Iordăchescu Ilie Mihăiţă Bogdan, clasa a XII-a C

1
 REŢELE DE CALCULATOARE
Prezentare generală

O reţea de calculatoare este un ansamblu de calculatoare conectate

prin intermediul unor medii de comunicaţie (cablu: coaxial, torsadat, cu fibră
optică; fără cablu: telefonie celulară, unde radio terestre, unde radio prin
satelit, unde laser, microunde, unde meteorice etc.) care permite unui număr
mare de utilizatori să folosească în comun resurse fizice (hardware), logice
(software de bază şi de aplicaţie) şi informaţionale (baze de date). Fiecare
calculator îşi păstrează independenţa de execuţie şi de gestiune a propriilor
resurse.
Calculatoarele dintr-o reţea pot să fie:
. de acelaşi tip, şi atunci reţeaua va fi omogenă;
. de tipuri diferite, şi atunci reţeaua va fi eterogenă.
Prin reţea se asigură:
. integrarea informatică a tuturor utilizatorilor de pe o arie foarte
mare;
. echilibrarea utilizării resurselor de calcul;
. sporirea capacităţii de calcul şi de informare prin accesul la
facilităţi de calcul şi colecţii de date deosebite pe care le posedă unele
calculatoare din reţea.
Componentele unei reţele de calculatoare sunt:
. serverul - un calculator mai puternic care asigură şi gestiunea reţelei;
. staţiile de lucru - microcalculatoare la care lucrează utilizatorii;
. adaptoarele de reţea - echipamente care joacă rolul unor unităţi de
comunicaţie, tratând linile de comunicaţie ca pe un echipament periferic
obişnuit;
. liniile de legătură (comunicaţie).
Reţelele se pot clasifica în:
. reţele cu server de fişiere (file server) - reţele în care un calculator
din reţea este server şi îşi partajează resursele cu staţiile de lucru;
. reţele de la egal la egal (peer-to-peer) - reţele în care orice calculator
din reţea poate deveni server la un moment dat pentru a-şi partaja resursele
cu un alt calculator din reţea care va avea statut de staţie de lucru.
Din punct de vedere al modului de lucru al serverului, pot exista:
. reţele cu server dedicat, în care serverul este degrevat de orice altă
sarcină, fiind folosit numai pentru gestionarea reţelei;
. reţele cu server nededicat (non-dedicated), în care calculatorul
desemnat să joace rol de server mai poate executa şi alte servicii în paralel

2
cu gestionarea reţelei.
Din punct de vedere al localizării geografice, există:
. LAN (Local Area Network) - reţea locală;
. WAN (Wide Area Network) - reţea de arie largă.
Reţelele locale sunt amplasate pe o arie de câţiva kilometri şi
realizează comunicarea prin difuzarea mesajelor. Ele au un singur canal de
comunicaţie accesibil tuturor staţiilor (nodurilor) din reţea. Mediul de
transmisie cel mai des folosit este cablul coaxial.
Reţelele mari acoperă o arie geografică întinsă şi utilizează linii de
transmisie telefonică. Transmiterea mesajelor digitale prin liniile telefonice
analogice reclamă conversia lor de la forma digitală la cea analogică şi
invers. Dispozitivul care asigură această transformare este modemul
(Modulator-Demodulator).
Topologic, o reţea arată ca un graf format din noduri (calculatoare,
staţii de lucru, terminale etc.) conectate între ele prin arce care reprezintă
liniile de legătură între echipamentele din noduri.
Există mai multe tipuri de topologii:
. topologie liniară sau de magistrală (Bus Topology) în care există un
singur canal de comunicaţie (o magistrală) la care sunt conectate toate
calculatoarele. Mesajele sunt trimise pe canalul de comunicaţie şi sunt citite
de toate calculatoarele, iar calculatoarele care îşi recunosc în antetul acestora
adresa le preiau;
. topologie inel (Ring Topology) în care calculatoarele sunt conectate
circular, fiecare având doi vecini; mesajele circulă de la un calculator la altul
în jurul inelului până când sunt recunoscute prin adresa pe care o poartă
fiecare în antetul lor, de calculatoarele care le preiau; defectarea unui
calculator conduce la defectarea reţelei;
. topologie stea (Star Topology) în care există un calculator central la
care sunt legate toate celelalte calculatoare; mesajele se schimbă prin
calculatorul central care funcţionează ca un dispecer, trimiţând fiecare mesaj
la destinatarul solicitat, în funcţie de adresa acestuia;
. topologia plasă (Mesh Topology) în care fiecare calculator este
conectat cu fiecare, crescând costurile de realizare, dar şi fiabilitatea în
funcţionare.
În practică reţelele pot fi constituite din combinaţii de tipuri descrise
mai sus, sau chiar pot fi neregulate.
Toate serviciile într-o reţea au la bază transmiterea datelor între un
emiţător (o sursă) şi un receptor (destinatar). La nivelul sursei, mesajul este
"împachetat", respectiv este încadrat de anumite date de control, unitatea de
date astfel obţinută numindu-se pachet.
Legătura fizică ce se stabileşte între două calculatoare este folosită

3
pentru schimbul de date, schimb care se desfăşoară pe baza unui limbaj
comun şi a unei discipline a conversaţiei, set de reguli numit protocol de
comunicaţie. Acesta trebuie să asigure controlul transferului datelor,
detectarea şi înlăturarea erorilor, optimizarea utilizării liniei de comunicaţie
şi independenţa faţă de modul de transmisie. Reţelele de calculatoare pot
folosi protocoale diferite, dar, pentru a putea comunica între ele, trebuie să
adopte acelaşi protocol.
Într-o reţea mare, calculatoarele care conţin programele de aplicaţii şi
terminalele utilizatorilor se numesc gazde (hosts). O altă componentă o
constituie subreţeaua de comunicaţie constituită din liniiile de transmisie şi
elementele de comutare folosite pentru a conecta două sau mai multe linii de
transmisie (calculatoare specializate numite rutere - routers).
Mesajele împachetate trec succesiv pe la mai multe rutere care le
redirecţionează selectând linii de transmisie, până la destinaţie.

Reţeaua Internet

Este mai mult decât o reţea uriaşă de calculatoare.

Este un conglomerat foarte complex de arhitecturi, componente fizice
şi sisteme de operare, cărora utilizatorul nu trebuie să le cunoască sau să le
înţeleagă în profunzime filozofia şi implicaţiile.
Este un mediu în care componentele sunt tratate în mod egal, unu-la-
unu (nediscriminatoriu).
Este un mediu eterogen, care nu este proprietatea unui stat, guvern,
companie sau universitate.
Este o bibliotecă uriaşă în care poţi căuta orice.
Este o reţea de reţele şi, în plus, un mediu informaţional şi de calcul
cu foarte bogate servicii şi resurse, biblioteci, baze de date.
Este, în acelaşi timp, şi o imensă comunitate de persoane din toate
domeniile, gata să răspundă la solicitări, să asculte părerea altora şi să
partajeze date, dar şi loc destul pentru rău-făcători puşi să creeze panică prin
diverse acţiuni periculoase de spargere sau alterare şi infectare cu viruşi
informatici.
Este un mediu de comunicare în care confidenţialitatea corespondenţei
şi dreptul la viaţa intimă (privată) nu sunt asigurate.
Nu este un nou tip de reţea fizică, ci o metodă de conectare a reţelelor
fizice împreună, o metodă de transport pentru date, împreună cu un
ansamblu de convenţii de utilizare a ansamblului reţelelor legate, care permit
interoperarea staţiilor de lucru şi a terminalelor de la care utilizatorii au
acces la acest mediu. Aici trebuie subliniat rolul deosebit al software-ului de
comunicaţie care oferă servicii de nivel înalt pentru o diversitate extrem de

