Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Specializarea (programul de studii) : Psihopedagogie speciala

Anul II, Semestrul 1, 2010-2011
Curs de Teoria si metodologia instruirii si evaluarii (5 credite, examen)

TEMA 1 : PROCESUL DE INVATAMANT

Structura
Didactica - teorie a procesului de invatamant
Analiza procesului de invatamant
Predarea, invatarea şi evaluarea
Principiile didactice
Forme de organizare a procesului de invatamant
Lectia - forma organizatorica de baza a procesului de invatamant
Tipologia lectiei si alte abordari

1. Didactica - teorie a procesului de invatamant

Didactica este considerata traditional ca ramura (aplicata) a pedagogiei care se adreseaza

explicit, mai detaliat şi mai aplicat procesului de invatamant. Multi autori o denumesc teoria
instruirii (inspirati de o lucrare celebra a lui Jerome Brunner (1965 in SUA, 1970 in limba romana).
Etimologic: didasko (gr.) = 'invatare, invatamant'; didactike – arta invatarii.
"Didactica Magna" (Comenius, 1657) - 'arta universala de a-i invata pe toti toate' - deci sfera
de cuprindere acoperea aproape toata problematica educatiei, ca atare se substituia in mare masura
pedagogiei generale.
Distinctia intre cele 2 – pedagogie si didactica - a facut-o Herbart (1776-1841), care a pus
accentul cuvenit in didactica pe asimilarea cunostintelor, pe instruire.
In prezent, didactica studiaza procesul de invatamant ca relatie de interactiune esentiala
dintre invatare, predare si evaluare, (de aici si triada predare-invatare-evaluare).
Teme (componente) principale ale didacticii:
- Procesul de invatamant;
- Curriculum; continutul invatamantului;
- Strategiile si metodele de predare-învăţare;
- Mijloacele de invatamant;
- Comunicarea didactica;
- Proiectarea in invatamant;
- Evaluarea in invatamant;
- Managementul clasei etc.
Recent s-a constituit tendinta de conturare a 3 (trei) subdomenii
distincte ale didacticii, prezente in lucrarile de specialitate din ultimii ani si respectiv in planul de
invatamant actual de formare pedagogica a cadrelor didactice (dupa partea de pedagogie
generala/fundamente ale educatiei):
- teoria si metodologia curriculum-ului
- teoria si metodologia instruirii
- teoria si metodologia evaluarii
Didactica si metodica (metodologia) de specialitate = teorie specifica a procesului de
invatamant, focalizata pe o anumita disciplina de predare.

1
 2. Analiza procesului de invatamant

Distinctia dintre sistemul si procesul de invatamant

Sistemul se refera la oganizarea institutionala a educatiei, la invatamant ca subsistem
institutional, in cadrul sistemului global al societatii.
Relatia dintre sistemul si procesul de invatamant este una de subordonare – a procesului de
catre sistem, dar nu in mod absolut.
Procesul de invatamant are in vedere realizarea propriu-zisa a educatiei si instruirii, prin
predare si invatare, el se refera deci mai ales la aspectele psihopedagogice ale invatamantului. Cadrul
organizatoric de realizare a procesului sunt desigur unitatile si structurile de invatamant, baza lor
didactico-materiala, resursele umane, organizarea manageriala (structuri si relatii de conducere si
organizare), ca elemente ale sistemului national de invatamant.
Se poate aprecia ca exista deci si elemente comune, dintre care trebuie mentionat de pilda
fluxul de iesire = nivelul de instruire si educatie al absolventilor.
Procesul de invatamant se particularizeaza pe niveluri, tipuri si forme de invatamant.

Structura procesului de invatamant poate fi analizata:

a) ca nivel de organizare curriculara – cicluri, trepte si niveluri curriculare
b) ca activitate didactica – conexiunea si comunicarea dintre profesor si elev, realizabila prin
mesajul pedagogic, in conditiile unui repertoar comun - conditie esentiala a comunicarii – in
conditiile conexiunii inverse (feedback) elaborate si utilizate continuu de profesor;
c) din perspectiva actiunilor angajate – predare-invatare-evaluare (dar si proiectare); esentiala
este aici includerea evaluarii, sub aspectul ei continuu (formativ) ca si activitate intrinseca
predarii-invatarii;
d) din perspectiva componentelor de baza implicate, cu deosebire in proiectare, distingem:
curriculum-ul (cu accent pe obiective si continuturi), metodologia, mijloacele, evaluarea ca si
formele de organizare (a se vedea in continuare).

