FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 7

CAPIT
OLUL 1

FIRMA ŞI MEDIUL SĂU

1.1. FIRMA – SISTEM CIBERNETIC

În esenţă prin firmă (organizaţie) desemnăm un grup de persoane,

organizate conform anumitor cerinţe juridice, economice, tehnologice, care
concep şi desfăşoară un complex de procese de muncă, folosind anumite mijloace
de muncă, având ca rezultat final obţinerea de produse şi servicii în vederea
realizării unui venit sau profit cât mai mare posibil.
Firma trebuie analizată ca un întreg format din mai multe părţi, adică este necesară
abordarea sistemică a acesteia fapt ce conduce la evidenţierea următoarele
caracteristici :
- firma - sistem socio-economic, deoarece reuneşte factori de producţie şi
forţa de muncă, prin intermediul cărora îşi realizează funcţionalitatea conform
obiectivelor fixate, care decurg din nevoia socială. Acţiunea angajaţilor asupra
mijloacelor de producţie are drept componentă de bază, potenţialul acestora de
cunoaştere şi volumul de cunoştinţe, care determină o comportare motivată a
salariaţilor în procesul realizării obiectivelor economice şi sociale stabilite pentru
firmă;
- firma - sistem dinamic, în sensul că modificările petrecute în firmă, sau în
relaţiile acesteia cu mediul determină o anumită traiectorie în evoluţia firmei, care
defineşte viabilitatea sau nonviabilitatea firmei;
- firma - sistem complex, deoarece firma reprezintă o reuniune de elemente,
forţă de muncă şi factori de producţie, între care se stabilesc legături multiple şi
profunde care permit acţiunea sistemului „firmă”. Aceste elemente nu sunt simple
8 MANAGEMENT

componente pasive deoarece unele din ele acţionează în moduri corespunzătoare

pentru atingerea unor obiective propuse;
- firma - sistem probabilistic, în sensul că acţiunea ansamblului firmei este
supusă influenţei unor factori aleatori, care tind permanent să perturbe echilibrul
ansamblului.
- firma - sistem deschis, deoarece oricare firmă este o componentă a
sistemelor mai mari din care face parte, reprezentate de economie şi societate;
- firma - sistem autoreglabil şi autoorganizabil, deoarece firma ca verigă a
economiei naţionale îşi desfăşoară activitatea în vederea realizării unor obiective
care converg intereselor naţionale.
Considerată ca un sistem caracterizat prin trăsăturile precizate anterior,
firma dispune de un mecanism de funcţionare definit prin următoarele
caracteristici :
- firma este un ansamblu unitar cu regim juridic stabilit şi cu o anumită
autonomie funcţională ;
- firma este formată din subsisteme care se comportă semiindependent,
deoarece funcţionarea lor este subordonată şi integrată funcţionării ansamblului
orientat spre realizarea obiectivelor pentru care aceasta a fost creată ;
- firma dispune de parametrii de intrare specifici, care corespund profilului
acesteia şi pe care îi transformă în procesul de prelucrare, în ieşiri necesare
mediului în care acţionează firma ;
- firma este capabilă să-şi autoregleze activitatea prin managementul
propriu, care pe baza informaţiilor culese din mediul de funcţionare al firmei,
prelucrate şi valorificate adecvat, sunt folosite în luarea deciziilor manageriale
necesare.
În acest context, orice firmă abordată prin teoria sistemelor cuprinde două
categorii de funcţii şi anume: funcţii efectorii, care reunesc elementele de bază ale
producţiei şi realizează procesul fizic de transformare a intrărilor în ieşiri; funcţii
de dirijare, care constau în fixarea programelor de acţiune ale funcţiilor aleatorii, în
urmărirea realizării acestor programe şi în fixarea corelaţiilor necesare orientării
permanente a activităţii acesteia spre realizarea obiectivelor stabilite.
Sistemul de producţie, prin caracteristicile sale, poate fi încadrat în
categoria sistemelor deschise. Aceasta ca urmare a comportamentului său,
caracterizat prin primirea resurselor materiale, financiare şi de muncă din mediul
exterior (deci intrări), care sunt apoi transformate în produse finite, lucrări şi
servicii (deci ieşiri), şi transmise, cel puţin parţial, mediului extern.
Dacă avem în vedere esenţa definiţiei sistemului cibernetic şi anume că
acesta este o reuniune se sisteme cu propietatea de a realiza un transfer reciproc
de informaţii între subsistemele componente şi între acestea şi mediu, astfel încât,
pe o anumită perioadă de timp, să se asigure procesul de autoreglare a întregii
reuniuni, sistemul de producţie poate fi încadrat în categoria sistemelor cibernetice
(închise , cu feed – back, cu conexiune inversă).
FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 9

Elementele componente ale sistemului de producţie sunt de fapt (sub)

sisteme interne, între care se stabilesc legături de ordin material şi informaţional.
Legătura de natură materială se cocretizează de cele mai multe ori, în
transformările de materii prime, materiale, energie ce au loc în procesul tehnico –
economic, iar legătura de natură informaţională se referă la informaţiile existente
între sub(sistemele) sistemului de producţie cu privire la: Ce produs finit trebuie
obţinut? Ce materie primă va fi folosită? Ce tehnologie de fabricaţie se va folosi?
etc. Tot în această categorie se includ şi legăturile informaţionale ale sistemului de
producţie cu mediul extern, legături ce pun la dispoziţia managerilor, informaţiile
necesare procesului de fundamentare a deciziilor şi care au o influenţă ce nu
trebuie minimalizată.
Sistemul de producţie îşi poate atinge obiectivul său – obţinerea de
produse, prestarea de servicii, executarea de lucrări – numai atunci când acesta se
află în permanentă corelaţie, din punct de vedere informaţional, cu celelalte sisteme
din cadrul firmei ca de exemplu: sistemul comercial (care prin componentele sale
oferă informaţii referitoare la cerinţele pieţei, preferinţele consumatorilor, graficul
de aprovizionare cu materii prime şi materiale, volumul vânzărilor în perioada
anterioară şi previzionarea acestuia pentru viitor etc.); sistemul de resurse umane
(care furnizează informaţii cu privire la volumul şi structura forţei de muncă,
promovarea forţei de muncă, motivarea forţei de muncă etc.); sistemul tehnic (care
oferă informaţii despre normele de consum, tipurile de maşini şi instalaţii ce se
folosesc şi se vor folosi, orele de opriri accidentale etc.).
Legăturile informaţionale care reliefează comunicarea sistemului de
producţie cu exosistemul determină caracterul dinamic al relaţiilor din cadrul
sistemului de producţie, care se află într-o permanentă modificare. Această
modificare atrage după sine modificarea structurii sistemului de producţie, iar
atunci când această modificare se realizează în funcţie de un anumit scop spunem
că sisteul se autoreglează.

