Sunteți pe pagina 1din 65

Pelvisul osos (pelvis)

Pelvisul reprezintă o structură funcţională unitară, formată de


cele două oase coxale, ce se articulează:
• anterior, între ele, corespunzător simfizei pubiene,

1
• posterior, cu osul sacru şi coccigele.
Pelvisul prezintă două compartimente:
• compartimentul superior, sau pelvisul mare,
• compartimentul inferior, sau pelvisul mic.

Limita dintre pelvisul mare şi pelvisul mic corespunde


strâmtorii superioare a pelvisului (apertura pelvis superior), ce
este formată de cele două linii arcuate (linea arcuata), care se
continuă:
− anterior de-a lungul crestelor pectineale şi
apoi pe marginea superioară a simfizei pubiene,
− posterior de-a lungul marginilor anterioare
ale aripilor osului sacru, până la nivelul promontoriului.
În totalitate, pelvisul are forma unui trunchi de con cu baza
mare orientată superior, iar baza mică orientată inferior.
Pelvisul prezintă:
• suprafaţă exterioară, exopelvină,
• o suprafaţă internă, endopelvină.
Pelvisul prezintă:
• o circumferinţă superioară,
• o circumferinţă inferioară.

Circumferinţa superioară, care constituie baza mare a


pelvisului, urmăreşte baza osului sacru, marginea superioară a
osului coxal, apoi marginea anterioară a osului coxal, până la
nivelul marginii superioare a simfizei pubiene.
Circumferinţa mare a pelvisului prezintă două diametre:
− diametrul transversal maxim, în valoare medie de
aproximativ 29 cm, uneşte punctele cele mai
îndepărtate situate pe marginea superioară a osului
coxal.
− diametrul biiliac superior, cu o valoare medie de
25 cm, uneşte cele două spine iliace antero-
superioare.

2
Circumferinţa inferioară (apertura pelvis inferior), este
delimitată anterior de marginea inferioară a simfizei pubiene, apoi
urmăreşte marginea inferioară a ramurilor ischiopubiene şi a
tuberozităţiilor ischiadice, până la nivelul vârfului coccigelui.
Circumferinţa inferioară prezintă un număr de trei
diametre:
− diametrul antero-posterior, uneşte marginea inferioară a simfizei
pubiene cu vârful coccigelui, având o valoare medie de 9,5 cm,
− diametrul biischiadic, transversal, uneşte cele două tuberozităţi
ischiadice, având o valoare medie de 11 cm,
− diametrele oblice, sunt în număr de două, ele unind mijlocul
ramurei ischiopubiene cu mijlocul ligamentului sacrospinos, având
o valoare medie de aproximativ 11 cm.

Suprafaţa exterioară a pelvisului, exopelvisul, prezintă


elementele descriptive ale feţei laterale a osului coxal, şi cele ale
feţelor posterioare ale sacrului şi coccigelui.
Suprafaţa internă a pelvisului, endopelvisul, este împărţită
de strâmtoarea superioară, ce corespunde celor două linii arcuate,
în două entităţi topografice:
• Pelvisul mare (pelvis major), este situat superior de cele
două linii arcuate, şi corespunde topografic cavităţii
abdominale.
Din punct de vedere morfologic pelvisul mare este format din
fosele iliace ale celor două oase coxale şi de aripioarele
sacrului.
Limita superioară a pelvisului mare este reprezentată de
circumferinţa mare a pelvisului, în timp ce limita inferioară
este reprezentată de strâmtoarea superioară a pelvisului.
• Pelvisul mic (pelvis minor), este situat inferior de pelvisul
mare.
Din punct de vedere morfologic pelvisul mic este format de
suprafaţa endopelvină a celor două oase coxale, situată
inferior de liniile arcuate. Această suprafaţă corespunde

3
cavităţii acetabulului şi găurii obturate. Posterior pelvisul mic
este format de suprafaţa endopelvină a sacrului şi coccigelui,
iar anterior de faţa posterioară a simfizei pubiene.
Limita superioară a pelvisului mic corespunde strâmtorii
superioare a pevisului, la nivelul liniilor arcuate.
Limita inferioară a pelvisului mic corespunde circumferinţei
inferioare a pelvisului.
Circumferinţa mică a pelvisului prezintă un număr de trei
diametre, importante din punct de vedere anatomo-clinic:
• diametrul antero-posterior, este delimitat între
marginea inferioară a simfizei pubiene şi vârful
coccigelui, având o valoare medie de aproximativ 9,5
cm, dar valoarea acestuia poate ajunge la 12,5 cm în
timpul naşterii,
• diametrul transversal, biischiadic, cu o valoare medie
de 11 cm, uneşte cele două tuberozitaţi ischiadice,
• diametrele oblice, perechi, cu o valoare medie de
aproximativ 12 cm, sunt delimiate între porţiunea
mijlocie a ligamentului sacrospinos şi mijlocul ramurei
ischiopubiene.
Strâmtoarea superioară a pelvisului reprezintă limita de
separaţie între pelvisul mare şi pelvisul mic.
Asemăntor circumferinţei mari şi circumferiţei mici a
pelvisului şi la nivelul strâmtorii superioare a pelvisului se
delimitează mai multe diametre, a căror valoare prezintă
importanţă anatomo-clinică:
• diametrul promonto-suprapubian, are o valoare medie
de 11 cm, fiind delimitat între promontoriu, situat
posterior, şi marginea superioară a simfizei pubiene,
situată anterior,
• diametrul promonto-retropubian, cu o valoare medie
de 10,5 cm, este delimitat între promontoriu şi faţa
posterioară a simfizei pubiene,

4
• diametrul transversal maxim, cu o valoare medie de
13,5 cm, fiind delimitat între punctele situate cel mai
lateral pe cele două linii arcuate.
Diametrul transversal maxim se încrucişeză
perpendicular cu diametrul promonto-pubian la unirea a
două treimi anterioare cu treimea posterioară a
diametrului promonto-pubian,
• diametrul transversal clinic, cu o valoare medie de 13
cm se construieşte ducând o perpendiculară pe
diametrul promonto-suprapubian, corespunzător
mijlocului lungimii lui.
Acest diametru împarte strâmtoarea superioară a
pelvisului într-un arc de cerc anterior şi un arc de cerc
posterior,
• diametrele oblice sunt în număr de două, având o
valoare medie de aproximativ 12 cm. Se delimiteză
între articulaţia sacro-iliacă, de-o parte şi eminenţa ilio-
pubiană, de partea opusă.

