CU OCHIUL LIBER 1

Mihai Octavian Ioana

CU OCHIUL LIBER
2 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 3
4 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 5

ÎN VOIA JOCULUI
6 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 7

SCRISOARE DE TOAMNĂ

Iubito, este noapte, noiembrie, şi-ţi scriu

Cum între noi grăbite s-au pus atâtea neguri
Adorm ogarii brumei cu boturile-n ierburi
Şi-o amorţeală bate în tot ce este viu

Şi intră şi-şi desface tentaculele ude

Prin corpul meu şi-n corpuri de vite şi de plante
Şi craniul lunii muced când flutură pe pante
Alcătuim cu toţii un cor de lucruri mute.

În lămpi se-asfixiază lumina şi se strâmbă

Tăcerea-i scoate limba şi ochii din orbite
Scrisoare spânzurată noiembrie-ţi trimite,

Dar n-o citi. Aşeaz-o-ntre fantasme

Şi urmăreşte-i stârvul cum se schimbă
În viermi livreşti: pasteluri, ode, basme.
8 Mihai Octavian Ioana

ÎN VOIA JOCULUI

Când am sosit poetul tocmai plecase –

Rămăseseră manuscrisele lui.
În aerul care-i întârziase
Nu se-auzea suflarea nimănui.

M-am aşezat aproape de oglinzi

Marea se-auzea în cealaltă odaie
Păsările s-au rotit şi s-au prins
Cu ghearele de evantaie.

Nu mă dureau ochii, nu era nici un semn

Că m-ar fi îmbolnăvit aerul locului
Am mângâiat oglinzilor umerii de lemn
Şi m-am lăsat în voia jocului.

Am luat plaja în mâini şi am tras

O linie, apoi alta, o dâră
Umbra valurilor mă izbea în obraz
Şi litera mi se auzea cum respiră.
CU OCHIUL LIBER 9

Râzând am ieşit în grădină

Aveam degetele murdare, cleioase
O pasăre mi se oprise pe mână.
Când ai sosit poetul tocmai plecase.
10 Mihai Octavian Ioana

VIZIUNE

Hai să sărim, iubito, din sănii în zăpadă

Ni-s satele departe şi caii mei n-au frâu
Chiar de-o să fie noapte şi n-o să se mai vadă
La primăvară iarăşi ne-om întâlni în râu.

Vom curge unu-ntr-altul împreunaţi rotund

Şi n-o să fie nimeni să ne oprească unda
Când se va face noapte în tine-am să m-ascund
Şi-aceasta să ne fie netulburată nunta.

Chiar de-o să-mi fie trupul o plută pentru peşti

Şi-n părul tău albastru se va răsfrânge luna
Voi înota cu gândul că apa mea tu eşti
Şi scufundată fi-vei în mine totdeauna.

Vom coborî prin toate cascadele de-a râul

Apoi cu mână udă în poarta mării-om bate
Şi ne-om ruga ca-n ceru-i de valuri să primească
Două stafii de apă curgând îmbrăţişate.
CU OCHIUL LIBER 11

MOARTEA UNUI ORB

1.
El trece prin oraş ridicând
Deasupra capului bastonul alb.
Drumul său este acelaşi în fiecare zi.
De la turnul de apă la brutăria din colţ
poşta şi internatul de fete.
O vreme s-a crezut că ar aduce noroc.
Fetele îl întâmpinau dimineaţa
temându-se de matematică, de chimie.
Până într-o zi când din teza uneia
a căzut o fiţuică.
(Zadarnic îl aşteptase în zori
să-l sărute şi să se îndepărteze
cu pumnii strânşi).
Apoi au început să-l evite pe rând.
Marii şi micii.
După nenorocul lor:
mai mare, mai mic.
Şi nu-l mai priveşte nimeni
când ridică bastonul
şi neputinţa lui
opreşte din mişcare maşinile.
12 Mihai Octavian Ioana

2.
La marginea oraşului începe pustiul.
Fără să fie oprit de cineva
orbul trece bariera şi tălpile sale încep
să simtă fierbinţeala nisipului.

3.
Străzile sunt aceleaşi, parcă:
fetele lor gureşe,
oamenii veseli.
Ei nu ştiu
că pe lângă singura oază din deşert
orbul trece semeţ înainte
cu bastonul alb deasupra capului
semnalizând, semnalizând, semnalizând.
CU OCHIUL LIBER 13

SEMNAL LUMINOS, IARBA

Iubito, lasă-ţi umbra să-mi ardă peste pleoape

Insinuant, îngheţul mă strânge-ncet-încet
Hidoase aisberguri se lăfăiesc pe ape
Şi saltă înecaţii, din mâl, ca un magnet.

