru stat, cunoscute din timp si pe care se poate
baza la anumite intervale de timp;
o indeplinesc obiective de justitiei fiscala, deoarece sunt exonerate veniturile
necesare minimului de existenta;
o se calculeaza si se percep relativ usor.
• dezavantaje:
o nu sunt agreabile platitorilor;
o se apreciaza ca nu sunt productive, deoarece conducerile statelor nu ar avea
interes sa devina nepopulare, prin creşterea acestor impozite;

78
 o pot genera abuzuri în ce priveşte aşezarea şi încasarea impozitelor.

Impozitele directe pot fi reale si personale.

Impozitele reale

Impozitele reale au fost larg utilizate în perioada capitalismului ascendent.

In primele stadii de dezvoltare a capitalismului, când pamântul reprezenta principalul mijloc de
productie, în anumite ţări europene a fost introdus impozitul funciar (pe pamânt). Mărimea acestui
impozit se stabilea pe baza unor criterii ca, de exemplu:

o numarul plugurilor utilizate in vederea lucrarii pamântului;

o suprafata terenurilor cultivate;
o calitatea terenurilor cultivate;
o mărimea arenzii;
o preţul pamântului etc.

Utilizarea acestor criterii, în stabilirea impozitului funciar, nu permitea stabilirea reală şi corectă a
capacităţii de plată a proprietarului funciar, deoarece se aveau în vedere numai unii dintre factorii care
influenţau nivelul producţiei agricole. De aceea, un pas important în stabilirea mai aproape de realitate a
impozitului funciar l-a reprezentat introducerea cadastrului.
Cadastrul reprezinta atât actiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu precizarea
veniturilor pe care le produc, cât si registrele in care figureaza inscrisi contribuabilii cu bunurile lor, pe
baza carora se stabileau impozitele directe. Cadastrul este, de fapt, starea civila a terenurilor si a fost
folosit nu numai pentru impozitul funciar, ci si pentru alte impozite denumite cadastrale.
In afara de pamânt, impozitul real s-a calculat si pentru cladiri in functie de destinatia lor
(locuinte, magazine, birouri etc.).
Stabilirea impozitului pe cladiri avea la baza, de asemenea, anumite criterii, cum sunt:

o numarul si destinatia camerelor;

o suprafata construita;
o numarul usilor, ferestrelor si al cosurilor;
o suprafata curtii;
o marimea chiriei etc.

Utilizarea acestor criterii nu asigura o imagine clara asupra marimii obiectului impozabil, iar
impunerea devenea inechitabila.
Datorita dezvoltarii manufacturilor, a fabricilor, a comertului si a altor activitati libere, numarul
79
mestesugarilor , fabricantilor, comerciantilor si liber-profesionistilor a crescut. Pentru impunerea acestora,
a fost instituit impozitul pe activitatile industriale, comerciale si profesiile libere, care avea la baza
stabilirii lui, de asemenea, anumite criterii de ordin exterior, ca de exemplu:

o marimea localitatii in care se desfasurau aceste activitati;

o natura intreprinderii (atelier, fabrica, comert cu ridicata, comert cu
amanuntul etc.);
o marimea capitalului;
o numarul lucratorilor;
o capacitatea de productie;
o forta motrice folosita etc.

Nici acest impozit nu era asezat in functie de capacitatea contributiva a platitorului si nu asigura
echitate fiscala.
Dezvoltarea industriei si comertului a generat extinderea relatiilor de credit, a activitatii bancare si a
comertului cu hârtii de valoare. In aceste conditii a aparut o categorie de persoane care s-a ocupat cu
plasarea propriilor capitaluri banesti in operatii speculative, iar pentru impunerea acestora s-a introdus
impozitul pe capitaluri banesti. Acest impozit se stabilea fie pe baza sumei dobânzilor pe care debitorul
le platea pentru capitalul luat cu imprumut, fie in functie de volumul dobânzilor pe care creditorul le
incasa pentru capitalul acordat cu imprumut.
Si acest impozit a avut un randament fiscal scazut, deoarece atât debitorul cât si creditorul nu erau
interesati sa informeze corect organele fiscale despre relatiile de credit existente intre ei, pentru a se
sustrage de la obligatiile de plata.
Unele impozite de tip real se practica si in prezent intr-o serie se tari in curs de dezvoltare (in special
exploatatiile agricole sunt supuse unor impozite de tip real).

Impozitele personale

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in primele decenii ale secolului al XX-lea, in diverse tari s-
a trecut de la impozitul de tip real la cel de tip personal.
Spre deosebire de cele reale, impozitele personale privesc in mod direct persoana contribuabilului.
Inlocuirea impunerii reale cu impunerea personala se datoreaza mai multor cauze, astfel:

o in primul rând, muncitorii din perioada capitalismului ascendent fiind lipsiti

de proprietati funciare, cladiri sau capitaluri mobiliare nu puteau fi supusi la plata
impozitelor reale; in schimb ei suportau greul impozitelor indirecte;

80
 o in al doilea rând, trecerea la impozitele personale a devenit o necesitate,
deoarece impozitele indirecte erau tot mai greu de suportat de cei cu venituri mici.

Drept urmare, s-a recurs la o anumita diferentiere a sarcinii fiscale, in functie de marimea veniturilor
sau a averii si de situatia personala a fiecarui platitor, ceea ce a marcat, de fapt, trecerea la sistemul
impozitelor personale.
Impozitele personale se intâlnesc sub forma:

o impozitelor pe venit;
o impozitelor pe avere.

Impozitul pe venit

Forma de baza a impozitelor personale, impozitele pe venit, au fost introduse in perioada când s-a
inregistrat o diferentiere suficienta a veniturilor realizate de diferite categorii sociale. Practic, introducerea
acestor impozite a fost posibila când muncitorii si functionarii realizau venituri sub forma salariilor, când
industriasii, comerciantii si bancherii realizau venituri sub forma profitului, iar proprietarii funciari sub
forma rentei.
In calitate de subiecte ale impozitului pe venit apar atât persoanele fizice, cât si cele juridice care
realizeaza venituri din diferite surse.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenta intr-un anumit
stat, precum si persoanele nerezidente care realizeaza venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu
unele exceptii prevazute de lege.
De la plata impozitului pe venit sunt scutiti, frecvent, suveranii si familiile regale, diplomatii straini
acreditati in tara respectiva (cu conditia reciprocitatii), uneori militarii, institutiile publice si persoanele
fizice care realizeaza venituri sub nivelul minimului neimpozabil.

Obiectul impozabil il reprezinta veniturile obtinute din industrie, agricultura, comert, banci, asigurari,
profesii libere etc. de catre proprietari, intreprinzatori, mici mestesugari, muncitori, functionari, liber-
profesionisti.

Venitul impozabil reprezinta suma care ramâne dupa ce se efectueaza anumite scazaminte din venitul
brut, cum sunt:

o cheltuielile de productie;
o sumele prelevate la fondul de amortizare si la cel de rezerva;

81
 o primele de asigurare platite;
o dobânzile platite pentru creditele primite;
o cotizatiile la asigurarile de boala, de accidente si somaj, precum si la casele
de pensii;
o pierderile provocate de calamitati naturale etc.

De regula, impozitul pe venit este o impunere individuala, fiind asezat pe fiecare persoana care a
realizat venituri. Exista si situatii când veniturile se obtin in comun de mai multe persoane si nu pot fi
individualizate (cum ar fi de pilda impozitul agricol).
In aceste situatii, impozitul de plata se stabileste fie cu luarea in considerare a unor factori sociali
(starea civila a platitorului de impozit, vârsta, numarul persoanelor aflate in intretinerea sa etc.) fie fara sa
se tina cont de acestia.
In practica fiscala se intâlnesc doua sisteme de asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice,
si anume:

1. sistemul impunerii separate care presupune fie o impunere diferentiata

pentru fiecare categorie de venit in functie de natura acestuia, fie instituirea mai
multor impozite, care vizeaza fiecare in parte venitul obtinut dintr-o anumita sursa;
2. sistemul impunerii globale care presupune cumularea tuturor veniturilor
realizate de o persoana fizica, indiferent de sursa de provenienta si supunerea
venitului cumulat unui singur impozit.

Impunerea globala a veniturilor realizate de persoanele fizice este cea mai des intâlnita, ea utilizându-se
in tari ca: SUA, Germania, Franta, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria, România s.a.
Pentru stabilirea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizeaza cote proportionale sau
progresive. Cea mai frecvent utilizata este impunerea in cote progresive pe transe de venit. Astfel, in
SUA se utilizeaza doua cote de impozit, respectiv 15% pentru cei care realizeaza venituri intre 2.001-
30.000 dolari si 28% pentru cei cu venituri mai mari de 30.000 dolari. In Franta, cotele de impozit
variaza intre 0% (aceasta cota se aplica contribuabililor singuri, cu un venit impozabil; anual de pâna la
18.140 FF) si 56,8% pentru venituri ce depasesc 246.770 FF (in cazul contribuabililor singuri) si 493.540
FF pentru contribuabilii ce detin doua parti (exemplu sot si sotie), deci dublul venitului realizat de o
singura persoana.
In Germania, se practica impunerea pe baza unor cote progresive pe transe de venituri, al caror nivel
variaza intre 0% (pentru veniturile de pâna la 11.000 DM) si 53% (pentru un venit de peste 250.000 DM).

In Japonia nivelul progresivitatii ajunge pâna la 50%, iar in Australia pâna la 60%.
De regula, impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileste anual, pe baza declaratiei de
82
impunere intocmite de subiectul impozitului. Dupa stabilirea impozitului datorat statului, acesta se
inregistreaza in debitul contribuabilului in registrul de rol. De regula, incasarea impozitului stabilit asupra
veniturilor din salarii, dobânzi, rente s.a. se realizeaza prin stopaj la sursa,iar impozitul asupra celorlalte
venituri se incaseaza direct de la contribuabili.
In România, veniturile persoanelor fizice se impoziteaza global pe baza Ordonantei Guvernului nr.
73/1999.
Se supun impozitului pe venit urmatoarele categorii de venituri:

o veniturile din salarii;

o veniturile din activitati independente;
o veniturile din cedarea folosintei bunurilor;
o veniturile din dividende si dobânzi;
o alte venituri.

