Sunteți pe pagina 1din 2

Misiunea companiei

IVENTUS INVEST CORPORATION

Ianuarie, 2011

Centrul de examinări
energoinformaţionale şi
Dezvoltarea,
neurografice a organismului
producerea şi
“WERTIKO “
promovarea este o unitate structurală a grupului de companii
aparatelor de IVENTUS – Fondul de sprijin a inovării business -
tehnologiilor şi partener a centrului American de
prelucrare
examinare SCIART (Denver, SUA), centrul
telemetrică a Ştiinţifico-practic a Institutului de cercetări
datelor pentru psihofizice (or. Moscova), Asociaţii ale centrelor
de cercetări în domeniul efect elor
diagnosticarea energoinformaţionale (or. Novosibirsck), Centrul
NonLiniară de de medicină umanitară (or. Omsk), create cu
ajutorul corporaţiei IVENTUS pentru a sprijini
sistem a proiectele tehnologice în domeniul de inovare a
organismului Software-ului, energiei solare, asistenţei medicale şi telecomunicaţiilor.
uman. Compania WERTIKO se ocupă cu dezvoltarea, producerea, introducerea şi distribuirea
unei clase largi de dispozitive şi aparate, aplicate în cercetarea psihofizică în domeniul
examinării energoinformaţionale a omului, la fel şi aparate pentru diagnostic cu biorezonanţă
a organismului omenesc.
Grupul de companii IVENTUS lucrează intens pe piaţa rusă şi cea europeană, ocupându-se
de finanţarea proiectelor de inovare în regiunile menţionate şi asigurând promovarea celor
mai moderne tehnologii ruse de ştiinţă şi de producere, utile pentru oameni şi interesante
pentru business.
Noi punem accent pe acele proiecte, în realizarea cărora Rusia are avantaje obiective de
concurenţă. Experienţa noastră, examinarea pieţei şi a tendinţelor de dezvoltare a
economiei ruse şi mondiale ne conving de faptul, că cele mai de perspectivă sunt proiectele
tehnologice de inovare. Anume astfel de proiecte asigură poziţii favorabile competitive în
lume.
Una din cele mai dinamice, în curs de dezvoltare rapidă şi perfecţionare direcţii -
dezvoltarea, producerea şi promovarea aparatelor de prelucrare telemetrică a datelor
pentru diagnosticarea NonLiniară de sistem a organismului uman (NLS-diagnosticarea), la fel
şi alte aparate, create în Rusia pentru diagnosticarea şi îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor.
Sistemul de Analiză NonLiniară (NLS) este tehnologia informaţională cea mai avansată a
acestui secol şi poate fi considerată cea mai remarcabilă şi avantajoasă realizare a ştiinţei
moderne naturale. Echipamentul de diagnostic se bazează pe analiza spectrală a câmpului
magnetic a oricărui subiect biologic. Acest lucru este unic şi fără precedent astăzi în lume.
Misiunea companiei
IVENTUS INVEST CORPORATION

Ianuarie, 2011

M i s i u n e a c o m p a n i e i n o a s t re
Noi vrem să aducem la cunoştinţa utilizatorilor, nu în funcţia de ţara în care ei
Scopul nostru
locuiesc, informaţia despre noile, utile oamenilor tehnologii ajutor sănătăţii,
– să facem elaborate atât pe teritoriul Rusiei, cît şi peste hotare.
accesibile
pentru toţi Secolul XXI …
noile Secolul noilor tehnologii… Secolul schimbărilor…

tehnologii,
În ultimii ani în Rusia şi alte state au fost elaborate o mare cantitate de
elaborate de
medicamente, dispozitive, echipament util şi aparate necesare.
medicii şi
Acum lumea poate lupta cu cele mai serioase boli. Şi asta datorită noilor evoluţii
oamenii de şi tehnologii, care nici un minut nu stau pe loc.
ştiinţă ruşi,
care permit
oamenilor să
fie sănătoşi.

www.introspect-eu.com
www.oberon-eu.com
www.oberon.aaz.ro
www.introspect.aaz.ro
www.bioscaner.aaz.ro

S-ar putea să vă placă și