Se-apropie în taină, prin reci hăţişuri, renii

O faună se schimbă la cercuri temperate
Vitezele şoselei nu mai au loc de sănii
Când orele sparg timpul, în venele-i umflate.

Răsfiră-ţi părul-n valuri, ca umbra ta să cadă

Mai mare, mai greoaie pe chipul meu lemnos
În nord încep migraţii de păsări de zăpadă
Şi iernile dau buzna spre tropice, în jos.

Ţi-s braţele mai calde ca un potop de raze

Aşează-mi-le cruce pe fruntea îngheţată
Troiene fără milă s-au aşternut pe case
Şi trupul meu e însăşi biserica-ngropată.
14 Mihai Octavian Ioana

Iubito, este iarnă şi-ţi voi da foc la carne

Să se izbească cerul cu ţurţurii de munte
Înnebunită, iarba să ia pământu-n coarne
Şi-n fragedele-i spasme, treptat, să ne scufunde.
CU OCHIUL LIBER 15

ŞI CADE

Şi cade umbra condorului peste gândurile mele pustii

Cade ţipătul de la înălţimea inimii lui zburătoare
E un septembrie uriaş jumătate noapte jumătate zi
Şi-mi amintesc gura ei foşnitoare.

Cade umbra condorului peste lacrima mea otrăvită

Incendiindu-mi valurile ca erupţia unei insule în ocean
Femeia lângă care zburam a fost din aer răpită
De cercul unei puşti cu ochean.
16 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 17

DESEN

Când dăruită frumuseţii

iarna
priveşti pe ţurţuri apa spintecată
se face linişte sub cer.
Mâhnită-atunci,
în jurul tău
zăpada
nu poate fi
decât o biată umbră.
18 Mihai Octavian Ioana

PASTEL

Braţul tău alb înălţat primăvara

în aerul proaspăt ar putea primi
asemenea mestecenilor cuiburi şi păsări
nori ţanţoşi, zmeie, stafii.

Trupul ţi-ar fi o movilă

unde s-ar coace fragi, zmeuriş
Animalele ar veni şi ar bea
ochii limpezi, întredeschişi.

Toamna te-ai preface-n femeie

păsările ar fi de mult mulţumite şi duse
Şi aşa ai sta lângă mine
cât mai aproape de buze.
CU OCHIUL LIBER 19

DANS PE TURLELE CATEDRALEI

În acest loc unde îndrăgostiţii îşi privesc cu

neîncredere ceasurile aşteptând
unde tramvaiele aruncă în aer ramuri
aprinse înainte de a intra pe pod
unde ca un leu poţi aprinde o lumânare
întru fericirea umanităţii
unde ai mereu impresia că oraşul se înalţă
mai mult anume
pentru a te strivi mai bine
unde pe scările de piatră cerşetorii te
consideră imigrant
Voi dansa cu tine draga mea
dar nu pe treptele nevăzute dintre secunde
nici în faţa lumânărilor din pronaos
ci sus
pe turlele catedralei
deşi s-ar putea ca soldatul care m-a înlocuit
din plictiseală, din invidie, din ură
să ridice la umăr arma lui grea şi lucioasă
apăsându-i lemnul cu palma
ca şi când ar mângâia sânii iubitei,
ochind calm turlele catedralei pe rând
în timp ce noi
crezând mai mult sau mai puţin în
efectul simfoniilor asupra faunei şi florei
vom dansa înnebuniţi de
muzica gloanţelor lui.
20 Mihai Octavian Ioana

PLEDOARIE

Eşti mai frumoasă decât acest râu

Din care beau anonimi porumbeii
Pod aerian şi străveziu
Peste apele mirate ale serii.

Eşti mai frumoasă decât acest cer

De unde vagoanele cară întruna
Albastrul înfrânt şi prizonier,
Dar a cărui graniţă e luna.

Eşti mai frumoasă decât tine chiar

Inima mea cu greu te mai cuprinde
Şi gândul se înalţă fără har
s-atingă ţărmurile tale sfinte

Şi biruit îngenunchează-n sine

iubito mai frumoasă decât tine.
CU OCHIUL LIBER 21

VINOVATUL OCTOMBRIE

Sunt uriaşe ferestrele toamna

Dincolo de ele orice lacrimă devine un fluviu
care se varsă în inima mea.

Octombrie îmi face mâinile mai lungi.

E de-ajuns să-nchid ochii pentru a pipăi
cuminţenia tuturor lucrurilor.

