MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI

SPORTULUI
ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI
ADMINISTRATIVE
FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

FUNCŢIA PUBLICĂ EUROPEANĂ

Prof. univ. dr. Ion Popescu

- Suport de curs -

BUCUREŞTI
2010

1
 CUPRINS

mODULUL 1 - funcţia publică europeană şi funcţionarul public european.

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE FUNCŢIONARILOR EUROPENI........4
1. Dispoziţii generale privind funcţia publică europeană şi funcţionarul public
european............................................................................................................4
2. Drepturile şi obligaţiile funcţionarului public european................................9
MODULUL 2 - Cariera funcţionarILOR publicI EUROPENI....................28
1. Clasificarea posturilor funcţiei publice europene după natura şi nivelul
funcţiilor cărora le corespund.......................................................................28
2. Recrutarea, evaluarea şi promovarea funcţionarilor publici europeni.......32
MODULUL 3 - modificarea ŞI ÎNCETAREA raporturilor de SERVICIU
ALE funcţionarILOR publicI europeNI.......................................................38
1. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici europeni. 38
.....................................................................................................................38
2. Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici europeni........42
MODULUL 4 - Condiţiile de muncă, Regimul pecuniar şi avantajele sociale
ale funcţionarILOR publicI europeNI..........................................................48
1. Condiţiile de muncă ale funcţionarului european........................................48
2. Regimul pecuniar şi avantajele sociale ale funcţionarului european...........51
MODULUL 5 - Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici europeni
......................................................................................................................56
1.Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici europeni........................56
2.Căile de atac împotriva sancţiunilor disciplinare aplicate...........................59
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................61

2
 MODULUL 1 - FUNCŢIA PUBLICĂ EUROPEANĂ ŞI
FUNCŢIONARUL PUBLIC EUROPEAN. DREPTURILE ŞI
OBLIGAŢIILE FUNCŢIONARILOR EUROPENI

Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu funcţia publică

europeană şi funţionarul public european
Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul, cursanţii trebuie:
 Să cunoască aspectele ce ţin de funcţia publică europeană şi funcţionarul
public european
 Să cunoască drepturile şi obligaţiile funcţionarului public european

1. Dispoziţii generale privind funcţia publică europeană şi

funcţionarul public european

Scurt istoric
În contextul creat de cel de-al doilea război mondial când o mare
parte din economia europeană era distrusă, guvernele democratice din
Occident, hotărâte să nu mai repete greşelile trecutului, au căutat calea
ieşirii din impas şi au ales soluţia integrării lor economice şi politice. Astfel,
în anul 1948 a fost înfiinţată „Organizaţia de Cooperare Economică
Europeană” care a devenit mai târziu „Organizaţia de Cooperare Economică
şi Dezvoltare” (O.C.E.D) iar în anul 1949 a luat fiinţă Consiliul Europei.
La 10 august 1952 a fost înfiinţată „Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.A) iar prin „Tratatul de la Roma” semnat la
25 martie 1957 au fost puse bazele „Comunităţii Economice
Europene”(C.E.E) şi ale „Comunităţii Europene a Energiei Atomice”
(EURATOM). În acest fel au luat fiinţă cele trei Comunităţi Europene.
Fiecare dintre cele trei Comunităţi avea, la început, instituţiile sale
proprii şi, implicit, propriile sale categorii de personal, supuse unor regimuri
juridice diferite.
Astfel C.E.C.A a cunoscut, până la data de 1 iulie 1965 când a fost
adoptat un statut al funcţionarilor publici din cadrul acestui organism, o
perioadă în care funcţionarii erau recrutaţi pe bază de contract de drept
public. Acelaşi sistem a fost folosit şi de C.E.E şi EURATOM în perioada
lor prestatutară (1958-1962).

3
 Fuziunea celor trei Comunităţi, prin Tratatul de fuziune din 8 aprilie
1965, a determinat şi unificarea statutului personalului acestora, chiar prin
tratat impunând „stabilirea unui regulament al personalului unic şi comun
tuturor instituţiilor europene”.
Această unificare a fost realizată prin Regulamentul CEE, CECA,
CEEA nr. 259/68 din 29 februarie 1968 publicat în J.O.C.E nr. L 56 din
4.03.1968 modificat de mai multe ori, cunoscut sub numele „STATUT.
Regulamente şi reglementări aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai
Comunităţilor Europene”.
Cele mai importante instituţii europene sunt: Consiliul Europei,
Parlamentul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie, Tribunalul de
primă instanţă, Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene, Curtea de
Conturi. Acestor instituţii principale se adaugă alte organe precum:
instituţiile Uniunii Monetare, Comitetele Consultative Economice şi
Sociale, Mediatorul European, Banca Europeană de Investiţii şi Agenţia de
Aprovizionare EURATOM.
Numărul funcţionarilor europeni a crescut progresiv, funcţie de
numărul statelor membre, de instituţiile europene şi sarcinile crescânde ale
acestora. Astfel, dacă în anul 1953 erau angajaţi 280 de funcţionari
europeni, în anul 1957 numărul lor era de 693. Semnarea Tratatului de la
Roma şi mărirea competenţelor instituţiilor europene au determinat o
creştere substanţială a numărului de funcţionari publici europeni, ajung în
anul 1967 la aproximativ 11.000 de persoane.
Aşa cum arătam, creşterea numărului funcţionarilor publici europeni
a fost determinată de numărul statelor membre ale Uniunii, naţionalii noilor
state membre având posibilitatea de a ocupa aceste posturi. În vederea
realizării şi a unui echilibru geografic al repartizării posturilor de funcţionar
public european, Comisia Europeană, prin documentul „Obiective şi
modalităţi de realizare a lărgirii administrative”, şi-a fixat obiectivele
necesare pentru includerea, în următorii cinci ani (1995-1999), a unor
funcţionari reprezentanţi ai noilor state membre. S-a ajuns astfel ca, în anul
1999, să ocupe funcţii publice europene între 400 şi 500 de austrieci, între
250 şi 300 de finlandezi şi 400 şi 500 de suedezi1.
Aşadar, numărul persoanelor care desfăşoară în cadrul instituţiilor
europene o activitate permanentă, este unul extrem de mare, aceştia
1
Pierre Alexis Feral „Mythes et Réalités de la fonction publique communautaire” – „Revue
franchise d` administration publique” nr. 95/2000, p. 414

4
pregătind procesul decizional ce aparţine unui număr mult mai redus.
Aproximativ 6000 de persoane funcţionează, în acest sens, numai în
Parlamentul European, în serviciul a 626 de membrii.2
Întregul personal al instituţiilor europene este constituit din cetăţeni
ai statelor membre ale Uniunii Europene, reflectând diversitatea culturală a
acestora, fiind nevoiţi să îşi desfăşoare activitate, ce mai mare parte, departe
de ţările lor.

Funcţia publică europeană. Funcţionarul public european. Distincţia

faţă de funcţionarii publici contractuali.

Fiecare dintre instituţiile europene dispune de propriul său personal,

având o politică proprie în ce priveşte managementul acestuia, însă această
politică se conturează pe principiile generale stabilite de Statutul comun al
funcţionarilor publici europeni.
Articolul 1 din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene oferă
definiţia funcţionarului public european: „este funcţionar al Comunităţilor în
sensul prezentului statut orice persoană care a fost numită, în condiţiile
prevăzute de prezentul statut, într-un post permanent al uneia dintre
instituţiile Comunităţilor, printr-un act scris al autorităţii împuternicite să
facă numiri a instituţiei în cauză.
Aşadar, funcţia publică europeană reuneşte mai multe mii de
funcţionari şi agenţi în serviciul instituţiilor europene şi al diferitelor
organisme care se înscriu în structura europeană sau se găsesc la graniţa
acesteia (de exemplu: Fundaţia europeană pentru ameliorarea condiţiilor de
viaţă şi muncă, Centrul European de dezvoltare şi formare profesională,
Institutul universitar European).
Funcţia publică europeană are caracter de permanenţă – prin aceasta,
funcţionarii europeni deosebindu-se de alte categorii de agenţi, spre
exemplu, de cei angajaţi în regim contractual, numiţi în general pe o
perioadă de 5 ani reînoibili, şi al căror statut este reglementat printr-un alt
regulament, şi anume, în Regulamentul nr. 2615 din 1976.
Funcţionarilor contractuali (cunoscuţi şi sub numele de agenţi
temporari) li se aplică reglementările dreptului european sau ale dreptului
2
Julian Priestley ”L`administration du Parlement Européen au service des députés” –
„Revue franchise d` administration publique” nr. 95/2000, p.439

5
naţional. În funcţie de dreptul aplicabil, funcţionarii contractuali sunt aşadar
contractuali de drept european şi contractuali de drept privat local.
a) Contractualii de drept european – se regăsesc sub mai multe
categorii:
1) temporarii – ocupă posturi bugetate de autoritate temporar în
cadrul schemei de personal sau posturi permanente (de obicei personalul de
cercetare)
2) auxiliarii – angajaţi să îndeplinească sarcini
precare prin natura lor sau prin absenţa titularului, posturile lor nefiind
cuprinse în scheme, cu excepţia interimatelor;
3) consilierii speciali – acele personalităţi care sunt
angajate datorită cunoştinţelor, renumelui, calificării profesionale
excepţionale.
b) Contractualii de drept privat local
Sunt recrutaţi prin intermediul unui contract de prestări servicii
încheiat în conformitate cu prevederile legale din ţara în care este încheiat,
în conformitate cu prevederile legale din ţara în care agentul îşi aduce la
îndeplinire atribuţiile.
Diferenţele dintre cele două categorii de funcţionari contractuali
privesc:
- dreptul aplicabil: european şi, respectiv, dreptul naţional
- soluţionarea litigiilor cu instituţia europeană se judecă de către
instanţele Uniunii Europene pentru prima categorie, iar pentru
cea de-a doua categorie, de personal contractual, sunt competente
instanţele naţionale competente.
În doctrină se face distincţie uneori, sub aspectul menţionat, şi între
funcţionari contractuali de drept public şi funcţionari contractuali de drept
privat.

Rolul funcţionarilor publici europeni

Literatura occidentală ridică două probleme, şi anume:

- care este locul şi rolul funcţionarilor publici europeni în
viaţa Uniunii?
- în ce mod se implică aceştia în realizarea politicii
europene?

6
 Ca răspuns la cele două întrebări, au fost conturate două opinii:
- un rol exclusiv executiv al funcţionarilor publici europeni,
ei având doar calitatea de realizatori efectivi ai deciziilor care au fost trasate
de către autorităţile politice europene;
- funcţionarii publici europeni au un rol efectiv în a
influenţa politica Uniunii, aceştia nelimitându-se doar la executarea
deciziilor, ci participă efectiv şi la elaborarea deciziilor.
Dificultatea emiterii unei soluţii tranşante este determinată şi de
faptul că Uniunea Europeană este constituită din mai multe state, fiecare
dintre acestea având o viziune diferită asupra a ceea ce înseamnă funcţia
publică europeană.

Actul de numire al funcţionarului public european

Regimul juridic al actului de numire într-o funcţie publică europeană

este reglementat de art. 1 din Statut care stabileşte caracterele acestuia şi
anume:
1. este un act juridic unilateral. Printr-un regulament al Consiliului s-a
stabilit că situaţia juridică a funcţionarilor publici europeni poate fi
modificată în mod unilateral;
2. este emis de autoritatea învestită cu puterea de numire, desemnată în
acest scop de organismul european, pe baza art. 2 din Statut. Ca regulă,
preşedintele fiecărei instituţii reprezintă, pentru instituţia respectivă,
autoritatea învestită cu puterea de numire”;
3. va cuprinde, in mod obligatoriu, şi data de la care acesta îşi va
produce efectele, dată ce nu poate fi anterioară momentului în care persoana
interesată intră efectiv în funcţie;
4. conferă funcţionarului european o situaţie juridică statutară şi
reglementară;
5. orice numire se poate face doar pentru ocuparea unui post vacant.
Această condiţie este impusă şi în situaţia promovării.
În concluzie, actul juridic de numire poate fi definit ca acel act
juridic unilateral, emis de autoritatea învestită cu puterea de numire, prin
care cel numit dobândeşte calitatea de funcţionar public european.

7
 2. Drepturile şi obligaţiile funcţionarului public european

a) Principiile care guvernează exercitarea drepturilor şi obligaţiilor

funcţionarilor publici europeni

Este important de subliniat, înainte de a analiza principiile care

guvernează drepturile şi obligaţiile funcţionarilor europeni, că Statutul
funcţionarilor Uniunii Europene fixează drepturile şi obligaţiile acestora, în
aşa fel încât să garanteze, în primul rând, independenţa lor faţă de statele ai
căror naţionali sunt.
Totodată, unele dintre aceste principii care sunt tipice funcţiei
publice europene şi care sunt completate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Uniunii Europene, individualizează funcţia publică europeană, diferenţiind-
o în parte de funcţiile publice naţionale, datorită caracterului său
supranaţional.
Următoarele principii vin să întărească, de fapt, semnificaţia
drepturilor şi obligaţiilor funcţionarilor europeni.
1. Principiul independenţei absolute a funcţionarilor publici europeni
faţă de orice guvern, autoritate, organizaţie sau persoane exterioare
instituţiei lor şi faţă de statele ai căror naţionali sunt.
Independenţa este unul dintre principiile funcţiei publice europene,
dar nu numai. Obligaţia de independenţă se aplică şi altor categorii de
personal sau de membri ai instituţiilor europene, acest principiu fiind
prevăzut în toate documentele Uniunii Europene ce reglementează în
materie.
În înţelegerea principiului independenţei funcţionarului european
chiar faţă de statul al cărui naţional este, trebuie menţionat că, în cadrul
instituţiei europene, funcţionarul public nu este numit în funcţie de statul
respectiv şi nu îndeplineşte o funcţie în interesul statului din care provine.
El este numit în funcţie de autoritatea învestită cu puterea de numire
a instituţiei sau organului european în care îşi desfăşoară activitatea şi îşi
exercită funcţia în interesul general al Uniunii Europene, individualizată
prin instituţia sau organul în care îşi desfăşoară activitatea.
Încă din 19613, înaintea adoptării primului Statut al funcţionarilor
Comunităţilor Europene regăsim în doctrina vremii statuarea principiului
3
Primul statut al funcţionarilor Comunităţilor Europene a fost adoptat la 29 februarie 1968
prin Regulamentul CEE, Euratom, CECA nr. 259

8
independenţei ce trebuie să guverneze statutul funcţionarului supranaţional,
astfel „Fundamentul statutului funcţionarilor internaţionali, al privilegiilor şi
imunităţilor lor rezidă în necesara independenţă, imperativ cerută de
funcţiile internaţionale şi supranaţionale, în interesul evident al organizaţiei
care l-a angajat”4.
Independenţa constituie o exigenţă absolută pentru membrii
personalului în relaţiile cu autorităţile naţionale, aceştia trebuind să se achite
de îndatoririle lor şi „să-şi adapteze conduita, având în vedere numai
interesele Uniunii, fără să solicite sau să accepte instrucţiuni de la nici un
guvern, autoritate, organizaţie sau persoană din exteriorul instituţiei sale”5.
Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile europene sunt
resortisanţi ai statelor membre, unde cea mai mare parte dintre ei au studiat
şi au lucrat, înainte de a veni să lucreze pentru instituţiile europene.
A lucra pentru instituţiile europene înseamnă asumarea
angajamentului de a duce la îndeplinire obiectivele Uniunii Europene, ceea
ce reprezintă o operă colectivă inspirată din idealul de a depăşi conflictele
pe care Europa le-a cunoscut de-a lungul istoriei. De aceea interesul
personal ori naţional, sau eventualele presiuni politice nu trebuie să ghideze
niciodată conduita funcţionarilor.
2. Principiul îndatoririi funcţionarilor de a considera numai
interesele Uniunii în exercitarea atribuţiilor de funcţie publică
Această obligaţie de a-şi îndeplini atribuţiile şi de a-şi regla conduita
exclusiv în vederea realizării intereselor Uniunii este în legătură cu obligaţia
de independenţă faţă de statul al cărui naţional este. Această obligaţie este
asimilată celei de loialitate faţă de interesele Uniunii.
Deseori în textele tratatelor europene le găsim reglementate
împreună, de aceea noi deşi alegem să analizăm separat această obligaţie şi
să o statuăm ca si principiu, o considerăm totodată, o obligaţie
complementară celei de independenţă.
În suportul afirmaţiei de mai sus, vin dispoziţiile articolului 11 din
Statutul funcţionarilor Uniunii Europene care reuneşte cele două obligaţii în
textul său, evidenţiind că „Funcţionarul trebuie să-şi adapteze conduita
având în vedere numai interesele Uniunii, fără să solicite sau să accepte

4
Henry Gerald, La fonction publique europeenne, Lausane, 1961, Imprimerie C.Risold et
Fils, p.184
5
Articolul 11 alineatul 1 din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene

9
instrucţiuni de la nici un guvern, autoritate, organizaţie sau persoană din
exteriorul instituţiei sale” (principiul independenţei funcţionarului
european).
Obligaţia de fidelitate continuă şi după încetarea funcţiei 6 obligându-
l pe funcţionar şi agent ca, după încetarea funcţiei, să respecte „îndatoririle
de onestitate şi delicateţe atunci când este pus în situaţia de a accepta
anumite funcţii sau avantaje”.
Pe parcursul a doi ani după încetarea funcţiei, „funcţionarul care îşi
propune să exercite o activitate profesională remunerată sau nu, trebuie să
declare acest lucru instituţiei sale7”.
Din perspectiva relaţiilor cu cetăţenii Uniunii Europene, loialitatea
faţă de instituţiile europene în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea
este demonstrată de către acesta prin îndeplinirea obiectivului fiecărei
instituţii europene şi anume asigurarea unei administraţii eficiente,
transparente, deschise, accesibile şi eficace, aceasta putându-se realiza prin
tratarea publicului într-o manieră obiectivă, imparţială şi curtenitoare.
Altfel spus, fiecare funcţionar european trebuie să militeze pentru
realizarea „intereselor Uniunii Europene”.
Statutul contribuie astfel la „fabricarea” unui interes general al
Uniunii Europene distinct de cel al statelor membre ale acestei Uniuni8.
3. Principiul conform căruia privilegile şi imunităţile sunt conferite
funcţionarilor europeni exclusiv în interesul Uniunii (art. 23 şi art. 24)

6
Obligaţie prevăzută în articolul 16
7
„Dacă această activitate are vreo legătură cu activitatea desfăşurată de funcţionar în
ultimii trei ani de serviciu şi riscă să fie incompatibilă cu interesele legitime ale instituţiei,
autoritatea învestită cu puterea de numire poate, în funcţie de interesul serviciului, fie să
interzică funcţionarului exercitarea acestei activităţi, fie să-l supună oricărei condiţii pe care
o consideră necesară. După avizul Comisiei paritare, instituţia aduce la cunoştinţă decizia
sa funcţionarului interesat într-un termen de 30 de zile lucrătoare începând cu data primirii
declaraţiei funcţionarului interesat. La expirarea acestui termen, absenţa unui răspuns
semnifică o decizie de acceptare implicită”.
8
Face parte din intervenţia avută de Nicole Maggi-Germain, conferenţiar universitar la
Universitatea Paris I, Pantheon-Sorbonne, în cadrul semninarului deja amintit co-prezidat
de Christian- Albert Garbar (Universite de Tours, France) şi Jean-Marc Weller
(LATTS/Ecole des Ponts et Chaussees France), a cărui temă a fost „”Conştiinţa
profesioanală a funcţionarului faţă de cetăţeanul- client”, desfăşurată la 5 martie 2003 în
Paris.

