Sunteți pe pagina 1din 2

LICEUL PENTRU DEFICIENŢI DE AUZ

INSTRUCŢIUNI SITUAŢII DE URGENŢĂ


FENOMENUL DE APRINDERE

ISU 05

1) Aprinderea unui amestec combustibil gazos

Aprinderea gazelor este caracterizată de următorii parametrii:


 Temperatura de aprindere spontană (autoaprinderea) este definită ca
temperatura minimă până la care este necesar să se încălzească o substanţă gazoasă
combustibilă, fără a veni în contact direct cu o sursă de aprindere, pentru a se produce
aprinderea şi a arde în continuare, fără încălzire ulterioară. Temperatura de aprindere
reprezintă temperatura minimă la care o substanţă gazoasă combustibilă, aflată în
prezenţa aerului sau oxigenului, trebuie încălzită pentru a se aprinde – în contact cu o
sursă de iniţiere (de tip scânteie electrică, suprafaţă caldă ş.a.) şi a arde în continuare,
după îndepărtarea sursei, de la sine, fără aport de energie din exterior.
 Energia minimă de aprindere este definită ca mărimea minimă a energiei
unei scântei electrice sau mecanice, suficientă pentru aprinderea unui amestec de gaz
– aer la o anumită concentraţie.
 Timpul de aprindere. Este un parametru important în evaluarea incendiilor.
El poate fi determinat fie analitic prin calcule, fie experimental.

2) Aprinderea corpurilor solide şi lichide

Aprinderea este în aceste cazuri un fenomen mai complex, întrucât sursa de aprindere
vine din exteriorul corpului. Astfel intervin pierderile de căldură prin conducţie,
convecţie şi radiaţie, ceea ce impune o energie de aprindere mai mare. În cazul lichidelor,
are loc aprinderea vaporilor care se degajă la încălzirea lichidului. Aprinderea depinde de
unele proprietăţi specifice:
 Temperatura de inflamabilitate care se defineşte ca temperatura minimă, la
care vaporii degajaţi de un lichid combustibil formează cu aerul, deasupra suprafeţei
sale, un amestec de o anumită concentraţie, ce se aprinde la contactul cu o sursă de
aprindere (flacără, scânteie, corp incandescent ş.a.)
 Temperatura de aprindere reprezintă temperatura la care un lichid, după ce
s-au aprins vaporii, întreţine arderea datorită evaporării ulterioare. Este o
caracteristică esenţială pentru incendii. Este temperatura minimă pe care trebuie s-o
aibă o sursă de foc (scânteie, chibrit ş.a.) pentru a iniţia aprinderea lichidului.

1
LICEUL PENTRU DEFICIENŢI DE AUZ

 Temperatura de aprindere spontană reprezintă temperatura până la care


este necesar a fi încălzit un lichid combustibil pentru a se produce aprinderea
amestecului vapori – aer, fără a veni în contact direct cu o sursă de aprindere.

În funcţie de modul în care se realizează încălzirea corpului până la temperatura de


aprindere se deosebesc:
 aprinderea normală – când încălzirea are loc de la un flux
exterior de căldură, constant sau variabil;
 aprinderea pilot – când pe lângă câmpul radiant există o sursă
de flacără în apropierea corpului;
 aprinderea spontană (autoaprinderea) când corpul se
autoîncălzeşte fără aport de căldură de căldură din exterior, căldura necesară
rezultând din reacţiile chimice sau biologice care se produc în însăşi masa substanţei
respective.

Sursa de aprindere (flacără, obiect incandescent, scânteie etc.) cu temperatura mai mare
decât temperatura de aprindere a solidului respectiv, va iniţia un proces de ardere ce se
poate transforma în incendiu.

Data: 25.10.2007 Întocmit,


Ioan Zegrean