Nu sunt impozabile si nu se impoziteaza urmatoarele:

o ajutoarele, indemnizatiile si alte forme de sprijin cu destinatie speciala, acordate din

bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetele locale si
din alte fonduri publice, precum si cele de aceeasi natura primite de la terte persoane, cu exceptia
indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca, de maternitate si pentru concediul platit
pentru ingrijirea copilului in vârsta de pâna la 2 ani, care sunt venituri de natura salariala;
o sumele incasate din asigurari de bunuri, de accidente, de risc profesional si din altele
similare, primite drept compensatie pentru paguba suportata;
o sumele primite drept despagubiri pentru pagubele suportate ca urmare a calamitatilor
naturale, precum si pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse ca urmare a unor actiuni
militare, conform legii;
o sumele fixe de ingrijire pentru pensionarii care au fost incadrati in gradul I de invaliditate,
precum si pensiile de orice fel;
o contravaloarea cupoanelor ce reprezinta bonuri de valoare care se acorda cu titlu gratuit
persoanelor fizice conform dispozitiilor legale in materie;
o contravaloarea echipamentelor tehnice, echipamentului individual de protectie si de lucru,
alimentatiei de protectie, medicamentelor si materiilor igienico-sanitare, ce se acorda potrivit
legislatiei in vigoare;
o sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizari sau mecenat;
o alocatia individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integrata de
angajator si hrana acordata potrivit dispozitiilor legale;

83
 o veniturile obtinute ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor
imobile si mobile corporale din patrimoniul personal, exclusiv cele obtinute din transferul dreptului
de proprietate asupra valorilor mobiliare si partilor sociale;
o sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport, cazare,
indemnizatiei sau diurnelor acordate pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate (in tara si in
strainatate), precum si cazul deplasarii (in cadrul localitatii), in interesul serviciului, inclusiv sumele
primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare in interesul serviciului;
o drepturile in bani si in natura primite de militarii in termen, militarii cu termen redus,
studentii si elevii militari ai institutiilor de invatamânt militare si civile;
o bursele primite de persoanele care urmeaza orice forma de scolarizare sau perfectionare
profesionala in cadru institutionalizat;
o sumele sau bunurile primite cu titlu de mostenire sau donatie;
o veniturile din agricultura si silvicultura.

Impozitul anual se calculeaza prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a unui barem
anual de impunere, care se actualizeaza semestrial prin hotarârea Guvernului, in functie de indicele de
inflatie realizat pe 6 luni, comunicat de Comisia Nationala pentru Statistica.

Impozitul pe profitul persoanelor juridice

Impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinata de organizarea acestora ca
societati de persoane sau ca societati de capital.
In cazul societatilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent ca in cazul impunerii
veniturilor persoanelor fizice, deoarece este greu de realizat o demarcatie precisa intre averea fiecareia din
persoanele asociate si patrimoniul societatii respective.
In cazul societatilor de capital se poate efectua o demarcatie precisa intre averea personala a
actionarilor si patrimoniul societatii, iar actionarii raspund pentru actele si faptele societatii numai in
limitele partii de capital pe care o detin.
Deoarece profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atât actionarilor (sub forma de
dividende) cât si la dispozitia societatii (pentru constituirea unor fonduri), putem vorbi de:

o profitul societatii inainte de repartizare;

o profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende;
o profitul ramas la dispozitia societatii.

Aceasta repartizare a profitului permite luarea in considerare a mai multor modalitati de impunere a
veniturilor realizate de societatile de capital, si anume:

84
 o o prima modalitate consta in impunerea initiala a profitului total obtinut si apoi, separat,
profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende (acest sistem, considerat clasic, se practica
in: SUA, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elvetia, Suedia);
o o a doua modalitate consta in aceea ca se impun numai dividendele, in timp ce partea de
profit lasata la dispozitia societatii de capital este scutita de impozit;
o a treia modalitate presupune numai impunerea partii din profit care ramâne la dispozitia
societatii de capital, dividendele repartizate actionarilor nefiind impozitate;
o a patra modalitate presupune impunerea separata mai intâi a dividendelor repartizate
actionarilor si apoi a partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital.

Pentru stabilirea venitului impozabil din venitul brut se scad:

o cheltuielile de productie;
o dobânzile platite;
o prelevarile la fondul de rezerva si la alte fonduri speciale permise de lege
etc.

In ceea ce priveste impozitarea propriu-zisa a profitului net obtinut de societatile de capital, practica
fiscala internationala permite evidentierea urmatoarelor situatii:

o diferentierea cotelor de impunere in functie de proprietarul capitalului

social (intreprinderi de stat de interes national sau local, societati private, societati
cu capital strain);
o diferentierea cotelor de impunere in functie d enatura activitatilor din care
se obtine profitul (aceasta situatie se intâlneste in Franta, Germania, Ucraina,
Bulgaria si România);
o stabilirea nivelului cotelor de impunere in functie de cifra de afaceri a
societatilor comerciale (in Marea Britanie);
o utilizarea unor cote de impozit diferite, dupa cum impozitul este un venit al
bugetului de stat (federal) sau al bugetelor locale (aceasta situatie se intâlneste in
Rusia, Norvegia, Portugalia, Finlanda etc.);
o utilizarea unei singure cote de impunere (de exemplu in Polonia si Ungaria
– 40%, Australia si Belgia – 39%, Danemarca – 38%, Italia – 36%, Spania si
Olanda – 35%, etc.).

In România, dupa decembrie 1989, sistemul de impozitare a persoanelor juridice care realizeaza profit
a cunoscut o evolutie continua, in strânsa legatura cu schimbarile intervenite in derularea reformei

85
economice si sociale.
In categoria platitorilor impozitului de profit, potrivit legislatiei in vigoare, se include urmatoarele
persoane juridice si fizice (contribuabili):

o persoanele juridice române pentru profitul impozabil obtinut din orice sursa, atât in
România, cât si din strainatate; in aceasta categorie de contribuabili se cuprind:

o regiile autonome, indiferent de subordonare;

o societatile comerciale, indiferent de forma de proprietate si de forma juridica de
organizare, inclusiv cele cu participare de capital strain sau cu capital integral strain;
o societatile agricole;
o organizatiile cooperatiste;
o institutiile financiare si de credit;
o alte persoane juridice române.

o persoanele juridice straine care desfasoara activitati printr-un sediu permanent in România,
pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent, cum ar fi: companiile, organizatiile,
fundatiile, trusturile sau alte entitati similare.
o persoanele juridice si fizice straine, atunci când participa, in baza unui contract de
asociere, la realizarea de activitati in scopul obtinerii de profit;
o persoanele juridice si fizice române, partenere intr-un contract de asociere care nu da
nastere unei persoane juridice, pentru profitul realizat, caz in care impozitul datorat de persoana
fizica se calculeaza, se retine si se varsa de catre persoana juridica;
o institutiile publice, pentru veniturile extrabugetare obtinute din activitati economice in
conditiile legii.

De la plata impozitului pe profit sunt exceptate:

o trezoreria statului, pentru operatiunile din fondurile publice derulate prin contul general al
trezoreriei;
o institutiile publice, pentru fondurile publice constituite potrivit legii finantelor publice;
o unitatile economice, fara personalitate juridica, ale organizatiilor de nevazatori, de invalizi
si ale asociatiilor persoanelor cu handicap;
o persoanele juridice fara scop lucrativ (asociatiile, fundatiile, cultele religioase,
organizatiile sindicale, partidele politice s.a.), care obtin venituri din cotizatii, contributii banesti,
donatii, sponsorizari, dobânzile si dividendele obtinute din plasarea disponibilitatilor rezultate din
asemenea venituri si din alte venituri de aceeasi natura;

86
 o fundatiile testamentare;
o cooperativele care functioneaza ca unitati protejate, special organizate, potrivit legii;
o institutiile de invatamânt particular acreditate, precum si cele autorizate provizoriu, potrivit
legii, pentru veniturile realizate in activitatea de invatamânt, cu conditia utilizarii acestora pentru
baza tehnico-materiala;
o asociatiile de proprietari, constituite ca persoane juridice, pentru veniturile obtinute din
activitati economice, care sunt utilizate pentru imbunatatirea confortului si a eficientei cladirilor,
pentru intretinerea si repararea proprietatii comune.

Impozitul pe profit se calculeaza prin aplicarea unei cote procentuale proportionale de 25%, cu unele
exceptii prevazute de lege, astfel:

o contribuabilii care obtin venituri din activitatea barurilor de noapte, a cluburilor de noapte
si a cazinourilor platesc o cota aditionala de impozit de 25% asupra partii din profitul impozabil care
corespunde ponderii veniturilor inregistrate din aceste activitati in totalul veniturilor realizate; cota
aditionala de impozit de 25% o platesc, de asemenea, persoanele fizice si juridice pentru veniturile
proprii, de aceeasi natura, realizate in baza contractelor de asociere in participatiune;
o in cazul Bancii Nationale a României, cota de impozit pe profit este de 80% si se aplica
asupra veniturilor ramase dupa scaderea cheltuielilor deductibile si a fondului de rezerva;
o se impoziteaza cu o cota de 10% orice majorare a capitalului social efectuata prin
incorporarea rezervelor precum si a profiturilor, cu exceptia rezervelor legale si a diferentelor favorabile
din reevaluarea patrimoniului;
o contribuabilii care au realizat venituri in valuta, din export, si incasarea acestora are loc
printr-un cont bancar din România, platesc o cota de impozit de 5% pentru partea din profitul impozabil
care corespunde ponderii acestor venituri in totalul veniturilor realizate de contribuabil.

Profitul impozabil se determina ca diferenta intre veniturile contribuabilului si cheltuielile aferente

acestor venituri realizate cu exceptia cheltuielilor nedeductibile.

Veniturile contribuabilului reprezinta sumele sau valorile incasate ori de incasat si include:

o veniturile din exploatare, respectiv veniturile din vânzarea produselor,

lucrarilor executate si serviciilor prestate, din productia stocata, din productia de
imobilizari, din subventii de exploatare, precum si alte venituri din exploatarea
curenta;
o veniturile financiare, respectiv veniturile din participatii, din alte
imobilizari financiare, din creante imobilizate, din titluri de plasament, din

87
 diferente de curs valutar, din dobânzi, din sconturi obtinute, creante imobilizate si
alte venituri financiare;
o veniturile exceptionale, incasate din operatiuni de gestiune, din operatiuni
de capital (despagubiri, penalitati incasate, venituri din cedarea activelor, cote-parti
de subventii pentru investitii virate la rezultatul exercitiului) si alte venituri
exceptionale.

La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul numai cheltuielile care contribuie direct la realizarea
veniturilor si care se regasesc in costul produselor si serviciilor.

Cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor reprezinta sumele sau valorile platite ori de platit, si
includ:

o cheltuielile de exploatare, respectiv cheltuielile cu materiile prime, cu materialele si

marfurile, cheltuielile cu lucrarile si serviciile executate de terti, cheltuielile cu personalul,
cheltuielile cu impozitele, taxele si varsamintele asimilate, alte cheltuieli de exploatare;
o cheltuielile financiare, respectiv cheltuielile privind titlurile de plasament cedate,
cheltuielile din diferentele de curs valutar, cheltuielile cu dobânzile, pierderile din creantele
legate de participatii, alte cheltuieli financiare;
o cheltuielile exceptionale, respectiv cheltuielile privind operatiunile de capital si cele privind
operatiunile de gestiune.

Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt considerate deductibile daca sunt aferente
realizarii profitului si in limitele prevederilor legale. Daca o cheltuiala este aferenta mai multor activitati,
ea se repartizeaza pe fiecare activitate in parte proportional cu veniturile realizate de fiecare din aceste
activitati.

Exista, insa, anumite cheltuieli, expres prevazute de lege, care nu sunt deductibile, cum sunt:

o cheltuielile cu impozitul pe profit, inclusiv cele reprezentând diferente din anii precedenti,
precum si impozitele platite in strainatate;
o impozitele cu retinere la sursa, platite in numele persoanelor fizice si juridice nerezidente,
pentru veniturile realizate in România;
o amenzile, confiscarile, majorarile de intârziere si penalitatile datorate catre autoritatile
române, altele decât cele prevazute in contractele economice;
o amenzile, penalitatile sau majorarile datorate catre autoritati straine sau in cadrul
contractelor economice incheiate cu persoane nerezidente in România;

88
o cheltuielile de protocol care depasesc limita de 1% aplicata asupra diferentei rezultate
dintre totalul veniturilor si cheltuielilor aferente, inclusiv accizele, mai putin cheltuielile cu
impozitul pe profit si cheltuielile de protocol inregistrate in cursul anului;
o cheltuielile cu diurna care depasesc limitele legale stabilite pentru institutiile publice;
o sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legala, cu
exceptia celor create de banci in limita a 2% din soldul creditelor acordate si a fondului de rezerva
potrivit Legii bancare nr. 58/1998, a rezervelor tehnice ale societatilor de asigurare si reasigurare
create conform reglementarilor in vigoare, precum si a fondului de rezerva, in limita a 5% din
profitul contabil anual, pâna când acesta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris sau
varsat;
o sumele pentru constituirea provizioanelor peste limitele legale;
o sumele care depasesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, potrivit legii bugetare
anuale;
o cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsa din gestiune sau degradate
si neimputabile, precum si pentru activele corporale pentru care nu au fost incheiate contracte de
asigurare, taxa pe valoarea adaugata aferenta acestor cheltuieli, taxa pe valoarea adaugata aferenta
bunurilor, altele decât cele din productia proprie, acordate salariatilor sub forma unor avantaje in
natura, precum si taxa pe valoarea adaugata nedeductibila, aferenta cheltuielilor care depasesc
limitele prevazute de lege;
o cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale si necorporale ale
contribuabilului, inclusiv asigurarile de viata ale personalului angajat;
o orice cheltuieli facute in favoarea actionarilor sau asociatilor, inclusiv dobânzile platite in
cazul contractelor civile, in situatia in care nu sunt impozitate la persoana fizica;
o sumele angajate la nivelul contractului de asociere in participatiune in favoarea
partenerului contractual, sub forma unor sume fixe sau cote procentuale raportate la venit, altele
decât cele rezultate pe baza decontului intocmit;
o cheltuielile de conducere si cheltuielile de administrare, inregistrate de un sediu permanent
care apartine unei persoane fizice sau juridice straine, indiferent daca s-au efectuat in statul in care
se afla sediul permanent sau in alta parte, care depasesc 10% din salariile impozabile ale sediului
permanent din România;
o cheltuielile inregistrate in contabilitate pe baza unor documente care nu indeplinesc,
potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, cu modificarile ulterioare, conditiile de document
justificativ;
o cheltuielile de sponsorizare peste limitele prevazute de normele legale in vigoare;

89
 o cheltuielile cu dobânzile aferente imprumuturilor altele decât cele acordate de banci si de
alte persoane juridice autorizate potrivit legii, care depasesc dobânzile active medii ale bancilor,
comunicate de Banca Nationala a României;
o cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanta, in situatia in care nu
sunt justificate de un contract scris si pentru care nu pot fi verificate prestatorii in legatura cu
natura acestora;
o cheltuielile determinate de diferentele nefavorabile de valoare ale titlurilor de participare
inregistrate la societatea la care se detin participatiile, cu exceptia celor determinate de vânzarea-
cumpararea acestora.

Impozitul pe profit se calculeaza lunar si cumulat de la inceputul anului calendaristic prin aplicarea
cotelor de impozit, legal stabilite, asupra profitului impozabil.
Daca, in cursul anului, in anumite luni se inregistreaza pierderi si, ulterior, profit, pierderea se
recupereaza din profitul realizat in urmatoarele luni. Daca se inregistreaza o pierdere anuala, aceasta se
recupereaza din profitul obtinut in urmatorii 5 ani, iar pierderea fiscala , datorata divizarii sau fuziunii
contribuabililor (persoane juridice), nu se recupereaza.
Impozitul pe profit se plateste trimestrial, pâna la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul
urmator, cu exceptia Bancii Nationale a României si a societatilor bancare care efectueaza plati lunar,
pâna la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se calculeaza impozitul.
Contribuabilii, cu exceptia Bancii Nationale a României si societatilor bancare, au obligatia sa
plateasca in contul impozitului pe profit pentru trimestrul IV, pâna la data de 25 ianuarie inclusiv a anului
urmator, o suma egala cu impozitul calculat si evidentiat pe lunile octombrie si noiembrie, iar pentru luna
decembrie adauga o suma echivalenta cu impozitul calculat pentru luna noiembrie. Ulterior, se efectueaza
regularizarea pe baza datelor din bilantul contabil, pâna la termenul prevazut pentru depunerea bilantului
contabil.
In cursul anului fiscal, contribuabilii sunt obligati sa depuna declaratia de impunere pâna la termenul de
plata al impozitului inclusiv, urmând ca dupa definitivarea impozitului pe profit, pe baza datelor din
bilantul contabil anual, sa depuna declaratia de impunere pentru anul fiscal expirat pâna la termenul
prevazut pentru depunerea bilantului contabil.
Daca organul fiscal apreciaza ca impozitul pe profit nu a fost corect determinat, il recalculeaza si il
comunica, in scris, contribuabilului. Contribuabilul este obligat sa plateasca impozitul pe profit comunicat
de catre organul fiscal, prin instiintare de plata. Daca impozitul pe profit, recalculat, este considerat prea
mare, sarcina probarii acestui fapt revine, exclusiv, contribuabilului.
De asemenea, organul fiscal determina impozitul pe profit si in cazul contribuabililor care fie nu au
completat declaratia de impunere, fie nu au furnizat informatiile necesare pentru a determina obligatia
fiscala.

90
 Plata impozitului pe profit se face in lei. In situatiile in care incasarea veniturilor de catre beneficiarii
de venit se face in valuta, plata impozitului, a eventualelor majorari de intârziere si a amenzilor se
efectueaza in lei proveniti din schimbul valutar la cursul in vigoare la data platii.
Pentru neplata la termen a impozitului pe profit, contribuabilul este obligat la plata majorarilor de
intârziere,pentru suma respectiva, pe perioada cuprinsa intre termenul de plata si data la care obligatia
fiscala este efectuata. De asemenea, majorari, de acest fel, sunt platite si de organul fiscal pentru sumele
platite in plus, ca impozite, de catre contribuabili si nerestituite in termenul legal.
Constatarea, controlul, urmarirea si incasarea impozitelor, precum si a majorarilor de intârziere aferente
se efectueaza de organele fiscale din subordinea Directiilor generale ale finantelor publice si controlului
financiar de stat.
In afara de majorari se pot aplica si amenzi contraventionale, executarea silita, iar in cazuri de abateri
grave se aplica pedepse penale.

CAPITOLUL 13
IMPOZITELE INDIRECTE

Elemente de analiză:

• Taxe de consumaţie;
• Monopolurile fiscale;
• Taxe vamale;
• Taxe;

Impozitele indirecte- definiţii, aspecte generale, clasificări, clarificări terminologice

• Au fost introduse începând cu deceniul trei al sec.XX.

• se percep la vânzarea mărfurilor şi serviciilor;

• se încasează de la toate persoanele care cumpără mărfuri şi servicii, indiferent de veniturile,
averea sau situaţia personală a acestora;
• se stabilesc în cote proporţionale asupra preţului mărfurilor supuse vânzării şi serviciilor sau în
sumă fixă pe unitatea de măsură a acestora;
• au un caracter regresiv;
• au un caracter inechitabil, deoarece nu prevăd venit minim neimpozabil sau facilităţi în cazul celor
care au copii sau persoane în întreţinere;
91
 • nu există o concordanţă între plătitorul acestora la buget şi suportatorul lor; se plătesc la bugetul
public de producători, comercianţi, dar sunt suportate de către consumatori, fiind incluse în
preţurile mărfurilor sau tarifele serviciilor ;
• utilizarea lor conduce la scăderea nivelului de trai al populaţiei;
• mărimea lor este necunoscută de consumatori, fiind inclusă în preţuri sau tarife;
• manifestă sensibilitate ridicată faţă de conjunctura economică (de pilda, când o economie are o
evolutie ascendenta, impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat şi invers in situaţia
de recesiune economică);
• perceperea lor este comodă şi reclamă un cost relativ redus.

• in ţările dezvoltate, aportul impozitelor indirecte la resursele bugetare publice este mai mic decât
cel al impozitelor directe;
• in ţările în curs de dezvoltare, ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor
directe, datorită nivelului mediu scăzut al veniturilor şi averii realizate şi deţinute de majoritatea
populaţiei acestor ţări.
• forme:
1. taxe de consumaţie;
2. monopoluri fiscale;
3. taxe vamale;
4. alte taxe;

.
1.Taxele de consumaţie

• reprezinta, cel mai important impozit indirect.

• sunt impozite indirecte care se includ în preţul de vânzare al mărfurilor şi serviciilor
realizate în interiorul ţării care percepe impozitul.
• se percep asupra mărfurilor de larg consum.
• pot fi:

1. taxe generale pe vânzari, când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă
acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producţie;
2. taxe speciale de consumaţie, care se aplică numai asupra unor categorii de mărfuri sau
servicii.

1.1.Taxele generale pe vânzări

92
 Taxele generale pe vânzari apar sub forma impozitului pe cifra de afaceri.

In functie de unitatea economică la care se încasează (unitatea producătoare, unitatea comerţului cu

ridicata sau cu amănuntul), impozitul pe cifra de afaceri apare sub forma de:

o impozit cumulativ;
o impozit pe cifra de afaceri.

Impozitul cumulativ - utilizat o anumită perioadă în Olanda, Germania etc. s-a aplicat mărfurilor la
toate verigile pe la care au trecut din momentul ieşirii lor din producţie şi până ajungeau la consumator.
-cu cât o marfa trecea prin mai multe verigi, cu atât se platea statului un impozit mai mare.

