Sunteți pe pagina 1din 42

nastere

evenimentul expulzarii unui produs de conceptie dupa o perioada a sarcinii mai mare de 28 sapt.
Numarul nasterilor nu coincide in mod necesar cu nr nascutilor vii, deoarece exist ape de-o parte
posibilitatea unei nasteri multiple si pe de alta parte riscul aparitiei nascutilor morti.

nascut viu
produsul de conceptie expulzat sau extras complet din corpul mamei, indifferent de durata sarcinii din
care aceasta provine si care prezinta un semn de viata: respiratie, activitate cardiaca, pulsatii ale
cordonului ombilical fost sectionat sau nu. Varsta sarcinii, greutatea fatului sau oricare alt criteriu de
viabilitate sunt ignorate in mod deliberat de definitie in scopul evitarii unor variatii interpretative .

nascut mort
produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina de peste 28sapt si care dupa separarea completa
de corpul mamei nu manifesta nici un semn de viata. Determinarea duratei sarcinii este adesea
dificila. Se prefera drept criteriu o informatie indirecta, cum este greutatea fatului de peste 1000g si o
lungime>35cm .

avorton produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina cu o durata mai mica de 28sapt si care
dupa extragerea completa din corpul matern nu manifesta nici un semn de viata. Din acelasi motiv ca
mai sus, se poate utiliza drept criteriu o greutate mai mica de 1000g si o lungime<35cm.

planificare familiala- determinarea constienta de catre familie a numarului de copii si esalonarea în


timp a nasterilor.

deces- evenimentul disparitiei definitive a oricarui semn de viata in orice moment dupa inregistrarea
starii de nascut viu.

deces neonatal

evenimentul disparitiei definitive a oricarui semn de viata înregistrat în


prima luna de viata(0-27zile).

deces neonatal precoce decesul înregistrat în prima saptamâna de viata(0-6zile)


deces postneonatal decesul înregistrat la vârste cuprinse în intervalul 1 luna – 12 luni de la
nastere(28zile-364zile)

deces juvenil decesul înregistrat la vârste cuprinse între 1 ani si 4 ani.


deces matern decesul determinat de o complicatie a sarcinii, nasterii si lehuziei.
deces prematur deces înregistrat la o vârsta mai mica decât cea care reprezinta speranta de
viata la nastere (durata medie a vietii).

speranta de viata la nastere(durata medie a vietii) reprezinta un indicator al


mortalitatii si in acelasi timp al starii de sanatate. Este numarul mediu de ani pe care o persoana spera
sa-l traiasca in conditiile caracteristicilor modelului de mortalitate pe grupe de varsta a populatiei din
care provine persoana, pentru un anumit an.
speranta de viata la varsta de “x” ani numarul mediu de ani pe care o persoana spera
sa-l traiasca de la varsta x in conditiile caracteristicilor modelului de mortalitate pe grupe de varsta a
populatiei din care provine persoana, pentru un anumit an.

cazul nou de boala cazul prima data diagnosticat si raportat


concediu medical initialse intelege orice certificat de concediu medical care nu prelungeste
un concediu medical anterior sau orice certificat de concediu medical care prelungeste un concediu
medical anterior neintrerupt pentru afectiuni diferite.

epidemie aparitia unei boli sau a unei grupe de boli cu caracteristici similare intr-o colectivitate
umana cu o frecventa net in exces fata de frecventa normal asteptata

endemie prezenta intr-o comunitate a unei boli infectioase sau de nutritie sub forma de cazuri
sporadice care izbucnesc periodic in aceleasi regiuni

pandemie infectie cauzata de un agent patogen prezent simultan in tari diferite si a carei rata de
mortalitate este ridicata, proportional cu rata numarului de infectii in randul populatiei. in mai 2009,
oms a modificat definitia: pandemia este explicata acum printr-o infectie, prezenta simultan in mai
multe tari, datorita unui agent patogen care are caracteristici noi

factor de risc orice conditie care poate fi descrisa si dovedita ca se asociaza aparitiei unei
anumite stari morbide cu o frecventa superioara celei asteptate

riscnotiune de probabilitate. exprimarea in cifre. probabilitatea aparitiei bolilor sau decesului in


prezenta sau absenta factorilor de risc

asociatie epidemiologica relatia ce se poate dovedi ca exista intre 2 categorii distincte de


factori de risc sau factori de protectie pe de o parte si boala si urmarile bolii (incapacitate, invaliditate,
infirmitate, handicap,deces) pe de alta parte .in studiile populationale umane se emit ipoteze si se
specifica existenta unei asociatii care va fi baza de pornire pentru actiunile sau pentru programele de
sanatate . Asociatia epidemiologica poate fi: -directa:atunci cand factorul determinant produce aparitia
efectului -falsa: atunci cand se emite o ipoteza de existenta a unei asociatii epidemiologice care
ulterior se dovedeste a fi incorecta -indirecta: atunci cand asociatia epidemiologica pare a fi directa,
dar este de fapt determinata de alti factori, numiti factori de confuzie.

profilaxia ansablul masurilor luate de individ, familie, societate si stat(ca puetere) cu urmatoarele
scopuri: sa promoveze sanatatea, sa ocroteasca sanatatea, sa previna bolile, sa reduca consecintele
acestora(incapacitatea, invaliditatea), sa evite decesele premature.

indice indicator statistic complex, care reflecta evolutia cumulata a mai multor date(numere care
insumeaza concepte multiple). Uzual, se ia un reper care se asimileaza cu valoarea 100 si toate
datele ulterioare se refera la variatia procentuala fata de baza. Ex: indicele dezvoltarii umane cuprinde
SV, gradul de scolarizare, PIB/loc (human development index)

indicator unitate standardizata de structurare a informatiei care faciliteaza monitorizarea si


evaluarea starii de sanatate.

rata indicator statistic care masoara frecventa unui eveniment în raport cu o populatie sau
subpopulatie statistica din care provine evenimentul respectiv. -în sens strict, reprezinta raportul care
are drept caracteristici principale faptul ca timpul este un element al numitorului (pe minut, pe ora) si
ca exista o relatie distincta între numitor si numarator. Numaratorul poate fi o cantitate masurabila (litri
pe zi, centimetri pe an) sau o valoare numarabila (internarile dintr-un an). În cadrul numaratorului si în
special al numitorului pot fi introdusi termeni suplimentari (ex. calorii/kg/zi;
evenimente/1000locuitori/an). Numaratorul este inclus în numitor.

raport valoarea obtinuta prin împartirea unei cantitati masurabile sau valori masurabile la alta
cantitate. Este un termen general care include : rata, proportia, ponderea, prevalenta etc. (Diferenta
dintre o proportie si un raport este ca în numaratorul acesteia este inclusa si populatia definita la
numitor, în timp ce acest lucru nu este obligatoriu pentru termenul de raport, utilizat în sensul general)
Elementele de la numarator si numitor sunt independente.

eficientadef1-obtinerea celui mai mare beneficiu cu cel mai mic cost.def 2-obtinerea unor efecte
sau unor rezultate finale direct proportionale cu eforturile depuse, evaluate în bani, resurse si timp.

acceptabilitate gradul de acceptare a procedurilor medicale (acordul pt acestea)


adresabilitate gradul de solicitare a serviciilor medicale de catre populatie. E influentata de
factori geografici, educationali, culturali si de nivelul de acoperire cu unitati medicale/ personal
medical.

act normativ izvor de drept. creat de organe cu competente de reglementare, cu aplicabilitate


generala si pt respectarea caruia se pot utiliza si fortele coercitive ale statului.

cost o masura a pierderii monetare in momentul consumarii unei resurse (pt a produce un bun).
pretul> costul pt a fi rentabil ;)

DEMOGRAFIA – DEFINITIE, COMPONENTE, CONCEPTE


FUNDAMENTALE
Demografia este ştiinţa care are ca obiect de studiu populaţiile umane sub aspectul numărului,
repartiţiei geografice şi structurii după diferite caracteristici demografice şi socio-economice, analiza
evoluţiei lor şi evidenţierea legilor de dezvoltare a populaţiei.Opereaza cu 2 notiuni fundamentale:
Evenimentul demografic este unitatea statistică de observare în demografie şi se referă la cazul
individual statistic (ex.: naştere, deces, căsătorie, divorţ, etc.). Fenomenul demografic reprezintă
intensitatea apariţiei evenimentelor demografice într-o populaţie şi întro perioadă de timp şi se
măsoară cu ajutorul ratelor (ex.: natalitate, mortalitate, nupţialitate, divorţialitate, etc.). Importanta
pentru medic: indicatorii demografici sunt utilizati in evaluarea activitatii medicale, medicului nu-i sunt
indiferente caracteristicile populatiei pe care o trateaza.

STATICA POPULATIEI – DEFINITE, COMPONENTE, SURESE DE


INFORMATIE
Statica populatiei se refera la nr, structura (pe grupe de vrst, sex, religie, ocupati), distributia
geografica a populatieie (pe mediu sau profil teritorial), densitatea si dispersia populatiei.

1) nr populatiei poate fi cunoscut prin: - recensamant: inregistrarea globala transversala a intregii


populatii la un moment dat ( se ia drept valoare populatia de la mijlocul anului: 1 iulie) - actualizarea
recensamantului prin date inregistrate la oficiile de stare civila ( intrari naturale (nascutii vii) si
mecanice (imigranti), iesiri: decese, emigranti) - anchete demografice

Populatia Romaniei este in scadere datorita scaderii sporului natural si datorita emigratiei.

2) distributia geografica - pe medii de rezidenta urban/rural => modele diferite de


morbiditate/mortalitate, modele de reproducere, difera organizarea seerviciilor sanitare. - dispersia
popultiei consta in descrierea distributiei locuitorilor in functie de tipul si marimea localitatii - densitatea
populatiei repsrezinta nr locuitori/km2 (depinde de relief si gradul de dezvoltare socio-economic) ->
important pt organizarea serviciilor sanitare

3) structura - pe sexe (riscul de boala este diferit intre sexe). In primul an de nastere avem
supramortalitate masculina, apoi in jurul vrst de 40 ani se ajunge la un echilibru cu egalizarea
proportiilor intre sexe. - pe grupe de varsta:utila pentru a descrie nivelul de morbiditatesi mortalitate
specifice fiecarei grupe de varsta - in functie de starea civila, religie, paritcipare la viata economica:
populatie activa: populatia care isi exercita profesia + someri; populatie ocupata: populatia activa –
someri.

Implicatiile staticii populatiei asupra starii de sanatate si serviciilor medicale sunt: directe (vizibile
imediat) si indirecte (mai greu de sesizat). Numarul populatie reflecta indirect starea de sanatate a
populatiei. Densitatea populatiei influenteaza accesibilitatea la serviciile sanitare, dar favorizeaza
extinderea epidemiilor si cresterea poluarii.

3. TIPURI DE PIRMAIDA A VARSTELOR, IMPORTANTA PENTRU


SP
1) triunghi: baza mare => natalitate mare, vrf ascutit => mortalitate mare, speranta la viata este mica,
longevivitate mica, este caracteristica tarilor subdezvoltate 2) clopot (stog): baza relativ larga =>
natalitate crescuta, ca urmare a imbunatatirii nivelului de trai creste si durata medie de viata ducand la
cresterea ponderii verstnicilor in populatie, este un model de „tranzitie”, caracteristica tarilor rapid
industrializate. 3) urna: natalitate ↓ si longevivitate ↑, cu proportie mare a varstnicilor in randul
populatiei, caracteristica t. Dezvoltate 4) trefla: in unele tari dezvoltate, care in urma aplicarii intense a
politicilor pronataliste inregistreaza indicatori mai ↑ ai natalitatii.

4. DINAMICA POPULATIEI – DOMENIU, COMPONENTE,


DEFINITIE, IMPORTANTA
Dinamica populatiei descrie miscarea populatiei si are doua componente:

1. miscarea mecanica determinata de factori economici, sociali si politici, poate fi de tip intern (migratia
interna) si de tip extern (imigrarile, emigrarile)

2. miscarea naturala (reproducerea populatiei: modificarea efectivului unei populatii ca urmare a


intrarii unei generatii de nascuti vii si a iesirii in medie a unei generatii prin deces intr-un an
calendarsitic). Are doua componente: una negativa – mortalitatea si una pozitiva fertilitatea si
natalitatea.

5. REPRODUCEREA POPULATIEI – DEFINITIE, COMPONENTE,


MASURARE
Reproducerea populatiei: modificarea efectivului unei populatii ca urmare a intrarii unei generatii de
nascuti vii si a iesirii in medie a unei generatii prin deces intr-un an calendarsitic). Are doua
componente: una negativa – mortalitatea si una pozitiva fertilitatea si natalitatea.

Masurare Natalitatea cu indecele brut de natalitate Fertilitatea (vedeti subiectul 7) Mortalitatea cu


indecele brut de mortalitate

6. NATALITATEA – DEFINITIE, CONCEPTE, MASURARE


Definitiile evenimentelor demografice

Nascutul viu – produsul de conceptie, care, indifferent de varsta sarcinii, in momentul separarii de
corpul matern (expulzie/extractie) prezinta cel putin unul din semnele de viata: miscari respiratorii,
batai cardiace, contractii voluntare (?), pulsatii ale cordonului ombilical.

Nascutul mort – produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina mai mare de 28 S si care in
momentul separarii de corpul matern nu prezinta nici-un semn de viata (avorton < 28 S)

Natalitatea – reprezinta fenomenul demografic al frecventei nascutilor vii intr-o populatie. Se masoara
cu rata bruta de natalitate, aceasta reprezinta raportul intre numarul de nascuti vii si numarul mediu de
locuitori ai perioadei considerate.

Avantaje: simplitatea calculului si disponibilitatea datelor, dezavantaje: depinde de structura populatiei


( se corecteaza prin indicatori mai elaborati sau prin metoda de standardizare)

7.FERTILITATE – DEFINITIE, MASURARE, EVOLUTIE SI FACTORI


DE INFLUENTA
Fertilitatea reprezinta totalitatea nascutilor vii ce revin la 1000 de femei de vrst fertila (15-49). In
analiza fetilitatii exista doua posibilitati de abordare: transversala (analiza fertilitatii intr-un an
calendaristic) si longitudinala prospectiv/retrospectiv.

Indicatori: 1. RBN (stiti voi formulele) 2. RFG 3. RSF 4. RTF= reprezinta numarul mediu de copii pe
care l-ar naste o femeie (o generatie de femei) in conditiile unui model de fertilitate specificape vrst si
in abesnta mortalitatii. 5. IBR=numarul mediu de fetite pe care le-ar naste o femeie in conditiile unui
model de fertilitate specifica pe varste in absenta mortalitatii. 6. calendarul fertilitatii= distributia ratelor
de fertilitate pe grupe de varsta. Perioada este impartita in 7 grupe cincinale: 15-19, 20-24...45-49.

Caracteristicile modelului de fertilitate in Romania: - fertilitatea precoce cu tendinta de apropiere de


modelul de fertilitate intermediara - reproducere ingusta (IBR subunitar) - modelul de fertilitate este
concentrat pe rangul 1 si 2 al nascutilor vii.
Fanctori care influenteaza fertilitatea: 1) factori demografici: distributia pe sexe, structura populatiei, in
speciala populatiei feminine pe grupe de vrst, nuptialitatea si divortialitatea. 2) factori medico-biologici:
sterilitatea primara si secundara, sterilitatea masculina, patologia genitala, igiena sexuala 3) factori
sociali: prelungirea scolarizarii, gradul de angajare a femeilor in activ socio-ec 4) migratia populatiei:
ca fenomen de masa determ de factori sociali, politici, econom, culturali 5) factori legislativi:
prevederile codului muuncii si codului familial, sistemul de alocatii pt copii, programe de protectie
materno-fetale 6)factori subiectivi: atitudinea fata de copii, nr de copii doriti, nr de copii realizati,
metode si mijloace contraceptive 7) factori locali-traditionali: nivelul cultural, obiceiuri locale, religie

8. SURSE DE INFORMATII SI EVOLUTIA NATALITATII IN ROMANIA


Surse de informatii: certificate constatator al nasterii, recensamant, reactualizarea recensamantului,
anchete demografice.

Evolutia natalitatii: din a doua jumatate a sec 19, in tarile care se dezvoltau economic, datorita
procesului de urbanizare care a indus cresterea nivelului socio-economic cu antreanarea femeii in
viata economica si sociala, schimbarea comportamentului reproductiv al pop, scaderea mortalitatii
infantile, aparitia atitudinii constiente fata de reproducere su dus la scaderea natalitatii si prin urmare
la un moment dat mortalitatea a inregistrat o tendinta mult mai puternica decat a natalitatii. Intre cele
doua razboaie mondiale, natalitatea si mortalitatea se stabilizeaza, iar dupa al doilea razboi mondial
pana in prezent, are loc o tendinta continua de scadere a natalitatii. In Rom, evolutia natalitatii a urmat
aceeasi tendintaca in tarile europene dar cu intarziere datorita dezvoltarii sale tardive. In 1930-35
natalitatea despasea 30/1000. In anii din jurul celui de al doilea razboi mondial nu se cunosc valori
exacte. Dupa terminarea razboiului, ↑ natalitatea (fenomen de recuperare). Din 1955-65 o ↓ marcata,
brusca a natalitatii ca urmare a decretului care legaliza practicarea libera a avortului ( 14/1000). In
1965, prin decretul 770 se interzice avortul chirurgical => in 1967 ↑ brusca 27/1000. in 1983 se ajunge
la acelasi nivel cu cel din 1955, pana in 1990 se mentine o valoare constanta, dupa 1990 ca urmare a
liberalizarii avortului, natalitatea ↓ la 13/1000 cu o ↓ continua pana in 2000 , 10/1000. Pe medii, pana
in 1976 natalitate mai mare in mediul rural, apoi, dupa 1976 se inverseaza. Teritorial, natalitate mai ↓
in judetele din vestul tarii.