Programe de
producţie
x Producţie

Materii prime
Aprovizionare

Desfacere
Produse finite
10 MANAGEMENT

Fig. 1.1. Legătura sistem de producţie – sistem comercial

Din figura 1.1. se observă că ieşirile din sistemul de producţie, adică

produsele finite sunt de fapt intrări pentru sistemul comercial (activitatea de
desfacere). În acelaşi timp ieşirile din sistemul comercial (aprovizionarea cu
materii prime şi materiale, informaţiile despre piaţă etc.) formează împreună cu
programul de producţie, intrări pentru sistemul de producţie.
Astfel între cele două sisteme apare o condiţionare reciprocă adică: o
conexiune directă (plan de producţie – produse finite – desfacerea produselor) şi o
conexiune inversă (cerinţele pieţei- plan desfacere – modificarea planului de
producţie).
Atunci când nu ar exista conexiunea inversă, o anumită perturbare a
planului de producţie va antrena o perturbare a desfacerii produselor, fără a exista
posibilitatea reducerii sau eliminării perturbaţiilor de la ieşire. Însă semnalarea
acestor perturbaţii permite în realitate, readucerea treptată a ieşirii la valorile
prestabilite. Apariţia conexiunii inverse permite, astfel autoreglarea funcţionării
sistemului de producţie, adică modificarea intrării într-o astfel de măsură
(calitativă şi cantitativă), care să permită obţinerea eşirii dorite.
Autoreglarea sistemului de producţie se bazează pe structurarea acestuia în
sistem de conducere şi sistem condus (efector), între care se stabilesc relaţii de
interdependenţă reciprocă. (fig. 1.2).

Perturbaţii

Sistem de Sistem
Obiective Decizii Realizări
conducere condus

Raporturi
(informaţii)

Fig. 1.2. Structura sistemului de produc’ie

FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 11

1.2. LOCUL ŞI ROLUL FIRMEI ÎN ECONOMIA

DE PIAŢĂ

Caracteristic economiei de piaţă este situarea agenţilor economici în prim

planul activităţii economice, pornind de la premisa că dacă aceştia sunt rentabili
toţi cei implicaţi sunt afectaţi pozitiv, inclusiv economia naţională. Această
abordare tipică pentru societatea capitalistă şi-a dovedit în practică eficienţa. O altă
concepţie economică are drept idee centrală, situarea pe primul plan a economiei
naţionale în ansamblul său, subestimând importanţa agenţilor economici ce o
compun. Deci, judecăţile, deciziile şi acţiunile majore se concep şi se aplică la
scară naţională, pornindu-se de la premisa că este primordială eficienţa
complexului economic naţional şi nu a agenţilor economici. Critic vorbind, această
a doua concepţie este vulnerabilă deoarece pentru a fi eficientă, o economie
naţională trebuie să cuprindă şi să se bazeze pe firme rentabile, competitive.
Aceasta deoarece utilizarea de facto a factorilor de producţie materiali, umani şi
financiari are loc în firme, societăţi comerciale şi companii naţionale autonome.
Aici se realizează produse, se execută lucrări sau se prestează servicii. De costurile
la care se înregistrează acestea, depinde realizarea sau nu, la nivel macroeconomic
a unui venit naţional.
Potenţialul şi calitatea rezultatelor unei economii naţionale, depind în
măsură decisivă de capacitatea de a determina crearea şi funcţionarea unui număr
cât mai mare de firme, care să furnizeze produse şi servicii de bună calitate, la
costuri şi preţuri reduse şi în cantităţile cerute de piaţa externă şi internă.
Apriori reprezentării rolului şi funcţiilor firmei este necesară o precizare,
chiar succintă, a conţinutului conceptului de firmă. De obicei, prin firmă sau
întreprindere desemnăm un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinţe
juridice, economice, tehnologice, care concep şi desfăşoară un complex de procese
de muncă, folosind cel mai adesea şi anumite mijloace de muncă şi care se
concretizează în produse şi servicii, în vederea obţinerii unui venit net sau profit,
de regulă, cât mai mare.
Firmele se organizează în toate domeniile de activitate: industrie,
agricultură, construcţii, transporturi etc., având drept obiectiv obţinerea de profit de
către cei ce le-au înfiinţat. Deci, firma sau întreprinderea are o sferă de cuprindere
mult mai largă. Ea nu se rezumă numai la domeniul economic, obiectul său de
activitate putând să fie în orice segment social, cu condiţia să se aibă în vedere
obţinerea de către întreprinzători a unui venit net sau profit. Asupra conţinutului,
modalităţilor şi rezultatelor obţinute de către firmă sau întreprinderi, îşi pune o
puternică amprentă natura proprietăţii asupra patrimoniului respectivei firme.
12 MANAGEMENT

1.3. CLASIFICAREA FIRMELOR

Diversitatea mare a profilului, a mărimii firmei, a condiţiilor specifice etc.