5
PELVISUL

6
PELVISUL MARE, PELVISUL MIC

7
8
9
10
11
12
13
14
S P AŢI U L
PELVI SU
• S I T U A T PI NE L V ISS
EXTR APER I TO
• LI M I TA SUP ER 15
• ŢE S U T U L C
P E L V I S U L US
V A S E L OŞRI A
FO R M ÂN D L A
ÎN N U M A R
• 1 .D O U A L A
16
A .O B T U R A T O R I E

Spaţiul pevisubperitoneal- secţiune orizontală

17
•C E L E 5
COM PAR
PELVI SU
SECUN D
18
SP AT I U L P EL VI SU BP ER I-TseO
S P A T I U L P E L V I S U B P E R I-

Spaţiul pevisubperitoneal, secţiune sagitală

MAREA
19
ARTERA HIPOGASTRICĂ

ART
R E P R E Z IN T A
IL IA C E C O
P E R E T II P20
R IN IC H IU L

Arterele hipogastrice

21
A .IL IA C A C O M U N A

Artera hipogastrică şi ramurile colaterale

22
23
24
25
Reprezintă ramura postero-medială a arterei iliace comune.

26
Prin ramurile sale,vascularizează viscerele şi pereţii
pelvisului,regiunea gluteală şi regiunea obturatorie.

ORIGINE:

Se desprinde din artera iliacă comună la nivelul articulaţiei sacroiliace


la 5 cm lateral de linia mediosagitală a corpului.
De la nivelul originii are un traiect descendent vertical şi pătrunde în
spaţiul pelvis subperitoneal.
Traiectul său descrie o curbă cu concavitatea orientată în sens antero-
superior.Lungimea totală este de aproximativ 6-7 cm iar Ǿ de aproximativ 8-
10 mm.
Topografic, traiectul arterei hipogastrice poate fi împărţit în 2 segmente:
1. Porţiunea(segmentul) superior este situat deasupra aperturii
Superioare a pelvisului,numit şi segment de ligaturare,deoarece la acest nivel
artera hipogastrică nu emite nici o ramură colaterală.
2. Segmentul inferior dispus inferior de apertura superioară a pelvisului
numit şi segmentul de distribuţie, deoarece la acest nivel, artera hipogastrică
emite ramurile sale colaterale şi cele terminale.

RAPORTURI

În prima porţiune a traiectului său,suprapelvin,are o lungime de 2-3 cm,


participă împreună cu prima porţiune a arterei iliace externe la formarea
”furcii iliacelor” în unghi ascuţit de 20º cu deschiderea inferioară.
• Anterior vine în raport cu porţiunea pelvină a ureterului; astfel în
partea dreaptă ureterul încrucişează artera iliacă externă la 15 mm lateral de
bifurcaţia arterei iliace comune, apoi descinde antero-lateral de artera
hipogastrică.
În schimb, în partea stângă, ureterul încrucişează artera iliacă comună la
15 mm superior de bifurcaţia acesteia, apoi coboară în raport cu faţa medială
a arterei hipogastrice.
Faţa anterioară a arterei hipogastrice este acoperită de peritoneul parietal
pelvin posterior,care în partea dreaptă se continuă cu foiţa stângă a rădăcinii
mezenterului, iar în partea stângă formează recesul intersigmoidian.
• Posterior vine în raport cu aripa sacrală, cu vena hipogastrică, cu
trunchiul nervos lombosacral şi cu nervul obturator
• Lateral cu vena hipogastrică
• Medial cu promontoriul,artera sacrală mijlocie, plexul hipogastric
superior, lanţul simpatic cervical.

27
În cea de-a 2-a porţiune, pelvină, se realizează următoarele raporturi:
• Anterior cu ureterul pelvin care încucişează oblic faţa anterioară a
arterei hipogastrice.
• Posterior cu peretele postero-lateral al pelvisului,corespunzător primei
găuri sacrale anterioare, cu muşchiul piriform, cu rădăcinile plexului
nervos sacral.
• Lateral cu muşchiul obturator intern şi nervul obturator
• Medial cu faţa laterală a ampulei rectale şi cu lanţul simpatic sacral.

După un traiect intrapelvin de aproximativ 4 cm, ajunsă la nivelul marii


scobituri ischiadice, artera hipogastrică se împarte în 2 ramuri terminale:
1. Trunchiul anterior-ischiopudental
2. Trunchiul posterior-gluteral
1. Trunchiul anterior are un traiect descendent, vertical, urmărind traiectul
marginii anterioare a marii incizuri ischiadice. Din trunchiul anterior se
desprind următoarele ramuri:
• artera obturatoare
• artera ischiadică (gluteală inferioară)
• artera ombilicală
• artera vezicală inferioară
• artera uterină
• artera rectală mijlocie
• artera pudendală internă
2.Trunchiul posterior are un traiect oblic infero-posterior, părăsind pelvisul
prin spaţiul suprapiriform al marii incizuri ischiadice.
Dă următoarele ramuri:
• artera ilio-lombară
• arterele sacrale laterale
• artera gluteală superioară

28
TRU
ART
1 .A R T E R
2 .A R T E R
ARTERA VEZICALĂ INFERIOARĂ

29
AR TER A

-C O R E S P U N
VASCULARI
V EZICU LELE
30
Numită şi artera genito-vezicală a lui Farabeuf, întâlnită la
bărbat,corespunde arterei uterine la femeie.
Vascularizează vezica urinară, prostata, veziculele seminale şi ureterul
pelvin.
Se desprinde din trunchiul anterior apoi, în raport cu peretele
endopelvin, are un traiect oblic în sens antero-inferior ajungând la baza
veziculelor seminale, iar în final pătrunde sub corpul vezicii urinare unde se
împarte în ramurile sale terminale.

RAPORTURI

În raport cu muşchiul coccigian,încucişează anterior porţiunea pelvină a


ureterului la nivelul bazei vezicii urinare, apoi se angajează între peretele
anterior al ampulei rectale şi fundul vezicii urinare, lateral de veziculele
seminale şi de segmentul terminal al ureterului.
Prezintă 2 ramuri terminale:
1. Artera veziculo-prostatică: se împarte în 2 ramuri:
a). Ramura prostatică, înconjoară faţa inferioară a prostatei,
ajungand până la nivelul feţei anterioare. Dă ramuri descendente ce
vascularizează vârful prostatei şi ramuri ascendente ce vascularizează baza şi
corpul prostatei.
b). Ramura vezicală inferioară, are un traiect paralel cu ramura
prostatică vascularizând feţele laterale, fundul şi triunghiul vezical.
2. Artera veziculo-deferenţială are un traiect descendent în raport cu
peretele posterior al veziculelor seminale şi se împarte în 2 ramuri:
a). Ramura veziculară vascularizează veziculele seminale
b). Ramura deferenţială este dispusă între veziculele seminale şi
ampula ductului deferent împărţindu-se în 2 ramuri:
b.1. o ramură descendentă ce vascularizează ductul ejaculator
b.2. o ramură ascendentă care are un traiect invers traiectului
ductului deferent până la nivelul cozii epididimului, unde se anastomozează
cu artera testiculară.

