( Word to PDF Converter - Unregistered )

http://www.Word-to-PDF-Converter.net
CURS 1.
31.01.2011.
ORGANIZARE JUDICIARĂ.

Sediul materiei:
- Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
- Legea 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
- Legea 317/2004 privind privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, cu
modificările și completările ulterioare.

Noțiune:
Organizarea judiciară desemnează ansamblul normelor juridice referitoare la organizarea și
funcționarea instanțelor judecătorești, parchetele de pe lângă acestea, precum și altor organe sau
instituții din sistemul judiciar.
Înaintea Legii 304/2004 (legea privind organizarea judiciară) funcționa Legea 92/1992
privind organizarea judecătorească.
Organizarea judiciară nu se confundă cu organizarea judecătorească, aceasta din urmă
referindu-se doar la instanțele judecătorești.
Legea 304 prevede că organizarea judiciară are o anumită finalitate; constă în aceea că prin
reglementarea organizării judiciare se asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale
ale persoanelor, precum și garantarea respectării Constituției și a altor legi:
· Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
fundamentale – adoptată în 1950 la Roma, fiind completată cu o serie de protocoale
adiționale;
· Carta Internațională a Drepturilor Omului;
· Carta Drepturilor Fundamentale ale U.E.;
· Convenția asupra drepturilor copilului, etc.
Elementele definitorii pentru o judecată:
a) existența unor norme (de la obicei la legi scrise). Uzanță = practică între părți, existând
un element obiectiv; Cutumă = regulă obligatorie și cuprinde 2 elemente: unul subiectiv și unul
obiectiv.
b) Părți cu interese opuse;
c) Nașterea unui conflict;
d) Organul chemat să soluționeze conflictul;
e) Procedura/regulile procedurale;
f) Soluția (hotărârea).

ISTORICUL ORGANIZĂRII JUDICIARE ÎN ROMÂNIA.

I. La daci se aplicau legile nescrise, legea talionului (dinte pentru dinte și ochi pentru ochi),
se păstrează legile dace (locale), dar sunt foarte influențate de legea romană (legile locale nu
trebuiau să contravină legii romane).
II. După retragerea aureliană – au luat naștere obștile sătești, trecerea de la sclavism la
feudalism.
III. Secolele XII-XIII – pe lângă legile scrise apare și dreptul canonic.
IV. Secolele XIV-XV – apar primi sfetnici domnești; cel mai mare dregător în Moldova și
Muntenia se numea marele vornic, în Oltenia se numea marele ban.

1
 ( Word to PDF Converter - Unregistered )
http://www.Word-to-PDF-Converter.net
V. Domnia lui Constantin Mavrocordat – domniile sale au unele semnificații, impunând
următoarele reguli:
a) dregătorii să judece personal;
b) ținerea condicilor pentru procese;
c) judecata să se facă în prezența a 2 boieri asistenți în anumite pricini;
d) în materie de tâlhărie, a separat atribuțiile de cercetare de cele de judecată.
Peste dregătorii locali funcționa sfatul domnesc, condus de domnitorul țării. Autoritatea de
lucru judecat este relativă, de câte ori se schimba domnitorul se redeschidea judecata. Nu exista
apelul, ci un „drept de jeluire”. Existau anumite categorii profesionale care se bucurau de
anumite privilegii (de exemplu, negustorii erau judecați de domnitori).
VI. Alexandru Ipsilanti – domnitor în Muntenia;
- a pus temelia separației între puterea executivă și judecătorească;
- a înființat completul de judecată;
- a numit judecători pe acei boieri care știau atât pravila cât și obiceiul pământului;
- judecata se făcea după pravilă, Codul lui Ipsilanti, Codul lui Hermeopol;
- a împărțit instanțele după natura pricinilor;
- a înființat funcționari însărcinați cu întocmirea și păstrarea dosarelor.
VII. Tudor Vladimirescu – 1821:
- eliminarea unor privilegii (exemplu, dreptul boierilor mari de a fi judecat de instanța
superioară);
- limitarea puterii domnești asupra activității de judecată;
- separarea mai clară a puterii executive de cea judecătorească;
- apar influențele fanariote, domnul fanariot numindu-se domn al legii.
VIII. 1829 – apare tratatul de la Adrianopol în urma căruia Țările Române fac o serie de
pași spre independență, dar odată cu aceste modificări vine ocupația rusească.
IX. Regulamentul Organic – a fost elaborat de un comitet format din 8 persoane; adoptat
în 1831 și 1832. A dezbătut o serie de probleme: admiterea autorității de lucru judecat și în
Moldova, inamovibilitatea magistraților instanței supreme, reducerea atribuțiilor judecătorești ale
domnului.
Apare Marele Logofăt al Dreptății (ministrul justiției de azi), avea atribuția de a prezida o
instanță de judecată. Ia ființă Ministerul Public - format din procurori care funcționează pe lângă
toate instanțele judecătorești (aveau îndatorirea de a denunța Logofătului pe învinuiți, de a
veghea la aplicarea legii etc).
Sistemul organelor judecătorești:
A. 1. La nivel de bază – tribunalele sătești, formate din preot și 3 locuitori aleși pentru un
an (se întruneau duminica la casa preotului);
2. La orașe – judecata se realizează de cârmuitorii județelor/pleșilor și judecau pricinile
polițienești mici;
3. La cele două capitale – Iași și București – exista un Tribunal Polițienesc și funcționează
tribunalele formate din ispravnici.
B. Divanul judecătoresc – funcționează la București și Craiova și era compus din
președinte, membrii și procurori.
C. Înaltul Divan – format din marele ban, 6 judecători și un procuror în Muntenia, iar în
Moldova din președinte și 6 membrii.
D. în Moldova – Divanul Moldovenesc – care este format din domn, 7 membrii numiți din
Înaltul Divan; iar în Muntenia – Înalta Curte de Revizie – formată din Marele logofăt, membrii
Înaltului Divan și unii președinți de Tribunal.
X. 1848 – Mihail Kogălniceanu – au fost făcute o serie de memorii puterii străine.