fac dificilă stabilirea unor trăsături definitorii ale conducerii acestora.
Gruparea firmelor potrivit unor anumite criterii este necesară deoarece:
- clasificarea oferă suportul statistic al determinării structurii economiei
pe feluri de firme, care acţionează în cadrul acesteia, grupate în raport cu anumite
criterii de clasificare, iar pe această bază se pot efectua analize complexe şi
aprofundate privind dezechilibrele şi nonfuncţionalităţile existente la un anumit
moment în economie;
- clasificarea firmelor din economie după anumite criterii de grupare a
acestora, este un prim pas spre identificarea caracteristicilor şi modalităţilor de
exercitare a conducerii în firme încadrate în diferite grupe, cel de-al doilea pas fiind
stabilirea trăsăturilor generale şi a celor specifice în practicarea managementului.
Cele mai utilizate criterii de clasificare sunt:
- forma juridică, conform căreia firmele se clasifică în publice şi private;
- dimensiunea firmei este un criteriu destul de controversat. Dimensiunea
firmei poate fi apreciată prin prisma mărimii factorilor de producţie, care concură
la desfăşurarea activităţii firmei sau prin cea a volumului vânzărilor acesteia.
Acţiunea acestor factori este comensurată prin calculul unor indicatori , folosiţi
individual sau conjugaţi cum sunt: capitalul firmei, constituit din capitalul financiar
real (fondurile proprii şi cele împrumutate pe termen lung de firmă), capitalul
financiar mediu al firmei (existent în diferite domenii de activitate care variază
sensibil în funcţie de specificul său) şi capitalul fix (capitalul investit şi evidenţiat
în imobilizările din activul bilanţului); indicatori de comensurare a forţei de
muncă folosită pentru desfăşurarea activităţii firmei (numărul de salariaţi ai firmei
etc); cifra de afaceri (adică valoarea vânzărilor firmei într-o anumită perioadă).
Conform acestui criteriu firmele se clasifică în mici, medii, mari şi foarte mari;
- forma de proprietate,criteriul care clasifică firme industriale în: firme industriale
în care patrimoniul este proprietate de stat; firme industriale în care patrimoniul
este proprietate privată; firme industriale în care patrimoniul este proprietate mixtă
(de stat şi privată, naţională şi străină); firme industriale în care patrimoniul este
proprietate cooperatistă;
- apartenenţa la o anumită ramură de activitate, are în vedere clasificarea:
a) după caracterul obiectului muncii supus prelucrării, şi există: firme
industriale din ramuri extractive şi firme industriale din ramuri prelucrătoare
(primele se ocupă de extracţia obiectelor muncii din natură, iar celelalte se ocupă
cu prelucrarea şi transformarea materiilor prime în produs finit, care la rândul lor
se grupează pe ramuri industriale, iar acestea pe subramuri);
FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 13

b) după destinaţia economică şi caracterul produselor finite (are la bază

împărţirea produsului social pe cele două sectoare; mijloacele de producţie şi
bunurile de consum) şi clasifică firmele în firme producătoare de mijloace de
producţie - grupa A - şi în firme producătoare de bunuri de consum -grupa B;
c) din punct de vedere al timpului de lucru în cadrul unui an calendaristic,
se clasifică în: firme industriale care lucrează întregul an calendaristic - marea
majoritate - şi firme industriale cu producţie sezonieră, care datorită specificului
materiei prime pe care o prelucrează nu pot lucra întregul an;
- nivelul de specializare, potrivit căruia există: firme industriale
specializate, firme industriale universale şi firme industriale mixte;
- gradul de subordonare administrativă conduce la clasificarea în: firme
industriale de subordonare republicană - adică acelea care prin volumul lor de
producţie sau prin caracterul specializării lor prezintă importanţă pentru întreaga
economie naţională şi firme industriale cu subordonare locală adică cele a căror
producţie serveşte cerinţelor locale ale populaţiei unui anumit teritoriu, judeţ, oraş
şi care în general folosesc materii prime locale;
- tipul de producţie permite clasificarea în: firme industriale cu producţie
individuală; firme industriale cu producţie de serie; firme industriale cu producţie
de masă;
- metoda de organizare a producţiei clasifică firmele în: firme industriale
cu producţie în flux; firme industriale cu producţie organizată în loturi; firme
industriale cu producţie de unicat.

1.4. FORMELE JURIDICE ALE FIRMEI

Abordarea formei juridice a firmei are în vedere atât forma de proprietate

şi implicit autonomia managerială de care dispune firma, cât şi modalităţile de
funcţionare stipulate în statul de înfiinţare al acesteia
Astfel, o primă clasificare a firmelor în funcţie de forma de proprietate asupra
patrimoniului acestora, le împarte în:
- firme private, caracterizate prin faptul că patrimoniul lor aparţine unei
persoane sau unui grup de persoane şi care, în funcţie de numărul posesorilor de
capital, pot fi individuale şi de grup. Prima formă este cea mai larg utilizată,
îndeosebi pentru firmele de dimensiuni mici şi mijlocii, ca de exemplu firma
familială al cărei patrimoniu se află în coproprietatea membrilor unei familii. În
cadru celei de-a doua forme, evidenţiem firma cooperatistă, înfiinţată prin
colaborări libere, pe baza participării în condiţii egale a mai multor persoane ce
14 MANAGEMENT

desfăşurau înainte activităţi similare în calitate de mici producători şi firme de grup

a căror caracteristică definitorie este dreptul de posesiune asupra patrimoniului său
din partea a cel puţin două persoane. Formele pe care le îmbracă firmele private de
grup sunt diverse şi constau din: societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere
limitată etc.;
- firme de stat au drept trăsătură definitorie faptul că statul pe teritoriul
căruia se află, este proprietarul întregului lor patrimoniu. Înfiinţarea şi funcţionarea
firmelor de stat depinde în exclusivitate de voinţa factorilor decizionali etatici,
conform reglementărilor existente în fiecare ţară. Practic există două astfel de
categorii de firme: firme de stat de tip socialist caracterizate printr-o puternică
centralizare a deciziilor în afara lor, la organele de management macroeconomic şi
firme de stat de tip capitalist sau firme publice, caracterizate printr-o pronunţată
autonomie cu toate că statul este proprietarul lor. Gradul de centralizare a
activităţilor, ponderea anumitelor criterii cu caracter social, nivelul birocratizării
activităţilor sunt mai ridicate comparativ cu firmele private.
Există de asemenea şi o altă abordare a clasificării firmelor în funcţie de
proprietatea asupra patrimoniului, concretizată în:
- firma publică este cea în care puterile publice reprezentate de stat sau
de colectivităţi publice deţin proprietatea asupra patrimoniului, fapt pe baza căruia
exercită o anumită influenţă directă, asumându-şi în totalitate sau parţial funcţiile
de întreprinzător. În economia de piaţă înfiinţarea şi funcţionarea unor astfel de
firme este rezultatul actelor decizionale ale puterii publice şi reglementată potrivit
cadrului juridic al statului. Raţiunea existenţei unor astfel de firme este de a asigura
statului posibilitatea controlului unor sectoare de interes deosebit ale economiei
naţionale, de a influenţa unele evoluţii social-economice pe termen lung. Firmele
publice pot fi: firme semipublice, în care puterea publică are o contribuţie parţială
la finanţarea activităţii acestora şi în consecinţă, participarea la conducere şi control
este limitată (formele concrete de existenţă a unor astfel de firme sunt: concesiunea
în care puterea publică deleagă unei firme private dreptul de administrare a unui
serviciu public, potrivit unor condiţii stipulate precis într-un caiet de sarcini, iar
autonomia decizională este deplină în interiorul limitelor fixate contractual prin
acest caiet de sarcini şi societatea în proprietate mixtă în care capitalul este de stat
şi privat); firma publică propriu-zisă în care statul deţine întregul capital şi îşi
asumă toate prerogativele de conducere prin intermediul agenţilor săi (în funcţie de
autonomia decizională şi administrativă de care dispun se deosebesc următoarele
forme: companiile şi societăţile naţionale ale căror venituri şi cheltuieli sunt
incluse în bugetul de stat conform normelor contabilităţilor publice şi se
organizează la nivel naţional sau municipal şi întreprinderea naţionalizată,
rezultată din transformarea proprietăţii unei firme iniţial private sau semipublice
către stat, în urma indemnizării vechilor acţionari);
FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 15

