Sunteți pe pagina 1din 5

Bariere comunicaţionale în educaţie

Prof. Alina Nicola

De-a lungul vieţii, chiar din momentul în care copilul emite primele sunete,
omul se angajeajă într-o interacţiune socială. De fapt, de fiecare dată când întâlnim o
altă fiinţă umană are loc o interacţiune socială. Comunicarea reprezintă trecerea
informaţiei de la o persoană la alta, un schimb de informaţii, fiind o necesitate de bază
a vieţii. Totodată, este forma concretă prin care se înfăptuieşte coordonarea unei
activităţi, a unui grup, în cazul nostru, în procesul instructiv – educativ. Comunicarea
se defineşte ca un transfer de informaţii de la un emitent (emiţător) la un receptor, în
condiţiile înţelegerii corecte de către receptor a mesajului.
În domeniul educaţional, comunicarea este un proces prin care un individ
aflat într-un anumit spaţiu şi timp îşi însuşeşte experienţa referitoare la datele şi
evenimentele ambianţei de la un alt individ, folosind elemente de comunicare care le
sunt comune. Comunicarea nu poate avea loc decât în condiţiile unei minime
congruenţe a acestor elemente (cod, canal, context). Sporirea progresivă a spaţiului
comun între profesor, pe de o parte şi elev, pe de altă parte, constituie un proces de
învăţare pe termen lung.
În acest fel, putem vorbi de relaţii de comunicare directe, personalizate,
imediate, aici şi acum şi relaţii de comunicare indirecte, mediate prin scris sau
mijloace audio-vizuale. Ambele forme de comunicare trebuie valorificate în procesul
instructiv – educativ pentru ca elevul să poată face faţă tuturor provocărilor ulterioare.
Activitatea de comunicare îl transformă pe om, dintr-un simplu subiect într-
un actor capabil să acţioneze, să gândească, să adapteze, să valorifice, să creeze.
Comunicare eficientă are următoarele caracteristici. În primul rând, trebuie
să pornească de la datele realităţii concrete, prezente situaţiei, în felul acesta elevul
fiind familiarizat şi interesat, totdată, să asculte, să recepteze mesajul.
De asemenea, trebuie să existe o congruenţă între mesajele verbale,
nonverbale şi chiar şi cele paraverbale. Astfel, se păstrează vii interesul şi atenţia
elevilor.
Acordarea feedback-ului reciproc este a treia condiţie esenţială a
eficientizării comunicării. Rolurile emiţător-receptor sunt interschimbabile,
comunicarea este biunivocă, procesul de învăţământ trebuie, aşadar, să reprezinte un
continuu dialog.
Acest feedback are ca scop un efect de autoreglare asupra conduitei
personale. Profesorul observă reacţiile elevilor şi îşi adaptează mesajul la puterea lor
de înţelegere şi la satisfacerea nevoilor de cunoaştere a acestora. De asemenea, elevul
învaţă să devină un bun ascultător şi un bun comunicator.
Prin comunicare se facilitează conştientizarea de sine. Unul dintre rolurile
cele mai importante ale profesorului este acela de a-l determina pe elev să se
autocunoască, autoanalizeze si să-şi judece cu obiectivitate capacităţile.
Însă, comunicarea are ca şi scop adaptarea creativă a persoanei; astfel,
comunicarea profesor – elev trebuie să valorifice potenţialul creativ al fiecărui elev.
O astfel de comunicare este esenţial „a se întâmpla” în lucrul cu copiii,
acasă sau la şcoală, unde relaţia profesori – elevi, elevi – elevi, elevi- părinţi, profesori
– părinţi să fie una prezentă, adică bazată pe o atitudine deschisă, empatică, caldă, dar
şi pe un contact autentic cu realitatea umană.
Comunicarea, însă, este influenţată de diferiţi factori ce se constituie în
bariere comunicaţionale. Cunoaşterea lor reprezintă un prim pas către înlăturarea lor.
Mesajul „sărac”, plictisitor, neatrăgător în care nu apar noutăţi pentru
receptor reprezintă o primă influenţă negativă asupra comunicării. Profesorul trebuie
să menţină treaz interesul elevilor, să inoveze, să-şi valorifice permanent potenţialul
său creator pentru a-l stimula pe acela al elevilor săi. Noutatea informaţiei este cea
care atrage atenţia în primul rând.
Distorsiunile semantice pot fi, de asemenea, cauze ale perturbării relaţiei
