Sunteți pe pagina 1din 2

Tudor Arghezi

(1880-1967)

Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, București - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român
cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența
baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă
marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele
Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii.
A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Numele său adevărat
este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuși scriitorul, din
Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat
operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă
explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza.
Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română.
Biografie
Primii ani
S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46. Este fiul lui Noe
Theodorescu și al Mariei. Între 1887 și 1891 a fost elev al școlii primare „Petrache Poenaru”
sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează
cursurile gimnaziului "Dimitrie Cantemir" și apoi pe cele ale liceului "Sfântul Sava" din
București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină
singur, dând meditații.
Anul 1896 este anul debutului sau literar. La 30 iunie publică în ziarul "Liga Ortodoxă",
condus de Alexandru Macedonski, poezia "Tatăl meu", semnată I.N. Theodorescu. La
cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va
rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la "Revista
Modernă" și "Viața nouă" pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th.
Arghezi. Întrerupe studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la
fabrica de zăhăr Chitila.
A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi
Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra
atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă. La 19 ani a intrat la
mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat împreună cu
Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci
numere. Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum
reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.
În romanele sale poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci
autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai
mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În
romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.
În 1905 a început un șir de călătorii în străinatate, deoarece la 30 ianuarie 1905
Constanța Zissu a dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama
copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în
grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a
mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității Fribourg, dar nu
a fost mulțumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris
poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și câstige existența, a lucrat în atelierul unui
bijutier.
În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost
ținut sub supraveghere de autoritățile elvețiene.
În 1909 a vizitat Italia.
Perioada anilor 1910
Timbru din 1980 reprezentând-ul pe Tudor Arghezi
S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru,
Rampa, și în revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în
colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară
prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat
notorietatea în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii. [6] Cocea a contribuit la succesul
lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Rugă de seară.
În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea
pictorului Ștefan Luchian care suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza
suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu
numele său).
Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de
artiști și intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen
Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser,
Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe
colecționarul de artă Krikor Zambaccian. Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut
mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capșa. În acea perioadă era și un asociat al omului
politic și colecționarului de artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat,
împreună cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat
de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul Cișmigiu. A scris și un poem dedicat lui Bogdan-
Pitești.
Publicistul
La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski, sub
semănătura Ion Theo. Până în 1910 -când a început să conducă sau să editeze el însuși reviste
și ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget românesc", "Națiunea", "Bilete de papagal"- publică la
mai multe periodice ale vremii: "Revista modernă", "Viața nouă", "Facla", "Viața românească
etc..
Opere
•Cuvinte potrivite, poezii, 1927 • Prisaca, 1948, poeme pentru
•Icoane de lemn, tablete, 1929 copii
•Poarta neagră, tablete, 1930 • 1907-Peizaje, 1955
•Tablete din Țara de Kuty, • Pagini din trecut, publicistică,
povestiri swiftiene, 1933 1955
• Ochii Maicii Domnului, 1934 • Cântare omului, 1955
• Cărticica de seară, poezii, • Frunze, 1961
1935 • Poeme noi, 1963
• Cimitirul Buna-Vestire, roman • Cadențe, 1964
parabolic, 1934 • Silabe, 1965
• Versuri, 1936 • Răzlețe, 1965
• Ce-ai cu mine vântule?, 1937 • Versuri lungi, 1965
• Lina, roman, 1942 • Ritmuri, 1966
• Eminescu, studiu critic, 1943 • Litanii, 1967
• Versuri alese, 1946 • Noaptea, 1967.
• Bilete de papagal, 1946

S-ar putea să vă placă și