Sunteți pe pagina 1din 10

UNITATE ÎN DIVERSITATE

„Unitate in diversitate" este deviza Uniunii Europene si


este rodul unui concurs la care au participat, cu propuneri,
80.000 de tineri, între 10 si 20 de ani.

A fost folosita pentru prima data in 2000, mentionată


oficial in Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru
Europa, incheiat in 2004. Articolul I – 8 enumera simbolurile
UE.

Semnificatia devizei este ca, prin Uniunea Europeana,


europenii isi unesc eforturile pentru a lucra impreuna pentru
mentinerea pacii si pentru prosperitate, si ca numeroasele
culturi, traditii si limbi diferite care coexista in Europa sunt un
atu pentru continentul nostru.

Ideea Europei unite a fost lansată la 9 mai 1950 de Robert


Schuman, ministrul de externe al Franţei, la iniţiativa lui Jean
Monnet.
"Declaraţia Schuman" este considerată actul de naştere al
Uniunii Europene, iar data de 9 mai este Ziua Europei.

Ziua Europei prilejuieşte activităţi şi festivităţi care


apropie Europa de cetăţenii săi şi popoarele europene între ele.

1
(aşadar) Uniunea Europeană este fondată pe principiul
„unitate în diversitate”: diversitatea culturilor, obiceiurilor,
credinţelor şi limbilor.

Lumea este formată dintotdeauna din diverse culturi,


reprezentate de etnii, populaţii, popoare...

Multiculturalismul este o situaţie de fapt, şi oriunde


ne-am afla, omogenitatea populaţiilor este (si a fost
întotdeauna) un mit.(Jaques Chevalier).

Marile popoare recunoscute ca atare în istorie –şi care au


făcut Istoria–sunt popoare multiculturale.

Au fost / sunt mari pentru că au ştiut să armonizeze


diferenţele culturale, au reuşit să-şi construiască identitatea
naţională pe bazele dialogului intercultural, şi-au sporit
bogăţia spirituală prin confruntarea paşnică a unor moduri de
viaţă diferite.
O cultură autarhică, izolată de circuitul mondial al
valorilor, ajunge la limita izolării, ca o enclavă: o cultură
săracă, mortificată, încremenită.

2
Ceea ce menţine societatea „în formă” este viaţa comună–
culturală, lingvistică, religioasă şi economică.

Dacă nu există schimburi, culturile se degradează


spiritual aşa cum se degradează genetic persoanele, prin
consangvinitate.

Culturile comunică între ele, stabilesc relaţii,


interacţionează, se influenţează reciproc

Culturile sunt inegale –influenţele nu sunt egale pe fiecare


din sensurile relaţiilor care se stabilesc între ele

Civilizaţia: „Totalitatea cunoştinţelor, credinţelor,


artelor, legilor, moralei, obiceiurilor şi orice altă capacitate sau
obişnuinţă dobândită de om ca membru al societăţii”
(EdwardTylor, 1871)

Comunicarea: reacţie stabilită într-un anume context


între un emiţător şi un receptor, prin intermediul căreia se
realizează transmiterea unui mesaj într-un scop anume,
precum şi reacţia sau răspunsul la mesaj; presupune existenţa

3
şi combinarea simultană a cinci elemente: emiţător, receptor,
mesaj, cod şi scop
(DECI)Cea mai mare forţă a Europei este diversitatea sa,
acceptarea altor puncte de vedere datorită schimbului cultural
şi intelectual, abordarea multipolară a lumii.

RELAŢIILE INTERCULTURALE

Comunicarea este elementară şi definitorie pentru


caracterizarea oricărei culturi şi pentru identificarea şi
exploatarea diferenţelor, elementelor comunice, prin care se
poate ajunge la construirea relaţiilor care se stabilesc între
culturi.
Comunicarea interculturală:
�surprinde relatările de comunicare originare dintre
culturi (indivizi, grupuri, entităţi sociale)
� studiază relaţiile de comunicare dintre culturi după
intervenţia educaţiei
Astfel, pentru a evidenţia relaţiile interculturale, vom aborda fenomenele de: intracultural,
intercultural, pluricultural

4
Abordarea intraculturală
�realizează studiul variaţiilor individuale ale normelor în
cadrul unei anumite culturi. Intraculturalul se referă la
relaţiile ce apar şi se dezvoltă în cadrul aceleiaşi culturi
� abordarea intraculturală–de profunzime, prin analiza
detaliilor specifice

Abordarea interculturală

� studiul diferenţelor normelor în raport de


specificităţile culturale ale zonelor de care sunt legate, se
compară entităţi fără legături istorice puternice între ele,
naţiuni de pe acelaşi continent sau de pe continente diferite.
Presupune un proces interactiv între membrii pentru a
produce efecte de schimbare sau adaptare
� sensul influenţei interculturale–unul sinergic,
combinarea favorabilă a elementelor caracteristice fiecăreia
dintre culturile în contact
� interacţiune prin care se obţine evoluţieprin adaptare
culturală

