Atunci cind contemplezi creatorul, realizeaza ca acest act de contemplare se

extinde in afara ta, infinit de mult in afara ta, in fata ta si in spatele tau, est si vest,
nord si sud, deasupra si dedesupt, in infinite directii. Fii constient ca Dumnezeu a
creat totul si este in totul. Nu exista nimic altceva in afara lui.
ACESTA ESTE CEL CE ESTE.

Contemplarea divinului este o treapta, este un pas, spre intelegerea lui. Contactul cu
aceasta realitatea nu se face prin sezorial, sau percepere imediata ci prin spiritual,
prin ceva ce depaseste psihologicul sau logicul. Pentru aceasta este nevoie de o
anumita stare, de armonie
interioara, de contopire cu o realitate subtila. Este nevoie de depasirea barierelor
gindirii comune, in contemplare este doar contopire, fara dezbatere sau
demonstrare.
Aceasta este frumusetea gindirii ce poate scapa de propriile ei bariere.

Prin rezonanta, perceperea depaseste dimensiunile obisnuitului, nu se mai poate

aprecia in marimi fizice sau clasice. Divinul nu are contur, nu are limite, nu are
dimensiune. De aceea este pretutindeni, de la micro la macrocosmos, de la gindul
cel mai marunt, pina la ideile geniale. Bobul de nisip de pe plaja, sau galaxia din
univers nu sunt decit parti infime din infinitatea divinului. Contemplarea divinului
este mai mult decit o luare la cunostinta, decit o aprobare. Este o participare, o
implicare directa.
Aceasta este frumusetea prezentei noastre in lume.

Cel care contempla face prin aceasta un pas in directia integrarii, in sensul
insumarii sale la universal. Nu este doar un act de aprobare sau de incintare de gen
artistic, este ceva dincolo de tot si de toate. Astfel se poate face simtit un sentiment
inalt, cel al prezentei, al participarii la
manifestarea divinului din care face parte inclusiv cel care contempla. Asa cum
putem gindi despre gindire tot asa putem avea un sentiment sfint despre creatorul
sfint.
Aceasta este frumusetea sentimentelor sublime.

Contemplarea este o meditatie eliberata de impuneri, este o plutire libera si sublima

prin miracol. Cel ce reuseste sa contemple este ca un evadat dintr-o veche
inchisoare ce simte altfel realitatea, aerul, soarele, lumina, cerul. Este o percepere a
aceleasi lumi cu sentimentul evadarii
din ea. Este o stare care deschide mintii o alta poarta, o alta dimensiune, fara
termeni de comparatie sau de ierarhie. Cel ce contempla devine in final una cu
subiectul contemplarii. Aceasta este frumusetea existentei.
Este ca diferenta dintre intrebare si mirare. Intrebarea este chestionare, mirarea este
incintare. Intrebarea este agresiva cerind un final, mirarea este constatare si
participare. Tot astfel contemplarea nu este un inventar, nu este o enumerare, este
un sentiment inalt al constientizarii unei realitati absolute.
Aceasta este frumusetea constiintei de sine.

Constiinta nu trebuie sa accepte divinul prin deliberare ci prin eliberare. Nu

certifica sau aproba aceasta realitate absoluta, ci o simte. Este o legatura intre
spiritul treaz, iluminat si spiritul absolut,
generator de univers. Aceasta este o legatura care nu este doar o relatie ci este o
paticipare, o integrare.
Aceasta este minunea nasterii noastre.

Contemplarea nu este nici macar un act planificat, nu are limite de durata. Este
ceva ce se percepe aproape atemporal. Cel aflat in contemplatie nu simte trecerea
timpului, nu simte dimensiunile, nu simte determinarile. Divinul in infinitele sale
directii imbraca totul, inveleste totul. Nu numai protectiv ci si creativ, lumea fiind
dinamica si in evolutie. Creind totul divinul nu avea cum sa fie in afara perfectiunii,
este si generator, cauza, este si participator, efect. Se manifesta in toate, si in mic si
in mare, si in particular si in general, are astfel legatura cu orice si oriunde.
Aceasta este reflectarea complexitatii absolute.

Nu poate exista nimic in afara creatiei, cum nu poate un lucru sa fie strain proprie
sale cauze. Fiind copii ai creatiei, nu putem decit sa admiram tatal care a pus atita
grija in tot ce a materializat, in tot ce este manifestare. Nu doar strict concreta,
materiala ci si subtila, cum ar fi energia, informatia, de la codul genetic pina la
pulberea de stele.
Aceasta este frumusetea lumii.

Infinitul are proprietatea de a cuprinde absolutul, prin aceasta mereu o alternativa, o

nelimitare. Astfel si spiritul celui care contempla se simte dilatat in universal, prin
emotia exceptionala a unui miracol continuu. Dumnezeu nu poate avea perioade de
absenta, nu poate sa vina si sa plece. Constiinta aceasta a realitatii divine, infinite si
complexe, absolute si atemporale, poate elibera spiritul, permitind participarea la
creatie.
Aceasta este calitatea suprema a sufletului.

Cea mai frumoasa participare la creatie este implinirea rostului, asa cum un copac
da fructe, omul da fapte, purificate de egoismul individual, ridicate pina la calitatea
data de participarea la aceasta lume. Lumea este creatia divinului, este oglinda sa.
Ne putem oglindi in ea prin
actele noastre.
Aceasta este rasplata credintei.

Contemplarea este inceputul nesfirsitului.

Contemplarea este frumusetea gindirii eliberata de barierele proprii.
Contemplarea ne ajuta sa intelegem frumusetea lumii prin divin.
Contemplarea da frumusetea prezentei noastre in lume.
Contemplarea este bucuria sentimentelor sublime.
Contemplarea este intelegerea minunii existentei.
Contemplarea este frumusetea constiintei de sine.
Contemplarea este intelegerea miracolului nasterii noastre.
Contemplarea este reflectarea in constiinta, a complexitatii absolute.
Contemplarea este o calitate suprema a sufletului.
Contemplarea este o rasplata a credintei.