ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

D E C I Z I A NR.1500 DOSAR NR.1464/2002

Şedinţa publică de la 11 aprilie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâţii H.I.şi H.M.

împotriva deciziei nr.26 din 13 februarie 2002 a Curţii de Apel Cluj, Secţia
civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenţii-pârâţi H.I. şi H.M., prin avocat
D.G., intimaţii-reclamanţi S.I. şi S.E., primul reprezentat de avocat S.G., iar
reclamanta S.E., personal şi asistată de acelaşi avocat, lipsind intimaţii ± chemaţi
în garanţie M.D. şi M.I.
Procedura completă.
Avocat D.G. depune următoarele taxe judiciare de timbru: 1.518.870 lei, în
recurs şi 4.323.840 lei, taxă judiciară de timbru, 30.000 lei timbru judiciar.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea a acordat cuvântul în dezbaterea
recursului cu care a fost investită.
Avocatul D.G. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei 26 din 13
februarie 2002 a Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă şi trimiterea cauzei în
vederea soluţionării apelului Curţii de Apel Cluj, în temeiul art.313 din
C.proc.civ.
Avocatul S.G. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâţi, ca
nefondat, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II a din C.proc.civ.

CURTEA

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 mai 1999, Salvan Ionel şi S.E. au chemat în judecată pe H.I.
şi H.M. pentru revendicarea unui teren în suprafaţă de 344 m.p., identic cu p.t.
nr.140/1 din CF 2115 Năsăud şi obligarea pârâţilor, sub sancţiunea unor daune
cominatorii, să ridice construcţia pe care au edificat -o pe terenul revendicat ori
să fie autorizaţi ei a îndeplini această obligaţie, pe cheltuiala pârâţilor.
Pârâţii au formulat cerere reconvenţională solicitând să se constate şi să fie
intabulat dreptul lor de proprietate asupra terenului şi construcţiei din litigiu sau,
în subsidiar, să fie obligaţi reclamanţii să le plătească contravaloarea actualizată
a bunului, cu recunoaşterea unui drept de retenţie.
De asemenea, pârâţii au chemat în garanţie pe M.D. şi M.I., vânzătorii
terenului, pentru a fi obligaţi, în caz de evingere, să le restituie preţul actualizat
al terenului şi cheltuielile vânzării.
Judecătoria Năsăud, prin sentinţa civilă nr.1672 din 9 septembrie 1999, şi -a
declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
c
? 

 Tribunalul Bistriţa Năsăud, prin sentinţa civilă nr.83 din 11 mai 2001 a
admis, în parte, acţiunea şi cererea reconvenţională, a constatat că re clamanţii
sunt proprietarii terenului de 344 m.p., identic cu p.t. nr.140 din CF 2115
Năsăud şi că pârâţii au edificat o casă (în roşu) pe acest teren, în valoare de
211.006.000 lei. A atribuit reclamanţilor construcţia şi i -a obligat pe pârâţi să le
predea reclamanţilor, în deplină proprietate şi posesie, întregul imobil, compus
din teren şi construcţie. A obligat pe reclamanţi să le plătească pârâţilor suma de
211.006.000 lei reprezentând contravaloarea construcţiei. În favoarea pârâţilor a
instituit un drept de retenţie, iar chemaţii în garanţie au fost obligaţi să le
restituie suma de 90.500.000 lei reprezentând preţul actualizat al terenului
vândut.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin decizia nr.26 din 13 februarie 2002,
a admis apelul pârâţilor şi a majorat creanţa, reprezentând contravaloarea
construcţiei, la 272.320.000 lei. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţele au reţinut, referitor la revendicarea terenului, că reclamanţii sunt
proprietari prin succesiune testamentară, după defuncta H.V., decedată la 23
decembrie 1995, conform testamentului autentificat sub nr.112 din 2 decembrie
1995 şi certificatului de moştenitor nr.17/1999. Cu privire la construcţia
edificată de pârâţi pe teren, au fost invocate dispoziţiile art.492 şi 494 C.civ., iar
referitor la răspunderea pentru evicţiune, prevederile art.1337 şi urm. C.civ.
Împotriva acestei decizii pârâţii au declarat recurs, bazat pe motivul de
casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia, au arătat, în
esenţă, că instanţa de apel a omis să examineze şi să se pronunţe asupra lipsei
de legitimare procesuală a reclamanţilor, dedusă din revocarea testamentului pe
care-l exhibă. De asemenea, instanţa de apel n -a soluţionat cererea lor de
suspendare a judecăţii până la rezolvarea, definitivă şi irevocabilă, a dosarului
nr.190/2002 al Judecătoriei Năsăud, având ca obiect anularea certificatului de
moştenitor nr.17/1999, invocat de reclamanţi în sprijinul pretenţiilor lor.
Recursul este întemeiat.
În cazul acţiunilor prin care se valorifică un drept real, cum este acţiunea
în revendicare, proba existenţei dreptului reclamat este esenţială pentru
justificarea legitimării procesuale active şi, corelativ, a temeiniciei cererii. Dacă
apărarea pârâtului vizează absenţa calităţii reclamantului este necesară unirea
problemei calităţii cu fondul, determinat de necesitatea administrării aceloraşi
probe. Când o asemenea apărare este invocată într -un proces separat, ea se
constituie într-o chestiune prejudicială care trebuie r ezolvată de instanţa
competentă, în prealabil şi definitiv, urmând să fie invocată cu putere de lucru
judecat în procesul de revendicare. De aceea, în cazul în care apărarea pârâtului
se constituie într-o chestiune prejudicială , instanţa de revendicare este obligată
să suspende judecata până la rezolvarea prin hotărâre definitivă a chestiunii
prejudiciale. Desigur chestiunea suspendării se constituie într -o excepţie
procesuală dilatorie care, urmând regulile prescrise procedurii de soluţionare
a excepţiilor, trebuie pusă în dezbaterea părţilor.
În procesul de faţă, instanţa de apel, confruntată cu o asemenea excepţie, a
ignorat-o şi, nelegal, a păşit la soluţionarea cauzei . Nu mai puţin, instanţa a

c
J 

trecut fără examinare şi peste motivul invocat a lips ei de legitimare procesuală
activă, dirimantă prin efectele sale.
Aşa fiind şi cum, în sensul art.314 C.proc.civ., instanţa de recurs nu poate
hotărî asupra pricinii, se impune, în baza art.313 C.proc.civ., admiterea
recursului şi casarea deciziei atacate , cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă,
pentru a rejudeca apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâţii H.I. şi H.M. împotriva deciziei nr.26 din
13 februarie 2002 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă, pe care o casează şi
trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului declarat de pârâţi
împotriva sentinţei civile nr.83 din 11 mai 2001 a Tribunalului Bistriţa -Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2003.

c