31
ARTERA UTERINĂ

32
AR
-A R E
O LU
DE 3MM.
33
ARTER
COLAT
RAMUR
34
Se desprinde din trunchiul anterior al hipogastricei având o lungime de
aproximativ 14 cm si un Ǿ de 3 mm.
În timpul gravidităţii devine cea mai voluminoasă ramură a arterei
hipogastrice.
Are un traiect descendent vertical în raport cu peretele pelvin. Ajunsă la
nivelul spinei sciatice îşi schimbă direcţia, care devine orizontală,
îndreptându-se medial în baza ligamentului larg al uterului spre colul uterin.
În continuare are un traiect ascendent formând arcul arterei uterine, mergând
de-a lungul marginii superioare a uterului având un traiect juxtauterin, cu
numeroase inflexiuni. În raport cu dispoziţia ligamentului larg al uterului
traiectul arterei uterine este împărţit în 3 segmente:
1. Segmentul parietal(retroligamentar)
Artera este în raport cu muşchiul obturator intern şi cu fascia
pelvină, fiind încrucişată de ureterul pelvin. Acest segment este acoperit
de peritoneul parietal pelvin ce determină formarea fosei ovariene la
nivelul căreia artera uterină realizează raporturi cu:
• Anterior cu vasele sangvine ombilicale şi obturatoare şi cu nervul
obturator,
• Posterior cu vasele sangvine pudentale şi vaginale
2. Segmentul transversal(infraligamentar) ce este dispus în baza
ligamentului larg al uterului,cel mai important raport este cu ureterul pelvin.
Artera uterină încrucişează şi vine în raport cu faţa anterioară a ureterului
corespunzător punctului ce este situat la mijlocul distanţei dintre peretele
pelvin şi istmul uterin la 15-20 mm superior de porţiunea laterală a
fornixului vaginal.
3. Segmentul juxtauterin este cuprins între foiţele ligamentului larg al
uterului. Artera uterină urmăreşte marginile uterului de la istmul uterin la
cornul uterin, având un traiect foarte sinuos, alături de un bogat plex venos,
limfatice şi fibre nervoase. De-a lungul traiectului său, artera uterină dă un
număr de 6 ramuri colaterale şi 2 ramuri terminale.
3.1.Ramura uretrală vascularizează porţiunea pelvină a ureterului.
3.2.Ramurile vaginale au un traiect oblic în sens antero-inferior
distribuindu-se atât pe faţa anterioară cât şi pe cea posterioară a colului
uterin şi a fornixului vaginal.
3.3.Ramurile vezicale se desprind din segmentul transversal şi
vascularizează vezica urinară şi fornixul vaginal.
3.4.Ramurile uterine îşi au originea de pe faţa medială a segmentului
juxtauterin. Fiecare ramură se bifurcă într-o ramură anterioară ce
vascularizează faţa anterioară(vezicală) a uterului şi o ramură posterioară ce
vascularizează faţa posterioară(rectală) a uterului. Aceste ramuri pătrund în

35
miometrul uterului realizând numeroase anastomoze la nivelul stratului
plexiform unde formează un bogat plex arterial.
3.5.Artera ligamentului rotund al uterului urmăreşte traiectul ligamentul
rotund al uterului.
3.6.Artera fundului uterin îşi are originea din segmentul juxtauterin al
arterei uterine,inferior de istmul tubei uterine, apoi se îndreaptă către fundul
uterin, pe care îl vascularizează.
Ajunsă la nivelul corpului uterin, între istmul tubei uterine şi ligamentul
propriu al ovarului, artera uterină se împarte în 2 ramuri terminale:
a). Ramura ovariană se orientează lateral şi descinde în mezoovar,inferior
de ligamentul propriu al ovarului unde se anastomozează, inferior de ovar,
cu porţiunea terminală a arterei ovariene formându-se arcada paraovariană
din care se desprind ramuri pentru ovar.
b). Ramura tubară pătrunde în mezosalpinge, unde se anastomozează cu
ramuri tubare ale arterei ovariene, formând aracada vasculară infratubară.
Între arcadele paraovariană şi infratubară se interpune artera tubară
mijlocie ce îşi are originea fie direct din artera uterină, fie din ramura
ovariană.

36
ARTERA VAGINALĂ

AR
-R a m u r a t
a rte re i h
37
Artera vaginală asigură vascularizaţia vaginului împreună cu ramurile
vaginale ce provin din artera uterină, cu ramurile vaginale cu originea în
artera rectală mijlocie şi cu artera bulbului vestibulului cu originea în artera
pudentală internă.
Ea reprezintă ramura terminală a trunchiului anterior al arterei
hipogastrice. De la nivelul originii are un traiect oblic descendent, alături de
artera uterină,fiind acoperită de peritoneul parietal pelvin, pătrunde în baza
ligamentului larg al uterului, apoi se angajează pe marginile laterale ale
vaginului, terminându-se superior de fornixul vaginal. De-a lungul acestui
traiect, realizează importante raporturi cu artera uterină şi cu ureterul.
Astfel,în prima sa porţiune,coboară paralel cu artera uterină ce este dispusă
medial; la nivelul fosetei ovariene încucişează faţa posterioară a ureterului
pelvin.
În baza ligamentului larg este situată inferior de artera uterină şi postero-
medial de ureterul pelvin.
Porţiunea sa terminală este situată între marginea laterală a vaginei şi
muşchiul ridicător anal. La acest nivel emite 3 până la 5 ramuri, care fiecare
se împarte într-o ramură anterioară şi o ramură posterioară; se distribuie
feţelor anterioară, respectiv posterioară ale vaginului, alături de ramuri ce
provin din artera uterină, artera rectală mijlocie şi artera pudentală internă
formând o bogată reţea vasculară-reţeaua arterială azygos a vaginei.