4
mare de echipamente.
Protocolul pe care se bazează funcţionarea Internet-ului este IP
(Internet Protocol). Acesta este completat cu un altul, numit TCP
(Transmission Control Protocol) care realizează fragmentarea mesajelor
lungi şi asigură transmiterea corectă a acestora între utilizatori. Funcţionarea
protocoalelor IP şi TCP presupune existenţa unei comunicări directe între
noduri (rutere şi sau gazde) adiacente din reţea. Se obţine, în ansamblu, o
suită (ierahie) de protocoale care depind unele de altele, dar care au ca punct
central protocoalele TCP/IP. De aceea, ierarhia este denumită familia de
protocoale TCP/IP.
Protocoalele sunt grupate pe niveluri, principiul stratificării
presupunând că protocoalele sunt astfel proiectate încât nivelul N al
destinaţiei să primească (fără modificări) obiectul transmis de nivelul N al
sursei. Exemple de protocoale:
. TELNET - pentru conectarea la reţea de la distanţă;
. FTP - pentru transfer de fişiere;
. SMTP - pentru poştă electronică;
. HTTP - pentru transferul hipertextelor.
Un model structural general al unei reţele conţine sistemele ce
găzduiesc aplicaţiile (end systems - sisteme terminale), subreţelele la care
aceste sisteme sunt conectate şi sisteme intermediare (în Internet numite
porţi - gateways sau rutere - routers) care conectează între ele subreţelele.
Modelul client-server se referă la relaţia dintre furnizorul unui serviciu
(server) şi solicitantul serviciului (client) care are la bază comunicarea în
forma unei perechi cerere-răspuns.
Un server este un program care oferă servicii accesibile prin reţea. Un
program devine client atunci când transmite o cerere unui server, aşteptând
apoi răspunsul. Comunicarea dintre cele două părţi utilizează reţeaua şi
protocoalele acesteia.
Clientul:
. se conectează prin intermediul TCP la server;
. transmite o cerere către programul server;
. recepţionează răspunsul serverului;
. oferă utilizatorului, într-un format adecvat, rezultatul obţţinut în
urma cereri către server.
Serverul:
. aşteaptă cereri din partea programului client;
. când recepţionează o cerere de servicii din partea unui client, o
rezolvă;
. transmite rezultatul cereri către client.

5
 Adrese Internet

Orice sistem conectat la Internet are asociat un cod unic de

identificare, un număr numit adresă Internet (adresă IP). Orice adresă se
reprezintă sub forma a patru numere naturale cuprinse între 0 şi 255,
separate prin punct, şi reprezentate în binar (n1.n2.n3.n4), n1 reprezentând
adresa reţelei, iar n4 adresa gazdei (host) sau a calculatorului ce va primi
pachetul de date.
Lucrul cu numere este greoi, chiar dacă utilizatorul va lucra cu ele în
reprezentare naturală. De aceea, toate aplicaţiile din Internet folosesc nume
în locul numerelor pentru identificarea adreselor (locaţiilor) calculatoarelor
din reţea.
Sistemul de nume este structurat pe domenii, un domeniu putând
conţine, la rândul său, mai multe subdomenii; structura are astfel mai multe
niveluri şi constituie sistemul de nume al domeniilor (Domain Name
System, DNS). Acest sistem reprezintă o modalitate de administrare a
numelor prin trecerea către diferite grupuri a responsabilităţilor pentru
subseturile care formează aceste nume.
Fiecare nivel este numit domeniu, iar domeniile sunt separate prin
puncte în cadrul unui nume.
În exemplul drept.unibuc.ro, drept este numele calculatorului gazdă,
gestionat de grupul unibuc, care face parte din grupul naţional ro.
Când a fost creat sistemul de nume de domeniu s-a stabilit că
domeniile de nivel cel mai înalt (domeniile primare) sunt:
. edu = organizaţii educaţionale;
. gov = organizaţii guvernamentale;
. mil = organizaţii militare;
. com = organizaţii comerciale;
. net = organizaţii care pun resurse în reţea;
. org = alte organizaţii;
. int = organizaţii internaţionale.
Extinderea reţelei Internet în diverse ţări a determinat adaptarea unui
set de domenii corespunzător ţărilor. Exemplu:
. ro - România;
. uk - Marea Britanie;
. de - Germania;
. us - S.U.A. etc.
Codurile de ţară sunt cele din standardul internaţional ISO 3166.
Organizaţia care conduce un domeniu este responsabilă de toate
subdomeniile acestuia. S-a căutat să se dea ţărilor responsabilitatea pentru
propriile lor nume. Pentru aceasta există un domeniu de 2 litere ce

6
corespunde celui mai înalt domeniu pentru ţara respectivă.
Adresele stau în fişiere de host-uri (unde vor fi căutate) sau în servere
de nume (zonale) aşezate ierarhic.
Când se foloseşte un nume de domeniu, calculatorul trebuie să îl
transforme într-o adresă numerică. Pentru aceasta, el cere ajutorul serverelor
de nume (servere DNS) care păstrează corespondenţa nume-adresă numerică
relativ la un anumit domeniu.
Un calculator poate avea oricare din tipurile de nume, organizaţional
sau geografic.
Observaţii în legătură cu numele:
. părţile unui nume arată cine este responsabil cu gestiunea numelui,
nu unde se află nodul denumit;
. anumite nume se referă la servicii oferite, nu la noduri fizice;
. un calculator poate avea mai multe nume, atunci când pe el se află
mai multe servicii, fiecare apelat cu un alt nume;
. la folosirea unui nume greşit care nu poate fi transformat într-o
adresă Internet validă, sistemul furnizează mesajul host unknown;
. numele sunt mai uşor de reţinut decât adresele numerice şi ele rămân
neschimbate, chiar dacă serviciile se mută de pe un calculator pe altul.

Servicii Internet

Cele mai importante servicii pe reţeaua Internet sunt:

. conectarea la distanţă la un alt calculator din reţea în scopul utilizării
unor programe de pe acesta;
. transferarea unor fişiere între calculatoarele reţelei;
. grupuri de ştiri şi discuţii - un serviciu de informaţii ce facilitează
transmiterea de ştiri şi participarea la discuţii cu membrii unor grupuri
organizate după subiecte de interes;
. poşta electronică (e-mail, electronic mail) ce constă în transmiterea
de mesaje între utilizatorii conectaţi la Internet;
. WWW (World Wide Web) ce permite consultarea datelor de pe
Internet prin intermediul a numeroase documente legate între ele (denumite
hipertexte). Consultarea datelor WWW se numeşte navigare şi se realizează
cu programe speciale denumite browsere.

Conectarea la distanţă

Pentru a fi acceptată de un calculator în reţea, orice persoană trebuie

să fie înregistrată ca utilizator autorizat, deci să aibă un cont în acel sistem.
Conectarea la un calculator la distanţă se realizează prin Telnet, unul

7
din cele mai vechi protocoale; după conectare, calculatorul utilizatorului
funcţionează ca un terminal al calculatorului gazdă la care s-a conectat
(Telnet "întinde" claviatura şi monitorul utilizatorului până la calculatorul de
la distanţă, utilizatorul lucrează ca şi cum ar fi în imediata apropiere a
acestuia).
Practic, utilizatorul foloseşte programele sau datele existente pe
calculatorul gazdă, profitând astfel de nişte resurse pe care poate că nu le-ar
putea avea altfel niciodată.
Pentru lansare se foloseşte Start - Run şi se tastează telnet (linia de
comandă pentru lansarea programului telnet). Dacă programul nu este găsit,
se poate folosi browse pentru localizarea aplicaţiei pe hard disk de unde se
poate lansa. După lansare, Telnet afişează o fereastră care permite prin
opţiunea Remote System din meniul Conect să se continue dialogul pentru
conectare. În caseta de dialog se introduce adresa Internet a calculatorului la
care se doreşte conectare (adresă IP sau numele calculatorului gazdă).
Dacă s-a realizat conectarea cu succes, în fereastra telnet apare o
secvenţă de informare şi identificare la care utilizatorul trebuie să introducă
numele de cont (Login) şi parola (Password). Dacă accesul la resursele
gazdei este liber (anumite programe sau date sunt publice), utilizatorul care
nu face parte din grupul agreat de gazdă (nu a primit un cont unic) se poate
declara Anonymous la cont şi poate răspunde Enter la parolă.
După acceptarea utilizatorului, acesta poate folosi sistemul de operare
şi aplicaţiile instalate pe calculatorul gazdă.

