P. 1
ultima noapte_tema si viziunea

ultima noapte_tema si viziunea

|Views: 3,924|Likes:
Published by miha anca

More info:

Published by: miha anca on Feb 13, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/21/2013

pdf

text

original

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI Tema şi viziunea despre lume

(var. 42, 43, 49, 50) Sub imperiul direcţiilor impuse prozei româneşti de către E. Lovinescu în studiul „Creaţie obiectivă”, problema intelectualului va deveni o ipoteză de gândire şi de lucru pentru scriitorii români. Aceasta va avea două consecinţe: naşterea romanului superior, subiectiv, de analiză psihologică, al experienţei sau ionic, după N. Manolescu şi naşterea personajului intelectual profund elevat. Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” ilustrează net ambele consecinţe mai sus amintite. Camil Petrescu, teoretician al romanului subiectiv, conştientizează necesitatea sincronizării literaturii cu filosofia. Camil Petrescu spunea „cunoaştem doar răsfrângându-ne în noi înşine”, adică actul de creaţie este un act de cunoaştere, de descoperire şi nu de invenţie. Viziunea despre lume a scriitorului, articulată prin personajul Ştefan Gheorghidiu, este una cu preocupări filosofice, accentul căzând pe factorul psihologic şi nu pe epic, acesta fiind diminuat. Romanul lui Camil Petrescu propune mutarea vieţii româneşti pe alte coordonate, dând naştere unei proze analitice, de factură subiectivă, cu narare la persoana I singular, iar perspectiva narativă este „împreună cu”, adică naratorul este şi personaj. În primul rând, acest roman subiectiv se caracterizează prin autenticitate, după cum spunea şi Camil Petrescu: „Eu nu pot să scriu onest decât la persoana I”. Autenticitatea presupune ilustrarea realităţii prin propria conştiinţă „singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conştiinţei mele.” (Camil Petrescu) Autenticitatea constituie esenţa noului adus prin creaţia sa, fiind „un mod de a vedea sensibil lumea” (N. Manolescu). Tehnica narativă presupune personajul implicat, alegând persoana I singular pentru narare „să nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce gândesc eu” (Camil Petrescu). O altă trăsătură a romanului modern, subiectiv este substanţialitatea, conform căreia literatura trebuie să reflecte esenţa vieţii: iubirea, războiul, boala, orgoliul, dreptatea. Noul roman al secolului XX, inclusiv „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” vizează domenii ale spiritului: iubirea, moartea, boala, ideile, iar personajul devine un exemplar al unor principii, el este o conştiinţă individuală, romancierul însuşi văzând romanul ca pe un dosar de existenţă. Un alt element definitoriu pentru romanul subiectiv este introspecţia psihologică. Ea este o metodă psihologică bazată pe observarea propriilor trăiri psihice. Contează observarea interioară a personajului–narator şi, mai mult, analiza conştiinţei acestuia. Romanul urmăreşte traseul interior al personajului, de la stări difuze ale eroului la exaltarea trăirilor până în zonele adânci ale subconştientului. O metodă specifică introspecţiei este monologul interior, vorbirea adresată sieşi. În altă ordine de idei, modernitatea romanului este susţinută şi de observaţia realităţii şi ecoul acesteia pe care îl are în eul personajului. Observaţia socială prezintă Bucureştiul ca o societate plină de constrângeri nefireşti, ca un loc total nepotrivit, incompatibil cu ideile intelectualului Gheorghidiu. Societatea judecă omul după false criterii: bani, avere, iar

deformate. Un element de modernitate este şi tehnica jurnalului. Cu alte cuvinte romanul surprinde drama personajului. introdusă în literatura universală de M. patologic pe urmă”. Capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” parafrazează sentimentul care încremeneşte soldaţii care „umblă aşa. Dacă la început Ela reprezintă monada. Gheorghidiu este convins că „iubirea este un proces de autosugestie… voluntar la început. soţia sa.căsătoria este doar un contract social. care o ficţionalizează. Gheorghidiu compară cele două drame după ce s-a prăbuşit idealul său despre iubire „pe această femeie care nu mai era a mea. reliefând singurătatea omului modern care nu poate înţelege lumea. iar acesta trebuie construit ca un individ în conflict cu sine însuşi. apoi din datorie. la popotă. Realitatea familială are în centru familia ca un paravan al afacerismului. la finalul romanului eşecul personajului rezultă din faptul că a încercat o conciliere a idealului său feminin cu realul. Astfel romanul e un dosar cu fişe relative. fără cap… apoi îngenunchează”. Proust şi A. Gheorghidiu este introspectiv. care schimbă radical individul. cu scopul de a afirma o anumită concepţie despre iubire. că ne întâlnisem la începutul lumii”. devenind astfel o experienţă de viaţă decisivă a intelectualului. alteori au „trupuri de găini moi”. Nucleul pe care se sprijină edificiul narativ este personajul. prezintă povestea lui Ştefan Gheorghidiu şi a Elei. Reactualizarea evenimentelor trăite de personajulnarator pentru a se elibera de ele are la bază sentimentul orgoliului de a se fi ştiut admirat de cea mai frumoasă fată de la Litere. uitând că din cauza slăbiciunilor nu putem cunoaşte adevărul. prezentată majoritar în capitolul I. am privit-o cu indiferenţa cu care priveşti un tablou”. Personajul-narator Ştefan Gheorghidiu reactualizează experienţa trăită alături de Ela ca un mod de a uita. O realitate total diferită de cea a Bucureştiului este cea a frontului. el crede că iubirea se înrudeşte cu preceptele morale: „iubeşti mai întâi din milă. care era a morţii. Gide. nu găseşte punct de comunicare durabil cu aceasta. apoi fiindcă ştii că asta îi face plăcere”. El e convins că raţiunea poate fi împăcată cu cele ale inimii. individuale. Manolescu). El se arată a fi un inadaptat superior în lumea comună. aşezarea eului în centrul romanului are consecinţe imediate: unicitatea perspectivei asemenea modelului prousian. ca un act de purificare „Sunt îmbrăcat tot în costum ofiţeresc. ca mama mea. Rebreanu. asemenea lui L. La început Gheorghidiu consideră iubirea lor absolută „sufletele noastre pluteau deasupra cuvintelor”. adică o modalitate de a parveni. Tema iubirii. Această parte tratează tema războiului asemeni romanului „Mănăstirea din Parma” al lui Stendhal. fiind conştient de supremaţia lucidităţii. Realitatea trece astfel prin filtrul unei oglinzi subiective. Încă de la începutul romanului. societatea fiind pentru el un veritabil „Pat al lui Procust”. Jurnalul de campanie al lui Gheorghidiu este mărturia unui combatant care-şi confesează propria mutilare morală. încercând să se păcălească pe sine că acest sentiment ar putea fi poruncit raţional. Gheorghidiu îşi afirmă crezul său despre iubire „Cei ce se iubesc au . când tratează tema războiului se detaşează de clişeele patriotice. fiind un conflict de natură pur intelectuală. ca eul meu. lucid. esenţa vieţii lui „simţeam că femeia asta e a mea în exemplar unic. el rămânând un supravieţuitor. densificând imaginea catharsismului „de pe scena istoriei. aşa. războiul se mută pe cea a conştiinţei” (N. subţire… ordonanţa îmi aducea aminte…” Camil Petrescu.

