Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)

Moldova
Constituirea statului medieval Moldova a fost considerată de tradiţia istorică, ca produsul unui
dublu « descălecat »
Formaţiuni prestatale
Şi în spaţiul de la est de Carpaţi, izvoarele istorice menţionează existenţa unor formaţiuni
politice prestatale. Astfel, pentru sec. XII documentele papale sau cele emise de cancelaria
Ungariei amintesc de „ţara brodnicilor” şi „ţara volohilor”, cronicile ruseşti amintesc de o „ţară
a berladnicilor”, iar pentru sec XIII de „ţara bolohovenilor”.

Regele Ludovic de Ajou va încerca să-şi extindă stăpânirea asupra teritoriilor est-carpatice
străbătute de un important drum comercial, fără succes, izbindu-se de rezistenţa autonomiilor
locale. În sec. XIII s-a impus dominaţia tătarilor, exercitată îndirect prin intermediul căpeteniilor
locale.
Pentru a-şi apăra hotarele dar şi pentru a anihila această dominaţie, regele Ugariei înfiinţează o
marcă sub conducerea voievodului maramureşean Dragoş, dependent de regele Ungariei cu
capitala la Baia.
Potrivit tradiţiei acest eveniment coincide cu primul descălecat(1345-1354)
În 1359 s-a produs o revoltă împotriva Ungariei în fruntea căreia s-a aflat un cneaz din
Maramureş, Bogdan, care îi alungă pe urmaşii lui Dragoş, supuşi Ungariei şi creează statul
independent Moldova, (1364-1365).Această etapă coincide, conform tradiţiei istorice celui de-al
doilea descălecat.
Consolidarea noului stat se va produce în timpul domniei urmaşilor lui Bogdan: Laţcu, Petru I
Muşat(1376-1391) şi Roman I(1391-1394)
Petru I inaugurează tradiţia depunerii jurământului de credinţă (26 sept 1387) faţă de regele
Poloniei Vladislav Jagello, pentru a contracara tendinţele expansioniste ale Ungarie. Tot el
înfiinţează o mitropolieortodoxă cu sediul la Suceava, care va fi recunoscută de Patriarhia de la
Constantinopol abia în timpul lui Alexandru cel Bun(1401).
În timpul lui Roman I Moldova de jos se va unifica cu Moldova de sus asigurând desăvârşirea
teritorială a Moldovei. El se va intitula „stăpânitor al Ţării Moldovei de la munte până la mare”.

Dobrogea
Şi în spaţiul dintre Dunăre şi mare se produce procesul de unificare a formaţiunilor politice apărute în sec X(jupan
Dimitrie consemnatîntr-o inscripţie de la Mircea Vodă, şi jupan Gheorghe menţionat la Basarabi) şi secXI( formaţiunile
politice ale lui Tatos, Satza şi Sestlav, menţionate de Ana Comnena în lucrarea sa Alexiada).
Nucleul viitorului stat l-a constituit Ţara Cărvunei(Cavarna), în fruntea căreia se afla la mijlocul sec XIV, Balica.
Urmaşul acestuia, Dobrotici(1354-1386) pune bazele noului stat prin unificarea formaţiunilor politice din acest teritoriu.
El primeşte titlul de despot din parte Imperiului Bizantin. Urmaşul său, Ivanco(1386-1388) iese de sub stăpânirea
bizantină, bate monedă proprie şi încearcă să facă faţă primelor atafcuri ale turcilor. În 1388, Mircea cel Bătrân alipeşte
Dobrogea la Ţara Românească, pe care o stăpâneşte până în 1417(sau 1420) când esre cucerită de turci. Dobrogea va
rămâne sub stăpânire otomană până în 1878.

Structuri instituţionale
Transilvania
Organizarea administrativ-teritorială a Transilvaniei:
• Comitate maghiare conduse de comiţi;
 • Scaune secuieşti organizate cu scopuri militare în partea răsăriteană a Transilvaniei, în
număr de şapte;
• Scaune săseşti: şapte la numar, cel mai important fiind scaunul Sibiului;
• Districte săseşti: două (Braşov şi Bistriţa);
• Scaunele săseşti şi cele două districte s-au organizat în sec. XV într-o organizaţie
teritorială şi politică autonomă (scoasă de sub jurisdicţia voievodului) numită
Universitatea Saşilor.
• Districtele româneşti: numite iniţial ţări (terra), îşi aveau originea în fostele organizaţii
autohtone ale românilor, erau situate în regiunile de graniţă, în Banat, în Făgăraş, sau
Hunedoara. Un district românesc cuprindea un număr de cnezate şi voievodate locale, ce
se conduceau după dreptul lor străvechi.
Între sec XIII şi 1541, Transilvania a fost un Voievodat cu o largă autonomie aflat sub
stăpânirea Ungariei
Organizare institutionala:
Voievodul: prerogative limitate (nu era singurul stapanitor)Era numit şi revocat de rege.
Atribuţii: - judecătoreşti
- militare (comandant militar)
- administrative (guvernator)
Sfatul voievodului: Vicevoievodul, comiţi, notari;
Atributiile vicevoievodului:
• rol consultativ
• indeplinea funcţii publice sau la curtea suveranului
• conducea Transilvania in lipsa voievodului
• atributii uneori administrative, legislative, judecatoresti.
Congregaţii generale: adunări reprezentative compuse din reprezentanţii nobilimii maghiare,
clerului catolic, patriciatului săsesc, fruntaşilor secuilor.
Era convocată de rege sau de voievod. Românii erau în majoritate aserviţi si nu aveau dreptul de
a participa la aceste adunări, începândi din 1437. Naţiunea română va deveni o naţiune tolerată,
fără drepturi politice şi sociale.
Între 1541-1699 Transilvania devine Principat autonom sub suzeranitate otomană.
Organizare instituţională:
• Principele(care va înlocui funcţia de voievod) era numit de Dietă( o adunare a
privilegiaţilor care a înlocuit treptat congregaţiile nobiliare) şi confirmat de Sultan.
• Sfatul Principelui: format din 12 membri aleşi din rândul naţiunilor privilegiate (câte 4
din fiecare): nobilii maghiari, patriciatul săsesc, fruntaşii secuilor, condiţionat de
apartenenţa la una dintre religiile recepte (catolică, luterană, calvină, unitariană).
• Dieta: compusă din 150 de membri, se întrunea de două ori pe an. Formată din
reprezentanţii naţiunilor privilegiate (maghiari, saşi, secui), hotăra în chestiunile de interes
general.

