APLICAREA METODELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT BAZATE PE

DEMERSUL LOGIC ÎN PREDAREA DISCIPLINELOR ECONOMICE

CONSIDERAȚII GENERALE

Orice știință este caracterizată și evidențiată de o unitate a teoriei și metodologiei. Între

aceste 2 elemente există o relație strânsă, care nu lasă loc separării acestui întreg, cu alte
cuvinte, metodologia, care este în fapt o „teorie despre metodă” nu se poate dezvolta separat
de teoria asociată în cadrul științei respective.
Ca orice știință, pedagogia nu face excepție de la această regulă. Ca o particularitate
însă, pedagogia și în mod special ramura sa didactica, cuprinde o metodologie cu o sferă de
penetrare ceva mai largă, care depășește semnificația de instrument de cunoaștere, de
cercetare științifică. Astfel, metodologia ca instrument de realizare efectivă a educației, menit
să imprime eficiență și rezultat demersului educativ, este o caracteristică specifică didacticii,
oferind participanților la procesul de formare, dascăli și elevi, un veritabil ghid de acțiune
practică eficientă.
Consider că un astfel de instrument al metodologiei didactice este metoda de
învățământ, ca modalitate de realizare a procesului de instruire și educare. Definim metoda de
învățământ ca un ansamblu de principii, norme, procedee și mijloace prin are se asigură
conexiunea optimă între activitatea de predare și activitatea de învățare, care se concretizează
prin realizarea cât mai eficientă a obiectivelor urmărite.
În predarea disciplinelor economice, metodele de învățământ bazate pe comunicare
(orală și scrisă), bazate pe cercetarea (explorarea) realității și cele bazate pe acțiunea practică
și-au dovedit eficiența în procesul educativ de-a lungul timpului. Putem spune așadar că
didactica disciplinelor economice s-a cristalizat și consolidat în jurul metodelor care au la
bază izvorul principal al învățării.
O abordare cu totul diferită, poate inedită, dar nu automat mai puțin eficientă, în
didactica disciplinelor economice ne poate fi oferită de metodele de învățământ bazate pe
demersul logic care duce la învățare.
Astfel de metode au un adânc substrat filosofic, retoric și logic după cum ne sugerează
și numele, fapt care le conferă o anumită universalitate și atributul de principiu general
valabil. De aceea consider că aplicativitatea lor asupra unor domenii variate (din științele
exacte sau umaniste) nu e lipsită de interes, mai ales că pot contribui și la formarea unei
gândiri logice, critice, sistematice în rândul elevilor.
De cele mai multe ori aceste metode se aplică în combinații cu metode bazate pe
izvorul principal al învățării. Cele 5 metode bazate pe demersul logic al învățării sunt: metoda
inductivă, deductivă, analitică, sintetică și genetică.

Metoda inductivă se bazează pe demersul logic inductiv care face apel la un mod de
cunoaștere, de descoperire fundamental, de la cunoscut către necunoscut, de la concret la
abstract, de la particular la general și de la simplu spre complex.
Spre exemplificare, propun aplicarea acestei metode în predarea lecției despre bugetul
național și politica bugetară. Deși cu siguranță toți elevii au auzit de bugetul țării, această
noțiune și mecanismele care stau la baza sa ar putea fii inițial percepute la un nivel superficial,

1
abstract, rupt de realitatea de zi cu zi. Folosind metoda inductivă, profesorul va porni de la un
lucru concret, cunoscut, simplu și particular pentru fiecare dintre elevi: bugetul unei familii
sau cheltuielile și veniturile familiei din care face parte.
Fiecare familie dispune de surse de venituri care sunt cheltuite pentru acoperirea unor
nevoi, cerințe proprii. Uneori, veniturile sunt îndestulătoare, permițând familiei să facă
investiții (achiziții de bunuri mobile sau imobile) să cumpere opere de artă, să plece în
vacanțe, să facă acte de binefacere, sau să pună bani deoparte. Alteori, veniturile acoperă doar
nevoile de bază ale familiei (hrană, întreținere, transport, sănătate) și uneori nici pe acestea,
fapt ce determină cheltuieli mai mari decât veniturile familiei, cheltuieli ce se va acoperi
(finanța) eventual prin împrumuturi. Prin această analogie, elevii vor înțelege că bugetul
național cuprinde 2 mari părți, venituri și cheltuieli, că în cazul unor venituri insuficiente se
vor acoperi doar acele cheltuieli strict necesare și se va renunța la investiții, iar în cazul în
care nici măcar aceste cheltuieli elementare nu pot fii satisfăcute, se va recurge la
împrumuturi care în acest caz au funcția de a acoperi deficitul bugetar.