10
 Privilegiile şi imunităţile funcţionarilor europeni sunt reglementate,
în principal de Protocolul din 8 aprilie 19659 cu privire la privilegii şi
imunităţi10, în capitolul V intitulat „Funcţionarii şi agenţii Comunităţilor
Europene”. Dispoziţiile Protocolului sunt completate cu regulamente
interne ale instituţiilor europene şi prin acordurile stabilite între instituţiile
Uniunii Europene şi statele pe teritoriul cărora reprezentanţii acestora îşi
desfăşoară activitatea.
Reprezentanţii oficiali ai Uniunii trebuie să poată susţine liber
interesele instituţiilor pe care le reprezintă, de aceea Protocolul a stabilit
pentru funcţionarii europeni un număr de privilegii şi imunităţi destinate a le
garanta independenţa necesară atât ca persoane, cât şi pentru bunurile lor şi
pentru a evita atingerea demnităţii instituţiei pe care o reprezintă.
Tribunalul de Primă Instanţă a motivat că acordarea privilegiilor şi
imunităţilor „vizează evitarea unei restricţii ce ar putea fi adusă funcţionării
şi independenţei Comunităţilor”11.
Privilegiile şi imunităţile prevăzute de Protocol sunt:
I. Inviolabilitatea
Inviolabilitatea are ca scop să permită funcţionarului european
exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei sale în acord exclusiv cu interesele
Uniunii şi nu cu cele ale statului al cărui naţional este sau cu cele ale statului
în care îşi desfăşoară activitatea.
Acest privilegiu începe în ziua în care este dobândită calitatea de
funcţionar european şi încetează la data la care funcţionarul pierde această
calitate12.
II. Imunitatea de jurisdicţie
9
Publicat în J.O. nr.152 din 13 iulie 1967
10
Modificarea acestui Protocol a fost adusă prin art. 6 al Tratatului de la Nisa
11
Tribunalul de primă instanţă 19 noiembrie 1992, Campogrande/Comission (T-80/91),
Recueil de Jurisprudence, p.II-2459, punctul 42). Este interzisă orice impozitare naţională,
oricare ar fi natura sau modalităţile de percepere, care are ca efect grevarea, directă sau
indirectă, a funcţionarilor sau altor agenţi ai Comunităţilor, în baza faptului că sunt
beneficiarii unei remuneraţii vărsată de Comunităţi, chiar dacă impozitul în cauză nu este
calculat în raport cu această remuneraţie (Curtea de Justiţie 25 mai 1993,
Kristoffersen/Skatteministeriet, C-263/91, Recuieil de jurisprudence, p.I-1755, punctele 14-
16)
12
Inviolabilitatea localurilor şi a construcţiilor Uniunii Europene este de asemenea
recunoscută. Aceasta înseamnă că localurile şi construcţiile Uniunii sunt exceptate de la
percheziţii, rechiziţii, confiscări sau exproprieri. Uniunea are dreptul de a administra
localurile şi construcţiile conform necesităţii instituţiilor care funcţionează în acestea.

11
 Imunitatea de jurisdicţie este recunoscută funcţionarilor europeni şi
se explică prin faptul că aceştia nu pot fi traşi la răspundere de către
autorităţile statului în care se află instituţia europeană şi în cadrul căreia
funcţionarii îşi desfăşoară activitatea.
Limitele13 în cadrul cărora operează imunitatea de jurisdicţie au fost
interpretate de Curtea Europeană de Justiţie astfel: „imunitatea faţă de
procedurile legale acoperă doar actele care, prin natura lor, reprezintă o
participare la sarcinile instituţiei14”.
Funcţionarii beneficiază de imunitatea de jurisdicţie atât în timpul
exercitării funcţiei, cât şi după încetarea acesteia, pentru actele îndeplinite în
calitatea lor oficială, în exerciţiul efectiv al funcţiilor15, sub rezerva
răspunderii care le revine faţă de Uniune şi a competenţei Curţii Europene
de Justiţie de a statua cu privire la litigiile intervenite între instituţiile
europene şi agenţii lor16.
III. Privilegii fiscale şi vamale
a. Scutirea de impozite
Interpretând dispoziţiile art. 3 din Protocol, Curtea Europeană de
Justiţie a stabilit că imunitatea privind impozitele se referă la orice tip de
impozit, direct sau indirect.

Dreptul la inviolabilitatea localurilor şi a altor construcţii determină şi o obligaţie

corelativă a statelor în care se află aceste localuri, constând în imposibilitatea de a pătrunde
în clădirile Uniunii fără acordul acesteia.
Bunurile Uniunii beneficiază, de asemenea, de inviolabilitatea prevăzută de Protocol.
Aceasta înseamnă că bunurile aflate în localurile şi alte clădiri ale Uniunii nu pot fi supuse
unor constrângeri administrative sau judiciare, fără acordul Curţii de Justiţie.
Inviolabilitatea documentelor priveşte atât pe cele în lucru cât şi pe cele aflate în
arhive.
13
Spre deosebire de funcţionarii europeni, agenţii diplomatici acreditaţi în alte state, spre
exemplu, beneficiază în mod explicit chiar de imunitatea de jurisdicţie penală (art. 31 din
Convenţia de la Viena asupra relaţiilor diplomatice şi consulare încheiată la 24 aprilie
1963). Aceasta înseamnă că statul în care agentul diplomatic este acreditat nu-l poate aresta
şi nici judeca în tribunalele proprii. Aceiaşi agenţi diplomatici beneficiază şi de imunitate
de jurisdicţie civilă numai pentru actele desfăşurate în exerciţiul funcţiilor consulare.
14
Decizia Curţii Europene de Justiţie din 11 iulie 1968 Claude Sayag şi Zurich v. Jean
Pierre Leduc, Denis Thonnon, soţia sa şi SA „La Concorde” în Dosarul 5/1968
15
Adăugarea noastră
16
Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş, op.cit., p.231

12
 Funcţionarii şi agenţii europeni sunt exceptaţi de la impozitele
naţionale pe salariu vărsate de Uniune, însă datorează acestora un impozit în
conformitate cu procedura stabilită de Consiliu, la propunerea Comisiei17.
b. Exonerarea de taxe vamale şi interzicerea restrângerilor privind
exportul sau importul18
Funcţionarii europeni beneficiază de dreptul de a importa în mod
liber mobila şi autoturismul propriu la data când aceştia intră în funcţie şi de
a le reexporta, la încetarea funcţiei.
Funcţionarii europeni se bucură şi de alte facilităţi. De exemplu
membrii şi agenţii instituţiilor Uniunii Europene pot obţine permise de
liberă trecere, emise de preşedinţii instituţiilor, în forma decisă de Consiliu.
Aceste permise sunt recunoscute ca titluri de circulaţie de către statele
membre19.
4. Principiul conform căruia funcţionarii publici se găsesc în
permanenţă la dispoziţia instituţiei
Prevederile Statutului funcţionarilor europeni scot la lumină o serie
de obligaţii ale acestora care depăşesc frontierele vieţii profesionale şi se
extind în viaţa privată.
Articolul 55 alineatul 1 din Statut, direct opozabil funcţionarilor
prevede că „funcţionarii activi sunt întotdeauna la dispoziţia instituţiei lor”.
Interpretarea acestui principiu a fost realizată de către Curtea de
Justiţie a Uniunii Europene20, care a statuat că instituţia europeană trebuie să
cunoască şi să dispună de toate informaţiile necesare localizării şi intrării în
contact cu funcţionarii săi la domiciliul acestora. De aceea, refuzul unui
funcţionar de a comunica administraţiei adresa sa personală constituie o
neîndeplinire a obligaţiilor ce rezultă din prevederile articolului 55 alin. 1 şi
antrenează o sancţiune disciplinară21.
17
În conformitate cu dispoziţiile articolului 13 din Protocol.
18
Această imunitate se aplică oricărui articol destinat uzului oficial al Uniunii
Europene şi publicaţiilor oficiale ale acestei uniuni. Potrivit art. 6 din Protocol, pentru
Uniunea Europeană este recunoscut acelaşi tratament pentru comunicaţiile ei oficiale
şi transferul de documente, similar cu cel pe care îl acordă misiunilor diplomatice
19
C. Călinoiu, V. Vedinaş, op.cit., p.231
20
CJCE 21 aprilie 1994, Anna-Maria Campogrande împotriva Comisiei, cazul C-22/93P,
Recueil de jurisprudence 1994 p.I-1375.
21
Considerăm că explicaţia autoarelor Constanţa Călinoiu şi Verginia Vedinaş care
interpretează acest principiu ca fiind obligaţia funcţionarilor de a lucra pentru instituţie fără
a depăşi „durata maximă de 42 de ore de serviciu săptămânal” nu este în spiritul

13
 Nefiind necesară nici o măsură de punere în aplicare şi fiind direct
opozabil funcţionarilor, articolul 55 alineatul 1 a stat la baza încheierii unui
acord între statul în care se află sediul instituţiilor europene şi instituţiile
europene în materia informaţiilor ce privesc funcţionarul european, acord ce
a fost considerat de Curtea de Justiţie ca fiind nepertinent, deoarece
obligaţia funcţionarilor de a-şi comunica adresa personală rezultă direct din
Statut22.
Astfel, această independenţă juridică faţă de statul naţional este
dublată de o dependenţă faţă de Uniune, şi de instituţia de care aparţine. De
aceea funcţionarul trebuie chiar după încetarea funcţiilor, „ să respecte
obligaţia de onestitate şi delicateţe în acceptarea unor funcţii sau avantaje”.
5. Principiul conform căruia funcţionarii europeni sunt antrenaţi în
pregătirea reglementărilor cărora li se supun şi în punerea lor în practică.
Acest principiu este unul de substanţă în regimul juridic al
funcţionarilor publici europeni, întrucât, pe de o parte, îi motivează în
implicarea pentru adoptarea unei legislaţii specifice corespunzătoare, iar, pe
de altă parte, în cunoştinţă de cauză uşurează aplicarea respectivei legislaţii,
cu efecte benefice pentru ei, pentru serviciul public şi nu în ultimul rând
pentru cetăţenii Uniunii Europene.
6. Principiul proporţionalităţii a fost încorporat în articolul 5
alineatul 3 al Tratatului Comunităţilor Europene23
El este afirmat în diverse sisteme de drept, cu deosebire, cel german
şi presupune ca măsurile impuse să fie adaptate realizării obiectivului
legitim urmărit şi să nu depăşească limitele necesare realizării lui.
Proporţionalitatea este un principiu de drept cu valoare normativă şi
reprezintă un criteriu de apreciere juridică în ceea ce priveşte limitele puterii
statale atunci când intervine pentru a restrânge exerciţiul drepturilor şi
libertăţilor fundamentale.

principiului, aşa cum rezultă chiar din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie şi
Tribunalului. A se vedea op cit., p. 55
22
Hotărârea din 21 aprilie 1994, Campogrande/Comission (C-22/93 P, Rec. P.I-1375),
punctele 19-22
23
Fostul art. 3 B. În conformitate cu dispoziţiile acestui alineat „Nici o acţiune a
Comunităţii nu va depăşi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului
Tratat”

14
 Pentru a putea fi înţeles principiul (sau regula proporţionalităţii24),
trebuie analizat în raport cu alte categorii juridice, precum, necesitatea,
raţionalitatea, echitatea, ideea de justiţie şi armonie socială.
Proporţionalitatea determină limitele puterii discreţionare a
autorităţilor. Depăşirea proporţionalităţii reprezintă depăşirea libertăţii de
acţiune lăsată la dispoziţia autorităţilor, respectiv, un exces de putere; este
un criteriu de apreciere a raportului dintre mijloacele de acţiune ale
autorităţilor şi scopul urmărit, al legitimităţii măsurilor luate.
Deşi acest principiu nu se aplică în exclusivitate drepturilor şi
obligaţiilor funcţionarilor europeni, noi dorim să-l integrăm celorlalte
principii menţionate, specifice funcţiei publice europene, deoarece
nerespectarea lui de către autoritatea învestită cu puterea de numire a făcut
deseori obiectul unor litigii aflate pe rolul Tribunalului de primă instanţă sau
al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către funcţionarii europeni25.

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale funcţionarilor publici europeni

Drepturile şi libertăţile funcţionarilor publici europeni, reglementate

de Titlul II din Statut, sunt următoarele:
1. Dreptul la carieră.
Funcţionarilor europeni le este recunoscut dreptul la carieră, ceea ce
înseamnă dreptul acestora de a avansa în cadrul categoriei din care fac parte
până la cel mai înalt nivel. Promovarea se face în funcţie de criteriile
competenţei profesionale, a randamentului activităţii desfăşurate şi a
conduitei în serviciu.
Persoanele dinamice şi motivate pot avansa repede. În cadrul
structurii carierei, funcţionarii europeni au posibilitatea de a se perfecţiona
profesional prin urmarea unor cursuri în învăţarea unei noi limbi, în
management sau în dezvoltarea abilităţilor de comunicare.
2. Libertatea de opinie şi de expresie.

24
Doctrina franceză preferă să utilizeze terminologia „regula proporţionalităţii”
25
A se vedea decizia Tribunalului de primă instanţă din 26 noiembrie 1991, Wiliams/Cour
de Comptes, punctul 83 şi decizia Tribunalului de primă instanţă din 18 octombrie 1991,
De Compte/Parlament, T- 26/89, punctele 220-222. A se vedea, de asemenea decizia
Tribunalului de primă instanţă din 17 februarie 1998 din cazul T-183/96, E/Comitetul
economic si social, punctele 57-63

15
 Libertatea de expresie este o libertate fundamentală a omului
recunoscută de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului26 care statuează,
prin art 10 că „Orice persoană are libertate de expresie. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau
idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără considerarea frontierei”.
Aşadar, funcţionarul public are, ca orice cetăţean, libertatea de a-şi
exprim public opinia.
În ce priveşte acest drept al funcţionarilor publici naţionali, doctrina
contemporană este aproape unanimă în a susţine că exerciţiul acestui drept
trebuie circumstanţiat în funcţie de raportarea la funcţionarul public în
timpul orelor de serviciu şi în afara acestora. Aceasta deoarece, în timpul
serviciului funcţionarul public trebuie să respecte o obligaţie de neutralitate,
de loialitate faţă de instituţia investită cu puterea de numire, în timp ce, în
afara orelor de serviciu, funcţionarul public are o obligaţie de rezervă, de
măsură.
Statutul funcţionarilor europeni instituie obligaţia de discreţie a
funcţionarilor europeni cu privire la tot ceea ce priveşte faptele şi
informaţiile ce au ajuns la cunoştinţa lor în exercitarea sau cu ocazia
exercitării funcţiilor. Deşi este o obligaţie de discreţie legată exclusiv de
exerciţiul funcţiei, ea se perpetuează şi după încetarea acesteia fiindcă
potrivit art. 17 din Statut, funcţionarul european rămâne supus acestei
obligaţii şi după încetarea funcţiilor sale.
Activitatea instituţiilor europene este ocrotită şi prin obligarea
funcţionarilor europeni de a solicita autorizaţia instituţiilor pentru orice text
pe care ar dori să-l publice în legătură cu activitatea acestor instituţii.
Instituirea obligaţiei autorizării nu reprezintă o limitare a dreptului la
exprimarea liberă a funcţionarului european, ci doar o măsură de protecţie a
activităţii instituţiilor fiindcă această autorizaţie nu poate fi refuzată decât
dacă publicarea avută în vedere este de natură a pune în joc interesele
Uniunii.
3. Dreptul de asociere.
Dreptul de asociere reprezintă un drept fundamental, recunoscut şi
garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Art. 11 din
Convenţie instituie libertatea oricărei persoane de întrunire paşnică şi de
26
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost adoptată la Roma în 4 noiembrie 1950.
A intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. România a ratificat această convenţie prin Legea
nr. 30 din 18 mai 1984, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.

