BRASOV
FACULTATEA DE ALIMENTAŢIE ŞI TURISM
JAMAICA
- POLITICA TURISTICĂ -
-2010-
INTRODUCERE
2
1.DATE GENERALE
Istorie
Jamaica este un stat insular în America Centrală, cu o istorie uluitoare,
făcând parte din Arhipelagul Antilele Mari, localizat în Marea Caraibelor, la
sud de Cuba, în apropierea Republicii Dominicane şi a insulei Haiti. În
această regiune cultura africană s-a îmbinat perfect cu cea a nativilor, cu cea
a chinezilor, irlandezilor şi a altor europeni care au vrut să trăiască visul
“Lumii Noi” în cea mai mare insulă din Caraibe.
Insula a fost prima colonie în care a fost construită o cale ferată, cu
mult înaintea Statelor Unite ale Americii, la doar 18 ani după ce asemenea
facilităţi luaseră naştere în Marea Britanie. Tot aici s-au construit primele
conducte de apă, prima catedrală şi primul serviciu poştal.
Primii locuitori ai Jamaicăi au fost indienii Taino şi Arawak, triburi
care s-au stabilit pe această insulă încă de acum 7000 de ani.
În anul 1494, în cea de-a doua călătorie a lui Cristofor Columb spre
Lumea Nouă, Jamaica a fost prima insulă pe care acesta
a observat-o şi pe care a revendicat-o în numele Spaniei,
descriind-o ca fiind "cea mai frumoasă insulă din câte a
văzut până atunci".
Jamaica a fost prima colonie din emisfera vestică în care englezii au
folosit forţa armelor pentru a-i îndepărta pe spanioli, lucru ce se întâmplă în
anul 1655. În urma spaniolilor au rămas mii de sclavi aduşi din Africa pentru
a lucra pe plantaţiile de trestie de zahăr, bananieri sau în distileriile în care se
producea faimosul rom.
În 1962 Jamaica işi câştiga independenţa faţă de Coroana Britanică,
iar deceniile care au urmat au fost marcate de o creştere economică
3
suprinzatoare, circa 6% pe an, turismul devenind unul dintre principalele
motoare ale economie jamaicane.
Geografie
Jamaica este a treia insulă ca mărime din Marea Caraibelor, având
forma unui sâmbure de migdală. Cu o suprafaţă de 11.000 km², insula
măsoară 235 km de la Est la Vest, 82 km pe lungime şi 32 km pe lăţime.
Jamaica este divizată în 3 regiuni:
Cornwall, Middlesex şi Surreys.
Acestea, la rândul lor sunt divizate în 14
parohii : Kingston –ul, capitala insulei
este cea mai mare dintre ele, Clarendon,
Hanover, Manchester, Portland, Saint Andrew, Saint Ann, Saint Catherine,
Saint Elizabeth, Saint James, Saint Mary, Saint Thomas, Trelawny,
Westmoreland.
Cel mai înalt vârf este Blue Mountain Peak – 2256 m. În afară de
munţi, interiorul Jamaicăi este sculptat în văi şi câmpii. Cele cinci câmpii
principale sunt: Vere, St. Jago, George’s, Liguanea şi Pedro.
Jamaica abundă în ape curgătoare şi stătătoare; există mai mult de 120
de râuri în ţară, dintre acestea, cele cu debitul cel mai mare sunt Râul Negru,
Râul Laptelui, Râul Mare şi Martha Brae.
Jamaica are un climat tropical, în apropierea mării Caraibelor, şi
moderat în interiorul ţării şi în apropierea munţilor. În mare parte a timpului,
ploile nu reprezintă decât o pauză agreabilă după căldura de după-amiază.
Temperatura medie anuală este de 27ºC, sezonul cald fiind între mai şi
septembrie. Sezonul de iarnă, care durează din decembrie până în martie,
este şi cel mai “friguros”: de exemplu, pe Blue Mountain Peak, temperatura
medie în acest sezon este de 13ºC.
Organizarea de stat: Jamaica este o monarhie parlamentar–
constituţională, fiind condusă de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii,
4
reprezentată de guvernatorul general Kenneth O.Hall. Activitatea legislativă
este exerctitată de un parlament bicameral.
Sărbatoarea naţională a Jamaicăi este pe 6 august când populaţia
sărbătoreşte aniversarea proclamării independenţei din 1962.
Limba oficială: Limba oficială este engleza dar frecvent se vorbeşte şi
limba locală, denumită patois, o engleză simplificată gramatical şi cu multe
cuvinte împrumutate din limbile africane.
