Sunteți pe pagina 1din 10

1.

Ca o floare tremurândă…

Ca o floare tremurândă,
Ca o pasăre ce cântă,
Ca un susur de izvor,
Se trezeşte-n mine-un dor,
Ce se-nalţă tot mai sus,
Spre-Acel ce-n min`L-a pus!

Din iubirea-I fără margini,


Scriu epistole în pagini,
Ne-a creat un Veşnic Faur,
În al vieţii cerc de aur,
Să fim piatra din montură,
Un rubin plin de căldură!

Şi, în două ne-mpărţi,


Cei ce vor şi cei ce ştiu,
Unii pun accent pe slovă,
Fără a sta un bob zăbavă,
Alţi îmbracă haina firii,
Roşi de viermi şi şovăire.

Fraţi ne-om întâlni la cruce,


Vestea Bună de vom duce,
Luând-aminte de la sfinţi,
Plătind lacrime fierbinţi,
Strâns-o mâna în tăcere,
De ne dă sau de ne cere!

Vom gusta smeriţi salvarea,


Chiar din palma-I îndurarea,
Dulcea clipă a ispăşirii!
În Duminica iertării,
Inimi vom lasa deschise,
Să primim ceruri promise!

Ca o pasăre ce cântă,
Ca o floare tremurândă,
Ca un susur de izvor,
Se trezeşte-n mine-un dor...
Domnu-n suflet mi-a sădit,
Bob din dorul cel mai sfânt!
2.DIN FLOAREA NEMURIRII

Apocalipsa 3:11
„Eu vin curând. Păstrează ce ai,
ca nimeni să nu-ţi ia cununa."
Plânsetelor noastre Isus, ne dă veşnică alinare,
Zăgazurile cerului deschise-s în binecuvântare,
Prin Măreţia Lui ce-ntrece hotare închipuitoare,
Revărsă îndurările harului, spre a noastră salvare.

În ale vieţilor noastre toamne, în harul pocăinţei,


Încolţeşte şi creşte bobul de muştar al credinţei.
Şi-n cetatea Lui Sfântă, trecuţi prin ciurul căinţei,
Ne vom înălţa cântând în cor, cântarea biruinţei.

Mărgăritarele lacrimilor noastre ne vor însoţi,


Mai scumpe-n dimineaţa însorită vor străluci.
Purtate pe valurile tot mai albastre vor licări
Ca nişte nestemate, palatul regesc îl vor polei.

Cântarea prin inimă pătrunde, har după har,


Ducând iubirea divină pe ale ei unde, nectar
Şi lacrimile strop cu strop, boabe de mărgăritar,
Răsfrâng bucuria-n locul durerilor ce dispar.

Cu strălucirea sfielnică-n limpezire şi puritate


Împletind sfinţenia cu fire de iubire-n dreptate,
Cu mulţumiri aduse Celui Prea Înalt, cu pietate,
Aprind dorul spre al înălţimi salt, în libertate.

La zborul în eternele stele, începe să-ncolţească


Dorul boabelor în lanul de spice, de viţă cerească.
Cetatea de Sus şi-a deschis poarta să primească,
Mirele cu Mireasa, să-nceapă nunta împărătească.

Cântarea spre înălţimi siderale, la porţile Măririi


Se-nalţă din inimile curăţite-n harul mântuirii.
Cu ochii deschişi larg, spre Împăratul Măririi,
Primi-vom împletită cununa din floarea nemuririi
3.Evlavia-i o floare
Evlavia-i o floare ce creşte printre spini,
Parfum al rugăciunii cu al ei secret-senin,
E o taină ce te-mbracă în aură de har,
E lacrima fierbinte ce curge pe altar.

Evlavia-i izvorul pentru drumeţul frânt,


Care aleargă-ntruna prin asprul vremii vânt,
Unde se-opreşte o clipă, se apleacă, ş-apoi bând,
Cu noi puteri aleargă, aleargă pe pământ.

