Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Rutiere
Capitolul I.
Obiectul răspunderii transportatorului
Regimul juridic al răspunderii este statornicit de reglementările din dreptul comun, prin
dispoziţiile codului civil alături de prevederile codului comercial. Art.1073-1090 Cod civil
reglementează răspunderea contractuală, art. 998-1000 cod civil, în cazul unui delict sau
cvasidelict, iar art. 420, 423, 425 şi următoarele Cod comercial.
Cauzele răspunderii transporatorului rutier sunt enumerate de art.17 pct.1 din Convenţia
C.M.R. de la Geneva . Textul menţionat are în vedere următoarele trei fapte specifice,
imputabile eventual transportatorului, caracterizându-le totodată pe unele dintre ele
detaliat în art. 20 şi 21 şi anume: pierderea totală sau parţială a mărfii; avarierea
acesteia; întărzierea în eliberarea încărcăturii la destinaţie. Oricare dintre menţionatele
acţiuni sau inacţiuni se analizează, în cadrul elementelor constitutive ale răspunderii, ca
fapte contractual ilicite.
Raporturile dintre autorul delictului civil şi persoana prejudiciată cad sub incidenţa art.
998 şi urm cod civil.
Paguba materială constă în lezarea unui drept sau unui interes material al expeditorului
sau destinatarului şi include paguba efectivă, cât şi câştigul nerealizat.
- este cert:
- este personal;
- suferit direct;
- previzibil în momentul perfectării acordului de voinţă a părţilor.
Cărăuşul este obligat să repare paguba numai dacă este provocată efectiv de fapta sa
ilictă. Cerinţa menţionată este expres enunţată de art.998 şi 999 cod civil.
Cărăuşul poate fi chemat să răspundă şi pentru fapta altuia în temeiul art.1012, 1473,
1624 cod civil şi art.423 cod comercial.
Răspunderea cărăuşului pentru alte persoane în raporturile sale cu expeditorul sau
destinatarul prezintă o natură contractuală şi nu delictuală.
Momentul iniţial al răspunderii cărăuşului pentru mărfurile primite se angajează de la
data aplicării ştampilei proprii pe documentul de transport.
Întreprinderile de transport aflându-se în stare permanentă, ofertă faţă de client, îşi
asumă obligaţia de accepta cererile expeditorilor fie profesionişti, fie ocazionali.
Uneori refuzul cărăuşului de a contracta este justificat de ivirea unor împrejurări care
determină transportatorul să renunţe la încheierea unui anumit contract. În acest sens,
art. 54 pct.2 din Regulament dispune: „calea ferată nu este obligată să primească
mărfurile pentru a căror încărcare, transbordare sau descărcare sunt necesare mijloacele
speciale, numai dacă staţiile dispun de asemenea mijloace”. De asemenea, art.55
enumeră câteva dintre mărfurile care sunt considerate excluse de la transport cum ar fi:
mărfurile interzise, periculoase, obiecte care nu corespund cu instalaţiile sau mijloacele
ordinare datorită dimensiunilor, masei sau însuşirilor lor etc. Deasemeni mai pot fi
refuzate şi mărfurile a căror încărcare, stivuire, fixare şi protejare în mijlocul de transport
nu s-a făcut cu respectarea normelor tehnice de încărcare, potrivit art.58 pct.6 din
Regulamentul de transport.
Capitolul II
Răspunderea cărăuşului pentru pierderea mărfii
Pierderea totală presupune lipsa întregului transport. Astfel, cărăuşul răspunde cu plata
de despăgubiri echivalente cu contravaloarea mărfii, calculate după preţul din factură, iar
în cazul în care transportul se face fără factură, după preţul curent stabilit de organele
competente, urmând a restitui şi taxa de transport corespunzătoare operaţiunii
neonorate, eventualele taxe vamale şi alte cheltuieli ocazionale pe care clientul le-a
achitat pentru transportul mărfii la destinaţie.
În situaţia în care marfa care a fost piredută, dar nu a fost însoţită de acte financiar–
contabile, atunci modul de calcul al stabilirii de despăgubire se stabileşte după indicele
preţurilor mărfurilor de aceeaşi natură şi calitate la locul şi data la care marfa a fost
recepţionată de transportator.
Capitolul III.
Răspunderea pentru avaria mărfii
Prin avarierea mărfii se înţelege orice degradare, depreciere a calităţii mărfii survenită pe
timpul deplasării încărcăturii, astfel încăt în momentul ajungerii la destinaţie, acestea nu
mai prezintă aceleaşi caracteristici sau însuşiri tehnico-economice în comparaţie cu
momentul predării lor.
Din punctul de vedere al naturii mărfii, avarierea poate consta în substituire, diluare,
denaturare, alterare, spargere,. În această situaţie, cărăuşului îi este antrenată
răspunderea deoarece o dată cu primirea bunurilor spre a fi transportate, alături de
detenţia precară, deţine şi paza bunurilor respective şi asemenea unui depozitar, trebuie
să conserve substanţa mărfurilor şi să se asigure de integritatea lor sub aspect cantitativ
şi calitativ.