38
ARTERA PUDENTALĂ INTERNĂ

ARTER
-R E P R E Z I N T
P E R IN E U L
39
Artera pudentă internă reprezintă principala sursă arterială a perineului şi
a organelor genitale externe. Reprezintă una din ramurile terminale ale
arterei hipogastrice. Are un scurt traiect intrapelvin oblic descendent, paralel
cu marginea anterioară a marii incizuri ischiadice, apoi părăseşte spaţiul
pelvisubperitoneal, stăbătând spaţiul infrapiriform pentru a pătrunde în fosa
ischio-rectală pe care o străbate într-o dedublare a fasciei muşchiului
obturator intern, numit canal pudental. După un traiect intracanalicular de
aproximativ 5 cm, în sens postero-anterior, ajunge la nivelul marginii
inferioare a simfizei pubiene, unde se termină prin artera dorsală a
clitorisului (artera dorsală a penisului). Acest traiect deosebit de sinuos este
împărţit în 6 porţiuni:
1. Porţiunea intrapelvină:cu o lungime de 2-5 cm. Artera este în raport cu
peretele escavaţiei pelvine.
1.1. anterior este în raport cu artera rectală mijlocie, cu artera
vezicală inferioară(la barbaţi), respectiv artera uterină(la femei).
1.2.posterior este în raport cu fascia pelvină,cu muşchiul piriform şi
cu primele 3 perechi de nervi sacrali.
1.3. medial este în raport cu artera gluteală inferioară.
1.4. lateral este în raport cu marginea anterioară a marii incizuri
ischiadice.
2. Porţiunea infrapiriformă: în acest segment realizează raporturi astfel:
• superior cu marginea inferioară a muşchiului piriform,
• inferior cu ligamentul sacro-spinal,
• medial cu vasele sangvine gluteale inferioare,
• lateral cu marele nerv sciatic şi cu nervul cutanat femural posterior.
3. În porţiunea gluteală realizează următoarele raporturi:
• anterior cu faţa posterioară a ligamentului sacro-spinal şi cu spina
ischiadică,
• posterior cu faţa profundă a muşchiului gluteu mare,
• medial cu nervul pudental intern,nervul anal şi cu vasele gluteale
inferioare,
• lateral cu marele nerv sciatic şi nervul cutanat femural posterior
4. În porţiunea infra-sciatică traversează un orificiu osteo-fibros de formă
triunghiulară unde vine în raport:
• supero-lateral cu ligamentul sacro-spinal,
• infero-lateral cu muşchiul obturator extern,
• postero-medial cu ligamentul sacrotuberal.
5. În porţiunea ischiorectală artera străbate canalul pudental,acesta fiind
constituit prin dedublarea fasciei muşchiului obturator intern,realizând
următoarele raporturi:

40
• lateral cu faţa medială a muşchiului obturator intern,
• supero-medial cu corpul adipos al fosei ischio-rectale,
• inferior cu diafragma urogenitală.
6. În porţiunea perineală, artera este în raport cu faţa superioară a
muşchiului transvers profund al perineului, cu prelungirea anterioară a fosei
ischiorectale,cu vârful prostatei, cu porţiunea membranoasă a uretrei, cu
plexul venos prostatic, cu faţa medială a ramurii ischiopubiene. De-a lungul
acestui traiect emite 5 ramuri colaterale şi se termină printr-o ramură
terminală.

ARTERA
COLATER

RAMURILE CO
C
mare.
1.RAMURILE
6.1. Ramurile gluteale vascularizează faţa porfundă a muşchiului gluteu

6.2. Artera rectală inferioară are un traiect oblic descendent pe peretele

2.ARTERA RE 41
lateral al fosei ischio-rectale, apoi străbate corpul adipos al fosei ischio-
rectale,vascularizând muşchii ridicător anal şi sfincter anal extern, precum şi
canalul anal. Realizează anastomoze cu arterele renale superioară şi mijlocie.
6.3. Artera perineală are un traiect antero-medial,pătrunzând în spaţiul
delimitat între membrana perineului şi fascia perineală superficială pentru a
se ramifica în:
- ramuri sacrale(labiale) posterioare,
- ramuri musculare ce vascularizează muşchii perineului, ischiocavernos
şi bulbospongios.
6.4. Artera uretrală vascularizează porţiunea spongioasă a uretrei.
6.5. Artera bulbului uretrei(perineală profundă) vascularizează glanda
bulbo-uretrală şi corpul spongios.
Ramura terminală este reprezentată de artera cavernoasă ce
vascularizează corpul cavernos.

ARTERA RECTALĂ MIJLOCIE


42
AR TER
-V A S C U LA R I Z
Artera rectală mijlocie asigură vascularizaţia rectului împreună cu artera

S U P ER I O A R
rectală superioară, ramură din artera mezenterică inferioară, şi artera rectală
inferioară, ramură din artera pudentală internă.
Are un traiect oblic descendent antero-medial, spre faţa laterală a ampulei
rectale, unde se termină prin 4-5 ramuri rectale. Străbătând spaţiul

C U A R T ER A 43
pelvisubperitoneal, traiectul arterei este încrucişat de cel al ureterului pelvin,
apoi pătrunde în profunzimea aripioarelor rectului, terminându-se pe fascia
rectală.
Emite de-a lungul acestui traiect mai multe ramuri colaterale:
1. ramuri vaginale,
2. ramuri vezicale,
3. ramuri prostatice,
4. ramuri pentru muşchiul ridicător anal.
Ramurile terminale se bifurcă într-o ramură anterioară şi o ramură
posterioară ce vascularizează feţele respective ale porţiunii mijlocii ale
ampulei rectale. Aceste ramuri realizează numeroase anastomoze cu cele de
parte opusă, dar şi cu ramuri arteriale ce provin din artera rectală superioară
şi artera rectală inferioară.

ARTERA OMBILICALĂ

44
AR TER A

-L A F A T A R E
La făt are dimensiuni considerabile. De la nivelul originii are un traiect

CO N SI D ER
anterior în raport cu vezica urinară, apoi îşi schimbă direcţia, care devine
ascendentă în raport cu faţa profundă a peretelui abdominal anterior până la

45
nivelul ombilicului, unde pătrunde în cordonul ombilical. În cursul
dezvoltării intrauterine, artera este permeabilă pe tot traiectul său. După
naştere, artera se obliterează astfel încât cea mai mare parte a traiectului său
se transformă într-un cordon fibros-ligamentul ombilical lateral. Prezenţa
celor 2 ligamente (dreapt şi stâng) determină, prin trecerea peritoneului
parietal, formarea celor 2 plici ombilicale mediale.
O scurtă porţiune a arterei, corespunzătoare originii, rămâne permeabilă
sub forma unui canal cu pereţii groşi şi lumenul îngust, din care se desprind
arterele vezicale superioare ce vascularizează vârful vezicii urinare, precum
şi artera ductului deferent.