prin vocea confesivă a naratorului. Capitolul VI al primei părţi descrie stările acestuia introducând totodată şi tema războiului prin declaraţia angajării României pe front. IV şi V ale primei părţi întorc povestirea într-un timp trecut al amintirii în care Ştefan Gheorghidiu relatează drama căsniciei sale cu Ela. asupra căreia accentul se mută definitiv în roman. O moştenire neaşteptată schimbă radical existenţa cuplului. care dă viaţă întâmplărilor prin declanşarea memoriei involuntare. provoacă suspiciunile infidelităţii Elei. Gheorghidiu reuşeşte să se detaşeze de tot trecutul pentru a o lua de la început. În final. având tăria de a fi disponibil pentru o nouă realitate existenţială. la popotă. al meu…”. unui război văzut stendhalian în aspectele sale triviale. dar pentru Gheorghidiu rămâne definitiv străină şi dispreţuită. În momentul războiului. Acest fragment funcţionează ca o punere în abis (artificiu de creaţie. înlăturând şi aura de idealitate a soţiei sale cu atât mai mult cu cât seducătorul domn G.drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”. Sfârşitul romanului pune totuşi o întrebare: va mai putea Gheorghidiu să mai iubească din nou? Da. un grup de ofiţeri comentează asupra ultimului scandal la modă. ambiguităţi. Cele două planuri se împletesc nu la nivel formal (capitole). căci el delimitează cadrele unei povestiri în interiorul căreia o altă povestire urmează a avea loc. el îşi dă seama că nu există termen de comparaţie cu dezamăgirea lui legată de Ela. Capitolele II. Apoi consideră banală această discuţie „o iubire mare e un proces de autosugestie… mai întâi iubeşti din milă. Consider că temele romanului sunt foarte bine reliefate de personajulnarator. Partea a II-a a romanului prezintă descrierea. perfect. în care Ela se adaptează perfect. a mondenităţii şi a ipocriziei. în care Gheorghidiu aruncă partenerei o sumă de proiecţii idealizate: „Femeia aceasta e un exemplar unic. care i-a marcat definitiv existenţa. III. în medias-rex). Proaspătul cuplu Ştefan-Ela trăieşte un cuplu conjugal. Punctul culminant al acestei urgii se regăseşte în capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”. cea mai frumoasă fată de la Litere. din îndatorire că ştii că asta o face fericită”. ci la nivel tematic. capabil oricând de o nouă experienţă existenţială. Romanul debutează cu o scenă din tabăra militară. el va rămâne până la final un suflet tare. proiectândul brusc într-o lume a arivismului. în care. . Celebra prima frază: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate. El nu e un învins. soţul gelos este achitat de juraţi. Văzând şi trăind urgiile din timpul războiului. el e un învingător. Structura textului evoluează sinuos între notaţiile prezentului imediat şi parcursurile amintirii. suspiciuni şi false răspunsuri alimentează stările subiective ale personajului-narator care alunecă violent în extreme. Acum este prezentată starea şi poziţia personajului principal Ştefan Gheorghidiu în raport cu cele două realităţi dominante cu care se confruntă: războiul şi iubirea. şi bănuiam că mă înşeală” anunţă abrupt natura dramei sale. Apoi începe să-şi rememoreze istoria poveştii de dragoste cu Ela. Situaţia va sparge unitatea cuplului. cele mai puţin eroice. după ce-şi ucide soţia. O serie de echivocuri. Gheorghidiu realizează însemnătatea acestuia în relaţie cu drama căsniciei pe care a trăit-o. relatat în presă şi anume o crimă pasională în urma căreia.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->