Moneda: În Jamaica se utilizează dolarul jamaican
Cultura
Jamaica sau “Insula Însorită” este de o frumuseţe deosebită şi cu o
cultură specifică, fiind denumită şi patria muzicii reggae, a romului şi a
faimosului Bob Marley.
Oraşul găzduieşte câteva muzee printre care Devon House, Galeriile
Naţionale, Muzeul Arak, iar fanii Bob Marley pot vizita muzeul dedicat
legendarului cântăreţ. Kingston este locul unde se află Campusul Jamaican al
Universităţii Indiilor de Vest, principalul campus academic unde se află cele
mai multe şi importante facultăţi ale Universităţii.
Familia este cel mai important grup căreia un locuitor din Jamaica îi
aparţine, şi tocmai de aceea majoritatea timpului îl petrece dezvoltând şi
menţinând strânse legături cu rudele. Membrii familiei sunt foarte uniţi şi se
ajută atât din punct de vedere emoţional cât şi material.
Religia: Insula are cel mai mare număr de biserici, pe cap de locuitor
din lume şi 100 de diferite religii cristianice; cea mai mare parte a populaţiei
este creştină, dar sunt şi alte religii ce au foarte mulţi adepţi, cum ar fi
baptiştii, penticostalii, metodiştii şi anglicanii.
Deviza naţională: “Cu cât mai mulţi, cu atât mai uniţi suntem” –
reflectă bogăţia patrimoniului Jamaican. Jamaicanii descend din mai multe
grupuri etnice: africani, asiatici şi europeni. Toate aceste naţii s-au
amestecat, pentru a forma o naţiune mare şi unită.
5
Imnul naţional: este o frumoasă piesă cântată pe ritmuri lente;
versurile au fost create de Révérend Hugh Sherlock iar muzica de M. Robert
Lightbourne.
6
Jamaicanii consumă foarte mult carnea de capră preparată special cu curry.
Bucătăria locală foloseşte toate părţile, inclusiv capul din care prepară supe.
Special este de asemenea şi peştele numit Jack – un peşte marin deosebit,
colorat spre verde, ce cântăreşte până la 60 kg şi poate fi preparat în diferite
feluri.
Printre cele mai renumite preparate culinare din jamaica se numără:
Infrastructura
Transportul reprezintă prima manifestare a consumului turistic, fiind
singura componentă de care nu se poate dispensa turistul în acţiunea sa de
deplasare spre destinaţia turistică.
În Jamaica se folosesc următoarele modalităţi de transport: autostrăzi,
şosele, căi ferate, transport pe apă, transport aerian.
Reţeaua de şosele jamaicană are 21.000 kilometri, din care aproape
15.000 sunt asfaltate. Începând cu anii 1990, Guvernul Jamaican în
colaborare cu investitorii particulari, a pornit câteva campanii de
îmbunătăţire a reţelei de autostrăzi, una dintre acestea constând în crearea
unui sistem de liberă circulaţie (primul de acest tip din Jamaica) cu scopul de
a stabili legături între principalele oraşe ale insulei. Până în acest moment s-
au construit 33 kilometrii de autostradă cu liberă circulaţie.
7
Căile ferate din Jamaica nu mai sunt atât de utilizate aşa cum erau
odată, fiind înlocuite de şosele şi autostrăzi. Din cei 272 kilometri de cale
ferată din Jamaica mai sunt utilizaţi doar 57 kilometri, doar pentru
transportul bauxitei, nu şi pentru transportul de persoane. De asemenea, din
totalul kilometrilor de cale ferată, 207 aparţin statului.
Jamaica are 35 de aeroporturi dintre care două sunt internaţionale, cu
terminale moderne, cu piste lungi de aterizare, dotate cu echipamente
moderne necesare ghidării marilor avioane utilizate în transporturile aeriene
moderne. Aceste două aeroporturi sunt:
1. Aeroportul internaţional Norman Manley – Kingston: aici există peste
130 zboruri internaţionale pe săptămână.
2. Aeroportul internaţional Sir Donald Sangster – Montego Bay: este unul
dintre cele mai mari şi mai ocupate aeroporturi din Marea Caraibelor. Este
utilizat în special de turiştii care urmează să viziteze coasta de Nord a
Jamaicăi.
Având deschidere la Marea Caraibelor, în Jamaica traficul pe apă este
foarte utilizat, în special pentru transportul containerelor. Terminalele pentru
containere din portul Kingston au suferit mari modificări de expansiune şi
mărire a capacităţii în ultimii ani, pentru a putea face faţă traficului în
creştere pentru următorii ani. În plus, cum insula este un mare exportator de
bauxită, traficul este foarte aglomerat.