9.MORTALITATEA – DEFINITIE, CONCEPTE, SURSE DE


INFORMATIE, IMPORTANTA PT SP
Mortalitatea reprezinta componenta negativa a miscarii naturale, fiind fenomenul demografic al
deceselor intr-o pop data si intr-o perioada data de timp. Evenimentul demografic este decesul.
Decesul este evenimentul disparitiei definitiva a oricarui semn de viata in orice moment dupa
inregistrarea starii de nascut viu. Abordarea fenomenului poate fi transversala, de moment si
longitudinala, pe o generatie ( sta la baza construirii tabelului de mortalitate)

Surse de informatie: inregistrarile totale si continui ale deceselor la serviciul de stare civila, pe baza
certificatului medical constatator al decesului, informatii privind nr pop si tructura pop pe sex, vrs....
Importanta: mortalitatea reprezinta un fenomen demografic cu implicatii in ↑ numericaa pop si in
structura pe grupe de vrst a pop; este un indicator demografic utilizat in masurarea, descrierea si
analiza mortalita, sunt utilizate pt identificarea problemelor de sanatate, ierarhizarea acestora si
stabilirea prioritatilor in optiunile de sanatate.

10. METODE DE MASURARE, DESCRIERE SI ANALIZA A


MORTALITATII GENERALE, AVANTAJE SI LIMITE
In analiza transversala se folosesc: - masurarea intensitatii si structurii fenomenului cu rate si indicatori
de structura (acestia au un nume special: letalitati/mortalitati proportionale)

Ratele de mortalitate la randul lor pot fi grupte in rate brute de mortalitate si rate specifice. Ratele
brute masoara intensitatea fenomenului in populatie. Avantajele constau in simplitatea si mare lor
putere se sinteza, reducand la un singur numar toate informatiile privitoare la mortalitate. Ratele
specifice de mortalitate masoara frecventa deceselor in subpopulatii definite in functie de un criteriu
(sex, vrst, mediu...)

Indicatorii de structura reprezinta proportii ale deceselor de un anumit tip din totalul deceselor. Se
poate calcula letalitatea pentru anumite subpopulatii definite dupa oricare criteriu.

- metoda standardizarii sau a mortalitatii corectate/ajustate Este conceputa pentru mortalitate, dar
poate fi apliacata pentru orice alt eveniment. Scopul metodei este eliminarea influentelor date de
structura difeita a populatiei pe grupe de vrst asupra mortalitatii, permitand astfel identificarea pop in
care mortalitatea reprezinta in mod real o problema de sanatate publica. Exista doua variante a
standardizarii: directa( pop tip/standard) si indirecta( metoda mortalitatii tip/standard)

In analiza longitudinala se foloseste: - tabelele de mortalitate Principiul metodei: unei generatii ficative
se aplica un model real de mortalitate specifica pe varste sau pe grupe de varste si se calculeaza
indicatori de masurare a mortalitatii numiti functii biometrice a tabelului. Principalele functii:
probabilitatea de deces (functia biometrica cheie), nr de supravietuitori, nr de decese inregistrate intre
x la x+1 ani, probabilitatea de a trai la vrst de x+1 ani, speranta de viata la vrst de x ani.

Se mai calculeaza si anii potentiali de viata perduti ca urmare a deceselor premature (APVP). Utilitate:
metoda de analiza a modelului de mortalitate, masoara impactul unor cauze de deces care afecteaza
populatia. Nu coincide cu modelul pe cauze medicale, identifica si ierarhizeaza problemele de
sanatate.

11. CARACTERISTICI GENERALE ALE MORTALITATII GENERALE


PE PLAN MONDIAL
Mortalitatea este un fenomen puternic dependent de dezvoltarea economico-sociala. In ultimul timp s-
au inregistrat efecte paradoxale ale dezvoltarii socio-economice asupra sanatatii. In general, in lume
s-a inregistrat un declin al mortalitatii ca urmare a actiunilor complexe vizind sanatatea si dezvoltarea
economica. La inceput declinul s-a manifestat in tarile in curs de dezvoltare; in aceste tari dupa ce
initial mortalitatea generala a scazut, s-a inregistrat o stagnare in evolutia fenomenului insotita chiar si
de o scadere a duratei medii a vietii. Aceeasi situatie s-a inregistrat si in Romania. In tarile dezvoltate
s-a consemnat o deteriorare a cistigului in ani potentiali de viata, fenomen imputat imbatrinirii
populatiei. Aceasta situatie explica de ce programele de sanatate din aceste tari vizeaza, pentru
virstnici, nu scaderea mortalitatii, ci scaderea invaliditatii, adica ameliorarea calitatii anilor de viata.
Relatia dintre dezvoltarea economico-sociala si starea de sanatate poate fi sintetizata prin corelatia
care exista intre venitul national brut pe cap de locuitor si durata medie a viatii ca indicator sintetic al
mortalitatii si al starii de sanatate. Aceasta corelatie este de tip direct: cresterea venitului national brut
pe cap de locuitor este insotita de o crestere a duratei medii a vietii.

Exista si exceptii in care evolutiile celor doi indicatori sunt discordante: de exemplu in China, Cuba,
Shri-Lanka, cu venit national brut pe cap de locuitor scazut, au o durata medie a vietii mare pentru
venitul pe care-l au, in timp ce in tarile Orientului Apropiat, mai ales cele producatoare de petrol,
speranta de viata la nastere e mica, desi venitul national brut pe locuitor este unul din cele mai mari. O
corelatie de tip direct exista si intre procentul alocat pentru sanatate din venitul national si speranta de
viata la nastere.

Deci, intre mortalitatea generala exprimata prin durata medie a vietii si dezvoltarea economico-sociala
exista o relatie, in sensul ca prin cresterea venitului national brut se inregistreaza o crestere a
sperantei de viata la nastere, dar si procentul alocat pentru sanatate din venitul national brut prezinta
importanta.

19. INDICATORI DEMOGRAFICI .Demografici (viata/nonviata): mortalitate, natalitate, fertilitate:

-de frecventa
-de probabilitati, riscuri

15. EVOLUTIE MORTALITATE INFANTILA IN ROMANIA Speranta de viata la nastere (durata medie
a vietii ) inregistreaza in Romania, in 1988-1990, una din cele mai scazute valori din Europa: 69,56 ani
( penultimul loc). Durata medie a vietii la populatia feminina a fost cu 6 ani mai mare decat cea a
populatiei masculine. Aceasta situatie se datoreste mortalitatii infantile ridicate si unei mortalitati mari
la adultii de pana la 65 de ani, ca efect al acumularii unui complex de factori negativi (subdezvoltarea
economica, stresul, presiunea morala si insatisfactiile personale, un stil de viata defavorabil sanatatii).
Ca indicator sintetic al starii de sanatate speranta de viata la nastere prezinta valori diferite de la un
judet la altul (variatii intre 67-71 ani), reflectand astfel ca si in Rmania exista inechitatea populatiei in
raport cu sanatatea si serviciile de sanatate.

14, 17. MORTALITATE INFANTILA SI FACTORI DE RISC (SIST MAMA-COPIL)


Mortalitatea infantila Este definita ca fenomenul demografic al deceselor 0-1 an inregistrate in
populatia de nascuti vii, intr-o perioada data de timp si intr-un teritoriu. Reprezinta un indicator specific
de masurare si descriere a starii de sanatate a copiilor si in acelasi timp este considerata ca un indice
sintetic al starii de sanatate al unei populatii, pentru ca in determinarea nivelului fenomenului sunt
implicati o multitudine de factori, reflectind astfel actiunea concomitenta asupra sanatatii copilului 0-1
an, atit a factorilor economico-sociali si de mediu, cit si a celor care tin de sistemul de servicii de
sanatate. Metodele utilizate in masurarea mortalitatii infantile au drept scop: -masurarea dimensiunii
fenomenului; -descrierea caracteristicilor mortalitatii infantile; -identificarea factorilor de risc si cauzali
care se asociaza si explica mortalitatea infantila. Scopul general al acestor metode: elaborarea unor
masuri (strategii) de interventie in vederea ameliorarii si controlului mortalitatii infantile. Sursa datelor
necesare masurarii, descrierii si analizei mortalitatii infantile poate fi reprezentata de: -datele de
statistica demografica curenta (prelucrarea informatiilor din certificatele medicale constatatoare ale
mortii si certificate medicale constatatoare ale nasterii); -datele de statistica sanitara curenta
(prelucrarea informatiilor din fisele deceselor 0-1 an); 47 -anchetele medico-sociale special elaborate.
Studiul mortalitatii infantile, la fel ca si in cazul celorlalte fenomene demografice, se poate realiza intro
maniera transversala, de moment (un an calendaristic) sau intr-o maniera longitudinala (studiu pe o
generatie). Metodele utilizate sunt de esenta epidemiologica si pot fi anchetele descriptive, analitice si
operationale, de interventie. Anchetele epidemiologice descriptive permit evidentierea unor diferentieri
ale mortalitatii infantile in functie de o serie de caracteristici personale, de timp si de loc. Ele raspund,
deci, la intrebarile: -“la cine” apar decesele 0-1 an (descrierea fenomenului in functie de virsta la deces
a copilului, de sex, de mediu de rezistenta, de rang, de greutate la nastere, de cauza medicala a
decesului, etc.); -“cind” apar decesele 0-1 an (descrierea fenomenului in timp); -“unde” apar decesele
0-1 an (descrierea distributiei geografice, teritoriale a fenomenului). Deci anchetele epidemiologice
descriptive permit masurarea nivelului fenomenului, evaluarea tendintei, identificarea teritoriilor in care
fenomenul inregistreaza o evolutie deosebita, determinarea frecventei factorilor cunoscuti ca fiind
asociati unui risc crescut de deces 0-1 an, elaborarea unor ipoteze epidemiologice. Anchetele
epidemiologice analitice permit verificarea asociatiilor epidemiologice intre factorii considerati (de risc)
si decesul sub 1 an, ele raspunzind la intrebarile “cum”, “de ce” s-au produs decesele 0- 1 an. Aceste
anchete pot fi anchete de tip prospectiv (pe cohorta) sau anchete de tip retrospectiv (cazcontrol). In
cazul mortalitatii infantile, ancheta analitica este de fapt o ancheta pe o generatie, deoarece atit in
abordarea prospectiva cit si in cea retrospectiva, populatia luata in studiu este reprezentata de nascutii
vii ai unui an calendaristic. Pe baza datelor obtinute din anchetele epidemiologice analitice se poate
masura: 1.riscul de deces infantil la copiii expusi actiunii unui factor de risc; 2.riscul de deces infantil la
copiii expusi unui factor de risc fata de cei ce nu sunt expusi (riscul relativ); 3.cu cit este mai mare
riscul de deces infantil la copiii expusi actiunii factorului de risc fata de cei neexpusi (riscul atribuibil);
4.impactul actiunii unui factor de risc in populatie prin calcularea fractiunii atribuibile, cu alte cuvinte cit
i se poate atribui unui factor de risc in nivelul mortalitatii infantile la generatia de nascuti vii studiata.
Anchetele operationale, de interventie permit evaluarea eficacitatii unor strategii (programe) de
interventie care au drept scop reducerea mortalitatii infantile. 48 Principalii indicatori de masurare a
mortalitatii infantile 1.Rata de mortalitate infantila: unde: D0-1-decedatii 0-1 an dintr-un an
calendaristic si un teritoriu dat N-nascutii vii din acelasi teritoriu si an calendaristic 2.Rata de
mortalitate infantila pe medii: 3.Rata de mortalitate infantila pe sexe: 4.Ratele de mortalitate infantila in
functie de virsta la deces: 49 5.Rata de mortalitate infantila pe cauze: Factorii de risc ai mortalitatii
infantile Conditionarea multifactoriala a mortalitatii infantile a impus clasificarea factorilor de risc.
Dintre clasificarile intilnite in literatura de specialitate retinem clasificarea intr-o viziune sistemica,
clasificare convenabila atit pentru practica curenta cit si pentru cercetare. Aceasta clasificare tine
seama de integrarea biosistemului mama-copil in alte biosisteme: familia, populatia, mediul (fizic si
social), fiecare nivel de integrare necesitind interventia unui sector social. 1. Biosistemul mama-copil:
Factori endogeni: -care tin de mama: -virsta (sub 19 ani, peste 35 ani); -paritate; -avorturi in
antecedente; -patologie generala si obstetricala; -accidente in timpul nasterii; -interventii obstetricale.
-care tin de copil: -greutate mica la nastere; -sexul masculin; -rangul nou-nascutului; -virsta (primul
trimestru); -handicapuri biologice (malnutritie, rahitism, anemie, malformatii, infectii in interferenta cu
factori exogeni). Factori exogeni: 50 -intoxicatii; -accidente; -factori de mediu (inclusiv asistenta
medicala). 2. Factorii care tin de familie: -starea civila a mamei (mama celibatara); -familie
dezorganizata; -nivelul scazut de instructie; -venitul familiei; -conditii de locuit nesatisfacatoare; -familii
cu domiciliul nestabil; -alcoolismul; -vagabondajul; -tinerele familii in primul an de la constituirea lor. 3.
Factori demografici: -variatii in evolutia natalitatii si a fecunditatii; -planificarea familiala. Pentru
Romania, pentru o perioada de 55 ani, coeficientul de corelatie a rangurilor intre mortalitatea infantila
si rata bruta de natalitate a aratat o corelare destul de strinsa (r=0.54). 4. Factori economico-sociali si
de mediu.

12. CARACTERISTICI GENERALE ALE MORTALITATII IN


ROMANIA
In perioada imediat postbelica mortalitatea generala a inregistrat cele mai inalte niveluri (20/1000,
maxim in 1947 22/1000), cauza: conditiile socio-economice si sanitare nefavorabile, a secetei si
epidemiilor. In 1955 ca urmare a aplicarii unor masuri cu caracter sanitar, mortalitatea scade marcat:
10/1000, cea mai redusaintensitate a mortalitatii s-a inregistrat in 1964 8/1000. incepand cu anul 1975
s-a inregistrat o tendinta de crestere usoara caurmare a fenomenului de imbatranire a pop. Dupa
1996-2000 mortalitatea a juns la valoarea de 11/1000.

Caracteristici personale 1)pe grupe de varsta: mortalitatea infantila si juvenila creste desi intensittea
celor doua este in ↓ continua 2) pe sexe: supramortalitate masculina 3) in functie de caracteristicele
spatiale: rural>urban si creste decalajul dintre cele doua componente. 4)pe cauze medicale de deces
(diferit de modelul european): BCV, tumroi, digestiv, accidente, b. Respiratorii.

21. Morbiditatea – definiţie, eveniment consemnat, tipuri de


morbiditate utilizate
Definitie: fenomen de masă al îmbolnăvirilor apărute într-o populaţie definită într-o anumită perioadă
de timp (în general este vorba de un an calendaristic. Evenimentul consemnat este apariţia bolii,
definită ca absenţa sănătăţii, adică a stării de bine fizic, psihic şi social pe care aceasta o presupune.
În funcţie de observaţie şi observator se pot descrie următoarele tipuri de morbiditate: - Morbiditate
reală (repezintă totalitatea cazurilor de boală existente la nivelul unei comunităţi) - Morbiditatea
diagnosticabilă (cazurile diagnosticabile cu probele care există în prezent) - Morbiditatea resimţită
(boala aşa cum este percepută de populaţia laică, cea percepută de individ independent de orice
referinţă de utilizare a ei în sistemele de îngrijire) - Morbiditatea obiectivă este cea măsurată prin
anchete epidemiologice sistematice utilizând instrumente de măsurare standardizate. În cazul bolilor
ce pot fi asimptomatice se poate ca cele trei tipuri de observare a morbidităţii să furnizeze rezultate
diferite.

22. Morbiditatea - tipuri, măsurarea morbidităţii observate


În funcţie de observaţie şi observator se pot descrie următoarele tipuri de morbiditate: - Morbiditate
reală (repezintă totalitatea cazurilor de boală existente la nivelul unei comunităţi) - Morbiditatea
diagnosticabilă (cazurile diagnosticabile cu probele care există în prezent) - Morbiditatea resimţită
(boala aşa cum este percepută de populaţia laică, cea percepută de individ independent de orice
referinţă de utilizare a ei în sistemele de îngrijire) - Morbiditatea obiectivă este cea măsurată prin
anchete epidemiologice sistematice utilizând instrumente de măsurare standardizate. În cazul bolilor
ce pot fi asimptomatice se poate ca cele trei tipuri de observare a morbidităţii să furnizeze rezultate
diferite.

Măsurarea morbidităţii observate

- Abordare transversală (pe perioada unui an calendaristic) - Abordare longitudinală (o cohortă/o


generaţie)

Studiul morbidităţii observate

Unitatea observată Evenimentul observat Fenomen/Indicator statistic Îmbolnăvire Caz nou Incidenţă
Caz nou şi vechi Prevalenţă Caz ce întrerupe temporar capacitatea de muncă Morbiditate cu ITM Caz
ce întrerupe definitiv capacitatea de muncă Morbiditate cu invaliditate Caz ce necesită spitalitare
Morbiditate spitalizată Abordări în măsurarea morbidităţii observate: - în funcţie de debut : cazuri noi
(incidenţa) şi cazuri noi şi vechi(prevalenţa) - în funcţie de gravitate: Mb cu ITM, Mb cu invaliditate şi
Mb spitalizată.

