c
 

m

  
  Ã
 ?

?  ? 
 ?

  ?
?

3


 

 


  
  



 





 


 
 
   
 
 m
 

 
 
 




 
 

 
  



  

 
 
 

 





?

Denumirea plantei: Anghinarie (Cynara Scolynmis.L.) / Cynara Scolynmis.L.

Denumiri populare: anghina, angina
Raspandirea: creste in toate zonele Romaniei, mai des intalnita in sudul tarii, la
poalele padurilor.
Perioada de vegetatie: infloreste din luna mai, sfarsitul lunii si pana la sfarsitul
lunii septembrie.
u


 




Se recolteaza intreaga planta, mai utilizate sunt frunzele cand ating lungimea
de aproximativ 30-35 cm.
u




 
  

  .

 






Principiile active cuprinse în frunzele de anghinare sunt: substanţe flavonoide,

insulină, polifenoli, cinarină (substanţa care conferă gustul amar al frunzelor),
săruri de potasiu şi magneziu, substanţe oxidante şi produşi sterolici. Datorită
acestora, preparatele din anghinare au acţiune diuretică şi coleretică
(stimulează producţia bilei de către ficat), colagogă (stimulează eliminarea bilei
din ficat), antitoxică hepatică şi scad nivelul colesterolului din sânge.



 


Produsele din anghinare sunt utilizate în tratamentul unor afecţiuni precum:

insuficienţa renală, insuficienţa hepatică, hepatita cronică, ciroza hepatică,
balonarea, calculii biliari, anorexia, hipercolesterolemia, hipertensiunea
arterială, diabetul şi numeroase boli digestive.

Pentru prepararea ceaiului, se pune într-un vas o linguriţă de frunze de

anghinare, mărunţite şi uscate, care se opăresc cu 500 ml de apă clocotită.
După răcire, lichidul se strecoară şi se îndulceşte cu zahăr. Se recomandă
consumul ceaiului dimineaţa şi în cursul zilei, cu 30 de minute înaintea meselor
principale. Pacientul trebuie să stea întins pe partea dreaptă, timp de 30 de
minute, după ce consumă ceaiul de anghinare. Tratamentul se face progresiv,
cu doze mici în primele zile, cantitatea crescând treptat. În general, tratamentul
durează între 20 şi 30 de zile. Dacă simptomele bolii persistă, administrarea
ceaiului se va relua după o lună.

 

 


 


Datorită importantelor efecte diuretice, ceaiul de anghinare este utilizat în

tratamentul unor afecţiuni renale cronice, precum nefrita. Anghinarea măreşte
volumul de urină, favorizând în acelaşi timp eliminarea de uree şi substanţe
toxice de la nivelul rinichilor şi al ficatului. Datorită eliminării de toxine, ceaiul
se recomandă în tratamentul urticariilor şi al diverselor forme de prurit.
Ceaiul are efecte foarte bune în afecţiunile tubului digestiv, precum constipaţia,
enteritele, colitele, fermentaţiile intestinale şi în cazul lipsei poftei de mâncare.
De asemenea, ceaiul este recomandat celor care suferă de hipertensiune
arterială, angină pectorală sau ateroscleroză. Datorită prezenţei insulinei,
anghinarea poate fi folosită cu succes în tratamentul unor tipuri de diabet.

M

 

În tratamentul afecţiunilor cronice hepato-biliare se prepară o infuzie din două

linguriţe de frunze la 300 ml de apă. Infuzia se bea în trei reprize, cu 30 de
minute înaintea meselor principale. Până în momentul luării mesei, se
recomandă ca pacientul să stea întins pe partea dreaptă. Tratamentul cu
anghinare este contraindicat în afecţiunile acute renale şi hepato-biliare.

In Bulgaria i se mai spune si darul Sfintei Maria. Se considera ca cel care are
anghinare nu are nevoie de nici un fel de medicament. Este una dintre cele mai
bune plante medicinale in tratarea bolilor de ficat: hepatita, icter, ciroza,
afectiuni cauzate de diverse medicamente, de radiatii, de alcool. La fel de
eficienta e si in tratarea afectiunilor splinei, al calculilor biliari, in diverse
inflamari ale cailor biliare, colecistita, hemoroizi, varice, obezitate.

Bolile mentionate se tratau cu anghinare inca de pe vremea dacilor. Medicii

vechi considerau ca virusii, bolile, in general, sunt alcatuite din celule vii care,
asemenea unor dusmani nemilosi, ataca organismul, iar daca organismul nu se
poate apara singur, nu poate trimite in lupta armatele sale de anticorpi, atunci
el trebuie ajutat cu celule vii, cu aliati. Ei sunt cei ce vor birui infectia, fara sa
afecteze organismul. Medicamentele, majoritatea pe baza de compusi chimici,
distrug boala, dar, o data cu ea, si organismul. Din pacate, putini mai tin cont
de acest lucru, dar urmarile se vor vedea peste ani când, slabit peste masura,
organismul va ceva la cel mai mic stimul de origine virala. Pentru ca, in ziua de
astazi, oamenii sunt mai comozi si prefera sa inghita niste pilule decât sa bea
ceaiuri ± si cât de greu e de facut un ceai. Si totusi, cum sa ne explicam
explozia de <leacuri babesti>, care vin sa trateze o serie de boli in care
produsele farmaceutice se dovedesc inutile? Evident, aceste plante miraculoase
au trecut proba timpului.

 

 





 


Anghinarea este, intr-adevar, o planta miraculoasa. Este printre putinele plante

care nu are nici daunatori si nici boli. Mai mult, folosita in tratamente, nu are
nici un fel de contraindicatii si nici efecte secundare. Poate fi plantata doar
primavara, la o adâncime de circa 1,5 cm si la distante de 50 cm, de preferat in
locuri insorite. Rezista la seceta - poate fi udata doar o data pe saptamâna,
ceea ce inseamna ca puteti pleca linistiti in concediu ± si este rezistenta la frig,
putând suporta geruri de pâna la ±10 grade C. Semintele de anghinare se coc in
lunile august-septembrie si reprezinta principala materie prima in trartament,
continând o serie de vitamine si substante active care stimuleaza cresterea
trombocitelor in sânge.

 







Pentru cei pe care inca nu i-am convins, inca, de necesitatea unui tratament
naturist pe baza de anghinare, sa le prezentam planta sub aspect decorativ.
Pusa intr-un ghiveci mai mare, anghinarea creste aidoma unei meduze mari, cu
frunze mari si ondulate, colorate intr-un superb verde inchis, cu desene sidefii si
cu spini lungi pe margini. Pe tulpina inalta de pâna la 160 centimetri regasim
florile de culoare purpurie. Semintele, maronii, au o forma ovoidala si sunt
asezate in teci de 3 ± 8 milimetri, care au un mic mot alb. Atit sucul, cit si
radacina au proprietati terapeutice. Ghimpii pe care-i are fac ca nici animalele si
nici pasarile sa nu se apropie de planta, asa incât, cei care au animale de casa
pot sa stea linistiti, intrucât acestea nu vor strica minunata planta. Cei care
locuiesc la casa o pot sadi si de-a lungul gardului, devenind un al doilea gard
viu, de care copiii nu pot trece si care confera si un aspect placut pentru cei
care privesc.
?