MOISE-DECALOGUL

Decalogul este legea morala de cea mai mare insemnatate a

poporului evreu care a capatat in timp valabilitate universala. El
poate fi citit si astazi pe frontispiciul cladirii Natiunilor Unite din
New York.
Contextul istoric se concentreaza in jurul straduintei
poporului evreu de a dobandi un tinut unitar de asezare, temelia
cea mai insemnata a existentei sale ca stat de sine statator sub
conducerea lui Moise, personalitate cu valente multiple, de
aparator si slujitor al Dumnezeului unic, de legislator si
conducator de popor. Moise este astfel un premergator al
civilizatiei moderne cu mult timp inaintea marilor legislatori greci
Licurg si Solon sau a marilor filosofi cu viziune politica Platon si
Aristotel1.
Dupa biblie, la trei luni la iesirea din Egipt, in desertul Sinai
a avut loc aparitia lui Iahve (Dumnezeu) care a incheiat legamant
cu poporul sau dictand Legea Aliantei care se deschide cu
decalogul si comporta numeroase prescriptii in legatura cu
cultul2. Cu toate ca decalogul este temelia intregii moralitati el isi
arata intreaga sa valoare atunci cand cele porunci ale sale sunt
explicate in spiritul invataturii evanghelice. Inainte de a trece la
prezentarea trebuie sa remarcam ca impartirea celor zece porunci
primite pe “Cele doua table ale Legii, table de piatra, scrise cu
degetul lui Dumnezeu” nu este aceeasi in toate bisericile crestine.
Astfel la romano-catolici pe tabla intai se gasesc trei porunci si pe
a doua sapte, la protestanti cinci porunci pe fiecare tabla, iar la
ortodocsi pe prima tabla sunt patru porunci iar pe a doua sase
porunci3.

Porunca I: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, cel ce te-am

scos din pamantul Egiptului, din casa robiei. Sa nu ai alti
dumnezei in afara de Mine”
Porunca aceasta arata poporului evreu pentru prima oara
intr-o perioada dominata de politeism (existenta mai multor zei) si
idolatrie existenta unui singur Dumnezeu care trebuie recunoscut
1
Dr. Alfred Harlaoanu – Istoria universala a poporului evreu, pg 96; ed. Zarkony Ltd;
Bucuresti 1992
2
Mircea Eliade – Istoria credintelor si ideilor religioase, vol. I, pg. 191; ed. Chisinau
Universitas 1992
3
Arhid prof dr. Ioan Zagrean – Morala Crestina, pg 42; ed. Institutului Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe romane; Bucuresti 1985
si cinstit. In acest prim articol ni se arata ca nu este vorba de
monoteism in sensul strict al cuvantului, existenta altor zei
nefiind negata. In cantecul de victorie inaltat dupa trecerea marii
Moise exclama: “Cine este asemenea tie intre dumnezei” (iesirea
15:11). Dar Dumnezeu cere fidelitate absoluta deoarece Iahve
este un Dumnezeu gelos (iesirea 20:5). Lupta impotriva falsilor zei
incepe imediat dupa iesirea din desert cu Baal (zeul canaan-
nenilor) si continua pana astazi4.

Porunca a II-a: “Sa nu-ti faci chip cioplit, nici toata

asemanarea din cate sunt in ceruri sus si din cate sunt pe pamant
jos si din cate sunt in ape, sub pamant. Sa nu te inchini acelora si
sa nu le slujesti lor”
Semnificatia acestei porunci nu este usor de sesizat. Nu
este vorba de o interzicere a cultului idolilor. Se stia ca imaginile
familiare cultelor pagane nu erau dacat un receptacol al divinitatii.
Idea subdiacenta implica interdictia de a-l reprezenta pe Iahve
printr-un obiect cultual. Asa dupa cum nu avea nume Iahve nu
trebuia sa aibe nici chip lasandu-se vazut doar de privilegiati,
direct; pentru restul oamenilor doar prin actele sale. Prin aceasta
Iahve devine unic, deoarece celelalte zeitati se identificau prin
diferite forme (un anumit animal, o statuie etc.). Sa nu te inchini
acelora, nici sa slujesti lor, presupune repudierea tuturor celorlalti
dumnezei si domni, pentru a nu recunoaste altul decat pentru
unicul Dumnezeu si Domn5.