16
asociere având inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi de a se afilia la
sindicate pentru apărarea intereselor sale.
Carta Socială Europeană revizuită, un alt instrument european,
instituie, de asemenea, acest drept general, admiţând limitarea dreptului de
afiliere sindicală doar pentru anumite categorii profesionale cum ar fi aceea
a forţelor armate sau a poliţiei27.
Articolul 24b din Statutul funcţionarilor publici europeni consacră
dreptul de asociere al acestora, menţionând, în mod special, că aceştia pot fi
membri ai organizaţiilor sindicale sau profesionale ale funcţionarilor
europeni.
Libertatea sindicală, recunoscută funcţionarilor europeni, nu
presupune doar libertatea afilierii acestora la organizaţii sindicale sau
profesionale ci şi dreptul acestor asociaţii de a desfăşura orice activitate
licită în apărarea intereselor profesionale ale membrilor lor.
Mai mult, Curtea Europeană de Justiţie a statuat că libertatea
sindicală presupune, în primul rând că instituţiile nu pot interzice
funcţionarilor lor să adere la o organizaţie sindicală sau profesională şi să
participe la activităţi sindicale şi nici să-i penalizeze în vreun fel pentru
motivul afilierii lor sau al desfăşurării acestor activităţi.
Această libertate presupune, în al doilea rând, că instituţiile şi
organismele europene să nu facă diferenţiere de tratament nejustificată între
organizaţiile sindicale şi profesionale.28
Trebuie subliniat că deciziile Curţii Europene de Justiţie împotriva
cărora nu se poate face recurs în faţa tribunalelor naţionale, au valoare
obligatorie şi executorie pe întreg teritoriul Uniunii.
Şi în ţara noastră este recunoscut funcţionarilor europeni acest drept.
Potrivit statutului propriu, funcţionarii publici din România au posibilitatea
de a se asocia în organizaţii dacă acestea au ca scop reprezentarea
intereselor proprii, promovarea pregătirii profesionale şi protejarea
statutului lor.
4. Dreptul la grevă.
Acest drept nu este recunoscut în mod expres funcţionarilor europeni
prin Statut. Cu toate acestea, în doctrină se consideră că funcţionarii
europeni beneficiază de acest drept.
27
Carta Socială Europeană revizuită a fost ratificată de România prin Legea nr. 74/1999
28
Decizia din 18 ianuarie 1990, Maurissen şi Uniunea Sindicală/Curtea de Conturi (C-
193/87 şi C-194/87, Rec.p.I-95) (cf.al.12-15)

17
 Dreptul la grevă al funcţionarilor publici este reglementat distinct în
ţările membre ale Uniunii Europene, mergând de la interzicerea acestui
drept, în state ca Belgia, Danemarca, Germania sau Portugalia, la state în
care această interdicţie nu este una expresă, Irlanda şi Marea Britanie. În
Grecia, Spania, Franţa, Italia şi Luxemburg dreptul la grevă al funcţionarilor
publici este recunoscut, cu excepţia unor categorii cum ar fi cea a
poliţiştilor29.
5. Dreptul la concediul anual de odihnă.
Numărul zilelor de concediu de odihnă se stabileşte având în vedere
o constantă (24 de zile de concediu de odihnă anual) şi o variabilă, ce
depinde de vârstă şi de grad. Concediul astfel stabilit, nu poate însă depăşi
30 de zile lucrătoare.
În afara concediului obişnuit de odihnă, funcţionarul european mai
poate beneficia de alte tipuri de concediu, cum ar fi cel de boală sau pre şi
post natal, dar si concediul pentru funcţionarul ales într-o funcţie electivă.
6. Dreptul de a candida la funcţiile elective.
Funcţionarul european are, potrivit art. 15 din Statut, dreptul de a
candida pentru o funcţie publică electivă. Candidatura sa însă, nu trebuie să
afecteze activitatea în cadrul instituţiei care l-a numit, de aceea, pentru a
putea candida, cel în cauză este obligat prin Statut să ceară un concediu în
interes personal pentru o perioadă ce nu poate depăşi trei luni. Modalitatea
de a candida consacrată prin statut reprezintă, dup părerea noastră, expresia
cea mai democratică a îmbinării dreptului general de a candida pentru o
funcţie electivă şi a obligaţiei de a nu leza interesele instituţiei prin interesul
sporit pe care l-ar putea acorda campaniei proprii în detrimentul instituţiei.
În situaţia în care funcţionarul european este ales în funcţia pentru
care a candidat, autoritatea învestită cu putere de numire are, la alegere,
două alternative:
- autoritatea decide, faţă de importanţa funcţiei dar şi faţă de
obligaţiile impuse titularului, să menţină funcţionarul european în funcţie;
- solicită funcţionarului european să ceară un concediu în
interes personal pe perioada exercitării mandatului pentru care a candidat.
7. Dreptul la pensie.

29
Jacques Ziller „Administrations comparées. Les systèmes politico-administratifs de
l’Europe des Douze” Editions Montchrestien – EJA, 1993, p. 428

18
 Asemănător cu sistemul nostru, pentru funcţionarii europeni sunt
reglementate două forme ale dreptului la pensionare şi anume: pensionarea
pentru limită de vârstă şi pensionarea la cerere.
Pensionarea la cerere poate fi solicitată în situaţia funcţionarilor
europeni ce au împlinit vârsta de 60 de ani şi care, la o vechime mai mare de
35 de ani pot primi o pensie echivalentă cuantumului de 70% din retribuţia
de bază.
La împlinirea vârstei de 65 de ani operează pensionarea din oficiu.
Nu este prevăzută o diferenţiere a vârstei de pensionare pentru femei
şi bărbaţi.
Ca o particularitate trebuie menţionat faptul că, în Franţa, este
prevăzută, alături de alte forme de sancţionare a funcţionarului public şi pe
aceea de suprimare a dreptului la pensie.
8. Dreptul la perfecţionarea pregătirii profesionale.
Instituţiile Uniunii Europene au obligaţia de a facilita perfecţionarea
profesională a funcţionarilor, în măsura în care acest lucru este compatibil
cu cerinţele bunei funcţionări a serviciilor şi conforme cu propriile lor
interese.
Perfecţionarea profesională a funcţionarului european este avută în
vedere în desfăşurarea carierei acestuia.
9. Dreptul la o remuneraţie pentru activitatea prestată.
Dreptul la remuneraţie al funcţionarului european este reglementat prin
Titlul V al Statutului intitulat „Regimul financiar şi prestaţiile de asigurări
sociale ale funcţionarului”. Remuneraţia funcţionarului european este
stabilită în funcţie de nivelul gradului pe care acesta îl ocupă şi cuprinde
salariul de bază, alocaţiile familiale şi indemnizaţii.
Personalul european primeşte alocaţii pentru copii. Atunci când
copiii ating vârsta şcolarizării, personalul primeşte, de asemenea, o alocaţie
pentru educaţie. În vederea susţinerii educaţiei copiilor funcţionarilor
europeni au fost create creşe şi şcoli pentru aceştia.
Dreptul la remuneraţie, potrivit art. 62 alin. 2 din Statut este un drept
la care funcţionarul european nu poate renunţa.
10. Dreptul la protecţie socială, la ajutor şi asistenţă din partea
instituţiilor Uniunii Europene.
Protecţia socială priveşte nu doar funcţionarul european, ci şi pe
membrii familiei acestuia şi presupune asigurare medicală, anumite ajutoare

19
băneşti în caz de deces, de invaliditate, pentru cheltuieli materiale şi
farmaceutice.
Dreptul la asistenţă şi ajutor din partea instituţiilor Uniunii Europene
este reglementat prin art. 24 din Statut care prevede:
- obligaţia de asistenţă a funcţionarilor în special în orice
acţiune judiciară îndreptată împotriva autorilor unor ameninţări, jigniri,
calomnii sau atentate contra persoanei funcţionarilor europeni a membrilor
familiilor lor sau a bunurilor acestora, cu condiţia ca aceste acte să fie
îndreptate împotriva funcţionarului european ca urmare a calităţii şi funcţiei
acestuia.
- solidaritatea instituţiilor Uniunii Europene în acoperirea
pagubelor suferite de funcţionar prin aceste fapte îndreptate împotriva lui,
cu următoarele condiţii:
a) funcţionarul să nu se afle, cu intenţie, sau dintr-o
neglijenţă gravă, la originea acestor fapte şi
b) funcţionarul să nu fi putut obţine despăgubiri de la
autorul acestor fapte.
11. Dreptul de a-i fi comunicată în scris orice decizie cu caracter
individual care îl priveşte pe funcţionar.
Potrivit art. 25 din Statut, orice decizie individuală luată în aplicarea
Statutului trebuie să fie comunicată neîntârziat în scris funcţionarului
european. Orice decizie reprehensivă trebuie să fie motivată. Motivarea este
obligatorie în astfel de situaţii, datorită necesităţii transparenţei unei astfel
de măsuri de învinuire a funcţionarului european.
Deciziile individuale privind desemnarea, numirea în funcţie,
promovarea, transferul, stabilirea poziţiei administrative şi încetarea
raporturilor de muncă ale unui funcţionar se publică în cadrul instituţiei sale.
Aceste informaţii publicate sunt accesibile tuturor membrilor personalului,
pentru o perioadă de timp corespunzătoare.

Obligaţiile funcţionarilor europeni

Titlul al II-lea al Statutului funcţionarilor europeni este cel care

reglementează, alături de drepturile funcţionarilor europeni şi obligaţiile ce
incumbă acestora în virtutea funcţiei pe care o ocupă, atât în timpul
exercitării acestora cât, unele, şi după încetarea funcţiei.

20
 Obligaţiile funcţionarilor europeni, astfel cum sunt ele prevăzute
expres sau implicit în Statut, sunt următoarele:
1. Obligaţia de independenţă şi de neutralitatea funcţionarului
european faţă de orice altă autoritate decât organizaţia care l-a angajat.
Reglementată ca principală îndatorire a funcţionarilor europeni,
independenţa faţă de orice altă autoritate decât cea care l-a angajat,
presupune pentru funcţionarul european:
a. refuzul de a primi orice instrucţiuni de la un alt guvern,
autoritate, organizaţie sau persoană din exteriorul instituţiei;
b. refuzul de a accepta orice distincţie onorifică, funcţie,
favoare daruri sau remuneraţii de orice natură, din partea oricărei surse
exterioare. Legiuitorul european atenuează însă această interdicţie instituind
necesitatea autorizării autorităţii investite cu puterea de numire, ceea ce
presupune că funcţionarul european poate primi o asemenea distincţie, în
condiţiile existenţei unei asemenea autorizări. Această obligaţie se află într-
o strânsă legătură cu exercitarea funcţiei europene fiindcă ea nu incumbă
funcţionarului, în cazul în care acesta ar primi un asemenea dar sau
remuneraţie pentru un serviciu efectuat anterior numirii sale sau în timpul
unui concediu pentru serviciul militar sau naţional, şi în numele acestor
servicii;
c. imposibilitatea de a păstra sau dobândi direct sau indirect, în
întreprinderile supuse controlului instituţiei căreia îi aparţine, sau în legătură
cu aceasta, interese de o natură sau de o importanţă care să fie susceptibilă
de a-i compromite independenţa în exerciţiul funcţiei sale;
d. solicitarea aprobării din partea autorităţii investite cu puterea
de numire pentru orice activitate exterioară întreprinderii sale remunerată
sau nu. Măsura în care această activitate ar putea fi de natură a aduce
atingere independenţei funcţionarului sau intereselor Uniunii este stabilită
de autoritatea cu puterea de numire care poate să refuze acordarea
autorizării activităţii funcţionarului;
Imposibilitatea desfăşurării unei activităţi exterioare instituţiei
angajatoarea şi care ar putea aduce atingere intereselor acesteia, atinge nu
numai funcţionarul european ci şi familia acestuia. Profesia sau activitatea
lucrativă desfăşurată de soţ, trebuie adusă la cunoştinţa autorităţii investite
cu puterea de numire de către funcţionarul european. Autoritatea va aprecia
asupra măsurii în care profesia sau activitatea lucrativă desfăşurată de soţ

21
este incompatibilă cu cea a funcţionarului european. În situaţia în care
această incompatibilitate există, funcţionarul poate să dea asigurări că îi va
pune capăt într-o anumită perioadă de timp, iar în cazul în care nu poate da
aceste asigurări, autoritatea poate să decidă menţinerea funcţionarului
european, mutarea pe un alt post sau să îl demită din oficiu. Dată fiind
importanţa măsurii ce poate fi luată în acest caz, în situaţia unei astfel de
incompatibilităţi, este prevăzută necesitatea avizului Comisiei paritare,
autoritatea investită cu puterea de numire luând decizia în baza acestui aviz.
e. analiza existenţei unui interes propriu în tratarea sau
soluţionarea unei probleme întâlnite în exercitarea funcţiei sale. În măsura în
care interesul personal al funcţionarului european poate să-i compromită
independenţa, are obligaţia de a informa autoritatea investită cu puterea de
numire despre această situaţie;
f. necesitatea solicitării unui concediu în interes personal în
situaţia în care funcţionarul european candidează la o funcţie publică
electivă. Dreptul acestuia de a candida nu poate fi exercitat în perioada în
care acesta trebuie să îndeplinească toate activităţile specifice funcţiei pe
care o ocupă. De aceea, fără a îngrădi dreptul de a candida, legiuitorul a
instituit obligaţia de exercitare a acestui drept în limitele unui concediu în
interes personal.
2. Obligaţia de rezervă şi de discreţie cu privire la faptele şi
informaţiile ce au ajuns la cunoştinţa funcţionarului european în exercitarea
sau cu ocazia exercitării funcţiei sale. Această obligaţie presupune ca nici un
document sau o informaţie ce nu ar fi trebuit să fie făcută publică să nu fie
adusă de către funcţionarul european la cunoştinţa unei alte persoane ce nu
are calitatea necesară cunoaşterii acestor informaţii. Obligativitatea păstrării
pentru sine a acestor informaţii incumbă funcţionarului european şi după
încetarea funcţiei sale.
În plus, orice text care priveşte activitatea instituţiilor Uniunii
Europene poate fi publicat sau dat publicităţii de către un funcţionar
european doar în măsura în care poate obţine autorizarea instituţiilor
europene. Instituirea acestei obligaţii este de natură a apăra interesele
Uniunii Europene şi nu limitează dreptul de a publica al funcţionarilor
europeni decât în măsura în care publicarea informaţiilor poate pune în joc
interesele Uniunii.
Obligaţia de rezervă şi de discreţie este extinsă, în cazul
funcţionarului european şi la situaţia în care acesta ar dori să uzeze de

22
informaţiile obţinute în cursul sau cu ocazia exercitării funcţiei, în justiţie.
Pentru a se putea folosi de aceste informaţii el are nevoie de asemenea, de
permisiunea autorităţii investite cu puterea de numire. Refuzul acestei
autorităţi poate fi justificat doar de îndeplinirea, cumulativă, a două condiţii:
- ar putea fi atins interesul Uniunii prin divulgarea
informaţiilor;
- nu poate antrena consecinţe penale pentru funcţionarul
european.
Obligaţia de rezervă revine funcţionarului european şi după încetarea
funcţiei sale. Articolul 16 din Statut instituie chiar o protecţie suplimentară a
instituţiilor europene, în sensul menţionat, acestea cu avizul comisiei
paritare, putând stabili funcţiile pentru care titularii sunt obligaţi ca, timp de
trei ani de la încetarea funcţiei europene, să îndeplinească vreo funcţie
remunerată sau nu.
În cursul celor trei ani, titularul este obligat să aducă imediat la
cunoştinţa instituţiei europene în care a funcţionat, funcţia sau sarcina ce
este chemat a o îndeplini iar instituţia, în urma avizului Comisiei paritare, va
aduce la cunoştinţa funcţionarului interesat într-un termen de maximum 15
zile dacă îi interzice sau nu să ocupe acea funcţie.
3. Obligaţia de supunere ierarhică.
Funcţionarul european răspunde, potrivit Statutului, de executarea
sarcinilor ce i-au fost încredinţate. În afara sarcinilor strict stabilite, el are
obligaţia de a-i ajuta şi a-i sfătui pe superiorii săi ierarhici. Aceştia, la rândul
lor, răspund faţă de superiorii lor. Trebuie menţionat că, în afara răspunderii
proprii a fiecăruia dintre funcţionarii europeni, cei însărcinaţi cu funcţii de
conducere răspund şi de executarea ordinelor date, fiind aşadar răspunzători
pentru modalitatea de desfăşurare a activităţii în compartimentul pe care îl
conduc.
În situaţia în care funcţionarul european apreciază că ordinul primit
este ilegal sau că poate cauza dificultăţi majore, este obligat să aducă
aceasta la cunoştinţa superiorului. Forma scrisă a sesizării ilegalităţii actului
nu este în acest caz, obligatorie, Statutul funcţionarilor europeni făcând
referire la eventualitatea formei scrise. Această formă este însă obligatorie
atunci când superiorul ierarhic confirmă ordinul sesizat ca ilegal.
Confirmarea scrisă a ordinului obligă funcţionarul european la executarea
acestuia cu excepţia cazurilor când este contrar legii penale sau normelor de