- firma privată este cea al cărui patrimoniu aparţine unei persoane sau grup
de persoane, cea ce le îndreptăţeşte să aibă independenţă în orientarea şi
administrarea activităţii firmei respective. Principalele forme de existenţă sunt:
firma individuală, în care personalitatea juridică a firmei se conjugă cu cea a
întreprinzătorului, (întreprinzătorul aduce întregul capital sau cea mai mare parte a
acestuia, îşi asumă prerogativele şi responsabilităţile de conducere şi efectuează
integral sau parţial munca de execuţie); firma familială, al cărui patrimoniu
aparţine membrilor unei familii, care fie că sunt coproprietari sau sunt coproprietari
şi lucrători; firma cooperatistă, cu patrimoniu în proprietatea unor coproprietari ce
se asociază în condiţii egale şi care anterior desfăşurau activităţi similare în calitate
de mici producători; firma individuală, caracterizată prin existenţă unei anumite
diviziuni a muncii şi asumarea de către întreprinzător a prerogativelor de
conducere; firma societară, căreia îi este caracteristică împărţirea între mai multe
persoane a capitalului, a administraţiei patrimoniului şi a conducerii activităţii.
Principalele forme de existenţă a societăţiilor comerciale sunt: societatea
de persoane, constituită pentru desfăşurarea unei activităţi mai modeste, care
frecvent se limitează la o afacere familială; societatea de capitaluri, în care
responsabilitatea persoanelor care aduc capitaluri este limitată la nivelul capitalului
adus şi nu angajează ansamblul patrimoniului lor; societatea de tip intermediar,
este o formă adecvată firmei de dimensiuni medii, situată între forma firmei
individuale şi a societăţii de persoane, concretizându-se în :a) societatea în
comandită , pe acţiuni sau pe interese care reuneşte două feluri de asociaţii (adică,
comanditarii, responsabili până la nivelul aportului lor de capital şi comanditaţii
sau garanţii, responsabili solidari pentru toate bunurile); b) societăţi cu răspundere
limitată (în care asociaţii sunt responsabili până la nivelul aportului de capital al
fiecăruia, dar cotele de participare a lor la patrimoniul societăţii nu sunt negociabile
ca acţiunile); c) societăţi cu capital variabil, care îşi pot spori capitalul fără decizia
adunării generale, prin intrarea de noi membrii.
În contextul experienţei acumulate de ţările dezvoltate cu privire la formele
de constituire a firmelor şi a prevederilor actelor normative elaborate în acest sens,
s-a trecut la organizarea în ţara noastră a societăţilor comerciale, companiilor şi
societăţilor naţionale şi a regiilor autonome ca formă de existenţă a firmelor, care
pot fi concesionate sau închiriate.
Regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale se organizează şi
funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale, precum şi în unele
domenii aparţinând altor ramuri stabilite de Guvern. Sunt persoane juridice care îşi
desfăşoară activitatea pe baza gestiunii economice şi autonomiei financiare şi au
drept de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul, pe care le posedă, folosesc şi
de care dispun în mod autonom.
Acestea trebuie să-şi acopere, în întregime, toate cheltuielile (inclusiv
dobânzile, amortizarea investiţiilor şi rambursarea creditelor primite) din veniturile
16 MANAGEMENT

obţinute în urma activităţii desfăşurate şi în final să realizeze profit. Pentru

cunoaşterea situaţiei economice a acestora se vor întocmi anual buget de venituri şi
cheltuieli, bilanţ contabil şi cont de profit şi pierderi, conform prevederilor stabilite
de lege.
Alături de regiile autonome există societăţi comerciale care au un acţionar
unic - statul - până la transferul total sau parţial al acţiunilor sau părţilor sociale,
între terţe părţi din sectorul public sau privat, din ţară sau străinătate, conform legii.
Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române
şi pot fi constituite în una din următoarele forme: societate în nume colectiv, ale
cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea
nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor ; societate în comandită simplă, ale cărei
obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspundere nelimitată şi
solidară a asociaţilor comanditaţi (comanditarii răspund numai până la concurenţa
aportului lor); societate în comandită pe acţiuni, al cărui capital social este împărţit
în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
răspundere nelimitată şi solidară a asociaţiilor comanditaţi (comanditarii sunt
obligaţi numai la plata acţiunilor lor); societatea pe acţiuni, ale cărei obligaţii
sociale sunt garantate cu patrimoniul social (acţionarii sunt obligaţi numai la plata
acţiunilor lor); societatea cu răspundere limitată, ale cărei obligaţii sociale sunt
garantate cu patrimoniul social (asociaţii sunt obligaţi numai la plata părţilor
sociale).
Prin actul de înfiinţare a societăţii comerciale, statutul de funcţionare al
acesteia stabileşte: forma juridică, obiectul de activitate, denumirea şi sediul
principal al societăţii, capitalul social subscris, structura şi modalitatea de
constituire a acestuia, modalitatea de preluare a activului şi pasivului unităţii
economice de stat, care se constituie în societate comercială. Inventarierea
patrimoniului unităţilor economice de stat supuse transformării în societăţi
comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societăţii comerciale
înfiinţate pe această cale se fac în condiţiile stabilite de lege.

