Sunteți pe pagina 1din 2

Bazinul hidrografic

Bazinul hidrografic reprezintă suprafaţa (arealul) de pe care un curs de apă, considerat


ca un sistem hidrografic (împreună cu toţi afluenţii săi) se alimentează cu apă. Un
bazin hidrografic se delimitează de celelalte prin cumpăna de ape. În principiu,
cumpăna de apă reprezintă o linie fictivă care corespunde liniei cu înălţimile cele mai
mari din cuprinsul bazinului hidrografic. Relaţiile din teren arată însă că, datorită
proceselor morfogenetice foarte complicate şi a fenomelor de captare care se
produc, de multe ori cumpăna de ape se abate de la această regulă.
Cumpăna apelor reprezintă astfel limitele geografice ale unui bazin hidrografic.
Aceasta porneşte de pe înălţimile maxime situate în zona de izvoare a cursului
principal, urmăreşte, pe o parte şi pe alta, liniile cele mai înalte de relief din zonele
de obârşie ale tuturor afluenţilor şi se închide la gura de vărsare a sistemului fluviatil
(la confluenţa cu un alt râu sau la intrarea în lacuri, mări şi oceane). Atunci când un
râu traversează un lac care, de fapt, se integrează în bazinul său hidrografic, acesta
nu constituie punctul de închidere al cumpenei principale de apă ci a cumpenei
secundare care delimitează suprafaţa de bazin hidrografic aferentă acestuia.
Din cauza complexităţii situaţiilor din natură trasarea, pe hartă, a cumpenei apelor
comportă numeroase dificultăţi, mai ales în zonele de câmpie unde reperele de
altitudine sunt slab perceptibile sau în sectoarele unor depresiuni şi înşeuări unde
există uneori difluenţe (confluenţe cu doi emisari).
În afară de situaţiile consemnate la suprafaţa terenului, mai trebuie menţionat şi
faptul că nu întotdeauna cumpăna apelor superficiale coincide cu a celor subterane.
Se poate astfel vorbi de două cumpene de apă, care uneori, cel puţin pe anumite
sectoare, au trasee diferite. Cumpenele de ape subterane sunt dependente mai mult
de stucturile geologice, în timp ce cumpenele de apă superficiale urmăresc linii de
relief cu o evoluţie mai rapidă în timp. Procesele care duc, cel mai frecvent, la
modificarea cumpenelor de ape superficiale sunt cele de captare fluviatilă, iar baza
lor genetică este asigurată de oscilaţiile şi de poziţiile nivelurilor de bază (baze de
eroziune).
Într-un râu cu nivel de bază situat mai jos altitudinal decât cel al râului vecin,
eroziunea regresivă înaintează mai activ şi, în timp, părţi din bazinul cu nivel de bază
mai ridicat trec în competenţa celui cu nivel de bază mai coborât
Exemple de captări fluviatile sunt numeroase pe glob. Referindu-ne la ţara noastră
menţionăm :
- Captarea (conform unor ipoteze) a cursului superior al râului Trotuş de către cel
(actual) inferior, din aval de Comăneşti. Există presupunerea că Trotuşul era afluent
al Tazlăului, ajungând la aceasta prin şeaua Moineşti;
- Captarea din bazinul superior al Cuejdiului;
- Captarea iminentă a râului Siret de către Sitna (afluent al Jijiei, din bazinul
hidrografic Prut) în zona Şeii Bucecea;
- Captarea iminentă a râului Moldova, de către cursul superior al Somuzului Mare, din
zona Baia – Rădăşeni etc.
Captarea unui râu de către altul nu se face tranşant ci în perioade îndelungate de
timp, în care există fenomene de difluenţă (convieţuire) între acestea.
Prin captare râurile beneficiare (captatoare) îşi sporesc debitele de apă, iar cele
captate pierd din volumul de apă scurs.
Adesea fenomenele de precaptare (captare iminentă) sunt valorificate în acţiuni de
gospodărirea apelor. Astfel, în zona Şeii Bucecea, funcţionează deja un tunel cu un
debit instalat de 8,00 m3/s care poate prelua apă din bazinul hidrografic Siret, cu
bilanţ hidrologic excedentar (prin priza din barajul acumulării Bucecea), pe care o
transferă în bazinul râului Sitna (deficitar hidric), în caz de nevoie (pentru irigaţii).
Într-o variantă mai veche a Programului complex de amenajare complexă a spaţiului
hidrografic Siret există şi proiectul unui transfer de debite (8,00 m3/s) din râul
Moldova în râul Somuzul Mare (într-o acumulare de 165 milioane m3). De aici
debitele ar fi ajuns prin intermediul Somuzului Mare în râul Siret (acumularea
Paşcani, în construcţie), iar apoi în bazinul Bahlui (tot printr-un tunel).
Aceste transferuri de ape pot fi considerate captări artificiale, iar în cazul lor
cumpenele de apă nu mai prezintă relevanţă. Mai pot fi menţionate numeroase
captări de acest tip (de fapt transferuri de debite), în scopul creşterii debitelor
afluente în sistemele hidroenergetice de la Bicaz, Vidraru, Râul Mare-Retezat,
M.Apuseni, etc.
Forma şi dimensiunile bazinului hidrografic
Bazinele hidrografice au forme şi dimensiuni foarte diferite, în funcţie de
caracteristicile geomorfologice ale teritoriilor pe care le drenează. Particularităţile de
relief determină poziţia şi orientarea bazinelor hidrografice şi forma acestora. La
rândul său, forma bazinului hidrografic determină, în mare parte, caracteristicile şi
particularităţile scurgerii. De forma bazinului depind lungimea şi lăţimea acestuia,
lungimea cursurilor de apă care compun sistemul hidrografic respectiv, durata şi
gradul de concentrare al viiturilor pe colectorul principal, mărimea, forma şi durata
hidrografelor viiturilor, debitele maxime de vârf, volumele scurs etc. Un exemplu, în
acest caz, îl constituie situaţia viiturilor care se produc pe râul Trotuş, cu un bazin lat,
cu o concentrare mai rapidă a scurgerii şi cu debite maxime mari.