SURSE DE CALDURA PE TERRA

Sursele de energie cele mai primitive sunt cele

obtinute din carbune si petrol. Însa acestea sunt
epuizabile si arderea acestora produce mari
cantitati de CO2.
De aceea sunt cautate noi surse de energie. Se
încearca folosirea energiei solare captata cu
ajutorul panourilor solare. Însa conversia energiei
razelor solare în caldura sau electricitate se face cu
o pierdere de 80-90% si acestea nu pot fi captate
decât în timpul zilei si astfel energia trebuie sa fie
stocata pentru a putea fi furnizata si pe timpul
noptii.

O alta sursa este forta apelor. Prin construirea

hidrocentralelor se obtin mari cantitati de energie.

Se poate folosi apa termala pentru încalzire sau

a aburilor de apa pentru a produce electricitate.
Astfel de centrale se gasesc în Italia, Japonia si
 California. La forajele de mare adâncime se poate
injecta apa rece care este încalzita si apoi extrasa
pentru a produce energie electrica.

Înca din 1966 la Rance în Franta functioneaza o

centrala mareeomotrica care foloseste energia
mareelor. Japonia încearca folosirea valurilor cu
ajutorul unor dispozitive plutitoare.

O alta sursa de energie este cea furnizata de

curentii de aer de suprafata. Teoretic s-a stabilit ca
acesti curenti raspândesc anual o energie de 200
de ori mai mare decât necesarul mondial. Însa
pentru captarea acestei energii este nevoie de
eoliene foarte mari.

Energia nucleara este una dintre cele mai

folosite noi surse de energie la acest final de secol.
Energia nucleara poate fi produsa în doua moduri:
prin fisiune si prin fuziune.

Prin fisiune sunt folositi atomi grei cum ar fi

Uraniul care se dezintegreaza si genereaza o mare
cantitate de energie. Însa reactia este instabila si
se produce o mare cantitate de radiatii. Rezidiurile
ramase în urma reactiilor sunt radioactive, nocive si
trebuie depozitate în conditii speciale.
 Prin fuziune se folosesc atomi usori cum ar fi
hidrogenul. Sunt folositi izotopii hidrogenului
deuteriul si tritiul. Prin unirea atomilor se elibereaza
o mare cantitate de energie. Însa si aceasta reactie
este foarte instabila. Avantajul este faptul ca
hidrogenul este prezent în cantitati mari, nu este
poluant, este reciclabil si poate fi stocat.

În viitor se va încerca captarea energiei solare din

spatiu si transmiterea acesteia pe pamânt cu
ajutorul microundelor. Proiectul facut de Boeing-
NASA ocupa 100km2 si ofera o putere de
10000MW.

Se încearca folosirea energiei termice a

oceanelor. Astfel este captata apa calda dintr-o
zona superioara si cu ajutorul amoniacului se
antreneaza o turbina în deplasarea sa spre o zona
cu apa rece. O astfel de centrala poate furniza o
putere de 200MW.

Formarea de gaze combustibile, prin

descompunerea substantelor organice umede in
medii lipsite de oxigen molecular, este un proces
care se produce in mod natural pe Terra. Metanul
 este constituentul lor principal. Asa s-au format in
sedimentele din adâncul pamântului gazele
naturale, pe seama plantelor si animalelor
preistorice.

Primele explicatii stiintifice privitoare la geneza

gazelor combustibile apar spre sfârsitul secolului al
XVII-lea, perioada in care se naste atat chimia
moderna cat si una din ramurile ei de baza - chimia
gazelor. Volta este acela care a extras pentru prima
data hidrocarbura metan din gazele colectate din
mlastini.

Agentii fermentarii anaerobe ai celulozei la

temperaturi mezofile (20 - 45° ) au fost cercetati de
Söhngen, Hoppe-Seyler si Omelanski. Ultimul a
stabilit in 1899 ca la acest proces participa 2 specii
de bacterii. Printre produsii de fermentatie ai
celulozei una dintre ele formeaza cantitati
importante de metan - Bacillus cellulosae
methanicus - iar cealalta, cantitati importante de
hidrogen - Bacillus cellulosae hydrogenicus. Ulterior
aceste specii au fost reunite sub denumirea
comuna de Methanobacterium omelianski.
 De îndata ce oamenii au constatat ca celuloza
poate fi descompusa pana la metan de catre
bacterii, au întrezarit posibilitatea obtinerii de
energie in regim controlat din biomasa ( materiale
vegetale si reziduale ).

Pana la al II-lea razboi mondial fermentarea

anaeroba controlata s-a extins, aproape in
exclusivitate, in statiile de epurare ale oraselor
mari din Europa si America. Producerea si folosirea
biogazului a fost neglijata, majoritatea statiilor
nefiind dotate cu sisteme de captare a acestuia.

Materia organica moarta înmagazineaza energie

solara convertita in energie chimica, in
componentele fotosintetizate de plantele din care a
provenit. O cantitate apreciabila din energia solara,
acumulata de plante, este stocata in celuloza.