Transferul de fişiere

Cel mai frecvent folosit program pentru transferul de fişiere pe reţeaua

Internet între două calculatoare situate la distanţă este FTP denumit astfel
după protocolul folosit (File Transfer Protocol). Un calculator este conectat
ca server FTP, adică permite rularea pe el a unui software special, iar celălalt
trebuie să ruleze o aplicaţie client FTP.
FTP transferă două tipuri de fişiere: text (ascii) şi binare (binary).
Dacă fişierele binare se transferă fără modificări, fişierele text suferă ceva
modificări de adaptare la particularităţile calculatoarelor sursă şi destinaţie.
De aceea, înainte de transfer este indicat să se precizeze tipul fişierului
printr-o comandă adecvată. Se recomandă modul ascii pentru fişiere text,
fişiere cu surse de program, poştă electronică, iar modul binary pentru fişiere
baze de date, foi de calcul, programe executabile etc.
Utilizatorul are acces fie cu cont unic alocat de gazde unde este
conectat pentru transfer, fie, dacă este vorba de fişiere din domeniul public
(în general pentru programe gratuite, free software), se poate conecta cu

8
Anonymous şi Enter.
Lansarea FTP se face tot pe calea Start - Run - tastare ftp şi, după
lansare apare o fereastră DOS cu un prompter specific, unde utilizatorul
poate deschide sesiunea prin comanda open nume-calculator-la-distanţă,
identificarea calculatorului făcându-se ca la conectarea la distanţă.
Procedura de identificare fiind depăşită, se pot localiza fişiere prin
comanda dir (sau dir cale de director), se stabileşte modul de transfer cu una
din comenzile ascii sau binary, şi apoi pentru a aduce pe calculatorul local
un fişier de la calculatorul de la distanţă se foloseşte comanda get nume-
fişier, iar pentru sensul invers se tastează comanda put nume-fişier.
Pentru afişarea tuturor comenzilor pe care FTP le pune la dispoziţia
utilizatorului, se poate folosi comanda ? sau help, iar pentru a afla efectul
unei anumite comenzi se poate da comanda help nume-comandă.
Închiderea conexiunii se face cu comanda close, FTP-ul rămânând
activ în vederea deschiderii unei alte conexiuni, iar pentru a termina
programul (eventual şi închiderea conexiunii dacă nu s-a dat comanda close)
se foloseşte comanda quit/bye.

Servicii de comunicare: ştiri şi discuţii prin Internet

Un serviciu de comunicare permite utilizatorilor să participe la

discuţii. Acesta este asigurat prin:
. reţele de ştiri (network news);
. liste de corespondenţă prin poştă electronică;
. forumuri BBS (Bulletin Board System);
. discuţii directe prin Internet.
Serviciul de ştiri (Newsgroup) asigură accesul utilizatorilor la o
colecţie de articole, organizate pe subiecte. Nodurile care clasifică articolele
pe grupuri de ştiri şi le păstrează sunt denumite servere de ştiri (news
servers). Toatalitatea grupurilor de ştiri organizate ierarhic constituie Usenet
(reţeaua utilizatorilor, Users networks).
Accesul la ştiri este facilitat de programe specializate, iar principalele
operaţii pe care un utilizator le poate face cu aceste programe sunt: citirea
ştirilor, subscrierea la grupuri de ştiri, transmiterea de articole proprii,
salvarea ştirilor pentru utilizare ulterioară, filtrarea ştirilor etc. Componenta
Netscape Messenger din Programul Netscape Navigator include atât facilităţi
pentru poştă electronică, cât şi pentru grupurile de ştiri.
Usenet este un sistem de distribuţie a ştirilor scrise într-un limbaj
standard. Ştirile schimbate prin Usenet sunt clasificate după subiect pe
grupuri de ştiri (newsgroups). Există peste 1500 de grupuri de ştiri cu diferite
subiecte; în fiecare grup există, în general, date diverse, organizate pe

9
subdomenii (ierarhic). Principalele grupuri sunt: comp - calculatoare, news -
discuţii de spre Usenet, soc - aspecte sociale, sci - discuţii ştiinţifice, rec -
subiecte recreative. Identificarea se face prin denumiri compuse din nume de
domenii separate prin punct, reflectând astfel ierarhia. Astfel secvenţa
soc.culture.romanian se referă la cultura românilor, în cadrul discuţiilor
sociale, unde soc este identificatorul grupului, culture este categoria
(subdomeniul) în cadrul grupului, iar romanian precizează subcategoria.
Discuţiile prin poşta electronică permite ca utilizatorii abonaţi numai
la serviciul de e-mail din Internet şi care nu pot folosi serverele de ştiri, dar
pot să discute între ei dacă se abonează gratuit la o listă de discuţii despre
subiectul care îi interesează; în acest mod va avea loc o distribuire selectivă
a mesjelor poştale, în funcţie de apartenenţa la o listă. Abonatul la un astfel
de serviciu va primi mesaje de la membrii grupului, le va putea analiza, va
putea arhiva pe cele mai interesante şi va putea să-şi exprime opiniile în faţa
membrilor grupului din care face parte. Atunci când nu mai prezintă interes
discuţiile din grup, un utilizator poate să-l părăsească.
Un grup de discuţii ale utilizatorilor poştei electronice se numeşte listă
de corespondenţă (mailing lists); unele liste de corespondenţă au un
moderator, care verifică dacă mesajul corespunde subiectului listei. Fiecare
grup de discuţii are o adresă de poştă electronică; un mesaj trimis la această
adresă va fi transmis mai departe la toate adresele din lista de corespondenţă,
fiecare membru al grupului primind o copie a mesajului.
Înscrierea la o listă de corespondenţă se face prin trimiterea unui
mesaj la administratorul listei sub forma:
numele listei de corespondenţă-request@identificator calculator
gazdă, secvenţa -request semnificând cererea adresată administratorului listei
şi nu membrilor ei.
Administrarea listelor se poate face:
. manual de către om, mai ales în cazul unor liste de mici dimensiuni,
private, cu încriere pe bază de invitaţie;
. automat de către un program numit mailserver, caz în care, de regulă,
listele sunt publice.
Listele de corespondenţă administrate de un program se numesc liste
automate. Programe pentru administrarea automată a listelor de
corespondenţă cunoscute sunt: listserv, listproc, majordomo. În acest caz
adresa e-mail a administratorului listei de corespondenţă este:
nume-program@identificator calculator gazdă
Discuţiile prin Internet sunt asigurate prin intermediul unui sistem
conversaţional în timp real: Internet Relay Chat (IRC), serviciu care permite
comunicarea grupurilor de utilizatori între ei; fiecare grup crează un canal pe
care membrii grupului îl folosesc pentru a-şi trimite mesaje. Fiecare

10
participant activ la un canal primeşte copii ale fiecărui mesaj transmis pe
canal, serviciul funcţionând pe baza modelului client-server.