5
� Realizareacomparaţiilor între culturi, ţări, regiuni nu
este o idee nouă în ştiinţele sociale
� Relativ nouă este ideea studierii diferenţelor sau
similitudinilor în comportamentul oamenilor aparţinând
diferitelor culturi, de-a lungul timpului, în vederea stabilirii
impactului acestora asupra acţiunilor economice
Multiculturalitate
–culturile pot exista în acelaşi
spaţfărăsă interacţionezeobligatoriuiu
Interculturalitate
–dialogul este definitoriu

Interculturalitatea negativă:
�este agresivă şi intolerantă
� cultura dominantă tinde să le elimine pe celelalte, cu
care vine în contact.

Interculturalitatea pozitivă →toleranţă


� toleranţa – caracterizează modul în care culturile
coexistă, reprezentând o condiţie decisivă a îmbogăţirii lor prin
coexistenţă.

6
�TOLERANŢA –raţiunea şi cumpătarea în edificarea şi
menţinerea civilizaţiei umane ca unitate în
diversitate.Toleranţa face posibilă diferenţa, iar diferenţa face
necesară toleranţa. (MichaelWalzer)
� Spiritul toleranţei se manifestă, între altele, în
integrarea democratică a minorităţilor,recunoaşterea
identităţii lor şi respectarea ‘sferelor justiţiei’ sociale.

�Toleranţaeste singura posibilitate de a transforma


interculturalitatea negativă într-una pozitiv

�Trebuie găsite modalităţile care favorizează spiritul


tolerant în relaţiile interculturale

Abordarea pluriculturală

� realizează diferenţieri de ordin cantitativ (în opoziţie


cu monoculturalul) –culturi multiple, sau abordare simultană a
mai multor culturi
� relaţiile între culturi, influenţreciprocee

7
IDENTITATEA EUROPEANĂ:
O Europă Unită în diversitate

Analiza textelor instituţionale de bază demonstrează că


lipsa referirii la identitatea comună a marcat mult timp
construcţia europeană

Doar la finele anilor ’80 se produce o schimbare de


atitudine: afirmarea cetăţeniei europene, în contextul căderii
Zidului Berlinului

Noţiunea de identitate europeană a fost folosită cu trei


forme în ultimii 50 de ani:

� scop extern, fată de statele terţe

� corespunzătoare expresiei de proiect comun sau chiar de


interes comunitar

� în încercarea de reflectare a existenţei unei identităţi


culturale şi cetăţeneşti

Identitatea: expresia unui proiect comun

� Construcţia europeană a urmărit încă din 1951 “să


înlocuiască rivalităţi seculare dintre naţiuni cu o fuziune a

8
intereselor lor esenţiale”, având “din acel moment un destin
comun”

� Conţinutul proiectului comun: pacea, progresul economic şi


social, democraţia şi drepturile omului, urmate de libertate,
egalitate şi justiţie socială, coeziune socială şi protecţia
mediului, precum şi dezvoltare durabilă şi drepturi sociale
fundamentale.

Dimensiunea culturală şi cetăţenească s-a afirmat lent în


ultimii 50 de ani. “Situaţia familiei în societate, concepţia
organizării economice şi sociale, locul şi structura oraşelor şi a
lumii rurale. Toate acestea reprezintă personalitatea
europeană cu tot ceea ce are ea mai special şi care trebuie
păstrat” (Jacques Delors, 1989). Tratatul de la Maastricht:
cetăţenia comună europeană şi “respectarea istoriei, a culturii
şi a tradiţiilor”. Anul 2005 –motivele pierderii încrederii în
UE: “teama de a-şi pierde identitatea” (Jose ManuelBarroso).

“Aspirăm, şi pe bună dreptate, la o Europă a culturii...


Ceea ce ar însemna şi posibilitatea ca fiecare să înflorească
într-o societate în care poate spune ce gândeşte”
(JaquesDelors, 1985)

“Comunitatea contribuie la înflorirea culturii statelor


membre, respectându-se diversitatealor naţională şi regională,
evidenţiindu-se în acelaşi timp şi moştenirea lor culturală
comună” (Tratatul de la Maastricht)

Carta drepturilor fundamentale (2005):

�“Uniunea se bazează pe valori indivizibile şi universale”

9
�“Uniunea contribuie la păstrarea şi la dezvoltarea acestor
valori comune, respectând diversitateaculturilor şi a tradiţiilor
popoarelor Europei, precum şi identitatea naţională a statelor
membre”.

DEZAVANTAJELE DIVERSITĂŢII CULTURALE

�comunicare: persoanele aparţinând minorităţilor culturale


diferite; limba vorbită, înţelesurile cuvintelor; comunicarea
nonverbală
�colaborarea în muncă– stiluri diferite de muncă
�obţinerea consensului–obiective diferite
�stabilirea politicii manageriale–înţeleasă de toată lumea.

10