D.

MACREA
sfîrşitul secolului trecut, faţă de nirea pătrunderii neologismelor la
perioada anului 1848, este de asemenea numai parţial adevărată. Dacă în
perioada 1840—1870, neologismele au pătruns în mod masiv în limba romînă,
fiindcă atunci au avut loc schimbări structurale în economia şi suprastructura
societăţii noastre, ele au continuat să pătrundă masiv şi după aceea. Pe măsura
creşterii necesităţilor economice şi culturale, pătrunderea neologismelor a fost
mai vie, contrar tezei conservatoare a lui Titu Maiorescu, după care, la sfîrşitul
secolului trecut, setea de reforme şi de schimbări sociale era mult mai redusă ca
.în epoca de la 1848
Dovada că neologismele sînt inevitabile şi că nu li se poate pune stavilă
prin reguli prealabile ca cele fixate de Titu Maiorescu o constituie chiar numărul
mare de neologisme folosite de el însuşi : accepţiune^ abera- ţiune, abundenţă,
decenţă, disensiune, distanţă, prudent, simptom, abis, adversar, argument, cauză,
contagios, imagine ş.a. Dacă ar fi urmărit să fie consecvent cu propriile lui reguli,
ar fi putut folosi corespondentele obişnuite romîneşti ale acestora, care sînt în
majoritate de origine latină şi înţelese de toată lumea : „înţeles",
,,rătăcire",,,avuţie",,,cuviinţă",,,neînţelegere", ,,depărtare", ,,cuminte", ,,semn",
,,prăpastie", ,,potrivnic" „dovadă", ,,pricină",,,molipsitor", ,,icoană". Folosirea
a numeroase neologisme chiar de către un teoretician atît de prudent în
acceptarea lor dovedeşte că noţiunile noi, precum şi exprimarea mai precisă şi
.mai nuanţată a noţiunilor în general, cer neîncetat termeni şi expresii noi

Interesul lui Titu Maiorescu a fost permanent activ, timp de peste 40 de

ani, în legătură cu toate manifestările menite să asigure cultivarea şi studiul
limbii noastre. El a apreciat în termeni elogioşi acţiunea plină de autoritate a lui
Vasile Alecsandri pentru apărarea limbii romîne împotriva latinizării,
italienizării şi a franţuzismelor artificiale. „Vasile Alecsandri, scria Titu
Maiorescu în 1872, prin scrieri şi sfaturi orale ne-a întărit în tendinţa de a ne
emancipa limba din pedantismul filologilor şi de a o primi aşa cum iese, ca un izvor
limpede, din mintea poporului. El a dat susţinerii noastre teoretice sprijinul
renumelui săti literar şi dacă încercările de îndreptare lingvistică vor izbuti, o mare
parte a meritului îi revine luV
în schimb, Titu Maiorescu a combătut cu mult curaj instituţiile culturale,
care, prin concepţia lor, îndepărtau limba romînă de la drumul sănătos al
.dezvoltării ei pe bază populară
Prima dintre instituţiile aspru criticate de el a fost Societatea Academică
.Eomînă
în studiul Direcţia nouă, apărut în 1872, Titu Maiorescu scrie: Această Academie a
ştiinţelor, pe Ungă alte misiuni, se crede mai întîi de toate menită a stabili şi
promulga regulile pentru limba şi scrierea romînă şi a susţine unitatea naţională în
această privinţă. După opinia noastră, . 4oea încredere este iluzorie''^ Ce fac
membrii Societăţii Academice pentjn
Vezi Titu Maiorescu, Critice, ed. 1908-1915, vol. I, p. 135. Id. ibid., ·'
.p. 195