Servicii de poştă electronică

Un serviciu de poştă electronică (e-mail sau electronic mail) permite

transmiterea rapidă şi foarte economică a datelor prin reţele de calculatoare.
Cele mai frecvente tipuri de date sunt mesajele sub forma unor mici scrisori,
dar serviciul este din ce în ce mai folosit pentru transmiterea de documente,
fişiere, baze de date, imagini etc.
Când se înscrie la un serviciu de e-mail, utilizatorului i se atribuie o
cutie de poştă electronică (mailbox) care este un fişier de pe un disc al
calculatorului server de poştă (mail server) al ISP-ului (Internet Service
Provider sau Integrated Service Provider, furnizor de servicii Internet,
integrate). În această cutie vor fi înregistrate mesajele primite şi copii ale
mesajelor trimise. Programul de e-mail de pe calculatorul utilizatorului
poate, după caz, să mute mesajele din cutia personală într-un fişier pe
calculatorul propriu de unde utilizatorul poate să le citească, să le şteargă sau
să le trmită mai departe (forward), sau să ofere acces la cutia poştală pentru
funcţii de compunere a unui nou mesaj, listarea mesajelor primite prezente în
zona corespunzătoare (INBOX) şi acces la oricare dintre ele cu funcţii
expuse mai sus sau altele specifice.
În comparaţie cu serviciile telefonice sau poştale obişnuite, poşta
electronică prezintă următoarele avantaje:
. prin e-mail se pot transmite mesaje către orice utilizator al reţelei,
precizând adresa acestuia;
. costul transmiterii unui mesaj prin e-mail este mai mic decât cel
pentru un mesaj telefonic deoarece se plăteşte numai ca pentru o convorbire
telefonică locală;
. dacă textul mesajului este pregătit off-line (calculatorul nu este
conectat la reţea şi nu consumă resurse de reţea) el poate fi utilizat după
conectarea la programul de e-mail şi transmis după câteva manevre simple şi
scurte de plasare în zona de text sau ataşament cu consum infim de timp de
conectare (metodă recomandată cu insistenţă);
. viteza de transmitere a mesajului este mult mai mare decât la o
trimitere prin poşta obişnuită, oricât de rapidă ar fi aceasta din urmă (nu mai
e necesară concentrarea expeditorului pe paşii introducerii în plic a scrisorii,
lipirii unui timbru, deplasării până la locul unde este o cutie poştală
funcţională etc.);
. se face economie de hârtie deoarece mesajul nu trebuie obligatoriu
tipărit, atât la emiţător cât şi la destinatar;

11
 . textul mesajului poate fi păstrat prin memorare pe resursele locale şi
refolosit prin includere, total sau parţial, într-un alt document;
. serviciul este permanent, o persoană putând să-şi primească
corespondenţa electronică indiferent de locul unde se află pe mapamond,
prin simpla conectare de la un calculator la ISP-ul unde are căsuţa;
. cel care trimite un mesaj nu trebuie să aibă grijă că deranjează
destinatarul prin ignorarea fusului orar deoarece mesajul va fi văzut de către
acesta din urmă în ritmul vieţii sale; nu este aşadar necesară sincronizarea
expeditor-destinatar (ca la telefon), mesajul aşteptând deschiderea sa;
. mesajele pot conţine fişiere ataşate;
. un acelaşi mesaj poate fi trimis simultan în copie către mai mulţi
destinatari.
Dezavantajul uriaş al poştei electronice este că nu oferă condiţii ideale
pentru inviolabilitatea corespondenţei, mesajele putând fi interceptate de
persoane neautorizate. Utilizatorul poate apela la un program de criptare, la
semnătură electronică.
Orice utilizator de e-mail are o adresă unică pe care o primeşte atunci
când îşi deschide un cont la ISP (primeşte o căsuţă poştală). Aceasta este
compusă din două elemente separate prin semnul @ (at):
. numele utilizatorului (login, logon, cont, acc-number etc.);
. adresa Internet a serverului sau adresa de domeniu a utilizatorului în
cadrul unei organizaţii mici.
Un utilizator al acestui serviciu are acces printr-un program (dedicat,
sau modul al unui browser de Internet) la căsuţa sa poştală (care poate fi la
mare distanţă de staţia sa de lucru) unde îşi poate consulta mesajele primite,
dar poate să şi trimită, compunând mesaje noi sau răspunsuri la mesaje
primite, cu ajutorul funcţiilor programului folosit. Mesajul compus pe staţia
de lucru ajunge în căsuţa poştală (mesajul a fost trimis cu succes !), de unde
un alt program încearcă să-l trimită în căsuţa destinatarului (care poate fi pe
orice server de mail din orice parte a lumii), operaţie care se poate desfăşura
şi cu incidente care conduc uneori la eşuare: căsuţa destinatarului inexistentă
- adresă greşită sau desfiinţată, sau linie întreruptă, sau server de mail de
destinaţie indisponibil un interval de timp în care se încearcă conectarea etc.
În caz de imposibilitate a depunerii mesajului în căsuţa destinatarului,
programul gazdei căsuţei emitentului mesajului informează proprietarul
acesteia printr-un mesaj explicativ că trimiterea nu a avut loc.
Poşta electronică foloseşte protocolul Simple Mail Transfer Protocol
(SMTP) care descrie modul de transport al mesajelor între sursă şi destinaţie
şi care asigură legătura cu protocolul TCP/IP al reţelei Internet.
Un serviciu de e-mail este compus din:
. utilizatorul - expeditorul sau destinatarul mesajelor, fie că este o

12
persoană sau un program;
. agentul utilizatorului;
. depozitul de mesaje;
. agentul de transfer al mesajului;
. sistemul de transfer al mesajului;
. serviciul de prelucrare a mesajelor;
Un mesaj este format, de regulă, din trei elemente:
. antetul (header);
. corpul (body);
. semnătura (signature).
Un program de e-mail asigură, în principal, următoarele activităţi:
. recepţionarea mesajelor;
. administrarea mesajelor primite: vizualizarea listei numelor
mesajelor din secţiunea de mesaje primite (INBOX) şi a conţinutului fiecărui
mesaj selectat, ştergerea, arhivarea în fişiere pe disc sau tipărirea lor;
. retransmiterea către alţi destinatari a mesajelor primite (forward);
. compunerea şi trimiterea mesajelor;
. anularea unui mesaj transmis;
. confirmarea trimiterii mesajului;
. confirmarea de către destinatar a recepţionării mesajului;
. trimiterea unui mesaj către mai mulţi destinatari;
. folosirea poreclelor (pseudonime, nicknames) în locul adreselor
poştale; poreclele pot fi folosite pentru construirea şi ţinerea la zi a unei
agende electronice de adrese ale destinatarilor către care se trimit frecvent
mesaje;
. folosirea fişierelor de semnături; o semnătură poate fi adăugată la
mesaj în mod automat sau la solicitarea utilizatorului;
. ataşarea unor fişiere binare la mesaje (fişiere cu grafice sau imagini,
fişiere cu sunete, fişiere cu foi de calcul, fişiere document, fişiere
executabile) şi transmiterea lor împreună cu mesajele;
. transmiterea fişierelor prin poşta electronică (se înlocuieşte prin
aceasta serviciul ftp).
Răspunsul la un mesaj primit se poate da în mai multe feluri:
a) răspuns către expeditor (Reply) - în acest caz adresa destinatarului
este completată automat fiind preluată din rubrica adresa expeditorului din
antetul mesajului; unele programe includ în răspuns şi subiectul (precedat de
Re: ) şi, în funcţie de opţiunea utilizatorului, şi textul mesajului la care se
răspunde (utilizând pentru marcaj semnul > pentru fiecare linie de text);
b) reexpedierea mesajului (forward) - caz în care mesajul este
retransmis către un alt destinatar, adresa expeditorului iniţial fiind înlocuită
cu adresa utilizatorului care reexpediază mesajul;