Populaţia
Populaţia insulei este formată din: negrii 1.252.000, mulatrii 221.000,
indieni 27.900, afro-indieni 26.300, europeni 16.000 şi chinezi 10.300.
8
2%
2%
1%
14% Negri
1% Mulatri
Indieni
Afro-indieni
80%
Europeni
Chinezi
Dezvoltarea Economică
Turismul joacă un rol important în viaţa economică şi socială a statelor
lumii.
Jamaica este o ţară cu economia în curs de dezvoltare bazată pe agricultură,
minerit şi turism.
Sectorul agriculturii se bazează în principal pe fermieri şi exportul de
recolte, precum bananele, zahărul, cafeaua, citricele, cacaoa sau cocosul.
9
Sfecla de zahăr este utilizată în fabricarea zahărului, şi deasemenea în
fabricarea romului, un alt produs profitabil în export.
Jamaica a înfruntat câteva probleme serioase, dar a avut puterea de a
creşte şi de a se dezvolta. Turismul, agricultura, mineritul şi construcţiile
sunt foarte bine dezvoltate, iar Jamaica a atras peste 4,4 bilioane $, în
deceniul trecut, din investiţiile străine. Totuşi, rata mare a şomajului, o
alarmantă rată a criminalităţii, dezvoltarea lentă şi datoriile mari continuau să
“înnegrească” perspectivele ţării. După 4 ani de descreştere economică, PIB-
ul Jamaicăi a crescut de la 0,8% în 2000, şi a continuat să crească în fiecare
an cu 0,5 – 2,5%.
Rata inflaţiei a scăzut de la 25% în 1995 la 6,1% în 2000 şi a înregistrat
în anul 2006, după 18 ani, cea mai mică rată – 5,8%.
Slăbiciunile din sectorul financiar, speculaţiile şi nivelele mici de
guvernare a investiţiilor scad încrederea în sectorul producţiei. Guvernul este
incapabil să investească fonduri în infrastructura socială şi fizică din cauza
covârşitoarei datorii la PIB, care atinge, astăzi, valoare de 135% .
Jamaica deţine resurse naturale, în principal bauxită, şi un climat
favorabil dezvoltării sectoarelor agricultură şi turism. Descoperirea bauxitei
în anii 1940 a reorientat Jamaica de la industria zahărului la industria
bauxitei şi aluminiului. În 1950 extracţia bauxitei şi fabricarea aluminei a
fost principalele sectoare, dar astăzi sectorul mineritului s-a divizat în mai
multe categorii cu mult mai multe minerale extrase în fiecare an. La
începutul anilor 1970 Jamaica a ajuns lider în lume în ceea ce priveşte
exportul acestei materii prime, acest lucru ducând la creşterea investiţiilor
străine în ţară. Retragerea taxei pentru bauxită acum câţiva ani a contribuit la
dezvoltarea sectorului mineritului prin deschiderea de afaceri de către
investitorii străini.
Creşterea cererii gobale pentru alumină continuă să stimuleze
dezvoltarea mineritului, nu doar pentru bauxita şi alumina extrasă din
Jamaica, ci şi pentru industriile extractive de calciu.
Cu toate că bauxita este cel mai popular mineral, pe insulă se pot găsi şi
zăcăminte mari de gips, marmură, alabastru, calcar şi agat.
10
Graficul de mai jos reprezintă trendul PIB-ului Jamaican. Se poate
observa cu uşurină că P.I.B. – ul a urmat, în ultimii 10 ani un trend crescător.
250
245
246,798
240
valoare P.I.B.
240,864
235 237,475
230 235,19
225 229,984
227,479
220 224,033
220,316 222,495
215
210
205
anii
11
Organizarea este un atribut al managementului modern şi cuprinde
măsuri, metode, tehnici cu caracter social, economic şi tehnico-
organizatoric, acesta fiind utilizator pentru realizarea unui scop definit.
Turismul în Jamaica este una din cele mai importante ramuri ale
economiei contribuind alături de minerit la venituri uriaşe provenite din
străinatate.
Turismul este industria cea mai importantă în Jamaica şi este în
continuare una din cea mai rapidă creştere a industrii. În 1984 şi 1985,
industria turismului a câştigat peste 400 milioane USD pentru Jamaica.