23
securitate în vigoare. Aşadar subordonarea ierarhică a funcţionarilor
europeni nu este una absolută, ea fiind limitată de rigorile legii penale şi
normelor de securitate.
4. Obligaţia de fidelitate a funcţionarului european.
Aşa cum se arată în literatura de specialitate 30, obligaţia de fidelitatea
a funcţionarului european prezintă aspecte complexe deoarece ea trebuie
îmbinată cu loialitatea faţă de ţara al cărei resortisant este.
Fidelitatea faţă de instituţia europeană presupune angajamentul
integral al funcţionarului faţă de respectiva instituţie europeană, dincolo de
orice influenţă exterioară posibilă asupra sa ce ar putea aduce atingere
demnităţii funcţiei deţinute.
Fidelitatea faţă de instituţia europeană persistă şi după încetarea
funcţiei, art. 16 obligând pe funcţionarul european, aşa cum am mai arătat,
ca după încetarea funcţiei sale să respecte îndatorirea de onestitate şi
delicateţe atunci când este pus în situaţia de a accepta anumite funcţii sau
anumite avantaje.
5. Obligaţia de domiciliu. Funcţionarii europeni sunt obligaţi să aibă
reşedinţa în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau la o asemenea
distanţă care să nu-i poată jena în exercitarea funcţiei sale.
6. Obligaţia de a repara prejudiciile cauzate instituţiilor Uniunii
Europene.
În cazul unei fapte grave săvârşite de funcţionarul european în
exercitarea sau cu ocazia exercitării funcţiei sale, instituţia poate obliga pe
acesta să repare în totalitatea sau parţial, prejudiciul suferit.
Procedura de recuperare a prejudiciului presupune emiterea unei
decizii motivate de către autoritatea investită cu puterea de numire, după
îndeplinirea formalităţilor prevăzute în materie disciplinară.
Potrivit art. 22 alin. 3 din Statut, Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene are o competenţă jurisdicţională deplină pentru a statua asupra
deciziilor ivite din această formă de răspundere.
Astfel, funcţionarul european poate contesta decizia de imputare a
prejudiciului cauzat. În acest caz el poate să sesizeze organul jurisdicţional
după avizarea prealabilă a autorităţii investite cu puterea de numire ce ar
putea determina o încheiere pe cale amiabilă a litigiului. Autoritatea
învestită cu puterea de numire are obligaţia de a răspunde reclamantului în
30
Verginia Vedinaş, Constanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public european, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 98

24
termenul legal de 4 luni. Decizia acesteia (ca şi refuzul de a răspunde) va
putea fi contestată la Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene. Lipsa
procedurii iniţiale de sesizare anterioară a autorităţii face inadmisibilă o
cerere formulată direct în instanţă31.
Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene are competenţă
nelimitată în litigiile cu caracter financiar, putând să modifice cuantumul
sumelor stabilite în deciziile contestate.
7. Obligaţia de moralitate. Această obligaţie incumbă funcţionarului
european atât înainte de îndeplinirea funcţiei europene, în timpul său, dar şi
după încetarea funcţiei. Deşi nu este instituită în mod expres prin articolele
din Statut, aceasta este una dintre principalele obligaţii ale funcţionarului
european fiindcă, potrivit art. 12, acestuia îi este interzis să săvârşească
vreun act sau să se exprime public de o manieră a afecta demnitatea funcţiei
sale.
Obligaţia de moralitate este anterioară chiar ocupării unei funcţii
publice europene, deoarece, potrivit art. 28 lit. c din Statut, nimeni nu poate
fi funcţionar dacă nu oferă garanţiile de moralitate cerute de exercitarea
funcţiei sale şi persistă pe toată perioada exercitării funcţiei. Astfel, conduita
în serviciu, alături de competenţa profesională şi randamentul în funcţie sunt
criteriile pe baza cărora se poate realiza avansarea sau promovarea
funcţionarului european. Respectarea acestei obligaţii constituie unul dintre
criteriile pe care le are în vedere autoritatea investită cu puterea de numire
atunci când întocmeşte lista funcţionarilor care urmează a fi puşi în
disponibilitate.
8. Obligativitatea efectuării controlului medical. Exercitarea funcţiei
publice europene presupune nu numai o pregătire profesională
corespunzătoare, ci şi o stare de sănătate care să permită desfăşurarea în
bune condiţii a acestei funcţii. De aceea, funcţionarii europeni sunt obligaţi
a efectua un control anual al stării de sănătate la medicii din cadrul
instituţiei sau la un medic liber ales.
Literatura de specialitate32 dezvoltă şi alte obligaţii ale funcţionarului
european.
Acestea nu sunt reglementate expres în capitolul referitor la
drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici europeni şi nici în celelalte.
31
Octavian Manolache, Drept comunitar, Editura ALLBECK, Bucureşti, 2001, p. 570
32
V. Vedinaş, C. Călinoiu, op. cit., p. 100 şi urm.

25
Derularea întregii cariere profesionale a funcţionarilor europeni se află însă
sub condiţia respectării lor. Acestea sunt obligativitatea funcţionarilor
europeni de a se achita de sarcinile funcţiei cu maxim de conştiinţă
profesională şi de a avea un comportament profesional corespunzător.

Teme de control:
1. Arătaţi rolul funcţionarului public european
2. Prezentaţi regimul juridic al actului de numire într-o funcţie
publică european

Bibliografie de referinţă
Obligatorie
- Verginia Vedinaş, Connstanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public
european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007
- Statutul Funcţionarilor Uniunii Europene

26
 MODULUL 2 - CARIERA FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI

Scopul modulului: Familiarizarea studenţilor în privinţa carierei

funcţionarilor publici europeni
Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul, cursanţii trebuie:
- Să cunoască elementele ce ţin de cariera funcţionarului public european
- Să cunoască în ce constau evaluarea, avansarea în treaptă şi promovarea
ale funcţionarilor publici europeni

1. Clasificarea posturilor funcţiei publice europene după natura şi

nivelul funcţiilor cărora le corespund

Statutul funcţionarilor europeni cuprindea până la data de 1 mai

2004, patru categorii de posturi clasate, în funcţie de natura şi de nivelul
funcţiilor cărora le corespundeau, desemnate în ordine ierarhică
descrescătoare prin literele A, B, C şi D. La acestea se mai adaugau
posturile din categoria LA corespunzătoare cadrelor din domeniul lingvistic.
Ca urmare a extinderii Uniunii Europene la 27 de state membre, cu o
populaţie de circa 480 milioane de persoane, Consiliul Uniunii Europene a
aprobat reformele administrative cele mai radicale propuse de Comisia
Europeană încă din anul 1968, anul adoptării Statutului funcţionarilor
Comunităţilor Europene ca şi regimul aplicabil altor categorii de agenţi ai
Comunităţilor33.

33
Prima etapă a reglementării în acest domeniu o regăsim prin Statutul funcţionarilor şi
regimul aplicabil altor agenţi ai Comunităţii Economice Europene şi ai Comunităţii
Economice ai Energiei Atomice, edictat de Consiliu în baza articolelor 212 C.E.E. şi 186
C.E.E.A.(JOCE din 14.06.1962) care conţinea prevederi derogatorii faţă de Statutul
personalului C.E.C.A. din 28.01.1956.
A doua etapă a reglementării corespunde unificării normelor statutare existente,
realizată prin Regulamentul C.E.E., C.E.C.A., C.E.E.A. nr. 259/68 din 29 februarie 1968,
publicat in JOCE nr. 56/04.03.1968 şi modificat de mai multe ori.
A treia etapă este reprezentată de Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene,
adoptat prin Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie
2004 de modificare a Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene ca şi regimul
aplicabil altor categorii de agenţi ai Comunităţilor, publicat în Journal Officiel nº L 124 din
27.04.2004, pp. 0001-0118. Acest Statut a fost din nou modificat şi completat şi ultima dată
publicat în Jurnalul Oficial nr. L 127 din 15.05.2008

27
 Gestiunea resurselor umane în cadrul instituţiilor europene nu a
urmat evoluţia profilului posturilor intervenite în decursul ultimelor decenii,
în consecinţă, procedura gestiunii, recrutării, structura şi evoluţia carierelor,
evaluarea personalului, politicile sociale şi politicile de formare profesională
nu mai răspundeau exigenţelor unei administraţii dinamice şi moderne.
Această constatare a justificat necesitatea reformării politicii de
personal, din momentul recrutării până în momentul pensionării
funcţionarilor europeni.
La 1 martie 2000 a fost adoptată Cartea Albă, document care
trasează strategiile de reformă propusă de Comisia Europeană 34,
exercitându-şi, prin aceasta dreptul de iniţiativă în materie legislativă,
acordat acestei instituţii prin Tratatul de la Roma.
Reforma administrativă a fost iniţiată de Comisia Europeană pentru
a reforma practicile şi procedurile acumulate pe parcursul a decenii care au
limitat eficienţa acestei instituţii în contextul extinderii Uniunii Europene şi
care nu au mai corespuns rolului de motor al integrării europene jucat de
Comisie.
De aceea reforma administrativă a fost declarată de Comisie ca fiind
un proiect politic de primă importanţă.
Obiectivul propus a fost constituirea unei funcţii publice capabilă să
servească, în câţiva ani, aproximativ jumătate de miliard de cetăţeni
europeni, o funcţie publică orientată către interesele cetăţenilor şi care să
răspundă aspiraţiilor acestora, anume o funcţie publică independentă,

34
Cele trei mari priorităţi stabilite de Cartea Albă au fost următoarele:
- modernizarea în profunzime a gestiunii, controlului şi auditului financiar şi instituirea
unui sistem de gestiune a mijloacelor financiare, întemeiat pe definirea clară a
responsabilităţilor;
- introducerea unui sistem de planificare strategică în care resursele să fie armonizate cu
obiectivele de îndeplinit;
- modernizarea politicii de personal în scopul utilizării, formării şi motivării personalului
înalt calificat. În acest sens, Comisia a adoptat apoi, la 28 februarie 2004, o serie de
orientări care au făcut obiectul a numeroase consultări, atât interne, pe lângă serviciile de
personal, cât şi pe lângă alte instituţii care le-au tradus în propuneri concrete.
În ce priveşte această a treia prioritate, de exemplu, modificarea dispoziţiilor interne
referitoare la politica de formare şi la sistemul de evaluare şi de promovare a personalului a
fost posibilă în cadrul statutar adoptat în 2004

28
responsabilă, eficace, transparentă şi care să reprezinte noua formă de
guvernare europeană.
Din aceste motive, păstrarea unei clasificări a funcţiei publice,
întemeiată pe nivelul studiilor absolvite, a devenit desuetă.
Modificările statutare au vizat aşadar o redefinire a funcţiilor,
trecerea mai rapidă de la o categorie la alta, atribuirea unei importanţe mai
ridicate experienţei profesionale deţinute de funcţionari.
În acelaşi timp, s-a urmărit realizarea unei corelări mai bune a
remuneraţiei cu munca prestată.
Propunerea de modificare a Statutului a fixat o perioadă de tranziţie
de 2 ani de la data intrării în vigoare, la 1 mai 2004 până la 30 aprilie 2006,
perioadă în care s-au menţinut categoriile de funcţii existente cu următoarea
structură: categoria A cuprindea 12 grade (A5-A16); categoria B cuprindea
9 grade (B3-B11); categoria C cuprindea 7 grade (C1-C7), iar categoria D
cuprindea 5 grade (D1-D5).
Începând cu 1 mai 2004, posturile sunt clasificate, în raport cu natura
şi nivelul funcţiilor cărora le corespund, într-un grup de funcţii de
„administratori”, numit „AD” şi un grup de funcţii de „asistenţi”, numit
„AST”.
1. Categoria de funcţii AD comportă 12 grade ce corespund
funcţiilor de direcţie, de concepţie şi de studiu, precum şi funcţiilor
lingvistice sau ştiinţifice.
Candidaţii pentru un post de administrator (fosta categorie A) în
cadrul instituţiilor europene, trebuie să dea dovadă de dinamism, iniţiativă şi
competenţă în gestionarea resurselor umane şi materiale.
Perspectivele de carieră pentru un funcţionar din această categorie
sunt stimulative.
Cea mai mare parte a posturilor aparţinând acestei categorii sunt
posturi de administrare şi gestiune în sens larg şi multe dintre acestea sunt
deschise absolvenţilor diferitelor specializări.
Un funcţionar poate exercita atribuţii în domenii variate. De
exemplu, poate participa la procesele legislative şi bugetare ale Uniunii
Europene sau la coordonarea politicilor economice generale ale statelor
membre ori la asigurarea respectului şi interpretării uniforme a dreptului
european.

29
 Există, de asemenea, posturi în domenii precum cel al mediului
înconjurător, al negocierii cu alte ţări sau punerea în aplicare a politicii
agricole comune.
Marea diversitate a activităţilor Uniunii Europene oferă posibilitatea
funcţionarilor de a avea o carieră motivantă.
Posturile de natură lingvistică din categoria AD reunesc traducători
şi interpreţi, funcţionari ale căror cunoştinţe lingvistice sunt, bineînţeles,
motivul pentru care au fost angajaţi.
Candidaţii pentru astfel de posturi trebuie să justifice calităţile
lingvistice şi trebuie să fie titularii unei diplome universitare.
Pentru numirea în gradele 5 şi 6 ale categoriei de funcţii AD35
( fostele grade A5 şi A6) este necesar un nivel de studii corespunzător unui
ciclu complet de studii universitare de 3 ani cel puţin, atestate printr-o
diplomă sau dacă interesul de serviciu o justifică, o formaţie profesională de
nivel echivalent.
În vederea numirii în gradele de la 7 la 16 ale categoriei de funcţii
AD36 (fostele grade A7- A16) este necesar un nivel de studii corespunzător
unui ciclu complet de studii universitare de 4 ani cel puţin, atestate printr-o
diplomă sau un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii
universitare atestat de o diplomă şi de o experienţă profesională
corespunzătoare de cel puţin un an, în cazul în care durata studiilor este de
cel puţin 3 ani ori dacă interesul de serviciu o justifică, o pregătire
profesională de nivel echivalent.
2. Categoria de funcţii AST comportă 11 grade ce corespund
funcţiilor de aplicaţie, de natură tehnică şi de execuţie.
Funcţionarii care ocupă posturile din categoria AST (fosta categorie
B) sunt însărcinaţi cu atribuţii de execuţie, acoperind toate domeniile
activităţii Uniunii Europene.
Aceştia pot, de asemenea, juca un rol important în administraţia
internă a instituţiilor, în special în domeniul bugetar şi financiar sau în
gestiunea resurselor umane, în informatică sau în documentare.

35
În conformitate cu dispoziţiile articolului 5 alineat 3, litera b din Statutul funcţionarilor
Uniunii Europene
36
În conformitate cu dispoziţiile articolului 5 alineat 3, litera c din Statutul funcţionarilor
Uniunii Europene

30
 Pentru a candida pe un post din categoria AST (fosta categorie B)
persoanele trebuie să aibă o experienţă profesională în domeniul funcţiei
pentru care candidează.
Funcţionarii din categoria AST (fosta categorie C) îndeplinesc
sarcini de secretariat şi de birou, arhivare şi au grijă de bunul mers al unei
structuri administrative.
Având în vedere specificitatea atribuţiilor de secretariat şi pentru a
asigura o gestiune mai eficientă a personalului, concursurile pentru
recrutarea personalului de secretariat pot fi organizate separat, pentru fiecare
limbă .
Pentru numirea într-o funcţie din categoria AST sunt necesare37:
- studii superioare, atestate printr-o diplomă universitară, sau
- studii medii atestate printr-o diplomă care oferă
accesul la învăţământul universitar şi o experienţă profesională în domeniu
de cel puţin 3 ani, sau
- dacă interesul de serviciu o justifică, o formaţie
profesională sau o experienţă profesională de acelaşi nivel.