ARTERA TESTICULARĂ

Artera testiculară este ramură colaterală a aortei abdominale, asigurând


vascularizaţia testiculului alături de artera ductului deferent şi artera
cremasterică, ramură din artera epigastrică inferioară.
Îşi are originea pe faţa anterioară a aortei abdominale, corespunzător
discului intervertebral L2-L3, între originea arterei renale şi originea arterei
mezenterice inferioare.
Situată retroperitoneal are un traiect oblic descendent formând un unghi
ascuţit cu traiectul aortei abdominale. Corespunzător vertebrei L4, cele 2
artere testiculare încrucişează faţa anterioară a porţiunii abdominale a
ureterului. În raport cu faţa anterioară a muşchiului psoas mare este însoţită
de ramura genitală a nervului genitofemural. Pătrunde în spaţiul
pelvisubperitoneal, apoi se alătură elementelor ce constituie funiculul
spermatic, parcurge canalul inghinal şi, în final, abordează testiculul, unde
emite 2 ramuri terminale: laterală şi mijlocie.
RAPORTURI: la origine, artera este situată retroduodenal, posterior
fiind în raport cu faţa anterioară a aortei. În regiunea lombo-abdominală,
artera încrucişează porţiunea abdominală a ureterului.
Este în raport:
- anterior cu porţiunea inferioară a mezenterului, cu colonul ascendent, cu
arterele colice şi ileocolice, cu colonul descendent, cu mezocolonul, cu
colonul sigmoidian, cu arterele colice stângi şi arterele sigmoidiene.
- posterior cu muşchiul psoas mare, cu vena cavă inferioară şi cu ureterul.
Pătrunsă în spaţiul pelvisubperitoneal, încrucişează traiectul arterei
hipogastrice, apoi se angajează prin orificiul profund al canalului inghinal
alături de celelalte elemente anatomice constitutive ale funiculului
spermatic: ductul deferent, artera creamsterică, artera ductului deferent,
ductele limfatice, fibre nervoase, muşchiul cremaster şi ligamentul lui

46
Cloquet. De-a lungul acestui traiect emite mai multe ramuri colaterale ce pot
fii grupate astfel:
1. Ramuri ureterice: cu distribuţie segmentară, ce vascularizează ureterul
abdominal.
2. Ramuri epididimare sunt în număr de două:
2.1. Ramura anterioară, vascularizează capul epididimului.
2.2. Ramura posterioară, vascularizează coada epididimului, împreună cu
artera ductului deferent.
Ramurile terminale, în număr de două, medială şi laterală, au un traiect
sinuos, traversează tunica albuginee, apoi pătrunde în parenchimul testicular,
străbătând septurile interlobulare şi, în final, pătrund în lobulii testiculari.

47
TRUN
ART
1 .A R T E
48
Afluenţii venei cave inferioare

Originea venei cave inferioare este reprezentată de unirea celor două vene
iliace comune dreaptă şi stângă, ce corespunde topografic discului
intervertebral situat între vertebrele L4-L5.
Deoarece originea venei cave inferioare este situată la dreapta liniei
mediane, vena iliacă comună stângă este mai lungă şi are un traiect oblic.

Vena iliacă internă


Numită şi vena hipogastrică îşi are originea la nivelul marii incizurii
ischiadice în urma confluării a mai multor afluenţi venoşi pelvini. Are un
traiect scurt, 4 cm., cu un Ø foarte mare – 10-12 mm., fiind situată posterior
de artera hipogastrică de ureter. Ramurile de origine se împart în ramuri
parieale şi ramuri viscerale.
RAMURILE PARIETALE
1. Vena sacrală mediană: îşi are originea la nivelul osului coccis şi la nivelul
glomerului coccigian.
2. Venele obturatorii: îşi au originea în regiunea supero-medială a coapsei,
apoi, însoţind artera omonimă, străbat şanţul obturator.
RAMURILE VISCERALE
1. Vena pudentală internă: drenează sângele venos de la nivelul plexului
venos vezical a lui Santorini, ce este dispus pe faţa anterioară a vezicii
urinare. Primeşte ca afluenţi venele hemoroidale inferioare.
2. Venele vezicale: îşi au originea la nivelul fundului şi a corpului vezicii
urinare. Au afluenţi venele vezicii seminale şi venele rectale inferioare.
3. Plexul venos prostatic: este dispus în loja prostatică, realizând anastomoze
cu plexul venos vezical.
4. Plexul venos rectal: se constituie în urma bogatele anastomoze venoase,
realizate între venele rectale superioare, ce drenează în vena mezenterică
inferioară, şi apoi în vena porta, venele rectale mijlocii care dreneaza direct
în vena hipogastrică şi venele rectale inferioare care drenează în vena
pudendală internă.
Plexul este dispus pe părţile laterale ale rectului, venele formând ghemuri
anastomotice numite glomeruli venoşi hemoroidali.
5. Plexul venos uterin: este divizat în două plexuri: unul anterior, situat pe
faţa anterioară a uterului, şi altul posterior, situat pe faţa posterioară a

49
uterului. Cele două plexuri drenează în venele uterine, care străbat
ligamentul larg al uterului şi se varsă în vena hipogastrică.
6. Plexul venos vaginal: se constituie pe feţele laterale ale vaginului, de unde
drenează în venele vaginale, care au un traiect descendent prin ligamentul
larg al uterului şi se varsă în vena hipogastrică.
De-a lungul traiectului intraabdominal vena cavă inferioară primeşte
afluenţi venoşi de la viscerele abdominale şi de la pereţii abdominali sub
forma ramurilor viscerale şi parietale.
1. Venele frenice: însoţesc artera frenică inferioară de-a lungul feţei
abdominale a muşchiului diafragm şi drenează în vena cavă inferioară. Au
ca afluenţi venele suprarenale superioare.
2. Venele lombare: în număr de patru de fiecare parte, au aceeaşi dispoziţie
ca şi venele intercostale. Îşi au originea în musculatura peretelui abdominal,
şi primesc ca afluenţi venele spinale şi ramuri din plexurile venoase
vertebrale, apoi trec pe sub arcadele muşchiului psoas şi se varsă în vena
cavă inferioară.
Venele lombare se anastomozează în sens longitudinal, formând vena
lombară ascendentă, care prin extremitatea superioară se continua cu vena
azigos, în dreapta, şi cu vena hemiazigos, în stânga, iar prin extremitatea
inferioară se deschide în vena cavă inferioară. Se stabileşte, în acest mod, o
anastomoză directă cavo-cavă între cele două vene cave, superioară şi
inferioară.
3. Venele testiculare: drenează sângele venos de la nivelul testicolului şi a
epididimului. Ele formează în jurul ductului deferent plexul pampimiformis,
care drenează în două grupuri venoase secundare:
a) grupul anterior: înconjoară artera testiculară şi drenează în vena
testiculară care în dreapta drenează în vena cava inferioară, iar în stânga în
vena renală stângă.
b) grupul posterior: înconjoară artera cremasterică şi drenează în vena
epigastrica inferioară.
4. Venele ovariene: drenează sângele de la nivelul ovarului, fundul corpului
uterin, ligamentul rotund al uterului şi ligamentul larg al uterului, formând
un plex venos, situat în mezo-ovar, de la nivelul căruia sângele venos este
diluat direct în vena cavă inferioară, în dreapta, respectiv în vena renală, în
stânga.
5. Venele renale: formează planul anterior al pediculului renal. Fiecare vena
renală se formează în urma anastomozelor, realizate de venele interlobulare
renale, la nivelul sinusului renal, apoi cu un traiect transversal se varsă în
vena cavă inferioară. Vena renală stânga este mai lungă, ea trecând anterior
de aorta abdominală şi posterior de artera mezenterică superioară.