Resursele naturale ale Jamaicai cu temperaturi tropicale, plaje
nealterate, ape limpezi, râuri, vegetaţie bogată, sunt doar câteva puncte tari
pentru turişti. Sondajele indică faptul că majoritatea vizitatorilor işi petrec o
mare parte din timp cu activităţi în aer liber, chiar dacă activităţile culturale,
cum ar fi: expoziţii, artizanat (pictură, păpuşi, pălării din paie) si cumpărături
sunt disponibile.
Plajele din Jamaica sunt printre cele mai utilizate resurse naturale pe
scară largă, în special cele care sunt bine echipate reuşind să menţină un
număr constant de utilizatori pe tot parcursul anului.
Jamaica are aproximativ 28 de insule semnificative, majoritatea dintre
ele sunt în largul coastei insulei de sud, însă nu toate sunt folosite ca şi
agreement.
În plus faţă de plajele frumoase, zonele de coastă, cascadele şi râurile
sunt de asemenea,o atracţie turistică majoră.
Industria turismului din Jamaica este un compozit de mai multe
distincte, cum ar fi: mega-complexe, hoteluri mici, complexe vile, case de
oaspeţi şi croaziere pe nave.
12
Cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentul de „producţie” al
serviciilor turistice, masa de bunuri materiale destinate consumului turistic,
forţa de muncă specializată în activităţile specifice, infrastructura turistică şi
condiţiile de comercializare formează oferta turistică.
Cu incomparabilele frumuseţi ale naturii, Jamaica este o ideală
destinaţie turistică. În fiecare an, peste un million de turişti migrează înspre
Jamaica pentru a experimenta deliciile centrelor de divertisment – Kingston,
Montego Bay, Ocho Rios, Negril, Port Antonio sau Coasta de Sud. De-a
lungul anilor, în aceste locaţii s-a investit în divertisment în principal
(cinema, teatre, discoteci, hoteluri luxoase etc.), preţurile adaptându-se
oricărui buzunar.
Pe insulă, în momentul de faţă, există peste 24.000 de camere şi încă
10.000 camere propuse spre închiriere din 2012. Hotelurile pun la dispoziţia
clienţilor de la săli pentru spectacole până la camere dotate cu tehnologie de
ultimă oră. În plus, în Jamaica întâlnim o gamă vastă de atracţii turistice şi
numeroase opţiuni pentru a te relaxa. Golful, tenisul, echitaţia sau sporturile
de apă sunt întâlnite în toate locaţiile de pe insulă. Oportunităţile de a
cumpăra abundă deasemenea, graţie talentului creator al artiştilor,
sculptorilor sau meşteşugarilor. Întâlnim de asemenea o largă reţea de
magazine de tipul “duty-free” sau cu specific de unde poţi să-ţi cumperi
haine pentru un stil inconfundabil Jamaican.
Petrecerea timpului liber abundă în oportunităţi ce vin din toate
sectoarele: ecoturism, sănătate, muzee, atracţii turistice, divertisment sau
turism cultural.
Pieţei din Jamaica i se oferă o oportunitate în plus care decurge din
volumul mare de turişti care vizitează insula. Statisticile din 2006 indică
faptul că peste 3 milione de turişti doresc să viziteze anual Jamaica, din care
1.7 milioane sunt opriţi la graniţă iar 1.3 milioane sunt pasageri de croazieră.
În prezent mai mult de jumătate din croazierele din lume sunt făcute în
marea Caraibelor; ca urmare piaţa are oportunităţi mari de dezvoltare pe
acest segment. Se anticipează că acest trend va continua, Montego Bay
devenind şi el un port destinaţie pentru “Libertatea Mărilor”, cel mai mare
vas de croazieră din lume.
13
Jamaica primeşte în porturi turişti de pe croaziere ca “Princess Cruise”
şi “Royal Caribbean” din America de Nord, dar şi linii Europene ca “Aida
Cruises” sau “Sun Cruises”. Jamaica beneficiază, din punct de vedere
economic, din plin de fiecare croazieră, cu toate acestea, veniturile nu sunt
maximizate, dacă turiştii nu părăsesc vasul de croazieră.
Fiind cea mai dezvoltată industrie, turismul oferă cu mult mai multe
locuri de muncă decât alte sectoare.
Cele mai dezvoltate oraşe din Jamaica sunt :
Kingston – oraş-port, capitala statutului Jamaiaca şi centrul
administrativ al districtului Saint Andrew, Kingston este situat pe ţărmul
Meridional al insulei, într-un golf adăpostit al Mării Caraibelor.