2. Recrutarea, evaluarea şi promovarea funcţionarilor publici

europeni

Recrutarea funcţionarilor publici europeni

Recrutarea funcţionarilor europeni se realizează, în principal, pe

bază de concurs. Concursul se realizează în condiţiile în care postul vacant
nu poate fi ocupat în interiorul instituţiei (prin concurs, transfer sau
promovare), sau prin transfer de la o altă instituţie din cadrul Uniunii
Europene. Organizarea unui concurs este decisă de către autoritatea investită
cu puterea de numire cu avizul comisiei paritare.
Atunci când postul necesită o calificare specială, autoritatea investită
cu puterea de numire poate adopta o procedură specială de recrutare.
Pentru a participa la concurs, principala condiţie pe care trebuie să o
îndeplinească un candidat este aceea a cetăţeniei unuia dintre statele
membre ale Uniunii, fiind posibilă, potrivit art. 28 alin. 1 lit. a, acordarea

37
În conformitate cu dispoziţiile articolului 5 alineat 3, litera a din Statutul funcţionarilor
Uniunii Europene

31
unei derogări, în acest sens, de către autoritatea investită cu puterea de
numire.
În organizarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice
europene este prohibită orice formă de discriminare pe bază de rasă, credinţă
religioasă sau sex.
La baza organizării concursurilor în vederea ocupării funcţiilor
publice europene stă principiul reprezentării geografice, o funcţie europeană
neputând fi rezervată unuia dintre statele membre.
Cele mai importante calităţi pe care trebuie să le posede un viitor
funcţionar public sunt: competenţa, randamentul şi integritatea, pe care
trebuie să le posede şi ulterior ocupării unei funcţii pentru a putea promova
în ierarhia funcţiilor publice europene.
Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un candidat
pentru a participa la concursurile organizate în vederea ocupării funcţiilor
publice europene sunt reglementate de art. 28 din Statut şi privesc:
a. cetăţenia unui stat membru al Uniunii, cu excepţia
derogării acordate de autoritatea investită cu puterea de numire (art. 28
alin.1 lit. a);
b. exerciţiul drepturilor civile (art. 28 alin. 1 lit. a);
c. situaţia militară reglementată (art. 28 alin. 1 lit. b);
d. garanţiile de moralitate cerute pentru exercitarea funcţiei
sale (art. 28 alin. 1 lit. c);
e. promovarea unui concurs, organizat în condiţiile prevăzute
de anexa 3 la Statut ce reglementează procedura concursurilor (art. 28 alin. 1
lit. d);
f. aptitudinile fizice cerute pentru exercitarea funcţiei (art. 28
alin. 1 lit. e);
g. cunoaşterea perfectă a uneia din limbile Uniunii şi
cunoaşterea satisfăcătoare a unei alte limbi a Uniunii, în măsura necesară
funcţiei ce este chemat să o exercite (art. 28 alin. 1 lit. f).
Anterior organizării concursului, autoritatea investită cu puterea de
numire este obligată să verifice dacă aceste posturi ar putea fi ocupate din
interiorul instituţiei, prin promovare, transfer sau concurs, sau prin transfer
din alte instituţii din cadrul Uniunii Europene.
Organizarea unui concurs presupune publicarea posturilor vacante în
Jurnalul Oficial. Anunţul trebuie să fie detaliat cuprinzând de la termene
limită pentru depunerea dosarelor şi susţinerea probelor, până la date

32
referitoare la natura funcţiilor şi atribuţiile posturilor ce urmează a fi
ocupate.
Verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare la selecţie este
realizată de către un juriu, format din preşedinte şi una sau mai multe
persoane desemnate de autoritatea investită cu puterea de numire precum şi
un funcţionar desemnat de comitetul personalului. Trebuie menţionat faptul
că Statutul prevede obligativitatea unui grad cel puţin egal al membrilor
juriului cu postul ce urmează a fi ocupat.
Este posibilă şi organizarea interinstituţională a unor concursuri,
situaţie în care, instituţiile pot încredinţa competenţa de organizare a
concursului uneia dintre ele sau unui organism instituţional.
Participarea la un concurs organizat nu constituie premisa unică
pentru numirea într-o funcţie publică europeană deoarece promovarea
acestuia nu este urmată imediat de numirea în funcţie. Potrivit art. 29 alin.
final din Statut, concursurile se pot organiza şi numai pentru a constitui o
rezervă de cadre, urmând ca, ulterior, în măsura în care instituţia are nevoie
de o persoană care să ocupe un post vacant să poată fi operată numirea
candidatului.
Verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 28 alin. 1 lit. e
(starea de sănătate corespunzătoare funcţiei în care este numit) este realizată
de către un medic consilier din cadrul instituţiei, sau de către o un alt medic
ales de către candidat, anterior numirii candidatului admis la concurs.
Atunci când rezultatul examinării acestuia este negativ, candidatul are
posibilitatea ca, în termen de 20 de zile, să solicite reverificarea de către o
comisie constituită din trei medici consilieri din cadrul instituţiei, ce vor
audia pe cel care a realizat prima verificare. Confirmarea rezultatului primei
verificări atrage după sine obligativitatea pentru candidat de a suporta
jumătate din cheltuielile aferente (onorariile şi cheltuielile accesorii)
examinării sale.
Numirea se face la primul nivel al gradului pentru care a candidat
persoana, potrivit calificării sale profesionale.
Perioada în care o persoană a fost încadrată temporar este
considerată vechime în funcţia respectivă, agentul temporar păstrându-şi
vechimea dobândită atunci când a fost numit funcţionase în acelaşi grad,
imediat după expirarea perioadei temporare.

33
 Perioada de stagiu în funcţie

Numirea pe un post se face, iniţial, pentru o perioadă de probă. Orice

funcţionar este obligat să efectueze o perioadă de probă de nouă luni înainte
de a putea fi titularizat în funcţie.
Perioada de stagiu întreruptă de imposibilitatea de exercitare a
funcţiei de cel puţin o lună (pentru concediu de maternitate sau concediu de
boală), poate fi prelungită cu perioada corespunzătoare neexercitării
funcţiei.
Pe parcursul perioadei de stagiu, funcţionarul european poate dovedi
o incapacitate de exercitare a funcţiei în care a fost numit. Această
incapacitate poate face obiectul unui raport întocmit de superiorul ierarhic.
Raportul este adus la cunoştinţa funcţionarului care poate formula
observaţii, după care este înaintat unui comitet alcătuit paritar în vederea
analizării acestui gen de raporturi, denumit comitet pentru rapoarte de
evaluare. Comitetul avizează raportul pe baza căruia autoritatea investită cu
puterea de numire poate decide:
- eliberarea funcţionarului european din funcţie înainte de
expirarea perioadei de stagiu, cu un preaviz de o lună, fără ca durata
serviciului să poată depăşi durata normală a stagiului;
- continuarea stagiului într-un alt serviciu, în care perioada
de stagiu va fi de minimum 6 luni.
În situaţia în care stagiul a decurs normal, fără intervenţia unui raport
de natura celui amintit anterior, cu o lună înainte de expirarea perioadei, se
va întocmi un raport de stagiu privind principalele calităţi, avute în vedere şi
la concurs şi anume: capacitatea de îndeplinire a atribuţiilor specifice
funcţiei, randamentul şi conduita în serviciu.
Raportul de stagiu însoţit de eventualele observaţii ale
funcţionarului, dar şi de avizul Comitetului stau la baza deciziei autorităţii
investite cu puterea de numire, care poate fi:
- de a titulariza persoana care a dat dovadă de calităţile
necesare;
- de a elibera din funcţie pe cel ce nu a dovedit calităţi
necesare titularizării;
- de prelungire a stagiului pentru o durată de maxim 6 luni,
cu eventuala mutare în cadrul altui serviciu.

34
 În oricare dintre situaţiile prevăzute de Statut privind posibilităţile de
prelungire a perioadei de stagiu, aceasta nu poate depăşi 15 luni.
Eliberarea din funcţie este însoţită de o măsură de protecţie socială a
celui eliberat căci, dacă acesta nu are posibilitatea de a ocupa imediat un alt
post, va primi o indemnizaţie al cărei cuantum depinde de perioada de stagiu
realizată şi anume:
- o indemnizaţie echivalentă cu salariul de bază pe trei luni
pentru un an în serviciu (stagiu);
- o indemnizaţie echivalentă cu salariul de bază pe două
luni pentru şase luni în serviciu (stagiu);
- o indemnizaţie echivalentă cu salariul de bază pe o lună
pentru mai puţin de şase luni în serviciu (stagiu).
Aceste prevederi nu sunt aplicabile funcţionarului european care
demisionează din funcţie înainte de expirarea perioadei de stagiu.

Notarea, avansarea în eşalon şi promovarea funcţionarilor europeni

Activitatea desfăşurată de funcţionarul european de-a lungul carierei

sale face obiectul analizei periodice din cele trei perspective avute în vedere
şi la numirea în funcţie: competenţa, randamentul şi conduita în serviciu.
Această evaluare face obiectul unui raport ce se întocmeşte cel puţin
o dată la doi ani pentru funcţionarii europeni.
Trebuie făcută o distincţie clară între avansarea şi promovarea
funcţionarilor europeni. Aceasta, deoarece avansarea se produce exclusiv ca
efect al scurgerii timpului, în timp ce promovarea, făcându-se prin concurs,
are în vedere nu doar vechimea acumulată ci şi calitatea activităţii prestate,
competenţa profesională a funcţionarului european.
Astfel, la trecerea unei perioade de doi ani, ca efecte al vechimii
dobândite, funcţionarul european, avansează în cadrul gradului pe care îl
ocupă.
Spre deosebire de avansare, promovarea într-un grad superior se
realizează pe bază de concurs, organizat de autoritatea cu putere de numire
şi are în vedere nu doar vechimea candidaţilor la postul de grad superior, ci
şi valoarea activităţii desfăşurate de aceştia.

35
 Trebuie menţionat faptul că avansarea şi promovarea se realizează cu
respectarea principiului drepturilor salariale câştigate, mutarea pe un nou
post neputând atrage după sine obţinerea unui salariu de nivel inferior.
De asemenea, trebuie arătat că, în conformitate cu art.45 din Statut,
aplicarea dispoziţiilor referitoare la notare, avansare şi promovare se poate
circumstanţia, în funcţie de interesele fiecărei instituţii, în limitele stabilite
de art. 110, potrivit căruia dispoziţiile generale de aplicare a Statutului sunt
decise de fiecare instituţie după consultarea comitetului său de personal şi
după primirea avizului comitetului pentru statut.

Teme de control:
1. Arătaţi cum sunt promovaţi funcţionarii publici europeni
2. Explicaţi cum sunt recrutaţi funcţionarii publici europeni
3. În funcţie de natura şi de nivelul funcţiilor cărora le corespund câte
categorii de funcţionari europeni sunt?

Bibliografie de referinţă
Obligatorie
- Verginia Vedinaş, Connstanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public
european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007
- Statutul funcţionarilor Uniunii Europene

36
MODULUL 3 - MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE
SERVICIU ALE FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI

Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu modificarea şi încetarea

raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici europeni
Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul, cursanţii trebuie:
- să cunoască modificările raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici
europeni;
- să explice în ce constă retragerea din funcţie în interesul serviciului;
- să facă diferenţa între concediul în interes personal si concediul pentru
serviciu militar.

1. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici

europeni

Activitatea funcţionarului european reprezintă situaţia în care acesta

realizează, în condiţiile prevăzute pentru exercitarea acelei funcţii, atribuţiile
specifice postului pe care îl ocupă permanent sau pe care asigură
interimatul.
În cariera funcţionarului european pot interveni modificări cu
caracter permanent sau temporar şi care determină schimbări ale raporturilor
sale de serviciu.
Detasarea
Potrivit Statutului funcţionarilor Uniunii Europene, detaşarea se
poate dispune în interesul serviciului sau în interesul funcţionarilor
europeni, la cererea formulată de aceştia. Funcţionarii detaşaţi îşi păstrează
funcţia, dreptul la avansare şi vocaţia la promovare, la încetarea detaşării
fiind imediat încadraţi în postul pe care îl ocupau la începutul detaşării.
Pe durata detaşării, contribuţiile la fondurile de pensii şi eventualele
drepturi de pensie sunt calculate pe baza salariului corespunzător postului şi
eşalonului pe care funcţionarul european îl ocupă în instituţia sa de origine.
Detaşarea în interesul serviciului reprezintă o măsură cu caracter
temporar ce presupune desfăşurarea activităţii funcţionarului european:

37
 - pe un post din afara instituţiei. În acest caz, funcţionarul continuă
să suporte contribuţiile la fondurile de pensii pe baza salariului aferent
gradului şi eşalonului său din instituţia sa de origine şi
- pe lângă o persoană ce îndeplineşte un mandat, pe lângă un
preşedinte sau pe lângă un grup politic al Parlamentului European. În
această situaţie, funcţionarul european are dreptul la un salariu diferenţiat în
măsura în care remuneraţia aferentă postului pe care este detaşat este
inferioară celui pe care îl ocupă în instituţia sa de origine. De asemenea,
funcţionarii europeni detaşaţi în aceste condiţii au dreptul la rambursarea
tuturor cheltuielilor ocazionate de detaşarea lor.
Dacă ei pot dobândi drepturi de pensie în organele pe lângă care au
fost detaşaţi, pe perioada detaşării încetează să participe la fondul de pensii
în instituţia de origine şi beneficiază de drepturi de pensie stabilite, pentru
veniturile anuale dobândite în aceste funcţii, calculate pe baza ultimului
salariu încasat în exerciţiul acestei funcţii. Aşadar, dacă salariul
corespunzător funcţiei ocupate pe perioada detaşării este mai mare decât cel
corespunzător postului de pe care este detaşat funcţionarul, acesta va primi
remuneraţia superioară iar dreptul la pensie pentru perioada detaşării se va
calcula raportat la aceeaşi remuneraţie superioară;
- pe un post cu caracter temporar cuprins în tabelul de efective
remunerate din creditele de cercetare şi de investiţii.
Detaşarea în interesul serviciului este dispusă de către autoritatea
investită cu puterea de numire, cu consultarea funcţionarului a cărui detaşare
este dispusă. Detaşarea se dispune pe o perioadă fixată de autoritatea
investită cu puterea de numire însă, la finele fiecărei perioade de 6 luni,
funcţionarul poate solicita întreruperea detaşării sale.
Detaşarea în interes personal se realizează la cererea funcţionarului
european care:
- este pus la dispoziţia altei instituţii a Uniunii Europene;
- este pus la dispoziţia unui organism cu vocaţie europeană figurând
pe o listă stabilită de comun acord de către instituţiile Uniunii.
Detaşarea în interesul funcţionarului european este dispusă de către
autoritatea investită cu puterea de numire care îi stabileşte şi durata. Spre
deosebire de detaşarea în interesul serviciului, în cazul detaşării în interesul
funcţionarului european, acesta beneficiază de dreptul de a i se rezerva
postul doar pentru o perioadă de 6 luni. Astfel, la expirarea a 6 luni de la
debutul detaşării, funcţionarul poate solicita încetarea detaşării, caz în care

38
este reîncadrat în postul deţinut. În cazul în care nu solicită aceasta, el poate
fi înlocuit în postul său. În cazul în care funcţionarul european a fost înlocuit
în postul său, la expirarea detaşării, poate solicita reîncadrarea în primul
post ce se vacantează de natura şi gradul celui pe care l-a ocupat anterior
detaşării, în măsura în care corespunde acestui post. Reîncadrarea
funcţionarului în aceste condiţii este obligatorie pentru autoritatea investită
cu puterea de numire. Dacă funcţionarul refuză acest post i se va face o nouă
ofertă la vacantarea imediată a unui nou post. Un nou refuz al funcţionarului
poate determina demiterea din oficiu a acestuia de către autoritatea învestită
cu puterea de numire, cu avizul comisiei paritare.
Pe perioada cuprinsă între data încetării detaşării şi data celei de-a
doua oferte, funcţionarul european este considerat în continuare detaşat fără
însă a fi remunerat.

Interimatul
Acesta reprezintă situaţia celui care exercită în mod provizoriu o
funcţie în locul titularului38. Regimul juridic al interimatului funcţiei publice
europene este reglementat de dispoziţiile art. 7 alin. 2 din Statut. Acesta
presupune:
1. posibilitatea funcţionarului european de a ocupa,
temporar, o funcţie superioară celei cărei îi aparţine, corespunzătoare
categoriei din care face parte;
2. după o perioadă de 4 luni de la exercitarea interimatului,
funcţionarul public are dreptul de a fi remunerat corespunzător funcţiei pe
care o ocupă ca interimar;
3. limitarea la un an a interimatului existând o singură
excepţie, aceea în care se urmăreşte, direct sau indirect, înlocuirea unui
funcţionar detaşat în interesul serviciului, concentrat sau aflat în concediu de
boală de lungă durată.

