Concept

by ~GuruK

E doar un gând pe moment, unul subiectiv, dar se prea poate să devină obiectiv.
Te loveşte plictiseala, nu găseşti nimic care să te satisfacă la televizor, de
calculator te-ai plictisit în totalmente. E ora 23:41 şi cafeaua, băută în urmă
cu trei ore, numai acum îşi face efectul, chiar atunci când nu ai nevoie de un
creier treaz când trupul e vlăguit. Nu ai ce face te întinzi pe patul nefăcut
de dimineaţă, cu mâinile sub cap şi pur şi simplu stai. Te uiţi cum secundarul
se deplasează mai încet decât ţi se părea, apoi privirea ţi-e aţintită spre
becul aprins şi de acolo încep întrebările: "Oare voi adormi până la unu sau
două? Mâine oare am să o/îl văd pe ea/el? Să sting lumina? Oare voi adormi mai
repede cu lumina stinsă?". Întrebări tipice cu răspunsuri ba evidente, ba
nesatisfăcătoare...E ora 00.24 şi somnul parcă nu mai vine. Într-o clipă de
furie sau mai degrabă de nesatisfacere, te dai jos din pat te îndrepţi spre
hainele aruncate pe scaun şi cauţi prin buzunare pachetul de ţigări şi de multe
ori rămâi îngândurat când vezi conţinutul: "Atâtea au mai rămas numa'? Dar nu
am fumat azi chiar aşa de mult." După acea constatare care nu te ajută mai cu
nimic, te îndrepţi spre balcon şi nu mai stai mult pe gânduri...Priveşti strada
cu fiarele pe patru roţi parcate care cum şi mai priveşti lumea de noapte, mereu
cu aceleaşi feţe dezamăgite, nehotărâte, trecând pe sub balcon şi începi să
doreşti gândurile şi trăirea acelei persoane în momentul respectiv.
Ai devenit "judecător", începi să formezi premise, presupuneri după felul
comportamentului "inculpatului" şi aspectele lumii reale care i-ar putea
explica comportamentul tipic în lumea contemporană. Concluziile în general sunt
asemănătoare şi evidente, dar mereu o concluzie nu va putea lipsi: complexul
superiorităţii şi inferiorităţii. Te vei închipui exemplul perfect,
perfecţiunea întruchipată şi vei judeca totul după propriul tău raţionament.
Nu vei observa, dar ţie îţi vei atribui cele mai multe calităţi lăsând persoanei
în cauză mai multe defecte decât ar putea avea. Te-ai autoproclamat superiorul.
Dar ajungi să meditezi pe această temă şi să elucidezi misterul acestei
superiorităţi: cunoaşterea, cu alte cuvinte spus inteligenţa sau înţelepciunea.
Considerăm întotdeauna că ne aflăm pe o treaptă mai superioară decât restul,
deoarece tindem să credem că suntem omnişcienţi, iar tot ce urmează să învăţăm,
să aprofundăm este inutil datorită faptului că putem trăi fără el.
După asimiliarea acestui "inutil" suntem mai trufaşi prin faptul că îl stăpânim.
Încercăm să arătăm că noi dispunem de o putere de care alţii nu au parte.
Te consideri "centrul universului" şi doreşti ca totul să se făptuiască după
regulile tale, iar acel sau acea ce încalcă regulile este inferior, de speţă
joasă. Dar te întrebi dacă acesta e adevărul sau doar fabulezi.
Ai rămas un timp cu privirea parcă goală, pierdută în zări şi nici nu ţi-ai dat
seama că deja ai trecut de filtru şi a rămas doar cu chiştocul în mână.
Reflectarea se termină odată cu ţigara şi realitatea te strânge în braţe,
lăsându-te într-o mare de întrebări care nu şti dacă îşi vor găsi răspuns...