După 1699, odată cu instalarea stăpânirii habsburgice, împăratul prelua şi titlul de principe,
iar conducerea Transilvaniei nu mai era sigurată de Dietă, ci de un Guberniu condus de un
guvernator militar, în timp ce Cancelaria aulică de la Viena coordona conduceerea principatului.

Ţara Românească şi Moldova

Domnia şi biserica au fost principalele instituţii ale statelor medievale româneşti.

Organizarea administrativ-teritorială
Ţara Românească: principalele unităţi administrativ-teritoriale erau ‘judeţele’, conduse de
reprezentanţi ai domnului, ‘judeţi’ cu funcţii administrative, judecătoreşti.
În Moldova se întâlnesc ‘ţinuturi’, conduse de un ‘staroste’ sau ‘pârcălab’
Organizarea judecătorească:
Justiţia se realiza pe baza legilor nescrise, Jus Valachicum, dreptul strămoşesc, legea pământului,
dreptul românesc.
Instanţe de judecată :
• La nivelul obştii şi oraşului: jurătorii şi judele
• Pe moşie: boierul;
• La nivel de judeţ/ţinut, reprezentanţi ai domnului;
• Sfatul domnesc
• Domnitorul, cu drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor.
• În Transilvania se aplicau şi legile regalităţii maghiare iar în 1517 este realizat Tripartitul
lui Werboczi.

Organizarea instituţională:
I. Domnia: instituţia centrală reprezentată de domnul ţării care avea următoarele atribuţii:
• Administrative: numea dregătorii, acorda privilegiile boiereşti, stabilea impozitele;
• Judecătoreşti: scaunul domnesc era cea mai înaltă instanţă de judecată;
• Legislative: adopta acte legislative;
• Militare: comandantul armatei (mare voievod).
Trăsături specifice:
• Monarhie ereditar – electivă: dinastia Basarabilor în Ţara Românească şi dinastia
Muşatinilor în Moldova. Domnul era ales dintre membrii familiei domnitoare. Puteau
deveni domni chiar şi rude îndepărtate sau fii nelegitimi ai domnului.
• Considerată de origine divină: ungerea şi încoronarea se făcea de către mitropolit,
domnul de intitula IO= Ioanes-”cel ales de Dumnezeu” şi “domn din mila lui
Dumnezeu”. Odată cu instaurarea suzeranităţii otomane, domnul ales de boieri era
confirmat de Poarta otomană, iar din sec XVI şi mai ales sec. Următor, incepe să fie
numit de turci. Tronul era scos „la mezat”. În intervalul 1711/1716-1822, dispare
domnia pământeană, ea fiind înlocuită cu domniile fanariote(domni aleşi de
otomani dintre grecii din Fanar. Astfel, domnii ţărilor române erau asimilaţi unui
paşă cu două tuiuri, responsabili în faţa sultanului.
Domnul era sprijinit de :
Sfatul Domnesc alcătuit din boieri şi apoi boieri cu dregătorii, aveau atribuţii politice,
administrative şi judecătoreşti.
Banul Olteniei în Ţara Românească şi Portarul Sucevei în Moldova sunt cele mai
importante dregătorii; Alte dregătorii : Vornicul (conducatorul curtii domnesti, redacta
hotararile domnului) Logofatul (seful cancelariei domnesti, redacta hotararile domnului)
Vistierul (se ocupa cu evidenta veniturilor si cheltuielilor domniei) Spatarul (purta spada
domnului la ceremonii, era seful cavaleriei) Stolnicul ( avea grija meselor si ospetelor de la
curte) Paharnicul (se ocupa cu aprovizionarea pivnitei domnesti);Comisul( se ingrijea de
grajdurile domnesti) Postelnicul (supraveghea camera de culcare a domnului)
Adunarea ţării – avea rol consultativ, se întrunea periodic, reunea reprezentanţi ai stărilor
privilegiate (uneori participau şi ţărani liberi) şi hotăra în chestiuni legate de alegerea domnului,
stabilirea impozitelor, semnarea tratatelor şi declansarea razboaielor.
II. Biserica – instituţie importantă a statelor medievale româneşti, i-a sprijinit pe domnitorii
români. Mitropolitul era al doilea demnitar în stat , făcea parte din Sfatul Domnesc, era întâiul
sfetnic al domnului, participa la scaunul de judecată al domnului, locţiitor al domnului în caz de
vacanţă a tronului, el îl încorona pe şeful statului.
III.Armata. Forţa militară consta în oastea cea mică (formată din curtenii domnitorului), oastea
cea mare a ţării (toate categoriile sociale) , cetele boiereşti (formate din supusii nobilimii) şi
sistemul de cetăţi fortificate( in Transilvania: Bran, Râşnov, Hunedoara, Deva, in Tara
Romaneasca: Giurgiu, Turnu, Braila, Turnu Severin, in Moldova : Chilia, Cetatea Alba, Orhei,
Soroca, Tighina, Hotin, Suceava, Neamt, Roman)