Chiar acum vorbindu-vă, iată

Sunt vinovat pentru acest peisaj
pe care l-am zărit mai devreme
Şi fără voia mea-dintr-o dată –
L-am preschimbat în poeme.

Voi eraţi acolo, chiar priveaţi

Aerul se curbase înţesat de cuvinte
Octombrie nu a spus nimic, dar grăbit
Mi-a trimis privirea înainte.
22 Mihai Octavian Ioana

ANTRACT

Atins de o depresie cumplită

Vestitul comic istovit s-a stins
Strivit de-un hohot uriaş de plâns
Care nu l-a cruţat nici o clipită.

Era mai trist decât erau toţi sfinţii

De care îşi râsese într-un scheci
Când şi-i închipuia cu el la meci
Mâncând seminţe, pomenind părinţii.

Câte făcuse! Toate i se ierte

Pe scenă jubila, era atroce
Când flagela prin gesturi şi prin voce
Minciuna, hoţii, minţile inerte.

Bătrân şi-ar fi dorit să joace Lear

Cerşind de l-a sa Regan un surâs
La curtea ei făcându-se de râs
Pe Gonerill sorbind-o din priviri.
CU OCHIUL LIBER 23

În faţa mării care veşnic cântă

El un bufon, alături de bufon
Să fi visat la sceptru şi la tron
Jelind-o pe Cordelia cea sfântă.

Directorul de teatru n-a-nţeles

Dorinţa ultimă a unui claun
Ţinea prea mult la leafă şi la scaun
Şi la un moft ce s-ar chema succes.

Însingurat, cu rolul drag în minte

Din viaţă trist plecat e măscăriciul
Vânând şi-n cer prostia, lenea, viciul
Înfăţişat lui Dumnezeu ’nainte.
24 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 25

APROPIERI MATINALE

Pe autobuzul de Şimian
Circulă o femeie foarte frumoasă
Ea are la gât un colan
Şi-n lesă un câine de rasă.

Ea poartă o tocă grena

Pe umeri mantou cu şinşila
Pantofi auriţi şi pafta
Şi perle cât afina bila.

Ea urcă dimineaţa la şase

Privind neglijentă străinii
Superbă-n ciorapi de mătase
Şi flux de parfum Sabatini.

Când ceartă lăţosul caniş

I-adie solfegii în voce
Cu toţii-o privesc pe furiş
De teamă să nu o sufoce.
26 Mihai Octavian Ioana

Nimeni nu ştie unde lucrează

Dac-a primit butelie
Ce legume simpatizează
Cât plăteşte la lună chirie

Şi uite aşa, dimineaţa la şase

Sunt toţi zăpăciţi de-o muiere
O, invizibile toalete luxoase
O, invizibile coliere!
CU OCHIUL LIBER 27

CIVIS TIMISIENSIS

Am să-mi fac un fel de iglu lângă linia ferată

Imediat cum o să ningă, imediat cum o da gerul
Fiindcă m-am certat cu piatra şi acum mă aflu, iată,
Neprieten cu cimentul şi-n conflict deschis cu fierul.

Vânturile de la poluri au să-mi şlefuiască tinda

Căci va fi obligatoriu să existe şi o tindă
Şi când straturi de zăpadă se vor întâlni cu grinda
O să chem la cărţi un crivăţ şi-am să-l bat c-un as de ghindă.

Dar la Timişoara ninge numai la cinci ani o dată

Şi golanii strâng zăpada să o vândă la talcioc
Iar până s-o trece iarna, murdărită şi ratată
Am să stau trei luni în gazdă la vreo babă din Giroc

Ar mai fi o variantă să-ncropesc şi eu, cu anii,

O căsuţă din zăpadă nu din piatră, nici din rouă:
Să privesc atent în juru-mi cum se-nvârt contemporanii
Şi cu gheaţa lor din inimi să-mi clădesc o casă nouă.
28 Mihai Octavian Ioana

HILFE FUR RUMANIEN

„Orice timişorean va avea

la dispoziţie un Mercedes.
Pentru ultimul drum.”
(Ziarele)

O să ne fie desigur mai bine

Decât acum – să zicem – un an,
În oraşul nostru a sosit, în fine,
Un furgon funebru german.

Cât de mult aşteptasem această clipă!

Aproape cincizeci de ani
Azi visul nostru se înfiripă:
Avem un furgon funebru german.

