Marja netă din dobânzi (rata veniturilor din dobânzi Rvd) exprimă raportul dintre

venitul net din dobânzi (diferenţa dintre dobânzi încasate şi dobânzi plătite) pe de o parte
şi
activele valorificate, pe de altă parte.
⋅100
−
=
Av
Rvd Di Dp
în care:
Rvd - rata veniturilor din dobânzi;
Dî - dobânzi încasate;
Dp - dobânzi plătite;
Av - active valorificate
Av = TA – AN ; în care:
TA = total active;
AN = active nevalorificate (în activitatea de acordare a creditelor).
Activele valorificate, ca noţiune, reprezintă diferenţa dintre totalul activului bilanţier
şi suma următoarelor elemente de activ: casa, mijloace fixe, obiecte de inventar,
decontări şi
debitori, alte active, care însumate formează activele nevalorificate. Conceptele active
valorificate şi active nevalorificate se referă la implicarea activului băncii în activitatea de
acordare a creditelor.
O valoare mare a acestui indicator, deci un venit net din dobânzi cât mai mare la
acelaşi nivel al activelor exprimă o activitate profitabilă (colectare şi redistribuire de
capital),
deci un bun management al activelor şi pasivelor. De asemenea, o marjă netă din dobânzi
ridicată poate fi obţinută pe seama angajării în activităţi riscante.
Un nivel redus al marjei poate reflecta cheltuieli mari cu dobânzile (dependenţă de
pasive volatile, pe termen scurt), dar şi o atitudine mai prudentă a băncii, care conduce la
venituri din dobânzi mai mici.
Marja din dobânzi ridicată este caracteristică băncilor de detaliu (retail), care au o
largă reţea de sucursale, filiale, agenţii în teritoriu, ce îşi procură resursele la un preţ
scăzut, în
timp ce băncile cu ridicata (banca centrală) au o marjă mai scăzută datorită unui cost al
procurării fondurilor mai ridicate.
(2) Rata profitului se calculează şi în domeniul bancar ca expresie a raportului
procentual dintre profitul net şi veniturile totale, cu relaţia:
= ⋅100
VT
Rpr Pn
în care:
Pn - profit net;
VT - venituri totale.
46
Acest indicator reflectă eficienţa cheltuielilor făcute de managementul băncii,
cheltuieli aferente gestionării resurselor şi plasamentelor, a riscurilor şi asigurării
funcţionării
băncii.
Mărimea acestui indicator depinde, în primul rând, de raportul între veniturile şi
cheltuielile bancare şi în al doilea rând de structura veniturilor şi costurilor bancare. Se
poate
calcula şi pe diferite grupe de activităţi bancare. Relaţia de calcul devine:
()
⋅100
++
⎟ ⎟⎠
⎞
⎜ ⎜⎝
⎛
++−++++++
=
Di Comi Avi
pr
Di Comi Avi Dp Comp Chadm Ach R Pv i
Rpr
în care:
Dî - dobânzi încasate;
Comî - comisioane încasate;
Avî - alte venituri încasate;
Dp - dobânzi plătite;
Comp - comisioane plătite;
Chadm - cheltuieli administrative;
Ach - alte cheltuieli;
R - rezerve;
Pv - prelevări;
i/pr - impozit pe profit.
Rata utilizării activelor reflectă capacitatea managementului de a investi în active
care aduc câştig. Mărimea acestui indicator depinde de mărimea dobânzii pe piaţă şi de
structura activelor bancare. Maximizarea indicatorului se realizează pentru un anumit
nivel
dat al ratei dobânzii pe piaţă prin creşterea ponderii activelor care aduc cele mai mari
venituri
(cele mai rentabile). Aceste active sunt, însă, şi cele mai riscante, creşterea nu poate fi
nelimitată pentru că şi posturile de active nevalorificate sunt necesare pentru desfăşurarea
normală a activităţii bancare.
= ⋅100
AT
RUA VT
VT =
Legat de activele băncii se calculează şi rata rentabilităţii economice (profit la
active) sau rentabilitatea activelor ROA (return on assets) - indicator ce reflectă
efectul
capacităţii manageriale în utilizarea eficientă a resurselor băncii (pentru a obţine profit),
şi
exprimă venitul net generat de fiecare leu plasat. Se apreciază în literatura de specialitate
că
rata rentabilităţii economice este cel mai relevant indicator al eficienţei bancare, deoarece
exprimă rezultatul (profitul net) în funcţie de modul specific al procesului intermedierii
47
bancare de optimizare a operaţiunilor active, în condiţiile unui volum dat al resurselor.