emiţător – receptor. Acestea pot fi cauzate de folosirea unui limbaj specializat,
insuficient explicat, care nu este suficient cunoscut de receptor. Profesorul trebuie să-şi
adapteze limbajul la puterea de înţelegere a elevului, fără să cadă, însă, în capcana unui
discurs „copilăresc”. Elevul trebuie să dobândească limbajul specific fiecărui obiect de
studiu gradat, respectând principiul didactic al învăţării de la simplu la complex.
Centrarea comunicării numai pe emiţător reprezintă o altă barieră în
comunicarea educativă. Profesorul tinde să dezvolte un monolog în faţa clasei, şi nu un
dialog, acest lucrul ducând, aproape inevitabil, la pierderea contactului cu elevii săi.
Dascălul trebuie să-şi determine elevii să participe activ şi conştient la ora de curs, să-i
convingă de faptul că orice subiect de discuţie poate fi aprofundat, să incite, în felul
acesta, elevul la cercetare, la studiu independent, la formularea unor întrebări.
Ignorarea informaţiilor ce vin de la elev fară existenţa unei surse consacrate,
ideea preconcepută că ceea ce vine de la elev nu poate contrazice o părere autorizată,
fie aceea a profesorului însuşi sau a unui autor apreciat este un alt obstacol în
comunicare. Elevul trebuie încurajat să-şi emită părerile, iar o eventuală greşeală
trebuie corectată cu mult tact, astfel încât acesta să aibă şi cu altă ocazie curajul de a-şi
spune opinia personală.
Tratarea diferenţiată a elevilor este o altă cauză care duce la perturbarea
comunicării în relaţia profesor – elev. În virtutea unor răspunsuri date anterior, corecte
sau greşite, cadrul didactic poate avea tendinţa de a judeca răspunsurile elevilor
subiectiv. O asemenea tratare duce la inhibarea anumitor elevi şi la superficialitate din
partea altora. Aşadar, profesorul trebuie să judece fiecare răspuns obiectiv la
momentul în care acesta este emis.
Comunicarea presupune îmbinarea celor trei forme: verbală, nonverbală
(mimica, contactul vizual, gesturile, postura, distanţa, contactul corporal, aspectul
exterior) şi paraverbală (tonul vocii, înăţimea sunetelor, rapiditatea vorbirii, accent,
topică). Profesorul trebuie să le valorifice eficient în comunicare, astfel încât dialogul
său cu elevii să ducă la rezultatele scontate. Altfel, acestea devin baraje, obstacole în
relaţia dintre emiţător – receptor. Un bun dascăl îşi dozează gesturile, intensitatea
vocii, ritmul vorbirii pentru ca discursul său să fie plăcut, şi astfel acceptat de elevi.
Contactul vizual este, de asemenea, o condiţie esenţială în realizarea unei comunicări
adecvate.
Chiar şi perturbaţiile exterioare devin baraje comunicaţionale. Uneori pot
exista zgomote propriu-zise care perturbă comunicarea interpersonală. Profesorul
trebuie să se asigure că există un climat propice studiului în sala de clasă. De altfel,
zgomotul pe care elevii îl produc în timpul orei este un semn clar că nu există o
comunicare propriu-zisă între profesor şi elevii săi.
Acestea sunt doar câteva dintre obstacolele care stau în calea unei bune
comunicări, unei participări active a elevilor, în realizarea unui proces educativ
eficient. Pentru a reduce efectele negative ale diferitelor bariere la nivel
comunicaţiomnal, acestea trebuie conştientizate şi formate unele abilităţi de
comunicare, de ascultare activă. Profesorul trebuie să devină un autodidact şi să
folosească mesajele transmise de elevi pe percursul orei pentru a-şi îmbunătăţi
prestaţia şi pentru a alege cele mai bune metode de eficientizare a procesului instructiv
– educativ.
Bibliografie selectivă:

1. A. de Peretti, Legrand, Boniface, Tehnici de comunicare, Iaşi, Polirom, 2001


2. Bogathy, Zoltan, Manual de psihologia muncii şi organizaţională, Iaşi:
Polirom, 2004
3. Dobrescu, Emilian, Sociologia comunicării, Bucureşti: Ed. Victor, 1998
4. Stanton, Nicki, Comunicarea, Bucureşti: Societatea ştiinţă şi tehnică, 1995
5. Şerb, Stancu, Relaţii publice şi comunicare, Bucureşti: Teora, 2001
6. Zlate, Mielu, Tratat de psihologie organizaţional – managerială, Iaşi: Polirom,
2004