Porunca a III-a: “Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului

tau in desert, ca nu va ierta Domnul pe cel ce va lua numele Lui in
desert”
Datorita cinstirii lui Dumnezeu care rezulta din poruncile
anterioare, aceasta se refera nu numai la Dumnezeu in sine ci
deopotriva si la numele lui Dumnezeu, care e sfant aceasta
porunca interzice rostirea numelui lui Dumnezeu fara cinstea
cuvenita, hulirea lui (luarea in deradere), injuratura sau blestemul.

Porunca a IV-a: “Adu-ti aminte de ziua Domnului si o

cinsteste”
In aceasta Dumnezeu impune cinstirea zilei de odihna dupa
cea de a sasea zi, cand el a creat lumea si omul pentru poporul
4
Mircea Eliade – Istoria credintelor si ideilor religioase, vol. I, pg. 189-190; ed. Chisinau
Universitas 1992
5
Origen – Scrieri alese partea I, pg. 85; ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe romane; Bucuresti 1981
evreu aceasta era ziua de sambata care in crestinism a fost
inlocuita cu ziua de duminica ca zi de odihna (ziua I), motivele
acestei inlocuiri sunt numeroase printre ele amintind ca
Mantuitorul a inviat intr-o zi de duminica sau ca Duhul Sfant s-a
pogorat asupra apostolilor tot intr-o zi de duminica.

Porunca a V-a: “Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti

fie tie bine si sa traiesti mult pe pamantul pe care Domnul
Dumnezeul tau ti-l da tie”
Aceasta lege este de o importanta covarsitoare in plina
barbarie cand parintii imbatraniti erau omorati proclamand ca
este o datorie sfanta sa-i cinsteti pe cei ce ti-au dat viata. Astfel
raportul dintre copii si parinti devine asemanator raportului dintre
oameni si Dumnezeu, rasplata implinirii acestei datorii de catre
crestini este asemanatoare celei a poporului evreu care a primit
de la Dumnezeu pamantul fagaduintei, Canaan-ul.

Porunca a VI-a: “Sa nu ucizi”

Intr-o epoca in care omorul era ceva obisnuit, copiii si
sclavii puteau fi ucisi fara ca faptasii sa fie pedepsiti 6 Dumnezeu
arata ca viata este bunul cel mai de pret. Singurul care are
drepturi nemarginite asupra ei fiind numai el, de aceea prin
aceasta porunca se interzice omorul sau sinuciderea si avortul.

Porunca a VII-a: “Sa nu fii desfranat”

Prin intemeierea familiei, Dumnezeu statorniceste legalitatea
legaturii trupesti dintre barbat si femeii numai in cadrul casatoriei
la temelia acesteia trebuind sa stea dragostea curata si fidelitatea
reciproca a sotilor. Deoarece aceasta legatura este asemenea
legaturii dintre Hristos si Biserica (Efeseni 5,21-33). Desfranarea
este curvie atunci cand se savarseste de persoane necasatorite si
este preacurvie cand este savarsita de persoane casatorite 7.
Pacatul desfranarii e asa de mare intrucat el se savarseste in
trupul omului care este templu al Duhului Sfant (I Corinteni 6,18-
19)

Porunca a VIII-a: “Sa nu furi”

6
Dr. Alfred Harlaoanu – Istoria universala a poporului evreu, pg 96; ed. Zarkony Ltd;
Bucuresti 1992
7
Arhid prof dr. Ioan Zagrean – Morala Crestina, pg 40; ed. Institutului Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe romane; Bucuresti 1985
 Aceasta porunca opreste insusirea nedreapta a bunurilor
altora prin furt, rapire, inselaciune etc. Oricine pagubeste pe
aproapele sau are datoria restitutiei, adica a despagubirii
aproapelui pentru dauna facuta.

Porunca a IX-a: “Sa nu dai marturie mincinoasa asupra

aproapelui tau”
Aceasta porunca opreste marturia mincinoasa in scopul de
a face rau si in general orice minciuna intrucat intre oameni
trebuie sa existe relatii si raporturi de incredere.

Porunca a X-a: “Sa nu poftesti femeia aproapelui tau, nici

casa vecinului tau, nici tarina lui, nici sluga lui, nici slujnica lui,
nici asinul lui si nici un dobitoc de-al lui, nici cate sunt ale
aproapelui tau”
Fata de porunca a VIII-a aceasta porunca face un pas mai
departe punand frau chiar dorintelor si poftelor noastre dupa
bunul aproapelui.