1.5. FIRMA ŞI MEDIUL SĂU

Sistem socio-economic complex şi dinamic, firma are un caracter deschis

fiind o componenta a sistemelor mai mari, pe care le reprezintă, adică economia şi
societatea. Integrarea firmei în aceste metasisteme, în mediul în care îşi desfăşoară
activitatea, se realizează prin multiple legaturi care reflectă atât faptul c[ firma este
angajată în relaţia cu mediul, dar şi că această relaţie permite manifestarea
dinamismului ei. În calitate de sistem deschis, firma este organic adaptiva, în
FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 17

sensul că modificările produse în structura şi funcţionarea sa, sunt un rezultat al

transformărilor produse în mediu, şi activă , în sensul că la rândul ei influenţează
acest mediu prin produsele şi serviciile sale, prin potenţialul său inovaţional,
mutaţiile pe care le produce în cadrul socio-economic în care este plasată. Ea este,
deci, un complex ce se organizează în viata socio-economica, în calitate de
ansamblu de sine stătător aflat însă în continue şi multiple legături cu mediul.
Noţiunea de mediu exterior firmei este foarte complexă, deoarece include
un ansamblu de elemente de natura diferită şi anume: politică, socială, economică,
tehnologică, juridică etc., care se manifestă pe plan naţional şi internaţional şi
acţionează asupra firmei nu în mod izolat, ci în strânsa lor interpendenţă.
Relaţiile firmei cu mediul ei pot fi puse în evidenţă şi analizate în
următoarele moduri:
- prin tratarea firmei ca un sistem integrat cu mediul prin intrările
(materii prime, materiale, forţa de muncă etc.) şi ieşirile sale (produse, servicii,
lucrări etc.);
- considerând firma că operează în cadrul unui ansamblu de oportunităţi
şi restricţii politice, sociale, economice etc. în care este obligată să se adapteze
permanent;
- firma se află permanent sub incidenţa unor cerinţe fireşti exprimate şi
impuse de clienţi, furnizori, acţionari etc.
Principala caracteristică a mediului exterior al firmei moderne este
dinamismul său tot mai accentuat, concretizat în creşterea spectaculoasă a
frecvenţei schimbărilor produse în cadrul lui. Transformările produse în formele de
manifestare ale mediului industrial au crescut ca număr şi amploare - în ultima
perioadă - determinând totodată multiplicarea apreciabila a incidenţelor acestuia
asupra firmei. Frecvenţa producerii acestor schimbări –apariţia de noi produse şi
tehnologii, modificarea cerinţelor pieţei etc. - diferă de la o ramură industrială,
zonă geografică sau ţară la alta. Deci, în această accepţiune, mediul are o
determinare spaţială ca dimensiune şi localizare şi una temporală.
Dacă mediul stabil permite adoptarea de către firmă a unei structuri
neschimbate pe o perioadă lungă, în care accentul este pus pe specializarea strictă a
forţei de muncă, pe definirea riguroasă a atribuţiilor şi pe respectarea liniilor de
autoritate, mediul schimbător permite relaxarea sensibilă a acestor cerinţe -
îndeosebi pentru activităţile de cercetare-dezvoltare, marketing etc. - iar mediul
turbulent impune adoptarea unei structuri suple şi a unor modalităţi de conducere a
schimbărilor care se anunţă sau care s-au produs deja. În firma ce operează în
mediu turbulent accentul nu se mai pune pe definirea riguroasă a atribuţiilor
fiecărui angajat, ci pe capacitatea acestuia de a soluţiona o varietate mare de
probleme generate continuu şi imprevizibil de mediul respectiv.
18 MANAGEMENT

Influenţele dintre firmă şi mediul ei exterior sunt reciproce: firma

influenţează mediul prin produsele, serviciile, lucrările sale etc., iar mediul exterior
influenţează firma ce acţionează în cadrul lui. Se poate vorbi deci, de o legătură de
conexiune inversă.

1.6. MEDIUL EXTERN

Gestiunea oricărei firme trebuie să ia în considerare natura mediului extern

în care acesta funcţionează. Mediul poate fi împărţit în două mari segmente:
mediul general sau mega-mediul şi mediul specific care au elemente specifice (fig.
1.3).
Mega-mediul (mediul general în care acţionează o firmă) este acea
componentă a mediului extern al firmei, care reflectă condiţiile generale şi
tendinţele din societatea în care îşi desfăşoară activitatea firma.
Mega-mediul conţine cinci elemente: mediul tehnologic, mediul economic,
mediul politico-legislativ, mediul socio-cultural şi mediul internaţional, care nu pot
fi influenţate de funcţionarea unei singure firme.
Mediul tehnologic reflectă nivelul de cunoştinţe în ceea ce priveşte
producţia de bunuri şi servici. Deşi, unele firme pot avea cunoştinţe tehnice şi
tehnologii brevetate, care să le confere întâietate pentru o perioadă, totuşi
majoritatea firmelor sunt afectate fie pozitiv, fie negativ de progresul tehnologic.
De aceea pentru a rămâne competitive, firmele trebuie să fie permanent la
curent cu noile descoperiri care le oferă posibilitatea de a produce produse, executa
lucrări sau presta servicii cerute pe piaţă.
Mediul economic reprezintă acel sistem în care se produc, se distribuie şi se
consumă bunurile şi serviciile. Firmele din economia de piaţă acţionează pe o piaţă
capitalistă, în care activitatea economică e guvernată de legile pieţei, iar mijloacele
de producţie sunt deţinute de persoane fizice (direct sau prin intermediul firmelor).
În contrast, firmele din economia socialistă care este economia în care mijloacele
de producţie sunt deţinute de stat, desfăşoară o activitate economică coordonată
integral de stat prin intermediul planificării. Ele nu acţionează pe baza legilor
pieţei.
Nu există în practică forme perfecte ale celor două tipuri de organizare a
economiei, de aceea firmele care acţionează în mai multe ţări se confruntă cu o
mare varietate de reguli economice, cărora trebuie să se adapteze.
Mediul politico-legislativ include sistemul legal şi guvernamental căruia
firma trebuie să i se conformeze. Tendinţele resimţite în legislaţie, deciziile
tribunalelor, politica şi reglementările guvernamentale conţin elemente importante
ale mediului politico-legislativ
FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 19