Impozitul pe cifra de afaceri, apare sub forma de:

a.impozit pe cifra de afaceri brută - se determina prin aplicarea cotei de impunere asupra întregii valori
a mărfurilor vândute, care include şi impozitul plătit la verigile precedente;
Inconveniente:

o utilizarea lui conduce la o stratificare de impozit, la perceperea de impozit la impozit;

o are ca efect concentrarea productiei, unitatile economice integrate evitând plata
impozitului la verigile intermediare;
o este lipsit de transparenţă, adică nu se cunoaşte precis cât s-a platit la buget de la
producător la consumatorul final.
o nu are caracter neutru în privinţa schimburilor economice internaţionale.

b.impozit pe cifra de afaceri netă: se aplică numai asupra diferenţei dintre preţul de vânzare şi preţul de
cumpărare, adică numai asupra valorii adaugate de către fiecare participant la procesul de producţie şi
circulaţie al marfii respective. Acest impozit este cunoscut si sub denumirea:

Taxa pe valoarea adaugată (T.V.A.).

Caracteristici:

• are un caracter universal, deoarece se aplică tuturor mărfurilor şi serviciilor din economie;

• asigură o buna transparenţă, deoarece fiecare plătitor cunoaşte exact care este mărimea
impozitului şi a obligaţiei de plată ce-i revine;

• are un randament fiscal ridicat, deoarece este perceput la fiecare tranzacţie cu produse şi
servicii;
• asigura neutralitatea.
93
 • Taxa pe valoarea adaugata se aplica operatiunilor cu plata, precum si asupra celor
asimilate acestora, efectuate de o maniera independenta de catre persoanele fizice si
juridice, in mod obisnuit sau ocazional, cum sunt:
o livrarile de bunuri mobile, executările de lucrări si prestarile de servicii efectuate in
cadrul exercitarii activitatii profesionale;
o transferul proprietatii bunurilor imobiliare intre agentii economici, intre acestia si
institutii sau persoane fizice;
o importul de bunuri si servicii.

Livrarile de bunuri mobile corporale sunt considerate a fi:

o operatiunile de vânzare obisnuite;

o schimbul reciproc de bunuri (barterul) – care este interpretat ca fiind constituit din doua
livrari separate, ce se impoziteaza distinct.

Operatiunile asimilate livrarilor si prestarilor de servicii sunt cele care vizeaza:

o vânzarea cu plata in rate sau inchirierea bunurilor pe baza unui contract cu clauza
transferarii proprietatii asupra acestora dupa plata ultimei rate sau la o anumita data;
o preluarea de catre agentii economici a unor bunuri in vederea folosirii sub orice forma, in
scop personal sau pentru a fi puse la dispozitia altor persoane fizice sau juridice in mod
gratuit.

In categoria bunurilor imobiliare, in sensul T.V.A., se includ:

o toate constructiile imobiliare prin natura lor, cum sunt: locuintele, vilele, constructiile
industriale, comerciale, agricole sau cele destinate exercitarii altor activitati;
o terenurile;
o bunurile mobile care nu pot fi detasate fara a fi deteriorate sau fara a antrena deteriorarea
imobilelor insesi (instalatii de forta, cazane montate in subsoluri tehnice, conducte etc.).

Prestarile de servicii impozabile sunt realizate pe baza de contract in scopul obtinerii de profit. In
sensul T.V.A., prin prestare de servicii impozabile se intelege orice activitate desfasurata de o persoana
fizica sau juridica si care nu reprezinta transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau
imobile. In categoria prestarilor de servicii impozabile se includ, printre altele:

o lucrarile de constructii-montaj;
o transportul de persoane si marfuri;

94
 o serviciile de posta si telecomunicatii;
o inchirierea de bunuri mobile sau imobile;
o operatiunile de comision si intermediere;
o reparatiile de orice natura;
o cesiunea unor bunuri mobile necorporale, cum sunt: drepturile de autor, de brevete si
licente, titlurile de participare, marcile de fabrica si de comert;
o operatiunile de consulting, publicitate, expertizare s.a.

o Importurile de bunuri si servicii impozabile sunt cele pentru care se datoreaza si taxele
vamale, potrivit Regulamentului vamal de import al României, indiferent daca bunurile
sau serviciile au fost introduse in tara pentru productie, investitii, comercializare sau uz
personal. De asemenea, in aceasta categorie se includ si materiile prime, materialele si
subansamblele scutite de taxe vamale, dar folosite in continuare pentru obtinerea de
produse destinate schimbului sau consumului propriu al agentilor economici.

SCUTIRI DE TAXA PE VALOAREA ADAUGATĂ:

a) spitalizarea, ingrijirile medicale, inclusiv veterinare, si operatiunile strans legate de acestea, desfasurate
de unitati autorizate pentru astfel de activitati, indiferent de forma de organizare si de titularul dreptului
de proprietate, respectiv: spitale, sanatorii, centre de sanatate rurale sau urbane, dispensare, cabinete si
laboratoare medicale, centre de ingrijire medicala si de diagnostic, statii de salvare si alte unitati
autorizate sa desfasoare astfel de activitati, precum si cantinele organizate pe langa aceste unitati. Sunt de
asemenea scutite serviciile de cazare, masa si tratament prestate cumulat de catre persoane impozabile
autorizate care isi desfasoara activitatea in statiuni balneoclimaterice si a caror contravaloare este
decontata pe baza de bilete de tratament, precum si serviciile funerare prestate de unităţile sanitare.

b) prestarile de servicii efectuate in cadrul profesiunii lor de catre tehnicienii dentari, precum si livrarea
de proteze dentare efectuata de catre stomatologi si de catre tehnicienii dentari, indiferent de forma de
organizare si de titularul dreptului de proprietate;

c) prestarile de îngrijire si supraveghere la domiciliu a persoanelor efectuate de personal specializat, cu

exercitarea profesiunilor medicale si paramedicale;

d) livrarile de organe, de sange si de lapte uman;

e) activitatea de invatamant prevazuta la art. 15 alin. (5) din Legea invatamantului nr. 84/1995,
republicata, cu modificarile ulterioare, desfasurata de unitatile autorizate de Ministerul Educatiei si
Cercetarii si care sunt cuprinse in sistemul national de invatamant, precum si achizitionarea de catre

95
acestea de documentatie tehnica si materiale de constructii destinate invatamantului de stat si particular,
precum si de aparatura, utilaje, publicatii si dotari pentru procesul didactic. Sunt de asemenea scutite
cantinele organizate pe linga unitatile cuprinse in sistemul national de invatamant autorizate de Ministerul
Educatiei si Cercetarii;

f) prestarile de servicii si livrarile de bunuri strans legate de asistenta si protectia sociala efectuate de
institutiile publice, institutiile de interes public, sau de alte organisme recunoscute ca avand caracter
social;

g) prestarile de servicii si livrarile de bunuri strans legate de protectia copiilor si tinerilor, efectuate de
institutiile publice, institutiile de interes public sau de alte organisme recunoscute ca avand caracter
social;

h) prestarile de servicii si livrarile de bunuri furnizate membrilor in interesul lor colectiv, in schimbul
unei cotizatii fixate conform statutului, de organizatii fara scop patrimonial ce au obiective de natura
politica, sindicala, religioasa, patriotica, filozofica, filantropica sau civica, precum si obiective de
reprezentare a intereselor membrilor lor, in conditiile in care aceasta scutire nu provoaca distorsiuni de
concurenta;

i) serviciile ce au stransa legatura cu practicarea sportului sau a educatiei fizice prestate de organizatii fara
scop patrimonial in beneficiul persoanelor care practica sportul sau educatia fizica;

j) prestari de servicii culturale si livrarile de bunuri legate nemijlocit de acestea, efectuate de institutii
publice;

k) prestarile de servicii si livrarile de bunuri efectuate de unitati ale caror operatiuni sunt scutite conform
lit. a), e), f), g), h), i) si j) cu ocazia manifestarilor destinate sa le aduca sprijin financiar si organizate in
profitul lor exclusiv, cu conditia ca aceste scutiri sa nu produca distorsiuni concurentiale.

l) realizarea si difuzarea programelor de radio si televiziune, cu exceptia celor de publicitate;

m) vanzarea de filme sau licente de filme destinate difuzarii prin televiziune, cu exceptia celor de
publicitate;

n) transportul bolnavilor sau ranitilor cu vehicule special amenajate si autorizate in acest sens.

o) activitatile de cercetare-dezvoltare si inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor,

proiectelor si temelor componente ale Programului national de cercetare stiintifica si dezvoltare
tehnologica, precum si actiunile cuprinse in acestea, in baza Ordonantei Guvernului nr. 25/1995 privind

96
reglementarea organizarii si finantarii activitatii de cercetare-dezvoltare, cu modificarile ulterioare,
aprobata prin Legea nr. 51/1996, sau ale Planului national de cercetare-dezvoltare si inovare prevazut in
Ordonanta Guvernului nr. 8/1997, aprobata prin Legea nr. 95/1998. Sunt de asemenea scutite activitatile
de cercetare-dezvoltare si inovare finantate in parteneriat international, regional si bilateral;

p) livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii efectuate de producatorii agricoli individuali;

r) urmatoarele operatiuni bancare si financiare:

• acordarea de credite, inclusiv acordarea de imprumuturi de asociatii/actionarii societatilor

comerciale in vederea asigurarii resurselor financiare ale societatii, precum si acordarea de
imprumuturi de catre orice persoana fizica sau juridica in conditiile prevazute la art. 100 din
Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, cu modificarile
ulterioare;
• operatiunile prevazute la art. 8 din Legea bancara nr.58/1998, cu modificarile ulterioare, efectuate
de bancile, persoane juridice romane, sucursalele din Romania ale bancilor persoane juridice
straine, organisme financiar-bancare internationale, casele de economii, casele de ajutor reciproc,
cooperativele de credit si alte societati de credit, casele de schimb valutar precum si alte persoane
juridice autorizate sa desfasoare activitati bancare, cu exceptia urmatoarelor operatiuni:
operatiunile de leasing financiar, inchirierea de casete de siguranta, tranzactii in cont propriu sau
in contul clientilor cu metale pretioase, obiecte confectionate din acestea si/sau pietre pretioase,
expertizare de studii de fezabilitate, acordarea de consultanta, evaluari de patrimoniu;
• operatiunile specifice efectuate de Banca Nationala a Romaniei, reglementate in mod expres prin
Legea nr.101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, cu modificarile ulterioare. Nu
sunt scutite de taxa pe valoarea adaugata achizitiile de de aur, argint, alte metale si pietre pretioase
efectuate de Banca Nationala a Romaniei de la persoane impozabile inregistrate ca platitoride taxa
pe valoarea adaugata.
• operatiunile de investitii financiare, de intermediere financiara, operatiunile cu valori mobiliare
sau instrumente financiare derivate, inclusiv cele cu valori mobiliare care nu sunt tranzactionate
pe piata de capital, precum si operatiunile cu alte instrumente financiare;
• intermedierea în plasamentul de valori mobiliare si oferirea de servicii legate de acesta;

s) gestiunea fondurilor comune de plasament si a fondurilor comune de creanta efectuate de Fondul de

garantare a depozitelor in sistemul bancar, Fondul Roman de Garantare a Creditelor pentru
Intreprinzatorii Privati - S.A., Fondul de Garantare a Creditului Rural - S.A., Fondul National de
Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii S.A., precum si de alte organisme constituite
in acest scop;