Metoda deductivă parcurge demersul logic invers metodei inductive, pornind de la

general la particular, de la abstract la concret și de la necunoscut spre cunoscut. Se poate
aplica când elevii au un bagaj de cunoștiințe îndeajuns de solid pentru a opera cu noțiuni
abstracte. Metoda poate fii folosită cu succes în etapa de fixare a noilor cunoștiințe, așadar
într-un moment în care se presupune că elevii dispun de suficiente cunoștiințe, luând deja
contact cu materia sau în etapa de transmitere de noi cunoștiințe la o lecție care face apel la ce
s-a predat într-o lecție sau capitol anterior.
La predarea lecției despre inflație, după o succintă trecere în revistă a tipologiei
acesteia, profesorul va aduce în discuție metafora lui Micchell Didier care susține că inflația
este „dezordinea dezordinilor” dintr-o economie. Un astfel de enunț abstract și aparent fără
prea mare legătură cu definițiile obiective, tehnice ale inflației, va fii deslușit de elevi prin
apel la cunoștiințe anterioare din capitolele referitoare la Piața Monetară și respectiv Piața,
Concurența, Prețul. Îndrumați de profesor printr-un univers cognitiv al cărui sens de
parcurgere este nou pentru elevi, aceștia vor identifica acele dezordini și mai ales vor fii în
stare să argumenteze de ce inflația este cea mai mare dintre ele.
Întregul demers va contribui la deprinderea de cunoștiințe concrete, obiective, pornind
de la un enunț abstract, aparent subiectiv. În acest caz, meritul acestei metode este că mută
accentul de pe efect spre cauză. Efectul este o dezordine generalizată, dar elevii vor fii puși în
situația de a identifica în primul rând cauzele care conduc la această situație de dezordine.
Aplicarea acestei metode implică din partea elevilor un efort intelectual mai susținut
decât în cazul metodei inductive, însă rezultatele pot fii chiar mai spectaculoase.

Metoda analitică presupune un demers logic care pleacă de la un întreg spre părțile
sale componente. Această metodă se poate aplica sub diferite forme în predarea Economiei. În
lecția despre Piață, Concurență, Preț, noțiunea de preț este aparent larg și facil receptată de
elevi, din chiar viața de zi cu zi. Dar în accepțiunea lor de consumatori, prețul importă doar ca
întreg, ca sumă de bani necesară procurării unui anumit bun și ca element de comparație
asupra unor bunuri de pe piață, mai mult sau mai puțin similare.
La momentul potrivit, profesorul va muta accentul de la consumator la producător, va
descompune prețul din prisma antreprenorului, deoarece pentru acesta, relevanța acestuia nu
rezidă din forma sa absolută, de întreg, ci din capacitatea de a controla eficient părțile sale
componente.
Prețul va fi descompus în costuri de producție directe (pentru materii prime, utilități,
consumuri industriale, salariați direct productivi, transport, desfacere, etc.), indirecte (salariați
indirect productivi), taxe (T.V.A., accize, taxe vamale) și în marja comercială (profitul unitar).

2
 Metoda sintetică are la bază demersul logic sintetic, care pornește de la părți
componente spre compunerea întregului (demers invers celui analitic). Metoda e specifică
lecțiilor de fixare a cunoștiințelor dar nu numai. Parcurgând în lecții separate fiecare factor de
producție – munca, natura și capitalul, la finalul capitolului profesorul va compune un întreg
bazat pe toți acești 3 factori, în lecția bazată pe eficiența combinării și substituirii factorilor
de producție.
Tot în același registru, după ce au parcurs separat cei 3 factori de producție, profesorul
le va propune elevilor spre dezbatere cazul Japoniei și Israelului, țări puternic dezvoltate dar
profund lipsite de factorul de producție natural și cu un factor muncă care nu diferă substanțial
de al altor țări dezvoltate care pe deasupra beneficiază însă și de pe urma celui natural.
Evident, factorul tehnologic, capitalul face diferența între Japonia sau Israel și alte țări
dezvoltate, cu substanțiale resurse naturale, nemaivorbind de deosebirile ce apar dintr-o
comparație cu țări slab dezvoltate, deși cu resurse naturale bogate (exemple din Africa,
America de Sud și Asia Centrală).
Pentru a parcurge acest demers, clasa va muta accentul de pe abordarea separată a
celor 3 factori de producție, spre abordarea lor ca un întreg, prin prisma eficienței combinării
acestora.

Metoda genetică se bazează pe înlănțuirea cronologică a evenimentelor prin logica

desfășurării lor. O multitudine de aspecte legate de economie pot fi predate cu ajutorul acestei
metode. Dintre acestea amintesc:
- Geneza și devenirea economiei politice, cu apel la succesiunea diferitelor curente
și școli filosofice;
- Evoluția economiei de schimb (de la troc la banii marfă, apoi la banii cu suport
fizic dar fără valoare intrinsecă, apoi banii în suport electronic); sau în același
registru, cronologia diferitelor etaloane monetare utilizate în ultimii 200 de ani;
- Evoluția burselor, mai întâi de mărfuri, apoi de capital;
- Apariția și evoluția băncilor în economie; precursorii lor;
- Ascensiunea globalizării. Premise, manifestări, consecințe;
- Etc. .

Consider că luarea în calcul a metodelor bazate pe demersul logic, individual sau în

combinație cu cele bazate pe izvorul principal al învățării deschide noi oportunități în
abordarea cât mai eficientă a activității de predare – învățare a disciplinelor economice.

3
 BIBLIOGRAFIE:

1. Metodica predării religiei - Preot prof. Univ. dr. Sebastian Șebu, Prof.
Monica Opriș, Prof. Dorin Opriș, Editura Reîntregirea, Alba Iulia,
2000;
2. Didactica științelor economice - Vasile Burja, Florea Voiculescu,
Camelia Burja, Elisabeta Voiculescu, Editura Irecson, București, 2006
3. Economie Politică – Camelia Burja, Dan Dănulețiu, Editura ASTRA –
Despărțământul „Timotei Cipariu”, Blaj, 2001;
4. Economie – manual pentru clasa a 11-a (toate filierele, profilurile și
specializările) – Ilie Gavrilă, Dan Nițescu, Paul Tănase Ghiță,
Constantin Popescu, Editura Economică, București, 2002.

Autor: Olah Radu Adrian

Specializarea: Auditul și Controlul Agențiilor Economici – anul II
Îndrumător: Lect.univ.dr. pr. Dorin Corneliu Opriș

ALBA IULIA
ianuarie 2011

4
5