Fondat în 1693, ca port, într-un loc cu ape adânci, oraşul devine după
1700 principalul centru comercial al insulei. Capitală a ţării din 1872 când, a
fost mutată de la Spanish Town, Kingston a suferit în 1907 ravagiile unui
puternic taifun, care a distrus aproape complet oraşul. Astăzi, oraşul
depăşeşte 640.000 de locuitori, fiind principalul centru economic şi cultural
al ţării.
Alături de intensa activitate comercială ce se desfăşoară în portul
Kingston, aici sosesc şi numeroase nave de pasageri, oraşul fiind şi un
important centru turistic.
Kingston-ul renumit pentru stilul activ de viaţă şi pentru atmosfera
exotică, se mândreşte cu cea mai importantă atracţie a sa: Grădinile Botanice
Regale cunoscute mai ales pentru colecţiile de orhidee. Turiştii aleg să
viziteze capitala, nu atât pentru plaje, ci pentru a simţi pulsul vibrant al
oraşului, viaţa de noapte.
Oraşul are câteva muzee excelente, precum Devon House, Galeriile
Naţionale sau Muzeul Arawak, Money Museum.
În Kingston se găseşte unicul muzeu dedicat cântăreţului Bob Marley -
Muzeul Bob Marley.
14
Bob Marley Muzeul Bob Marley
15
aici acostau numeroase vase spaniole ce transportau carnea şi grăsimea
porcilor ucişi în munţi, această industrie fiind atât de dezvoltată încât a dat
numele întregii comunităţi.
În prezent, Montego Bay este una dintre cele mai populare atracţii
turistice ale Jamaicăi. De la magazinele comemorative Bob Marley şi de la
turul special dedicat marelui artist, la plimbările cu pluta de bambus pe
râurile linistite ale insulei, la excursiile tematice în care se pot vizita
plantaţiile de cafea, bananieri sau trestie de zahăr, la plajele însorite si vasele
destinate pescuitului sportiv şi până la terenurile de golf, hipism şi spaţiile de
o frumuseţe unică destinate scuba-diving-ului, toate reprezintă ingredientele
unei vacanţe de vis.
Montego Bay este, în acelaşi timp, şi un spaţiu ideal pentru shopping.
Centrul oraşului, Holiday Village, Shopping Centre sau The Half Moon
Shopping Village fiind doar câteva dintre cele mai cunoscute destinaţii
pentru împătimiţii de shopping.
16
Ocho Rios - este numit şi Grădina Jamaicăi. Localitatea situată în
nordul insulei, acelaşi loc în care Tom Cruise a filmat o scena memorabilă
din filmul Cocktail şi în care s-
au turnat imagini din seria James
Bond. Poate cea mai
spectaculoasă atracţie a acestui
loc îndepartat din Caraibe este
Duns River Falls, o cascadă în
trepte care atrage anual zeci de
mii de turişti.
Special la această cascadă este în primul rând, modul în care a fost
creată, treptele line putând fi străbătute de către turişti într-o căţărare de-a
dreptul inedită.
Ocho Rios este şi un important centru de shopping, aici poţi să găseşti
tot ceea ce îţi doreşti, de la sculpturi tradiţionale şi suveniruri lucrate manual
până la ceasuri de aur şi alte produse de lux. Băuturile locale şi bucătăria
tradiţională jamaicană satisfac deliciul miilor de turişti din această ţară.
Ocho Rios oferă o gamă largă de distracţii cotidiene, de la pescuitul
sportiv la scuba-diving şi snorkelling, şi de la polo călare până la excursii
incredibile cu bicicleta prin peisajul exotic al Jamaicăi.
17
cărei locuitori transformă fiecare zi în sărbătoare, prin coloritul deosebit al
hainelor înflorate şi atitudinea ospitalieră.
Principalele resurse naturale ale Jamaicăi sunt plajele cu nisip fin, apele
albastre, munţii de un verde incredibil şi cascadele strălucitoare ce pot
convinge orice turist că aici este o bucată din paradis. Persoanele în căutare
de aventură după câteva ore sau zile de stat pe plajele aurii pot încerca o
plimbare cu barca pe apele albe ale râului Rio Grande, sau pot petrece o zi în
Montego Bay. Sporturile de apă sunt şi ele populare, mările pline de viaţă şi
cu apa limpede, oferind condiţii excelente pentru scufundări. Staţiunile, una
mai frumoasă decât cealaltă, se întind de-a lungul coastei de nord a insulei.