97
ş) operatiunile de asigurare si de reasigurare, precum si prestarile de servicii aferente acestor operatiuni
efectuate de intermediarii in operatiuni de asigurare;

t) activitatile de organizare si exploatare a jocurilor de noroc efectuate de Compania Nationala "Loteria

Romana" - S.A. si contribuabilii autorizati de Comisia de coordonare, avizare si atestare a jocurilor de
noroc;

ţ) livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii realizate cu detinuti de unitatile din sistemul penitenciar;

u) lucrarile de constructii, amenajari, reparatii si intretinere executate pentru monumente comemorative

ale combatantilor, eroilor, victimelor de razboi si ale Revolutiei din decembrie 1989, precum si pentru
muzee, case memoriale, monumente istorice si de arhitectura;

v). incasarile din taxele de intrare la castele, muzee, targuri si expozitii, gradini zoologice si botanice,
biblioteci, precum si operatiunile care intra in sfera de aplicare a impozitului pe spectacole;

x) editarea, tiparirea si/sau vanzarea de manuale scolare si/sau de carti, exclusiv activitatea de publicitate;

y) livrarile de proteze de orice fel, accesorii ale acestora, precum si de produse ortopedice;

w) valorificarea obiectelor si vesmintelor de cult, tipãrirea cartilor de cult, teologice sau cu continut
bisericesc, necesare practicarii cultului, precum si a celor asimilate obiectelor de cult , potrivit art. 1 din
Legea nr.103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult;

z) Sunt scutite de taxa pe valoarea adaugata activitatile persoanelor impozabile cu venituri din operatiuni
taxabile declarate, sau dupa caz realizate anual, de pana la 1,5 miliarde lei inclusiv. In situatia realizarii
unor venituri superioare plafonului de impozitare de 1,5 miliarde lei in cursul unui an fiscal, persoanele
impozabile au obligatia sa solicite inregistrarea ca platitori de taxa pe valoarea adaugata in conformitate
cu prevederile legale in vigoare. Dupa inscrierea ca platitori de taxa pe valoarea adaugata, persoanele
impozabile respective nu mai beneficiaza de scutire chiar daca ulterior realizeaza venituri inferioare
plafonului de 1,5 miliarde lei. Persoanele impozabile inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata,
care in anul 2001 au realizat venituri din operatiuni taxabile sub plafonul de 1,5 miliarde lei, pot solicita
scoaterea din evidenta ca platitori de taxa pe valoarea adaugata, in conditiile stabilite prin normele de
aplicare a prezentei legi, etc.

SCUTIRI LA IMPORTURI:

98
 a) bunurile importate destinate comercializarii in regim duty-free, precum si prin
magazinele pentru servirea in exclusivitate a reprezentantelor diplomatice si a personalului
acestora;
b) bunurile introduse in tara de calatori sau alte persoane fizice cu domiciliul in tara
sau in strainatate, în conditiile si în limitele stabilite prin hotãrâre a Guvernului, potrivit
regimului vamal aplicabil persoanelor fizice;
c) reparatiile si transformarile la nave si aeronave romanesti in strainatate, precum si
carburantii si alte bunuri, aprovizionate din strainatate, destinate utilizarii pe nave si/sau
aeronave;
d) importul de bunuri a caror livrare de catre persoane impozabile este scutita de taxa
pe valoarea adaugata in interiorul tarii. Acelasi regim se aplica pentru serviciile efectuate de
prestatori cu sediul sau cu domiciliul in strainatate pentru care locul prestarii se considera a fi in
Romania potrivit prevederilor art.7;
e) licente de filme si programe, drepturi de transmisie, abonamente la agentii de stiri
externe si altele de aceasta natura, destinate activitatii de radio si televiziune;
f) importul de bunuri primite in mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donatii destinate
unor scopuri cu caracter umanitar, social, filantropic, religios, de aparare a sanatatii, cultural,
artistic, educativ, stiintific, sportiv, de protectie si ameliorare a mediului, de protectie si
conservare a monumentelor istorice si de arhitectura si importurile de bunuri finantate direct din
imprumuturi nerambursabile, acordate Romaniei de organisme internationale, de guverne straine
si/sau de organizatii nonprofit si de caritate, in conditii stabilite prin normele de aplicare a
prezentei legi;
g) importul urmatoarelor bunuri: mostrele fara valoare comerciala, materialele
publicitare si de documentare, bunurile de origine romana, bunurile straine care potrivit legii
devin proprietatea statului, bunurile reparate in strainatate sau bunurile care le inlocuiesc pe cele
necorespunzatoare calitativ, returnate partenerilor externi in perioada de garantie, bunurile care
se inapoiaza in tara ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protectia mediului
stabilite prin hotarare a Guvernului,

SCUTIRI PENTRU EXPORTURI SAU ALTE OPERAŢIUNI SIMILARE ŞI PENTRU

TRANSPORTUL INTERNAŢIONAL:

a) exportul de bunuri, transportul si prestarile de servicii legate direct de exportul

bunurilor, precum si bunurile comercializate prin magazinele duty-free;
b) transportul international de persoane in si din strainatate, precum si prestarile de
servicii legate direct de acesta;

99
 c) transportul de marfa si de persoane, in si din porturile si aeroporturile din Romania,
cu nave si aeronave sub pavilion romanesc, comandate de beneficiari din strainatate;
d) trecerea mijloacelor de transport de marfuri si de calatori cu mijloace de transport
fluvial specializate, intre Romania si statele vecine;
e) transportul, prestarile de servicii accesorii transportului precum si alte prestari de
servicii aferente marfurilor din import, si a caror contravaloare este inclusa in baza de
impozitare conform art.19 alin (1) si (2);
f) livrarile de bunuri destinate utilizarii pe nave si aeronave, sau incorporarii in nave
si aeronave, care presteaza transporturi internationale de persoane si de marfuri;
g) prestarile de servicii efectuate in aeroporturi aferente aeronavelor in trafic
international, precum si prestarile de servicii efectuate in porturi aferente navelor de comert
maritim si pe fluvii internationale;
h) reparatiile la mijloacele de transport contractate cu beneficiari din strainatate;
i) alte prestari de servicii efectuate de persoane impozabile cu sediul in Romania,
contractate cu beneficiari din strainatate;
j) prestarile de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigatie
care isi desfasoara activitatea în regimul special maritim sau operate de acestea, precum si
livrarile de nave in intregul lor catre aceste companii;
k) livrarile de bunuri si prestarile de servicii in favoarea directa a misiunilor
diplomatice si oficiilor consulare, precum si a personalului acestora, pe baza de reciprocitate;
livrarile de bunuri si prestarile de servicii in favoarea directa a reprezentantelor internationale
interguvernamentale acreditate in Romania, precum si a personalului acestora ;
l) bunurile cumparate din expozitiile organizate in Romania, precum si din reteaua
comerciala, expediate sau transportate in strainatate de catre cumparatorul care nu are domiciliul
sau sediul in Romania;
m) livrarile de bunuri si prestarile de servicii finantate din ajutoare sau imprumuturi
nerambursabile acordate de guverne straine, de organisme internationale si de organizatii
nonprofit si de caritate din strainatate si din tara, inclusiv din donatii ale persoanelor fizice;
n) constructia, extinderea, reabilitarea si consolidarea lacasurior de cult religios.
o) livrarile de utilaje, echipamente si prestarile de servicii legate nemijlocit de
operatiunile petroliere, realizate de titularii acordurilor petroliere persoane juridice straine in
baza Legii petrolului nr. 134/1995;
p) livrarile de utilaje, echipamente si prestarile de servicii aferente obiectivului de
investitii "Dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Bucuresti - Otopeni".

SCUTIRI SPECIALE LEGATE DE TRAFICUL INTERNAŢIONAL DE BUNURI:

100
 a) operatiunile de perfectionare activa, prevazute la Cap.VII, Sectiunea a IV-a, din
Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei;
b) bunurile realizate in regim de perfectionare activa, potrivit prevederilor Cap. VII,
Sectiunea a IV-a art. 111 lit.a) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei, de
persoane impozabile cu sediul in Romania, contractate cu beneficiari din strainatate si care din
dispozitia acestora sunt livrate in antrepozite vamale aflate pe teritoriul Romaniei;
c) introducerea in tara de bunuri plasate in regim vamal suspensiv cu exonerarea
totala de la plata drepturilor de import, potrivit prevederilor Codului vamal al Romaniei;
d) introducerea de bunuri in zonele libere direct din strainatate, in vederea simplei
depozitari a acestora, fara intocmirea de formalitati vamale;
e) introducerea de marfuri in zonele libere direct din strainatate, precum si
operatiunile comerciale de vanzare-cumparare a acestora intre diversi operatori in perimetrul
zonelor libere si care ulterior acestor operatiuni parasesc in aceeasi stare teritoriul zonelor libere
cu destinatie externa, fara intocmirea de declaratii vamale;
f) prestarile de servicii legate direct de operatiunile prevazute la lit. a)-e).

FAPTUL GENERATOR

Faptul generator al taxei pe valoarea adaugata ia nastere in momentul efectuarii livrarii de bunuri si/sau in
momentul prestarii serviciilor, cu exceptiile prevazute de prezenta lege.