23. Măsurarea morbidităţii – criterii de definire a bolii, înregistrarea


morbidităţii
Criterii de definire a bolii: - criteriul statistic – un eveniment se consideră anormal dacă se situează în
afara unui interval cuprins între ±2 intervale în jurul valorii medii a fenomenului studiat; - criteriul clinic
– se consideră anormal un eveniment dacă este frecvent asociat cu entităţi patologice bine definite
anatomopatologic, microbiologic; - criteriul prognostic – este considerat anormal acel fenomen care se
asociază cu o frecvenţă crescută de manifestări grave; - criteriul operaţional – situaţia anormală este
aceea care în urma unei intervenţii nu conduce la realizarea unui beneficiu

Înregistrarea morbidităţii e puternic influenţată de: - accesul la serviciile medicale - calitatea serviciilor
medicale - corectitudinea diagnosticării - accesibilitatea mijloacelor de investigaţie - corectitudinea
codificării.

24. Incidenţa – definiţie, surse de informaţii, măsurare, factori care o


influenţează
Incidenţa reprezintă fenomenul de masă al apariţiei cazurilor noi de boală într-o populaţie şi într-o
perioadă de timp. Incidenţa e condiţionată de: - Accesibilitate - Adresabilitate - Calitatea diagnosticului
Ar trebui să fie considerată ca frecvenţă reală de apariţie a cazurilor noi doar în acele populaţii în care
cele trei condiţii se îndeplinesc în mod optim. Surse de informaţii: Medicul de familie ce raportează
cazurile noi de boală (se bazează pe adresabilitatea populaţiei la serviciile medicale); studiul incidenţei
e pasiv. Abordarea incidenţei se face: - transversal (la un moment dat): se măsoară rata de incidenţă
generală (frecvenţa cu care au apărut cazurile noi), ratele de incidenţă specifice (pe sexe, pe grupe de
vârstă, pe medii, pe boli, pe boli si sexe/grupe de vârstă/medii) şi indicatori de structură a cazurilor noi
(ponderea copiilor 0-14 ani, a celor de provin din mediul rural, a sexului feminine); - longitudinal
impune o anchetă prospectivă pe o cohortă şi la sfârşitul perioadei de observare se măsoară ratele de
incidenţă generală şi specifice şi indicatorii de structură. Factori care influenţează incidenţa: -
modificarea stilului de viaţă - modificarea virulenţei factorilor incriminaţi în producerea bolii - apariţia
unor noi factori incriminaţi în producerea bolii - evoluţia temporală a bolii - metode noi de diagnostic -
modificări în structura pe grupe de vârstă a populaţiei - modificări în clasificarea bolilor - migraţia

25. Examene medicale de masă – definiţie, tipuri


Examenele medicale de masă sunt anchete transversale ce urmăresc identificarea de prezumţie
şi/sau diagnosticarea de certitudine a bolilor sau altor caracteristici biologice sau comportamentale
într-o populaţie. Tipuri de examene medicale de masă: - diagnosticul de certitudine al unei boli/factor
de risc ->ancheta de prevalenţă -- diagnosticul de prezumţie al unei boli ->examen medical de tip
screening-- depistare pasiv-activă(cautarea cazurilor): se face cu ocazia examenelor medicale curente
(consultatii) cind pacientul se prezinta la medic pentru anumite acuze iar medicul, dupa consultatia
acordata pentru acuzele pacientului, aplica procedee si tehnici de investigatie pentru boala/bolile pe
care doreste sa le depisteze - examene periodice de sănătate la vârste nodale (mai ales copii şi adulţi,
ocazie cu care se caută bolile care au o frecvenţă aşteptată mai mare la vârsta respectivă), la
persoanele cu risc înalt (sugari, gravide ş.a.) - CHECK-UP (controlul stării de sănătate din iniţiativa
persoanei sau patronului, control ce se face în cadrul unui serviciu special).
26. Ancheta de prevalenţă – definiţie, tipuri, avantaje şi limite

Anchetele de prevalenţă sunt examene medicale care se realizează într-


un interval relativ scurt de timp, într-o populaţie bine definită, ocazie
cu care se poate inregistra atât expunerea cât şi rezultatul (boala).

Studiile de prevalenţă pot fi: - pur descriptive, oferind informaţii despre variabile în mod separat (câte
boli sau câte situaţii comportamentale se găsesc în populaţie); - de tip caz-control, înregistrându-se
concomitent prezenţa bolii şi prin investigaţie anamnestică, prezenţa unor variabile (caracteristici
biologice, genetice, comportamentale) înainte de momentul examenului (care au precedat boala).
Avantaje: - sunt utile în stabilirea prevalenţei - sunt uşoare, rapide, relativ ieftine - date uşor de cules -
permit aprecierea amplitudinii unui fenomen, fiind utile în programare (programare sănătate) - sunt
generatoare de ipoteze epidemiologice - permit controlul factorilor de confuzie (stratificare) Limite: - nu
stabilesc secvenţa temporală a evenimentului - nu sunt utile pentru evaluarea incidenţei - nu permit
calcularea directă a riscului relativ - nu se aplică în cazul bolilor rare - există riscul erorilor de
anamneză - există riscul interpretărilor abuzive.

27. Paralelă între incidenţa şi prevalenţa bolilor


Incidenţa şi prevalenţa sunt indicatori care măsoară frecvenţa bolii într-o populaţie. Incidenţa - arată
frecvenţa cu care apare o boală - evidenţiază mai bine bolile acute, - se obţine pasiv, raportate de
medic

Prevalenţa - reprezintă fondul morbid (povara) al bolii într-o populaţie - evidenţiază mai bine bolile
cronice, - se obţine activ: anchete transversale sau examen medical de masă. Prevalenţa este
incidenţa înmulţită cu durata medie a bolii. În cazul incidenţelor egale, prevalenţa este cu atât mai
importantă cu cât durata media a bolii este mai lungă.

28. Calitatea vieţii – concepte, modalităţi de evaluare


Calitatea vieţii – calitatea vieţii este un concept multidimensional şi subiectiv care traduce caracterul
bun sau mai puţin bun al "vieţii" unui individ. Calitatea vietii – perceptia indivizilor sau a grupurilor
sociale conform careia nevoile au fost satisfacute, iar situatiile favorabile realizarii fericirii si îndeplinirii
depline, a aspiratiilor lor nu au fost refuzate. Termenul de «calitate a vietii» este utilizat curent în tarile
dezvoltate unde necesitatile materiale de baza sunt acoperite. Indivizii au devenit din ce în ce mai
constienti de capacitatea lor de a-si satisface nevoile individuale si sociale si cauta o calitate a
existentei superioara simplei supravietuiri. Calitatea vietii - stilul de viata al bolnavilor cronici sufera
importante modificari: discomfort somatic si psihic, masuri igienico-dietetice (unele capabile sa
anuleze micile satisfactii ale existentei), efectele secundare ale medicatiei administrate, atingeri ale
personalitatii sale, inclusiv prin acceptarea unui nou statut si rol social, de "bolnav", cu implicatii în
insertia sa familiala si socio-profesionala (lezându-i aspiratiile si expectatiile, adesea legitime).
Calitatea vietii ← -- perceptia indivizilor sau a grupurilor conform careia nevoile au fost satisfacute iar
situatiile favorabile realizarii fericirii depline, a aspiratiilor lor nu au fost refuzate. Calitatea vietii ↑--
totalitatea conditiilor de ordin economic, social, ecologic, spiritual care asigura integritatea si echilibrul
vietii biologice, dezvoltare continua si durabila a personalitatii umane. Calitatea vieţii obţinută în urma
aplicării unei terapii este distinctă de efectele terapeutice în sine, prin semnificaţia sau valoarea pe
care pacienţii o acordă acelor efecte. Potrivit OMS, trebuie avute în vedere 5 dimensiuni ale calităţii
vieţii: - reducerea simptomelor bolii - înlocuirea anxietăţii şi a descurajării prin influxuri de stare de bine
şi optimism - menţinerea unei reţele de interacţiuni sociale pozitive - conservarea aptitudinilor
cognitive - aptitudinea de a munci şi de a păstra un nivel de trai şi de muncă suficient. În consecinţă
ne putem aştepta ca evaluarea utilităţii tratamentului (măsura în care tratamantul îmbunătăţeşte
calitatea vieţii lor) să difere semnificativ. Prin analiza cost-utilitate se ia în considerare calitatea vieţii,
atunci când se compară costuri şi consecinţe (măsura în care tratamentul îmbunătăţeşte calitatea
vieţii). Consecinţele sunt valorizate prin unităţi naturale, care încearcă să reflecte utilitatea asociată
fiecărei stări de sănătate. Cel mai frecvent folosite unităţi de măsură sunt: anii de viaţă câştigaţi
ajustaţi în funcţie de calitatea vieţii acestor ani (QALY= „quality adjusted life years”), anii de viaţă
sănătoşi (YHL=”years of healthy life”) sau anii de viaţă ajustaţi în funcţie de disabilităţile prezente
(DALY=”disability adjusted life years”).

29. Screening - definiţie, scopuri, ipoteze de utilizare


Screeningul reprezintă examinare de masă care constă în aplicarea unui ansamblu de procedee şi
tehnici de investigaţie asupra unui grup populaţional în scopul identificării de prezumţie a unei boli sau
factor de risc. Ipotezele care stau la baza practicării screeningului: -într-o populaţie există boli şi
bolnavi necunoscuţi datorită unor nevoi nesimţite, neexprimate sau nesatisfăcute; -identificarea bolii în
perioada ei de latenţă face ca eficacitatea şi eficienţa intervenţiilor să fie mare; -tratamentele efectuate
în stadiile precoce ale bolii sunt mai ieftine şi mai eficace (boala nu se agravează, s-ar preveni
decesele premature). Scopurile screeningului: 1.Menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolii în ipoteza în
care scopul screeningului este depistarea factorilor de risc. Prin acest scop, screeningul poate fi
încadrat în măsurile de profilaxie primară. 2.Depistarea precoce a bolilor. Prin acest scop, screeningul
are un caracter prescriptiv. 3.Determinarea prevalenţei unei boli sau factor de risc. Prin acest scop,
screeningul este un instrument pentru planificarea şi programarea sanitară. 4.Diagnosticul stării de
sănătate a unei colectivităţi. 5.Evaluarea unei acţiuni, a unor programe. 6.Determinarea prezenţei unei
asociaţii.

30. Modelul general al unui examen medical de tip screening


Din populaţia ţintă se alege un eşantion care, în urma aplicării unui test de screening se va împărţi în 2
loturi: unul alcătuit din persoane probabil bolnave (persoanele din eşantion la care rezultatul testului a
fost pozitiv) şi celălalt alcătuit din persoane probabil sănătoase (persoanele din eşantion la care
rezultatul testului a fost negativ). Screeningul este urmat de 2 faze: - faza de diagnostic în care cei
probabil bolnavi trec printr-un test diagnostic pentru confirmarea bolii suspectate; - faza terapeutică şi
de supraveghere medicală. Testele de screening trebuie să fie atât de bune încât să ofere posibilitatea
de a detecta cât mai mulţi bolnavi din toată populaţia examinată. Este de aşteptat ca proporţia reală a
bolnavilor să fie mai mare în rindul celor probabil bolnavi decât în rândul celor probabil sănătoţi. De
obicei, screeningul se practică în populaţii la risc înalt pentru că în aceste grupuri populaţionale,
probabilitatea ca diagnosticul prezumtiv să fie diagnostic cert este mare.

31. Modalităţi de realizare a unui examen de screening


1.Anchetele prin interviu sau prin chestionar completat de către persoana investigată. Sunt indicate, în
special, pentru screeningul care vizează comportamentele şi în anchetele făcute în gospodării.

Limite:
-sunt supuse unor distorsiuni care ţin de memoria celor chestionaţi
(de aceea, perioada recurentă nu trebuie să fie mai mare de 2-4 săptămâni)
şi de intervievatori.

2.Anchetele medicale: efectuarea unui examen clinic, paraclinic sau combinat (interviu, examen clinic
şi paraclinic).

Condiţii:
-examenul să fie standardizat;
-probele să fie simple, ieftine;
-examenul să ţintească mai multe boli.
În prezent screeningul se practică pentru acele boli pentru care
există probe paraclinice valide de identificare a bolii. Nu toate probele
pentru screening sunt valide pentru diagnostic, fie că probele nu sunt bune
pentru stabilirea diagnosticului, fie că pragul nu este valid.

32. Criteriile de alegere a bolilor pt un ex. Screening


- boala (condiţia) să constituie o problemă de sănătate (prevalenţă mare, gravitate mare prin
consecinţele sale medicale si sociale, evoluţie fatală, absenteism, invaliditate) - istoria naturală a bolii
să fie cunoscută şi înţeleasă - teste disponibile pt depistarea bolii în etapa de latenţă sau de debut
asimptomatic - test(e) de screening acceptabil(e) din punct de vedere al populaţiei - existenţa de
facilităţi (servicii) disponibile pentru persoanele depistate de către testul(testele) de screening -
strategia de supraveghere şi tratament să fie agreată de către administraţia sanitară şi de către
populaţie - costul global să fie rezonabil - inţelegerea din partea personalului medical că un examen
de sănătate constituie debutul unui proces lung de supraveghere medicală

33.Calităţile probelor de screening


- să fie simple - să nu facă rău - să fie acceptate de către populaţie - să poată fi aplicate rapid - să aiba
o validitate corespunzătoare - să aibă reproductibilitate - să aibă randament mare - sa aibă cost redus
- să aibă valoare predictivă bună
34. Validitatea – definiţie, măsurare, importanţa pt medicul
epidemiolog şi pt clinician
Validitatea = capacitatea unei probe de a identifica corect ceea ce este pusa să identifice. (frecventa
cu care rezultatele probei sunt confirmate prin procedee diagnostice mai riguroase). Se exprimă şi se
măsoară prin sensibilitate şi specificitate: - sensibilitatea = capacitatea unei probe de a identifica
corect pe cei care au boala; proporţia rezultatelor pozitive în masa bolnavilor. Este o probabilitate
condiţionată: probabilitatea de a fi pozitiv cu condiţia de a fi bolnav; - specificitatea = capacitatea unei
probe de a identifica corect pe cei care nu au boala; proporţia rezultatelor negative în masa non
bolnavilor. Este o probabilitate condiţionată: probabilitatea de a fi negativ cu condiţia de a nu fi bolnav.
Alegerea testului şi determinarea validităţii trebuie facute inainte de declanşarea screeningului.
Validitatea se determină a priori sau prin aplicarea probei (testului) pe un eşantion mic (100-200
persoane), cunoscându-se care sunt bolnavi de boala ce urmează a fi depistată în populaţie (boala
care face obiectul screeningului) din acest eşantion. O probă cu sensibilitate mare va determina o
populaţie a fals-negativilor mică, deci se vor pierde puţini bolnavi. În general, în screening şi în special
când boala este gravă se preferă probe cu sensibilitate înaltă. O probă cu specificitate mare va
determina o proporţie a fals-pozitivilor mica. Probele cu specificitate înaltă sunt de preferat pentru
diagnosticarea bolii. In screening, se preferă teste cu specificitate mare atunci când, din considerente
de cost, nu dorim să încărcăm faza de diagnostic. Este de dorit ca şi sensibilitatea şi specificitatea
probei să fie mari. Validitatea unei probe de screening depinde de pragul de separare ales pentru
probă, schimbarea pragului determinând modificarea sensibilităţii şi specificităţii. Creşterea validităţii
se poate face prin aplicarea mai multor teste în serie sau în paralel (de ex., pentru depistarea
diabetului zaharat: glicemia şi glicozuria).