2
 ( Word to PDF Converter - Unregistered )
http://www.Word-to-PDF-Converter.net
În 1859 a fost încheiată Convenția de la Paris, care din punctul de vedere al istoriei justiției
este semnificativă pentru:
a) înființarea Curții de Casație cu sediul la Focșani pentru ambele principate;
b) reducerea atribuțiilor judecătorești ale domnului la dreptul de grațiere și amnistie.
XI. Reforma lui Cuza – apare pentru prima dată în 1865 legea de organizare
judecătorească, care organizează instanțele de judecată astfel:
· judecătorii de clasă;
· tribunale județene;
· curți de apel;
· curți cu jurați;
· curtea de casație.
Ulterior, au fost înființate și judecătoriile de pace și judecătoriile de ocol (apare ambulanța
judecătorească – când instanța nu judecă la sediul său).
Curțile de apel – erau inițial 4 (la București, Iași, Craiova, Focșani), ulterior apare și la
Constanța.
În 1865 se înființează câte o curte cu jurați pe lângă fiecare curte cu apel, iar în 1868 și pe
lângă tribunale. Curtea cu jurați era formată dintr-un consilier al curții de apel, 2 judecători de
tribunale și 12 jurați trași la sorți.
Curțile cu jurați aveau competență în materie criminală, materia delictelor de presă și a
delictelor politice.
Exista Ministerul Public al cărui cap suprem era ministrul Justiției.
XII. În 1877 – pe lângă fiecare instanță se înființează câte o grefă, iar în 1909 la Curțile de
Apel și Tribunale se înființează Corpul Portăreilor (executorii judecătorești de azi).
În 1865 se acordă inamovibilitatea de drept pentru președinții și consilierii de la Curțile de
Apel și de Casație, iar pentru ceilalți judecători se acordă prin lege specială.
În 1865 – Ministrul Justiției avea un drept de priveghere și de disciplină asupra curților și
tribunalelor, precum și asupra membrilor Ministerului Public, care se exercită prin inspectori
judecătorești sau procurori generali ai curților.
XIII. În 1909 legea de organizare judecătorească prevedea:
· serie de incompatibilități pentru judecători:
a) de a face comerț;
b) de a reprezenta părțile din proces;
c) de a fi judecați în afacerile lor personale de judecătorii de la aceeași instanță.
· s-a înființat Consiliul Superior al Magistraturii, mai instituie examenul de capacitate și
reglementează ierarhia magistraților;
· s-a introdus obligativitatea de a judeca în uniformă pentru asigurarea solemnității (1865).
În 1899 numirile de judecători și procurori nu se puteau face decât dintre persoanele
licențiate în drept.
După războiul de întregire a neamului a început procesul de unificare, inclusiv în materie
judecătorească.
XIV. În 1924 – apare o nouă lege de organizare judecătorească și prevedea ca instanțe:
a) judecătoriile urbane, rurale și mixte;
b) tribunalele – funcționau în fiecare județ;
c) curțile de apel – în nr. de 12;
d) curțile cu jurați;
e) ÎCCJ – formată din 3 secții și compusă din președinte, 3 președinți de secții și 51 de
consilieri.
În afara judecătorilor de ședință, funcționau și judecători specializați în anumite materii:

