VALORILE MORAL-CIVICE-RELIGIOASE,

INTERFERENTE IN FORMAREA DE
ATITUDINI LA ELEVI PE INTREGUL PARCURS SCOLAR.

Dascalul are datroria de a fi indrumatorul elevului in periplul

anevoios al invatarii unei anumite stiinte, insa, pe langa acest lucru, el
trebuie sa fie si indrumator spiritual si propagator al unor principii moral-
religioase sanatoase.
Inca de la inceput vreau sa atrag atentia ca intreg cuprinsul acestui
referat este 100% original, fiind inspirit din propria experienta si nu este
vreo preluare a cine stie ce lucrari teoretice. Este pur si simplu opinia mea
cu privire la scopul nostru, al dascalilor, indifferent de sex, materia
predata, varsta sau religie.
Inca de cand ma aflam pe bancile claselor primare, am cautat in
doamna draguta de la catedra oglindirea proprei mele fiinte. Doream sa o
privesc fara teama, fara sfiala, iar ea sa-mi zambeasca si sa ma faca sa
inteleg ca nu am pierdut siguranta caminului meu, iar faptul ca mama nu e
prin preajma, nu constituie o tragedie. Acumulasem in mine, in doi ani de
gradinita, o nesuferita tensiune, ce-mi taia elanul de a vrea sa stiu, sa ma
afirm, sa caut… Doamna de la ,,gradi” nu a stiut sa ma impace cu lumea.
Dar sa revenim la primile clipe de scoala… Doamna invatatoare, scuzati,
,,tovarasa” mea, a detinut reteta ,,domesticirii” unor pusti de doar 6 – 7
ani, care mai cu tragere de inima ar fi maturat curtea scolii, decat sa se
disciplineze si sa invete tainele alfabetului. Dar a reusit!
Blanda, si totodata autoritara, calma si stapanita, vesela si mereu
zambitoare, acea femeie a dibuit golul nostru sufletesc si setea noastra de a
sti: aveam in continuare nevoie de o mama, nu de un gardian; doream sa
invatam si sa ne afirmam, insa ne trebuia timp si rabdarea invatatoarei
noastre.
Majoritatea clasei in care am fost, s-a format dupa calapodul utilizat
de ,,tovarasa” noastra: eram silitori, ambitiosi, capabili sa renuntam la
joaca in favoarea temelor, curajosi, veseli, rabdatori, buni si plini de
speranta. A reusit sa formeze competente stiintifice, dar si morale, insa, din
cauza sistemului, cele religioase au lipsit cu desavarsire.
 In anii care au urmat, cred ca am cautat in fiecare profesor-I
ndrumator prototipul doamnei invatatoare. Uneori prezentul se
suprapunea modelului, alteori nu, si m-am intrebat: ,,De fapt, ce cautam
noi, elevii, in dascalul nostru?”, iar astazi ma intreb: ,,De fapt, ce cautam
noi, dascalii, in elevii nostri?” Raspunsul este simplissim: Cautam modele.
Asistam, astazi, la ceea ce eu numesc dezumanizarea relatiilor
interumane. Cu totii constatam in jurul nostru o raceala permanenta, din
partea colegilor de serviciu, a vecinilor, a partenerilor de afaceri sau chiar
a partenerilor de viata. Se spune ca ,,lumea este cum este, iar ca lumea
suntem noi”, deci ar trebui sa ne oprim o clipa si sa ne analizam cu
minutiozitate. Vedem mereu defectele celorlalti, gropile, mizeria, sara-
cia si nu facem altceva decat sa criticam, sa discutam si sa ne vaicarim. Se
vede ca n-a murit spiritul balcanic din noi! Dar daca de azi inainte ne-am
opri si am ridica hartiuta ce ne sta in cale, daca am observa ca barna din
ochiul nostru este mai mare decat paiul din ochiul vecinului si am incerca
sa ne schimbam pe noi insine? Daca ne-am opri din critica exagerata a
elevilor nostri si am cauta sa le intelegem voia si dorintele?
Bineinteles, sunt si exceptii in care oricat ai da, nu vei primi nimic inapoi
de la cei carora te-ai daruit, insa constiinta unei munci bine facute, cred
ca, in final, va valora mult mai mult.