Evlavia-ţi şopteşte cu glasul blând: eşti OM,


Mult mai presus de fire, de glie şi atom,
În tine este Duhul prin care poţi să creşti
Şi să te-nalţi la slava fiinţelor cereşti.
Evlavia-i o floare de colţ pe munţii-nalţi,
Unde-ţi zâmbeşte cerul şi-i vezi pe toţi ceilalţi
Ce au străbătut urcuşul acestei vieţi de chin,
Cum poartă-n inimi pacea, acolo pe-nălţimi.

Evlavia e zborul prin care un suflet trist


Ajunge la lumină in braţele lui Crist,
Evlavia e jertfă, e ardere de tot,
Evlavia-i pecetea că stai lângă chivot.

Doreşti tu fericirea aici şi-n veşnicie?


Evlavia e calea trăită-n sfinţenie,
E taina ce te-mbracă în aură de har,
E untdelemnul proaspăt,ce curge pe altar.
4.Floarea

In floarea pe care o daruiesti


Tu simti parfumul dragostei ceresti
Sa dam si noi din ce-am primit de sus
Si vom simti mireasma lui Isus.

Sa dam si noi iertare c-am primit


Celui ce poate noua ne-a gresit
Si-astfel vom raspandi si noi ca El
Parfumul dulcelui Emanuel.

Dand din dragostea turnata de sus


Vom fi asemeni si noi lui Isus
Si-asa ne putem si noi numi
Ai Tatalui de sus iubiti copii.

Din pacea primita de noi de sus


Sa raspandim mireasma lui Isus
Ca sufletele greu incercate
Sa poata fi chiar inviorate.

Sa spunem de jertfa Celui de sus


A Salvatorului nostru Isus
Ca si altii sa fie mantuiti
Si de pacate deplin izbaviti.
5.Floarea Scumpă

Când m-am întâlnit cu Tine,


Isus prea drag, eram copil,
Dar ai sădit atunci în mine,
O floare... în luna lui April!

În sufletu-mi de dor înfrânt


Şi apăsat sub grea povară,
Ea a crescut ca din pământ
În cea mai dulce primăvară.

Nedespărţiţi, aşa creşteam,


Şi eu, şi floarea ce-ai sădit,
Şi tot mai mult înţelegeam
Că Tu Doamne, m-ai iubit!

Atunci am simţit mângâiere


În floarea scumpă şi aleasă,
Şi prin nevoi, şi prin durere,
Noi am clădit aceeaşi casă.

Şi între timp, când a-nflorit,


Şi-n juru-i să răspândească
Parfumu-i sfânt, m-a întărit,
Prin lupta vieţii sufletească.

Credinţa-i miresmata floare


Şi-al ei balsam vindecător,
Mi-a potolit mâhnirea mare
În timp de cumpănă şi dor!

În ea mi-am găsit odihnire


Şi-ncurajarea-n clipe grele,
Şi-am învăţat că în smerire
Se poate-a trece...peste ele.

Şi de-oi păstra-o neîncetat,


Această floare şi-a ei taină,
Având cugetul sfânt, curat,
Îmi va aduce-a nunţii haină.

Atunci la masa aceea mare


Voi fi prezent la cina sfântă,
Când oaspeţii la sărbătoare,
Privive-I în haina de nuntă!

Te laud azi, Doamne Isuse,


Că-n mine floarea ai sădit,
Şi multele dorinţi, nespuse,
Prin ea, vor fi de-ndeplinit!

6.O floare divina


Coborî între spini o floare divină
O floare ce veşnic trăieşte.
Adu-sa cu Ea o cerească lumină
Şi floarea mereu se-n mulţeşte!

Din ea s-au pornit lăstarele noi


Altoite în Trunchiul divin,
Smul-se au fost din a lumi noroi
Pentru-n loc cei măreţ şi sublim.

Veni pe pământ,o fiinţă cerească,


Şi-aduse cu Ea veşnicia
La cei care vor pe veci să trăiască
Să simtă şi eii bucuria.

Coborî pe o scară din lumea divină


Aşa ca în visul lui Iacob
O fiinţă cerească făcu-Ta lumină
Să vadă şi cel care-i orb.

Toţi spinii din jur să fie curaţi,


De tot ce provoacă otravă
În sîngele sfânt să fie spălaţi
Să poată fi gata de slavă.