35. Valoarea predictivă – definiţie, măsurare, semnificaţie


Valoarea predictivă este importantă pentru clinician, care este interesat să adopte o probă care să
aibă şansa cea mai inaltă de a identifica corect boala. Ea depinde de prevalenţa bolii in populaţie; nu
depinde de pragul de separare. 1.VP pozitivă = proporţia real pozitivilor în masa pozitivilor. Este o
probabilitate condiţionată: probabilitatea de a fi bolnav cu condiţia de a fi pozitiv; 2.VP negativă =
proporţia real negativilor în masa negativilor. Este o probabilitate condiţionată: probabilitatea de a nu fi
bolnav cu condiţia de a fi negativ. VPP prezintă interes mare pentru clinician

36. Reproductibilitatea
Reproductibilitatea sau consistenţa unei probe este gradul de stabilitate al acesteia, capacitatea
testului de a da aceleaşi rezultate în condiţiile în care este aplicat în aceleaşi condiţii, dar de persoane
diferite sau de aceeaşi persoană în momente diferite. Reproductibilitatea probei nu trebuie confundată
cu acurateţea (exactitatea). Acurateţea reprezintă gradul în care măsurătoarea sau estimarea bazată
pe o anumită măsuratoare prezintă valoarea reală a caracteristicii măsurate. Pentru clinician este
foarte importantă acurateţea probei, pentru epidemiolog reproductibilitatea probei. Dacă se cunoaşte
abaterea, o probă cu o reproductibilitate mai mică poate fi folosită la un examen medical de masă.
Reproductibilitatea inaltă a unei probe nu garanteaza şi o validitate inaltă. Validitatea inaltă a unei
probe oferă, de regulă, şi o reproductibilitate inaltă. Pentru ca o probă să fie cât mai reproductibilă este
necesar ca: -proba să fie standardizată; -personalul să fie antrenat; -să se asigure controlul.
Măsurarea reproductibilităţii unei probe necesită prezentarea datelor obţinute de către observatori
diferiţi într-un tabel de contingenţă 2x2. Există mai multe modalităţi de măsurare a reproductibilităţii.
Cele mai frecvente sunt: 1.coeficient simplu de reproductibilitate observată / procentul de concordanţă
este raportul dintre suma rezultatelor concordante si numărul total al persoanelor examinate.
2.coeficientul de corelaţie intraclasă sau coeficientul de concordanţă Kappa

37. Epidemiologie – definiţie, obiective, domenii de aplicare


Definiţia clasică (MacMahon, 1960): ştiinţa care studiază distribuţia determinanţilor bolii în populaţiile
umane. Last, 1983: ştiinţa care studiază distribuţia şi determinanţii bolilor şi aplică rezultatele la
controlul problemelor de sănătate publică (adăugarea componentei cu caracter aplicativ la definiţia
clasică dată de către Last). Obiectul preocupărilor epidemiologiei este populaţia/grupurile
populaţionale (bolnavi, control). Obiectivele epidemiologiei sunt: 1. descrierea distribuţiei bolilor şi a
factorilor de risc (în funcţie de caracteristicile presonale, tendinţele temporale/evoluţia temporală, locul
apariţiei) 2. explicarea etiologiei bolilor/modului de transmitere (dovedirea existenţei unro relaţii dinter
factorii explicativi şi rezultatele pe care le generează aceşti factori) 3. predicţii în legătură cu numărul
probabil de boli şi caracteristicile distributive 4. fundamenarea programelor de prevenţie şi combatere
a bolilor Domeniile de aplicare ale epidemiologiei: - Sănătate publică: taxonomia (clasificarea) bolilor,
descrierea istoriei naturale a bolilor în populaţie (colectivitae), determinarea frecvenţei factorilor de
risc, depistarea şi supravegherea de masă a bolilor, descrierea şi explicarea modelelor de mortalitate
şi morbiditate, prevenirea şi controlul comunitar al bolilor, planificarea sanitară şi promovarea acţiunilor
de sănătate, evaluarea activităţilor, procedurilor şi serviciilor de sănătate - Medicina clinică: istoria
naturală a bolii, determinarea valorilor normale, completarea tabloului clinic şi determinarea de
sindroame noi, studiul etiologiei bolilor, ameliorarea perspectivelor clinice (prin evaluarea eficacităţii
procedurilordiagnostice şi terapeutice), evaluarea tehnologiiilor medicale vechi şi noi, citirea critică a
literaturii de specialitate

38. Epidemiologia – metode şi surse de informaţii


Caracteristicle metodelor: empirică, numerică, probabilistică şi comparativă - sistemul informaţional
curent - biostatistică - eşantionaj - metode speciale de definire şi determinare a loturilor de studiu -
tehnici de măsurare a riscurilor - tehnici de măsurarea a supravieţurii - standardizarea

39. Clasificarea anchetelor epidemiologice în funcţie de direcţia


studiului (exemplificaţi)
Anchete transversale (anchete de prevalenţă şi ecologice) – examen medical de masă Anchete
longitudinale – prospective (cohortă), retrospective (caz-control), ambispective (istoric - prospective)
40. Clasificarea anchetelor epidemiologice în funcţie de obiectivul
urmărit
Anchete (Studii) descriptive – formulează ipoteze Anchete (Studii) analitice (dde tip explicativ) –
probează ipoteze: prospective (de cohortă), retrospective (caz-control) Anchete (Studii) experimentale
(anchete de intervenţie, operaţionale) – programe de sănătate publică (vaccinări, programe de
protecţie infantilă, reducerea fumatului) Anchetele descriptive şi celel analitice sunt anchete
observaţionale.

41. Clasificarea anchetelor epidemiologice în funcţie de criteriile


descrise în literatura de specialitate
După direcţia studiului: Anchete transversale (anchete de prevalenţă şi ecologice) – examen medical
de masă Anchete longitudinale – prospective (cohortă), retrospective (caz-control), ambispective
(istoric - prospective) După obiectivul urmărit: Anchete (Studii) descriptive – formulează ipoteze
Anchete (Studii) analitice (dde tip explicativ) – probează ipoteze: prospective (de cohortă),
retrospective (caz-control) Anchete (Studii) experimentale (anchete de intervenţie, operaţionale) –
programe de sănătate publică (vaccinări, programe de protecţie infantilă, reducerea fumatului)
Anchetele descriptive şi celel analitice sunt anchete observaţionale.

42. Axele de studiu utilizate în epidemiologie


Relaţia poate fi : transversală (expunerea şi rezultatul se observă şi se măsoară concomitent), de
cohortă (investigaţia se face de la expunere spre rezultat), caz-control (investigaţia porneşte de la
rezultat spre expunere); Realizarea în timp: istorică (expunerea a fost făcută înainte de declanşarea
investigaţiei), concomitentă (simultan, expunerea şi rezultatul se studiază simultan), mixt; Selecţia
subiecţilor se face în funcţie de: expunere (anchete de cohortă)rezultat (anchete caz-control), alte
selecţii (nici în funcţie de expunere, nici în funcţie de rezultat)

43. Anchete epidemiologice descriptive – definiţie, obiective, tipuri


Sunt anchete epidemiologice ce au ca scop principal descrierea modului de distribuţie a unei boli/a
decesului/ a factorilor de risc în populaţie. Permit formularea de ipoteze epidemiologice (relaţia dintre
un factor considerat ca fiid factor de risc/cauzal şi efectul acţiunii sale). Alte aplicaţii ale acestora:
evaluarea stării de sănătate a populaţiei, monitorizarea stării de sănătate, planificarea/ fundamentarea
resurselor în domeniul sănătăţii, descrierea istoriei naturale a bolii, completarea tabloului clinic al unei
boli, identificarea de simptome şi sindroame noi. Sunt de 3 tipuri: raportarea de cazuri, anchete
epidemiologice descriptive (serii de cazuri), studii populaţionale corelaţionale (ecologice).

44. Anchete epidemiologice descriptive – caracteristici personale;


exemple, utilitate.
Exemple:gen, vârstă, stare civilă, religie, nivel de instrucţie Vârsta: produce modificări metabolice şi
odată cu înaintarea în vârstă apar fenomene de uzură, iar vârsta aduce informaţii cu privire la
receptivitate/rezistenţă. Avem: rate specifice de incidenţă pe grupe de vârstă, rate specifice de
mortalitate. Se foloseşte abordarea transversală. La interpretarea rezultatelor trebuie să se ţină cont
de efectul de cohortă (de generaţie): într-o abordare transversală avem mai multe generaţii cu istoria
lor (au fost supuşi mai multor factori). Efectul de cohortă este efectul pe care îl poate exercita o
generaţie cu istoria sa asupra distribuţiei pe grupe de vârstă a unei boli/ deceselor/ factorilor de risc.
Ex: descrierea nivelului de cunoştinţe (scade pe măsura înaintării în vârstă – fals!!!) Sexul (genul) –
distribuţia aceleeiaţi boli pe sexe şi grupe de vârstă (există boli mai frecvente la bărbaţă/femei).
Explicaţii ale diferenţelor observate între sexe: biologie diferită, încărcătură genetică diferită, rol şi
statut social diferit, expunere diferită a factorilor de risc. Femei: boli endocrine, DZ, colecistopatii,
calculoză. Bărbaţi: boală ulceroasă, hernii, accidente, ateroscleroză, cancer bronho-pumonar. În
descrierea distribuţiei bolilor pe sexe se folosesc ratele specifice, proporţiile şi indicele de
masculinitate (nr evenimente bărbaţi x 100/ nr evenimente femei) Grupul etnic şi cultural – diferenţele
observate între grupuri etnice şi culturale se datorează factorilor genetici şi modului de viaţă (prezintă
structuri familiale specifice, regim alimentar, credinţă, obiceiuri, profesii, loc de naştere). Profesia –
descrierea distribuţiei bolilor în funcţie de această caracteristică reprezintă un indicator al nivelului
socioeconomic şi al riscului particular legat de profesie. Nivelul socio-economic – combinaţie din
profesie + venit + nivel de educaţie + nivel de viaţă

45. Anchete epidemiologice descriptive – caracteristici spaţiale;


exemple, utilitate
Anchetele epidemiologice descriptive permit identificarea zonelor cu o frecvenţă neaşteptată a bolilor
sau permit identificarea de diferenţe între regiuni. Descrierea bolilor se poate face în funţie de frontiere
naturale sau administrative. În funcţie de barierele naturale (râuri, munţi), prezintă interes deoarece
delimitează zone cu anumite caracteristici ecologice favorabile dezvoltării/protejării de unele boli (ex:
guşa endemică), izolează populaţii care au obiceiuri şi comportamente specifice, definesc zone cu
structură economică relativ omogenă, definesc grupuri/zone care prezintă anumiet caracteristici dpdv
al accesibilităţii la serviciile sanitare. În funcţie de frontierele administrative, facilitează investigaţia şi
raportarea datelor (pe judeţe), reprezintă bariere pentru bolile transmisibile, există modele specifice de
morbiditate şi mortalitate determinate de factori socio-economici şi culturali. Comparaţiile la nivel
internaţional poate fi grevată de erori de clasificare a bolilor. Pentru identificarea zonelor cu probleme
se foloseşte metoda standardizării, iar ca reprezentare grafică se recomandă cartograma sau
reprezentarea grafică pe coloane dacă numărul populaţiei e maxim 10-14.

46. Anchete epidemiologice descriptive – caracteristici temporale;


exemple, utilitate
1 – trenduri. Reflectă schimbări în evoluţia seculară a unei boli/deceselor de o anumită cauză; arată
tendinţa de creştere/descreştere dacă apar prăbuşiri sau vârfuri. Prezintă interes pentru explicaţii
probabile ale trenduluo observat. Trendul e utilizat şi pentru a face predicţii pentru evoluţii viitoare. În
interpretarea trendului trebuie să ţinem cont de schimbări în structura populaţiei, schimbări în
clasificarea şi evoluţia tehnologiei/cunoştinţelor, modificări în distribuţia factorilor asociaţi bolilor. 2-
variaţii ciclice, evoluţii sinusoidale. Creşteri sau descreşteri în evoluţia unor boli. Ex: în ţările cu RMI
mare există o variaţie sinusoidală (iarna, vara). Aceste variaţii ciclice sunt importante în organizarea
resurselor şi apar în cadrul bolilor infecţioase. 3 – evoluţii neaşteptate, întâmplătoare

47. Studiile descriptive – cazurile clinice raportate


Fac parte din anchetele epidemiologice descriptive individuale. Reprezintă cam o treime din articolele
de medicină clinică. Cazurile clinice raportate descriu o observaţie neobişnuită, care poate să
constituie prima etapă de recunoaştere a unei noi maladii sau factor de risc. Nu se pot comunica
informaţii de la mai mult de 5 pacienţi, abordarea este pur descriptivă (se utilizează dacă este cazul
numai valori absolute, nu se calculează indicatori sintetici, ponderi, nu se pot utiliza reprezentări
grafice), limitele acestei abordări ţin de carcterul subiectiv al selecţiei cazurilor, legat de experienţa şi
domeniul de interes al cercetătorului.

48. Studiile descriptive – seriile de cazuri


Seriile de cazuriindividuale reprezinta etapa urmatoare a anchetelor cazuri clinice raportate, prin
gruparea de observaţii similare şi în consecinţă pot fi emise ipoteze a unei entităţi patologice sau a
unui factor de risc. Ele pot, in anumite situaţii, să sugereze în mod foarte pregnant existenţa unui
factor etiologic sau particularităţi în evoluţia unei boli. Limite: traduc înainte de toate experienţa şi
capacitatea de observaţie a unui cercetător, nu permit generalizarea sau extrapolarea concluziilor, nu
permit stabilirea frecvenţei unei boli (ar fi necesar pentru aceasta un studiu de incidenţă sau de
prevalenţă), nu înlesnesc nici aprecierea importanţei în mod statistic a unui factor de risc, pe care pot
eventual sa îl sugereze( în acest caz ar fi necesar un grup de comparaţie).

49. Studiile descriptive de corelaţie; avantaje şi limite


Scopul acestor stuii este de a compara frecvenţa unei boli între populaţii în acelaşi interval de timp sau
frecvenţa unei boli în aceeaşi populaţie dar în momente diferite (ex: frecvenţa HTA în toate judeţele în
acelaşi timp sau frecvenţa HTA în Bucureşti în 2008 şi 2009). Studiile de corelaţie sau studiile
ecologice permit efectuarea unei analize la o scara mai largă. Plecând de la date care există în mod
pasiv la nivelul unor populaţii ( rate de mortalitate, valoarea vanzărilor unor produse). Din pdv tehnic
se bazează pe calcularea unor coeficienţi de corelaţie (ex: cantitatea de tutun vândută şi cancerul
pulmonar). Limite: valorile pe care le utilizează reprezintă medii calculate la nivel populaţional, nu
informaţii culese la scară individuală, deci nu premit calcularea riscului – din populaţia a cărei
incidenţă o luăm nu ştim care au fumat/nu (Nu pot să cunosc dacă persoana care a făcut boala este şi
expus). Nu permit controlul factorilor de confuzie (factorul care se asociază concomitent atât expunerii
cât şi efectului). Aceste studii introduc noţiunea de comparaţie, trebuie deţinute date despre populaţie
pentru a putea stabili o corelaţie între un factor de risc şi boala studiată. Ele folosesc noţiunea de
frecvenţă a bolii şi a factorului de risc. Sunt abordări transversale în măsura în care ele suprapun 2
tipuri de date (frecvenţa factorului de risc şi frecvenţa bolii), culese în aceeaşi perioadă. Sunt uşor de
realizat în timp scurt, căci fac apel la date de statistică descriptivă, care se aflăcolectate în mod pasiv
în sistem. Un factor de risc real poate să nu fie identificat printr-un studiu ecologic dacă este „diluat” de
carcateristicile unei populaţii.

50. Proiectarea anchetelor epidemiologice analitice – exemple


Anchetele analitice au scopul de a verifica ipotezele epidemiologice, arată dacă există o asociere
apidemiologică între un fcator presupus a fi factor de risc şi efectul acţiunii sale (boală, deces). Permit
măsurarea forţei acestei asocieri epidemiologice. Sunt de 3 tipuri: prospective, retrospective şi
ambispective. Prezintă 3 caracteristic generale: sunt anchetele longitudinale şi necesită prezenţa a cel
puţin două loturi (un lot test şi un lot martor). Criteriile de alegere a tipului de anchetă analitică: 1.
frecvenţa factorului de risc în populaţie - trebuie ţinut cont în studiile prospective. E mai importantt de
ştiut incidenţa bolii pentru că aşteptăm timp de la expunere la apariţia bolii. Prevalenţa = incidenţa x
durata. Prevalenţa crescută se poate datora şi duratei cerscute a bolii (boli cronice). Anchetele
prospective se recomandă pentru bolile cu incidenţă crescută. Pentru FR cu frecvenţă mare şi
incidenţă mare a bolii se recomandă cohortă tip 1, iar în cazul FR cu frecvenţă mică şi incidenţă mare
a bolii se recomandă cohortă tip 2. Anchetele retropective se recomandă atunci când frecvenţa bolii în
populaţie e mică (boli rare), cu prevalenţă mai mică de 8%. La anchetele retrospective constituirea
lotului martor reprezintă punctul critic al studiului. Metoda cea mai utilizată pentru constituirea lotului
martor e metoda perechilor (fiecărui individ din lotul test i se caută perechea după aceleaşi
caracteristici, dar fără boală; criterii folosite: sex, vârstă, profesie). Lotul martor trebuie să fie cel puţin
egal cu lotul test, ideal de cel puţin 2 ori mai mare (pentru creşterea puterii semnificaţiei rezultatelor).
Pot exista 2 loturi amrtor – unul din caelaşi spital cu lotul test şi altul din populaţia generală. Ideal ar fi
ca lotul test să fie constituit numai din cazuri noi (cazurile noi ăncă mai au modelul comportamental –
FR urmărit, pe când cele vechi e posibil să fi renunţat la FR). 1 FR – mai multe boli (Anchetă
prospectivă!!!) mai mulţi FR – o boală (Anchetă retrospectivă !!!) Ancheta prospectivă nu se poate
repeta pe acelaşi lot, cea retrospectivă se poate repeta. Pentru a măsura riscul de apariţie a unei boli
se face doar o anchetă longitudinală prospectivă!!!

51. Anchete analitice prospective tip 1 – model, scop, etape,


măsurători, interpretare
Se constituie un eşantion reprezentativ pentru populaţia ţintă care se autodivide în două loturi: unul
expus la factorul de risc, celălalt neexpus la factorul de risc. Apoi investigatorul urmăreşte persoanele
expuse şi neexpuse aşteptand apariţia bolii sau a decesului. Condiţii: să îşi păstreze statutul de
expus/nonexpus, să nu aibă boala pe care urmează să o înregistrăm, să poată dezvolta boala
respectivă (să fie potenţial eligibili). Bolnavii trebuie să fie cazuri noi de boală. Anchetele prospective
tip 1 sunt o abordare longitudinală a incidenţei. Putem măsura: rata cumulativă de incidenţă (măsoară
riscul de îmbolnăvire la expuşi şi nonexpuşi), densitatea incidenţei (măsoară viteza cu care se
propagă o boală în populaţie). Acest model este indicat a fi utilizat cand factorul de risc este relativ
frecvent în populaţie. Dacă factorul de risc este rar, modelul nu mai este eficient sub aspectul efortului
investigaţiilor, eşantionul ales ar trebui sa fie mult mai mare. Avantaje: -în momentul proiectării
anchetei rezultatele nu sunt cunoscute, ele apar după acţiunea factorului de risc, ceea ce conferă
studiului un caracter calitativ crescut; -se pot observa şi masura toate efectele pe care le generează
expunerea la un factor de risc; -se poate măsura direct riscul bolii pentru fiecare grup. Dezavantaje:
logistice, administrative, perioadă lungă de urmărire, nu se pot repeta pe aceleaşi loturi

52. Anchetele analitice prospective de tip 2 – model, scop, măsurători,


interpretare.
Se aleg 2 eşantioane : unul cuprinzând subiecţii expuşi la risc (lotul test), celălat pe cei neexpuşi (lotul
martor), fiecare eşantion fiind reprezentativ pentru cohorta respectivă. Apoi investigatorul urmăreşte
cele doua loturi aşteptând apariţia bolii sau a decesului. Acest model este indicat cand frecvenţa
factorului de risc in populaţie este mică. Avantaje: -în momentul proiectării anchetei rezultatele nu sunt
cunoscute, ele apar după acţiunea factorului de risc, ceea ce conferă studiului un caracter calitativ
crescut; -se pot observa şi masura toate efectele pe care le generează expunerea la un factor de risc;
-se poate măsura direct riscul bolii pentru fiecare grup (RR). Dezavantaje: logistice, administrative,
perioadă lungă de urmărire, nu se pot repeta pe aceleaşi loturi

53. Anchetele analitice retrospective cazuri/control (tot)


Ancheta caz-control porneşte de la efect către factorul de risc – studiu anamnestic. Se iau două loturi:
lotul test bolnavi (expuşi şi neexpuşi) şi lot martor nonbolnavi (expuşi şi neexpuşi). Frecvenţa Fr în
lotul cazurilor eset de a/ (a+c), iar în cazul lotului control b/ (b+d). Nu se poate calcula RR direct.
Pentru măsurarea forţei asocierii epidemiologice se foloseşte OR (odds ratio) = ad/bc, OR= cota bolii
la expuşi/cota bolii la neexpuşi. În cazul bolilor rare, OR este folosit ca RR. Riscul atribuibil, RA%=
(OR-1 )/OR. Impactul actiunii factorului de risc in populatie se masoara cu riscul atribuibil in populatie:
unde: P0=prevalenta expunerii la martori (lotul control), P =prevalenta expunerii in populatia generala.