Mai departe, de-a lungul coastei, regiunea Ocho Rios deţine o plajă aurie de
97 de km, fiind una dintre cele mai importante atracţii turistice în Jamaica.
Turiştii nu trebuie să rateze o plimbare pe râul Martha Brae, într-o
ambarcaţiune din bambus, folosită până în 1960 la transportul bananelor.
Drumul până la Port Antonio trece printr-o zonă de un verde de smarald, cu
plantaţii de bananieri şi flori exotice. Nu trebuie ratata aici o cina jamaicană,
cu specialităţi din carne de pui şi porc foarte condimentate, numite "jerk".
La Blue Lagoon, prânzul şi cina se servesc pe frunze, iar meniul se
degustă cu mâna.
Coralii şi peştii multicolori încântă privirile. Pentru cei care doresc să
diversifice peisajul, este recomandată o excursie la Blue Mountains, care are
o înălţime de 2.256 m. Plimbarea printre plantaţiile de cafea, cele 120 de
râuri, izvoarele minerale şi peisajele superbe ii vor purta pe turişti direct spre
o fermă particulară, unde se poate degusta savoarea cafelei jamaicane. În
Kingston este obligatorie o vizita la casa memorială a lui Bob Marley. Vizita
în Spanish Town va surprinde cu frumuseţile unei capitale coloniale de acum
300 de ani. Pentru un tur complet se impune o vizită în cel mai englezesc
oraş jamaican, anume Mandville.
De asemenea, turiştii pot închiria o barcă, pentru a naviga pe cel mai
lung râu al insulei, Black River. În drum, se poate trece prin localităţi
exotice, unde pot fi degustate preparatele din peşte ce se servesc pe pâine,
denumite "cassava". Finalul excursiei îi duce pe turişti la Negril, celebra
staţiune cu 10 km de plajă, cu cel mai fin şi strălucitor nisip. Apusul de soare
18
poate fi admirat de la Rick's Coffee. Pentru cei care doresc, o locaţie
deosebită pentru cazare este Roaring Pavilion, locul unde visele devin
realitate. Acesta se numară printre cele mai elegante locuri de cazare spa.
Turiştii nu trebuie să părăsească Jamaica fără să viziteze cele mai
frumoase locuri şi obiective ale acesteia. Printre cele mai importante se
numără:
Port Royal din Kingston, un muzeu ce onorează amintirea fostei
capitale scufundată în mare după cutremurul din 1692. Aici turiştii se vor
întâlni cu fantomele istoriei şi ale
piraţilor. Portul a fost faimos în
perioada secolului al XVII-lea, când
British Royal Navy reprezenta puterea
navală absolută a intregii lumi.
Shaw Park Gardens este o frumoasă grădină botanică din Ocho Rios.
În grădină se întâlnesc aproximativ 600 de specii de flori, împreună cu multe
ferigi şi arbuşti ornamentali. Parcul este
împărţit pe mai multe nivele, unde se cresc
plante diferite în funcţie de altitudine.
19
Grădina are în centru o cascadă înconjurată de multe soiuri de flori şi
plante frumoase.
Shaw Park Gardens a fost iniţial o parte din Shaw Estate Park, o locaţie
numită după primul său proprietar, John Shaw. Estate a cunoscut o adevărată
dezvoltare după ce a fost cumpărat de familia Pringle care s-au ocupat cu
mare atenţie de grădinile acestuia, grădini care formează acum Shaw Park
Gardens.
20
Green Grotto (pestera verde) cea mai cunoscută dintre ele, a fost
folosită odinioară ca adapost de indienii Arawak.
Situată pe coasta de nord a Jamaicăi, numele peşterii este dat de algele
verzi ce îi acoperă zidurile.
Green Grotto a constituit refugiul perfect pentru sclavii fugari, precum
şi pentru contrabandiştii din prezent. Peştera a fost folosită şi pentru filmarea
unor filme celebre, cum ar fi James Bond cât şi pentru stocarea romului.
21
Jamaica şi simpla idee de a fi complet sub apă il transformă într-un loc
fascinant pentru toate vârstele.
3. Baza tehnico-materială
22
resure materiale, înglobate şi construite în ceea ce numim baza tehnico-
materială.
În Jamaica nu se simte lipsa hotelurilor luxoase, pensiunilor, barurilor
şi restaurantelor în care se ascultă muzica raggae.
Jamaica oferă hoteluri pentru toate buzunarele. De la hoteluri extrem de
scumpe până la hoteluri pentru cei ce călătoresc cu un buget foarte redus.