Căci nu e pe lume un loc mai plăcut!


Nici Fiinţă mai scumpă ca Domnul
Lăsa-Ta El slava, venind pe pământ
Ca veşnic să fie cu omul.

Dar nu pe pământul acesta amar!


Unde-i plânset şi multă durere!
Ci El pregăteşte o lume de har
Unde veşnic va fi fericire.

7.Pocăinţa e o floare rară…

Pocăinţa e o floare rară


E aproape gata să dispară
dacă vrei cu pocăiţi să te-ntâlneşti
nu pe orice drum o să-i găseşti.

Pocăinţa e o floare-aleasă
Nu o poartă decât o mireasă
E mireasa Mirelui ceresc
Toţi acei ce pe Cristos iubesc.

Pocăinţa e o floare scumpă


Mulţi o calcă în picioare, o aruncă
Omenirea nu-i mai ştie acum valoarea
Prea puţini îi mai cunosc cărarea.

Pocăinţa „are un miros” divin


Toţi îl au câţi Domnului se-nchin’
Răspândesc mireasma de viaţă dătătoare
Celor prinşi în mreji otrăvitoare.

Pocăinţa pocăiţilor e necesară


de nu vor şi ei în Iad să piară
că prea mulţi din dragoste de lume
părăsita-u cele sfinte , drepte , bune…

pocăinţa pocăiţilor este cerută,


poruncită e în Cartea Sfântă.
Dacă asculţi, mereu te pocăieşti
Dacă nu, să ştii te rătăceşti.

Pocăinţa pocăiţilor e aşteptată


De o lume dezorientată
Dacă suntem pentru ei o mărturie
Mai uşor la Domnul pot să vie.

Pocăiţii când se pocăiesc cu-adevărat


Voia celui rău ei nu mai fac
Doar de voia Domnului acum ascultă
Cu credinţă merg pe Calea strâmtă.

Pocăiţii sinceri şi smeriţi


Împreună cu Cristos sunt răstigniţi
Ei au pus pe primul loc Împărăţia
Şi nu-i mai conduce firea şi mândria.

Doamne adu vremi de-nviorare


Să ne-ntoarcem iar pe sfânta cale
Pocăinţa s-o trăim cum se cuvine
Să nu ne mai facem de ruşine.

Şi ne iartă Doamne grava ne-ascultare


Şchiopătăm de ambele picioare
Ca Israelul din vremea lui Ilie
Nu ştiau de partea cui să fie.

Întăreşte-ne să rezidim altarul


Peste care să cobori cu foc, cu harul
Toţi copii Tăi în juru-Ţi să se-adune
Renuţând la „Balii lor”, la lume.

Doamne fă ca să ne crească pocăinţa


Împreună cu iubirea şi credinţa
Dă-ne lacrimi să ne mai udăm ogorul
Şi trezeşte Doamne tot poporul.

8.POCĂINŢA-I RARĂ FLOARE...

Pocăinţa-i rară floare


Haideţi s-o iubim mai mult!
Ea ne scoate din strâmtoare
Şi ne scapă de tumult.
Pocăinţa-i o comoară
Haideţi s-o ’nălţăm mereu
Oare pentru-a câta oară
N-am cinstit-o pe traseu?

Dacă plânge chiar acuma


Plânge c-a primit dureri
I-am lăsat în drum cununa
Şi i-am dat nemângâieri.

Uneori am alungat-o
Cu-n cuvânt supărător
Uneori am zis: "Surato
Du-te-acum la Creator!"

Dacă plângem cu suspine


E că nu-i dăm adăpost
Şi uităm de unde vine
Şi că are-un tâlc, un cost.

Când o ţinem la distanţă


Ceru-ntreg e întristat
Vrem atunci s-avem prestanţă
Dar ne rupem de-mpărat.

Ea...din nou ne vizitează


Şi ne spune: "Apelaţi!"
De-o primim ne cercetează,
De păcat suntem spălaţi.