Mediul socio-cultural reprezintă totalitatea atitudinilor, valorilor

normelor de conduită, comportamentelor şi tendinţelor demografice caracteristice
unei arii geografice specifice. Corporaţiile transnaţionale se confruntă cu diferenţe
culturale între diferite pieţe şi trebuie deci, să-şi adapteze produsele la specificul
acestor pieţe. Deoarece aspectele socio-culturale sunt supuse permanent
schimbărilor, acţiunea oricărei firme trebuie să urmărească aceste schimbări pentru
a identifica noile oportunităţi, care le permit să obţină profit şi să evite posibile
ameninţări.

Autorităţi
de stat

Sectoare
industrial
e cu
domeniu Mediu specific
de
activitate Clienţi
asemănăt
or şi Concurenţă
colaborat
ori FIRMA

Piaţa forţei Furnizori

de muncă
Cererea

Factorii
interni ai
firmei

Fig. 1.3 Mediul extern şi intern al unei firme

.
Mediul internaţional include factorii din afara ţării de origine a unei
firme, ce pot influenţa activitatea acesteia.
Importanţa mediului internaţional este în continuă creştere şi poate avea
influenţe foarte mari asupra unei firme. Astfel, fluctuaţiile dolarului faţă de
diferitele monede naţionale pot influenţa capacitatea unei firme de a concura pe
20 MANAGEMENT

piaţa mondială, iar, acordurile de liber-schimb, oferă posibilităţi mari de

valorificare a pieţei nou create. Ele permit bunurilor şi serviciilor să circule liber în
zona respectivă, iar barierele tarifare şi netarifare sunt eliminate treptat.
Mediul specific depinde foarte mult de natura produselor şi serviciilor
oferite de o firmă, şi de localizarea teritorială a acesteia. Principalele elemente ale
mediului specific sunt: clienţii firmei, furnizorii, piaţa forţei de muncă şi
autorităţile locale. Fiecare firmă are un mediu specific propriu.
Clienţii sunt acele persoane fizice şi juridice care cumpără produsele
şi/sau serviciile oferite de firmă. Tot mai multe firme sunt preocupate de
satisfacerea necesităţilor consumatorilor şi acordă o atenţie deosebită calităţii
produselor şi serviciilor căutând metode care să-i satisfacă pe clienţi mai bine decât
firmelor concurente şi încercând să le asculte doleanţele.
Concurenţa este formată din totalitatea firmelor care oferă aceleaşi
produse şi servicii. O firmă nu trebuie doar să-şi analizeze foarte bine concurenţii
actuali, ea trebuie să cunoască şi potenţialii concurenţi ce pot intra pe piaţă şi să
ţină pasul cu ceea ce oferă firmele concurente, apelând la bazele de date
comerciale, reviste şi ziare de specialitate, servicii de consultanţă, literatură de
specialitate etc.
Furnizorii sunt acele persoane fizice sau juridice care pun la dispoziţie
resursele de care are nevoie o firmă pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii
bune. Firmele au de regulă un număr mare de furnizori în scopul reduceri
dependenţei de o singură sursă, însă concurenţa acerbă de pe piaţa mondială a
schimbat această viziune.
Piaţa forţei de muncă cuprinde totalitatea persoanelor care pot fi
potenţiali angajaţi ai firmei. Capacitatea de a atrage, motiva şi reţine resursele
umane necesare producerii unor bunuri şi servicii competitive, este esenţială pentru
o firmă.
Autorităţile de stat (locale sau centrale) reprezintă acele firme care aplică
şi urmăresc respectarea legilor la nivel local sau central. La nivel local,
interacţiunile unei firme cu autorităţile de stat implică relaţiile dintre aceasta şi
agenţiile de protecţie a mediului înconjurător, administraţiile financiare, poliţie,
etc.
Relaţia stabilită între firmă şi mediul său extern poate fi abordată conform
modelului ecologic sau modelului dependenţei de resurse.
Modelul ecologic se axează pe studiul acţiunii factorilor de mediu asupra
unei firme sau unui grup de firme, factori ce determină ca numai acele firme care
posedă caracteristicile necesare să supravieţuiască pe piaţă. Acest model este
cunoscut şi sub denumirea de modelul selecţiei naturale. Atunci când o firmă nu se
FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 21

poate adapta rapid la schimbările factorilor de mediu ea nu poate supravieţui pe

piaţă şi falimentează.
Modelul dependenţei de resurse subliniază dependenţa faţă de resurse şi
susţine că firmele încearcă să reducă această dependenţă. Prin prisma acestui
model nu există firmă care să îşi procure cu forţe proprii toate resursele de care ea
are nevoie. Prin stabilirea de relaţii cu alte firme, o firmă poate să rezolve multe din
problemele legate de resurse. Totuşi, asemenea relaţii între firme produc
dependenţa firmei de alţii şi reduc flexibilitatea activităţii acestora. De aceea, orice
firmă încearcă să fie cât mai independentă rezumându-se numai la resursele absolut
necesare. În opoziţie cu modelul selecţiei naturale, care susţine că posibilităţile
manageriale sunt limitate, acest model arată că o firmă poate alege strategii
adecvate, astfel încât activitatea acesteia să devină mai eficientă.
Atât modelul selecţiei naturale, cât şi modelul dependenţei de resurse,
oferă perspective utile în susţinerea firmelor. Primul model ajută la conştientizarea
faptului că firmele nu pot influenţa anumiţi factori de mediu şi că norocul poate
juca câteodată un rol important în succesul unei firme. Pe de altă parte, cel de-al
doilea model subliniază faptul că se poate influenţa mediul extern.
Cunoaşterea amănunţită a mediului extern firmei este dificilă, iar uneori
chiar imposibilă. Dintr-un anumit punct de vedere, mediul extern al unei firme este
o realitate obiectivă - un set de condiţii concrete care, teoretic, pot fi măsurate cu
acurateţe. Totuşi, din punct de vedere practic, gestiunea firmei se face în
conformitate cu condiţiile de mediu. De aceea, mediul extern este mai degrabă o
realitate subiectivă.
În analiza mediului extern al unei firme, este utilă analizarea a două
concepte şi anume:
- incertitudinea mediului dată de faptul că circumstanţele viitoare ale
mediului extern ce pot afecta o firmă nu pot fi previzionate cu acurateţe. Cu cât
este mai mare incertitudinea mediului extern al unei firme, cu atât se va consuma
mai mult efort şi timp pentru analizarea posibilelor influenţe pe care le are acesta
asupra firmei respective. Gradul de incertitudine variază în funcţie de doi factori:
complexitatea şi dinamismul mediului. Astfel, complexitatea mediului se referă la
numărul de elemente ale mediului în care acţionează o firmă şi gradul de
similitudine dintre ele. Mediile în care există un număr relativ ridicat de elemente
similare se numesc omogene. În opoziţie, mediile în care există un număr relativ
ridicat de elemente diferite se numesc eterogene. Cu cât un mediu devine mai
eterogen cu atât este mai complex. Dinamismul mediului se referă la ritmul de
schimbare şi la predispoziţia spre schimbare a elementelor mediului în care
acţionează o firmă. Mediile cu ritm de schimbare scăzut se numesc stabile, iar cele
cu ritm de schimbare ridicat se numesc instabile. Conceptele de complexitate şi
22 MANAGEMENT