Oferta fiind atât de bogată, clienţii pot găsi exact hotelul care satisface atât
cerinţele de calitate cât şi de preţ.
JAMAICA INN
Încă din anul 1950 Jamaica Inn a fost unul dintre cele mai bune hoteluri
din Caraibe aflându-se în topul destinaţiilor de vacanţă. Jamaica Inn este un
hotel de 5*, mic , elegant, sofisticat, aflat
pe locul I din cele 86 de hoteluri
localizate în frumosul oraş Ocho Rios,
situat pe ceea ce mulţi consideră a fi
prima plajă privată din Jamaica. În tot
hotelul cele 47 de apartamente au vedere
spre plajă şi Marea Caraibelor.
Cazarea în hotel este una spaţioasă, impecabilă şi de bun gust. Paturile
sunt întotdeauna proaspăt făcute, chiar şi după un pui de somn luat dupa-
amiaza. Briza mării trece prin obloanele ferestrelor răcorind camera. Fiecare
apartament are un balcon privat sau o verandă largă cu vedere spre mare ce
conţine o măsuţă cu scaune şi o canapea.
Apartamentele nu deţin televizoare
sau radiouri pentru a nu-i deranja pe alţii
şi pentru a se putea relaxa.
Hotelul oferă posibilitatea turiştilor
de a se plimba cu barca, de a face
scufundări, rafting, echitaţie, surf sau golf. Deasemenea mai pune la
dispoziţia clienţilor un SPA, magazine cu suveniruri, o sală de fitness,
piscină şi alte facilităţi.
23
THE CAVES
Hotelul de 4 *, surprinde toată esenţa seducătoare a unui sanctuar al
malului oceanului, situat pe drumul numit “Farul” în oraşului Negril, oraş
care este de altfel şi staţiune aflată în Vestul
Jamaicăi. Fiind pe I loc din cele 177 de
hoteluri din această staţiune, The Caves pune
oamenii în centrul unui mediu luxuriant,
senin cu acces uşor la viaţa de noapte şi la
plajele legendare din Negril. Zona are, de
asemenea cele mai bune trasee de drumetii, delfinarii, centre de echitaţie, săli
de fitness şi terenuri de golf. Tot aici se pot închiria biciclete, bărci şi se pot
face cele mai bune scufundări.
Hotelul deţine atât vile sau apartamente cu mai
multe dormitoare cât şi camere single sau double,
amenajate în aşa fel încât să ofere o senzaţie
romantică, de prospeţime, de relaxare cu vedere la
ocean sau la gradină.
Acesta deţine un restaurant cu o mâncare preparată de cei mai buni
bucătari,o mâncare foarte sănătoasă cu o varietate de feluri de mâncare
somptuoase, cu produse proaspete ce sunt servite în fiecare zi.
Tradiţia acestora este de a se trezi devreme dimineaţa pentru a sări de
pe stancă în apa limpede şi rece a oceanului sau pentru cei necurajoşi sărituri
în piscină.
ROARING PAVILION
Roaring Pavilion este considerată ca fiind cea mai luxoasă şi frumoasă
vilă din Caraibe, singura de altfel care oferă un SPA privat cu program full-
time. Plaja privată a vilei se află la punctul de intâlnire al Râului Roaring cu
Marea Caraibelor, in St. Ann’s Bay.
Roaring Pavilion oferă turiştilor un spaţiu elegant cu grădini tropicale
viu colorate, flori şi iazuri cu crini, vedere la ocean şi piscină în aer liber.
Vila oferă clienţilor 4 apartamente, o sală de gimnastică cu aparatură
modernă şi un SPA rafinat cu renume mondial.
24
Apartamentele sunt decorate într-un stil elegant şi cât se poate de
modern, fiind dotate cu are condiţionat, centre de divertisment şi băi cu
cabină de duş şi jacuzzi.
25
GRAN PALLADIUM LADY HAMILTON SPA & RESORT
Localizat în oraşul port Lucea, la nord vest de Kingston, Gran
Palladium Lady Hamilton Spa & Resort este un hotel de lux foarte special
din Jamaica. Montego Bay şi aeroportul internaţional de aici se află la o
distanţă rezonabilă. Gran Palladium Lady Hamilton este locul perfect pentru
o vacanţă relaxantă şi plină de soare, mare albastră şi nisip auriu pe plajele
din Jamaica. În această staţiune clienţii pot beneficia de tratamente de
înfrumuseţare şi întreţinere, care vor revigora corpul şi mintea. Hotelul este
dotat şi cu un casino, baie turcească şi sală de fitness.