Prin avarie se înţelege schimbarea care a avut loc în starea exterioară sau interioară a
mărfii datorată unor factori externi ce ţin de natura specifică a mărfii, schimbare ce are
consecinţă modificarea cantitativă sau calitativă.
Substituire-înlocuirea mărfii cu altă marfă, de aceiaşi natură sau de altă natură, dar cu
alte înuşiri.
Alterare-transformare însuşirilor unui produs sub influenţa unor factori externi, având ca
efect descompunerea, degradarea, stricarea acestuia.
Atunci când mărfurile ajung la destinaţie avariate, depreciate ori coletul sau mijlocul de
transport închis prezintă urme de violare, operează prezumţia de culpă a cărăuşului. Fiind
vorba despre o prezumţie relativă-juristantum, acesta poate face dovada că deprecierea
se datorează unei cauze neimputabile lui, ca de pildă, naturii perisabile a mărfii sau culpei
exepeditorului sau destinatarului.
Dacă mijloacele de transport rutiere sau coletele ajung la destinaţie fără urme de violare,
prezumţia de culpă a căruşului nu mai operează, iar răspunderea poate fi antrenată
numai dacă cel prejudiciat face dovada că avarierea s-a produs în cursul transportului,
din culpa căruşului. În aceste cazuri nu se prezumă culpa cărăuşului datorită faptului că
lipsesc elemente de fapt, urmele de violare a mărfurilor, iar reclamantul trebuie să
dovedească faptul ilict.
Atunci când se constată că diminuarea greutăţii mărfii s-a produs din alte cauze decât
naturale, răspunderea cărăuşului este angajată, fără a se mai face aplicarea procentajului
de pierdere admis de lege. Astfel s-a stabilit că lipsa sigiliului predătorului la roata
ventilului, antrenează răspunderea cărăuşului pentru lipsurile cantitative constatate la
destinaţie.
În cazurile când avarierea mărfurilor este imputabilă cărăuşului acesta plăteşte o sumă
de bani ca despăgubiri, corespunzătoare cu deprecierea valorii mărfii.
Cărăuşul trebuie să restituie partea din tariful încasat, care se stabileşte proporţional cu
procentul de avariere al mărfii. Deprecierea valorii se determină în funcţie de rezultatul
exepertizelor care au ca obiect stabilirea procentului de depreciere al mărfii.
Capitolul IV
Răspunderea cărăuşului pentru întărzierea încărcăturii
Depăşirea acestui termen urmează să fie înţeleasă în sensul prevăzut de art.19 din
Convenţia C.M.R, care deosebeşte două situaţii de fapt diferite, după cum scrisoarea de
trăsură a fixat sau nu o dată pentru ajungerea la destinaţie.
Se consideră întărziere, atunci cînd marfa nu a fost eliberată în termenul stabilit prin
convenţie. Respectarea datei fixate pentru ca încărcătura să ajungă la punctul terminus
este obligatorie, fără să fie nevoie în acest scop de vreo avertizare a transportatorului. Nu
se cere ca expeditorul sau destinatarul să-i atragă atenţia nici asupra urgenţei, nici că
termenul are caracter imperativ. Sosirea punctuală, în chiar ziua stabilită, se impune de
la sine, de plin drept.
În lipsa unei date prestabilite, criteriul de apreciere îl constituie timpul care în mod
rezonabil este acordat unui transportator diligent pentru parcurgerea distanţei convenite.
Dacă durata respectivă este depăşită se consideră că există întărziere la eliberarea
mărfii. Textul precizează că pentru determinarea timpului rezonabil. Trebuie să se ţină
seama de circumstanţe concrete.
În cazul unei întârzierii mai mici dublul duratei convenite, cărăuşul pierde o parte din
preţul transportului, proporţional cu durata întârzierii.
În cazul unei întârzierii egale cu dublul duratei convenite, cărăuşul pierde întregul preţ al
transportului.
Dacă preţul deplasării nu acoperă daunele, destinatarul poate cere diferenţa de la cărăuş
dacă probează că ele au provenit din această cauză.
Pentru plata cauzei penale nu se cere ca paguba să fie probată deoarece calculul se
bazează exclusiv pe criteriile prestabilite de părţi.
Alte forme de răspundere mai sunt în cazul cînd marfa nu se mai poate recondiţiona,
despăgubirile sunt echivalente cu contavaloarea mărfii, dacă marfa se poate recondiţiona
atunci despăgubirile se acordă în cuantumul egal cu contravaloarea cheltuielilor de
recondiţionare. Deasemeni când marfa este folosită de cărăuş în interesul său,
despăgubrile sunt echivalente dublului contravalorii mărfii folosite.
BIBLIOGRAFIE
Literatură juridică
1. Aurelia Cotuţiu, Georgeta Valeria Sabău, Dreptul Transporturilor, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2005.
2. Florin Fănişi, Dreptul Transporturilor –Note de curs, Ed. Fundaţiei România de Măine,
Bucureşti, 2000.
3. Gheorghe Filip, Cristina Badea, Mihai Manoliu, Dreptul Transporturilor, Ed. Junimea,
Iaşi, 2002.
4. Octavian Căpăţănă, Dreptul Transporturilor-Transporturile rutiere interne şi
internaţionale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997.
Legis