50
La suprafaţa rinichiului există o reţea venoasă care drenează atât în vena
renală cât şi în arcada venoasă exorenală, situată pe marginea convexă a
rinichiului, arcadă ce se anastomozează cu venele colonului, realizând astfel
o anastomoză porto-cavă.
6. Venele suprarenale: se formează în substanţă medulară a glandei, străbat
hilul şi drenează în vena cavă inferioară, în dreapta, respectiv în vena renală,
în stânga.
7. Venele hepatice: îşi au originea la nivelul lobului hepatic unde se
constituie venele centrolobelare care drenează în venele hepatice. Acestea au
un traiect sagital şi datorită absenţei adventicei la nivelul peretelui venos
sund aderente la parenchimul hepatic.
Venele hepatice se îndreaptă câtre şanţul venei cave inferioare şi drenează
în vena cava inferioară. Morfofuncţional venele hepatice se dispun în două
grupuri:
a) grupul superior, alcătuit din două vene mari:
a1. vena hepatică stângă, care drenează sângele venos de la nivelul
lobului stâng.
a.2.vena hepatică dreaptă, care drenează sângele venos de la nivelul
lobului hepatic drept.
b) grupul inferior este alcătuit dintr-un număr variabil de mici vene, ce
drenează sângele venos din lobul drept şi din lobul caudat.
8. Venele ombilicale: sunt funcţionale în timpul vieţii embrionare şi fetale.
Astfel în stadiile iniţiale ale dezvoltări există două vene ombilicale ce merg
de la alantoidă la sinusul cardiac. Ulterior vena ombilicală dreaptă se
atrofiază în timp ce vena ombilicală stângă se dezvoltă. La făt vena
ombilicala pleacă de la placentă, intră în constituţia cordonului ombilical
alături de cele două artere ombilicale se angajează prin ombilic, apoi prin
ligamentul folciform şi ajunge la nivelul ficatului, unde se împarte în două
ramuri:
a) o ramură ce se deschide în vena cavă inferioară, ductul venos,
b) o ramură ce se uneşte cu ramură stângă a venei porte.
După naştere vena ombilicală se obstruează transformându-se într-un
cordon fibros reprezentat de ligamentul teres hepatic, dispus între ficat şi
ombilic. De-o parte şi alta a venei ombilicate se află cele două vene
paraombilicale:
- cea dreapta se anastomozează cu vena epigastrică inferioară,
la nivelul ombilicului, şi se deschide în vena portă.
- vena paraombilicală stângă, care se deschide în vena
ombilicală.

51
Venele paraombilicale se întegrează astfel în complexul sistem al
anastomozelor portocave.

Plexurile venoase ale pelvisului


La nivelul spaţiului pelvisubperitoneal se dezvoltă o bogată reţea
venoasă alcătuită din mai multe plexuri venoase:
1. PLEXUL VENOS SACRAL: este format dintr-o reţea de
anastomoze venoase, situată pe faţa anterioară a sacrului, ce
colectează sângele drenat de la nivelul găurilor sacrale
anterioare în venele sacrale laterale iar acestea drenează în
venele hipogastrice.

2. PLEXUL VENOS RECTAL: este reprezentat de o bogată reţea


de anastomoze venoase, dispusă pe feţele laterale si pe peretele
posterior al rectului. Structural acest plex format dintr-o
porţiune internă – submucoasă şi o porţiune externă, ce este
situată în afară musculăturii rectale a canalului anal. Acest plex
realizează anastomoze cu plexurile venoase uterin şi vaginal,
respectiv cu plexurile vezical şi prostatic. Sângele din plexul
venos rectal drenează astfel:

a) În vena rectală superioară, venă de origine a venei


mezenterice inferioare, ce drenează în vena portă,

b) În vena rectală mijlocie afluent al venei hipogastrice ce


drenează în vena iliacă comună, apoi in vena cavă
inferioară,

c) În vena rectală inferioară, afluent al venei pudendale


interne, ce drenează în vena hipogastrica, apoi in vena
cava inferioară.

În acest fel prin intermediul plexului venos rectal se realizează una din
multiplele anastomoze portocave.

52
3. PLEXUL VENOS VEZICAL – este reprezentat de o complexă
reţea anastomotică venoasă ce este dispusp în porţiunea
inferolaterală şi a fundului vezicii urinare, drenând în venele
vezicale şi apoi în vena hipogastrică.

Plexul vezical înconjoară uretra, constituind plexul venos


periuretral şi realizează anastomoze cu plexurile venoase
vaginal şi uterin.

4. PLEXUL VENOS PROSTATIC – este format dintr-o bogată


reţea anastomotică ce este dispusp pe faţa anterioară şi pe cele 2
feţe laterale ale prostatei. Realizează anastomoze cu plexurile
vezical şi rectal. Porţiunea sa anterioară constituie plexul lui
Santorini, ce primeşte numeroşi afluenţi viscerali şi parietali:
venele cavernoase, venele retropubiene, venele prevezicale,
venele vezicale, venele prostatice.

5. PLEXUL VENOS UTERIN – este situat de-a lungul celor 2


margini ale uterului, realizând anastomoze cu plexurile venoase
vezical, vaginal, infraovarian şi infratubar. Colectează sângele
venos de la nivelul corpului şi a colului uterin şi drenează în
venele uterine.

6. PLEXUL VENOS VAGINAL – este dispus perivaginal şi


drenează în venele vaginale. Realizează anastomoze cu
plexurile venoase vezical, uterin şi rectal.

Limfaticele viscerelor pelvisubperitoneal


Limfa drenată de la nivelul viscerelor pelvine este drenată în
nodurile paraviscerale, în număr de 2 la bărbat: paravezical şi pararectal,
respectiv 4 la femeie: paravezical, paravagina, parauterin şi pararectal.
Limfa colectată în aceste noduri este drenată în continuare prin
intermediul reşelelor limfatice iliac intern, iliac extern şi iliac comun până la
nivelul nodurilor limfatice abdominale lombare.