13
 c) redirectarea mesajului (redirect) - mesajul este retransmis către alt
destinatar cu păstrarea adresei expeditorului iniţial ca adresă de expeditor.
Programe pentru poştă electronică au fost şi sunt realizate independent
sau cuprinse ca module în browserele pentru navigarea pe Internet. Astfel
încă se mai foloseşte Pine realizat de Universitatea din Washington, iar
Eudora este unul din vârfurile în domeniu.
Eudora asigură în plus faţă de activităţile descrise generic mai sus şi
următoarele operaţii:
. utilizarea unui sistem ierarhizat de cutii poştale pe care le plasează în
dosare (foldere) de cutii poştale în vederea uşurării administrării;
. recuperarea mesajelor şterse accidental (după ştergere mesajele sunt
păstrate temporar într-o cutie poştală - trash - de unde pot fi recuperate);
. editarea textelor cu funcţii specifice cunoscute (cut, copy, paste,
undo etc.);
. căutarea unui mesaj după conţinut şi sortarea mesajelor după subiect,
expeditor, dată, stare şi prioritate;
. compunerea off-line a mesajelor.
Pe calculatorul utilizatorului, Eudora gestionează trei cutii poştale
predefinite:
. cutia IN (cutia de intrare) în care se păstrează mesajele primite, până
când sunt şterse sau mutate în altă cutie;
. cutia OUT (cutia de ieşire) în care se păstrează mesajele care au fost
compuse, până când sunt expediate (mesajele create off-line);
. cutia TRASH (cutia de gunoi) în care sunt reţinute mesajele şterse.
Utilizatorul poate să-şi genereze propriile cutii în care să-şi păstreze
mesajele.
Meniurile programului Eudora sunt:
. File conţine opţiuni pentru administrarea fişierelor cu mesaje;
. Edit conţine opţiuni pentru editarea mesajelor;
. Mailbox conţine opţiuni pentru administrarea cutiilor poştale;
. Message conţine opţiuni pentru administrarea mesajelor;
. Transfer conţine opţiuni pentru transferul mesajelor:
. Special conţine opţiuni pentru configurarea programului;
. Window conţine opţiuni pentru administrarea ferestrelor.

Servicii de informare

În dezvoltarea lor, aceste servicii au avut forme variate, care astăzi

sunt în stadiul de a se contopi sau de a comunica în aşa fel încât să ofere
unui utilizator posibilitatea de a alege şi alte oferte.
Serviciile de informare mai cunoscute sunt:

14
 . Gopher;
. Archie;
. WAIS (Wide Area Information Servers):
. WWW (World Wide Web).
Căutarea datelor poate fi făcută după cuvinte-cheie, prin intermediul
unui sistem ierarhizat de meniuri, printr-un sistem de legături. Sistemul de
meniuri foloseşte date structurate pe domenii de subiecte, care la rândul lor
oferă submeniuri de subiecte, reducându-se treptat zona de explorare. Sunt şi
programe care permit găsirea unui meniu folosind un criteriu de căutare pe
bază de cuvinte-cheie.
La construirea unui criteriu de căutare pot fi folosite cuvinte-cheie
legate prin operatori logici:
• t1 şi t2 caută un obiect care conţine ambele cuvinte;
• t1 sau t2 caută un obiect care conţine oricare dintre cele două
cuvinte sau amândouă;
• t1 dar nu t2 caută un obiect care conţine cuvântul t1 dar nu-l
conţine pe t2;
• t1 lipit de t2 caută un obiect care conţine cuvântul t2 imediat după
cuvântul t1.
Se poate folosi caracterul * pentru a înlocui un grup de caractere.
World Wide Web este astăzi cel mai utilizat serviciu de informare.
Cunoscută sub diverse nume (Web, WWW, W3), pânza de păianjen a fost
pusă la punct de către specialiştii de la CERN (Centre Europeen de
Recherche Nucleaire) din Elveţia şi oferă două mari avantaje: permite
explorarea în întreg spaţiul Internet şi uşurează căutarea prin stabilirea
legăturilor între date, devenind astfel motorul dezvoltării reţelei Internet.
World Wide Web trebuie văzut ca o colecţie uriaşă de documente ce
conţin date ce sunt păstrate pe calculatoare răspândite în toată lumea şi puse
la dispoziţia acesteia (date devenite publice sau difuzate numai unor
favorizaţi acreditaţi).
Pagina Web este unul dintre documentele Web şi se identifică printr-o
adresă unică. Ea este un document hypertext.
Situl (site) Web este o mulţime (colecţie) de pagini Web între care
există create legături, astfel încât, pornind de la o primă pagină a cărei
adresă reprezintă adresa sitului, este posibilă navigarea prin toate paginile
acestuia.
Pagina de început sau pagina sursă (Start Page sau Home Page) este
pagina principală dintr-un sit Web.
Metoda folosită pentru organizarea datelor în Web este limbajul
hypertext. O legătură dintr-un hypertext poate să conducă către un alt
hipertext (se expandează cuvântul la noul text !), dar şi către alte resurse: un

15
fişier ce conţine text, imagini sau sunete, un grup de ştiri, un server FTP.
Resursa către care se crează legătura poate fi de pe un calculator din reţeaua
Internet situat oriunde pe glob. Textele sau imaginile evidenţiate dintr-un
document reprezintă trimiteri la alte documente care conţin date
suplimentare; evidenţierea se poate face folosind numere, stiluri diferite de
caractere sau culori diferite (în funcţie de programul care a generat
documentul sau de programul care vizualizează documentul).
Textul sau imaginea evidenţiată poartă numele de superlegătură sau
hyperlegătură (hyperlink). Când se execută clic pe o asemenea legătură se
încarcă şi se afişează (dacă este corect adresată sau dacă este disponibilă
respectiva adresă) documentul de care este legat, care poate fi în acelaşi sit
sau într-un sit diferit de Web. Legăturile de hypertext asigură astfel
conectarea tuturor paginilor din Web şi permit urmărirea facilă a unui
subiect de interes prin mai multe documente. O extensie a metodei hypertext
este hypermedia prin care trimiterile se pot face şi la alte medii cum sunt
sunetele şi imaginile video.
Reţeaua Web funcţionează pe baza modelului client-server, serverul
este calculatorul pe care se găsesc unul sau mai multe situri Web, iar
clientul este calculatorul de pe care se emite cererea de informare. Pe
calculatorul server Web este instalat un program care gestionează paginile
Web şi care le pune la dispoziţia clienţilor Web atunci când aceştia le
solicită. Pe calculatorul client Web este instalat un program de explorare a
spaţiilor Web (numit browser) care permite utilizatorului să cerceteze siturile
Web şi să ceară unui server Web un document. Spaţiul Web este zona din
ciberspaţiu prin care se deplasează un utilizator atunci când lucrează în
reţeaua Web.
Documentele Web pot fi create folosind limbajul standard HTML
(Hyper Text Mark-up Language) sau orice dezvoltare sau derivaţie recente
ale acestuia. Acest limbaj permite descrierea modului de afişare a
elementelor din text (paragrafe, liste etc.) şi stabilirea legăturilor cu alte
documente.
Java este un limbaj folosit pentru a scrie programe prin care pot fi
incluse în paginile Web diferite obiecte precum animaţii, obiecte interactive,
demonstraţii sau date care pot fi actualizate continuu. Un program scris în
limbajul Java şi introdus în pagina Web se numeşte applet Java; un
asemenea program poate să afişeze un document interactiv care conţine
spaţii ce pot fi completate de utilizator pentru a obţine un anume document
(un articol) sau pentru a căuta date într-o bază de date.
Java script este un sistem de codificare simplu care permite includerea
programelor Java într-o pagină Web.
Protocolul folosit pentru transmisia datelor între serverul Web şi