3
 ( Word to PDF Converter - Unregistered )
http://www.Word-to-PDF-Converter.net
· Judecător de instrucție delegat de ministrul justiției și coordonat de procurorul
general al Curții de Apel;
· Judecătorul sindic – în materia insolvenței;
· Judecătorul concordator – în materie comercială;
· Judecătorul pentru tutele – noul cod civil;
· Judecătorul pentru infracțiunile minorilor.
S-a înființat Tribunalul pentru minori, unde poate fi numit ca asesor o femeie care avea
vârsta de cel puțin 30 ani, care a condus 3 ani o societate de patronaj, era licențiată în drept și
avea un copil legitim. (societate de patronaj=societate de binefacere).
Pe lângă tribunalele Tulcea, Constanța, Silistra și Durostor s-a înființat câte un cadiat, care
judeca după legile și obiceiurile musulmane afacerile dintre mahomedani cu privire la
organizarea familiei, căsătorie, copii, despărțenie și succesiuni ab intestat (legale).
Pe lângă ÎCCJ se înființează funcția de magistrat-asistent, având grad de consilier de Curte
de apel.
Potrivit legii din 1924 pentru a fi numit ajutor de judecător, se cereau următoarele condiții:
- vârsta cuprinsă între 25-32 ani;
- cetățenia română;
- exercițiul drepturilor civile și politice;
- serviciul militar satisfăcut;
- titlul de doctor în drept sau licențiat în drept.
Ministerul justiției era considerat organul suprem al justiției, îndeplinind și alte atribuții:
· ofițer de stare civilă pentru membrii familiei regale;
· propunea regelui amnistia sau grațierea.
XV. 1938-1945 Carol al II-lea și Antonescu.
În 1938 apare o nouă Constituție și o nouă lege de organizare judecătorească care prevedea
următoarele instanțe:
1. a) judecătoriile comunale, formate din primar și 2 membrii desemnați anual;
b) judecătoriile de pace, formate din intelectualitatea statului (preoți, învățători,etc.)
funcția de grefier pentru cele 2 instanțe era îndeplinită de notar.
Judecătoria comunală judeca litigiile simple și se pronunța o cartă de judecată, atacată cu
recurs la judecătoria de pace.
2. tribunale;
3. Curți de apel;
4. ÎCCJ.
Pentru militari, prin codul Justiției Militare, s-au înființat instanțe speciale.
În 1938 funcționau pe lângă Ministerul Justiției 2 CSM.
Constituția din 1938 a proclamat inamovibilitatea judecătorilor stabilind că aceasta se va
acorda prin lege specială în termen de 6 luni.
Legea din 1938 prevedea într-un capitol dreptul disciplinar, fiind considerate infracțiuni
disciplinare: absențele de la serviciu nemotivate și domiciliul judecătorului altul decât sediul
instanței.
Constituția din 1938 a desființat curțile cu jurați.
Se introduce starea de asediu și instanțele militare capătă un rol sporit devenind instanțe
ordinare pentru multe infracțiuni.
În 1940 Carol al II-lea dizolvă Constituția.
Starea de asediu s-a transformat în stare de război, creându-se instanțele militare speciale
compuse din ofițeri superiori.
În 1943 apare o altă lege de organizare judiciară și prevedea:
· judecătoriile;