P).≅ Chiar daca prevalenta expunerii in populatia generala nu este


cunoscuta, riscul atribuibil se poate masura deoarece deosebirea intre P0
si P nu este prea mare (P0

Avantaje: durată mică a studiului, nr mic de subiecţi necesari, cost scăzut, aplicabil la boli rare,
facilitatea efectuării studiului, permite analiza concomitentă a mai multor factori de risc sau a mai
multor nivele de expunere, permit repetarea studiului. Dezavantaje: nonrăspunsul subiecţilor,
docummente medicale consultate pot fi adesea incomplete, dificultatea de a constitui grupul martor,
nu permit măsurarea directă a riscului ci dora estimarea lui prin OR, sunt supuse erorilor sistematice
(bias) sau nesistematice (aleatorii), mai frecvent decât în anchetele de cohortă, ancheta se adresează
persoanelor în viaţă (cei decedaţi de boala X au avut forme mai grave de expunere).

54 Anchete experimentale – scop, domenii de aplicare


♣Anchetele experimentale sunt studii de cohortă în care cercetătorul intervine în administrarea
factorului studiat şi observă efectul asupra criteriului de raţionament. Sunt singurele anchete în
măsură să dovedească relaţia cauzală sau eficacitatea unor tratamente, intervenţii, decizii diagnostice
şi organizatorice. Dovada experimentală este ultimul şi cel mai important dintre criteriile de cauzalitate
Evans. Anchetele experimentale probează ipotezele elaborate prin studii descriptive şi verificate prin
studii analitice. Se realizează în limitele eticii medicale. Domenii de aplicare: ♣evaluarea eficacităţii
vaccinurilor noi în protecţia populaţiei împotriva bolilor transmisibile ♣ demonstrarea valorii unor
conduite terapeutice noi faţă de cele uzuale în momentul respectiv ♣experimentarea în vederea
introducerii în practica medicală a unor medicamente noi, după ce acestea au fost testate în laborator
şi pe animale de experienţă ♣evaluarea anumitor forme de organizare a serviciilor sanitare
♣evaluarea unor programe de educaţie evaluarea unor modalităţi noi de depistare a unor factori de
risc sau maladii

55 Tipuri de anchete experimentale – utilizare, exemplificare


Anchetele experimentale sunt de 3 tipuri: 1. studii clinice 2. studii în teren 3. studii comunitare

56 Anchete experimentale – etape, măsurarea riscurilor


Etape: 1. Alegerea lotului – criterii de includere (clinice, demografice, geografice şi temporale), criterii
de excludere – caracteristici care riscă să interfereze calitatea datelor sau interpretarea rezultatelor.
Aspect legat de etică sau dorinţa unui individ de a nu participa la studiu. 2. Eşantionarea – poate fi
probabilistică (table de numere aleatorii, selecţie sistemică prin proces periodic, tragere la sorţi) sau
neprobabilistică (mai practică, mai puţin riguroasă). Pregătirea bolnavilor – evaluarea subiecţilor,
obţinerea consimţământului informat, dreptul de a se retrage. Măsurători pentru evaluare: nume,
adresa, nr. de înregistrare, vârsta, gen, diagnostic, criteriu de raţionament, repartiţia în 2 loturi – test şi
martor. 3. Administrarea intervenţiei: mod deschis, simplu orb (nu ştiu subiecţii), dubu orb (nu ştiu nici
cercetătorul nici subiecţii), triplu orb (nu ştiu nici persoanele responsabile de criteriul de raţionament).
4. Consemnarea rezultatelor – monitorizarea complianţei subiecţilor, chestionare de autoadministrare,
numărarea pastilelor sau analiza metaboliţilor urinari. 5. Prelucrarea datelor şi testarea statistică a
deosebirilor constatate – calcularea riscului relativ şi a riscului atribuibil 6. Inferenţa epidemiologică

57 Fazele studiilor clinice pentru populaţiile umane (studierea


medicamentelor)
♣Studiile clinice (fac parte din anchetele epidemiologice experimentale) sunt studii experimentale
planificate, proiectate în vederea evaluării unui tratament pe subiecţi umani, prin compararea
rezultatelor obţinute într-un grup de pacienţi trataţi cu medicamentul de cercetat cu rezultatele obţinute
într-un grup martor, care primeşte placebo. Iniţial se fac studii pe animale pentru determinarea
farmacologiei şi toxicologiei, apoi se parcurg 4 faze de testare clinică: ♣Faza 1 – are ca scop
precizarea siguranţei şi toleranţei medicamentului; se aplică pe un număr mic de subiecţi ♣Faza 2 –
are ca scop determinarea eficacităţii optimale a tratamentului ♣Faza 3 – evaluează eficacitatea
tratamentului prin teste terapeutice comparative, ideal randomizate Faza 4 – după comercializare:
precizarea eventualelor indicaţii noi şi a efectelor adverse nedecelate în cursul etapelor precedente
Exemple: utilizarea aspirinei pentru bolile cardiovasculare, beta-carotenul şi incidenţa totală a
cancerului, eficacitatea tratamentului cu hipoglicemiante pe termen lung pentru prevenirea sau
întârzierea complicaţiilor vasculare ale DZ, eficacitatea tratamentului cu aspirină în creşterea duratei
de supravieţuire a pacienţilor cu antecedente de IM.

58 Studiile clinice de teren – definiţie, scop, exemple


Studiile de teren implică persoane care nu prezintă semne de boală dar despre care se presupune că
sunt expuse la riscuri. Datele sunt colectate din populaţia generală, nu din rândul populaţiei
instituţionalizate. Scopul studiilor de teren este prevenirea apariţiei unor boli. Exemple: pestarea
vaccinului Salk pentru prevenirea poliomelitei prevenirea bolii coronariene la adulţii maturi (bărbaţii de
vârstă mijlocie cu risc crescut) testarea unor metode de protecţie vs. efectul pesticidelor evaluarea
impactului eliminării vopselelor pe bază de Pb din mediul domestic asupra plumbemiei la copii

59 Studiile clinice comunitare – definiţie, scop, exemple


Studiile clinice comunitare vizează grupuri constituite în comunităţi. Sunt recomandate pentru bolile
determinate/influenţate de condiţiile sociale ale comunităţii respective. Exemplu: Impactul unui
program de educaţie în 2 populaţii cu risc crescut cu privire la scăderea incidenţei şi mortalităţii prin
BCV (consiliere individuală şi generală, prin mass-media cu privire la reducerea consumului de
grăsimi, etc). Rezultatele au fost mai bune în populaţia la care s-au aplicat metode individuale.

60 Criterii de alegere a tipului de anchetă epidemiologică


1. Frecvenţa factorului de risc în populaţie – contează pentru anchetele prospective: pentru tipul 1
(cohortă) se recomandă factori de risc cu incidenţă crescută în populaţie, iar pentru tipul 2 (dublă
cohortă) se recomandă factori de risc cu incidenţă scăzută în populaţie. 2. Frecvenţa bolii în populaţie
– anchetele prospective se recomandă atunci când incidenţa bolii în populaţie este crescută, iar
anchetele retrospective când incidenţa bolii este scăzută. 3. ♣Avantaje şi limite ale fiecărui tip de
anchetă Avantaje şi limite ale anchetelor prospective: ♣Avantaje – calitate mare, permit evaluarea
directă a riscului relativ şi riscului atribuibil, se pot măsura toate efectele generate de un factor de risc,
permit evaluarea asocierii epidemiologice între expunere şi efect, permit inferenţe de tip cauzal Limite
– logistice, administrative, perioadă lungă de urmărire, nu se pot repeta pe aceleaşi loturi. Avantaje şi
limite ale anchetelor retrospective: Avantaje – durata mică a studiului, nr. mic de subiecţi necesari,
cost scăzut, aplicabil la boli rare, facilitatea efectuării studiului, permit analiza concomitentă a mai
multor factori sau a mai multor nivele de expunere, permit repetarea studiului. Limite – nonrăspunsul
subiecţilor, documentele medicale consultate pot fi adesea incomplete, dificultatea de a construi
grupul martor, nu permit măsurarea directă a riscurilor ci doar estimare prin OR, supuse erorilor
sistematice (bias) sau nesistematice (aleatorii) – mai frecvent decât în anchetele prospective, ancheta
se adresează persoanelor în viaţă (cei decedaţi de boala X au avut forme mai grave de expunere).
Avantaje şi limite ale anchetelor experimentale: Avantaje – sunt considerate a avea o validitate internă
ridicată (rezultatul pe care îl obţin e datorat tratamentului şi nu altor factori din exterior), permit
observarea unei schimbări care survine între cele 2 momente (începutul şi sfârşitul intervenţiei) Limite
– generalizarea rezultatelor e limitată (pentru că se folosesc grupuri mici, uneori atipice), intervine
atitudinea indivizilor vis-a-vis de participare, experimentele pe voluntari nu sunt reprezentative,
experimentarea factorilor de risc e imposibilă (din considerente etice şi deontologice), dacă
administrarea nu e dublu-orb pot interveni erori induse de cercetător, care sugestionează pacienţii,
interpretarea poate fi şi ea părtinitoare, realizarea unei anchete experimentale pe un eşantion e foarte
complexă şi costisitoare faţă de alte tipuri de anchetă. Avantaje şi limite ale anchetelor transversale
Avantaje – permit stabilirea prevalenţei, sunt uşoare, rapide şi relativ ieftine, datele sunt uşor de cules,
permit aprecierea amplitudinii unui fenomen, deci sunt utile în programare, sunt generatoare de
ipoteze epidemiologice, permit controlul factorilor de confuzie (stratificare) Limite – nu stabilesc
secvenţa temporală a evenimentelor („oul sau găina”), nu sunt utile pentru evaluarea incidenţei, nu
permit calcularea directă a riscului relativ, nu se aplică în cazul bolilor rare, prezintă riscul erorilor de
anamneză şi riscul interpretărilor abuzive.

61 Inferenţa cauzală în epidemiologie – criterii de cauzalitate (Evans)


Relaţia de cauzalitate dintre un factor şi o boală ar trebui dovedită printr-un experiment. În lipsa
posibilităţii efectuării experimentului (situaţie frecventă în epidemiologia bolilor cronice), se folosesc
argumetne incluse în următoarea listă: 1. Forţa asociaţiei măsurată cu riscul relativ: cu ajutorul forţei
de asociere se poate demonstra că: prevalenţa bolii la expuşi este mai mare decât la non-expuşi sau
că există o asociere între expunere şi boală, incidenţa cazurilor noi de boală este mai mare de expuşi
faţă de nonexpuşi, prevalenţa factorilor de risc este mai mare la bolnavi decât la sănătoşi. 2.
Consistenţa asociaţiei – asociaţia este prezentă în momente diferite în aceeaşi populaţie sau la
populaţii diferite în acelaşi moment (asocierea cauză-efect este prezenţa în locuri, momente şi
cercetări diferite) 3. Specificitatea – efectul apare numai în prezenţa unor anumiţi factori. Specificitatea
cauzalităţii este valabilă pentru bolile monofactoriale (ex. febra tifoidă apare numai în prezenţa
bacilului tific) şi nu are relevanţă pentru bolile plurifactoriale (ex. cancere, boli cardiovasculare). 4.
Relaţia temporală – factorul cauzal precede apariţia efectului; nu confirmă însă asocierea cauzală.
Reclamă existenţa unei perioade de latenţă a factorului de risc care precede declanşarea bolii. 5.
Relaţia tip doză-efect (gradient) – creşterea riscului în funcţie de intensitatea acţiunii factorilor de risc.
Este relaţia directă existentă între calitatea sau cantitatea factorului de risc şi apariţia efectului (bolii);
cu cât factorul de risc este mai crescut sau mai intens, cu atât efectul este mai pronunţat. 6.
Plauzibilitatea (caracterul raţional) 7. Coerenţa cu datele din biologie şi experimentale – se referă la
existenţa unei echivalenţe sau asemănări între concluziile cercetării epidemiologice şi concluziilor altor
cercetători. 8. Insuficienţa altor explicaţii – argument în plus pentru întărirea ipotezei privind asocierea
cauză-efect. 9. Dovada experimentală – constă în administrarea unui factor de risc într-o populaţie şi
urmărirea efectelor. Acest criteriu ridică probleme de ordin etic şi deontologic.
73 Promovarea sănătăţii – definiţie, principii, domenii de interes
Promovarea sănătăţii este strategia de mediere între persoane şi mediul lor, care sintetizează
alegerea personală şi responsabilitatea societăţii faţă de sănătate. Reprezintă punerea în practică,
bazată pe informaţie, a intervenţiilor desemnate să promoveze sănătatea.

Principiile promovării sănătăţii

Implică populaţia ca întreg – necesitatea populaţiei de a fi informată Este orientată asupra


determinanţilor sănătăţii, adică asupra celor 4 grupe de factori care influenţează sănătatea – biologici,
de mediu, comportamentali, servicii sanitare. Utilizează metode şi abordări diferite, complementare,
deoarece sectorul sanitar, ca sector al vieţii sociale, nu poate singur să promoveze sănătatea.
Necesită participarea comunităţii deoarece promovarea sănătăţii este posibilă numai dacă indivizii îşi
transformă cunoştinţele dobândite în comprotamente, contribuind astfel toţi la promovarea sănătăţii.
Implicarea cadrelor medico-sanitare în promovarea sănătăţii, mai ales la nivelul serviciilor primare.
Scopuri (conform Chartei de la Ottawa): Elaborarea unor politici publice favorabile sănătăţii Crearea
unor medii favorabile sănătăţii Dezvoltarea acţiunii comunităţii (implicare comunitară) Dezvoltarea
abilităţilor individuale Reorientarea serviciilor de sănătate Domenii de interes: educaţia pentru
sănătate, intervenţii publice (legale/fiscale), dezvoltarea şi implicarea comunităţii, screening.

74 Nivele de profilaxie – scopuri, obiective, exemple


Profilaxia reprezintă ansamblul măsurilor luate de individ, familie, societate şi stat (ca putere) care au
drept scopuri: să promoveze sănătatea să prevină bolile să reducă consecinţele acestora
(incapacitatea, invaliditatea) să evite decesele premature Obiectiv: creşterea speranţei de viaţă la
naştere, fără incapacitate Strategia europeană: a da viaţă anilor (prin măsuri de control a morbidităţii şi
incapacităţii), a da sănătate vieţii (prin promovarea sănătăţii), a da ani vieţii (prin reducerea nr.
deceselor premature şi prin creşterea duratei medii de viaţă). Nivele ale profilaxiei: primordială – are
drept scop prevenirea apariţiei factorului de risc în mediul fizic şi social. Presupune acţiunea integrală
a tuturor sectarelor social-economice. Evaluarea acţiunii de prevenţie primordială se poate realiza prin
monitorizarea incidenţei factorului de risc şi implicit prin incidenţa bolilor asociate. În practică se
foloseşte evoluţia prevalenţei factorului de risc. Ex.: reglementări din partea guvernelor şi acţiuni
fiscale pentru prevenirea vânzării ţigărilor, politici şi programe alimentare. primară – se adresează
indivizilor sănătoşi. Are drept scop evitarea apariţiei bolii la nivelul individului şi scăderea incidenţei
bolii în populaţie prin modificarea distribuţiei factorului de risc. Evaluare – frecvenţa FR, incidenţa
bolilor asociate FR. Ex.: educaţie pentru sănătate pentru schimbarea comportamentelor nesanogene,
imunoprofilaxie, fluorizarea apei. secundară – are drept scop identificarea precoce a bolii în vederea
controlului evoluţiei acesteia, la nivel individual. Evaluare – monitorizarea prevalenţei şi a fatalităţii
bolii/bolilor. Metode – screening, examen medical periodic. terţiară – se referă la recuperarea
medicală, socială şi profesională; implică o reţea de servicii de recuperare.
75 Modele de abordare a prevenirii bolilor – definiţii, exemple
Există 3 modele posibile de abordare a promovării sănătăţii şi prevenirii bolilor: 1. Modelul bazat pe
înţelegerea etiologiei bolilor 2. Modelul epidemiologic 3. Modelul etapelor vieţii

1. Controlul bolilor bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor Trebuie precizat că acest demers al
controlului bolilor include în factorii etiologici şi factorii de risc. McKeown a grupat bolile in 4 grupe
mari: a. Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte şi afectiuni ale
unei singure gene, ce produc aberaţii cromozomiale, independente de mediul ambiental şi
comportament. Aceste boli nu pot fi în mod practic influenţate. Deşi numărul entităţilor acestor
afecţiuni este mare, frecvenţa lor este rara, de unde faptul că nu prezintă o preocupare majoră din
punct de vedere al sănătaţii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate. b. Bolile determinate
prenatal, dar după fecundare, de factori ce apar în perioada intranatală (nidarea oului şi primele faze
de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori infecţioşi, toxici, fizici (rubeola, talidomida,
iradiere, fumat, carenţa de iod; rezultă că unele afecţiuni din această grupă pot fi controlate. c. Bolile
determinate postnatal ca urmare a unor carenţe sau agresiuni a factorilor de risc din mediu. Aici se
regăsesc cele mai multe afecţiuni ce domină modelul de morbiditate din ţările în curs de dezvoltare şi
în ţările în care nivelul de dezvoltare socio-economic şi cel al serviciilor sanitare tinde să ajungă la
modelul ţărilor dezvoltate: bolile nutriţionale – malnutriţia, bolile infecto-parazitare, bolile legate de
carenţe igienice. Pentru controlul acestor boli trebuie luate măsuri socio-economice şi de sanitaţie,
prin urmare intervenţia statului e foarte importantă. d. Postnatal, boli determinate de defecte de
adaptare a organismului sunt întâlnite în ţările dezvoltate şi supradezvoltate în care datorită
tehnologiei apar modificări de comportament şi boli legate de stilul de viaţă. 2. Modelul epidemiologic
Are în vedere frecvenţa bolilor şi a factorilor care condiţionează fiecare grupă de boli şi prezintă 2
variante: modelul monofactorial (modelul epidemiologice al bolilor transmisibile: agent cauzal-efect) şi
modelul plurifactorial. Factori de risc asociaţi principalelor cauze ale pierderii anilor potenţiali de viaţă:
boli cardiovasculare – fumat, HTA Boli cerebrovasculare – HTA cancer – fumat, alcool accidente de
circulaţie – alcool, viteză alte accidente – alcool sinucideri, omucideri – alcool, arme ciroza – alcoolul
gripa, pneumonia – starea vaccinală, rezistenţa scăzută diabetul – obezitatea 3. Modelul etapelor vieţii
Este modelul adaptat problemelor actuale ale stării de sănătate. Porneşte de la ipoteza că elementele
nefavorabile apar aleator, dar cu o probabilitate diferite în diferitele momente ale vieţii, în funcţie de
condiţiile biologice, ocupaţionale, medicale. Permite elaborarea unor pachete de servicii preventive
specific diferitelor grupe de vârstă.