World Expo 2010 Shanghai, care a început pe 1 mai şi s-a încheiat şase
luni mai târziu, pe 31 octombrie, a avut 192 de ţări participante, printre care
şi Jamaica. „Brand Jamaica Booth”, care a avut un design inspirat de tema
„Bold Energie”, a înregistrat o creştere constantă a traficului de vizitatori pe
parcursul expoziţiei. Vizitatorii au fost atraşi vizual de culori calde şi
puternice, care au surprins cultura, creativitatea, intriga, emoţia şi
rafinamentul de afaceri asociate cu Jamaica.
Jamaica a atras vizitatorii cu o formaţie, care a cântat muzică live în
timpul celor 184 de zile de la expoziţie. Progamul de divertisment a inclus un
26
vast repertoriu de muzică jamaicană şi diferite stiluri de dans. Tematica
prezentării s-a concentrat pe Ziua Independenţei a Jamaicăi, ziua de naştere a
lui Marcus Garvey din luna august, precum şi pe Săptămâna Naţională a
Eroilor din luna octombrie.
27
stare de alertă pentru Jamaica, avertizând cetăţenii SUA de violenţa din
Kingston şi din jurul zonei.
Cu toate acestea, atât specialiştii din industria turismului cât şi oficialii
din Jamaica spun că în situaţia de faţă, turiştii ar trebui să simtă mai puţin
impactul negativ provocat de aceste găşti violente şi recomandă cazarea
acestora în hotelurile de lux din părţile cele mai cunoscute ale insulei.
Acestea includ locuri ca: Montego Bay, Ocho Rios, Negril, Port Antonio şi
sudul coastei.
Turiştii sunt sfătuiţi să respecte câteva reguli cum ar fi: să nu
călătorească pe jos noaptea în afara zonelor turistice, să nu poarte bijuterii
scumpe la vedere, să folosească o copie xerox după paşaport, iar originalul să
il păstreze în seiful din cameră, împreună cu banii şi cardurile bancare.
Pentru siguranţă trebuie să se urce doar în taxiurile chemate de la hotel sau
de la restaurante, neapărat cu sigla JUTA – Jamaica Union of Travelers
Association.
Majoritatea jamaicanilor trăiesc într-o sărăcie greu de imaginat, aceasta
plus lipsa de educaţie şi o cultură a violenţei fiind cheia insecurităţii cronice
de aici. Majoritatea oamenilor nu au acces la sistemul public de educaţie sau
de sănătate. În plus, nici nu ştiu şi nici nu vor să facă ceva pentru ei înşişi. Cu
toate că Jamaica este o insulă tropicală, aici nu există pieţe de fructe sau
peşte. Sărăcia face ca pe faţa multora să poţi citi un fel de disperare ce devine
ameninţătoare atunci când nu pot obţine ceva de la tine. Peste tot turiştii sunt
abordaţi de cerşetori şi mici comercianţi care vor să vândă de cele mai multe
ori marijuana, în cele mai diverse forme, de la joint-uri deja rulate la prăjituri
sau pliculeţe pentru infuzii.
Deşi interzis formal, consumul de marijiuana este larg răspândit la
jamaicani şi, implicit, în rândul turiştilor, aceştia putând achiziţiona
marijiuana foarte uşor, imprietenîndu-se cu barmanii, grădinarii sau băieţii
de la securitate.
În concluzie întreaga lume a descoperit potenţialul Jamaicăi ca şi
destinaţie pentru investiţii şi afaceri profitabile, iar unele dintre marile
companii ale lumii îşi au sediul principal pe insulă. Profitând de cultura
28
bogată şi de mediul natural propice, Jamaica a devenit cel mai potrivit loc
din lume pentru deschiderea şi dezvoltarea afacerilor durabile.
Bibliografie
29
4. http://www.robbybubble.ro/articles/jamaica.php
5. www.jamaicans.com
6. http://www.traveladventurespot.com/Jamaica.html
7.http://repeatingislands.com/2010/06/28/jamaica-shines-at-world-expo-
shanghai-2010/
8. www.arrakeen.ch/jamusa/jamaica2007.html
9. www.jamaicatravelandculture.com
10. http://jamaicastation.blogspot.com
11. http://en.wikipedia.org/wiki/Jamaica
12. http://www.visitjamaica.com/
13. http://www.jamaica.com/
14. http://www.discoverjamaica.com/
http://www.oar-bucuresti.ro/anunturi/2010/09/17/a/72789fisa5.pdf
30