Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Împărţirea insulinelor se face în primul rând în funcţie de profilul lor de acţiune şi ţine
cont de 3 parametrii.
În felul acesta deosebim: (1) insuline cu durată normală de acţiune (insuline “normale”),
(2) insuline cu durată prelungită de acţiune (insuline “retard”) precum şi (3) analogi de
insulină. Există şi insuline mixte care rezultă din combinaţii fixe între o insulină retard şi
o insulin normala sau analogă. Tabelul următor redă în mare profilele diverselor tipuri de
insulină, datele sunt doar orientative şi pot varia în funcţie de persoană, technica de
administrare precum şi doza administrată. Cu cât doza de insulină este mai mare, cu atât
durata acţiunii poate fi mai îndelungată.
Pentru ca insulina să acţioneze un timp mai îndelungat sau mai rapid, acesteia i se
adaugă diferite componente care îi întârzia sau îi accelerează absorbţia din ţesutul
subcutanat. Ananlogii de insulină reprezintă insuline obţinute prin recombinare genetică.
Tipurile de insulină sunt prezentate în continuare împreună cu principiul folosit pentru
prelungirea acţiunii:
• Insuline conţinând zinc: Zincul aflat în surplus este responsabil de acţiunea retard.
NU se recomandă amestecul cu insuline normale. Importanţa acestor insuline
scade.
Insuline Lispro, Insuline Aspart: sunt analogi de insulină cu acţiune foarte rapidă
şi sunt produse prin recombinare genetică. Pot fi administrate în unele cazuri chiar
şi după masă.
Insulina Glargin: este o insulină obţinută prin recombinare genetică, are o durată
lungă de acţiune (aprox) şi poate fi administrată doar o dată pe zi acoperind
necesarul bazal de insulină. Principiul de retardare se bazează pe precipitarea
insulinei (care în suspensie constituie hexameri) în mediul bazic subcutan, ducând
la formarea de cristale.
• Insulina Detemir: este o insulină analog cu durată lungă de acţiune (aprox 20h), se
administrează de 1-2 ori pe zi. Principiul retardării îl constituie faptul că această
insulin se leagă prin acidul gras pe care îl conţine tranzitoriu de proteine fiind
astfel absorbită mai greu în sânge şi eliberată totodată mai greu înspre ţesuturile
ţintă.