76 Modelul epidemiologic monofactorial şi plurifactorial – descriere,


exemple
Modelul monofactorial – este modelul clasic al bolilor transmisibile (agent cauzal – boală). Măsurile de
intervenţie se vor adresa fie receptorului, fie creşterii rezistenţei specifice/nespecifice, fie vectorului, fie
întreruperii căilor de transmitere. Este limitat la un număr mic de boli. Modelul plurifactorial – este
prezent la majoritatea bolilor care predomină actual în tabloul de morbiditate. Ex. BCV – HTA, fumat,
dislipidemie, DZ, sedentarism. Permite controlul unui FR asociat mai multor boli: fumat, alcool, dietă,
obezitate, stress, sedentarism, HTA, colesterol.

77 Strategia preventivă bazată pe demersul individual – importanţă,


domenii, avantaje şi limite
Este strategia în care acţiunile se adresează individului cu boala sa. Această strategie aparţine
exclusiv sectorului clinic. În faţa unui bolnav, medicul îşi va pune următoarele întrebări: "De ce a făcut
boala?", "De ce a făcut-o acum?", "Ce-ar fi trebuit să facă bolnavul ca boala să nu fi apărut?". Este
strategia în care, în fiecare moment, în mintea medicului apare ideea riscului relativ ca expresie a
forţei asociaţiei epidemiologice. Este o strategie importantă pentru practica medicală individuală.

78 Strategia populaţiei la risc înalt – definiţie, avantaje şi limite


(exemplificaţi)
Strategia riscului înalt se adresează persoanelor cu risc înalt (persoane cu o probabilitate mai mare de
a face boala). Prima operaţie în cadrul acestei strategii este identificarea persoanelor la risc înalt,
deoarece "filosofia" strategiei este: cel la risc înalt este cel mai susceptibil să facă boala, de unde şi
nevoia de măsuri adecvate de prevenire şi combatere a bolii sau decesului. Aceasta strategie
presupune screeningul populaţiei, pentru a fi reţinute persoanele la risc înalt. Identificarea acestor
persoane se poate realiza şi fără screening când, cunoscându-se factorii de risc, se pot identifica
succeptibilii fără a mai fi examinati (ex.: sugarii, gravidele, muncitorii care lucrează în medii cu noxe,
etc.). Avantaje: intervenţia serviciilor de sănătate este adecvată intereselor individului, căci cel cu
factori de risc este mai interesat să adopte măsuri preventive; modelul este apropiat raţionamentului
clinic motivaţia individului de a participa este mai mare raport cost/eficacitate este favorabil, deoarece
investiţia se limitează la persoanele la risc înalt raportul beneficiu/risc este favorabil pentru că sunt
supuşi eventual ‘’efectelor secundare’’ numai cei susceptibili, nu şi ceilalţi Limite: dificultăţile şi
costurile screeningului, când este necesară efectuarea lui protejează doar persoanele la risc înalt
identificate iniţial, prin urmare cazurilor noi apărute pe parcurs vor fi ignorate efectele vor fi paleative şi
temporare, durata lor fiind egală cu durata intervenţiei exercitate asupra grupului la risc înalt efectele
sunt limitate la cei care fac obiectul intervenţiei şi nu la întreaga populaţie limite de ordin
comportamental, psihologic, deoarece se face o segregare etică, protejând numai o parte a populaţiei
nr. indivizilor la risc înalt este mic (avantaj economic), spre deosebire de persoanele cu risc scăzut sau
moderat care predomină în populaţie şi care rămân neprotejate

79 Strategia ecologică – definiţie, avantaje şi limite (exmplificaţi)


Strategia populatională este strategia care se bazează pe populaţie, care interesează nu boala
individului, ci incidenţa bolii în populaţie. Cauzele bolii sunt diferite de cauzele incidenţei. Factorii
genetici pot explica susceptibilitatea individului faţă de boală, dar nu explică frecvenţa bolii. Factorii
genetici explică deci heterogenitatea intraindividuală, nu pe cea interindividuală. Frecvenţa bolii este
explicată prin factori ambientali. Strategia populaţională interesează medicul colectivităţtii (de sănătate
publică). Avantaje: se adresează întregului grup populaţional abordarea nu mai este paleativă, ci
radicală, ea adresându-se distribuţiei factorului de risc în populaţie potential mare (de ex: studiul
epidemiologic Framingham a arătat că o scadere cu 10mm Hg a TA sistolice va avea drept consecinţă
o scădere cu 30% a mortalităţii datorate HTA) este o strategie adecvată dpdv comportamental,
psihologic, deoarece nu face nicio discriminare beneficiile la nivelul populaţiei sunt foarte mari efectele
se menţin în timp Limite: prezintă avantaje mici pt cei la risc înalt motivaţia este insuficientă pentru
individ şi medic presupune un alt mod de abordare a serviciilor sanitare, neobişnuit raportul
beneficiu/risc nu mai este aşa de mare ca la strategia riscului înalt. Este vorba de ‘’paradoxul
prevenţiei’’ – măsurile preventive care aduc mari beneficii pentru populaţia generală, dar beneficii mici
pentru indivizii la risc înalt

80 Educaţia pentru sănătate – definiţie, scop, abordări posibile


Educaţia pentru sănătate este un sistem care include: conştiinţa stării de sănătate, procesul de
predare/învăţare, participare. Educaţia pentru sănătate are următoarele scopuri: ridicarea nivelului de
cunoştinţe medicale al populaţiei în principal în domeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenţiei
bolilor formarea şi dezvoltarea unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea crearea unei
poziţii active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele sănătăţii publice, în sensul atragerii şi
capacitării maselor la participarea activă în realizarea consolidarii sănătăţii. Educaţia pentru sănătate
este diferită de educaţia sanitară care vizează igiena personală. Elementul fundamental al educaţiei
pentru sănătate este comunicarea.

81 Metode utilizate în educaţia pentru sănătate


Metodele educaţiei pentru sănătate pot fi clasificate în funcţie de calea de transmitere a mesajului
educativ astfel: mijloace auditive (sau orale): convorbirea individuală, convorbirea de grup, lecţia,
conferinţa, radioemisiunea mijloace vizuale: cu rol dominant textul (lozinca, articolul, broşura, formele
beletristice) sau cu rol dominant imaginea (afişul, pliantul, planşa, diapozitivul, macheta, expoziţia).
mijloace audiovizuale: filmul, emisiunea TV, teatrul. Clasificarea mijloacelor educativ-sanitare se poate
face şi în funcţie de adresabilitate: mijloace individuale: sfatul medicului mijloace de grup: convorbirea
de grup, lecţia, instructajul cu un grup omogen în raport cu pregătirea generală (şcolari, muncitori,
militari, etc.); cu un grup omogen în raport cu interesul faţă de subiect (bolnavi de o anumita boală,
gravide sau mame); mijloace de largă informare: conferinţa, filmul, emisiunea TV sau radiofonică,
tipăriturile. Altă clasificare: mijloace directe în care mesajul educativ sanitar este transmis ca o
informaţie nemediată. mijloace indirecte care utilizează o cale de transmitere ce presupune o forma
artistică şi care captează interesul prin ea însăşi, dar care urmăreşte, în fapt, acelaşi scop.

82. Managementul- definitie, evolutie, principii si tendinte actuale


Def. Managementul este procesul prin care munca este facuta prin intermediul altora, bine, la timp si
in limita bugetului disponibil. Sarcina fundamentala a managementul este sa ii faca apti pe oameni de
o performanta colectiva. Principii generale ale conducerii 1. Conducerea prin obiective2. Învăţarea prin
experienţă◊ „vazut si facut” 3. Diviziunea muncii 4. Înlocuirea resurselor rare 5. Convergenţa muncii 6.
Funcţiile determină structura 7. Delegarea autorităţii 8. Conducerea prin excepţie 9. Utilizarea celui
mai scurt drum până la decizie.◊ permite atingerea eficacitatii manageriale , in ce masura rezultatele
au fost atinse

83. Tipuri si nivele manageriale- exemple, relatia dintre management


si leadership
Managerul este o persoana numita care poarta responsabilitatea indeplinirii unei activitati folosind
resursele care ii stau la dispozitie. Leaderul este o persoana a carei putere vine din ascultarea si
acceptarea lui de catre colaboratori ptr. calitatile sale umane si profesionale. Comportamentul de
manager şi cel de lider sunt două procese complexe care presupun activităţi diferite din punct de
vedere calitativ. Un manager trebuie să fie şi un foarte bun lider, care să fie expert în iniţierea structurii
şi consideraţiei, care reprezintă activităţile de bază ale comportamentului de lider. Exista trei tipuri de
manager: • De top ( top manager, senior) –stabileste scopul, misiunea, strategiile si politica
organizatiei. • De tip mediu – implementeaza strategia, dezvolta planuri operationale de interventie si
coordoneaza departamentele care fac parte din organizatia pe care o conduce (ex. Manager de spital)
• De tip operational- coordoneaza activitatea lucrand alaturi de cei pe care ii conduce, rezolva
probleme zilnice (ex. Sef de sectie)

84. Definiti functiile manageriale


Funcţiile manageriale reprezintă activitatile de baza realizate de manageri pt atingerea obiectivelor
organizatiei utilizand resurse umana si alte tipuri de resurse.Fct managerilor (activ de baza) sunt 5 la
numar si pot fi sintetizate in ciclul functilor manageriale. 1. reprezinta selectarea misiunilor,obiectivelor
si actiunilor necesare pentru realizarea acestora.scopul planificarii este acela de a da posibilitatea serv
de sanatate sa faca fata prezentului si sa anticipeze viitorul. 2.◊Planificarea reprezinta functia prin
care se stabileste structura organizatiei si se definesc rolurile persoanelor in cadrul diferitelor
compartimente. Totodata presupune stabilirea relatilor dintre compartimente si oameni si implicit la
stabilirea rel de autoritate si responsabilitate. 3.◊Organizarea presupune activitati legate de
managementul resurselor umanesau administrarea personalului. 4.◊Functia de personal (coordonare)
reprezinta functia de orientare a oamenilor catre cea ce trebuie sau nu sa faca, este orientata catre
actiune.Aceasta implica constituirea unui mediu de motivare, comunicare si leadership in care membrii
organizatiei inteleg ce se asteapta de la ei. 5.◊Conducerea (comanda) este functia care se
concentreaza pe monitorizarea si evolutia performantelor organizatiei, scopul fiind imbunatatirea
continua a calitatii.Acesta mai implica stabilirea de standarde si compararea rezultatelor cu
standardele stabilite.◊Control

85. Functia de conducere, stiluri de conducere


reprezinta functia de orientare a oamenilor catre cea ce trebuie sau nu sa faca, este orientata catre
actiune.Aceasta implica constituirea unui mediu de motivare, comunicare si leadership in care membrii
organizatiei inteleg ce se asteapta de la ei. Un manager poate alege mai multe stiluri de conducere in
functie de sarcina pe care are de indeplinit (conducere situationala). Stiluri autocratic ( managerul ia
decizia si o impartaseste personalului) consultativ (managerul prezinta deciziile si ii invita pe angajati
la discutii) participativ (managerul prezinta problema, ia parte la discutii, asculta sugestiile si ia
deciziile) democratic (managerul defineste anumite limite cerand angajatiilor sa ia deciziile in limitele
prezentate) laissez-faire (permite angajatiilor sa actioneze intre anumite limite)◊Conducerea
(comanda)

86. Definiti si comentati functiile de personal si control


presupune activitati legate de managementul resurselor umane sau administrarea personalului.
Scopul principal al funcţiei de personal este desemnarea pe post a celor mai adecvate persoane care
au calificarea cea mai corespunzătoare cerinţelor fişei postului. Funcţia de personal presupune: -
recrutarea angajaţilor - selectarea celor ce vor fi angajaţi - alocarea personalului în posturile existente
- instruirea personalului pentru creşterea calităţii muncii - consilierea angajaţilor în privinţa
performanţei şi avansării în carieră - stabilirea criteriilor pentru plata angajaţilor şi distribuirea
beneficiilor - pensionarea, transferul şi concedierea angajaţilor.◊Functia de personal (coordonare)

este functia care se concentreaza pe monitorizarea si evolutia performantelor organizatiei, scopul


fiind imbunatatirea continua a calitatii.Acesta mai implica stabilirea de standarde si compararea
rezultatelor cu standardele stabilite. Exista 4 etape in procesul de control : 1. stabilirea standardelor de
timp, calitate, cantitate; 2. măsurarea rezultatelor; 3. compararea rezultatelor cu standardele 4.
aplicarea modificărilor necesare.◊Control

87. Functiile de planificare si organizare- descriere si importanta


reprezinta functia prin care se stabileste structura organizatiei si se definesc rolurile persoanelor in
cadrul diferitelor compartimente. Totodata presupune stabilirea relatilor dintre compartimente si
oameni si implicit la stabilirea rel de autoritate si responsabilitate. Exista 2 tipuri de structuri : 1.◊
reprezinta selectarea misiunilor,obiectivelor si actiunilor necesare pentru realizarea acestora.scopul
planificarii este acela de a da posibilitatea serv de sanatate sa faca fata prezentului si sa anticipeze
viitorul. Planificarea implica luarea deciziei asupra a cea ce trebuie facut, cand si cum. Se poate vb de
o planificare pe termen lung (mai mult de 1 an) sau pe termen scurt (mai putin de 1 an ).la niv
manageriale mai inalte in domeniul planificarii se pune mai mult accentul pe scopuri si obiective,
misiune (planificare strategica). Scopuri=linii directoare generale care indica ce se doreste sa se
obtina Obiective= mijloace cuantificabile , masurabile de a atinge scopurile. Strategii=planuri de
actiune pt atingerea obiectivelor. Organizarea◊Planificarea consta in relatiile bine stabilite intre indivizi
si grupuri, gruparea oamenilor si a proceselor in unitati logice (ex. UPU). 2.◊Structura formala a unei
organizatii se refera la rel interpersonale intre indivizi si grupuri . Organizatiile pot fi structurate pe
baza : •◊Structura informala Functiilor • Serviciilor • produselor

88.Rolurile informationale-enumerare, def, importanta


Roluri informaţionale: managerul trebuie să fie sursa de informaţii pentru departamentul său de lucru,
informaţii care pot proveni din propria zonă de influenţă sau din afara acesteia. Datorită rolurilor de
receptor (monitor), diseminator şi purtător de cuvânt, managerul poate să transmită informaţia
subordonaţilor, fie nemodificată, fie modificată parţial, fie să nu o transmită deloc. - rol de monitor
(receptor): poate primi informaţii despre funcţionarea unei instituţii sau poate căuta informaţii legate de
munca pe care o desfăşoară. Sursa informaţiilor: cărţi, reviste, mass-media, rapoarte, întâlniri,
conferinţe, conversaţii informale, etc. Managerul sortează toate aceste date şi alege informaţia cea
mai utilă şi pertinentă. Sursele formale şi informale utilizate de manager au drept scop informarea lui
riguroasă, documentată care să-i permită luarea deciziilor avantajoase înaintea altor manageri care nu
au acces la aceste informaţii. - rol diseminator: alege informaţiile pe care le împărtăşeşte altora.
Această funcţie cuprinde şi transferul de informaţie către subalterni care, altfel, nu ar avea acces la
aceasta sau nu ar sesiza la timp importanţa informaţiei. - rol de purtător de cuvânt: managerul este
delegat să vorbească în numele departamentului sau organizaţiei, putând informa sau influenţa
persoanele din organizaţie sau din afara ei.