Procesul de invatamant poate fi conceput ca proces de cunoastere (instruirea scolara),

realizat prin interactiunile multiple dintre predare si invatare; se poate vorbi de un ciclu continuu,
de interactiune cognitiva: proiectarea instruirii - predare si invatare – evaluare - proiectare
(reproiectare) etc.
Procesul de invatamant trebuie insa inteles si ca unitate a informarii (instruirii) si formarii
(educarii in sens restrans), a modelarii personalitatii umane. Separatia informarii de formare, a
instruirii de educare nu este posibila. De aici si denumirea traditionala de proces instructiv-educativ.

3. Predarea si invatarea

Este interesant de remarcat ca in literatura pedagogica romaneasca este redusa abordarea a

ceea ce se cheama predare. A existat uneori si o critica a termenului (Bunescu V.). Probabil si pentru
a reduce din excesele (traditionale) ale interventiei cadrului didactic in munca la clasa se foloseste la
noi cel mai frecvent sintagma predare-invatare, mai nou predare-invatare-evaluare, expresii mai putin
utilizata in alte tari. (in limba engleza exista verbul to teach, in franceza verbul enseigner, in cea
italiana enseignare).
Lefrancois (1991) defineste predarea ca ˝o activitate de rezolvare de probleme˝, ceea ce
presupune ca ea implica gasirea continua de solutii cu privire la problemele de comunicare,
instruire, motivare, managementul clasei, evaluare etc.

2
 Acelasi autor descrie un model de analiza a predarii in 3 etape: inainte, in timpul si dupa
predare:
a) Inainte de predare:
- stabilirea obiectivelor (analiza de sarcini);
- determinarea starii de pregatire a elevilor;
- selectarea strategiilor de instruire, colectarea materialelor necesare (mijloace de isntruire);
- planificarea evaluarii.
b) In timpul predarii - realizarea obiectivelor pedagogice propuse; implementarea strategiilor
de instruire proiectate; evaluarea (continua, formativa);
c) Dupa predare:
- evaluarea eficientei strategiilor aplicate;
- determinarea gradului de atingere a obiectivelor;
- reevaluarea starii de pregatire a elevilor.

Invatarea este de fapt esenta, dominanta procesului de educatie. Ea are in vedere asimilarea
informatiilor, invatarea valorilor si atitudinilor, a conduitelor social acceptabile (si uneori a celor
mai putin acceptabile) - Lefrancois (1991).
Principalele explicatii/teorii cu privire la invatare (în general) sunt :
a) Teoriile bazate pe conceptia behaviorista (accentuează doar comportamentul, bazate pe
reacţia individului uman la stimuli – omul învaţă observând consecinţele acţiunilor sale)
b) Abordarea cognitivista (pune accentul pe dezvoltarea proceselor intelectuale – procesarea
informaţiei (atentia, memoria, gândirea logică, pe tipul (ipostaza) de cunostinte :
- declarative (ce);
- procedurale (cum);
- conditionale sau strategice (de ce, cand, in ce conditii, pentru ce).
c) Psihopedagogia umanista - ideea de bază este accea ca elevii trebuie sa aiba un rol
substantial in alegerea a ceea ce invata, si intr-o anumita masura chiar in alegerea metodei
de invatare. Rostul ofertei de invatare este dobandirea automotivatiei si a autodirectionarii.
Educatia umanista da aceeasi valoare obiectivelor afective ca si celor cognitive in invatare.
Miscarea umanista este de fapt şi o reactie impotriva scolilor traditionale.
De numele lui Karl Rogers - unul dintre fondatori - se leaga ideea educatiei non-directive,
care a introdus si un nou tip de relatie intre profesor si elev, mult mai libera (demunita de unii autori
'lasses-faire'), care a contribuit la democratizarea relatiei educationale (a se vedea in context si
conceptia altor pedagogi, ca Maria Montesori (importanta respectului pentru copil), Celestin Freinet,
sau Paulo Freire – educatie pentru libertate etc).
Un principiu de baza al orientarii umaniste este ca scoala trebuie sa-i invete pe copii cum sa
invete si cum sa valorizeze invatarea.
Exista o multitudine de teorii asupra invatarii, din care multi autori considera ca se pot
construi si modele, teorii ale instruirii.