16
clientul Web este HTTP (Hyper Text Transfer Protocol) care funcţionează
astfel:
. utilizatorul selectează o hyperlegătură (text evidenţiat);
. browserul determină adresa documentului care corespunde legăturii şi
stabileşte o conexiune folosind protocolul de transport al reţelei
Intenet TCP/IP cu serverul Web pe care se găseşte documentul; tot
browserul emite o cerere în care se specifică adresa paginii de Web;
. serverul transmite conţinutul paginii de Web dorite şi termină
conexiunea.
Adresa documentului Web are formă standard şi se numeşte adresă
URL (Uniform Resource Locator - localizarea uniformă a resurselor).
Această adresă, specificată în mod absolut, are trei componente:
• numele protocolului care arată tipul resursei Internet (http:// arată
că este vorba de o pagină hipertext din reţeaua Web, gopher:// este
un meniu din serviciul de informare gopher, ftp:// este o arhivă de
fişiere din sistemul de transfer de fişiere, news: un server de ştiri
UseNet);
• numele gazdei precizează numele calculatorului pe care sunt
stocate datele (situl pe care se găsesc datele); secvenţa www
precizează faptul că este vorba de o adresă pe Web;
• calea fişierului indică numele fişierului ce conţine datele şi calea de
directoare până la catalogul în care se găsesc datele.
Dacă la o specificaţie ulterioară, unul din elementele URL se
păstrează, nu mai este necesară precizarea sa. În plus, calea către noua
resursă poate fi raportată la directorul curent, în loc de directorul rădăcină
(specificarea relativă a adresei URL).
Cu browserul Web, un sit ftp apare ca un document în care legăturile
sunt trimiteri către conţinutul unui director. Executând clic pe o legătură se
poate vedea conţinutul unui director, se poate vizualiza conţinutul unui fişier
sau se poate copia un fişier.
Un browser asigură, în principal, următoarele operaţii:
. deplasarea printre documentele Web şi vizualizarea lor;
. folosirea "semnelor de carte" şi a istoricului pentru regăsirea rapidă a
datelor;
. copierea datelor în fişiere proprii pe calculatorul de la care se
accesează reţeaua;
. folosirea unui serviciu de căutare a datelor;
. accesul la celelalte servicii de informare;
. accesul şi la alte servicii Internet: poşta electronică, serviciul de ştiri,
serviciul de transfer de fişiere ftp etc.
Cele mai utilizate browsere sunt:

17
 . Internet Explorer realizat de Microsoft;
. Netscape Navigator impus pe piaţă de Netscape Communication
Corporation;
. Mosaic realizat de NCSA.
Conceptele de bază folosite de un browser sunt:
a. directorul cache - zonă de memorie tampon (de lucru) în memoria
internă sau în memoria virtuală de pe disc în care browserul memorează
datele preluate din reţeaua Web; atunci când se navighează printre paginile
deja văzute în sesiunea curentă, browserul parcurge de fapt datele salvate în
directorul cache, iar dacă se doreşte păstrarea paginilor de Web şi în afara
sesiunii curente, ele trebuie salvate într-un fişier pe disc;
b. reîmprospătarea (refresh) unei pagini Web presupune că pagina va
fi preluată din nou din reţea chiar dacă ea este memorată în directorul cache;
c. imaginile in-line sunt imagini incluse într-o pagină Web; ele nu pot
fi manipulate (deplasate, modificate sau redimensionate), dar pot fi
vizualizate; încărcarea unei pagini care conţine imagini poate să dureze mult,
situaţie în care utilizatorul poate cere să i se afişeze în locul imaginii o
pictogramă, astfel încât navigarea să aibă loc mult mai rapid;
d. "semnul de carte" (bookmark) sau "pagina favorită" (favorite page)
este adresa URL a unei pagini Web căreia utilizatorul îi poate atribui un
nume pe care-l va folosi pentru a regăsi pagina respectivă fără a mai indica
adresa URL;
e. istoricul (history) este o listă cu numele paginilor Web care au fost
deschise în sesiunea curentă; aceste date permit revenirea la o pagină prin
simpla preluare a numelui din listă, în anumite browsere reţinându-se şi
numele paginilor deschise în sesiunile anterioare;
f. document de indexuri este un document web care permite căutarea
într-o bază de date; serverul de indexuri este un calculator pe care
funcţionează un program care asigură căutarea în baza de date, iar accesul la
un astfel de server se face prin intermediul unui document de indexuri;
g. descărcare (download) este operaţia de copiere a unui fişier pe
calculatorul pe care-l foloseşte utilizatorul.
În navigare se poate începe "din împrejurimi", adică de la homepage
(start page) care este de fapt o adresă personalizată, sau direct de la o adresă
dorită, situaţie în care se introduce noua adresă în rubrica corespunzătoare,
precedat sau nu de apăsarea butonului STOP.
O pagină care nu încape în întregime pe ecran este prevăzută cu bare
pentru derulare. Într-o pagină de dimensiuni mari se poate face căutare după
cuvinte-cheie. În navigatoarele grafice, urmărirea unei legături presupune
poziţionarea cursorului mouse-ului pe legătură (o mânuţă înlocuieşte săgeata
mouse-ului când aceasta este deasupra unei legături !) şi cu un singur clic se

18
avansează pe legătură.
URL-ul asociat unei legături apare, de regulă, în partea de jos a
ecranului. Anumite navigatoare permit copierea URL-ului fie prin clic pe
butonul din dreapta al mose-ului, fie prin clic şi menţinere pe legătura dorită,
apoi prin operaţia Paste se poate transpune URL-ul într-un alt document
pentru utilizări viitoare sau într-un mesaj e-mail.
Un serviciu de căutare permite găsirea rapidă a datelor în reţeaua
Web. El întreţine baze de date cu URL-uri indexate după diferite criterii. La
o solicitare a utilizatorului, serviciul de căutare îi oferă rapid o listă cu
legături către documentele Web care conţin date despre subiectul căutat.
Căutarea datelor se poate face:
. după adresa URL a paginii în care se găsesc datele;
. după cuvinte-cheie care descriu subiectul căutat;
. după un sistem ierarhizat de meniuri care împarte datele în arii de
subiecte şi care reduce treptat mărimea ariei unui subiect;
. după "semne de carte".
Nu există o metodă unică de căutare pe Web; se recomandă încercări
pe mai multe căi. Procesul de "cartografiere a reţelei" se desfăşoară
continuu.
Căutarea în Internet poate avea loc:
a) în director unde sunt locaţii organizate pe subiecte şi subsubiecte
(ca la cartea de telefon);
b) în index după cuvinte-cheie.
a) căutatea în director poate fi executată:
. după subiect; Yahoo! Este organizat ierarhic, ceeace înseamnă
că se porneşte de la o zonă de subiect general şi, apoi, pe măsură ce se
coboară se ajunge la subiecte cu caracter din ce în ce mai spcific (subiectele
principale sunt scrise cu aldine în timp ce punctele finale sunt scrise cu
caractere normale). Semnul @ după subiect semnifică faptul că acesta apare
în diferite alte locuri din listele Yahoo!.
Alte directoare se găsesc la adresele: www.a2z.lycos.com,
www.excite.com, www.pointcom.com, www.mckinley.com.
. prin cuvinte-cheie; se introduce un cuvânt în casetă şi apoi clic
pe butonul Search/Find/Go, iar dacă există răspunsuri, acestea sunt afişate
într-o listă de locaţii, iar cu clic pe cea interesantă se vizitează acel sit.
Yahoo! întreabă dacă cercetarea se face în întreg directorul său (Search All
of Yahoo) sau doar pe obiectele din categoria curentă (pagina sau subiectul
curent afişat) (Search Only in Topic).
b) căutarea în index cu instrumente de căutare (motoare de căutare)
este modalitatea cea mai folosită având în vedere numărul mare de motoare
de căutare foarte perfomante disponibile în ultima perioadă de timp.