89. Rolurile interpersonale- enumerare, definitie, importanta


Roluri interpersonale – fac parte din autoritatea formal a managerului: - rol de reprezentare – se referă
la îndeplinirea sarcinilor sociale şi ceremoniale. Exemplu: - managerul este cel care are obligaţia, în
calitate de reprezentant al organizaţiei, să participe la o serie de evenimente ca: întâmpinarea
oaspeţilor; pensionări, etc. Ele ocupă o bună parte din timpul managerilor. - rol de lieder: liederii, prin
autoritatea formală cu care sunt investiţi, răspund de conducerea muncii depuse de compartimentul
lor. În această calitate de lieder-manager,el stabileşte o direcţie şi un mediu de muncă menite să
încurajeze subordonaţii pentru a lucra la nivel optim. - rol de legătură : managerii au obligaţia de a
stabili contacte permanente la nivel de egalitate, cu alţi manageri, din afara departamentului de lucru
şi din alte organizaţii, realizând, astfel, “lucrul în reţea”.

90. APTITUDINILE MANAGERIALE


A) Aptitudini tehnice B) Aptitudini umane C) Aptitudini conceptuale A.Aptitudinile tehnice se referă la
nivelul de competenţă într-o activitate specifică. Ele includ procese specializate, metodologii sau
proceduri şi tehnici necesare activităţii într-un domeniu specific,cel medical în situaţia de faţă. Frecvent
se consideră că cei ce practică chirurgia au un nivel ridicat al acestor aptitudini. Inginerul mecanic, la
rândul său, posedă un înalt nivel de aptitudini tehnice în proiectarea unui sistem de ventilaţie pentru
sălile de operaţie din spital. Managerii posedă aptitudini tehnice de genul: citirea şi intepretarea unui
raport financiar, aptitudini de a scrie un raport, de a face o propunere concisă şi uşor de citit, de a
susţine o prelegere logică şi clară. După cum am menţionat mai sus managerii petrec tot mai puţin
timp aplicând aptitudini tehnice pe măsură ce sunt promovaţi către nivelele înalte de responsabilitate.
B.Aptitudinile umane se referă la abilitatea managerilor de a lucra eficient cu ceilalţi, indivizi sau
grupuri. Astfel, un manager trebuie să fie conştient de atitudinea, percepţia şi sentimentele celorlalţi şi
este necesar să le ia în considerare în procesul managerial. În fapt, managementul însuşi este un
continuu proces de înţelegere a comportamentului şi atitudinilor celorlalţi şi de comportare într-o
manieră care să inspire încredere. Cele mai importante dintre aceste aptitudini sunt: a conduce fără a
jigni, a nu fi de acord fără a fi dezagreabil, a media un conflict, a conduce o şedinţă. Managerii de la
toate nivelele îşi petrec o bună parte din timp exersând aptitudini umane. Totuşi proporţia de timp
dedicată acestora variază puţin pe măsură ce managerul urcă ierarhic. C.Aptitudinile conceptuale sunt
reprezentate de abilitatea de a înţelege relaţiile existente în situaţiile complexe, de a vedea conexiuni
în „haos” şi de a avea o viziune de viitor. Managerul trebuie să fie în stare de a vedea organizaţia pe
care o conduce şi operaţiunile care se desfăşoară ca pe un întreg. Diferitele procese, intrări sau ieşiri,
interacţiunea dintre componentele organizaţiei şi interrelaţiile dintre organizaţie şi mediul exterior
trebuie privite ca ceva singular, ca o entitate ce include totul. De aceea, aceste aptitudini sunt
necesare mai ales la nivelul cel mai înalt al organizaţiei. Aici, interrelaţiile şi efectele deciziilor ce
afectează întreaga organizaţie sunt resimţite cel mai puternic. Managerii de nivel inferior au mai puţine
oportunităţi de a-şi exercita şi demonstra aptitudinile conceptuale dar succesul lor depinde adeseori de
abilitatea de a „vedea” unde se încadrează ei şi unitatea de lucru condusă de ei în organigrama
întregii organizaţii.

91. Sisteme de sanatate


Sisteme de Sanatate - sunt definite dupa Maxwell si colaboratorii prin îndeplinirea urmatoarelor
conditii: acoperire generala, accesibilitate prompta, pertinenta fata de nevoi, echitate, posibilitati de
alegere, eficacitate, eficienta înalta, acceptabilitate sociala larga, responsabilitatea statului fata de
sanatatea public

92 Sistemul SAS (bismark)


Sistemul de sanatate în care tertul platitor este reprezentat de mai multe case de asigurari non-profit si
colectarea banilor se face prin asigurari publice (obligatorii). Exemple tipice sunt Germania si Franta

93 Sistem national tip Beveridge


Sistemul de sanatate în care tertul platitor este guvernul si modul de colectare a banilor este impozitul
general (exemplu tipic fiind sistemul national de sanatate al Marii Britanii.)

94 Modalitati de finantare a sistemelor de sanatate


Exista cinci modalităţi principale de finanţare a sistemelor de sănătate: Finanţarea de la bugetul de
stat; Prin această modalitate de finanţare, fondurile sunt colectate la bugetul de stat, fiind apoi alocate
sectorului sanitar. Acoperirea populaţiei este generală, persoanele contribuind în funcţie de venit şi nu
în funcţie de riscul individual Finanţarea prin asigurările sociale de sănătate; Finanţarea sistemului
asigurărilor sociale de sănătate se realizează prin contribuţii obligatorii, de obicei în părţi egale, din
partea angajaţilor (sub forma unui procent din salariu) şi a angajatorilor. În unele ţări, în scopul
includerii şi a celor care lucrează în afără sectorului oficial, contribuţia poate fi calculată ca procent din
venitul global al persoanelor respective (ex. agricultori). Finanţarea prin asigurările private de
sănătate; Mărimea contribuţiei depinde, de asemenea, de pachetul de servicii care vor fi furnizate, la
care se adaugă cheltuielile administrative, precum şi marginea de profit. Ultimele două reprezintă
aproximativ 40-50% din valoarea primei de asigurare. Costurile administrative mari se explică, în
principal, prin costurile de marketing foarte ridicate, necesare pentru a vinde asigurarea cât mai multor
indivizi. Asigurarea privată poate fi oferită şi unor grupuri de persoane, de obicei salariaţi ai aceluiaşi
angajator, sau membri ai unor sindicate. Finanţarea prin plăţi directe.Există mai multe tipuri de plată
directă: ♦ plata în totalitate a serviciilor; ♦ co-plata (o sumă fixă pentru fiecare vizită medicală); ♦ co-
asigurarea (un anumit procent din costul vizitei). Plata directă, în totalitate, a serviciilor medicale se
realizează de regulă în sectorul privat, în timp ce co-plata şi co-asigurarea sunt întâlnite cu precădere
în sectorul public al furnizării serviciilor medicale.; ♦ finanţarea comunitară. Este o metodă care se
poate aplica în general comunităţilor rurale. Ea presupune ca membrii unei comunităţi să plătească în
avans o contribuţie în scopul obţinerii unui pachet de servicii medicale, atunci când acestea vor fi
necesare. Contribuţia acoperă de regulă o parte a costurilor, restul fiind subvenţionat de către guvern.
Contribuţii se pot obţine şi din industria locală, acolo unde aceasta există. Finanţarea comunitară îşi
propune, de cele mai multe ori, să acopere costurile îngrijirilor primare, costurile cu medicamentele,
precum şi o parte din cheltuielile de spitalizare

95 Principalele modalitati de plata a serviciilor medicale


Plata per serviciu(fee-for-service) : -unitatea de plata va fi reprezentata de vizita medicala,sau de actul
medical propriu-zis -furnizorul este platit proportional cu serviciile prestate -metoda este utilizata pt
plata spitalelor,centrelor de sanatate,medicilor cu practica individuala Capitatia : -reprezinta o
modalitate de palta a unei sume fixe,pentru care fiecare pacient inscris pe lista unui medic,indiferent
de nr serviciilor efectuate,intr-o perioada de timp considerata Plata per caz: -este o metoda de
rambursare in care unitatea de plata este reprezentata de pachetul de servicii,respectivul de episodul
de ingrijiri -furnizorul primeste o suma stabilita indiferent de costul efectiv al serviciilor cuprinse in
pachet sau in episodul de ingrijiri(bolnavul internat) Plata prin salariu: -reprezinta plata catre medici a
unor sume fixe,lunare sau anuale,indiferent de nr pacientilor tratati sau de cantitatea,respectiv costul
serviciilor furnizate de catre acestia. Bugetul global: -metoda consta in plata unui buget stabilit in
avans,prevazut cu anumite limite maxime -furnizorul are libertatea ca,in interiorul acestor limite sa
poata aloca sumele pe care le considera necesare pe diferite articole de cheltuieli.

96 Modalitati de plata a ingrijirilor intraspitalicesti


Plata per serviciu (fee-for-service). Unitatea de plată va fi reprezentată de vizita medicală, sau de actul
medical propriu-zis, furnizorul fiind plătit proporţional cu serviciile prestate. Modalitatea oferă
furnizorilor stimulente economice pentru a efectua cât mai multe servicii, unele chiar non-necesare,
existând şi tendinţa din partea pacienţilor de a abuza de aceste servicii (hazardul moral). Plata per caz
este o metodă de rambursare în care unitatea de plată este reprezentată de pachetul de servicii,
respectiv episodul de îngrijiri. Pentru fiecare din acestea, furnizorul primeşte o sumă stabilită printr-un
contract prealabil, indiferent de costul efectiv al serviciilor cuprinse în pachet sau episodul de îngrijiri.
Atunci când sunt plătiţi per caz, furnizorii sunt stimulaţi să reducă durata de spitalizare, numărul
serviciilor per caz, scurtarea perioadei post-operatorii sau reducerea consultaţiilor de control. Spitalele
şi medicii sunt încurajaţi să selecteze pacienţi cu afecţiuni mai puţin severe, existând şi tendinţa
creşterii numărului cazurilor tratate şi raportate. Plata per zi de îngrijiri/spitalizare. Pentru fiecare zi de
îngrijiri sau spitalizare, furnizorul primeşte o sumă fixă. Metoda este folosită pentru plata spitalelor şi a
centrelor de sănătate. Furnizorii sunt stimulaţi evident să prelungească durata de spitalizare, cu atât
mai mult cu cât de regulă ultimele zile de spitalizare sunt mai puţin costisitoare Bugetul global. Metoda
constă în plata unui buget stabilit în avans, prevăzut cu anumite limite maxime. Totuşi, furnizorul are
libertatea ca, în interiorul acestor limite să poată aloca sumele pe care le considera necesare pe
diferite articole de cheltuieli

97 Modalitati de plata ale medicului de familie


Capitaţia reprezintă o modalitate de plată a unei sume fixe, pentru fiecare pacient înscris pe lista unui
medic, indiferent de numărul serviciilor efectuate, într-o perioadă de timp considerată. Suma per
pacient poate varia însă în funcţie de anumite considerente, cum ar fi vârsta sau sexul. De această
dată, riscurile sunt preluate de către furnizori, iar în tendinţa de minimizare a acestora, pacienţii ar
putea avea de suferit. Astfel, medicii vor înscrie pe listele lor persoane sănătoase, îngreunând accesul
celor bolnavi („cream skimming”). De asemenea, ar putea fi furnizat un număr mai mic de servicii
decât cel necesar. Pe de altă parte, ar putea creşte competiţia între medici pentru atragerea
pacienţilor pe listele proprii. Capitaţia este utilizată atunci când se doreşte acoperirea populaţiei cu
medici, de exemplu în asistenţa medicală primară.

98 Plata per serviciu (fee-for-service)


Unitatea de plată va fi reprezentată de vizita medicală, sau de actul medical propriu-zis, furnizorul fiind
plătit proporţional cu serviciile prestate. Metoda este utilizată pentru plata spitalelor, centrelor de
sănătate, medicilor cu practica individuală. Modalitatea oferă furnizorilor stimulente economice pentru
a efectua cât mai multe servicii, unele chiar non-necesare, existând şi tendinţa din partea pacienţilor
de a abuza de aceste servicii (hazardul moral). Reprezintă singura formă de rambursare în care
medicul, spitalul sau centrul de sănătate, nu au nici un motiv să selecteze pacienţii sănătoşi,
dimpotrivă, opusul ar putea fi adevărat. Furnizorul nu preia nici un risc financiar, acesta aparţinând în
întregime plătitorului (pacient sau casa de asigurări).
99 Salariu
Reprezintă plata către medici a unor sume fixe, lunare sau anuale, indiferent de numărul pacienţilor
trataţi sau de cantitatea, respectiv costul serviciilor furnizate de către aceştia. Medicul plătit prin salariu
suportă un risc financiar foarte redus. El nu are stimulente pentru a minimiza activitatea, dar nici
pentru a o creşte. Riscul în acest caz este acela de a fi constrânşi să trateze cât mai mulţi pacienţi,
angajatorul dorind să-şi minimalizeze riscul financiar angajând cât mai puţini medici şi repartizându-le
acestora un număr cât mai mare de pacienţi. În practică, angajatorul poate oferi bonusuri atunci când
cheltuielile au fost sub limita stabilită, iar activitatea spitalului nu a fost afectată prin aceasta.

100 Sistemul din Romania


În România există două surse principale de venituri pentru sănătate şi anume fondurile asigurărilor
sociale de sănătate, completate cu bani de la bugetul de stat. Finanţarea prin asigurările sociale de
sănătate Constituirea fondurilor A.S.S. este reglementată prin L.A.S.S., la capitolul Finanţare şi constă
în principiu din contribuţia în procente egale (7% ) din partea angajaţilor şi a angajatorilor. Fondurile
sunt destinate plăţii furnizorilor de servicii medicale, deşi în ultima vreme s-a constatat şi o tendinţă de
împovărare a asigurărilor de sănătate cu obiective care ar trebui să fie finanţate de la bugetul de stat
(programe naţionale de sănătate, plata unor drepturi salariale). Finanţarea de la bugetul de stat
Suplimentar faţă de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, funcţionează în continuare şi un sistem
al impozitării directe (pe venit, pe profit) şi indirecte (T.V.A., accize). Banii de la buget alocaţi sănătăţii
sunt administraţi de către Ministerul Sănătăţii, a cărui organizare şi funcţionare sunt reglementate prin
H.G. nr. 244/1997. În această hotărâre sunt stipulate şi unităţile sanitare bugetare.

101 Economia sanitara


Economia sanitară este o aplicaţie a ştiinţelor economice, care studiază modul în care sunt produse şi
furnizate îngrijirile de sănătate şi, de asemenea, comportamentul celor care au legătură cu serviciile
de sănătate (pacienţi, medici, politicieni, etc). Abordari: Economia pozitivă – care încearcă să explice
fenomenele existente şi face afirmaţii descriptive. Un exemplu de întrebare la care răspunde
economia pozitivă este: “care este efectul creşterii preţurilor pentru utilizarea serviciilor de sănătate?”.
• Economia normativă - care face predicţii despre cum ar trebui să fie, sau ce ar trebui făcut, şi
sugerează sau impune anumite conduite. De exemplu: “ar trebui să mărim preţurile serviciilor de
îngrijiri de sănătate?” este o întrebare la care răspunde economia normativă. Sisteme: sistemul de
piaţă - în care se realizează un schimb liber de produse şi factori de producţie, proprietatea resurselor
productive este privată şi alocarea resurselor se face sub formă automată lăsând să funcţioneze liber
forţele autoreglatoare ale pieţei (statul poate avea însă rolul de a redistribui resursele iniţiale între
indivizi pentru a atinge obiective de echitate); • sistemul economiei centralizate – în care schimburile
sunt dirijate total de guvern şi în care toate resursele productive sunt în proprietatea statului, iar statul
evaluează nevoile consumatorilor şi decide ce bunuri să fie produse, în ce cantitate şi cum anume,
precum şi distribuţia acestor bunuri.
102 Servicii de ingrijire a sanatatii, piete de sanatate
Serviciile de îngrijire a sănătăţii sunt considerate bunuri de consum, având totuşi unele caracteristici
particulare: • existenţa unei asimetrii în informaţie între producătorul de servicii (medic) şi
consumatorul acestora (pacient) • consumatorul este aproape întotdeauna nesigur asupra calităţii
produsului • cererea pentru servicii de îngrijire a sănătăţii este imprevizibilă şi nu are un caracter
regulat • costul serviciilor de îngrijire a sănătăţii este destul de mar Piete: Pieţele au două
componente, şi anume, pe de o parte cererea, în care rolul este jucat de consumatori, iar de cealaltă
parte oferta, în care rolul este jucat de producători. Prin piaţă se înţelege, mecanismul de echilibrare a
cererii şi ofertei, care permite schimbul de bunuri şi servicii între consumatori şi producători, fără să fie
necesară intervenţia guvernului. Principalul factor care realizează echilibrul dintre cerere şi ofertă este
preţul. Producătorii îşi vând produsele, iar consumatorii îşi cheltuiesc veniturile de care dispun, în
funcţie de cerinţele şi dorinţele lor, la un anumit preţ. Într-un sistem de piaţă perfectă, atât producătorii,
cât şi consumatorii sunt satisfăcuţi de rezultatul schimbului realizat. La un anumit preţ (preţ de
echilibru), producătorii vor fi capabili să vândă tot ceea ce doresc, mărindu-şi astfel profitul, iar
consumatorii vor putea să cumpere tot ce vor ei, mărindu-şi utilitatea. În acestă situaţie se atinge
echilibrul de piaţă. Pentru a funcţiona la echilibru, mecanismul de piaţă necesită existenţa unor
anumite condiţii (condiţii ideale) - în realitate neîndeplinite chiar toate, în nici o piaţă. 1.
siguranţa/certitudinea indivizilor asupra apariţiei nevoilor 2. lipsa externalităţilor 3. consumatorii au
cunoştinţe asupra bunurilor/serviciilor 4. existenţa preferinţelor consumatorilor 5. mulţi producători a
căror intrare pe piaţă să fie liberă

103 Evaluarea economică


Este o analiză comparativă a costurilor şi consecinţelor diferitelor activităţi alternative. Are rolul de a
sprijini luarea deciziei atunci când trebuie să se aleagă între mai multe alternative. Caracteristicile
fundamentale ale unei evaluări economice sunt: ♦ evaluarea economică analizează atât costurile cât şi
consecinţele unei activităţi; ♦ analiza economică impune o alegere. Resursele fiind limitate, nu putem
produce toate serviciile, chiar dacă unele pot avea efecte terapeutice extraordinare. Prin urmare,
trebuie făcute alegeri între diferite alternative pe baza unor criterii.