Pentru operatiunile prevazute mai jos, faptul generator al taxei pe valoarea adaugata ia nastere la :

a) data inregistrarii declaratiei vamale, in cazul bunurilor plasate in regim de import;

b) data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din Romania cu
prestatori cu sediul sau domiciliul in strainatate, pentru care locul prestarii se considera a fi in Romania;

c) data platii prestatorului extern in cazul platilor efectuate fara factura pentru serviciile contractate de
persoane impozabile din Romania cu prestatori cu sediul sau domiciliul in strainatate, pentru care locul
prestarii se considera a fi in Romania;

d) data la care bunurile aflate intr-un regim vamal suspensiv sunt plasate in regim de import;

e) data stabilirii debitului pe baza de factura pentru prestarile de servicii care dau loc la decontari sau plati
succesive, acestea fiind considerate ca au fost efectuate in momentul expirarii perioadelor aferente acestor
decontari sau plati ;

101
 f) data vanzarii bunurilor catre beneficiari, in cazul operatiunilor efectuate prin intermediari sau prin
consignatie;

g) data emiterii documentelor in care se consemneaza preluarea de catre persoane impozabile a unor
bunuri achizitionate sau fabricate de catre acestea pentru a fi utilizate in scopuri care nu au legatura cu
activitatea economica desfasurata de acestea, sau pentru a fi puse la dispozitia altor persoane fizice ori
juridice in mod gratuit;

h) data documentelor prin care se confirma prestarea de catre persoane impozabile a unor servicii in
scopuri care nu au legatura cu activitatea economica desfasurata de acestea sau pentru alte persoane fizice
ori juridice in mod gratuit;

i) data colectării monedelor din maşina pentru mărfurile vandute prin masini automate;

j) termenele de plata a ratelor prevazute in contracte pentru operatiunile de leasing;

EXIGIBILITATEA TAXEI PE VALOAREA ADAUGATĂ

• Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde platitorului de taxa pe valoarea adaugata, la o
anumita data, plata taxei datorate bugetului de stat.
• Exigibilitatea ia nastere concomitent cu faptul generator, cu exceptiile prevazute de prezenta lege.
• Pentru livrarile de bunuri cu plata in rate exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata intervine la data
prevazuta pentru plata ratelor.
• Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata este anticipata faptului generator atunci cand:

a) factura fiscala este emisa inaintea efectuarii livrarii bunurilor sau prestarii serviciilor ;

b) contravaloarea bunurilor sau a serviciilor se incaseaza inaintea efectuarii livrarii bunurilor sau
prestarii serviciilor;

c) se incaseaza avansuri, cu exceptia avansurilor acordate pentru:

1. plata importurilor si a datoriei vamale stabilite potrivit legii;

2. realizarea producţiei destinate exportului;

3. efectuarea de plăţi în contul clientului;

4. livrări de bunuri şi prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adaugată.

102
 • Pentru livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii care se efectueaza continuu -energie
electrica, energie termica, gaze naturale, apa, servicii telefonice si altele similare- exigibilitatea taxei
pe valoarea adaugata intervine la data stabilirii debitului beneficiarului pe baza de factura fiscala sau
alt document legal.
• Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata aferenta avansurilor incasate de persoanele impozabile
inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata care au castigat licitatii pentru efectuarea
obiectivelor finantate din credite acordate de organismele financiare internationale statului roman sau
garantate de acesta ia nastere la data facturarii situatiilor de lucrari.
• Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata aferenta sumelor constituite drept garantie pentru
acoperirea eventualelor reclamatii privind calitatea lucrarilor de constructii-montaj ia nastere la data
incheierii procesului verbal de receptie definitiva sau, dupa caz, la data incasarii sumelor, daca
incasarea este anterioara acestuia.
• Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata pentru lucrarile imobiliare intervine la data incasarii
avansurilor pe baza de situatii de lucrari, dar antreprenorii pot sa opteze pentru plata taxei pe valoarea
adaugata la data livrarii, in conditii stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi.

BAZA DE IMPOZITARE

(1)Baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugata este constituita din:

a) pentru livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii, altele decat cele prevazute la lit. b)-c), din tot
ceea ce constituie contrapartida obtinuta sau care urmeaza a fi obtinuta de furnizor sau prestator din
partea cumparatorului, beneficiarului, sau a unui tert, inclusiv subventiile direct legate de pretul acestor
operatiuni, exclusiv taxa pe valoarea adaugata.

b) preturile de achizitie sau, in lipsa acestora, pretul de cost determinat la momentul livrarii/prestarii;

c) compensatiile;

(2) Sunt cuprinse in baza de impozitare:

a) impozitele, taxele, daca prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adaugata;

b) cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport si asigurare, decontate
cumparatorului sau clientului.

(3) Nu se cuprind in baza de impozitare urmatoarele:

103
a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile si alte reduceri de pret acordate de furnizori direct clientilor
in vederea stimularii vanzarilor, in conditiile prevazute in contractele incheiate;

b) penalizarile, precum si sumele reprezentand daune-interese stabilite prin hotarare judecatoreasca

definitiva, solicitate pentru neindeplinirea totala sau partiala a obligatiilor contractuale;

c) dobanzile percepute pentru: plati cu intarziere, vanzari cu plata in rate, operatiuni de leasing;

d) sumele achitate de furnizor sau prestator in contul clientului si care apoi se deconteaza acestuia;

e) ambalajele care circula intre furnizorii de marfa si clienti, prin schimb, fara facturare;

(4) Baza de impozitare se reduce corespunzator:

a) în cazul refuzurilor totale sau partiale privind cantitatea, preturile sau alte elemente cuprinse în facturi
ori în alte documente legal aprobate, precum si în cazul retururilor de pânã la 15% din presa scrisa;

b) in situatia in care reducerile de pret prevazute la alin. (3) lit. a) sunt acordate conform contractelor
incheiate dupa livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

c) în cazul în care cumparatorii returneaza ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru amblajele care
circula prin facturare.

La importul de bunuri

(1) Pentru bunurile importate baza de impozitare este constituita din valoarea in vama, determinata
potrivit legii, la care se adauga taxele vamale, comisionul vamal, accizele si alte taxe datorate potrivit
legii.

(2) Sunt cuprinse in baza de impozitare, in masura in care nu au fost cuprinse in baza de impozitare
determinata potrivit alin. (1), cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare,
transport si asigurare care intervin dupa intrarea bunului in tara pana la primul loc de destinatie a
bunurilor.

(3) Prin primul loc de destinatie se intelege locul care figureaza pe documentul de transport care insoteste
bunurile la intrarea in tara.

COTELE DE IMPOZITARE ŞI CALCULUL TAXEI

(1) In Romania cota standard a taxei pe valoarea adaugata este de 19% si se aplica operatiunilor
impozabile, cu exceptia celor scutite de taxa pe valoarea adaugata.
104
(2) Cota de taxa pe valoarea adaugata aplicabila este cea in vigoare la data la care ia nastere faptul
generator al taxei pe valoarea adaugata.

(3) Taxa pe valoarea adaugata se calculeaza prin aplicarea cotei standard asupra bazei de impozitare.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1), taxa pe valoarea adaugata se calculeaza prin aplicarea cotei
recalculate, determinata potrivit metodologiei stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, asupra:

a) sumelor obtinute din vanzarea bunurilor comercializate prin comertul cu amanuntul - magazine
comerciale, consignatii, unitati de alimentatie publica sau alte unitati care au relatii directe cu populatia,
ale caror preturi cuprind si taxa pe valoarea adaugata;

b) sumelor obtinute din unele prestari de servicii - transport, posta, telefon, telegraf si altele de aceeasi
natura ale caror tarife practicate cuprind si taxa pe valoarea adaugata;

c) sumelor obtinute din vanzarea de bunuri pe baza de licitatie, pe baza de evaluare sau expertiza, precum
si pentru alte situatii similare;

d) compensatiei, pentru transferul dreptului de proprietate a unor bunuri din patrimoniul persoanelor
impozabile in domeniul public, in conditiile prevazute de legislatia referitoare la proprietatea publica si
regimul juridic al acesteia.

Principiul de baza pe care se sprijina sistemul de functionare a T.V.A. consta in aceea ca din taxa
facturata pentru bunurile livrate si serviciile prestate se scade taxa aferenta bunurilor si serviciilor prestate
sau executate in unitatile proprii destinate realizarii operatiunilor impozabile. Diferenta de taxa in plus se
preleva la bugetul de stat, iar diferenta in minus se regularizeaza in conditiile legii.
Taxa pe valoarea adaugata deductibila (T.V.A./d) reprezinta taxa inscrisa in facturile primite pentru
bunurile si serviciile destinate realizarii de operatii impozabile.
Deci,

T.V.A./d = totalul sumelor de T.V.A. din facturile primite

adica

T.V.A./d = valoarea marfurilor din facturile primite x cota de T.V.A.

Taxa pe valoarea adaugata colectata (T.V.A./c) reprezinta taxa inscrisa distinct in facturile emise
pentru bunurile si serviciile destinate realizarii de operatii impozabile la intern.
Deci,
105
T.V.A./c = totalul sumelor de T.V.A. din facturile emise
adica
T.V.A./c = valoarea marfurilor din facturile emise x cota de T.V.A.
Taxa pe valoarea adaugata de plata (T.V.A./p) reprezinta diferenta dintre T.V.A./c si T.V.A./d.
T.V.A./p se poate determina si pe baza valorii adaugate (V.A.) cu relatia:
T.V.A./p = V.A. x cota de T.V.A. = (Mf/FE – Mf/FP) x cota de T.V.A.
unde: Mf/FE – valoarea marfurilor din facturile emise;
Mf/FP – valoarea marfurilor din facturile primite
Taxa pe valoarea adaugata de incasat (T.V.A./i) reprezinta diferenta dintre T.V.A./d si T.V.A./c.
Deci,
T.V.A./i = T.V.A./d – T.V.A./c
Aceasta situatie se intâlneste mai rar si apare atunci când valoarea facturilor primite plus valoarea
facturilor emise pentru marfurile exportate, este mai mare decât valoarea facturilor emise la intern.
Când intreaga productie este destinata exportului, T.V.A./d se restituie integral, realizându-se
egalitatea:
T.V.A./d = T.V.A./i

o iar T.V.A./c = 0 si T.V.A./p = 0.

Daca intreaga productie a unei unitati economice consta in realizarea de produse scutite
de la plata T.V.A, T.V.A./d se trece pe costuri, T.V.A./c nu se calculeaza si nu se aplica
T.V.A./p si T.V.A./i.
Platitorii de T.V.A. sunt obligati sa depuna, sub semnatura persoanelor autorizate, la
organul fiscal competent, o declaratie de inregistrare fiscala, in termen de 15 zile de la data
eliberarii certificatului de inmatriculare, a autorizatiei de functionare sau a actului de
constituire, dupa caz.
De asemenea, in caz de incetare a activitatii, platitorii T.V.A. sunt obligati sa solicite
organului fiscal competent scoaterea din evidenta ca platitor de T.V.A.