19
 Un motor de căutare pe Internet se compune din trei elemente:
• un program numit "crawler" care accesează fiecare pagină
reprezentativă de pe Web, memorând datele legate de respectiva
pagină într-o bază de date;
• un program care generează sau actualizează un index (catalog) cu
numele paginilor luate în evidenţă;
• un program care primeşte cererea de la utilizator, o compară cu
datele existente în index şi oferă un răspuns.
Dificultatea căutării prin folosirea cuvintelor cheie constă în faptul că
utilizatorul neavând acces la index, nu ştie care ar putea să fie forma
cuvintelor cheie cea mai apropiată de nevoile sale şi să o folosească în
întrebare; din ce în ce mai multe motoare sunt dotate cu liste de sinonime
sau forme semnatic apropiate de forma cuvântului folosit, pentru a sprijini
utilizatorul prin furnizarea unui răspuns mai apropiat de aşteptări.
Unele sit-uri Web dispun de propriile motoare de căutare (vezi ca
exemplu elocvent Biblioteca Congesului SUA la adresa www.loc.gov), iar
altele apelează la cataloagele altor motoare pentru a oferi răspunsuri cât mai
bune).
În continuare se oferă o listă a celor mai cunoscute motoare de
căutare:
http://index.ro
http://search.ebony.ro
http://www.acasa.ro
http://www.alias.go.ro
http://www.altavista.com
http://www.aol.com
http://www.cauta.ro
http://www.click.ro
http://www.deja.com
http://www.dogpile.com
http://www.einet.net
http://www.euroseek.net
http://www.excite.com
http://www.findlink.com
http://www.gaseste.com
http://www.go.com
http://www.google.com
http://www.goto.com
http://www.gowebsurfer.com
http://www.home.ro
http://www.hotbot.com

20
 http://www.imago.ro
http://www.infind.com
http://www.infoseek.com
http://www.infospider.com
http://www.iromania.org/links/
http://www.isleuth.com
http://www.kappa.ro
http://www.looksmart.com
http://www.lycos.com
http://www.metacrawler.com
http://www.msn.com
http://www.northernlight.com
http://www.orientation.ro
http://www.plus.ro
http://www.rol.ro
http://www.romanians.com
http://www.search.com
http://www.search.ro
http://www.searches.com
http://www.sider.zealsoft.ro
http://www.snap.com
http://www.start.ro
http://www.stpt.com
http://www.switchboard.com
http://www.webcrawler.com
http://www.yahoo.com

Pentru o căutare pretenţioasă se pot sugera unele trucuri de luat în

seamă:
. cuvintele-cheie trebuie alese cu înţelepciune;
. cuvintele-cheie trebuie să fie legate între ele ca sens; nu se
recomandă cuvinte "rătăcite" întrucât căutarea nu va găsi "acul în carul cu
fân";
. trebuie adăugate cât mai multe cuvinte-cheie pentru a preciza cât mai
exact problema în care se doreşte răspuns concludent;
. nu trebuie neglijate ghilimelele pentru a preciza un citat care trebuie
regăsit întocmai (exact noţiunea căutată);
. operatorul + aşezat imediat înaintea unui cuvânt-cheie sau a unei
noţiuni între ghilimele solicită prezenţa obligatorie în răspunsuri a secvenţei
ce-l urmează;
. operatorul - (sau NOT) aşezat ca şi + va conduce la eliminarea

21
răspunsurilor ce conţin secvenţa ce-l urmează;
. operatorii AND, OR, NOT se folosesc pentru servicii de "căutare
avansată" conform regulilor logicii booleene (atenţie la faptul că în unele
situaţii se solicită scrierea acestor operatori cu majuscule !!!).
Altavista prezintă unele unicate precum:
• tipărirea unor simple întrebări în căsuţa de dialog dedicată;
• la răspunsurile prezentate poate invoca şi alte câteva întrebări
tematice;
• oferă un buton de legătură cu cea mai bună locaţie.
În plus, oferă răspunsuri în 25 de limbi, iar cu babelfish.altavista.com
se pot traduce pagini întregi în diverse limbi.
Pentru a consulta o locaţie specifică se poate tasta o întrebare de genul
host:nume-domeniu cuvânt-cheie (de exemplu: host:cnn.com kosovo)
iar datele legate de o anumită ţară de regăsesc prin
domain:cod-ţară cuvânt-cheie (de exemplu domain:uk football).
Excite are instrumente software pentru ajustarea căutărilor. Dacă un
răspuns este apreciat atunci merită apelată fraza More Like This. Dacă la
prima căutare nu se obţine nimic bun se pot adăuga cuvinte-cheie din lista
"Select words to add to your search".
Lycos pune la dispoziţia utilizatorului cercetare după un conţinut
anume: imagini, fişiere,cărţi, grupuri de ştiri. Search Guard este un serviciu
opţional care elimină conţinuturi specifice.
Yahoo trimite la alte motoare.
Google a devenit unul dintre cele mai perfomante motoare, cu
posibilităţi de căutare a datelor specifice unei anumite limbi, el adaptându-se
automat la limba de căutare după cuvintele cheie folosite în întrebare.
Internet Explorer

După chiar numele său, se poate constata că Internet Explorer este

destinat să găsească date pe Internet. Dar acest component al Windows nu se
limitează doar la acest lucru, ci este folosit şi pentru a accesa fişiere din
calculatorul personal sau din reţea, deoarece este conceput să afişeze fişiere
scrise în HTML, indiferent dacă acestea sunt plasate local sau în reţea.
Pentru lansarea Internet Explorer (IE) se pot folosi mai multe căi:
. se apasă butonul corespunzător din bara de lucrări;
. se selectează pictograma de pe desktop;
. prin Start - Programs - Internet Explorer.
Când se lucrează offline, se poate deschide orice fişier din calculatorul
propriu sau din reţea (termenul reţea se referă la unităţile de disc partajate şi
mapate care sunt disponibile utilizatorului, şi nu înseamnă un intranet; un

22
intranet este o reţea internă proprie a unei organizaţii, care utilizează aceleaşi
protocoale de comunicaţie ca şi WWW). Se pot deschide fişiere din
calculatorul propriu cu IE utilizîndu-se bara Address, prin deschiderea barei
Explorer pentru a se accesa fişierele recente, sau personalizând bara Links
pentru a accesa paginile folosite în mod frecvent.
Pentru a standardiza modul de lucru cu fişierele pentru toate
componentele Windows, bara Address este inclusă nu numai în IE, ci şi în
Windows Explorer, My Computer sau Control Panel şi aproape toate
ferestrele care se pot deschide din Windows. Bara de adrese se poate adăuga
chiar şi la bara de taskuri. În orice bară de adrese se poate introduce numele
fişierului care trebuie deschis sau se poate apăsa săgeata cu vârful în jos
pentru a localiza acest fişier. Atunci când se introduce numele unui fişier sau
adresa unei pagini Web în bara de adrese, fişierul respectiv va fi deschis de
programul corespunzător (IE dacă fişierul are extensie .htm, Word sau
similar, dacă extensia este .doc, iar dacă este o adresă veritabilă de pagină
web, atunci se va face conexiunea la Internet şi se va accesa pagina
respectivă.
La deschiderea unui fişier în IE, numele acestuia este scris în
directorul History. Lista acestor fişiere este afişată în bara Explorer (cea care
se găseşte în partea stângă a ferestrei), prin apăsarea butonului History din
bara de instrumente, sau prin View - Explore Bar - History. Închiderea barei
Explorer se face cu ajutorul butonului Close din partea superioară a acesteia
sau se apasă butonul History de pe bara de instrumente. Eliminarea unui
element din lista History se poate face în bara Explorer prin clic dreapta pe
nume şi opţiunea Delete. Ştergerea tuturor elementelor din lista History se
face prin View - Internet Options şi se apasă butonul Clear History.
Bara Links este secţiunea barei de instrumente care memorează
legăturile folosite în mod frecvent. Bara Links este plasată lângă bara de
adrese (pentru comoditate), dar poate fi mutată prin deplasarea ei într-un alt
loc de pe bara de instrumente. Redimensionarea are loc prin plasarea
cursorului de mouse pe bara de lângă eticheta Links, iar atunci când se
obţine săgeata cu două capete, se trage în sensul dorit. Dacă bara de legături
depăşeşte lăţimea ecranului, vor trebui folosite săgeţile de pe bară pentru a
putea vizualiza toate legăturile.
Adăugarea unei legături la bara Links se poate face prin:
. localizarea în cadrul paginii a legăturii ce trebuie adăugată şi se
deplasează pe bara Links;
. pictograma de pe bara de adrese se deplasează pe bara Links; va
apărea săgeata care indică o scurtătură, precizând exact locul unde se poate
insera pictrograma.
Schimbarea ordinii de afişare a legăturilor în bara Links se poate