dinamism al mediului pot fi folosite pentru a măsura gradul de incertitudine cu care

se confruntă o firmă. Acesta se poate face prin analiza celor mai importante
elemente ale mediului specific şi ale influenţelor mega-mediului;
- capacitatea mediului exprimă gradul în care mediul extern poate suporta
creşterea susţinută şi stabilitatea firmei. Capacitatea mediului poate fi mare sau
mică, în funcţie de nivelul resurselor disponibile, alocate firmei respective. Atunci
când firmele acţionează în medii cu capacitate mare, ele sunt capabile să
acumuleze resurse interne precum capital, experienţă şi echipamente performante.
Aceste resurse interne pot facilita inovaţia şi extinderea firmei, asigurându-i poziţia
pe piaţă şi rezistenţă în perioadele de criză. Însă, un mediu cu capacitate mare are
tendinţa să atragă noi firme.
Pentru a face faţă acţiunii mediului extern gestiunea firmei trebuie: să se
adapteze la elementele de mediu; să încerce să influenţeze pozitiv aceste elemente;
să schimbe direcţia de orientare a activităţii firmei către acele elemente care
influenţează pozitiv firma. Principalele metode de punere în practică a acestor
opţiuni sunt: metoda stocului tampon; metoda atenuării fluctuaţiilor; previziunea;
raţionalizarea; promovarea şi relaţiile cu publicul; înfiinţarea de societăţi mixte;
afilierea la asociaţii comerciale; acţiuni pe plan politic etc.

1.7. MEDIUL INTERN

Mediul intern al firmei are în vedere cultura organizaţională care

reprezintă un sistem de valori, idealuri, credinţe şi reguli de conduită comune ce
unesc membrii unei firme. Cultura într-o firmă se referă la viziunea comună a
membrilor acesteia despre cum trebuie să se desfăşoare activitatea în firmă.
Cultura organizaţională este folosită de cele mai multe ori pentru a descrie
mediul intern al unei firme şi este importantă pentru că poate avea un efect esenţial
asupra eficacităţii activităţii firmei.
Cultura organizaţională a firmei are o mare diversitate de surse. De îndată
ce se constitue o nouă firmă, se formează şi cultura acesteia care reflectă modul de
gândire şi imaginaţia membrilor ei. Fondatorii unei firme care au un caracter
puternic pot avea un impact foarte mare asupra culturii acesteia.
În ceea ce priveşte cultura organizaţională sunt importante trei aspecte de
analizat: direcţia, distribuţia şi puterea culturii. Direcţia se referă la gradul până la
care cultura unei firme ajută la atingerea obiectivelor acesteia. Distribuţia se referă
la gradul de răspândire a elementelor culturii firmei în rândul membrilor acesteia.
Puterea se referă la gradul de acceptabilitate al culturii în rândul membrilor unei
FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 23

firme. Cultura unei firme poate avea un impact pozitiv asupra eficienţei, atunci
când ajută la îndeplinirea obiectivelor acesteia, când e larg răspândită în cadrul
membrilor săi şi când este acceptată de aceştia.
În opoziţie cu aceasta, cultura unei firme poate avea un impact negativ
asupra eficienţei, atunci când nu influenţează pozitiv realizarea obiectivelor firmei.
O caracteristică importantă a culturii organizaţionale este faptul că valorile,
idealurile, crezurile şi normele de conduită, din care aceasta este alcătuită nu sunt
direct observabile. Manifestarea concretă a culturii organizaţionale se realizează
prin intermediul: simbolurilor, povestirilor, ritualurilor şi ceremonialurilor.
Simbolul reprezintă un obiect, act, eveniment, sau calitate care poate fi
mijloc de transmitere a unei idei. De exemplu, un simbol este insigna purtată de
toţi lucrătorii în forma unei litere anume care semnifică calitate permanentă.
Povestirea (legenda) reprezintă o naraţiune bazată pe un eveniment
adevărat care este folosită pentru a sublinia o idee. De exemplu, conform unei
povestiri la „3M”, un angajat a fost concediat pentru că a continuat să lucreze la
elaborarea unui nou produs, chiar dacă şeful său i-a interzis acest lucru. Chiar dacă
a fost concediat, el a continuat să vină la servici şi să lucreze într-un birou
nefolosit. În cele din urmă, a fost reangajat şi, deoarece ideea a avut succes, el a
fost inclus în conducerea firmei. Ideea transmisă de această povestire face parte din
cultura organizaţională a firmei „3M” - atunci când crezi într-o idee trebuie să fii
perseverent.
Ritualurile şi ceremoniile sunt un set planificat şi elaborat de activităţi ce
au rolul de a transmite valorile culturale participanţilor. Un ceremonial este un
sistem de ritualuri realizate cu ocazia unui eveniment. Exemple de ritualuri şi
ceremonialuri sunt aniversări anuale ale diferitelor evenimente importante din viaţa
firmei.
Este din ce în ce mai cunoscut faptul că firmele de succes au o cultură
adaptabilă, bazată pe inovare şi deci cultura organizatorică are un rol foarte
important în promovarea inovaţiilor. În figura 1.4 este reprezentată matricea
oportunităţilor unei firme, care clasifică firmele în funcţie de gradul în care cultura
firmei influenţează atât dorinţa de schimbare cât şi credinţa în capacitatea firmei de
a influenţa mediul concurenţial.
24 MANAGEMENT