1.2.ACCIZE

Reglementări legislative:

-Ordonanţa 27-2000, 158-2001, 3-2003, Legea 553-2002, Codul fiscal

• sunt incluse in pretul de vânzare a marfurilor importate sau produse si vândute in interiorul tarii si
apreciate ca nu sunt de stricta necesitate in consumul populatiei.
• Unii economisti considera ca accizele sunt impozite indirecte pe lux si vicii.
106
• Spre deosebire de T.V.A., care se percepe la vânzarea tuturor marfurilor, accizele sunt taxe de
consumatie care se percep asupra produselor ce se consuma in cantitati mari si care nu pot
fi inlocuite, de cumparatori, cu altele.
• Prin urmare, accizele au un randament fiscal ridicat si se instituie asupra unor produse de larg
consum, cum sunt: alcoolul etilic alimentar, berea, tuica si rachiurile naturale, vinurile si orice alte
produse destinate industriei alimentare si consumului care contin alcoole etilic alimentar, cafeaua,
produsele din tutun, unele confectii din blanuri naturale cu exceptia celor din iepure, oaie si capra,
articole de cristal, mobilierul sculptat, articolele de parfumerie si toaleta, cartile de joc, bijuteriile
din metale pretioase (exclusiv verighetele de aur), produsele petroliere, gazul metan sau gazul de
sonda, benzina, motorina s.a.
• Accizele se datorează bugetului de stat intr-o singura faza a circuitului economic, respectiv
de catre producatori sau achizitori. Ele se calculeaza fie in suma fixa pe unitatea de masura, fie
pe baza unor cote procentuale proportionale aplicate asupra pretului de vânzare.
• Nivelul cotelor utilizate pentru determinarea accizelor difera de la o tara la alta si de la un produs
la altul.
• Dupa decembrie 1989, in România, regimul accizelor a fost stabilit prin Legea nr. 42/1993, când
accizele se calculau, in principal, in baza sistemului ad-valorem prin aplicarea unor cote
procentuale asupra bazei de impozitare. La tigarete, acciza se calcula in suma fixa pe unitatea de
masura.
Datorita unor aspecte negative aparute ca urmare a utilizarii sistemului ad-valorem (fenomene
de evaziune fiscala prin subevaluarea bazei de impozitare a bauturilor alcoolice, comercializarea
ilicita a bauturilor alcoolice, concurenta neloiala intre producatorii de alcool s.a.) prin ordonanta
Guvernului nr. 82/1997 s-a trecut la calcularea accizelor pe baza unei sume fixe stabilite pe
unitatea de masura si exprimata in ECU. Acest sistem a intrat in vigoare la
1 ianuarie 1998 si viza produse si grupe de produse ca: alcool, bauturi alcoolice, tigarete, cafea si
produse petroliere.
Desi a reprezentat un pas important in directia armonizarii legislatiei fiscale românesti cu cea
din Uniunea Europeana, sistemul de accize stabilite in ECU pe unitatea de masura a creat anumite
dificultati in aplicarea lui. De asemenea, acest sistem nu a putut contracara extinderea evaziunii
fiscale frauduloase astfel ca s-a inregistrat o scadere considerabila a veniturilor bugetare provenite
din accize.
Drept urmare, de la 1 ianuarie 1999, s-a trecut la:

o stabilirea de accize in lei/U.M. pentru alcool, bauturi alcoolice, vinuri si produse de baza
de vin, bere, produse din tutun si cafea;

107
 o actualizarea trimestriala, prin ordin al ministrului finantelor, a nivelului accizelor stabilite
in lei, in functie de evolutia ratei inflatiei si a cursului de schimb valutar pentru alcool,
bauturi alcoolice, produse din tutun si cafea.

De asemenea, conform Ordonantei Guvernului nr. 50/1998, pentru a se diminua evaziunea fiscala si a
usura activitatea de control a organelor fiscale, privind determinarea corecta a cuantumului accizelor
datorate bugetului de stat, in cazul alcoolului etilic alimentar, al bauturilor alcoolice si al oricaror altor
produse destinate industriei alimentare sau consumului, care contin alcool etilic alimentar, accizele se
calculeaza si se datoreaza o singura data de catre agentul economic producator sau importator.
• Accizele se platesc pâna la 25 ale lunii urmatoare, pe baza decontului lunar de impunere depus la
organul financiar pâna la aceeasi data, prin virament sau in numerar, dupa caz, in contul bugetului
de stat deschis la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Publice.
• Sunt scutite de la plata accizelor:
o produsele exportate direct sau prin agentii economici care isi desfasoara activitatea pe baza
de comision;
o marfurile vândute prin magazinele autorizate sa comercializeze marfuri in regim duty-free
(fara taxe vamale);
o produsele exportate in regim de tranzit sau impozit temporar, atât timp cât se afla in
aceasta situatie;
o bunurile din import provenite din donatii sau finantate direct din imprumuturi
nerambursabile, precum si din programe de cooperare stiintifica si tehnica, acordate de
guverne straine, organisme internationale si organizatii nonprofit si de caritate, institutiilor
de invatamânt si cultura, ministerelor, altor organe ale administratiei publice;
o produsele livrate la rezerva de stat si la rezerva de mobilizare, pe perioada cât au acest
regim;
o alcoolul etilic alimentar, utilizat in productia de medicamente, de alcool sanitar si de otet
alimentar;
o alcool etilic alimentar utilizat in scop medical in spitale si farmacii.
• Neplata la termen a accizelor sau a impozitului la titeiul si gazele naturale din productia interna,
se sanctioneaza prin aplicarea unei majorari pentru fiecare zi intârziere din ziua urmatoare
expirarii termenului de plata pâna in ziua platii inclusiv.
• daca prin controlul efectuat, de catre organele de specialitate ale Ministerului Finantelor, se
constata diferente in minus, acestea trebuie platite in termen de sapte zile de la data incheierii
actului de control, impreuna cu majorarile de intârziere aferente.
• Daca se constata diferente in plus, acestea se compenseaza cu platile ulterioare sau se restituie la
cererea platitorilor in acelasi termen.
108
 • Toate documentele emise de organele de control ale Ministerului Finantelor constituie titluri
executorii, iar unitatile bancare sunt obligate sa le puna in aplicare fara acceptul platitorilor.
• Stabilirea accizelor ca si executarea silita a acestora se prescriu dupa cinci ani.
• In ţările Europei Occidentale, hidrocarburilor le este rezervata o impozitare specifica, facându-se
distinctie intre impozitarea acestora si accizele practicate.

CAPITOLUL 14
CHELTUIELILE PUBLICE

Elemente de analiză:
• Concept;Criterii de grupare a cheltuielilor publice;
• Indicatori privind cheltuielilor publice;
• Modele economice cu privire la creşterea cheltuielilor publice.

DEFINIŢII, ASPECTE GENERALE, CLASIFICĂRI, CLARIFICĂRI

TERMINOLOGICE

Ele concretizează cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publicc.
Prin cheltuielile publice statul acoperă necesităţile publice de bunuri şi servicii considerate prioritare într-
o anumită perioadă de timp sau de un anumit partid politic.

Definiţie: exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte,
şi persoane fizice şi juridice pe de alta, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului,
în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Ele se materializează în plăţi făcute de stat din resurse mobilizate pe diferite căi,pentru achiziţii de bunuri
sau servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului cum ar fi:
- servicii publice generale
- acţiuni social-culturale
- întreţinerea armatei şi a întregii activităţi desfăşurate în acest domeniu
- acţiuni economice, etc.

109
- Unele din cheltuieli reprezintă un consum definitiv de PIB, reprezentând valoarea plăţilor pe care le
efectuează instituţiile publice sub forma cheltuielilor curente
- Altele din cheltuieli reprezintă o avansare de PIB, reprezentând participarea statului la finanţarea
formării brute de capital în sfera porducţiei materiale şi a celei nemateriale.
Cheltuielile publice contemporane se află în forme extrem de diversificate, fiind folosite ca instrumente
de intervenţie.

Ele înglobează:
a.cheltuieli efectuate de administraţiile publice centrale de stat, din fonduri bugetare şi extrabugetare
b.cheltuielile colectivităţilor locale
c.cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat
d.cheltuielile organismelor internaţionale finanţate din resurse publice prelevate de la membrii acestora.

Cheltuielile publice consolidate:

1.Cheltuielile administraţiei publice centrale:
• cheltuielile administraţiei publice centrale finanţate de la bugetul de stat (din bugetul guvernului
central)
• cheltuielile finanţate din fondurile securităţii sociale (din bugetul asigurărilor sociale de stat)
• cheltuielile administraţiei publice centrale finanţate din fonduri speciale.
2.Cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice şi administrative intermediare, finanţate de la bugetele
acestor subdiviziuni (bugetele statelor, ale provinciilor şi ale regiunilor membre ale federaţiei
3.Cheltuielile colectivităţilor locale, finanţate din bugetele unităţilor administrativ teritoriale
Suma celor trei formează totalul cheltuielilor publice neconsolidate
Cheltuielile publice consolidate se stabilesc prin scăderea din CPN a Transferurilor între
componentele sistemului de bugete.
4.Cheltuielile autorităţilor supranaţionale.
Având în vedere aceată clasificare trebuie făcută distincţia dintre cheltuieli publice şi cheltuieli bugetare
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituţiilor publice
(aparat de stat, instituţii socio-culturale,armată, ordine internă şi siguranţă naţională, cercetare ştiinţifică)
acoperite fie de la buget, fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituţiilor, pe
seama veniturilor obţinute de acestea ca şi cheltuielile efectuate din fondul trezoreriei publice
Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat, din bugetele
locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Ch.bugetare <Ch.publice
Delimitarea cheltuielilor publice bugetare în cadrul celor publice se bazează pe câteva principii:

110
a. efectuarea ch.bugetare este condiţionată de prevederea expresă şi aprobarea nivelului acestora de către
Parlament sau de consiliile locale.
b. nerambursabilitatea sumelor alocate şi cheltuite conform destinaţiilor pentru care sau aprobat aceste
sume.

c. efectuarea cheltuielilor este deteminată de îndeplinirea condiţiilor legale şi nu numai de constituirea

(existenţa) resurselor băneşti.
d. finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau activităţilor cu caracter
bugetar: din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele locale sau din bugetele
fondurilor speciale.
e. exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv şi acordarea vizei cu ocazia operaţiunilor de
deschidere a finanţării, de alocare şi utilizare a resurselor financiare publice.

CRITERII DE GRUPARE A CHELTUIELILOR PUBLICE

Motivaţie: cunoaşterea modului în care sunt orientate resursele băneşti ale statului spre anumite obiective.

Tipuri de clasificaţii:
A. administrativă.
B. economică.
C. funcţională.
D. financiară.
E. în funcţie de rolul lor în procesul reproducţiei sociale.
F. gruparea folosită de organismele ONU.
G. clasificaţii mixte sau combinate.

A.Clasificaţia administrativă
Are la bază criteriul instituţiilor prin care se efectuează aceste cheltuieli: ministere, departamente, agenţii
guvernamentale, instituţii publice autonome, unităţi administrativ teritoriale. Utilă prin identificarea
bneficiarilor dar nu permite comparaţii în timp datorită modificărilor de structură ale instituţiilor
beneficiare.