Concediul pentru interese personale

Acest tip de concediu are caracter excepţional şi este acordat la

cererea funcţionarului european pentru o perioadă de maximum un an de
către autoritatea învestită cu puterea de numire.
38
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 1998,
p. 499

39
 Pe durata concediului, funcţionarul nu mai are dreptul la avansare
într-o treaptă superioară, precum şi la promovare în grad. Afilierea acestuia
la sistemul de asigurări sociale, precum și dreptul său la asigurare împotriva
riscurilor corespunzătoare sunt suspendate.
Concediul pentru interese personale trebuie să respecte următoarele
norme:
(a) este acordat, la cererea persoanei în cauză, de către autoritatea
împuternicită să facă numiri;
(b) prelungirea sa trebuie solicitată cu două luni înainte de expirarea
perioadei în curs;
(c) postul funcţionarului poate fi ocupat de altcineva;
(d) la încheierea perioadei de concediu pentru interese personale,
funcţionarul trebuie reintegrat în primul post vacant din grupa de funcţii
corespunzătoare gradului lor, cu condiția ca acesta să corespundă cerinţelor
pentru postul respectiv. În cazul în care refuză postul care îi este oferit,
acesta are, în continuare, dreptul de a fi reintegrat în următorul post vacant
din grupa de funcţii corespunzătoare gradului lor, cu respectarea aceleiaşi
condiţii; în eventualitatea unui al doilea refuz, acesta poate fi demis, după
consultarea comisiei paritare. Până la data reintegrării sale efective sau a
detaşării, funcţionarul rămâne în concediu pentru interese personale fără
plată.

Concediul pentru serviciu militar

Acest concediu este acordat funcţionarului european încorporat într-
o formaţie militară pentru efectuarea serviciului legal sau care este obligat
să efectueze o perioadă de instrucţie militară ori este concentrat.
Situaţiile în care funcţionarul european se află în concediu pentru
serviciu militar sunt supuse unor regimuri diferite.
Astfel:
- funcţionarul european care efectuează serviciul militar legal nu este
remunerat pe perioada concediului pentru serviciul militar. El beneficiază în
continuare de dreptul la avansare şi vocaţia la promovare. Dreptul la pensie
este menţinut cu condiţia ca, la data încetării concediului pentru serviciul
militar, funcţionarul european să efectueze plata retroactivă a contribuţiei
sale la sistemul de pensii şi
- funcţionarul obligat să efectueze o perioadă de instrucţie militară
sau este concentrat, beneficiază pentru perioada concediului afectat

40
serviciului militar de plata remuneraţiei care este însă diminuată cu valoarea
soldei militare primite.

2. Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici

europeni

Raportul de serviciu al funcţionarului public european poate înceta în

una din următoarele situaţii: disponibilizarea, demisia, demisia obligatorie,
retragerea din funcţie în interesul serviciului, concedierea pentru
insuficienţă profesională, revocarea, scoaterea la pensie sau decesul
funcţionarului european39.
În Statutul funcţionarilor europeni40 disponibilizarea funcţionarilor
europeni este tratată ca o situaţie distinctă, diferenţiind-o de celelalte cazuri
de încetare a funcţiei europene.
Această diferenţiere porneşte de la caracterul definitiv al celorlalte
cazuri de încetare a funcţiei publice europene. Spre deosebire de acestea,
disponibilizarea funcţionarului are loc în cazul reducerii postului pe care
acesta îl ocupă, dar îi conferă unele drepturi specifice funcţiei şi după
încetarea raportului de serviciu şi, mai ales, îi dă dreptul de a fi reîncadrat în
anumite condiţii.
Aşadar, disponibilizarea nu poate fi apreciată ca o măsură cu caracter
definitiv, dar ea se diferenţiază totuşi de cazurile de modificarea a
raporturilor de serviciu. Aceasta deoarece, concediul în interes personal,
spre exemplu, suspendă raporturile de serviciu în timp ce disponibilizarea le
încetează, chiar dacă este posibilă reluarea lor.
Disponibilizarea reprezintă, de fapt, situaţia funcţionarului european
ce este atins de o măsură de reducere a postului pe care îl ocupă, dispusă, în
cadrul procedurii bugetare, de către autoritatea bugetară.
Autoritatea învestită cu puterea de numire, după primirea avizului
Comisiei paritare, stabileşte natura posturilor ce vor fi atinse de restricţiile
bugetare.

39
Verginia Vedinaş, Constanţa Călinoiu, Statutul funţionarului public european, ediţia a II-
a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Judiric, Bucureşti, 2007, p. 140
40
C. Călinoiu, V. Vedinaş, op. cit.(1999), p. 110 şi urm.

41
 În funcţie de randament, competenţă, conduită în serviciu, situaţie
familială şi vechime în muncă, autoritatea învestită cu puterea de numire
individualizează funcţionarii europeni care urmează a fi afectaţi de măsura
disponibilizării. Aceia care îşi exprimă opţiunea de a fi disponibilizaţi, sunt
înscrişi din oficiu pe aceste liste.
Funcţionarii europeni disponibilizaţi prin decizia autorităţii investite
cu puterea de numire, nu mai îndeplinesc funcţia, pierd dreptul la avansare,
nu mai sunt remuneraţi, dar pentru o perioadă de cel mult cinci ani, ei
continuă să dobândească noi drepturi de pensie pentru limită de vârstă pe
baza salariului aferent gradului şi treptei sale.
Pe o perioadă de doi ani de la data disponibilizării, funcţionarii
europeni beneficiază de dreptul de a fi reîncadraţi pe un post devenit vacant
sau înfiinţat, sub rezerva de a avea aptitudinile necesare ocupării postului.
Ceea ce diferenţiază statutul disponibilizării de restul situaţiilor de
încetare a raporturilor de muncă este faptul că deşi îşi încetează activitatea,
funcţionarii europeni continuă să primească o indemnizaţie cuprinsă între 60
şi 85% din ultima indemnizaţie lunară obţinută, până la împlinirea vârstei de
60 de ani. Veniturile obţinute de persoana în cauză se scad din această
indemnizaţie.
Funcţionarul european pierde dreptul de a obţine această
indemnizaţie dacă, până la expirarea termenului pentru care are acest drept,
instituţia europeană îi oferă un post pe care acesta îl refuză fără un motiv
plauzibil. În acest caz, autoritatea învestită cu puterea de numire, după
avizul Comisiei paritare, consideră funcţionarul european demis din oficiu.
În situaţia în care funcţionarul european dobândeşte indemnizaţia
până la vârsta de 60 de ani, la expirarea acestei perioade, funcţionarul este
considerat demis din oficiu.

Demisia.
Toate statutele prevăd că încetarea deinitivă a funcţiei poate să
intervină prin demisie41.
Demisia reprezintă o exprimare a voinţei funcţionarului european de
încetare definitivă a raportului de serviciu.

41
Alain Plantey, Francois Loriot, Fonction Publique internationale, CNRS, editions, Paris,
2005, p. 183

42
 Pentru a-şi produce efectele, demisia trebuie să fie neechivocă,
forma scrisă a acesteia fiind cerută ad validitatem.
În termen de o lună de la formularea cererii de demisie, autoritatea
investită cu puterea de numire trebuie să răspundă funcţionarului european.
Aceasta nu poate respinge cererea de demisie decât în următoarele condiţii:
- împotriva funcţionarului european a fost pornită acţiunea
disciplinară sau
- acţiune disciplinară se porneşte în cele 30 de zile de la
data formulării cererii de demisie şi până la acceptarea ei de către autoritatea
învestită cu puterea de numire.
Aşadar demisia, deşi este un act unilateral de voinţă al funcţionarului
european, este totuşi condiţionată de acceptul din partea autorităţii învestite
cu puterea de numire care nu poate refuza demisia decât în cazul demarării
sau derulării unei acţiuni disciplinare.

Demisia obligatorie
Ea reprezintă un caz specific de demisie, în care iniţiativa aparţine
instituţiei europene42.
Cazurile în care poate interveni demisia obligatorie sunt:
- funcţionarul nu mai este cetăţean al unui stat membru (cu
excepţiile prevăzute de către autoritatea învestită cu puterea de numire);
- funcţionarul pierde exerciţiul drepturilor civile;
- soţul sau soţia desfăşoară o activitate incompatibilă cu
Statutul funcţionarului european şi acesta din urmă nu este în măsură să dea
asigurări privind încetarea acelei funcţii, iar autoritatea învestită cu puterea
de numire apreciază asupra imposibilităţii menţinerii în funcţie sau mutării
pe un alt post a funcţionarului european;
- la încetarea detaşării în interes personal funcţionarul
european refuză două posturi pe care autoritatea învestită cu puterea de
numire i le oferă;
- la încetarea concediului în interes personal, de asemenea,
funcţionarul european refuză două posturi ce i se oferă;
- la expirarea perioadei pentru care funcţionarul european
disponibilizat a primit indemnizaţia prevăzută de Statut;

42
V. Vedinaş, C. Călinoiu, op. cit., p. 143

43
 - refuzul fără un motiv plauzibil al unui post pe care
autoritatea învestită cu puterea de numire îl oferă funcţionarului european
disponibilizat;
- în cazul în care funcţionarul european ce beneficiază de
pensia de invaliditate nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru a primi
această pensie şi refuză două oferte de posturi pe care i le face autoritatea
învestită cu puterea de numire.

Retragerea postului în interesul serviciului

Această măsură este aplicabilă funcţionarilor europeni din categoriile
AD14, AD15 şi AD16 şi este determinată de interesele instituţiei.
Măsura nu are caracter disciplinar, motiv pentru care Statutul
instituie măsuri de protecţie a funcţionarului european atins de această
măsură şi anume:
- i se oferă un post pe măsura pregătirii sale;
- i se acordă o indemnizaţie care acoperă diferenţa dintre
remuneraţia pe care funcţionarul o primeşte în noua funcţie şi ultima
remuneraţie globală a funcţionarului în postul pe care îl ocupase;
- la expirarea perioadei pentru care i s-a acordat
indemnizaţia, dacă funcţionarul în cauză împlineşte vârsta de 55 de ani,
poate fi pensionat.
Perioada de acordare a indemnizaţiei este calculată similar cu situaţia
funcţionarului european atins de măsura disponibilizării.

Licenţierea pentru insuficienţă profesională.

Este una dintre modalităţile care prezintă un specific aparte şi o
complexitate, în aceeaşi măsură, pentru că poate implica puterea
discreţionară a instituţiei europene respective şi de aici eventualele abuzuri
care s-ar putea comite cu privire la funcţionari43.
Concedierea reprezintă ruptura nondisciplinară a unui raport de
serviciu în curs de executare44.
În situaţia în care, pe parcursul exercitării profesiei, funcţionarul
european dovedeşte insuficienţă profesională pentru postul pe care îl ocupă,
autoritatea învestită cu puterea de numire poate propune acestuia clasarea sa

43
Ibidem, p. 145
44
A. Plantey, Fr. Loriot, op. cit., p. 193

44
pe un grad inferior sau poate dispune licenţierea sa pentru insuficienţă
profesională.
Datorită consecinţelor importante pe care le produce, licenţierea
pentru insuficienţă profesională trebuie să fie temeinic motivată şi
comunicată funcţionarului în cauză pentru ca acesta să poată formula
observaţiile ce consideră a fi utile.

Pensionarea
Pensionarea pentru limită de vârstă şi la cerere
Ca şi în dreptul românesc, pensionarea funcţionarului european poate
interveni pentru limită de vârstă sau la cerere.
Pensionarea pentru limită de vârstă are loc în ultima zi a lunii în
timpul căreia funcţionarul împlineşte vârsta de 65 de ani.
Pensionarea la cerere poate avea loc în ultima zi a lunii în timpul
căreia a fost prezentată cererea atunci când funcţionarul are cel puţin 63 de
ani sau, dacă are vârsta cuprinsă între 55 şi 63 de ani, poate primi o pensie
redusă, în funcţie de vârstă.
Sistemul de pensii este reglementat de Anexa VIII la Statutul
funcţionarilor europeni, care stabileşte amănunţit modalitatea de calcul a
pensiei, precum şi condiţiile de plată a acesteia.

Pensia de invaliditate

Se acordă în cazul în care exercitând funcţia europeană şi până la

împlinirea vârstei de 65 de ani, funcţionarul european este atins de o
invaliditate permanentă considerată ca fiind totală şi care îl pune în
imposibilitatea de a-şi exercita funcţia.
Invaliditatea trebuie constatată de către Comisia pentru cazuri de
invaliditate.
Beneficiul pensiei de invaliditate nu se poate cumula cu pensia
pentru vechime în funcţie.

Pensia de urmaş

Soţul supravieţuitor al unui fost funcţionar european, titular al unei

pensii pentru limită de vârstă are dreptul la o pensie de urmaş calculată din
valoarea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficia funcţionarul

45
respectiv la data decesului, cu condiţia să fi fost căsătoriţi timp de cel puţin
un an, iar căsătoria să fi fost încheiată înainte ca raporturile de serviciu ale
funcţionarului cu una dintre instituţii să înceteze. Valoarea minimă a pensiei
de urmaş este de 35 % din ultimul salariu de bază; valoarea pensiei de
urmaş nu poate depăşi, în niciun caz, valoarea pensiei pentru limită de
vârstă de care beneficia soţul său în ziua decesului.
Condiţia privind căsătoria timp de cel puţin un an nu se aplică în
cazul în care dintr-o căsătorie a funcţionarului încheiată înainte de încetarea
raporturilor de serviciu au rezultat unul sau mai mulţi copii, cu condiţia ca
soţul supravieţuitor să întreţină sau să fi întreţinut copiii respectivi.
Funcţionarii de onoare
Onoriatul reprezintă o formă de apreciere a funcţionarului european
care s-a remarcat în mod deosebit.
Onoriatul se acordă la încetarea definitivă a funcţiei, de către
autoritatea învestită cu puterea de numire, având caracter moral doar, fără a
oferi avantaje materiale.

Teme de control:
1. Arătaţi cum încetează raportul de serviciu al funcţionarului
comunitar.
2. Explicaţi licenţierea pentru insuficienţă profesională.
3. Ce înţelegeţi prin funcţionari de onoare?

Bibliografie de referinţă
Obligatorie
- Verginia Vedinaş, Connstanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public
european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007
- Statutul funcţionarilor Uniunii Europene

46
 MODULUL 4 - CONDIŢIILE DE MUNCĂ, REGIMUL PECUNIAR ŞI
AVANTAJELE SOCIALE ALE FUNCŢIONARILOR PUBLICI
EUROPENI

Scopul modulului: Familiarizarea studentului în privinţa condiţiilor

de muncă ale funcţionarul public european
Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul, cursanţii trebuie să cunoască aspectele
privind:
- desfăşurarea activităţii de către funcţionarii europeni şi
- remuneraţia şi rambursarea cheltuielilor

1. Condiţiile de muncă ale funcţionarului european

Condiţii de muncă

Desfăşurarea activităţii de către funcţionarii europeni este guvernată

de principiul general potrivit căruia funcţionarii europeni activi sunt, în
orice moment, la dispoziţia unităţii. Aceasta înseamnă că, pe perioada
exercitării funcţiei europene, instituţia poate în orice moment apela la
serviciile funcţionarului iar acesta este obligat să răspundă.
Cu toate acestea, Statutul reglementează un minim necesar de ore pe
care funcţionarul european este obligat să le efectueze în sarcina instituţiei şi
anume 42 de ore, pe care le va desfăşura conform programului stabilit de
autoritatea investită cu puterea de numire.
Programul stabilit de autoritate este unul cu caracter general,
aplicabil tuturor funcţionarilor, în limita celor 42 de ore săptămânale. În
aceleaşi limite, cu consultarea comitetului personalului, autoritatea investită
cu puterea de numire poate stabili programe speciale pentru funcţionarii care
îndeplinesc atribuţii cu caracter special.
Principiul general al disponibilităţii funcţionarului european
presupune în fapt, că în afara celor 42 de ore săptămânale, funcţionarii pot fi
obligaţi să fie în permanenţă la dispoziţia instituţiei şi, uneori, în funcţie de
nevoile instituţiei, să se găsească la dispoziţia instituţiei la sediul acesteia
sau la domiciliul lor. Instituţia fixează, cu consultarea Comitetului de
personal, modul de aplicare al acestei dispoziţii.