Credinţa în capacitatea firme adaptabile, firme ce se complac în

firmei de a Da organizate, spirit situaţia de leader
influenţa mediul întreprinzător
concurenţial firme ce îşi planifică firme caracterizate de
Nu foarte atent activitatea birocraţie şi spirit de
letargie
Da Nu

Dorinţa de schimbare

Fig. 1.4 Matricea oportunităţilor.

Din analiza matricei oportunităţilor, rezultă că firmele adaptabile, inovative
au o cultură care poate influenţa mediul concurenţial în favoarea lor. În opoziţie,
firmele caracterizate prin birocraţie şi letargie, au membrii care preferă stabilitatea
şi nu au încredere în puterea de a influenţa mediul. În celelalte două situaţii, cultura
unei firme poate influenţa dorinţa de schimbare, dar membrii săi nu au încredere în
puterea de a influenţa mediul. Aceste tipuri sunt caracteristice firmelor care îşi
planifică foarte bine activitatea. În final, cultura poate fi orientată spre o dorinţă de
schimbare foarte înceată şi în aceste categorii pot intra firme cu succes pe piaţă,
atât timp schimbările în mediul extern sunt foarte încete.
Deoarece cultura unei firme presupune un sistem de valori, idealuri,
credinţe şi norme de conduită destul de stabile, ea poate fi greu de schimbat.
Schimbarea culturii organizaţionale este un proces complex care cuprinde
următoarele etape şi anume: schimbarea normelor efective de conduită, etapă în
care li se cere membrilor firmei să facă o listă cu normele de conduită care
influenţează activitatea lor de zi cu zi; alegerea unor noi direcţii, când membrii
firmei pun în discuţie normele necesare ce trebuie avute în vedere pentru succesul
activităţii firmei; stabilirea de noi norme, când se realizează o listă cu noi reguli
de conduită; identificarea diferenţelor, etapă în care se subliniază diferenţele dintre
normele de conduită existente şi cele care ar influenţa pozitiv activitatea firmei;
stabilirea normelor de conduită finale, când se identifică norme noi care vor fi
respectate de toţi membrii firmei.
Cu toate dificultăţilor inerente existente, conducătorii firmei pot avea
succes în încurajarea unui anume tip de cultură organizaţională pe care ei o
consideră importantă pentru firmă. Pentru realizarea acestui lucru, la început
angajaţii trebuie convinşi de existenţa sau posibilitatea producerii unei crize în
firmă. În etapa imediat următoare, se va comunica angajaţilor noua strategie a
FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 25

firmei. În final, se va încerca motivarea membrilor firmei pentru a-şi asuma

responsabilitatea implementării atât a noii strategii cât şi a realizării schimbărilor
necesare.

1.8. MUTAŢII ÎN MEDIUL AMBIANT AL FIRMEI

Mutaţiile în mediul ambiant al firmei, exprimă caracterul dinamic al

acestuia şi sunt influenţate de factori de mediu naturali (solul, apa, aerul, atmosfera
etc.) şi factori de mediu artificiali (condiţiile create de om în scopul îmbunătăţirii
condiţiilor de viaţă şi de muncă).
Mişcările care au loc în mediul firmei îl divizează pe acesta în mediu
extern (instituţiile şi persoanele fizice care pot influenta firmele din afara) şi mediu
intern (compartimentele, persoanele şi grupurile din cadrul firmei care influenţează
firma).
În acest context, mutaţiile din mediul ambiant al firmei cuprind toate
elementele exogene firmei de natură economică, tehnică, politică, demografică,
culturală, ştiinţifică, organizatorică, juridică, psiho-sociologică, educaţională şi
ecologică ce marchează stabilitatea obiectivelor acesteia.
Factorii care influenţează mutaţiile mediului ambiant al firmei sunt de
natură diversă şi se concretizează în:
- factori economici, care cuprind ansamblul elementelor economice din
mediul ambiant cu acţiune directă asupra firmei (piaţa internă şi externă, pârghiile
economico-financiare etc.);
- factori de management, sunt exteriori firmei dar influenţează în mod
considerabil activitatea acesteia (planificarea macroeconomică, organizarea
economiei naţionale, modalităţile de coordonare etc.);
26 MANAGEMENT

- factori tehnici şi tehnologici, influenţează gestiunea firmei şi activitatea

acesteia (nivelul tehnic al maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor posibil de achiziţionat,
calitatea cercetării ştiinţifico-tehnice, nivelul brevetelor şi licenţelor etc.);
- factori demografici, includ totalitatea elementelor demografice care
acţionează asupra firmei (numărul şi structura socio-profesională a populaţiei,
ponderea populaţiei ocupate, populaţia activă etc.);
- factori socio-culturali, care influenţează direct sau indirect firma
îndeosebi în economia de piaţă (structura socială a populaţiei, ocrotirea sănătăţii,
învăţământul, cultura, ştiinţa etc.);
- factori ecologici, au o influenţă deosebită în perioada actuală asupra
activităţii firmei (resursele naturale, apa, solul, clima, vegetaţia etc.);
- factori juridici, influenţează prin ansamblul de legi, decrete şi hotărâri
guvernamentale activitatea firmei (Legi, Hotărâri de Guvern, Ordonanţe
Guvernamentale etc);
- factori politici care acţionează direct sau indirect asupra firmei (politica
economică, socială, politica învăţământului etc.).
Acţiunea acestor factori determină mutaţii în economia şi mediul firmei, în
special în perioadele de trecere la economia de piaţă, indiferent de modalitatea
pentru care s-a optat, adică terapia de şoc sau introducerea treptată, fără multe
convulsii sociale.
FIRMA ŞI MEDIUL SĂU 27