Sunteți pe pagina 1din 2

,,Morometii ’’ este un roman de tip obiectiv,prin specificul relatiei narator

personaj si al naratorului.Se observa obiectivitatea naratorului care este omniscient si


omniprezent , relatand la persoana a III-a : ,,Paraschiv,Nila si Achim nu erau din firea lor
niste copii tacuti,moi ori lipsiti de veselie .’’
Se poate observa prezenta autorului prin folosirea peroanei I : „Faci dumneata pe
smecherul,dar iti spun ca daca m-apun si eu s-o fac pe smecherl,nu stiu la care din noi doi
o sa-i para rau ”., de aici rezulta ca aici,autorul este omniprezent.
Tehnica nararii se realizeaza in proza,autorul foloseste caracterizare directa cat si
indirecta.

• Caracterizarea directa poate fi realizata de catre narator (prin portretul fizic


si/sau moral, prin comentarii explicite, aluzii) ;personajul insusi
(autocaracterizarea prin marturisiri facute altor personaje, autoanalize
monologate);alte personaje (autocaracterizarea prin marturisiri facute altor
personaje, autoanalize monologate, etc)

Ilie Moromete este prezentat rareori în mod direct, naratorul muţumindu-se să noteze
stări : „era tăcut”, „era vesel”, „era tulburat”, „era ţeapăn şi sumbru”, în funcţie de
motivele ce-i determinau starea, anunţând un comportament neaşteptat, cu totul inedit.

• Caracterizarea indirecta : se deduce din:actiunile, atitudinile, opiniile


exprimate de personaj; mediul in care traieste: orasul, casa, interiorul, dar si
familia, grupul sau societatea in care evolueaza; limbajul folosit (de la
registrul al limbii, pana la particularitatile de ordin stilistic).

Prin fapte : Faptele săvârşite de Moromete sunt cele ale unui ţăran obişnuit, cu familie şi
griji: merge la câmp – dar nu se prea omoară cu munca – vorbeşte cu un vecin, îl vizitează
pe altul, merge la poiana fierăriei lui Iocan, zăboveşte pe stănoaga din faţa casei, îşi bate
copii când i se pare că aceştia depăşesc măsura.

Nici una dintre „acţiunile” sale nu dovedeşte grabă, căci timpul are răbdare cu oamenii.
De aceea, Moromete are timp să stea de vorbă, să-i privească pe cei din jur, satul,
salcâmul, câmpia, grădina; problemele care îi ameninţă liniştea sunt „amânate”, pentru că
nu numai el are asemenea greutăţi. Gesturile calme, mersul rar, liniştit, glasul nuanţat
sunt ale unui om care iubeşte şi respectă un anume mod de viaţă. Glasul liniştit este un
semn al echilibrului său, dar epitetul „liniştit” apare întotdeauna urmat de altul care indică
starea sau intenţiile sale; glasul liniştit, dar îndesat îi este adresat lui Niculaie, care-l
supărase, indicând autoritatea agresivă, uneori a tatălui; glasul încet şi rar îi subliniază
neliniştea şi îndoiala trezite de propunerea băieţilor de a-l lăsa pe Achim la Bucureşti;
glasul liniştit şi straniu apare când află de la Scămosu despre trădarea feciorilor şi
vorbeşte cu acesta „cu o jale şi o tristeţe aproape duioasă, nepământească”.

Prin comportament si gesturi : Moromete este un om neobişnuit şi e perceput ca atare.


Comportamentul său trezeşte uimire şi nedumerire, uneori invidie, pentru că el „avea
ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scăpau, pe care ei nu le vedeau”. Moromete
rămâne calm, se minunează când agentul spune că statul nu-l plăteşte să piardă timpul în
curţile oamenilor: „Uită-te la ăsta! se miră Moromete cu oarecare veselie. Ce, te ţiu eu?”.

Prin atitudini : Atitudinea lui Moromete în diferite împrejurări dezvăluie alte trăsături ale
sale. Este mândru şi dispreţuitor faţă de Bălosu,in poiana fierăriei lui Iocan, se comportă
ca un om care ştie că este aşteptat, lucru confirmat, de altfel, de primirea pe care i-o fac
sătenii: „Moromete fu întâmpinat de departe cu exclamaţii”. Atitudinea de şef absolut al
familiei este subliniată de poziţia sa privilegiată în timpul cinei: „Moromete stătea parcă
deasupra tuturor. Locul lui era în pragul celei de-a doua odăi, de pe care stăpânea cu
privirea pe fiecare [. . .] . El şedea bine pe pragul odăii lui, putea să se mişte în voie”.

Prin limbaj : Toţi se minunează de priceperea lui Moromete în a lămuri chestiuni de


neînţeles pentru alţii.. Dialogul cu cei din jur este o permanentă provocare

Relatarea călătoriei la munte, împreună cu Bălosu, pentru a vinde porumb sau a vizitei în
casa plină de copii a lui Traian Pisică. Precum un orator desăvârşit, întâi trezeşte
curiozitarea celor dispuşi să-l asculte cu un fel de captatio benevolentiae: „Păi, voi nu
ştiţi nici unul cu cine avem noi de-a face aici în sat, anunţă el cu glasul acela
nepărtinitor, care parcă nu era al lui. Să căutaţi în toată România, de la munte la
baltă, şi la turci să căutaţi şi altul ca el [Traian Pisică] nu găsiţi

Prin relatiile cu celelalte personaje : Ca tată, se află în relaţii conflictuale cu feciorii săi,
ce nu mai acceptă să trăiască aşa cum trăise de-o viaţă Moromete, care vor bani şi cer ca
produsele să fie vândute pentru a se îmbogăţi, precum Bălosu. Duritatea lui nu este un
defect, pentru că autoritatea tatălui care conduce familia, fiind răspunzător de binele
acesteia.Cu atât mai surprinzător este Ilie Moromete când trăieşte o emoţie neînţeleasă la
premierea lui Niculaie, el însuşi fiind uimit de ceea ce i se întâmplă: „. . .vorbea singur şi
ca niciodată făcea paşi largi şi repezi. Părea nemulţumit şi dezorientat, atins tocmai în
liniştea sa netulburată. Ce era Niculaie ăsta? De unde mai răsărise şi el cu povestea
asta a lui cu şcoala? [. . .] prăpăditul de el [. .] Când l-am văzut pe scena aia, acolo, mi-
a secat inima”. Nici ca soţ nu-şi va manifesta trăirile: îşi insultă şi îşi înjură nevasta, care
nu pare afectată de acest mod de a fi, iar uneori o loveşte, fără ca aceasta să riposteze la
lovituri

Oralitatea romanului se realizeaza prin arhainsme :,,du-te ma si ia-ti o perna ’’ ;


regionalisme : ,,ceara matii ’’ ; ,,taci fa din gura,n-auzi ?’’(tipic oltenilor ), ,, de ce sa
mancam cainele,fa proasto ?’’