104 Tehnici de evaluare economice


1. Analiza de minimizare a costurilor. Să presupunem că vrem să comparăm două programe care
implică procedee chirurgicale de complexitate redusă, pentru adulţi. Singura diferenţă între cele două
programe o constituie faptul că unul necesită internare în spital de cel puţin o noapte în timp ce celălalt
(program de chirurgie de zi) nu necesită. Consecinţele sunt identice în ambele cazuri. Dacă
considerăm că rezultatul dorit îl reprezintă operaţiile reuşite, vom constata că putem ajunge la acelaşi
rezultat (număr de pacienţi vindecaţi) cu ambele programe, deşi probabil cu costuri diferite. Evaluarea
economică în acest caz îşi propune să găsească alternativa cu costurile cele mai mici. Astfel de
analize se numesc analize de minimizare a costurilor. 2. Analiza cost-eficacitate. Să presupunem că
suntem interesaţi în prelungirea vieţii celor care suferă de insuficienţă renală şi vrem să comparăm
costurile şi consecinţele dializei şi ale transplantului de rinichi. În acest caz rezultatul care ne
interesează, numărul de ani câştigaţi, este comun ambelor programe. Totuşi, programele pot avea
consecinţe diferite după cum şi costuri diferite. Prin urmare, nu vom putea opta automat pentru cel mai
ieftin program. Pentru compararea acestor două alternative vom calcula anii de viaţă câştigaţi şi vom
compara costul pe an de viaţă câştigat. Astfel de analize în care costurile sunt corelate cu un singur
efect (măsurat în unităţi naturale – ex. număr ani de viaţă câştigaţi) care poate să difere în
magnitudine de la un program la altul se numesc analize cost-eficacitate. Rezultatele unor astfel de
analize pot fi exprimate fie sub forma costului pe unitate de efect (cost/an de viaţă câştigat), fie sub
forma efectelor pe unitate de cost (ani de viaţă câştigaţi/milion de lei cheltuit). 3. Analiza cost-
beneficiu. De multe ori, consecinţele programelor alternative nu sunt identice. De exemplu, suntem
puşi în situaţia de a compara un program de screening pentru hipertensiune arterială, care are ca
scop prevenirea decesului prematur, cu un program de imunizare împotriva gripei, care urmăreşte
prevenirea zilelor de incapacitate. În această situaţie, pentru a putea face o comparaţie ar trebui să
găsim un numitor comun. Aceast lucru ar putea fi posibil, exprimând rezultatele celor două programe
în valori monetare. În acest fel vom compara valorile resurselor necesare aplicării fiecărui program cu
valorile resurselor care ar fi economisite prin aplicarea acelor programe. 4. Analiza cost-utilitate.
Utilitatea se referă la valoarea unei anumite stări de sănătate şi poate fi măsurată prin preferinţele
indivizilor sau societăţii pentru o anumită combinaţie de nivele de sănătate. Să presupunem că doi
gemeni, identici în toate aspectele, mai puţin ocupaţia (unul este pictor, iar celălalt fotbalist) îşi rup
amândoi piciorul drept. Starea lor de sănătate este identică în acest caz. Dacă însă îi rugăm să
ordoneze "starea de a avea un picior rupt" pe o scală de la 0 (deces) la 1 (perfect sănătos),
preferinţele lor ar putea diferi semnificativ din cauza importanţei pe care fiecare o ataşează piciorului
rupt (din cauza ocupaţiei). În consecinţă ne putem aştepta ca evaluarea utilităţii tratamentului (măsura
în care tratamantul îmbunătăţeşte calitatea vieţii lor) să difere semnificativ. Analiza cost-utilitate ia deci
în considerare calitatea vieţii, atunci când compară costuri şi consecinţe. Măsura folosită se numeşte
QALY (quality adjusted life-years).

105.Principalele grupuri populationale vulnerabile in Romania


Clasificarea in Romania a pers defavorizate: 1.grup cu risc ridicat de saracie si excluziune sociala:
etnie roma, familia cu multi copii, familiile dezorganizate, fam monoparentale, fam cu persoane in
somaj de lunga durata 2.grup cu conditii de locuit: fam strazii, care traiesc in adaposturi improvizate, in
parcuri, gropi de gunoi,ghene, langa balti si terenuri abandonate; in canale, copii care parasesc
orfelinatele la 18 ani 3.tinerii cu posibilitati financiare reduse de a-si achizitiona o casa
Persoanele>35ani cu locuinta proprietate personala, dar cu probleme ale conditiilor de locuit,
vechimea si lipsa intretinerii locuintei sau probleme in furnizarea utilitatilor publice -20% din pop
mondiala traieste in saracie absoluta <1dolar/zi si aproape 1/2 <2 dolari/zi -Romania are un nivel
moderat de saracie
106.Femeile-grup vulnerabil, cauze, fen caracteristice, consecinte,
interventii
Femeile reprezinta un grup vulnerabil datorita: violentei, prostitutiei, traficului de carne vie, locurilor de
munca reduse, beneficiilor economice si sociale, imaginea femeii in mass media. Violenta domestica
este in ascensiune in Romania. In ciuda acestui lucru, femeile ezita sa se adreseze autoritatilor. De
aceea sistemul da sanatate incearca sa depisteze cazurile de violeta domestica si sa initieze masuri
pentru a combate eventualele situatii asemanatoare. Consecintele violentei domestice sunt
reprezentate de afectarea sanatatii mintale( depresii, anxietate ), si a celei somatice( vatamarile
corporale ). Apar sarcini nedorite, premature prin abuzuri sexuale. Prostitutia si traficul de persoane au
crescut alarmant dupa 1989, principala tinta a proxenetilor o reprezinta femeile tinere cu nivel de trai
scazut, nivel educational redus. O alta problema inregistrata se refera la locurile de munca, mult mai
reduse decat cele oferite barbatilor, iar cele oferite sunt de tip part-time si care necesita nivel
educational redus. Femeile din mediul rural reprezinta una dintre cele mai vulnerabile categorii
sociale, avand venituri mici, posibilitati reduse de angajare, cu accesibilitate redusa la orice tip de
informatii, ceea ce le limiteaza posibilitatile de imbunatatire a conditiilor sociale si economice.

107.Copiii si tinerii-grupuri vulnerabile


Din categoria copiilor ce fac parte din situati critice se numara copiii care traiesc in conditii mizere,
copiii abandonati, cei fara identitate legala, maltratati, abuzati fizic si emotional, cei care parasesc
institutiile pt copii dupa varsta de 18 ani. Problema tinerilor e reprezentata de: saracie, conditiile de
locuit precare, somajul, lipsa sustinerii financiare pt studii, cresterea consumului de droguri, cresterea
delicventei juvenile. In Romania apare si fenomenul de exploatare prin munca, rezultand abandonul
scolar, abuzuri fizice, psihice. Factorii de risc si etiologici ai maltratarii : -factori socio-economici -factori
psihologici(psihoza, abuz de droguri, alcoolism) -factori de mediu(izolarea) -factori legati de istoricul
familiei(divort) -factori educativi(pedepse corporale) Abandonul copiilor poate fi prinvit dpdv
juridic(copil aflat intr-o institutie de ingrijire), medical(daca ramane peste 2 sapt dupa acordarea
ingrijirilor medicale), psihologic(copil parasit de o fiinta, de lipsa interesarii pt soarta acestuia) Cauza
majora a abandonului :economic-saracia, social-dezintegrarea familiei. Serviciile specializate pt copii
existente in prezent sunt : centre de plasament, centre de primire a copiilor cu devieri
comportamentale de tip penal, centre maternale etc. Stategia politicilor familiale de eliminare a
dificultatilor si riscurilor sociale care pot destrama familia au in vedere : diminuarea crizei locuintelor,
sprijinirea tinerilor casatoriti-locuri de munca, facilitaii pt mame.

108.Populatia varstnica-cauzele imbatranirii pop, importanta


Mai accentuata la femei.Zone din RO:Banat, Oltenia, Bucuresti. Cauze:reducerea natalitatii, cresterea
sperantei de viata, scaderea mortalitatii generale si precoce, cresterea nivelului de trai, ameliorarea
accesului la serviciile sanitare,progresele medicale, stil de viata orientat spre mentinerea sanatatii.
Consecinte:demografice,economice,sociale si medicosoliale(suprasolicitarea serviciilor medicale).
Fenomenul imbatranirii populatiei determina o suita de constrangeri economice si sociale si va
provoca dificulati in domeniul sanitar si economic, deoarece populatia varstnica este mare
consumatoare de servicii medicale si polimorbiditate. In tarile dezvoltate s-au luat masuri adecvate de
promovare a sanatatii si de prevenire a bolilor nontransmisibile in randul varstnicilor, astfel reducandu-
se prevalenta bolilor cronice si rata de incapacitate. Deasemena masurile pentru a mentine o
persoana in varsta activa si sanatoasa sunt considerate o necesitate.

109.Imbatranirea activa a pop


Cauze de imbolnavire: artroza, osteoporoza,, fracturi, tulb de vedere, hipoacuzii, b.Alzheimer,
Parkinson, incontinenta sfincteriana. Cauze de deces: b. Cerebrovasc, HTP, BCI, HTA, b resp. OMS a
lansat conceptul de imbatranire activa: promovarea unui stil de viata sanatos, prevenirea bolilor
senescentei si imbunatatirea potentialului fizic, psihic si social. Termenul de „activa” presupune
continuarea persoanelor varstnice in viata economica, sociala, culturala, spirituala si nu numai la
abilitatea de a fi activ din punct de vedere fizic sau de a-si continua munca. Astfel, varstnicii pot
contribui la binele familiei si comunitatii din care fac parte, iar scopul imbatranirii active este sa
creasca speranta de viata sanatoasa si calitatea vietii persoanelor varstnice, inclusiv a celor cu
handicap. Obiectivele sunt: reducerea deceselor premature, a dizabilitatilor si a bolilor cronice,
cresterea calitatii vietii, reducerea costurilor ingrijirilor medicale.

110.Strategii destinate protejarii pop varstnice


Ingrijirea la domiciliu este strategia optima a persoanelor dependente. Persoanele varstnice care
necesita ingrijiri permanente, nu se pot gospodari, nu au locuinta, nu realizeaza venituri si nu au
sustinatori legali sunt institutionalizati in camine. Se asigura in camine: 1.servicii sociale: a.consilire
juridica si administrativa b.modalitati de prevenire a marginalizarii si reintegrare sociala 2.servicii
medicale: a.consultatii si tratamente b.servicii de ingrijire-infirmerie c.consultatii si ingrijire
stomatologica d.sprijin pentru asigurarea ingrijirii corporale Nevoile muribundului sunt complexe, de
natura fizica, psihologica, sociala, spirituala. Printre cele mai greu de indeplinit sunt: mentinerea
energiei, pastrarea stimei de sine, evitarea sufeintei si a izolarii.Astefel nevoile se pot ierarhiza :
IMPLINIRE -acceptarea si trecerea acestei etape -intelegerea semnificatiei mortii RESPECT
-pastrarea demnitatii -pastrarea autonomiei -a se simti normal si uman pana la sfarsit -pastrarea
identitatii AFECTIUNE -a iubi si a fi iubit -a vorbi -a fi ascultat si inteles -a muri in prezenta cuiva
apropiat SECURITATE -a avea incredere in cei care il ingrijesc -a-si putea exprima temerile -a se
seimti in siguranta -a simti ca i se spune adevarul FIZIOLOGIE DE BAZA -a fi ferit de suferinta si
durere -a-si pastra energia

111.Ingrijiri paleative-cadru,def,concepte
Referitor la faptul ca muribundul are dreptul sa traiasca pana la capat, in cele mai bune conditii , au
fost elaborate ingrijirile paleative. Acestea au drept scop asigurarea calitatii vietii pacientului( si nu
prelungirea ei cu orice pret) si familiei acestuia, avand la baza conceptul « a tari cu boala ta ». In
aceste conditii, controlul durerii, asistenta psihologica, sociala si spirituala sunt esentiale. Ingrijirile
paleative sunt ingrijiri active care abordeaza global presoana afecatat de o boala grava. Bolnavul
terminal e privit ca o persoana in viata, pana la capat, iar moartea ca un proces natural in evolutia
umana.

112.Ingrijiri terminale
Ingrijirile terminale reprezinta ingrijirile care se acorda bolnavilor in fazele de sfarsit ale bolilor,
dinaintea mortii In aceasta faza trebuie asigurata alimentatia si hidratarea bolnavului, pe sonda
nazogastrica, sau prin perfuzii. De asemenea trebuie asigurata respecarea conditiilor de igiena
personala a bolnavului. Sustinerea psihologica a bolnavului si a familiei. a. Sustinerea psihologica a
bolnavului. Majoritatea bolnavilor din faza ireversibila prezinta o stare de anxietate si de depresie
psihica. De aceea bolnavul aflat in faza ireversibila trebuie sustinut psihologic. Desi nu ne putem
astepta la o imbunatatire a starii de sanatate a bolnavului, este necesara o psihoterapie de sustinere,
pentru combaterea anxietatii si a depresiei, care agraveaza starea bolnavului. b.Sustinerea
psihologica a familiei. Deoarece imbolnavirea unui membru al familiei reprezinta un stres foarte
important, iar decesul unui membru al familiei reprezinta un stres si mai mare, trebuie sa se acorde
importanta cuvenita si sustinerii psihologice a familiei. In acest sens, trebuie sa se informeze corect
familia si sa se pregateasca, sa fie invatata ce are de facut. Sustinerea spirituala a bolnavului. Desi
sustinerea spirituala a bolnavului este necesara in toate cazurile, dar probabil ca in nici o alta situatie,
sustinerea spirituala a bolnavului nu este mai necesara ca in fazele terminale ale vietii. Pentru ca in
nici o alta situatie a vietii bolnavul nu este mai tentat sa se intrebe asupra semnificatiei vietii si a mortii.
De aceea trebuie sa fie ascultat bolnavul care abordeaza aceste probleme. Sa fie ajutat sa inteleaga
sensurile profunde ale vietii si ale mortii. In acest sens, ar fi bine sa se colaboreze cu preotul, cu
psihiatrul si cu psihologul.

113.Eutanasia
Metodă de provocare a unei morţi nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferinţă
îndelungată şi grea. Sunt două tipuri de eutanasie: pasivă şi activă. Eutanasia pasivă presupune
neadministrarea medicamentelor care susţin viaţa bolnavului , pe când eutanasia activă presupune
administrarea medicamentelor în doze letale, cu scop de a opri viaţa pacientului. Ambele tipuri de
eutanasie presupun o acţiune care duce la moartea pacientului. Iată care sunt motivele introducerii
eutanasiei : - în cazul comei ireversibilie, boală incurabilă – adica o stare ireversibilă a unui pacient -
se face din motive umane, ca omul să nu sufere, fie la dorinţa pacientului fie a rudelor

114.Relatia existenta intre saracie si starea de sanatate


Intre starea de sanatate si nivelul de saracie este o relatie directa si un cerc vicios. Saracia determina
sanatate precara, reduce capacitatea de munca, productivitatea individului si veniturile familiei,
afecteaza calitatea vietii, determinand si perpetuand saracia In populatiile afectate de saracie avem
prevalent crescuta a bolilor infectioase si cu transmitere sexual, mortalitate infantila si maternala
ridicate. Comportamente sociale viciate sau la risc apar deasemenea in populatia saraca, pe langa
boli: violenta, alcoolismul, tabagismul, accidentele rutiere . Sectorul sanitar vizeaza in mod special
promovarea sanatatii la nivelul populatiei sarace pt ca starea de sanatate precare este atat o cauza
cat si o consecinta a saraciei. Ameliorarea si protejarea starii de sanatate a categoriilor de persoane
sarace devine un element important in lupta impotriva saraciei, pentru ca se aprecieaza ca o cresterea
cu 5 ani a sperantei de viata, ar putea ameliora rata dezvoltarii economice cu 0,5 % pe an.

115.Marginalizarea si stigmatizarea
Saracia e factor determinant pt ambele. Marginalizarea: acces limitat la drepturi si servicii sociale in
comparatie cu restul populatiei, in discriminarea acestora in functie de varsta, sex, situatie materiala,
nr de copii, apartenenta la o etnie sau comunitate religioasa. Categoriile sociale cu risc crescut:
somerii, angajatii necalificati, persoanele cu handicap mintal si fizic sau alte dizabilitati, analfabetii,
toxicomanii, delicventii, copiii abuzati, parintii singuri, tinerii absolventi fara experienta, strainii,
refugiatii, imigranii,minoritatile etnice,ligvistice ,religioase sau rasiale.

Stigmatizarea este etichetarea sau semnul care indica o insusire sau particularitate jenanta,
reprobabila a unui individ in grupul populational din care face parte; este un proces social ce poate fi
controlat prin educatie, toleranta si vointa societatii. Poate avea efecte constructive sau distructive.
Persoanele stigamaizate si marginalizate au risc mai mare de a incalca drepturile fundamentale si
sunt mai vulnerabile.