53
1. NODURILE LIMFATICE PARAVEZICALE – sunt în spaţiul
pelvisubperitoneal de jur împrejurul vezicii urinare sub forma a 4
grupuri de noduri limfatice:

a) Nodurile limfatice prevezicale: sunt dispuse în spaţiul


prevezical a lui Retzius, drenând limfa feţei anterioare a vezicii
urinare.

b) Nodurile limfatice retrovezicale: sunt situate la nivelul septului


retrovezical (septul vezicovaginal), drenând limfa fundului
vezicii urinare către nodurile limfatice iliace interne sacrale şi
spre nodurile limfatice comune ale promontoriului.

c) , d) Nodurile limfatice vezicale laterale: sunt dispuse de-a


lungul traiectului porţiunilor permeabile a celor 2 artere
ombilicale ce sunt în raport direct cu marginile laterale ale
vezicii urinare.

2. NODURILE LIMFATICE PARAUTERINE – drenează limfa din cele


3 reţele limfatice din mucoasa, musculara şi seroasa uterului, către
nodurile limfatice iliace externe interiliace. Limfaticele de la nivelul
fundului uterului şi a ale istmului tubei uterine urmează traiectul
vaselor sanguine ovariene, drenând în nodurile limfatice parietale
lombare. Limfaticele colului uterin dreneazp în nodurile limfatice
iliace interne gluteale superioare şi în nodurile sacrale şi în final în
nodurile iliace comune ale promontoriului. Tot de la nivelul colul
uterin se desprin vase limfatice ce urmează traiectul ligamentului
rotund al uterului, drenând în nodurile limfatice inghinale superficiale.

3. NODURILE LIMFATICE PARAVAGINALE – colectează limfa din


2 reţele vaginale, situate în mucoasa şi în musculara viscerului, şi
realizează numeroase anastomoze. Eferenţele limfatice ale formixului
vaginal se anastomozează cu eferenţele limfaticelor colului uterin şi
drenează în nodurile limfatice parietale iliace interne şi în nodurile
gluteale superioare. Alte eferenţe vaginale drenează în nodurile
limfatice inghinale superficiale superomediale alături de eferenţele
limfatice ale ampulei rectale.

54
4. NODURILE LIMFATICE PARARECTALE – colectează limfa din
reţelele limfatice, dispuse în mucoasa şi submucoasa rectului.
Urmărind traiectul vaselor rectale superioare, mijlocii şi inferioare,
eferenţele limfatice ale rectului drenează astfel:

a) porţiunea superioară a ampulei rectale drenează în nodurile


limfatice parietale iliace interne sacrale,

b) porţiunea inferioară a ampulei rectale şi canalul anal drenează


în nodurile limfatice parietale iliace interne gluteale inferioare,

c) porţiunea inferioară a canalului anal şi anusului drenează în


nodurile limfatice inghinale superficiale.

55
Simpaticul lombar paravertebral
- Contină simpaticul toracic, pătrnzănd în cavitatea abdominală printre
stălpul accesor al muşchiuluo diafragm şo arcada muşchiului psoas.
- Este format din 4 perechi de ganglioni de formă alungită, ce formeză 2
lanţuri paravertebrale, ce au ca limită inferioară un plan orizontal ce trece
prin promontoriu.
- Realizează următoarele raporturi:
- medial: dreapta cu vena cavă inferioară iar medial stânga cu aorta
abdominală,
- lateral: cu marginea medială a muşchiului psoas,
-anterior: cu peritoneul parietal posterior, cu ansele jejun-ileale şi cu
vasele ialace comune.
- posterior: cu procesele costiforme ale vertebrelor lombare
Din ganglionii simparici lombari se desprind eferente sub forma ramurilor
viscerale şi a ramurilor vasculare.
1. Ramurile VISCERALE: se desprind din cei 4 ganglioi lombari coborând
de-a lungul coloanei vertebrale.
Prelungirile axonice cu originea în primii doi ganglionii se unesc şi
formeaza un trunchi comun ce descinde până în spaţiul terminoaortic unde
se uneşte si anastomozează cu prelungirile axonice ale ganglionilor trei şi
patru şi cu ramuri ce provin din plexul mezenteric inferior. În acest fel se
formează un trunchi comun, reprezentat de Nervul Splahnic lombar care se
anastomozează cu cel de partea opusă, formând plexul presacrat; de la acest
nivel se desprind cei doi nervi splahnici pelvini ce se anastomozează în
ganglionii hipogastrici, asigurând inervaţia viscerelor pelvine.

56
2. Ramurile VASCULARE: se îndreaptă câtre arterele lombare, însoţindu-le
până la emergent-ţa acestor din aorta abdominala. La acest nivel formează
plexul periaortic din care se desprind ramuri ce vor forma plexuri arteriare
dispuse de-a lungul vaselor iliace comune şi a arterei sacrale mijlocii.

57
N .S P LA H N IC M A R
S-T 6 .

S-T 7 .

S-T 8 . N .S P L A H N I

S-T 9 .
PORŢIUNEA PELVINĂ A SISTEMULUI NERVOS
VEGETATIV

S-T 1 0 P L E X U L R E N AL

58
Simpaticul sacral
Este alcătuit din 4 până la 5 perechi de ganglioni sacrali ce sunt
situaţi pe faţa pelvină a osului sacru, realizând următoarele
raporturi:
• ANTERIOR cu peritoneul parietal pelvin posterior,

• POSTERIOR cu faţa pelvină a osului sacru,

• MEDIAL cu vasele sanguine sacrale mijlocii,

• LATERAL cu găurile sacrale anterioare, cu plexul nervos


sacral şi cu vasele sanguine sacrale laterale.
Prin intermediul ramurilor comunicante, a ramurei cenuşii şi a
ramurei albe realizează anastomoze cu nervii spinali sacrali.
Ganglionii sacrali de aceiaşi parte realizeazp anastomoze prin
intermediul ramurilor interganglionare ce au aspectul unor
cordoane aplatizate în sens antero-posterior unice, duble sau cu
aspect plexiform.
În afară ramurilor interganglionare din ganglioni sacrali pornesc
ramuri eferente, reprezentate de ramuri osteo-musculare, ramuri
vasculare şi ramuri viscerale. Astfel, din cel de-al doilea şi cel de-
al treilea ganglon sacral se formează nervii splahnici sacrali, ei
reprezentând ramurile colaterale ale ganglionilor sacrali ce
participă la constituirea porţiunii posterioare a plexului hipogastric
inferior.
Sipmaticul pelvin se termină la nivelul feţei pelvine a
coccigelui, fie separat pentru lanţ simpatic, fie print-o anastomoză
transversală în formă de ansă la nivelul cărei se află un ganglion
simpatic coccigian, numit ganglionul impar.