Astazi, lucrurile pe care le stiam inainte ordonate si cuminti s-au
schimbat. Valorile din trecut au devenit nonvalori si viceversa. Asa au
evoluat lucrurile! Cursul istoriei nu mai poate fi schimbat.
In invatamant urmarile au fost, uneori, catastrofale!
Exista trei greseli ce apar in activitatea dascalilor pe care le-am
experimentat si eu. Crezand in excluderea principiilor comuniste ce
priveau ordinea si disciplina, mai ales cei tineri considera, ca o relatie
superelastica profesor-elev este de preferat celei de mentor exigent si
mereu atent sa vaneze greselile celui pe care il educa. Rezultatul este
renuntarea la reguli, permisivitate excesiva, lipsa de respect a elevului
fata de dascalul superpermisiv, care desi bineintentionat, este vazut ca un
om slab si incapabil.
La alta extrema se afla profesorul taciturn, incruntat si suparat,
care nu lasa loc niciunui semn de prietenie si pe care elevii il respecta de
teama.
Privind aceste erori ca pe un triunghi, gasim in ultimul unghi pe
dascalul saturat peste poate de repetarea inutila a regulilor, obosit de
sistem si lipsit de speranta. El cauta sa-si menajeze nervii (si bine face) si
sa adopte acea atitudine pe care englezii o numesc ,,Give me a brake!”
 Sa nu credeti ca vreau sa critic pe cineva. In primul rand am
experimentat aceste greseli si inca mai am tendinta de-a mai cadea intr-
una sau alta.
M-am gandit ca, daca vrem sa fim formatori ai unor elevi temperati,
cu principii morale, civice si religioase sanatoase si curiosi in domeniul pe
care-l predam, trebuie sa fim noi insine modele demne de urmat. Sa
constituim modele pe care elevii sa vrea sa-si construiasca propria
personalitate.
Adevarul este ca materia pe care o predau implica formarea de
competente afective, intr-o masura considerabila. Ce este literatura daca
nu o nesecata sursa de invataminte pentru viata de zi cu zi. Daca pornim
de la aceasta viziune, putem transforma lectiile de literature in adevarate
colocvii despre viata. Am ramas impresionata cand elevi foarte slabi la in-
vatatura au fost capabili sa scrie compuneri foarte frumoase despre subi-
ecte ce ii interesau foarte mult. Observ ca ii preocupa, in primul rand, sa-si
stabileasca un set de principii etice sanatoase. S-au bucurat cand am stu-
diat, de exemplu, nuvela Popa Tanda, de Ioan Slavici, si cand am discutat
despre necesitatea constientizarii ca viata este o lupta in care castiga cel
care munceste, cel care se bazeaza doar pe Dumnezeu si pe propriile forte.
Au constatat ca practica are o pondere mai mare decat teoria, iar daca
vrei sa devii un om destoinic, cu influenta in randul oamenilor in mijlocul
carora traiesti, trebuie, in primul rand, sa fii activ, increzator si sa inveti
ca ,,vorba multa este saracia omului”.
Munca la catedra ne confera un statut superior. In scoala romana,
profesorul statea pe un scaun mai inalt, cu speteaza, numit ,,catedra”.
Elevii stateau in jurul lui si-l ascultau cu atentie. El era conducatorul lectiei
si, datorita pozitiei mai inalte, putea fi urmarit de toti invataceii. Si astazi
avem darul de a sta in fruntea elevilor nostri. Stam pe locul cel mai de
cinste dintr-o clasa (cateodata ne bucuram si de un podium) si putem
decide viitorul copiilor pe care ii educam. Nu trebuie sa ne minimalizam
nici menirea si nici eforturile. Imbinand coordonatele materiei pe care o
predam cu sustinerea permanenta a unor sfaturi etice sanatoase si promo-
varea unei spiritualizari nemascate, fara jena si fara teama, vom reusi sa
imprumutam elevilor o noua viziune asupra vietii.