4. Principiile didactice

Este o problema prezenta in pedagogia clasica, adesea controversata in prezent.

In esenta, in viziunea pedagogiei traditionale aceste principii sunt:
 Fundamentarea culturala si stiintifica a procesului de invatamant se refera in esenta la
determinarea cultural-stiintifica a continuturilor educationale (planuri, programe,
manuale) ca si la pregatirea, formarea cadrelor didactice.
 Principiul unitatii (legarii) teoriei de practica…

3
  Principiul durabilitatii si temeiniciei (legate mai ales de memorizare şi exersare în
învăţare)
 Participarea constienta si activa la activitatea de invatare. Este vorba de necesitatea
implicarii mentale si motivationale in invatare. Activismul elevului, angajarea cat mai
directa si mai provocatoare, il pun pe elev mai direct si mai eficient in situatia de a cauta si
descoperi fapte, relatii, fenomene, corelatii etc.
 Principiul intuitiei - considerat in istoria pedagogiei o lege de aur a acesteia - este
explicabil in zilele noastre mai ales prin tezele psihologiei cognitiviste (succesiunea
concret - abstract, formal in dezvoltarea copilului); o alta exprimare a acestuia este
‘unitatea dialectica dintre senzorial si rational, dintre concret si abstract‘;
 Principiul accesibilitatii - adaptarea instruirii la particularitatile de varsta si individuale
(stadiul de dezvoltare cognitiva, psihosociala, morala etc) ;
 Principiul unitatii, continuitatii si sistematizarii, (al structurarii) - se asigura mai intai
prin documentele scolare care descriu continuturile, prin planificarile cadrelor didactice si
mai ales in activitatea concreta de predare-invatare. Proiectarea si realizarea efectiva in
curriculum a acestui principiu o realizeaza insa cadrul didactic.