59
Parasimpaticul sacral
Îşi are originea la nivelul zonei visceromotorii, situată în
coloana intermedio-medială a segmentelor medulare sacrale
S1,S2,S3.
Căile de conducere ale parasimpaticului sacral sunt formate
din 2 neuroni:
• neuronul preganglionar,
• neuronul postganglionar.
Prelungirea axonică a neuronului preganglionar urmează
traiectul nervulor sacrali S1,S2,S3 şi face sinapsă cu ganglionul
postganglionar ce este situat în ganglionii parasimpatici pelvini,
reprezentaţi de mici mase de substanţa nervoasă ce sunt dispuse în
ochiurile plexului nervos hipogastric inferior.
La nivelul spaţiul pelvisubperitoneal, sistemul nervos
vegetativ formează 2 plexuri nervoase:
1. plexul hipogastric superior,
2. plexul hipogastric inferior.

Plexul hipogastric superior

Numit şi plexul interiliac (nervul presacral a lui Latarjet).


Este impar, situat anterior de vertebral L5, de promontoriu şi de
osul sacru. Având aspectul unei lame plexiforme realizează
următoarele raporturi:
• ANTERIOR cu peritoneul parietal pelvin posterior şi cu
rădăcina mezocolonului sigmoidian,
• POSTERIOR cu L5, promontoriu şi osul sacru,

• LATERAL (dreaptă şi stângă) cu vasele sanguine iliace


comune.

60
Se formează în urma anastomozelor realizate între ramurile
plexului mezenteric inferior şi nervii splahnici lombari.
Astfel constituit plexul hipogastric superior emite eferenţe
sub forma a 2 ramuri colaterale: ramuri vasculare pentru arterele
iliace comune şi ramuri peritoneale, şi a 2 ramuri terminale,
reprezentate de cei 2 nervi hipogastrici, drept şi stâng, ce au un
traiect descendent intrapelvin paralele cu feţele laterale ale rectului
şi medial de arterele hipogastrice până la nivelul ramurii
posterioare a plexului hipogastric inferior de aceaşi parte.

Plexul hipogastric inferior, pelvin


Este un plex pereche ce inervează viscerele pelvine şi
perineul. Apare sub forma a 2 lame nervoase de formă patrulateră
în constituţia cărora intră atât fibre nervoase simpatice, cât şi
parasimpatice.
Dispus în masa de ţesut celular a spaţiul pelvisubperitoneal,
respectiv în spaţiul latero-rectal alături de arterele hipogastrice şi
ramurile acesteia realizează următoarele raporturi:
• ANTERIOR cu baza vezicii urinare (septul vezico-vaginal),

• POSTERIOR cu găurile sacrale anterioare,

• LATERAL cu peretele lateral al spaţiul pelvisubperitoneal,

• MEDIAL cu ampula rectală, cu veziculele seminale, şi septul


rectovezical (fundul de soc uterorectal şi fornixul vaginal).

La nivelul plexului hipogastric inferior ajung 4 aferenţe:


1. nervul hipogastric, ramură terminală a plexului hipogastric
superior,

2. nervii splahnici sacrali, ramuri colaterale ale ganglionilor sacrali


simpatici,

3. nervii splahnici pelvini, ce aparţin parasimpaticului pelvin,

4. ramuri cu originea în plexul rectal superior.

61
Eferenţele plexului hipogastric inferior formează plexuri periviscerale
din care pornesc ramuri ce asigură inervaţia viscerelor pelvisubperitoneale şi
a structurilor anatomice ce formează perineul:
1. PLEXUL RECTAL MIJLOCIU – este dispus pe feţele laterale
ale ampulii rectale,

2. PLEXUL RECTAL INFERIOR – este situat pe feţele laterale


ale canalului renal,

3. PLEXUL PROSTATIC – este situat la nivelul celor 2 feţe


laterale şi a celei posterioare a prostatei,

4. PLEXUL DEFERENŢIAL – se constituie de-a lungul canalului


deferent.

5. PLEXUL UTERO-VAGINAL – este format dintr-o reţea


nervoasă de aspect plexiform mai densă de-a lungul marginilor
laterale ale uterului şi vaginului.

Cele 2/3 superioare sunt inervate şi prin fibre ale nervilor vaginali ce
îşi au originea în plexul hipogastric inferior.
6. PLEXUL VEZICAL – este situat la nivelul marginilor laterale
ale vezicii urinare. Din acest plex se desprind fibre nervoase
pentru vezica urinară, veziculele seminale şi ductul deferent.

62
Plexul ruşinos
Plexul ruşinos este o anexă a plexului sacral. El provine din ramura
anterioară ale nervulului IV sacral. Se uneşte cu plexul sacral prin
anastomoza realizată între perechea a IV-a şi a IlI-a de nervi
spinali sacrali şi participă la formarea plexului coccigian.
Situat în prelungirea plexului sacral, înaintea fibrelor
posterioare ale muşchiului ridicător anal şi ischio-coccigian, este
încrucişat anterior de vasele sacrate laterale. Plexul ruşinos conţine
componenta parasimpaticului pelvin. .

Ramificaţii

Plexul ruşinos prezintă ramuri musculare, viscerale şi


senzitive.
R a m u r i l e m u s c u l a r e , pentru muşchiul ridicător anal
şi muşchiul ischio-coccigian.
R a m u r i l e v i s c e r a l e , inervează viscerele din pelvis.
La bărbat: ramurile pentru rect şi vezica urinară, participînd la
formarea nervilor hemoroidali medii şi vezicali inferiori,
La femeie, ramuri care merg la rect, vezica urinară şi vagină.
N e r v u l r u ş i n o s i n t e r n (S2, S3), este ramura terminală
a plexului ruşinos şi cea mai importantă. Părăseşte pelvisul prin

63
spaţiul infrapiriform, alături de vasele pudentale interne, care se
află dispuse lateral.
Înconjoară apoi spina ischiadică şi pătrunde în spaţiul
ischiorectal, fiind situat pe faţa lui laterală. Aici se găseşte într-o
teacă a fasciei muşchiului obturator intern.
La nivelul fosei ischiorectale se desprind nervii hemoroidali
inferiori. Ei inervează sfincterul extern al anusului şi tegumentul
perianal.
Nervul perineal continuă direcţia nervului ruşinos şi dă ramuri
pentru muşchiul transvers superficial şi cel profund al perineului,
precum şi pentru muşchii bulbo şi ischiocavernoşi.
Nervul perineal se împarte în două ramuri secundare:
• ramura superficială care ajunge la tegumentul scrotului,
respectiv buzele mari,
• ramura profundă, se îndreaptă spre corpii cavernoşi ai
penisului, respectiv ai clitorisului, şi care dă ramuri
pentru tegumentul penian şi prepuţial, respectiv
clitoridian. Această ramură, se numeşte, la bărbat, nervul
dorsal al penisului, iar la femeie, nervul dorsal al
clitorisului.

64
65