Nu ne mai trebuie nici casă,

Nici pâine, nici circuri, nici libertate,
Pentru că viaţa este atât de frumoasă
Când ai funeralii de calitate.
CU OCHIUL LIBER 29

Funeralii Mercedes-Benz, nu oricare

Maşină hodorogită, sunteţi de-acord?
Şi acum, totuşi, o întrebare:
Pe când şi funeraliile Ford?
30 Mihai Octavian Ioana

SFÂRŞIT DE PSALM

Şi zic:

Iar dacă v-aţi potolit foamea din carnea mea

şi setea din sângele meu
Bucuros şi plin de cântece sunt
căci veşnic mă veţi căuta
pentru a mai mânca
pentru a mai bea
şi pentru a mai pipăi aerul cel rămas gol
în căutarea locului
în care s-ar fi oprit şovăitoare
umbra mea.
CU OCHIUL LIBER 31

INTERIOR

Au mai rămas pe oglinzi nemişcate

feţele ei îmbătrânite de somn
câteva pene întârziate
în aerul rece şi monoton

Au mai rămas câteva semne

un parfum, o dâră, o pată
O privire împietrită alene
sub sticla tulbure şi transpirată

A mai rămas ceva încă ascuns

pe care nu-l poate privirea
Şi neavând ochi de ajuns
se vede mai bine cu amintirea.

***
32 Mihai Octavian Ioana

Toate camerele sunt la locul lor

cuierele, cărţile
obiectele mai vesele şi credincioase
şi numai colivia se roteşte fantastică prin salon
urlând din verdele ei papagal:
Sunt liber! Sunt liber! Sunt liber!
CU OCHIUL LIBER 33

IUNIE

„Ninge!” a strigat cineva.

Într-adevăr, pe străzile oraşului ningea

şi numai eu am plecat mai departe
tăcând.

Şi chiar dacă ninge în acest

iunie îndoielnic,
chiar dacă în stradă zvâcneşte uimirea,
Deschid cu sfială camera nopţii,
trăind ca pe o victorie uriaşă
Secunda unui nou poem.
34 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 35

PORTRET DE ODALISCĂ

Ea şi-a sprijinit umerii de ocean

Şi palmele de pescăruşi şi cormorani.
Tristeţea se înecase şi i se-auzea
Bolovanul izbindu-se de peşti,
Semn că deasupra, pe catifea
Se puteau începe poveşti.

Briza-şi oprise caii pe mal

De teama galopului peste umeri şi pleoape
Ascultând-o pe ea, cerul devenise egal
Trupului înlemnit între ape.

De dragostea ei, ca de asprele vânturi

I se despică braţele, sânii
Şi nu mai rămâne în faţa luminii
Decât o insulă uriaşă. Pe gânduri.
36 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 37

CU OCHIUL LIBER
38 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 39

VÂNAT

Toamna, pe peroanele gărilor,

în imediata apropiere
a venirilor şi plecărilor celor fericiţi,
printre colete şi cărucioare de marfă,
grămezi fioroase de moarte-animale.

Lupii, mistreţii, căprioarele, râşii,

informe cadavre zvârlite din tren pe ciment
cu ochii adânci şi holbaţi de surprizele morţii,
copite şi gheare şi coarne arată.

Şi după sângele rănilor,

după pielea şi părul arse de pulbere
auzi printre toate anunţurile şi forfota gării
comenzile scurte, lătratul şi fuga prin spini a ogarilor
vezi firul de sânge din animalul ucis
prelingându-se dintre colţii albi şi lucioşi şi-ascuţiţi,
vezi pânda cu ochiul atent, hăituiala,
zbaterea în frunziş a sălbăticiunii
40 Mihai Octavian Ioana

care va muri cu ochii spre cer.

Şi strada pe care-o urmezi ţi se pare
pădurea zdrelită de gloanţele trase.
Privirea ţi-ntorci înapoi, înainte,
auzi prin mulţime comenzile iuţi şi ogarii
ţâşnesc din tramvaie şi-ţi muşcă privirea
şi sus, la etaj, cea care soarbe cu lăcomie fereastra
Nu face altceva decât pune
imaginea ta mică şi trecătoare
într-un dispozitiv rudimentar de ochire
despre care nu voi mai vorbi.
CU OCHIUL LIBER 41

UNICORN

Eu nu circul, eu şovăi, deci iată-mă

ieşit în oraşul incendiat
foarte atent la câinii bunei-cuviinţe
cu care vreau să mă potrivesc în lătrat.

Şi pentru că nu voi putea avea aripi

şi străzi şi case-alterantiv –
Zbor direct cu acest perete
În care am fost înghesuit fără motiv.

Mă ciocnesc provizoriu cu umbrele

care libere întră în zid
simt galopul, pădurea, fecioara
şi-ntre buze un sunet coclit.