Alte abordari privind principiile. Nicola Cuomo, 2008

* Principiul GLOBALITATII: copilul care invata sa nu se opreasca asupra unei parti fara a avea
trimiteri si semnificatii in context, in relatii, in situatii. Adesea se opreste asupra unui detaliu prea
mult timp si se pierde astfel sensul circumstantei.
* Principiul SEMNIFICATIEI; este absolut necesar sa nu se faca activitati, exercitii, fara un scop
sau o finalitate proprie. In citire si scriere a tine cont de globalitate si punctarea permanenta asupra
situatiilor, sensurilor, are ca si consecinta didactica aceea de a nu preda literele separate, ci cuvintele,
sau chiar mici fraze.
* Principiul INFORMARII: copilul trebuie se fie intotdeauna informat clar (chiar anticipand intr-
un anumit fel cu materiale auxiliare de exemplu fotografii) despre ceea ce va trebui sa faca, despre
ceea ce face si de ce.
* Principiul STIE SA FACA: este fundamental sa se accentueze partea pozitiva, competentele pe
care copilul le poseda, pentru ca pornind apoi de la acestea sa se inceapa predarea de noi cunostinte.
* Principiul MULTIACCESIBILITATII: in predarea citirii si a scrierii, cercetarile au demonstrat
ca unii copii sunt favorizati daca se incepe cu citirea, altii daca se incepe cu scrierea, deci este bine
daca se incepe de la abilitatile pe care le manifesta copilul.
* Principiul OCAZIILOR: cand se organizeaza activitati, trebuie sa se tina cont de faptul ca acestea
pot declansa oportunitati neprevazute si uneori acestea pot fi mai pregnante, mai semnificative decat
cele proiectate; este necesar sa fim pregatiti pentru a utiliza aceste ocazii, pregatiti pentru schimbare,
ramanand cu toate acestea in proiect, in obiectivele generale.
* Principiul MULTIMEDIALITATII: in comunicare, continuturile (cuvantul, scrierea,
imaginile...,) uneori nu sunt suficiente daca sunt separate, asadar un mesaj multimedial integreaza
limbajele: cuvintele sunt sustinute de imagini, imaginile sustin cuvintele, sunetele sustin imaginile...
4
 * Principiul nu doar al MEMORIEI logice: trebuie tinut cont de faptul ca exista si memoria
afectiva, emotionala, acea memorie care prezinta creierului imagini, situatii, circumstante, mirosuri,
sunete, gusturi,..., si ca mirosurile readuc memoriei imagini, situatii, cuvinte; ca cuvintele amintesc
memoriei mirosuri, contexte. Memoria evocativa prin intermediul emotiilor poate fi un suport pentru
dezvoltarea cognitiva.
* Principiul actiunii (A FACE): itinerarii didactice active: atingerea, miscarea, mersul, privirea,
actiunea, lipirea, decuparea, aruncarea, lovirea, prinderea, fuga,..., sunt actiuni care trebuiesc incluse
in proiectul educativ si devin citire, scriere, memorie, pentru ca s-a actionat.
* Principiul PROPRIULUI STIL COGNITIV: unii elevi memoreaza, sunt atenti daca stau
nemiscati, dimineata mai mult decat dupa masa, daca este liniste,...; altii sunt foarte atenti si sunt mai
predispusi spre a memora daca actioneaza, daca se misca, daca vorbesc, daca asculta muzica, dupa
masa mai degraba decat dimineata,...altii...; fiecare are modalitati tipice de invatare.

5. Forme de organizare a procesului de invatamant

Miron Ionescu (2004) descrie o taxonomie a principalelor forme de organizare a activitatii

instructiv-educative dupa mai multe criterii:

a) dupa numarul de participanti si modul de infaptuire a relatiei profesor-elev (in binom) se

disting: activitati frontale, de grup si individuale.
Tipuri de activitati frontale:
- lectia in clasa;
- activitatea/lectia in cabinetele pe specialitati;
- activitatea/lectia in laborator;
- activitatea/lectia in sala de sport;
- cursul universitar;
- seminarul universitar;
- vizita didactica;
- excursia didactica;
- vizionarea si analiza de spectocole etc.
Activitati de grup dirijate:
- consultatii;
- meditatii;
- vizita in grupuri mici;
- cercul de elevi;
- intalniri cu specialisti, oameni de stiinta etc;
- concursuri;
- sesiuni de comunicari si referate;
- redactarea revistelor scolare;
- dezbateri pe teme de specialitate;
- serate, cenalcuri literare etc.
Activitati individuale (in clasa, acasa, etc - legate de curriculum-ul scolar):
- munca independenta si studiul individual;
- efectuarea temelor pentru acasa;
- elaborarea de compuneri si/sau alte lucrari scrise si practice;
- rezolvarea de exercitii;

5
 - efectuarea unor desene, scheme;
- lucrari practice in coltul naturii, la punctul geografic etc;
- lectura suplimentara si/sau studiul in biblioteca;
- intocmirea referatelor;
- elaborarea de proiecte, modele;
- pregatirea si sustinerea unor comunicari;
- pregatirea pentru examen;
- elaborarea materialului didactic
- invatarea asistata de calculator (IAC) etc.

b) dupa locul de desfasurare:

 Forme de organizare a activitatii instructiv-educative scolare (in scoala - in clasa si in
afara clasei;
 Forme de organizare a activitatii instructiv-educative extrascolare, conexe (realizate in
afara scolii);
c) dupa strategiile si metodele dominante
 activitati bazate pe comunicare (lectii in clasa, cursuri, seminarii etc)
 activitati bazate pe studiu (inclusiv de cercetare)- activitati in cabinetele de specialitate,
studiul individual, in biblioteca, vizite de studiu, elaborare studii de caz etc)
 activitati bazate pe experimentare (activitati in laborator, proiecte de cercetare etc)
 activitati bazate pe aplicare (activitati in ateliere, sala de sport, lotul scolar etc)

6. Lectia - forma organizatorica de baza a procesului de invatamant

Exista mai multe definitii ale unei lectii.