Celuloza este principala componenta a materiei

organice din care rezulta metan prin bioconversie.
Continutul in celuloza, raportat la substanta uscata,
este de 35-50% in produsele secundare din
agricultura. Cantitati mai mari de celuloza se
 gasesc in gunoaiele provenite de la animalele
crescute pe asternut.
Alte surse de biomasa, care pot fi convertite in
biogaz, sunt reprezentate de biomasele foarte
hidratate. Intr-o clasificare a biomaselor, in raport
cu problemele de energie, cercetatorii au inclus in
grupa biomaselor foarte hidratate, plantele
acvatice si algele. Acestea au un continut in apa in
jur de 95%.

Caracteristic pentru culturile energetice foarte

hidratate este capacitatea extrem de mare de a-si
multiplica biomasa, intr-un timp relativ scurt, ceea
ce creeaza o disponibilitate de materie organica ce
poate fi folosita in filiera de metanizare.

Dintre plantele acvatice, cea mai cunoscuta este

zambila de apa (Eichhornia crassipes). Ea creste
spontan in lacurile din tinuturile tropicale din Africa
si America de Sud. Alte asemenea plante sunt:
pistia, azola, iarba de mare, alga bruna si
laminaria, care creste aproape 50 cm pe zi
In prezent exista 7 procedee principale de
recuperare a energiei din reziduurile organice
agricole :
1. fermentarea anaeroba la temperatura mediului
ambiant,
2. fermentarea anaeroba la temperatura ridicate,
3. descompunerea anaeroba termofila,
 4. distilarea destructiva,
5. compostarea,
6. incinerarea si transferul de caldura;
Dintre aceste procedee, fermentarea anaeroba
prezinta potentialul cel mai ridicat de recuperare a
energiei.
Prin fermentare anaeroba , microorganismele
descompun materia organica, eliberând o serie de
metaboliti continand in principal bioxid de carbon si
metan constituie biogazul. Drept combustibil este
folosit fie direct, fie numai metanul purificat.

Dintre componentele chimice ale materiei

organice, grade mai ridicate de conversie in biogaz
au celulozele, hemicelulozele si grasimile.

Fermentarea anaeroba, folosita pentru

producerea si captarea biogazului, este un proces
dirijat de descompunere a materiei organice
umede, in conditii controlate de mediu, in absenta
oxigenului molecular si a luminii.

In aceasta faza actioneaza microorganisme

fermentative nespecializate, cu capacitate de
producere de acizi organici. Ele sunt bacterii
celulozice, lactice, acetice, sulfat-reducatoare si
denitrificatoare, etc. precum si numeroase specii
de ciuperci si unele drojdii.

In faza metanogena actioneaza bacteriile

metanogene, anaerobe, specializate in producerea
de metan. In acesta se mai gasesc si urme de
hidrogen, hidrogen sulfurat, mercaptani ,vapori de
apa, amoniac, azot, indol si scatol.

Hidrogenul si bioxidul de carbon reprezinta un

substrat caracteristic pentru metanogeneza.
Majoritatea metanobacteriilor folosesc ca substrat
numai hidrogenul si bioxidul de carbon. Metanul se
formeaza prin reducerea bioxidului de carbon si
oxidarea hidrogenului gazos (H+) de catre
metanobacteriile care folosesc hidrogenul:

CO2 + 4H2O (R) CH4 + 2H 2O + energie

Bacteriile metanogene sunt foarte variate in

privinta insusirilor morfologice, dar unitare din
punct de vedere biochimic si fiziologic. Sunt
singurele microorganisme care au o respiratie strict
anaeroba si capacitatea de a produce metan prin
procese metabolice. Ca forme de viata dintre cele
mai vechi de pe Terra, bacteriile matanogene au
fost incluse in regnul Archaebacteria.

Metanul este componenta care confera valoare

energetica biogazului. In stare pura metanul este
un gaz combustibil lipsit de culoare, miros sau gust,
mai usor decat aerul, arde cu o flacara albastruie si
are o putere calorica de 37 MJ/ml, putin mai ridicata
decat a motorinei. Biogazul comparativ cu metanul
pur are o putere calorica de 25 MJ/ml, din cauza
bioxidului de carbon cu care e in amestec.
Stocarea biogazului, chiar pentru intervale mici de
timp, face parte din instalatia de fermentare
anaeroba. Întrucât metanul nu se lichefiaza la
temperatura ambianta, indiferent de presiunea
folosita, el se pastreaza la presiuni joase in
containere cu volum mare sau la presiuni ridicate
volume mici. De exemplu o butelie de 0,1 ml
contine la presiunea de 200 bari 28 ml biogaz, cu
care un tractor greu poate functiona 8 ore.

O statie de biogaz mare, industriala este

formata din:

1 - statie de pompare a apei reziduale

2 - decantor gravitational

3 - Ingrasator de namol

4 - statie de distributie a namolului

5 - reactor de fermentatie anaeroba dotat cu un

clopot metalic pentru captarea bioga