Ştiu de ce am plecat, ştiu şi unde

chiar dacă nu mă puteţi presupune
Din unicornul acesta întârziat
Cineva trebuia, până la urmă, să sune.
42 Mihai Octavian Ioana

CONTINUI
(fals poem studenţesc)

Mă ocup cu atenţie de petarde.

Cu ele vreau să vorbesc limba cea nouă
a urletului.

Pentru asta mă pregătesc ascultându-vă

şi exersându-mă ca un circar
în limbaj.

Vă privesc bilingv, sunt foarte atent

să nu vă scap expresia fără de care
traducerea mea n-ar avea nici un haz.

Şi iată-mă executând trageri de reglaj

cu cuvintele.
Panoul de ţintă e inima curbă
a unei idei.

Sunt obosit şi mă bântuie noaptea.

Am avut zece ore de scris.
Continui.
Notez ce vorbiţi.
CU OCHIUL LIBER 43

DUPĂ-AMIAZĂ ADOLESCENTINĂ

Acest spaţiu enorm, această odaie

Va adormi cuvânt cu cuvânt până la frază
Acum când părăsit îţi încerci puterile
Ascunzându-te prin fiecare obiect din casă.

Locuieşti în mobile, în vase

În lemnul uşii sau în coperţi
Mobilă fiind iubeşti mobila
Te afunzi între file şi aştepţi.

Deodată începe să curgă tăcerea

Pereţii pleznesc în crevase
Pe solul cuvintelor, ameţitor
Rămân dâre fierbinţi şi lucioase.

Şi toată ruptura cu care gheţarul

Umple după-amiaza ta adolescentină
Seamănă a înjurătură cât timp o turmă de porci
Continuă să se desfete-n lumină.
44 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 45

DUMINICĂ SEARA, LUNI DIMINEAŢA

Acolo, lângă lămâiul acela

şade poetul şi scrie despre noi un poem.
În mijlocul cafenelei, lângă lămâi
şade poetul şi scrie despre noi
cel mai frumos poem al serii.
O, ce păcat că nu-i putem citi peste umăr!
Domnul colonel îi inspiră o figură eroică
Domnişoara Gabriela îi sugerează o plimbare
printre caişi.
Să aşteptăm ziua de mâine.
Ne vom vedea zugrăviţi.

A doua zi Doamna colonel smulge

gazeta din mâna poştaşului
şi citeşte fortissimo
caseta cu domnul poet:
„La Valparaiso meduzele au înmuiat plaja.
Scoici măcinate de vuietul refluxului
care înviorează nisipul…”

Auzi, dragă, Valparaiso –

şi ce respectuos îi zâmbea colonelului
şi ce ocheade îi arunca Gabrielei…
46 Mihai Octavian Ioana

SENTIMENT PE O SABIE

Fiecare obiect va fi o ureche enormă

atentă la vorbele mele necugetate
Trenul prin iad va fi personal şi va opri
în toate staţiile incendiate.

Voi coborî la drumul de ţară

şi-au să se-agaţe de mine demoni şi câini,
aspidele harnice, vipere, harpii,
dar voi înainta zile lungi, săptămâni.

Drumul se va îngusta când m-apropii

ca un podeţ. O şină de cale ferată
Tot mai greu voi păşi, echilibrul
se va subţia şi el dintr-o dată.

Apoi am să calc direct pe tăiş

până când mă voi înjumătăţi
Tu îţi vei întoarce spre mine faţa şi-n sufletul meu
luna pentru a doua oară se va înjosi.

Iar când vei întinde mâinile voi uita

Drumul prin foc, muşcăturile, tăietura
Bănuind în spatele ochilor tăi
un ţipăt ascuns care-şi caută gura.
CU OCHIUL LIBER 47

ÎN LIVADA CU MERI
pentru Simona

Poemul începe o singură dată în viaţă.

După aceea o curgere blândă
împodobeşte ţărmurile
cu nisip aurit.

Copilul cântă în livada cu meri.

Nimic nu-i tulbură jocul
numai pofticioase silabe
îi scrijelesc nerăbdătoare pieptul:

„Aceasta e ţara visată,

în ea voi îngropa inima mea
la rădăcina copacului înalt.
Va creşte o floare şi n-o voi iubi. ”

Poemul începe o singură dată în viaţă.

Tot ce urmează
e scrierea lui.
48 Mihai Octavian Ioana

POEM

Sunt atât de singur încât te imaginez

într-o rochie simplă deasupra oceanului
Îndeajuns de visătoare ca să nu mai ai nevoie să vezi.

Tu vei sta dreaptă între multele raze

până când n-o să mai fie zi
Şi te vei lăsa o dată cu întunericul pe case.