Majoritatea au la baza criteriul organizatoric. Din acest unghi lectia este definita ca o forma
de activitate educationala care se desfasoara in clasa scolara, impreuna cu elevii, sub
conducerea unui cadru didactic, intr-un interval de timp precis determinat, pe baza cerintelor
cuprinse in curriculum si potrivit orarului scolar.
Locul, eficienta si structura unei lectii se releva in functie de mai multi factori:
- locul lectiei si relatiile sale cu stiinta/obiectul de invatamant – exprimate in obiectivele si
continuturile curriculare;
- profesor;
- elevi;
- resurse didactico-materiale;
- evenimente aleatorii si circumstantiale etc
Eficienta si eficacitate in realizarea unei lectii
Eficienta – realizarea cu resurse cat mai putine (de timp, materiale, umane);
Eficacitatea – gradul inalt de indeplinire a obiectivelor stabilite.
Din punctul de vedere al continutului, lectia presupune vehicularea unui set de informatii
articulate logic si didactic, in conformitate cu cerintele psihopedagogice privind pedarea-invatarea
cunostintelor, verificarea evaluarea si notarea rezultatelor.
Lectia este deci o entitate logica, pedagogica (didactica) si psihologica care produce ca
efecte, prin predare-invatare acumulari cantitative (de informatii si cunostinte) precum si modificari
de ordin formativ la elevi.
Valente (avantaje) ale lectiei:
- asigura informarea, cunoasterea - in functie de disciplina de invatamant (aria curriculara);
- asigura conditiile formarii si exersarii capacitatilor intelectuale si non-intelectuale;

6
 - realizeaza un bun cadru organizatoric, eficienta de comunicare si invatare, structurarea
relatiei profesor-elev si a altor relatii psihosociale in clasa de elevi etc.

Carente ale lectiilor:

- pondere prea mare a predarii, in detrimentul invatarii;
- " " " " " " " " a metodelor expozitive;
- predominanta activitatii frontale;
- realizarea anevoioasa a diferentierii si/sau individualizarii;
- conexiunea inversa la clasele cu numar mare de elevi este foarte dificila.

7. Tipologia lectiei si alte abordari

Manualele si lucrarile de pedagogie publicate la noi descriu in principal urmatoarele tipuri de

lectii:
- de transmitere si insusire a noilor cunostinte;
- de dobandire de noi cunostinte;
- de recapitulare si sistematizare a cunostintelor;
- de formare a priceperilor si deprinderilor (intelectuale, practice);
- de aplicare practica a cunostintelor;
- de evaluare, verificare si notare;
- mixta;
Fiecare dintre aceste tipuri de lectie poate fi exemplificata in scoala, la diverse discipline de
invatamant.
Tipologia lecţiilor trebuie diversificată iar distincţia dintre ele este adesea artificială. De cele
mai multe ori se realizează lecţii mixte sau combinate.
Alte abordari moderne in domeniul predării-învăţării în şcoli:
- team-teaching (predarea in echipa);
- cea bazata pe stilul şi ritmul individual de invatare (centrele de interes, predare-
învăţarea prin proiecte, instruirea cu sprijinul calculatorului etc);
- învatarea prin cooperare (pentru a se asigura un echilibru intre competiţie-cooperare);
- învăţarea în cuplu (elev-elev).
Aceste abordari se pot cuprinde in tiparul unei lectii clasice (ca unitate de timp) sau pot depasi
granitele acesteia, extinzandu-se ca timp, cuprindere curriculara, termeni ai relatiei educationale, etc.
Alternativele educationale din Romania (Motessori, Step by Step, Waldorf etc) reprezinta
abordari didactice care influenteaza si structura unei lectii.