B.Clasificaţia economică
Se folosesc două criterii de grupare:
1.
• cheltuieli curente (de funcţionare)
111
 • cheltuieli de capital (de investiţii)
2.
• cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative
• cheltuieli de transfer.

Cheltuieli curente
Asigură întreţinerea şi funcţionarea instituţiilor publice, finanţarea satisfacerii acţiunilor publice,
transferarea unor sume de bani anumitor categorii de persoane, onorarea unor angajamente speciale ale
statului.
Reprezintă un consum definitiv de PIB şi trebuie reînnoite anual. Reprezintă cea mai mare parte a
cheltuielilor publice.

Cheltuielile de capital (de investiţii)

Pentru achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată, destinate sferei producţiei materiale sau sferei
nemateriale (şcoli, spitale,cultură).Dezvoltă patrimoniul public

Cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative

Cuprind remunerarea serviciilor, a prestaţiilor, a furniturilor necesare bunei funcţionări a instituţiilor
publice sau achiziţionării de mobilier, aparatură sau echipamente.

Cheltuielile de transfer
Reprezintă trecerea unei sume de bani de la buget la dispoziţia unor persoane juridice, unor persoane
fizice (şomeri, pensionari) sau a unor bugete ale administraţiilor locale. Ele pot avea caracter economic
(subvenţii pentru acoperirea unor cheltuieli de producţie, stimularea exportului, redresarea financiară,
restrângerea unor activităţi economice sau caracter social (burse, pensii, ajutoare, indemnizaţii definitive)
şi fără contraprestaţie.
Transferurile sunt consolidabile şi neconsolidabile

C. Clasificaţia funcţională
Foloseşte drept criteriu ramurile , domeniile, sectoarelede activitate, spre care sunt dirijate resuselel
financiare publice sau alte destinaţii ale ale cheltuielilor legate de efectuarea unor tranferuriîntre diferitele
niveluri ale administraţiilor publice, plata dobânzilor la datoria publică sau constituirea de rezerve la
dispoziţia autorităţii executive.
În Romania aceste domenii sunt definite de Legea privind finanţele publice astfel:
-Domeniul social-învăţământ, sănătate, ocrotiri sociale, cultură, artă, tineret şi sport,refacere şi ocrotire a
mediului.
112
-Domeniul economic-investiţii şi acţiuni de interes public, subvenţii, facilităţi
-Domeniul cercetării-programe prioritare.
-Domeniul finanţării apărării ţării, menţinerii ordinii publice şi siguranţă naţională
-Domeniul finanţării administraţiei publice centrale şi locale.
-Dobânzile aferente datoriei publice şi cheltuieli determinate de emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare
necesare finanţării acestor datorii.

D. Clasificaţia financiară
În funcţie de modul în care se efectuează şi de modul în care afectează resursele financiare publice vom
întâlni:

-cheltuieli definitive
-cuprind atât cheltuieli curente cât şi de capital
-se finalizează cu plăţi la scadenţe scurte atenstând lichidarea completă a angajării statului pentru
a efectua cheltuielile prevăzute în buget.Sunt cuprinse ca posturi distincte în bugetele publice.

-cheltuieli temporare sau-şi operaţiuni de trezorerie

-sunt urmate de finalizarea prin plăţi cu scadenţ certe.
-sunt evidenţiate în conturile speciale ale trezoreriei (i.e. finanţarea rambursării împrumuturilor)
-nu figurează în bugetele publice, ci se gestionează separat prin trezoreria publică

-cheltuieli virtuale sau posibile.

-cheltuieli pe care statul se angajează să le realizeze în anumite condiţii.
-i.e.garanţiile acordate de stat pentru împrumuturi, cheltuieli pentru acţiuni sau obiective
neprevăzute, pe seama rezervelor la dispoziţia guvernului.
După forma de manifestare pot fi:
-cu sau fără contraprestaţie
• au caracter de alocaţii bugetare, reprezentând finanţare definitivă, fără
contraserviciu din partea colectivităţii beneficiare de resurse publice
• cu contrprestaţie se referă la încasarea unor sume de bani de către stat (dobânzi la
împrumuturi acordate, comisioane pentru garanţiile guvernamentale.

-definitive şi povizorii
• nu presupun restituirea sumelor băneşti alocate de stat
• sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligaţiei de furnizare de
produse sau servicii instituţiilor statului.
113
 -speciale şi globale.

E. Clasificaţia după rolul chltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale

-Cheltuieli reale (negative)

cheltuielile cu întreţinerea aparatului de stat, plata anuităţilor, dobânzilor şi a comisioanelor la
împrumuturile de stat, întreţinerea şi dotarea armatei cu armament, etc. Reprezintă un consum definitiv de
PIB.

-Cheltuieli economice:
investiţii efectuate de stat pentru înfiinţarea de unităţi economice, dezvoltarea şi modernizarea celor
existente, construirea de drumuri, poduri. Ele au ca efect crearea de valoare adăugată şi reprezintă o
avansare de PIB.

F. Gruparea folosită de organismele onu

Criterii:
a.clasificaţia funcţională
-servicii publice generale, apărare, educaţie, sănătate, securitate socială, locuinţe şi servicii comunale,
recreaţie, cultură şi religie, acţiuni economice, alte scopuri.

b.clasificaţia economică
-cheltuieli ce reprezintă un consum final:dobânzi aferente datoriei publice, subvenţii de exploatare şi alte
transferuri curente.
-formarea brută de capital: investiţii brute şi creşterea stocurilor materiale,
-achiziţii de terenuri şi active necorporale,
-transferuri de capital

Înscrierea cheltuielilor publice în buget se efectuează conform principiului „cheltuielile sunt plafoane
maxime” deaorece nivelul cheltuielilor aprobate de Parlament poartă denumirea de credit bugetar.

Suma totală a cheltuielilor efectuate este formată din repartizarea resurselor financiare interne la care se
adaugă intrările de credite externe.
La partea de cheltuieli este prevăzut şi deficitul ca diferenţă între totalul cheltuielilor şi totalul veniturilor.
Calculul deficitului include şi intrările de credite externe, care reprezintă angajamentele statului faţă de
străinătate, pentru partea de cheltuieli neacoperită dein resurse interne.

114
-D.total= - (Da+Crex)
Dt=Deficitul total
Da=Deficitul anului
Crex=Credite externe (intrări)

INDICATORI PRIVIND CHELTUIELILOR PUBLICE

A. NIVELUL
1.Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală
2.Volumul cheltuielilor publice în expresie reală
• calculat în preţuri constante, pentru a exprima efortul financiar real
• transformarea valorilor din preţuri curente în preţuri constante se efectuează cu ajutorul indicelui
PIB deflator, ce măsoară modificarea nivelului general al preţurilor în anul considerat ,0 sau 1,
faţă de anul de bază, pentru preţuri constante
Indicele PIB deflator se calculează cu relaţiile:
I p0 / CST = PIB0 / PIBcst × 100

I p1/ CST = PIB1 / PIB cst ×10 0

Cheltuielile reale se calculează cu formulele:

r
C p 0 = C pn0 / I p 0 / cst
r
C p1 = C pn1 / I p1 / cst

În care:
r
C po = cheltuieli le. publice .reale .ale .anului .0
r
C p1 = cheltuieli le. publice .reale .ale .anului .1

Indicatorii de mai sus sunt utili doar la efectuarea de analize pe plan intern, neavând nici o putere
de comparaţie internaţională
Pentru comparaţii internaţionale se pot utiliza indicatorii:
3.Ponderea cheltuielilor în PIB

C p / P I B= C n p / P InB× 1 0 0
C p / P I B= p o n d.c eh r ee l alt ou. pri eu lbi.i ln.iPc IeB
C n p = cheltuielile. publice.in. exp resie.no min ala
4.Cheltuielile publice medii pe un locuitor, în dolari SUA
115
C p / loc = C n p

B. STRUCTURA
• Se stabileste ponderea fiecarei categorii de cheltuieli publice în totalul cheltuielilor publice.
• Se urmăreşte în dinamică modificare opţiunilor bugetare sau extrabugetare ale statelor
• Se pot efectua comparaţii între state cu diferite niveluri de dezvoltare.

MODELE ECONOMICE CU PRIVIRE LA CREŞTEREA CHELTUIELILOR

PUBLICE

1.MODELELE DEZVOLTĂRII:
MUSGRAVE ŞI ROSTOW
- În stadiile de început ale creşterii şi dezvoltării economice, investiţiile publice ca pondere în total
investiţii erau considerate mari.
- Sectorul public trebuia să asigure infrastructura socială globală, şi investiţiile în resursele umane.
- Aceste investiţii erau considerate necesare pentru a se realiza trecerea către o etapă mai dinamică a
dezvoltării economice.
- În stadiile de mijloc ale creşterii economice guvernul trebuie să asigure în continuare realizarea de
investiţii dar acestea sunt complementare celor private.
- Şi în continuare statul trebuie să asigure susţinerea unor activităţi deoarece piaţa este insuficientă şi
imperfectă.
- Musgrave susţine că după perioada de dezvoltare, în timp ce investiţiile totale, ca proporţie PIB cresc,
cele publice, ca proporţie în PIB, scad.
- Rostow consideră că în stadiile de maturitate ale dezvoltării economice, marea majoritate a cheltuielilor
publice trebuie să se realizeze în infrastructură, în învăţământ, sănătate şi asistenţă socială.

2.MODELUL LUI WAGNER:

- Preocuparea lui Wagner (economist german din sec.XIX) a fost să explice partea din PNB însuşită de
sectorul public.
- Explicaţia sa a rămas în economie sub numele de legea lui Wagner enunţată astfel:
„Cauzele interne ale extinderii activităţii statului, şi în principal a activităţilor publice se pot deduce în
parte din caracterul statului şi comuniţăţii, stabilit prin experienţă la popoarele civilizate aflate în progres

116
(a proiori), iar în altă parte ele rezultă inductiv din diferite fapte în care iese în evidenţă extinderea
acestor activităţi.”
- „Dacă veniturile pe locuitor într-o economie, cresc, mărimea relativă a sectorului public creşte, de
asemenea.”
Bazele formulării legii erau empirice, prin observaţii asupra creşterii sectorului publice într-o serie de
state europene, dar şi în SUA şi Japonia.
- Wagner este şi cel care formulează pentru prima oară cu acuitate şi ideea externalităţilor ca „raţiuni”
pentru creşterea cheltuielilor guvernamentale.
- Explică prin elasticitatea cererii în funcţie de venituri şi creşterea cheltuielilor publice pentru educaţie,
recreaţie şi cultură, arătând că la o creştere a veniturilor reale din economie aceste cheltuieli cresc mai
mult decât cresc cheltuielile totale în PIB.

117