O, satele acelea de pescari

se cor trezi în zori ca după o ploaie de vară
Şi vor aduna de sub streşini privirile ochilor tăi
albaştri şi mari.

Ce daruri! Sunt semnele dinaintea furtunii!

vor spune şi vor pleca plini de fericire în larg
Târând după bărci nisetrii ucişi şi morunii.

Sunt singur şi mă gândesc la camera ta

la luminile pe care le-ai stins de curând încât
întunericul
Îţi mai păstrează forma sau măcar o fărâmă din ea.
CU OCHIUL LIBER 49

ÎNDEPĂRTAREA DE FAR

Pe ţărm a fost ucis animalul sfânt:

un stâlp nesigur în aer şi deasupră-i
o flacără.
Ca să se poată lua după ea corăbiile,
ca să vină.

Şi ca şi cum n-aş fi fost niciodată

încep să plec,
de fapt să mă alungesc peste valuri,
să mă curbez,
o indie atingând
o deltă barbară.

Şi de-abia de pe pământul acela străin,

dintre cuvintele lui necunoscute
să privesc înapoi peste mare
adică să urlu privind peste mare
văzând
cum pâlpâie, cum scapără, cum se ofileşte
pe ţărmul sfânt şi el deopotrivă
inima mea, un obiect luminos
într-o întunecime de sânge.
50 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 51

O FEREASTRĂ SPRE TURN

Numai frumuseţea ta liniştită ar stăvili

torentul neînduplecat al acestei nopţi
aşa cum torţa străjerului
poate opri din goana lor, caii.
„Vei adormi, vei adormi”
mi-au strigat toate gândurile despre tine,
dar eu continuam să-mi amintesc acele palate
prin care hoinăream mână-n mână
copleşiţi de singurătatea noastră bogată
în timp ce cultivam în donjonuri
graţia, lenea şi visul.

Dar iată, frica apropie moartea,

caii se-nalţă, lovesc şi aleargă
aprinzând tot mai tare caleaşca.
Cioburi, ţăndări de fum,
uluiala străjerului
şi noaptea inundă surpându-mi privirea
şi liniştind-o până când se aude
cum timpul
acoperă un turn
doborât.
52 Mihai Octavian Ioana

SCHIMBUL DE CART
lui Pompiliu Crăciunescu

Corabie tristă. Singur de cart.

Strălucitoare, inima mea
Bucură-se, aşa cum în geamul spart
Luna închipuie pe tăişuri o stea.

Ascult vâltorile. Voci cunoscute,

Rechinii se sfâşie-n adânc între ei.
Ca un pescăruş ora se ridică dintre minute
Ce mulţi pescăruşi: unu, doi, trei.

Intru-n cabina mea plutitoare

Mă trezesc şi mă trimit pe punte
O corabie tristă simt sub picioare
Călătorind, călătorind niciunde.
CU OCHIUL LIBER 53

PARCĂ

E iunie cu numai o fereastră

Şi-aceea prăvălită înspre munte
Ca un desen din tinereţea noastră
Pierdută nu ştiu cum, pe nu ştiu unde.

Iarba pe câmp se pleacă vinovată

Căci nu-ţi mai ştie peste dânsa paşii
Un fel de schit pe zare se arată
Şi-şi miruie cu-azur enoriaşii.

Nici steaua nu mai suie către arcă

Să-i lumineze drumul înspre port.
Totu-i schimbat în ofilită floare, parcă.
Un trandafir pe gura unui mort.
54 Mihai Octavian Ioana

MISTER, PRIMĂVARA

De ce-ai fost părinte, pe-atâta de bun

Încât ai făcut să existe şi crinii
Cu ei să mă apăr în faţa ruşinii
De-a ţine-n plămâni un castel de tutun,

De ce-ai pus în aer atâta balsam,

În cupele fragede un şipot de miere,
În sufletul meu un căuş de durere,
Ciuperca-n cărare şi mărul în ram?

Toate acestea le spun când miros

Floarea cu izul sălbatic de luncă
Şi-o barză pe braţe deodată-mi aruncă
Un hohot de râs prea frumos, prea frumos.
CU OCHIUL LIBER 55

UN CAR CU FRUCTE,
ÎNDEPĂRTÂNDU-SE

Dacă vei gusta, te vei căi,

dacă nu vei gusta
iarăşi te vei căi
spune glasul.

Şi tot mai departe este fantoma

Acelui vehicul:
Un car de fructe, se pare
Un car de fructe.
Şi-o dâră de zeamă pe urma lui
O dâră.