47
 Funcţionarul european nu poate fi obligat să efectueze ore
suplimentare decât în caz de urgenţă sau de creştere excepţională a
volumului de muncă. Munca de noapte sau duminica, trebuie autorizată, în
conformitate cu procedura decisă de autoritatea investită cu puterea de
numire, totalul orelor suplimentare neputând depăşi 150 de ore în 6 luni.
Orele suplimentare efectuate de funcţionarii din categoriile AD sau
AST, gradele 5-11 nu dau drept la compensaţie sau la remuneraţie.
Pentru funcţionarii din categoriile AST 1-AST 4, orele suplimentare
efectuate, pot fi compensate sau, dacă nevoile instituţiei nu permit
compensarea, pot fi remunerate în luna următoare efectuării lor.
În situaţii excepţionale, pentru motive întemeiate, autoritatea
învestită cu puterea de numire poate autoriza ca funcţionarul european să
desfăşoare, pentru o perioadă de maxim un an, doar jumătate din programul
normal dacă această măsură corespunde interesului instituţiei. Solicitarea
poate fi reînnoită cu cel puţin o lună înainte de expirarea perioadei pentru
care s-a acordat această facilitate. În situaţia în care motivul pentru care a
fost autorizată funcţionarea cu jumătate de normă, nu mai subzistă,
autoritatea învestită cu puterea de numire poate, cu preaviz de o lună, să
retragă autorizaţia. În această perioadă, funcţionarul european primeşte 50%
din retribuţia salarială şi 100% din alocaţia pentru copilul aflat în îngrijire şi
contribuie la sistemul de asigurări de boală şi la sistemul de pensii la nivelul
salariului de bază integral. Funcţionarul european nu poate să execute, în
perioada menţionată, o altă activitate lucrativă. El este obligat ca, în
conformitate cu dispoziţiile date de autoritatea învestită cu puterea de
numire, să presteze o activitate de durată egală cu jumătate din durata
normală a lucrului.
În funcţie de modalitatea deosebită în care îşi desfăşoară activitatea
(în ture, în mod normal în zilele libere sau se află în mod necesar şi cu
frecvenţă mare la dispoziţia instituţiei), funcţionarul european poate primi o
anumită indemnizaţie specială stabilită de autoritatea învestită cu puterea de
numire.
Sistemul de concedii
Cu excepţia situaţiei în care funcţionarul european se află într-unul
dintre tipurile de concediu prevăzute de lege, acesta nu poate absenta de la
serviciu. Cu excepţia situaţiilor pentru care se poate declanşa acţiunea
disciplinară, orice absenţă netemeinic motivată, se scade din concediul de

48
odihnă iar dacă acesta a fost epuizat, funcţionarul pierde beneficiul
remunerării pentru perioada respectivă.
Funcţionarii europeni au drept la următoarele forme de concedii:
- un concediu anual de odihnă a cărui durată nu poate fi mai
mică de 24 de zile anual şi nici mai mare de 30 de zile
lucrătoare, anual;
- concediu medical în caz de boală;
- concediu de maternitate pentru femeia care urmează a da
naştere unui copil;
- concediul de scurtă durată pentru anumite evenimente din
familie.
Concediul anual de odihnă
Numărul de zile de concediu de odihnă, între limita minimă şi cea
maximă se stabileşte conform unei reglementări stabilite pe bază de acord
între instituţiile Uniunii, după avizarea Comitetului pentru Statut.
Concediul de odihnă este redus la jumătate pentru perioada
corespunzătoare în care funcţionarul european a desfăşurat activitate cu
program redus.
Concediul de odihnă poate fi întrerupt în cazul în care funcţionarul
european se îmbolnăveşte şi dobândeşte dreptul la un concediu medical.
Concediul medical
Funcţionarul european este obligat să comunice imediat dacă se află
în indisponibilitate de a-şi desfăşura activitatea pe motiv de boală sau în caz
de invaliditate arătând locul în care se află.
El poate fi oricând supus unui control efectuat de medicul instituţiei.
În cazul în care concediul medical al unui funcţionar european
depăşeşte, cumulat, douăsprezece luni pe parcursul a trei ani, autoritatea
învestită cu puterea de numire poate sesiza comisia pentru cazuri de
invaliditate.
Funcţionarul poate fi pus oficial în concediu de odihnă dacă,
concluziile medicului expert confirmă această necesitate sau dacă, în familia
acestuia s-a declanşat o maladie contagioasă.
Obligaţia de efectuare a unui control medical anual incumbă
funcţionarului european. Vizita medicală o poate efectua la medicul
instituţiei sau la un alt medic ales de el.

49
 În acest din urmă caz, onorariul medicului este suportat de instituţie
până la concurenţa unei sume maxime stabilite anual de autoritatea învestită
cu puterea de numire, cu avizul Comitetului pentru Statut.

Zilele nelucrătoare:
Lista zilelor nelucrătoare se stabileşte de comun acord de către
instituţiile Uniunii, cu avizul Comitetului pentru Statut.
Concedii speciale
În afara concediului anual, funcţionarului european i se mai poate
acorda, la cerere, un concediu special în următoarele situaţii:
- căsătoria unui funcţionar: patru zile;
- schimbarea domiciliului unui funcţionar: două zile;
- îmbolnăvirea gravă a soţului/soţiei: patru zile;
- decesul soţului/soţiei: patru zile;
- îmbolnăvirea gravă a unui părinte: două zile;
- decesul unui părinte: două zile;
- naştere sau căsătoria unui copil: două zile;
- îmbolnăvirea gravă a unui copil: două zile;
- decesul unui copil: patru zile.
La aceste zile, se mai adaugă, în funcţie de distanţa parcursă până la
locul la care are loc evenimentul, un număr de zile cuprins între una şi şase
zile dacă deplasarea are loc în Europa, şi un număr mai mare de zile dacă
are loc pe alt continent.

2. Regimul pecuniar şi avantajele sociale ale funcţionarului european

Remuneraţia şi rambursarea cheltuielilor

Prin numirea sa pe post, funcţionarul european este plătit cu
remuneraţia corespunzătoare postului pe care este numit. Acesta este un
drept la care funcţionarul european nu poate renunţa.
Remuneraţia corespunzătoare postului său reprezintă suma salariului
de bază, a alocaţiilor familiare şi a altor indemnizaţii pe care acesta le
primeşte.
Remuneraţia este stabilită în euro şi este plătită în moneda ţării în
care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea. Această sumă, după deducerea
obligaţiilor funcţionarului, este supusă unui coeficient corector de până la
100%, conform nivelului de trai din diferitele locuri de afectare.

50
 Pentru ca nivelul real al remuneraţiei să nu fie afectat de eventualele
fluctuaţii ale politicii economice şi sociale ale Uniunii, nivelul acestuia este
anual evaluat.
Remuneraţia este achitată funcţionarului pe data 15 a lunii, pentru
luna curentă.
Sumele date funcţionarului sunt plătite la locul şi în moneda ţării
unde funcţionarul îşi îndeplineşte funcţiile.

Alocaţiile familiale

Reprezintă o sumă de bani, stabilită ca şi procent din salariul de

bază, plătită funcţionarului european căsătorit sau văduv, divorţat, separat
sau celibatar dacă are în îngrijire unul sau mai mulţi copii sau celui care,
deşi nu îndeplineşte aceste condiţii, dovedeşte, cu documente justificative,
că îşi asumă cheltuielile familiei.
Cuantumul aceste alocaţii reprezintă 5% din salariul de bază al
funcţionarului.
Funcţionarul care are în îngrijire doi sau mai mulţi copii, are dreptul
la o alocaţie superioară, pentru fiecare copil aflat în îngrijirea sa. Această
alocaţie este acordată pentru copilul mai mic de 14 ani sau, până la 26 de ani
pentru copilul aflat în îngrijirea funcţionarului european şi urmează o formă
de pregătire şcolară sau profesională.

Alocaţia şcolară

O altă formă de alocaţie acordată funcţionarilor europeni o reprezintă

alocaţia şcolară. Aceasta este acordată pentru funcţionarii ai căror copii
frecventează în mod regulat şi cu orar integral o instituţie de învăţământ,
până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
Suma este dublată în cazul în care locul de desfăşurarea a
activităţii funcţionarului se află la o distanţă mai mare de 50 de km. de o
şcoală europeană sau de o şcoală cu predare în limba pe care copilul o
foloseşte din raţiuni pedagogice obligatorii.

Indemnizaţia de strămutare în altă ţară

51
 Este o sumă ce reprezintă 16% din valoarea totală a salariului de
bază şi se acordă funcţionarului care nu a avut niciodată naţionalitatea
statului pe teritoriul căruia este situată instituţia unde acesta îşi desfăşoară
activitatea sau care nu a locuit sau nu şi-a exercitat activitatea profesională
principală pe teritoriul european al acestui stat, în mod obişnuit, în perioada
de cinci ani, expirând cu şase luni înainte de intrarea sa în funcţie.

Rambursarea cheltuielilor

Indemnizaţia de instalare

Reprezintă o sumă echivalentă cu retribuţia de bază pe două luni

dacă este vorba de un funcţionar care are dreptul la alocaţie de familie sau
egală cu retribuţia pe o lună dacă este vorba de un funcţionar ce nu are drept
la această alocaţie.
În cazul în care, potrivit voinţei proprii, funcţionarul părăseşte
instituţia în care a fost numit înainte de expirarea perioadei de doi ani, el va
fi nevoit să ramburseze o parte din această indemnizaţie, corespunzătoare
perioadei de timp rămase până la expirarea celor doi ani.
Indemnizaţia de reinstalare
La încetarea definitivă a funcţiei, funcţionarul european are dreptul
la o indemnizaţie de reinstalare cu condiţia să fi funcţionat cel puţin patru
ani. Condiţia nu trebuie să existe în cazul în care funcţia încetează ca urmare
a retragerii în interesul serviciului.
O a doua condiţie necesar a fi îndeplinită pentru acordarea
indemnizaţiei de reinstalare este ca funcţionarul european să se mute la o
distanţă de cel puţin 70 de km. distanţă de locul în care şi-a desfăşurat
activitatea.
O a treia condiţie este ca această reinstalare să aibă loc cel mai târziu
la trei ani de la încetarea funcţiei celui în cauză.
Indemnizaţia de reinstalare este plătită soţului/soţiei supravieţuitoare
sau succesorilor acestuia în cazul în care funcţionarul decedează.

Cheltuielile de călătorie

Funcţionarul european are dreptul la rambursarea cheltuielilor de

călătorie ale funcţionarului şi familiei sale, cheltuieli ocazionate de

52
instalarea, reinstalarea sau orice altă mutare determinată de schimbarea
locului de muncă al funcţionarului european.
De asemenea, funcţionarul şi familia sa au dreptul la plata
cheltuielilor de călătorie de la locul unde îşi desfăşoară activitatea la locul
său de origine, acesta determinându-se la data angajării sale.
Cheltuielile cu mutarea
În baza unui deviz aprobat în prealabil, funcţionarul european are
dreptul la acoperirea cheltuielilor ocazionate de mutarea mobilierului
personal, inclusiv a cheltuielilor de asigurare pentru riscurile simple
(distrugere, furt, incendiu) atât la locul în care funcţionarul îşi va desfăşura
activitatea cât şi înapoi la încetarea funcţiei.
Mutarea trebuie să aibă loc în perioada anului următor expirării
perioadei de stagiu.
Indemnizaţia zilnică
Atunci când funcţionarul european este obligat să-şi schimbe
reşedinţa astfel încât distanţa de locul în care îşi desfăşoară activitatea să nu-
l afecteze, are dreptul pentru o perioadă determinată, la plata unei
indemnizaţii zilnice, în valoare mai mare în primele 15 zile şi mai mică în
următoarele.
Indemnizaţia zilnică se acordă 120 de zile funcţionarilor europeni ce
nu au drept la alocaţie de familie şi 180 de zile celor care au drept la alocaţia
de familie.
Cheltuielile făcute în delegaţie
Se acordă funcţionarului european care este obligat să călătorească,
în interesul serviciului, pe baza unui ordin de deplasare şi cuprinde
cheltuielile de transport şi indemnizaţia zilnică
Rambursarea forfetară a cheltuielilor
Funcţionarilor care trebuie să suporte în mod regulat cheltuieli de
protocol, ca urmare a naturii sarcinilor încredinţate, autoritatea împuternicită
să facă numiri le poate acorda o indemnizaţie forfetară, a cărei valoare o
stabileşte. În afară de aceasta, în cazuri speciale autoritatea împuternicită să
facă numiri poate decide ca instituţia să suporte o parte din cheltuielile de
cazare a funcţionarilor în cauză.
Funcţionarilor care trebuie să suporte ocazional cheltuieli de
protocol în interesul serviciului, ca urmare a unor instrucţiuni speciale,
valoarea indemnizaţiei de reprezentare se va stabili pentru fiecare caz în

53
parte, pe baza documentelor justificative şi în condiţiile stabilite de
autoritatea împuternicită să facă numiri.
Prin decizia autorităţii împuternicite să facă numiri, membrii
personalului cu funcţii superioare de conducere, în sensul articolului 29
alineatul 2 din Statut, care nu dispun de un autovehicul de serviciu pot primi
o indemnizaţie care nu poate depăşi 892,42 euro anual, pentru rambursarea
forfetară a cheltuielilor de deplasare în interiorul perimetrului orașului în
care sunt repartizaţi.
Dreptul la respectiva indemnizaţie poate fi acordat, prin decizie
motivată a autorităţii împuternicite să facă numiri, funcţionarului ale cărui
atribuţii impun deplasări efectuate cu regularitate, pe care este autorizat să le
efectueze cu autovehiculul personal.

Teme de control:
1. În ce constă concediul anul de odihnă?
2. Ce alte tipuri de concedii ale funcţionarilor comunitari mai
cunoaşteţi?
3. Orele suplimentare efectuate de funcţionari au drept la
compensaţie sau la remuneraţie?

Bibliografie de referinţă
Obligatorie
- Verginia Vedinaş, Connstanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public
european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007
- Statutul funcţionarilor Uniunii Europene

54
 MODULUL 5 - RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A
FUNCŢIONARILOR PUBLICI EUROPENI
Scopul modulului: Familiarizarea studentului cu
răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici europeni
Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul, cursanţii trebuie să cunoască:
- principiile răspunderii disciplinare a funcţionarilor
europeni şi
- sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor europeni.

1.Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici europeni.

Principiile răspunderii disciplinare a funcţionarilor europeni

1. Angajarea răspunderii pentru abateri săvârşite cu intenţie sau din
neglijenţă. Răspunderea disciplinară a funcţionarului european poate fi
angajată în cazul săvârşirii unei abateri de la prevederile Statutului
funcţionarilor europeni, abatere săvârşită cu intenţie sau din neglijenţă.
2. Angajarea răspunderii priveşte funcţionarii europeni sau pe cei
care nu mai îndeplinesc această funcţie. Angajarea răspunderii nu este legată
indisolubil de calitatea de funcţionar european, ea putând fi angajată şi după
încetarea funcţiei acestuia. Dacă funcţionarul şi-a încetat activitatea, unica
formă de răspundere disciplinară este aceea a decăderii din dreptul la pensie.
Statutul protejează însă pe cei cu drept de moştenire ai funcţionarilor,
această măsură neputând să-i afecteze.
3. O singură sancţiune pentru o singură faptă. Pentru o singură
abatere de la Statut, funcţionarul poate fi pedepsit doar o singură dată;
4. Sancţiunea disciplinară poate fi aplicată de către autoritatea
investită cu puterea de numire fără a consulta Comisia de disciplină, din
proprie iniţiativă sau la solicitarea şefului ierarhic dacă este vorba de
avertisment sau mustrare, şi cu respectarea regulilor procedurii disciplinare
dacă este vorba de una dintre celelalte forme de sancţiune disciplinară;
5. Este obligatorie audierea prealabilă a funcţionarului;
6. La debutul procedurii disciplinare dacă este vorba de o greşeală
gravă a funcţionarului, este posibilă suspendarea din funcţie a funcţionarului
european. Autoritatea învestită cu puterea de numire decide dacă pe

55
perioada suspendării funcţionarul îşi păstrează drepturile salariale sau dacă
va exista o reţinere din aceasta ce poate merge până la jumătate din
remuneraţie.
Suspendarea trebuie să fie dispusă pentru o perioadă de maxim patru
luni. La finele celor patru luni, dacă nu s-a luat încă nici o decizie în privinţa
funcţionarului acesta va fi repus în drepturile sale. De asemenea, dacă
sancţiunea aplicată va fi avertismentul, mustrarea sau amânarea avansării,
sau nu va exista nici o sancţiune, funcţionarul va avea dreptul la restituirea
sumelor reţinute din remuneraţia sa.
Dacă funcţionarul face obiectul unei urmăriri penale, situaţia sa va fi
reglementată definitiv doar atunci când decizia dată de jurisdicţia sesizată va
deveni definitivă.
7. Principiul radierii sancţiunii disciplinare din dosarul
funcţionarului european. Acesta nu este un efect exclusiv al trecerii
timpului. Autoritatea învestită cu puterea de numire, după consultarea
Comisiei de disciplină, decide cu privire la oportunitatea radierii sancţiunii
disciplinare aplicate funcţionarului.
Radierea poate opera după trecerea unei perioade de trei ani dacă
sancţiunea disciplinară aplicată a fost mustrarea sau avertismentul şi şase
ani, în cazul celorlalte sancţiuni cu excepţia destituirii din funcţie.
Sancţiunile disciplinare aplicabile
1. Avertismentul scris. Reprezintă forma de sancţionare cea mai
uşoară aplicabilă în cazul unor abateri de natură mai puţin gravă.
Avertismentul scris este o sancţiune aplicabilă de către autoritatea învestită
cu puterea de numire care poate aplica sancţiunea din oficiu sau la cererea
persoanei ierarhic superioară cu sau fără consultarea Consiliului disciplinar.
Pentru a se permite însă funcţionarului căruia i se aplică o sancţiune
disciplinară să se apere, este prevăzută obligativitatea audierii acestuia
anterior aplicării sancţiunii. Avertismentul scris poate fi radiat din dosarul
funcţionarului european, prin decizia autorităţii investite cu puterea de
numire, după scurgerea unei perioade de minim trei ani, dacă autoritatea
apreciază ca oportună această radiere.
2. Blamul (mustrarea) Reprezintă cea de-a doua formă de
sancţionatoare, aplicabilă, de asemenea, în cazul săvârşirii unor fapte de o
gravitate redusă. Dacă în cazul avertismentului, forma scrisă este prevăzută
ca şi condiţie obligatorie, pentru mustrare nu este prevăzută expres această

56
formă ceea ce ne conduce la concluzia că este posibilă aplicarea ei atât în
forma orală cât şi în forma scrisă. Ca şi sancţiunea avertismentului scris,
mustrarea poate fi radiată din dosarul funcţionarului european după trei ani
de la aplicarea sancţiunii, la decizia autorităţii investite cu puterea de
numire.;
3. Suspendarea avansării în treaptă pe o perioadă cuprinsă între o
lună şi douăzeci şi trei de luni;
4. Retrogradare în treaptă;
5. Retrogradare temporară pe o perioadă cuprinsă între 15 zile şi un
an;
6. Retrogradare în cadrul aceleiaşi grupe de funcţii;
7. Încadrarea într-o grupă de funcţii inferioară, cu sau fără
retrogradare;
8. Destituirea din funcţie, însoţită, după caz, de reducerea pro
tempore a pensiei sau o reţinere, pentru o perioadă determinată, din prestaţia
de invaliditate, fără ca efectele acestei sancţiuni să poată fi extinse asupra
succesorilor în drepturi ai funcţionarului. Cu toate acestea, în cazul
efectuării unei astfel de reţineri, venitul fostului funcţionar nu poate fi mai
mic decât valoarea minimului de subzistenţă prevăzut la articolul 6 din
anexa VIII la Statut, majorat, după caz, cu alocaţiile familiale.