Ea e tandră, e frumoasă
Vorba-i dulce dă avânt
Cine stă cu ea la masă
Se hrăneşte din Cuvânt,

Ne ajută-n situaţii
Care par fără ieşiri
Ne ajută şi-n tentaţii,
Ne scoate din rătăciri.

Pocăinţa e emblema
Celor ce-au un crez curat
Ei pot depăşi problema
Ce-a venit şi i-a-ncercat...

Fără ea o frământare
Se transformă-n uragan
Doar acel rămâne tare
Ce-ndrăgeşte-al ei liman.

Pocăinţa-i rară floare


Haideţi s-o iubim nespus!
Cu ea mergem pe cărare
Până-n Patria de Sus,
9.Un zâmbet,o floare

Un zâmbet ,o floare şi râs şi candoare


Cântăm maiestate ,o blândule Miel
Ţi-aducem onorul şi buzele noastre
Serbează azi crucea şi vrem pe la cer.

Ţi-aducem prin jertfă al nostru imn mare


Ţi-aducem în stihuri prinos şi splendoare
Ţi-aducem în glorie slava Ta toată
Ţi-aducem dreptatea cea neegalată

Ţi-aducem ofrande şi muzici în jerbă


Ţi-aducem onoruri şi inimi in trombă
Ai toată virtutea ,şi toată splendoarea
Eşti Prinţul de slavă,
Făpturi da-ţi închinarea

Şi cântec si slova si lege si mană


Eşti un cuvânt de noi preţuit
Rostim în cuvinte ce n-au dat o larmă
De înţelesuri de sânge gândi
10.CRISTALE
Amagire este lumea,
Dintr-o mare, doar un val;
Va dura putin "minunea"
Cand se va casca genunea,
Naruind al lumii mal.

Si in loc de lumea rece


Si de traiul vechi si pal,
Va fi bucurie, pace,
Va sclipi in jur de ace
De rubin, opal, cristal...

Si in marea de lumina,
Ce El insusi o degaja,
Sade-un om cu fata lina,
Zambitoare si senina,
Parca totu-i vis si vraja!

Cine este omu-acesta,


Ce astupa orice vale,
Ce transforma in rai pusta
Si stapaneste lacusta?
E-un Cristal intre cristale!

El e Domn al domnilor,
Imparatul bun, de sus,
E fratele sfintilor,
Regele parintilor!
E chiar El, Domnul Isus!

Si cu slava-i imbracat
Si luciri din El sclipesc!
El e Domnu-adevarat,
Odrasla de Imparat,
Fiul Tatalui ceresc!

Merita din plin puterea


De a Tatalui Sau data,
Caci s-a implinit zicerea,
Se asteapta invierea,
Va urma o judecata!

Ce-s acele luminite


Ce lucesc ca niste zale?
Sunt din El, au fost mladite
Si-au crescut ajungand vite,
Iar acuma sunt cristale!

Pentru El au fost ranite,


Prigonite pe pamant,
Taiate ca niste vite,
Zdrobite si casapite:
Pentru numele Sau sfant!

Si-au pastrat vie credinta,


Chiar daca-au cazut sirag;
Au avut din plin dorinta
Sa astepte biruinta
Si sa calce-al vietii prag!

Au fost presuri pe pamant,


Tavalite-n chin si jale!
Cand spre cer si-au luat avant,
Manate de Duhul Sfant,
Ele-au devenit cristale!

S-au cristalizat in slava


Si-au uitat ce-au indurat
Pe pamantul vechi (epava
Ramasa din mandra nava,
Creeata de Imparat).

Da, El Dumnezeul mare,


A creeat doar lucruri bune!
A pus marilor hotare,
A pus lucrurilor "sare"
Facand din pamant minune!
Dar pe omul Sau iubit,
In gandiri, nu l-a legat;
L-a lasat in mers voit,
Iar acesta s-a ticnit
Si de El s-a departat.

Cu-ntristare si mahnire,
Blandul, bunul Creator,
A trimis la omenire,
O dovada de iubire
Printr-un unic Salvator!

El, Isus Cristalul pur,


Oglinda vietii reale,
Vrea sa prinzi al vietii snur,
Vrea sa iesi din traiul dur,
Vrea sa vii printre cristale!