Şi tu începi să bâzâi cu muştele

Şi să te înghesui,
Şi nu te mai saturi sorbind
O dată cu ele dulcele-acela, o, fericire
De-a dreptul din praf,
De-a dreptul din praf.
56 Mihai Octavian Ioana

RESENTIMENT

Femeie, de-o vreme mi-e ger

Şi oasele-n piept m-au durut
Întoarce-mă iar în trecut
Întoarce-mă iarăşi în cer.

Să trec pe sub mugurii plini

Să nu ştiu nici gust, nici parfum
Bătând cu piciorul de-acum
Un deal scufundat în lumini.

Să văd cum cu braţul sub pom

Faci semne spre cei ce vor fi
Din înger schimbându-mă-n om
Şi veacul schimbându-l în zi,

În ziua aceasta, când pier

Sub mere cu miile-n meri.
CU OCHIUL LIBER 57

ABSINT
Se dedică memoriei poetului
Gheorghe Pruncuţ

Sunt un alcoolic ce-a băut

Mari cantităţi din chipul tău
Şi-acum când totul e-n trecut
Nu-mi pare rău
Decât că ziua trece-n gol
Cu-atât de multe clipe-n ea
Şi nu mai pot din tine bea
Acel alcool.

Pe la petreceri mai degust

Din vinuri blonde şi cuminţi
Sau buze fragede de must
Cu sâni fierbinţi,
Dar nu găsesc, nu mai găsesc
Ceva ce doar în tine-a fost
Un fel de râset fără rost
Copilăresc.
58 Mihai Octavian Ioana

Turna-voi şi-n acest pahar

Un strop căzut din umbra ta
Şi fără milă îl voi bea
Însă-n zadar
Căci nu voi mai afla nicicând
Tăria, izul, să le beu
Pe care tu le-aveai râzând
Iubita mea, absintul meu.
CU OCHIUL LIBER 59

DIN CÂND ÎN CÂND,

GHEARELE

Aici este groapa cu lei.

Din acest loc se vede foarte bine moartea.

O alcătuire confuză de aburi

şi şerpi rubinii biciuind-o
când sufletul hăituit
se chinuie să scape din carne.

La fel poezia.
O linişte gâfâind de cuvinte
prin care se văd
strălucind
din când în când ghearele.
60 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 61

LOCUL COMORII

copilăria
păduri fermecate
de fag prin care la căderea nopţii
zăream un dans îndepărtat de
lumini
„sub jarul acela zac
în pământ avuţii prin
razele albe te-mbie argintul
şerpeşte te-aţâţă din sipete
aurul”
cu
uneltele câmpului
am scurmat în stânga
şi-n dreapta cea mai
mătăsoasă poiană
comoara comoara îmi strig
dezgropând sânii braţele fruntea
corpul întreg o zeiţă
aceasta e frumuseţea mi-au
spus cei veniţi
priveşte-o şi bucură-te şi închină-te ei
62 Mihai Octavian Ioana

dar unde e aurul unde

argintul strigam unde
rubinul unde topazele şi
lovind frumuseţea cu târ-
năcopul în piept cad zdren-
ţele umede bureţi
străvezii şi-n obrazul ei
nici o urmă de sânge
şi sub pielea ei nici o urmă de carne
şi noaptea lăsându-se şi
îţindu-se în depăr-
tare hoţeşte
un dans nepăsător de lumini
CU OCHIUL LIBER 63

ÎN ÎNTÂMPINAREA
CURCUBEULUI

1.
Cresc apele.
Ei dorm cu burta la soare,
pun câte-o scoică la ureche,
strecoară în pumni nisipul,
se lăfăie
şi n-aud cum peştii sporesc în ocean,
cum caii de mare se-ngraşă şi
meduzele paraşutează elegant
iar eu n-am nici anul ăsta posibilităţi
să mă duc la Mamaia.

2.
Cresc apele.
Plajele s-au mutat în grădini
şi ei bat mingea peste tufele de salată şi ridichi
lovind vrejii tomatelor, risipindu-i.
Pe clădirile albe ale garnizoanei de coastă
valurile desenează linii murdare,
linia de azi,
deasupra celei de ieri.
64 Mihai Octavian Ioana

Eu stau în camera mea, în orăşelul de munte

şi scriu nesfârşite proiecte
despre o lume aproape perfectă.
Hărţi, schiţe, machete, erori,
iată, la cheiul acestei miresme va trage barcazul
pe iarba acestei culori va ateriza dirijabilul
din turnul acesta se vor trage
rafale de fluturi asupra oraşului.