Procedura disciplinară
Abaterea disciplinară face obiectul unui raport al autorităţii investite
cu puterea de numire pe care îl înaintează Comisiei de disciplină. Raportul
trebuie să cuprindă fapta imputabilă funcţionarului european şi, dacă este
cazul, şi circumstanţele comiterii acestora.
Raportul este înaintat preşedintelui comisiei care îl aduce la
cunoştinţa membrilor Comisiei de disciplină şi celui cercetat. Preşedintele
dispune, de asemenea, ca unul dintre membrii Comisiei să întocmească un
raport cu privire la fapta săvârşită şi care face obiectul acţiunii la Comisie.
Funcţionarul european împotriva căruia a fost declanşată acţiunea
disciplinară are următoarele drepturi:
- să ia cunoştinţă de toate acte din dosarul său de cercetare
disciplinară;
- să poată face copii după actele din dosar;

57
 - să îşi pregătească apărarea sa într-un termen de cel puţin
15 zile de la data comunicării raportului ce deschide
procedura disciplinară;
- să prezinte în faţa Comisiei de disciplină observaţii scrise
sau verbale, să citeze martori, să fie asistat de un apărător
ales de el;
Instituţia are şi ea dreptul de a cita martori. Dacă apreciază că
situaţia faptelor comise nu este pe deplin clarificată, Comisia de disciplină
poate dispune o contra-anchetă, condusă de acel membru al comisiei care a
întocmit raportul asupra dosarului de disciplină.
Pe baza tuturor elementelor din dosarul privind abaterea disciplinară
săvârşită, Comisia de disciplină emite, cu majoritate de voturi, un aviz
motivat privind sancţiunea apreciată ca oportun a fi aplicată. Acest aviz este
transmis autorităţii investite cu puterea de numire şi celui în cauză, în
termen de maxim o lună de la data la care a fost sesizată. Dacă se efectuează
şi o anchetă, acest termen poate fi prelungit până la trei luni.
Dacă fapta săvârşită depăşeşte limitele unei abateri disciplinare şi
este sesizat şi un tribunal, Comisia de disciplină poate decide amânarea
emiterii unui aviz până când va interveni decizia tribunalului.
Pe baza avizului Comisiei de disciplină, după audierea persoanei în
cauză, autoritatea învestită cu puterea de numire ia decizia cel mai târziu în
termen de o lună de la data avizului.
Preşedintele Comisiei nu participă, de obicei la şedinţele Consiliului.
Excepţie fac situaţiile în care este vorba de probleme de procedură sau de
balotaj.
Preşedintele este cel care asigură executarea deciziilor, aducerea la
cunoştinţa membrilor a documentelor şi a informaţiilor legate de dosar.
Secretarul este cel ce întocmeşte procesul-verbal al reuniunii
Comisiei de disciplină, pe care îl semnează şi martorii.
Martorii semnează procesul-verbal în care sunt consemnate
depoziţiile lor.

2.Căile de atac împotriva sancţiunilor disciplinare aplicate.

Statutul reglementează prin Titlul VII „Căile de atac” prevăzând
două categorii de acţiuni împotriva unor decizii ce nemulţumesc
funcţionarul european şi anume:
- dreptul de petiţionare şi

58
 - dreptul de a se adresa Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii
Europene
Dreptul de petiţionare priveşte orice persoană care se poate prevala
de ocrotirea acestui drept şi nu doar funcţionarii europeni şi se
materializează prin dreptul acestora de a se adresa autorităţii învestite cu
puterea de numire şi a solicita să ia o decizie cu privire la cel în cauză.
Autoritatea care a fost sesizată cu o solicitare este obligată să
răspundă celui ce i-a adresat-o în termen de patru luni de la data introducerii
cererii. Lipsa unui răspuns echivalează cu un refuz, susceptibil a face
obiectul unei reclamaţii.
Orice persoană care consideră că un anumit act îl nedreptăţeşte
poate să se adreseze cu o reclamaţie autorităţii investite cu puterea de
numire, reclamaţie pe care o poate introduce în termen de trei luni.
Dacă persoana în cauză este un funcţionar european solicitarea va fi
înaintată prin şeful ierarhic cu excepţia cazului în care, tocmai acesta este
cel care a emis decizia pentru care funcţionarul doreşte să se adreseze
autorităţii. În acest caz, funcţionarul european se poate adresa direct
autorităţii investite cu puterea de numire.
Termenul de trei luni de introducere a reclamaţiei curge de la:
- data publicării actului dacă măsura are caracter general;
- data notificării dacă măsura are caracter individual sau de
la data la care a luat cunoştinţă de act dacă actul are
caracter individual dar afectează şi pe un terţ care
introduce reclamaţia;
- data expirării termenului de răspuns în cazul în care
reclamaţia este îndreptată împotriva unei respingeri
implicite (prin lipsa unui răspuns în termenul legal)
Răspunsul la reclamaţia formulată trebuie transmis funcţionarului în
termen de trei luni de la înaintarea reclamaţiei.
Lipsa unui răspuns în termenul legal corespunde unui refuz implicit
şi poate face obiectul unui recurs în faţa Tribunalului Funcţiei Publice a
Uniunii Europene.

Teme de control:

59
 1. Arătaţi care sunt căile de atac împotriva sancţiunilor disciplinare
aplicate.
2. Care este procedura disciplinară?
3. Explicaţi de ce este obligatorie audierea prealabilă a funcţionarului.

Bibliografie de referinţă
Obligatorie
- Verginia Vedinaş, Connstanţa Călinoiu, Statutul funcţionarului public
european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007

Opţională
- STATUTUL FUNCŢIONARILOR COMUNITĂŢILOR
EUROPENE

BIBLIOGRAFIE

Alexandru, Ioan – Tratat de administraţie publică, Editura Universul

Juridic, Bucureşti, 2008
Alexandru, Ioan; Cărăuşan, Mihaela; Bucur, Sorin - Drept
administrativ, Editia a III-a, revizuită şi adaugită, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2009
Auby, J.M. ş.a. - Traite de science administrative, Editura Mouton, Paris,
1996
Auby, Jean Marie; Auby, Jean Bernard - Droit de la fonction publique, 2e
édition, Paris, Dalloz, 1993
Chapus, Rene - Droit administratif général, Editura Montchrestien, Paris,
1999
Deviller, Morand Jacqueline - Cours de droit administratif, Montchrestien,
Paris, 1997
Matei, Lucica; Matei, Ani - Aquis comunitar şi administraţie publică,
Editura Economică, Bucuresti, 2000
Manolache, Octavian – Tratat de drept comunitar, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2006
Tofan, Apostol Dana – Institutii administrative europene, Editura C. H.
Beck, Bucureşti, 2006

60
Trăilescu, Anton - Drept administrativ, Editura C. H. BECK, Bucureşti,
2008
Verginia Vedinaş, Constanţa Călinoiu - Statutul funcţionarului public
european, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2007
Ziller, Jacques - Administrations comparees, Montchrestien, Paris, 1993

GLOSAR

Abaterea disciplinară – încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii

publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi/sau
a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege.

Acorduri colective – acordurile încheiate de regulă anual de către

autorităţile şi instituţiile publice cu sindicatele reprezentative ale
funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici pentru
stabilirea de comun acord a unor măsuri în domeniile prevăzute de lege.

Aviz (emis de ANFP) – reprezintă un punct de vedere, comunicat în scris de

către un organ competent, asupra unor probleme aflate în dezbatere cu
privire la care, potrivit legii, a fost consultat sau i s-a cerut acordul de către
un alt organ. În cazul ANFP; aceasta emite avize în domeniul
managementului funcţiei publice şi funcţionarilor publici, în condiţiile
prevăzute de Legea nr. 188/ 1999, republicată.

Cariera în funcţia publică – evoluţia profesională a unei persoane în

perioada în care deţine statutul de funcţionar public.

Înalţi funcţionari publici – persoanele care sunt numite în una dintre

următoarele funcţii publice: secretar general al Guvernului şi secretar
general adjunct al Guvernului; secretar general din ministere şi alte organe
de specialitate ale administraţiei publice centrale; prefect; secretar general
adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale; subprefect; inspector guvernamental.

61
Cazier administrativ – actul administrativ care reflectă situaţia disciplinară
a funcţionarului public. Cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate
funcţionarului public, care nu au fost radiate în condiţiile legii.

Codul de conduită a funcţionarilor publici – actul normativ care

reglementează normele de conduită profesională obligatorii pentru
ocupantul unei funcţii publice.

Comisia de disciplină – comisie special constituită în vederea analizării

sesizărilor privind abaterile disciplinare ale funcţionarilor publici şi
eventualei propuneri de măsuri de sancţionare.

Comisia paritară – comisie special constituită în vederea participării

funcţionarilor publici, prin reprezentanţi, la procesul de stabilire a unor
măsuri în domenii ca: pregătirea profesională, stabilirea programului de
lucru etc.

Concurs de promovare – concurs sau examen organizat, în condiţiile legii,

pentru ocuparea unei funcţii publice superioare la care pot participa
persoanele care au calitatea de funcţionar public şi care îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege pentru participarea la concurs.

Concurs de recrutare – concurs organizat, în condiţiile legii, pentru

ocuparea unei funcţii publice vacante, la care poate participa orice persoană
care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi condiţiile specifice de
participare la concurs solicitate de autoritatea sau instituţia publică în cadrul
căreia se află postul.

Conflict de interese – situaţia în care persoana ce exercită o demnitate

publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială,
care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi
revin, potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Consilier etic - funcţionar public desemnat de conducătorul instituţiei sau

autorităţii publice, cu scopul de a asigura consilierea pe probleme de etică şi

62
monitorizarea respectării normelor de conduită profesională în cadrul
instituţiei sau autorităţii publice respective.

Corpul funcţionarilor publici – constituie totalitatea funcţionarilor publici

din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică
centrală şi locală.

Corp de rezervă al funcţionarilor publici – structură formată din

funcţionarii publici care au fost eliberaţi din funcţia publică din motive
neimputabile lor (cum ar fi: încetarea activităţii sau mutarea într-o altă
localitate a instituţiei publice angajatoare, reducerea personalului ca urmare
a reorganizării activităţii instituţiei, reducerea postului ocupat de
funcţionarul public, neîndeplinirea condiţiilor specifice pentru ocuparea
funcţiei publice; etc).

Declaraţie de avere – Document scris, actualizat periodic, prin care

funcţionarul public declară pe propria răspundere veniturile realizate şi
bunurile materiale deţinute.

Declaraţie de interese – Document scris, actualizat periodic, prin care

funcţionarul public declară pe propria răspundere activităţile pe care le
desfăşoară sau funcţiile pe care le deţine în afara funcţiei publice deţinute.

Delegare – modalitate de modificare a raportului de serviciu al

funcţionarului public, care se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei
publice în care este încadrat funcţionarul public, pe o perioadă de cel mult
60 de zile calendaristice într-un an. Delegarea pe o perioadă mai mare de 60
de zile calendaristice în cursul unui an calendaristic se poate dispune numai
cu acordul scris al funcţionarului public.

Detaşare – reprezintă modalitatea de modificare a raportului de serviciu al

funcţionarului public, care se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei
publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public,
pentru o perioadă de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic sau
pentru o perioadă mai mare de 6 luni, cu acordul în scris al funcţionarului
public.

63
Dosar profesional – Totalitatea actelor administrative şi documentelor care
evidenţiază cariera funcţionarului public de la numirea în funcţia publică şi
până la părăsirea Corpului funcţionarilor publici.

Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor

publici – procedura anuală de analizare a performanţelor individuale ale
funcţionarului public, având drept consecinţe avansarea în treapta de
salarizare, retrogradarea în treapta de salarizare, promovarea într-o funcţie
publică superioară sau eliberarea din funcţia publică. Pe parcursul evaluării
sunt identificate şi necesităţile de formare profesională a funcţionarilor
publici evaluaţi.

Evaluator – persoană având competenţa legală de a evalua performanţele

individuale ale funcţionarului public (de obicei, superiorul ierarhic al
funcţionarului public evaluat).

Funcţie publică – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor,

stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere
publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală.

Funcţii publice generale – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi

responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi
instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale.

Funcţii publice specifice – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi

responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice,
stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice.

Funcţii publice temporar vacante – funcţii publice ai căror titulari au

raporturile de serviciu suspendate, pe o perioadă de cel puţin o lună de zile.

Funcţionar public – persoana numită, în condiţiile Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcţionarilor publici, într-o funcţie publică. Persoana care a
fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al
funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public.

64
Funcţionar public debutant – persoana care a promovat concursul pentru
ocuparea unei funcţii publice de execuţie şi nu îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcţii publice definitive.

Funcţionar public cu statut special – funcţionarul public care exercită

atribuţii specifice sau care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor servicii
publice specifice.

Interes personal – orice avantaj material sau de altă natură, urmărit ori
obţinut, în mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru alţii, de către
funcţionarii publici prin folosirea reputaţiei, influenţei, facilităţilor,
relaţiilor, informaţiilor la care au acces, ca urmare a exercitării funcţiei
publice deţinute.

Interes public – acel interes care vizează ordinea de drept şi democraţia

constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare sau realizarea
competenţei autorităţilor publice.

Îndrumător – funcţionar public definitiv care îndrumă şi consiliază

funcţionarul public debutant pe întreaga durată a perioadei de stagiu.

Motiv neimputabil – efect juridic care se referă la situaţii de conduită

profesională pentru care funcţionarul public nu poate fi făcut răspunzător.

Perfecţionarea profesională – procesul de îmbunătăţire continuă a

abilităţilor şi a performanţelor profesionale a funcţionarilor publici,
reprezentând atât un drept, cât şi o obligaţie a acestora.

Perioada de stagiu – etapa din cariera funcţionarului public cuprinsă între

data numirii ca funcţionar public debutant, în condiţiile legii, şi data numirii
ca funcţionar public definitiv.

Planul de ocupare a funcţiilor publice – documentul elaborat anual, cu

consultarea sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici, care
centralizează numărul maxim al funcţiilor publice destinate promovării,
promovării rapide, recrutării, înfiinţării sau reorganizării. Planul este

65
elaborat, pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică
centrală de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pe baza
propunerilor ordonatorilor principali de credite, iar pentru autorităţile şi
instituţiile publice din administraţia publică locală de către primar sau, după
caz, de către preşedintele consiliului judeţean.

Prerogative de putere publică – competenţe care presupun exercitarea

autorităţii exclusive a statului în domenii expres definite prin lege (de
exemplu, elaborarea proiectelor de acte normative, elaborarea proiectelor
politicilor şi strategiilor, consilierea, controlul, colectarea creanţelor
bugetare etc).

Promovare – este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei

funcţii publice de un grad profesional superior celei deţinute.

Răspundere disciplinară – reprezintă efectul constatării săvârşirii cu

vinovăţie a unei fapte prevăzute de lege ca abatere disciplinară de către
funcţionarii publici.

Redistribuire – modalitate de ocupare definitivă sau temporară a funcţiilor

publice vacante sau, după caz, temporar vacante, prin numirea persoanelor
din Corpul de rezervă al funcţionarilor publici care îndeplinesc condiţiile
pentru ocuparea funcţiilor publice respective.

Reorganizarea activităţii - modificarea substanţială a atribuţiilor autorităţii

sau a instituţiei publice, precum şi a structurii organizatorice a
compartimentelor. Poate să aibă drept consecinţă reducerea personalului
prin reducerea posturilor ocupate de funcţionarii publici.

Sancţiune disciplinară - mijloc de coerciţie aplicat funcţionarului public, în

cazul stabilirii săvârşirii de către acesta, cu vinovăţie, a unei abateri
disciplinare.

Transfer - modalitate de modificare a raportului de serviciu al unui

funcţionar public, în interesul serviciului sau la cererea funcţionarului

66
public, ce are ca efect schimbarea autorităţii sau instituţiei publice cu care
funcţionarul public are raportul de serviciu.

67