Relaţia
de calcul este:
= ⋅100
AT
Rre Pn
în care:
Pn - profit net;
AT = active totale
(5) Rata rentabilităţii financiare numit şi rentabilitatea capitalului propriu sau return
on equity (ROE) măsoară profitabilitatea din perspectiva acţionarilor (prin rata de
recuperare
a investiţiei acţionarilor în bancă) şi se determină prin raportul procentual dintre profitul
net şi
capital (propriu).
Indicatorul arată proprietarilor (acţionarilor) eficienţa cu care echipa managerială le
utilizează capitalul investit în bancă. Este de dorit ca rata rentabilităţii financiare să fie
mai
mare decât rata medie a dobânzii pe piaţă şi a inflaţiei pentru a face atractive acţiunile
băncii
şi a creşte cursul lor bursier. Relaţia de calcul este:
= ⋅100
Kpr
Rrf Pn
în care:
Pn – profit net;
Kpr – capital propriu.
Satisfacerea acţionarilor impune ca rata de recuperare a investiţiei să fie mai mare
decât rata medie a dobânzii ajustată cu rata inflaţiei. Creşterea inflaţiei duce inevitabil la
scăderea câştigurilor aferente acţiunilor pe care acţionarii le posedă, ceea ce face ca şi
valoarea capitalului propriu al băncii să scadă, afectând dezvoltarea pe viitor a băncii.
Măsurile care se impun se referă la următoarele aspecte:
- controlul sistematic asupra cheltuielilor de exploatare, astfel încât rezultatul din
exploatare să se menţină la un nivel cât mai ridicat;
- controlul atent al expunerii băncii la risc, astfel încât gestiunea acestora să nu coste
mult banca;
- ridicarea calităţii portofoliului de credite, astfel încât provizioanele şi pierderile
aferente creditelor neperformante să afecteze cât mai puţin venitul din exploatare al
băncii.
În forma prezentată indicatorul nu este însă suficient pentru a oferi informaţii
complete managementului băncii, motiv pentru care pentru o analiză aprofundată el se
descompune în următorii indicatori parţiali:
Kpr
AT
AT
VT
VT
ROE Pn × ⎟⎠
⎞
⎜⎝
×⎛ ⋅ ⎟⎠
⎞
⎜⎝
= ⎛ ⋅100 100
ROE = Rpn x RUA x Gî = ROA x Gî
în care:
Rpn – rata profitului net;
RUA – rata utilizării activelor;
Gî – grad de îndatorare.
Fiecare indicator parţial surprinde diferite aspecte ale eficienţei astfel:
- rata profitului net reflectă eficienţa cheltuielilor făcute de managementul băncii,
aferente gestionării resurselor şi plasamentelor, a riscurilor şi asigurării funcţionării
băncii;
- rata utilizării activelor reflectă capacitatea managementului de a investi în active
care aduc câştig;
- gradul de îndatorare reflectă capacitatea managementului de a concura cu celelalte
bănci privind atragerea sumelor disponibile în economie, un nivel mare al acestui
indicator
semnificând o rentabilitate mare a capitalului propriu.
48
Dacă aceşti indicatori înregistrează niveluri în scădere se impun analize detaliate cu
privire la cauzele unor astfel de evoluţii.
(6) Efectul de pârghie (multiplicatorul de fonduri proprii) sau gradul de îndatorare
(Gî) exprimă raportul dintre activele totale (capitalul împrumutat) şi capital propriu. Este
un
indicator de structură şi are în general valori mai mari de 10. Reflectă gradul în care
utilizarea
unor resurse suplimentare serveşte creşterii rentabilităţii capitalului propriu (a
rentabilităţii
financiare). Acest indicator variază invers proporţional cu ponderea capitalului în totalul
pasivelor bancare. Cu cât ponderea capitalului propriu este mai mare, cu atât riscul
bancar
este mai mic şi efectul de pârghie de asemenea. O pondere mai mică a capitalului propriu
semnifică un risc bancar şi un efect de pârghie mai mare. Cu alte cuvinte efectul de
pârghie
compară activele cu fondurile proprii astfel că o valoare mare a acestui indicator arată un
grad
mare de îndatorare. El sugerează că un randament mai mare al fondurilor proprii poate fi
obţinut fie prin majorarea acţiunilor, fie prin creşterea gradului de îndatorare. Relaţia de
calcul
este:
Kpr
Gi = AT
în care:
AT –