23
obţine prin deplasări succesive. Ştergerea unei legături din Links se
realizează cu clic dreapta pe legătura respectivă şi opţiunea Delete din
meniul care se afişează.
Dacă utilizatorul foloseşte în mod repetat multe legături, este
preferabil ca unele dintre acestea să fie salvate în lista Favorites.
Paginile Web la care un utilizator este abonat sau paginile recent
vizitate sunt stocate în directorul Temporary Internet Files, de unde pot fi
citite fără ca să se foloseacă resurse de reţea (citire offline). La fel, pot fi
vizualizate offline şi paginile din lista History, prin deschiderea ei şi
selectarea paginii dorite.
Navigarea prin Web începe de la o pagină şi apoi, prin legături, se
parcurge pagină cu pagină. Pe măsură ce se navighează, IE alcătuieşte
automat o listă cu paginile vizitate. Pentru a reveni la o pagină anterioară:
. se apasă butonul Back din bara de instrumente sau săgeata cu acelaşi
efect;
. se apasă săgeata cu vârful în jos a barei de adrese şi se selectează
pagina dorită din lista care se deschide;
. se apasă butonul History din bara de instrumente şi se selectează
pagina dorită.
Pentru revenirea pe un traseu deja parcurs (după Back) se poate folosi
butonul Forward sau săgeata spre dreapta corespunzătoare.
O pagină prezentă pe calculatorul propriu şi deschisă din nou poate să
ofere date perimate (de exemplu presa), motiv pentru care butonul Refresh
va reîmprospăta datele prin reconectare şi aducerea conţinutului proaspăt.
Aşadar, pentru a ajunge pe pagini Web, se poate:
. scrie o adresă în bara Address;
. selecta o zonă vizitată anterior prin meniul derulant Address;
. sări în orice moment înapoi în pagina de start;
. folosi mişcarea înainte-înapoi oferită de butoanele Forward/Back sau
săgeţile corespondente;
. sări direct într-o zonă preferată (Favorites).
Pentru a căuta ceva pe Internet se poate apela şi la butonul Start din
bara de lucrări Windows, apoi Find/Search şi On the Internet va deschide IE
care va funcţiona ca şi când din fereastra acestuia s-a apăsat butonul Search
pentru căutare pe Internet cu instrumentele puse la dispoziţie de pagina de
căutare Microsoft Network.
La pagina de start (de pornire) se poate ajunge prin butonul Home,
dacă se doreşte renunţarea la un traseu nedorit. Adresa de start se fixează
prin View - Internet Options şi este bine să fie ceva care să nu solicite o
conectare efectivă (decât dacă acest lucru este imperios necesar), de
exemplu Use Blank. O adresă de genul Use Default va conecta IE, la fiecare

24
pornire sau la apăsarea butonului Home, la Microsoft, şi nu totdeauna
conectarea se realizează cu succes.
Fiecare pagină Web (identificată unic prin URL) poate fi accesată prin
introducerea adresei ei în bara de adrese. Protocolul nu trebuie introdus
obligatoriu (http://) în adresă deoarece IE îl adaugă automat.
Tipărirea este o opţiune des folosită în navigarea pe Web (se
presupune că datele oferite sunt din domeniul public, altfel trebuie văzute
restricţiile impuse de reglementările privind dreptul de autor) şi se poate face
prin apelarea la butonul Print (nu se permite selectarea parametrilor şi se vor
obţine copii cu date identice cu cele de pe ecran), sau prin File - Print şi
alegerea parametrilor doriţi. Opţiuni de tipărire pot exista ca fiind specifice
numai paginilor Web, precum:
. tipărirea tuturor documentelor conectate la pagina curentă;
. tipărirea unei liste a legăturilor incluse în pagina curentă;
. tipărirea unor secţiuni anume ale unei pagini ce a fost alcătuită
folosind cadre (frame).
Atunci când este posibil, se recomandă să se tipărească numai textul
unei pagini Web, total sau parţial, imaginile putând fi eventual ignorate prin
selectarea textului dorit şi copierea lui într-un editor/procesor de texte unde
poate fi rearanjat după nevoi şi tipărit, poate într-un mod mai economic.
Unele pagini Web oferă posibilitatea ca anumite fişiere să fie deschise
pe calculatorul propriu, pentru a fi vizualizate sau rulate, sau transferate pe
calculatorul propriu, uneori chiar în momentul selectării legăturii. Operaţia
de transfer se găseşte de regulă exprimată sub termenul download şi cere, cel
mai adesea, precizări privind locaţia unde vor fi transferate datele.
Paginile interesante de revăzut ulterior pot fi adăugate în lista
Favorites, folosind meniul Favorites - Add to Favorites. Vizualizarea unei
pagini din lista Favorites se obţine prin butonul Favorites, iar din bara
Explorer care se deschide se selectează legătura dorită. Închiderea ferestrei
Favorites se face apăsând din nou pe butonul Favorites sau pe butonul Close
din partea ei superioară. Lista Favorites poate fi organizată prin generarea de
subdirectoare pe subiecte prin Favorites - Organize Favorites, se crează un
director cu butonul Create New Folder, iar dacă el există, din caseta de
dialog Organize Favorites se deplasează una dintre paginile favorite. Un
element din lista Favorites poate fi şters şi selectând Favorites - Organize
Favorites, se alege elementul dorit şi se apasă butonul Delete.
În general, ştergerea unui element dintr-o listă se face folosind clic
dreapta pe acest element şi selectarea opţiunii Delete din meniul care apare.
Uneori este nevoie de reorganizarea barei cu instrumente din fereastra
IE, compusă din diferite bare ce pot fi redimensionate. Pentru aceasta, se
plasează cursorul pe linia de separaţie îngroşată din capătul din stânga al

25
barei, până când cursorul îşi schimbă forma într-o săgeată cu două capete, şi
se deplasează săgeata în sensul dorit. Pentru a muta o bară, aceasta se
deplasează cu ajutorul etichetei sale până la noua adresă de pe ecran.
Afişarea unei pagini Web pe întreg ecranul (prin eliminarea tuturor
elementelor inutile la acel moment) se face prin comutarea pe Full Screen
din View, iar revenirea se face prin apăsarea pe butonul Full Screen.
Când se vizualizează o pagină Web, se poate executa o căutare rapidă
a unui cuvânt în pagina respectivă prin Edit - Find (On This Page) şi, după
precizarea valorii de căutat se apasă, eventual repetat, butonul Find Next.

Partea hardware în reţea.

Sertizarea

Sertizarea reprezintă procedeul de mufare al unui cablu de reţea ce

poate fi de mai multe feluri (STP, UTP, FTP, etc.) însă toate se sertizează în
acelaşi mod.
Într-o reţea lungimea maximă pe care trebuie să o aibă cablul este de
100m deoarece peste această lungime se pot pierd pachete de informaţii,
dacă distanţa este depăşită atunci se foloseşte switch sau hub pentru
amplificarea semnalelor.
Cablul se sertizează în două moduri:
1. sertizare directă în cazul în care legătura este pentru switch –
calculator
• Avem nevoie de mufe RJ45
Cablul trebuie sa fie Cat 5e .

Cum arată acest cablu?

· este format din patru perechi torsadate;
· fiecare pereche are câte o culoare de bază;

26
· cele patru culori sunt : portocaliu, verde, albastru şi maro.

Se introduce în mufă ca în figura alăturată.

Vedere cu pini in sus.

Pentru cealaltă parte a cablului , dacă

există hub sau switch atunci se sertizează
la fel ca mai sus.
2. sertizarea inversă se procedează
asemănător celei de mai sus cu o singură
excepţie că la al doilea capăt al cablului nu
va mai fi hub sau switch ci un calculator şi atunci se va folosi codul de culori
de mai jos (firul de la pinul 1 ajunge la pinul 3, iar firul de la pinul 2 ajunge
la pinul 6 ).

Avantajul hubului sau switchului este că se pot conecta mai mulţi la

reţea in funcţie de numărul porturilor, spre deosebire de un cablu cross caz
în care nu putem pune decât doua calculatoare in retea.
Reţeaua nu foloseşte decât două perechi de cablu: 1 cu 2 şi 3 cu 6.
Perechile 4 cu 5 şi 7 cu 8 nu sunt folosite.

27