3.
Cresc apele.
Sub ele zace acum câmpia mănoasă visând
foste privelişti cu grâu şi porumb
care-ncărcate şi caii plezniţi
de biciul aurit al plugarului,
iar noi stăm şi privim foarte departe în larg căci
dacă nu mai ai câmpie şi nici ţărani
ce rost mai are să te hrăneşti.

4.
Cresc apele.
Foamea taie căi melancolice servituţii
şi tot mai aprige veşti
sosesc despre foste oraşe:
fabrici şi prăvălii
au pornit să înoate prin apele tulburi,
să înainteze ameninţându-se. Într-unul din ele,
CU OCHIUL LIBER 65

de pildă,
fabrica de pantofi a-nghiţit
dintr-o singură dibace mişcare
toate cofetăriile înecate de pe strada Narciselor,
bătând valurile cu o coadă imensă
strălucind depărtându-se.

5.
Cresc apele.
Sunt tot mai aproape acum
de orăşelul nostru de munte în care
eu mă gândesc de-atâta vreme
la o lume aproape perfectă.
„Se vor opri, nu-i aşa?” se vaită
servitoarea mea, Aurora,
dar nu-i răspund pentru că iată
ar trebui o rachetă, un submarin, o corabie
un oraş adaptat, o colonie rezistentă,
toate astea le spun şi prietenilor
dar nu ne mai înţelegem mai ales în aceste zile
când ei au adunat
o mulţime de comori
zvârlite de valuri la ţărm.
66 Mihai Octavian Ioana

6.
Cresc apele.
Oamenii aleargă pe străzi
în mâini cu puţine bagaje
pentru că s-au rupt toate izvoarele adâncului
celui mare
şi asta ei o-nţeleg de-abia acum,
de-abia acum când se ridică deasupra
şobolanii înecaţi şi gunoaiele,
şuvoaiele negre care acoperă
străzile, parcul şi ţipetele.
De la înălţimea ferestrei văd un stol de
păsări năuce fâlfâind deasupra benzinăriei
şi prietenii mei morţi
între vârful bisericii şi etajul şase
al hotelului municipal.
„Cresc apele” strigă agentul fiscal şi
administratorul
năvălind în chilia mea,
călcând cu galoşii murdari
peste machetele lumii mele aproape perfecte,
dar nu-i mai ascult şi chem
în jurul meu dobitoace şi păsări
şi pe servitoarea mea, Aurora,
şi amândoi începem să smulgem lemnul de
chiparos
al ferestrelor, uşile,
patul şi din toate acestea
cu mâini ostenite încropim o corabie.
CU OCHIUL LIBER 67

Din talpa casei, din colţul uşii

Lemnul îl sfâşii – din gâtul scripcii
Cuiele află-le singură tu şi
bate-le iute în carnea şipcii.

Iată carena, chila, catargul,

scara pe care-am urcat animalele
curând vom porni împreună în largul
lumii ce-a fost. Sus pocalele!

Vitele-s blânde. Doar zburătoarele

se tânguiesc după cerul de baştină
Şi nu ştiu de-om pune vreodată picioarele
Pe ce e de-un timp apă acră şi mlaştină.

7.
Pe ape, acum
în grija valurilor.
Înconjuraţi de parfumul de chiparos
al corabiei
ne-azvârlim din când în când peste bord
privirea
cu toate că nici epave, nici stârvuri
nu s-au mai văzut,
doar piatra vârfului unui munte
care încă se mai gudura
în faţa apelor.
68 Mihai Octavian Ioana

„Curcubeul” îmi spune servitoarea mea, Aurora

arătându-mi
arcul bogat
înfipt în ecranul istovit al cerului
spre care-am privit prea puţin.
Eu mă retrag
să însemnez această călătorie,
mă aşez, mi-amintesc
şi-aud ca prin vis
porumbelul acela pleşuv
aruncând o ramură verde
pe masa la care scriu.
CU OCHIUL LIBER 69

CU OCHIUL LIBER

Totul se vede aşa:

Din asfalt se ridică fanfara şi cântă
Cu note de piatră pe portativele acelea
de piatră
Şi cântecul ei seamănă cu munca în munte.

Hei rup! Se aude trombonul

artificieri zâmbitori cară vânătoreşte
de pari
leşurile podurilor şi tunelurilor
împuşcate peste zi.

Aşa văd eu strada aceasta

cu toate că nici nu mă apropii
nici nu mă îndepărtez
Cu ochiul liber adică
în timp ce prin faţa mea
trece o fanfară sunând
Şi cântecul ei
seamănă cu munca în munte.
70 Mihai Octavian Ioana
CU OCHIUL LIBER 71
72 Mihai Octavian Ioana