4
 ( Word to PDF Converter - Unregistered )
http://www.Word-to-PDF-Converter.net
· tribunalele;
· 11 curți de apel;
· ÎCCJ.
Organe auxiliare: sfaturile de împăciuire.
Membrii corpului judecătorilor puteau fi judecați în cadrul unei acțiuni, numită acțiune
recursorie, dacă se stabilea în prealabil de către comisia de disciplină că s-a comis o abatere
disciplinară, precum și în alte situații: tăgadă de dreptate, când legea îi declara răspunzători că au
lucrat cu vicleșug sau au fost mituiți. (acțiunea recursorie=acțiunea în regres de azi).
În 1944 legea se modifică și pentru 4 luni se suspendă inamovibilitatea și stabilitatea, timp
în care ministrul justiției putea destitui orice magistrat, fără motivare.
XVI. în 1945 – apare o nouă lege, care menține sistemul anterior de instanțe și înființează
judecătoriile de muncă și contravenționale.
În 6 martie 1945, sub Petru Groza apare un nou regim politic. S-a reglementat urmărirea și
pedepsirea criminalilor de război, s-a instituit funcția de acuzator public – aceștia efectuând
investigații, luau măsuri asigurătorii, sesizau instanța.
Se înființează 2 tribunale ale poporului la București și Cluj, ce puteau fi sesizate în urma
actului de acuzare întocmit de acuzatorul public și pronunțau hotărâri ce puteau fi atacate la ÎCCJ
pentru: reaua compunere a instanței sau greșita aplicare a pedepsei.
XVII – 1947 se adoptă o nouă lege, care menține aceleași instanțe și introduce instituția
asesorilor populari (până când au fost înlocuiți cu asistenții judiciari).
În cadrul Ministerului Public funcționează și ofițerii de poliție judiciară.
Constituția din 1948 prevede un capitol al instanțelor judecătorești și parchetelor după
modelul legislației sovietice.
Sistemul judecătoresc era format din:
- judecătorii populare, urbane, rurale și mixte cu plenitudine de competență;
- tribunale – care judecau în fond, apel, recurs;
- 14 curți de apel;
- ÎCCJ.
Prin lege au fost trasate sarcinile justiției după modelul sovietic.
A fost introdusă instituția cererii de îndreptare, transformată în recurs în supraveghere ce
putea fi exercitată de primul președinte al ÎCCJ sau, în general, împotriva hotărârii oricărei
instanțe.
Judecătoriile populare aveau un sediu principal și unul sau mai multe sedii, unde
judecătorii se deplasau împreună cu asesorii populari.
Membrii ÎCCJ erau numiți de Prezidiul Marii Adunări Naționale, la propunerea
Guvernului, pe baza recomandării ministrului justiției, ceilalți erau numiți de ministrul justiției.
ÎCCJ judecă în complet format din 5 consilieri fără asesori populari. Funcționează și
instanțe militare ce erau organizate diferit, după cum era timp de război sau pace.
Au fost înființate tribunale feroviale și tribunale maritime și fluviale.
XVIII. 1952 – se adoptă o nouă lege ce prevedea următoarele instanțe:
1. tribunalele populare;
2. tribunalele regionale;
3. tribunalul suprem (care a funcționat până în 1992).
Principala atribuție a instanței supreme era supravegherea activității judiciare prin
judecarea recursului în supraveghere și prin îndrumările date instanței.
Această lege a consacrat dreptul de absorbție pentru motive temeinice și în scopul unei
mai bune judecăți, care consta în posibilitatea unei instanțe superioare de a lua orice dosar de la
instanța inferioară și de a-l judeca ea sau de a-l trimite unei alte instanțe; s-a suprimat apelul,
funcționând 2 grade de jurisdicție.

5
 ( Word to PDF Converter - Unregistered )
http://www.Word-to-PDF-Converter.net
Prin legea nr. 6/1952 în locul vechiului parchet se înființează Procuratura RPR,
subordonată Marii Adunări Naționale și Consiliului de Miniștrii.
Intră în vigoare o nouă Constituție ce consacră principiul eligibilității judecătorilor.
1954 – apare arbitrajul de stat care soluționează litigiile patrimoniale dintre unitățile
socialiste; iar prin Decretul 40/1953 s-a dat în competența notariatelor de stat soluționarea
cauzelor succesorale nelitigioase.
XIX. 1965 – o nouă Constituție, se adoptă legea 58/1968 prin care se instituie o nouă
organizare judecătorească, sistemul fiind compus din:
· judecătorii;
· tribunalele județene și tribunalul București;
· tribunalul suprem, cu secțiile: civile, penale, militare.
Această lege consacră principiul legalității socialiste și reglementează formal independența
judecătorilor și asesorilor populari.
Principiul colegialității a fost instituit prin această lege (completul fiind format din 2 sau
mai mulți judecători).
În 1985 prin Decretul 81 s-a dat în competența instanțelor judecătorești soluționarea
litigiilor dintre societățile socialiste, fiind desființat arbitrajul de stat.
Pentru parchet apare Legea 60/1968 instituind pentru acesta supravegherea respectării legii.
Au apărut, ulterior următoarele legii:
1. Constituția din 8 decembrie 1991, revizuită în 2003;
2. în materia contenciosului adminstrativ – legea 29/1990;
3. în materie penală – legea 104/1992;
4. legea 92/1992 – privind organizarea judiciară.
Constituția prevede: autoritățile publice și puteri (legislativă, executivă, judecătorească).
Autoritatea judecătorească este compusă din:
· instanțele judecătorești;
· Ministerul Public;
· Consiliul Superior al Magistraturii.